
ŢCEN = SFĂTUIRE  PUSTNICEASCĂ
ŢCEN = DUPĂ  ALFAVITA

<P18B>Î<P255D>nceputul lepădării de lume a monahului este a se teme de Dumnezeu, iar monahul cel fără de frică se va sălăşlui afară de por-ţile împărăţiei lui Dumnezeu. Începutul vieţii celei bune a mona-hului este cunoştinţa de Dumnezeu, iar necunoştinţa de Dumnezeu <Ş-2>întunecă sufletul său. Moştenirea cea bună a monahului, este întrea<Ş0>- ga înţelepciune şi sfinţenia, iar cel ce este lipsit de acestea rămâne afară de moştenirea părinţilor. Nevoinţa monahului este cugetarea <Ş-2>şi citirea Scripturilor şi facerea poruncilor lui Dumnezeu, iar cel car<Ş0>e întru acestea nu se îndeletniceşte este lipsit de nevoinţă şi linişte.
Mâncarea monahului este ca să facă voia lui Dumnezeu, iar nu cea simţită. Căci cea după poftă este mâncarea simţită care nu pune pe monah înaintea lui Hristos, ci în pântece se duce şi pe şe-zut iese. Păşitura monahului este ca să frece treptele Bisericii, miş-cându-se cu cinste, iar păşitura monahului cea necinstită este cea care umblă din casă în casă. Viaţa monahului să fie neîntinată, fără a fi batjocorit de muieruşele cele îngreuiate de păcate. Că săgeată a ispititorului este în inima monahului femeia care cu neastâmpăra-re petrece în casă. Monahul să se sfătuiască cu cel priceput, iar sfa-<Ş-2>tul celui nepriceput şi neînţelept să nu locuiască în inima monahului.<Ş0>
Priveghind monahul întru psalmi, întru laude şi întru cântări duhovniceşti, alungă nălucirile cele de noapte, iar monahul cel ce se făleşte pentru isprăvile sale şi doarme, ţese pânze de păianjen. Monahul viteaz prin crucea lui Hristos scapă de cursele diavoleşti, iar monahul pământesc şi care este plecat la cele pământeşti, tutu-ror este satanicesc. Socoteala monahului totdeauna să fie lucrătoa-re de lucruri bune. Iscusinţă a monahului sunt gândurile cele unele peste altele. Privegherea monahului credincios potoleşte gândurile cele întinate. Lucrarea de pământ a monahului este sufletul cel bun care aduce rod după Evanghelie. Lucrându-l pe acesta, monahul va mânca rodul lui. Plata lucrurilor sale este dulce rod în gura lui.
<Ş-2>Puterea nemuritoare a monahului, este necâştigarea care poar<Ş0>-tă Crucea lui Hristos. Lucru cumplit la monahi este iubirea de argint, că le încuie împărăţia cerurilor. Supune inima ta, monahe, u- merilor tăi, ca prin mintea ta şi prin partea cea lucrătoare să alungi de la tine pe potrivnic. Darul bun al monahului este fecioria care pe dânsul la cer îl suie împreună cu Ilie. Pentru aceea, o, monahe, îndrăgitor al acesteia făcându-te, suie-te în căruţă de foc cu două sulinare, adăpându-te şi răcorindu-te. Lacrimile care se varsă din ochii tăi sunt pom al vieţii, care se ridică la înălţimea smeritei cuge-tări. Monahul, cel ce cu putere îl câştigă pe pomul acesta, va culege roadele cele bune. Puterea fecioriei este depărtarea de bucate, iar monahul cel ce se îmbată îşi va întina trupul său. Monahul care îşi face arătată tuturor darea lui, se va face vrednic de îngreţoşare şi va auzi de la Hristos: <192>Ţi-ai luat plata ta<169>, iar dacă este rugat să o spună, va lua plata de la Hristos, Cel ce cunoaşte cele ascunse. Mo-nahul, dând lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu, să nu se înalţe, ci <Ş-2>rugându-se să zică: <192>Stăpâne dintru ale Tale aduc Ţie şi pe ale Tale<Ş0>. De la Tine caut numai izbăvirea sufletului meu<169>.
<Ş-2>Pe monahul care se roagă curat întru rugăciunile cele de noap<Ş0>-te, îl va auzi Domnul. Şi ziua îl va străluci pe acesta Dumnezeu şi îl va arăta pe el ca o zi în fiecare zi. Monahul milostiv va fi iubitor de fraţi şi va moşteni pământul cel bun. Întru mândria monahului nu Se va odihni Domnul, iar întru smerita cugetare a lui se va odihni Duhul cel Sfânt. Gândul monahului totdeauna să fie întru împără-ţia cerurilor şi degrab o va moşteni pe dânsa. În toată vremea haina monahului să fie neîntinată, nu cea ţesută, ci cea duhovnicească, că la miezul nopţii unul ca acesta va intra în cămară împreună cu Mi-rele. Untdelemn să aducă monahul întru întâmpinarea Mirelui, că afară rămâne, împreună cu cele cinci fecioare nebune, monahul cel ce cu untdelemn nu îşi luminează candela sa.
Viaţa monahului, după urmarea Îngerilor să se facă, arzând de tot păcatele. Că viaţa celor ce se pocăiesc este o jertfă întreagă. Viaţa monahului închipuie omorârea mădularelor faţă de pofte, că viaţa şi traiul lui Ioan s-a făcut pildă a monahilor. Furtuna dracilor de la monahi să fugă. Alinarea Îngerilor la monahi să dănţuiască. Când furtună drăcească vine asupra lui, să-şi stăpânească mânia. Că viaţa monahului întru blândeţe şi întru răbdare se cunoaşte. Cu duhul fierbând monahul, goneşte pe diavolul, iar pizmuind pe fra-tele său afară de lege, monahul trage asupra sa pe diavolul. Aluat al răutăţii să nu se numească la monahi. Iar dragostea curată să domnească între monahi.
Soarele să nu apună întru mânia monahului. Monahul liniş-titor nu va tulbura pe fraţi, iar strigarea monahului răstoarnă mă-năstirea. De glasul cântării de Psalmi nu te lepăda, o, monahe, că aceasta este cuvântarea de laudă a Îngerilor. De glasul priveliştelor celor diavoleşti fugi, monahe, că aceasta este amăgirea dracilor. Fie pe fruntea ta totdeauna Crucea lui Hristos, monahe. Fie şi întru ini-ma ta totdeauna frica lui Dumnezeu, pustnice. Liniştea monahului cu inimă curată înduplecă pe Duhul cel Sfânt. Năravul bun al mo-nahului lucrează iubire de fraţi, iar lupta şi sfada o alungă. Mona-hul cel logodit cu Dumnezeu să nu se înduplece pe sine diavolului, ca să nu se ruşineze înaintea cămării de Mire.
Pavăză a monahului cu totul nebiruită este lauda Îngerilor în gura lui, iar moartea monahului este somnul cel iubit lui mai mult decât lauda. Comoară a monahului este necâştigarea de bună voie. Prea dumnezeiesc este monahul care pe aceasta asupra sa a ridi-cat-o. Învistiereşte-te în cer, monahe, că nemărginite sunt veacurile desfătării celei de acolo. Privirea monahului întru Sfintele Scripturi <Ş-2>să se facă. Uşa monahului să nu se încuie cu zăvoare de fier, ci să se<Ş0> întărească cu Piatra cea din marginea unghiului. Cinstirea de Dumnezeu a monahului întru iubirea de străini să se cunoască şi întru bucurie să se îndrepteze. Faţa monahului prin rugăciune se face minunată şi prin milostenie se cunoaşte.
Monahul vesel cu faţa odihnă a pustnicilor va fi, iar al gându-rilor celor rele surpător. Ioan să-ţi fie pildă, monahe, care a fost îm-brăcat cu păr de cămilă. Ca Ilie cu cojocul acoperindu-te, la cer să te suie. Iacov te îndeamnă să te bucuri pentru primejdiile cele ce ţi se întâmplă, răbdare învăţându-te. Ioan Cuvântătorul de Dumne-zeu, spre <192>la început era Cuvântul<169> te-a povăţuit de tine.
Sudoare a alinării celei duhovniceşti ce se face pe fruntea monahului veseleşte mulţimea monahilor. Monahul semeţ risipeşte adunarea fraţilor. Întocmirea între monahi izgoneşte pe mândrie şi pe smerita cugetare înlăuntru o sălăşluieşte. Întocmai cu îngerii se face monahul cel ce pântecele îl defaimă şi beţia nu o iubeşte.
Frumuseţe nebiruită a sufletului monahului este fecioria care străluceşte, iar prea rea şi prea grozavă este faţa monahului când fecioria se întină. Prea rău lucru este monahului răutatea cea adusă în suflet ca focul în trestie. Monahul, cel ce a călcat lumea, se face împreună vorbitor cu Hristos, iar cel ce cu lucrurile lumii se împle-ticeşte, nu va plăcea lui Hristos, Căruia I s-a făcut ostaş. Propovă-duitorul prea credincios al împărăţiei cerurilor este monahul cel neiubitor de argint, iar rău şi pierdut este cel ce boleşte cu iubirea <Ş-2>de argint. Podoabă a monahului tânăr este întreaga înţelepciune care<Ş0> are neîntunecată pe feciorie. Odor al monahului este ascultarea. Cel ce a câştigat-o pe dânsa va fi auzit de Domnul. Răutatea să nu se sălăşluiască întru inima monahului, iar bunătatea să se înmul-ţească întru lucrurile lui.
Cuvânt bun să aibă monahul şi să grăiască în gura lui cuvintele Celui Preaînalt. Să flămânzească de voie monahul ca să sme-rească trupul cel pământesc şi să înalţe sufletul la cetatea cerească. Cuvântul adevărului să grăiască monahul şi minciuna s-o alunge din gura lui. Cuvânt aspru de va auzi monahul să nu se asprească, nici să se dârjească, ci să spună: că va lua plata credincioasă a păcii şi fiu al Celui Preaînalt se va chema, dacă se va face mijlocitor al pă-cii. Cu umilinţă grăind monahul, întru smerită cugetare, şi din inimă împietrită poate scoate lacrimi. Precum leul este înfricoşat ogarilor, aşa se cuvine să fie monahul gândurilor poftei. Monahul care dezleagă fără de vreme postul este ca cel ce surpă turnul din temelie. Precum viforul ridică praful de pe pământ, aşa monahul trufaş ză-dărăşte mânie în mănăstire. Precum este limanul cel neînviforat corăbiilor, aşa să fie monahul în mănăstire.
Urmare a Îngerilor este monahul pe pământ, dacă nu s-a ră-nit de arcul dulceţii. Să nu te sârguieşti, monahe, întru mândrie, ca să nu cazi cădere de spaimă. Următor fă-te, monahe, smeritei cuge-tări a lui Pavel, ca să te faci împreună moştenitor cu Sfinţii. Urmea-ză pe vameşul, monahe, ca să nu te osândeşti împreună cu fariseul. Blândeţea lui Moisi alege-o, monahe, ca inima ta, care este piatră vârtoasă, întru iezere de apă să o refacă Dumnezeu. Şi după aces<Ş-2>tea vei zice ca unul ce ai dobândit pricepere: <192>Ce este mai bun decât<Ş0> blândeţea care la apa odihnei m-a hrănit pe mine?<169>. Să nu te arăţi aspru, monahe. Adu-ţi aminte că nimeni fiind aspru nu a răbdat. Păzeşte-te, monahe, ca nu pe Abel lăsându-l, lângă Cain cel trufaş să te adaugi şi să te faci împreună părtaş al pedepselor aceluia. În-vaţă-te cât de bună este smerita cugetare şi pe aceasta alege-o ţie, că te suie la cer. Plată bună pentru smerita cugetare îţi stă ţie îna-inte, monahe, împărăţia cerurilor, de aceasta să nu te leneveşti.
Monahul tânăr să se întărească pe întreaga înţelepciune, şi slava deşartă să o treacă cu vederea. Sad nou sfinţit de Dumnezeu este monahul care cu întreaga înţelepciune se adapă. Postul este frâu al monahului, iară cel ce pe acesta îl leapădă, cal îndrăcit asu-pra părţii femeieşti se află. Monahul tânăr şi neînfrânat fără de fri-că păcătuieşte. Monahul care spală picioarele cuvioşilor îşi strălu- ceşte inima sa şi va avea comoară în cer. Monahul care spală pi-<Ş-2>cioarele păcătoşilor fără deosebire, binecuvântarea celor ce pier spre<Ş0> <Ş-2>sine o trage. Noaptea şi ziua lucrează monahul priveghetor, întru ru<Ş0>-găciuni stăruind. Monahul cel ce îşi înfrânge inima sa, varsă lacrimi <Ş-2>şi din cer cheamă şi cere milă. Curgere dumnezeiască în gura mona<Ş0>hu-lui este psalmul mărturisirii. Cel ce o are pe aceasta este desăvârşit.
Pom al vieţii pe pământ este monahul nepătimaş. Pom al vie-ţii celei veşnice în cer este monahul cel nerătăcit. Străină vedere în cer este monahul care pe pământ viaţă îngerească asupra lui a luat. Paloş prea ascuţit asupra diavolului este psalmul în gura monahu-lui. Lemn uscat în vremea lui Elisei a tras fier din adânc. Şi trupul uscat de postire făcându-se la monah, scoate sufletul dintru adân-cul păcatelor. Usucă curgerile dulceţilor, postul monahului. Paloş asupra patimilor este privegherea monahului care întru rugăciuni se întinde. Primirea de străini a monahului care întru verdeţuri se face cu dragoste mai bună este decât grăsimea arderilor de tot. Da-rurile de la străini amăgesc pe cei înţelepţi. Cel ce le primeşte pe dânsele pentru nedreptatea altora, nu este pustnic.
Hotar al postului monahului este moartea. Mai înainte de sfârşit să nu se depărteze de dânsul. Hotarul rugăciunii monahului este nehotărât. Că în toată vremea a binecuvânta pe Domnul este lucru bun. Pustnicul care ocărăşte pe monahi este neiscusit şi la oa-meni urâcios. Monahul care nu îşi stăpâneşte limba în ziua mâniei, nici patimile nu le va stăpâni cu lesnire. Monahul care se mânie, îşi ucide sufletul şi răneşte cu săgeţi prea ascuţite pe aproapele său. Vai monahului celui ce se îndreptează pe sine înaintea oamenilor, că urât este unul ca acesta înaintea lui Dumnezeu. Monahul leneş va cugeta cuvinte deşarte şi vorbirea lui va fi amăgitoare. Monahul iute va cădea în ispite, iar cel blând potoleşte mânia. Monahul, cel <Ş-2>ce nădăjduieşte spre puterea sa, va cădea, iar cel ce nădăjduieşte spre<Ş0> evlavie, va sta. Cel ce defaimă pe aproapele ca pe un păcătos este ticălos; iar cel ce mai cinstit socoteşte pe vecinul său, se va înălţa.
<Ş-2>Monahul, cel ce cu alţii se luptă, se va urî şi înaintea celor vred<Ş0>-nici se va necinsti. Mai înainte de ispită întrarmează-te pe tine, mo-nahe, ca să te arăţi iscusit întru ispită. Bogăţie şi îngrăşare a trupu- lui să nu-ţi câştigi, monahe; căci calea cea strâmtă şi necăjită leapă-dă cele ce nu folosesc. Făcându-te ucenic al lui Pavel, zi împreună cu dânsul: <MI>Pe toate gunoaie le-am socotit, ca pe Hristos să-L dobân-desc<D>. Foc care arde înlăuntru monahului este dezmierdarea care din beţie se aprinde. Izvor de-a pururea curgător este Hristos. Din Acesta scoţând, monahe, înfocarea cea puturoasă de tot stinge-o. Bogăţia care în mâini se ţine şi multa îmbuibare care din beţie se alcătuieşte, nu vor fi primite în porţile cerurilor. Deci nu te nădăj-dui, monahe, spre bogăţie şi spre multa îmbuibare, ci întru necâşti-gare şi întru înfrânare, ca să nu stai afară de porţile cerului. Mona- hul care nădăjduieşte spre strălucirea neamului şi spre bunăstarea <Ş-2>trupului, se va smeri, iar cel ce pentru Hristos este smerit, se va înălţa<Ş0>.
Grai rău să nu grăiască monahul, că apoi se face vie de spini roditoare. Cu graiuri prea dulci să grăiască monahul aproapelui, că <Ş-2>mierea amărăciune nu are. Trândavul să nu se facă ocârmuitor al lu<Ş0>-crurilor dreptăţii, că albina totdeauna lucrează. Curgerea Iordanu-<Ş-2>lui este curăţitoare de păcate, că Hristos pe acesta l-a sfinţit. Curge<Ş0>- rea lacrimilor monahului pricinuieşte lăsarea păcatelor. Hristos a zis: <MI>Fericiţi cei ce plâng acum, că vor râde<D>. Se vântură monahul cel nestatornic de viforul gândurilor, iară cel ce se stăpâneşte cu gra-iuri evangheliceşti pe sine se întăreşte. Izbăveşte pe aproapele, mo-nahe, de păcat, fără defăimare, cu toată puterea ta. Că Dumnezeu pe cei ce se întorc către Dânsul nu îi leapădă. Grai de răutate şi de viclenie să nu încui întru inima ta asupra fratelui tău, monahe, ca să poţi zice: <192>Lasă-ne nouă datoriile noastre, precum şi noi lăsăm da-tornicilor noştri<169>. Monahul trândav se va îneca de gânduri ca grâul de spini.
Cunună de laudă a monahului este pacea şi sfinţenia. Cel ce le câştigă pe acestea va vedea pe Domnul. Întreaga înţelepciune a monahului va înălţa capul lui şi în mijlocul multora îl va slăvi pe dânsul. Înţelepciunea monahului să nu fie întru osteneala cuvântă-rii, ci întru buna statornicie şi întru blândeţe să se slăvească. Înţe-lept este unul ca acesta şi credincios iconom întru mulţimea fraţilor se va arăta. Că este înţelept cu adevărat, nu cel ce cu cuvântul învaţă, ci cel ce cu lucrul. Monahul priceput, luptându-se cu tabăra dracilor, nerănit rămâne de săgeţile cele de acolo. Monahul, cel ce se întăreşte cu Crucea lui Hristos, va zdrobi capul balaurului. Gura monahului să se deschidă cu cuvântul lui Dumnezeu, iar inima lui să cugete cuvintele Domnului fără de răspândire.
Avere cinstită a monahului este fecioria, care cu lumina mi-losteniei se străluceşte. Pe aceasta păzind-o monahul, cu înteme-iere va intra în cămara cea de Mire. Păzeşte poruncile Celui Prea Înalt, monahe, şi poruncile părinţilor sârguieşte-te să le păzeşti, pustnice. Că acestea făcându-le, moştenitor al împărăţiei cerurilor te vei arăta. Monahul îndrăzneţ va cădea în ispite şi în cursa diavo-lului, iar pe cel blând îl va ajunge pacea şi cununa sfinţeniei. Mo-nahul care se desfătează va fi întru amăgiri şi întru năluciri de noapte, iar a celui ce posteşte patul îi este neîntinat şi somnul lui fără de nălucire. Pe monahul cel ce se teme de Dumnezeu, nu îl va întâmpina lucru rău, că pe unul ca acesta îl păzeşte Domnul, şi în ziua sfârşitului său va avea curăţire.
Supunerea monahului nu întru cel mai mare se cunoaşte, ci întru ispite se lămureşte. Răbdarea monahului întru necazuri care de la cel credincios se săvârşesc îi pricinuieşte nădejde care nu ru-şinează. Răbdarea monahului este până la cea mai de pe urmă ră-suflare a lui. <192>Că cel ce va răbda, zice, până în sfârşit, acesta se va mântui<169>. Cuvântarea de laudă a monahului fie neîncetată, pentru <Ş-2>că Serafimii neîncetat slavoslovesc. Laudă duhovnicească fie în gura<Ş0> ta, monahe, că îţi uşurează greutatea ispitelor celor ce vin asupra ta. Rabdă monahe, că scurtă este vremea răbdării, dar sunt nemăr-ginite veacurile desfătării. Monahul ascultător cu bună îndrăzneală va sta lângă Cruce, că Domnul este în Cruce şi în moartea Crucii.
Glasul monahului să nu se înalţe către fratele său întru amă-răciunea sufletului său. Glasul monahului întru blândeţea rugăciu-nii cu curăţenie să se trimită către Dumnezeu prin buze nemişcate. Luminător adevărat pe pământ este monahul care nu a alunecat cu limba lui. Prieten al lui Hristos este unul ca acesta şi care nu şi-a în-tinat trupul său cu păcatele. Frica lui Dumnezeu ţiind şi cuprinzând pe monah, este ca un turn nebiruit. Monahul care frica lui Dumnezeu nu o are va fi lesne prins şi robit celor potrivnici. Lumină cu-rată pe pământ este monahul la care nu s-a aflat pofta banilor. Că iubirea de argint fiind rădăcină a tuturor relelor, nu naşte roduri bune. Mai bine este monahului a mânca carne şi a bea vin decât a mânca întru clevetiri cărnurile fratelui său.
Mănâncă-ţi, monahe, pâinea ta cu miere şi te depărtează de amărăciune, şi îţi bea vinul tău cu lapte şi prunceşte cu duhul. Că mierea amărăciune nu are, laptele răutate nu ştie. 
Aurul se lămureşte în cuptorul focului şi monahul întru mul-ţimea monahilor se va cunoaşte. Mâinile monahului să fie cu cuvi-oşie întinse către Dumnezeu, că Moise, după ce a închipuit Crucea cu mâinile, de tot a biruit pe Amalic. Dar bun este peste monahul cel răstignit şi care în fiecare zi moare. Că se bucură de dânsul În-gerii, primindu-l pe el întru împărăţia cerurilor. Frâu al patimilor <Ş-2>monahului este postul; iar surparea şi pierderea patimilor este rugă<Ş0>-ciunea cu milostenie. Precum grindina este făcătoare de stricăciune viei celei ce acum îi odrăsleşte vlăstarii, aşa mâinile monahului cele ce rău lucrează în mănăstirea ceea ce de curând s-a alcătuit. Decât zăpada mai strălucit este monahul care se află mai înalt decât poftele cele trupeşti. Că cel ce pe Hristos în locul aurului Îl iubeşte, Îl va vedea pe El în ziua facerii de bine încununându-l pe dânsul.
Monahul şoptitor risipeşte mulţimea monahilor şi pe prieteni îi împrăştie, iar monahul care cântă adeseori va aduna prietenie duhovnicească. Şarpele, după ce a şoptit Evei, a izgonit-o din rai, iar monahul care şopteşte va fi asemenea cu acela. Că şi sufletul a-proapelui îl pierde şi nici pe al său nu-l mântuieşte. Iar cel ce cântă cu pricepere întru inima sa va fi auzit de Dumnezeu. Sufletul mo-nahului să-şi aibă ochiul nerăspândit către Dumnezeu. Că sufletul monahului care s-a lepădat de lume şi s-a făcut mireasă lui Hristos pe cele pământeşti le va defăima. Monahul care cu lucruri bune este îmbrăcat, cu zăbală va zdrobi capul balaurului; că sufletul mo-nahului, bine mirosind duhovniceşte, cu cuvioşie va astupa mirosi-rea balaurului, ca să nu miroase întru dânsul întinăciunea dulceţii.
Cât de bun lucru este, fraţilor, a stăpâni dulceaţa şi dezmierdarea şi mai înalt a fi decât poftele cele trupeşti! Că la care este de faţă frica lui Dumnezeu în inimă, de acesta întinăciunea dulceţii nu se atinge. Frumoasă este în gura monahului lauda care din inimă curată se trimite lui Dumnezeu. Ca nişte tămâie binemirositoare rugăciunea acestuia va fi primită de Domnul. O, ce fel de întristare este între Îngeri când monahul, pentru neluarea aminte, se leapădă afară din împărăţie! O, ce fel de chinuire este Sfinţilor când pust-nicul, pentru trufie, nu intră împreună cu Mirele în sfânta cămară! O, câtă bucurie este întru Sfinţi când păcătosul, prin pocăinţă, intră întru împărăţia cerurilor! O, câtă veselie este Sfinţilor când păcă-tosul se întoarce din calea rătăcirii lui! Pe a căror credinţă urmân-<Ş-2>d-o, împliniţi veselia cea cu bucurie. O, ce fericiţi copii ai lui Dum<Ş0>- nezeu sunteţi voi, acei monahi pe care nu v-a biruit pofta trupului! Pe voi pământul nu vă va acoperi, ci cerul împreună cu îngerii vă va primi. Însuşi lui Dumnezeu fie slava în veci. Amin.