...
Cuviosul Dimitrie cel Nou > Sfinte Moaște

jos>

Cuviosul Dimitrie cel Nou,
Ocrotitorul Bucureştilor,
ale cărui moaşte sunt la Patriarhia Română
(27 Octombrie)


SFINTE MOAŞTE

Racla cu Sfintele Moaşte aflată în
Catedrala Patriarhală din Bucureşti

Moaştele Sfântului se află la:

 Catedrala Patriarhală din Bucureşti, centrul credinţei ortodoxe româneşti (Catedrala se găseşte pe singurul deal al Bucureştiului Dealul Mitropoliei în apropiere de Piaţa Unirii - Aleea Dealul Mitropoliei nr. 21);

Părticele din moaştele Sfântului se află la:

 Mănăstirea Văratec, comuna Agapia, jud. Neamţ (la 12 km sud de Târgul Neamţ; de aici se poate ajunge la Mănăstirea Văratec pe drum asfaltat aprox. 7 km, sau pe drum forestier, peste deal aprox. 4 km).

Racla aflată la
Mănăstirea Ghighiu

 Mănăstirea Ghighiu, DN1, E60, Ploiesti, comuna Bărcănești, sat Ghighiu.

Veşmântul care a acoperit Moaştele Sf. Dimitrie Basarabov se află la:

 Biserica Sfânta Parascheva - Doamna Oltea, Bucureşti, Str. Doamna Oltea Nr. 36.

Sfântul Dimitrie Cel Nou Basarabov.
Catedrala Patriarhală - Bucureşti (sec. XII-XIII)


Protectorul capitalei noastre şi al Patriarhiei Române este Preacuviosul Dimitrie cel Nou de la Basarabov, ale cărui sfinte moaşte se află aici.

Prezenţa sfintelor sale moaşte în Catedrala Patriarhală din Bucureşti este un mare dar dumnezeiesc. Credincioşii au unde alerga în vreme de necaz, călugării au în mijlocul lor un sfânt călugăr; bolnavii au un doctor minunat care vindecă atâtea boli fără de plată, iar locuitorii capitalei au un mare protector duhovnicesc, care se roagă în cer pentru ţară şi pentru poporul român binecuvântat. Şi este un lucru cu totul dumnezeiesc să ai un asemenea protector în cer.

Sfântul Dimitrie încă din viaţa s-a dovedit a fi făcător de minuni. Deşi a fost pe pământ om sărac, s-a învrednicit a fi povăţuitor celor bogaţi. Deşi a fost călugăr, nu s-a arătat străin faţă de durerile mirenilor. Deşi în trup a trăit pustnic în singurătate, acum petrece ca un sfânt în mijlocul lumii, ca o rază de lumină celor din întuneric, ca un dascăl celor neînvăţaţi, ca un doctor minunat celor suferinzi, ca un părinte mustrător celor îndărătnici, ca un mare postitor celor lacomi şi ca un fierbinte rugător pentru mântuirea tuturor.

Se cuvine să ne bucurăm pentru poporul nostru iubitor de Dumnezeu şi de sfinţi. Dacă pe sfinţii noştri i-am trecut cu vederea, este bine totuşi să cinstim pe cei din alte ţări, pe care ni i-a dat Dumnezeu drept rugători şi protectori. Deci, pentru a cinsti cu mai multă evlavie pe Sfântul Dimitrie cel Nou, se cuvine să spunem în paginile următoare câteva date despre viaţa şi petrecerea lui, despre felul cum a ajuns la Bucureşti şi câteva din minunile făcute de el în ultimii ani.

Scurt istoric

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou era din satul Basarabov, la câţiva kilometri peste Dunăre. El a trăit prin secolul al XIII-lea, pe timpul împăraţilor Petru şi Ioan Asan.

Fiind om sărac, multă vreme a păscut vitele satului Basarabov. Apoi, dorind să urmeze cu totul lui Hristos, a părăsit lumea şi s-a făcut pustnic iscusit într-o peşteră de pe marginea râului Lom, unde se afla şi un schit de călugări. Deci, luând chipul monahal, se nevoia ca un înger în trup, numai în post, rugăciune şi cugetare la Dumnezeu. Iar când a simţit că va pleca din lumea aceasta, s-a ascuns între două pietre mari, pe malul apei, şi acolo s-a săvârşit. Mai târziu, venind apă mare, s-a rupt malul şi a căzut sfântul său trup în râul Lom, unde a stat sute de ani nevătămat.

După o vreme s-a arătat în vis însuşi Cuviosul Dimitrie unei copile bolnave de epilepsie şi i-a spus: De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui! Şi aşa, copila a spus tuturor visul şi s-au dus preoţii cu mult popor la malul Lomului, unde, cu rânduiala lui Dumnezeu, au găsit în apă această preţioasă comoară, adică trupul întreg şi nevătămat al Sfântului Dimitrie cel Nou. În clipa aceea copila s-a vindecat şi împreună cu ea mulţi alţi bolnavi. Apoi sfintele lui moaşte au fost duse în biserica satului Basarabov unde au stat multă vreme, făcând tot felul de minuni.

Vestea minunilor sale s-a auzit şi în Ţara Românească. Însă zadarnic au încercat voievozii de la Bucureşti să aducă sfintele sale moaşte în ţară, că nu era voia cuviosului. Atunci ei au dat bani mulţi şi au înălţat o biserică frumoasă în satul Basarabov, unde s-au aşezat sfintele moaşte.

Iar între anii 1769-1774, în urma războiului ruso-turc, armatele ruseşti, trecând peste Dunare, au ajuns şi în satul Basarabov. Atunci un general rus, Petru Saltikov, a luat sfintele moaşte să le ducă în Rusia. Dar un evlavios român, anume Hagi Dimitrie, cunoscându-se cu generalul, a intervenit să le dea românilor, ca mângâiere pentru multele prădăciuni făcute de turci asupra Ţării Româneşti.

Aşa au ajuns moaştele Cuviosului Dimitrie cel Nou la Bucureşti, în anul 1774, şi au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala Mitropolitana a Ungrovlahiei, unde au stat nestrămutate până astăzi, făcând minuni şi vindecări de boli.

Dintre minunile săvârşite de Sfântul Dimitrie Cel Nou Basarabov.

Într-o comună din marginea capitalei trăia o familie, soţ şi soţie, fără copii. Soţul era foarte beţiv, rău, nervos şi mereu certa şi înjura femeia. Iar biata femeie, mult mai credincioasă, răbda cum putea acest calvar din casă.

Prin anul 1955 bărbatul ei a paralizat. Stătea mai mult în pat. Îl îngrijea soţia. Dar acum devenise şi mai nervos. Permanent o înjura, o ameninţa şi chiar o lovea cu ce găsea în cale. Într-o zi, după-amiaza, femeia a venit plângând la catedrală, să se închine la sfintele moaşte şi să plătească o slujbă pentru soţ. După ce i-a spus preotului cu lacrimi durerea ei, l-a întrebat ce ar mai putea face, că nu mai poate răbda. Preotul a sfătuit-o să aibă răbdare că în felul acesta se mântuiesc amândoi, unul prin răbdarea celuilalt. Apoi i-a citit o rugăciune, i-a făcut un pomelnic şi la urmă i-a zis:
- Soră, ştii carte?
- Ştiu, părinte!
- Ia cartea aceasta şi citeşte în genunchi, lângă sfintele moaşte, acatistul Sfântului Dimitrie, făcătorul de minuni!

După un timp, femeia a adus cartea preotului şi i-a zis:

- Părinte, am citit. Mă duc de acum şi eu acasă şi cum o vrea Dumnezeu.

A ajuns acasă seara târziu. S-a furişat încet în casă, să n-o simtă soţul, şi s-a culcat într-o cameră separată, de vară. Pe la miezul nopţii bolnavul a început să strige cu glas tare:

- Femeie! Marie! Unde eşti? Vino repede încoace!
- Iată am venit. Ai nevoie de ceva?
- Unde ai fost? Te-ai dus în Bucureşti şi ai chemat un doctor să mă consulte?
- Nu, omule, n-am chemat nici un doctor din Bucureşti.
- Cum nu? Acum a fost doctorul la mine şi mi-a spus că tu l-ai chemat să mă consulte! De ce n-ai venit să-i plăteşti? Chemi doctorul şi-l laşi să plece aşa? A plecat acum cinci minute de la mine. S-a urcat într-o trăsură cu cai albi şi a plecat spre Bucureşti!
- Şi te-a consultat? a întrebat soţia.
- M-a uns cu untdelemn pe mâna şi pe piciorul paralizat şi mi-a poruncit să nu te mai ocărăsc, nici să te mai înjur, că mă vindec. Deci, te rog, iartă-mă, Marie, că de acum nu te mai supăr. Dar nu uita, dimineaţă să te duci să plăteşti doctorului la Bucureşti. Tu ştii unde locuieşte, că tu l-ai chemat!

Într-adevăr, dimineaţă soţul s-a sculat pe picioarele sale şi în două zile s-a făcut complet sănătos. Atunci femeia a alergat, plângând de bucurie, la Sfântul Dimitrie şi i-a mulţumit cu multe lacrimi pentru vindecarea şi îmblânzirea soţului ei. Apoi a spus preotului care o cunoştea, toată minunea aceasta.

Sursa: Sfinte Moaşte în România

<sus