Alte Fericiri
Fericit este acela care a plecat, urând viaţa aceasta pământească, şi împreună cu Dumnezeu Cel prea singur cugetarea vieţii lui s-a făcut.
2. Fericit este acela care, urând, a urât păcatul cel prea rău şi a iubit numai pe Dumnezeu Cel bun şi iubitor de oameni.
3. Fericit este acela care s-a făcut pe pământ ca un înger ceresc şi următor Serafimilor şi curate îşi are totdeauna gândurile.
4. Fericit este acela care s-a făcut curat înaintea lui Dumnezeu şi sfânt şi neatins de toate întinăciunile, şi gândurile, şi faptele cele viclene.
5. Fericit este acela care s-a făcut cu totul liber întru Domnul de toate lucrurile vieţii acesteia deşarte.
6. Fericit este cel ce are în minte ziua cea înfricoşată ce va să fie, şi s-a sârguit cu lacrimi să-şi tămăduiască rănile sufletului său.
7. Fericit este cel ce s-a făcut cu totul ca un nor cu lacrimile, şi a stins totdeauna văpaia focului, a patimilor celor rele.
8. Fericit este cel ce umblă în calea poruncilor Domnului şi face în fiecare zi lăcaşuri curate, prin credinţă şi prin dragoste.
9. Fericit este cel ce sporeşte în faptele bune ale pustniciei, nădăjduind să ia de la Dumnezeu împărăţia cea cerească.
10.<D> Fericit este cel ce pomeneşte porunca cea înfricoşată a cuvântului deşert şi străjeri a pus gurii sale, ca să nu cadă din poruncă.
11. Fericit este acela al căruia sufletul s-a făcut ca un pom de curând sădit ce are de-a pururea lacrimi după Dumnezeu, ca un izvor de apă.
12. Fericit este cel ce sădeşte saduri bune în sufletul său, adică faptele cele bune şi vieţile sfinţilor.
13. Fericit este cel ce îşi sădeşte şi îşi adapă sadurile lui, cu lacrimi rugându-se, ca să fie sadurile lui bine plăcute şi aducătoare de roadă Domnului.
14.<D> Fericit este cel ce s-a aprins de dragostea Domnului, ca dintr-un foc, şi a ars tot gândul întinat şi spurcăciunea sufletului său.
15. Fericit este cel ce s-a făcut de bună voie ca un pământ bun şi gras, rodind sămânţă bună în o sută, în treizeci şi în şaizeci.
16. Fericit este cel ce s-a aflat, cu punerea, sămânţă bună în ţarina aceea, pe care a semănat-o Stăpânul în ţarina Sa.
17. Fericit este care a aflat alesul mărgăritar cel ceresc şi, vânzând toate ale lui cele de pe pământ, pe acesta numai l-a cumpărat.
18. Fericit este cel ce a aflat comoara cea ascunsă în ţarină, şi bucurându-se a lepădat toate, şi numai pe dânsa a câştigat-o.
19. Fericit este cel ce pomeneşte totdeauna ziua ieşirii sale şi se sârguieşte a se afla în ceasul acela cu osârdie şi cu frică.
20. Fericit este cel ce a aflat îndrăzneală în ceasul despărţirii, când sufletul se desparte de trup cu frică şi cu dureri. Că vin îngerii să-i ia sufletul şi să-l despartă de trup şi să-l pună înaintea scaunu-lui judecăţii celei fără de moarte şi înfricoşate.
Mare frică este, o, fraţilor, în ceasul morţii, când sufletul se desparte de trup cu frică şi cu tânguire! Că stau înaintea sufletului, în ceasul despărţirii, lucrurile lui, pe care le-a lucrat şi ziua şi noaptea, şi bune şi rele. Şi îngerii, sârguindu-se, se silesc a-l scoate pe dânsul din trup, iar sufletul, văzând lucrurile sale, se teme a ieşi. Însă sufletul păcătosului cu frică se desparte de trup şi, tremurând, se duce să stea înaintea divanului celui fără de moarte. Şi silit fiind a ieşi din trup şi, văzându-şi lucrurile sale, zice către dânsele cu frică: "Daţi-mi măcar un ceas ca să ies". Şi răspund sufletului lucrurile lui deodată toate: "Pe noi, tu ne-ai lucrat, împreună cu tine ne vom duce către Dumnezeu".
Să urâm, iubiţii mei fraţi, viaţa aceasta deşartă. Să iubim pe singur Hristos Cel Sfânt şi Izbăvitorul sufletelor noastre. Nu ştim, fra-ţilor, în care ceas va fi ieşirea noastră, nici cunoaşte cineva ziua şi ceasul despărţirii. Când umblăm noi şi ne desfătăm fără de grijă pe pământ, numaidecât apucă porunca cea înfricoşată să ia pe suflet din trup. Şi se duce păcătosul, în ceasul şi în ziua în care nu aşteap-tă, plin fiind sufletul lui de păcate, neavând dare de răspuns. Pentru aceasta, mă rog, iubiţilor, să ne facem liberi, şi să nu ţinem împre-ună cu noi robia vieţii acesteia, deşarte şi vremelnice.
Plină este viaţa aceasta de smintelile şi de cursele morţii. Să scoatem sufletul nostru din curse şi din sminteli. Totdeauna vicleanul ascunde cursele înaintea sufletului nostru ca, smintindu-l pe el, să-l vâneze spre munca cea veşnică. Prin mijlocul smintelilor umblăm, iubiţilor. Deci să luăm aminte de noi, ca să nu cădem în cursele mor-ţii. Pline sunt de dulceaţă cursele morţii vicleanului. Să nu se mole-şească sufletul nostru spre dulceaţa curselor lui. Dulceaţa este a curselor, grija lucrurilor celor pământeşti, a banilor, a gândurilor şi a faptelor celor rele. Să nu te îndulceşti tu, frate, cu dulceaţa cursei morţii, ca nu, moleşindu-te, să te începi la cugetarea viclenelor gân-duri.
Dacă va afla gândul cel viclean intrare în suflet, îl îndulceşte spre cugetarea cea vicleană, ca să îl omoare pe el, şi se face gândul cel viclean ca o cursă în suflet, şi nu îl vei goni în alt chip, fără numai prin rugăciune, lacrimi, înfrânare şi priveghere. Ci fă-te privighetor şi liber de toate cele pământeşti, ca să te izbăveşti de cursele, şi gân-durile, şi faptele cele rele. Să nu te moleşeşti, măcar într-o clipeală, spre cugetarea gândului celui viclean. Să nu zăbovească gândul cel viclean în sufletul tău, frate. Fugi de-a pururea către Dumnezeu prin rugăciune, postire şi lacrimi, ca să te izbăveşti de toate cursele, smintelile şi patimile.
Să nu socoteşti, o, frate, că vei trăi multă vreme pe pământ şi să te moleşeşti în cugetarea gândurilor celor viclene şi a faptelor, că pe neaşteptate va veni porunca Domnului şi te va afla pe tine păcă-tuind, nemaiavând vreme de pocăinţă, nici de iertare. Şi ce vei zice morţii, atunci în ceasul despărţirii, o, frate? Că se întâmplă a nu te ierta porunca nici a te lăsa măcar un sfert de ceas pe pământ!
Mulţi socoteau că vor trăi multă vreme pe pământ, dar a venit pe neaşteptate moartea, şi a aflat pe bărbatul cel păcătos şi bogat, care hotăra a trăi ani mulţi şi socotea că va fi în odihnă pe pământ, ţinând în degete socoteala capetelor şi a dobânzilor şi împărţind în anii multei vremi numărul bogăţiei lui, şi într-o clipeală s-a surpat toată socoteala împreună şi bogăţia şi grija vremii celei deşarte.
A venit iarăşi moartea, şi a aflat pe bărbatul cel drept, adunând bogăţie bună, cerească, prin rugăciune şi prin post, având de-a pu-rurea moartea înaintea ochilor lui, netemându-se de venirea morţii şi de despărţirea trupului. Aşa de-a pururea, în fiecare zi, ca un pri-ceput şi duhovnicesc, aşteaptă moartea, despărţirea, starea înaintea divanului Domnului. Găteşte-ţi în fiecare zi candela ta, ca un sârguitor şi înţelept. Cercetează-o iarăşi în fiecare ceas pe dânsa, cu lacrimi şi cu rugăciuni. Câtă vreme eşti în libertate, iubitul meu, sârguieşte-te, că vine vremea ta, care este plină de necredinţă, de moleşire, de trândăvie, de asprime, nelăsându-te a gândi cele mai bu-ne din pricina tulburării ei.
Luaţi aminte, iubiţilor, cum toate cele viclene întineresc. Sporesc în fiecare zi cele prea rele, păşeşte înainte viclenia, se iveşte tulburarea, că va veni şi necazul cel mare, cel ce va fi peste toate marginile pământului. Pentru păcatele noastre sporesc acestea toa-te în fiecare zi, şi pentru moleşirea noastră păşesc înainte cele rele pe pământ.
Deci, făcându-ne privighetori, iubitori de Dumnezeu, războinici, totdeauna să biruim războiul vicleanului, ca nişte desăvârşiţi iubi-tori de Dumnezeu. Să ne învăţăm şi obiceiurile războiului, că nevă-zut este. Obiceiurile războiului acestuia sunt: goliciunea de cele pământeşti. Dacă aştepţi moartea în fiecare zi, înaintea ochilor, nu vei păcătui. De te vei goli de lucrurile cele pământeşti, nu te vei înfrânge la război. De vei urî cele pământeşti, defăimând cele vre-melnice, iubitule, atunci vei putea ca un viteaz războinic, să iei pla-ta biruinţei. Că, de vreme ce cele pământeşti trag la cele de jos, şi patimile întunecă ochii inimii în război, pentru aceasta ne biruieşte pe noi, cei pământeşti, în război vicleanul, că suntem plini de patimi şi, prin grija celor pământeşti, slujim lor. Că cele pământeşti le iubim astăzi toţi împreună, iubiţilor, şi se pironeşte mintea noastră la pă-mânt pentru moleşeala noastră.
Ziua s-a plecat către seară şi noi, pentru necredinţa noastră, socotim că se prelungeşte. Iată lângă uşi este împărăţia cerurilor, şi noi pentru aceasta niciodată nu voim să auzim semnele şi minunile cele ce le-a zis Domnul. S-a făcut foamete, cutremure, frici şi războaie şi pornire a neamurilor. Acestea toate ca un vis ni se par nouă că le povestim unii către alţii. Auzirea acestora nu ne înfricoşează pe noi, nici chiar vederea. Cei aleşi se adună mai înainte de necaz, ca să nu vadă tulburarea şi necazul cel mare ce vine în lumea cea nedreaptă. Ţarina acum s-a apropiat la seceriş. Sfârşit are veacul acesta, şi în-gerii ţin secerile, şi aşteaptă ameninţarea.
Să ne înfricoşăm, iubiţilor! Ceasul al unsprezecelea al zilei este, şi lungimea căii este multă. Să ne sârguim a ne afla pe cale. Să ne facem privighetori şi să ne trezim din somn ca nişte nesomnoroşi. Nu ştim în care ceas Stăpânul a tot pământul are să vină. Deci, să ne uşurăm pe noi înşine de greutatea şi de grija celor pământeşti. <MI>Nu vă grijiţi nicidecum pe pământ<D>, a zis nouă Domnul. A iubi pe toţi întocmai ne-a poruncit nouă, iar noi, mai ales, am alungat dragostea şi a fugit de pe pământ. Păcatele se înmulţesc, nedreptatea a acoperit pe toţi împreună. Fiecare cele pământeşti le doreşte, cele cereşti le defaimă, cele ce vor să fie nimenea din noi nu le iubeşte.
Doreşti să fii ceresc? Cele de pe pământ, urăşte-le de-a pururea şi îngreţoşează-te de dânsele, şi nevoieşte-te ca un desăvârşit, şi do-reşte împărăţia cerurilor. Nu socoti aşa, o, monahe, zicând că multă este osteneala pustniciei şi eu sunt împuţinat şi neputincios şi nu pot a mă nevoi. Ia în urechi graiuri de sfătuire prea frumoasă şi bună. Învaţă-le toate câte ţi le zic, iubitul meu frate şi iubitorule de Hristos. Dacă voieşti a te duce în altă ţară depărtată de patrie, nu poţi alerga mulţimea întregii căi într-o clipeală, ci cu buna rânduială a paşilor, în fiecare zi, prin popasuri te duci, şi, în multă vreme, şi cu osteneală, ajungi în ţara care o nădăjduieşti. Aşa este împărţia cea cerească şi raiul desfătării. Prin posturi, prin înfrânare, prin prive-gheri, fiecare ajunge acolo. Înfrânarea, lacrimile, rugăciunea, prive-gherea, dragostea, acestea sunt popasurile cele ce duc la cer.
Nu îţi fie frică a pune început bun căii celei bune ce duce la viaţă. Voieşte numai a călători pe cale şi, de te vei afla cu bună osâr-die, numaidecât această cale se îndreptează înaintea picioarelor tale. Şi bucurându-te, şi călătorind, popasuri faci, veselindu-te pe cale. Se împuternicesc tălpile sufletului tău în popas totdeauna. Nu vei afla greutate pe calea ce duce la cer. Domnul Cel ceresc, El prin Sine Cale de viaţă S-a făcut celor ce voiesc cu bucurie a se du-ce către Tatăl luminilor.


Hristoase, Mântuitorule, cale de viaţă Te-ai făcut mie, care duce către Tatăl. Singură aceasta este bucurie, iar sfârşitul ei împărăţia cerească. Te-ai făcut mie, o, Stăpâne, Iisuse, Fiule al lui Dumne-zeu, cale de viaţă şi luminare, şi plin fiind de dorire am scos, prin mine, din izvorul Tău daruri. S-a făcut darul Tău, în inima robului Tău, lumină şi bucurie mai dulce decât mierea şi fagurul în gura slugii Tale. S-a făcut darul Tău în sufletul robului Tău ca o comoa-ră, a îmbogăţit pe cel sărac, a alungat sărăcia şi putreziciunea. S-a făcut darul Tău robului Tău scăpare, putere, sprijinire, înălţare, la-udă, ospătări a toată viaţa. Cum va tăcea robul Tău, Stăpâne, din multa dulceaţă a dragostei Tale şi a darului? Şi am deschis gura mea cu nevrednicie. Cum iarăşi va suferi limba mea din acelaşi folos a lăuda şi a slăvi pe Dătătorul bunătăţilor? Şi cum iarăşi voi îndrăzni a încuia valurile darului care izvorăsc în inimă de păcătos, care sunt pline de dulceaţă în multele dăruiri? Cânt slavă Stăpânului ceruri-lor, Celui ce a dat robului Său darurile Sale cele cereşti prin multe dăruiri.
Măresc darul Tău, Hristoase, Mântuitorule, căci, când îl măresc, însuşi mă măresc în el. Nu încetez cu limba mea lăudând darul Tău, o, Stăpâne! Nu va tăcea vioara mea cântând viersuri duhovniceşti. Dorirea Ta mă trage pe mine către Tine, Mântuitorule, lauda vieţii mele. Darul Tău îndulceşte mintea mea a fi trasă în urma Ta. Facă-se Ţie inima mea pământ bun, care primeşte sămânţă bună, şi să roureze darul Tău peste dânsul roua vieţii de veci, şi va secera da-rul Tău mănunchi buni din pământul inimii: umilinţă, închinăciune, sfinţenie, cele plăcute Ţie totdeauna.
Întoarce sufletul meu în staulul raiului desfătării împreună cu oaia cea aflată. O, să se afle sufletul meu întru lumină! Acea oaie a-flată, pe umeri ai purtat-o, iar pe acest suflet nevrednic cu mâna Ta trage-l, şi le adu pe amândouă la Tatăl Tău, Cel Preacurat şi fără de moarte, ca să zic întru desfătarea raiului împreună cu toţi sfinţii: Slavă Tatălui, Celui fără de moarte, închinăciune Celui ce a dat da-ruri cereşti celui prost, ca şi el să aducă mănunchi de slavă Împăra-tului tuturor, în veci. Amin.