CUVÂNT LA PROOROCUL DANIIL Vino dar să cercăm cele pentru proorocul Daniil și pentru sfinții tineri. Cuvioșii aceștia au fost în zilele în care a dat Domnul Ierusalimul, pentru păcatele poporului, în mâinile lui Nabucodo-nosor, împăratul Babilonului. Luând aminte la ei înșiși cu înteme-iere din tânăra vârstă, pentru aceea s-au arătat iscusiți în atâtea ispite și necazuri. Și ce fel de osteneli au răbdat în tulburarea ceea ce s-a făcut, în robia aceea, tinerii cei iubitori de Dumnezeu? Mai în-tâi i-a cuprins mâhnire, văzând pe poporul cel ales, pierzându-se de asirieni fără de milă. Că zice Ieremia: Pe preoți nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura. Boierii de mâini s-au spânzurat și tinerii s-au poticnit cărând lemne și celelalte (Plângerile lui Ieremia 4, 16; 5, 12-13). Și văzând Sfânta cetate pustiită de cei fărădelegi, biserica lui Dumnezeu arsă cu foc și Sfintele oase pipăite de mâinile celor fără de lege și puse în capiște, iar proorocii legați cu obezi de fier, nu s-a <Ș-2>depărtat înapoi inima lor, nu au grăit de rău pe Dumnezeu și nu s-au îndoit. Precum cineva zice: Iată această răutate este de la Domnul. Ce mai aștept de la Domnul? (IV Regi 6, 33), apoi, pentru aceasta, s-a dus în robie. I-a primit pe dânșii osteneală nemăsurată în călă-torie. Au răbdat rea pătimire, goliciune și foame, pentru ca să nu se spurce cu cei fărădelege. Apoi s-au dus în Babilon. Și acolo i-a pri-mit pe dânșii altă nevoință. S-a făcut alegere a copiilor, după învă-țătură, între care au fost numărați și Daniil, Anania, Azaria și Misa- il (Daniil 1, 4-6). Deci, văzând urâtorul de bine că nici prin înconjurarea Sfintei cetăți nu a putut să-i depărteze pe dânșii de la Domnul, nici pe cale nu i-a înduplecat să mănânce bucate spurcate, intră în inima împă-ratului celui fără de lege, și îl îndeamnă pe dânsul, ca să le rându-iască lor bucate în fiecare zi din masa sa, și din vinul băuturii sale să-i hrănească pe dânșii trei ani, ca măcar prin tiranie să-i facă pe dânșii să guste din cele nelegiuite. Vezi reaua meșteșugire a balaurului? Că n-a pus sorocul pentru o zi sau pentru o lună de zile, ci pentru trei ani a întins nevoința, ca să surpe cu frica și cu vremea pe iubitorii binecuvântării. Dar <Ș-2>ei nu s-au îngrozit, nici nu s-au rușinat de legea părintească, ci rugau pe ascuns pe mai marele famenilor ca să le dea lor semințe pentru a nu se spurca din masa împăratului, fără a se îngrozi de primejdia neascultării și a împotrivirii. Dar famenul nu s-a plecat rugăminții lor, însă nici așa nu s-au depărtat de iubirea de Dumnezeu. Iar Domnul, Care pe cei ce Îl slăvesc pe El îi slăvește și îi mărește, voind a-i păzi pe dânșii spre mai strălucite nevoințe, plecă pe Amelsad, pe care îl pusese mai marele famenilor peste dânșii, ca să le împlinească cererea lor. Și ca să cunoști că ceea ce se lucra era lucrul lui Dumnezeu, ei s-au aflat mai străluciți decât cei ce mâncau din masa cea împărătească la înțelepciunea cea gramaticească și la chipul cel dinafară. Iar dacă ar fi fost fricoși, sau cu două fețe, aceste cuvinte ar fi folosit: <192>Ce să facem, fraților? Ne-a ajuns nevoiea pe noi înșine, în-fricoșare împărătească de moarte, de ce să ne pricinuim munci prin nesupunere? Dumnezeu așa a binevoit, El Însuși vede sila pe care o pătimim. Pentru aceea ne va și ierta pe noi, căci de nevoie facem nelegiuiri. Întru străinătate suntem, aflându-ne în robie ținuți, departe de țara noastră. Chiar dacă boală ni se va întâmpla nouă, pentru aspra petrecere, cine va fi ca să ne îngrijească sau să ne cerceteze? Nu este nici tată, nici mamă, nici frați, nici altă rudă, care să poată să ne ajute în necaz. Că suntem toți săraci, în pământ stră-in și ținuți în robie. Pe nici unul dintre dânșii nu-l vedem petrecând bine, numai pe cei ce gustă din masa împăratului, iar noi nici după ce vom muri nu ne vom învrednici de îngropare, ci vor arunca tru-purile noastre spre mâncare câinilor<169>. Însă nimic din acestea n-au grăit robii lui Dumnezeu și nici din masa împăratului n-au gustat, poftind mâncarea semințelor în locul aceleia, cu osârdie nevoindu-se pentru adevăr. Tu dar judecă ce slavă au avut cei ce se săturau din masa cea împărătească și din vinul cel binemirositor, iar a se osteni pentru a-devăr nu au voit, și cei care cele dulci ale vieții le-au îndepărtat de la dânșii și pentru adevăr au răbdat ostenelile! Cu care să ne în-vrednicească Domnul și pe noi a avea parte împreună cu toți Sfinții Lui. Amin.