MUSTRARE  LUIŞI  ŞI  MĂRTURISIRE

Fraţilor, având milostiviri de îndurări, milostiviţi-vă spre mine, că nu în zadar a zis Dumnezeiasca Scriptură:<MIŞ-2> Frate pe frate ajutorân-du-se, sunt ca o cetate tare şi înaltă şi poate ca o împărăţie întemeiată <DŞ0>(Pilde 18, 19). Şi iarăşi: <MI>Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi vă ru-gaţi unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi<D> (Iacov 5, 16).
Deci, primiţi rugăciune, aleşii lui Dumnezeu, de la cel ce s-a făgăduit să placă lui Dumnezeu şi a minţit Celui ce l-a făcut pe el! Ca, <Ş-2>prin rugăciunile voastre, să mă izbăvesc de păcatele ce m-au cuprins<Ş0> pe mine şi, sănătos făcându-mă, să mă scol din patul păcatului cel făcător de stricăciune, că din copilărie m-am făcut vas netrebnic şi necinstit. Şi acum, auzind despre judecată, nu bag seamă, ca şi cum <Ş-2>mai presus de greşale şi de vinovăţii aş fi. Pe alţii sfătuindu-i să se de-<Ş0>părteze de cele nefolositoare, acestea de mine îndoit se săvârşesc.
Vai mie, în ce osândă m-am aşezat! Vai mie, în ce ruşine zac! Vai mie, că nu este cel ascuns al meu precum cel văzut! Pentru aceea, de nu cumva îndurările lui Dumnezeu vor străluci peste mine degrab, nici o nădejde de mântuire din lucruri nu-mi este mie. Că vorbind de cură-ţenie, de neînfrânare îmi aduc aminte; pentru nepătimire spunând cuvinte, cugetarea urâtelor patimi ziua şi noaptea sunt în mine.
Deci, ce răspuns voi avea? Vai mie, ce fel de cercare îmi este gătită mie? Cu adevărat, cu chip de evlavie sunt înfăşurat şi nu cu <Ş-2>purtarea. Deci, cu ce faţă mă voi apropia la Domnul Dumnezeu, Cel<Ş0> ce cunoaşte cele ascunse ale inimii mele?
Cu atâtea rele vinovat fiind, mă tem, stând la rugăciune, ca să nu se pogoare foc din cer şi mă va arde pe mine. Că, dacă pe cei ce au adus în pustie foc străin, ieşind foc de la Domnul, cu totul i-a ars, eu, care cu atâtea greutăţi de greşeli sunt înfăşurat, ce voi mai <Ş-2>aştepta? Deci, ce? Să mă deznădăjduiesc de a mea mântuire? Să nu fie!<Ş0> Fiindcă aceasta este şi sârguinţa diavolului, când coboară pe cineva în deznădejde, atunci îl surpă! Ci eu nu mă deznădăjduiesc <Ş-2>de mine, că îndrăznesc îndurărilor lui Dumnezeu şi solirilor voastre.<Ş0>
Deci, să nu încetaţi rugându-vă Iubitorului de oameni Dumnezeu, ca să se slobozească inima mea din robia patimilor necinstite! <Ş-2>Orbită s-a făcut inima mea, s-a schimbat gândul meu cel cucernic, s-a<Ş0> întunecat mintea mea, mă întorc ca un câine la borâtura sa şi pocă-inţa mea nu îmi este curată. Nu am lacrimi în rugăciune, măcar de şi voi suspina. Faţa mea, ce se află în ruşine, se usucă. Pieptul meu, lăcaşul patimilor, îl voi bate.
Slavă Ţie, Cel ce suferi! Slavă Ţie, Îndelung-Răbdătorule! Slavă Ţie, Nepomenitorule de rău! Slavă Ţie, Bunule! Slavă Ţie, Unule înţelepte! Slavă Ţie, Făcătorule de bine al sufletelor şi al trupuri-lor! Slavă Ţie, Cel ce răsari soarele peste cei răi şi peste cei buni, şi trimiţi ploaie peste drepţi şi peste nedrepţi! Slavă Ţie, Cel ce hră-neşti toate neamurile şi toată firea omenească, ca pe un om! Slavă Ţie, Cel ce hrăneşti păsările cerului şi fiarele, târâtoarele şi cele din apă, ca pe o pasăre proastă! Că toţi către Tine aşteaptă să le dai lor <Ş-2>hrană la bună vreme; că mare este puterea Ta şi îndurările Tale peste<Ş0> toate lucrurile Tale, Doamne!
Pentru aceea mă rog, Doamne, să nu mă lepezi pe mine împreună cu cei ce Îţi zic Ţie: Doamne, Doamne, şi nu fac voia Ta, pentru<Ş0> solirile tuturor celor ce bine au plăcut înaintea Ta. Că Tu cunoşti patima ce este ascunsă în mine, Tu ştii rănile sufletului meu. Vindecă-mă, Doamne, şi mă voi vindeca!
Nevoiţi-vă împreună cu mine, fraţilor, în rugăciuni! Cereţi-mi îndurări de la bunătatea Lui! Sufletul, amărât de păcate, îndulciţi-l! Cei ce sunteţi mlădiţe ale viei celei adevărate, împărtăşiţi pe cel însetat, din izvorul vieţii, cei ce v-aţi învrednicit a vă face slujitori ai ei! Luminaţi-mi inima mea, cei ce fii ai luminii v-aţi făcut! Povă-ţuiţi-mă pe mine, cel rătăcit, pe calea vieţii, cei ce pe ea aţi rămas! Băgaţi-mă pe mine pe poarta cea împărătească, ca un stăpân pe al său rob, cei ce moştenitori ai împărăţiei v-aţi făcut, că ţinută este inima mea. Să mă întâmpine pe mine îndurările lui Dumnezeu, prin rugăciunile voastre, mai înainte până nu sunt tras împreună cu cei ce lucrează fărădelegea. Acolo se vor descoperi cele ce în ascuns şi la arătare sunt lucrate. 
Ce ruşine mă va cuprinde pe mine când mă vor vedea osândit cei ce zic acum că fără prihană sunt! De lucrarea cea duhovniceas-că lipsit fiind, patimilor m-am supus. A fi învăţat nu voiesc, ci a în-văţa. A mă supune nu voiesc, ci a supune. A mă osteni nu voiesc, <Ş-2>ci a osteni pe alţii. A lucra nu voiesc, ci a comanda pe cei ce lucrează. A <Ş-3>cinsti nu voiesc, ci a fi cinstit. A fi ocărât nu voiesc, ci a ocărî. A fi defăi<Ş-2>-mat nu voiesc, ci a defăima. A fi numit mândru nu voiesc, ci a numi pe alţii că sunt mândri. A fi mustrat nu voiesc, ci a mustra. A milui nu vo-<Ş0>iesc, dar a fi miluit cer. A fi certat nu voiesc, ci a certa voiesc. A mă nedreptăţi nu voiesc, ci a nedreptăţi. A mă vătăma nu voiesc, ci a vătăma caut. A fi grăit de rău nu voiesc, ci a grăi de rău. A auzi nu voiesc, ci a fi auzit caut. A slăvi nu voiesc, ci a fi slăvit. A fi stăpânit <Ş-2>nu voiesc, ci a stăpâni. În a sfătui sunt înţelept, dar nu în a face. Ceea<Ş0> ce se cuvine a face, o zic, şi ceea ce nu se cuvine a zice, o fac.<Ş-2>
Cine nu va plânge pentru mine? Plângeţi-mă, cuvioşilor şi drepţilor, pe mine, cel în fărădelegi zămislit! Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit lumina şi aţi urât întunericul, pe mine, cel ce am iubit lucrurile întu-nericului şi nu ale luminii! Plângeţi-mă, cei iscusiţi, pe mine, cel ne-iscusit, cei milostivi şi cunoscători, pe mine, cel miluit şi care am amărât! Plângeţi-mă, cei ce mai presus decât tot păcatul v-aţi făcut, pe mine, cel cufundat în fărădelegi! Plângeţi-mă, cei ce aţi iubit pe Cel Bun şi aţi urât pe cel rău, pe mine, cel ce am iubit cele <Ş-2>rele şi am urât cele bune! Plângeţi-mă, cei ce viaţă îmbunătăţită aveţi<Ş0>, pe mine, cel ce cu chipul numai am cuprins viaţa! Plângeţi-mă, cei plă-cuţi lui Dumnezeu, pe mine, cel ce plac oamenilor! Plângeţi-mă, <Ş-2>cei ce dragostea cea desăvârşită aţi câştigat, pe mine, cel ce cu cuvin<Ş0>tele iubesc, iar cu lucrurile urăsc pe aproapele! Plângeţi-mă, cei ce de ale voastre vă grijiţi, pe mine, cel ce pe cele străine le iscodesc! Plângeţi-mă, cei ce aveţi răbdare şi aduceţi roadă lui Dumnezeu, pe mine, cel nerăbdător şi fără de roadă! Plângeţi-mă, cei ce pedepsirea şi învăţătura aţi iubit, pe mine, cel nepedepsit şi netrebnic! Plângeţi-mă, cei ce fără de ruşine vă apropiaţi de Dumnezeu, pe <Ş-2>mine, cel nevrednic a căuta şi a vedea înălţimea cerului! Plângeţi-mă<Ş0>, cei ce aveţi blândeţea lui Moisi, pe mine, cel ce pe aceasta de bună voie o am pierdut! Plângeţi-mă, cei ce întreaga înţelepciune a lui <Ş-2>Iosif o aveţi, pe mine, vânzătorul acesteia! Plângeţi-mă, cei ce înfrâ<Ş0>-narea lui Daniil aţi iubit, pe mine, cel lipsit de bună voie de aceasta! Plângeţi-mă, cei ce răbdarea lui Iov aţi câştigat, pe mine, cel ce străin de aceasta m-am făcut! Plângeţi-mă, cei ce necâştigarea A-postolilor aţi câştigat, pe mine, cel ce de aceasta departe am stat! Plângeţi-mă, cei credincioşi şi întăriţi cu inima către Domnul, pe mine, cel îndoit la suflet, fricos şi neiscusit! Plângeţi-mă, cei ce plânsul aţi iubit şi râsul l-aţi scuturat de la voi, pe mine, cel ce râsul <Ş-2>l-am iubit şi plânsul l-am urât! Plângeţi-mă, cei ce Biserica lui Dumnezeu neîntinată aţi păzit-o, pe mine, cel ce pe aceasta am întinat-o şi am spurcat-o! Plângeţi-mă, cei ce pomeniţi (totdeauna) despăr-ţirea şi calea cea netrecută, pe mine, cel nepomenitor şi nepregătit către această călătorie! Plângeţi-mă, cei ce în minte aveţi judecata cea după moarte, pe mine, cel ce mărturisesc că îmi aduc aminte şi, cele împotrivă fac! Plângeţi-mă, moştenitorii împărăţiei cerurilor, pe mine, cel vrednic de gheena focului! Vai mie, că păcatul nu a lă-sat în mine mădular întreg, sau simţire pe care nu a stricat-o! Sfâr-şitul lângă uşă a sosit, fraţilor, şi eu nu mă grijesc.
Iată, eu v-am descoperit vouă rănile sufletului meu, deci să nu vă leneviţi de mine, pătimaşul, ci rugaţi pe Doctorul pentru mine, <Ş-2>cel neputincios! Pe Păstor pentru oaie, pe Împărat pentru cel robit<Ş0>, pe Viaţa pentru cel mort, ca să dobândesc mântuirea cea întru Hristos  Iisus Domnul nostru, de păcatele cele ce mă cuprind şi să <Ş-3>trimită Darul Său şi să-mi împuterniceze uşor alunecarea sufletului meu. Că mă pregătesc către starea împotrivă a patimilor şi când mă lovesc la război cu dânsele, reaua viclenie a balaurului îmi slăbănogeşte puterea sufle-tului meu prin dulceaţă şi robit sunt luat de ele.
Iarăşi mă sârguiesc a smulge pe cel ce cu totul se arde şi, mirosul focului fiind încă proaspăt, mă trage pe mine către foc. Iarăşi mă pornesc ca să mântuiesc pe cel ce se cufundă şi din neiscusinţă, îm-preună cu dânsul mă scufund. Doctor vrând a mă face al patimilor, însumi eu de dânsele fiind ţinut, în loc de tămăduire, rănesc pe cel bolnav. Orb fiind, pe orbi a-i povăţui mă ispitesc.
Drept aceea, am trebuinţă de multe rugăciuni, ca să-mi cunosc măsurile mele, ca Darul lui Dumnezeu să mă acopere şi să lumine-ze inima mea cea întunecată şi în loc de necunoştinţă, cunoştinţă dumnezeiască să sălăşluiască în mine, că nu va fi cu neputinţă la Dumnezeu tot cuvântul.
El, marea cea neumblată, umblată a dat-o poporului Său. El le-a plouat lor mana şi din mare prepeliţe ca nisipul mării le-a adus lor. El, din piatră vârtoasă, apă a dat celor însetaţi. El singur, pe cel ce a căzut între tâlhari, cu bunătatea Sa l-a mântuit. Se va milostivi bunătatea Lui şi spre mine, cel căzut în păcate şi legat ca într-o temniţă de defăimare?
Nu am îndrăzneală către Cel ce cearcă inimile şi rărunchii. Nimenea nu este să-mi tămăduiască rana sufletului meu, fără numai <Ş-2>Însuşi Cel ce ştie adâncurile inimii. De câte ori am pus hotar şi ziduri<Ş0> am zidit între mine şi între păcatul cel fărădelege şi între potrivnicii care împotrivă năvălesc la război!
Mintea, hotarele le-a trecut şi zidurile le-a surpat, fiindcă hotarele nu au întemeierea cu frica Celui mai bun şi zidurile nu sunt întemeiate pe adevărata pocăinţă. Pentru aceea şi acum bat, ca să <Ş-2>mi se deschidă mie, celui ce aştept rugându-mă, ca să dobândesc<Ş0> cere-rea, ca cel fără de ruşine cer a fi miluit, Doamne.
Tu cele bune le dai, Mântuitorule, eu pe cele rele. Îndelung rabzi spre mine, îndărătnicul! Nu pentru cuvinte deşarte cer iertare, ci şi pentru fapte necuvioase, lăsare de la bunătatea Ta cer. Slobozeş-te-mă, Doamne, de tot lucrul rău, mai înainte până nu mă apucă sfârşitul, ca să aflu har înaintea Ta, în ceasul morţii. <MI>Că în<D> <MI>iad, cine <Ş-2>se va mărturisi Ţie?<D> (Psalmul 6, 5). Mântuieşte-mi sufletul meu, Doam-<Ş0>ne, de frica ce va să fie şi haina mea cea întinată albeşte-o pentru îndurările Tale şi bunătatea Ta! Ca şi eu, nevrednicul, purtând hai-nă strălucită, să mă învrednicesc împărăţiei cerurilor şi în bucuria cea neasemănată ajungând, să zic: Slavă Celui ce a izbăvit suflet <Ş-2>necăjit din gura leului şi l-a pus în raiul desfătării! Că Ţie, Prea Sfân<Ş0>-tului Dumnezeu, Ţi se cuvine slava întru toţi vecii. Amin.