Acești sfinți au fost din țara Liciei. Fiind copii, au învățat
carte împreună în oarecare locaș și înfrumusețîndu-se cu toată fapta bună, au
mers din treaptă în treaptă. Iar la vîrstă de bărbat ajungînd, Ipatie a îmbrățișat
viața călugărească, pentru a trăi în liniște, slujind lui Dumnezeu. Iar Andrei
s-a deosebit spre folosul sufletelor omenești și cleric făcîndu-se se silea
la cuvîntul lui Dumnezeu, învățînd pe poporul lui Hristos în Biserica lui Dumnezeu.
Amîndoi aveau mare înfrînare, cugetare smerită și dragoste către toți nefățarnicii.
De a cărora viață îmbunătățită înștiințîndu-se Arhiepiscopul Efesului, i-a chemat
pe ei la sine și folosindu-se de vorbele lor, i-a iubit pe dînșii foarte, și
a pus cu sila pe Ipatie episcop bisericii Asianului: "Nu se cade, zicea el,
ca un luminător ca acesta să fie sub obrocul pustiei, ci în sfeșnicul arhieriei
ca să lumineze biserica lui Dumnezeu cu învățătura". Iar pe Andrei l-a făcut
preot. Și au fost acești doi luminători prea luminați în Biserica lui Dumnezeu,
luminînd-o pe ea cu înțeleptele învățături și cu viața cea curată. Iar după
aceea, cînd Leon Isaurul (717-741), împăratul grec, a ridicat hule asupra sfintelor
icoane și prin toată împărăția sa a dat poruncă să arunce icoanele din bisericile
lui Dumnezeu și nimeni să nu se închine lor, atunci acești sfinți învățători,
Ipatie și Andrei, au grăit mult împotriva hulitorilor de icoane, învățînd po-porul
păstoriei lor să nu asculte porunca împărătească cea fără de Dumnezeu. Auzind
despre dînșii împăratul, a poruncit să-i aducă pe ei la sine, și mult i-a silit
să se lepede de cinstirea sfintelor icoane. Și discuta cu dînșii prin înțelepții
săi, dar n-a putut să clatine pe acești tari stîlpi bisericești, pe care închizîndu-i
în temniță, i-a ținut mult și în tot chipul se silea să-i aducă la erezia sa.
Apoi a poruncit ca să îi bată pe ei fără milă, după aceasta a jupuit pielea
cu părul de pe capetele lor și bărbile lor, ungîndu-le cu smoală, le-a aprins,
și sfintele icoane, cele de mult preț, le-au ars. Iar ei pe toate acestea cu
vitejie le-au răbdat, și erau vii cu puterea lui Dumnezeu.
După aceasta, cel cu năravul de fiară Leon, cel ce avea după
nume și viața, că precum numele așa și năravurile lui erau de fiară, a poruncit
să-i tîrască prin mijlocul cetății pe ei, și a tîrît pe sfinți prin cetate spre
rîsul tuturor, iar la sfîrșit i-a mîngîiat ca pe niște mielușei și așa sufletele
lor în mîinile lui Dumnezeu și-au dat, pentru sfintele icoane pătimind. Iar
trupurile cele cinstite le-au aruncat spre mîncarea cîinilor. Însă credincioșii
luîndu-le în taină, le-au îngropat cu cinstea care se cuvine mucenicilor.