PENTRU POCĂINŢĂ

Domnul, Cel ce S-a pogorât din sânul Tatălui şi S-a făcut nouă cale de mântuire pentru pocăinţă, prin fericitul şi dumnezeiescul Său glas ne învaţă pe noi, zicând: <MI>Nu am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă<D> (Matei 9, 13), şi: <MI>Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi<D> (Luca 5, 31). Dacă eu zic acestea, nu cumva să mă asculţi, iar dacă Însuşi Domnul, apoi pentu ce nu bagi de seamă, lenevindu-te de viaţa ta? Dacă te ştii pe tine că ai înlăuntru răni de gânduri şi de fapte, pentru ce te leneveşti de rănile cele ascunse? Pentru ce te temi de doctor? Nu este aspru, nici neîndurat, nici nemilostiv. Nu pofteşte ac, nici doctorie iute şi arzătoare. Cu singur cuvântul vindecă.
De vei voi a te apropia, este plin de bunătăţi şi plin de milostivire. Pentru tine a venit din sânul Tatălui; pentru tine S-a întrupat<Ş0>, ca tu să te apropii de Dânsul fără de frică. Pentru tine S-a înomenit, ca pe tine de cumplitele tale răni să te vindece. Cu multă dragoste şi cu toată bunătatea te cheamă pe tine către El. Apropie-te, păcă-tosule! Vindecă-te cu lesnire! Leapădă de la tine greutatea păcate-lor, adu-I rugăciune şi pune lacrimi peste putrejune, că acest Doc- tor ceresc, bun fiind, cu lacrimi şi cu suspinuri vindecă rănile!
Apropie-te, păcătosule, către Bunul Doctor, aducându-I lacrimile, doctoria cea prea bună, că aşa şi voieşte Cerescul Doctor, a se vindeca fiecare cu lacrimile lui, şi a se mântui. Că această doctorie nu ţine la multă vreme, nici ustură rana, ci îndată te vindecă. Doctorul <Ş-2>aşteaptă să vadă lacrimile tale, apropie-te, să nu te temi, arată-I Lui<Ş0> rana, aducându-I şi doctoria, lacrimi şi suspine, că iată s-a deschis <Ş-2>uşa pocăinţei, sârguieşte-te, păcătosule, mai înainte de ce o va încuia<Ş0> pe dânsa. Nu aşteaptă vreme după lenevirea ta, nici chiar uşa, vă-zându-te pe tine trândav, nu primeşte a rămâne lângă nebăgarea ta de seamă. Pentru ce ţi-ai urât viaţa ta, ticălosule? Ce este mai înalt decât sufletul tău, omule? Şi tu, păcătosule, pe acesta l-ai defăimat! Nu ştii, iubite, în care ceas va porunci Cerescul Doctor să încuie <Ş-2>uşa vindecării tale. Apropie-te, mă rog, sârguieşte-te a te vindeca! Voieşte a se bucura oastea cerească întru pocăinţa ta! Soarele a sosit în ceasul cel de seară; pentru tine aşteaptă ca să ajungi la lăcaş.
Până când suferi pe pângăritul tău vrăjmaş, fără de ruşine săvârşindu-i voia? Că acela voieşte şi în foc să te arunce pe tine. A-ceasta este sârguinţa lui, aceasta este dăruirea lui celor ce îl iubesc pe el. El de-a pururea, împreună cu poftele cele rele şi spurcate, dă război cu toţi oamenii. El iarăşi, pângăritul, în deznădejde aduce pe cei ce se pleacă lui; învârtoşează inima, usucă lacrimile, ca să nu se umilească păcătosul. Cu totul fugi de acestea, o, omule, urăşte şi în-greţoşează-te de cele plăcute lui; urăşte pe cel rău şi fugi de viclea-nul, că ucigaş de oameni este din început până în sfârşit! Fugi de dânsul, o, omule, ca să nu te ucidă pe tine. Ascultă, iubite, fericitul glas ce zice totdeauna: <MI>Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărci-naţi, şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi vă învăţaţi, că liniştit sunt, blând şi domol, şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre<D> (Matei 11, 28-29). 
Odihnă îţi spune ţie, şi viaţă îţi făgăduieşte din zi în zi. Apropie-te, nu te teme; bun şi bogat este Stăpânul. Nu cere zapisele tuturor păcatelor tale, scăpare este despre toate relele, vindecă ră-nile, dăruieşte şi viaţă cu îndestulare, ca un bun, primeşte cu lesnire pe cei ce cad către Dânsul, fiindcă Dumnezeu mare şi mai înainte cunoscător este şi ştie toate cugetele noastre. Când s-ar apropia ci-neva către Dânsul să se vindece, îi vede inima lui şi toată osârdia. Când nestrămutat pe gândul cel credincios îl are cel ce se apropie, însuşi Bunul Dumnezeu, pentru bunătatea Lui, îndată se arată ce-lor ce Îl caută pe El, şi, mai înainte de a căuta omul în sus către Dumnezeu, îi zice lui: Iată, de faţă sunt! Şi mai înainte de a se apropia el de Dânsul, îşi deschide comoara înaintea celui ce Îl cau-tă. Mai înainte de a vărsa lacrimi, îi revarsă comorile, şi mai înainte de a cere, se împacă cu dânsul. Mai înainte de a se ruga el, dobân-deşte milă, că dragostea lui Dumnezeu aşa doreşte şi voieşte. Pe cei ce în adevăr se apropie către Dânsul, nu întârziază a-i auzi, nici nu impută necredinciosului ce s-a apropiat: Pentru ce atâta vreme<Ş0> ai slu-jit vrăjmaşului, şi pe mine Stăpânul, de bună voie M-ai defăimat? Nu caută suma vremii ce a trecut, numai smerenie. Lacrimile şi sus-pinurile celui ce cade către Dânsul le priveşte Stăpânul, că este mai înainte cunoscător, ca un Dumnezeu al nostru şi Ziditor, îndată iar-tă toate păcatele, toate greşelile gândurilor şi ale faptelor, <Ş-2>şi zice să i se aducă haina cea dintâi, încă şi inel în mâna cea dreaptă<Ş0>, şi tuturor îngerilor porunceşte împreună a se bucura de aflarea acestui suflet al păcătosului. 
Că fericiţi suntem noi, toţi oamenii, ce fel de Stăpân avem, dulce, nepo<Ş-2>menitor de rău, bun, milostiv, îndurat, îndelung răbdător, Care<Ş0> totdeauna iartă păgânătăţile noastre, dacă noi vom voi. Că iată, ne roagă, iată şi îndelung rabdă, iată ne dă nouă toate bunătăţile Sale în veacul acesta şi acolo, de vom voi.
Deci, veniţi să-L rugăm până când este vreme; aici, până când suntem noi în viaţa aceasta, putem totdeauna a îmblânzi pe Dumnezeu. Cu lesnire ne este nouă a cere iertare. Bine potrivit este nouă şi a bate în uşa milostivirii Lui. Să vărsăm lacrimi, până când este vreme de a se primi lacrimile, ca nu, ducându-ne în veacul cel de acolo, să plângem fără de folos, fiindcă acolo lacrimile în nimic se socotesc. Pe cât noi voim, pe atâta şi ne iartă Domnul Cel Bun, că aici ne aduce pe noi când ne rugăm şi aici ne iartă pe noi, cei ce ne cucerim. Aici şterge fărădelegile noastre de vom fi mulţumitori; aici mângâiere, iar acolo cercare; aici îndelungă răbdare, acolo as-prime; aici pogorământ, iar acolo luare de seamă cu de-amănuntul; aici de sine stăpânire, acolo divanuri; aici în răsuflare, iar acolo în strâmtorare; aici îndulcire, iar acolo munci; aici lăcomie, iar acolo chinuire; aici râsul, iar acolo plânsul; aici nebăgare de seamă, iar acolo pedeapsa; aici defăimare, acolo foc veşnic; aici împodobire, iar acolo viermele cel neadormit; aici îngâmfare, iar acolo smere-nie; aici răpirile, acolo scrâşnirea dinţilor; aici cămări aurite, acolo întuneric şi pâclă; aici lenevire, acolo greşeli neiertate ale tuturor.

Acestea ştiindu-le, fraţilor iubiţi, pentru ce ne lenevim de mântuirea noastră? Să nu se pironească, fraţilor, mintea noastră aici, şi să nu ni se îndulcească nouă dragostea celor pământeşti, ca să nu ni se amărască plânsul nostru acolo! Pentru ce defăimăm, nevrând a ne vindeca? Până când este vreme, prin puţine lacrimi ale acestei vremi scurte, şi prin pocăinţă, ne iartă Dumnezeu toate greşelile. Plângi aici puţin, ca să nu plângi acolo în veacul veacului în întunericul cel mai dinafară. Mulţumitor fă-te aici, ca să nu te arunci aco-lo în focul cel nestins. Cine nu ne va plânge pe noi? Şi cine nu ne va tângui pe noi? Că urând viaţa, moartea o iubim.
Socoteşte-te însuţi, fratele meu adevărate, şi alege-ţi lucrul cel mai bun şi mai de folos sufletului tău. Ce greutate îţi este ţie ca să plângi aici pentru păcatele tale, şi aici să te rogi, mulţumitor făcân-<Ş-2>du-te prin pocăinţă, decât acolo în foc să plângi, nimic folosindu-te?<Ş0> Că aici lăcrimând, dobândeşti răsuflare împreună cu toată mângâ-ierea, iar acolo şi lăcrimând, te duci în muncă şi în certarea a mili-oane de talanţi. Plăteşte partea cea mai puţină, rugând pe Stăpânul ca să-ţi ierte datoriile sufletului tău, iar dacă nu vei voi aici a plăti puţin din datoria cea multă, acolo vei plăti cu multe munci toată datoria ta.
Şi acestea eu le zic dragostei voastre, iubiţilor fraţi şi de Dumnezeu iubitorilor, nu ca un oarecare, ce sunt vrednic şi curat şi în viaţă am trăit în curăţie, ci din multă durere şi mâhnire a inimii, so-cotind în mine ce ne este pregătit nouă şi noi ne lenevim. Iar eu, fraţilor, necurat sunt, necredincios în viaţa mea cu faptele şi cu gândurile, neştiind în mine nicidecum vreun lucru bun, ci acum şi totdeauna păcătos sunt şi trândav cu voirea mea. Şi acestea le zic eu unirii voastre, că mâhniciune cuprinde inima mea de-a pururea, pentru judecata lui Dumnezeu cea înfricoşată ce va să fie.
Că toţi suntem de-a pururea defăimători şi socotim că vom trăi în viaţa aceasta deşartă în veacul veacului. Veacul acesta trece şi toate cele din el, şi nouă, iubiţilor, seamă ni se va cere pentru toate <Ş-2>acestea, ca cei ce am ştiut cele bune şi am făcut cele rele. Aici, defăi<Ş0>-<Ş-2>mând dragostea lui Dumnezeu şi împărăţia Lui, am preferat pămân<Ş0>-tul şi toate cele dintru dânsul. Argintul şi aurul nu ne vor scoate pe noi din focul cel veşnic. Hainele şi desfătarea, spre osânda noastră se vor afla acolo. Acolo, frate nu izbăveşte pe fratele său, nici tatăl pe fiu, ci fiecare va sta în a sa rânduială, în viaţă sau în foc.
Mulţi sfinţi sunt, drepţi şi cuvioşi, care s-au golit pe sine de viaţă şi de lucrurile ei, cu voirea cea bună a stăpânirii lor, şi prin nădejdea cea bună a poruncilor lui Dumnezeu, încredinţându-se că vor dobândi bunătăţile lui Dumnezeu în raiul desfătării. Că pe Hristos <Ş-2>iubindu-L, L-au cinstit pe El mai mult decât pe toate cele stricăcioa<Ş0>-se. Pentru aceea şi totdeauna întru Dumnezeu se bucură, în Hristos se luminează, în Duhul Sfânt veselindu-se neîncetat. Se bucură de dânşii Sfânta Treime, se bucură de dânşii îngerii şi arhanghelii, se bucură de dânşii raiul desfătării. Cu adevărat aceştia sunt lăudaţi, slăviţi, fericiţi totdeauna! Îngerii şi oamenii îi fericesc pe dânşii, căci au preferat dragostea lui Dumnezeu mai mult decât toată lu-mea şi Dumnezeul Cel Sfânt, Cel Drept, Cel Adevărat, le-a dăruit lor împărăţia Sa, şi încă mai mare slavă le-a dăruit lor, ca împreună cu sfinţii îngeri totdeauna cu bucurie să-L vadă pe El. Iar din oa-meni, mulţi au iubit pământul şi cele din el stricăcioase. Că se pironeşte mintea lor totdeauna de cele stricăcioase, şi mai rău ca nişte dobitoace necuvântătoare îşi hrănesc trupurile lor cu bucate, ca şi cum ar fi fără de moarte viaţa aceasta deşartă.
Ce faci, o, omule, de petreci ca un necuvântător? Pricepător, socotitor te-a zidit pe tine Dumnezeu, să nu te asemeni însuţi dobi-toacelor celor neînţelegătoare cu nesocoteala ta! Trezveşte-te, o, omule, puţin şi vino-ţi în tine, şi cunoaşte ca un pricepător că din cer pentru tine a venit Dumnezeul Cel Preaînalt, ca pe tine de pe pământ să te înalţe la cer. La nunta cămării de Mire celei cereşti te-ai chemat, pentru ce defăimezi? Pentru ce te îngreuiezi? Cum poţi să te duci la nuntă, spune-mi mie, şi haină de mult preţ şi vrednică de nuntă nu ai? Candelă nu ţii, şi cum poţi să intri? Defăi-mând, intri. Auzi îndată acel înfricoşat glas: Prietene, cum ai intrat aici la nuntă, neavând îmbrăcăminte de nunta împărăţiei Mele? Ca un defăimător ai intrat, ca ocară să faci prin goliciune nuntaşilor Mei. Şi va zice Împăratul slugilor Sale: Legaţi pe ticălosul acesta de mâini şi de picioare şi îl aruncaţi pe el în cuptorul focului, ca să se muncească în veacul veacului, fiindcă Eu Însumi de multă vreme am venit şi am chemat pe toţi la nuntă şi acesta, ca un defăimător al chemării Mele nu şi-a gătit luişi îmbrăcăminte de nuntă. Pentru aceea Eu vă poruncesc vouă să-l munciţi pe ticălosul acesta, că a defăimat împărăţia Mea.
Oare nu te înfricoşezi de acestea? Nu te cutremuri, o, omule, că aproape este Mirele ca să strălucească? Şi ce vei face acolo în ceasul acela, dacă nu te vei pregăti către ceasul acela al fericirii lui <Ş-2>Dumnezeu? Că fericirea lui Dumnezeu celor vrednici se face. Trâm<Ş0>-biţa cea cerească din cer va trâmbiţa şi va zice: Sculaţi, iubiţii lui <Ş-2>Hristos, iată vine Împăratul cerului ca să vă dea vouă odihnă şi bucurie în viaţa cea veşnică pentru osteneala aceea a pustniciei voastre. Sculaţi-vă, vedeţi pe Hristos Împăratul, Mirele Cel fără de moarte, de care voi doreaţi. Că de Dânsul dorind, pentru Dânsul nemernici pe pământ v-aţi făcut. Sculaţi-vă, vedeţi împărăţia Lui pe care vi-a gătit-o! Sculaţi-vă, vedeţi pe Hristos Cel dorit! Sculaţi-vă, vedeţi pe Domnul, pe Care L-aţi şi iubit, pentru Care v-aţi şi necăjit, pentru Care aţi şi sihăstrit! Veniţi acum şi vedeţi cu multă îndrăzneală pe Însuşi Cel dorit, şi vă bucuraţi împreună cu Dânsul cu bucurie negrăită, şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi! Veniţi, îndulciţi-vă de acelea pe care ochiul nu le-a văzut, nici urechea le-a auzit, nici pe inimă de om nu s-au suit, pe care vi le dăruieşte vouă Însuşi Cel dorit! Că se vor răpi sfinţii în nori luminoşi spre întâm-pinarea Lui. Vor zbura şi drepţii şi cei vrednici ai lui Dumnezeu în înălţimea văzduhului cu slavă neasemănată, ca să vadă pe Cerescul Mire Cel fără de moarte.
Cine oare este vrednic a se răpi în nori în ceasul acela, cu bu-curie mare, spre întâmpinarea lui Hristos? Cei vrednici adică, toţi se vor răpi întru slavă, iar cei necredincioşi, toţi vor rămâne jos cu ruşine mare. Fericiri şi bucurie va fi celor ce s-au sârguit aici, şi muncă şi ruşine tuturor păcătoşilor. Fericit este acela care s-a sâr-guit aici a se afla vrednic în ceasul acela, şi ticălos este acela care nevrednic s-a făcut pe sine în ceasul acela. 
Norii vor răpi pe toţi sfinţii de pe pământ la cer, iar pe cei necredincioşi, îngerii îi vor răpi să-i arunce în cuptorul focului celui nestins. Cine va da capului meu ape nepovestite şi ochilor mei iarăşi izvor, izvorând de-a pururea lacrimi, necontenit? Până când este vreme de a se primi lacrimile, mă voi plânge pe mine ziua şi noaptea, rugând pe Dumnezeu ca nu nevrednic să mă aflu în ceasul venirii Lui, şi ca să nu aud acea înfricoşată hotărâre a Stăpânului: <MI>Du-te de la Mine, lucrătorul fărădelegii, nu te ştiu pe tine de unde eşti<D> (Matei 7, 23).
Dumnezeule Cel Preaînalt, Cel singur fără de moarte, dăruieşte păcătosului în ceasul acela îndurările Tale cele multe, ca să nu se arate păgânătatea mea cea ascunsă, înaintea privitorilor, a îngeri-<Ş-2>lor, a arhanghelilor, a proorocilor, a apostolilor, a drepţilor şi a sfin<Ş0>-ţilor, ci mântuieşte pe cel necredincios cu darul şi cu îndurările Tale, şi îl du pe dânsul în raiul desfătării împreună cu drepţii cei desăvârşiţi. Primeşte cererea robului Tău, Stăpâne, pentru rugăciunile Sfinţilor celor ce bine Ţi-au plăcut Ţie. Slavă lui Hristos! Amin.