ŢCEN = CUVÂNT  DE  LAUDĂ
ŢCEN = LA  MARELE  VASILE


Iubiţii mei fraţi, plecaţi către mine urechile voastre, şi voi po-vesti vouă o prea frumoasă povestire. Că este bine a ascunde sfatu-rile împăraţilor, iar a descoperi Tainele lui Dumnezeu, mai bun lu- cru este, care prin pilda credincioşilor Săi robi, întăreşte pe cei ne-putincioşi, dintre care cel dintâi sunt eu.
Deci, dorire mi-a venit mie a mă apuca de lucrurile cele ce se potrivesc la tămăduirea ticălosului meu suflet. Pânză voiesc eu as-tăzi a urzi, din lâna cea bună a oii celei cuvântătoare. Haină pestri-ţă doresc a ţese, din lâna cea gândită a limbii celei rugătoare. Că un berbec am văzut oarecând, a cărui piele era bună şi coarnele cu-vântătoare de la Dumnezeu grăitoare. Şi de acesta apropiindu-mă cu multă nevoinţă, un fir mic de la dânsul am furat pe ascuns. Şi a căzut peste mine o frică nesuferită. Că fără de minte fiind, unele ca acestea am îndrăznit.
Deci, voiţi a şti cine este berbecul acesta care este împodobit cu atât de frumoase culori? Acesta este înţeleptul şi credinciosul Vasile, cel ce a fost episcop în latura Capadochiei, care în cetatea chesarenilor a arătat mântuitoarele dogme la toată lumea. Vasilie, cu adevărat, temelia faptelor bune, cartea laudelor, viaţa minuni-lor. Cel ce umbla cu trupul şi păşea cu Duhul. Cel împreună vieţu-itor cu cei de jos şi privea la cei de sus. Arcuşul lăutei celei de taină, care veseleşte ceata sfinţilor îngeri. Adevăratul miel al vieţii celei de maică, care a strălucit pajiştea Sfântului Duh. Cel ce a sărit cu dorirea şi a răpit floarea din vârful rădăcinii cinstitei Cruci. Ieslea <Ş-2>dogmelor, limba graiurilor, odorul înţelegerilor celor drepte şi bune.<Ş0> Cel ce s-a afundat pe sine întru adâncul Scripturilor şi a scos măr-găritarul cel strălucit; strugurele cel înfrumuseţat al viei celei dumnezeieşti; cel ce din cer picură dumnezeiasca dulceaţă; membrana cea bună a sfinţitei înţelepciuni, care de sus a tocmit dumnezeieş-tile rânduri; pământul cel preabun al împărăţiei celei de sus, cel ce lui Dumnezeu a odrăslit rodurile dreptăţii; deal înflorit cu tranda-<Ş-2>firi de taină, al căror miros la cer a ajuns; cel ce a strigat întru Dom<Ş0>nul cântări bine plăcute şi a luat în cer cununi prea frumoase; cel ce, după ce a simţit darul, a strigat ca Iov mărturisirea către Mântuito-rul tuturor: <MI>Duhul lui Dumnezeu este Cel ce m-a făcut pe mine, şi su-flarea Atotţiitorului, ceea ce mă învaţă pe mine<D> (Iov 33, 4), adeve- rind cum că prin Duhul Sfânt, pe Domnul Iisus Hristos l-a propovă-duit tuturor. 
Încă poftesc să mai ţes prin cuvânt laudele, ca prin ospătarea şi pomenirea dreptului, întru rugăciuni, să aflăm cunoştiinţă şi umi-linţă. Se cuvine suveica Duhului a o lua şi a găti tortul înţelegerilor. Apoi aşa, către acest fel de lucrare să vin, ca întru vătale şi pânza să o încep. Că dacă cineva va toarce cu trezvire acest fir, îmbrăcă-minte de nemurire celor ce poftesc îl va da pe dânsul. În acest fel sunt pârgile oii celei de taină. Astfel sunt veniturile Sfintei moşii. Aşa de necurmat întru învăţătură înflorea, îmbrăcând pe cei ce erau de faţă. Berbec este purtător de Duh al turmei lui Hristos, cu mila înflorind întru strălucita Biserică. Din lâna lui, pe săraci încăl-zindu-i, iar cu coarnele pe bogaţi împungându-i. În cele neintrate noaptea şi în toate zilele stăruind, de sus Darul a primit.
Pentru aceea şi totdeauna, înflorind cu cuvântul, înnoia sufle-telor podoaba cea neschimbată. Şi totdeauna tuturor pe sine sme-rindu-se, cu împodobirea lui nu se mândrea. Că de vreme ce întru nestricate flori creştea, de vreme ce din sfinte pahare se hrănea - fi-indcă întru Scripturi de-a pururi şedea plecat - întru apostoleşti pă-şuni se îndeletnicea şi în sfinţite curţi strălucea. Pentru aceea şi ca un râu curgea cuvântul lui şi dreptatea ca valurile mării.
Acolo cu dumnezeieşti înţelegeri se apleca, şi de aici gusta graiuri nemuritoare. De acolo gusta îmbunătăţite bucate şi aici vestea prea frumoase graiuri. Că nu mâhnicioasă şi rugoasă îi era lui mâncarea, fără numai trandafir şi crin, şofran şi scorţişoară. În urma acestei fel de pajişti căuta, din trandafiri de taină ca nişte balsam lucrând mâncarea. Pentru aceasta şi strălucită înflorea lâna lui, care sporea către ţeserea dumnezeieştilor învăţături.
Şi ce trebuie a zice multe pentru berbecul acesta? Unde cu-vântul s-a făcut vas desăvârşit, nu unul oarecare, ci precum Petru a văzut, cu patru cornuri din cer pogorându-se. Şi acela către pământ pogorârea având-o, a arătat că are păsări şi de cele cu câte patru picioare. Iar Vasile, aflând suirea către cer, cuvinte lăudate ne-a arătat nouă şi preaslăvite. Şi vasul acela, puţină vreme s-a arătat, şi s-a luat chipul lui după ce s-a descoperit numai unuia singur. Iar a-cesta întru mulţi ani la înălţime ridicându-se, a dăruit multora darul Sfântului Duh. Prin acela, Petru a auzit din cer: <MI>Cele ce Eu le-am curăţit, şi tu împărtăşeşte-le<D>. Şi pentru aceasta s-a zis tuturor: <MI>Pe care Eu l-am sfinţit, şi voi cinstiţi-L<D>. Deci, cine nu va lăuda pe acela pe care Tatăl l-a slăvit?  Sau cine nu va cinsti pe acela pe care Fiul l-a sfinţit? Şi cine nu va ferici pe acel pe care l-a fericit Înţeleptul, Gânditul şi Cinstitul Duh?
O, minune! Cum a binevoit sfatul celui Preaînalt a locui întru <Ş-2>dânsul şi a umbla! <MI>Că Mă voi odihni<D>, a zis Dumnezeu, <MI> peste cel blând<Ş0> şi liniştit, şi care tremură de cuvintele Mele<D>. Atât dar peste mintea lui a revărsat acele cinstite şi de-a pururi curgătoare curgeri, încât şi pe cei pângăriţi, întru greşelile lor, i-a arătat cu bun chip, ca şi pe cei botezaţi.
Deci, să Se milostivească şi spre mine Domnul, pentru o pri-cină ce s-a întâmplat de milostenii, mergând într-o oarecare cetate, acolo am auzit un glas, zicând către mine: <192>Scoală, Efreme, şi mă-nâncă înţelegeri<169>. Şi răspunzând am spus cu multă spaimă: <192>De unde, Doamne, voi mânca eu înţelegeri?<169>. Şi a zis către mine: <192>Iată în casa Mea vasul cel împărătesc îţi va da ţie mâncare<169>. Şi minu-nându-mă eu foarte de cele zise, sculându-mă am venit la Biserica Celui Preaînalt şi încetinel, intrând în pridvor şi plecându-mă cu dorire la cele dinaintea uşilor, am văzut în Sfânta Sfintelor vasul alegerii, luminat, fiind întins înaintea turmei, împodobit cu cuvinte de Dumnezeu încuviinţate, iar ochii tuturor priveau la dânsul.
Am văzut Biserica hrănindu-se de dânsul cu Duhul şi văduvă şi sărman mai vârtos miluindu-se. Am văzut acolo, la dânsul, lacri-mile ca râul curgând şi lâna vieţii tuturor cu aur strălucind, şi însuşi păstorul cu aripile Duhului înălţând rugăciuni pentru noi şi graiuri pogorând. Am văzut înfrumuseţându-se de dânsul Biserica, şi îm-podobindu-se cea iubită. Am văzut la dânsul învăţăturile lui Pavel, legea Evangheliilor şi frica Tainelor. Am văzut acolo cuvântul cel bun şi de mântuire înălţându-se cu credinţă la cer. Şi, în scurt, toată adunarea aceea strălucindu-se cu razele Darului. Acestea toate aşa cu bună credinţă înflorind din vasul cel ales al împărăţiei, am lău-dat pe Domnul Cel Înţelept şi Bun, Care aşa slăveşte pe cei ce Îl slăvesc pe El.
Iar după sfârşitul cuvântului din Duhul Sfânt, s-a făcut cunoscut bărbatului pentru mine, şi chemând a mea prostime, prin tăl-maci mă întreba, zicându-mi mie: <192>Tu eşti Efrem, cel ce bine ţi-ai plecat grumazul şi ai ridicat jugul cuvântului celui de mântuire?<169>. Şi răspunzând, am zis lui: <192>Eu sunt Efrem, cel ce m-am lipsit pe mine de călătoria cea cerească<169>.
Apucându-mă pe mine dumnezeiescul acesta a întărit spre mine sfânta lui sărutare. Şi punându-mi masă din mâncările înţe-leptului şi sfântului şi credinciosului său suflet, nu îndulcită cu bucate stricăcioase, ci plină de nestricăcioase înţelesuri. Căci a zis: <192>Cu ce faceri de bine putem a milostivi spre noi pe Domnul? Cum vom opri pornirile şi năpădirile păcatelor? Şi cum vom închide in-trările patimilor? Cum vom câştiga fapta bună cea apostolească? Şi cum vom putea îmblânzi pe nemitarnicul Judecător?<169>. Şi plângând, am strigat şi am zis: <192>Tu însuţi, Părinte, păzeşte pe cel leneş şi trân-dav. Tu însuţi îndreptează-mă pe calea cea dreaptă. Tu însuţi umi-leşte inima mea cea împietrită. Căci la tine m-a aruncat pe mine Dumnezeul duhurilor, ca să vindeci sufletul meu. Tu însuţi îndrep-tează-mi corabia sufletului la apa odihnei<169>.
Caută, te rog, sârguinţa bunului dascăl, de unde s-a apucat de fapta bună a mea, de unde chipul l-a cuprins, ca şi cum am zice to-iagul trupului, şi smulgând năravul necuvântătoarelor patimi, a luat solzii mei, urdorile ochilor, şi furişând verdiciunea şi crudiciunea cuvântului, m-a apucat cu râvna şi m-a cufundat întru afundările învăţăturilor lui. Atunci a zămislit pântecele meu înţelegere, ca să nască lauda celor patruzeci de mucenici. Că tot chipul răbdării lor, viteazul, l-a făcut cunoscut auzurilor mele. Cum au ales a muri pen-tru Hristos şi câte primejdii au trecut cu vederea, ca pe Dânsul să-L dobândească. Câţi au fost la număr sfinţii şi celelalte ale bunei lor credinţe, toate mi le-a spus.
Deci, de vreme ce spre o lucrare strălucită ca aceasta credinciosului Arhiereu pe noi ne-a învrednicit, pe ale acestor purtători de biruinţă buni biruitori bărbaţi întru altă povestire lăsându-le laudele, pe Cuviosul acesta al lui Hristos să-l fericim, pe bărbatul cel de o râvnă cu dânşii şi de o cinste. Că precum sfinţii bărbăteşte au stat împotrivă tiranului Licinie, şi a ighemonului Dechie, tot aşa şi Cuviosul s-a împotrivit lui Valent, lui Arie şi dârzului eparh. Aceia mărăcinii înşelăciunii i-au smuls, iar acesta spinii ereticeştii nebunii. Aceia darurile lui Licinie le-au risipit, iar acesta poruncile lui Valent le-a stricat. Aceia poruncile Duxului le-au stricat, iar a-cesta a ruşinat învăţăturile lui Arie. Aceia dârjenia ighemonului au risipit-o, iar acesta a zdrobit nebunia eparhului Modest. Căci cu pă-timirea acestora împungându-se, ca Finees, limbile cele ce au cle-vetit împotriva lui Dumnezeu le-a străpuns. Pentru aceea şi dorea foarte mult a bea paharul, şi se sârguia a birui prin mucenicie.
Mucenicii, pentru credinţa cea întru Hristos, purtând tot ne-cazul în ei, au răbdat vitejeşte, iar Vasile, pentru nădejdea cea întru Hristos, a suferit bărbăteşte năpădirile ispitelor. Aceia de hainele <Ş-2>lor s-au dezbrăcat şi au dat mădularele la cazne, iar acesta de trean<Ş0>ţa cea de primprejurul grumazului şi de trup se sârguia mai întâi a se dezbrăca. Aceia, fiind în iezer, au tras către dânşii pe cel întru pă-<Ş-2>gânătate rătăcit şi slavei l-a învrednicit, iar acesta în cristelniţă bote<Ş0>-zând pe cei necredincioşi, s-a făcut lor pricinuitor de împărăţia ce- rurilor. Aceia, în ape arzându-se cu dorirea, lumină şi cununi s-au văzut pe capetele lor, iar acesta cu dogmele Sfintei Treimi aprin-zându-se, daruri de biruinţă a luat împotriva celor rău credincioşi.

Cât s-a măiestrit vicleanul veliar să despartă pe Vasile de îm-părăţia cea de sus! Zădărât-a împăraţi, dregători şi noroade, iar Vasile s-a făcut temelie credincioşilor. Sălbătăcit-a toate viscolirile sale, dar pe înţeleptul negustor nicidecum nu l-a tulburat. Adus-a asupra lui, prin slujitorii săi, furtuna eresurilor, dar mai mult s-a arătat meşteşugul cârmaciului. Ridicat-a valuri întreite asupra Bisericii, dar nu a putut să scufunde corabia credinţei lui Vasile. Luptatu-l-a pe el cu graiuri ereticeşti, şi îndată, venind cu dogmele dreptei credinţe, le-a biruit. Într-armat-a asupra lui pe Arie, ca pe Goliat, dar a fost ruşinat de dânsul cu cele trei pietre ale credinţei. Lovit-a în pârgul lui cu vânturi rău credincioase, căci cuvintele ce-lor necredincioşi erau vânturi, dar pe acesta nu l-au plecat, că întă-rit era el cu trei ziduri nesurpate ale Preacuratei Treimi. Trimis-a săgeţile mulţimii dumnezeilor, şi îndată prin stăpânire s-a biruit. Venit-au lătrând tabere de câini, dar cu toiagul Crucii i-a rănit pe dânşii. Îmbrăcatu-s-au lupii cu piei de oaie, însă el numaidecât a vădit făţărnicia lor. Sârguitu-s-a cu nedreptatea a tulbura pe dreptate, dar îndată s-a biruit de dreptatea bărbatului. Se făţărniceau necredincioşii că îi urmează credinţa şi învăţătura lui, dar îndată se propovăduia reaua lor credinţă şi necuvioasa lor socoteală. Voiau să arate că au îndrăzneala lui, dar îndată se dovedea nebunia lor. 
Ştiu şi cei potrivnici a se cucernici şi a cinsti fapta bună şi băr-băţia, de vremea ce, când fiul tiranului era într-o cumplită patimă, au început a ruga pe Cuviosul bărbat să se roage pentru dânsul. Iar el a răspuns: <192>Dacă mi-l vei da mie, ca să îl aduc la credinţa cea fă-ră de prihană şi să-l izbăvesc pe el de toată reaua păgânătate a în-văţăturilor lui Arie<169>. Şi după ce acela s-a făgăduit, îndată şi Vasile s-a făcut mijlocitor către Împăratul Cel ceresc pentru cel pămân-tesc. I-a dus Aceluia făgăduinţele bărbatului şi a adus sănătatea copilului. Iar dacă au văzut şerpii pe copil mântuit, iarăşi au stricat sfatul împăratului celui uşor la minte, şi, luând pe fiul lui, l-au bo-tezat cu apă, dar nu cu Duhul, şi l-au învăţat ca să se lepede de Fiul lui Dumnezeu. Pe dinafară îl îmbrăcau cu Hristos şi pe dinlăuntru <Ş-2>de jur împrejur îl sfâşiau. Pentru aceea, nu după multă vreme, au luat<Ş0> duhul ticălosului, propovăduind socoteala lor cea nemulţumitoare.
<Ş-2>Acestea nu sunt în urma minunilor lui Ilie şi nici mai mici decât<Ş0> semnele lui Elisei. Că precum aceia i-a înviat pe cei morţi, aşa şi credinciosul Vasile, pe copilul ce era să moară, la răpit de la moar-te cu rugăciunea. Şi precum Petru pe Anania şi pe Safira, cei ce au furat, i-a omorât, tot aşa şi Vasile, ţinând locul lui Petru, pe Valent, cel ce şi-a călcat făgăduinţa, l-a mustrat, şi pe fiul lui l-a omorât. De aici a cuprins mâhnire şi nedumerire multă pe ticăloşi şi pe necre-dinciosul împărat.
Cine, după vrednicie, va povesti ploile minunilor, pe care feri-citul şi credinciosul Vasile le-a arătat prin lucrurile sale? Deci de <Ş-2>vreme ce este cu neputinţă a povesti atâtea isprăvi ale bărbatului, pe<Ş0> <Ş-2>toate lăsându-le, şi doar una povestind, vom arăta cum ajutau şi cele<Ş0> nesimţite bărbatului, de vreme ce puii viperelor porneau în tot chi-pul spre a ucide pe dreptul, adeseori împungându-se şi rănindu-se <Ş-2>de graiurile lui Vasile, încă şi de minunile lui, ca de nişte săgeţi. S-au<Ş0> apropiat, ticăloşii, de împărat, cerând ca să fie el rănit şi surghiunit. <192>Căci greu ne este nouă, ziceau ei, şi văzându-l pe el, fiindcă foarte se împotriveşte cuvintelor noastre. Pentru aceea, este cu neputinţă, o, împărate, a spori înainte credinţa noastră, acesta fiind de faţă<169>.
Plecându-se cuvintelor lor, împăratul a luat trestia ca să iscă-lească surghiunirea lui. Dar trestia îndată, nesuferind a sluji sfatului celui fără de lege, s-a zdrobit, certând pe cel fără de minte, pentru îndrăzneala de a lucra împotriva robului lui Hristos, cel ce propo-văduia o Dumnezeire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, şi pe cei ce cugetau sau ziceau că este despărţită, cu înţelepciune îi mus-tra, ca pe nişte câini ce lătrau. Iar dacă nu a simţit cel mai nesimţi-<Ş-2>tor decât neînsufleţita trestie, fiind fiu al rătăcirii, a luat şi pe a doua<Ş0> trestie ca să iscălească şi să ducă la sfârşit sfatul cel viclean. Dar a văzut-o şi pe aceasta frângându-se şi nesuferind a se împărtăşi de răutatea pe care se sârguia a o face.
Ce te sârguieşti, o, împărate, întru străinătate a trimite pe cel <Ş-2>ce are sălăşluit întru sine pe Cel ce toate le umple? Ce voieşti a pier<Ş0>-de pe cel cu totul nepierdut? Ce izgoneşti din cetate pe cerescul cetăţii? Că de vei lua şi pe a treia trestie, o vei vedea zdrobindu-se şi nesuferind a-ţi ajuta, lucru care s-a şi făcut.
Atunci înfrângerea tuturor aievea s-a propovăduit, iar strălu-citul semn de biruinţă, a celui cu totul nebiruit, s-au făcut cele trei <Ş-2>condeie, care s-au făcut ajutătoare celui ce propovăduia pe Treimea<Ş0> cea de o fiinţă. Mâna se sârguia a iscăli hotărârea, iar condeiele o arăta pe aceasta nedreaptă. Mâna a iscăli se silea, iar condeiele o-preau sârguinţa cea deşartă. Şi precum toiagul lui Moise a ruşinat pe toţi descântătorii şi fermecătorii Egiptului (Ieşire 7, 10), aşa şi condeiele au surpat sfatul celor necredincioşi şi fii ai întunericului.
Cum te vom ferici pe tine, o, Părinte Vasile? Cel ce cu boldul înşelăciunea o împungi şi o goneşti, cel ce zbori cu pricepere îm-preună cu albinele şi te sălăşluieşti în livezile Scripturilor celor de Dumnezeu însuflate, şi de acolo ne aduni nouă flori prooroceşti, rouă apostolească, viaţă evanghelicească. Cel ce de-a pururi şezi în ţevşoarele faptelor bune şi dintru dânsele ne faci nouă dumnezeiasca întărire şi întemeiere. Cel ce mierea credinţei celei dumnezeieşti şi fără prihană cu înţelepciune întru Duhulu Sfânt ai lucrat-o. Cel ce ne înveţi pe noi a defăima pe viespii cei vicleni şi credinţa până <Ş-2>la cer a o înălţa. Cela ce ai strigat ca David: <MI>Dulci sunt cuvintele Tale<Ş0> gâtlejului meu, mai mult decât mierea gurii mele<D>. 
<Ş-2>O, credinciosule Vasile! Ca Abel, te-ai primit; ca Noe, te-ai mân-<Ş0>tuit;  ca Avraam, te-ai chemat prieten al lui Dumnezeu; ca Isaac, te-ai adus jertfă lui Dumnezeu; ca Iacov, ai răbdat ispitele vitejeşte şi ca Iosif, foarte te-ai slăvit; ca Moise, l-ai cufundat pe al doilea <Ş-2>Faraon după ce ai tăiat cu toiagul Crucii marea patimilor; ca Aaron<Ş0>, Arhiereu al Domnului te-ai arătat; ca Isus al lui Navi,  pe vrăjmaşi i-ai biruit; ca Finees, râvnind, de dar te-ai învrednicit; ca Isaia, cu focul cel gândit te-ai curăţit; ca Iezechil, pe Cel ce şade pe Heru-vimi l-ai văzut; ca Daniil, guri de lei ai astupat şi ca cei trei tineri, văpaia celor potrivnici bine ai călcat-o; ca Petru, ai propovăduit; ca Pavel, ai învăţat; ca Toma, pe Cel ce a pătimit, Dumnezeu l-ai măr-turisit; ca Matei, Marcu, Luca şi Ioan ai teologhisit şi ca Apostolii, pe cei fărădelege i-ai învăţat, pe păgâni i-ai întors, bine plăcând lui Dumnezeu.
Roagă-te pentru mine, cel foarte ticălos, şi cheamă-mă înapoi cu rugăciunile tale, Părinte. Cel tare pe cel molatec, cel sârguitor pe cel leneş, cel râvnitor pe cel trândav, cel înţelept pe cel nebun, cel ce ai învistierit întru tine comoară de fapte bune, pe mine, cel necâştigător de toată isprava. Că pe tine te-a mărit Tatăl îndurări-lor, pe tine te-a fericit Fiul lui Dumnezeu, pe tine biserică sfântă din nou te-a înnoit Duhul cel Sfânt. Căruia I se cuvine slava, stăpâ-nirea şi marea cuviinţă în veci. Amin.