Sfîntul prooroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui prooroc
Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe
Ilie proorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dînsul, că
vadra de făină n-a scăzut si urciorul cu untdelemn nu s-a împuținat în casa
ei prin venirea proorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit și
a murit. Și a zis văduva către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu?
Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele mele și să-mi omori fiul?" Iar
Ilie a zis: "Dă-mi fiul tău". Și l-a luat din brațele ei și l-a suit în foișor
unde ședea el și l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu și
a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, oare și văduvei la care locuiesc îi faci rău,
omorînd pe fiul ei?" Și suflînd de trei ori peste copil a strigat către Domnul
și a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!"
(III, Regi 17, 18-21).
Și s-a făcut așa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în
pîntecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.
Venind în vîrstă, viețuia cu fapte bune, umblînd în toate poruncile
Domnului, fără de prihană; și bine a plăcut lui Dumnezeu atîta, încît s-a învrednicit
proorocescului dar și a proorocit despre patimile Domnului și despre pustiirea
Ierusalimului și sfîrșitul lui: "Cînd vor vedea pietrele strigînd cu subțire
glas și de jale și din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mintuirea
și vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului și va fi
Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare și atunci va veni sfîrșitul a
toată suflarea".
Către acest Iona a fost cîndva cuvîntul Domnului care i-a zis:
"Scoală-te și mergi în cetatea cea mare, Ninive, și propovăduiește într-însa
că s-a suit zvonul răutății ei la mine". Iar Iona, socotindu-se întru sine,
a zis: "Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii și vor începe a mă
munci?" (Iona 1,2). De aceea, temîndu-se, s-a sculat și a fugit în Tarsis, vrînd
să se ascundă de la fața Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dînsul,
că "al Domnului este pămîntul și plinirea lui". Cine se va ascunde de la Acela
care pretutindeni este și pe toate le împlinește? Deci, fugind Iona, a mers
la Ioppi și a aflat o corabie mergînd la Tarsis și a dat chiria și a intrat
într-însa, vrînd să plutească spre părțile unde gîndea. Iar Domnul, vrînd să-l
învețe pe robul său și să-i îndrepte micșorarea sufletului, a ridicat un vînt
puternic pe mare și s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor
izbindu-se, pătimea de furtună și era să se sfărîme. Și se temeau corăbierii
și a strigat fiecare către dumnezeul său, și au lepădat toate uneltele și toată
încărcarea din corabie în mare, ca să se ușureze (corabia) de dînsele. Iar Iona
se pogorîse în fundul corăbiei și dormea acolo horcăind. Și a mers la dînsul
cîrmaciul și l-a deșteptat zicîndu-i: "Ce hrăpești? Tu nu auzi primejdia ce
ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te și te roagă Dumnezeului tău ca să ne mîntuiască
pe noi, să nu pierim".
Și a zis fiecare către aproapele său: "Veniți să aruncăm sorți
și vom cunoaște pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este
mai păcătos la Dumnezeu?". Și au aruncat sorți și au căzut ei pe Iona. Și ziseră
către dînsul: "Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră și care
este lucrul tău; de unde vii și unde mergi, din ce țară și din ce popor ești
tu?". Și zise către dînșii (Iona): "Rob al Domnului sînt eu și cinstesc pe Domnul
Dumnezeul cerului, Care a făcut marea și uscatul. Și greșind înaintea Lui, m-am
temut și acum fug de la fața Lui".
Oamenii se temeau auzind acestea și, fiindu-le frică, ziseră
către dînsul: "Ce-ți vom face ție ca să se potolească marea deasupra noastră?"
Fiindcă marea se ridica și se înălța mai tulburată. Și a zis către dînșii Iona:
"Luați-mă și mă aruncați în mare și va înceta marea deasupra voastră, că am
înțeles că pentru mine este furtuna aceasta așa de mare asupra voastră".
Au luat pe Iona și l-au aruncat în mare și s-au micșorat valurile
mării. Și se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, și au jertfit Domnului
jertfă și-I înălțară rugăciune.
Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Și a fost
Iona în pîntecele chitului trei zile și trei nopți, stînd și rugîndu-se; și-a
întins palmele sale în chipul crucii și striga către Domnul în necazul său.
Iar Domnul, milostiv, "l-a certat pe el, iar morții nu l-a dat", că a poruncit
chitului și a aruncat pe Iona pe uscat. Cînd s-a aflat el pe pămînt și a văzut
lumina zilei, cerul, pămîntul și marea, s-a închinat lui Dumnezeu "Celui ce
a izbăvit din stricăciune viața lui".
Iar după aceasta a fost cuvîntul Domnului către Iona a doua
oară, zicîndu-i: "Scoală-te și mergi în Ninive, cetatea cea mare, și propovăduiește
într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ți-am grăit-o ție".
Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu,
ca de trei zile cale. Și a început Iona a intra în cetate, după o cale de o
zi, a propovăduit și a zis: "Încă trei zile și Ninive se va prăpădi". Și au
crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post și s-au îmbrăcat în
saci, de la cei mari pînă la cei mici ai lor și a ajuns cuvîntul pînă la împăratul
Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său și a lepădat hainele de pe sine și
s-a îmbrăcat în sac și a șezut pe cenușă, dînd poruncă în toată cetatea să păzească
postul trei zile nu numai oamenii, ci și dobitoacele, și apă să nu bea. Și s-a
îmbrăcat toată cetatea în saci, și a ținut post, și a strigat cu tărie către
Dumnezeu, și s-a întors fiecare din calea sa cea rea, și s-a căit.
Deci, văzînd Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, și n-a adus
asupra lor relele pe care voia să le aducă. Și a făcut cu dînșii după negrăită
mila sa. Iar după acele trei zile a ieșit Iona din cetate - și suindu-se pe
un munte - și-a făcut lui o colibă, și ședea sub dînsa în preajma cetății. Și
văzînd că nici un rău nu pătimește cetatea, s-a mîhnit cu mîhnire mare și a
zis către Domnul: "O, Doamne, care nu sînt acestea cuvintele mele, pe care le-am
grăit, încă fiind eu în pămîntul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis,
că am cunoscut că milostiv ești tu și îndurat, îndelung răbdător, și mult milostiv.
Și acum, Stăpîne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor
decît să mai trăiesc". Și a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de
a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră și să-l acopere pe el
de arșița soarelui. Și s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, și s-a odihnit
sub dînsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme
să roadă tigva, și a doua zi s-a uscat tigva și ardea soarele cu zăduful capul
lui Iona și slăbea cu sufletul Iona, și se lepăda de sufletul său zicînd: "Mai
bine este mie să mor decît să trăiesc". Și a zis Domnul Dumnezeu către Iona:
"Te-ai scîrbit tu pentru tigvă"? Și a zis (Iona): "M-am scîrbit eu pînă la moarte".
Și a zis Domnul: "Tu te-ai mîhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici
te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut și într-o noapte a pierit,
iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec
mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine și
s-au pocăit?"
Deci, întorcîndu-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pămîntul
său, ci, luîndu-și pe mama sa, s-a dus în pămîntul Assiriei, în țara celor de
altă seminție, pentru că zicea: "Numai așa voi șterge ocara mea, că am mințit
proorocind risipirea cetății Ninive".
Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul
Devorin. Iar el, locuind în pămîntul Assiriei, a murit acolo și a fost îngropat
în peștera Kenezeului, fiind înainte de nașterea lui Hristos cu opt sute de
ani.
Iar acum, stînd înaintea lui Hristos Domnul în ceruri și săturîndu-se
de vederea feții Lui, îl slăvește pe El cu proorocii și cu apostolii și cu toți
sfinții în veci. Amin.