Apariție editorială despre “părintele erei creștine”.
Cinstire Sfântului Dionisie Exiguul.
Alexandru Damian Anfile / în Ziarul Lumina - Vineri, 03 Septembrie 2010
Miercuri, 1 septembrie, la finalul slujbei de Te Deum, oficiată în Catedrala patriarhală, a fost lansată cartea "Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul - părintele erei creştine", avându-l ca autor pe părintele dr. Alexandru Moţoc.
Editată în condiţii grafice deosebite, noua apariţie a fost tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă.
Această lucrare de teologie istorică prezintă cu lux de amănunte viaţa, opera, activitatea şi canonizarea sfântului dobrogean, una dintre cele mai de seamă personalităţi pe care spaţiul românesc le-a oferit civilizaţiei universale, considerat a fi, aşa cum arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul înainte, atât părintele erei creştine, cât şi al Dreptului bisericesc.
Cu privire la documentaţia folosită, Preafericirea Sa remarcă faptul că "în edificarea conţinutului lucrării au fost fructificate cu acrivie cele mai valoroase surse referitoare la viaţa, activitatea şi scrierile Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul". De asemenea, autorul a avut grijă să includă în această teză a sa de doctorat toate cercetările anterioare referitoare la eruditul daco-roman, podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti.
Stilul expunerii este clar şi accesibil, fiecare faptă ori operă a savantului originar din Scythia Minor fiind precedată de expunerea cauzelor ce au reclamat realizarea ei. Prezentarea vieţii şi a operei monahului dobrogean nu omite nici o controversă, fie referitoare la locul naşterii şi al formării scriitorului patristic străromân, fie privitoare la identificarea lui cu Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul. În lămurirea acestor problematici se resimte pregătirea de canonist a autorului, care expune în mod obiectiv argumentele fiecărei teorii, arătând care este opinia general acceptată de cercetători.
Partea finală a lucrării cuprinde, ca o concluzie logică ce rezultă din prezentarea vieţii şi a operei marelui traducător, canonist şi calendarolog, o prezentare a virtuţilor acestuia, ce au stat la baza hotărârii de canonizare: sfinţenia vieţuirii, înţeleasă ca smerenie a inimii, ca dragoste faţă de Dumnezeu şi oameni şi ortodoxia credinţei sale.
Sursa: Ziarul Lumina
<sus
|
Părintele anului bisericesc.
Pr. Ciprian Apetrei / în Ziarul Lumina - Miercuri, 01 Septembrie 2010
Sfântul Dionisie Exiguul, Smeritul sau "cel Mic", a fost una dintre marile personalităţi ale teologiei străromâne, care a fixat "cronologia erei creştine", luând pentru prima oară ca punct de plecare pentru numărarea anilor Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El este prăznuit astăzi, când începe anul nou bisericesc.
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, în jurul anului 465. A intrat într-o mănăstire dobrogeană încă din copilărie, dar, datorită formaţiei sale duhovniceşti şi teologice deosebite, a fost chemat la Roma de papa Ghelasie (492-496). Aici a fost închinoviat la Mănăstirea "Sfânta Anastasia", ctitoria Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A primit însărcinarea de a se ocupa de arhiva Cancelariei Pontificale, reorganizând-o şi devenind noul ei fondator.
Despre smeritul monah străromân, Casiodor oferă o caracterizare de o frumuseţe greu egalabilă: "A fost în zilele noastre călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învăţat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învăţase în Cărţile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare şi le-a înţeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere. (...) În el era multă simplitate împreună cu înţelepciune, smerenie împreună cu învăţătură, moderaţie împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deşi era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. (…) El se folosea cu o pricepere atât de mare de latină şi de greacă, încât orice cărţi greceşti lua în mâini, le traducea fără poticnire în latineşte şi, la fel, pe cele latineşti le citea pe greceşte, încât credeai că aceasta este scrisă aşa cum pronunţa gura lui cu o iuţeală nestăvilită. Este lung să spun cu de-amănuntul toate despre acel bărbat care între celelalte virtuţi este dovedit că a avut şi acest lucru admirabil, anume că deşi se dăruise lui Dumnezeu în întregime, nu refuza să ia parte la întâlniri cu oameni de lume. Era de o castitate rară, deşi vedea zilnic soţiile altora; blând, deşi mânat de firea pătimaşă a celor mânioşi."
Sfârşitul vieţii a fost în anul 545 în localitatea italiană Vivarium. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 8 iulie 2008, l-a trecut în rândul Sfinţilor cu data de prăznuire 1 septembrie.
A împărţit timpul.
În ceea ce priveşte opera Sfântului Dionisie, ea constă într-un număr de traduceri patristice în limba latină, opere personale, în legătură cu sărbătorirea Sfintelor Paşti, dar şi prefeţe elaborate de el la traducerile făcute, în care delimitează şi evidenţiază cu precizie informaţiile din cuprinsul lucrărilor teologice traduse şi reformulează în limbaj propriu unele învăţături dogmatice. Dintre operele traduse, menţionăm: "Despre crearea omului la Sfântul Grigorie de Nyssa" (cu unele observaţii critice), "Epistola 17 împotriva lui Nestorie", cu cele 12 anatematisme şi alte epistole ale Sfântului Chiril al Alexandriei, "Tomosul Patriarhului Proclu al Constantinopolului către armeni", "Viaţa Sfântului Pahomie", "Pocăinţa minunată a Sfintei Thalsia", "Colecţiune de canoane cele zise "apostolice", ale primelor patru sinoade ecumenice şi ale unor sinoade locale" (în două versiuni). De asemenea, a întocmit o "Colecţie de decrete" (decretate) a opt papi: ambele colecţii au cunoscut o largă circulaţie în Biserica Apuseană. Tot Sfântului Dionisie i se atribuie şi culegerea unei colecţii de texte patristice - "Florilegiu" - din Sfinţii Atanasie cel Mare, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ciprian din Cartagina, Ilarie din Pictavium, Ambrozie al Milanului şi Fericitul Augustin.
A avut un rol important în ceea ce priveşte calculul pascal, astfel mai multe lucrări de acest gen îi sunt incluse în "Liber de Pashatae" sau "Carte despre Paşti": "Pascalia adevărată şi regulile îndreptării ei", "Precizări pentru stabilirea datei Paştilor", "Elementele calculului calendaristic şi pascal".
Începutul Anului Nou Bisericesc.
S-a hotărât de către Sfinţi Părinţi (318) participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mântuitorului, după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a şaptea, numită Tişri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie).
Biserica Mântuitorului Hristos prăznuieşte începutul anului creştinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viaţa cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm" (Romani 6, 4).
Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (II Cor. 13, 13) sunt comoara nepreţuită a Legii cele Noi, pe care o aflăm în anul Domnului început în luna septembrie.
După tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe, în toate bisericile din ţară se oficiază Slujba Te Deum-ului la începutul anului nou bisericesc, pe data de 1 septembrie.
În septembrie începea anul iudaic.
În Vechiul Testament, noul an începea tot în luna Tişri (septembrie în calendarul nostru) după porunca lui Dumnezeu către Moise ca ziua întâi a lunii a şaptea să fie şi zi de odihnă (Numeri 29, 1).
Începutul anului în această lună amintea israeliţilor următoarele evenimente: momentul când corabia lui Noe s-a oprit după potop pe Muntele Ararat în luna a şaptea (Facere 8, 4); Moise a coborât din Muntele Sinai cu tablele Legii celei Noi cu legea Domnului, în luna a şaptea - luna septembrie în calendarul nostru (II Cronici 7, 9-10). Marele arhiereu intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an, şi anume în luna Tişri (septembrie în calendarul nostru). Ziua ispăşirii, când se aducea jertfă, era a zecea zi din aceeaşi lună (Levitic 23, 27). Sărbătoarea corturilor era în ziua a cincisprezecea a lunii Tişri (Levitic 23, 34). Anul sabatic şi cel jubileu începeau în luna a şaptea (Levitic 25, 3-4 şi 8-10). Lumea creştină nu prăznuieşte însă anul Legii vechi, ci Darul noului praznic, cel ce începe cu intrarea Domnului în lume, când El însuşi S-a arătat Dătătorul Legii celei Noi. Mântuitorul a scris Noua Lege a lui Dumnezeu pe lespezile inimilor noastre şi ne-a curăţat de păcate prin scump Sângele Său.
Sursa: Ziarul Lumina
<sus
|
