

CUVÂNT PENTRU ÎNVIEREA CEA DE OBŞTE


Iubiţilor, nimic să nu cinstim mai mult decât dragostea cea nefăţarnică. Că multe greşim în fiecare zi şi ceas, şi pentru aceasta să ne câştigăm dragoste, că aceasta acoperă mulţime de păcate (Iacov 5, 20). Ce ne va folosi, fraţilor, dacă toate le vom avea, iară dragostea, care ne mântuieşte, nu o vom avea? Ce folos are cel care va face prânz şi va chema pe împărat şi pe boieri şi toate cele <Ş-2>spre slujire le va pregăti, de nimc ducând lipsă, dar sare nu va avea?<Ş0> Au doară poate cineva să mănânce prânzul acela? Şi nu numai de cheltuială s-a păgubit şi osteneala a pierdut, ci şi ocară şi-a adus de la cei chemaţi.
Aşa şi aici, fraţii mei, ce folos este că în zadar ne ostenim noi fără dragoste, căci fără dragoste tot lucrul este necurat. Măcar fe-ciorie de ar avea cineva, măcar de ar posti, ori de ar priveghea, ori de s-ar ruga, măcar primire de săraci de ar face, ori daruri lui Dumnezeu de ar aduce, ori pârgă şi roduri, măcar biserici de ar zidi sau altceva mai mare de ar face, dar fără de dragoste toate în zadar se vor socoti la Dumnezeu, că El nu binevoieşte întru dânsele. Deci să nu voieşti a face ceva fără de dragoste. Iar de vei zice: <192>Pe fratele meu îl urăsc, dar pe Hristos Îl iubesc<169>, te afli mincinos. Că te vă-deşte pe tine Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: <MI>Că cel ce nu iubeşte pe fratele său pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe Care nu L-a văzut<D>? Deci, cel ce are urâciune asupra fratelui său şi i se pare că iubeşte pe Dumnezeu, este mincinos, şi pe sine se înşeală (Galateni 6, 3). Că zice iarăşi Ioan: <192>Că aceasta poruncă de la Dânsul avem, ca cel ce iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său<169>. Şi iarăşi Domnul zice: <MI>Întru aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii<D> (Matei 22, 40).
O, minune minunată şi preaslăvită! Că cel ce are dragoste, toată Legea împlineşte. Că plinirea Legii este dragoste (Romani 13, 10). O, putere a dragostei neasemuită! O, putere nemăsurată a dragostei! Nimic decât dragostea nu este mai cinstit, nici în cer, nici pe pământ! Această dumnezeiască dragoste este capul faptelor bune. Dragostea este pricina tuturor bunătăţilor. Dragostea este sarea faptelor bune. Dragostea este sfârşitul Legii. Aceasta s-a sălăşluit <Ş-2>întru inima lui Abel. Aceasta a lucrat întru Patriarhi. Aceasta l-a pă<Ş0>zit pe Moisi. Aceasta a locuit întru Prooroci. Aceasta l-a întărit pe Ioan. Şi ce, nu zic cele mai mari? Aceasta pe Fiul Lui Dumnezeu din ceruri către noi L-a pogorât.
Prin dragoste, toate bunătăţile s-au arătat: moartea s-a stricat, iadul s-a robit, Adam s-a chemat. Prin dragoste, îngerii şi oamenii s-au făcut o turmă. Prin dragoste, raiul s-a deschis şi s-a făgăduit împărăţia cerurilor. Aceasta pe pescari i-a înţelepţit. Aceasta pe Mucenici i-a întărit. Aceasta pustietăţile cetăţii le-a arătat. Aceasta a umplut munţii şi peşterile de cântarea psalmilor. Aceasta a învă-ţat pe bărbaţi şi pe femei a umbla pe calea cea strâmtă şi necăjită. Dar de ce nu încetez cuvântul cel pentru dragoste? Cine poate să povestească toate isprăvile dragostei? Nici îngerii după vrednicie nu le pot povesti.
O, fericită dragoste, dătătoarea tuturor bunătăţilor! O, fericiţi şi de trei ori fericiţi sunteţi cei ce aţi câştigat adevărata şi nefăţar<Ş-2>nica dragoste! Precum a zis Stăpânul:<MI> Că mai mare decât această dra<Ş0>-goste nimenea nu are, ca cineva să îşi pună sufletul său pentru priete- nii săi<D> (Ioan 15, 13). Pe această dumnezeiască dragoste având-o, Apostolul Petru, zicea: Dragostea aproapelui nici un rău nu lucrea-ză, nu răsplăteşte rău pentru rău, nici ocară pentru ocară (I Petru 3, 9). Cel ce a câştigat-o pe aceasta nu se mândreşte în nimic, nu zavistuieşte, nu se mânie, nu cârteşte, nu urăşte pe fratele său ni-ciodată. Cel ce o are pe aceasta, nu numai pe cei ce îl iubesc pe el îi iubeşte, ci şi pe cei ce îl necăjesc. Pe această dumnezeiasca dragos-te având-o Ştefan, Întâiul Mucenic, ruga pe Dumnezeu pentru cei ce îl împroşcau pe el cu pietre, zicând: <MI>Doamne, nu le socoti lor pă-catul acesta<D> (Fapte 7, 60).
Fericit este omul cel ce pe toate le-a defăimat şi a câtigat dragostea. Plata acestuia în fiecare zi creşte. Cununa acestuia este gătită. Pe acesta toţi îngerii îl fericesc. De acesta Stăpânul nicioda-tă nu se desparte. Că Dumnezeu este dragoste şi cel ce petrece întru dragoste petrece întru Dumnezeu şi Dumnezeu întru dânsul. Acestea am spus pentru dragoste.
Iar noi să ne întoarcem către ceea ce ne stă înainte, şi să grăim pentru pocăinţă şi pentru judecata ceea ce va să fie. Pe acestea să le cugetăm, iubiţilor, noaptea şi ziua, către ceasul cel mai din urmă privind, şi să nu uitaţi văpaia care niciodată nu se stinge. Psalmul să fie neîncetat în gura voastră. Că Dumnezeu chemându-Se, goneşte pe draci. Unde este psalmul, acolo este şi Dumnezeu. Iar unde sunt cântările cele diavoleşti, acolo este mânia lui Dumnezeu şi iadul. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile lor, acolo este veselia drepţilor şi mântuirea sufletelor, iară unde sunt lăute şi hore, acolo este întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznic al diavolului.
Deci, ce folos este, fraţilor, aici un ceas a juca şi a prăznui, iar acolo, în veci, a ne munci? Să socotim că nimic nu ne vor folosi pe noi cele veselitoare ale pământului în ceasul acela. Să ne aducem aminte că acolo nimeni nu poate să ajute pe altul, ci fiecare, pur-tându-şi sarcina sa, va sta aşteptând hotărârea ce va veni asupra lui. Acestea avându-le în minte, iubiţilor, să vieţuim cu întreagă înţe-lepciune, cu dreptate şi cu evlavie în veacul de acum, precum Apostolul ne-a învăţat: <MI>Să ne curăţim pe noi înşine de toată spurcăciunea trupului şi a duhului<D> (II Corinteni 7, 1). Să lepădăm lucrurile întu-nericului şi chipurile neamurilor şi să nu mai umblăm precum um-blă celelalte neamuri.
Săvârşind pomenirile Sfinţilor, să ne aducem aminte de cei ce sunt întru neputinţe, de văduve, de sărmani, de străini, de săraci, de cei din temniţe, de cei din pustietăţi, din munţi, din peşteri şi din prăpăstiile pământului. Sărbătorile să le cinstim serbându-le, nu prăzniceşte, ci dumnezeieşte, nu lumeşte, ci mai presus de lume şi creştineşte. Nu să încununăm pridvoare, nici să alcătuim dansuri, nici să desfătăm auzul nostru cu fluiere şi cu alăute, nici să ne îm-brăcăm cu haine moi, cu străluciri de aur, cu podoabe şi cu beţii.
Acestea să le lăsăm elinilor şi iudeilor. Iară noi, să ne încununăm pridvoarele noastre în cinstita şi de viaţa făcătoare Cruce a Mântuitorului, zicând cu Apostolul: <MI>Mie să nu îmi fie a mă lăuda, fără numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos<D> (Galateni 6, 14). Şi pe uşile caselor noastre, pe frunţi şi pe piept, pe gură şi pe toate mădularele noastre, pe această făcătoare de viaţă Cruce să o în-semnăm, şi să ne întrarmăm cu această nebiruită armă a creştinilor, biruitoarea morţii, nădejdea credincioşilor, lumina marginilor, deschizătoarea raiului, surpătoarea eresurilor, întărirea credinţei, ma-rea păzitoare şi lauda cea de mântuire a dreptcredincioşilor.
Pe aceasta, creştinilor, în fiecare zi şi noapte şi ceas şi minut să nu contenim a o purta în tot locul. Fără de dânsa nimic să nu fa-cem, ci cu făcătoarea de viaţă Cruce să ne împodobim toate mădu-larele noastre şi dormind şi sculându-ne şi lucrând şi mâncând şi bând şi umblând şi pe mare înotând şi râu trecând, şi nu vor veni către noi rele şi bătaia nu se va apropia de locaşurile noastre. Pe aceasta văzând-o puterile cele potrivnice se înfricoşează şi fug. A-ceasta a sfinţit lumea; aceasta a izgonit întunericul şi a adus lumina. Aceasta a surpat înşelăciunea. Aceasta a adunat neamurile de la răsărituri şi de la apusuri şi de la miazănoapte şi de la miazăzi, şi pe toate cu dragoste le-a unit într-o Biserică, într-o credinţă şi într-un Botez. Ea este zidul cel nebiruit al dreptcredincioşilor.
 Care gură sau care limbă va lăuda după vrednicie arma cea nebiruită a Împăratului Hristos? Aceasta este ceea ce s-a înfipt în <Ş-2>locul Căpăţânii şi îndată a odrăslit strugurul vieţii noastre. Cu aceas<Ş0>tă cinstită armă Hristos, Mântuitorul nostru, a rupt pântecele cel prea nesăţios al iadului şi a astupat gura cea măiastră a diavolului. Pe aceasta văzând-o moartea, cea urgisită de Dumnezeu, pe toţi pe care îi avea de la cel întâi zidit i-a slobozit. Cu aceasta întrarmân-du-se fericiţii Apostoli, toată puterea vrăjmaşului au călcat-o. Cu aceasta, ca şi cu o platoşă, îmbrăcându-se ostaşii şi Mucenicii lui Hristos au surpat toate izvodirile şi semeţiile tiranilor. Pe aceasta purtând-o cei ce se leapădă de lume, locuiesc cu multă osârdie prin munţi şi peşteri, şi îşi fac lăcaşuri în crăpăturile pământului.
O, nemăsurată bunătate a Iubitorului de oameni Dumnezeu! Câte bunătăţi a dăruit prin Cruce neamului omenesc! Aceasta ia-răşi la sfârşitul lumii, întru a doua venire a Domnului, întâi se va arăta pe cer cu slavă multă şi cu mulţime de oaste îngerească, înfri-coşându-i şi necăjindu-i pe vrăjmaşi, iar pe cei credincioşi bucurân-du-i şi luminându-i, vestind venirea Marelui Împărat. Acestea şi mai multe decât acestea, pentru cinstita Cruce.
Iară despre cele după acestea, pe toate le voi povesti, cum vor fi, care mai presus de cuvânt şi de gând covârşesc toată povestirea şi spăimântează tot auzul. Vai mie, fraţii mei iubitori de Hristos, mi-am adus aminte de ceasul acela şi m-am cutremurat şi voiesc să încetez cuvântul, căci m-a cuprins multă frică, aducându-mi aminte de cele ce vor să se descopere în urma cinstitei Cruci! Că cine le va povesti pe dânsele, sau cine va îndrăzni să le spună? Care gură le <Ş-2>va vesti? Şi care limbă le va grăi? Şi care glas le va arăta? Şi care auz<Ş0> va încăpea să le audă pe acelea pe care nici cerurile nu vor putea a le suferi? Că nişte minuni mari ca acestea şi înfricoşate nici nu s-au făcut de la începutul lumii, nici nu se vor mai face.
Dacă acum, de multe ori vreun fulger sau tunet mare făcându-se, toţi ne speriem, şi toţi ne plecăm la pământ, îngrozindu-ne şi înfricoşându-ne, dar atunci cum vom suferi, când vom auzi glasul trâmbiţei, sunând înfricoşător şi deşteptând pe cei din veac adormiţi, drepţi şi păcătoşi? Atunci oasele omeneşti din iad, auzind glasul trâmbiţei, vor alerga cu sârguinţă, căutându-şi încheieturile lor. Când vom vedea toată firea omenească sculată, pe fiecare din locul său, şi adunaţi de la marginile pământului la Judecată, care frică şi ce fel de înfiorare ne va apuca pe noi atunci? Că la porunca Marelui Împărat, îndată, cu cutremur şi cu sârguinţă, va da pămân-tul pe morţii săi, marea pe ai săi, şi iadul pe ai lui; şi ori fiară de i-a rupt, sau peşte de i-a zdrumicat, ori păsări de i-a răpit, toţi într-o clipeală de ochi vor fi puşi înainte şi nici un fir de păr nu va lipsi.
Când vom vedea râul cel de foc ieşind de la răsărituri cu mânie, ca o mare sălbatică, cu totul mâncând munţii şi văile, şi arzând tot pământul şi lucrurile cele dintru dânsul, ce vom face? Atunci, iubiţilor, de focul acela izvoarele vor seca, râurile vor pieri, marea se va usca, aerul se va clăti, stelele din cer vor cădea, soarele se va întuneca, luna în sânge se va schimba şi cerul ca o carte se va strân-ge. Iar când vom vedea pe îngeri trâmbiţând şi cu sârguinţă aler-gând şi adunând pe robii cei aleşi ai lui Dumnezeu de la marginile cerului până la marginile lui, atunci toţi, văzând întru înălţime arătându-se împărătescul şi înfricoşatul sceptru, vom cunoaşte că îndată se va arăta Împăratul. Cine oare va întâmpina pe Hristos şi îi va da răspuns? Că dacă va şti întru sine păcate şi greşeli, va sta gol şi necăjit, aşteptându-şi hotărârea ceea ce va să se facă asupra lui. Că fiecare va vedea toate faptele sale stând înaintea lui, ori bune, ori rele.
Atunci cei ce pe calea cea strâmtă şi necăjită au umblat, şi toţi cei ce curat s-au pocăit şi toţi milostivii şi primitorii de străini vor sta veseli, cu toată bucuria aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Că vine să încununeze pe cei ce s-au nevoit întru privegheri şi rugă-ciuni, în postiri şi cântări de Psalmi. Vine să fericească pe cei ce au plâns pentru greşelile lor. Vine să veselească pe cei milostivi. Vine să înalţe pe cei ce au sărăcit pentru Numele Lui, pe cei ce nu au iubit lumea şi cele din lume, ci pe toate le-au părăsit, şi numai Lui singur au urmat. Vine, nu de pe pământ, ci din cer, ca un fulger în-fricoşat.
Atunci se va face mare strigare, zicând: <192>Iată Mirele vine, iată Judecătorul se apropie, iată Judecătorul judecătorilor se descope-ră, iată Dumnezeul tuturor soseşte să judece lumea şi să răsplăteas-că fiecăruia după faptele lui<169>. Atunci, iubiţii mei fraţi, de strigarea aceea se vor cutremura rărunchii pământului, de la margini până la margini, şi marea şi toate adâncurile. Atunci, iubiţilor, frică, cutre-mur şi spaimă va cuprinde pe tot omul de strigarea şi vuietul trâm-biţei şi a aşteptării celor ce vor veni peste lume. Atunci puterile cerurilor se vor clăti. Atunci vor merge înainte fulgere; vor alerga oştile îngerilor; cetele arhanghelilor se vor găti; Heruvimii şi Sera-fimii, cei cu ochi mulţi, cu tărie şi cu glas vor striga: <MI>Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, Cel ce este şi Cel ce era şi Cel ce vine, Atot-ţiitorul.<D> Atunci toată zidirea în cer şi pe pământ, cu putere va striga:<MI> Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului<D> (Matei 21, 9).
Atunci se vor desface cerurile şi se va descoperi Împăratul împăraţilor, şi Domnul domnilor, ca un fulger înfricoşat, cu putere multă şi cu slavă neasemănată. Şi Îl va vedea pe Dânsul tot ochiul, şi cei ce L-au împuns pe El, şi vor plânge de Dânsul toate seminţiile pământului. Atunci cerul şi pământul în fugă se vor întoarce, pre-cum Ioan mai înainte a arătat, zicând: <MI>Am văzut scaun alb mare şi pe Cel ce şedea pe dânsul, de a Căruia faţă au fugit cerul şi pământul<D> (Apocalipsa 20, 11). Dar vai de noi păcătoşii, unde vom sta? Atunci va şedea pe Scaunul Slavei Sale, precum Însuşi a zis, şi se vor adu-na înaintea Lui toate neamurile (Matei 25, 32).
Oare care suflet va putea răbda când se vor pune scaunele şi Judecătorul va şedea şi cărţile se vor deschide? Atunci vom vedea puterile cele fără de număr ale îngerilor stând împrejur cu frică. Atunci toate lucrurile fiecăruia înaintea îngerilor şi a oamenilor se vor citi şi la iveală se vor da. Atunci se va împlini proorocia lui Da-niil, care zice:<MI> Eu, Daniil, priveam, până ce scaunele s-au pus şi Cel vechi de zile a şezut. Îmbrăcămintea Lui, albă ca zăpada. Părul ca-pului Lui, ca lâna cea curată. Scaunul Lui, pară de foc. Picioarele Lui, foc arzând. Râu de foc curgea pe dinaintea Lui. Mii de mii Îi slu-jeau Lui, şi milioane de milioane Îi stăteau înaintea Lui. Judecătorul a şezut, şi cărţile s-au deschis<D> (Daniil 7, 9). Mare frică, fraţilor, va fi în acel ceas, când se vor deschide cărţile cele înfricoşate, unde sunt scrise toate faptele şi cuvintele noastre şi câte am lucrat în viaţa aceasta şi am socotit că se vor tăinui de Dumnezeu, Cel ce cearcă inimile şi rărunchii. Acolo sunt scrise toate faptele şi gândurile oa-menilor, ori bune, ori rele.
O, de câte lacrimi avem trebuinţă pentru ceasul acela de care ne lenevim! Că prin lacrimi şi prin milostenii putem şterge greşelile cele scrise. O, cât vom suspina şi cu câtă jale vom lăcrima, când <Ş-2>vom vedea împărăţia cerurilor cea negrăită! Şi iarăşi, despre altă par<Ş0>-te, vom vedea înfricoşatele munci, arătându-se. Iar în mijlocul acestora pe toată firea oamenilor de la Adam cel întâi zidit, până la cel născut mai pe urmă decât toţi şi pe toţi, pe feţele lor închinându-se. Atunci se va împlini cuvântul cel scris: <MI>Viu sunt Eu, zice Domnul, că Mie se va pleca tot genunchiul<D> (Isaia 45, 23). Şi iarăşi Apostolul: <MI>Întru numele lui Iisus Hristos, tot genunchiul să se plece: al celor ce-reşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt, şi toată limba va măr-turisi, că Domnul este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl<D> (Filipeni 2, 10-11). Amin.