Întrebări  şi  răspunsuri

- Ne rugăm să ne înveţi şi cele următoare acestora, pe care de la tine le-am auzit.
- Atunci, o, iubitorilor de Hristos, toată omenirea va sta între împărăţie şi judecată, între viaţă şi moarte, între bucurie şi nevoie, aşteptând toţi înfricoşatul ceas al întrebării. Că atunci nimeni nu va putea să ajute cuiva. Şi toţi cu frică jos căutând, vor vedea pe cei dinaintea Scaunului stând şi întrebându-se. Şi mai ales cei ce întru lenevire au trăit, acestea văzându-le, în jos vor căuta şi îşi vor aduce aminte de toate faptele lor. Fiecare îşi va vedea lucrurile sale îna-intea sa, ori bune, ori rele. Şi cei ce vor avea lucruri bune, cu bu-curie se vor apropia de Divan, ca unii ce vor să ia cunună.
Iar dacă cineva va avea păcate grele şi a ieşit nepocăit din viaţă, atunci, văzându-le pe dânsele că stau înaintea sa, osândindu-l şi mustrându-l, va zice, chinuindu-se: <192>O, cum nu m-am nevoit şi eu ticălosul, ci mi-am pierdut vremea mea, batjocorind şi batjocorindu-mă! Cum nu m-am pocăit! Pentru ce nu am miluit? Pentru ce am pizmuit, am urât, am ocărât şi cu fratele meu nu m-am împă-cat? Am lucrat ca un fără de minte. Auzeam încă şi pentru muncile acestea; auzeam şi pentru această înfricoşată zi. Pentru ce nu m-am pocăit către Cel ce ridică păcatele lumii, ci batjocorindu-mă, am săvârşit anii mei? Pe cei ce posteau şi se rugau, văzându-i, îi luam în râs, iar acum stau luminaţi înaintea Judecătorului, cerându-şi plăţile. Oare ce voi face acum, când vremea pocăinţei a trecut? Şi de acestea aducându-şi aminte şi tânguindu-se, vor auzi glasul Ju-decătorului, zicând: <192>Arătaţi-vă lucrurile şi vă luaţi plata!<169>.
Iar în ceasul acela se vor clăti toate rânduielile şi stările creş-tinilor, Arhiereii, Preoţii şi Leviţii. Fiecare se va schimba întru a sa rânduială, după cum este scris. Se vor cutremura cu frică împăraţii şi boierii, puternicii şi înţelepţii, săracii, robii şi slobozii. Că a sosit ceasul ca să se arate lucrul fiecăruia înaintea îngerilor şi a oameni-lor şi să se descopere sfaturile inimilor, ca să-şi ia fiecare cele ce prin trup a lucrat, ori bune, ori rele.
- Spune-ne nouă, dascăle, şi cele după acestea.
- Vai mie, fraţii mei iubitori de Hristos, vreau să zic şi cele după acestea, şi fiind cuprins de frică, mă opresc, şi glasul meu lip-seşte, şi lacrimile mele curg, căci înfricoşată este povestirea!
- Spune, pentru Domnul, ne rugăm, spre folosul nostru.
- Atunci, o, iubitorilor de Hristos, se va cerca pecetea creştinătăţii, pe care a luat-o fiecare în Sfânta Biserică, tocmelile şi fă-găduinţele mărturisirii credinţei şi ale botezului. Se va cere de la fiecare credinţa neîntinată şi neamestecată de nici un eres, pecetea nesfărâmată şi haina neîntinată, după cum este scris în psalm: <MI>Că toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri înfricoşatului Împărat<D> (Psalmul 75, 11). Şi iarăşi în alt loc li se porunceşte: <MI>Aduceţi Domnului slavă şi cinste<D>.
- Toţi se vor întreba, şi mici şi mari?
- Aşa, toţi care s-au scris cetăţeni în Biserică, fiecare după a sa putere; că cei tari tare se vor cerca, după cum este scris: Căruia s-a dat mult, mult se va cere de la dânsul. Şi cu ce măsură va măsu-ra fiecare, măsura i se va arăta lui acolo (Marcu 4, 24). Chiar mare, chiar mic, deopotrivă toţi credinţa am mărturisit-o şi cinstita pecete <Ş-2>am luat-o şi toţi de diavolul ne-am lepădat şi l-am suflat şi l-am scui<Ş0>-pat pe dânsul, dacă cu adevărat aţi înţeles puterea Tainei Botezului şi a lepădării de cel străin.
- Ne rugăm să ne înveţi despre puterea lepădării.
- Lepădarea pe care o facem fiecare în vremea Sfântului Botez, se arată mică, dar cugetând la ea este foarte mare, iar cel ce a pu-tut să o păzească de trei ori este fericit. Că ne lepădăm prin puţine <Ş-2>graiuri de tot lucrul rău, pe care îl urăşte Dumnezeu, nu de unul sau<Ş0> de două sau de zece, ci de tot răul pe care îl urăşte Dumnezeu.
Adică, ce zic? <192>Mă lepăd de satana şi de toate lucrurile lui<169>. De care lucruri? Ascultă: de curvie, de preacurvie, de necurăţie, de minciună, de furtişag, de pizmă, de fermecătorie, de vrăjitorie, de descântec, de mânie, de iuţime, de hulă, de vrajbă, de ceartă; mă lepăd de beţie, de cuvântare deşartă, de mândrie, de trândăvie; mă lepăd de râsuri, de cântări în alăută, de cântări drăceşti, adică de cântece lumeşti, de strigări, de avorturi, de vrăjiri cu păsări, de în-trebările duhurilor, de scrisori pe frunze; mă lepăd de lăcomie, de urâciune de fraţi, de răpire; mă lepăd de a mă îndeletnici cu jocuri de table, de noroc, după cum şi Sfinţii Apostoli, pe cei ce fac aceasta, poruncesc în canoanele lor să fie neîmpărtăşiţi, dacă vor fi mireni, iară dacă sunt clerici să se caterisească. Mă lepăd de cele jertfite idolilor, de sânge, de sugrumat şi de mortăciune.
Şi de ce zic multe? Că nu este acum vreme pe toate să le zicem, ci să trecem pe cele mai multe şi, în scurt, să zicem: ne lepă-dăm de toate câte în soare şi în lună şi în stele se fac, în izvoare şi în copaci, în răspântiile căilor, în vopseli şi în pahare şi întru alte multe lucruri necuvioase, care este urât a le zice. De acestea toate şi de cele asemenea acestora ne lepădăm în vremea lepădării Sfân-tului Botez, pe care toţi le cunoaştem, că sunt lucruri şi învăţături ale diavolului.
Acestea toate fiind întru întuneric, mai înainte le-am învăţat sub stăpânirea diavolilor; mai înainte de a ajunge la noi Lumina, când eram bântuiţi de păcat. Iar când a voit Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu să ne izbăvească pe noi dintr-o rătăcire ca aceasta, atunci ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime şi S-a arătat Darul lui Dumnezeu cel mântuitor şi S-a dat pe Sine pentru noi şi ne-a răscumpărat pe noi din rătăcirea idolilor şi a binevoit a doua oară a ne naşte pe noi prin apă şi prin Duh.
Deci, de acestea toate ne-am lepădat şi ne-am dezbrăcat de omul cel vechi împreună cu faptele lui şi ne-am îmbrăcat în Adam Cel nou. Pe aceste lucruri rele, care acum mai sus s-au zis, cel ce le face după venirea darului, din dar a căzut, şi Hristos pe dânsul ni-mic nu îl va folosi până când petrece întru păcat.
Aţi auzit, o, iubitorilor de Hristos, de câtă mulţime de rele v-aţi lepădat prin puţine graiuri? Deci această lepădare şi bună mărturisire se cere în ceasul şi în ziua aceea de la fiecare din noi, căci scris este: <MI>Din cuvintele tale te vei îndrepta<D>. Şi iarăşi Domnul zice: <MI>Din gura ta te voi judeca pe tine, rob rău<D>. Arătat este că din cu-vintele noastre ori ne vom osândi, ori ne vom îndrepta în ceasul acela.
- Dar cu ce fel de chip se vor întreba?
- Se vor întreba păstorii, adică episcopii, şi pentru petrecerea şi viaţă lor, pentru turma lor, şi se va cere de la fiecare oile cele cu-vântătoare pe care le-a luat de la Hristos, Începătorul păstorilor. Dacă din lenevirea episcopului va fi pierit vreo oaie, sângele ei din mâinile lui se va cere. Asemenea încă şi preoţii vor da seama pen-tru biserica lor, împreună încă şi diaconii, încă şi tot credinciosul pentru casa sa, pentru femeia şi pentru copii săi şi pentru slugi şi slujnice va da seama, de i-a hrănit pe dânşii întru învăţătura şi sfă-tuirea Domnului, precum porunceşte Apostolul. Atunci se vor în-treba împăraţii şi boierii, bogaţii şi săracii, cei mici şi cei mari pen- tru lucrurile pe care le-au lucrat, că scris este: <MI>Toţi vom sta înaintea divanului lui Hristos ca să ia fiecare după cele ce a lucrat prin trup, ori bune, ori rele<D> (II Corinteni 5, 10). Şi în alt loc scris este: <MI>Că nu este cine să scoată din mâinile Mele<D>.
- Ne rugăm ţie ca să ne spui nouă cele ce vor urma acestora.
- Voi grăi întru durerea inimii mele, că nu puteţi să auziţi cele ce se vor face pe urma acestora, ci să încetăm, o, iubitorilor de Hristos.<Ş0>
- Au doară mai înfricoşate sunt decât cele mai înainte zise, pe care le-am auzit de la tine?
- Mai înfricoşate, mai întristătoare, mai jalnice, de mai multe lacrimi şi de suspinuri vrednice, pe care dacă în mijloc le voi aduce, va cuprinde cutremur pe cei ce le vor auzi pe dânsele.
- Povesteşte-le nouă pe acestea, prietene, de este cu putinţă, ca, auzindu-le pe dânsele, să ne sârguim mai mult a ne pocăi.
- Să zic cu lacrimi. Că nu este cu putinţă fără de lacrimi să le povestim pe acelea. Că sunt cele mai de pe urmă. Dar de vreme ce poruncă avem de la Apostolul ca pe acestea să le punem înaintea oamenilor credincioşi, fiind voi credincioşi, pe acestea le pun vouă înainte, iar voi să învăţaţi pe alţii. Că mă doare inima pentru povestirea aceasta. Însă, iertaţi-mă, fraţii mei binecuvântaţi.
Atunci, o, iubitorilor de Hristos, după ce se vor afla şi se vor arăta lucrurile tuturor înaintea îngerilor şi a oamenilor, toţi vrăjma-şii se vor pune sub picioarele Lui şi se va surpa şi se va strica toată stăpânirea şi puterea şi se va pleca lui Dumnezeu tot genunchiul, după cum este scris. Atunci îi va despărţi pe unii de alţii, precum a-lege păstorul oile de capre. Că cei ce vor avea lucruri bune şi roade bune vor străluci ca soarele şi se vor despărţi de cei lipsiţi de roade şi de cei păcătoşi. Aceştia sunt cei care poruncile Domnului le-au păzit: cei milostivi, cei iubitori de săraci şi iubitori de sărmani, pri-mitorii de străini, cei ce au îmbrăcat pe cei goi, cei ce au cercetat pe cei din temniţă, sprijinitorii celor obosiţi, ocrotitorii văduvelor, cercetătorii celor bolnavi, cei ce au plâns acum, după cum a zis Domnul; cei ce au sărăcit acum pentru bogăţia cea învistierită în ceruri, cei ce greşelile fraţilor le-au iertat, cei ce pecetea credinţei au păzit-o nesfărâmată şi neîntinată de tot eresul. Pe aceştia îi va pune de-a dreapta, iară caprele de-a stânga.
Aceştia sunt cei neroditori, cei ce pe Păstorul Cel bun L-au întărâtat, cei ce nu au luat aminte la glasurile Începătorului păsto-rilor, cei trufaşi, cei nepedepsiţi, cei ce în vremea aceasta, a pocăin-ţei, ca nişte iezi au jucat şi au săltat şi s-au desfătat, care au cheltuit în beţie şi în nemilostivire toată vremea vieţii lor, precum bogatul acela, care niciodată nu a miluit pe Lazăr cel sărac. Pentru aceasta şi în starea cea de-a stânga s-au osândit, ca nişte nemilostivi şi neîn-duraţi şi care nu au roduri de pocăinţă; încă nici untdelemn în candelele lor.
Cei ce untdelemn de la săraci au cumpărat şi şi-au umplut vasele lor, vor sta de-a dreapta, slăviţi şi veseli, având luminate candelele lor. Şi vor auzi fericitul şi milostivul glas: <MI>Veniţi binecuvân-taţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la în- temeierea lumii<D> (Matei 25, 34).
Cei de-a stânga vor auzi hotărârea cea dureroasă şi întris-tătoare: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care este pregătit diavolului şi îngerilor lui<D> (Matei 25, 41). Precum nu aţi miluit, aşa nici acum nu vă veţi milui. Precum nu aţi ascultat glasul Meu, aşa nici Eu acum nu voi asculta tânguirile voastre. Că Mie nu Mi-aţi slujit, nici când eram flămând nu M-aţi hrănit, nici când eram însetat nu M-aţi adăpat, nici ca pe un străin nu M-aţi primit, <Ş2>nici nu M-aţi îmbrăcat când eram gol, nici când eram bolnav nu M-a<Ş0>ţi cercetat,  nici în temniţă nu aţi venit la Mine,  ci altui domn v-aţi făcut lucrători şi slujitori, adică ai diavolului. Pentru aceasta duceţi-vă de la Mine lucrătorii fărădelegii! Şi atunci se vor duce a-ceştia în munca cea veşnică, iară drepţii în viaţa cea veşnică.
- Dar oare toţi într-o muncă se vor duce, ori sunt multe feluri de munci?
- Multe locuri de munci sunt, după cum am auzit în Evanghelie. Că este întunericul cel mai dinafară; deci este şi altul mai dinlăuntru. Gheena focului este alt loc; scrâşnirea dinţilor este loc osebit; viermele cel neadormit întru alt loc se află; iezerul cel de foc alt loc este; tartarul loc osebit; focul cel nestins întru ale sale locuri este; cele mai de jos ale pământului, alt loc este; iadul unde se întorc păcătoşii şi fundul iadului este loc preacumplit. Întru a-ceste munci se vor împărţi ticăloşii păcătoşi. Fiecare după asemă-<Ş-2>narea greşelilor lor, ori mai greu, ori mai uşor, după cea scrisă:  <MI>Căci<Ş0> cu lanţurile păcatelor sale fiecare se strânge<D>. În acest fel este încă şi cuvântul acesta: <MI>Că se va bate mult şi puţin<D>. Şi precum aici sunt multe feluri de munci, aşa şi în veacul cel ce va să fie.
Iar cei ce au vrajbă unii asupra altora, dacă se va întâmpla să se ducă din trup aşa, veşnică osândă vor afla în ceasul judecăţii. Şi ca nişte urâţi, în focul cel mai dinafară se vor trimite şi în întuneri-cul cel nesfârşit, ca unii ce au defăimat porunca cea lesne şi uşoară a Domnului care zice: <192>Iubiţi-vă unii pe alţii şi iertaţi unii altora, până de şaptezeci de ori câte şapte<169>.
Şi tot cel ce a păcătuit, nu este dator să petreacă fără de grijă, nici iarăşi să se deznădăjduiască. Căci avem Mijlocitor către Tatăl pe Iisus Hristos, Dumnezeul Cel drept, şi El este curăţire pentru păcatele noastre. Nu pentru ale celor ce nu se îngrijesc, nici pentru ale celor ce stau cu faţa în sus sforăind, nici pentru ale celor ce se desfătează, nici pentru ale celor ce râd, ci pentru ale celor ce plâng şi se pocăiesc şi strigă către Dânsul ziua şi noaptea. Aceştia se vor mângâia de Mângâietorul. Iar peste cei ce au păcătuit şi îşi uită pă-catele lor şi aşa se duc din trup, va cădea urgia aceea a lui Dumne-zeu, pe care Manase a pomenit-o zicând: <MI>Şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi<D> (Manase 5).
Vai iubitorului de curvie! Vai beţivului şi ocărâtorului! Vai celor ce cu timpane, cu alăute şi cu fluiere beau vinul, iară de lu-crurile Domnului nu caută, nici nu-şi aduc aminte de cuvintele Lui! Vai celor ce ocărăsc Dumnezeieştile şi Sfintele Scripturi! Vai celor ce pierd vremea aceasta a pocăinţei şi a întoarcerii întru răspândiri şi râsuri! Că vor căuta vremea pe care rău au cheltuit-o şi nu o vor afla. Vai celor ce întreabă duhurile înşelăciunii şi se duc la vrăji şi iau aminte la învăţăturile dracilor! Că împreună cu dânşii se vor osândi în veacul cel ce va să fie. Vai celor ce scriu nedreptate! Vai celor ce fac cele iscoditoare, fermecătorii şi vrăji, stricări de copii, baiere şi vopsiri şi frunze pe care le numesc păzitoare, iar după a-devăr sunt stricăciune şi pierzare a sufletului şi a trupului! Vai celor ce lipsesc pe lucrător de plată! Că cel ce opreşte plata lucrătorului este ca cel ce varsă sânge. Vai celor ce judecă cu nedreptate şi în-dreptează pe cel necredincios şi nedrept, iară dreptatea de la cel drept o ridică. Vai celor ce îşi mânjesc sfânta credinţă cu eresuri, sau cu ereticii împreună se pogoară! Vai celor ce bolesc de patima cea nevindecată, adică de zavistie şi de pizma!
Şi ce zic multe şi nu sfârşesc mai degrab cuvântul? Vai tuturor celor ce se vor întâmpla de-a stânga în ziua cea înfricoşată, că se vor întuneca şi cu amar vor lăcrima! Că vor auzi hotărârea cea du-reroasă, adică: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor<D>. Şi alţii încă iarăşi vor auzi hotărârea cea plină de chinuire şi de întristare; adică <MI>în-toarce-se-vor păcătoşii la iad<D>. Alţii vor auzi aceea: <MI>Amin, amin zic vouă, nu vă ştiu pe voi. Duceţi-vă de la Mine lucrătorii nedreptăţii<D> (Luca 13, 27). Pizmătăreţii vor auzi: <192>Ia-ţi al tău şi te du<169>. Şi unde oare? Acolo unde s-au dus şi cei ce au auzit: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic<D>. Alţii vor auzi: <MI>Legaţi-l de picioare şi de mâini şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară<D> (Matei 22, 13). Alţii, ca nişte neghine, se vor lega ca să ardă în cuptorul cel de foc. Şi precum sunt multe chipuri de mântuire, aşa şi multe locaşuri întru împărăţia cerurilor. Şi precum sunt multe chipuri de păcate şi de greşeli, aşa şi multe feluri de munci.
Câţi aveţi lacrimi şi umilinţă, plângeţi împreună cu mine! Că eu, fraţii mei binecuvântaţi, mi-am adus aminte de acea jalnică des-părţire şi nu pot să sufăr. Că în ceasul cel înfricoşat se vor despărţi unii de alţii cu jalnică şi dureroasă despărţire, şi se vor duce şi în-toarcere nu mai au. Cine este atât de împietrit cu inima, care nu va plânge de aici pentru ceasul acela? Că se vor despărţi episcopi de cei împreună episcopi, preoţi de cei împreună preoţi, diaconi de di-aconi, ipodiaconi de ipodiaconi, citeţi de prietenii lor.
Atunci se vor despărţi cei ce au fost oarecând împăraţi şi vor plânge şi se vor tângui ca nişte robi. Atunci vor suspina boierii şi bogaţii cei nemilostivi şi vor căuta în toate părţile, strâmtoraţi fiind, şi nimeni nu va fi cine să le poată ajuta lor, nici bogăţia se va arăta, nici momitorii înainte nu vor mai sta, nici milă nu vor afla, că n-au miluit, nici înainte nu şi-au trimis, ca să afle. După cum şi Proorocul zice pentru unii ca aceştia: <MI>Că au adormit cu somnul lor, şi nu au aflat nimic<D>.
Atunci se vor despărţi părinţii de feciori şi prietenii de prieteni. Atunci se vor despărţi cu durere soţiile care nu şi-au păzit pa-tul lor neîntinat. Atunci se vor despărţi şi cei ce au fost feciorelnici doar cu trupul, iar cu năravul nemilostivi şi fără de omenie. Că ju-decata fără de milă este celor ce nu au făcut milă. Ci să mă las de a zice cele multe. Că mă cuprinde pe mine frică şi cutremur întru po-vestirea aceasta.
Şi ca în scurt să zic: atunci aceia se vor alunga de la divan şi se vor duce de îngeri aspri şi nemilostivi, împingându-se şi cu dinţii scrâşnind şi adeseori întorcându-se să vadă pe cei drepţi şi locul de unde s-au despărţit. Şi vor vedea lumina aceea negrăită, vor vedea frumuseţile raiului, vor vedea pe cei cunoscuţi întru bucuria aceea; vor vedea darurile acelea mari, pe care le vor lua de la Împăratul Slavei cei ce bine s-au nevoit. Apoi câte puţin despărţindu-se şi de-părtându-se de toţi drepţii şi de cunoscuţii lor de aici şi de Însuşi Dumnezeu, se vor ascunde, nemaiputând să privească bucuria şi lumina aceea adevărată. Şi se vor apropia către muncile cele mai sus zise, ca să se împartă şi să se risipească în dânsele.
Atunci văzând părăsirea cea de istov a lor şi cum că toată nădejdea lor a pierit şi că nimeni nu poate să le mai ajute sau să se roage pentru dânşii, că dreaptă este judecata lui Dumnezeu, atunci, cu prea amare lacrimi, tânguindu-se vor zice: <192>O, câtă vreme am pierdut! O, cum auzind Scripturile le-am batjocorit pe dânsele! Acolo Dumnezeu grăia prin Scripturi şi noi nu luam aminte. Aici noi strigăm şi El Îşi întoarce faţa Sa de la noi. Ce ne-au folosit pe noi marginile lumii? Unde este tatăl ce ne-a născut? Unde este maica ceea ce ne-a prăsit? Unde sunt fraţii? Unde sunt fiii? Unde sunt prietenii? Unde este bogăţia? Unde sunt averile? Unde sunt gâlcevile? Unde sunt prânzurile? Unde este drumul cel mult şi de-şert? Unde sunt împăraţii şi silnicii? Cum, din toţi aceştia, nimeni nu poate să ne mântuiască pe noi? Că nici noi nu putem nouă în-şine să ne ajutăm, ci cu totul am fost părăsiţi, şi de Dumnezeu şi de către Sfinţi, iar acum şi de ai noştri ne despărţim. Ce vom face, că nu mai este vreme de pocăinţă? Nu mai poate rugăciunea. Nu mai este folos de lacrimi. Nu se vor mai arăta scăpătaţii şi săracii cei ce vând untdelemn. Că s-a spart şi s-a risipit târgul.
Când aveam vreme şi putere şi cei ce vindeau cu lacrimi strigau <192>cumpăraţi<169>, noi, astupându-ne urechile noastre nu i-am auzit, nici n-am cumpărat. Iar acum noi căutăm şi nu aflăm. Nu ne-a mai rămas nici o izbăvire nouă, ticăloşilor. Nu vom mai dobândi milă, că nevrednici suntem. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu. Nu vom mai vedea rânduielile îngerilor. Nu vom mai privi Lumina cea adevărată. Ne-am făcut sărmani dinspre toţi. Şi acum ce vom zice? Să se mântuiască (să rămâie sănătoşi) drepţii, să se mântuiască Apostolii şi Proorocii şi Mucenicii. Mântuieşte-te ceata Patriarhilor, mântuieşte-te rânduiala monahilor, mântuieşte-te cinstită şi de viaţă făcătoare Cruce, mântuieşte-te împărăţia cerurilor, mântu-ieşte-te Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi născuţi, mântuieş-te-te raiul desfătării, mântuieşte-te şi tu, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, Maica Iubitorului de oameni, Dumnezeu. Mântuiţi-vă, părinţi şi maici, fii şi fiice. Nu vă vom mai vedea de acum pe nimeni din voi<169>. Şi de-aici se va duce fiecare în locul cel de muncă pe care şi l-a gătit luişi prin faptele lui cele rele, unde viermele lor nu doar-me şi focul nu se stinge.
Iată, aţi auzit, fraţii mei de Hristos iubitori. Iată, am făcut rugămintea voastră şi dorinţa voastră am împlinit-o. Iată, aţi cunoscut ce ne pregătim nouă. Iată, aţi auzit ce dobândesc cei ce se lenevesc şi se trândăvesc şi nu se pocăiesc. Aţi auzit cum se batjocoresc cei ce batjocoresc poruncile Domnului. Aţi auzit cum amăgeşte şi înşeală pe cei mulţi viaţa aceasta de suflet stricătoare. Aţi cunoscut cum se batjocoresc batjocoritorii Dumnezeieştilor Scripturi. Ni-meni să nu se rătăcească, fraţii mei binecuvântaţi. Să nu zică cineva sau să creadă că doar cuvinte goale sunt cele ce se zic pentru  jude-cată. Ci cu dinadinsul şi cu întemeiere toţi să creadă Domnului că este înviere a morţilor şi judecată şi răplătire şi pentru cele bune şi pentru cele rele, după Dumnezeieştile Scripturi. Iar pe toate cele vremelnice trecându-le cu vederea şi defăimându-le, să ne îngrijim de cele pentru darea de răspuns şi pentru starea înfricoşatului Di-van şi pentru ziua aceea groaznică şi pentru înfricoşatul ceas. Că a-cesta este ceasul cel de multe suspinuri pricinuitor, cel mult primejdios şi mult dureros, cel mult necăjitor, care cearcă toată viaţa.
Pentru această înfricoşată zi şi ceas, Sfinţii Prooroci şi Apostoli mai înainte au propovăduit. Pentru ziua şi ceasul acesta, Dumnezeiasca Scriptură de la marginile lumii până la marginile ei, în biserici şi în tot locul, strigă şi mărturiseşte tuturor şi îi îndeamnă zicând: <MI>Vedeţi, privegheaţi, luaţi aminte, treziţi-vă, rugaţi-vă, miluiţi, gătiţi-vă, că nu ştiţi ziua sau ceasul întru care Domnul va veni<D> (Matei 25, 13; Luca 12, 40; I Corinteni 16, 13).
Deci, toţi Părinţii purtători de Dumnezeu, cu durere şi cu lacrimi strigă, după cum am zis, mai înainte vestind nevoia zilei ace-leia. Pentru ziua aceasta zice Isaia proorocul: <MI>Iată Domnul vine să strice tot pământul şi pe păcătoşi să îi piardă de pe dânsul<D>. Şi iarăşi, acelaşi Prooroc zice: <MI>Iată Domnul vine, şi plata Lui cu Sine, şi lucrul fiecăruia este înaintea Lui<D>. Încă şi alt Prooroc strigă, zicând: <MI>Iată Domnul vine, şi cine va răbda ziua intrării Lui? Sau cine va sta îna-i<Ş2>ntea arătării Lui?<D> Şi alt Prooroc încă strigă, zicând: <MI>Doamne, au-zit-am<Ş0> auzul Tău şi m-am înfricoşat şi a intrat cutremur în oasele mele<D>. Altul strigă de către faţa Domnului, zicând:<MI> În ziua izbândirii voi răsplăti şi nu este cine să scoată din mâinile Mele<D>.
Pentru ziua aceea, dumnezeiescul părinte David zice: <MI>Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru şi nu va tăcea; foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare<D>. Pentru ziua aceea strigă şi Pavel apostolul: <MI>În ziua în care va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bună vestirea mea<D>. Şi iarăşi zice: <MI>Vedeţi cum um-blaţi, că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui Viu<D>. Strigă încă şi fericitul Apostol Petru, verhovnicul Apostolilor, pentru ziua aceea, zicând: <MI>Ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile arzând se vor desface, şi pă-mântul şi lucrurile de pe el se vor mistui<D>. Şi ce zic pentru prooroci şi pentru apostoli? Însuşi Stăpânul nostru şi Domnul, pentru ziua a-ceea mai înainte a mărturisit, zicând: <MI>Vedeţi să nu se îngreuieze ini-mile voastre cu mâncarea şi cu băutura şi cu grijile lumeşti, şi apoi fără de veste să sosească peste voi ziua aceea. Căci ca un laţ va veni peste cei ce locuiesc pe faţa a tot pământul. Deci, privegheaţi, că în ceasul în care nu socotiţi, Fiul Omului va veni. Şi nevoiţi-vă a intra prin uşa cea strâmtă care duce la viaţă<D>.
Deci, să călătorim şi noi, fraţilor, pe calea aceasta, ca viaţa cea veşnică să o moştenim. Că cel ce umblă pe aceasta, arătat este că şi viaţa cea veşnică va moşteni. Căci calea aceasta este viaţă. Că deşi sunt puţini cei ce o află pe dânsa, dar noi, iubiţilor, să nu ne a-batem de la dânsa. Nimeni dintre noi să nu călătorească afară de dânsa, ca nu întru pierzare să se ducă, după cum şi Proorocul zice: <MI>Ca nu cumva să se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă<D>. Că auzim pe Stăpânul, zicând: <MI>Eu sunt Lumina lumii. Eu sunt Păs-torul cel bun. Eu sunt Viaţa. Eu sunt Uşa. Prin Mine de va intra cine-va se va mântui. Eu sunt Calea. Cel ce Îmi urmează Mie nu se va po- ticni, ci va avea lumina vieţii<D>. 

Deci, pe această fericită cale să călătorim pe care au călătorit toţi cei ce au iubit pe Hristos. Umbletele acesteia sunt necăjicioase, dar odihna fericită. Umbletele acesteia sunt mâhnicioase, dar răs-plătirea bucuriei negrăită. Umbletele acesteia sunt strâmte, dar să-lăşluirea desfătată. Umbletele acesteia sunt pocăinţa, postul, rugă- ciunea, privegherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, îngrijirea sufletului, culcarea pe jos, nespăla-rea, uscata mâncare, foamea, setea, golătatea, milostenia, lacrimile, pătimirea, suspinul, plecarea genunchilor, necinstirile, prigonirile, răpirile, pălmuirile, osteneala cu mâinile, primejdiile, bântuielile, a fi ocărât şi a răbda, a fi urât şi a nu urî, a pătimi rele şi a răsplăti cu bine, a lăsa datornicilor datoriile, a pune sufletul pentru prieteni. Şi pe scurt, a-şi vărsa sângele pentru Hristos, când vremea va cere.
Umbletele uşii acesteia strâmte şi ale căii celei necăjite de le va avea cineva, va lua acea fericită răsplătire, adică împărăţia ceru-rilor, care nu are sfârşit niciodată.
Iar poarta este largă şi calea desfătată care duce întru pierzare. Umbletele acesteia în vremea aceasta de acum sunt pricinui-toare de bucurie, dar acolo sunt pricinuitoare de întristare. Aici dulci, dar acolo mai amare decât fierea; aici uşoare, iar acolo grele şi dureroase; aici se arată ca nişte lucruri de nimic vrednice şi ca şi cum nu ar fi nimic, iar acolo ca nişte fiare sălbatice înconjoară pe cei ce le-au săvârşit aici şi nu s-au pocăit, după cuvântul Proorocu-lui. Că zice: <MI>În ziua cea rea fărădelegea călcâiului meu mă va încon-jura<D>, adică călătoria vieţii acesteia, care sunt umbletele căii celei late, pe care şi Apostolul în parte le-a numărat, zicând care sunt: <MI>curvia, preacurvia, slujirea la idoli, cearta, iuţimea, mânia, împere-cherea, zavistiile, uciderile şi cele asemenea acestora<D>.
Acestea sunt umbletele căii celei late. La fel încă şi râsurile, strigările, desfătările, lăutările, zicerea cu fluierul, jucările, scăldă-rile, hainele cele moi, prânzurile cele scumpe, plesnirile mâinilor şi certurile, somnul cel fără de grijă, aşternuturile cele moi şi paturile de multe feluri, îmbuibarea pântecelui, urârea de fraţi, iar cel mai rău lucru decât toate este nepocăinţa şi a nu îşi aduce aminte nicio-dată de ieşirea din viaţa aceasta.
Acestea sunt umbletele căii celei cumplitei, pe care mulţi umblă. Pentru aceea vor afla şi sălăşluirea împotrivă. În locul des-fătării, foamea; în locul beţiei, setea; în locul odihnei, chinuirea; în locul râsului, tânguirea; în locul lăutei, plângerea; în locul vrăjilor şi fermecătoriilor şi al celorlalte sârguinţe rele, întunericul cel mai di-nafară, gheena focului şi cele asemenea acestora, care sunt păşuni ale morţii, unde îşi paşte oile sale şi ucenicii şi prietenii săi, care umblă pe calea cea lată şi desfătată, după cuvântul proorocului. Că zice: <MI>Ca nişte oi în iad s-au pus, moartea îi va paşte pe dânşii<D>. 
Iar noi, iubiţii mei fraţi, abătându-ne de la calea cea cumplită, să ascultăm pe Domnul ce zice: <MI>Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă; că zic vouă, că mulţi vor căuta să intre şi nu o vor afla<D>. Şi multe altele asemenea acestora strigă Domnul şi toţi purtătorii de Dumnezeu Părinţi. Ziua aceasta în minte luând-o, Sfinţii Mucenici nu şi-au miluit trupurile lor. Ci au răbdat tot felul de munci, bucu-rându-se, cu nădejdea cununilor. Alţii în pustietăţi şi în munţi, întru postire şi feciorie s-au nevoit, şi acum se nevoiesc, nu numai băr-baţi, ci şi femei, partea cea mai slabă, şi prin uşa cea strâmtă şi ca-lea cea necăjită umblând, au răpit împărăţia cerurilor. 
Deci, cine va răbda ruşinea aceea, când femeile se vor încunu-na în ziua aceea şi mulţi bărbaţi se vor ruşina? Că nu este acolo parte bărbătească şi femeiască, ci fiecare îşi va lua plata după oste-neala sa. Şi nu numai în pustietăţi şi în munţi s-au făcut acestea, ci cu mult mai vârtos în cetăţi şi în sate şi în ostroave şi în adunări; mulţimile celor sârguitori care se mântuiesc au strălucit fiecare întru a sa rânduială, păzind poruncile Stăpânului, episcopii, preoţii, diaconii şi celelalte rânduieli ale Bisericii, împăraţi şi boieri, înce-pătorii şi stăpânii.
Că nu a zis Stăpânul, nici deosebiri nu a făcut Dumnezeu sau mai mult a cinstit un loc decât alt loc. Ci aşa a zis: <192>Unde vor fi a-dunaţi în numele Meu, adică şi în pustietăţi şi în munţi, sau în peş-teri, sau în cetăţi, sau în sate, sau în ostroave, sau în tot locul stăpâ- nirii Mele, acolo sunt în mijlocul lor şi cu dânşii voi fi până la sfâr-şitul veacului şi în veacurile cele nemărginite<169>.

 La prea înfricoşatul acela divan şi la prea nemărginitul Jude-cător cugetând fericitul David, în toate nopţile patul său cu lacri-mile sale şi-l uda şi ruga pe Dumnezeu, zicând: <192>Doamne, să nu intri la judecată cu robul Tău. Nici să ceri seamă de la mine. Că fi-ind lipsit de tot răspunsul, pentru aceasta rog bunătatea Ta să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei voi să faci aceasta, nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu<169>.
Vedeţi, fraţilor, pe fericitul şi Sfântul David că se temea de ziua şi ceasul acela şi către răspuns se pregătea? Veniţi dar, fraţilor iubitori de Hristos, mai înainte de a veni praznicul acela, mai îna-inte până nu va veni Dumnezeu arătat şi să ne afle pe noi nepre-gătiţi, să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire, întru pocăinţă, întru rugăciuni; să o întâmpinăm întru postiri, întru lacrimi, întru primiri de străini; să o întâmpinăm mai înainte până nu va veni El <Ş2>arătat şi să ne afle pe noi nepregătiţi; să nu încetăm a ne pocăi şi a-L<Ş0> ruga cu durere şi să ne gătim a ieşi întru întâmpinarea Domnu-lui, toţi împreună bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, robi şi slobozi, bătrâni şi tineri.
Vedeţi să nu zică cineva, că mult am păcătuit şi nu voi avea iertare. Că cel ce zice aceasta, nu ştie că Dumnezeu este al celor ce se pocăiesc, Care a venit pentru cei ce erau bolnavi! Cel ce a zis: <MI>Că bucurie se face în ceruri pentru un păcătos ce se pocăieşte<D>! Cel ce a zis: <MI>Că nu am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă<D>! Şi aceasta este pocăinţa cea adevărată, adică a te depărta de la păcat şi a-l urî, după cel ce zice:<MI> Nedreptatea am urât şi am dispreţuit<D>. Şi: <MI>Juratu-m-am şi m-am hotărât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale<D> (Psalmul 118, 163, 106). Şi atunci Dumnezeu cu bucurie primeşte pe cel ce vine la Dânsul.
Vedeţi încă să nu îndrăznească cineva a zice: ®nu am păcă-tuitŻ. Că cel ce zice aceasta, orb este, minţând şi pe sine amăgin-<Ş-2>du-se cu mintea, neştiind cum îl fură pe dânsul satana şi prin cuvin<Ş0>te şi prin lucruri şi prin auz şi prin ochi şi prin pipăire şi prin gânduri. Că cine se va lăuda că îşi are inima curată şi toate simţurile sale neîn-tinate, când nimeni nu este fără de păcat? Nimeni nu este curat de întinăciune, nici măcar o zi de ar fi viaţa lui. Nimeni nu este nevi-novat cu totul desăvârşit între oameni, fără numai singur Cel ce pentru noi a sărăcit, fiind bogat. El singur este fără de păcat, Cel ce ridică păcatul lumii, Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântu-iască, Cel ce nu voieşte moartea păcătoşilor: Iubitorul de oameni, Cel mult Îndurat, Cel Milostiv, Cel Iubitor de suflete, Cel Atotpu-ternic, Mântuitorul tuturor oamenilor, Tatăl sărmanilor şi Judecă-torul văduvelor, Dumnezeul celor ce se pocăiesc, Doctorul sufle- telor şi al trupurilor, Nădejdea celor deznădăjduiţi, Mântuitorul celor înviforaţi, Ajutătorul celor neajutoraţi, Calea vieţii, Cel ce pe toţi îi cheamă către pocăinţă şi de către nimeni din cei ce se pocă-iesc nu se întoarce. Către Acesta să scăpăm şi noi, că toţi păcătoşii câţi au scăpat la Dânsul, au dobândit mântuire.
Şi noi dară, fraţii mei, să nu ne deznădăjduim de a noastră mântuire. Am păcătuit, să ne pocăim. De nenumărate ori am păcă-tuit, de nenumărate ori să ne pocăim. De tot lucrul bun se bucură Dumnezeu, dar mai ales de sufletul cel ce se pocăieşte. Că spre a-cesta cu totul se pleacă şi cu mâinile deschise îl primeşte şi ne chea-mă zicând: <192><MI>Veniţi la Mine toţi cei osteniţi, că pe cel ce vine către Mine nu-l voi scoate afară<D>. <MI>Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D> în cetatea cea de sus, unde toţi sfinţii Mei în bucurie mare se odihnesc. Veniţi la acea bucurie negrăită, nease-mănată, nepovestită, la acele bunătăţi nepovestite, la care doresc îngerii să privească. Unde sunt cetele şi rânduielile drepţilor; acolo unde sânul lui Avraam primeşte pe toţi cei ce au răbdat necazuri, precum şi pe Lazăr cel sărac; acolo unde se vor deschide comorile bunătăţilor celor veşnice; acolo unde este Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi născuţi; acolo, în pământul cel fericit al celor blânzi. <MI>Veniţi la Mine toţi şi Eu vă voi odihni pe<D> <MI>voi<D>, acolo unde sunt toate liniştite şi neîmperecheate, unde sunt toate luminate şi lui Dumnezeu plăcute, unde nimeni nu este să neîndreptăţească, nici să tiranisească, unde nu este păcat, nici întinăciune, unde este lu-mină neapropiată şi bucurie negrăită.
<Ş-2>Fericiţi cei ce plâng. Plângeţi, pocăiţi-vă, întorceţi-vă către Mine<Ş0> şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde nu este durere, nici grijă, nici învă-luire, nici tânguire. Întorceţi-vă fiii oamenilor şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde nu este parte bărbătească, nici femeiască; unde nu este diavol, nici moarte, nici post, nici întristare, nici ceartă, nici mânie; ci bucurie şi pace, veselie, odihnă şi inimă bună. Întorceţi-vă către Mine şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este apa odihnei şi loc de verdeaţă şi via cea lucrată de Dumnezeul tuturor.
Acolo este fericitul pământ al blânzilor, în care Eu, Via cea adevărată, odrăslesc şi Lucrător este Tatăl. <MI>Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este viaţa cea nestrică-cioasă şi veselia a toată bunătatea. <MI>Veniţi toţi cei osteniţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este numai dragostea, bucuria cea neîncetată, veselia cea de-a pururea veselitoare, Lumina cea neînserată, Soa-rele cel neapus. <MI>Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre<D>, unde este glasul celor ce prăznuiesc, unde vistieriile înţe-lepciunii şi tainele cunoştinţei se descopăr. <MI>Veniţi către Mine toţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este marea dăruire, bucurie neasemă-nată, odihnă neschimbată, veselie nemărginită, cântare de laudă neîncetată, slavoslovenie netâlcuită, mulţumire necontenită, cuvân-tare de Dumnezeu necurmată, împărăţie nesfârşită, bogăţie nease-mănată, bucurie nemărginită, adânc de îndurări, noian de milă şi de iubire de oameni, care de guri omeneşti nu se pot grăi, ci a se arata numai prin asemănări.
Acolo sunt milioane de îngeri, praznicele celor întâi născuţi, scaunele Apostolilor, doririle Proorocilor, sceptrurile Patriarhilor, cununile Mucenicilor, laudele Drepţilor; acolo plata a toată începă-toria şi stăpânia, şi rânduiala este învistierită şi locul gătit. <MI>Veniţi către Mine toţi cei ce flămânziţi şi însetaţi de dreptate<D> şi Eu vă voi <Ş2>umple pe voi de bunătăţile acelea care poftiţi, pe care ochiul nu le-<Ş0>a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inimă de om nu s-au suit.
Acestea le-am pregătit celor ce se pocăiesc şi se întorc din calea cea rea. Acestea le-am pregătit celor ce plâng întru pocăinţă. Acestea le-am pregătit celor ce miluiesc şi celor săraci cu duhul. Acestea le-am pregătit făcătorilor de pace. Acestea le-am pregătit celor ce pentru Mine sunt prigoniţi şi urâţi, clevetiţi şi ocărâţi. <MI>Veniţi către Mine toţi<D> cei însărcinaţi şi scuturaţi, şi lepădaţi de la voi sarcina păcatelor. Că nimeni către Mine alergând nu a rămas însăr-cinat, ci a lepădat obişnuinţa cea rea şi s-a dezvăţat de meşteşugul pe care l-a învăţat rău de la diavol, şi învaţă de la Mine meşteşugul bun. Vrăjitorii venind la Mine au lepădat vrăjitoria lor şi s-au în-văţat cunoştinţa de Dumnezeu. Vameşii au încetat a prigoni şi au primit a fi prigoniţi. Curvele au urât curvia şi au iubit întreaga în-ţelepciune. Tâlharul a lepădat uciderile dezvăţându-se meşteşugul cel tâlhăresc şi a luat din nou credinţa cea curată şi s-a făcut locu-itor al raiului. Deci, veniţi şi voi către Mine, <MI>că pe cel ce vine către Mine nu îl voi scoate afară<D><169>.
Aţi auzit, iubiţilor, făgăduinţele cele bune şi glasurile cele dulci ale Mântuitorului sufletelor noastre? Cine a văzut vreun pă-rinte iubitor de fii ca Acesta? Deci, veniţi să ne închinăm şi să că-dem la Dânsul, mărturisindu-ne păcatele noastre. Slavă iubirii Lui de oameni, slavă bunătăţii Lui şi pogorământului Lui, slavă îndu-rărilor Lui, slavă împărăţiei Lui, slavă, cinste şi închinăciune Nu-melui Lui în veci. Amin.
Iarăşi zic, şi zicând nu voi înceta, să nu ne trândăvim noi, pă-cătoşii, să nu ne temem, să nu ne lenevim, să nu încetăm strigând către Dânsul noaptea şi ziua cu lacrimi. Că milostiv este şi nemincinos şi va face negreşit izbândă celor ce strigă către Dânsul noaptea şi ziua. Că El este Dumnezeul celor ce se pocăiesc Tatăl, Fiul şi Duhul cel Sfânt. Că Lui I se cuvine slavă, stăpânire, cinste şi închi-năciune, în vecii vecilor. Amin.