
ŢCEN = <Ş12> Rugăciune
Vindecă-mă, Doamne, şi mă voi vindeca, Cel ce singur eşti înţelept şi milostiv doctor. Rog bunătatea Ta, tămăduieşte rănile sufle-tului meu şi luminează ochii minţii mele, ca să înţeleg grija Ta, ceea ce se face spre mine totdeauna. Şi fiindcă s-a împuţit inima şi mintea mea, darul Tău, sarea adevărului, îndulcească-o pe dânsa. Şi ce zic Ţie, o, mai înainte Cunoscătorule, Cel ce cerci inimile şi rărun-chii, că singur ştii, că precum pământul cel fără de apă, aşa însetea-ză de Tine sufletul meu şi doreşte de Tine inima mea, iar pe cel ce Te iubeşte pe Tine, darul Tău totdeauna l-a umplut. Precum cu adevă-rat totdeauna m-ai auzit pe mine, şi acum să nu treci cu vederea ce-rerea mea, că iată robită este mintea mea, care pe Tine singur, Mân- tuitorul adevărului, Te caută. Deci, trimite darul Tău cel grabnic să vină în ajutorul meu, că aşa s-ar fi săturat foamea mea şi s-ar fi adă-pat setea mea, că de Tine doresc, Stăpâne. Că cine poate să se sature de Tine, care cu adevărat Te iubeşte pe Tine şi însetează de lumina adevărului Tău?
Dătătorul luminii, dă-mi mie cererile mele şi dăruieşte-mi mie rugăciunea mea, şi picură în inima mea o picătură a darului Tău. Să se aprindă cu totul în inima mea văpaia dragostei Tale, ca focul în dumbravă, şi să ardă ca pe nişte mărăcini şi spini, gândurile cele viclene. Dă-mi mie mult şi nemăsurat, ca Dumnezeu omului, şi dă-ruieşte-mi mie ca Împăratul împăraţilor şi înmulţeşte ca un Bun Pă-rinte. Iar dacă m-am lepădat şi mă lepăd, ca un fiu de ţărână, dar Tu, Cel ce ai umplut vedrele de binecuvântarea Ta, umple-mi setea mea de darul Tău. Şi Cel ce ai săturat cinci mii, satură-mi foamea mea de bunătatea Ta, Stăpâne. 
Dăruieşte, iubitorule de oameni, cererile robului Tău, cel ce Te roagă pe Tine, că iată şi aerul străluceşte şi păsările îşi schimbă glasurile lor, din slava cea multă a înţelepciunii Tale. Iată şi tot pământul, cu hlamidă de multe feluri de flori se îmbracă, care se ţese fără de mâini omeneşti, şi se bucură şi prăznuieşte două praznice: Unul, pentru fiul lui, al lui Adam celui întâi născut, că a înviat, iar altul, pentru Stăpânul său. Iată şi marea se umple de darul Tău şi îmbo-găţeşte pe cei ce înoată într-însa. Darul Tău mi-a dat mie îndrăz-neală a grăi către Tine, şi dorul, care îl am către Tine, mă sileşte a veni. Şarpele cel dintru început ucigător de om, în vremea aceasta apropiindu-se, îşi deschide gura sa. Cu cât mai vârtos va deschide gura sa robul Tău, cel ce doreşte de Tine întru slava şi lauda daru-lui Tău.
Cel ce ai primit şi ai lăudat pe cei doi bani ai văduvei aceleia, primeşte cererea robului Tău şi creşte rugăciunea mea, şi îmi dăruieşte cererile mele, ca să mă fac biserică a darului Tău, şi în mine să locuiască, şi acesta să mă înveţe cum să plac Lui, şi ca să lovească acesta în glasul meu, cântare de umilinţă şi plină de veselie şi să strângă mintea mea, ca într-un frâu, ca nu rătăcindu-mă să greşesc Ţie şi să fiu scos afară din lumina aceea.
Auzi, Doamne, auzi cererea mea, şi dă-mi mie ca să fiu chemat în împărăţia Ta, cel ce sunt rătăcit şi necurat, să mă curăţesc; cel nebun, să mă înţelepţesc; cel netrebnic, de bună treabă să mă fac turmei aleşilor Tăi, pustnicilor şi tuturor sfinţilor care bine Ţi-au plăcut Ţie. Cei ce în rai se bucură, solesc pentru mine, şi Te roagă pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni, şi vei auzi Tu cererea lor şi mă vei mântui pe mine cu rugăciunile lor. Iar eu printr-înşii aduc Ţie slavă, că rugăciunile lor, ascultându-le, Ţi S-a făcut milă de mi-ne şi nu ai trecut cu vederea cererea mea.
Tu, Doamne, prin proorocul Tău, ai zis: <MI>Deschide gura ta şi o voi umplea pe ea<D>. Deci, iată s-a deschis împreună cu inima gura robului Tău. Umple-o pe dânsa de darul Tău, ca totdeauna bine să Te cuvinteze pe Tine, Hristoase Dumnezeule, Mântuitorul nostru. Plouă în <Ş-3>inima mea, Iubitorule de oameni Bunule, roua darului Tău, că precum nu poate pământul cel semănat să hrănească de la sine seminţele fără de cercetarea bunătăţii Tale, aşa inima mea nu poate să vestească cele bine plăcute Ţie, de nu va aduce rodul dreptăţii. Iată dar, vre-mea verii hrăneşte seminţele şi pomii se încununează cu feluri de feluri de flori, şi roua darului Tău să-mi adape mintea mea şi să o împodobească pe dânsa cu florile smereniei şi ale umilinţei, ale dra-gostei şi ale răbdării.
Şi ce voi mai zice? Iată rugăciunea mea neputincioasă este şi fărădelegile mele mari şi tari. Păcatele mele mă necăjesc pe mine şi neputinţele mele mă silesc pe mine, iar Tu eşti bogat şi bun, milostiv şi îndurat.
Cel ce ai deschis ochii orbului, deschide ochii minţii mele, ca totdeauna să privesc la frumuseţea Ta. Cel ce ai deschis gura asinului, deschide gura mea spre lauda Ta şi spre slava darului Tău. Cel ce ai pus hotar mării cu cuvântul puterii Tale, pune hotar şi inimii mele prin darul Tău, ca să nu se abată în dreapta sau în stânga dela frumuse-ţea Ta. Cel ce ai dat apă în pustie norodului celui necăjit şi împo-trivă grăitor, dă-mi mie umilinţă şi ochilor mei lacrimi, ca să lăcrimez ziua şi noaptea, în zilele vieţii mele, cu smerită cugetare şi cu dragoste şi cu inimă curată. Să se apropie cererea mea înaintea Ta, Doamne, şi dă-mi mie din sămânţa cea sfântă, ca să-Ţi aduc Ţie mănunchi plini de umilinţă. Slavă Celui ce a dat, ca să-I aduc Lui! Auzi, Doamne, rugăciunea robului Tău, cu solirile tuturor sfinţilor Tăi, Cel ce eşti întru toţi sfinţii binecuvântat în veci. Amin.