


FERICIRI
Cincizeci şi cinci de Capete

1. Fericit este cel ce s-a făcut cu totul liber întru Domnul, de toate cele pământeşti ale acestei vieţi deşarte şi numai pe singur Dumnezeu, Cel bun şi îndurat, L-a iubit.
2. Fericit este cel ce s-a făcut plugar al faptelor bune şi a înălţat stog al rodurilor vieţii întru Domnul ca o holdă de grâu roditoare.
3. Fericit este cel ce s-a făcut bun lucrător de pământ al faptelor bune şi a sădit vie duhovnicească şi, culegând-o, a umplut jghiaburile lui de rodurile vieţii întru Domnul.
4. Fericit este cel ce a veselit pe cei împreună robi ai săi cu veselie duhovnicească din rodul faptelor bune, pe care, ostenindu-se, le-a sădit ca să dea rodul vieţii întru Domnul.
5. Fericit este cel ce stă în adunare şi rugăciune ca un înger ceresc, curate având totdeauna gândurile şi trecere nu a dat vicleanului, ca să-i robească sufletul lui de la Dumnezeu Mântuitorul.
6. Fericit este care în cunoştinţă a iubit plânsul şi cu umilinţă a picurat pe pământ lacrimile, ca nişte mărgăritare bune înaintea Domnului.
7. Fericit este cel ce iubeşte sfinţenia ca lumina şi nu şi-a spurcat trupul său cu lucruri întunecate ale vicleanului înaintea Domnului.
8. Fericit este care îşi păzeşte trupul său în sfinţenia Mântuito-rului şi nu şi-a ruşinat sufletul său cu lucruri străine, ci a rămas bine plăcut întru Domnul.
9. Fericit este cel ce a urât lucrare cea urâtă, care este plină de ruşine, şi pe sine s-a pus înainte jertfă vie, bineplăcută Domnului.
10. Fericit este cel ce de-a pururea are în sine pomenirea lui Dumnezeu, că va fi tot el, ca un înger ceresc pe pământ cu frică şi cu dragoste, slujind Domnului.
11. Fericit este cel ce iubeşte pocăinţa care, mântuieşte pe păcătoşi, şi nu a mai adăugat a face rău ca un necunoscător înaintea Mântuitorului nostru Dumnezeu.
12. Fericit este cel ce stă în chilie ca un viteaz ostaş, păzind vistieria Împăratului, adică trupul lui împreună cu sufletul fără prihană întru Domnul.
13. Fericit este cel ce stă în chilie ca un înger în cer, curate avându-şi gândurile, şi cu gura, cântând Celui ce are stăpânirea a toată suflarea.
14. Fericit este cel ce s-a făcut ca Serafimii şi ca Heruvimii şi nu s-a lenevit niciodată către slujba cea duhovnicească, neîncetat slavoslovind pe Dumnezeu.
15. Fericit cel ce este plin de-a pururea de bucurie duhovnicească şi nu s-a lenevit, purtând jugul cel bun al Domnului, că se va încu-nuna cu slavă.
16. Fericit este cel ce s-a curăţit pe sine de toată întinăciunea păcatelor ca să primească cu îndrăzneală în casa sa pe Împăratul sla-vei, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
17. Fericit este cel ce se apropie cu frică, şi cu cutremur, şi cu groază la Preacuratele Taine ale Mântuitorului, şi a cunoscut că viaţă nesfârşită a primit în sine.
18. Fericit este cel ce cugetă totdeauna la moarte şi a surpat patimile cele urâte, care se încuibează în inimile celor leneşi, că unul ca acesta se va mângâia în ceasul despărţirii.
19. Fericit este cel ce pomeneşte totdeauna frica gheenei şi se sârguieşte, cu lacrimi şi cu suspinuri, curat a se pocăi întru Domnul, că se va izbăvi de necazul cel mare.
20. Fericit este cel ce se smereşte pe sine totdeauna de bună voie, că se va încununa de Cel ce S-a smerit pe Sine, de bună voie, pentru noi.
21. Fericit este cel ce cu toată cucernicia stă în chilie, ca Maria lângă picioarele Domnului, şi s-a sârguit ca Marta spre primirea a Însuşi Domnului şi Mântuitorului.
22. Fericit este cel ce s-a aprins cu frica lui Dumnezeu, şi are în sine de-a pururea fierbinţeala Sfântului Duh, şi cu totul a ars spinii şi ciulinii gândurilor celor viclene.
23. Fericit este cel ce nu şi-a murdărit mâinile sale în lucruri străine, ca un necinstit, că şi pentru aceasta va fi judecat în ziua cea înfricoşată înaintea Domnului.
24. Fericit este cel ce lucrează înţelegeri frumoase şi bune totdeauna, şi cu nădejdea a biruit patima cea rea a lenevirii, de care sunt luptaţi pustnicii Domnului.
25. Fericit este cel ce s-a făcut ca un viteaz războinic în lucrul Domnului, şi ridică pe cei trândavi, şi mângâie pe cei ce se împuţinează în calea Domnului.
26. Fericit este cel ce s-a făcut prea rodit întru Domnul, ca să aibă păzitori pe Sfinţii Îngeri, precum pomul cel prea rodit are păzitor pe grădinarul său.
27. Fericit este cel ce iubeşte blândeţea întru pricepere duhovniească şi nu s-a amăgit de vicleanul şarpe, avându-şi nădejdea în Domnul Cel bun şi îndurat.
28. Fericit este cel ce cinsteşte pe sfinţi şi iubeşte pe aproapele şi zavistia a alungat-o din sufletul său, pentru care Cain s-a făcut ucigător de frate.
29. Fericit este cel ce cu lucrul a mustrat pe tiranul şi de faţa văpăii dulceţilor nu s-a temut, că se va roura sufletul lui cu roua Sfântului Duh.
30. Fericit este acela peste a cărui minte nu a putut norul cel întunecat al diavolului să năvălească şi să-l lipsească de lumina cea dulce şi de veselia drepţilor.
31.<D> Fericit este cel ce s-a luminat la ochii inimii şi, ca într-o oglindă, vede de-a pururea pe Domnul, că, unul ca acesta, uşurare de patimi a primit şi de gândurile cele viclene.
32. Fericit este cel ce iubeşte cuvinte frumoase şi bune, şi urăşte cuvintele cele urâte şi făcătoare de stricăciune, că nu se va face rob vicleanului.
33. Fericit este cel ce sfătuieşte pe aproapele cu frica lui Dumnezeu şi nu a amăgit sufletul lui, temându-se totdeauna de toiagul cel de fier al Păstorului Celui Mare.
34. Fericit este cel ce ascultă pe aproapele după Dumnezeu şi rabdă necazurile, mulţumind, că unul ca acesta, mărturisitor făcându-se, se va încununa întru Domnul.
35. Fericit este cel ce nu s-a prins de patima trândăviei, ca un fără de bărbăţie, ci a aflat răbdarea cea desăvârşită, în care toţi sfinţii cununile au primit.
36. Fericit este cel ce iubeşte înfrânarea după Dumnezeu şi nu s-a osândit pentru pântece ca un desfătat şi întinat, că se va mări unul ca acesta întru Domnul.
37. Fericit este cel ce nu s-a îmbătat de vin ca un neînfrânat, ci se veseleşte totdeauna în pomenirea Domnului, întru care toţi sfinţii se veselesc neîncetat.
38. Fericit este cel ce după Dumnezeu îşi iconomiseşte averile sale şi nu s-a osândit de Dumnezeu Mântuitorul ca un iubitor de argint şi neîndurat către aproapele.
39. Fericit este cel ce priveghează în rugăciuni, şi în citiri, şi în lucrul cel bun, că se va lumina spre a nu dormi întru moarte.
40. Fericit este care s-a făcut năvod bun duhovnicesc şi pe mulţi a vânat Stăpânului Celui Bun, că se va lăuda unul ca acesta foarte întru Domnul.
41. Fericit este cel ce s-a făcut chip bun aproapelui şi nu a rănit ştiinţa celui împreună rob, săvârşind cele nelegiuite, că se va binecuvânta unul ca acesta întru Domnul.
42. Fericit este acela care s-a făcut îndelung-răbdător şi milostiv, şi nu a fost rob balaurului mâniei, zic mâniei celei îndelungate şi rele, că se va înălţa unul ca acesta întru Domnul.
43. Fericit este acela care s-a înălţat întru dragoste şi s-a făcut ca o cetate ce stă deasupra muntelui, pe care, văzând-o vrăjmaşul, a fugit cu frică, îngrozindu-se de întărirea ei întru Domnul.
44. Fericit este acela care a strălucit în credinţa Domnului ca o făclie luminată pe sfeşnic înalt şi, pe sufletele cele întunecate, care au urmat eresului celor necredincioşi şi păgâni, le-a luminat.
45. Fericit este acela care iubeşte adevărul neîncetat şi nu îşi dă gura lui minciunii ca o unealtă a păgânătăţii, înfricoşându-se de porunca cea pentru cuvânt deşert.
46. Fericit este acela care nu judecă pe aproapele ca un neînţelept, ci ca un priceput şi duhovnicesc s-a nevoit a-şi scoate bârna din ochiul său.
47.<D> Fericit este acela a cărui inimă i-a înflorit ca un finic în îndrep-tarea credinţei şi nu s-a făcut ca de nişte spini, alungată şi împinsă afară de eresul necredincioşilor şi al păgânilor.
48. Fericit este acela care şi-a stăpânit genele şi nu l-a amăgit pe el gânditor şi simţitor pielea trupului, care, după puţin, izvorăşte puroi.
49. Fericit este acela care înaintea ochilor are ziua ieşirii şi a urât mândria, mai înainte de a se dovedi de moarte neputinţa firii noastre care putrezeşte în mormânt.
50.<D> Fericit este acela care cugetă la cei ce dorm grămadă în mormânturi şi a lepădat toată pofta cea rău puturoasă, că se va scula în slavă, când va răsuna trâmbiţa cea cerească, care deşteaptă pe toţi fiii oamenilor.
51.<D> Fericit este acela care, în pricepere duhovnicească, vede ceata stelelor, care cu slavă strălucesc, şi frumuseţea cerului, şi doreşte să vadă pe Făcătorul tuturor.
52. Fericit este acela care are în minte focul care s-a pogorât pe Muntele Sinaiului, şi glasurile trâmbiţelor, şi pe Moisi, stând în mijloc, cu frică şi cu cutremur, şi nu s-a lenevit de mântuirea sa.
53. Fericit este acela care nu îşi are nădejdea sa spre om, ci spre Domnul, Care iarăşi va să vie cu slavă multă să judece toată lumea întru dreptate, că va fi ca un pom încărcat lângă ape şi nu va înceta a face rod.
54. Fericit este cel căruia mintea i s-a făcut, cu darul, ca un nor plin de ploaie şi a adăpat sufletele oamenilor spre creşterea roadelor vieţii, că va fi darul lui spre laudă veşnică.
55.<D> Fericiţi cei ce se trezesc după Dumnezeu neîncetat, că se vor acoperi de Dumnezeu în ziua judecăţii,  fii ai  cămării Mirelui făcându-se şi în bucurie şi în veselie vor vedea pe Mirele. Iar eu şi cei asemenea mie, trândavi şi iubitori de dulceţi, vom plânge şi ne vom tân- gui, văzând pe fraţii noştri în slavă neasemănată, iar pe noi în munci.
Gândesc în mine, iubiţilor, şi mă umplu de lacrimi, că, începând a alerga, am obosit, şi în mijlocul stadiei drumul l-am sfârşit, jalnică privire făcându-mă celor ce mă privesc. Cum nu voi plânge multa trândăvie şi multa mea lenevire? Că unii, în sac şi în fier s-au smerit pe sine, iar alţii, în închisoare şi în post au slujit Domnului, iar alţii, pe stâlpi nevoinţa fără de prihană şi-au săvârşit, iar alţii, în pustie-tate şi în singurătate fapta bună au isprăvit-o, iar alţii, în supunere au primit cununile. Iar eu, ticălosul, şi cei asemenea mie, trândavi şi iubitori de slavă, cu chipul dreptei credinţe ne-am îmbrăcat, iar cu lucrurile de ea ne-am dezbrăcat.
Cine oare va gândi la patimile Sfinţilor Mucenici, nu numai ale bărbaţilor, ci şi ale femeilor, şi nu se va spăimânta cu mintea? Ace-ia pe Stăpânul lor urmându-L, pe sine se smereau, iar noi, cinstirile şi închinăciunile prin târguri le poftim. Aceia în temniţe s-au încu-iat, în foame şi în munci şi în fier, pentru buna credinţă, iar noi, pu-ţină rea pătimire de bună voie a răbda nu putem, ci pe cele îndulci- toare cu toată puterea le căutăm. Aceia ocărându-se, defăimându-se, până la moarte cu dulceaţă răbdau, iar noi, şi fiind mângâiaţi, ne îm-puţinăm. Aceia împotriva focului s-au luptat, iar noi, nici un cuvânt aspru nu suferim. Aceia cu munci în public se chinuiau, şi bucurân-du-se mergeau, iar noi, auzind lăudăm nevoinţele lor, şi a urma ne-voinţele lor nu voim.
Deci, avem trebuinţă de multe suspinuri şi lacrimi, ca să nu ne aruncăm afară de împărăţia cerurilor, fiindcă multă slavă este pregătită celor ce se nevoiesc. Deci, să nu ne lenevim, nici să ne trândăvim în slujbe, că nu este nedrept Dumnezeu să uite lucrul robului Lui, care cu totul s-a dat voii Lui, s-a lepădat de viaţă pentru nu-mele Lui, de părinţii lui cei după trup, s-a depărtat. Bat în uşa lui în al treilea ceas, în al şaselea, în al noulea, seara, dimineaţa, iar mai ales, toată ziua şi toată noaptea, şi socoteşti că poate să treacă cu vederea Dumnezeu atâta smerenie? Să nu fie! Că rabdă închidere, ruco-delie, rabdă post şi priveghere şi năpădiri ale duhurilor celor vicle- ne. Îşi pleacă genunchii la rugăciune, îşi loveşte adeseori fruntea de pământ, rugându-se bunătăţii Lui, şi poate să treacă cu vederea a-tâta rugăciune? Să nu fie! La un om dârz şi aspru, dacă se apropie cineva, cu osârdie se pleacă către milostivire, şi Dumnezeu Cel iubitor de oameni, Cel bun, Cel bogat întru milă, Care şi pe cei nemul-ţumitori îi miluieşte, poate să treacă cu vederea atâta rea pătimire, evlavia, suspinul, lacrimile, milostivirea, sfinţenia, smerenia, tăce-rea, înfrânarea, răbdarea, defăimarea celor mândri? Nicidecum!
Deci, să nu fim cu anevoie crezători, iubiţilor, nici să ne trândăvim întru slujbe, ci mai vârtos cu îndrăzneală să batem. Că pe cât rabzi bătând, pe atâta ţi se înmulţeşte plata ta. Trezveşte-te totdeauna că, în ceasul în care tu nu aştepţi, va trimite Domnul ca să te adu-ne pe tine în jitniţa vieţii, în ceata drepţilor, ca de aceia să te odih- neşti şi să fii fără de grijă, unde nu este război şi potrivnic, că s-a ri-dicat de acolo vrăjmaşul cel ce dă război şi pricinile războiului. Că pricina războiului este pofta frumuseţii către împreunare. Dar în ceruri, <MI>nici se însoară, nici se mărită, ci ca îngerii sunt <D> (Marcu 12, 25).
Iarăşi, pricinile războiului sunt bogăţia, slava cea pământească, ci acestea toate stricăcioase sunt, pământeşti fiind. Pentru aceea şi oarecare din sfinţi ne învaţă pe noi, zicând: <MI>Nu iubiţi lumea, nici cele din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, nu este întru dânsul dragostea Tatălui. Că pofta trupului şi pofta ochilor şi mândria vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume este, şi lumea trece, şi pofta ei. Iar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac<D> (I Ioan 2, 15-17).
Că, precum cel ce a căzut într-un loc plin de spini, se necăjeşte, fiind ţinut de dânşii, până ce va ieşi la loc curat, iar, după ce va ieşi, nu îi mai este frică de spini, aşa şi sfinţii, căzând în acelaşi loc, pe sârguinţă şi pe iubirea de osteneală, ca nişte încălţăminte le-au pre-gătit şi, umblând prin mijlocul mărăcinilor, de dânşii nu s-au în-ghimpat. Iar cei ce au alergat după lenevire şi urâciunii de oste- neală desăvârşit pe sine s-au dat, pe ei înşişi cu totul s-au stricat. Şi aceasta, însemând-o Domnul, a poruncit să se dea fiului ce s-a în-tors încălţăminte în picioare, după îmbrăcăminte şi după inel, ca fără de frică şi cu îndrăzneală capul şarpelui să-l calce. Şi se asea-mănă locul cel spinos cu viaţa aceasta de acum, în care păcatele, ca nişte mărăcini odrăslesc, iar locul cel curat, cu Ierusalimul cel de sus, care este al Împăratului Celui Mare, de unde a fugit durerea şi scârba şi suspinul. Pe care facă-se ca noi toţi să îl dobândim cu da-rul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.