CUVÂNT LA A DOUA VENIRE A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS


Fraţii mei iubitori de Hristos, ascultaţi cuvântul pentru a doua şi înfricoşata venire a Stăpânului nostru Iisus Hristos. Că mi-am adus aminte de ceasul acela şi m-am cutremurat cu multă frică, a-mintindu-mi de cele ce se vor descoperi atunci. Că cine le va povesti pe dânsele, ce fel de limbă le va grăi şi care auz va încăpea să audă pe acestea? Când Împăratul împăraţilor, sculându-se din scaunul slavei Sale, Se va pogorî să cerceteze pe toţi cei ce locuiesc în lume şi să ia seama de dânşii şi să dea plată bună celor vrednici, iar celor vrednici de muncă, să le dea munci, ca un drept Judecător. De acestea aducându-mi aminte, cuprinse de frică sunt ţinute mădularele mele şi din toate părţile sunt slăbănogite. Ochii mei lăcrimează, glasul meu amuţeşte, buzele mele s-au lipit, limba mea se înfiorea-ză şi gândurile cugetă tăcere.
O, cât sunt de silit a zice pentru folosul nostru! Iar frica mă sileşte să tac. Că aceste minuni aşa de mari şi de înfricoşate nici nu s-au mai întâmplat de la începutul zidirii, nici nu se vor mai întâm-pla întru toate neamurile. Dacă acum, când se face de mai multe ori fulger mai luminat, tot omul se sperie şi toţi se pleacă la pământ, dar atunci, cum vom suferi, când vom auzi glasul trâmbiţei din<Ş0> cer mai presus decât tot tunetul, strigând şi deşteptând pe cei din veac adormiţi, drepţi şi nedrepţi? Atunci în iad, oasele firii omeneşti, auzind glasul trâmbiţei, vor alerga cu sârguinţă, căutându-şi încheieturile lor (I Corinteni 15, 22; Iezechil 37, 7-8). Atunci vom vedea toată suflarea oamenilor întru o clipită de ochi, sculându-se, fiecare din locul său şi adunându-se din cele patru margini ale pă-mântului la Judecată (Daniel 7, 8). Că va porunci Marele Împărat, Cel ce are stăpânire a tot trupul, şi îndată pământul va da cu cutre-mur şi cu sârguinţă pe morţii săi, şi marea pe morţii ei, ori fiară de i-au rupt, ori peşti de i-au zdrumicat, sau şi păsări de i-au răpit, toate într-o clipită de ochi vor sta de faţă. Şi un fir de păr nu se va lăsa.
Cum vom suferi, fraţilor, când vom vedea râul cel de foc, ieşind cu mânie ca o mare sălbatică şi mâncând munţii şi văile şi arzând tot pământul şi lucrurile cele dintru dânsul? Atunci, iubiţilor, de focul acela râurile vor lipsi, izvoarele vor seca, stelele vor cădea, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, cerul se va strânge ca o carte, după cum este scris (Marcu 13, 24-25). Atunci îngerii, trimiţându-se, vor alerga împrejur, adunând pe cei aleşi din cele patru vânturi, precum a zis Domnul, de la marginile cerurilor până la marginile lor (Matei 24, 31). Atunci vom vedea cer nou şi pământ nou, după făgăduinţa Lui (Apocalipsa 21, 1).
Cum vom suferi atunci, iubitorilor de Hristos, când vom vedea înfricoşatul Scaun gătindu-se şi arătându-se semnul Sfintei Cruci, pe care S-a pironit de bunăvoie Hristos pentru noi? Atunci, văzând toţi întru înălţime, arătându-se înfricoşatul şi Sfântul Sceptru al Marelui Împărat, va cunoaşte fiecare şi îşi va aduce aminte de cuvântul Domnului, Care a zis: <MI>Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă <D>(Matei 24, 30).
În ceasul acela, fraţii mei, va gândi fiecare cum să întâmpine pe înfricoşatul Împărat şi îşi va aduce aminte de toate faptele sale. Apoi va vedea lucrurile sale stând înaintea sa, ori bune, ori rele. Atunci toţi cei milostivi şi care s-au pocăit curat se vor bucura, văzându-şi rugăciunile pe care le-au trimis mai înainte. Cei milostivi vor vedea pe scăpătaţii şi săracii, pe care i-au miluit aici, rugându-se pentru dânşii şi vestind lucrurile lor cele bune înaintea îngerilor şi a oamenilor. Alţii vor vedea lacrimile şi ostenelile cele dobândite prin pocăinţă şi vor sta veseli, luminaţi şi slăviţi, aşteptându-şi fericita nădejde şi arătarea Slavei Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nos-tru Iisus Hristos.
Şi pentru ce nu zic, în scurt, pe cele mai mari? Atunci vom auzi glasul cel mare şi înfricoşata strigare dintru înălţimile cerului, zicând: <192>Iată Mirele vine, iată Judecătorul se apropie, iată Împăratul se arată, iată Judecătorul judecătorilor se descoperă, iată Judecătorul tuturor vine să judece viii şi morţii!<169>. Atunci, iubitorilor de Hristos, din strigarea aceea se vor cutremura temeliile şi rărunchii pământului, de la margini până la margini, marea şi toate adâncurile. Atunci, fraţilor, strâmtoare, frică şi spaimă va cuprinde pe tot omul în aşteptarea celor ce vor mai veni asupra lumii. Că şi puterile cerurilor se vor clătina, precum este scris (Matei 24, 29).
Atunci vor alerga înainte Îngerii, cetele Arhanghelilor, Heruvimii şi Serafimii cei cu ochi mulţi vor striga cu tărie şi cu putere: <MI>Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotţiitorul, Cel ce era şi Cel ce este şi Cel ce vine<D> (Apocalipsa 4, 8). Atunci toată zidirea, în cer şi pe pământ, va striga cu cutremur şi cu tărie: <MI>Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!<D> (Matei 21, 9). Atunci se vor desface cerurile şi se va descoperi Împăratul împăraţilor, Cel Preacurat şi slăvit, Dumnezeul nostru, ca un fulger înfricoşat, cu putere multă şi cu slavă neasemănată, precum a propovăduit şi Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, zicând: <MI>Iată, vine pe norii cerului şi Îl va vedea pe El tot ochiul şi care L-au împuns pe El şi vor plânge, din pricina Lui, toate seminţiile pământului<D> (Apocalipsa 1, 7).
Oare care suflet va putea răbda, când va vedea cerul şi pământul fugind, după cum este scris: <MI>Şi am văzut iar un tron mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai aflat pentru ele<D>? (Apocalipsa 20, 11). Văzut-ai acest fel de frică vreodată? Văzut-ai astfel de lucruri înspăimântătoare şi înfricoşate când cerul şi pământul vor fugi? Şi cine va putea să stea? Noi, păcătoşii, unde vom fugi, când vom vedea scaunele punându-se şi pe Stăpânul tuturor veacurilor şezând, când vom vedea oştile cele fără de număr cu frică stând împrejurul scaunului? Atunci se va împlini proorocia lui Daniel: <MI>Priveam, până ce s-au pus scaunele şi Cel vechi de zile a şezut, îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, părul capului Lui ca lâna cea curată, scaunul Lui, pară de foc, roatele lui, foc ce arde; râu de foc se trăgea pe dinaintea Lui; mii de mii stau înaintea Lui şi milioane de milioane Îi slujeau Lui. Jude-cătorul a şezut şi cărţile s-au deschis<D> (Daniel 7, 8-9). Mare frică, groază şi spaimă va fi, fraţilor, în ceasul acela, când va sta Judecătorul Cel nefăţarnic şi se vor deschide înfricoşatele cărţi unde sunt scrise lucrurile noastre, cuvintele şi faptele noastre, acelea pe care le-am grăit, pe care le-am lucrat în viaţa aceasta şi am socotit că se vor tăinui de Dumnezeu, Cel ce cearcă inimile şi rărunchii, după cum este scris: <MI>Că perii capului vostru, toţi sunt număraţi<D> (Luca 12, 7), adică gândurile şi aducerile aminte, pentru care vom da seama la Judecătorul.
O, de câte lacrimi avem trebuinţă pentru ceasul acela, iar noi ne lenevim! O, cât vom plânge şi vom suspina, când vom vedea acele mari daruri, pe care le vor lua de la Împăratul Slavei cei ce bine s-au nevoit, când vom vedea cu ochii noştri negrăita împărăţie a cerurilor! Şi iarăşi, de altă parte, vom vedea înfricoşatele munci ară- tându-se, iar în mijlocul acelora, pe toată seminţia şi toată suflarea, de la Adam, cel întâi zidit, până la cel din urmă născut plecându-şi <Ş-2>cu cutremur genunchii şi închinându-şi feţele lor, după cum este scris: <MI>Viu sunt Eu, zice<D> <MI>Domnul, că Mie se va pleca tot genunchiul <D>(Isaia 45, 23; Romani 14, 11; Filipeni 2, 10).
Atunci, iubitorilor de Hristos, toată omenirea va sta între împărăţie şi judecată, între viaţă şi moarte, între slobozenie şi nevoie, aşteptând cu toţii înfricoşatul ceas al Judecăţii şi nimeni nu va putea să-i ajute nimănui. Atunci se va cere de la fiecare mărturisirea credinţei, făgăduinţa Botezului, credinţa neîntinată de tot eresul, pecetea nesfărâmată şi haina nespurcată, după cum este scris: <MI>Că toţi cei dimprejurul Lui vor aduce daruri înfricoşatului Împărat<D> (Psalmul 75, 11). Că se va cere, după puterea fiecăruia, de la toţi cei ce s-au scris în Sfânta Biserică în numărul credincioşilor. Însă cei puternici se vor cerca tare, după cea scrisă: <MI>Căci căruia i s-a dat mult, mult i se va cere,<D> şi: <MI>Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura vouă<D> (Înţelepciunea lui Solomon 6, 6; Luca 12, 48; Matei 7, 2; Marcu 4, 24). Chiar mare de ar fi cineva, chiar mic, deopotrivă toţi am mărturisit credinţa şi am luat Sfânta Pecete. Toţi asemenea ne-am depărtat de diavolul, scuipându-l şi suflându-l pe dânsul, toţi ne-am împreunat cu Hristos, asemănându-ne Lui.
Dacă cu adevărat aţi înţeles puterea Tainei Botezului şi a lepădării de cel străin, fiindcă lepădarea, pe care în vremea Sfântului Botez ni se cere să o facem, ni se pare mică dar, înţelegându-se, este prea mare, iar cel ce a putut să o păzească de trei ori va fi fericit. Că, prin puţine graiuri, ne lepădăm de tot cel ce se numeşte rău. Nu de unul, de doi sau de zece ne lepădăm, ci de tot ce se numeşte rău, şi pe care îl urăşte Dumnezeu. Adică ce zic? <192>Mă lepăd de sa-tana şi de toate lucrurile lui<169>. De care lucruri? Ascultă: de curvie, de preacurvie, de necurăţie, de minciună, de furtişag, de zavistie, de otrăvire, de vrăjitorie, de descântare, de mânie, de iuţime, de hulă, de vrajbă, de prigonire, de pizmă. Mă lepăd de beţie, de cu-vântare deşartă, de mândrie, de lenevire. Mă lepăd de râsuri şi de cântări cu alăuta, de cântece drăceşti, de stricările de copii, de vră-jirea cu păsări, de întrebările duhurilor, de scrierea pe frunze. Mă lepăd de jertfirea de idoli, de sânge, de sugrumat şi de mortăciuni (Fapte 15, 29; 21, 25).
Şi pentru ce zic multe, că nu este vreme a le pomeni pe toate, ci pe cele multe să le trecem şi prost să zicem: Mă lepăd de toate cele din soare şi din lună, de cele ce se fac în stele, de cele din izvoare şi din copaci, de cele din răspântii, de amestecări şi pahare, de altele multe necuvioase lucruri, despre care este urât a grăi. De acestea de toate şi de cele asemenea acestora, ne lepădăm întru le-pădarea Sfântului Botez, pe care toţi le ştim că sunt lucruri şi învăţături ale diavolului.
Pe acestea toate, întru întuneric fiind mai înainte, sub stăpânirea diavolului, le-am învăţat, mai înainte de a sosi la noi Lumina, când eram vânduţi de păcat (Romani 7, 9). Iară când a voit Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu să ne izbăvească pe noi dintr-o înşelăciune ca aceasta, ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime şi s-a arătat Darul lui Dumnezeu cel mântuitor şi S-a dat pe Sine în schimb pentru noi, răscumpărându-ne din înşelăciunea idolească şi bine a voit a ne înnoi pe noi, prin apă şi prin duh. Deci, de acestea, de toate ne-am lepădat şi ne-am dezbrăcat de omul cel vechi împreună cu toate faptele lui şi ne-am îmbrăcat întru Adam cel nou.
Deci, cel ce face acestea de mai sus, zise lucruri rele, după ce a venit Darul, a căzut din Dar, şi Hristos cu nimic nu-l va folosi pe dânsul, dacă petrece în păcat. Auzit-aţi, iubitorilor de Hristos, de câte mulţimi de rele ne-am lepădat prin puţine graiuri? Deci pe această lepădare şi bună mărturisire, o cere în ceasul şi în ziua aceea, de la fiecare dintre noi. Că scris este: <MI>Din cuvintele tale te vei îndrepta<D> (Matei 12, 37). Şi iarăşi, Domnul zice: <MI>Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană<D> (Luca 19, 22). Deci, cuvintele noastre sau ne osândesc sau ne îndreptăţesc în ceasul acela.
Dar cu ce chip se vor întreba? Se vor întreba păstorii, adică Episcopii, şi pentru ale lor petreceri, şi pentru ale turmei lor; şi se va cere de la fiecare oile cele cuvântătoare, care le-au luat în purtarea de grijă de la Hristos, Mai-Marele Păstorilor. Şi dacă, din nepurtarea de grijă a Episcopilor, va lipsi vreo oaie, sângele ei din mâinile lui se va cere. Asemenea şi preoţii vor da seamă pentru Bisericile lor. Împreună şi diaconii şi tot credinciosul pentru casa sa: pentru muierea sa, pentru fiul său, pentru slugi şi pentru slujnice vor da seama dacă i-a hrănit şi i-a crescut pe ei întru învăţătura şi sfătuirea Domnului, după cum porunceşte Apostolul (Efeseni 6, 4). Atunci vor fi întrebaţi împăraţii şi boierii, bogaţii şi să-racii, cei mici şi cei mari, pentru lucrurile ce au lucrat. Că scris este: <MI>Căci toţi vom sta înaintea Divanului lui Hristos<D> (Romani 14, 10), <MI>ca să îşi ia fiecare, după acelea pe care le-a lucrat cu trupul, ori bine, ori rău<D>. Şi iarăşi scris este: <MI>Că nu este cine să scoată din mâinile Mele<D>.
- Ne rugăm ţie, ca să ne spui nouă cele ce vor urma acestora.
- Voi grăi întru durerea inimii mele, că nu puteţi să auziţi ce-le ce se vor face, pe urma acestora, ci să încetăm, o iubitorilor de Hristos.
Deci, iarăşi au zis iubitorii de Hristos:
- Au doară mai înfricoşate sunt decât cele mai sus zise, care am auzit de la tine?
Dascălul, iarăşi, lăcrimând, a zis:
- Să zic cu lacrimi, căci nici este cu putinţă, fără de lacrimi, a povesti pe acestea, fiindcă sunt cele mai de pe urmă. Dar, de vreme ce avem poruncă de la Apostolul, pe acestea să le punem înaintea oamenilor celor credincioşi, şi pentru voi, că sunteţi credincioşi, pe acestea le pun înaintea voastră, iar voi să-i învăţaţi pe alţii (II Ti-motei 2, 2). Deşi mă doare inima pentru această povestire, însă, iertaţi-mă pe mine, fraţilor binecuvântaţi. Că atunci, iubitorilor de Hristos, lucrurile tuturor se vor cerca şi se vor arăta înaintea îngerilor şi a oamenilor, şi toţi vrăjmaşii se vor pune sub picioarele Lui şi se va surpa toată stăpânirea şi puterea, şi se va pleca lui Dumne-zeu tot genunchiul, după cum este scris (I Corinteni 15, 24-25; Ro-mani 14, 11; Filipeni 2, 10). <MI>Atunci îi va despărţi pe dânşii, unii de alţii, precum păstorul desparte oile de capre<D> (Matei 25, 32). Că cei ce vor avea lucrurile cele bune şi rodurile cele bune, se vor despărţi de cei fără de roduri, păcătoşi, şi vor străluci ca soarele.
Aceştia sunt aceia care au păzit poruncile Domnului: milostivii, iubitorii de săraci şi iubitorii de sărmani, primitorii de străini, cei ce îmbracă pe cei goi, cei ce cercetează pe cei din temniţă, spri-<Ş-2>jinitorii celor obosiţi, cercetătorii celor bolnavi, cei ce au plâns acum, precum a zis Domnul, cei ce greşelile fraţilor au iertat, cei ce au păzit pecetea credinţei nesfărâmată şi neîntinată de tot eresul; pe aceştia îi va pune de-a dreapta. Iară pe capre le va pune de-a stân-ga; aceştia sunt cei fără de roadă, care pe Păstorul cel Bun L-au întărâtat, cei ce nu au luat aminte la glasurile Mai-Marelui Păstorilor, cei îngâmfaţi, cei nepedepsiţi, cei ce în vremea aceasta de acum, a pocăinţei, ca nişte iezi au jucat şi s-au desfătat, care au cheltuit, întru mahmurie, şi beţie, şi nemilostivire, toată vremea vieţii lor, ca bogatul acela, care niciodată nu a miluit pe săracul Lazăr (Luca 16, 19-20). Pentru aceasta şi în starea cea de-a stânga s-au osândit ca nişte nemilostivi şi neînduraţi, care nu au roduri de pocăinţă, nici untdelemn în candelele lor (Matei 3, 8; 25, 3).
Cei ce untdelemn de la săraci şi-au cumpărat şi vasele lor şi le-au umplut, stau de-a dreapta, slăviţi şi cuvioşi, ţinându-şi cande-lele aprinse, şi aud acel fericit şi milostiv glas: <MI>Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii<D> (Matei 25, 34-36). Iară cei de-a stânga vor auzi dureroa-sa şi întristătoarea hotărâre: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în <Ş-2>focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui<D> (Matei 25, 41)<Ş0>. Pentru că nu aţi făcut milă, nici acum nu veţi fi miluiţi. Pentru că nu aţi ascultat glasul Meu, nici Eu acum nu voi asculta tânguirile voas-tre, că Mie nu Mi-aţi slujit: flămând am fost şi nu M-aţi hrănit, înse-tat şi nu M-aţi adăpat, străin şi nu M-aţi primit, gol şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav şi nu M-aţi cercetat, în temniţă şi n-aţi venit la Mine. V-aţi făcut lucrători şi slujitori ai altui domn, adică ai diavolului, pentru aceasta zic vouă: Duceţi-vă de la Mine, lucrători ai nedreptăţii!<MI> Atunci se vor duce aceştia în munca veşnică, iară drepţii în viaţa veşnică<D> (Matei 24, 46).
Dar, oare toţi întru o muncă se vor duce sau sunt multe feluri de munci? Multe sunt felurile locurilor de muncă, precum am auzit în Evanghelie. Că este întuneric mai dinafară şi altul mai înlăuntru. Gheena focului este alt loc, scrâşnirea dinţilor, loc deosebit; viermele cel neadormit este întru alt loc; iezerul cel de foc este alt loc; tartarul, loc deosebit; focul cel nestins, are al său loc. Cele de dedesupt şi peirea sunt întru ale sale locuri; cele prea de jos ale pămân-tului este alt loc; iadul unde se întorc păcătoşii şi puţul iadului este loc mai cumplit (Matei 8, 12; Marcu 9, 43; Apocalipsa 19, 20; II Petru 2, 4; Efeseni 4, 9). Întru aceste munci se împărţesc ticăloşii, fiecare după potrivirea păcatelor sale, ori mai iute, ori mai moale, după ceea ce este scris: <MI>Căci cu lanţurile păcatelor sale fiecare se strânge<D> (Pilde 5, 22). În acest fel este, încă se va bate mult sau puţin (Luca 12, 47-48). Şi precum aici sunt multe feluri de munci, aşa şi în veacul cel ce va să fie. Iar cei ce au în ei vrajbă, de se va întâmpla acestora ca să se ducă din trup, netrecută muncă vor afla în ceasul Judecăţii şi, ca nişte urâţi, se vor trimite în focul cel mai dinafară şi întru întunericul cel fără de sfârşit, ca cei ce au defăimat porunca cea uşoară a Domnului, ce zice: ®Iubiţi-vă unii pe alţii şi iertaţi până de şaptezeci de ori câte şapteŻ (Matei 5, 44).
Însă tot credinciosul este dator a petrece cu grijă, fără a se deznădăjdui, că Mijlocitor avem către Tatăl, pe Iisus Hristos, Dumne-zeul Cel drept şi El este curăţire pentru păcatele noastre, nu ale celor ce nu se îngrijesc, nici pentru ale celor ce dorm şi răpesc, nici pentru ale celor ce se desfătează şi râd, ci pentru ale celor ce plâng şi se pocăiesc şi strigă către Dânsul noaptea şi ziua, care vor fi mângâiaţi de Mântuitorul (I Ioan 2, 1-2). Iar cel ce a păcătuit şi şi-a uitat<Ş0> păcatele sale, ieşind aşa din trup, peste acela va cădea mânia lui <Ş-2>Dumnezeu, pe care Manase a vestit-o, zicând: <MI>Nesuferită este mânia<Ş0> urgiei Tale asupra celor păcătoşi<D> (Rugăciunea lui Manase 5).
Vai, iubitorului de desfrânare! Vai, beţivului! Vai, celor ce cu timpane şi cu fluiere beau vinul, iară de lucrurile Domnului nu ca-ută, nici de cuvintele Lui nu îşi aduc aminte! Vai, celor ce ocărăsc Dumnezeieştile Scripturi! Vai, celor ce îşi pierd vremea aceasta a pocăinţei şi a întoarcerii, întru răspândiri şi râsuri, că vor căuta vre-mea pe care au cheltuit-o rău şi nu o vor afla! Vai, celor ce întru duhurile înşelăciunii întreabă şi iau aminte la învăţăturile dracilor, că împreună cu dânşii se vor osândi în veacul cel ce va să fie! Vai, celor ce scriu neîndreptat! Vai, celor ce cu dinadinsul fac farmece şi vrăjitorii, stricări de copii şi cele asemenea acestora! Vai, celor ce opresc plata muncitorului, că cei ce opresc plata sunt ca cei ce varsă sânge! Vai, celor ce judecă cu nedreptate; celor ce îndreptează pe cel necurat şi dreptatea dreptului o întunecă! Vai, celor ce îşi pângăresc sfânta credinţă cu eresuri sau fac pogorământ ereti-cilor! Vai, celor ce bolesc cu nevindecata patimă, adică cu zavistia şi cu pizma.
Şi pentru ce zic multe şi nu tai degrab cuvântul? Vai, tuturor celor ce se vor întâmpla a sta de-a stânga în ziua cea înfricoşată, că se vor întuneca şi vor lăcrima cu amar, când vor auzi acea hotărâre <Ş-2>dureroasă şi jalnică: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor!<D> (Matei 25, 41). Iar alţii vor auzi hotărârea cea plină de mâhnire: <MI>Întoarce-se-vor păcătoşii la iad<D> (Psalmul 9, 17). Alţii vor auzi acestea: <MI>Amin. Amin. Zic vouă: Nu vă ştiu pe voi, duceţi-vă de la Mine, lucrătorii nedrep-tăţii<D> (Luca 13, 27). Alţii vor auzi, adică pizmătăreţii, aceasta: <MI>Ia ce este al tău şi pleacă!<D> (Matei 20, 14). Şi unde oare? Acolo unde vor auzi: <MI>Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în foc!<D> Alţii vor auzi aces<Ş-2>tea, legându-li-se mâinile şi picioarele: <MI>Scoateţi-i întru întunericul cel mai dinafară<D>. Alţii, se vor lega ca neghinele spre ardere de tot în cuptorul focului. Şi precum sunt multe chipuri de mântuire, tot aşa sunt multe locuri întru împărăţia cerurilor. Şi precum multe sunt chipurile păcatelor şi ale greşelilor, aşa şi multe sunt chipurile muncilor. Câţi aveţi lacrimi şi umilinţă, plângeţi împreună cu mine, că eu, fraţii mei binecuvântaţi, mi-am adus aminte de despărţirea cea jalnică şi nu o pot suferi. Că în ceasul cel înfricoşat se vor despărţi, unii de alţii, cu jalnică despărţire şi se va duce fiecare, fără întoarcere.
Cine este atâta de pietros la inimă, care nu va plânge de aici gândind la ceasul acela, când se vor despărţi Episcopi de împreună Episcopi, Preoţi de împreună Preoţi, Diaconi de împreună Diaconi, ipodiaconi şi citeţi de prietenii lor? Atunci se vor despărţi cei ce erau oarecând împăraţi şi vor plânge şi ca nişte robi se vor alunga. Atunci vor suspina boierii cei nemilostivi şi se vor vedea strâmtoraţi din toate părţile. Şi nimeni va fi cine să le ajute. Nici bogăţia nu se va arăta, nici amăgitorii nu vor sta de faţă, nici nu vor afla milă, că nici ei nu au miluit, nici n-au trimis mai înainte, ca să afle atunci. Precum şi Proorocul zice pentru unii ca aceştia: <MI>Dormit-au somnul lor şi n-au aflat nimic<D> (Psalmul 75, 5). Atunci se vor despărţi părin-ţii de fii şi prietenii de prieteni. Atunci se vor despărţi cu jale soţiile, care nu şi-au păzit patul lor nespurcat (Evrei 13, 4). Atunci se vor despărţi cei ce cu trupul au fost feciorelnici, iar cu năravul nemilostivi şi fără de omenie. <MI>Căci judecata este fără de milă, celui ce nu a făcut milă<D> (Iacov 2, 13).
Şi las de a zice pe cele multe, că frică şi cutremur mă ţine pe mine, întru povestirea aceasta, ci mai în scurt să zic. Atunci, se vor alunga de la Scaunul de Judecată şi se vor duce de îngeri aspri, îm-pingându-se şi bătându-se, scrâşnind cu dinţii, întorcându-se adeseori ca să vadă pe drepţi şi bucuria de care s-au despărţit. Şi vor ve- dea lumina cea negrăită, vor vedea frumuseţea raiului, vor vedea pe cei cunoscuţi în latura aceasta, vor vedea pe acele mari daruri, care le vor lua de la Împăratul Slavei, cei ce bine s-au nevoit (II Timotei 4, 7).
Apoi câte puţin, se vor depărta de toţi drepţii, de prieteni şi de cunoscuţi. De aceea şi de Însuşi Dumnezeu se vor ascunde, ne-maiputând să vadă bucuria şi lumina cea adevărată. De aceea se vor apropia de muncile cele mai înainte zise, ca să se împrăştie şi să se risipească întru dânsele.
Atunci, văzând ei părăsirea cea desăvârşită a lor şi că toată nădejdea lor a pierit şi nimeni nu este care poate să le ajute sau să se roage pentru dânşii, că dreaptă este judecata lui Dumnezeu, cu prea amare lacrimi, tânguindu-se, vor zice: <192>O, câtă vreme am petrecut în lenevire! O, cum ne-am batjocorit! O, cum batjocoream Scripturile! Atunci Dumnezeu grăia prin Scripturi şi nu luam amin-te, acum noi strigăm şi El Îşi întoarce faţa Sa de la noi. Ce ne-au folosit nouă jucăriile lumii? Unde este tatăl, cel ce ne-a născut? Unde este maica, ceea ce ne-a născut? Unde sunt fraţii? Unde sunt fiii? Unde sunt prietenii? Unde este bogăţia? Unde sunt averile? Unde sunt gâlcevile? Unde sunt prânzurile? Unde este drumul cel mult şi neroditor? Unde sunt împăraţii şi silnicii? Cum, din toţi aceştia, nimeni nu poate să ne mântuiască pe noi? Dar nici nouă în-şine nu ne putem ajuta, ci ne-am depărtat desăvârşit şi de la Dumnezeu şi de la Sfinţi. Ce vom face? Că nu mai este vreme de pocă- inţă, nu mai poate rugăciunea, nu mai este folos de lacrimi, nu se mai arată scăpătaţii şi săracii, cei ce vând untdelemn, pentru că s-a spart târgul.
Când aveam vreme şi putere, şi cei ce vindeau cu lacrimi strigau: ®Cumpăraţi!Ż, astupându-ne urechile, nu am auzit, nici nu am cumpărat. Deci acum noi căutăm şi nu aflăm. Nu mai este izbăvire <Ş-2>a noastră, a ticăloşilor! Nu vom mai dobândi milă, că nici nu suntem vrednici! Dreaptă este Judecata lui Dumnezeu! Nu vom mai vedea <Ş-2>rândurile Sfinţilor, nu vom mai vedea Lumina cea adevărată! Ne-am<Ş0> făcut sărmani dinspre toţi. Şi deci, ce vom zice: ®Mântuiţi-vă, toţi drepţii! Mântuiţi-vă, Apostoli, Prooroci şi Mucenici! Mântuieşte-te, ceata Patriarhilor! Mântuieşte-te, ceata monahilor! Mântuieşte-te, Cinstită şi de viaţă Făcătoare Cruce! Mântuieşte-te, împărăţia ce-rurilor! Mântuieşte-te, Ierusalimul cel de sus, maica celor întâi-născuţi (Evrei 12, 23). Mântuieşte-te, raiule al desfătării! Mântuieşte-te şi tu, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Maica Iubitorului de oameni, Dumnezeu! Mântuiţi-vă părinţi şi maici, fii şi fiice, de acum nu vă vom mai vedea pe voi!Ż. Şi se va duce fiecare în locul cel de muncă, pe care şi l-a pregătit, prin lucrurile lui cele rele, unde viermele lor nu se sfârşeşte, şi focul nu se stinge (Isaia 66, 24).
Iată, am făcut mângâierea voastră şi am plinit pofta voastră. Iată, aţi cunoscut ce ne pregătim nouă înşine. Iată, aţi văzut ce câş-tigă cei ce se lenevesc, se trândăvesc şi nu se pocăiesc. Aţi auzit cum au fost batjocoriţi cei ce iau în râs poruncile Domnului. Aţi auzit cum înşeală şi rătăceşte pe mulţi, stricătoarea de suflete, viaţa aceasta. Aţi cunoscut cum se batjocoresc ocărâtorii Dumnezeieş-tilor Scripturi. Nimeni să nu se înşele, iubiţii mei binecuvântaţi. Nu cumva cineva să creadă că acestea sunt numai cuvinte goale, ci cu dinadinsul şi cu întemeiere toţi să credem Domnului, că este învi-erea morţilor, judecată şi răsplătire pentru faptele cele bune şi cele rele, după Dumnezeieştile Scripturi. Şi trecând cu vederea şi defăimând toate cele vremelnice, să ne îngrijim de darea de răspuns şi de starea înaintea înfricoşatului Divan, şi de ceasul cel înfiorat şi înfricoşat. Că acesta este ceasul, cel mult suspinător, mult dureros şi mult necăjicios, care cearcă pe toată viaţa. Pentru această înfricoşată zi şi ceas, Sfinţii Prooroci şi Apostoli mai înainte au vestit. Pentru această zi şi ceas, Dumnezeiasca Scriptură de la margini până<Ş0> la marginile lumii, prin biserici şi prin tot locul, strigă şi mărturi-<Ş-2>seşte tuturor şi îndeamnă, zicând: <192>Vedeţi, privegheaţi, luaţi aminte, trezviţi-vă, rugaţi-vă, miluiţi, fiţi gata, că nu ştiţi ziua sau ceasul, în care Domnul va veni<169> (Matei 25, 13).
Deci, toţi purtătorii de Dumnezeu strigă cu dureri şi cu lacrimi mai înainte vestind nevoia zilei aceleia. Pentru această zi, zicea Isaia Proorocul: <MI>Iată Domnul vine să pustiască tot pământul şi pe păcătoşi să-i piardă de pe dânsul!<D> (Isaia 13, 9). Şi iarăşi, acelaşi Prooroc zice: <MI>Că Domnul Dumnezeu vine cu putere şi braţul Lui su-pune tot. Iată că preţul biruinţei Lui este cu El şi rodul izbânzii merge înaintea Lui <D>(Isaia 40, 10). Alt Prooroc strigă, zicând: <MI>Iată Domnul vine şi cine va răbda ziua întrebării Lui sau cine va sta întru vederea Lui<D> (Maleahi 3, 1-2).
Şi alt Prooroc strigă, zicând: <MI>Doamne, auzit-am auzul Tău şi m-am înfricoşat şi a intrat cutremur în oasele mele<D> ( Avacum 3, 16). Alt Prooroc strigă despre faţa Domnului, zicând: <MI>În ziua izbânzii voi răsplăti şi nu este care să scoată din mâinile Mele<D>. Pentru această zi de Dumnezeu arătată, David zice: <MI>Dumnezeu arătat va veni, Dum<Ş0>-nezeul nostru şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor foarte<D> (Psalmul 49, 3-4). Pentru această zi strigă şi Apostolul Pavel: <MI>În ziua, întru care va judeca Dumnezeu cele ascunse ale oamenilor, după bună vestirea mea<D> (Romani 2, 16). Şi iarăşi zice: <MI>Vedeţi cum umblaţi. Că înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului Celui viu<D> (Efeseni 5, 15; Evrei 10, 31). Strigă însă şi Feri-citul Petru, verhovnicul Apostolilor pentru ziua aceea, zicând: <MI>Ziua Domnului va veni ca un fur noaptea. Atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor topi<D> (II Petru 3, 10).
Şi ce zic pentru Prooroci şi Apostoli? Însuşi Stăpânul nostru şi Domnul, pentru ziua aceea, mai înainte a mărturisit, zicând: <MI>Cău-taţi ca nu cumva să se îngreuieze inimile voastre de mâncare, şi de băutură, şi de grijile lumeşti şi de năpraznă să vină peste voi ziua aceea, ca un laţ; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ<D> (Luca 21, 34-35). Deci: <MI>Privegheaţi, că în ceasul în care nu nădăjduiţi Fiul Omului va veni<D> (Matei 24, 44), şi: <MI>Nevoiţi-vă a intra pe poarta cea strâmtă care duce în viaţă<D> (Luca 13, 24).
Fraţii mei, să călătorim pe această cale ca să moştenim viaţa veşnică. Cel ce pe această cale călătoreşte, viaţa cea veşnică va moşte-<Ş-2>ni. Că această cale este viaţa. Deşi sunt puţini cei ce o află pe dânsa, dar noi, iubiţilor, să o nimerim pe dânsa. Nimeni din voi să nu călă-torească afară de dânsa, ca nu întru pierzare să se ducă, precum şi Proorocul zice: <MI>Ca nu cumva să se mânie Domunul şi să pieriţi din calea cea dreaptă<D> (Psalmul 2, 12). Să auzim pe Stăpânul, zicând:<MI> Eu sunt Lumina lumii. Eu sunt Viaţa. Eu sunt Uşa. Prin Mine de va intra cineva, se va mântui. Eu sunt Calea, cel ce Îmi urmează Mie<D> <MI>nu se va poticni, ci va avea lumina vieţii<D> (Ioan 8, 12; 10, 9).
Deci, să călătorim pe această fericită cale, pe care au călătorit toţi cei ce au iubit pe Hristos. Călătoriile acestea sunt necăjicioase, <Ş-2>dar odihna este fericită. Umblările acestea sunt mâhnicioase, dar răs<Ş0>-plătirea este bucurie. Călătoriile sunt strâmte, dar gazda este desfătată. Umbletele acesteia sunt: pocăinţa, postul, rugăciunea, prive- gherea, smerita cugetare, sărăcia cea duhovnicească, defăimarea trupului, grija sufletului, culcarea pe jos, nespălarea, mâncarea us-<Ş-2>cată, foamea, setea, goliciunea, milostenia, lacrimile, plângerea, suspi-nul, plecarea genunchilor, necinstirile, prigonirile, răpirile, pălmuirile, ostenelile cu mâinile, primejdiile, bântuielile, a fi ocărât şi a răbda, a fi urât şi a nu urî, a pătimi rele şi a răsplăti cu bine, a lăsa datornicilor da-toriile, a pune sufletul pentru prieteni şi, în scurt, a vărsa sângele pen-tru Hristos, când va cere vremea. De are cineva umbletele acestei uşi strâmte şi căi necăjite, va lua fericita răsplătire, împărăţia cerurilor, a cărei sfârşit nu este niciodată.
Iară largă este uşa şi desfătată este calea care duce întru pieire. Umbletele acesteia, în viaţa aceasta de acum, sunt bucuroase, dar acolo scârbicioase, aici dulci, iar acolo mai amare decât fierea, aici uşoare, iară acolo grele şi dureroase, aici se văd ca nişte nimic şi care nimic nu sunt, iară acolo ca nişte fiare sălbatice înconjură pe cei ce le-au săvârşit şi nu s-au pocăit, după Proorocul ce zice: <MI>Că în ziua cea rea, fărădelegea vrăjmaşilor mei mă va înconjura pe mine<D> (Psalmul 48, 5). Adică răutatea vieţii acesteia, a umblărilor căii ce-lei late, pe care şi Apostolul din parte le-a numărat: <MI>Curvia, prea-curvia, neînfrânarea, slujirea de idoli, grija, pizma, mânia, împereche- rea, zavistiile, uciderile şi cele asemenea acestora<D> (Galateni 5, 19-21).
Aşijderea încă şi râsurile, strigările, desfătările, alăutele, fluierele, jucăriile, spălările, îmbrăcămintea cea moale, prânzurile cele de mult preţ, lovirile în mâini şi gâlcevile, cântările fără de grijă, aşternuturi moi şi paturi de multe feluri, nesaţiul mâncării, ura de fraţi şi cea mai rea decât toate, nepocăinţa şi neaducerea-aminte niciodată de ieşirea din viaţa aceasta. Acestea sunt urmările căii <Ş-2>celei cumplite, pe care mulţi sunt cei ce călătoresc (Matei 7, 13). Pen<Ş0>-tru aceasta şi gazda potrivită o află: în loc de desfătare, foamea; în loc de beţie, setea; în loc de odihnă, chinuri; în loc de râs, tânguiri; în loc de laudă, plângeri; în loc de multa încărnoşare, viermele; în loc de jocuri, a fi împreună cu dracii; în loc de iscodiri şi de vră-jitorii şi de celelalte aflări şi izvodiri rele, întunericul cel mai dina-fară, gheena focului şi cele asemenea acestora, care sunt păşuni ale morţii, unde paşte pe oile sale şi pe ucenicii şi prieteni săi, care umblă în calea cea lată şi desfătată, după Proorocul ce zice: <MI>Ca nişte oi în iad sunt puşi, moartea îi va paşte pe ei<D> (Psalmul 48, 14).
Iară noi, iubiţilor fraţi, abătându-ne de la cale cea cumplită, să auzim pe Domnul, zicând: <MI>Nevoiţi-vă a intra prin uşa cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea<D> (Luca 13, 24). Şi multe altele asemenea acestora, Domnul şi toţi Purtătorii de Dumnezeu, strigau. Luând în minte această zi, Sfinţii Mucenici nu şi-au miluit trupurile lor, ci au răbdat tot felul de munci, bucurându-se cu nădejdea cununilor. Alţii în pustietăţi, în munţi, în postire, în fecio-rie s-au nevoit şi încă se nevoiesc (Evrei 11, 37). Nu numai bărbaţi, <Ş-2>ci şi femei, partea cea mai slabă, şi prin uşa cea strâmtă şi prin calea<Ş0> cea necăjită, călătorind, au răpit împărăţia cerurilor (Matei 11, 12).
Deci, cine va răbda ruşinea aceea, când femei se vor încununa în ziua aceea şi mulţi bărbaţi se vor ruşina? Că acolo nu este parte bărbătească şi parte femeiască, ci fiecare va lua plată după oste-neala sa. Şi nu numai în pustietăţi şi în munţi acestea s-au aflat, ci, mult mai vârtos, mulţimile celor ce se mântuiesc au strălucit în ce-tăţi, în ostroave şi în biserici, fiindcă cu sârguinţă fiecare a păzit, întru a sa rânduială, poruncile Stăpânului. Episcopii, preoţii şi cele-lalte rânduieli ale Bisericii, împăraţii şi boierii, începătoriile şi stă-pâniile. Că Stăpânul Dumnezeu nu a făcut deosebiri sau a cinstit pe un loc mai mult decât pe alt loc. Ci aşa a zis: ®Oriunde vor fi întru numele Meu adunaţi, adică şi în pustietăţi, şi în munţi sau în peşteri sau în tot locul stăpânirii Mele, acolo sunt în mijlocul lor şi cu dânşii voi fi până la sfârşitul veacului, şi în veacul ce va să fie Eu îi voi paşte pe ei întru nesfârşiţii veciŻ (Matei 18, 20).
Cugetând fericitul David la acel înfricoşat Divan şi neamăgit Judecător, în toate nopţile cu lacrimi îşi uda patul şi ruga pe Dumnezeu, zicând: <MI>Doamne, să nu intri la judecată cu robul Tău<D> (Psalmul 142, 2). Căci fiind lipsit de toată răspunderea, mă rog bunătăţii Tale, să nu intri la judecată cu robul Tău. Că de vei vrea să faci a-ceasta, nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu.
Vedeţi, fraţilor, pe fericitul David, temându-se de ziua şi cea-sul acela şi rugându-se, şi gătindu-se către darea de răspuns. Deci veniţi şi voi, fraţi iubitori de Hristos, mai înainte de a veni ziua a-ceea, mai înainte de a se sparge zborul, mai înainte de a veni Dumnezeu arătat şi să vă afle pe voi nepregătiţi, să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire, cu pocăinţă, cu rugăciune, cu postire, cu lacrimi şi cu primire de străini. Să-L întâmpinăm mai înainte de a veni El arătat şi să ne afle pe noi nepregătiţi. Să nu încetăm de a ne pocăi şi a-L ruga cu durere şi a ne pregăti pentru întâmpinarea Domnu-lui, toţi împreună, bărbaţi şi femei, bogaţi şi săraci, robi şi slobozi, bătrâni şi tineri. Vedeţi să nu zică cineva că: ®mult am păcătuit şi nu am iertareŻ. Cel ce zice aceasta nu ştie că Dumnezeu este al celor ce se pocăiesc, Care a venit pentru cei ce se află rău. Cel ce a zis: <MI>Că tot aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte<D> (Luca 15, 7) şi: <MI>Nu am venit să chem pe drepţi, ci pe pă-cătoşi la pocăinţă<D> (Luca 5, 32).
<Ş-2>Şi aceasta este pocăinţa cea adevărată, a ne depărta de la păcat<Ş0> şi<Ş-2> a-l urî pe el, după cel ce zice: <MI>Nedreptatea am urât şi de dânsa m-am<Ş0> îngreţoşat<D> (Psalmul 118, 163). Şi aceea: <MI>Juratu-m-am şi m-am hotă-rât să păzesc judecăţile dreptăţii Tale<D> (Psalmul 118, 106). Şi atunci Dumnezeu cu bucurie primeşte pe cel ce se apropie de Dânsul. Vedeţi însă să nu îndrăznească cineva să zică: ®că nu am păcătuitŻ. Cel ce zice aceasta se amăgeşte pe sine însuşi, şi nu ştie cum îl fură <Ş-2>pe el satana, şi în cuvinte, şi în lucruri, şi prin auz, şi prin ochi, şi prin<Ş0> pipăire şi prin gânduri.
Cine se va lăuda că îşi are inima neîntinată şi toate simţurile curate? Că nimeni nu este fără de păcat, nimeni nu este curat de spurcăciune, nimeni nu este nevinovat între oameni, numai singur Cel ce pentru noi a sărăcit, bogat fiind (II Co<Ş-2>rinteni 8, 9). El singur este fără de păcat, Cel ce ridică păcatul lumii<Ş0>, Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, Cel ce nu voieşte moartea păcătoşilor, Iubitorul de oameni, Cel Mult-Îndurat, Cel Milostiv, Cel Bun, Cel Iubitor de suflete, Cel Atotputernic, Mântuitorul tuturor oame-nilor, Tatăl sărmanilor şi Judecătorul văduvelor, Dumnezeul celor ce se pocăiesc, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, Nădejdea celor deznădăjduiţi, Limanul celor ce se înviforează, Ajutorul celor nea-jutoraţi, Calea vieţii, Cel ce cheamă pe toţi la pocăinţă şi de nici unul din cei ce se pocăiesc nu se întoarce. Către Acesta să alergăm şi noi, că toţi păcătoşii, câţi au alergat către Dânsul, au dobândit mântuire.
Deci şi noi, fraţii mei, să nu ne deznădăjduim de mântuirea noastră. Am păcătuit? Să ne pocăim. De milioane de ori am păcă-tuit? De milioane de ori să ne pocăim. De tot lucrul bun se bucură Dumnezeu, iar mai ales de sufletul cel ce se pocăieşte. Că pentru acesta cu totul Se pleacă şi cu ale Sale mâini îl primeşte şi îl chea-mă, zicând: <MI>Veniţi către Mine toţi cei osteniţi, căci pe cel ce vine către Mine nu îl voi scoate afară Veniţi către Mine, toţi cei osteniţi şi însăr-cinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi <D>(Matei 11, 28), întru Cetatea cea de sus, unde toţi Sfinţii Mei se odihnesc întru mare bucurie.
Veniţi la bucuria cea negrăită, neasemănată, nepovestită, la bunătăţile acelea la care îngerii doresc a se uita, unde sunt cetele şi rânduielile Drepţilor. Acolo sânul lui Avraam primeşte pe cei ce rabdă necazuri, precum şi pe Lazăr, cel odinioară sărac. Acolo se vor deschide comorile cele veşnice ale bunătăţilor Mele. Acolo este Ierusalimul cel de Sus, Maica Celor întâi-născuţi. Acolo este ferici-tul pământ al celor bătrâni.
<MI>Veniţi către Mine toţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D>. Acolo, unde sunt toate liniştite şi neîmperecheate, unde sunt cele luminate şi lui Dumnezeu plăcute, unde nimeni nu este care să asuprească, nici să tirănească, unde nu mai este păcat, nici pocăinţă, unde este lumină neapropiată şi bucurie negrăită.
<MI>Fericiţi cei ce plâng<D> (Matei 5, 4). Plângeţi, pocăiţi-vă, întoar-ceţi-vă către Mine şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde nu mai este du-rere, nici lacrimă, nici grijă, nici învăluire, nici tânguire.
Întoarceţi-vă, fiii oamenilor, şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde nu mai este moarte, nici post, nici scârbă, nici grijă, nici pizmă, ci bucurie, pace, odihnă şi veselie.
Întoarceţi-vă către Mine şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este apa odihnei şi locul verdeţii şi via cea de Dumnezeu tuturor lucra-tă. Întru pământul fericit al celor blânzi, pe care Eu, Via cea ade-vărată, odrăslesc, al căruia lucrător îl aveţi pe Tatăl (Ioan 15, 1).
<MI>Veniţi toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este singură dragostea, bucuria cea de-a pururi, veselia cea veşnică, lumina cea neînserată, soarele cel neapus.
<MI>Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre<D> (Matei 11, 29). Unde este glasul celor ce prăznuiesc, unde comorile înţe-lepciunii şi tainele cunoştiinţei se descoperă (Coloseni 2, 3).
Veniţi către Mine toţi şi <MI>Eu vă voi odihni pe voi<D>, unde este dă-ruire mare, bucurie neasemănată, veselie neprefăcută, laudă nes-fârşită, slavoslovie netăcută, mulţumire neîncetată, cuvântare de Dumnezeu necurmată, Împărăţie fără de sfârşit, bogăţie nemăr-ginită, veci nesfârşiţi, adânc de îndurări, noian de milă şi de iubire de oameni, care nu se pot grăi de guri omeneşti, arătându-se numai <Ş-2>în ghicitură. Acolo sunt milioane de Îngeri, praznicele celor întâi-năs<Ş0>-cuţi, scaunele Apostolilor, zicerile Proorocilor, scrierile Patriarhi-lor, cununile Mucenicilor, laudele Drepţilor. Acolo şi-au aşezat şi şi-au gătit locul şi plata toate începătoriile, stăpâniile şi rânduielile.
Veniţi către Mine toţi cei ce flămânziţi şi însetoşaţi de dreptate şi Eu vă voi sătura pe voi de bunătăţile pe care le-aţi dorit, cele ce ochii nu le-a văzut şi urechile nu le-a auzit şi pe inimă de om nu <Ş-2>s-a suit. Că acestea le-am gătit celor ce se pocăiesc, din calea lor cea<Ş0> rea (I Corinteni 2, 9). Acestea le-am pregătit celor ce miluiesc şi celor săraci cu duhul. Acestea le-am pregătit celor ce plâng întru pocăinţă. Acestea le-am pregătit făcătorilor de pace. Acestea le-am pregătit celor prigoniţi pentru Mine şi clevetiţi şi ocărâţi.
Veniţi către Mine toţi cei însărcinaţi. Scuturaţi şi lepădaţi de la voi sarcina păcatelor, că nimeni care vine către Mine, nu a rămas însărcinat, ci a lepădat reaua obişnuinţă şi a dezvăţat meşteşugul rău pe care l-a învăţat de la diavolul, şi s-a învăţat de la Mine meş-teşug bun. Vrăjitorii, apropiindu-se de Mine, au lepădat vrăjitoria şi au învăţat cunoştinţa de Dumnezeu. Vameşii au părăsit vămile şi au alcătuit bisericile (Luca 5, 27). Prigonitorii au încetat de a pri-<Ş-2>goni şi au primit a fi prigoniţi (Fapte 8, 3). Desfrânatele au urât curvia<Ş0> şi au iubit întreaga înţelepciune. Tâlharii au lepădat uciderile, dez-văţându-se de meşteşugul cel tâlhăresc, au luat credinţa cea curată şi s-au făcut locuitori ai raiului (Luca 23, 43).

Deci, veniţi şi voi către Mine, că: <MI>Pe cel ce vine către Mine nu îl voi scoate afară<D> (Ioan 6, 37).
Aţi auzit, iubiţilor, bunele făgăduinţe şi dulcile cuvinte ale Mântuitorului sufletelor noastre. Cine a văzut vreun tată ca Acesta, iubitor de fii? Cine a mai văzut vreun doctor bun ca Acesta? Deci, veniţi să ne închinăm şi să cădem către Dânsul, mărturisindu-ne pă-catele noastre (Psalmul 94, 6). Slavă bunătăţii Lui şi pogorămân-tului Lui! Slavă îndurărilor Lui! Slavă împărăţiei Lui! Slavă, cinste şi închinăciune Numelui Lui în veci! Amin.
Iarăşi zic, şi zicând, nu voi înceta: să nu ne trândăvim, noi, păcătoşii, să nu ne temem. Să nu încetăm strigând noaptea şi ziua cu lacrimi, că este Milostiv şi Nemincinos şi va face negreşit izbân-dire celor ce strigă către Dânsul, noaptea şi ziua. Că El este Dumnezeul celor ce se pocăiesc: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh şi Lui I se cu- vine slava şi cinstea în vecii vecilor. Amin.