





ADUCERE  AMINTE  SAU  EPISTOLIE

În tot ceasul am în minte vedenia pe care mi-ai povestit-o mie, frate. Pentru aceea, nevoieşte-te, după vrednicia chemării a petrece, ca Voievodului să placi, că ştiu osârdia ta şi râvna cea către Dumnezeu. Pentru aceea te sfătuiesc pe tine, care ai voire a te mântui şi eşti neiscusit încă în petrecerea cea îmbunătăţită, ca să urmezi urmelor sfinţilor, şi fraţilor, şi părinţilor celor desăvârşiţi şi de la dân-şii să te deprinzi, cum se cuvine a petrece robul lui Dumnezeu. 
Ceea ce şi totdeauna ţi-am zis ţie, că, văzând petrecerea fiecăruia, să le urmezi viaţa, că fiecare, cu buna credinţă întrarmându-se, către plata chemării celei de sus se sileşte. 
Şi să iei aminte cu de-amănuntul, a unuia credinţa cea desăvârşită şi cu dinadinsul, iar a altuia nădejdea cea spre Dumnezeu. A u-nuia dragostea cea îndoită, către Dumnezeu şi către aproapele, iar a altuia cum în frica lui Dumnezeu îşi păzeşte sufletul său, străjuindu-se despre tot lucrul rău, trăind viaţă neprihănită şi neosândită, iar mai ales şi lăudată de toţi pentru curăţenia şi neprihănirea vieţii lui. Că sunt mulţi de acest fel, pentru care ţi-am zis ţie ca la aceia să iei aminte, iar nu la mine, trândavul.
Deci, fă-te râvnitor acestora, care sunt ca nişte luminători în mijlocul vostru, şi cum unul, dându-i-se război de la vrăjmaşul prin feluri de patimi, aleargă prin rugăciune către Dumnezeu şi, lipin-du-se de Dânsul, prin umilinţă şi dorire, după ce a luat ajutorul daru-lui, biruieşte gândurile cele necuvioase şi necurate, pocăindu-se pentru cele lucrate, cu multă plângere, şi lacrimi, şi suspinuri, plângându-şi întru mâhniciune păcatele sale, mărturisindu-se lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi privegheri, rău pătimind întru postire, şi întru înfrâna-re, şi în necaz, şi nevoindu-se a se mântui prin acestea amare.

Deci, nevoieşte-te şi tu a da război până la moarte, ca un adevărat ostaş, că nu este jucărie pustnicia, fiule, ci în multă osteneală mântuirea sufletului se isprăveşte. Pentru aceea nu am lăsat pe nici una din faptele bune a nu-ţi trimite ţie în scris, ca să nu zici: "Nu ştiam ce să fac".
Aşa nevoieşte-te întru toată buna rânduială şi cu ştiinţă să-ţi petreci şi vremea vieţii tale, ca şi lui Dumnezeu şi oamenilor să placi. Că, dacă aşa te vei ocârmui pe tine, luând aminte lepădarea de lume cea desăvârşită a fiecăruia şi petrecerea cea îmbunătăţită întru Dum- nezeu, şi tu la înălţimea bunătăţilor vei putea cu lesnire a te trage pe tine, văzând a unuia, necâştigarea, cum, pe toate lăsându-le, se nevoieşte din toate părţile a face fără de grijă mintea sa spre a stă-rui fără de răspândire în rugăciuni şi a nu avea vreun gând sau grijă care taie rugăciunea lui, sau lacrima, sau dragostea cea fierbinte şi de-săvârşită către Dumnezeu. Că ştii şi tu însuţi, iubite, că, dacă cineva cu dorire şi cu lacrimi se roagă în curată inimă, pe Însuşi Dumnezeu ca într-o curată oglindă Îl vede în mintea sa. Pentru aceea, în lipsă şi sărăcie, şi în multă strâmtorare se sileşte fiecare către bunătăţile cele făgăduite drepţilor: <MI>Că strâmtă este uşa şi necăjită calea care duce în viaţă<D> (Matei 17, 14).
Pentru aceasta îţi arăt ţie calea aceasta, în care eu încă nu am păşit, ca, luând aminte, să urmezi petrecerea sfinţilor. A unora cu-cernicia, iar a altora: ştiinţa, pravila, aşezarea, smerita cugetare, cins-tea. Pe unul care pârâş luişi se face, iar pe altul care se ocărăşte pe sine şi se netrebniceşte. A altora: îngrijirea, liniştirea, blândeţea, în-delunga-răbdare, nepomenirea de rău, pacea, iubirea, unirea, învo-irea, priceperea, înţelegerea, trezvirea, înţelepciunea, buna sfătuire, socoteala, tăinuirea, alinarea, bucuria, buna numire, lesne împăcarea, pogorământul, iertarea, bărbăţia, cutezarea, nevoinţa, ascultarea, lu-crarea, lauda, osârdia, slujirea fraţilor, râvna, fierbinţeala, supune-rea cea desăvârşită, izbăvire a vieţii şi care ca un răstignit în fiecare zi moare, răbdarea, îngăduirea, adevărul, îndrăzneala, mustrarea, viaţa cea luminată şi tuturor arătată, măiestria, învăţătura, întreaga înţelepciune, sfinţirea, curăţirea, fecioria, curăţenia, duhovnicia.
Şi unuia ia aminte milostenia, iar altora: sprijinirea, facerea de bine, bunătatea, milostivirea, îndurarea, iubirea de fraţi, dăruirea, bine răsplătirea, potrivirea, dreapta judecată, iertarea, evlavia, îm-preună pătimirea, iubirea de străini, simplitatea, nerăutatea, nepă-timirea, nevinovăţia, îndestularea, întocmai măsurarea, mulţumi- rea, dojenirea, mângâierea, cercetarea bolnavilor, îndreptarea, în-demnarea şi a altora neîncetata rugăciune şi cântare de psalmi şi pâraiele lacrimilor. Şi în scurt, a tuturor, dumnezeiasca petrecere.
În mijlocul atâtei de mari visterii locuind, sârguieşte-te a te îmbogăţi, împreună cu fecioarele cele înţelepte vieţuind, ca să nu te nu-meri împreună cu cele nebune. Ai atâţia luminători care îţi strălu- cesc ochii tăi, în fiecare zi şi noapte, umblă în lumina lor, şi urmelor lor urmează, ca împreună cu dânşii să intri în corturile cele veşni-ce. Aleargă iute pe urmele acestea, ca să poţi ajunge pe vreunii din dânşii, că ştiu, că de vei voi, vei putea. Deci, încinge mijlocul tău şi îţi aprinde candela dreptăţii tale şi aşteaptă pe Domnul tău, ca să te afli gata în întâmpinarea Lui.
Nu voi înceta a-ţi scrie pentru aceasta, că ştiu că drept le asculţi, ci ia aminte de tine şi nevoieşte-te până la moarte a te străjui, ca să te întâlneşti cu Mirele cel fără de moarte cu îndrăzneală şi cu bu-curie. Cinsteşte fecioria şi în cămara cea cerească te va băga pe tine. Pentru aceasta a zis Apostolul:<MI> V-am logodit pe voi unui bărbat fecioa-ră curată să vă pun înaintea lui Hristos<D>.
Acum dar, iubite al meu, ţi-am scris ţie faptele bune ale sfinţilor bărbaţi şi pânditurile potrivnicului ca, izbăvindu-te din cursele ace-luia, să poţi a-ţi mântui sufletul tău, ca să nu îmi zici mie că: "În mă-năstire am intrat şi chip îngeresc am purtat". Că nu numai oamenii, ci şi Însuşi Dumnezeu, nu de chipul cel dinafară se veselesc, ci roa-dele faptelor bune le caută. Stai dar, ca un pom bine înfrunzit, stră-juind roadele faptelor tale celor bune ca, nu venind viermele mân- driei, să strice rodul smeritei tale cugetări. Să nu fure minciuna, adevărul tău; să nu umbrească slava deşartă, cucernicia ta; să nu je-fuiască iuţimea, blândeţea ta; să nu deşarte mânia, îndelungă-răbda-rea ta; să nu vatăme lupta, pacea ta; să nu împiedice vrăjmăşia, pri- etenia ta; să nu taie pomenirea de rău, împăcarea dragostei tale; să nu alunge ocara, cinstea ta; să nu împărăţească prigonirea, unirea ta; să nu izgonească tulburarea, liniştea ta; să nu împiedice lăcomia pântecelui, postirea ta; să nu curme multa mâncare, înfrânarea ta; să nu adoarmă somnul, privegherea ta; să nu îngreuieze mâhnirea, osârdia ta; să nu oprească lenevirea, slujba ta; să nu furişeze cârtirea, supunerea ta; să nu încuie neascultarea, ascultarea ta.
Să nu biruiască deşarta cuvântare, cântarea de psalmi; să nu supună gluma, slavoslovia ta; să nu stăpânească râsul, plânsul tău; să nu netrebnicească asprimea, pogorământul tău; să nu strice curvia, îndelunga ta înţelepciune; să nu surpe necredinţa, credinţa ta; să nu se iubească iubirea de argint, mai mult decât necâştigarea ta; să nu iubeşti părinţii, mai mult decât pe Hristos; să nu ţi se facă dulce lumea, mai mult decât Împărăţia; să nu ocărască bogăţia, sărăcia ta; să nu zădărască grăirea de rău, limba ta; să nu te lucreze pe tine pâra, ucigător de frate; să nu întine şoptirea ta, sufletul tău; să nu te îngre-uieze pe tine zavistia, asupra cuiva; să nu surpe vicleşugul, curăţe-nia inimii tale; să nu te lipsească pe tine de bunătăţi, făţărnicia; să nu te lucreze pe tine vânzător, clevetirea; să nu îţi pricinuiască ţie muncă, mincinoasa mărturie; să nu te înstrăineze de împărăţie, fur-tişagul; să nu îţi încuie ţie raiul, nedreptatea; să nu îţi risipească oa-sele tale, plăcerea oamenilor; să nu îţi taie îndrăzneala ta, luarea feţei; să nu batjocorească iubirea de dulceţi, iubirea ta de Dumnezeu; să nu orbească pofta, umilinţa ta; să nu înnegrească îndulcirea, dorirea ta cea către Dumnezeu; să nu te păgubească îndulcirea bucatelor, de desfătarea raiului; să nu te îngreţoşezi de vreun om, ca să nu întă-râţi pe Făcătorul acestuia.
Nu certa fără de vreme, ca să nu cazi în osândire; să nu defaimi pe cineva, că nu ştii ce ţi se va întâmpla ţie; să nu te înalţi cu inima ca nu, căzând, să aduci necinste asupra ta; să nu taie asprimea, blân-deţea ta; să nu tiranisească temerea, cutezarea ta; să nu facă defăima-rea, frica ta întunecată; să nu te despartă pe tine de însoţire, răspân- direa; să nu rănească sufletul tău, înălţarea minţii; să nu întini sufletul tău, din auzire; să nu te însoţeşti cu cei răi, nici să te sfătuieşti, ca nu cândva răutatea să întunece nerăutatea ta; să nu biruiască viclenia, bu-nătatea ta; să nu supună zavistia, nepătimirea ta. 
Să nu fii obraznic, ca să nu te urască toţi; să nu îţi pricinuiască ţie bătăi, dârzenia ta; să nu dai slobozenie cândva trupului tău, ca să nu se facă greutate sufletului tău; să nu răpească vestea cea rea, vestea ta cea bună; să nu te încuie pe tine dinspre nevoinţă, deznă-dăjduirea; să nu te tragă pe tine de la ceruri, ieşirea din minte; să nu taie mândria, comoara ta; să nu dea la iveală pe cele ascunse ale tale, multa ta grăire; să nu înnegrească prin tine clevetirea, pe cineva; să nu oprească neînţelepciunea, priceperea ta; să nu întunece nebu-nia, înţelepciunea ta; să nu domnească lipsirea de minte, mintea ta; să nu schimbe nesocoteala, socoteala ta sau altceva din cele ce sunt oprite, care se tăinuiesc acum să intre în inima ta şi să te oprească pe tine de la împărăţia cerurilor, ci trezveşte-te, precum este scris: <MI>În legea Domnului cugetând ziua şi noaptea<D> (Psalmul 1, 2), fiindcă vrăj-maşul nu încetează, dând război ziua şi noaptea, ca nu cumva să afle mintea ta deşartă de cugetarea poruncilor lui Dumnezeu şi să-şi se-mene neghinele sale şi să facă pe cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi; ca să nu te lipeşti de cele pământeşti şi de cele cereşti să te păgubeşti. Că nimeni mâna pe plug punând şi la cele dinapoi luând aminte, îndreptat este în împărăţia lui Dumnezeu. Nimenea, ostăşin-du-se, nu se încurcă cu neguţătoriile vieţii, ca voievodului să placă.
Deci, după ce ai ieşit din lume, şi lui Hristos ai urmat, aşa aleargă ca să ajungi. Să nu te abaţi în cele de-a dreapta, nici în cele de-a stânga, adică în vreuna din patimile cele mai sus scrise, ca nu, căzând în prăpastia păcatului, să mori cu sufletul, ci pe calea împărătească a poruncilor lui Dumnezeu alergând, spre cereasca împărăţie drept călătoreşte. Încă şi pentru mine păcătosul rugându-te, ca şi eu ne-vrednicul împreună părtaş cu sfinţii făcându-mă, să mă învredni-cesc împreună cu voi a mă îndulci de veşnicele bunătăţi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Acestea ţi-am scris ţie, iubite al meu, nu că eu am păzit pe vreuna din acestea, ci ca tu, însuţi păzindu-le, lui Dumnezeu bine să-i placi. Că Domnul a zis: <MI>Cel ce crede în Mine, lucrurile care Eu le fac, şi acela le va face<D> (Ioan 14, 12). Şi tu, iubite, cred că mai mari decât cei ce au fost mai înainte de tine vei face, dacă după cum ai luat vei păzi. Deci, nu te face judecător de fapte străine, ci însuţi pe a ta viaţă tot<Ş-3>deauna sileşte-te a o îndrepta, că fiecare pentru ale lui fapte are a da răspuns lui Dumnezeu. Deci, totdeauna judecă-ţi gândurile tale şi zi întru tine: Oare cucernicie am? Oare umilinţă am? Oare am smerită cugetare? Şi celelalte câte mai sus ţi le-am scris.
Iarăşi judecă şi zi întru tine: Oare nu sunt nebăgător de seamă? Oare nu grăiesc deşertăciuni? Oare nu mă mânii? Nu poftesc ceva din cele pământeşti? Şi aşa totdeauna pe cele mai sus scrise jude-cându-le, urând pe cel rău, lipeşte-te de cel bun, că nimenea nu este bun fără numai unul Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe toţi cu darul Său, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Îţi poruncesc ţie întru Hristos Iisus, fiule, ca să păzeşti tu epistolia aceasta şi adeseori să o citeşti, şi iarăşi să o pui pe ea, şi să nu o laşi până ce nu o vei învăţa pe de rost. Căci cu multă luare aminte pentru toate faptele bune şi patimi ţi-am scris ţie, ca să le şi cugeţi pe dânsele adeseori şi să le păzeşti cu dinadinsul. Că în ce îşi va îndrepta tânărul calea sa, fără numai în a păzi cuvintele Domnului. Acum, acestea arătate ţi-am scris ţie, care şi cu lesnire le vei putea păzi, iar după ce vei isprăvi acestea, atunci îţi voi întări mintea ta în mai multă luare aminte ca să te în-vredniceşti a ajunge şi la desăvârşire, întru Hristos Iisus Domnul nos-tru, cu care Tatălui împreună şi Sfântului Duh se cuvine cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.