


ŢCEN = CUVINTE  SFĂTUITOARE
ŢCEN = CĂTRE  MONAHII  DIN  EGIPT
ŢCEN = 
ŢCEN = Sfătuirea 1
Slavă Ţie, Dumnezeule, Slavă Ţie. Şi iarăşi zic: Slavă Ţie Dumnezeule Cel prealăudat şi preaînălţat în veci. Datori suntem a mulţumi totdeauna lui Dumnezeu, iubiţilor, Celui ce ne-a învredni-cit pe noi sub jugul cel bun şi ne-a izbăvit de acestea vremelnice şi stricăcioase. Voiesc a vă sluji cu cuvinte cu care darul a luminat mintea mea, şi voiesc să grăiesc nu cu cuvinte înţelepte, că eu sunt om prost şi prea de nimic. Dar, fiindcă cele ce se zic cu meşteşug filosofesc nu sunt tuturor arătate şi, mai ales, celor ce nu s-au îm-părtăşit de filosofia cea lumească, pentru aceasta trebuie luminat cuvânt a da, pe care pot cei ce îl citesc să-l înţeleagă, după cum zice şi fericitul Apostol: <MI>... dacă nu voi şti înţelesul cuvintelor, <Ş-2>voi fi barbar pentru cel care vorbeşte, şi cel care vorbeşte barbar pentru<Ş0> mine<D> (I Corinteni 14, 11). Însă cuvântul cel duhovnicesc poate să încredinţeze pe ai noştri, cei de o credinţă, şi fără de gramatică şi de ritorică (Gala-teni 6, 10). Şi bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce dă tuturor toate şi luminează pe fiecare către cele de folos. Iar cum că mai presus de măsurile mele este aceasta ştiu prea bine; că scris este: <MI>Vreme este să tăci şi vreme să grăieşti<D> (Eclesiastul 3, 7).
Deci, ce fel de răspuns vom da în ziua Judecăţii, dacă nu vom ajuta după putere pe cei ce bolesc de neiscusinţă şi, mai ales, în vremea aceasta, când ei se viscolesc de învăţătura cea rea şi de ne-legiuita sfătuire? Că leul, cel de sânge mâncător şi vrăjmaş al ade-<Ş-2>vărului, nu încetează amăgind pe cei ce nu prea iau aminte,<Ş0> nevrând a mânca trupuri de oameni, ci se sârguiesc să tragă împreună cu sine pe suflet în gheenă (I Petru 5, 8). Pe câţi socotiţi că după depărta-rea de lume, iarăşi patimilor celor de necinste i-au supus? Pe câţi, după ce s-au însoţit cu frăţimea, răzvrătiţi i-au lucrat şi de însăşi chipul monahicesc străini i-au făcut? Pentru aceasta se cuvine a nu ne da în lături, ci, frate de frate ajutorându-se, neprinşi să fim de cursele diavolului. Să zicem şi noi ca Apostolul: <MI>Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu, Care ne-a împuternicit pe noi a-I sluji Lui, nevrednici fiind<D> (II Corinteni 3, 5). Iar vouă să vă dea Domnul, primind cuvântul, să daţi rod desăvârşit şi prea înmulţit, ca un pământ bun, întru dreptate, lui Hristos, Mântuitorului nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Îndemnare către buna credinţă
ŢCEN = Sfătuirea a 2-a
Iubite, eşti creştin cu darul lui Dumnezeu, deci păzeşte poruncile Domnului nostru Iisus Hristos şi te vei mântui. Că scris este: <MIŞ-2>Că întru adevăr grăiesc, că nu este făţarnic Dumnezeu, ci întru tot nea<Ş0>mul cel ce se teme de El şi lucrează dreptatea, este primit de Dânsul<D> (Fapte 10, 34). Iar dacă voieşti să vii către viaţa cea mai cu dinadinsul a monahilor, ca şi pe cele mai bune să le dobândeşti, de nu vei pune în gândul tău că acum te-ai mutat din viaţa aceasta şi de nu vei socoti lumea aceasta şi slava ei ca o colibă pârlită, nu poţi a birui patimile cele pământeşti şi poftele cele lumeşti, care cufundă pe oameni în pieirea trupului şi pierzare. Că nemincinos este Cel ce a zis: <MI>Voieşte cineva după Mine a veni? Să se lepede de sine, şi, ridicându-şi crucea sa să-Mi urmeze Mie. Că cel ce voieşte a-şi afla sufletul său, îl va pierde pe el, iar cel ce îl va pierde pe el pentru Mine, îl va afla pe el. Că ce-i va folosi omului de va dobândi toată lumea şi de sufletul său se va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?<D> (Luca 9, 23-25). Că nu este osteneală a pune temelie, ci a termina zidirea. Că pe cât se înalţă zidirea, pe atât mai multă osteneală dă celui ce zideşte, până la terminarea lucrului. Să auzim glasul cel mântuitor ce zice: <MI>Că cine din voi vrând să zidească un turn, nu stă mai întâi şi-şi face socoteală cheltuielii dacă are cu ce să-l isprăvească? Ca nu cumva, punându-i temelia şi neputând să-l termine, toţi cei ce vor vedea să înceapă a-l lua pe el în râs, zicând: Omul acesta a început a zidi şi nu a putut a isprăvi<D> (Luca 14, 28-30).
<Ş-2>Războiul ostaşilor este scurt, iar al monahului până la plecarea<Ş0> lui către Domnul. Pentru aceasta se cuvine a începe lucrarea cu toată sârguinţa, trezvirea şi răbdarea. Deci, iubite, dacă te apuci să junghii leul, apucă-l cu tărie, ca nu cumva să sfărâme oasele tale ca pe un vas de lut. Şi dacă te vei arunca pe tine în mare, să nu te îm-puţinezi la suflet până când vei ieşi la uscat, ca să nu te pogori în adânc ca o piatră. Frate, dacă ai venit să te nevoieşti, fă-te treaz faţă de potrivnic, ca nu cumva biruindu-te, să se bucure de tine şi în loc de cunună să iei cele împotrivă.
Deci, tot cel ce voieşte să se facă monah, să fie gata, ca să rab-de vitejeşte, ca nu cumva, după ce a intrat el în monahism să zică: <192>Că nu am ştiut că aceasta mi se va întâmpla mie<169>. Iată, mai înainte ţi s-au făcut cunoscute ţie acestea, ca şi tu să îţi găteşti gândul tău, ştiind că întru aceasta se va arăta cercarea ta. Pricepe ceea ce se zice, iubite, ca nu astăzi, înaintea uşilor întrebat fiind, să zici: <192>Toa-te le voi răbda<169>, iar mâine cu cuvintele şi cu lucrurile să te lepezi. Că îngerii lui Dumnezeu stau de faţă şi aud toate cele ce ies de pe buzele tale. Vezi, iubite, nimeni nu te sileşte pe tine şi dacă, cu ade-vărat, te făgăduieşti, vezi să nu minţi, că Domnul va pierde pe toţi cei ce grăiesc minciună.
Deci, acestea se întâmplă celui ce se apropie de Dumnezeu. Mai întâi, adică, ispită, apoi necaz, apoi osteneală, trândăvie, goli-ciune, patimi, strâmtoare, defăimare, că întru acestea se arată răb-darea şi cercarea celor credincioşi. Şi întru acestea toate biruieşte cel ce s-a dat pe sine, cu toată inima, purtării de grijă a lui Dumnezeu şi rabdă voia Lui. Că numai punerea înainte cea desăvârşită o cere de la noi Dumnezeu şi El ne va da nouă putere şi biruinţă după cum este scris: <MI>Scut este tuturor celor ce nădăjduiesc spre Dân-sul<D>. Şi iarăşi zice: <MI>Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii<D> (Psalmul 144, 18-19).
Mă rog, vă rugaţi şi pentru noi, ca cele ce voim a le zice să ne <Ş-2>dea nouă Dumnezeu a le face fără prihană. Că nu ca cei ce am ajuns<Ş0> întru aceste măsuri sfătuim, ci pe Domnul Iisus Hristos, Dătătorul şi Dăruitorul cuvintelor Îl vom chema, începând a grăi cuvântul, ca împreună să ne folosim şi să folosim. Că dacă cei ce se zic pimentarii, adică doctori, cu dinadinsul au cercat rădăcinile şi felurile ierbilor şi în scris le-au dat, şi aceasta arată iconomia lui Dumnezeu cea preamare, spre mângâierea celor ce bolesc cu trupul, au nu cu <Ş-2>mult mai vârtos noi suntem datori a descoperi comoara darului după<Ş0> dăruirea Lui? Fiindcă nu a scăpat de munci robul cel rău, care pentru lenevire a ascuns talantul Domnului său. Dar cine nu va sus-pina pentru mine, care cu minciună am nume de monah? Şi cine nu va plânge pentru mine, cel ce am pierdut evlavia şi răbdarea? Şi ce voi face când mă va certa pe mine Stăpânul meu Hristos? Pentru aceea mă rog, iubiţilor, rugaţi-vă pentru mine, neputinciosul rob, ca să mă izbăvesc de veacul acesta viclean de acum şi Darul Lui să-mi deschidă buzele mele spre slavoslovia Sfintei şi celei de o fiinţă Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, că în mâna Lui suntem şi noi şi cuvintele noastre. Că El este Cel ce învaţă pe om cunoştinţa şi Lui I se cuvine slava în veci. Amin. 
ŢCEN = Către pustnicii cei noi începători
ŢCEN = Sfătuirea a 3-a
Iubite, după ce te-ai lepădat de lume, de vei intra între fraţi, şi te vei aşeza în chinovie de fraţi şi voieşti să vieţuieşti împreună cu dânşii, şi Domnului nostru Iisus Hristos să-I slujeşti şi vei vedea pe oarecare dintre fraţi umblând fără de rânduială sau grăind cele ce nu plac lui Dumnezeu, tu să nu iei aminte la dânşii, nici la cuvintele lor, ci lasă-i pe dânşii să grăiască întru ei. Că cei ce grăiesc cele ce nu plac lui Dumnezeu, nu se tem de Domnul, ci aceştia întru lene-vire petrecând, gura lor de-a pururea grăiesc cele de mândrie în toată vremea. Iar tu, să ai pe Domnul înaintea ochilor tăi, că scris este în psalm: <MI>Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin<D> (Psalmul 15, 8). Şi să nu te în-veţe pe tine cumplitul şarpe a zice: <192>Că dacă aceştia sunt bătrâni şi petrec rău, ce voi face eu, fiind mai tânăr?<169>. Ci ascultă pe Domnul Care zice: <MI>Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi <D>(Matei 20, 16). 
Deci, iubeşte a te mântui, ca să fii unul din cei aleşi. Că cei ce fac răul, ori în chinovie, ori în orice fel de loc, aceştea sunt fiii vi-cleanului, care sunt asemenea neghinelor prin mijlocul grâului (Matei 13, 25). Deci, fă-te grâu ca să te aduni în jitniţele Domnului, iară nu neghină ca să te arzi în focul cel nestins. Nici să judecăm pe cineva, că nu ştim cum se află el în chilia lui sau ce fel de osteneală are către Dumnezeu; nici de vom vedea pe cineva râzând sau gră-ind, că nu ştim cum petrece în chilia lui sau ce fel de osteneală are către Dumnezeu. Pentru aceea se cuvine fiecăruia din noi a lua aminte la sine, că fiecare din noi pentru sine are să dea seamă lui Dumnezeu.
<Ş-2>Ia aminte cu toată inima la cântarea de Psalmi şi la citirea Dum<Ş0>-nezeieştilor Scripturi şi soarbe grăsimea ceea ce se face dintr-însele în sufletul tău, ca un prunc ce suge ţâţa, că dintr-însele te vei învăţa plăţile faptelor bune şi va fi bucurie şi veselie inimii tale. Fă-te blând, ascultător şi înţelept. Blând, ca un copil, care de te va sili pe tine, să îi urmezi lui şi să-i săvârşeşti lucrul. Şi, tăcând, întoarce-te în chilia ta; tăcând, adică, cu buzele, iar cu inima rugându-te. Să fii ascultător, iar curăţenia trupului tău să o păzeşti întru Domnul ca pe un mărgăritar cinstit.
Cu haine să nu te împodobeşti pe tine şi pentru părinţi bogaţi nu te înălţa. Că <MI>cel ce se laudă, întru Domnul să se laude<D> (I Corinteni 1, 31). Că <MI>tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, iar cuvântul Domnului rămâ- ne în veac <D>(I Petru 1, 24; Iacov 1, 10). În jos să ai ochii, iar sufletul în sus. Cu tânăr să nu-ţi câştigi îndrăzneală, iar cu femeie este de prisos a grăi. Cu copil nu înmulţi cuvinte, iar cu cei ce se îmbată, sau cu cei nesupuşi, sau cu batjocoritorii să nu te amesteci, ci fii întru frica lui Dumnezeu toată ziua, precum zice în Apostol: <MI>Întru înţelepciune umblaţi, răscumpărând vremea, că zilele rele sunt. Pentru aceasta nu fiţi fără de minte, ci pricepând care este voia lui Dumnezeu. Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul <D>(Efeseni 5, 15-18). Şi iarăşi:<MI> Ca să se ruşineze potrivnicul, neavând nici un lucru<D> <MI>rău a zice pentru voi<D>.
ŢCEN = Sfătuirea a 4-a
Iubite, iată îţi pun înainte alt aşezământ întru Domnul. Şi dacă îl vei păzi pe dânsul, mai pe urmă îţi va da veselie. Dacă, după ce te-ai lepădat de viaţa aceasta deşartă, vei intra în chinovie de mai mulţi fraţi, vrând ca să te faci monah, să nu te amăgească pe tine vrăjmaşul ca să ieşi din chinovie mai înainte de a lua sfânta îm-brăcăminte cea monahicească. Dar nici mai pe urmă, că te vei căi mult, ci pune începuturi bune cu toată smerita cugetare. De ispitele ce vin asupra ta de la vrăjmaşul să nu te temi, ci rabdă ca să do-bândeşti fericirea. Că scris este: <MI>Fericit bărbatul care rabdă ispită, căci, lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce Îl iubesc pe Dânsul <D>(Iacov 1, 12).
<Ş-2>Voieşti să nu fii stăpânit de ispite?  Taie-ţi toată voia ta.  Şi deşi<Ş0> ţi se pare că un lucru este bun, iar de înaintestătătorul tău întru Domnul se judecă că nu este bun, pleacă-te lui întru Domnul. Că a te certa şi a urma socotelii tale, semn este de cădere. Că dacă este cineva nou începător şi nu se supune, nume prea de ocară îşi câş-tigă lui. Că zice în Psalm: <MI>Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă<D> (Psalmul 2, 11-12).
Deci, cel ce iubeşte dreptatea nu va pieri, iar cel ce urăşte certarea pe sine se păgubeşte. Că, precum într-un vas de lut nu este cu putinţă a băga vin şi oţet, tot aşa nici fapta bună a vieţii mona-hiceşti nu poate locui împreună cu nepedepsirea. Să te  plece pe tine Apostolul ce zice:<MI> Că ce învoire este între Hristos şi Veliar? Sau care împărtăşire are lumina cu întunericul?<D> (II Corinteni 6, 14-15). Iubeşte desăvârşit întreaga înţelepciune, ca să se sălăşluiască întru tine Duhul lui Dumnezeu. Şi încă, după ce te vei învrednici de îm-brăcămintea vieţii monahiceşti, nici aşa nu te învoi cu gândurile, dacă voiesc să te despartă pe tine de frăţime, ca nu cumva, din ti-nereţile tale, să te înveţi rătăcit şi nestatornic. Vezi să nu îţi pierzi evlavia care o aveai când ai intrat, ci ţine-o pe dânsa până la sfârşit. Iar hula şi jurământul nici să se numească întru buzele tale, precum se cuvine sfinţilor (Efeseni 5, 3-4), ci să ai smerenie. Întru tot răs-punsul tău să ai pe <192>Iartă-mă<169>, ca să strici de la tine obiceiurile cele netrebnice ale lumii şi, petrecând cu bună plăcere Domnului, să ai  laudă de la Dânsul. Şi, după ce vei veni tu în chipul monahicesc, nu ai trebuinţă de aur, nici de argint, nici de podoabe, ci pe toate, tri-miţându-le înainte la cer, după porunca Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acestea câştigă-ţi ţie: credinţă, înfrânare, răbdare, smerită cugetare şi pe celelalte, pe care Dumnezeu, din bunătatea Sa ţi le va da ţie.
ŢCEN = Către pustnicii cei noi începători
ŢCEN = Sfătuirea a 5-a
 Dacă cineva, din mare slavă a vieţii, a venit la viaţa mona-hicească, păzească-se pe sine de dracul înaltei cugetări, ca să nu cadă în duhul mândriei şi al nesupunerii şi să se păgubească pe sine. Iubite, nu îţi este ţie aceasta ruşine, dacă eşti întru supunere pentru Domnul, nici dacă lucrezi cu mâinile tale lucrul cel bun. Că această mică strâmtorare şi necaz ce rabzi întru Domnul, ţi se face pricinuitoare de viaţa cea veşnică. Şi ce mai zic? Că precum cel ce schimbă o costandă pe milioane de talanţi de aur, aşa este toată strâmtorarea vieţii celei monahiceşti pe lângă necazul cel ce va să fie, care va întâmpina pe cei ce lucrează cele rele.
Deci, dai mici lucruri şi ţi se dau mari. Trezveşte-te dar, iu-bite, ca un bun ostaş. Nu te lenevi de darul cel dintru tine, ca nu cumva amândouă să vină peste tine, adică şi pe oameni să-i mâh-neşti, care sunt părinţii cei după trup, şi lui Dumnezeu să nu-i placi. Ci nevoieşte-te, ca şi cei ce te vor vedea pe tine să slăvească pe Dumnezeu pentru petrecerea ta cea bună (Matei 5, 16). Că scris este: <MI>Cei ce se tem de Domnul, Mă vor vedea şi se vor veseli<D>. Şi ia-răşi: <MI>Pace multă este celor ce iubesc legea Ta şi nu este lor sminteală<D>. Pentru aceasta, păzeşte-te de înalta cugetare şi Domnul va fi partea ta. Lui I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 6-a
Iubite, dacă pui începuturi bune, aşa să îţi săvârşeşti, cu bună plăcere, bătrâneţile tale şi vei fi ca un luminător, ce luminează pe mulţi în calea Domnului. Iar, dacă din pântece rău vei ieşi, îţi vei petrece rău viaţa ta. Pune dar temelie tare, ca să se scrie la înălţime lucrul tău.
Frate, mai înainte de toate, de Dumnezeu teme-te şi pe Dân-sul slăveşte-L cu toată inima ta, ca şi El să te slăvească pe tine îm-preună cu sfinţii Lui. Din tinereţile tale apucă-te de înţelepciunea cea prea blândă, şi să nu o laşi pe dânsa până la răsuflarea cea mai de pe urmă. Aceasta te va trage pe tine spre cărările dreptăţii, şi vei fi vas de alegere din tinereţile tale, şi vei face cinstite bătrâne-ţile tale şi vei avea laude de la Dumnezeu şi oamenii vor mări pe Domnul pentru tine (Fapte 9, 15).
Deci, dacă vei fi dat la ascultare de înaintestătătorul vreunui frate, să nu ţi se pară ţie a zice în minte că <192>eu, sunt fecior de mari şi străluciţi părinţi, iar acesta este fecior de neslăviţi şi cerşetori sau de multe ori şi din neam de rob se trage şi cum pot eu să mă supun acestuia? Că ocară îmi este mie de voi face aceasta<169>. Că cel ce gân-deşte unele ca acestea încă nu s-a dezbrăcat de omul cel vechi, care se strică întru poftele înşelăciunii (Efeseni 4, 22). Iar, noi, iubite, ca <Ş-2>cei ce de Dumnezeu suntem daţi fraţilor celor de un suflet spre sluj<Ş0>-bă, să răbdăm, ca să ne învrednicim slobozeniei drepţilor, aducân-du-ne aminte de Stăpânul tuturor, Care a sărăcit pentru noi, fiind legat ca noi cu sărăcia, Aceluia să ne îmbogăţim (II Corinteni 8, 9).
Iubite, supune-ţi grumazul sub jugul Lui, ca să afli odihnă su-fletului tău, că scris este: <MI>Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima<D>. Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Către noii începători
ŢCEN = Sfătuirea a 7-a
Şi pentru lucrul mâinilor nu te împuţina. Că de multe ori te sfătuieşte pe tine gândul zicând că niciodată nu vei putea învăţa rucodelia aceasta. Că eşti neputincios şi slab şi osteneala lucrului acestuia nu o vei putea purta desăvârşit. Că, iată, mădularele tale au început a pătimi de osteneală, că nu ai obişnuit a te osteni. Ci, întorcându-te du-te de unde ai venit. Că şi acolo, zice, dacă vei voi să te temi de Dumnezeu, te vei mântui. Iar tu, ca un credincios, nu te slăbănogi de nişte gânduri ca acestea, ci aşteaptă pe Domnul, Cel ce te-a chemat pe tine la împărăţia şi bucuria Lui. Că El a zis: <MI>Amin, amin zic vouă. Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta, şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă<D> (Matei 17, 20).
Deci şi noi, iubiţilor, să răbdăm că nu spre om am nădăjduit, <Ş-2>care nu poate a mântui, ci spre Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei<Ş0> ce nădăjduiesc spre Dânsul, precum este scris: <MI>Cei ce nădăjduiesc spre Domnul sunt ca muntele Sionului<D> (Psalmul 124, 1). Şi fericeşte Sfântul Duh pe cei ce nădăjduiesc spre Domnul, zicând: <MI>Doamne, Dumnezeul puterilor, fericit este omul care nădăjduieşte spre Tine<D>.
Mai întâi, rabdă, iubite, pentru Domnul. Oare, carte de ai fi învăţat nu ai fi răbdat supărare? Iar, dacă şi vreun meşteşug al lu-mii, nu ai fi răbdat osteneala? Au nu cu mult mai vârtos datori sun<Ş-2>tem a răbda toate pentru Domnul? Că este scris: <MI>Rodul muncii mâi<Ş0>- nilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi ţie<D> (Psalmul 127, 3). Şi Apostolul porunceşte, zicând: <MI>Cu mâinile voastre lucraţi lucrul cel bun, ca să aveţi ce da, din ostenelile voastre, şi celui ce are trebuinţă<D> (Efeseni 4, 28).
Deci, să ne sârguim cu toţii ca să ne izbăvim de păcatele noas-<Ş-2>tre. Că de vom vrea, ne vom izbăvi. Că El a zis: <MI>Cereţi şi se va da vouă<Ş0>. Că tot cel ce cere ia şi cel ce caută află şi celui ce bate i se va deschide<D> (Matei 7, 7-8; Luca 11, 9). Că El este Cel ce a dăruit lumii comoara cea neîmpuţinată a pocăinţei. Lui I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 8-a
Iar pentru smintelile ce se întâmplă ştim pe Cel ce a zis: <MI>Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci, cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura<D> (Matei 7, 1-2; Luca 6, 27), şi celelalte. Dar, ca să ai ajutoare în gând, adu-ţi aminte că dreptul Lot locuia în Sodoma, dar nu s-a dat după mân-dria acelora şi înverşunarea lor (Facere 19, 7). Pentru aceea s-a şi mântuit, precum este scris. Căci, cu vederea şi cu auzirea locuind dreptul între dânşii, din zi în zi sufletul lui cel drept cu nelegiuitele lucruri îl muncea. Şi mai adaug, zicând: <MI>Ştie Domnul, pe cei credincioşi, din ispite a-i izbăvi. Iar pe cei nedrepţi în ziua Judecăţii a-i păzi ca să se muncească<D>, şi celelalte.
Deci, să nu avem astăzi înfrânare şi blândeţe, iar mâine neîn-frânare şi mândrie; nu astăzi linişte, priveghere şi smerenie, iar mâine griji, somn fără de saţiu, nesupunere şi cele asemenea acestora; nu astăzi lepădare de lume, lepădare de lucrurile cele pămân-<Ş-2>teşti, lepădare de patrie, de prieteni şi de părinţii cei după trup, pentru<Ş0> nădejdea cea spre Domnul, iar mâine ţară, patrie şi moştenire să căutăm, ca pe noi înşine întru multe rele să ne cufundăm. Că feme-ia lui Lot, întorcându-se înapoi, stâlp de sare s-a făcut (Facere 19, 26). Pentru aceasta şi Domnul ne învaţă zicând: <MI>Nimenea, punân-du-şi mâna pe plug şi întorcându-se înapoi, va fi îndreptat întru împă-răţia cerurilor<D> (Luca 9, 62).
Deci, să ai de-a pururea în minte ziua aceea întru care, dez-brăcându-te de toate, ai ieşit din lume pentru Domnul. Şi când erai înfocat cu frica lui Dumnezeu, şi fierbeai cu Duhul către Domnul, iar scopul ţine-l până în sfârşit: <MI>Că cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui <D>(Marcu 13, 13), ca să iei plata lucrării împreună cu viaţa veşnică. Că la Dumnezeu Cel adevărat te-ai apropiat şi pe toate le-ai defăimat, ca pe Hristos să-L dobândeşti. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru ascultare
ŢCEN = Sfătuirea a 9-a
Pentru vreme nu te împuţina. Că unora le bagă în minte vrăj-maşul pofta spre chipul monahicesc afară de vreme, ca, nesuferind fratele înmulţirea poftei, să fugă de locul cel de nevoinţă. Iar tu, iubite, ca cel ce lui Dumnezeu a-I plăcea te sârguieşti, îngăduieşte îndelung. Fiindcă zice Apostolul: <MI>Deşi poţi slobod să te faci, mai bine supune-te<D>. Şi caută la neamurile cele de demult şi vezi că sfinţii toţi prin îndelungă-îngăduinţă şi răbdare au dobândit făgăduinţele. Să ne îndemnăm şi noi înşine în fiecare zi, ca împreună moştenitori cu dânşii să ne aflăm întru împărăţia cerurilor.
Întâi, adică, Patriarhul Iacov, au nu paisprezece ani a slujit pentru Rahila lui Lavan Sirul în Mesopotamia, întru arşiţa zilei şi întru îngheţarea nopţii? (Facere 29, 17). Asemenea şi Iosif cel iu-bit, au nu destui ani a fost rob în pământ străin? Că scris este: <MI>Iosif, fiind de<D> <MI>şaptesprezece ani, păştea oile tatălui său împreună cu fraţii săi<D> (Facere 37, 2). Şi iarăşi zice: <MI>Şi era Iosif de treizeci de ani când a stat înaintea lui Faraon<D>. Asemenea însă şi Moise, sluga Domnului, patruzeci de ani a nemernicit în pământul lui Madiam; şi fiii lui Israel după patruzeci de ani au intrat în pământul făgăduinţei. Încă şi Daniil, bărbatul cel îmbunătăţit, împreună cu cei trei tineri, care, prin credinţă, cuptorul în rouă l-au prefăcut, au răbdat robie şi ne-cazuri şi defăimări în pământ străin, pentru aceea s-au şi mântuit.
Iar noi, nici o mică pătimire rea nu răbdăm. Pentru că noi nu credem, răbdarea pleacă de la noi. Că la atâta mâhnire pe tine te-ai dat, ca şi cum ai fi pierdut un amanet străin, ca şi cum în robie te-ai fi dus. Dă-ţi ţie osârdie întru Domnul şi îmbărbătează-te ca un cre-dincios, ca nu cumva, din multa mâhnire să îţi pierzi puterile su-fletului tău şi la urmă să te căieşti. Socoteşte, iubite, pe cei ce în izgoniri, şi în legături de fier, şi întru amară robie sunt certaţi şi supune-te înaintestătătorului tău întru Domnul. Dacă omeneşte mai vârtos socoteşti robia, care o rabzi pentru Domnul, apoi cine, fiind necinstit vreodată pentru împăratul, nu va socoti mai vârtos <Ş-2>laudă ocara aceea? Dar de multe ori, vrei să zici că lucrul acesta are<Ş0> osteneală. Vai mie, păcătosului şi netrebnicului rob! Dacă ostenea-<Ş-2>lă nu voim a răbda pentru Domnul, pentru ce am mai ieşit din lume?<Ş0>
Iubite, cine este vrednic şi fericit a pătimi pentru Cel ce a pătimit pentru dânsul? Nici lucruri nu dai, iubite, şi mari plăţi iei. Însă de răbdare avem trebuinţă, ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândim făgăduinţa Lui. <MI>Că cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui<D> (Matei 10, 22).

ŢCEN = Sfătuirea a 10-a
Iubite, nu te slăbănogi de gândurile cele ce îţi vin asupră, că este început al nevoinţei. Învaţă-te de la groapa cea de ploaie, căci când va ploua şi se va aduna binecuvântarea apei în groapă, întru <Ş-2>început, tulburată este apa. Iar cu cât zăboveşte, mai curată se face.<Ş0> Deci, iubite, nu te slăbănogi, că scris este: <MI>Pâraiele fărădelegii m-au tulburat pe mine<D>. Şi întru alt Psalm zice: <MI>Că s-a umplut de rele su-fletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat<D> (Psalmul 87, 3). Pentru aceea zice: <MI>Domnul este mie ajutor şi nu mă voi teme ce-mi va face mie omul<D> (Psalmul 117, 6).
Deci, când va veni în mintea ta gând rău, strigă către Domnul cu lacrimi, zicând: <192>Doamne, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul, şi mă iartă, Iubitorule de oameni, Doamne, şi surpă pe vicleanul de la noi!<169>. Căci cunoscător de inimi este Dumnezeu şi ştie gândurile cele ce se fac din socoteala cea cu rău nărav, şi pe cele ce ni se aduc nouă din amăgirea dracilor. Şi aceasta cunoaşte-o, că pe cât te ne-voieşti şi rabzi, slujind Domnului, pe atât se curăţă mintea ta şi gândurile. Că a zis Domnul nostru Iisus Hristos: <MI>Orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă<D> (Ioan 15, 2). Numai de voieşti să te mântuieşti. Că iubeşte Domnul şi ajută celor ce se silesc a dobândi mântuirea.
Auzi încă pildă asupra gândurilor celor urâte. Strugurii, când se culeg din vie, şi se bagă în jgheab, şi se zdrobesc, şi dau vinul lor, <Ş-2>şi se pune în vase, la început atât se umflă vinul, ca de o văpaie prea<Ş0> mare şi prea iute înfierbântându-se, încât vasele plesnesc, nesufe-rind văpaia din umflătură, tot aşa şi gândurile oamenilor, când se vor muta din veacul acesta deşert şi din grija lui către cele cereşti. Că dracii, nesuferind râvna, în multe feluri tulbură mintea omului, amestecare tulbure vrând a-i pregăti lui, ca să afle vas vinovat, să-l sfărâme pe el, adică pe sufletul necredincios şi care se îndoieşte. Că dracii se aseamănă lupilor celor răpitori care înconjură chiliile mo-nahilor, căutându-şi lor uşă deschisă, ca sărind înlăuntru, să strice sufletul ce se pleacă lor. Iar dacă vor vedea uşa încuiată, despre fe-ţele lor scârbindu-se, se duc; zic, adică, pentru sufletul cel întemeiat întru credinţă.
Deci, nu te teme, nici nu te înfricoşa de viclenia lor, că a te vătăma nu pot, având ajutor pe Hristos. Că zice Apostolul: <MI>Că Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii<D> (II Timotei 1, 7). Şi iarăşi, Însuşi Domnul zice uceni-cilor: <MI>Am văzut pe Satana ca un înger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăj-maşului, şi nimic nu vă va vătăma<D> (Luca 10, 18-19). Pentru aceea, iubite, îmbărbătează-te şi îndrăzneşte întru Dumnezeul tău, că în veac este mila Lui. Iar dacă pomenire după părinţii cei după trup ne-ar aduce nouă, să zicem către dânşii: <MI>Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele<D> (Psalmul 38, 10). Şi iarăşi: <MI>Împreună cu nebunul şi cu cel fără de minte vor pieri şi vor lăsa străinilor bogăţia lor<D> (Psalmul 48, 10). Ca la mine, adică, să rămână vinovăţiile, iar la altul averile. Nu-mi este de folos aceasta, că este mare răutate. Pentru aceea, nici nu ne-am învăţat <MI>a strânge comori pe pământ, unde molia şi rugina le pierde şi furii le sapă şi le fură<D> (Matei 6, 19). Ci <MI>unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta<D> (Matei 6, 29). Însă bine este cu-vântat Dumnezeu, Care ne-a dat nouă tărie împotriva nevăzuţilor vrăjmaşi. Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 11-a
Frate, nevoieşte-te ca un bun ostaş al lui Hristos, până încă  mai ai vreme, ştiind aceasta, că nu pentru cunună stricăcioasă îţi stă ţie înainte nevoinţa, ci pentru curăţirea păcatelor şi pentru viaţa veşnică. Deci, câştigă-ţi ţie smerită cugetare întru toate lucrurile tale, care este maica ascultării. Leapădă de la tine îndoirea sufletu-lui şi îmbracă-te cu credinţă întru toate, ca, văzând Domnul osârdia sufletului tău, să te întărească pe tine în lucru. Urăşte foarte lene-virea şi cearta împreună cu toată socoteala cea cu rău nărav şi cu zavistia, ca cel ce ai părăsit pentru Domnul pe părinţii cei după trup, pe prieteni şi averile. Că dacă dintru început te vei îndesi cu gândurile, osteneală vei avea şi pagubă.
Deci, dacă ni se va întâmpla nouă cândva şi puţin a ne osteni pentru Domnul sau şi mai presus de putere, să nu cârtim, că cel ce cârteşte, arătat pe sine se face că nu dintru a sa bună voinţă lucrea-ză. Dar tu, ca un înţelept, nu te certa cu fraţii cei mai leneşi, nici nu râvni pe cei ce nu petrec întru frica lui Dumnezeu, ştiind aceasta cu dinadinsul că cel ce cade pe sine se zdrobeşte şi cel ce biruieşte se încununează. Însă nici nu te certa cu fratele tău, că nu ştii, dacă nu cumva vreo patimă îl supără pe el, pe care tu n-o cunoşti şi pentru aceasta nu poate suferi. Ci, cu acesta mai vârtos se cuvine a pătimi şi a-l mângâia şi a nu-l necăji ca un nemilostiv. Tu nevoieşte-te, şti-ind bine către cine ai ieşit. Că, iată, acum îndemânatecă vreme îţi stă ţie înainte de a aduna bogăţie nelipsită prin slujba şi aducerea de roadă cea către fraţi.
Pentru aceea, iubite, dacă mături curtea din mijloc de gunoa-ie, mătură-ţi şi poftele cele lumeşti dinlăuntrul tău. Iar dacă curăţi cenuşa bucătăriei, că multă smerită cugetare săvârşeşte-ţi lucrul, aducându-ţi aminte de Proorocul ce zice:<MI> Că cenuşă am mâncat în loc de pâine şi băutura mea cu plângere am amestecat-o<D> (Psalmul 101, 9). Şi ia aminte, iubite, deodată, la locul acesta stricăcios şi apoi ia aminte la văpaia cea veşnică, care va să mănânce de tot pe păcătoşi. Lăcrimează pentru cele ce ai păcătuit, încă şi pentru mine, păcătosul, ca lăsare de păcate să ne dăruiască nouă Domnul. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru neîngâmfare
ŢCEN = Sfătuirea a 12-a
Frate, dacă, lepădându-te de viaţa aceasta deşartă, vei intra în chinovie de mai mulţi fraţi şi te va da egumenul altui monah ca să te înveţe pe tine nevoinţele faptelor bune, să nu ţi se pară ţie a răs-punde sau a face cele împotrivă celui mai mare al tău, şi să gândeşti ceva din cele ce nu se cuvin şi să zici: <192>Eu, am lăsat bogăţie, case, fraţi, slugi şi slujnice, şi toate le-am socotit gunoaie ca pe Hristos să-L dobândesc. Iară acesta nefiind domn al nimănui, de nevoie a venit la aceasta şi acestuia să mă smeresc, şi către o prostime ca a-ceasta să fiu eu trimis? Au doară leşinat de foame am venit aici?<169>. Deci, să nu gândeşti acestea, iubite, că sunt pline de mândrie cuvintele acestea. Ci pune în minte că Hristos, Stăpânul nostru al tutu-ror, pentru noi, pe Sine S-a smerit <MI>ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce<D> (Filipeni 2, 8).<MI> Înţelege cele ce-ţi zic, căci Domnul îţi va da pricepere în toate<D> (II Timotei 2, 7).
Doi luptători au venit să se lupte împreună şi unul s-a îmbrăcat cu haină strălucită iar celălalt cu haină sărăcăcioasă. Au doară haina cea strălucită o aduce luptătorul în vremea luptei? Au nu mai vârtos bărbăţia şi meşteşugul, împreună cu virtutea le aduce împotrivă luptătorul spre ajutor asupra potrivnicului? Sau cum vom îndrăzni să cerem lăsare păcatelor de la Dumnezeu, pentru greşeli-le noastre cele mai dinainte, când noi nu uităm petrecerea cea mai dintâi? Sau cum ne vom îmbrăca în omul cel nou, cel zidit după Dumnezeu, nedezbrăcându-ne de cel vechi, care se strică întru poftele amăgirii? (Efeseni 4, 22). Că nu este cu putinţă pe cel vechi a-l împreuna cu cel nou, fiindcă a zis Mântuitorul: <MI>Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutu-ră, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea<D> (Matei 9, 16; Marcu 2, 2; Luca 5, 36). Şi iarăşi: <MI>Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi, ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează <Ş-2>împreună<D> (Luca 5, 37-38). Nici să te faci înţelept după omul cel vechi,<Ş0> că scris este: <MI>Cel ce voieşte între voi a fi înţelept în veacul acesta, facă-se nebun, ca să se facă înţelept. Că înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu<D> (I Corinteni 3, 18-19).
Deci, apucă-te de smerita cugetare, că scris este: <MI>Cele înalte la oameni, urâciune sunt la Dumnezeu<D> (Luca 16, 15). Ca bine şi cu iscusinţă toate împlinindu-le, să ai laudă înaintea lui Dumnezeu şi să moşteneşti cununa vieţii, care a făgăduit-o celor ce-L iubesc pe El. Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru smerita cugetare
ŢCEN = Sfătuirea a 13-a
Se cuvine ca şi cei ce din viaţă săracă şi ţărănească ce vin la viaţă monahicească să nu cugete înalt, nici să se înalţe, ci să arate toată blândeţea şi smerita cugetare, aducându-şi aminte şi gândind la facerile de bine ale Domnului, din ce fel de strâmtorare a vea-<Ş-2>cului acesta i-a smuls pe dânşii. Ca nu cumva răspândindu-se cu min<Ş0>-tea, să audă, ca nişte nemulţumitori, de la Făcătorul de bine, ceea ce este zis în Psalm: <MI>Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor<D> (Psalmul 48, 21).
Deci, iubiţilor, să slujim Domnului întru multă smerită cuge-tare, în toate zilele noastre, Celui<MI> ce ridică de la pământ pe cel sărac şi înalţă din gunoi pe cel sărman<D> (Psalmul 112, 7). Ca şi la sfârşit să ne învrednicească pe noi slavei celor blânzi şi smeriţi. Că scris este: <MI>Domnul răsplăteşte cu prisosinţă celor ce se mândresc. <D>Şi iarăşi: <MI>Domnul mândrilor le stă împotrivă, iar smeriţilor<D> <MI>le dă dar<D> (I Petru 5, 5; Iacov 4, 6). Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru egumeni
ŢCEN = Sfătuirea a 14-a
Frate, ţi s-a încredinţat suflet. Încinge ca un bărbat mijlocul tău, că nu mică nevoinţă a venit; lucru al sufletelor celor desăvâr-şite ai primit asupra ta. Deci, trezveşte-te foarte, că de multă luare aminte are trebuinţă lucrul, şi să nu-l defaimi. Ci întru toată sfinţe-nia fie petrecerea voastră împreună unii cu alţii. Ca nu cumva, prin neluare aminte, să semene pe ascuns ceva dintru ale sale vrăjmaşul, prin ascultarea celui supus. Că cel ce trece peste hotarele curăţe-niei şi ale întregii înţelepciuni, şi îşi cere ascultare după patima dul-ceţii sale, nu va fi nemuncit. Căci via lui este din Sodoma şi viţa lui din Gomora. Că zice Apostolul: <MI>Cel ce dispreţuieşte <D>(acestea),<MI> nu dispreţuieşte un om, ci pe Dumnezeu, Care va dat pe Duhul Său Cel Sfânt<D> (I Tesaloniceni 4, 8). Şi nici cel ce ascultă un lucru ca acesta are laudă de la Dumnezeu, că nu a urmat lui Iosif, nici a râvnit feri-citei Susana. Că Iosif, întru robie fiind vândut egiptencei, nu s-a supus momelilor ei, nici îngrozirile morţii au înfricoşat pe iubitorul de Dumnezeu. Că uneori, momind pe tânăr, se făgăduia să îi dea daruri multe. Iar el neplecându-se, de multe ori şi cu moarte îl în-grozea şi cu munci. Însă el nimic nu a cinstit mai mult decât întrea-ga înţelepciune şi fiind supus întru toate, numai de aceasta s-a lepă- dat, punând semn al vieţii noastre. Asemenea încă şi fericita Su-<Ş-2>sana a ales moartea, decât să greşească înaintea lui Dumnezeu. Deci<Ş0>, mare muncă îşi pregăteşte luişi cel ce cleveteşte pe cel drept. Pen-tru aceasta şi Apostolul zice: <MI>Cu frică şi cu cutremur lucraţi mântu-irea voastră<D> (Filipeni 2, 12). Că foarte se împotriveşte vrăjmaşul celor ce împlinesc faptele bune, căci se calcă de cei credincioşi.
Se cuvine celor mai mari, chipuri şi pilde să fie celor mai mici, întru toată fapta bună, <MI>ca să nu dăm pricină celor ce voiesc pricină<D> (II Corinteni 11, 12). Că dacă noi vom fi nesupuşi şi neînfrânaţi, cum vom învăţa pe cei mai mici decât noi înfrânarea şi ascultarea? De vom fi noi neluători aminte, sau mult grăitori sau neîntăriţi, cum pe cei mai mici decât noi îi vom învăţa curăţenia şi îngăduirea de vreme ce Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: <MI>Cel ce va făce şi va învăţa, acesta mare se va chema întru împărăţia ceru-rilor<D>? (Matei 5, 19). Şi iarăşi, prin Apostolul zice: <MI>Fă-te pildă credincioşilor<D> (I Timotei 4, 12). Dar îmi vei zice mie: <192>Dacă nu fac eu, nici fratelui meu să nu îi spun ceea ce îi este de folos?<169>. Eu îţi zic: Şi ce folos este, iubite, dacă noi, pe alţii sfătuindu-i, cele împotrivă le lu-crăm? Că Domnul zice prin Proorocul Iezechia: <MI>Vă voi judeca pe voi, pe fiecare, după căile sale, zice Domnul Adonai <D>(Iezechiel 18, 30). Nu am făcut? Măcar de acum să nu ne mai lenevim de a face. Ne-am biruit? De acum să nu ne mai biruim. Să ne întoarcem de acum înainte către Domnul. Iar pentru a învăţa unul pe altul şi a sfătui, poruncă avem de la Sfântul Duh: <MI>Cel ce a întors păcătos de la rătăcirea lui, îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate<D> (Iacov 5, 20).
Pentru aceea dar, iubiţilor, nici noi nu se cuvine a judeca pe cei mai mari decât noi, că scris este: <MI>Nu judecaţi, ca să nu fiţi jude-caţi<D> (Matei 7, 1). Aveţi şi pildă de smerită cugetare, fraţilor, pe Pro-orocul Samuil, că nu s-a înălţat cu inima asupra lui Eli Preotul, măcar că a auzit de la Dumnezeu pentru el (I Regi 3, 12). Porun-ceşte şi Apostolul Petru, zicând: <MI>Nu numai celor blânzi şi buni supu-neţi-vă, ci şi celor îndărătnici şi cu rău nărav. Că aceasta este plăcută înaintea lui Dumnezeu, dacă cineva pentru ştiinţa lui Dumnezeu su-feră scârbe, pătimind cu nedreptate. Căci care laudă este dacă păcă-<Ş-2>tuind şi pălmuindu-vă, răbdaţi? Ci dacă făcând bine şi pătimind, răb<Ş0>- daţi,<D> <MI>aceasta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Că la aceasta v-aţi chemat, că şi Hristos a murit pentru noi, nouă pildă lăsându-ne ca să păşim pe urmele Lui, Care păcat n-a făcut, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, şi Care ocărându-Se, împotrivă nu ocăra; pătimind, nu în-grozea, ci lăsa în voia Celui ce judecă cu dreptate<D> (I Petru 2, 18-23).
Deci, să ne îngrijim de mântuirea noastră, iubiţilor, gata fiind spre împlinirea a tot cuvântul care îl vom auzi, mai ales de la îna-inte stătătorul întru Domnul. Că precum apa stinge focul, aşa pocă-inţa curată stinge mânia, şi iuţimea o întoarce. Şi să te plece pe tine sutaşul cel din vremea lui Ilie, care prin smerita cugetare, îmblân-zind pe Proorocul, s-a mântuit de urgie (IV Regi, 1, 13). 
Să ai ascultare, iubite, la toate întru Domnul, ca văzând Domnul nemândria şi smerenia inimii tale, să te înalţe pe tine. Şi păzeş-te cuvintele Lui, şi va fi cu noi Cel ce a zis: <MI>Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor<D> (Matei 18, 20). Lui I se cuvine slava în veci. Amin. 
ŢCEN = Sfătuirea a 15-a
Câte puţin se zideşte cetatea şi cu ocârmuire se face războiul. Nu poate cel neiscusit ca cel iscusit să ţină arcul. Şi nu poate copilul să alerge întocmai ca bărbatul. Dacă vei pune pe copil sarcină mai presus de puterea lui, îl vei vătăma pe el. Şi dacă te vei lenevi a-l certa pe el, va ieşi netrebnic. Aşa se cuvine şi noul începător cu so-coteală a se ocârmui şi nu cu slava deşartă a pune peste dânsul gre-utate, nici a nu băga seama de sufletul lui. Ci, ca un înţelept soco- teşte tu,  cum te-ai supus celui mai mare al tău şi aşa, câte puţin, dă-i lui nevoinţa. Dar nici pentru patima iubirii de argint să sileşti pe frate la lucru, că Dumnezeu este cunoscător de inimi. Ci ca cel ce de la Domnul nădăjduieşte a lua răsplătiri, învaţă-l pe el nevo-inţele faptelor bune şi petrecerea vieţii celei cinstite.
Dacă după împlinirea privegherii şi a pravilei celei obişnuite, vei voi a priveghea însuţi deosebi, iar supusul tău va voi să doarmă puţin, dă-i lui odihnă. Că nu poate copilul să alerge, după cum mai sus s-a zis, deopotrivă cu cel desăvârşit. Şi dacă va fi neputincios cu trupul, nu îl lepăda pe el, ci împreună cu el osteneşte-te, îndelung răbdând pentru el, ca un înţelept lucrător de pământ ce îşi sădeşte sad bun în ţarina sa. Şi toată silinţa să îţi fie ţie ca să pui trupul lui jertfă vie, bineplăcută înaintea lui Dumnezeu, ca să nu ne osândim împreună cu aceia pe care îi învinuieşte Apostolul, zicând: <MI>Având numai chip de bună credinţă, iar de puterea ei lepădându-se<D> (II Ti-motei 3, 5). Deci toată fapta bună învaţă-l pe cel supus, că scris este: <MI>Dacă vei scoate cinstit din netrebnic vei fi ca gura Mea<D>.
Dacă dascălii veacului acestuia nu se leapădă de greutăţile su-fletelor pruncilor, nici fug de a petrece împreună cu copiii, pentru plata oamenilor, cu cât mai vârtos se cuvine ca cei desăvârşiţi să sufere pe cei neputincioşi pentru Domnul, că scris este: <MI>Aceasta zice Domnul: Fericit este acela care are sămânţă în Sion şi rudenie în Ierusalim<D> (Isaia 31, 9). Şi tu, dar, iubite, nu te lepăda de sufletul Pă-rintelui tău ce te-a născut pe tine întru Domnul, că zice Apostolul: <MI>Plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă supuneţi, că ei priveghează pentru sufletele voastre ca cei ce au să dea seama, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos<D> (Evrei 13, 17). Pentru aceea zice în Psalm: <MI>Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iară untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu<D> (Psalmul 140, 5). Că cei ce bolesc cu trupul îşi silesc firea lor a păzi toate acelea care le poruncesc lor doctorii. Au nu cu mult mai vârtos se cuvine a ne supune noi, celor ce li s-a încredinţat vindecarea sufle-telor noastre? 
Să voim încă a ne învăţa şi poruncile Sfântului Duh. Că dacă tâlcuitorii lumii acesteia cu dinadinsul se silesc întru citirea înţelep-<Ş-2>ciunii aceleia care nu este înţelepciune, cu cât, mai vârtos, noi, se cu<Ş0>-vine a cugeta şi a ne învăţa cuvintele lui Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre. Şi fericeşte Duhul Sfânt pe cei ce cearcă mărtu-riile Lui, zicând: <MI>Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima<D> (Psalmul 118, 2). Şi iarăşi, în alt Psalm zice: <MI>Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie <D>(Psalmul 88, 15). Auzi şi pe Apostolul, zicând: <MI>Toată învăţătura întâi se pare că nu are bucurie, ci mâhnire. Iar mai pe urmă dă rod paşnic al dreptăţii celor ce întru <Ş-2>dânsa s-au iscusit <D>(Evrei 12, 11). Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 16-a
ŢCEN = Învăţătoare
Frate, te-ai învrednicit de sfânta îmbrăcăminte monahiceas-că? Nu te înălţa asupra celor ce au rămas la anul viitor. Şi să nu i se pară cuiva că a fi întâi este faptă bună, ci a răbda până în sfârşit. Nici să ţi se pară ţie a zice întru tine, după ce ai luat chipul: <192>M-am izbăvit acum de osteneală<169>. Ci acum cu mult mai mult osteneşte-te la faptele bune, ca să nu te păgubeşti pe tine. Că până acum, de multe ori şi de nevoia celui mai mare, nu te-ai lenevit de mântuirea ta. Că până acum în tulburarea cea mai dinafară ai fost, iar de acum în tulburarea cea mai dinlăuntru ai intrat. Deci, să nu te lene-veşti, ca să nu îţi pierzi ostenelile tale, ci ca să-ţi iei plata ta.
De acum se va arăta osteneala ta, sârguinţa, curăţenia şi şede-rea. De acum se va arăta ce fel de cale pofteşti, ori cea lată şi des-fătată, care duce la pieire, ori cea strâmtă şi necăjită, care duce la viaţa cea veşnică. Şi pe calea cea lată, sunt aceştia: mintea cea rea, îngrijirile, îndrăcirea pântecelui, beţia, curvia, înverşunarea, vrajba, mânia, îngâmfarea, nestatornicia şi cele asemenea acestora. Cărora le urmează necredinţa, neplecarea, nesupunerea. Iar cea mai de pe urmă decât toate este deznădejdea. Şi cel ce petrece întru aceasta <Ş-2>s-a rătăcit din calea adevărului, pricinuitor făcându-se de pieirea sa.<Ş0> Iar în calea cea strâmtă şi necăjită sunt acestea: liniştea, înfrânarea, întreaga înţelepciune, dragostea, răbdarea, bucuria, pacea, smerita cugetare şi cele asemenea acestora, cărora le urmează viaţa cea fără de moarte.
Deci, cunoscând, iubite, pe cele ascunse în calea cea lată şi desfătată, depărtează-te de dânsa ca să ajungi la viaţa cea veşnică.  Că, dacă din tinereţile tale vei umbla pe calea dreptăţii, şi ieşirea ta va fi cu pace. Iar dacă vei începe de acum a călători cu desfătare, mai pe urmă te vei chinui cu amar. Dacă vei vedea pe cei ce întru nefrica lui Dumnezeu petrec, cu trupul graşi şi sănătoşi, să nu râv-neşti lucrurile nefricii de Dumnezeu. Că ce este mai bun? A te des-făta în puţine zile şi pofta trupului a o face şi a te lipsi de viaţa cea veşnică sau a te lipsi puţină vreme şi apoi a scăpa de munca cea veşnică? Foarte păzeşte-te pe tine de îndrăzneală, ca nu cumva să te robeşti de multa vorbire şi de neruşinare şi să te faci pe tine bu-curie dracilor şi mai pe urmă să te arunce pe tine afară de frăţime. Nu atâta vatămă grâul măgarii cei sălbatici, pe cât vatămă îndrăz-neala ostenelile monahilor.
Deci, încinge-te pe tine cu evlavia şi cu smerita cugetare şi cu răbdarea întru suferirea adevărului. Sfătuieşte-te pe tine şi te în-deamnă, zicând: <192>Deşi chipul monahicesc l-am luat, dar obiceiurile monahului încă nu le-am învăţat<169>. Fiindcă întru acestea petrece smerita cugetare a ta. Şi şezând tu întru liniştea chiliei, adună-ţi gândurile şi zi inimii tale: <192>Omule, au nu ai lăsat lumea şi pe părin-ţii cei trupeşti, şi pe prieteni, şi cetatea, şi patria, şi bogăţia, Domnul ajutându-ţi ţie? Şi ce folos îţi este dacă venind aici, ca să te mântuieşti, lucrezi cele împotrivă şi păcătuieşti înaintea Domnului? Numai cu nume deşert te-ai îmbrăcat ca să te fericeşti tu de cei cunoscuţi şi să zică: ®Fericit este cutare, că a urât lumea aceasta, şi slava ei, şi înşelăciunile ei şi nu se mai grijeşte de cele pământeşti. Că a fugit şi s-a făcut monahŻ. Şi, iată, tu aici nu petreci ca mona-hii<169>. Oare care ruşine ne va apuca pe noi, dacă cei ce ne fericesc pe noi acum ne vor întrece în împărăţia cerurilor? Oare câtă frică şi cutremur ne va întâmpina pe noi, când vom fi noi cuprinşi cu plâns amar, dacă cei ce ne fericesc pe noi acum şi ni se închină şi zic: ®Rugaţi-vă pentru noi, păcătoşii, robi ai lui Hristos!Ż, se vor afla întru odihnă, iar noi întru strâmtorări pentru păcatele noastre?
Pentru aceea, iubiţilor, să ne trezvim către Domnul, mă rog, cât avem vreme şi să nu ne răspândim cu înşelăciunea veacului acestuia; <MI>că lumea aceasta trece şi pofta ei. Iar cel ce face voia lui Dumnezeu petrece în veci<D> (I Ioan 2, 17). Deci, toate lucrurile cele lumeşti care împiedică mintea de la cugetarea la Dumnezeu să le defăimăm, că pe tărie şi pe frumuseţe le primesc bătrâneţile şi ne-putinţa. Iar pe slavă şi pe bogăţie le risipeşte moartea şi stricăciu-nea; căci dreptatea rămâne în veac.
Deci, nevoieşte-te bine, iubite, că iată locul cel de nevoinţă este deschis tuturor. Şi Puitorul de nevoinţă zice prin Apostolul: <MI>Aşa alergaţi ca să ajungeţi. Şi tot cela ce se nevoieşte de toate se în-frânează<D> (I Corinteni 9, 24-25). Şi iarăşi zice: <MI>Nimeni ostăşindu-se se împleticeşte cu neguţătoriile vieţii, ca să placă voievodului. Iar dacă şi ar pătimi cineva, nu se încununează, de nu va pătimi după lege<D> (II Timotei 2, 4-5 ). Iar Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos să ne dea nouă duhul puterii şi al înţelepciunii şi al răbdării, ca să Îi slujim Lui în toate zilele vieţii noastre. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru iubirea de sine şi amăgirea cea deşartă
ŢCEN = Sfătuirea a 17-a
<Ş-2>Frate, ce te rătăceşti, fiind îndemnat de diavolul, să treci peste<Ş0> trepte, întru care nu te vei folosi, punându-ţi cinste împrejurul tău? Auzi pe Apostolul, zicând: <MI>Nu cel ce pe sine se laudă acela este iscusit, ci pe care Domnul îl va lăuda<D> (II Corinteni 10, 18). Auzi încă şi pe Domnul, zicând: <MI>Cum puteţi voi să credeţi, slavă de la oameni primind şi slava de la Dumnezeu necăutând-o?<D> (Ioan 5, 44). 
Deci, vino-ţi întru tine, iubite, şi gândeşte pentru ce pricină te-ai lepădat de viaţa cea deşartă, de diavolul şi de mândria lui, şi încetează a gândi cele lumeşti. Au nu ştii că dacă vei defăima pe aproapele tău lucrezi păcatul iubirii de sine şi al deşartei amăgiri? Şi gândeşte: că acum ai sporit, şi eşti mai mare peste fratele tău, şi întru aceasta ai sporit prin ceartă; pentru că nu voieşti să te sme-reşti fratelui tău.
Vezi, frate, ca nu cumva vrând să fii înaintea fratelui tău, mai mic să te afli în veacul ce va să fie. Şi atunci vei auzi ceea ce a auzit <Ş2>bogatul cel iubitor de slavă, care se ardea în focul cel nestins: <MI>Adu-ţi<Ş0> aminte că ţi-ai luat cele bune în viaţa ta<D> (Luca 16, 25). Că scris este: <MI>Cele înalte la oameni, urâte sunt la Dumnezeu<D> (Luca 16, 15). Oare ai uitat pe Cel ce zice: <MI>Cela ce voieşte să fie între voi întâi, să vă fie vouă rob. Şi care va voi să fie între voi mai mare să vă fie vouă slugă<D>? (Matei 20, 26-17). Socoteşte că ai murit lumii şi viaţa ta ascunsă este întru Hristos.<MI> Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi împreună cu El vă veţi arăta întru slavă<D> (Coloseni 3, 3-4).
Deci, nu iubi slava oamenilor, că nu rămâne cu tine în veac, după cel ce zice: <MI>Tot trupul este ca iarba, şi toată slava lui este ca floarea ierbii<D> (I Petru 1, 24). Însă mai fericit este cel ce între oame-nii cei desăvârşiţi este numărat, <MI>fiindcă cele văzute sunt vremelnice, iar cele nevăzute veşnice <D>(II Corinteni 4, 18). Că dacă încă te robeşti <Ş-2>de înţelegerea cea pământească, deşartă este toată osteneala. <MI>Că ni-<Ş0>meni nu poate să slujească la doi domni<D> (Matei 6, 24; Luca 16, 13).
Deci, leapădă, iubite, jugul vrăjmaşului şi toată mândria lui şi supune-ţi grumazul tău sub jugul dulcelui Stăpân, al Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Că El a zis: <MI>Cela ce se smereşte pe sine, se va înălţa<D> (Matei 23, 12). Şi iarăşi: <MI>Dumnezeu mândrilor le stă împotrivă, iar smeriţilor le dă har<D> (Iacov 4, 6). Deci, să ne temem, iubiţilor, ca nu cumva să zică şi către noi, <MI>căci au iubit slava oame-nilor mai mult decât slava lui Dumnezeu<D> (Ioan 12, 43). Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 18-a
Frate, când îţi zice ţie fratele noaptea, ca să te scoli la slavoslovia lui Hristos, scoală-te cu osârdie, ca şi cel mai lenevos, văzând osârdia ta, să-şi deştepte sufletul său spre trezvire, după cel ce zice: <MI>Deschis-am ochii mei dis-de-dimineaţă, ca să cuget la cuvintele Tale<D> (Psalmul 118, 148). Şi iarăşi: <MI>În miezul nopţii m-am sculat ca să mă mărturisesc Ţie spre judecăţile dreptăţii Tale<D> (Psalmul 118, 62). Iar dacă se va întâmpla a te cufunda întru adânc somn, după acestea nu te îngreuia a te scula la rugăciune, ştiind că precum cei ce se duc la rele, pentru un pas şi un cuvânt deşert vor da răspuns în ziua judecăţii (Matei 12, 36), aşa şi pentru un cuvânt şi un pas bun plată va lua tot cel ce aleargă la lucrul cel bun. 
<Ş-2>Deci, să nu te leneveşti, ci scoală-te! Şi nu zice întru tine: <192>Acum<Ş0> s-a isprăvit slujba şi eu unde să mă duc?<169>. Că acesta este cuvântul celor leneşi. Ci mai bine scoală-te, aruncând de la tine aşternutul şi dintr-odată, întinzându-ţi mâinile tale către Dumnezeu şi închinân-du-te la scaunul darului, deschide-ţi chilia ta şi aleargă la slujbă, ca cel ce silă ai pătimit şi ca o căprioară ce scapă de curse. Măcar deşi numai rugăciunea cea mai de pe urmă vei apuca-o, să nu te lene-veşti, ci scoală-te. Că poţi după ieşire a-ţi împlini Psalmii în chilia ta, pe care i-a furişat nălucirea dracilor. Nici pricină de lenevire să nu pui <192>că-i rugăciunea cea mai de pe urmă<169>, iubite, şi că mâine mai gata te vei afla la lucrul Domnului. Că, dacă o vei lăsa, fără de nevoie sau de boală, vei auzi cuvântul cel zis în Psalm: <MI>Adormit-a cu somnul său şi nu a aflat nimic<D> (Psalmul 75, 5).
<Ş-2>Şi aceasta cunoaşte-o, iubite, că pe cât îşi încălzeşte cineva ră<Ş0>u trupul său, pe atâta înmulţeşte întru dânsul patimile. Şi sufletul, fi-ind îngreuiat cu totul de obiceiul cel rău al trupului, se face nerodi-tor. Pentru aceea zice Mântuitorul: <MIŞ-3>Să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii<DŞ0> (Luca 21, 34). Pentru care şi Apostolul zice: <MI>Îmi muncesc trupul meu şi îl robesc,<D> <MI>ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic<D> (I Corinteni 9, 27). Iar dacă se va sili cineva la lucrul Domnului, atunci şi trupul se face mai sănătos, iar sufletul străluceşte. Că precum un luptător se înde-letniceşte cu dinadinsul la iscusinţa trupului, ca să-şi potrivească trupul către meşteşugul luptei, aşa şi nevoitorul cel bine credincios dator este a se iscusi la tot lucrul bun. De vreme ce Apostolul zice: <MI>Şi te iscuseşte pe tine întru buna credinţă. Căci iscusinţa trupeasca puţină vreme este folositoare, dar dreapta credinţă întru toate este fo-lositoare, fiindcă are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină<D> (I Timotei 4, 7-8). Iar Domnul să ridice sufletele noastre spre frica Sa. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 19-a
Să luăm în minte, iubiţilor, pe cei ce stau înaintea împăratului celui pământesc şi slujesc scaunului celui stricăcios, cum stau cu <Ş-2>toată ştiinţa şi frica înaintea împăratului lor. Au nu cu mult mai vâr<Ş0>tos noi, ca nişte credincioşi, suntem datori să stăm înaintea Cerescului Împărat, cu frică şi cu cutremur şi cu toată cinstea?
Pentru aceea socotesc, iubiţilor, că nu este bine a privi cu ochi obraznic la Tainele cele ce stau înainte, ale Trupului şi Sângelui Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos, ci să ne plece pe noi Dumnezeiasca Scriptură care zice: <MI>Cutremurat făcându-se Moise, nu îndrăznea<D> <MI>să privească<D> (Fapte 7, 31; Ieşire 3, 6). Că scris este: <MI>Pe cei ce Mă slăvesc pe Mine îi voi slăvi, iar cel ce Mă defaimă pe Mine se va necinsti<D>. Că tu, adică, ca un om priveşti, iar El, ca un Dumnezeu, ştie adâncurile inimii tale şi gândurile tale mai înainte le vede. <MI>Nu este nici o făptură nearătată înaintea Lui<D> (Evrei 4, 13). Şi cum mai îndrăznesc a lăsa slujba şi a ieşi mai înainte de slobozi-re, fără de mare nevoie? Oare de te-ar fi chemat la cina unui băr-<Ş-2>bat bogat, ai fi îndrăznit a te scula din mijlocul mesenilor şi a te duce<Ş0> acasă? Au nu ai fi rămas până ce s-ar fi sculat toţi?
Deci, să ne temem, iubiţilor, că scris este: <MI>Blestemat tot cel ce face lucrul Domnului cu lenevire<D> (Ieremia 48, 10). Să ne sârguim, drept aceea, întru acest veac mic şi viclean a bineplăcea Domnului, ca să moştenim Împărăţia cea veşnică. Că El este Sfântul Cel ce întru Sfinţi se odihneşte şi celor mici la suflet le dă îndelungă-răb-dare. Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru deosebirea dormitărilor
ŢCEN = Sfătuirea a 20-a
Precum socotesc, fraţilor, trei sunt dormitările care supără pe om noaptea. Cea dintâi, adică, se întâmplă a se aduce fratelui din lucrarea vicleanului, când începe cântarea; dar nu poate nimic fără de trândăvia fratelui. Însă mai cumplit îl va supăra dacă este îngre-uiat stomacul fratelui cu mâncări şi cu băuturi. Cea de-a doua se aduce fratelui pe la mijlocul slujbei dintru a sa lenevire, când nu vo-ieşte fratele ca să stea până la împlinirea pravilei, ci la mijlocul pra-vilei va voi să lase pe cei ce cântă şi să se ducă la aşternutul său. Iar a treia se întâmplă a se aduce fratelui după fire, adică, după împli-nirea pravilei adunării celei obişnuite. Pentru aceasta se cuvine a fi îndelung-răbdător către cei mai neputincioşi dintre fraţi, ca să nu se facă sfatul vrăjmaşului.
Tu dar, frate, nu te lenevi de a te trezi întru toate. Au nu ai auzit că de multe ori fiind chemat Samuil Proorocul,  niciodată nu s-a lenevit a se scula, deşi era copilaş? (I Regi 3, 4-7). Deci, când stai întru adunare, în mijlocul fraţilor, ori deosebi, la slavoslovia Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi te va supăra pe tine întâia dormitare, cunoscând, împotriveşte-te ei, ca nu cumva lenevindu-te, să te întoarcă pe tine deşert la aşternutul tău. Ci rabdă vitejeşte, mă-car de te-ar şi trânti o dată şi de două ori, să nu te mişti din locul tău şi vei afla mare folos. Că se aseamănă patima somnului celui fără de saţiu îndrăcirii pântecelui. Şi dacă se va obişnui cineva a mânca mult, mult şi firea îi cere. Iar dacă se va obişnui la înfrânare, nu cere a mânca mult.
Ia în gândul tău pe pescari, că toată noaptea o petrec prive-ghind, răbdând pentru lucrul lor. Iar dacă cineva dintre dânşii, cu somnul îngreuindu-se şi lenevindu-se, ar dormi, după ce se scoală din somn, se vede pe sine că nu a prins nimic, însă chivernisiţi pe cei ce au privegheat şi s-au trezvit. Atunci începe a se căi întru sine şi a zice: <192>Vai mie, păcătosului, negrijuliului şi leneşului! Că, lene-vindu-mă, am adormit. Fiindcă şi eu aş fi putut să prind, ca şi prie-tenii mei, şi să mă chivernisesc. Ci, de vreme ce acum m-am lenevit, iată mă duc deşert la casa mea, nimic având în mâinile mele!<169>. Că zice: <MI>Adormit-au cu somnul lor şi nu au aflat nimic<D> (Psalmul 75, 5).
Ia, în gândul tău, încă, iubite, şi pe olari şi pe cei ce meşteşu-gul fierarilor îl folosesc şi vei afla acolo osteneală fără măsură, şi foarte multă priveghere, şi răbdare. Iar noi, nici de fum şi nici de praf necăjindu-ne, nici altceva dintru cele asemenea răbdând, ci stând, adică, în loc curat, sfinţit, înaintea Domnului, întru cinste şi în pace multă, în bucurie duhovnicească şi nădejde bună, pentru ce ne trândăvim, iubiţilor? Că ce este vremea noastră pe pământ? Iată Proorocul strigă: <MI>Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca um-bra trec<D> (Psalmul 143, 4).
Deci, nu urma mie, leneşului, celui ce am pierdut răbdarea, ştiind aceasta cu dinadinsul, că cel ce se trezveşte, acela câştigă, iar cel ce se leneveşte, se păgubeşte. Că fiecare din noi va da răspuns înaintea lui Dumnezeu. Eu ştiu că fără de răspuns sunt din lucruri, că am rămas întru aceeaşi lenevie, pe alţii sfătuindu-i.
Pentru aceea mă rog vouă, credincioşilor robi ai Mântuito-rului, ca să rugaţi pentru mine, păcătosul, pe Mântuitorul nostru Hristos, Împăratul puterilor celor de sus, ca să şteargă mulţimea păcatelor mele, după mulţimea îndurărilor Sale şi să mă mântuias-că întru împărăţia Sa cea cerească. Nu socoti ca pe un câştig somnul şi odihna trupului, că câştig şi odihnă este a se sili pe sine cine- va la lucrul Domnului totdeauna.
Deci, să ne silim pe noi înşine, iubiţilor, ca, venind Domnul, să ne afle priveghind şi să ne învrednicească pe noi fericirii Sale. Că El a zis:<MI> Fericiţi sunt robii aceia pe care venind Domnul lor, îi va afla priveghind<D>. Unii pe alţii să ne îndemnăm, iubiţilor, unii pe alţii să ne <Ş-2>sfătuim întru frica Domnului, unii altora osârdia să o deşteptăm spre<Ş0> slavoslovia Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi El să ne învieze pe noi împreună cu toţi cei ce au iubit arătarea Lui (II Timotei 4, 8), şi să ne pună pe noi de-a dreapta Sa întru împărăţia Sa. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 21-a
Dacă ar veni fratele la viaţă monahicească din orice fel de pricină, de nu se va trezvi, îndată şi numaidecât îl înghite pe el dia-volul. Că începe vicleanul a-l sfătui pe el şi a zice: <192>Ce voieşti acum să te osteneşti la fapte bune, să te trudeşti şi să te ticăloşeşti, când <Ş-2>nu este răsplătire? Au doară din bunăvoirea ta ai venit la viaţa mona<Ş0>-hicească? Că mi se pare că ţi s-a întâmplat ţie lucrul acesta, şi de nevoie te-ai făcut monah, fiindcă niciodată tu nu aveai de gând să te faci monah. Deci, nu voi acum să te ticăloşeşti în zadar, că nu îţi va răsplăti ţie Dumnezeu pentru aceasta<169>. Aceasta sfătuieşte vrăj-maşul pe frate, vrând să-l arunce pe el în adâncul deznădăjduirii.
Deci, atunci, fratele, nesocotind întru sine facerile de bine ale Domnului, se dă pe sine deznădăjduirii, fiind orbit la minte. Atunci începe fratele a petrece în lenevire şi în nefrică, a se împotrivi şi celor mici şi celor mari şi a unelti somn fără de saţiu. De a făcut <Ş-2>vreun bine cândva, se căieşte, ca pe o pagubă luişi socotindu-l, întru<Ş0>-cât adeseori cârteşte şi se tânguieşte pe sine. Şi în scurt, pe sine pieirii se supune. Şi în loc de a-şi împlini datoria, mai mult ostenindu-se în faptele bune, el lucrează cele împotrivă, nesocotind întru sine facerile de bine ale Domnului, şi a zice: <192>Suflete, câţi s-au în-vrednicit prin multe postiri şi milostenii a veni la o petrecere ca aceasta, iară eu în lenevire am petrecut toată vremea vieţii mele, şi Domnul m-a învrednicit pe mine în acest fel de sporire a veni, a cinstitei şi nerăspânditei vieţi, nemaipomenind păcatele mele cele multe<169>.
Deci şi noi, o, suflete, să ne sârguim, lucruri vrednice de pocă-inţă a lucra, ca să nu aflăm îndoită muncă pentru aceasta, căci lepă-dând darul lui Dumnezeu, nu am mai pomenit şi facerile Lui de bine. Auzi, încă, şi pilda aceasta: Un bogat era într-o ţară oarecare şi  şi-a cumpărat o moşie de cealaltă parte de râu şi, chemând la <Ş-2>sine pe robii săi, s-a dus îndată după ce le-a împărţit lor moşia,<Ş0> dând fiecăruia după cum el a voit, şi le-a zis lor: <192>Duceţi-vă fiecare din voi la partea sa şi lucraţi într-însa, până ce, venind eu, voi vedea lu-crarea voastră<169>. Şi unii dintre dânşii, aflându-se cu bună cunoştiinţă şi iubitori de stăpân, au ascultat porunca stăpânului lor. Iar alţii dintre dânşii, fiind neascultători şi vârtoşi la cerbice, au grăit împo-triva domnului lor, zicând: <192>Noi glasul tău nu îl vom asculta şi râul nu îl vom trece şi în moşia ta nu ne vom osteni<169>. Şi cu toate acestea nu s-a mâniat domnul lor.
Atunci a gătit ospăţ bogat slugilor sale şi, îmbătând pe robii cei neascultători, a poruncit altor slugi şi, trecându-i pe dânşii râul, a pus pe fiecare dintre dânşii în partea sa, pe care le-o dăduse lor domnul. Şi după aceasta, deşteptându-se oarecare dintre dânşii s-a aflat pe sine de cealaltă parte de râu, stând în partea pe care i-o dăduse lui domnul său. Şi s-a spăimântat robul acela pentru aceasta şi a zis întru sine: <192>Dacă atât m-a iubit pe mine domnul meu, că ne-supunându-mă, el nu s-a mâniat, ci a suferit cu îndelungă-răbdare, şi peste râul acesta mare şi repede ca printr-un vis m-a trecut pe mine, punându-mă în partea mea. Drept aceea şi eu mă voi osteni bine în moşia lui, aducându-mi aminte de facerile lui de bine<169>. Şi a început robul acela a lucra cu osârdie încât a ajuns pe cei ce înce-puseră mai înainte.
După aceasta, deşteptându-se şi al doilea rob, s-a aflat pe sine de cealaltă parte de râu, în moşia domnului său şi, fiind viclean şi aspru, a zis întru sine: <192>Iată, râul acesta mare şi repede m-a trecut pe mine ca prin vis, însă eu voi lăsa înţelenită ţarina lui şi voi vedea ce îmi va face mie<169>. Şi iarăşi, culcându-se robul cel leneş, a adormit. Când dormea, au crescut mărăcinii şi buruienile cele sălbatice şi l-au acoperit.
După multă vreme a venit domnul robilor acelora ca să vadă lucrul fiecăruia. Şi, văzând lucrarea celor ce au început mai înainte, <Ş-2>i-a binecuvântat pe dânşii. Apoi iarăşi a venit către robul pe care l-a<Ş0> trecut râul ca prin vis. Şi, văzând lucrarea lui cea bună, s-a veselit de dânsul şi l-a binecuvântat pe el. După aceasta a venit să vadă pe robul cel leneş şi lucrarea lui. Şi, venind, l-a aflat pe el dormind şi de mărăcini şi de buruieni acoperit. Şi strigându-l pe dânsul, domnul a zis cu groază către dânsul: <192>Rob viclean şi leneş, pentru ce ai lăsat ţarina înţelenită? Au nu ai ştiut cum te-am trecut pe tine ca prin vis râul şi în partea care ţi-am împărţit-o te-am pus pe tine şi nu ţi-am pomenit răul pentru neplecarea ta cea mai dinainte? Au nu se cădea ca şi tu să urmezi pe cel împreună rob cu tine, pe care în acelaşi chip l-am trecut râul?<169>. Dar nici un răspuns nu a aflat ro-bul acela în ziua aceea înfricoşată. Atunci domnul a făcut cu dânşii după lucrarea fiecăruia.
Şi zic că bogatul este Stăpânul Hristos; iară moşia, credinţa; beţia, grija, învăluirea lumii şi râul cel repede, amăgirea şi bogăţia veacului acestuia; robii cei sârguitori, drepţii; iar cel ce din beţie s-a trezit şi a lucrat este omul cel păcătos şi întâmplându-i-se primejdie, şi printr-însa cunoscând facerile de bine ale Domnului, s-a deş-teptat din multe păcate către dreptate şi a lucrat voia lui Dumne- zeu. Iar omul cel lenevos este omul cel ce s-a lepădat de darul lui Dumnezeu şi s-a lenevit la mântuirea sa.
<Ş-2>Întru toate acestea adu-ţi aminte de Saul. Că acesta, luând cărţi<Ş0> de la Arhierei, a mers în Damasc să lege pe cei ce credeau în Domnul (Fapte 9, 2-20). Şi, ieşind să răstoarne credinţa, s-a aflat pro-povăduitor al credinţei (Galateni 1, 13-16). Că multe sunt îndură- rile Domnului către cel ce-L cheamă pe El în adevăr. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

ŢCEN = Pentru lucrul mâinilor
ŢCEN = Sfătuirea a 22-a
Pe monahii cei mai tineri din chinovie în multe feluri îi luptă vrăjmaşul şi în unii dintr-înşii pune urâciune la lucrul mâinilor lor. Şi în ce chip? Eu voi zice, ajutându-mi mie darul. Făcându-se dimi-neaţă, se scoală fratele să-şi facă rugăciune în chilia sa. Apoi se apucă de lucru. Atunci îi aduce lui dracul, urâtorul de bine, gândul trândăviei. Şi dacă, după ce i-a venit trândăvirea, ar răbda fratele, lucrând şi cugetând, atunci alungă trândăvirea, ajutându-i darul. Ci întru aceasta se biruieşte fratele, căci, când îi vine trândăvirea, nu se nevoieşte împotriva ei prin răbdare. Pentru aceea şi cu lesnire se biruieşte.
Slăbănogindu-şi gândul, începe a zice întru sine: <192>Astăzi ca un slăbănog mă simt şi sunt neputincios. De ce oare? Şi ce voi face? Mai bine să nu lucrez astăzi, ca să mă odihnesc puţin, iar mâine mă voi sili la rucodelie şi voi face lucrul pentru amândouă zilele<169>. Deci, nu lucrează fratele în ziua dintâi şi se duce astfel lucrul unei zile. Aşijderea şi a doua zi, dracul, urâtorul de bine, mai cumplită trân-dăvie varsă împrejurul fratelui, decât cea dintâi, aducându-i lui po-menirea zilei celei de faţă şi a celei trecute. Atunci, fiind ţinut de gânduri, se scoală şi îşi lasă lucrul lui şi începe de multe ori a face pe cele ce nu sunt lucruri ca pe nişte lucruri. Sau, din chilie scoţând pe monah, îl face pe el a umbla degeaba. Şi întru aceasta ispiteşte vicleanul pe monah din pricina moleşirii sale.
Iară cu un alt frate, în alt fel se luptă vrăjmaşul. Auzi încă şi pricina acestuia şi înţelept fă-te şi dă slavă Unuia, Înţeleptului Dumnezeu. Şi, învăţându-te, păzeşte-te ca cel ce ştii pânditurile lui ca să nu cazi în cursa aceluia. <MI>Că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind , căutând pe cine ar înghiţi, căruia staţi împotrivă, fiind întăriţi cu credinţa<D> (I Petru 5, 8-9). 
Altui frate îi dă vicleanul osârdie la lucru, mai mult decât ceea ce se cuvine; de unde se naşte patima iubirii de argint. Atunci, pă-trunzându-se sufletul cu iubirea de argint, rădăcina tuturor relelor, <Ş-2>face pe monah a mâneca şi a însera la rucodelie mai mult decât ceea<Ş0> ce se cuvine, încât, de ar fi cu putinţă, şi de rugăciune şi de pravila lui să se lenevească şi întru lucru numai să se îndeletnicească, pen-tru iubirea de argint. Şi când ar toca la pravilă, decât toţi mai pe ur-mă merge fratele şi mai înainte decât toţi de la pravilă îl face a ieşi.
Deci, acestea ştiindu-le, păzeşte-te pe tine, iubite, ca nu cu înşelăciunea celor nelegiuite robindu-te, să cazi din întărirea ta. Şi, ca să nu lungim cuvântul, după ce i-a slăbănogit vinele lui prin iu-birea de argint şi virtutea i-a slăbit-o, începe de aici vicleanul a sfătui pe frate. Atunci şi fratele, nepunând în minte patima ceea ce îl supără pe el, începe a zice, prihănind lucrul: <192>Atâţia ani lucrez întru acest lucru cucernic şi nici o plăţişoară nu am, precum se cu-vine, fără numai osteneală fără măsură<169>. Şi zice: <192>Mai bine îmi este a nu lucra decât a lucra rele. Mă duc, să învăţ alt meşteşug, de unde <Ş-2>să pot câştiga plată destulă şi mai cu lesnire a agonisi cele mie de tre<Ş0>-buinţă<169>. Asemenea şi acesta se ispiteşte de Satana, prin necunoş-tinţa sa.
<Ş-2>Iar bărbatul cunoscător pe toate cu măsură le lucrează şi după<Ş0> cum se cade, ca în rugăciune şi în pravilă să se îndeletnicească. Şi rugăciunea credinţei îi va da lui tărie şi dar în tot lucrul cel bun. Că dacă cu pricina lucrului nu va intra înlăuntru, în suflet, gând străin şi nu se va robi omul cu gândul, ori al iubirii de argint şi al slavei deşarte, ori al iubirii de sine şi al iubirii de materii şi al zavistiei, ori al necredinţei şi al lenevirii, ori al lăcomiei gâtlejului, şi al beţiei, al iubirii de dulceţi şi al nesupunerii şi cele asemenea acestora, dacă nu se semăna în suflet vreuna din patimile cele mai sus zise şi nu se va robi omul de patimi, nu-i este grea rucodelia monahului celui ce lucrează numai pentru cele de trebuinţă şi spre îndestulare. 
Iar dacă va pofti sufletul vreuna din patimi, atunci se împli-neşte în omul acela ceea ce este scris: <MI>Fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte<D> (II Petru 2, 19; Ioan 8, 34). Că, dacă peste pu-tere lucrezi mai mult decât ceea ce se cuvine şi nu dai, te-ai biruit. Şi când ai de prisosit dă celui lipsit, cu veselie, că pe dătătorul vesel îl iubeşte Dumnezeu. Şi iarăşi, prisosinţa acelora să împlinească lipsa voastră, ca să fie potrivire, precum este scris: <MI>Celui cu mult nu i-a prisosit, şi celui cu puţin nu i-a lipsit<D> (II Corinteni 8, 15). Iar Domnul să îndrepteze inimile voastre spre frica Sa. Căruia I se cu-vine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 23-a
În multe feluri sunt luptaţi cei ce şed întru supunerea duhovnicescului părinte. Dacă vede vrăjmaşul pe cineva cugetând lucruri trupeşti, îi pune în minte, zicând: <192>Ieşi din chinovie şi fă negustorie şi îţi vei aduna ţie cele de trebuinţă<169>. Iar asupra celui duhovnicesc năvăleşte prin îndreptăţiri sfătuindu-l unele ca acestea: <192>În lume lucrai şi mâncai ca dobitoacele cele necuvântătoare. Şi ce fel de dreptate este aceasta, a lucra şi a mânca? Că iată, prin mâncare se ridică asupra ta războiul curviei<169>. Şi iarăşi: <192>Dacă nu vei mânca, nu suferi osteneala, ci mai bine vino, intră în pustia cea mai dinlăuntru şi te mântuieşti, că <MI>al Domnului este pământul şi plinirea lui <D>(Psalmul 23, 1). Însă ia cu tine şi un fierişor, cu care vei săpa buruienile şi le vei mânca, precum şi monahii cei de demult făceau, şi care aşa au bineplăcut lui Dumnezeu. Şi ce trebuinţă ai să şezi aici, unde sunt smintelile şi grăirile de rău şi alte lucruri care nu se cade a le zice. Dar după ce vei ieşi şi nimic dintre acestea nu vei avea, alt meşteşug vei învăţa, din care vei câştiga şi multă plată, ca şi celui sărac să-i dai din ostenelile tale<169>.
Aceste feluri de gânduri îi pune în minte vicleanul fratelui. Atunci răspunde fratele celui ce îl sfătuieşte, zicând: <192>Iată, voi ieşi de aici. Dar nu ştiu în care părţi de loc să stau. Nu cumva după ce voi ieşi eu şi nu voi afla loc, iarăşi mă voi întoarce aici?<169>. Potrivnicul zice: <192>Numai de aici ieşi şi loc nu lipseşte. Că pe cine a părăsit Domnul ca să te părasească şi pe tine? Ci şi jură-te ca să nu te mai întorci aici<169>. Răspunde fratele, zicând: <192>Să mai răbdăm până în cu-<Ş-2>tare vreme, că nu este acum vreme îndemânatecă a fugi noi de aici<169><Ş0>. Potrivnicul zice: <192>Şi cum vei suferi tu ispitele ce se întâmplă în locul acesta?<169>. Şi părându-i-se fratelui că în mai mare sporire va veni, se învoieşte cu gândurile, care lucru este mai rău decât toate; că pre-cum corabia în noian, când se face într-însa mică gropiţă, dacă nu va avea degrab purtare de grijă, din aceea mică, corabia cea atât de mare se va cufunda de valuri, în acelaşi chip va fi şi cu sufletul, care de nu se va deştepta către Cel ce l-a făcut pe el, va primi năpădirile vrăjmaşilor. Deci de trezvire este trebuinţă, iubiţilor, şi de multă smerită cugetare. Însă tot lucrul rău se surpă dacă vom avea noi dragoste desăvârşită către Dumnezeu.
Deci, fratele, învoindu-se cu gândurile şi mai cumplit de către dânsele supărându-se, vine către egumen şi îi zice lui: <192>Avva, fă dragoste, de acum slobozeşte-mă pe mine, că nu mai pot să stau în chinovie<169>. Acestea auzindu-le stareţul, începe a se mâhni şi a se în-trista pentru frate că s-a batjocorit. Şi începe stareţul a ruga pe fra-te, zicând: <192>Eu, frate, nu te slobod pe tine. Pentru ce, frate, asculţi pe dracii cei ce voiesc să te despartă pe tine de frăţime şi de dra-gostea cea dulce a lor? Oare nu ştii, frate, că oaia de nu va ieşi din staul, nu se mănâncă de fiară? Şi spune-mi mie, fiule, au doară ci-neva din fraţi te-a necăjit pe tine? Spune-mi mie şi eu te voi odihni pe tine întru Domnul. Iară de te-a scârbit cineva dintre fraţi, sufe-ră, pentru Cel ce zice: <MI>Purtaţi sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini <Ş-2>legea lui Hristos<D>. Pentru ce iei aminte la greşelile străine? Păzeşte-te<Ş0> curat pe tine însuţi! Iară dacă şi eu pe tine te-am scârbit, martor îmi este Dumnezeu, Cunoscătorul de inimi, că nu urându-te m-am pornit spre tine, ci pentru mântuirea sufletului tău m-am grijit<169>.
Auzind fratele acestea, dinlăuntru se munceşte de gânduri. Asemenea încă şi fraţii îl roagă pe el, zicând: <192>Să nu ne laşi pe noi, frate<169>, cerându-şi iertare de la el. Şi dacă, plecându-se fratele, se va linişti întru Domnul, s-a izbăvit de multe ispite şi necazuri. Iar dacă nu se va pleca, zice egumenului: <192>Nu vreau aceasta, ci deosebi vo-iesc să mă liniştesc<169>. Şi pentru ca să nu lungesc cuvântul, neplecân-du-se fratele, se desparte de frăţime şi, ieşind din mănăstirea unde locuia, începe a căuta în dreapta şi în stânga. Şi dacă va căuta la lume şi, abătându-se dinspre pustie, se va duce în lume, fiind orbit la minte, zice întru sine: <192>M-am izbăvit de viaţa cea ostenitoare a monahilor<169>. Şi socoteşte ca înţelepciune a sa pieire.
Unul ca acesta se aseamănă unui om care, luându-şi vadra să scoată apă, vadra nu a umplut-o de apă şi, întorcându-se, a sfărâ-mat şi vasul. Acest fel este şi cel ce se leapădă de darul Domnului şi în lume şi în viaţă se întoarce iarăşi. Iar dacă va fi stăpânit fratele de gând cucernic, în pustia cea mai dinlăuntru se duce şi se întâm-plă să meargă el la oarecare bătrâni. Deci bătrânii, fiindcă se nevo-iesc la fapta bună a iubirii de străini, primesc pe fratele cu bucurie. Apoi îl întreabă: <192>De unde eşti, frate?<169>. Iar el zice: <192>Sunt din chi-novia cutare, părinţilor, şi de vreme ce m-am cuprins de trândăvie în chinovie, am ieşit dintr-însa şi acum caut unde voi şedea să îmi plâng păcatele mele<169>. Atunci şi bătrânii încep a sfătui pe frate, zi-când: <192>Du-te mai bine în chinovia ta, fiule, şi mai bine odihneşte-te. Că, iată, ne vezi pe noi în ce fel de strâmtoare suntem în locurile acestea. Şi-am auzit şi de la părinţi că bune sunt chinoviile şi, mai vârtos, celor tineri<169>.
Şi dacă, plecându-se, fratele se va întoarce în locul său şi se va linişti, a scăpat de multe şi rele necazuri. Iară dacă nu se va pleca fratele bătrânilor, aleargă la pustia cea mai dinlăuntru. Şi cuprin-zându-l foamea, începe a-l necăji pe dânsul. Atunci începe fratele a se căi. Încă şi dracii mai mult îl tulbură pe el cu îngrozirea şi zic: <192>Mai bine şedeai împreună cu fraţii tăi. Cine te-a răzvrătit pe tine şi te-a scos în pustia aceasta? Şi ce fel de dreptate este dacă vei mu-ri în pustia aceasta cu moarte rea?<169>. Atunci îi arată lui multă îngro-zire şi înfricoşare şi munci multe în mintea lui.
Deci şi fratele începe a zice întru dânsul, căindu-se: <192>Mai bine şedeam împreună cu fraţii mei. Dar cine m-a înşelat pe mine? Sau care drac m-a amăgit de am ieşit întru această înfricoşată pustie, unde locuiesc fiare multe şi cumplite? Şi ce voi face, ticălosul, dacă voi cădea în mâinile barbarilor? Nu cumva şi vreo fiară rea mă va întâmpina pe mine? Încă şi draci mulţi se află în locurile acestea, că locul este pustiu. Şi cum voi putea deosebi a locui în pustia aceasta, unde locuiesc duhuri necurate? Mai ales, încă, şi eu fiind obişnuit împreună cu mai mulţi fraţi să locuiesc<169>. Cu adevărat, dacă nu se va trezi cel ce locuieşte deosebi în pustie, poate şi mintea să şi-o piardă, precum mulţi au pătimit aceasta.
Apoi, după gândurile acestea, începe fratele a zice întru sine: <192>Să mergem să ne sălăşluim aproape de fraţii care deosebi se liniş-tesc<169>. Apoi vine către cei ce locuiesc singuri. Şi îl primesc pe dânsul fraţii cu pace, şi îi dau lui chilie între dânşii şi îl ajută întru Domnul, aducându-i lui după cât le dă mâna lor. Şi şade fratele în chilia sa. Apoi zice întru sine: <192>Datori suntem a lucra puţin ca să ne putem hrăni<169>. Şi iarăşi: <192>Ce să fac, că rucodelia locului acestuia încă nu am învăţat-o<169>. Şi după câteva zile, învăţând rucodelia, începe a se îngriji, ca unul ce locuieşte deosebi. Că precum celui ce locuieşte deosebi grea i se pare viaţa de obşte, aşa celui ce s-a obişnuit în via-ţa de obşte, grea i se pare singurătatea. Şi tot pomul din rodul său se cunoaşte, şi cel ostenitor din tinereţile lui.
Apoi începe fratele, fiind ţinut de multe ori de îngrijiri, a se căi şi a zice: <192>Iată mă învăluiesc dinspre toate părţile şi nici pravila mea cea puţină nu o pot împlini, luptându-mă cu gândurile în toate zilele. Când eram în chinovie, de acestea toate eram slobod, şi grija îmi era la pravilă şi la puţina mea rucodelie. Iară acum, ce voi face eu, ticălosul? Că pentru păcatele mele mi s-a întâmplat mie aceasta, fiindcă nu am ascultat sfătuirea Părintelui iată că m-au cuprins necazuri multe. Că neascultarea este foarte rea, pe Adam l-a scos din rai şi pe mine din mănăstirea mea<169>.
După cuvintele acestea se întâmplă de i se aduc fratelui două gânduri: unul bun şi altul rău. Şi cel rău unele ca acestea îl sfătuieş-te, zicând: <192>Iată şi chinovia ai cercat-o şi pustia ai ispitit-o. Şi dacă <Ş-2>te vei întoarce în chinovie ruşine îţi este şi ocară. Şi nu numai aceas<Ş0>ta, ci şi în chinovie sunt necazuri, încă şi multe sminteli. Şi iarăşi în pustia aceasta este frică şi osteneală nemăsurată. Ci, mai bine ie-şind, du-te în lume. Că şi acolo, de vei voi a te teme de Dumnezeu, te mântuieşti. Au ţi se pare că numai cei din pustie se mântuiesc?<169>. Şi, dacă fratele este înţelept, răspunde gândului, zicând: <192>Dacă în pustie unde era multă linişte şi alinare nu m-ai lăsat să mă liniştesc, <Ş-2>dacă mă voi duce în lume, au doară, nu vei ridica rele asupra mea?<169>.<Ş0> Cu aceasta îl sfătuieşte vrăjmaşul, vrând să-l întoarcă pe frate ca şi câinele la borâtura sa (II Petru 2, 22). Că dacă se şi uneşte fratele cu gândul, îndată vrăjmaşul îl goneşte pe el în lume.
 Iar dacă doreşte sufletul fratelui spre mântuirea Domnului Dumnezeu, îi dă lui gândul către calea dreptăţii. Iară înainte pune-rile gândului celui bun acestea sunt, şi zice: <192>Iată şi vieţile de obşte <Ş-2>le-ai cercat şi la pustie te-ai ispitit. Deci, cearcă-ţi gândul tău şi unde<Ş0> vezi că se zideşte sufletul tău întru cel bun, rămâi acolo. Iar dacă şi în locurile acestea vei voi a te linişti, ca şi ceilalţi fraţi care stau pentru Domnul, El nu te va trece cu vederea, ci se va îngriji de tine, numai să petreci întru frica lui Dumnezeu. Iară dacă şi în chinovie voieşti a te întoarce, aceasta este şi mai bine<169>. Şi să nu zici în mintea ta: <192>Mi-i ruşine a mă mai întoarce către fraţii mei. Că dacă mă voi întoarce către dânşii mă vor socoti ca pe un neiscusit şi care nu am răbdat în locul pustiei, ci am fugit, ca un ostaş fricos, de la tabă-ra războiului<169>.
Nu aşa, fratele meu, nu aşa. Ci tu, mai vârtos, ca un nevoitor, cea zisă de Apostolul împlineşte-o, că zice: <MI>Pe toate cercându-le, ţineţi ce este bun<D> (I Tesaloniceni 5, 21). Şi, iată, amândouă s-au cercat de tine. Ai aflat <MI>că bun şi veselitor lucru este a locui fraţii împre-ună<D> (Psalmul 132, 1). După cum este scris:<MI> Frate de frate ajuto- rându-se, este ca o cetate tare şi înaltă şi poate ca o împărăţie nebi-ruită<D> (Pilde 18, 19).
Umilindu-se fratele de acestea, se întoarce în chinovie. Şi îl primeşte pe el egumenul chinoviei şi fraţii cu dragoste, pentru cel ce a zis: <MI>Sprijiniţi pe cei neputincioşi<D> (I Tesaloniceni 5, 14). Şi îi dă lui chilie. Şi după câteva zile, după ce se linişteşte fratele în chilia lui, începe vicleanul cu unele ca acestea a-l necăji şi a-l sfătui pe el şi zice: <192>Iarăşi la cele vechi ai venit. Nu îţi era din destul ţie singură slobozenia pustiei, când nici nu vedeai ceva vătămător, nici nu te <Ş-2>sminteai, nici nu grăiai cu cineva?<169>. Şi iarăşi, atâta încep dracii a ne<Ş0>-căji pe fratele, încât, de ar fi cu putinţă, ar sparge zidul mănăstirii şi ar fugi, atât de mult tulburându-se de vicleanul diavol.
Din gânduri îi aduce lui trândăvie la rucodelia cea mică, vrând a-l scoate iarăşi pe el din chilie. Şi, dacă este înţelept fratele, pre-cum este scris: <MI>Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii<D> (Matei 10, 16), se împotriveşte către dânşii, zicând: <192>Nu mă veţi mai batjocori, lucrători ai fărădelegii, căci eu sfătuirea voastră nu o mai sufăr. Că sfătuirea voastră este plină de venin purtător de moarte. Că, mai întâi ascultându-vă pe voi, am ieşit din mănăstire, socotind că la sporire mă duc. Şi din chilie, adică, am ieşit şi cu nici un folos nu m-am folosit, fără decât am cunoscut că toate căile voastre sunt întuneric. Că eu de acum, Dumnezeu ajutându-mă, rob sunt al unui frate. Şi venind Domnul meu m-a dat pe mine în casa egumenului mănăstirii, unde locuiesc. Au doară eu sunt mai bun decât mirenii, care nu numai ziua lucrează, ci şi noaptea se grijesc, şi de femei, şi de copii, şi de casă şi de cele din casă? Iară pe mine de toate acestea m-a slobozit Hristos. <MI>Că jugul Lui este bun şi sarcina Lui este uşoară<D> (Matei 11,30). Pentru aceasta: <MI>Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu<D><169> (Psalmul 118, 115). Că Lui I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru trândăvie şi răbdarea bătrânilor
ŢCEN = Sfătuirea a 24-a
Vrăjmaşul sfătuieşte pe fratele, zicând: <192>Atâţia ani ai în acest loc sfânt, slujind Stăpânului Hristos. Acum ai îmbătrânit şi nu mai poţi purta rânduielile locului acestuia, că trupul tău s-a făcut neputincios şi nu mai este în tine tăria de a mai face ceva şi vei fi de acum înainte defăimat şi de mici şi de mari. Încă pentru bătrâneţile tale ai trebuinţă de odihnă. Deci, vino, ieşi de aici şi şezi într-un loc şi te linişteşte. Şi ori din dragoste, ori din orice fel de pricină, Dumnezeu îţi va trimite hrana ta. Căci ce nevoie stă asupra ta, ca şi tică-loşindu-te să fii defăimat pentru hrana ta? Şi ce este şi mâncarea ta, că atâta în fiecare zi te ticăloşeşti, ca un rob rău, şi suferi a te supune celor mai mici decât tine?<169>.
Acestea şi de acest fel îl sfătuieşte vicleanul pe bătrân, vrând a-l despărţi pe el de frăţime după atâţea ani, şi de locul unde a îm-bătrânit şi a-l arăta nerăbdător pe el la bătrâneţile lui. Şi de este bătrânul mai uşor la gând, îndată şi numaidecât se schimbă şi se goneşte de dânsul ca un vreasc ce se clăteşte de vânt.
Iară de este bătrânul cu gândul desăvârşit, nu îl mută pe el din locul liniştii lui, nici îl biciuiesc pe el ca pe un legat în lanţ. Că nu sunt ei mai tari decât gândul cel cucernic. Că grăieşte împotrivă către dânşii şi bătrânul, zicând: <192>Nu veţi râde de bătrâneţile mele, draci vicleni, că cunoaştem noi socotelile voastre cele viclene. Că dacă în tinereţile mele am răbdat ostenelile bărbăteşte, cu mult mai vârtos acum voi răbda, când vremea dezlegării mele a sosit, ca să fiu eu împreună cu Hristos (II Timotei 4, 6). Precum şi voi mi-aţi mărturisit că am îmbătrânit şi trupul meu neputincios s-a făcut, unde dar mă voi duce? Că acela care a îmbătrânit nimic altceva nu aşteaptă, fără numai a se dezlega de viaţă. Şi încă mă plecaţi ca să mă fac chip de trândăvie şi nu de răbdare! Că dacă cucernicul bă-trân Eleazar, cu arzătoare munci fiind muncit, nu şi-a schimbat gândul (II Macabei 6, 19), de unde şi cei şapte cuvioşi tineri, la răb-darea acestuia privind, au defăimat muncile acestea văzute şi au biruit pe tiranul (II Macabei 7, 1), ce dar eu?<169>. Şi cu aceasta răs-toarnă gândurile cele drăceşti, dacă va rămâne în aceeaşi socoteală, ajutându-i darul. Şi se săvârşeşte în locul unde a îmbătrânit, luân-du-şi cununa vieţii şi auzind de la Domnul: <MI>Bine, slugă bună şi cre-dincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău<D> (Matei 25, 21). Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN =  Pentru mutarea din loc în loc
ŢCEN = Sfătuirea a 25-a
Credinţa este maică a tot lucrul bun şi printr-însa câştigă cineva făgăduinţele Stăpânului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum este scris:<MI> Iar fără de credinţă cu neputinţă este a-I bineplăcea<D> (Evrei 11, 6). Iară necredinţa este moşie bine-roditoare <Ş-2>diavolului, care este maică a tot lucrul rău. Dintr-însa se naşte îndo<Ş0>-irea sufletului, care este nerânduiala. <MI>Bărbatul îndoit la suflet este nestatornic în toate căile lui <D>(Iacov 1, 8). De vom ieşi în pustie, în pustie nu se liniştesc picioarele noastre. Şi de vom veni în cele lo-cuite, pe cei ce pustia o iubesc îi fericim.
Fraţilor, de nu vom semăna, cum vom secera? (Galateni 6, 7-8). Neaducând rodurile Dătătorului de roduri cum putem a rodi? Nesuferind necazul, cum vom afla odihnă? Dacă nu răbdăm în pustie, cum vom lua plata străinătăţii noastre? Dacă nu răbdăm întru sărăcie şi întru strâmtoare, cum vom afla adevărata bogăţie? Dacă nu binevoim întru ocări, în scârbe şi în defăimări, nesuferind întru supunerea celor mai bătrâni întru Domnul şi mutându-ne dintr-un loc într-altul, cum vom urma Stăpânului Hristos?
<Ş-2>Mai întâi, este dator cineva a se învăţa din gândurile sale pentru<Ş0> ce şi pentru care pricină voieşte a-şi lăsa locul său întru care locu-ieşte. Nu cumva, vrând a fugi de osteneală, pustia o doreşte, soco-<Ş-2>tind că este mai uşor locul cel din pustie? Nu cumva, iarăşi, de dracul<Ş0> cel urâtor de bine cu râvnă sau cu zavistie se răneşte, fiindcă alt fra-te a sporit întru cele văzute şi el nu a dobândit mărire şi pentru aceasta voieşte a-şi lăsa locul său? Nu cumva, fugind şi de războiul faptelor bune, sau întru supunerea lui Hristos nesuferind a fi, alear-gă spre singurătate? Nu cumva şi moştenire pământească râvnind, voieşte să-şi lase locul său, fiindcă gândurile arată acestea? Deci, dacă mai înainte vom cerceta şi vom iscodi şi dacă vom cunoaşte patima care ne supără pe noi, acesteia să nu-i urmăm şi nu vom că-dea în mâinile viclenilor draci şi în locuri pustii şi fără de apă. Deci cearcă-te mai înainte pe tine cu tărie, dacă cu adevărat, întru-ade-văr după Dumnezeu este ceea ce se face şi nu cu scop stricat. Cel ce nu face lucrul cu sfat, se aseamănă unui bărbat ce goneşte păsări zburătoare cu picioarele sale, făcând fără de sfat cele pentru sine. Că sfatul cel bun păzeşte poruncile lui Hristos.
Şi ce trebuie a zice către acestea? De trezvie este trebuinţă, iubiţilor. Uneori şi prin îndreptăţiri năvăleşte vrăjmaşul împotriva fraţilor. Şi dacă s-ar învoi fratele să se despartă de locul său, se lup-tă vrăjmaşul să-l vâneze pe el într-un loc oarecare. Iar dacă ne vor alunga pe noi oamenii întru amara pizmă sau ne silesc a ne împăr-tăşi cu ei la lucruri străine, cu care nu se împacă Dumnezeu şi vom fugi în alt loc, avem îndrăzneală către Dumnezeu. De vreme ce Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis către ucenicii Săi: <MI>De vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în<D> <MI>cealaltă<D> (Matei 10, 23). Şi pentru a nu ne răspândi a zis iarăşi Mân-tuitorul: <MI>Nu vă mutaţi din casă în casă<D> (Luca 10, 7). Şi iarăşi: <MI>În care <Ş-2>cetate veţi intra, acolo rămâneţi.<D> Iar dacă voile noastre voim a le face,<Ş0> ce fel de faptă bună este aceasta? Iar dacă înaintestătătorii ne vor despărţi, noi să dăm loc. Însă atunci mai vârtos să stăm împotriva diavolului. Că aşa făcea David, când bătea război cu cei de altă seminţie; se dădea în lături de la faţa lui Saul.
Deci, dacă te linişteşti bine în pustie şi te va supăra pe tine gândul să te duci în lume, pune-i înainte războiul lumii şi cele ce se întâmplă unora în lume. Dacă şi în chinovie te linişteşti bine şi te va supăra pe tine gândul a intra în pustie, pune-i înainte războiul şi ostenelile ei. Iar dacă şi deosebi te linişteşti bine şi te va supăra pe tine gândul a intra întru însoţirea fraţilor celor mulţi, pune-i înain-tea lui nevoinţa chinoviilor, împreună încă şi răsplătirea. Şi să nu ne supunem fără de socoteală gândurilor noastre. Că nu ştim ce ne este nouă de folos, precum şi înţelepciunea zice: <MI>Să nu te înalţi pe tine întru sfatul sufletului tău, ca să nu se răpească ca un taur sufletul tău. Tu frunzele tale le vei mânca şi rodurile tale le vei pierde şi te vei lăsa pe tine ca pe un lemn uscat<D> (Isus Sirah 6, 2-3). Iar mântuirea se face întru mult sfat.
Dar de multe ori voieşti a zice că pentru smintelile şi grăirea de rău voieşti a fugi de aici? Aşteaptă puţin şi te voi sfătui pe tine un cuvânt. Vrei să fugi de sminteli şi de clevetire? Pune uşă gurii tale întru Domnul şi ochii tăi să nu vadă deşertăciuni (Psalmul 118, 37), şi de amândouă vei scăpa. De clevetire prin tăcere şi de sminteli prin păzirea ochilor. Că dacă pe acestea nu le vom birui, oriun-de ne vom duce în noi înşine purtăm pe cei ce ne luptă pe noi. Pe aceştia biruieşte-i şi vei avea odihnă oriunde vei şedea. Dar de mul-te ori voieşti a zice, că: <192>s-a cunoscut de toţi fraţii învârtoşarea mea şi lenevirea mea, pentru aceea nu mai pot a sta în locul acesta. Că măcar deşi eu voi dori fapta bună, însă oamenii cu care eu locuiesc sunt aceiaşi<169>.
Deci, ascultă, iubite! Fă tu lucrul cel bun şi vei vedea că Domnul va vindeca şi ştiinţa ta şi a fraţilor tăi întru lucrurile tale. Ca nu cumva să primeşti a lăsa locul fraţilor celor smintiţi întru tine, să scapi de defăimarea oamenilor şi să te duci într-alt loc, unde, câşti-gând slavă, nu îţi vei mai aduce aminte de neputinţa ta cea mai dintâi. De vreme ce zice Proorocul: <MI>Ocară a aşteptat sufletul meu şi ticăloşie<D>. Că mult foloseşte ocara şi defăimarea de la oameni, cea pentru Domnul, la curăţirea păcatelor. Şi să te plece pe tine Proo-rocul ce zice: <MI>Că în smerenia noastră şi-a adus aminte de noi Domnul şi ne-a izbăvit pe noi de vrăjmaşii noştri <D>(Psalmul 135, 23-24). Ci unde te-a trântit potrivnicul, sculându-te, luptă-te împotriva vrăj-maşului, că de care s-au cunoscut neputinţele tale, să se arate lor şi isprava ta. Şi întru aceasta vei lua slavă mare de la Domnul, fiindcă Domnul şi Mântuitorul nostru a zis: <MI>Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi<D> (Matei 19, 30; Luca 13, 30).
Că, după ce s-a spălat haina cea întinată, nu se va mai amesteca împreună cu cele întinate. Şi dacă din zavistie sau din râvnă rea, ar numi întinat cineva pe cel curat, nu se va crede, că vederea hainei îl va mustra pe el. Că: <MI>spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi <D>(Psalmul 50, 8). Iar către cei potrivnici ai tăi, care voiesc a întoarce gândul tău iarăşi la relele cele dintâi, zice Scriptura: <MI>Vai de cel care adapă pe aproapele său cu amestecare tulburată<D> (Avacum 2, 15). <MI>Vai de cei ce părăsesc căile cele drepte ca să umble în căile în-tunericului, care se veselesc de cele rele şi se bucură de răsturnare rea. Ale căror căi le sunt răzvrătite şi strâmbe cărările lor, ca departe să te facă pe tine de la calea cea dreaptă şi străin de dreapta socoteală. Pentru aceea zice că nu vor ajunge ei anii vieţii. Că de ar fi<D> <MI>umblat pe cărări bune ar fi aflat cărările dreptăţii netede. Cei buni vor fi locu-itori ai pământului. Şi cei fără de răutate se vor lăsa pe dânsul. Căile celor necredincioşi vor pieri de pe pământ, iar cei fără de lege se vor <Ş-2>izgoni de pe dânsul<D> (Pilde 2, 13-15, 20-22). <MI>Fiule, legile mele nu le uita<Ş0> şi graiurile mele, păzească-le inima ta<D> (Pilde 2, 1). Că lui Dumnezeu I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 26-a
Dacă se va întâmpla a se despărţi vreun frate de chinovie pentru orice fel de pricină şi i se va întâmpla să cadă el în boală sau să se întoarcă, căindu-se, nu se cade a trece cu vederea pe fratele, ci a-l primi întru Domnul, ca pe al Său mădular, deşi a greşit. Că nu faci omului, ci Domnului, Celui ce a zis: <MI>Ceea ce unuia dintre aceştia prea mici aţi făcut, Mie mi-aţi făcut<D>. Că a se griji cineva numai pen-tru sine este oprit, de vreme ce zice Mântuitorul nostru: <MI>Nu vă gri-jiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca<D> şi celelalte (Matei 6, 25-31). Pentru aceea aduce pe urmă, zicând: <MI>Că după toate cestea se stră-duiesc neamurile<D> (Matei 6, 32). Pentru care şi prin Apostolul porun-ceşte, zicând: <MI>Nu pe ale sale fiecare să le caute, ci şi pe ale aproa- pelui.<D> Şi iarăşi, acelaşi zice: <MI>Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă:<D> <MI>De aş grăi în limbi omeneşti şi îngereşti, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea proorocie şi de aş şti toate tainele şi toată cunoştinţa; şi de aş avea toată credinţa încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toate averile mele şi de aş da trupul meu ca să mă ardă, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Dragostea îndelung-rabdă, se milosti-veşte, dragostea nu pizmuieşte, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se întărâtă, nu socoteşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le<D> <MI>nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată<D> ( I Corinteni 12, 31; 13, 1-7).
Deci, este bună rugăciunea cu postire. Iar pe acestea le întă-reşte milostenia, că zice: <MI>Milă voiesc, iar nu jertfă<D> (Osea, 6, 6; Matei 9, 13). Şi vezi pe Proorocul cum a mustrat pe cei nemilostivi, pentru că <MI>nu şi-au adus aminte să facă milă şi au prigonit pe cel sărman, şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare, şi se va pierde de pe pământ <Ş2>moştenirea lui<D> (Psalmul 108, 14-15). Şi că <MI>pe care Tu l-ai bătut ei l-<Ş0>au prigonit şi au înmulţit durerea rănilor lui<D> (Psalmul 68, 30). Pen-tru aceasta fericeşte Mântuitorul pe cei milostivi ai Săi, zicând: <MI>Fe-riciţi cei milostivi că aceia se vor milui<D> (Matei 5, 7). Că ce a zis înge- rul către Cornelie? <MI>Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu<D> (Fapte 10, 4).
Deci, primeşte pe acela ce s-a rătăcit şi se pocăieşte, pe cel ce din moarte a înviat, adică din adâncul nefricii lui Dumnezeu şi al lenevirii. Auzi pe Apostolul ce zice: <MI>Întăriţi către dânsul dragostea, ca nu cu scârba cea de prisosit să se înghită unul ca acesta<D> (II Corinteni 2, 7-8). Şi iarăşi zice: <MI>Şi vă rugăm pe voi, fraţilor, sfătuiţi pe cei fără de rânduială, mângâiaţi pe cei mici la suflet, sprijiniţi pe cei ne-putincioşi, fiţi îndelung-răbdători spre toţi. Vedeţi să nu răsplătească cineva rău pentru rău cuiva. Ci totdeauna pe cel bun căutaţi-l şi între voi unii către alţii şi către toţi<D> (I Tes. 5, 14-15). Că şi Domnul slavei <Ş-2>nu a lepădat pe fiul cel curvar, ci l-a primit pe el ca pe cel ce din morţi<Ş0> a învi<Ş-2>at şi l-a îmbrăcat în haina cea dintâi, şi l-a încălţat, şi inel i-a <Ş-3>dă<Ş-2>-ruit, şi viţelul cel gras l-a junghiat, ca să se veselească pentru aflarea fiului celui pierdut. Şi scârbindu-se celălalt, şi pe dânsul l-a tămă<Ş0>duit cu mângâiere, zicând: <MI>Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Însă a ne veseli şi a ne bucura se cădea, că fratele tău acesta era mort şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat<D> (Luca 15, 11).
Deci, se cuvine ca înaintestătătorii frăţimi să fie milostivi. Iar tu, frate, dobândind milă, să nu fii nebăgător de seamă, ci urmează pe fiul cel ce s-a pocăit şi s-a întors. Că acesta, aflând pe tatăl său, nu a dat uitării păcatul, ci a căzut şi s-a mărturisit întru adevăr şi nu <Ş-2>întru făţărnicie, zicând: <MI>Părinte, greşit-am la cer şi înaintea ta şi nu mai<Ş0> sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi<D> (Luca 15, 18-19). Vezi ce fel de umilinţă a câştigat, ce fel de durere, ce fel de smerenie? 
Deci şi noi, iubite, să ne trezim de acum înainte, ca şi pe turnul cel surpat din pricina lenevirii, iarăşi să îl înnoim. Că cel ce este nebăgător de seamă cu a sa mântuire, negreşit nu îi va fi milă nici de căderea aproapelui său; către care Proorocul zice: <MI>Vai de cel ce adapă pe aproapele său cu amestecare tulburată!<D> (Avacum 2, 15).
Deci, să slujim Domnului cu frică şi cu smerită cugetare, însă înţelege gânditor cele zise ţie. Nu puţină vreme smerenie şi tăcere, şi după puţin cârtire, nici cu pricină de rucodelie, să treci cu vede-rea pravila ta, că precum ploaia creşte sămânţa, aşa şi pravila pe suflet îl creşte întru fapta bună. Nu astăzi mulţumire pentru cele ce se pun înainte pe masă şi mâine asupra bucătarului şi asupra pita-rului să cârtim: <192>Pâinea este proastă<169>, ci să ne aducem aminte de Proorocul care zice: <MI>Că cenuşă ca pâinea am mâncat!<D> (Psalmul 101, 10). Nici să zicem: <192>Vinul este prost<169>, ci să ne aducem aminte că Stăpânul nostru al tuturor şi Domnul şi Mântuitorul, oţet cu fiere pentru noi a gustat (Matei 27, 34).
Deci, nu astăzi înfrânare, iar mâine pe proestoşi să-i supărăm pentru îndulcirea pântecelui, ca să nu auzim: <MI>Al cărora dumnezeu este pântecele şi slava<D> (Filipeni 3, 19). Nu astăzi linişte şi cugetare şi mâine din chilie în chilie, ca să nu zic din sat în sat şi din cetate în cetate, să petrecem. Nici cu motiv de a merge la bătrâni pe trândă-vie să o împlinim. Că pe cât se linişteşte cineva, pe atât gândurile lui se curăţesc şi pe cât cineva se depărtează pe sine de linişte, pe atât i se îngroaşă şi mintea.
De lucrezi meşteşug şi acesta este de bună treabă chinoviei, nu te înălţa pentru dânsul, că dacă omului ai fi lucrat, bine ai fi zis, iar dacă lui Dumnezeu, nu te înălţa asupra celui împreună cu tine rob, ci lasă lui Dumnezeu, că El va da fiecăruia după lucrurile lui. Pentru aceea să ne smerim sufletele noastre înaintea Domnului, ca să ne înalţe pe noi (Iacov 4, 10). Că, de vom pune în fiecare zi în-ceput bun gândurilor noastre, mai puternici vom fi.
<Ş-2>Deci, să nu ne mai supunem dulceţilor trupului, nici viaţa noas<Ş0>-tră întru nefrica lui Dumnezeu să o petrecem, ci să fugim de toată pofta cea tinerească, ca nu cumva această poftă să ne aducă pe noi la răzvrătirea cea dintâi şi în aceleaşi răutăţi să cădem, gătindu-ne nouă mai rea judecata urgiei, şi apoi să fim tăiaţi, asemănându-ne mădularului celui putred şi care, pentru facerea de bine a celorlalte mădulare, se taie, fiindcă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: <MI>Iată sănătos te-ai făcut, să nu mai greşeşti, ca nu ceva mai rău să ţi se întâmple ţie<DŞ-2> (Ioan 5, 14). Însă, Însuşi Domnul să ne dea nouă a arăta întoarcere, de a face lucruri vrednice de pocăinţă, ca îm-podobindu-ne cu îmbrăcăminte de nuntă să-L întâmpinăm pe El întru slavă. Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru nefrica de Dumnezeu şi lenevire
ŢCEN = Sfătuirea a 27-a
 Un frate oarecare mi-a povestit mie, zicând: <192>Un unchi am avut, care era argintar. Şi, lepădându-se de lume, s-a făcut monah. Iar la bătrâneţile lui a venit la dânsul un mirean oarecare, alexan-drin de neam, pietrar cu meşteşugul, vrând să se facă monah. Deci l-a primit pe el bătrânul în mănăstirea sa, şi după câtăva vreme a făcut bătrânul pe frate să ia sfântul chip şi nu a mai fost ascultător bătrânului. Îi dăduse lui bătrânul două chilii, şi se împătimise fra-tele faţă de lucrul său, ziua şi noaptea lucrând pietrăria, pentru că se căuta în locul acela. Şi de altceva nimic nu grijea el, nici de ru-găciune, nici de pravilă, fără numai de lucru, fiind ţinut de iubirea de argint.
Deci, cucernicul bătrân îndemna pe fratele, zicând: <192>Frate Paladie, vino să facem grădină<169>. Iar el către dânsul zicea: <192>Du-te şi voi veni<169> şi nu se ducea, ci se lenevea. Iarăşi îi zicea lui bătrânul: <192>Frate Paladie, vino să facem pravila<169>. El iarăşi răspundea: <192>Du-te şi voi veni<169>. Şi nu se ducea, ci trecea cu vederea. Şi avea bătrânul cu sine trei fraţi, doi orbi, iar al treilea era prost, şi când făcea bă-trânul puţină fiertură, Paladie, aducând cu sine pâine, mânca îm-preună cu dânşii şi aşa iarăşi mergea la lucrul său. Deci, Sfântul Bătrân ruga pe frate, sfătuindu-l să nu fie nebăgător de seamă de mântuirea sa, iar el se lenevea sfătuirii celei bune a Sfântului Bă-<Ş-2>trân, şi lăsându-l pe el, a ieşit să locuiască deosebi, fiind întru nefrica<Ş0> de Dumnezeu.
Şi aşa, nebăgând seama de viaţa sa, nesuferind nici a fi întru supunere, nici deosebi locuind a se griji de a sa mântuire, ci desă-vârşit depărtându-şi mintea sa de ajutorul lui Dumnezeu şi de la aşteptarea sfinţilor, mai pe urmă, fiind stăpânit de dracul, şi-a pierdut mintea. Şi nu mai putea nici mâna să o mai ducă la gură, ci de <Ş-2>alţii se hrănea, ca pruncii.  Încă nici pe om nu-l mai cunoştea şi mucii<Ş0> şi balele îi curgeau pe barbă.
Dacă s-au înştiinţat surorile acestuia de întâmplarea lui, l-au luat pe el la dânsele, că erau fecioare (adică monahii). Şi luându-l, l-au încuiat pe el în casa cea de pravilă a mănăstirii. El se târa pe şezutul său prin toată casa cea de pravilă, iar când venea preotul pentru slujbă, îl rugau pe el să facă rugăciune pentru dânsul, ca să facă Domnul milă cu dânsul. Şi petrecând în această pedeapsă un an, întru acestea s-a săvârşit<169>.
Iată ce face nefrica de Dumnezeu! Iată ce pricinuieşte nesu-punerea şi lenevirea! Iată la ce sfârşit a dus neascultarea! Deci, să nu defăimăm frica Domnului, ci să ne smerim sub mâna Lui cea ta-re, slujind unii altora întru frica lui Dumnezeu. Şi El ne va fi nouă zid şi acoperitor dinspre faţa vrăjmaşului, precum este scris: <MI>Tăbă-râ-va îngerul Domnului în jurul celor ce se tem de Dânsul şi îi va <Ş-2>iz-băvi pe ei<D> (Psalmul 33, 7). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor.<Ş0> Amin.
ŢCEN = Celui ce are i se va da şi-i va prisosi
ŢCEN = Sfătuirea a 28-a
Scris este: <MI>Celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are şi ceea ce i se pare că are se va lua de la dânsul <D>(Matei 13, 12; 25, 29). Deci, ce vom zice? <MI>Au doară nedreptate este la Dumnezeu? Să nu fie<D>! (Romani 9, 14).
Ascultă asemănare pentru aceasta: <192>Un gospodar era într-o ţară oarecare şi avea doi robi şi trei perechi de boi. A dat, adică, <Ş-2>unuia două perechi de boi, iar celuilalt o pereche. Şi a zis către dân<Ş0>şii: ®Duceţi-vă de lucraţi până ce voi veni la voiŻ. Şi ducându-se, cel ce <Ş-2>a luat două perechi de boi a lucrat cu boii şi s-a îmbogăţit omul foar<Ş0>- te şi boii i-a hrănit minunat. Iar cel ce luase una, mergând a legat boii la iesle, nimic nicidecum punând înaintea lor. Şi culcându-se, a adormit. Aşa a venit domnul robilor acelora, să vadă lucrurile lor. <Ş-2>Şi auzind lucrarea şi câştigurile celui ce luase două perechi, l-a bine<Ş0>-cuvântat pe el. După aceasta a venit şi către celălalt rob şi l-a aflat pe el dormind şi boii legaţi la iesle, mai morţi de foame şi de sete. Şi văzând pe rob că nimic nu a lucrat, încă şi boii murind, a zis întru sine: ®De voi lăsa boii mei la robul acesta leneş, îi va pierde pe dânşii. Deci, să iau boii mei de la dânsul şi să-i dau celui ce a lucrat bine şi s-a grijit de lucrul său, că: <MI>tot celui ce are îi va da şi-i va priso-si, iar celui ce nu are şi ceea ce i se pare că are se va lua de la dânsul<D>Ż (Matei 13, 12).
Şi iarăşi zice domnul: ®Eu, adică, fiind bun, l-am chemat pe el <Ş2>şi i-am dat lui, ca lucrând bine să câştige viaţa cea veşnică. Iar el m-a<Ş0> defăimat pe mine. Însuşi se va necinsti. Şi <MI>omul în cinste fiind, nu a priceput, alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor<D> (Psalmul 48, 21). <MI>Şi nu a voit binecuvântarea şi se va lua de la dânsul. Şi pentru ce oare nu a voit să priceapă a face bine? Fiindcă fărădelege a gândit pe aşternutul său, stătut-a lângă toată ca-lea cea bună şi răutatea nu a urât-o!<D> (Psalmul 35, 3-4). <MI>Au doară ne-dreptate este la Dumnezeu? Să nu fie!<D> (Romani 9, 14)<169>.

<Ş-2>Pentru aceea, fraţilor, să ne sârguim a bine plăcea înaintea Lui<Ş0> împreună cu toţi sfinţii Lui. Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Sfătuirea a 29-a
Fraţilor, dacă vreunul din fraţii cei mai cucernici, stând la pravilă sau umblând, i se întâmplă lui întunecare, şi fără de veste ar cădea, nu trebuie a ne minuna de aceasta, nici a ne spăimânta, ci se cuvine, mai vârtos, pe Dumnezeu a-L ruga, cu toată mintea ca să ne acopere pe noi întru toate. Că dacă vom sluji Lui cu adevărată inimă, nu ne va lăsa pe noi a ne ispiti mai presus de putere, ci pe <Ş-2>cei ispitiţi îi va izbăvi (I Corinteni 10, 13).  Că aşa este scris în Psalm:<Ş0> <MI>Pe Cel Preaînalt L-a pus scăparea ta. Că vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de trupul tău. Că îngerilor Săi va porunci pen-tru tine ca să te păzească în toate căile tale. Şi pe mâini te vor ridica ca nu cândva să împiedici de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi peste vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. Că spre Mine a nădăjduit şi îl voi izbăvi pe el. Acoperi-l-voi pe el, că a cunoscut nu-mele Meu. Striga-va către Mine şi îl voi auzi pe el. Cu dânsul sunt în necaz, scoate-l-voi pe dânsul şi îl voi slăvi pe el. Cu lungime de zile îl voi umple pe el şi îi voi arăta lui mântuirea Mea<D> (Psalmul 90, 9-16). Şi iarăşi: <MI>Cei ce nădăjduiesc spre Domnul sunt ca Muntele Sionului. Nu se va clătina în veac cel ce locuieşte în Ierusalim<D> (Psalmul 124, 1). Şi iarăşi:<MI> Tânăr am fost şi<D> <MI>am îmbătrânit şi nu am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine<D> (Psalmul 36, 25).
Deci, întunecarea se face din fierberea cea prea iute a fierii şi din flegmă când s-a înmulţit. Iar la unii şi din slăbiciunea şi din obo-sirea trupului. Încă uneori şi diavolul face ceva din cele asemenea, când nu va putea sau prin faptă sau prin cuvânt să biruiască pe fra-te, ca măcar printr-această măiestrie, ruşinându-l pe el, să-l goneas-că din locul cel de nevoinţă. Ci Domnul nu îl va lăsa pe el să fie ispitit mai presus de putere, ci degrab va întări inima lui. Însă şi a-ceasta nu fără rost şi la întâmplare se aduce asupra fratelui, ci când răspândiri de mânie şi de vrajbă rabdă gândurile lui. Iar altul în mâinile vrăjmaşului se dă după slobozirea lui Dumnezeu, din pri-cina mândriei, când s-ar încredinţa pe sineşi amăgitoarelor gânduri ale vrăjmaşului, ce zice: <192>Iată te-ai făcut iscusit mai presus decât toţi oamenii şi nu este asemenea ţie din cei de pe pământ<169>, şi altele decât acestea mai înalte, iar mai bine să zic mai cumplite. Şi încă şi asupra sa luându-şi isprăvile, şi nu lui Dumnezeu aducându-i cins-tea, ca cel ce de Dânsul a fost ajutat!
Deci, în acest fel se dă în mâinile celui ce ispiteşte, ca certân-du-se să-şi cunoască neputinţa sa şi să nu uite ajutorul Celui ce a zis: <MI>Când toate le veţi face să ziceţi: Suntem robi netrebnici<D> (Luca 17, 10). <MI>Că cel ce se înalţă pe sine, se va smeri<D> (Matei 23, 12; Luca 14, 11). Că, este cu neputinţă, ca cei ce se tem de Domnul, întru ade-văr, să fie stăpâniţi de diavolul. Că diavolul se apucă să îi clătească, dar a-i dezrădăcina nu poate. Precum s-a făcut şi la Iov. A fost dat în mâinile ispititorului, dar nu a îndrăznit să se atingă de dânsul, pentru apărarea lui Dumnezeu (Iov 1, 12), măcar că luase stăpâni-re de la Dumnezeu să îl ispitească pe el precum ar fi voit, afară de sufletul dreptului. S-a dat încă şi Apostolului bold, pe îngerul sa-tanii (II Corinteni 12, 7), dar prea l-a biruit prin Cel ce l-a iubit pe el, Domnul Iisus Hristos, pe Care Îl avea în suflet întru dragoste desăvârşită. Nu a fi neputincios cu trupul este biruire, ci a se afla în ispite neiscusit. Că vedem că nici asupra porcilor nu are stăpânire vrăjmaşul, fără de slobozenia lui Dumnezeu (Marcu 5, 12). Eu am văzut pe unul stând pe stâlp pentru fapta bună. Oare dacă ar fi avut vrăjmaşul stăpânire a ucide pe care ar fi voit, au nu îndată l-ar fi surpat pe el împreună cu stâlpul? De aici cunoaştem că s-a sfă-râmat tăria lui cu puterea cinstitei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Deci, să nu-ţi fie frică, robule al lui Hristos, nici să nu te tulbure pe tine gândurile tale, nici să te depărtezi din locul tău unde sporeşti întru Domnul. Că credem Celui a zis: <MI>Iar ai voştri şi perii capului toţi sunt număraţi<D> (Matei 10, 30; Luca 12, 7). Şi: <MI>Iată, am dat vouă stăpânire a călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată pu-terea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma pe voi<D> (Luca 10, 19), că săgeţi ale pruncilor s-au făcut rănile lor şi a slăbit asupra lor limbile lor. Deci, când vei cădea în multe feluri de necazuri, nu te trândăvi, fiindcă zice Proorocul: <MI>Doamne, întru necaz ne-am adus aminte de Tine. Şi multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul <D>(Psalmul 33, 18). Pentru aceea şi într-alt loc zice: <MI>Că-utaţi la neamurile cele de demult şi vedeţi cine a crezut Domnului şi s-a ruşinat sau cine a rămas întru frica Lui şi a fost părăsit? Sau cine L-a chemat pe El şi a fost trecut cu vederea? Că îndurat şi milostiv este Domnul şi lasă păcatele şi mântuieşte în vreme de necaz<D> (Isus Sirah 2, 10-12).
Vezi că frica de Dumnezeu este rod tare dinspre faţa vrăjma-şului? Deci să nu îţi surpi rodul şi nu vei fi prins. Ci, împreună cu Proorocul, ia aminte la Iubitorul de oameni, strigând către bunăta-tea Lui: <MI>Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu mă ruşinezi în veac. Întru dreptatea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate. Pleacă către mine ure-chea<D> <MI>Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă <Ş-2>de scăpare, ca să mă mântuieşti. Că întărirea mea şi scăparea mea eşti <Ş0>Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni. Scoate-mă-vei din cursa aceasta care mi-au ascuns mie, că Tu eşti Apărătorul meu, Doamne. În mâinile Tale voi pune duhul meu, izbăvitu-m-ai Doamne, Dumnezeul adevărului<D> (Psalmul 30, 1-5). Ca şi El să zică către noi ceea ce este scris: <MI>Eu voi fi cu tine şi nu te voi lăsa pe tine, nici nu te voi trece pe tine cu vederea. Întăreşte-te şi îmbărbătează-te!<D> Şi iarăşi zice: <MI>Nu îţi fie frică de faţa lor, nici să te temi înaintea lor, că Eu cu tine sunt, zice Domnul, ca să te scot pe tine<D> (Ieremia 1, 17). 
Deci, mulţumind iubirii Lui de oameni, cazi înaintea Lui, zi-când: <MI>Împins fiind, m-am povârnit să cad şi Domnul m-a sprijinit. Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi s-a făcut mie spre mântuire<D> (Psalmul 117, 13). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru smerita cugetare
ŢCEN = Sfătuirea a 30-a
Iubite frate, dacă vei dobândi sporire, cât să stai tu în treapta cea de sus, nu uita smerita cugetare. Că dacă cândva se va întâmpla ţie a te pogorî din treaptă, să afli calea şi să nu cazi cădere de spai-mă. Că aceasta se întâmplă unora dintru a lor nemulţumire, când nu înţeleg pe Cel ce le-a dăruit lor darul. Că, dacă ar fi cunoscut pe Făcătorul de bine, ar fi ascultat poruncile Lui. Şi de ar fi ascultat nu ar fi căzut, precum este scris: <MI>Cel ce se înalţă pe sine, smeri-se-va, şi cel ce se smereşte pe sine, înălţa-se-va<D> (Matei 23, 12). Pentru aceea şi în Psalm zice: <MI>Văzut-am pe cel necredincios prea înălţându-se şi ridi-cându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era. Şi l-am cău-tat pe el şi nu am aflat locul lui. Păzeşte nerăutatea şi caută drepta- tea, că urmaşi are omul făcător de pace <D>(Psalmul 36, 35-37). Şi iarăşi zice: <MI>Domnul, mândrilor le stă împotrivă, iar smeriţilor le dă har<D> (I Petru 5, 5). Pentru aceea şi prin Apostolul porunceşte, zicând: <MI>Nu pe cele înalte cugetându-le, ci împreună cu cei smeriţi purtându-vă<D>. Şi într-alt loc zice: <MI>Nu te înălţa pe tine ca să nu cazi şi necinste sufletu-lui tău să-i aduci. Şi va descoperi Domnul cele ascunse ale tale, în mijlocul adunării te va surpa pe tine, că nu te-ai apropiat de frica Domnului şi inima ta este plină de vicleşug<D> (Isus Sirah 1, 29-31).
Pentru aceea, fraţilor, să ne sârguim a ne smeri sufletele noas-tre înaintea Domnului, ca să ne înalţe pe noi în vremea cercetării. Că El este <MI>Cel ce ridică de la pământ pe sărac şi din gunoi înalţă pe cel lipsit<D> (Psalmul 112, 7). Căci, care nu voieşte a se smeri pe sineşi de bună voie pentru evlavie, fără de voie se va smeri. Pentru că şi la <Ş-2>dreptul Iov este scris: <MI>La Dânsul este ţinerea şi tăria, la Dânsul ştiinţa<Ş0> şi priceperea. El goneşte pe sfetnici în picioarele goale şi pe judecători îi aruncă pradă nebuniei. El destramă puterea împăraţilor şi pune cin-gătoare de frânghie în jurul coapselor lor. El goneşte pe preoţi în pi-cioarele goale şi dă peste cap pe cei puternici. El taie vorba celor meşteri la cuvânt şi ia mintea celor bătrâni. El face de ocară pe cei mari şi slăbeşte încingătoarea celor voinici<D> (Iov 12, 16-21).
Deci să iubim smerita cugetare, iubiţilor. Că El a zis: <MI>Luaţi ju-gul Meu şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi <Ş-2>veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi sarcina Mea<Ş0> este uşoară<D> (Matei 11, 29-30). Aşa, Binecuvântate! Aşa Preaproslă-vite! Aşa, Milostive! Aşa, Iubitorule de oameni, Bunule. Jugul Tău este foarte bun şi sarcina Ta este uşoară, la toţi cei ce se apropie să Îţi slujească Ţie cu inimă adevărată. Că Ţie se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = <Ş-5>Creştinul se cuvine a fi îndelung-răbdător şi
ŢCEN1 = nepomenitor de rău
ŢCEN =  Sfătuirea a 31-a
Dacă s-ar întâmpla amărăciune, nu este prea rău, adică, că s-a întâmplat, ci este cumplit şi greu a petrece întru amărăciune.
Frate, dacă, când nu eşti tu de faţă, s-ar întâmpla să fii ocărât de cineva şi venind altul ţi-ar vesti ţie, că cutare frate te-a ocărât pe tine, tu, ca un înţelept, cunoaşte a cui este îndemnarea şi să nu te a-mărăşti asupra fratelui tău. Zi încă şi celui ce ţi-a vestit ţie aşa: <192>De m-a şi ocărât, dar este fratele meu şi eu sunt vrednic de ocară. Însă nu de la sine m-a ocărât pe mine, ci aceasta vrăjmaşul a făcut-o ca să arunce vrajbă între noi. Dar Domnul va surpa pe vicleanul, iar pe frate îl va milui şi pe noi nu ne va lăsa<169>.
Dacă iarăşi şi în faţă vei fi ocărât, nu te tulbura pentru aceasta, nici degrab te porni spre mânie. Iar dacă pentru vreun lucru rău s-ar întâmpla să fii ocărât, să nu ne facem învârtoşaţi la inimă, ci <Ş-2>mai vârtos să îndreptăm greşeala. Iar dacă după îndemnarea vrăjma<Ş0>-şului s-ar întâmpla aceasta, tu, ca cel ce ştii lucrul, nu te mânia pe fratele tău. Că dacă fiind ocărât împotrivă vei ocărî, îndoit pe tine te-ai ocărât. Întâi, pentru că fiind ocărât nu ai suferit cu îndelun- gă-răbdare, iar a doua, că, obraznic făcându-te, împotrivă ai ocărât.
Deci, când se va întâmpla a fi ocărât tu de cineva, nu te înfier-bânta spre mânie, ci îndată zâmbind cu buzele întru cinstit râs, pre-fă întru tine mânia în pace. Însă este şi râs care aprinde mânia a- proapelui. Că nebunul, zice, în râs lucrează cele rele. Şi nu pentru acela zic eu, fraţilor, ci ca un doctor bun şi iscusit să amesteci doctoria dragostei întru legătura păcii. Că foc pe foc nu îl stinge. Nu se cuvine a râde, ci prin dragoste şi cinste şi îndelungă-răbdare să bi-<Ş-2>ruieşti pornirea dracului mâniei. Că scris este: <MI>Mânia bărbatului drep-<Ş0>tatea lui Dumnezeu nu lucrează<D> (Iacov 1, 20). Şi în alt loc zice: <MI>Că pornirea mâniei lui este căderea lui<D> (Isus Sirah 1, 21). Iar dacă fra-tele tău nu se zideşte, când tu zâmbeşti, ca să nu se stăpânească de mânie, în tot chipul să ne sârguim a tămădui pe frate. De vreme ce Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: <MI>De-ţi vei aduce darul tău la Altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului şi du-te, întâi, şi împacă-te cu fratele tău şi atunci, venind, adu-ţi darul tău<D> (Matei 5, 23-24). Şi prin Apostolul porunceşte, zicând: <MI>Pacea urmaţi-o cu toţii şi sfinţenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul <D>(Evrei 12, 14; Romani 12, 18).
Să nu te înveţe pe tine vicleanul a zice: <192>Nu mă scârbesc a fi ocărât, ci fiindcă m-a ocărât înaintea fraţilor<169>. Aceasta te tulbură pe tine, robule al lui Dumnezeu? Dar unde ţi-ai lăsat arma ta, osta-şule al lui Hristos? Şi zic pentru cruce. Iar cruce este smerenia, precum este scris: <MI>Smeritu-S-a pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce<D> (Filipeni 2, 8).
Voieşti să-ţi arăt ţie, frate, că suntem datori cu mulţumită a răbda tot lucrul de scârbă, ce s-ar aduce asupra noastră, pentru Hristos? Hristos este viaţa noastră şi mântuirea sufletelor noastre. Deci, cel ce pătimeşte pentru Hristos, pentru a sa mântuire şi viaţă pătimeşte. Şi să-ţi arăt ţie din oameni, asemenea nouă pătimaşi, că prin smerita cugetare bine au plăcut lui Dumnezeu. Şi să-ţi aduc ţie pildă, mai întâi, din cei ce umblă după trup, apoi vom trece la cei <Ş-2>duhovniceşti. Te-a ocărât? Adu-ţi aminte de luptători. Însă să lăsăm<Ş0> pe cei ce umblă după trup, şi să trecem la cei duhovniceşti.
Când David fugea de la faţa lui Abesalom, fiul său, au nu, ieşind Şimei, a ocărât pe împăratul David înaintea tuturor celor ce mergeau împreună cu el? Au doară deosebi a ocărât pe împăratul? Dar nu numai l-a ocărât, ci l-a şi blestemat, şi a aruncat cu pietre împotriva împăratului, încât şi zicea oarecare din prietenii cei ade-văraţi ai împăratului: <MI>Pentru ce blestemă câinele acesta mort pe domnul meu, împăratul? Voi merge şi voi lua capul lui<D>. Iar împăratul a zis către dânsul: <MI>Ce este mie şi vouă, fiii Ţeruiei? Lăsaţi-l pe el aşa să mă blesteme pe mine, că Domnul i-a zis lui să blesteme pe David. Şi oarecare a zis lui: Pentru ce ai făcut aşa? Şi el iarăşi a zis: Că doar va vedea Domnul smerenia mea şi îmi va răsplăti mie bune în locul <Ş-2>blestemului lui în ziua aceasta<D> (II Regi 16, 7-11). Vezi, iubite, că întru<Ş0> smerită cugetare drepţii au slujit Domnului? Şi dacă fiind împărat şi prooroc, atâta sârguinţă şi smerită cugetare a arătat, apoi în ce fel se cade a fi cei săraci şi păcătoşi? Mai adu-ţi aminte şi de nepo-menirea de rău a lui David către Saul.
Deci şi noi, iubiţilor, îndelung să răbdăm, purtându-ne unii altora sarcinile (Galateni 6, 2). Că cine este ostaşul acela care, vă-zând pe împreună ostaşul său prins de potrivnici, nu se nevoieşte şi <Ş-2>nu bate război cu potrivnicii, ca să-şi scoată pe împreună ostaşul său<Ş0> din mâinile celor ce l-au robit pe el? Iar de nu va putea a-l scoate pe el, atunci nu va plânge şi va boci aducându-şi aminte de priete-nul său? Au nu cu mult mai vârtos suntem datori noi pentru alţii a ne pune sufletele? Fiindcă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: <MI>Mai mare dragoste decât aceasta nu are cineva ca sufle-tul său să-şi pună pentru prietenii săi<D>. Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru patimi
ŢCEN =  Sfătuirea a 32-a
Bărbatul ce îşi petrece zilele sale întru lenevire, pe sine se înşeală, fiindcă cu totul nu îşi aduce aminte de bunătăţile pe care le-a gătit Domnul drepţilor, nici de munca cea gătită păcătoşilor, ci fără de frică pe sine se trimite la pieire. Într-unul ca acesta lucrează vicleanul toată pofta trupească. Şi nu poate a înţelege unul ca acesta, în ce chip nu înţelege poarta unei cetăţii pe cei ce intră şi ies printr-însa. Că intrând pofta în mintea lui i-a acoperit ochii. Iar cu cei nevoitori în multe feluri se luptă vrăjmaşul.
Mai înainte de a se săvârşi fărădelegea, o micşorează pe dân-sa vrăjmaşul în ochii lor. Iar mai ales pe pofta dulceţii atât o micşo-rează pe ea, precum ar fi vărsat cineva un pahar de apă rece pe pământ. Întru acest chip micşorează vicleanul păcatul în ochii fra-telui mai înainte de a se săvârşi el. Iar după ce s-a săvârşit, atât de cumplit înalţă vicleanul fărădelegea în mâinile celui ce a căzut în dânsa, încât ridică asupra lui valurile deznădăjduirii. De multe ori încă şi prin pilde tăbărăşte asupra lui, unele ca acestea sfătuindu-l pe dânsul: <192>Ce ai făcut, în deşert ostenitorule? Acum îţi voi arăta ţie cui s-a asemănat lucrarea ta. În ce chip cineva sădindu-şi vie, şi îngrădind-o pe dânsa şi păzind-o pe ea până ce a făcut rod, şi după aceasta sculându-se deodată şi luând securea, a sfărâmat viţele, şi zdrobindu-se strugurii, vinul a pierit. Acestuia s-a asemănat lucra-rea ta<169>. Acestea îi pune în minte vicleanul fratelui, vrând a-l cufunda pe el întru adâncul deznădăjduirii.
Deci, mai înainte cunoscând, iubite, pe aceste măiestrii ale vrăjmaşului, fugi de păcat. Iar de te-ai şi prins mai înainte în vreo cădere, nu petrece întru dânsa. Ci scoală-te şi întoarce-te către Domnul Dumnezeul tău şi zi către gândul cel viclean: <192>Deşi buţile le-am sfărâmat şi vinul l-am pierdut, dar via încă este şi Stăpânul este îndelung-răbdător, mult milostiv, îndurat şi drept. Şi nădăjdu-iesc că, ajutându-mi mie bunătatea Lui, iarăşi voi griji şi voi păzi via Lui şi voi umplea buţile Lui ca şi mai înainte<169>. Că zice prin Prooro-cul Isaia: <MI>De vor fi păcatele voastre ca<D> <MI>mohorâciunea, ca zăpada se vor albi. Şi de vor fi ca roşeala, ca lâna albă se vor face. Şi de veţi voi şi mă veţi asculta pe Mine, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea nici nu Mă veţi asculta pe Mine, sabia pe voi cu totul vă va mânca, că gura Domnului a grăit aceasta<D> (Isaia 1, 18-20). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = <Ş-5>Cum se cuvine a mângâia pe cei împuţinaţi<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 33-a
Un frate îşi căuta pe al său frate şi, aflându-l, a zis lui: <192>Unde ai fost, frate?<169>. Iar el a răspuns, zicând: <192>Cutarele frate era necăjit <Ş-2>şi m-am dus să-l mângâi pe el<169>. Zis-a lui fratele: <192>Dacă pentru Dom<Ş0>-nul te-ai dus, ai plată, că sunt unii care par că mângâie şi împreună pătimesc şi nu cunosc că mai vârtos necăjesc şi spre vătămare se duc<169>. Iar fratele a zis: <192>Şi ce fel este acela care aşa mângâie pe fra-tele spre vătămare?<169>. Zis-a lui fratele său: <192>De va fi duhovnicesc cel ce mângâie, nu spre vătămare se duce, ci spre mare folos, iar cel ce are trupească înţelegere, acesta nu va folosi<169>. Fratele a zis: <192>Aş fi voit a cunoaşte ale amândorura graiurile, ca nu cumva, vrând eu a folosi pe fratele, să îl vatăm pe el<169>. Şi a zis lui fratele său: <192>De la Domnul să cerem îndurări amândoi, ca să trimită darul Său în ini-mile noastre, că fără de darul Lui, omul este neputincios către is-prava faptelor bune<169>.
<Ş-2>Deci, auzi, cel ce are trupească înţelegere, mergând spre mân<Ş0>-gâierea fraţilor, unele ca acestea pune înainte: <192>Ce ai, zice, fratele meu?<169>. Iară el către dânsul: <192>Am cerut de la econom cele pentru trebuinţa mea şi nu mi-a dat mie<169>. Sau pe alt frate îl aduce înainte, ca pe unul ce cu nedreptate l-a scârbit pe el. Şi acestea auzind cel ce spre mângâiere a venit strigă, zicând: <192>Şi pentru ce acesta ne-cinsteşte pe cineva? Că şi mie în altă zi acestea mi-a făcut şi m-a necinstit pe mine. Se cinsteşte de noi şi nu pricepe, nici nu voieşte să se îndrepteze pe sine. Şi socotesc egumenii că numai aici este cu putinţă a se mântui? Sau: Aici nu poate să se mântuiască omul! Mă duc şi eu de aici şi mă voi izbăvi de oamenii aceştia<169>. În acest fel mai vârtos îl vatămă pe fratele cu cuvintele acestea. Iar dacă se vor afla şi alţii robiţi cu acelaşi gând, mai rău strică gândul fratelui. De multe ori însă se întâmplă şi vin a avea şi până ce se vor îmbăta nu încetează să bea, în cuvinte luptându-se între ei. Se întâmplă uneori de îşi pun şi mâinile unii pe alţii. Unii şi pe locul acela adorm din multa băutură de vin.
Fratele zice: <192>Aş vrea să ştiu şi graiurile celor duhovniceşti ca să îmi aleg pentru mine cele mai bune<169>. Iar el a răspuns: <192>Cel du-hovnicesc, când vrea să se ducă spre sfătuirea fratelui, mai înainte de toate şi mai înainte de a ieşi din chilia lui, stă la rugăciune, ca să-i sporească Domnul calea lui. Şi venind la uşa fratelui, bătând, îi pune metanie. Şi, fiind poftit, intră şi stă la rugăciune. Iar după a-ceasta şed tăcând. Apoi zice domnul chiliei către fratele: "Bine ai venit, să ne binecuvintezi pe noi<169>. Răspunde fratele: <192>Eu mă bine-cuvintez de la cucernicia ta. Deci, te rog pe tine, binecuvântatule de Domnul, ce este ceea ce ai?<169>. Iar el îşi spune gândurile sau că oarecare frate l-a scârbit pe el.
Auzind fratele acestea, zice: <192>Doamne ajută, că vrăjmaşul nu <Ş-2>voieşte să se liniştească cineva<169>. Şi iarăşi apucând zice: <192>Iubite, unde<Ş0> nu sunt necazuri, unde nu este osteneală? Mirenii nu se ostenesc? Corăbierii prin noian mergând, nu se primejduiesc? Ostaşii în răz-boaie nu se rănesc? Şi cum noi ne împuţinăm crezând că numai noi ne necăjim? Mirenii întru cele lumeşti se ostenesc, cei duhovniceşti în lucruri duhovniceşti se necăjesc. Dar scârba lumii moarte lucrea-ză, iar scârba cea după Dumnezeu, pocăinţă spre viaţă veşnică. Deci şi noi, fiind necăjiţi, să nu ne împuţinăm, că scris este: <MI>Necazul vostru întru bucurie se va schimba<D> (Ioan 16, 20). Şi tu aceleaşi ai răbdat mai înainte şi acum în trup le săvârşeşti.
Adu-ţi aminte că te-ai lepădat de lume şi de voile tale şi acum un cuvânt nu suferi? Şi pentru aceasta voieşti şi de mănăstire a te depărta? Aşa vrăjmaşul pe gândul smeritei cugetări l-a jefuit, şi pentru aceasta patimile cumplit se ridică asupra noastră. Că păti-mind pentru tine grăiesc acestea. Că de unde s-a întâmplat pricina? Cu adevărat sau pentru mâncare, sau pentru băutură, sau pentru că nu suferim cuvânt. De atâtea te-ai păgubit şi gunoaie le-ai socotit ca pe Hristos să-L dobândeşti şi iarăşi în patimile cele vechi suferi ca să ţi se cufunde mintea? (Filipeni 3, 8). Că dacă înfrânarea nu o vom iubi şi voia noastră nu o vom tăia, nu este la noi îndrăzneală a zice: <MI>Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie<D> (Matei 19, 27).
Adu-ţi aminte ce fel erai când ai venit la poarta mănăstirii, fierbând cu duhul întru frica Domnului. Dar poate voieşti a zice: că oamenii aceştia au răzvrătit gândul meu. Voieşti să-ţi arăt ţie, iu-bite, că din lenevirea noastră s-a întâmplat pricina? Lot în Sodoma locuia şi nu a pierit împreună cu dânşii (Facere 19, 66). Iar Ghezi, Proorocului Elisei slujea şi-a greşit (IV Regi 5,27). Asemenea şi Samuil, lângă Eli zăbovea şi împreună cu fiii lui petrecea (I Regi 2, 24). Şi aceia au căzut, iar acesta s-a mântuit, că iubea pe Domnul întru adevăr. Şi Iuda Iscarioteanul împreună cu ucenicii urma Domnului şi a vândut pe Dascălul şi Domnul Slavei în mâinile celor fără de lege (Matei 26, 47).
Deci, să nu urmăm sfatului vrăjmaşului celui ce ne sfătuieşte cu părute pricini binecuvântate spre răsturnarea sufletelor noastre. Că avem pilde din Dumnezeieştile Scripturi, a lua aminte la sine fiecare, ori împreună cu drepţii petrecând ori cu păcătoşii. Şi cu drepţii împreună locuind, cu dreptate şi cu cuvioşie să vieţuim. Iar dacă şi cu păcătoşii, să ne sârguim. Nu ca lucrurile acelora să le râvnim, ci ca de noi aceia să se tragă către calea mântuirii, ajutând darul. Să auzim Dumnezeieştile Scripturi şi să râvnim petrecerea Sfinţilor Părinţi, ca să se vindece sufletul nostru. Şi nu numai când le auzim să luăm umilinţă şi după puţină vreme cele mai rele să le facem. Că cel ce aşa primeşte cuvântul, niciodată nu va aduce roa-dă, neavând rădăcină întru dânsul. <MI>Şi tot pomul care nu face roadă bună, se taie şi în foc se aruncă<D> (Matei 3, 10). Ca nişte neputincioşi să auzim sfătuirea bărbaţilor celor ce se tem de Domnul, care către sănătate povăţuiesc pe suflet. Şi să nu ne asemănăm acelora, care către a sa voie numai voiesc a auzi, ca să nu ne ticăloşim, lipindu-ne de gândul relei cugetări.
Zis-a oarecare din Sfinţi: <192>De vei vedea pe cel tânăr cu voia sa suindu-se la cer, ţine-l pe el, că îi este lui de folos<169>. Şi aceasta în-ţelege-o şi pentru cel vechi cu anii, dar tânăr cu priceperea, că zice în Paremii, Înţeleptul: <MI>Căile nebunilor sunt drepte înaintea lor, iar cel înţelept va primi sfătuire<D> (Pilde 12, 15). Să auzim încă şi pe cel ce zice: <MI>Tineri, supuneţi-vă bătrânilor. Toţi între voi cu smerita cugetare să vă împodobiţi, că Dumnezeu mândrilor le stă împotrivă, iar sme-riţilor le dă dar<D> (I Petru 5, 5; Iacov 4, 6 ). Că sunt unii care se par înţelepţi şi nu primesc a se supune celor cu adevărat înţelepţi şi care cunoştinţa lui Dumnezeu o au. Pe aceştia Apostolul îi numeşte deşerţi cuvântători şi amăgiţi cu mintea, zicând: <MI>Că sunt mulţi de-şert cuvântători, nesupuşi şi amăgiţi la minte<D>. Iar pe altul îl sfătuieşte de multe ori gândul şi zice: <192>Cum? Tânăr eşti! La bătrâneţile tale te vei pocăi<169>. Şi de va ajunge să îmbătrânească, îi aduce lui gândul iarăşi: <192>Acum ai îmbătrânit şi ai trebuinţă de odihnă<169>.
 Drept aceea este nevoie, iubite, ca să slujim Domnului cu frică şi cu cutremur în fiecare zi. Cine ne va zice nouă că vom ajun-ge la bătrâneţe? Şi dacă vom îmbătrâni, cine ne va încredinţa că vom afla gândul bun, dacă de aici ne lenevim de mântuirea noas-tră? Să auzim pe Domnul, zicând: <MI>Privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul<D> (Matei 25, 13).
Noi, pentru trândăvirea noastră, socotim greu jugul cel bun al <Ş-2>Domnului. Câţi ţi se pare, iubite, că sunt în lume în multe feluri strâm<Ş0>-toraţi? Fiii lor întru amanet fiind puşi, iar ai altora fii în robirea silnicilor fiind căzuţi, şi în robie vânduţi, slujesc celor mai ticăloşi decât dânşii în pământ străin. Iar alţii, săracii, aruncaţi în târguri şi în uliţele cetăţii, goi, de frig şi de arşiţă fiind necăjiţi. Şi nouă nu ne este mult că avem acoperământul acesta, pe care Domnul ni l-a dă-<Ş-2>ruit nouă şi neîngrijirea de lucrurile cele lumeşti? Aceasta să ne adu<Ş0>-cem aminte şi să nu lepădăm darul lui Dumnezeu şi facerile Lui de bine, că ne-a învrednicit pe noi acestui jug bun. Am cerut şi nu ne-a dat nouă? Şi cine ştie că nu spre folos s-ar fi făcut nouă aceasta? Să zicem şi aceasta: Oare nu ştie oricare din noi că nu a ascultat <Ş-2>pe Domnul şi Domnul, văzând, îndelung a îngăduit? Iar pentru egumeni, la Domnul să lăsăm, <MI>că toţi vom sta înaintea divanului lui Hristos<DŞ0> (Ro-mani 14, 10). <MI>Că Dumnezeu nu este părtinitor<D> (Fapte 10, 34).
Deci, scoală-te şi încinge-te pe tine şi să nu mai cazi împreună cu gândurile. Ascultă de cel ce zice: <MI>Nu te birui de cel rău, ci biru-ieşte cu cel bun pe cel rău<D> (Romani 12, 21). Vai mie, păcătosului, iu-bite! Domnul Slavei atâtea pentru noi a răbdat! Ce putem, după vrednicie, a-i aduce Lui pentru pătimirile care a răbdat pentru noi? Să cădem la Dânsul din tot cugetul, cerând răbdare de la bunătatea Lui. <MI>Că prin multe necazuri se cade nouă a intra în împărăţia ceruri-lor<D> (Fapte 14, 22). Că a zis Mântuitorul ucenicilor Lui: <MI>Iar voi vă veţi scârbi şi scârba voastră întru bucurie se va întoarce. Femeia, când naşte, scârbă are că i-a venit ceasul ei. Iar după ce se va naşte pruncul, nu îşi mai aduce aminte de ceasul acela, pentru bucurie, căci s-a născut om în lume. Şi voi scârbă veţi avea. Însă iarăşi vă voi vedea pe voi şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimenea nu o va lua de la voi <D>(Ioan 16, 20-22)<169>. 
Şi aşa, întărind pe frate cu cuvântul adevărului, după dăruirea darului, amândoi mulţumesc Domnului. Iar de s-ar întâmpla şi ar gusta împreună, cu toată cucernicia mănâncă şi beau, pentru oste-neala trupului şi nu pentru ca să se îmbete de vin, <MI>întru care este curvia<D> (Efeseni 5, 18). Şi, făcând lucrul Domnului, se întoarce în chilia sa, slăvind pe Dumnezeu pentru schimbarea fratelui. Că lui Dumnezeu se cuvine slava în veci. Amin.


ŢEFR = Se cuvine ca fratele ce citeşte să priceapă
ŢEFR = şi cu iubire de osteneală să citească,
ŢEFR = ca şi cum Dumnezeu este de faţă
ŢEF2 = 
ŢCEN = Sfătuirea a 34-a
Iubite, dacă îţi va porunci să citeşti ca să audă frăţimea, în-semnează cu dinadinsul unde a sfârşit cel ce a început. Şi, luând cu-vântul, începe citirea, ca să fie şi citirea ca un lanţ împletit cu aur. Că cel ce nu bagă de seamă la vreun cuvânt şi pierde stihurile, acesta nici voieşte a se învăţa precum trebuie, nici a învăţa pe cei ce iau aminte, fiindcă numai sfârşitul cuvântului îl caută şi când să se sfâr-şească cartea.
Tu dar, iubite, fă-te treaz, ca şi pe tine să te foloseşti prin citi-re şi pe cei ce te ascultă pe tine. Dacă, fără de veste ţi se va porunci să citeşti, din partea stângă începe citirea, iar de este începutul cu-vântului, zi titlul, că aşa va fi cunoscută cea zisă. Iar dacă ţi-ai câş-tigat vreo carte bună şi dreaptă la stihuri, cercetează-o pe dânsa, ca nu cumva să se afle întru dânsa împiedicare celui ce o citeşte sau o şi prescrie.
ŢCEN = <Ş-5>Pentru feciorie şi întreaga înţelepciune<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 35-a
<Ş-2>Aşa sfătuieşte vicleanul pe frate sau pe soră: <192>Iată în tot ceasul<Ş0> te superi de curvie. Până când suferi osteneală şi îndelung-rabzi?<169>. Fratele zice: <192>Până când va căuta Dumnezeu spre smerenia şi os<Ş-2>teneala mea şi-mi va lăsa toate păcatele mele<169>. Vicleanul zice: <192>Dar,<Ş0> ca să nu mai ai război, împlineşte-ţi pofta odată şi iarăşi te vei po-căi, că acest lucru nu este nimic<169>. Fratele zice: <192>Nu am trebuinţă de la tine a mă învăţa pentru pocăinţă, că eu ştiu că pocăinţa este pusă omului până la suflarea cea mai de pe urmă, pentru multa iubire de oameni a lui Dumnezeu. Iar pentru acestea care ai zis, că nu este nimic lucru, dacă mă voi arăta înaintea Dumnezeului meu neiscusit întru acest mic lucru, cu cât mai vârtos mă voi arăta neiscusit dacă va veni asupra mea ispită mai mare decât aceasta<169>.
Vicleanul zice: <192>Dar este lucru de nimic şi nu mai ai trebuinţă a te pocă<169>". Fratele zice: <192>Şi cine îmi zice că dacă voi strica trupul meu, voi afla vreme de pocăinţă? Au nu voi fi tras împreună cu cei ce lucrează fărădelegea? Că umbră este viaţa noastră pe pământ (Iov 8, 9). Că ce este dacă eu voi lua sabie şi mă voi ciunţi pe mi-ne?<169>. Vicleanul zice: <192>Dar lucrul poftei nu este nimic, ci aşa ca un ceas şi îndată a trecut<169>. Fratele zice: <192>Ascultă, vrăjmaşule al vieţii şi luptătorule al sufletelor, ce fel de cinste este gătită la Dumnezeu celor ce pe acest lucru mic, despre care ai zis, l-au biruit prin cucernicie, şi ce fel de muncă şi necinste este gătită la Dumnezeu celor ce de acest lucru mic s-au biruit. Ce fel era înţeleptul Iosif? Au nu, patima aceasta biruind-o, se laudă din neam în neam, în ceruri şi pe pământ, iar defăimarea egiptencei de-a pururea se batjocoreşte? (Facere 39, 7-8). Aşijderea şi fericita Suzana se laudă din neam în neam până în veac, pentru că şi-a biruit pofta. Că nu s-a abătut la căderea sa, nici de îngrozirea morţii temându-se nu şi-a vândut în-treaga înţelepciune. Iar bătrânii şi judecătorii poporului, care se păreau că ocârmuiesc poporul, biruindu-se de patima aceasta, şi fi-ind împroşcaţi cu pietre au murit, lăsându-şi nume rău în neamurile cele de pe urmă.
Au nu ştii, diavole, că dacă se va obişnui fiara a mânca carne,  se face mai cumplită către patimă? Şi tu mă sfătuieşti pe mine zi-cându-mi că dacă îţi vei împlini o dată pofta ta nu te vei mai supă-<Ş-2>ra? Domnul Dumnezeu Cel ce a dat oamenilor Duhul Său Cel Sfânt<Ş0> să te certe pe tine că pândeşti ca un leu, vrând să înghiţi sufletul prin păcat. Ci Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu îţi va da ţie loc, că este iubitor de oameni, puternic şi milostiv<169>.
Vicleanul pune înainte: <192>Lucrul acesta nu este nimic şi pentru ce te mai necăjeşti?<169>. Fratele zice: <192>Mă necăjesc că amăgeşti pe oa-meni, că dulcele tău, este amar, porunca ta este groapă de rele, iar darurile tale sunt pline de moarte şi de pieire. Pentru acestea mă sfătuieşti pe mine să lepăd Darul Domnului şi să scârbesc pe Duhul Sfânt, întru Care m-am pecetluit în ziua izbăvirii! (Efeseni 4, 30). Îmi zici că nimic nu este lucrul, şi mă sfătuieşti ca mădularele lui Hristos să le fac mădulare de curvie, şi mă sfătuieşti pe mine ca într-o clipeală să pierd bogăţie fără de moarte?! Îmi zici să mă le-păd de sfinţenie, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul?! (Evrei 12, 14). Nu este nimic lucrul?! Mă sfătuieşti ca să întărât pe Domnul, ca să aud în ziua cea înfricoşată, înaintea înfricoşatului di-van al lui Dumnezeu, de la Dreptul Judecător: ®Rob viclean şi iubi-tor de dulceţi, mai mult decât iubitor de Dumnezeu, ai pângărit pă- mântul Meu cu fărădelegile tale şi cu păcatele taleŻ. Şi îmi zici mie: că lucrul nu este nimic?! Căci este scris: <MI>Dumnezeu n-a cruţat pe în-gerii cei ce au greşit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată, şi n-a cruţat lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor al dreptăţii, când a adus potopul peste cei fără de credinţă, şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor<D> (II Petru 2, 4-6). Şi îmi zici că nu este nimic lucru?!
Cine, fiindu-ţi ascultător şi fiind robit de păcat, a petrecut în lucruri bune zilele sale şi a moştenit împărăţia cea fără de sfârşit? Iar cel ce a urmat căii lui Hristos, se bucură totdeauna şi se vese-leşte întru Duhul Sfânt, aşteptând fericita nădejde a Marelui şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi ştiu că de mă vei birui, nu voi scăpa de scârbă, şi tu te vei duce să vesteşti pe tatăl tău, satana, bucurându-te împreună cu el de căderea mea, iar eu mă voi ruşina în ceruri, dacă voi face aceasta. Şi mă minunez de tine, diavole, că amăgeşti pe oameni să aleagă mai bine această puţină dulceaţă, decât viaţa cea veşnică. Domnul este tăria noastră şi ajutorul nos-tru. Domnul este scăparea noastră şi sprijinitorul. Domnul este scu-titorul nostru şi nu ne vom teme de tine<169>.
Deci, nevoieşte-te, iubite. Adu împotriva lui frica gheenei şi amărăciunea muncilor, ca să nu te înşele pe tine cu măiestria lui. Dar poate va zice cineva: <192>Şi de unde voi cunoaşte frica gheenei?<169>. Omeneşte zic: Au nu ai intrat cândva în baie? Au nu ai văzut acolo bărbaţi slăbănogiţi de boală şi aruncaţi în apă? Iar în văpaia aceea care va primi pe păcătoşi, nu va sta aproape nici aducătorul de apă, nu va fi nici uşă de ieşire, nici lumină, nici vânt de răcorire; chiar dacă va striga cineva cu mare glas, fiind cuprins de văpaie, nu va fi cine să ajute sau să mângâie, pentru că se va osândi pentru faptele <Ş-2>sale. Că scris este: <MI>Judecata este fără de milă pentru cel care n-a făcut<Ş0> milă<D> (Iacov 2, 13). Au nu ai văzut cuptorul ce arde dedesubtul băii? Iar în focul acela veşnic, în loc de lemn şi de papură şi de trestie, păgânii şi păcătoşii se vor arde cu dumnezeiescul foc. Că păcatele lor se scriu asupra lor şi mai cumplit aprind văpaia asupra lor. Că scris este: <MI>Urgie şi mânie, necaz şi strâmtoare va fi peste tot sufletul omului celui ce a lucrat răul, al iudeului mai întâi şi al elinului. Iar slava şi cinstea şi pacea la tot cel ce lucrează binele, iudeului mai întâi şi elinului. Că nu este părtinire la Dumnezeu<D> (Romani 2, 9-11).
Pentru aceasta, iubiţilor, să ne trezvim întru rugăciuni către Domnul şi întru milostenii, cu toată smerita cugetare, până mai a-<Ş-2>vem vreme, ca să ne izbăvim de răutăţile cele mai sus zise. Că Dom<Ş0>-nul voieşte, pentru multa Lui bunătate, ca noi toţi să ne mântuim (I Timotei 2, 4). Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru curăţenie
ŢCEN = Sfătuirea a 36-a
Aseamănă pe curăţenie, iubite frate, cu finicul; că finicul are inima sa albă, iar împrejurul lui sunt numai viermi care înconjură albiciunile lui. Deci se cuvine să avem dragoste curată către toţi oamenii, îndeosebi către cei de credinţa noastră (Galateni 6, 10). Iar către oamenii cei potrivnici şi iubitori de dulceţi, asprime, însă <Ş-2>întru cunoştinţă, în întreaga înţelepciune şi pace, precum zice Apos<Ş0>-tolul: <MI>Iar robul Domnului nu se cuvine a se lupta, ci blând a fi către toţi, învăţător, nepomenitor de rău, întru blândeţe pedepsind pe cei ce se pun împotrivă, ca doar le va da lor Dumnezeu pocăinţă spre cunoş-tinţa adevărului şi să se izbăvească din cursa diavolului, de care sunt vânaţi spre voia lui<D> (II Timotei 2, 24-26).
O, curăţenie, care urăşti desfătarea, răsfăţarea, împodobirea trupului şi înfrumuseţarea hainelor! O, curăţenie, urâtoarea buca-telor celor scumpe şi alungarea beţiei! O, curăţenie, înfrânarea ochilor, şi care povăţuieşti tot trupul de la întuneric la lumină! O, curăţenie, care stăpâneşti pe trup şi îl robeşti şi către cele cereşti priveşti cu ochi ascuţiţi! O, curăţenie, născătoarea dragostei şi a pe-<Ş-2>trecerii îngerilor! O, curăţenie, care ai inima curată, grumazul dulce<Ş0> şi faţa luminată! O, curăţenie, care pe iubitorul de Dumnezeu l-ai înălţat în pământ străin, încât, pe cei ce l-au cumpărat pe el, i-ai răscumpărat! O, curăţenie, dar al lui Dumnezeu, pildă de bunătate, de învăţătură şi de cunoştinţă! O, curăţenie, care bucuri inima celui ce te are pe tine şi sufletul îl într-aripezi spre cele cereşti! O, cură-ţenie, care izvorăşti bucurie duhovnicească şi risipeşti scârba! O, curăţenie, care urăşti cele rele şi cele bune le iubeşti! O, curăţenie, care micşorezi patimile şi lucrezi nepătimirea! O, curăţenie, care pe drepţi îi luminezi şi pe diavolul îl întuneci şi către plata chemării celei de sus întru Hristos iute alergi (Filipeni 3, 14).
O, curăţenie, care alungi trândăvia şi agoniseşti răbdarea! O, curăţenie, sarcină uşoară, care de ape nu te cufunzi, şi bogăţie veş-nică, ascunsă în sufletul omului iubitor de Hristos, pe care o va afla, în vreme de nevoie, cel ce o are pe aceasta! O, curăţenie, avuţie bu-nă, care nu te vatămi de fiare şi nu te arzi de foc! O, curăţenie, care ţii în mâini bogăţie nemincinoasă şi alungi împuţinarea! O, curăţe-nie, căruţă duhovnicească, care înalţi pe cel ce te are! O, curăţenie, care găzduieşti în sufletele celor blânzi şi smeriţi, şi îi faci oameni ai lui Dumnezeu! O, curăţenie, care înfloreşti ca trandafirul în mijlo-cul sufletului şi toată casa lui o umpli de bună mireasmă! O, curăţe-nie, înaintemergătoare şi împreună-lucrătoare cu Sfântul Duh! O, curăţenie, care pe Dumnezeu Îl îndupleci şi făgăduinţele Lui le pri-meşti şi înaintea tuturor oamenilor ai aflat dar!
Pe aceasta au iubit-o sfinţii; pe aceasta iubind-o Sfântul Ioan Evanghelistul, s-a învrednicit a se culca pe pieptul Domnului Slavei (Ioan 13, 25). O, curăţenie, care nu numai întru cei de-a pururea feciorelnici te odihneşti, ci şi întru cei căsătoriţi! Deci, pe aceasta şi noi, robi binecuvântaţi ai Mântuitorului, să o iubim cu toată inima, ca să bucurăm pe Duhul Lui Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru noi. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.


ŢEFR = <Ş4>Pentru a nu împrăştia ochii,<Ş0>
ŢEFR = <Ş4>ci mai vârtos să avem privirea jos,<Ş0>
ŢEFR = <Ş4>iar sufletul sus, către Domnul.<Ş0>
ŢCEN = Cum se biruie dracul curviei
ŢCEN = Sfătuirea a 37-a
Nu numai prin depărtarea de bucate, ci şi prin oprirea ochi-lor, ca să nu vadă deşertăciuni, se surpă dracul curviei, că în ochiul cel neînfrânat este preacurvia, după cum şi Domnul a mărturisit: <MI>Amin zic vouă, că tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa în inima lui<D> (Matei 5, 28). Pe această prea-curvie o dezrădăcinează cel ce îşi are ochiul jos, iar sufletul către Domnul; şi cel ce şi-a stăpânit pântecele, şi-a stăpânit şi privirea. Căci cumplit vânzător este ochiul cel împrăştiat, iar celelalte patimi dintru aceasta se aprind. Iar războiul privirii, chinuieşte pe suflet, şi când este de faţă şi când nu este, arzând mintea cu pofta.
Adică, ce zic, iubiţilor? A auzit cineva dulce glăsuire de muzi-că şi a trecut. Apoi a auzit glas de jale; şi plânsul a alungat dulcea glăsuire a muzicii. Aşijderea încă, a gustat cineva miere şi apoi a gustat ceva amar, iar amărăciunea a împins afară dulceaţa mierii din gâtlej. La fel şi mirosirea. A mirosit cineva vreo dulceaţă oare-care, apoi a mirosit şi împuţiciune rea. Şi împuţiciunea cea rea a stins dulceaţa mirosirii. Apoi iarăşi, s-a atins cineva de apă rece, după aceea s-a atins de apă fierbinte, iar căldura fiebinţelii a înlă-turat răceala apei. Dar războiul ochiului celui împrăştiat, arde pe minte cu pofta, şi fiind şi nefiind materia de faţă. Încă şi visuri nălu-ceşte în inimă, fiindcă dracii zugrăvesc ispita în cuget şi războiesc mintea, închipuind în imaginaţie ispita. Pentru aceasta Proorocul se roagă, zicând: <MI>Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciune<D> (Psalmul 118, 37), că înşelăciunea poftei schimbă mintea cea fără de ră-utate, şi întru biruirea ochilor este toată osteneala dracilor.
Deci, când vine dracul să închipuiască ispita şi să zugrăvească în cugetul tău frumuseţea vreunei femei pe care ai văzut-o vreoda-tă sau ceva din cele asemenea, adu-ţi în mijloc frica de Dumnezeu <Ş-2>şi gândul la cei ce dorm în morminte. Gândeşte-te la ziua ieşirii tale,<Ş0> când sufletul tău se va despărţi de trup. Ia în minte înfricoşatul şi <Ş-2>groaznicul glas pe care îl vor auzi cei ce s-au lenevit la lucrurile drep<Ş0>-tăţii şi poruncile lui Hristos nu le-au păzit: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, întru întunericul cel mai dinafară<D> (Matei 25, 41; 22, 13); adu-ţi aminte de viermele cel nea-dormit şi de munca cea fără de sfârşit (Marcu 9, 44). Acestea gân-dindu-le şi pomenindu-le, pofta dulceţii se va risipi din cugetul tău, precum se risipeşte ceara de faţa focului, că diavolii nu pot sta îm-potriva fricii de Dumnezeu. Că cel ce nu se împotriveşte poftei, ci se răspândeşte cu neînfrânare, slobozindu-şi ochii, negreşit şi-a ple-cat şi cugetul către patimi. Şi de n-ar fi fost ruşinea omenească, de multe ori şi trupul şi l-ar fi stricat.
Deci, de nu se va trezvi unul ca acesta şi de nu va pune înain-tea ochilor săi frica de Dumnezeu, nu va întârzia să-şi strice şi tru-pul. Că acestui drac ce sfătuieşte a răspândi ochii, alt drac îi urmea- ză, care fireşte, cu trupul lucrează păcatul. Că dacă va vedea cel de al doilea pe cel dintâi că a putut pleca sufletul spre răspândire, în-dată începe a-l sfătui să lucreze păcatul şi cu trupul. Şi începe întru acest fel a sfătui şi a zice către cel biruit de ochi: <192>Iată, cu voirea ai păcătuit şi cu inima ai preacurvit. Acum şi din poruncă ai căzut şi păcatul călcării de poruncă s-a scris ţie acum. Deci, acum săvârşeş-<Ş-2>te-ţi pofta ta, că aceeaşi este şi a lucra şi a gândi.  Deci, îndulceşte-te<Ş0> de pofta ta<169>.
Dar tu să nu te pleci socotelilor lui, fiindcă zice Apostolul: <MI>Că gândurile lui nu ne sunt necunoscute <D>(II Corinteni 2, 11). Că întru aceasta voieşte să vâneze sufletul tău. Ascultă o pildă pentru aceas<Ş-2>ta: <192>Un tânăr oarecare, având trei fecioare iubite, s-a dus într-o ţară<Ş0> îndepărtată. Şi zăbovind el, una din fecioare şi-a luat bărbat. A do-ua, biruindu-se, a curvit şi a rămas îngreuiată. Iar cealaltă fecioară a zis întru sine: ®De nu m-aş ruşina de oameni, şi eu mi-aş lua mie bărbatŻ. Şi a început fecioara a se năluci în nişte gânduri ca acestea. Dar şi-a adus aminte de tânărul cel din călătorie, de la care lu-ase arvuna împreună cu celelalte fecioare. Şi căindu-se, a plâns pentru gândurile rele ce s-au suit în inima ei<169>. 
Deci, când va veni tânărul, care dintre cele trei fecioare îi va fi lui bine primită? Au nu cea de pe urmă care numai a gândit şi nimic rău nu a lucrat? Ci încă s-a şi pocăit pentru gândirea cea rea! Pentru aceasta este nevoie a zice dracului celui ce sfătuieşte către fapta păcatului celui fără de lege: <192>Deşi cu ochiul am căzut şi cu inima am preacurvit, însă pe această inimă care a preacurvit cu sus-pinuri negrăite o voi zdrobi, şi voi spăla cu lacrimi ochiul ce a căzut, <Ş-2>că <MI>inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi<D> (Psalmul 50, 18)<169><Ş0>. Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru blânda pătimire
ŢCEN = Sfătuirea a 38-a
Monahe, oare aşa ai făgăduit să placi lui Hristos, adică a nu suferi cu vitejie ispitele şi necazurile ce vin asupra ta de la cei po-trivnici, nici a primi certările şi sfătuirile de la înaintestătătorul tău? Ia aminte la ce zice Apostolul: <MI>Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii din curvie<D> (Evrei 12, 8). Ai fost bătut? Bucură-te! Multă este plata. Că şi Apostolii, când mântuirea o vesteau lumii, erau bătuţi ca nişte făcători de rele (Fapte 5, 40), şi nu se mâniau, nici nu slăbeau în credinţă, ci se bucurau că s-au în-vrednicit a fi necinstiţi pentru numele Lui. Deci şi tu bucură-te că te-ai învrednicit a fi necinstit pentru numele Lui.
Dar poate va zice cineva din cei mai leneşi: <192>Mă scârbesc că mi s-a întâmplat aceasta, după ce m-am ostenit atât de mult!<169>. A-ceasta te scârbeşte pe tine, robule al Domnului? Din aceasta poţi să te cunoaşti pe tine dacă, după atâţea ani, ai biruit patimile. Te-ai bucurat când a venit asupra ta necinste? Nu te-ai înălţat când ai fost slăvit? Că dacă cuiva i se pare că este ceva, nimic fiind, pe sine se înşeală, că iscusinţa cârmaciului se arată în vremea furtunii. Că cel ce se făleşte şi zice: <192>Am atâţea ani în viaţa monahicească<169>, iar lucrarea cinului nu o arată,  nici chipurile vieţii celei cinstite nu şi le-a împlinit, acesta este ca cel ce poartă uneltele al căror meşteşug încă nu le-a învăţat.
 Ai îmbătrânit în chipul monahicesc? Atunci, ca cel ce eşti iscusit în viaţa aceasta, fă-te pildă bună celor tineri şi neiscusiţi; iar dacă eşti nou începător, supune-te celor mai bătrâni. Că dacă osta-şii se supun împăratului celui pământesc, povăţuitorilor şi voievo-zilor lor, oare cu cât mai vârtos ni se cuvine nouă a ne supune? Nu numai de frică, ci şi pentru conştiinţă (Romani 13, 5). Că dacă cei care trupeşte se ostăşesc, toată sârguinţa o arată ca să slujească ce-lor mai mari ai lor, cum tu, care şi de însăşi viaţă te-ai lepădat, su-feri a te târî de nişte patimi ca acestea, învârtoşându-te şi nesupu- nându-te şi lepădând certarea cea întru Hristos? Şi încă laudele şi slavele sihaştrilor celor desăvârşiţi le pofteşti, dar fugi de ostenelile prin care aceştia s-au făcut cinstiţi.
Pentru ce suferi a pierde atâta linişte şi osteneală, pentru o zi sau un ceas de plăcere? Dacă singur te vei ucide pe tine, oare cine va fi cel ce te va milui pe tine? Aceasta este lauda ta? Aceasta este iscusinţa ta, că dacă s-ar întâmpla un mic necaz te lepezi de chipul monahicesc, într-armând pe vrăjmaşul asupra ta, prin însăşi lenevi-rea ta? Nu, frate, să nu dai spatele vrăjmaşilor, ci stai împotrivă şi bate război şi vor fugi de tine. Că socotesc eu, că cel ce a primit a-supra sa purtarea de grijă a ta, nu se bucură de prihănirea ta, ca cel <Ş-2>ce va să dea seamă Domnului pentru tine. Ci bucurie îi va fi lui, dacă<Ş0> te va pune pe tine desăvârşit înaintea Domnului.
Deci, vino-ţi întru tine, iubite, şi întoarce-te la odihna ta. Îm-bracă-te cu platoşa credinţei şi pune-ţi coiful mântuirii, ia-ţi sabia Duhului Sfânt, Care este cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Fă-te chip de blândeţe fraţilor celor de un suflet. Să se minuneze şi cei mai mari decât tine de răbdarea ta. Să se bucure şi Duhul Sfânt, Care locuieşte în tine, de vitejia ta. Iar dacă o mică ispită nu suferi, cum o vei suferi pe cea mare? Şi dacă un prunc nu biruieşti, cum vei birui pe bărbatul cel desăvârşit? Şi dacă o palmă şi o lovire pes-te obraz nu suferi, cum îţi vei purta crucea ta? Şi dacă crucea nu o vei purta, cum vei moşteni slava în ceruri, împreună cu cel ce zice: <MIŞ-2>Acestea toate au venit peste noi şi nu Te-am uitat şi n-am făcut strâmbă-tate întru aşezământul de lege al Tău<DŞ0>? (Psalmul 43, 19). Şi iarăşi: <MI>Pentru Tine suntem omorâţi toată ziua, socotitu-ne-am ca nişte oii de junghiere<D> (Romani 8, 36).
<Ş2>Voiam să tac, iubite, pentru ruşinea feţii mele, dar durerea inimii<Ş0> mele mă sileşte a grăi. Aşa, frate iubite, am uitat acelea pe care le-a pătimit pentru noi Stăpânul nostru al tuturor. A fost de-făimat, a auzit: <MI>Ai drac!<D> (Ioan 7, 20; 10, 20), şi nu S-a mâniat. A fost numit înşelător, a fost pălmuit, a fost bătut cu pumnul (Matei 26, 67), a fost pironit pe cruce, oţet cu fiere a gustat (Matei 27, 34), cu suliţa în coastă a fost împuns (Ioan 19, 34). Toate acestea le-a răb-dat pentru mântuirea noastră.
Vai mie, vai mie, ticălosului! Vai mie, ticălosului şi păcătosu-lui, că fără de răspuns sunt! Ce voi zice sau ce voi grăi înaintea Ta, a Celui ce cunoşti cele ascunse ale inimii mele? Dumnezeule, mi-lostiv fii mie, nevrednicului, celui ce nicidecum ocară sau cuvânt nu voiesc a răbda pentru Tine, Cel ce atâtea ai răbdat pentru noi. Cine nu va plânge pentru mine, care am luat evlavia drept acoperământ al răutăţii? Cu cuvintele mă numesc monah, iar cu lucrurile întărât! Cu adevărat s-a răcit dragostea din multe suflete (Matei 24, 12).
Dar, mă rog, să ne deşteptăm către Domnul, că El nu leapădă pe cei ce voiesc să se mântuiască, ci le şi ajută. Să zicem şi noi toţi <Ş-2>cu Proorocul: <MI>Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, că Domnul ţi-a<Ş0> făcut ţie bine, că a izbăvit sufletul meu din moarte, ochii mei din la-crimi şi picioarele mele din alunecare. Bine voi plăcea înaintea Dom<Ş-2>nului, în pământul celor vii<D> (Psalmul 114, 7-9). Ca şi noi să ne învred<Ş0>- nicim a auzi acestea: <MI>Fiul meu acesta mort era şi a înviat, pierdut a fost şi s-a aflat <D>(Luca 15, 24). Că Dumnezeului nostru I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢEFR = <Ş8>Pentru cei nesupuşi, pentru înviere,<Ş0>
ŢEFR = <Ş8>pentru frica lui Dumnezeu<Ş0>
ŢEFR = <Ş8>şi pentru Judecata ce va să fie<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 39-a
Iubite, dacă ar veni vreun frate la tine şi te-ar ruga, zicând: <192>Vino împreună cu noi, să vărsăm sânge, să ne însoţim într-o unire, iar pe cei ce se împotrivesc să-i gonim. Să stăm împotriva celor mai bătrâni şi să nu ne ruşinăm de cărunteţe. Să batem pe economi, să luăm în râs pe cei liniştitori, să batjocorim pe cei cucernici. Să-i su-<Ş-2>punem pe toţi nouă, ca să fim cunoscuţi. Fiind mustraţi, să nu tăcem.<Ş0> <Ş-2>Să strigăm toţi împreună, ca să nu se arate minciuna noastră. Şi, sfă<Ş0>-tuindu-ne, îngâmfarea să o ţinem şi fiind mângâiaţi să ne înălţăm. <Ş-2>Să fie tăria noastră lege a dreptăţii, că neputinţa se arată netrebnică<169>.<Ş0>
Deci, tu, să nu mergi în cale împreună cu dânşii! Abate-te de la dânşii şi schimbă-ţi drumul, că nu vor adormi până nu vor face rău. Şi către cel ce îţi zice acestea, răspunde-i: <192>Eu nu am treabă<169>. De acestea ai fugit şi iarăşi întru acestea vrei să slujeşti? Ce folos de perii cei tunşi? Sau ce folos vor dobândi din aceste lucruri? Să luăm în minte că am ieşit din lume ca să ne facem monahi, iar acum voieşti să tulburi sufletele fraţilor? Însă, auzind adevărul, nu te mâ-nia, că de obşte este folosul.
Oare nu ştii cele ce cântăm? Oare nu aceasta cântăm: <MI>Fericit <Ş-2>bărbatul care nu a umblat în sfatul necredincioşilor, şi în calea păcăto<Ş0>-şilor nu a stat şi pe scaunul pierzătorilor nu a şezut. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea<D>? (Psalmul 1, 1-2). Şi iarăşi zice: <MI>Că ştie Domnul calea drepţilor şi calea necredincioşilor va pieri<D> (Psalmul 1, 6). Şi întru alt Psalm zice: <MI>Că iată cei ce se depărtează de la Tine vor pieri. Pierdut-ai pe tot cel ce se leapădă <Ş-2>de Tine. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este<D> (Psalmul 72, 26-27)<Ş0>. Şi <Ş-2>iarăşi zice: <MI>Iar vrăjmaşii Domnului îndată ce s-au mărit ei şi s-au înăl<Ş0>-ţat, s-au stins, ca fumul au pierit<D> (Psalmul 36, 20). <MI>Iar cei blânzi vor <Ş-2>moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii<D> (Psalmul 36, 11).<Ş0>
Zice încă şi în alt Psalm: <MI>Ce te făleşti întru răutate, puternice, fără de lege toată ziua?<D> (Psalmul 51, 1). Şi în alt loc, zice: <MI>Nu a locuit în mijlocul casei Mele cel mândru. Cel ce<D> <MI>grăieşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor Mei<D> (Psalmul 100, 9), că pe mulţi a înşelat gândul înaltei cugetări, îngâmfându-se în deşert. Că scris este: <MI>Nu cugetaţi la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi spre cele smerite<D> (Romani 12, 16).
Deci, linişteşte-te, te rog, ca nu cumva puţină vreme să te în-dulceşti de sfatul tău, iar cele de pe urmă ale tale să le săvârşeşti <Ş-2>întru durere, şi apoi să începi a grăi împotriva acestui loc sfânt, după<Ş0> cum este scris: <MI>Cel ce mănâncă pâinile Mele, a ridicat asupra Mea vi-cleşug<D> (Psalmul 40, 9).
Deci, să mergem la chiliile noastre, să ne plângem păcatele, ca pe Dumnezeu, pentru Care am şi ieşit din lumea cea deşartă,  <Ş-2>să-L înduplecăm, ca nu cumva să ne răpească moartea <MI>şi nu va fi Cel <Ş0>ce izbăveşte<D> (Psalmul 49, 23). Să gândim aceasta, că acum deşi <Ş-2>sun<Ş-3>tem câte o mie, dar în vremea morţii unul câte unul ne vom duce<Ş-2> de aici.<Ş0> Numai lucrurile fiecăruia vor călători împreună cu el, după cum a lucrat, ori bine, ori rău. Acestea cugetă-le, de acestea grijeşte-te, ca să poţi să scapi de urgie. Că nu este cu putinţă a scăpa noi din mâi-nile Celui ce ne-a zidit pe noi, după cel ce zice: <MI>Unde mă voi duce de la Duhul Tău? Şi de la faţa Ta unde voi fugi<D>? (Psalmul 138, 7).
Deci, nimeni să nu se amăgească pe sine, că înaintea divanu-lui lui Hristos ni se cade nouă să stăm, unde vor fi toate goale şi descoperite ochilor Lui (Evrei 4, 13), acolo unde vor sta înainte mii de mii şi milioane de milioane de Sfinţi Îngeri şi toate puterile cerurilor se vor clăti (Matei 24, 29; Marcu 13, 25; Luca 21, 26). 
Unde va fi atunci înalta cugetare şi îngâmfarea? Unde beţia şi <Ş-2>mânia? Unde neînfrânarea, îngrozirea şi mândria cea deşartă? Cine<Ş0> va suferi înfricoşata groază a îngerilor lui Dumnezeu? Să gândim că <Ş-2>cei ce au răbdat pentru Hristos şi bine I-au plăcut în veacul de acum,<Ş0> aceştia ne vor judeca pe noi, precum este scris: <MI>Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? <D>(ICorinteni 6, 2). Că ei oameni asemenea nouă, pătimaşi fiind în lume, lui Dumnezeu bine au plăcut. Iar noi pe cel rău făcându-L, pe Dumnezeu întărâtăm.
Dar poate va zice cineva din cei cu două feţe: <192>Ştie Domnul neputinţa mea, şi Se va milostivi spre mine<169>. Vai mie, vai mie! Cine nu va plânge pentru acestea? Că la lucrul Domnului pricinuim ne-putinţă, iar în lupte şi însoţiri necuviincioase şi în a face cele rele suntem puternici. Ce te înşeli pe tine socotind că vei batjocori pe Dumnezeu? Nu semăna rele şi nu vei secera rele (Galateni 6, 7). Auzi pe cel ce zice: <MI>Cine ar putea să-I stea împotrivă şi să rămână teafăr? El mişcă munţii din loc, fără ca ei să prindă de veste că El i-a <Ş2>răsturnat în mânia Lui<D> (Iov 9, 4-5). Sau, mai ales, inimile noastre s-au<Ş0> îngroşat cu mahmuria, cu beţia şi cu grijile lumeşti, iar din a-ceastă cauză rânduiala noastră nu putem să o cunoaştem? Că în loc de a gândi fiecare din noi şi a zice sufletului său: <192>Dacă eu nu pot petrece şi a vieţui bine, ci mă port de tot vântul, pentru ce să tulbur sufletele altora spre a mea osândă?<169>.
Oare n-ar fi mai bine dacă prin sfătuire şi prin îndemnare aş <Ş-2>opri pe cei ce fac tulburare, ca să nu cad din aşezarea de fiu? Că scris<Ş0> este: <MI>Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor che-ma<D> (Matei 5, 9). Iar acum, ce să fac eu, leneşul? Ce voi răspunde în ziua Judecăţii înaintea înfricoşatului Divan, pentru sufletul meu? <Ş-2>Dar pentru aceia pe care i-am smintit din calea adevărului? Că unul,<Ş0> adică, a lăsat pe tatăl său şi pe mama sa, iar altul muiere, şi fii, şi prieteni, şi avuţie, pentru nădejdea lui în Iisus Hristos, şi liniştea a ales-o. Iar eu nu încetez a-i tulbura pe aceştia şi a-i necăji<169>. Iar tu <Ş-2>cele împotriva acestora lucrezi şi nu te linişteşti în chilia ta, ci încon<Ş0>-juri chiliile monahilor, răzvrătind sufletele fraţilor, clevetind pe fra-te către frate, punând socoteli rele în cugetele lor şi, spulberând praful gândurilor, pricinuieşti tulburări frăţimii. Pentru că te-ai lă-sat robit de patima cea rea, aceste lucruri nebuneşti le-ai învăţat.
Pentru ce nu ţi-e milă de viaţa ta? Pentru ce paguba sufletului tău o socoteşti câştig? Pentru ce tragi asupră-ţi rele străine? Măcar de acum înainte se cuvinte să te înţelepţeşti şi să te linişteşti, chiar dacă mărturiseşti că eşti mustrat de dânşii. Când vei cădea desăvâr-şit întru adâncul răutăţilor, atunci şi tu vei prihăni pe vrăjmaşii ade-vărului, după cel ce zice: <MI>Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, <D>şi ce- lelalte,<MI> iar sfatul Domnului rămâne în veac<D> (Psalmul 32, 10-11). Sau încă mai vârtos, din învârtoşarea inimii noastre şi cu puterea trupu-lui ne înălţăm, neştiind că: <MI>Uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tă-riei lui<D> (Psalmul 32, 16). Şi după puţine: <MI>Iară ochii Domnului spre cei ce se tem de El, ca să izbăvească din moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe dânşii în foamete<D> (Psalmul 32, 18).
Pentru ce nu primeşti când eşti sfătuit? Că văzu ochii tăi iubi-re de stăpâniri? Nu te bucura de slavă, ci caută la primejdia ce urmează. Că cei ce au stăpânire, tare vor fi cercaţi. Că dacă de un su- <Ş2>flet, pe care ni l-a încredinţat nouă Domnul, nu am purtat grijă şi l-am<Ş0> lăsat pe el de s-a înţelenit, ca o vie neîngrijită şi neîngrădită cu gard, apoi cum ne va încredinţa nouă purtarea de grijă a tot ra-iul? Că cel ce întru puţin este credincios şi întru mult este credincios. Şi cel ce întru lucrul cel prea mic este necredincios şi întru cel mare este necredincios (Luca 16, 10).
Deci, să ne rugăm pentru sufletul care ne-a fost încredinţat şi pentru care vom da răspuns, când va cerceta Domnul pe toată lu-mea. Că nu mică primejdie urmează celui ce îi este încredinţată gri-<Ş-2>ja turmei, de nu va ocârmui turma după voia Păstorului Celui Mare<Ş0>, după cum s-a zis mai sus. Să ne trezim mai înainte de a ne duce noi acolo, unde nu este cel ce mângâie. Acolo vom vedea pe cei blânzi şi smeriţi cu inima întru multă slavă, iar noi, cei ce suntem neple-caţi, întru strâmtori. Că nu facem nimic pentru Dumnezeu, nimic pentru dragostea Lui, nimic cu smerită cugetare, ci toate cu mân-drie, toate pentru plăcerea oamenilor şi pentru pierzătoarea slavă deşartă. Toţi suntem mândri, toţi iuţi, toţi mânioşi, că unii pe alţii ne zavistuim, unii pe alţii ne muşcăm. <MI>Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte. Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru<D> (Psalmul 98, 8-9). Auzi pe Cel ce zice: <MI>Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine, risipeşte<D> (Matei 12, 30).
Oare ai uitat de piatra cea de moară, cea hotărâtă spre munca <Ş-2>celor ce fac smintelile? (Matei 18, 6; Luca 17, 1-2). Nu te înşela, omu<Ş0>-le, că nu este cu putinţă să sporeşti fără frica de Dumnezeu şi fără smerita cugetare, că sporirile cele ce se fac fără de acestea sunt pri-cinuitoare de pagubă. Că scris este: <MI>Nimeni nu-şi ia singur cinstea a-ceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu<D> (Evrei 5, 4). Deci, <MI>abate-te de la rău şi fă bine! Caută pacea şi o urmează pe ea. Că ochii Domnului spre cei drepţi, şi urechile Lui spre cei ce fac rele, ca să piardă de pe pământ pomenirea lor<D> (Psalmul 33, 13-15).
Să nu ne dăm după nălucirile şi slavele veacului acestuia, căci <Ş-2>nu se deosebesc de umbră. Că mulţi bogaţi, adormind, s-au sculat să<Ş0>-raci. Şi cel ce astăzi este boier, mâine fără averi se face. Şi cel ce as-tăzi este împărat, mâine se va sfârşi. Iar cei ce aşteaptă pe Domnul şi cei ce au urât înşelăciunile veacului acestuia sunt fericiţi că slava cea veşnică cu adevărat vor moşteni. Că bogatul acela, care se îm-brăca cu vison şi cu purpură şi se veselea în toate zilele luminat, era fericit de fiii veacului acestuia, dar nu şi de îngerii lui Dumnezeu. Iar Lazăr cel sărac şi rănit, era lepădat la poarta bogatului şi poftea să se sature din fărâmiturile ce cădeau de la masa lui. Şi câinii ve-nind îi lingeau rănile. Dar Lazăr nu poftea de la bogat, nici din bu-catele mesei lui, nici din cele ce mânca bogatul, ci poftea pe cele proaste, din care mâncau şi câinii. Şi pe cât era bogatul lăudat şi mărit de cei ai veacului acestuia pentru slava cea dimprejurul lui, pe atât era săracul defăimat şi urât de dânşii. Însă îngerii lui Dumnezeu se minunau de răbdarea lui. 
Sosind sfârşitul amândorura, săracul a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam, iar bogatul a fost aruncat în muncă. Şi în iad, ridi-cându-şi ochii săi, fiind în chinuri, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: <MI>Părinte Avraame, milu-ieşte-mă şi trimite pe Lazăr, să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Şi a zis lui, Avraam: Fiule, adu-ţi aminte că ţi-ai luat cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea între noi şi între voi s-a întărit pră-<Ş-2>pastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată; nici<Ş0> cei de acolo să treacă la noi. Şi a zis bogatul: Rogu-te, dar, Părinte Avraame, ca să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor aceasta, ca să nu vină şi ei în văpaia aceasta. Şi i-a zis A-vraam: Au pe Moise şi pe Prooroci, să-i asculte pe dânşii. Iar el a zis: Nu, Părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi, înviind, s-ar duce către dânşii, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă pe Moisi şi pe Proo-roci nu vor crede, nici dacă ar învia cineva dintre morţi, nu vor crede<D> (Luca 16, 23-31). Deci, ce a folosit bogatului în ceasul acela bogăţia pe care o avusese, şi veselia cu care se veselise în toate zilele?
<Ş-2>Să ne sârguim, iubiţi fraţi, a scăpa de muncile cele gătite defăi<Ş0>-mătorilor, mai înainte de a fi daţi noi în locul acela al muncii. Căci atunci vom plânge cu amar, nefiind cine să îmbuneze sau să mân-gâie. Auzind încă şi de la cei ce muncesc (draci), că de o muncă mai rea decât aceste munci sunteţi vrednici. Că voi înşivă v-aţi făcut acestea. Având putinţa, în scurta vreme a lumii ce a trecut, să scă-<Ş2>paţi de osânda aceasta prin pocăinţă, v-aţi lenevit. V-aţi ospătat, v-a<Ş0>ţi hrănit inimile voastre, ca în ziua de junghiere (Iacov 5, 5). Unde sunt îndulcirile vremii celei trecute? Unde este înşelăciunea ei şi râsul? Oare nu au trecut ca umbra şi ca negura ce se împrăştie de vânt subţire şi ca un fum de vânt s-a risipit?
Deci, acum, precum aţi poftit, îndulciţi-vă, că nu v-aţi îndestu-lat de acestea. Căci nu numai pe voi înşivă v-aţi aruncat în groapa relelor, ci şi pe alţii i-aţi tras împreună cu voi. Şi nu v-aţi îndestulat numai cu aceasta şi v-aţi lenevit de mântuirea voastră, ci aţi răz-vrătit şi alte suflete. Deci care faptă bună, care împlinire de porun-<Ş-2>că va îndupleca pe Dumnezeu pentru voi? Căci sufletele voastre erau<Ş0> pline de pizmă amară, de pricire, de zavistie şi de toată răutatea; şi aţi iubit mânia fiarelor sălbatice. Iar acum v-au înconjurat pe voi toate relele, pe care le-aţi lucrat în vremea ce a trecut.
Când Dumnezeu vă grăia vouă prin Sfintele Scripturi, voi aţi defăimat, aţi râs, v-aţi răspândit. Şi pe cât arăta îndelungă-răbdare Bunul Dumnezeu către voi, pe atât se înmulţeau şi păcatele voas-tre. Când Dumnezeu vă zicea: <MI>Nu iubiţi lumea şi cele din lume<D>, voi vă luptaţi pentru slavă şi iubire de argint. Când Dumnezeu vă zi-cea: <MI>Fericiţi cei ce plâng acum, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei săraci cu duhul că acelora este împărăţia cerurilor<D>, voi v-aţi făcut mândri, încă şi îngâmfaţi, şi v-aţi dat pe voi la râs şi la înşelăciune. Când Domnul vă zicea: <MI>Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni pă-mântul<D>, voi v-aţi făcut sălbatici şi neîmblânziţi. Când Domnul vă zicea: <MI>Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează de dreptate, că aceia se vor sătura<D>, voi aţi urât dreptatea şi pe cei ce o lucrau i-aţi prigonit. Când Domnul vă zicea: <MI>Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui<D>, voi aţi petrecut fără milă şi fără durere în inimă, către oamenii cei ase-menea vouă pătimaşi. Când Domnul vă zicea: <MI>Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor<D> <MI>vedea pe Dumnezeu<D>, inimile voastre cugetau lă-comie şi pofte rele. Când Domnul vă zicea: <MI>Fericiţi cei prigoniţi pen-tru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor<D>, voi aţi necăjit pe cei drepţi şi nu aţi păzit adevărul.
Deci, acum ce strigaţi? Vremea pocăinţei a trecut. Aici este a <Ş-2>răsplătirii. Acum drepţii se încununează, iar voi, păcătoşilor, v-aţi dat<Ş0> în gheena focului. Acum drepţii ca lumina strălucesc în împărăţia cerurilor, iar voi, păcătoşilor, v-aţi dat întru întunericul cel mai din afară. Acum drepţii împreună cu îngerii Îl laudă pe Dumnezeu, iar voi, păcătoşilor, plângeţi din munci şi scrâşniţi cu dinţii căindu-vă, că vremea pocăinţei voastre aţi pierdut-o în lenevire. Oare nu sun-teţi voi cei care v-aţi despărţit de cei drepţi şi aţi râvnit lucrurile celor păcătoşi? Iar acum şi ei şi voi v-aţi dat muncii, şi se cuvine a suspina pentru muncile şi pedepsele cele aduse amândorura.
 Atunci şi noi, tare suspinând, vom striga cu amară plângere zicând: <MI>Drept eşti, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale<D>, căci când eram în veacul cel ce a trecut ne-ai arătat nouă acestea prin Sfintele Scripturi şi nu credeam, ci inima noastră se îndoia. Iar acum le vedem luminat cu ochii pe toate (Tobit 3, 2). Vai nouă, că am pierdut zilele noastre întru multă lenevire!
Deci, acestea mai înainte cunoscându-le, iubiţii mei fraţi, să <Ş-2>ne sârguim a scăpa de acea ruşine şi muncă veşnică, ca să ne învred<Ş0>ni-cim bucuriei drepţilor. Până când poftele omului celui vechi le vom purta în noi? Până când mintea noastră o vom lăsa întru deşartele dulceţi ale veacului acestuia? Să ne deşteptăm de acum, să ne tre-zim ca din somn, din pomenirea vieţii acesteia deşarte. Să avem sus mintea şi inima noastră, unde sunt cele prea bune şi prea frumoase, unde este viaţa cea adevărată şi lumina cea adevărată. Să urâm lu-mea şi cele din lume! Să defăimăm pe acelea care se strică, pentru cele nestricăcioase; pe cele pământeşti, pentru cele cereşti! Să iu-bim pe Domnul, Cel ce ne-a făcut pe noi, cu toată puterea, pe Stă-pânul Cel bun şi iubitor de oameni! Să ne iubim unii pe alţii, pentru Domnul. Uite la iubirea de oameni a Stăpânului, că a zis către uce-<Ş-2>nicii Săi: <MI>Întru acestea vor cunoaşte toţi, că sunteţi ucenici ai Mei, dacă<Ş0> <Ş-2>veţi avea dragoste unii faţă de alţii<D>. Nu a zis: <192>dacă Îmi veţi aduce Mie<Ş0> viţei şi ţapi<169>, ci a zis: <192>dacă veţi avea dragoste unii cu alţii<169>.
Deci, să păzim dragostea, fraţilor, curăţenia, liniştea, smerita cugetare şi câte se cuvin Sfinţilor. Să urâm neruşinarea şi multa cu-vântare, că scris este: <MI>Bărbatul limbut nu se va îndrepta pe pământ. Pe bărbatul nedrept relele îl vor vâna spre stricăciune. Cunoscut-am că va face Domnul judecată săracilor şi izbândă lipsiţilor. Iar drepţii se vor mărturisi numelui Tău şi vor locui cei drepţi în faţa Ta<D> (Psalmul 139, 11-13). Şi iarăşi zice: <MI>Spre cine voi căuta, fără numai spre cel blând şi liniştit şi care se cutremură de cuvintele Mele<D> (Isaia 66, <Ş-2>2). Iar Însuşi Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel<Ş0> ce are stăpânire peste viaţă şi peste moarte, să lumineze ochii minţii voastre ca să-I slujiţi Lui cu bună plăcere în toate zilele vieţii voas-tre şi să aflaţi milă înaintea Lui în ziua aceea. Mă rog vouă, pome-niţi-mă şi pe mine, păcătosul, întru rugăciunile voastre, ca să Se mi- lostivească Stăpânul tuturor şi spre mine, nevrednicul. Că Lui I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢCEN = Pentru cucernicie
ŢCEN = Sfătuirea a 40-a
Iubite, ia aminte foarte, să nu pierzi calea cea dreaptă şi să umbli în căile întunericului. Ca nu cumva la sfârşitul tău să te afli <Ş-2>strâmb şi răzvrătit, şi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Că zice:<Ş0> Vai de cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble în căile întune-ricului! Vai de cei ce se veselesc de cele rele şi se bucură de răsturnarea cea rea! Vai de cei ale căror căi sunt răzvrătite şi strâmbe că- rările lor, ca să te facă pe tine departe de la calea cea dreaptă, şi <Ş-2>străin de dreapta socoteala. Pentru aceia zice: Că nu vor ajunge anii<Ş0> vieţii lor. Că de ar fi umblat pe căi bune, ar fi aflat binele dreptăţii netede. Cei buni vor fi locuitori ai pământului şi cei fără de răutate se vor lăsa pe dânsul. Iar căile necredincioşilor vor pieri de pe pă-mânt şi cei fără de lege se vor goni de pe dânsul (Pilde 2, 13-22).
Deci, de nevoie este a umbla în calea cea dreaptă, după cel ce <Ş-2>zice: <MI>Să nu te abaţi nici la dreapta, nici la stânga. Întoarce-ţi dar picio<Ş0>-rul tău de la calea cea rea. Căci căile cele de-a dreapta le ştie Domnul. Pentru aceea, sunt răzvrătite cele de-a stânga<D> (Pilde 4, 27-28). <Ş-2>Să-ţi fie frică de Dumnezeu şi frica Lui te va păzi pe tine. Păzeşte po<Ş0>-runcile Lui, şi ele te vor povăţui pe tine întru dânsa. Iar obrăznicia, rănirea aproapelui, clevetirea, mândria şi celelalte asemenea acestora, să nu se sălăşluiască în inima ta, nici îndrăznirea gâtlejului, sau grozăvia, sau nebuneasca cuvântare, sau gluma şi toate cele ce nu se cuvin (Efeseni 5, 4). Că tot cel ce umblă întru acestea, a rătă-cit din calea adevărului şi întru necazuri se zdrobeşte pe sine. Iar cel ce umblă în calea cea dreaptă, aceasta îl va duce pe el la sălaş.
Deci, să nu pierzi cucernicia cea nefăţarnică, iubite frate. Iar cucernicia este a te depărta de la tot felul de răutate (I Tesaloni-ceni 5, 22). Şi de se va întâmpla nouă să fim ocărâţi pentru lucrul cel bun, să nu ne ruşinăm de ocara cea cu nedreptate adusă asupra <Ş-2>noastră, lucrând cele ce nu se cuvin. Că scris este: <MI>Poporul Meu, care<Ş0> eşti cu legea Mea în inimă! Nu vă fie frică de ocara oamenilor şi de răutatea lor să nu vă biruiţi. Precum haina se învecheşte de vreme şi lâna se mănâncă de molii, aşa viermii îi vor mistui. Iar dreptatea Mea în veac rămâne şi mântuirea Mea în neamurile neamurilor<D> (Isaia 51, 7-8). Şi iarăşi zice: <MI>Spatele Meu l-am dat spre bătăi şi obrajii Mei spre pălmuire. Iar faţa Mea<D> <MI>nu am întors-o dinspre ruşinea scuipărilor. Şi Domnul S-a făcut Mie ajutător. Pentru aceasta nu M-am ruşinat, ci am pus faţa Mea ca o piatră vârtoasă şi am cunoscut că nu Mă voi ruşina<D> (Isaia 50, 6-7).
Pentru aceea, măcar că ei par că împărăţesc şi stăpânesc, noi însă să nu ne lenevim, nici să lăsăm calea cea dreaptă, după cel ce zice: <MI>De s-ar rândui asupra mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea<D> (Psalmul 26, 5). Şi iarăşi zice: <MI>Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească ini-ma voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul<D> (Psalmul 30, 24) şi: <MI>Nu râvni slava păcătosului, că nu ştii cum va fi sfârşitul lui<D> (Isus Sirah 9, 11). Că mai bine este pe toate a le lucra după Dumnezeu şi a fi lău-dat întru Domnul, decât a petrece rău şi veste urâtă a avea. Fiindcă Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis: <MI>Aşa să străluceas-<Ş-2>că lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele<Ş0> bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri<D> (Matei 5, 16).
Deci, să nu te abaţi de la calea cea dreaptă, ca nu cumva să te înconjoare pe tine mulţime de fiare sălbatice şi strâmtoare de ape multe şi atunci te vei căi, chinuindu-te. Că cine se chinuieşte? Au nu cel pe care l-au cuprins relele? Că Dumnezeu, fiind iubitor de oameni şi bun, nu voieşte rău zidirii Sale, după cel ce zice: <MI>Că nu se veseleşte de pieirea celor vii. Că dreptatea fără de moarte este<D> (Înţe-lepciunea lui Solomon 1, 13, 15). Şi în alt loc zice: <MI>Nimenea ispitindu-se să zică: De la Dumnezeu mă ispitesc, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El Însuşi nu ispiteşte, ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte pă-catul, iar păcatul, săvârşindu-se, naşte moarte<D> (Iacov 1, 13-15).
Pofta este maică a păcatului. Aceasta a scos-o pe Eva din rai (Facere 3, 23). Aceasta l-a făcut pe Cain ucigător de frate (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe egipteancă a se îndrăci asupra lui Iosif, cel întreg înţelept. Iar tânărul, temându-se de Dumnezeu, a biruit-o pe aceasta (Facere 39, 7-8). Aceasta a aşternut pe popor în pustie. A-ceasta a surpat pe cele şapte neamuri din pământul Canaan, prin care au şi întărâtat pe Cel ce le-a făcut pe ele, de unde s-au şi pierdut (Fapte 13, 18-19; Psalmul 94, 10). Aceasta a abătut inimile fi-ilor lui Israil de la Cel Preaînalt, precum este scris: <MI>Cai îndrăciţi la muieri s-au făcut, fieştecarele spre muierea aproapelui nechează<D> (Ie-remia 5, 8). Aceasta a înşelat pe judecătorii poporului în Babilon.
Pofta cea rea este maică a păcatului. Aceasta a ridicat războa-ie şi tulburări pe pământ (Iacov 4, 1). Aceasta a făcut pe Irodiada să ceară capul Botezătorului (Matei 14, 8; Marcu 6, 24). Pe aceasta iubind-o, Iuda a vândut pe Domnul Slavei în mâinile celor fără de lege (Matei 26, 47). Aurul, iubindu-l, a pierdut Viaţa.
Pentru aceea să fugim de toată pofta cea rea, iubiţii mei fraţi. <Ş-2>Pe aceasta să o lepădăm de la inima noastră. Să nu o cruţăm pe dân<Ş0>-<Ş-2>sa, că nu este roditoare, ci este odrasla diavolului. Nu este rană, nici<Ş0> zgârietură, nici lovitură care arde cu mare înfocare. Nu se poate pune plasture pe dânsa, nici untdelemn, nici legătură. Este rană a sufletului şi legătură a inimii. Aceasta ne desparte pe noi de însoţi-rea Sfinţilor. Aceasta ne trage jos din ceruri şi de cele pământeşti ne leagă. Este pom ce are frunze, iar rod nicidecum. Frunze are din destul şi întru desimile lui sunt naşterile viperelor. Taie, frate, po-mul răutăţii din sufletul tău şi sădeşte în locul lui, pomul vieţii, cins-tita Cruce, nădejdile Mântuitorului, patimile morţii Lui. Dragostea Lui fie întru inima ta, ca un ostrov ce stă în mare, care cheamă la limanul vieţii corăbiile cele ce se viscolesc în noian.
Nevoieşte-te ca un bun ostaş, ca să dobândeşti cununi. Auzi pe cel ce zice: <MI>Feriţi pe fiii lui Israel <D>(Leviticul 15, 31). Când te vei nevoi după lege, atunci vei cunoaşte cu adevărat şi darurile Împă-ratului. Atunci vei cunoaşte că frumos şi de folos şi lucru bun este cunoştinţa şi a aştepta pe Domnul şi a păzi poruncile Lui. Atunci vei simţi durerile ce au trecut ca prin vis, prin răsplătirea cea de aici. Ca o coroană pe capul Împăratului ce şade întru Împărăţia Lui, aşa va fi ţie bucuria şi veselia. Şi bucuria ta nimeni nu o va lua de la tine. Ci ne va da nouă Domnul să aflăm milă înaintea bunătă-ţii Lui şi în veacul acesta de acum şi în cel ce va să fie. Că Lui I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢEFR = <Ş8>Pentru cei ce cad din lenevirea lor<Ş0>
ŢCEN = <Ş-2>şi pricinuiesc căderi în păcate<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 41-a
Frate, viaţa monahicească ai poftit? Bun lucru pofteşti, dacă îl vei păzi până în sfârşit. Deci, trezeşte-te şi ia aminte la tine, ca un înţelept şi nu ca un neînţelept; ca un monah şi nu ca un nemonah. <MI>Că nu este lupta noastră împotriva sângelui şi a trupului, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întuneri-cului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri<D> (Efeseni 6, 12). Deci, trezveşte-te până la sfârşit, ca nu cândva biru-<Ş-2>indu-te, dintru a ta lenevire şi neluare aminte, să zici cu nebunie: <192>Şi<Ş0> la viaţa monahicească am venit şi nici calea mântuirii n-am aflat<169>. Apoi, ce frate, să ne lepădăm de darul Domnului? Şi pentru ce batjocoreşti viaţa monahicească, dacă tu nu ai voit a te folosi, nici a te osteni pentru sufletul tău, ci te-ai dat mai vârtos după poftele tale şi dulceţile gândurilor şi prihăneşti încă viaţa monahicească?
Dacă ai fi păzit poruncile Domnului nu ai fi căzut. Şi de ai fi iubit frica lui Dumnezeu, ai fi păzit sufletul tău. Întâi, regula vieţii <Ş-2>monahiceşti nu ai păzit-o, de pravila ta te-ai lenevit, de ici-colo a um<Ş0>-bla ţi-a plăcut, înalta cugetare mai vârtos ai iubit-o. Pe cei mai mari decât tine i-ai defăimat, înfrânarea n-ai iubit-o, ci somnul cel fără <Ş-2>de saţiu. Privegherea nu ai iubit-o, ci întinăciunea. Blândeţea şi sme<Ş0>-rita cugetare nu le-ai iubit, ci mândria. Supunerea nu ai iubit-o, ci nesupunerea. Mânia şi iuţimea nu ai urât, ci mai vârtos ai iubit pri-gonirea şi pomenirea de rău. Liniştea şi rugăciunea nu ai iubit, ci strigarea şi jurământul. Cinstea şi cucernicia nu ai păzit, ci gluma şi făcătorii de glume. Tăcerea şi îndreptarea nu ai iubit, ci multa cu-vântare şi grăirea de rău. A sta la rugăciune cu umilinţă nu ai iubit, ci a te răspândi. Necâştigarea nu ai iubit, ci iubirea de arginţi. Ne-voinţa şi iubirea de osteneală nu ai iubit, ci desfătarea şi răsfăţarea. A lucra cu mâinile tale nu ai iubit, ci a înşela. Iubirea de fraţi nu ai iubit, ci a te bucura de căderea lor. A pătimi împreună cu cei necă-jiţi nu ai iubit, ci a fi aspru şi nemilostiv. Necaz şi defăimări a răbda pentru Domnul nu ai voit, ci locurile de cinste şi laudele deşarte. Frica lui Dumnezeu şi dragostea Lui nu ai păzit, ci nefrica şi urâciu-nea de fraţi. Şi ce să mai zic? Cele cereşti le-ai urât şi cele pămân-teşti le-ai iubit şi acum viaţa monahicească o învinuieşti? Au nu ştii că scris este: <MI>Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna<D> (Psalmul 5, 6). Şi iarăşi: <MI>Să nu grăiţi nedreptate împotriva lui Dumnezeu, că Dumnezeu Judecător este<D> (Psalmul 74, 5, 7).
Vezi, frate, că pricina este din noi şi nu din alţii. Deci, vino-ţi întru tine şi întoarce-te către Domnul cu toată inima. <MI>Că nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu<D>. El voieşte ca toţi să se mântuiască, că este bun. Te-ai rănit, dar poţi să te vindeci. Ai căzut, dar scoală-te. Nu te da pe tine desăvârşit la pierzare. Că În-suşi Mântuitorul a zis: <MI>Nu au trebuinţă cei sănătoşi de doctor, ci cei bolnavi<D> (Matei 9, 12; Marcu 2, 17; Luca 5, 31). Şi: <MI>Nu am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă<D> (Matei 9, 13).
Pentru aceea, iubite frate, suferă şi te voi sfătui pe tine un cu-vânt: Şezi întru linişte, şi adu înaintea ochilor tăi frica Domnului. <Ş-2>Şi, adunând gândurile tale, fă-te lor ca un judecător şi cugetă la petre<Ş0>-cerea vremii trecute, de când ai început viaţa monahicească, ca să <Ş-2>cunoşti necazul ce ţi s-a întâmplat şi însemnează în inima ta vătăma<Ş0>-rea şi pricina pentru care s-a întâmplat o pagubă ca aceasta. Dacă un negustor ar fi căzut între tâlhari sau corabia lui s-ar fi scufundat, nu uită locul unde a pierdut povara, ci şi după multă vreme de s-ar întâmpla să treacă prin locul acela, cu multă grijă şi frică trece printr-însul. Deci, să urmăm şi noi aceluia, iar mai vârtos să fim şi mai înţelepţi. Acela, bogăţie stricăcioasă pierzând, nu uită locul, iar noi, bogăţie nestricăcioasă.

Şezi, drept aceea, întru linişte, precum s-a zis mai sus, şi adu-<Ş-2>nă-ţi gândurile şi iscodeşte-ţi duhul tău ziua şi noaptea, ca să cunoşti<Ş0> pricina acestui fel de pagubă şi de surpare. Nu cumva dintru înce-put ai câştigat îndrăzneală şi îndrăzneala a răsturnat gândul tău cel <Ş-2>smerit, şi obiceiurile tale le-a stricat şi obraznic şi fără de ruşine te-a<Ş0> făcut? Nu cumva din multa cuvântare ţi s-a întâmplat vătămarea? <Ş-2>Nu cumva din lăcomia pântecelui ţi s-a întâmplat căderea? Nu cum<Ş0>va din nesupunere ţi s-a întâmplat vătămarea? Nu cumva din pofta a multor feluri de locuri? Nu cumva din pricina slujbei şi a răspândi-rilor ţi s-a făcut răul cel prea mare? Şi, cunoscând, taie îndrăzneala <Ş-2>şi obrăznicia, prin cucernicie. Să nu te ruşinezi a te numi făţarnic de<Ş0> cei<Ş-2> ce se leapădă de poruncile Domnului, că este arătat, că nu pentru<Ş0> îndreptarea fratelui aduc pomenirea făţărniciei, ci ca, ruşinându-se <Ş-2>fratele, obraznic şi fără de ruşine şi străin de dreapta socoteală să se<Ş0> facă. Fiindcă pe cei cucernici îi numesc făţarnici. Către ei zice Stă-pânul: <MI>Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi şi paiul din ochiul fratelui tău<D> (Matei 7, 5; Luca 6, 42).
Deci, să nu te ruşinezi de defăimări, iubite frate, şi de pedeap-să să nu fugi. Că pe cei nepedepsiţi moartea îi întâmpină, după cum zice Sfânta Scriptură:<MI> Dacă inima noastră nu ne va mustra pe noi, <Ş-2>îndrăzneală avem către Dumnezeu<D> (I Ioan 3, 21). Şi în alt loc zice: <MI>Dacă<Ş0> sunteţi defăimaţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi; căci Duhul Slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi<D> (I Petru 4, 14). Ca să nu pătimească cineva din voi ca un ucigaş sau ca un fur ori ca un iscoditor străin. Iar ca un creştin, să nu se ruşineze, ci să slăvească pe Dumnezeu cu numele acesta. Şi dacă dreptul de abia se mântuieş-te, cel necredincios şi păcătos unde se va arăta?
Fugi, drept aceea, de îndrăzneală şi de râs, că nu sunt de folos sufletului tău. <MI>Că ce parte are un credincios cu un necredincios<D>? (II Corinteni 6, 15). Aşijderea încă şi pe lăcomia de pântece supune-o prin înfrânare. Pe iubirea de arginţi, prin nevoinţă şi necâştigare; pe multa cuvântare, prin tăcere; pe nestatornicie, prin răbdarea chiliei; pe împuţinare, prin pomenirea bunătăţilor celor ce vor să fie; pe nesupunere, prin smerita cugetare. Iar dacă şi cu pricină de urăciune de rău, pe rău ţi l-a gătit ţie vrăjmaşul, de acum înainte pe tine curat te păzeşte. Nu te împărtăşi cu păcate străine, că, după socoteala mea, mi se pare că începutul relelor îndrăzneala ţi s-a fă-<Ş-2>cut. Şi aceasta fără de ruşine te-a lucrat pe tine. Pentru aceea zic: Fe<Ş0>-ricit bărbatul, care se fereşte de rele, ca să-şi păzească cucernicia.
Dar ce câştig are lumea sau ce bine va da ea celor ce o iubesc pe dânsa? Şi-a luat cineva femeie? Început de grijă. A născut fiu? <Ş-2>Altă grijă. S-a născut altul? Mai multă grijă. A murit un fiu? Plâns<Ş0> a lăsat celor ce l-au născut pe el. Iar dacă şi cel ce trăieşte ar fi rău la minte, se chinuiesc pentru dânsul mai mult decât pentru cel ce a murit. Şi când ar veni bărbatului ceasul morţii lui, mai rău decât moartea socoteşte necazul, că pe femeia lui, o lasă văduvă, iar pe fiii lui sărmani. Şi de acestea toate, te-a slobozit pe tine jugul lui Hristos, o, monahe, şi cum vrei iarăşi la cele vechi să te întorci?
<Ş-2>Nu te deznădăjdui, nici să zici că nu mai pot de acum să mă mân<Ş0>-tuiesc. Ci poţi şi mai mult să te mântuieşti. Iubeşte cu tot sufletul tău frica de Dumnezeu şi El îţi va tămădui toate rănile tale şi neră-nit de aici înainte te va păzi pe tine. Că atâta vreme cât sufletul tău iubeşte frica Domnului, nu vei cădea în cursele diavolului, ci vei fi ca un vultur ce zboară la înălţime. Dar dacă apoi, sufletul tău se va lenevi şi va defăima frica de Dumnezeu, surpându-se din înălţimea <Ş2>sa, se batjocoreşte de cei prea dedesubt, care îi acoperă ochii lui şi-l<Ş0> aruncă în patimi de necinste, ca pe un bou cu măiestrie înjugat.
Pentru aceea, iubite frate, să ne îngrijim de adevăr. Să ne în-grijim de mântuirea noastră. Să purtăm grijă de ceasul morţii. Să urâm lucrurile cele lumeşti, căci acestea toate aici rămân, acestea nu ne vor izbăvi pe noi în ceasul nevoii, căci în zadar ne vom căi. Când ne vom ruga să ne lase pe noi, nimeni nu va fi să ne slobo-zească. Vai mie, vai mie cât de înfricoşat este ceasul morţii, când se desparte sufletul de trup! Atunci nici tatăl nu călătoreşte împreună cu fiul, nici maica cu fiica, nici femeia cu bărbatul, nici fratele cu fratele, fără numai faptele fiecăruia, după cum a lucrat, ori bune, ori rele.
Deci, să trimitem înainte, pentru noi înşine, fapte bune, ca, după ce ne vom duce din cele de aici, să ne primească pe noi în ce-tatea Sfinţilor. Dacă voieşti a te mântui, câştigă-ţi încă de aici pri-eten pe Însuşi Împăratul. Ce fel de slavă crezi că vei afla, iubite frate, dacă de aici vei câştiga prieten pe Împăratul Slavei? Că după cum Îl cinsteşti aici, aşa îţi va da ţie treaptă. Şi în ce fel Îi slujeşti Lui aici, pe atâta şi El te va cinsti pe tine acolo. Că scris este: <MI>Fără numai pe cei ce Mă slăvesc pe<D> <MI>Mine îi voi slăvi şi cei ce Mă defaimă pe Mine se vor necinsti<D> (I Împăraţi 2, 30). Deci, cinsteşte-L pe El cu tot sufletul tău, ca să te învrednicească pe tine de cinstea Sfinţilor.
Dar în ce se cuvine a-L câştiga pe El? Adu-I Lui aur, argint. Dacă Îl vei vedea gol, îmbracă-L. Iar dacă nu ai nimic dintru acestea, adu-I din alte feluri de daruri, mai cinstite decât aurul şi argintul: credinţă, dragoste, înfrânare, răbdare, îndelungă îngăduinţă, smerită cugetare. Depărtează-te de grăirea de rău. Păzeşte-ţi ochii tăi, ca să nu vadă deşertăciuni (Psalmul 118, 37), şi mâinile tale ca să nu facă strâmbătate. Picioarele tale întoarce-le de la calea cea rea (Psalmul 118, 101). Mângâie pe cei ce se împuţinează. Milosti-veşte-te spre cei neputincioşi. Dă un pahar de apă celui însetat, dă o bucată de pâine celui flămând (Matei 10, 42; Marcu 9, 41). Din-tru acelea pe care le ai, dintru acelea pe care Dumnezeu ţi le-a dă-<Ş-2>ruit ţie, adu-I Lui. Pentru că şi pe cei doi bani mici ai văduvei, Hristos<Ş0> nu i-a lepădat (Luca 21, 3). Ce a cerut şi Ilie de la văduvă? Au nu <Ş-2>puţină apă într-un ulcior şi o bucată de pâine? S-a scult Ilie şi a mers<Ş0> la Sarepta Sidonului. Şi când s-a apropiat de porţile cetăţii, iată o femeie văduvă aduna lemne şi a strigat-o Ilie şi i-a zis:<MI> Adu-mi pu-ţină apă într-un ulcior şi voi bea. Şi a mers să ia, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis: Adu-mi şi o bucată de pâine să mănânc<D> (III Regi 17, 9-11). Vezi, iubite, cu ce se hrăneau Sfinţii Prooroci? Cu puţină apă şi cu o bucată de pâine şi aceea cu înfrânare, căci toată sârguinţa lor o aveau la bunătăţile cele învistierite lor în ceruri.
Deci, să iubim şi noi calea sfinţilor, iubiţii mei fraţi, până încă mai avem vreme, şi să-I aducem rod bun de pocăinţă. Să nu pierdem vremea cea prielnică spre pocăinţă, nici să ne încurcăm cu amăgirile lumii acesteia, nici cu bărbaţi care fără frică de Dumnezeu îşi săvârşesc lucrurile lor, nici să râvnim lucrurile celor ce îşi defaimă mântuirea lor, după cuvântul Apostolului ce zice: <MI>Tovără-şiile rele strică obiceiurile bune<D> (I Corinteni 15, 33). Şi în alt loc:<MI> Ţine cu tărie învăţătura şi nu o părăsi, ci păzeşte-o căci ea este viaţa ta. Pe căile celor necredincioşi să nu mergi, nici să râvneşti căile celor fără de lege. În care loc vor tăbărî să nu mergi, ci abate-te de la dânşii şi îţi <Ş-2>schimbă drumul. Căci nu vor dormi până când vor face rău. Se ia som<Ş0>-nul de la dânşii şi nu dorm, pentru că ei se satură cu bucatele păgână-tăţii şi se îmbată cu vinul fărădelegii. Iar căile drepţilor cu lumină strălucesc. Sporesc înainte şi luminează până ce se va isprăvi ziua<D> (Pilde 4, 13-18).
Şi iarăşi zice: <MI>Nu te face prieten cu bărbatul mânios şi cu cel iute să nu te sălăşluieşti, ca nu cumva să înveţi căile lui şi să iei curse sufletului tău<D> (Pilde 22, 24-25). Şi iarăşi în alt loc zice: <MI>Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi de vânt, cărora li se păstrază în veac întunericul cel nepătruns. Vorbe deşarte grăind, amăgesc în pofta ne-înfrânării trupului pe cei ce fug de cuvintele cele drepte şi care petrec în înşelăciune. Ei făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robi ai stricăciu-<Ş-2>nii. Că de ceea ce se biruieşte cineva, aceleia îi este şi rob. Că cei ce au<Ş0> scăpat de întinăciunile lumii acesteia, întru cunoştinţa Domnului nos-tru Iisus Hristos şi cu acestea iarăşi se îndeletnicesc, se biruiesc; li s-au <Ş-2>făcut lor cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi<D> (II Petru 2, 17-20)<Ş0>. Şi iarăşi zice în alt loc: <MI>Şi vă rugăm pe voi, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi învăţat-o. Şi să vă feriţi de dânşii, că unii ca aceştia Domnului nostru Iisus Hristos nu slujesc, ci pântecelui lor. Şi prin buna cuvântare şi frumoasa lim-buţie ameţesc inimile celor fără de răutate<D> (Romani 16, 17-18).
Deci, să fugim de calea cea lată care duce la pieire şi să poftim pe cea strâmtă, care duce la împărăţia cea veşnică. Să ne oste-nim aici de bună voie, mai înainte de a ne osteni noi fără de voie. Să urâm lumea cea pătimaşă şi viaţa cea deşartă. Să ne facem nouă înşine roade drepte. Să iubim sârguinţa, arzând după Domnul cu duhul. Să plângem aici de bunăvoie, rugându-L pe Dumnezeu să ne scoată pe noi din veşnicul foc şi din scrâşnirea dinţilor. Să iubim plânsul, că este poruncă a lui Hristos:<MI> Fericiţi cei ce plâng, că aceia <Ş-2>se vor mângâia<D> (Matei 5, 4). Să luăm în minte, iubiţii mei fraţi, pe cei<Ş0> ce merg pe mare, ce fel de primejdii rabdă, cu marea luptându-se şi trecând prea mari noianuri. Iar după ce va împlini cineva vremea ostenelii sale, nu îşi va mai aduce aminte de primejdiile pe care le-a pătimit luptându-se cu marea, pentru bucuria că a luat deplin plata sa. Ci cu şi mai multă osârdie se face a înota în mare. Aceia, adică, când vor săvârşi, atunci încep.
Iar noi, iubiţii mei fraţi, dacă vom săvârşi bine nevoinţa ce ne este nouă pusă înainte, nu va mai sta înaintea noastră nevoie, ca <Ş-2>iarăşi să facem acelaşi drum, fiindcă aceasta este cu neputinţă. Mică<Ş0> este nevoinţa, fraţilor, şi nepovestită răsplata. Să venim la lucrul Domnului, iubiţilor, cu toată inima şi puterea până avem vreme. Că precum sunt negrăite darurile Lui şi slava Sfinţilor, tot aşa şi cele împotrivă celor potrivnici sunt pregătite dintru început. Pentru a-ceia:<MI> Fericit este bărbatul care se teme de Domnul, că de la Dânsul va lua cununa, pe care a făgăduit-o celor ce Îl iubesc pe El<D> (Iacov 1, 12). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = <Ş-6>Către un frate ce a căzut şi pentru pocăinţă<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 42-a
Pe cei ce şed întru supunerea vreunui părinte duhovnicesc îi sfătuieşte vrăjmaşul, zicând: <192>Du-te de aici şi locuieşte deosebi şi mai bine te vei odihni<169>. Şi, dacă ascultă fratele de unele gânduri ca acestea, se desparte de frăţime. Şi, de va vedea vrăjmaşul că se trezeşte gândul fratelui puţin, îl sfătuieşte pe el zicând: <192>Intră în pustia cea mai dinlăuntru<169>. Apoi, după ce şade fratele puţină vre-me în pustie, atunci îi aduce lui urâtorul de bine drac gândul trân-dăvirii, şi lungimea vremii, lipsa celor de trebuinţă, slăbiciunea bătrâneţii şi osteneala pustiei. Şi, de poate vrăjmaşul să-l înduplece pe frate, îl smulge şi de acolo şi îl duce aproape de sat sau de ceta-te. Atunci aduce asupra lui curvia. Dar fratele, se înfrânează să nu intre în cetate, nici de sat să se apropie. Atunci, văzând vrăjmaşul osteneala fratelui, unelteşte tot felul de porniri şi meşteşugiri, cu care voieşte să surpe pe fratele, dintre care una este aceasta: 
În una din zile, liniştindu-se fratele în chilie, face pe o femeie să bată la uşa lui, cu pricină că a rătăcit şi a obosit, sau ca şi cum pentru milostenie a venit, ori pune pricină că pe un monah cunoscut îl caută. Deci, fratele, deschizând uşa, vede pe femeie stând înaintea chiliei lui. Şi zice femeia: <192>Domnule avva, unde petrece cutare monah? Şi, pentru că s-a plecat ziua, fă dragoste de mă pri-meşte înlăuntru chiliei tale în noaptea aceasta, ca nu cumva, rătă-cind, să mă mănânce fiarele<169>. De multe ori încă şi pe altă batjoco- ritoare aduce cu sine femeia. Poate încă şi cheltuieli poartă şi cele de trebuinţă, cu care voiesc să amăgească pe fratele.
Atunci se luptă fratele de două gânduri şi se teme, ca să nu cadă din poruncă ca un nemilostiv. Şi ca nu cumva şi pentru lucrul cel bun să se vâneze sufletul lui, ci, ca să nu mai lungim cuvântul, se biruieşte monahul de poftă. Şi după ce s-a săvârşit fărădelegea, de va voi să o trimită pe ea de la sine, îi răspunde lui, zicând: <192>După ce m-ai smerit pe mine, mă trimiţi de la tine? Unde să mă duc? Şi cum mă voi arăta părinţilor mei? Nu se poate să se ascundă lucrul. Deci, cu adevărat, să ştii, monahe, că nu mă mai depărtez de la tine, ci împreună cu tine voi şedea în chilia ta şi, de unde ştii, hrăneşte-mă pe mine<169>. Atunci începe monahul a se tângui pe sine: <192>ce am făcut de am deschis uşa chiliei mele?<169>. Drept aceea, acestea ştiindu-le, monahe, păzeşte-te pe tine. Că dacă vei cădea în cursele ei, cu osteneală vei putea să te izbăveşti. Că, zice, <MI>prin lanţurile cele din buze l-a surpat pe el<D> (Pilde 7, 21).
Deci, cunoscând mai înainte ce va fi cele de pe urmă, ale pă-catului şi ce fel de necinste pricinuieşte celor ce îl uneltesc pe el în cămările acestea, fugi de patima dulceţii. Că rodurile ei sunt ale ru-şinii. Şi mai înainte de dulceaţă, este pofta, iar după dulceaţă, scâr-ba. Pune drept aceea în gând că pe dulceaţă scârba o primeşte. Şi <Ş-2>fugi de păcat, socotind ruşinea oamenilor, iar mai vârtos frica Dom<Ş0>-nului. Goneşte pe dracul cel ce voieşte să te înşele pe tine şi oste-<Ş-2>nelile să ţi le jefuiască, ca să petreci fără de scârbă. Că ştie Dom<Ş0>nul, Cunoscătorul de inimi, că nu pentru răutate sau pentru urâciune de <Ş2>oameni alungi pe femeie, ci ca nu, prin lucrul cel bun, pe cel rău să-l<Ş0> lucrezi. Iar de zice cineva că este bună iubirea de străini, zic împreună şi eu: Bărbatul cel iubitor de străini, este dator a urma omului celui ce lămureşte argintul în topitoare, care argintul cel curat îl va lua luişi, iar pe cel nelămurit îl va trece cu vederea. A-dică porunca păzeşte-o, iar de păcat fugi ca de gura şarpelui. Că Cel ce a zis: <MI>Străin am fost şi M-aţi primit, <D> a zis şi: <MI>să nu curveşti<D> (Matei 25, 35; 19, 18).
Trezveşte-te întru tinereţile tale! Trezveşte-te, ca nu cumva lenevindu-te, să te afli robind patimilor din tinereţe până la bătrâ-neţe. Că cel ce în noian s-a înecat cu corabia, poate s-a şi trezvit şi s-a nevoit şi multa ridicare împotrivă a valurilor l-a biruit pe el. Iar cel ce în liman s-a înecat înseamănă că, dintru a sa lenevire, corabia stăpânului său în fund a cufundat-o şi a pierdut-o. Deci, tu în liman eşti, monahe, dacă vei lua aminte la tine. Pentru aceasta nici nu ne este nouă de folos petrecerea cea din sate. Iar dacă se va întâmpla nevoie a merge tu până în sat, să nu te batjocoreşti ca să vorbeşti cu femei, că precum peştele cel ce înghite undiţa, aşa va fi tras su-fletul tău.
Deci, trezeşte-te, că nu departe de tine stă căderea. Şi, prin cucernicia ta şi prin frica lui Dumnezeu, nevoieşte-te împotriva is-pitei. Că neruşinată maică este curvia. Dacă te vor vedea pe tine că îndrăzneşti şi te fuduleşti înaintea lor, mai rău te zădărăsc ca să te surpe pe tine. Dar şi cucernic de vei fi, nu te bizui în tine, ci trez-veşte-te, ca nu cumva, cu pricină de umilinţă şi de evlavie, prin gra-iuri să slăbănogească mintea ta. Că a zis unul dintre Sfinţi: <192>Cu- vinte pun înainte, ispitindu-se ele să moaie patima<169>, ci precum a zis Mântuitorul: <MI>Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe nişte oi în mijlocul lu-pilor. Deci, fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii<D> (Matei <Ş-2>10, 16; Luca 10, 3). Porunceşte încă şi prin Apostolul, zicând: <MI>Nu fiţi <Ş0>fără de minte, ci pricepeţi care este voia Domnului. Şi nu vă îmbătaţi de vin, întru care este curvia<D> (Efeseni 5, 17-18).
Deci, cu dinadinsul, cunoaşte, iubite, că dacă în lume ai fi fost ca aurul cel curat şi după ce te-ai făcut monah te-ai lenevit, nu vei zăbovi de a te face ca plumbul. Şi iarăşi, după ce te-ai făcut monah, de vei iubi pe Domnul întru adevăr, nu zăboveşti de a te face ca mărgăritarul, neavând întinăciune sau zbârcitură, sau ceva din cele de acest fel, ci vei fi fără de prihană întru toate (Efeseni 5, 27).
Şi aceasta iarăşi voiesc să o cunoaşti, că cel ce lucrează păca-tul are mai mult război decât cel ce se înfrânează. Că precum cel ce varsă vreo împuţiciune în vreun loc, înmulţeşte reaua putoare, tot aşa şi cel ce nu se înfrânează înmulţeşte patima. Cunoaşte că dacă te vei lenevi, pe urmă te vei căi, fiindcă a zis Apostolul: <MI>Cel neînsu-rat se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Iar cel ce s-a însurat, se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii <D>(I <Ş-2>Corinteni 7, 32-33), şi este împărţit. Iar tu, monahe, nu ţi-ai ales grija<Ş0> lumii, ci cum să placi Domnului. Pentru care pe tine te-ai scopit pentru împărăţia cerurilor.
Iarăşi zic: Dacă nu te vei înfrâna, mai pe urmă te vei scârbi în multe chipuri, după cum zice Apostolul: <MI>Unii ca aceştia vor avea su-ferinţă în trupul lor<D> (I Corinteni 7, 28). Că cel ce s-a însurat se sără-ceşte, adică, dinspre fapta bună, fiindcă se îngrijeşte de casă, şi de femeie, şi de hrana copiilor. Iar cel neînsurat se îngrijeşte de lucru-rile Domnului, cum va plăcea Domnului, fiindcă s-a scopit pe sine pentru împărăţia cerurilor, netăindu-şi cu fier mădularele, că este lucru străin de fapta bună, ci stăpânind cu gând cucernic dulceţile. Rămâi în hotarele acestea, că scris este: <MI>Mai bine este a nu făgădui decât a făgădui şi a nu împlini <D>(Eclesiastul 5, 4). Sileşte-te pe tine a te înfrâna şi vei afla curate gândurile tale şi mintea ta, ca un liman bine alinat, plin de liniştire. Şi nădejdea bunătăţilor celor ce vor să fie vor îngrăşa puterile sufletului tău ca fiind pline de seu şi de gră-sime, cărora să ne învrednicească pe noi Domnul, Judecătorul cel drept. Amin.
Nici întru alt chip să strici Biserica lui Dumnezeu, mă rog. Şi să nu scârbeşti pe Duhul lui Dumnezeu, Cel ce locuieşte întru noi, nici pe Sfinţii Îngeri, cei rânduiţi a ne păzi ziua şi noaptea, care şi pe draci îi gonesc de la noi, care nevăzut scrâşnesc asupra noastră cu dinţii, ca nu cumva ei să se facă pârâşi ai noştri în ziua Judecăţii şi să cădem sub pierzarea sodomitenilor. Că deşi pereţii ne vor în-conjura pe noi şi acoperământul ne va acoperi, şi uşa este încuiată şi va fi întuneric, să socotim că Cel ce a despărţit întunericul de lu-mină nu tăinuieşte nici un lucru din ale noastre. Şi să te plece pe tine Proorocul, ce zice:<MI> Înţelegi dar cei fără de minte din popor şi cei nebuni înţelepţiţi-vă odată. Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu va mustra? Cel ce învaţă pe om cunoştinţa, Domnul, cunoaşte<D> <MI>gândurile oamenilor că sunt deşarte<D> (Psalmul 93, 8-11).
Iubite frate, Domnul priveşte nu numai faptele oamenilor, ci şi gândurile lor. Şi dacă te-ar sfătui pe tine vrăjmaşul, zicând: <192>Este <Ş-2>pocăinţă pentru aceea îndulceşte-te de voia ta<169>, zi către dânsul: <192>Ce<Ş0> trebuinţă este, o, diavole, a dărâma casa cea zidită şi iarăşi de a do-ua oară a o zidi pe ea?<169>. De vreme ce Apostolul zice: <MI>Cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră<D> (Filipeni 2, 12). Iar unde este frică şi cutremur, arătat este că nu se află nici dulceaţă. Drept ace-ea, îndeletniceşte-te întru mântuirea ta, iubite frate, şi şezând la linişte, adună-ţi gândurile tale şi zi întru tine: <192>Omule, atâta vreme ai făcând poftele trupului şi ale gândurilor tale, ce te-ai folosit şi ce ai câştigat săvârşind unele ca acestea? Oare ai adăugat peste vârsta ta un cot? (Matei 6, 27; Luca 12, 25). Dar te-ai făcut gros şi nimic altceva nu ai putut să-ţi aduni, decât numai hrana viermilor. Dar ce ai câştigat? Comoara cea din cer ai umplut-o de bunătăţi, petre-când aşa fără frică? Deci, ce folos este că ai ieşit din lume?
Vai mie, suflete, la acest fel de aşezare ai venit, la acest fel de <Ş-2>răzvrătire! Iată, fraţii mei sunt împodobiţi cu faptele cele bune, care,<Ş0> întru-adevăr, se tem de Dumnezeu; iar eu umblu întru întuneric. Din dimineaţă în dimineaţă mă căiesc de cele ce fac şi de aici înainte cele mai rele săvârşesc. Şi de vreme ce Domnul mi-a dăruit tărie şi sănătate, bizuindu-mă de acestea, întărât pe Cel ce m-a fă-cut pe mine. Pentru ce te leneveşti, o, suflete al meu? Pentru ce eşti nebăgător de seamă? Că au doar te va lăsa aici Cel ce te-a făcut pe tine dintru ce nu ai fost şi întru a fi te-a adus? El va trimite îngerul Său şi te vei duce de aici. Cunoaşte-ţi neputinţa ta, suflete al meu. Până când grăieşti împotriva Celui ce te-a făcut pe tine şi a poruncilor Lui? O, diavole, defăimare m-ai făcut pe mine şi îngerilor şi oamenilor, făcându-mă ascultător păgâneştii tale sfătuiri! M-ai sfă-tuit pe mine, zicând: ®Fă-ţi o dată pofta ta şi apoi nu o vei mai face pe ea şi nu se va cunoaşte păcatul tăuŻ.
Iată lucrul cel mic s-a făcut mai mare prăpastie şi nu pot a sta împotriva poftelor tale celor rele şi de multe feluri. Că mică groapă a aflat apa şi a făcut-o mare prăpastie şi tuturor arătată. Căci, cu <Ş-2>adevărat, obiceiul păcatelor întru mai rău duce pe cel ce a căzut. Că<Ş0> mi-ai întunecat mintea cu gânduri întinate şi m-ai împins în groapa păcatului. Cui să spun ca să plângă pentru mine? Că m-a făcut gol, <Ş-2>vrăjmaşul, dintru a mea lenevire. Ci la nădejdea cea întru Dumnezeu<Ş0> căutând să nu mă deznădăjduiesc desăvârşit de a mea mântuire.
Dar ce să zic către vicleanul? Înfrânarea mea a stricat-o prin neputinţa stomacului meu şi m-a făcut străin de privegherea cea întru rugăciuni. Iubirea de arginţi întru mine a sădit, cu pricina în-delungatei bătrâneţi. Lacrimile mele le-a uscat. Inima mea a îngro-şat-o. Din supunerea cea întru Hristos m-a scos şi îngrijirile întru mine le-a înfipt. Nesupus pe mine m-a făcut. A nu lucra, ci a iscodi m-a făcut pe mine. Zavistnic şi grăitor de rău m-a învăţat pe mine. Bârna cea din ochiul meu nu m-a lăsat să o privesc, iar paiul cel din ochiul fratelui meu înaintea ochilor mei îl aduce (Matei 7, 34; Luca 6, 41-42). Greşelile inimii mele a le ascunde mă sfătuieşte, iar dacă va cădea fratele meu în vreo greşeală întru dânsa a mă îndeletnici mă sfătuieşte. Mândru, mânios şi iuţos m-a învăţat pe mine, lacom cu pântecele, beţiv şi iubitor de dulceţi m-a deprins pe mine. Pa-gubele sufletului meu ca nişte câştiguri mi le-a pricinuit mie. Leneş, cârtitor şi mult grăitor m-a învăţat pe mine. Întru citire şi întru <Ş-2>cân-tarea de psalmi a mă răspândi m-a deprins. Mă rog şi nu cunosc.<Ş0> Mă robesc şi nu înţeleg. Fiind sfătuit de multe ori de către bărbaţi care se tem de Domnul, nu m-am plecat sfătuirii lor celei bune, că pri-<Ş-2>meam cuvintele lor ca pe nişte săgeţi. Şi fiind mângâiat, mă mâniam.<Ş0>
Destul este ţie, diavole. Vino-ţi din acestea întru tine, suflete al meu! Cui te bizuieşti de întărâţi pe Cel ce te-a făcut pe tine? Până când întru aceleaşi răutăţi petreci? Nu te lepăda de darul Celui ce te acoperă pe tine, ca nu cumva să se depărteze de tine şi vei fi dat în mâinile vrăjmaşilor tăi. Fugi de diavolul, o, suflete al meu, şi de lucrurile lui! Că urâtor de oameni este: <MI>El de la început a fost ucigător de oameni<D> (Ioan 8, 44). De te vei apropia de dânsul, nu va cruţa pieirea ta. Părăseşte pe cel viclean şi te lipeşte de iubitorul de oameni, Dumnezeu. Ruşinează-te de acum, o, suflete, şi vino la calea mântuirii. Te-ai rănit, să nu te deznădăjduieşti pe tine, că de multe ori căzând pătimitorul, mai pe urmă s-a arătat purtător de cunună. Ai căzut? Scoală-te! Îmbărbătează-te şi zi: ®Acum am în-ceputŻ. Şi nu rămâne întru cădere ca nu cumva să fii pus înainte ca un stârv, spre mâncare păsărilor şi fiarelor, fiindcă strigă Prooro-cul: <MI>Să nu dai fiarelor sufletul ce Te laudă pe Tine; sufletele săracilor Tăi să nu le uiţi până în sfârşit<D> (Psalmul 73, 20). 
Cazi şi tu la Împăratul Slavei, mărturisindu-I păcatele tale, că are mulţime de îndurări. Că cei ce voiesc a se apropia de împăratul cel pământesc sunt opriţi de portari, se împing de ostaşi şi de slu-jitori. Daruri aduc boierilor ca să dobândească voirea lor. Iar tu, a-propiindu-te la Împăratul tuturor, nu ai nevoie de nici una dintru acestea. Daruri nu cere; nimeni nu este cine să ia, nici cine să te oprească, pentru că este cu lesnire a-L afla pe Împăratul şi te pri-meşte pe tine, că este nepomenitor de rău, şi iubitor de oameni, şi îi pare rău de răutăţile oamenilor. Iar când te apropii, să nu fii cu făţărnicie, nici cu inimă îndoită, ci cu ştiinţă curată. Că mai înainte de a grăi cuvânt mic sau mare, mai înainte ştie cele ce vrei să gră-ieşti. Şi mai înainte de a vrea tu a deschide gura ta, cunoaşte cele din inima ta.
Deci, nu te îndoi, nici îţi ascunde patima ta. Că nu este aspru doctorul, ci milostiv, şi tămăduieşte cu cuvântul. Numai a zis şi s-a făcut. Şi se încredinţează din faptele tale. Zis-a slăbănogului: <MI>Ţie îţi zic: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi îndată s-a făcut o-mul sănătos şi, luându-şi patul, umbla sănătos<D> (Marcu 2, 11-12). Şi leprosului i-a zis: <MI>Voiesc, curăţeşte-te. Şi îndată s-a curăţit de lepra lui <D>(Matei 8, 3). Şi pe Lazăr cel de patru zile mort l-a ridicat Domnul din morţi (Ioan 11, 44). Iar nu spre a lungi cuvântul spunem a-<Ş-2>cestea, ci pentru că lucrurile Lui sunt nenumărate. Iar pe aceea care<Ş0> I-a udat picioarele cu lacrimi, şi cu perii ei le-a şters, a dezlegat-o <Ş-2>cu cuvântul, zicând: <MI>Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit<D> (Matei<Ş0> 9, 22), că este izvor neîmpuţinat care izvorăşte tămăduire oamenilor. Deci, nu te îndoi, că nu te leapădă pe tine Cel ce voieşte a te mân-<Ş-2>tui, Cel ce a zis: <MI>Dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi daruri bune fiilor voştri,<Ş0> cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da daruri bune celor care cer de la El<D> (Matei 7, 11).

Apropie-te la Tatăl îndurărilor, mărturiseşte-ţi păcatele tale cu lacrimi, zicând: Greşit-am la cer şi înaintea Ta, Doamne Dumnezeule Atotţiitorule şi nu mai sunt vrednic a mă chema fiu al Tău, nici a căuta şi a vedea înălţimile cerului, de mulţimea nedreptăţilor mele, nici a numi numele Tău cel prea slăvit prin buzele mele, ale păcătosului. Că nevrednic pe mine m-am făcut cerului şi pământu-lui, întărâtându-Te pe Tine, Stăpânul cel bun. Rogu-mă, Doamne, rogu-mă, să nu mă lepezi pe mine de la faţa Ta, nici să Te depăr-<Ş-2>tezi de la mine ca să pier. Că de nu m-ar fi acoperit mâna Ta, demult<Ş0> aş fi pierit şi aş fi fost ca nişte ţărână înaintea feţii vântului şi m-aş fi făcut ca şi cum nu m-aş fi arătat niciodată în viaţa aceasta (Psalmul 17, 46). Că de când am părăsit eu calea Ta nu m-a întâmpinat pe mine nici o zi bună. Pentru că ceea ce întru păcate se pare a fi o zi bună, este mai amară decât cele prea amare. Şi de acum nădăj-duiesc, darul Tău împuternicindu-mă, că voi îngriji de mântuirea mea. Şi acum cad, rugându-mă: Ajută-mi mie celui rătăcit din calea dreptăţii. Varsă peste mine mulţimea îndurărilor Tale, ca peste fiul cel curvar, că am ruşinat viaţa mea, risipind bogăţia darului Tău. Miluieşte-mă pe mine şi nu ţine pomenire de rău pentru viaţa mea cea rea. Miluieşte-mă, precum ai miluit pe păcătoasă şi pe vameşul (Matei 9, 9; Marcu 2, 14; Luca 5, 27). Îndură-te de mine ca de un tâlhar. Că, fiind acesta pe pământ, a fost deznădăjduit de toţi, iar Tu l-ai primit pe el şi l-ai făcut locuitor al desfătării raiului. Primeş-te şi pocăinţa mea, a netrebnicului robului Tău. Că şi eu m-am dez-nădăjduit de toţi. Că ai venit, Doamne, nu pe drepţi să mântuieşti, ci pe păcătoşi să îi chemi la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17).
Roagă-te! Mărturiseşte-te! Ajută rugăciunea şi mărturisirea cu fapta, ca să se îndrepteze rugăciunea ta, ca tămâia înaintea lui Dumnezeu. Şi vei auzi: O, omule, mare este credinţa ta, facă-se ţie <Ş-2>după cum voieşti. Iar Dumnezeu, Povăţuitorul celor rătăciţi şi Îndrep<Ş0>-tătorul celor căzuţi să ne dea nouă a săvârşi viaţa nedeznădăjduită şi neprihănită şi a ne pune pe noi Dreptul Judecător de-a dreapta <Ş-2>Sa în ziua cea înfricoşată. Că Lui I se cuvine slava, cinstea şi închină<Ş0>-ciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh întru toate neamurile vea-cului. Amin.
ŢCEN = <Ş-8>Că nu se cuvine a ne jura, nici a grăi de rău<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 43-a
După ce Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a zis:<MI> Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu  juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă, vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum; nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pă-mânt, fiindcă este aşternut al picioarelui Lui, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul <Ş-2>vostru să fie: ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult<Ş0> <Ş-2>decât acestea de la diavolul este<D> (Matei 5, 33-37), noi îndrăznim a căl<Ş0>ca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi, după cel ce zice: <MI>Până la cer au ridicat gura lor şi cu limba lor străbat pământul <DŞ-2>(Psalmul 72, 9).
Îndrăzneşti a-ţi deschide gura fără frică şi a slobozi cuvinte de <Ş-2>jurământ şi de hulă la cer?  Şi nu îţi este frică că se va sălăşlui în casa<Ş0> ta secera cea de văpaie, pe care a văzut-o Proorocul, până când te va pierde pe tine din cele de sub cer, când îndrăzneşti a deschide gura asupra Atotţiitorului Dumnezeu, către Care Îngerii, Arhanghelii, Heruvimii şi Serafimii nu îndrăznesc a căuta, ci stau înainte cu frică şi cu cutremur, lăudând numele Lui cel înfricoşat şi prea-slăvit şi cu totul cinstit? după cum este scris:<MI> Îndrăzneţii şi obraznicii, nu se cutremură hulind măririle, unde îngerii, cu tăria şi cu puterea mai mari fiind, nu suferă hulitoarea judecată împotriva lor. Iar aceştia, ca nişte dobitoace necuvântătoare, din fire fiind născute spre pierzare şi stricăciune, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stri-căciunea lor, luându-şi plata nedreptăţii<D> (Petru 2, 10-13).
Iar tu, fiind om, nu te cunoşti pe tine? Sau ţi se pare că vitejie dă lucrul acesta, că şi sufletele altora le întini, făcându-te ajutătorul satanei? Că zice Apostolul: <MI>Învăţându-vă şi sfătuindu-vă pe voi înşi-vă în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, cântând Domnului în inimile voastre<D> (Coloseni 3, 16). Iar tu înveţi împotrivă acestora: hule şi jurăminte. Şi te faci pe tine şi pe cei ce urmează nebuniei tale, fii ai gheenei, căci tu ai umplut de amărăciune gura pe care a zidit-o Dumnezeu spre slavoslovenia Sa.
Deci, încetează, omule, ca nu cumva însuşi cuvântul, pe care îl defaimi, să se facă văpaie în gura ta şi să îţi ardă limba ta. Că dacă om cu om certându-se, şi după ce se face pace se ruşinează a căuta în faţa lui, cum tu care azi stai în lume, iar mâine înaintea divanului Lui, îndrăzneşti a zice unele ca acestea? Nu te temi că se va pogorî foc din cer şi te va mistui pe tine, când deschizi gura împotriva Atotţiitorului? Nici pui în mintea ta că s-ar putea să se desfacă pe neaşteptate pământul de sub tine şi te va înghiţi?
Nu te înşela, o, omule, că este cu neputinţă a scăpa din mâi-nile Celui ce ne-a zidit pe noi. Auzi pe cel ce zice: <MI>Care hulesc vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Cel ce va judeca vii şi morţii<D> (I Petru 4, 5). Până când întărâtăm pe Cel ce atâtea bunătăţi ne-a dat nouă, Care <MI>luând ţărână din pământ, a zidit pe om şi a suflat întru dânsul duh de viaţă<D> (Facere 2, 7), <MI>Care toate le-a supus sub picioa-rele Lui<D> (I Corinteni 15, 27). Când dormim, El ne păzeşte, şi când ne sculăm, ne acoperă. Când flămânzim, ne hrăneşte, când suntem goi, ne îmbracă, când ne împuţinăm, ne mângâie, Care ne ceartă şi ne miluieşte. Cel ce şi pe Unul-Născut Fiul Său L-a dat pentru viaţa tuturor. Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, Îi aducem spini şi mărăcini, al căror sfârşit este întru ardere (Evrei 6, 8).
Apropie-te acum de Dumnezeu, Iubitorul de oameni şi Nepo-menitorul de rău, cerându-ţi pază gurii tale şi uşă de îngrădire îm-prejurul buzelor tale (Psalmul 140, 5). Că vezi pe Proorocul cum strigă înfricoşat şi cutremurat, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune: <MI>Doamne, auzit-am de faima Ta şi m-am înfricoşat. Înţe-les-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat<D> (Avacum 3, 2). Şi iarăşi: <MI>... lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele şi picioarele mele au şovăit <D>(Ava-cum 3, 16). Iar dacă rămânem defăimând pe dreptul Judecător, să auzim pe Apostolul ce zice: <MI>Sau bogăţia bunătăţii Lui, şi suferirea şi îndelunga-răbdare o defaimi, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu<D> <MI>spre pocăinţă te aduce şi după nesilnicia ta şi nepocăita inimă îţi în-vistiereşte ţie însuţi mânie în ziua mâniei, şi a descoperirii şi a dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după lucrurile lui<D>. Pentru aceea şi în alt loc zice: <MI>Că de va greşi omul faţă de om, atunci se vor ruga pentru dânsul lui Dumnezeu; iar dacă va păcătui cineva faţă de Domnul, cine se va ruga pentru dânsul?<D> (I Regi 2, 25).
<Ş2>Deci, să ne pocăim, fraţilor! Până când amărâm pe Cel ce ne-a <Ş0>făcut pe noi? Dacă limanul vom pierde, unde ne vom mântui în vremea viscolului şi a furtunii? Dacă pe Domnul vom întărâta, unde vom scăpa în ceasul necazului şi al nevoii?
Eu, iubiţilor, ca un frate vă sfătuiesc, nu ca unul ce cu lucrul pe adevăr l-am arătat, întru aceasta: <MI>Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu<D> (Psalmul 93, 17). Pentru aceea şi pe voi vă rog, eu, cel ticălos între oameni, ca să vă rugaţi pentru mine către Domnul, ca să se şteargă mulţimea pă-catelor mele mai înainte de sfârşit, ca să nu mă ruşinez de la aşteptarea mea şi în ceasul morţii să caute spre mine după mulţimea îndurărilor Sale. Şi prin credincioşii şi purtătorii de lumină îngeri să povăţuiască păcătosul meu suflet, împreună cu ale voastre suflete, întru odihna drepţilor.
Ce fel de frică şi de cutremur vi se pare că are sufletul în cea-sul acela? Că dacă, cel ce se duce într-o ţară depărtată, stă şi se mi-nunează, văzând norod străin şi de altă limbă, pământ pe care niciodată nu l-a văzut, apoi în ce fel de frică vi se pare că este sufle-tul, când se mută dintru lumea aceasta în ceea ce va să fie, văzând atunci cele ce niciodată nu le-a văzut?
 Deci să ne îngrijim de cele de acolo, iubiţilor, cu tot sufletul şi inima. Să slujim lui Dumnezeu cu toată tăria noastră. Să păzim po-runcile Lui cu toată puterea. Să iubim înfricoşatul şi preacinstitul Său nume şi pe aproapele ca pe noi înşine, ca să ne învrednicim a auzi binecuvântatul glas: <MI>Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, moş-teniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii<D>. Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvântarea Sa. Că întru toţi vecii este mila Lui. Amin.





ŢEFR = <Ş6>Cuvânt către un frate:<Ş0>
ŢCEN = <Ş-4>că mai bine este a te însura, decât a arde<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 44-a
Ascultă pe Apostolul ce zice: <MI>Eu voiesc ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel <D>(I Corinteni 7, 7). Arătat este că între mireni şi între cei ce s-au lepădat de lume face deosebire, zicând: <MI>Fiecare are de la Dumnezeu darul său: unul aşa, altul într-alt fel<D>. Şi nici pe mireni nu i-a oprit a se însura după lege, nici pe cei ce s-au lepădat de lume <Ş-2>nu i-a tăiat de la înfrânare, zicând: <MI>Fiecare are de la Dumnezeu darul<Ş0> său: unul aşa, altul în alt fel<DŞ-2>. Că mirenilor le dă voie, zicând: <MI>Din cau<Ş0>-za desfrânării, fiecare să aibă femeia sa<D> (I Corinteni 7, 2). Şi iarăşi: <MI>Cinstită este nunta întru toate. Iar pe curvari şi pe preacurvari îi va judeca Domnul<D> (Evrei 13, 4). Iar celor ce s-au lepădat de lume le-a pus înainte înfrânarea, zicând: <MI>Şi tot cel ce se nevoieşte se înfrânează de toate<D> (I Corinteni 9, 25).
<Ş2>Deci, două nevoinţe a pus înainte cuvântul, precum mai sus s-a<Ş0> zis. Iar tu, monahe, cunoaşte şi vezi în care rânduială te-ai rân-duit, şi ce este semnul cu care te-ai îmbrăcat şi ale cui sunt rugăciu-nile şi făgăduinţele, care ai făgăduit lui Dumnezeu. După acelea ţi se va cere seamă, precum a zis Mântuitorul: <MI>Din cuvintele tale te voi judeca pe tine<D> (Luca 19, 22).
<Ş-2>Precum am zis mai sus, mirenilor le-a dat voie a se însura după<Ş0> lege, iar celor lepădaţi de lume a se înfrâna. Că dacă poate tuturor le-ar fi dat voie cuvântul: <MI>Mai bine este a te însura, decât a arde<D>, nu s-ar fi nevoit nimeni la această faptă bună. Nici Ilie Tezviteanul, nici Elisei, nici Ioan şi câţi s-au făcut fameni pe sine pentru împă-<Ş-2>răţia cerurilor şi curate şi-au păzit trupurile lor lui Dumnezeu. Chiar<Ş0> însuşi Apostolul nu s-ar fi înfrânat, de nu ar fi privit la darea de plată (Evrei 11, 26). Nici să ni se pară, precum unii pun pricini că: <192>Drepţi erau, iar eu sunt păcătos<169>. S-au făcut drepţi pentru că şi-au petrecut viaţa lor, aceasta de acum, cu dreptate şi cu cuvioşie.

 Deci, ce vom zice? Că drepţii fără de trupuri au fost şi aceia nu au fost cu trup îmbrăcaţi? Ascultă pe Apostolul ce zice: <MI>Căci, cu trupul umblând, nu după trup ne ostenim. Că armele ostăşiei noastre nu sunt trupeşti, ci puternice întru Dumnezeu, spre surparea întăritu-rilor<D>. Arătat este că şi ei erau luptaţi, ca cei ce purtau trupuri, ci împotrivă se luptau. Pentru care iarăşi Apostolul zice: <MI>Îmi necăjesc trupul meu şi îl robesc, ca nu altora propovăduind, să mă fac neiscusit<D> (I Corinteni 9, 27). Şi povăţuindu-ne pe noi către fapta bună zice: <MI>Fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos!<D> (I Corinteni 4, 16).
Să luăm aminte, iubiţii mei fraţi, ca nu cumva împlinind pofta noastră, deasupra poruncii apostoleşti să scriem pricina, necunos-când puterea cuvântului. Că scris este: <MI>Sufletele cele viclene se rătă-cesc întru păcate<D>. Şi iarăşi: <MI>Bărbatului celui ce păcătuieşte mare îi <Ş-2>este cursa. Iar dreptul întru bucurie şi veselie va fi<D>. Ai auzit că mai bine<Ş0> este a se însura omul decât a se arde şi nu ai auzit-o pe ceea ce o aduce pe urmă, zicând: <MI>Vremea scurtă este; de aceea, cei ce au femei să fie ca cei ce nu au. Şi cei ce plâng ca cei ce nu plâng; şi cei ce se bucură ca cei ce nu se bucură; şi cei ce cumpără ca cei ce nu ar stă-pâni; şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Căci chipul acestei lumi trece<D> (I Corinteni 7, 29-31).
Pentru aceasta, o, monahe, nu te lepăda de Cel ce ţi-a dăruit ţie acest dar. Să nu fii neascultător faţă de El, căci zice prin Apostolul: <MI>Nu fi nebăgător de seamă<D> <MI>de darul ce este întru tine, care ţi s-a <Ş-2>dat ţie prin proorocie, cu punerea mâinilor preotului<D>  (I Timotei 4, 14),<Ş0> ca nu cumva călcător de lege pe tine să te faci, zidind iarăşi, ceea ce ai risipit, ci să-ţi dai rugăciunile tale Domnului. Că scris este: <MI>Mai bine este să nu făgăduieşti, decât să nu împlineşti ce ai făgăduit<D> (E-clesiastul 5, 4).
Deci, nevoieşte-te a-ţi săvârşi călătoria ta după lege, ca să ai îndrăzneală împreună cu Apostolul ce zice: <MI>Cu nevoinţa cea bună m-am nevoit, drumul l-am săvârşit, credinţa am păzit. Drept aceea mi s-a gătit mie cununa dreptăţii, pe care îmi va da-o mie Domnul, Dreptul Judecător, în ziua aceea. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui<D> (II Timotei 4, 7- 8). Amin.
ŢCEN = Pentru frica lui Dumnezeu
ŢCEN = Sfătuirea a 45-a
Ia aminte de tine, iubite, ca nu cândva întru lenevire şi întru răspândire să îţi pierzi vremea ta. Să luăm aminte la cele zise pen-tru Domnul: <192>Vie ţi-ai sădit ţie? Pune gard împrejurul ei. Grădină ţi-ai câştigat? Păzeşte rodurile ei, ca să te veseleşti la cele de pe ur-mă ale tale. Şi nu slobozi porcii tăi întru ostenelile tale, ca să nu le <Ş-2>vatămi pe ele<169>. Că ce folos, fraţilor, dacă astăzi ne vom linişti în chi<Ş0>lie, şi mâine petrecem în cetate şi în sate, făcând cele ce nu plac lui <Ş-2>Dumnezeu? Ce folos este, fraţilor, dacă într-o zi zidim, iar în a doua<Ş0> surpăm?
Deci, lucrând întru acest chip, cum se va săvârşi lucrul? Ce este nouă şi lumii? Pentru hrană este pricina? Din destul sunt mâi-nile tale pentru slujba trupului. Ce ne folosesc neguţătoriile lumii acesteia, nouă, celor ce am murit lumii, Domnul ajutându-ne? <MI>Că nimeni ostăşindu-se, nu se încurcă cu neguţătoriile vieţii, ca voievo-dului să placă<D> (II Timotei 2, 4). Şi iarăşi: <MI>Noaptea şi ziua lucrând, ca să nu îngreuiem pe cineva<D> (I Tesaloniceni 2, 9). Ce ne foloseşte pe noi, o, monahe, calea satelor? Că, dacă stăm în chilie şi ne liniştim şi nu putem sta împotriva gândurilor patimilor şi a umbrii lucru-rilor, cum nu vom fi robiţi uşor, dacă ne vom lepăda în gunoaiele celor străini de neam? Dar de multe ori voieşti a zice: <192>Cu porunca egumenilor, de nevoie ne apropiem de sat<169>. Dacă din poruncă şi de ascultare aceasta o faci, eşti neprihănit, dacă lucrul cel poruncit ţie îl faci cu frica lui Dumnezeu. Însă sunt unii care cu pricină de ascultare şi după a lor poftă voiesc a o săvârşi, după omul cel vechi.
Vezi ca un înţelept, nu în loc de aur şi de argint, să aduci fiere şi tină. Şi în loc de ascultare, să lucrezi neascultare. Că ce s-au fo-losit cei ce au mers cu Isus, fiul lui Navi, şi cu Halef să iscodească pământul? Căci, cu pricină de ascultare, au lucrat neascultare, ne-păzind adevărul şi depărtându-se de la Domnul şi răzvrătind ini-mile fiilor lui Israel de la Domnul (Numeri 13, 31-32). Deci tu, fiind trimis la slujbă, lucreaz-o cu frica lui Dumnezeu, ca şi cum Dumnezeu priveşte totdeauna lucrurile tale. Dacă te duci să slujeşti sfinţilor şi defaimi, lucrând cele împotrivă, pe Dumnezeu Îl defaimi şi îţi hrăneşti poftele tale. Lucrând, nu ai lucrat ascultare, ci neascultare. Însă voiesc să cunoaşti, că precum slăvesc pe Dumnezeu întru tine cei ce te văd pe tine în mănăstire liniştindu-te şi slujind Stăpânului Hristos, tot aşa se vor sminti de tine cei ce te vor vedea pe tine făcând în cetate sau în sat cele ce nu plac lui Dumnezeu. Şi ce fel de plată va fi ţie să răneşti ştiinţa omului? Iar dacă vei suferi sfătuirea mea, ca să te temi de Domnul şi să te linişteşti, Se va slăvi întru tine Domnul şi va fi ţie tărie spre toată fapta bună.
Dar de multe ori vrăjmaşul te sfătuieşte pe tine, zicând: <192>Încă eşti tânăr, îndulceşte-te de poftele tale. Căci câţi s-au desfătat în lume şi de cele cereşti nu s-au lipsit? Şi tu eşti tânăr; mănâncă, bea, îndulceşte-te de dezmierdările lumii şi la bătrâneţile tale te vei po-căi. Şi de ce voieşti ca dintr-o vârstă ca aceasta să-ţi chinuieşti tru-pul tău şi să cazi cumva în neputinţă?<169>. 
Deci, zi celui ce te sfătuieşte pe tine aceasta: <192>Dar dacă voi fi luat în tinereţile mele şi nu voi ajunge să îmbătrânesc, ce voi răs-punde înaintea divanului lui Hristos? Că vedem cum mulţi tineri mor şi bătrânii că trăiesc mult, fiindcă lucrurile Domnului sunt ne-urmate (I Romani 11, 33). Şi cum tu mă amăgeşti, zicând: <192>că la bă-trâneţile tale te vei pocăi<169>? Voi putea să zic atunci Judecătorului: <192>că fiind tânăr am fost luat, ci slobozeşte-mă pe mine acum ca să mă pocăiesc<169>? Negreşit va zice mie şi El: <192>Atâţia ani te-am lăsat pe tine şi, păcătuind tu de multe ori, am fost îndelung-răbdător cu tine şi nu te-am ucis pe tine degrab, dându-ţi ţie ani, şi vremi, şi locuri <Ş-2>întru care să semeni sămânţa pocăinţei. Iar tu, vremea ceea ce ţi-am<Ş0> dat-o ţie spre pocăinţă, ai cheltuit-o întru păcate şi întru dulceţi<169>.
Deci, cu adevărat să ştii, frate, că dacă vei defăima frica lui Dumnezeu şi la păcat te vei da pe tine, te vei osândi. Că cel ce îşi dă mădularele sale patimii dulceţilor, nu se va scârbi numai în vea-<Ş-2>cul cel ce va să fie, ci şi în veacul de acum, dacă nu se va pocăi degrab.<Ş0> Că se va asemăna unei zdrenţe lepădate, pe care după ce au folo-sit-o pe dânsa toţi, mai pe urmă spre îngreţoşare şi spre călcare o folosesc. Iar dacă te vei curăţi pe tine de toate acestea şi vei voi a-I plăcea lui Hristos, păzindu-ţi curăţenia trupului tău întru dragostea <Ş-2>lui Dumnezeu, care este stâlpul tuturor faptelor bune, te vei asemă<Ş0>- na porfirii celei împărăteşti şi vei străluci ca un luceafăr în mijlocul frăţimei şi Domnul îi va întoarce pe cei ce se ridică asupra ta. Că îţi <Ş-2>va fi ţie zid frica lui Dumnezeu, pe care ai iubit-o, şi vei afla dar îna<Ş0>-intea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Deci, trezveşte-te şi ia aminte la tine, ştiind aceasta, că ştie vrăjmaşul şi dinlăuntru, de încuietori şi de zăvoare, să vâneze pe sufletele cele ce petrec întru lenevire.
Dar poate va zice cineva, din cei fără de minte, că nu poate sta împotriva patimii, ci îndată se biruieşte de ea. Nu te făli întru aceasta. Că nu este aceasta evlavie, ci moleşire şi nebunie, că zice înţeleciunea: <MI>Să nu iei faţa împotriva sufletului tău şi nu te vei ruşina întru căderea ta<D> (Isus Sirah 4, 22). Oare, dacă ai fi auzit pe un tâl-har, găurindu-ţi peretele casei tale, ai fi suferit să stai culcat şi să fii jefuit? Au nu te-ai fi sculat şi ai fi gonit tâlharul? Şi cum pentru cu-<Ş-2>răţenia trupului tău nu porţi grijă, ci dai biserica lui Dumnezeu spre<Ş0> stricăciune? Că vedem cum slăveşte Domnul pe cei ce din tinereţe Îi slujesc Lui până la bătrâneţe. Că a zis către Ieremia Proorocul: <MI>Mi-am adus aminte de prietenia cea din tinereţea ta, de iubirea de pe când erai mireasă şi mi-ai urmat în pustiu, în pământul cel nesemă-nat<D> (Ieremia 2, 2). Iar pe cel ce a urmat din tinereţe până la bătrâ-neţe gândului înşelăciunii cum l-a mustrat Proorocul, zicând: <MI>Înve- chitule de zile rele, acum au sosit păcatele tale, care ai făcut mai îna-inte<D>? (Suzana 1, 52). Pentru aceasta fericeşte Duhul Sfânt pe cei ce iau asupra lor jugul lui Hristos, zicând: <MI>Bine este bărbatului când îşi ridică jugul din tinereţile lui <D>(Plângerile lui Ieremia 3, 27).
Deci, să ne deşteptăm, iubiţilor, ca nu cumva multa, îndelun-<Ş-2>ga-răbdare a lui Dumnezeu să ne fie nouă spre osândă, căci nu voim<Ş0> noi a ne pocăi, ci în fiecare zi adăugăm peste greşelile noastre. Cine oare se gândeşte la Ziua Judecăţii şi nu se înfricoşează? Să luăm aminte la cele zise, iubiţilor! Când a venit secerişul şi arşiţele, va zice cineva: <192>Alte două luni sunt şi au trecut fierbinţelile<169>?. Ce vom face, iubiţilor, dacă vom fi osândiţi în focul cel veşnic? Şi după ce a venit iarăşi iarna, zice cineva: <192>Alte două sau trei luni sunt şi a tre-cut îngrozirea răcelii?<169>. Ce vom face, fraţilor, dacă după moarte vom fi osândiţi întru cele mai de jos ale pământului?
Dacă va cădea cineva în boală şi noaptea somnul se va depăr-ta de la dânsul, adesea caută către ferestrele casei, dorind să vadă lumina. Ce vom face, fraţilor, dacă vom fi osândiţi întru întunericul cel mai din afară, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, unde nu este nădejde a mai vedea lumină în vecii cei nesfârşiţi? (Matei 22, 13; Luca 13, 28). Aşijderea încă şi cel surghiunit, zilele şi nopţile şi anii îi numără, aşteptând sfârşitul sorocului, iar cel osândit în veacul ce va să fie, nu va putea număra nici zile, nici nopţi, nici luni, nici vremi. Că sunt nenumărate veacurile şi nesfârşite, întru care cel ce plânge şi se ospătează, mort este de viu, precum zice Apostolul (I Timotei 5, 6). Şi iarăşi Mântuitorul: <MI>Vai de cei ce acum râd, că vor plânge!<D> (Luca 6, 25).
Deci, să ne deşteptăm, iubiţilor, din viaţa aceasta. Să plângem acum ca să ne mângâiem atunci; să ne liniştim cu smerită cugetare în chiliile noastre, ca să vadă Domnul smerenia noastră şi osteneala şi să ne lase nouă toate păcatele noastre. Că scris este: <MI>Că în sme-renia noastră, şi-a adus aminte de noi Domnul<D> (Psalmul 135, 23). Şi iarăşi: <MI>Precum miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El<D> (Psalmul 102, 30). Şi o să ne dea nouă Domnul a săvârşi viaţă neprihănită. Că Lui I se cuvine slava în veci. Amin.

ŢCEN = Pentru dragoste
ŢCEN = Sfătuirea a 46-a
Iubite, dacă te vei învrednici cunoştinţei şi socotelii ori darului tămăduirilor, vezi ca nu cumva, bizuindu-te pe dar, să petreci fără de roadă, ca să nu zici atunci: <192>Miluieşte-mă!<169> şi să auzi împreună cu cei din stânga, când va despărţi Împăratul pe drepţi de păcătoşi: <MI>Nu vă ştiu pe voi<D>. Că scris este: <MI>Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri <D>(Matei 25, 32). <MI>Că mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu cu numele Tău minuni multe am făcut?<D> (Matei 7, 21).
Pentru ce oare aceasta? Fiindcă dragostea nu au păzit; după cum este scris: <MI>Cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească<D> (I Ioan 4, 20). Că scris este: <MI>Robul acela care a ştiut voia domnului său şi nu a făcut-o, mult se va bate; iar cel ce nu a ştiut şi a făcut cele vrednice de răni, puţin se va bate<D>. Şi Apostolul zice: <MI>Şi încă mai înaltă cale vă arăt vouă. Dacă în limbi omeneşti şi îngereşti aş grăi, iară dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş a-<Ş-2>vea proorocie şi de aş şti toate tainele şi toată ştiinţa şi de aş avea atâta<Ş0> credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toate averile mele şi de aş da trupul meu să-l ardă, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung-rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se înalţă, nu se trufeşte, nu caută ale sale, nu se mânie, nu gândeşte rău, nu se bu-<Ş-2>cură de nedreptate, ci se bucură de adevăr; toate le suferă, toate le cre<Ş0>- de, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată<D> (I Corinteni 12, 31; 13, 1-8).
Iată, ai auzit, iubite, puterea dragostei. Pe aceasta câştig-o în toate lucrurile tale, după cât eşti povăţuit de dar, ca să iei laudă de <Ş-2>la Dumnezeu. Însă vă rog pe voi, iubiţii mei fraţi, pomeniţi-mă pe mi<Ş0>-ne, netrebnicul rob, întru rugăciunile voastre, ca, la venirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cuvintele mele să nu mă osândească, că nimic bun întru mine nu văd. Şi foarte înfricoşată este aşteptarea Judecăţii, şi râul cel de foc care va mânca pe cei po-trivnici mă înfricoşează. Ci, o, să-mi dea Domnul şi mie, nevredni-cului, împreună cu voi, aleşii Lui, pentru îndurările Sale, să intru întru împărăţia Lui. Şi să ne dea Domnul dragostea Lui întru ini-mile noastre ale tuturor. Că Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.





ŢCEN = Către Evloghie
ŢCEN = Sfătuirea a 47-a
Frate, privind către rodul ascultării, m-am sârguit să-ţi scriu pentru acelea care mi-ai poruncit. Începutul cel bun este: a se teme cineva de Dumnezeu, iar bătrâneţile sunt cinstite în sufletul cel iu-bitor de Hristos. Cel ce ia aminte la sine, în tot locul se mântuieşte. Cel ce iubeşte vorbirile cu mirenii, încă nu a urât lumea. Că precum cel ce zgândără focul, ridică văpaie, tot aşa şi vorbirile lumeşti ri-dică patimi în inima monahului. Foloseşte pe cei ce se întâmplă de sunt lângă tine, frate, aşa ca pe tine să nu te vatămi. Cel ce iubeşte vorbirile cu femei, ridică asupra sa pe dracul curviei. Laudă auzind pentru tine, cei ce te-au născut pe tine se vor veseli mai mult decât de vin şi de băutură. Cel ce iubeşte beţia, mult se va păgubi, fiindcă zice şi face cele ce nu se cuvin şi îşi fură a sa bogăţie şi o dă vrăjma-şilor ca pe una străină, pentru că beţia a întunecat mintea lui. Fii cucernic, frate, căci cucernicia naşte aşezare paşnică, iară aşezarea <Ş-2>cea paşnică naşte nepătimire. Să-ţi fie cucernicia ta înjugată cu sme<Ş0>-rita cugetare, ca să te faci adevărat monah şi vei moşteni dragostea şi întreaga înţelepciune. Multa cuvântare, frate, întunecă mintea, iară mintea cea întunecată duce către neruşinare, iară neruşinarea este maică a curviei.
Cel ce iubeşte tăcerea, fără de tulburare petrece şi nici pe a-proapele nu îl întărâtă. Iar râsul şi îndrăzneala ca o otravă va vă-tăma pe noul începător şi sunt nefolositoare monahului. Că, pe cei ce plâng acum şi se tânguiesc, i-a fericit Domnul (Matei 5, 4). Bi-ruirea monahului este auzul. La masă se cuvine a tăcea. Iubeşte tă-cerea, iubite, ca să petreacă întru tine cucernicia. Şi pe cucernicie, păzeşte-o, ca să te păzească de curvie.
Cel ce grăieşte împotriva egumenului şi nu se supune, nu va zăbovi de a cădea în rele. Iar cel ce se va supune sfătuirii celui mai mare, se va veseli împreună cu drepţii. Cel ce se laudă cu puterea sa, alungă de la sine ajutorul lui Dumnezeu,<MI> iar cel ce se laudă, întru Domnul să se laude<D> (II Corinteni 10, 17). Cel ce iubeşte răspândi-rile şi urăşte liniştea, mult se va necăji, iar cel ce se linişteşte cu smerita cugetare se va veseli întru Domnul. Cel ce nu voieşte a sta <Ş-2>cu răbdare la pravila bisericii, mult se va păgubi, iar cel ce stă cu cu<Ş0>-cernicie şi cu răbdare, va fi auzit. Cel ce grăieşte deşertăciuni în vremea pravilei, va afla îndoită prihănire, că opreşte de la rugă-ciune şi de la cântare de psalmi pe acela cu care vorbeşte, dar îi pă-gubeşte şi pe cei ce stau aproape de dânsul. Cel ce iubeşte pustia va fi mai puternic, iar cel ce iubeşte beţia nu va răbda întru nimic. Cel ce urăşte a lucra, va fi iscoditor, fiindcă nelucrarea l-a învăţat multă răutate, iar cel ce iubeşte să lucreze petrece fără de scârbă. Cel ce se făleşte întru îmbrăcămintea născătorilor săi va fi neiscu-sit, că nu îl folosesc pe el în tabăra războiului.
<Ş-2>Frate, cinsteşte pe cei mici şi pe cei mari ca să te înalţe pe tine<Ş0> Domnul, că: <MI>Cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa<D> (Matei 23, 12; Luca 14, 11; 18, 14). Smereşte-ţi capul tău egumenului şi înaintea stătătorilor frăţimii, întru Domnul supune-te, că smerenia este rod al fricii Domnului. Iar smerenia se arată nu întru a te smeri celor mai mari, ci întru a le da cinste şi celor mai mici. Că scris este: <MI>Fără numai pe cei ce Mă slăvesc pe Mine, îi voi slăvi, iară cel ce Mă defai-mă pe Mine, se va necinsti<D>. Deci, noi să slăvim pe Dumnezeu, ca şi El să ne slăvească pe noi împreună cu toţi Sfinţii Săi. Dar, cu ce să Îl slăvim pe El? Cu păzirea poruncilor Lui. Că scris este: <MI>Nu întru cuvânt este împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere<D> (I Corinteni 4, 20). Şi iarăşi: <MI>Nu tot cel ce-Mi zice Mie: Doamne, Doamne, va intra întru împărăţia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri <D>(Matei 7, 21).
Frate, mai înainte de toate să-ţi fie frică de Domnul întru ade-<Ş-2>văr, şi frica Lui va lumina ochii minţii tale.  Iubeşte smerita cugetare,<Ş0> că smerenia cea după Dumnezeu, este zid nesurpat în faţa vrăjma-şului şi piatră care se împotriveşte şi sfărâmă măiestriile şi săgeţile vicleanului cele înfocate. De vei pune în gândul tău să rabzi pentru Domnul ocară şi pagubă şi defăimare, vei fi ca un viteaz războinic, de-a pururea într-armat asupra potrivnicilor. Atunci vrăjmaşii, vă-zând atâta sârguinţă, vor cădea de la faţa ta. De voieşti să alergi, fără să te osteneşti deloc, ce folos este?
 <Ş-2>Curăţenia trupului tău, păzeşte-o! Dragostea este maică a fap<Ş0>-telor bune, iar curăţenia, făclie şi întărire. Iar luminătoare acestora <Ş-2>este liniştea, iar zidul lor, frica Domnului. Să păzim, fraţilor, curăţe<Ş0>nia trupului nostru întru dragostea lui Dumnezeu, ca să ne numere pe noi Domnul împreună cu sfinţii Lui îngeri. De cel ce iubeşte cură-ţenia, se veseleşte Duhul cel Sfânt şi îi dăruieşte lui răbdare. Deci, curăţenia se dobândeşte prin înfrânare şi blândeţe şi prin liniştea cea întru dragoste. Pentru aceea ni se cade nouă <MI>a ne feri de tot fra-tele care umblă fără de rânduială<D> (II Tesaloniceni 3, 6), ca nu cumva să pricinuim bănuieli celor ce ne văd pe noi. Că zice Apostolul: <MI>Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor <D>(Romani 12, 17). Iar dacă cineva este prigonitor, noi acest fel de oameni nu îi avem, nici Bisericile lui Dumnezeu. Şi auzi-l pe el iarăşi, zicând: <MI>Tu, bine mulţumeşti, dar celălalt nu se zideşte<D> (I Corinteni 14, 17). Că  zice: <MI>De ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?<D> (I Co-rinteni 10, 29).
<Ş-2>Drept aceea de nevoie este a primi sfătuire de la bărbaţi temă<Ş0>-tori de Domnul şi a nu plăcea nouă înşine, după cel ce zice: <MI>Fiecare din voi să placă aproapelui spre zidire<D> (Romani 15, 2). Şi iarăşi: <MI>Ca să se ruşineze potrivnicul, neavând nici un lucru rău<D>; că a zis Domnul Slavei: <MI>Aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri<D> (Matei 5, 16). Să nu o pierdem nici cu pricina dăruirii, nici cu a împărtăşirii sfinţeniei. 
Obiceiul vrăjmaşului este ca prin cel bun pe cel rău să-l lu-creze. Că cel ce păcătuieşte şi i se pare că ascunde, se înşeală, că nimic nu este ascuns care nu se va descoperi. Dacă te ispiteşte vrăj-maşul cu pofta trupului, zi către dânsul: <192>Să nu îmi fie mie a mai scârbi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu întru care m-am pecetluit în ziua izbăvirii, că destul îmi este mie vremea care a trecut<169>. Că scris este: <MI>Tot păcatul care îl va face omul este afară de trup, iar cel ce des-frânează, întru al său trup păcătuieşte<D> (I Corinteni 6, 18).
Iar pentru războiul cel din minte din parte m-am învăţat. Că un frate a fost întrebat de alt frate, zicând: <192>Gândurile cele întinate mă tulbură pe mine<169>. Iară el a răspuns: <192>Sfinţii bătrâni, unora le-au dat voie să lase gândurile să intre înlăuntru şi atunci să bată război împotriva lor. Iar celor mai neputincioşi le-au poruncit ca nicide-cum să nu vorbească cu ele, ca nu cumva zăbovind cu pomenirea lor, să se facă patimă cu greu de vindecat<169>. Atunci fratele a zis: <192>Şi ce este a lăsa să intre gândurile înlăuntru şi a bate război împotriva lor?<169>. Ascultă, zice: <192>Când aduce asupră-ţi vrăjmaşul pomenire urâtă şi gânduri spurcate, îndată îţi pune în minte femeie frumoasă sau ceva din cele asemenea care amăgesc către stricăciune. Şi acestea văzându-le, cel ce cu mintea se luptă, nu se tulbură de acest fel de gânduri, ci stă cu vitejie împotriva lor, bătând război cu ele. Apoi, le deschide lor şi le încuie pe dânsele înlăuntru, şi fiind ele în-lăuntru şi materia prin care bat război, zice către dânsele: ®aceasta este care mi se împotriveşte mie, prin care mă supăraţi pe mine în toate zilele. Pentru că îmi năluceşte mintea şi îmi tulbură sufletul meu. Deci, voiesc a şti cu dinadinsul ce trebuinţă este de dânsaŻ. Şi porunceşte cuţit a i se aduce lui în minte şi luându-l o spintecă pe dânsa, la pântece, în minte, zicând: ®Voi să ştiu, oare ce voi afla întru dânsa: frumuseţe sau putrejune?Ż. Şi după ce spintecă pân-tecele ei, află înlăuntru ceea ce toţi o ştim, că urâciunea poftei se arată cu de-amănuntul.
Deci, potrivnicii, văzând biruinţa cea făcută lor, temându-se, se luptă să întunece gândul fratelui, ca tulburându-i mintea de alte gânduri, să înceteze nevoinţa aceasta de faţă, temându-se ca nu cumva să se arate desăvârşit ruşinea lor. Iar cel ce bate război îm-potrivă, zice către dânşii: <192>Pentru ce altele în loc de acestea voiţi să aduceţi? Că nu vă voi lăsa pe voi să ieşiţi, până ce voi încerca cu di-nadinsul toate ale lucrului acestuia, pe care voi l-aţi lăudat, dacă cu adevărat este vrednic de iubire<169>. Atunci încuie, fratele, greşeala în cămara cea mai dinlăuntru până la trei zile sau la patru. Şi, după a-ceasta, deschide fratele vrând să vadă greşeala. Şi mai înainte de a intra el înlăuntru, îl întâmpină pe el acea rea putoare nesuferită şi astupându-şi cu mâna gura şi nasul, ameninţă gândurile cele potrivnice şi ajutătoare păcatului, arătând sfârşitul lucrului.
Apoi, zice către dânsele: <192>Ce răspuns daţi către acestea?<169>. Iar ele, ruşinându-se, se vor risipi ca fumul în văzduh şi aşa se face fra-tele mai înalt decât patimile, ajutându-i darul. Şi, mărturisindu-se Domnului, zice: <192>Mulţumesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, că <MI>nu m-ai dat pe mine în mânile vrăjmaşilor mei, ci m-ai mântuit din cursa <Ş-2>vânătorilor<D> (Psalmul 90, 3). Şi darul Tău, Doamne, m-a luminat a pri<Ş0>-cepe acestea, că nu întru înţelepciunea mea am fost mântuit din cursele lor<169>.
Deci, să avem, fraţilor, frica lui Dumnezeu înaintea ochilor noştri totdeauna, ca, pe noi, El să ne acopere; că fără de acoperă-mântul lui Dumnezeu, omul nu este nimic. Că multă este reaua meşteşugire a vrăjmaşilor noştri, dar mai mult este ajutorul lui Dumnezeu, Care ocroteşte pe om, numai că nu suntem slobozi a-L vedea cu ochii noştri. Deci, să iubim pe Dumnezeu, Cel ce ne ajută nouă şi ne mântuieşte pe noi, cu toată puterea, şi pe aproapele, ca pe noi înşine (Matei 22, 39). Să ai în minte ziua sfârşitului tău, iu-bite frate, când vei zace pe rogojina ta, dându-ţi sufletul. Vai mie, vai mie, ce fel de frică şi cutremur cuprinde pe suflet în ceasul acela, iubite frate! Dacă vreun bine a făcut în viaţa aceasta, în care a nemernicit, întru dânsa sărăcind, dacă vreun necaz sau defăimare a suferit pentru Domnul şi cele plăcute înaintea Lui a făcut, cu bu-curie multă se va sui la ceruri, fiind povăţuit de Sfinţii Îngeri.
Precum lucrătorul, ostenindu-se şi lucrând toată ziua, aşteap-tă ceasul al doisprezecelea, ca, după osteneală, primindu-şi plata sa, să se răcorească, aşa şi sufletele drepţilor aşteaptă ziua aceea; iar ale păcătoşilor, cu frică şi cu cutremur sunt ţinute de dânşii, du-cându-se la judecată, şi tremură în ceasul acela, privind la munca cea fără de sfârşit, şi la întunericul cel veşnic. Măcar de ar zice ci-neva: <192>Lăsaţi-mă, să mă duc în cealaltă lume, ca de acum înainte să mă pocăiesc!<169>, nu va fi cel ce slobozeşte. Că va auzi unul ca acesta: <192>Când ai avut vreme, nu te-ai pocăit şi acum ai venit să te pocă-ieşti? Când era deschisă stadia nevoinţei la toţi, nu te-ai nevoit, şi acum voieşti a te nevoi, când toate uşile s-au încuiat, şi după ce vre-mea nevoinţei a trecut? Au nu ai auzit pe Cel ce zice: <MI>Privegheaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul<D>?<169> (Matei 24, 42; 25, 13).
Deci, acestea, mai înainte cunoscându-le, iubite frate, până avem vreme să ne pocăim, ca să ne scoată pe noi Dumnezeu din mânia ceea ce va să vie peste fiii nesupunerii şi să ne învredniceas-că pe noi înaintea sfinţilor. Roagă-te şi pentru mine, păcătosul, cel ce zic şi nu fac, că scris este: <MI>Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi vă rugaţi unii pentru alţii, ca să vă<D> <MI>vindecaţi întru numele Domnului nostru Iisus Hristos<D> (Iacob 5, 16). Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.
ŢEFR = <Ş6>Către monahul trândav ce zice:<Ş0>
ŢCEN = <Ş-2>Las şi mă duc în lume<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 48-a
Zis-a Dumnezeul Slavei: <MI>Intraţi prin uşa cea strâmtă, că lată şi desfătată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei ce o află<D> (Ma-tei 7, 13; Luca 13, 24). Pentru ce este strâmtă uşa şi necăjită calea care duce în viaţa cea veşnică şi puţini sunt cei ce o află pe dânsa? Şi cine este cel ce o află pe dânsa şi ne vesteşte nouă calea ei? Toţi Sfinţii. Este calea pe care a alergat vasul alegerii, Pavel, care, sfâr-şind alergarea, a luat cununa. Pentru aceea ne şi vesteşte calea ei, zicând: <MI>Întru toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu. Întru răbdare multă, în necazuri, în nevoi şi în strâmto-rări, în răni, în închisori, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi, în curăţenie, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică, în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga, prin slavă şi necinste, prin hule şi laudă; ca nişte înşelători şi adevăraţi, ca nişte necunoscuţi şi cunoscuţi, ca nişte omorâţi şi iată trăim, ca nişte pedepsiţi şi nu omorâţi; ca nişte scârbiţi dar de-a pururea bucurân- du-ne; ca nişte săraci şi pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate avându-le<D> (II Corinteni 6, 4-10). <MI>Şi nădejdea noastră ade-vărată este pentru voi, ştiind că precum părtaşi sunteţi patimilor, aşa şi mângâierii<D> (II Corinteni 1, 7). Deci şi noi, fraţilor, suntem datori să urmăm aceeaşi cale până la sfârşit, întru care ne-am şi ostăşit.
Liniştitor eşti? Adu-ţi aminte de cei ce sunt închişi în temniţă, că nu numai încuiaţi sunt, ci şi fier este pus împrejurul grumazului lor, iar alţii sunt puşi şi în fier gros.
Pustnic eşti? Adu-ţi aminte de păstorii oilor care multe pri-mejdii rabdă în pustie şi în munţi, şi iarna, îngheţând de ger, iar vara, arzându-se de razele soarelui.
În viaţa de obşte eşti? Ia aminte la cea scrisă: <MI>Iar al mulţimii, celor ce au crezut, un suflet şi o inimă era şi nimeni ceva din averi nu zicea că este al său, ci le era lor toate de obşte<D> (Fapte 4, 32). De lu-crezi mreajă, pune în gândul tău pe cei ce înoată marea. Că aceştia cu marea luptându-se pe acelaşi meşteşug îl au în mâini. De lucrezi coşniţe mici, adu-ţi aminte de fauri! Frumoasă scriere lucrezi? Adu-ţi aminte de zidari şi de pietrari. Însă nu răzvrătiţi dumneze-ieştile cuvinte cele scrise întru credinţă şi întru-adevăr. Că decât aceasta ce păcat este mai mare? <MI>A face pe cel dulce, amar şi pe cel amar, dulce; lumina, întuneric şi întunericul, lumină, spre răsturnarea celor ce citesc<D> (Isaia 5, 20). Vai celui ce face acestea, că pricinuieşte sminteală sufletelor!
Cizmăria lucrezi? Adu-ţi aminte de cei ce taie marmura cu fe-răstrăul. Saftianuri roşii lucrezi? Adu-ţi aminte de curelari. Tăbăcă-<Ş-2>rie lucrezi? Adu-ţi aminte de boiangii. Frizăria lucrezi? Adu-ţi aminte<Ş0> de mirenii cei ce pe acelaşi meşteşug îl folosesc. Lână lucrezi? A-du-ţi aminte de acel fel de meşteri ce se numesc faschiari. In lu-crezi? Adu-ţi aminte de ţesători. Pânzătoria lucrezi? Adu-ţi aminte de cei ce fac mătase. În pitărie pe tine te-au pus? Adu-ţi aminte de pitarii târgului. La grădină te-au pus? Adu-ţi aminte de nălbitori, care iarna ca şi vara petrec în ape, făcându-şi lucrarea lor. La bucă-tărie pe tine te-au pus? Adu-ţi aminte de vopsitorii de lână sau de cei ce lucrează meşteşugul cel arămesc, care noaptea ca şi ziua o sfârşesc cu focul luptându-se şi stăpânirii supunându-se şi supărân-du-se, rabdă şi de boieri de multe ori silindu-se, de lucrarea lor nu se lenevesc. Portar te-au pus pe tine? Adu-ţi aminte de slujitorii boierilor celor pământeni. Slujitor te-au pus pe tine, ori econom, ori egumen? Ia în minte pe cel ce zice: <MI>Deci pe preoţii cei ce sunt între voi îi rog ca un împreună-preot şi martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care se va descoperi: păstoriţi turma lui Dumnezeu, <Ş-2>dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după<Ş0> Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci făcându-vă pildă turmei. Şi când Se va arăta Hristos, Mai-marele păstorilor, veţi lua cununa slavei cea neveştejită<D> (I Petru 5, 1-4).
Şi ca să nu lungim cuvântul, zicem: Tot lucrul pe care îl lu-crezi, iar vrăjmaşul îţi aduce trândăvire întru el, pe cel ce lucrează acelaşi meşteşug, adu-l spre surpare potrivnicului. Şi orice ai face, ori în lucru, ori în cuvânt, să ai martor pe ştiinţa ta, că după Dumnezeu este lucrul cel ce se face şi te mântuieşte. Însă, spune-mi, te rog, ce vrei să faci: să lepezi darul Celui ce te-a chemat pe tine la veşnica Lui împărăţie şi slavă, şi să te duci în lume, precum soco-teşte gândul tău? Sau mai bine să zic: Ce a pus în tine vrăjmaşul sufletelor noastre? Că, dacă te vei lepăda de darul cel dat ţie, vei împărăţi? Iar de vei împărăţi, au nu te va apuca pe tine moartea? Deşi multe avuţii vei moşteni, chiar bogăţie nenumărată, au nu te vei duce gol de aici, altora lăsând-o pe dânsa? Precum Apostolul zi-ce: <MI>Că nimic nu am adus în lume, nici nu vom putea scoate ceva<D> (I Timotei 6, 7). <MI>Iar cel ce seamănă întru Duhul, din Duhul va secera viaţa veşnică<D> (Galateni 6, 8).
Ca un om grăiesc: dacă te vei lepăda de darul Domnului, nu vei mai lua cinstea cea dintâi, pe care o aveai mai înainte de a înce-pe tu viaţă monahicească, ci şi vecinilor, şi prietenilor, chiar casni-cilor şi rudeniilor, te vei socoti călcător de lege. Că cine te-a silit pe tine să începi lucrul pe care n-ai putut să-l împlineşti? Că nici legea nu îngăduie aceasta, pentru că scris este: <MI>De este cineva bărbat fri-cos şi temător cu inima, să nu iasă la război, ci să se întoarcă în casa <Ş-2>sa, ca să nu înfricoşeze inima fratelui său<D> (Deuteronomul 20, 8). Deci,<Ş0> acum ceea ce ai început, săvârşeşte-o!
Iar de te-ai şi prins mai înainte în vreo cădere, nu rămâne întru aceasta, ci întoarce-te către Domnul cu adevărat. În cer este Cel ce şterge păcatele celor ce se întorc către Dânsul, numai nu te învoi cu gândul relei cugetări, că nici lei, nici balauri, nici barbari nu vor putea a te vătăma, pe cât reaua cugetare pe cei ce se supun ei. Că mulţi, pe aceasta îndepărtând-o de la ei de la început şi ne-împărtăşindu-se cu năravurile ei, de barbari s-au cinstit, şi leii şi ba-laurii s-au sfiit de dânşii. Văpaia de foc nu a putut să ardă perii capului lor, nici nu s-a aflat întru dânşii materie de răutate, ci de bunătate. Iar reaua cugetare pe îndrăgitorii ei îi taie fără milă, că nu este răutate căreia reaua cugetare să nu-i fie maică. Că iubirea de argint este rădăcină a tuturor relelor, după cuvântul Apostolului ce zice: <MI>Rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de argint<D> (I Timotei 6, 10). Iar rădăcina aceasta (adică reaua cugetare) este sădită, pen-tru că hrăneşte şi creşte mlădiţele răutăţii.
Ce este mai cumplit în lume decât aceasta, care îi vinde robi şi îi face să fie fugari pe îndrăgitorii ei? Că cel necredincios fuge, ne-prigonit de nimeni, iar dreptul, întru multă îndrăzneala lui, nădăj-duieşte ca leul. Cel stăpânit de dânsa, nu se va munci de mâinile barbarilor, nici în pământ străin, ci unde s-a născut, unde a crescut, şi de neamurile sale; şi nimeni nu se roagă pentru dânsul, deşi muncile nu se aduc asupra lui pe ascuns, ci la arătare; nu pentru buna lucrare, ci pentru reaua cugetare. Că pe cei ce au căzut printr-însa, toţi îi osândesc, toţi îi învinuiesc. Nu este nimeni cine să-i ajute, nici cine să-i izbăvească!
Dacă vei urma relei cugetări, te va pogorî pe tine în cămările iadului. Aceasta pe puternici i-a răsturnat, case a pustiit, împăraţi a clătinat şi întru cădere i-a dat. Depărtează-te de dânsa, iubite frate, şi să nu te legi cu legăturile ei, că legăturile ei sunt legături de foc şi butucii ei de aramă. Aceasta, i-a pierdut pe cei ce au iubit-o cu di-nadinsul pe dânsa. În viaţa aceasta căderea ei s-a făcut de spaimă, iar după moarte pierzătoare. Şi care mai poate fi numele ei, fără numai reaua cugetare? Căci ea urăşte adevărul, iubeşte minciuna, nu primeşte certare, se bucură de necertare, nu primeşte mustrări, iar sfătuirea o leapădă, dulceţile le hrăneşte, pe Dumnezeu Îl de-faimă, de oameni nu se ruşinează. Începutul ei este nefrica de Dumnezeu, iar sfârşitul ei, moştenirea pieirii şi a pierzării. Doam-ne, Doamne, Cel ce ai deschis ochii celui orb din naştere, deschide ochii minţii noastre, ca să nu cădem în laţurile ei!
Deci, să nu ne lepădăm de darul lui Dumnezeu, iubite. Au nu ştii că: <MI>Bucurie se face în cer de un păcătos ce se pocăieşte, mai mult decât de nouăzeci şi nouă ce nu au rătăcit, care nu au trebuinţă de pocăinţă<D>? (Matei 18, 13). Că ce este necazul veacului acestuia, dar bucuria lui, iubite? Drept aceea mai bine este să răbzi necazurile ce ţi se întâmplă, decât înşelăciunea. Că se aseamănă slava lumii acesteia cu înşelăciunea văpăii focului, care a mâncat cu totul lemnele cele puse într-însa şi  îndată s-a stins, iar văpaia cea atâta de mare <Ş-2>s-a prefăcut în cenuşă şi în praf. Iar cel ce rabdă necaz pentru Dom<Ş0>-nul, asemenea este celui ce îşi zideşte casa pe piatră (Luca 6, 48).
Pentru aceea, frate, mă rog, deşteaptă-te către Domnul! Să ne aducem aminte de divanul lui Dumnezeu cel netrecut şi de jude-cata cea veşnică şi de firea noastră cea neputincioasă. Ce este mai mic decât ţânţarul? Şi dacă înfricoşarea acestuia nu putem să o su-ferim, ce vom face viermelui celui înveninat şi neadormit? (Marcu 9, 44). Făcându-se seară, zice cineva: <192>Aprinde lumânarea, că este întuneric!<169>. Dar ce vom face întunericului aceluia, împâclit şi ne-luminat? Şi dacă cineva se arde de razele soarelui, au nu aleargă sub umbră? Dar de gheena focului celui nestins cum vom scăpa? Să luăm pildă, iubiţilor, din lucrurile cele văzute în veacul acesta, pentru judecata ce va să fie.
Dacă cineva va lucra vreun rău şi se va cunoaşte, va fi trimis în temniţă de voievodul veacului acestuia; dar în ce ruşine şi necaz va fi sufletul întru dânsul? Deşi de multe ori de ai săi este slujit şi de rudenii căutat şi de prieteni mângâiat şi de cunoscuţi adeseori cercetat, fiind întru acest chin, scârba nu se depărtează de la dân-sul. Iar, mai pe urmă, ori prin mângâierea prietenilor şi prin alergarea într-o parte şi în alta, şi prin rugăciune, ori şi prin darea ba- nilor are nădejde cândva, la o vreme, a se izbăvi de temniţă. Dar acolo, în văpaia gheenei, cel ce este osândit de lucrurile sale, nu are pe cei care să-l mângâie. Tatăl nu aleargă împrejur, maica nu stă aproape şi nu îl mângâie, nici milostivirea femeii, nici a prietenilor, nici vestirea bună, nici auzirea de pace, nici lumină; nici glas dulce de păsări, nici schimbare a năravurilor, nici glas de muzică şi de ve-selie, că toate acestea s-au luat de la necredincioşi şi partea lor sunt cele potrivnice. Precum este scris: <MI>Ploua-va peste cei păcătoşi laţuri, <Ş-2>foc şi iarbă pucioasă şi duh de vifor este partea paharului lor. Că drept<Ş0> este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte<D> (Psalmul 10, 6-7).
Deci, să ne rugăm Domnului din tot sufletul, ca să ne acopere pe noi, şi să ne bucurăm cu cei ce se mântuiesc. Pentru aceea, le-a şi gătit lor <MI>cele ce ochii nu le-au văzut şi urechea nu le-a auzit şi pe inimă de om nu s-a suit<D> (I Corinteni 2, 9). Acestea pomeneşte-le şi te întoarce către Domnul! <MI>Nu te face ca o secure în mâna diavolului, ci taie saduri aducătoare de roade, nici ca un vânt ce arde, ci strică roadele cele rele!<D> (Isaia 64, 4). Au nu ştii, iubite, că în focul războ-iului, dacă rănindu-se vreun bărbat, ar ieşi din luptă, umple de frică pe cei ce se luptă împreună cu el? Însă tu înţelege ceea ce se zice: <192>Iară de se va întrarma cineva pe sine vitejeşte asupra potrivnicilor şi pe cei mai trândavi şi fricoşi cu inima îi deşteaptă la osârdie<169>.
Nu-ţi aduci aminte, iubite, ce fel de umilinţă aveai mai îna-inte, când ai început viaţa monahicească? Deci, unde este umilinţa aceea, cea plină de lacrimi? Unde smerenia ceea ce înalţă la cer? Unde tăcerea cea plină înlăuntru de rugăciune? Unde păzirea ochi-lor ceea ce naşte gânduri curate? Unde dragostea ceea ce înduple-că pe Dumnezeu? Acestea, neglijându-le, le-ai lepădat! Şi ce ai câş- tigat? Iuţime, mânie, strigare şi hulă, neînfrânare, şi neruşinare, şi gură neînfrânată. Vai mie, cum s-a prefăcut pământul cel roditor <Ş-2>întru sărătură, de răutatea celor ce locuiesc pe dânsul! Acestea sunt<Ş0> cuvintele cu care te-ai făgăduit să slujeşti lui Dumnezeu şi să rabzi întru mântuirea Lui? Acestea sunt rugăciunile cu care te-ai rugat lui Dumnezeu în scârbele tale?
Vezi, iubite, nu cumva acela care te supără pe tine şi se sâr-guieşte să te despartă de frăţime, să se facă pricinuitor de moarte amară şi grozavă. Că adevărat îţi spun, că eu ştiu câţiva fraţi care au fugit de la mănăstire şi s-au făcut iarăşi mireni, dar nu au zăbo-vit în viaţă, ci s-au săvârşit cu amară şi cu grozavă moarte. Pentru aceasta te rog pe tine, frate, stai împotriva poftei tale înfricoşând-o pe ea, şi să nu te învoieşti cu cei ce voiesc lesne să te facă prins pe tine, ci sus să avem mintea, iubite frate, sus şi mâinile ca Moise, şi Domnul va bate război nevăzut cu dânşii pentru noi, numai nu te teme de faţa lor. Că, de multe ori, pun în gândul tău neputinţa tru-pului şi închiderea stomacului, bănuială asupra celui mai mare, fri-că faţă de egumen, lungimea vremii, petrecerea cea dintâi şi pome- nirea părinţilor celor după trup, şi cu acestea te războiesc pe tine, ca să-ţi robească sufletul.
Au nu socoteşti că, de ar avea cineva vreun fiu cu nărav rău, pe acesta înaintea ochilor părinţilor lui îl condamnă legile şi nimeni nu poate să-l scoată din mânile celor ce îl muncesc pe el? Apoi gân-deşte cu cât mai multă frică va fi la Înfricoşatul Divan, unde împă-raţii şi supuşii, bogaţii şi săracii vor sta înainte, fiind cuprinşi de cu- tremur cumplit. Deci, vino-ţi întru tine, iubite frate, şi nu defăima pe Dreptul şi Neamăgitul Judecător, nici văpaia ceea ce niciodată nu se stinge. Iar, dacă nu bagi seamă, cearcă-te pe tine de aici, dacă poţi răbda usturimea şi munca focului. Aprinde lumânarea şi pune vârful degetului tău la făclia ei şi de poţi răbda durerea aceea, poa-te vei putea şi acolo să-ţi ajuţi. Iară dacă tot trupul este afară de foc şi durerea unui mădular mic nu o poţi răbda, apoi ce vei face a-tunci, când tot trupul împreună cu sufletul va fi aruncat în gheena focului?
Dar poate va zice cineva din cei fără de minte: <192>Şi eu, aş fi răbdat. Dar, ce să fac? Că sunt neputincios şi mic la suflet. Că de ar fi voit Dumnezeu să mă mântuiască, mi-ar fi dat mie răbdare<169>. Ve-niţi de vedeţi, fiilor, suflet robit, nu de barbari, nici de sabie, ci de reaua cugetare. Că pe Dumnezeu Îl învinovăţeşte, Cel ce este bun şi iubitor de oameni, Care voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină şi Care pentru noi a răbdat cruce. Că El Însuşi ne cheamă pe noi, zicând: <MI>Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voas-tră şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre, că jugul Meu este bun şi sarcina Mea uşoară<D> (Matei 11, 28-30). Şi iarăşi zice: <MI>Cereţi şi se va da vouă, că-utaţi şi veţi afla, bateţi şi se va deschide vouă. Că tot cel ce cere va lua şi cel ce caută va afla şi celui ce bate i se va deschide<D> (Luca 11, 9-10).
Cum tu zici: <192>De ar fi voit Dumnezeu să mă mântuiesc, mi-ar fi dat mie răbdare?<169>. Pentru ce te amăgeşte pe tine vrăjmaşul? Că, de nu ai fi primit sfatul lui, nu ţi-ar fi pricinuit ţie atâta pagubă, ca să te dezbraci de haina slavei şi să te desparţi pe tine de viaţa Sfin-ţilor Îngeri şi să te tăvăleşti în patimi de necinste. Pentru ce această defăimare? Ca să auzi că acesta a fost monah şi l-a chemat aşa şi iată că s-a lepădat de darul Domnului şi Dumnezeului său? Pentru ce îţi pricinuieşti ţie acest fel de moarte? Ca să fii aruncat în întu-nericul cel mai dinafară care are rodul ruşinii, iar pe fraţii care rab-dă întru mântuirea Domnului să-i vezi încununându-se şi intrând întru bucuria Domnului lor? Dar, unde vei putea să fugi sau care loc te va primi pe tine, cel ce fugi de la faţa Domnului, de care vo-ieşti să te lepezi? Pentru aceea rabdă, te rog, ca nu cumva să vină peste tine cea scrisă: <MI>Că mai bine era lor ca să nu cunoască calea dreptăţii, decât după ce au cunoscut-o să se întoarcă înapoi de la sfintele porunci cele date lor<D> (II Petru 2, 21). Că se potriveşti la dânşii aceea din paremia cea adevărată: <MI>Câinele întorcându-se la a sa văr-sătură şi porcul scăldându-se în tina noroiului<D>. Şi în alt loc zice: <MI>Însă socotesc ei pe sufletul nostru de batjocură şi viaţa aceasta prăznu- ind-o cu câştiguri<D>.
Să înţelegem, iubiţi fraţi, că suntem străini şi nemernici în a-ceastă viaţă. Că mulţi, sculându-se dimineaţa, nu au ajuns seara, iar alţii, culcându-se seara nu au ajuns până dimineaţa. Auzi pe cel ce zice: <MI>Omul deşertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec<D> (Psalmul 143, 4). Rabdă încă puţin, rogu-te, iubite frate, că <MI>cel ce va răb-da până în sfârşit, acela se va mântui<D>. Că nimeni nu ştie când va sosi <Ş-2>vremea ducerii sale de aici şi pentru aceasta se înmulţesc ispitele lui.<Ş0>
Deci, să nu ne împuţinăm la suflet, nici să ne întoarcem îna-poi, ci mai vârtos uitând cele dinapoi, spre cele dinainte să alergăm ca să intrăm împreună cu Mirele mai înainte de a se închide uşa. Că zice Mântuitorul: <MI>Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul<D>. Şi iarăşi zice: <MI>Precum au fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi întru venirea Fiului Omului. Că precum au fost în zilele potopului: mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua întru care au intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi a pierdut pe toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau şi beau, cumpărau şi vindeau, sădea şi zideau, iară în ziua întru care a ieşit Lot din Sodoma, a plo-uat foc din cer şi i-a pierdut pe toţi. Aşa va fi în ziua în care Fiul O-mului va veni<D> (Matei 24, 37-38; Luca 17, 26-30; Facere 7, 7; 18, 24).

Deci, să nu ne lenevim de a noastră mântuire, iubiţilor, că iată Dumnezeieştile Scripturi ne vestesc nouă ziua aceasta, ca prin po-căinţă să ne mântuim de mânia aceea şi să moştenim viaţa cea veş-nică, făcând cele bine plăcute Domnului. Iar dacă vei petrece tot în nesupunerea ta cea mai dinainte şi frica de Dumnezeu nu o vei avea, să ştii că nu vei zăbovi de a fi tăiat. Că nemincinos este Cel ce a zis: <MI>Iată securea lângă rădăcina pomilor zace, şi tot pomul ce nu face roadă bună, se taie şi în foc se aruncă<D> (Matei 3, 10; Luca 3, 9).
Ascultă încă şi pilda smochinului: <MI>Cineva avea un smochin, sădit  în via sa şi ieşind căuta rod întru dânsul, dar n-a aflat. Şi a zis către vier: Taie-l pe el! Pentru ce să cuprindă atâta pământ? Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, mai lasă-l pe el şi în anul acesta ca să sap împrejurul lui şi să-i pun gunoi. Şi de nu va face rod, apoi în anul cel viitor, îl vei tăia pe el<D>. (Luca 13, 6-9). Caută, dar, iubite, nu cum-va să se împlinească vremea sorocului, căci altă vreme nu vom mai afla.
Deci, veniţi să ne închinăm Lui, să plângem înaintea Domnului, Cel ce ne-a făcut pe noi. Ridică-ţi mâinile tale către Dânsul, împreună cu inima, şi cu lacrimi apropie-te de Dânsul, strigând că-tre El împreună cu Proorocul: <MI>Mântuieşte-mă de tina noroiului, ca să nu mă înglodesc! Izbăveşte-mă de cei ce mă urăsc pe mine şi de adâncurile apelor, ca să nu mă cufunde viforul apei, nici să mă<D> <MI>înghi-tă adâncul, nici să-şi închidă peste mine adâncul gura lui!<D> (Psalmul <Ş-2>68, 17-18). <MI>Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă<Ş0> şi mă ascultă. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine!<D> (Psalmul 26, 12, 14). <MI>Când mă necăjesc, degrab auzi-mă! Ia aminte spre sufletul meu şi îl mântuieşte pe el; de vrăjmaşii mei, izbăveşte-mă<D>! Ca şi El să zică că-tre tine ceea ce este scris: <MI>Îmbărbătează-te şi întărească-se inima ta şi aşteaptă pe Domnul<D>. Ca şi tu, mulţumind bunătăţii Lui, să zici:<MI> Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi a luat aminte la mine. A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. A pus în gura mea cântare nouă, cântare Dumnezeului nostru. Vedea-vor mulţi şi se vor teme şi vor nădăjdui spre Domnul. Fericit bărbatul a cărui nădej-de este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase<D> (Psalmul 39, 1-6). Bine este cuvântat Domnul, Cel ce dă putere şi întărire norodului Său şi bine este cuvântat Dumnezeul nostru în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule, curăţeşte păcatele noastre! Că a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.
ŢCEN = Pentru obiceiul cel rău
ŢCEN = Sfătuirea a 49-a
În ce chip sabia taie vinele calului şi pe călăreţ îl dă jos, aşa şi socoteala cea cu nărav rău taie puterile sufletului şi îl dă scârbei, iar scârba strică pe cei ce cad întru dânsa. Şi cine este oare acela care, voind a se duce la o cetate ce este departe de treizeci de stadii şi făcând douăzeci şi nouă, a intrat în cetate? Acesta dintru ale sale a ieşit şi în cetate nu a intrat. Că precum cel ce a venit întru al unsprezecelea ceas, şi-a luat plata deplin, la fel ca şi ceilalţi care au purtat greutatea şi osteneala zilei, aşa şi cel care a lucrat până în al unsprezecelea ceas, iar întru al doisprezecelea ceas ar începe a sur-pa şi a smulge sadurile, plată nu va lua. Pentru că Domnul şi Mân-tuitorul nostru Iisus Hristos zice: <MI>Cel ce va răbda până în sfârşit, a- cela se va mântui<D> (Matei 10, 22). Şi iarăşi: <MI>Nimeni, punând mâna sa pe plug şi întorcându-se înapoi, nu este îndreptăţit în împărăţia ceru-rilor<D>. Că femeia lui Lot, întorcându-se înapoi, s-a prefăcut în stâlp de sare (Facere 19, 26). Pentru care şi Apostolul, cele dinapoi ui-tându-le, la cele dinainte priveşte. Deci şi tu, iubite, rabdă! <MI>Că lumea aceasta trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ră-mâne în veac<D> (I Ioan 2, 17). Că suntem străini şi nemernici în viaţa aceasta. Iar, dacă până avem vreme, vom lucra cele plăcute Domnului, plată vom lua. Deci, câştigă-ţi răbdarea, frate, că scris este: <MI>Întru răbdarea voastră, veţi câştiga sufletele voastre<D>.
Enoh, după ce a născut pe Matusalem, a mai trăit două sute de ani, bineplăcând lui Dumnezeu (Facere 5, 21-22), iar noi întru această scurtă vreme ne împuţinăm. Stai împotrivă, iubite, vătămă-toarelor gânduri şi zi împreună cu cel ce zice: <MI>Cu Hristos împreună m-am răstignit şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine<D> (Gala-teni 2, 20). Şi: <MI>Ce-i va folosi omului, dacă va dobândi toată lumea, iar sufletul său îl va pierde?<D> (Matei 16, 26; Luca 9, 25). <MI>Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu<D> (Psalmul 118, 115). Iar Ecclesiastul strigă: <MI>Deşertăciunea deşertăciu-nilor, toate sunt deşertăciune<D>. După atâta bogăţie şi slavă, nu voi a-<Ş-2>duce ostenelile mele deşertăciunii, ca să nu le moştenească alţii după<Ş0> <Ş-2>ducerea mea din viaţă şi eu să mă muncesc, ci voi aduce roadele mele<Ş0> Bunului şi Milostivului Dumnezeu, Celui ce dă viaţă după moarte şi pregăteşte celor ce Îl iubesc pe El, <MI>cele ce ochiul n-a văzut şi ure-chea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit<D> (I Corinteni 2, 9). 
Aşa, iubite, îmbărbătează-te şi întărească-se inima ta şi aş-teaptă pe Domnul şi va fi în pace ieşirea ta. Acolo vei vedea pe cei drepţi bucurându-se de mântuirea ta. Acolo te vei sălăşlui în sânul lui Avraam, împreună cu Lazăr, că sărăcia ai ales, necazul ai răb-dat, ocări ai suferit şi defăimarea n-ai urât-o. Pentru aceasta te vor primi pe tine cu bucurie în lăcaşurile cele veşnice, de unde a fugit toată durerea, scârba şi suspinarea. Acolo vei vedea viaţa şi lumina cea adevărată, nădejdea a toată zidirea, pe Izbăvitorul sufletelor noastre, pe Iisus Hristos, Împăratul Slavei, şi se va bucura inima ta şi bucuria ta nimeni nu o va lua de la tine (Ioan 16, 22). Şi Însuşi Domnul Dumnezeul nostru, să ne păzească pe noi fără prihană, că a Lui este slava în veci. Amin.
ŢEFR = <Ş6>Deosebirea vieţii monahiceşti<Ş0>
ŢCEN = <Ş-2>de viaţa mirenească<Ş0>
ŢCEN = Sfătuirea a 50-a
Iubite frate, dacă, lepădându-te de lume, te vei face monah, trezeşte-te, că multe sunt meşteşugirile vrăjmaşului! Ia aminte ca <Ş2>nu cumva aflând loc să puie în mintea ta unele ca acestea: <192>Iată, te-a<Ş0>i lepădat de lume şi de ai tăi. Au nu şi fiarele se liniştesc în vi-zuinile lor?<169>. Deci, tu ceartă-l pe el, zicând: <192>Domnul să te surpe pe tine, diavole, că pe omul pe care l-a făcut după chipul şi asemă-narea Sa, cu fiară necuvântătoare l-ai asemănat! Că nu încetezi răzvrătind căile cele drepte<169>. Şi ca să înţelegi, ascultă:
 Mai întâi, cel ce voieşte să se facă monah, se leapădă de lu-me, se leapădă de voile sale, îşi ia crucea sa şi urmează Stăpânului nostru Hristos. Nu se ceartă, nu blesteamă, nu se jură, nu huleşte, nu cugetă cuvinte mincinoase prin filosofia cea bine grăitoare şi bârfitoare. Se înfrânează, nu se desfătează. Pe toţi îngerii lui Dumnezeu îi are prieteni, iară vrăjmaş, pe diavolul. Nu necăjeşte pe lucrătorul de pământ, pe văduvă nu o sileşte, nu răpeşte cele ale să-racului, nu bate pe sărman, nu pofteşte bogăţie, ci se îndestulează cu cele de faţă. Nu se îngrijeşte ca să facă ostaşi pe fiii săi sau cum să-şi mărite fetele. Nu se îndeletniceşte de tulburări, ci de mântu-irea sa; nu se înalţă cu mintea, ci smerit cugetă, bunătate are, este blând, cântări dumnezeieşti cântă, iar nu lumeşti. Se roagă şi nu se răspândeşte; nu se luptă cu marea în neguţătoriile vieţii, nu se în-grijeşte să-şi câştige slava pământească.
În loc de fluiere, de timpane şi muzici, cântă Domnului şi se roagă. Plânge şi lăcrimează în cămările cele mai dinlăuntru, şi ale Casei Domnului, şi ale sufletului său, cerşindu-şi lăsarea păcatelor. Când se roagă, se roagă şi pentru toată lumea. Nu se duce la priviri deşarte, ci la bărbaţi sfinţi. În loc de curte, are pustia. Se abate de la jurământ şi de la cei ce se veselesc. Mâinile îşi întinde spre cele de folos, la lucru şi la citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Grija părin-ţilor şi a lucrurilor celor pământeşti, ca pe o nimic o socoteşte. Îşi aduce aminte de făgăduinţele Mântuitorului şi se întăreşte duhul lui, iar scârba o goneşte.
I-a venit boală trupească? Se bucură, că aproape este cununa. I-a venit trândăvie? Primeşte răbdare de la Domnul. I-a venit pa-gubă pământească? Îşi aduce aminte de ziua sfârşitului, că toate rămân aici. S-a supărat de patima dulceţii? Îşi aduce aminte de amărăciunea muncilor. I-a venit clevetire? Rabdă îndelung, că a-proape este Cel ce îl îndreptează pe el. I-a venit ocară şi munci? Îşi aduce aminte de Patimile Mântuitorului. I-a venit înaltă cugetare? Îşi aduce aminte că prin foc va să meargă.
Acestea şi altele sunt dăruirile Darului, la cei ce drept slujesc Domnului şi se cuvin Sfinţilor. Şi cu acestea, pe diavol nelucrător îl va întoarce Domnul de către tine. Aşa, iubite, ascultă pe cel ce zice: <MI>Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia de voi<D> (Iacob 4, 7-8).
Roagă-te şi pentru mine, ticălosul, că fărădelegile mele au co-vârşit capul meu; roagă-te, ca Domnul cel Bun şi Milostiv, nădejdea celor deznădăjduiţi, să ne păzească şi să ne mântuiască pe noi întru Împărăţia Lui cea veşnică. Că Lui I se cuvine slava, stăpânirea, pu-terea şi împărăţia, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.