CUVÂNT  DE  PATRU  SILABE

Şi biruit fiind de tot, vicleanul diavol, şezând se tânguia şi zicea cu plângere: "Vai mie, ticălosului, ce am pătimit, vrednicul de jale? Cum biruit fiind m-am dus? Şi pricinuitorul ruşinii acesteia eu sunt cel ce am adunat cu dânşii război la multă vreme. Că, după ce am fost biruit şi întru întâia şi a doua lovire, îndată trebuia să pricep că Hristos a fost cu dânşii, iar acum luptându-mă cu sfinţii, plata lor am crescut-o spre a mea necinste şi, biruit fiind, m-am dus cu multă ruşine, rănit fiind la cap de rănile mele. Că am pus curse ca pe dânşii să-i vânez, iar ei luându-le pe dânsele, capul meu l-au sfărâmat. Săgeţile mele cele ascuţite, care le trimiteam împotriva lor, ei, luându-le, cu dânsele m-au ucis. Eu pe dânşii îi luptam cu patimi de multe feluri, iar ei m-au biruit cu puterea crucii.
Deci, după dreptate pătimesc acestea eu, preanebunul, bineiscusiţi arătându-i şi nevrând pe biruitori. Că se cuvinea să mă înţe-lepţesc eu din ceea ce am pătimit de la Hristos, cum toată puterea mea s-a surpat de Dânsul, că toate am lucrat atuncea, ca să fie răstignit El, şi moartea Aceluia, morţii m-a dat pe mine.
Aceiaşi iarăşi am pătimit asemenea la Mucenici, de ocară şi de ruşine şi de râs făcându-mă. Că am pornit pe împăraţi şi muncile am pregătit, ca, văzându-le, să se teamă şi să se lepede de Hristos, iar ei nu numai că nu s-au temut de muncile cele de multe feluri, ci şi până la moarte pe Hristos au mărturisit. Aşa şi acum, vrând a-i <Ş-2>birui pe aceştia prin războaie, biruindu-mă, m-am dus cu mare ruşine. <Ş-2>Nu mai pot suferi ocara sub care m-am supus; foarte fălindu-mă, de oameni proşti se surpă puterea mea şi toată stăpânirea. De aceea nu ştiu ce să mai fac sau ce să mai răspund; cei proşti şi neînvăţaţi cununa biruinţei au luat, iar eu, ticălosul, ruşine mi-am adus. M-am <Ş-2>întunecat, m-am înfricoşat, a lipsit tăria mea, deci ce să mai fac, vred-nicul de jale, şi ce să mai lucrez, nu ştiu. Fugând de la aceşti viteji nevoitori, mă voi duce către prietenii mei cei leneşi cu voirea, unde nu-mi este osteneală, nici iarăşi meşteşugiri. Că, de la dânşii luând legături, îi leg pe dânşii cu dânsele. Şi, legându-i pe dânşii, în legă-turile în care lor le plac, îi am supuşi pe dânşii ca pe nişte robi ce de-a pururea fac voile mele de bună voie, ca, măcar aşa biruindu-i, puţin să-mi mai vin întru sinemi şi să mă laud întru dânşii, ca un vi-teaz şi biruitor. Că deşi ei cu voie cad în prăpastie, <Ş-2>dar eu mă bucur de pieirea lor şi, bucurându-mă, îi povăţuiesc în calea pierzării, ca să-i am părtaşi în focul cel nestins".