SPRE  SURPAREA  MÂNDRIEI

Deşartă este toată nevoinţa, toată înfrânarea, toată supunerea, toată neagoniseala şi toată multa învăţătură, dacă de smerita cuge-tare este lipsită. Că, precum început şi sfârşit al bunătăţilor este smerita cugetare, aşa început şi sfârşit al răutăţilor este înalta cuge-tare. Însă în multe feluri şi în multe chipuri este acest duh necurat, pentru care şi peste toţi se nevoieşte a domni şi fiecăruia, prin meş-<Ş-2>teşugul pe care îl foloseşte în el, îi întinde lui şi cursa. Celui înţelept<Ş0>, prin înţelepciune; celui tare, prin tărie; celui bogat, prin bogăţie; celui frumos, prin frumuseţe; celui bine grăitor, prin buna grăire; celui cu bun glas, prin buna glăsuire; celui cu bună pricepere, prin buna pricepere; celui ce frumos se poartă, prin frumoasa purtare. 
La fel şi pe cei duhovniceşti nu încetează să-i ispitească. Pe cel ce s-a lepădat de lume, prin lepădarea de lume şi pe cel înfrânat, prin<Ş0> înfrânare. Pe cel liniştit, prin liniştire; pe cel necâştigător, prin ne-câştigare; pe cel mult învăţat, prin buna învăţătură; pe cel cucernic, prin cucernicie şi pe cel cunoscător, prin cunoştinţă. Iar cunoştinţa <Ş-2>cea adevărată, împreună cu smerita cugetare, este unită. Deci, în <Ş0>acest chip, neghinile, în toţi se sârguieşte a le semăna.
Pentru aceea, Domnul, ştiind grozăvia patimii acesteia (fiindcă oriunde se va înrădăcina, netrebnic îl face pe acel om împreună cu <Ş-2>lucrarea lui) ne-a dat nou biruinţă împotriva ei pe smerita cugetare<Ş0>, zicând: <MI>Când pe toate cele poruncite vouă le veţi face, ziceţi: că robi netrebnici sunteţi <D>(Luca 17, 10).
Deci, pentru ce tragem către noi înşine uşurătatea şi vătămarea de minte? Fiindcă zice Apostolul:<MI> Iar dacă cineva are părere cum că este ceva, nimic fiind, pe sine se înşeală cu cugetul<D> (Galateni 6, 3). Că fiecare să cerce al său lucru şi atunci întru sine numai va avea lauda şi nu în altul. Deci, ce ne amăgim pe noi înşine înălţându-ne unii asupra altora, ca slăviţii cei de prin lume, pe cei mai smeriţi defăi-mându-i? Că aflăm pe Domnul învăţând: <MI>Că cele înalte la oameni, urâte sunt la Dumnezeu <D>(Luca 16, 15), dar ca nişte înfrânaţi, împo-triva celor mai neputincioşi ne înălţăm.
Iarăşi ne mustrăm de Apostolul, că zice:<MI> Nu cela ce pe sine se laudă, acela este iscusit, ci pe care Domnul îl laudă<D> (II Cor. 10, 18). Căci mai mult ne ostenim în slujbă, înalt cugetând, împotriva celor ce se liniştesc, dar aflăm pe Domnul că pe Maria o laudă mai mult, <MIŞ-2>că partea cea bună şi-a ales<D> (Luca 10, 42). Ca nişte liniştitori ne înăl<Ş0>-ţăm împotriva celor ce se ostenesc în slujbă, dar aflăm iarăşi pe Domnul învăţând şi zicând: <MI>Nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc şi să-Mi dau sufletul Meu răscumpărare pentru mulţi<D> (Matei 20, 28).
Drept aceea, cu totul se cuvine a lepăda înalta cugetare. Dacă în loc pustiu şi în mormânturi şezând, înalt cugetăm nimic nu ne va folosi pe noi dacă nu vom lucra lucrul locului cu smerită cugetare. Că zice Apostolul: <MI>Nu căuta la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, că cele ce se văd, vremelnice sunt, iar cele ce nu se văd, veşnice<D> (II <Ş-2>Cor. 4, 18). Dar, în groapă sau în peşteră locuind, ne îngâmfăm: Semne sunt acestea de omorâre şi negrijire de lucruile cele pământeşti!
Deci, ceea ce ţi-ai ales ţie spre isprava faptei bune, să nu ţi să facă spre cădere şi să te asemeni fierarului celui nepriceput, care nu-şi <Ş0>ştie lucrul său şi în loc de bulgăr de fier, lemn se ispiteşte a înroşi! De aceea, trebuinţă este cu tărie a ne apuca de smerita cugetare.
Bogat eşti şi măsuri ţii de drept, dar nu ai ajuns la măsura lui Avraam, care se zicea pe sine pământ şi cenuşă.  Grijă de popor ţi <Ş-2>s-a dat în mână, şi Moisi grija poporului a primit, că după ce a bătut<Ş0> Dumnezeu Egiptul prin mâna lui Moisi şi a lui Aaron, şi după ce a uscat Marea Roşie şi neudat a trecut pe Israel şi după ce i-a trecut pe dânşii acea înfricoşată pustie, a venit aproape de hotarele lui Moav şi, după ce au văzut moavitenii mulţimea poporului, precum este scris, a zis Moav bătrânilor lui Madiam: <MI>Acum va linge aduna-rea aceasta pe toţi cei dinprejurul nostru, precum linge viţelul pajiştea din câmp<D> (Numeri 22, 4). Că era numărul poporului, fără de femei şi fără de copii şi fără de seminţia leviţilor, de la douăzeci de ani în sus, tot cela ce ieşea din Israel să se rânduiască la război, şase sute trei mii cinci sute cincizeci (Numeri 1, 46). Şi al tuturor acestora el le era povăţuitor. Şi după ce împreună vorbitor s-a făcut cu Dumnezeu şi slava Domnului a văzut, nu s-a înălţat cu inima, nu s-a lenevit de smerita cugetare. Pentru aceea şi Sfânta Scriptură mărtu- riseşte, zicând:<MI> Şi omul Moisi era blând foarte, mai mult decât toţi oamenii cei ce erau pe pământ<D> (Numeri 12, 3).
Frumos eşti cu chipul şi cu puterea tare şi cu coroană împo-dobit? Dar nu ai ajuns la măsurile împăratului David, care, smerit cugetând, zicea:<MI> Iar eu sunt vierme şi nu om<D> (Psalmul 21, 6).
Cunoştinţă ai şi înţelepciune şi înfrânare? Ci nu ai ajuns la măsura celor trei coconi şi a proorocului Daniil, dintre care acesta <Ş-4>zicea<Ş-3>: <MI>Ţie, Doamne, dreptatea şi nouă ruşinea feţei, ca ziua aceasta<D> (9, 7), iar aceia: <MI>Cu suflet zdrobit şi cu duh de smerenie să fim primiţi.<D>
Şi, dacă drepţii atâta smerenie au arătat, în ce fel se cuvine să fim noi, păcătoşii? Că a se înălţa şi înalt a cugeta, cuget trupesc este,<Ş0> şi după cuvântul Apostolului: <MI>Dacă după trup vieţuiţi, aveţi a muri, iar dacă prin Duhul faptele trupului le omorâţi, veţi trăi<D> (Romani 8, 13). Şi nu este cu putinţă a birui patimile, dacă nu mai întâi fapta bună o vom îndrepta.
Au nu ai auzit ce fel de primejdii a pătimit şi fericitul Pavel pentru buna credinţă? Că scrie în trimiterea cea către Corinteni: <MI>În osteneli <Ş0>mai cu prisosinţă, în bătăi peste măsură, de la iudei de cinci ori câte patruzeci fără una am luat; de trei ori am fost bătut cu toiege, o dată am fost bătut cu pietre, de trei ori s-a spart corabia cu mine, o noapte şi o zi am fost în mare; în călătorii de multe ori, în primejdii de râuri, în primejdii de tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la neamuri, în primejdii în cetate, în primejdii în pustietăţi, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi, în osteneli şi trudă, în privegheri de multe ori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în golătate<D>, şi celelalte. Oare putem împotriva acestora a deschide gura? Şi vezi, faptă bună după atâtea primejdii, şi după atâtea isprăvi, smerit cugetând, zicea:<MI> Fraţilor, eu pe mine încă nu mă socotesc să o fi cucerit<D> (Filipeni 3, 13). Şi acestea le zicea ca să gonească înălţarea, ştiind ce urgie găteşte iubitorilor ei.
Şi ce este înalta cugetare? A se înălţa, asemenea este precum a ocărî pe Dumnezeu pentru isprăvile Sale. Că precum în cele ome-<Ş-2>neşti, dacă cineva ar da un dar aproapelui şi apoi va începe a se ridica împotriva lui, darurile acestuia se vor risipi şi prietenia aproapelui o va strica. Pentru aceea, urâcios este unul ca acesta.
De aceea, Domnul şi Ocârmuitorul vieţii noastre, străini pe noi de această pierzătoare patimă vrând a ne face, ne-a învăţat, zicând:<MI> Când pe toate cele poruncite vouă le veţi face, ziceţi că robi netrebnici sunteţi<D> (Luca 17, 10). Iar când nici nu le-am făcut noi, nici a ne numi robi netrebnici nu sântem vrednici. Că mare este Domnul nostru şi mari şi tari sunt darurile Lui. 
Şi ca să te înveţi că nu numai smerit a grăi ne-a învăţat pe noi Domnul, ci şi smerit a cugeta, cu lucru ne-a învăţat pe noi: <MI>Cu fota încingându-se şi picioarele Apostolilor spălându-le<D>. Pentru aceea zice:<MI> Învăţaţi-vă de la Mine, că blând sunt şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre<D> (Matei 11, 29).
Iar când cele scârboase, afară de voie, ca pe cele după voie, le vei răbda, atunci cunoaşte-te pe tine că la măsuri de bărbat îmbu-nătăţit şi smerit ai ajuns. Însă m-am înspăimântat înştiinţându-mă cum ai suferit gândul cel înşelător care te sfătuieşte pe tine cele necuvioase, şi zic: Voieşti întru acestea să te chemi înapoi şi să-ţi vii în simţire? Iar mai vârtos, câţi din această pricină au înnebunit?
Zi-ţi ţie însuţi: Tu cine eşti? În care măsuri ai ajuns? Ilie eşti? Au doar ca dânsul, minuni ai făcut? Că acesta prin rugăciune cerul a încuiat şi în trei ani şi şase luni nu a plouat, şi iarăşi, prin rugă-ciune, de trei ori foc din cer a pogorât (III Regi 17, 1). Dar credinţa toată o ai! Dă cercare, arată semne şi minuni, scoală morţii prin rugăciune, deschide ochi de orbi, goneşte dracii, curăţeşte leproşii, vindecă şchiopi, umblă pe mare ca pe pământ uscat, prefă apa în vin, satură din cinci pâini şi doi peşti mulţimi destule! Că neminci-nos este Cel ce a zis: <MI>Amin zic vouă, cela ce crede în Mine, lucrurile pe care le fac Eu şi acela le va face, şi mai mari va face <D>(Ioan 14, 12).
Dar poate cineva, trecând, va zice: Dar dacă nu va face cineva acele lucruri cuviincioase lui Dumnezeu, nu are nădejde de mântu-ire? Avem nădejde de mântuire, şi acestea, nelucrate fiind prin noi, dacă neputinţa noastră şi credinţa cea puţină o vom mărturisi. Că cel neputincios, de milă are trebuinţă, iar nu de înălţare. Iar dacă<Ş0> de milă avem trebuinţă, vom avea trebuinţă de smerita cugetare, ca prin smerita cugetare să tragem la noi îndurări de la Domnul. Că scris este:<MI> În smerenia noastră ne-a pomenit pe noi Domnul şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri<D> (Psalmul 135, 23). Şi iarăşi:<MI> Sme-ritu-m-am şi m-a mântuit pe mine<D> (Psalmul 114, 6). Iar dacă, reze-mându-ne de vânturi, înalt cugetăm, nimic altceva nu facem decât pe noi înşine ne prăpăstuim în adânc.
Deci, nu primi boala mândriei, ca nu cumva cugetele tale de năpraznă să fie jefuite de vrăjmaş! Deci, deşteaptă-te din gândul cel înalt al plăcerii de sine, nu pune curse picioarelor tale, spală-ţi mintea ta de acest venin purtător de moarte, prin smerita cugetare!
Te va învăţa pe tine chipul celui ce îşi mătură casa sa, care se pleacă la pământ şi o curăţeşte. Cu cât mai vârtos se cuvine mai cu osârdie a ne pleca şi a ne smeri spre curăţirea sufletului şi a nu lăsa în el acelea pe care le urăşte Dumnezeu?
Că în sufletul cel smerit locuieşte Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Că scris este: <MI>Ce împărtăşire este dreptăţii şi fărădelegii? Sau care împreunare este luminii cu întunericul? Şi ce unire este lui Hristos cu Veliar? Sau care parte este credinciosului cu necredinciosul? Şi<D> <MI>ce întocmire este Bisericii lui Dumnezeu cu idolii? Că noi suntem biserica lui Dumnezeu Celui viu, precum a zis Dumnezeu: Voi locui între ei şi voi umbla şi voi fi lor Dumnezeu şi aceia îmi vor fi Mie popor. Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul şi de necurat nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi. Şi voi fi vouă în loc de tată şi voi veţi fi Mie în loc de fii şi de fiice, zice Domnul Atot-<Ş-3>ţiitorul<D> (II Cor. 6, 14-16; Levitic 26, 11; Iez. 11, 20; Isaia 52, 11; Ier. 31, 1)<Ş0>.
<MI>Deci, aceste făgăduinţe avându-le, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată spurcăciunea trupului şi a duhului, săvârşind sfinţenie întru frica lui Dumnezeu<D> (II Corinteni 6, 1). Deci, când nevoindu-te vei ieşi din lucrurile lumeşti şi te vei deosebi de făpturile vieţii rele, a-tunci mai cu prisosinţă nevoieşte-te să nu te împărtăşeşti cu necuratul duh al mândriei, ca să te primească pe tine Domnul. Că necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima. Dar nu iei în minte focul acela prin care vom trece! Când vom trece prin focul acela, de ne vom afla curaţi şi fără de prihană, atunci ne vom cunoaşte pe noi în ce fel suntem! Că ziua va arăta lucrul fiecăruia, precum este scris:<MI> Că prin foc se va lămuri<D> (I Corinteni 3, 13).
Deci, să ne rugăm Domnului cu multă smerită cugetare, ca să ne scoată pe noi din focul ce va să fie şi să ne învrednicească pe noi răpirii aceleia, când drepţii, pe nori în văzduh, spre întâmpinarea Domnului slavei se vor răpi şi împărăţia cerurilor împreună cu cei blânzi şi smeriţi să o moştenim! Că precum este scris: <MI>Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor<D> (Matei 5, 3), aşa, vai celor mândri şi înalţi cu cugetul, că al lor este cuptorul focului! <Ş-2>Că în mândrie locuieşte stăpânitorul asirienilor, după cel ce a zis: <MI>Cu<Ş0> tăria mea voi face şi cu înţelepciunea priceperii mele voi lua hotarele nea-murilor şi vârtutea lor voi prăda-o şi voi clăti cetăţi locuite şi lumea toată voi lua cu mâna mea ca pe un cuib, şi ca pe nişte ouă părăsite o voi lua. Şi nu va fi cine să scape de mine sau să mi se împotrivească. Însă va trimite Domnul Dumnezeu Savaot, întru cinstea ta, necinste şi întru slava ta, foc arzător se va aprinde<D> (Isaia 10, 13-16). Şi iarăşi: <MI>Iar tu ai zis în mintea ta: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu, voi<D> <MI>şedea pe muntele cel sfânt, pe munţii cei înalţi, cei de către miazănoapte. Sui-mă-voi deasupra norilor şi voi fi ase-menea Celui Preaînalt<D> (Isaia 14, 13-14).
Deci, să fugim de mândrie, pe care o urăşte Domnul şi să iubim smerita cugetare, în care toţi drepţii bine au plăcut Domnului! Că mare dar este smerita cugetare, mare slavă, mare sporire şi cinste la cei ce o au pe ea! Că în ea este drum fără de cădere şi întreagă înţelepciune. Că prin înalta cugetare s-a smerit fariseul acela şi prin smerita cugetare s-a înălţat vameşul (Luca 18, 10), cu care să ne învrednicească pe noi Domnul, părţii celei nestricăcioase, împreună cu toţi drepţii! Că Lui I se cuvine slava în veci. Amin.