Cînd Sfinții Apostoli Pavel și Varnava propoveduiau bunăvestirea
lumii, au mers și în Iconia, și petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomenește
în scrisoarea cea către Timotei, zicînd: "Să dea Domnul milă casei lui Onisifor,
că de multe ori m-a odihnit și de lanțurile mele nu s-a rușinat" (2 Timotei
1,16). Atunci mulți, ascultînd învățătura lor și văzînd semnele și minunile
care se făceau de dînșii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa
lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, și, precum în casă așa și
în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvîntul lui Dumnezeu, aducînd pe popoare
la calea cea mîntuitoare și la credința în Iisus Hristos. De acest lucru se
scrie în Faptele Apostolilor: "Și în Iconia au intrat ei (adică Pavel și Varnava),
ca de obicei, în sinagoga iudeilor, și astfel au vorbit, încît o mare mulțime
de iudei și de elini au crezut... Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu
îndrăz-neală în Domnul, Care da mărturie pentru cuvîntul harului Său, făcînd
semne și minuni prin mîinile lor" (Fapte 14,1,3).
În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, avînd optsprezece
ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare și slăvit, fiind
logodită cu un tînăr din cei mai dintîi ai cetății, anu-me Famir, bogat și frumos.
Acesta, văzînd minunile ce se făceau de Apostoli, ședea cu alții la vorba lor
în casa lui Onisifor, la fereas-tră, și, ascultînd, lua aminte cele grăite de
dînșii. Și a căzut sămînța cuvîntului lui Dumnezeu pe pămînt bun și, cu lucrarea
Sfîntului Duh, s-a înrădăcinat adînc în inima ei și a răsărit. Pentru că a crezut
în Fiul lui Dumnezeu și l-a iubit pe El și s-a lipit de Dînsul cu tot sufletul.
Iar Pavel, povățuindu-se de Dumnezeu, a întins cu-vînt pentru feciorie și curățenie,
spunînd că fecioara care își păzește fecioria pentru dragostea lui Hristos,
are parte cu îngerii și este mireasă a lui Hristos, iar Hristos îi este Mire,
ducînd-o pe ea în cămara cea cerească. Grăind Pavel mult de aceasta, a deșteptat
pe Tecla spre păzirea fecioriei ei. Pentru că a spus Tecla în inima sa, ca din
acel ceas să-și lase logodnicul ei și toate dulcețile lumii acesteia, și să
slujească lui Hristos în curăție feciorească pînă la sfîrșitul vieții ei. Așa,
înțeleapta fecioară, prin curăția sa, s-a făcut mireasa cerescului Mire cel
curat și s-a însoțit cu El prin osîrdnica dragoste, cu care s-a aprins înăuntru
cu foc de la Serafimi și prin dorirea nestricăciosului său Mire se topea ca
ceara, încît s-au împlinit întru dînsa cuvintele proorocului împărat David:
"Făcutu-s-a inima mea ca ceara ce se topește în mijlocul pîntecelui meu" (Psalm
21,15). Și a șezut lîngă Pavel, ascultînd cuvîntul lui trei zile și trei nopți,
ca și cum se uitase pe sine, pentru că nu s-a dus nici la mîncare, nici la băutură,
nici la odihnă, ci a stăruit ca și oarecînd Maria, ceea ce ședea lîngă picioarele
lui Iisus, întemeindu-și toată mintea în Dumnezeu.
Cu singur cuvîntul Lui se hrănea, cum spune Mîntuitorul: "Nu
numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu"
(Matei 4,4). Iar Teoclia, înștiințîndu-se de fiica sa Tecla că a crezut în Hristos
și se îndeletnicește la auzirea cuvîn-tului lui Dumnezeu, mergînd, cu mînie
a luat-o cu sila de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfinții Apostoli
propoveduitori i-a ocărît și defăimîndu-i pe ei, trăgea cu de-a sila pe fiica
sa, iar mai ales pe mielușeaua lui Hristos de la turma Lui cea aleasă. Apoi,
chemînd pe Famir, logodnicul ei, i-a zis lui: "De ce nu te în-grijești de mireasa
ta căci s-a sălbăticit, că iată s-a amăgit de străi-nii aceia fermecători, care
cu felurite cuvinte înșală pe oamenii cei nebuni, că șezînd lîngă dînșii de
trei zile și-a uitat de casa ei?".
Atunci Famir a început a o momi pe ea cu cuvinte bune, vorbind
către dînsa cu dragoste; iar ea își întorcea fața despre dîn-sul și nu voia
nu numai să vorbească ceva cu el, dar nici să se uite la dînsul, pentru că purta
în inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decît fiii omenești, și spre acesta
privind cu ochii cei sufletești, în minte vorbea cu dînsul. Iar acel logodnic
stricăcios și vremelnic al ei s-a urît desăvîrșit de ea, care, văzîndu-se pe
sine lepădat și neiubit de Tecla, plîngea. Atunci mama ei, mîniindu-se, a apucat-o
și a început a o bate, trăgînd-o de împletiturile părului și cu picioarele călcînd-o.
Apoi a încuiat-o în cămară și o chinuia cu foame; însă plecîndu-se spre dragoste,
de căldura cea de maică biruindu-se, plîngea pentru dînsa. Apoi îmbrățișînd-o
și sărutînd-o, o ruga pe ea cu lacrimi, să nu se depărteze de logodnicul ei
cel frumos, bogat, de bun neam și de toți cinstit. Apoi a pus-o pe ea la masă
împreună cu logodnicul; iar ea, întorcîndu-se despre dînsul, ședea, și, căutînd
în jos, tăcea, negustînd nimic, ci numai suspina adeseori din adîncul inimii
spre Mirele Ceresc.
Cînd Famir, momind-o, voi cu sila să o cuprindă și să o sărute,
ea îl scuipă în ochi și se smuci din mîinile lui și zbură ca o pasăre din cursă.
Iar maica, iarăși schimbîndu-se în mînioasă, a început a o bate. Iar Famir,
mîhnindu-se, s-a dus la mai marele, jeluindu-se asupra lui Pavel și i-a zis:
"Un străin a intrat în cetate, vrăjind și amețind pe oameni și abătîndu-i de
la cinstirea zeilor, urmînd oarecăruia Hristos, pe care evreii L-au răstignit.
Acela a amețit și pe o fecioară, Tecla, fiind logodită cu mine, care mai întîi
foarte mă iubea, iar acum nici nu vrea să se mai uite la mine, ci se îngrețoșează
de mine ca de un lepros și fuge de mine ca de o fiară; așa a întors-o vrăjitorul
acela de la dragostea mea, nu știu ce făcîndu-i ei". Mai marele, chemînd pe
Pavel, l-a întrebat pe el, de unde este și ce face aici în cetate. El, după
obicei, deschizînd apos-tolească gura sa, a grăit cuvîntul lui Dumnezeu, propoveduind
numele lui Iisus Hristos.
Deci, mutînd mai marele în altă vreme judecata, a poruncit ca,
legînd pe Pavel, să-l bage în temniță, pînă ce va avea vreme ca să-l cerceteze
pe el mai cu de-adinsul. Iar Tecla, auzind că a pus în temniță pe Pavel pentru
dînsa, s-a sculat noaptea și ieșind în taină din casă, a alergat la temniță,
unde, aflînd pe străjeri păzind ușa temniței, a scos de la sine gherdanul și
un ban de aur, și le-a dat temnicerului ca să-i deschidă ușa și să-i dea voie
să meargă la Pavel. De acest lucru pomenește Sfîntul Ioan Gură de Aur, zicînd:
"Ascultă pentru Sfînta Tecla: Aceea, ca să vadă pe Pavel, aurul său l-a dat
străjerului temniței; iar tu nici un ban nu vrei să dai, ca să vezi pe Hristos".
Și a făcut temnicerul după cererea ei, pentru că s-a bucurat de cel scump gherdan
și de moneda cea de aur și a dus-o la Sfîntul Pavel.
Iar ea, căzînd înaintea lui cu lacrimi de bucurie, a sărutat
le-găturile legatului lui Hristos. Iar Pavel, văzînd-o, s-a spăimîntat și înștiințîndu-se
de la dînsa de toate cele ce a pătimit pentru cură-țenie de la mama și de la
logodnicul ei, s-a bucurat foarte tare de bărbăția tinerei fecioare și i-a sărutat
capul, binecuvîntînd-o și lăudîndu-i credința ei și fecioreasca curăție, numind-o
pe dînsa mireasa lui Hristos și întîia fiică a sa, pe care prin bunăvestire
a născut-o. Deci, șezînd Tecla cu Pavel ca fiica cu tatăl în temniță, asculta
părinteasca lui învățătură și pecetluia cuvintele lui în inima ei, ca pe o comoară
de mult preț. Iar el o învăța pe ea din destul credința cea în Hristos Domnul,
dragostea cea dumnezeiască și paza curatei feciorii. Acolo mai desăvîrșit a
învățat-o, a întărit-o și a făcut-o mireasă Fiului lui Dumnezeu, precum de aceasta
scrie Sfîntul Grigorie de Nissa, zicînd: "Acest fel de mir (adică învă-țătură)
împreună cu crinul cel alb al curăției, Pavel a turnat din gura sa oarecînd
în urechile sfintei fecioare. Adică Tecla era aceasta care, cu picăturile ce
ies din crinii inimii, pe omul cel din afară l-a omorît și toate gîndurile cele
deșarte și poftele le-a stins". Ase-menea și Sfîntul Epifanie scrie: "Tecla
a aflat pe Sfîntul Pavel, care avea un logodnic frumos, mai de frunte în cetate,
prea bogat, prea cinstit și luminos, de la a căruia logodire Pavel a întors-o
și s-a lepădat acea sfîntă fecioară de toate bunătățile pămîntești, ca să cîștige
pe cele cerești".
Căutîndu-se în casa Teocliei, nu s-a aflat Tecla și se făcu
țipăt, plîngere și strigare și căutînd mult, mama se tînguia pentru fiică, Famir
pentru logodnică, iar slugile pentru stăpîna lor. Și au alergat slugile în toate
părțile, căutînd-o, și întrebînd pe ulițe și prin case și nu o aflară nicăieri.
Iar mai pe urmă s-a înștiințat că este în temniță și, alergînd, o aflară pe
ea șezînd lîngă Pavel, fiind legată de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor lui,
și, luînd-o pe ea, au scos-o afară. Apoi înștiințară de acestea pe mai marele
cetății. Acesta șezînd la judecată, a chemat pe Pavel din temniță, pe care văzîndu-l
poporul adus, strigară către mai marele: "Omul acesta este fermecător, judecătorule,
pierde-l pe el!". Mai ales Famir stă-ruia ca Pavel să fie pierdut, jeluindu-se
asupra lui că a întors de la dînsul pe logodnica lui.
Deci, chemară și pe Tecla, către care a zis mai marele: "De
ce te îngrețoșezi de logodnicul tău cel atît de frumos și de bun neam. Pentru
ce nu te însoțești cu dînsul?". Iar ea privea către Pa-vel, și nimic nu răspundea,
"ca o mielușea fără de glas lîngă cela ce o tunde". Atunci mama, schimbîndu-și
obișnuința sa cea de maică și uitîndu-și fireasca sa dragoste către fiica sa,
ca o leoaică cum-plită, sau ca o ursoaică mînioasă, a răcnit către judecătorul,
zicînd: "Arde pe această rea roabă, vrednică este de o așa moarte, aceasta nu
este fiica mea, că nu mă ascultă pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta ca să
fie pildă altora, ca văzînd toate fecioarele cele ce sînt în cetatea aceasta,
să se teamă și să nu îndrăznească a nu asculta pe mamele lor și a li se împotrivi
precum aceasta a mea prea înră-utățită și într-adevăr nesupusă. Nu este aceasta
fiica mea, nici năs-cută de mine, ci ramură uscată și blestemată odraslă; deci,
arde-o pe aceasta". Și stăruia mama ca să se ardă fiica ei; iar Famir silea
ca pierdut să fie Pavel.
Deci, judecătorul, cercetînd mult pe Pavel, s-a încredințat
că nu avea vreo vină mai mare, decît că propoveduia pe Hristos, și nu l-a osîndit
pe el la moarte, ci, bătîndu-l, a poruncit să-l alunge afară din cetate, ca
să nu sfătuiască și pe alte fecioare la păzirea fecio-riei. Și izgoniră pe Pavel
cu Varnava, precum și pe Onisifor și cu fiii lui. Dar și însuși Pavel se sîrguia
să iasă din cetate, nu numai pentru că era izgonit de boier, de Famir și de
Teoclia pentru Tecla, ci pentru că poporul îmbulzindu-se, voia să-l ucidă pentru
cuvîntul lui Dumnezeu și pentru mărturisirea lui Iisus Hristos. De acest lucru
Sfîntul Luca amintește în Faptele Apostolilor, zicînd: "Necre-dincioșii iudei
au ridicat și au umplut de răutate sufletele neamu-rilor asupra fraților". Și
se împărți mulțimea cetății, unii adică erau cu iudeii, iar alții cu Apostolii.
Și cum s-a făcut pornirea neamu-rilor și a iudeilor cu mai marii lor, ca să-i
ocărască și să-i ucidă cu pietre, apostolii, înștiințîndu-se, au fugit în cetățile
Licaoniei, în Listra și în Derbez, iar de acolo în Antiohia. Însă, deocamdată,
s-au ascuns cîteva zile nu prea departe de cetatea Iconiei, într-un mormînt
lîngă calea care merge la Dafne, vrînd să știe despre Tecla ce se va întîmpla
cu dînsa.
Postind ei, se rugau pentru dînsa cu tot dinadinsul să o întă-rească
pe ea Domnul și să facă minunată spre dînsa mila Sa, precum s-a și făcut. De
aceea, mult a silit-o pe ea mai marele cetă-ții ca să se întoarcă cu dragostea
ei cea mai dinainte către logodnicul ei. Dar neajungînd la nici un sfîrșit mulțumitor,
în cele din urmă a osîndit-o pe Tecla la ardere după pofta mamei ei. Și dacă
aduseră mulțime multă de lemne uscate, fîn și vreascuri, punîndu-le într-o grămadă
mare, au luat slujitorii pe sfînta ca s-o ridice deasu-pra stogului aceluia.
Iar ea, nemaiașteptînd să o ducă ei, singură degrab a mers la acea grămadă de
fîn, de lemn și de vreascuri și făcînd semnul Crucii peste acea mare grămadă,
s-a suit și sta deasupra, gata fiind să ardă nu atît de focul cel materialnic,
pe cît de văpaia dumnezeieștii iubiri, ca un Fenix. Stînd ea acolo, deasupra,
privea spre mulțimea de lume adunată aici, și a văzut pe Domnul, în chipul lui
Pavel, stînd și poruncindu-i ei să îndrăz-nească. De aici Sfîntul Ciprian alcătuiește
o rugăciune ca aceasta către Dumnezeu, zicînd: "Să stai înaintea noastră precum
ai stat de față în legături lui Pavel, și în foc, Teclei".
Dacă au pus focul de jos și au aprins stogul împrejur, împre-surînd-o
pe ea văpaia, se înălța foarte sus. Atunci, îndată a venit un nor plin de apă
și s-a vărsat ploaie cu grindină mare și a stins tot focul. Iar mai marele și
tot poporul au fugit la casele lor de vărsa-rea ploii și de grosimea grindinei
celei mari. Tecla a ieșit nevătă-mată, că nu s-a atins de dînsa focul. După
aceea, nu s-a mai dus la casa mamei sale, nici a zăbovit în Iconia, ci s-a dus
din cetate ca să caute pe duhovnicescul său părinte Pavel. În cale a întîmpinat
pe un tînăr dintre ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergînd la cetate
să cumpere pîine, pe care, văzîndu-l, l-a cunoscut și l-a întrebat: "Unde se
află acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?" Iar el a dus-o pe ea la mormîntul
în care Pavel cu ceilalți se ascun-seseră și, în post răbdînd, se ruga lui Dumnezeu
pentru dînsa.
Pe Tecla toți văzînd-o vie și sănătoasă, s-au bucurat cu bucu-rie
foarte mare și ridicîndu-și ochii și mîinile lor spre cer, au mul-țumit lui
Dumnezeu, Celui ce a păzit întreagă pe roaba Sa, și, punînd înainte pîine, se
întăriră. De acolo, sculîndu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra și prin
Derbe, binevestind Evanghelia și tămăduind pe cei neputincioși. Și le-a urmat
lor și Tecla pînă la Antiohia, unde, intrînd ei în cetate, s-a întîmplat că
un oarecare Alexandru, mai mare în cetatea aceea, văzînd pe sfînta fecioară
Tecla și de frumusețile ei cele mari minunîndu-se, s-a rănit asupra ei cu poftă
neiertată. Că fiind tînăr și cu îndestulare în desfătări petrecînd, se tăvălea
în necurății, precum era obiceiul păgînilor. La început, părîndu-i-se că ar
fi femeia lui Pavel, mai întîi pe Pavel cu mult aur îl silea, ca să nu-l oprească
pe el de la dorința lui. Apoi, înștiințîndu-se că nu-i femeie ci fecioară nemăritată,
mai mult s-a aprins de ea, și voia ca să și-o ia lui de femeie pentru cele prea
mari frumuseți ale ei.
Deci, a început a momi pe Sfînta Tecla cu cuvinte spre dra-gostea
sa, dar ea fugea de dînsul ca de un leu ce răcnește, care căuta să înghită podoaba
ei cea sufletească. Iar el, cu toate chipu-rile se îngrijea de dînsa, vrînd
să o vîneze. Tot acesta, odinioară, în-tîmpinînd pe sfînta în cale, mergînd
între oameni mulți și neputînd să mai rabde focul cel de desfrînare care ardea
înăuntrul inimii lui, a lepădat rușinea și cu sila prinzînd-o, s-a apucat de
grumajii ei. Iar ea striga cît putea, plîngînd și zicînd: "Nu mă sili pe mine
roaba lui Dumnezeu; de logodnic m-am lepădat și oare cu tine m-aș învoi?" Acestea
zicîndu-le, se zmucea tare din mîinile lui și a rupt hainele de pe dînsul și
de rușine mare l-a umplut pe el. Mîniindu-se Alexandru, încă și creștină știind-o
că este, a dus-o la judecată la mai marele. Apoi, întrebînd-o de ce se îngrețoșează
de nuntă, ea a răspuns: "Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu
care m-am însoțit prin nunta cea duhovnicească".
Astfel, o silea pe ea mai marele ca să se lepede de Hristos
și să fie femeia unui bărbat. Iar după ce nu s-a supus, a osîndit-o să fie dată
pradă fiarelor pentru aceste două pricini: Pentru buna-credință și pentru curăție.
"De ce crede în Hristos și pentru ce se leapădă de nuntă ?" o întrebă acela,
fiind ea tînără și frumoasă. Însă mai înainte de a fi dată pradă la fiare, că
era amînată pentru a doua zi priveliștea aceea, a luat-o pe ea spre pază, în
acea noapte în casa sa, oarecare femeie, anume Trifena, a cărei fiică Falconilla
murise nu de mult, mai înainte de acea vreme.
Acea Trifena era de neam împărătesc, foarte cinstită, și a cre-zut
în Hristos după aceea, pe care o pomenește apostolul, scriind către Romani:
"închinați-vă, zice, Trifenei și Trifosei". Pe aceste două femei le pomenește
martirologiul latin, în zece zile ale lui Noiembrie, astfel: "În Iconia Licaoniei
sînt sfintele femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult în creștineasca
învățătură, prin propo-veduirea Sfîntului Pavel și pilda sfintei Tecla". Deci
Trifena, luînd la sine pe Tecla, a petrecut cu dînsa toată noaptea aceea în
duhov-nicească vorbă. Iar a doua zi s-a adunat mulțimea poporului care voia
să vadă priveliștea, și a venit mai marele cu toți fruntașii cetă-ții și au
scos pe sfînta Tecla ca pe o mielușa la junghiere și a stat la locul ei unde
era să fie mîncată de fiare.
Iar cînd au dat drumul fiarelor spre dînsa, toate umblau îm-prejurul
ei și nici una nu s-a atins de dînsa. Pentru că a încuiat Dumnezeu gurile fiarelor,
precum oarecînd celor din groapa lui Daniil. Și toți cei ce se adunaseră la
priveliștea aceea se mirau de această străină vedere, că fiarele își schimbaseră
iuțimea lor în blîn-dețe de oi. Atunci unii din mulțime proslăveau pe Dumnezeu
cel propoveduit de Tecla, iar alții huleau, zicînd: "Are farmece în hai-nele
ei și pentru aceea nu se ating de dînsa fiarele". Aceeași ziceau și mai marele
cu fruntașii cetății, că este fermecătoare și a fermecat pe fiare ca să nu o
vatăme pe ea. Apoi crezură de cuviință ca a doua zi s-o dea pe ea la mai multe
și la mai flămînde fiare. Și o trimise iar la cinstita Trifena, care, primind
pe Tecla de la prive-liște sănătoasă, se bucura foarte, căci fiica ei ce murise
i se arătase ei în vedenie, zicîndu-i: "Să ai pe Tecla în locul meu și s-o rogi
pe ea să se roage pentru mine la adevăratul Dumnezeu, ca să fiu mu-tată de aici
la locul drepților". Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe sfînta Tecla
ca pe o fiică a sa și cu toată inima s-a lipit de dînsa, văzînd-o pe ea că este
roabă a lui Dumnezeu, cerîndu-i să se roage pentru fiica ei cea moartă, Falconilla.
Sfînta Tecla a început cu dinadinsul a se ruga cu lacrimi către
înduratul Dumnezeu. Și atît de mult au putut sfintele ei rugăciuni, încît Falconilla
s-a mîntuit după moarte. Despre acest lucru mărtu-risește Sfîntul Ioan Damaschin,
zicînd așa: "Deci, au doar pe Falconilla nu a mîntuit-o întîia muceniță după
moarte? Dar, vei zice poate, că aceasta s-a petrecut după vrednicie, ca fiind
întîia muce-niță, și se cădea să i se asculte rugăciunea. Însă eu la aceasta
îți zic: Bine, era întîia muceniță. Dar gîndește-te pentru cine era rugăciu-nea!
Nu pentru o păgînă și slujitoare de idoli și cu totul nesfințită și străină
de Domnul?" Același Damaschin ne dă aceeași mărturie și a doua oară, cînd istoricește
pentru Traian împăratul, cel mîntuit după moarte prin rugăciunile Sfîntului
Grigore Dialogul, adăugînd la povestirea aceea și ceva de Falconilla, zicînd
așa: "Aceasta zic și de Falconilla ce s-a zis mai sus, că ea nici de o răutate
alta n-a fost vinovată. Iar acesta, adică Traian, a rînduit la mulți mucenici
amară moarte. Minunat ești, Stăpîne și minunate sînt lucrurile Tale, și pe a
Ta negrăită milostivire o slăvim!". După această vrednică de cre-dință mărturie
a Sfîntului Damaschin ni se încredințează că Falco-nilla s-a mîntuit după moarte
prin rugăciunile sfintei celei dintîi mucenițe Tecla.
Petrecînd Tecla în casa Trifenei pînă a doua zi, a poruncit
tiranul să nu dea mîncare fiarelor, ca, fiind flămînde, mai de grabă să se pornească
a sfîșia pe Tecla. Și fiind ziua a treia, aduseră pe Sfînta Tecla la priveliște,
ca să fie dată spre mîncare fiarelor. În urma ei mergea și Trifena, plîngînd
că fecioara cea frumoasă și sfîntă, fiind nevinovată, se dă la moarte. Deci,
punînd-o pe ea la locul cel de priveliște, a poruncit acel fără de rușine boier
să dez-brace pe sfînta, zicînd: "Poate în hainele ei vor fi farmece, pentru
care nu o mănîncă pe ea fiarele. Dezbrăcați dar pe fermecătoarea aceasta și
vom vedea de va rămînea întreagă". Și așa stătea sfînta fecioară în priveliștea
a tot poporul goală, avîndu-și acoperămînt numai singură rușinea, și grăind
ca David: "Rușinea feții mele m-a acoperit". Dînd drumul asupra ei fiarelor
celor flămînde și întărîtate, lei și urși, care, ieșind din închisorile lor
și văzînd pe fecioară stînd goală, își plecau capetele la pămînt și cu ochii
căutau în jos, ca și cum le era rușine de goliciunea cea feciorească, și se
întorceau cu fețele lor de la dînsa. Și era o minunată priveliște: fiarele cunoșteau
rușinea și își întorceau ochii lor despre goliciunea feciorească, iar oamenii
cu ochi nerușinați priveau la dînsa. Astfel, fiara necuvîntătoare era mustrătoare
și judecătoare oamenilor în priveliștea aceea. Că acelea, din fire fiind fiare,
obiceiul omului curat l-au primit în sine, iar oamenii, înțelegători fiind,
în orbiciunile cele de fiare s-au schimbat. Însă ce au sporit? Nimic, pentru
că, vrînd ca prin golirea cea din priveliște să necinstească pe înțeleapta fecioară,
cinste i-au adăugat.
Sfîntul Ioan Gură de Aur, pomenind de bine, despre golirea celor
două fețe: a femeii lui Pentefri în cămară și a Teclei în adu-narea a tot poporul,
zice: "Ce a folosit pe femeia egipteancă cea pătimașă că s-a dezgolit în cămară?
Și ce a vătămat-o pe întîia muceniță Tecla, că în priveliște a fost golită?
Pentru că Tecla n-a greșit fiind golită, precum a greșit acea egipteancă. Nici
de necinste nu s-a umplut, ci s-a încununat sfînta. Și goliciunea acesteia în
pri-veliște s-a încununat, iar aceea în cămara cea încuiată s-a rușinat".
Deci, stînd Sfînta Tecla așa în priveliște, una din leoaice
venind, s-a sculat înaintea ei și îi lingea picioarele, ca și cum ar da cinste
curăției celei feciorești. De acest lucru pomenește Sfîntul Ambrozie, zicînd:
"Puteai să vezi fiara zăcînd jos și picioarele sfintei lingînd și cu mare glas
mărturisind, că pe sfîntul trup fecioresc nu poate să-l vatăme. Se închina fiara
aceleia ce i se dăduse ei spre mîncare, și firescul său nărav uitîndu-și, se
îmbrăca în obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!".
Văzînd poporul că fiarele nimic nu vatămă pe sfînta, au stri-gat
cu mare glas: "Mare este Dumnezeul pe care îl propoveduiește Tecla!". Iar chinuitorul
n-a cunoscut puterea lui Dumnezeu și a gîndit alt lucru spre pierderea Sfintei
Tecla: a săpat o groapă, și cu felurite jivini umplînd-o, a aruncat în ea pe
sfînta. Dar Cel ce a încuiat oarecînd gurile leilor, Acela limbile cele otrăvite
ale șer-pilor le-a tîmpit, furia lor a îmblînzit-o și otrava lor a pierdut-o.
Și a ieșit sfînta de acolo nevătămată, toți minunîndu-se și spăimîn-tîndu-se
de această străină vedere.
Nepricepîndu-se chinuitorul ce să facă mai mult, a gîndit una
ca aceasta, cea mai de pe urmă muncă: aducînd doi junci puternici, a poruncit
să o lege pe Tecla cu un picior de unul și cu un picior de altul și cu bolduri
înfierbîntate să împungă pe junci, ca fugind, să o rupă în două. Dar și aceasta
făcînd-o, sfînta s-a aflat întreagă, căci cînd o legară pe ea cu frînghii tari
de juncii aceia și cu înfo-cate fiare începură a-i îmboldi, îndată funiile ca
niște fire de păian-jeni s-au rupt, iar juncii au fugit și sfînta a rămas pe
loc, neavînd nici-o vătămare. Atunci mai marele, mirîndu-se de cele ce se fă-ceau,
a început a cunoaște dumnezeiasca putere care era cu fecioa-ra aceasta. Și chemînd
pe Tecla, i-a zis ei: "Cine ești tu, și ce fel de putere este cu tine, că nimeni
nu poate să te vatăme pe tine?" Iar ea nimic nu răspundea, decît numai aceasta:
"Sînt roabă a Dumnezeului celui viu".
Temîndu-se nelegiuitul de Dumnezeul Cel ce păzea de toată vătămarea
pe Tecla, a poruncit să o îmbrace în haine de cinste, și i-a dat drumul, dîndu-i
o hotărîre ca aceasta: "Pe Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las slobodă!". Și a
mers Tecla în casa Trifenei și s-a făcut bucurie mare în casa aceea pentru eliberarea
Teclei care, pe-trecînd cîtăva vreme la Trifena, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu
și pe mulți i-a învățat acolo să creadă în Hristos. Apoi a dorit să vadă pe
Pavel, părintele și învățătorul ei, pe care aflîndu-l, voia să-i urmeze lui.
Iar el a oprit-o pe ea, zicînd: "Nimeni nu merge la răz-boi cu mireasa!" Luînd
binecuvîntare de la Apostolul, s-a dus în Seleucia și s-a sălășluit la un loc
pustiu, în oarecare munte aproape de Seleucia, și acolo viețuia în post, în
rugăciune și în dumnezeiasca gîndire, și făcea minuni multe, tămăduind toate
boalele, pentru că înștiințîndu-se despre dînsa mulțimea credincioșilor, veneau
aco-lo, aducîndu-și neputincioșii lor, pe care îi tămăduia.
Apoi s-a întîmplat oarecînd, în acel loc unde petrecea sfînta,
că mergea alături un jertfitor păgînesc din Seleucia călare pe cal, care, văzînd
pe Sfînta Tecla adunîndu-și verdețuri de hrană și vă-zînd-o pe ea foarte frumoasă
la față, a poftit-o pe ea cu gînd necu-rat și, lovindu-și calul, s-a repezit
spre dînsa, vrînd să-și săvîrșească pofta lui; iar sfînta, cu puterea lui Dumnezeu
întărindu-se, l-a apu-cat pe el și l-a trîntit la pămînt, și atît de tare l-a
izbit de pămînt, încît trei zile a zăcut mut și nemișcat. Iar oamenii cei ce
treceau pe calea aceea, văzînd pe jertfitorul că zăcea ca un mort, nu se price-peau
ce i s-a întîmplat. Apoi, a treia zi s-a făcut știre de aceasta și în cetate,
de unde mulțime de oameni au mers la dînsul, vrînd să vadă întîmplarea și să-l
ia la casa lui. Dar el abia venindu-și în sine și ca din somn deșteptîndu-se,
a stat pe picioarele sale și a zis: "Pe o zeiță oarecare am văzut și de la aceea
am pătimit primejdia aceasta".
Abia a putut să meargă la casa sa, fiind bolnav de lovirea ace-ea.
Apoi chemînd un zugrav, i-a poruncit lui să închipuiască pe o scîndurică pe
fecioara aceea ce era ca de optsprezece ani. Iar cînd zugravul a început a o
închipui după rînduiala lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemănarea Sfintei
Tecla și, ca pe o vie închi-puire, a dus-o la jertfitorul care, văzînd icoana
cea cu totul aseme-nea Sfintei Tecla, a zis: "Cu adevărat, o fecioară ca aceasta
am văzut eu".
Luînd icoana, a sărutat-o și îndată desăvîrșit s-a însănătoșit.
Și sculîndu-se din pat, păzea cu cinste în casa sa acel chip al Sfintei Tecla.
După aceasta a crezut în Hristos cu toată casa sa, prin pro-povăduirea Sfintei
Tecla cea întocmai cu apostolii, care, în acel loc petrecînd ani îndestulați,
pe mulți i-a povățuit la calea mîntuirii și multora le-a ajutat în nevoi și
toate neputințele a tămăduit. Apoi doctorii și vrăjitorii cei ce erau în Seleucia,
văzînd că toți cei ce de orice boală erau cuprinși, lăsîndu-i pe ei, se duceau
la Tecla, cărora acum meșteșugul fiindu-le întru nimic și lipsindu-se de cîștigul
de mai înainte sărăciseră, s-au mîhnit foarte mult și s-au mîniat asupra tămăduitoarei
celei bune Tecla, care fără de plată tămăduia pe cei ce veneau la dînsa; și
de mare zavistie și de mînie fiind porniți, au rînduit să îndemne asupra ei
pe niște tineri fără de rușine, ca să o spurce pe ea cu sila. Aceștia grăiau
între ei zavistnicii zicînd: "Fecioara Tecla este curată și pentru aceea este
plăcută marii zeițe Artemida, care îi ascultă cererile ei și îi dă putere de
tămăduiri neputincioșilor. Iar de va fi spurcată, se va întoarce de la dînsa
Artemida și se va lua de la dînsa puterea cea tămăduitoare și se va mări iar
meșteșugul nostru cel doftoricesc".
Așa între ei sfătuindu-se, s-au sîrguit să găsească pe acei
fără de rușine, la un lucru ca acela, pe care îmbătîndu-i cu vin, i-au rugat
să meargă și să spurce pe Tecla. Și le-a dat lor aur mult și le-a făgăduit să
le dea mai mult de ar face Teclei silă, pentru că fiind nebuni și necredincioși,
nu știau aceasta, că Tecla, nu cu pu-terea Artemidei, ci cu darul lui Hristos
tămăduiește toată neputința și toată boala. Iar tinerii cei fără de rușine,
îmbătîndu-se de vin, și sfătuindu-se cu doctorii și cu vrăjitorii, au mers la
dînsa degrab, aprinși fiind de poftă, plini de spurcate gînduri și de scopul
cel rău, pe care văzîndu-i Tecla, i-a întrebat: "Ce vreți fiilor?" Iar ei au
în-ceput a grăi cuvinte spurcate.
Deci, auzind acestea Sfînta Tecla și cunoscînd gîndul lor cel
rău, a fugit din mîinile lor; aceea care oarecînd de fiare nu se înfri-coșase,
fugea acum de acei oameni nerușinați. Iar ei, ca vînătorii pe oaie, o izgoneau
pe dînsa prin pustie. Cînd era aproape să o ajun-gă, s-a rugat lui Dumnezeu
ca să o izbăvească pe ea din mîinile acelor nerușinați. Și îndată, un munte
de piatră, care se afla acolo, s-a desfăcut din porunca lui Dumnezeu, primind
pe sfînta înlăuntrul său.
Astfel i s-a apărat fecioria ei și mormînt cinstitului ei trup
s-a arătat pentru acea piatră, că acolo și-a dat sufletul în mîinile Domnului.
Ea era de nouăzeci de ani, iar acum petrece în viața cea nesfîrșită, mărind
pe dătătorul de viață Hristos Dumnezeu, Cel îm-preună cu Tatăl și cu Sfîntul
Duh mărit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
De vreme ce în viața sfintei acesteia, după întîmplare s-a pomenit
Traian Împăratul Romanilor, care după moartea sa s-a mîntuit prin rugăciunile
Sfîntului Grigorie, papă al Romei ( 604), socotesc că este de trebuință
ca și povestirea cea despre dînsul a Sfîntului Ioan Damaschin aici să o pomenim.
În cuvîntul său de la Sîmbăta lăsatului de carne scrie așa: "Grigorie Dialogul,
episcopul vechii Rome, bărbatul, precum îl știu toți, vestit în sfințenie și
în înțelegere, de care se spune că la Sfînta Liturghie slujea cu dînsul și dumnezeiescul
înger; acesta oarecînd, pe o cale pietroasă mer-gînd, a stat cu osîrdie la rugăciune
tare către iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor lui Traian
împăratul. Îndată a auzit un glas de la Dumnezeu zicînd: "Rugăciunea ta am auzit-o
și îi dau iertare lui Traian, dar tu să nu mai adaugi încă să-mi mai aduci Mie
rugăciuni pentru cei necurați!".
În această zi mai facem pomenirea cuviosului părintelui nostru
Coprie, cel ce s-a postit în locașul marelui Theodosie din Palestina. Încă se
află și alți cuvioși Coprii, pe care îi găsim la 9 iulie.