

A ACELUIAŞI, RUGĂCIUNEA ÎNTÎI CĂTRE PREASFÎNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU

Preasfîntă Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, cea singură prea-curată şi cu sufletul şi cu trupul, cea singură mai presus de toată curăţia şi întreaga înţelepciune şi feciorie, ceea ce singură toată te-ai făcut lăcaşul a tot darul Preasfîntului Duh, şi de aici şi pe înseşi Puterile cele nematerialnice cu neasemănare le covîrşeşti cu curăţia şi cu sfinţenia sufletului şi a trupului, caută spre mine, pîngăritul, şi necuratul, şi spurcatul şi cu sufletul şi cu trupul, cu întinăciunea împătimirii şi a vieţii mele celei dezmierdate; curăţeşte-mi gîndirea mea cea împătimită; spală şi îndreptează-mi gîndurile mele cele rătăcite şi orbite; îndreptează-mi şi povăţuieşte-mi simţirile mele; slobozeşte-mă de obiceiul cel prea-rău şi urît care mă tiraniseşte, al necuratelor prinderi în minte şi al patimilor; opreşte-mă dinspre tot păcatul cel cu lucrare şi dăruieşte trezvire şi dreaptă socoteală întunecatei şi ticăloşitei mele minţi, spre îndreptarea greşelilor şi a căderilor mele, ca, din întunericul păcatului izbăvindu-mă, să mă învrednicesc a te slăvi şi a te lăuda cu îndrăzneală pe tine, cea singură adevărată Maică a adevăratei Lumini, a lui Hristos, Dumnezeului nostru; că tu singură, împreună cu Dînsul şi printr-Însul, eşti binecuvîntată şi prea-proslăvită de toată zidirea cea văzută şi nevăzută, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin. 


RUGĂCUNEA A DOUA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Fecioară Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, cea cu dar dăruită Maică a lui Dumnezeu, prea-blagoslovită de Dumnezeu prea-dăruită, încăperea Dumnezeirii unuia-născut Fiu al Celui fără de moarte şi nevăzut Părinte: Pleacă urechea ta şi auzi graiurile mele care din spurcatele şi necuratele mele buze se trimit. Căci iată, din suflet zdrobit şi din gîndire smerită, la milosîrdia ta am alergat. Deci să nu mă treci cu vederea pe mine, ticălosul, nici să mă laşi să pier pînă în sfîrşit eu, nevrednicul robul tău, ci rugăciunile tale cele de Maică folosindu-le, vindecă-mi ticăloşitul meu suflet, care rău s-a zdrobit cu patimile mele cele rele şi viclene, pe care vrăjmaşul cel rău şi viclean, prin păcatele cele iubitoare de dezmierdări zdrobindu-l, la pămînt l-a călcat. Pentru aceea de toată ruşinea sînt plin şi nu îndrăznesc, nici cutez să cer iertare păcatelor mele celor multe şi vindecare rănilor mele celor nevindecate de la iubitorul de oameni, Dumnezeul meu; căci am întinat biserica trupului, şi cu poftele cele necuvioase am pîngărit-o pe dînsa cumplit, şi toate simţirile cu faptele cele fără de lege le-am netrebnicit. De unde nu am îndrăzneală să ridic mîinile mele spre Cer, pe care întru rele lucrări le-am întinat, şi buzele mele să-mi deschid spre rugăciune, pe care cu ocărîrile şi cu clevetirile cele asupra aproapelui le-am pîngărit. Pentru aceasta, prea-curată Stăpînă, la negrăite îndurările tale mă arunc eu, ticălosul şi curvarul; că nu am altă nădejde sau altă scăpare, fără numai pe tine singură, mîngîierea mea şi grabnic-sprijinitoare, bucuria sufletului meu, dezlegarea întristării, izbăvirea robiei, îndumnezeirea muritorilor, curăţitoarea şi scăparea noastră, ridicarea celor căzuţi, ziditoarea din nou a sufletului şi a trupului meu, izbăvirea de păcatele mele, picătura de Dumnezeu izvorîtoare a inimii mele celei uscate, făclie prea-strălucitoare a sufletului meu cel întunecat, îmbrăcăminte a goliciunii mele, odihnă şi încetare a suspinurilor mele, prefacere a primejdiilor mele. Că întru tine nădăjduiesc, întru tine mă laud. Să nu îndepărtezi de la noi ocrotirea ta, ci ajută-ne, şi ne acoperă, şi stai de faţă totdeauna. Că se veseleşte de cererile tale unul-născut Fiul Tău. Şi cu mult mai vîrtos El, Care între robi a voit a se număra, va păzi darul şi porunca Sa către tine, ceea ce i-ai slujit Lui la Naşterea cea negrăită. Pentru care se şi bucură de rugăciunile tale, ca pe a Sa socotind slava ta, şi după datorie împlineşte cererile tale. Numai să nu mă treci cu vederea pe mine, prea-ticălosul, nici faptele mele cele necuvioase să curme mila ta cea nemăsurată, Născătoare de Dumnezeu, numele cel prea-dorit mie; căci nici un semn de biruinţă nu este mai tare decît ajutorul tău. 
Deci la tine, cea prea-fără-de-prihană şi mijlocitoarea lumii, întru pocăinţă cad, şi către tine - ceea ce eşti întru nevoi grabnic-ajutătoare, şi după Dumnezeu sprijinitoare, şi întemeiată şi tare ocrotitoare a mea - eu, cel ce cu multe greşeli sînt vinovat, dintru adîncul inimii mele strig: Miluieşte-mă, ceea ce eşti iubitoare de bine şi iubitoare de milosîrdie, pe mine, cel ce de toată reaua putoare şi de trîndăvie sînt plin, şi primeşte această ticăloasă şi proastă cerere. Deşi cu trîndăvie şi cu lenevire ţi-o aduc ţie, însă tu, cu cererile tale cele de Maică, bine primită fă-o Fiului tău şi Dumnezeu, învrednicindu-mă Împărăţiei Cerurilor pe mine, care laud şi binecuvintez pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Sfîntul Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin. 


RUGĂCIUNEA A TREIA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Fecioară Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, cea care L-ai născut pe Hristos, Mîntuitorul şi Dumnezeul nostru, spre tine îmi pun toată nădejdea şi întru tine mă bizui, ceea ce eşti mai înaltă decît toate Puterile cele cereşti. 
Tu pe mine, prea-fără-de-prihană, cu Dumnezeiescul tău dar păzeşte-mă. Ocîrmuieşte-mi viaţa şi către sfîntă voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru povăţuieşte-o. Tu îmi dăruieşte lăsare greşelior. Fii mie scăpare, acoperămînt şi sprijin, şi povăţuitoare care mă treci la viaţa cea veşnică. Şi în ceasul cel înfricoşat al morţii mele, Stăpîna mea, să nu mă părăseşti pe mine, ci grăbeşte spre ajutorul meu şi răpeşte-mă din tirania cea amară a dracilor; că întru voia ta ai puterea, ca o Maică cu adevărat a lui Dumnezeu şi ca una ce peste toate stăpîneşti. 
Primeşte, prea-milostivă şi prea-sfîntă Stăpînă, Maică a lui Dumnezeu, cinstite daruri şi ţie numai potrivite, de la noi, nevednicii robii tăi, ceea ce din toate neamurile eşti aleasă, ceea ce decît toată zidirea celor cereşti şi a celor pămînteşti te-ai arătat mai înaltă, fiindcă prin tine pe Fiul lui Dumnezeu L-am cunoscut, prin tine Domnul Puterilor a fost cu noi şi ne-am învrednicit Sfîntului şi Preacuratului Său Trup şi Sînge. Fericită eşti tu întru neamurile neamurilor, de Dumnezeu fericită, ceea ce eşti mai strălucită decît Heruvimii şi mai slăvită decît Serafimii. Şi acum, prea-lăudată, Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, să nu încetezi solind pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de toată bîntuirea răului şi vicleanului şi de toată înconjurarea, şi să fim păziţi nepătrunşi de toată asuprirea cea înveninată; însă şi pînă în sfîrşit cu rugăciunile tale păzeşte-ne neosîndiţi pe noi, ca întru sprijinul şi cu ajutorul tău mîntuindu-ne, slavă, şi laudă, şi mulţumire, şi închinăciune totdeauna lui Dumnezeu, Unuia în Treime şi Ziditorului tuturor să Îi înălţăm. 
Stăpînă prea-bună şi prea-de-bun-neam, Maică a lui Dumnezeu celui bun, şi întru-tot bun, şi prea-bun, caută spre rugăciunea nevrednicului şi netrebnicului robului tău cu ochiul tău cel milostiv, şi fă cu mine după multă mila negrăitei milosîrdiei tale; şi treci cu vederea greşelile mele cele cu cuvîntul şi cele cu lucrul, cele cu fiecare simţire, de voie şi fără de voie, cele întru cunoştinţă şi întru necunoştinţă; şi mă înnoieşte pe mine tot şi biserică mă fă a Preasfîntului şi de viaţă Făcătorului şi prea-stăpînitorului Duh, Care a locuit şi a umbrit în prea-curatul tău pîntece, puterea Celui prea-înalt; că tu eşti ajutătoarea celor necăjiţi, ocrotitoarea celor ce se primejduiesc, mîntuitoarea celor înviforaţi, liman al celor ce sînt întru furtună, părtinitoarea şi sprijinitoarea celor împresuraţi. 
Dăruieşte umilinţă robului tău, alinare a gîndurilor, bună statornicie a minţii, minte întreg-înţeleaptă, trezvire a sufletului, cuget smerit, aşezare cu sfinţită cuviinţă şi trează, năravuri pricepute şi înfrînate, semnele care arată buna aşezare cea din lăuntru a sufletului şi pacea pe care Domnul nostru a dăruit-o ucenicilor Săi. Să ajungă rugăciunea mea la biserica ta cea sfîntă şi la lăcaşul slavei tale. Să pice ochii mei izvoare de lacrimi, ca să mă speli pe mine cu lacrimile mele şi să mă lămureşti cu curgerile lacrimilor mele, curăţindu-mă de spurcăciunea patimilor. Zapisul greşelilor mele şterge-l. Risipeşte norii mîhnirii mele, negura gîndurilor şi tulburarea. Viscolul şi vijelia patimilor departe fă-le de la mine şi întru netulburare şi întru alinare păzeşte-mă. Măreşte inima mea cu mărime duhovnicească. Veseleşte-mă şi bucură-mă cu bucurie negrăită şi cu veselie neîncetată, ca pe căile cele drepte ale poruncilor Fiului tău cu alergare dreaptă să alerg şi să merg cu conştiinţă nemustrată şi cu petrecere nepoticnită. Dă-mi încă şi rugă curată mie, celui ce mă rog către tine, ca întru minte netulburată şi cu gînd nerăspîndit să cuget neîncetat cu suflet nesăţios, noaptea şi ziua, cuvintele Dumnezeieştilor Scripturi, şi să cînt întru mărturisire, şi întru bucuria inimii să mă rog, spre slava, şi cinstea, şi marea cuviinţă a unuia-născut Fiului tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin. 


RUGĂCIUNEA A PATRA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Stăpîna mea, Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, cu dar dăruită a lui Dumnezeu Născătoare, prea-binecuvîntată, de Dumnezeu dăruită Maică a lui Dumnezu, încăperea Dumnezeirii unuia-născut Fiu al Tatălui celui fără de moarte şi nevăzut, scaunul în chipul focului, mai prea-slăvită decît cei în patru chipuri, prea-curată, prea-nevinovată, prea-nepîngărită, prea-fără-de-prihană, prea-lăudată, prea-nestricată, prea-fericită, prea-nevătămată, prea-cinstită,  întru-tot binecuvîntată, prea-pomenită, prea-dorită; fecioară cu sufletul şi cu trupul, şi cu mintea; jilţul Împăratului celui ce este pe Heruvimi; uşă cerească prin care cei de pe pămînt la ceruri alergăm; Mireasa lui Dumnezeu, prin care cu Dînsul ne-am împăcat; minune neînţeleasă, auzire netîlcuită, arătare a Dumnezeieştii taine celei ascunse, apărătoare cu totul nebiruită, sprijin tare, izvor de viaţă primitor, noian neîmpuţinat şi nedeşertat al Dumnezeieştilor şi negrăitelor daruri şi hărăziri, înălţime mai înaltă decît cereştile şi netrupeştile Puteri, adînc necercat al înţelegerilor celor ascunse, slava şi cinstea cea de obşte a firii, dăruirea tuturor celor bune; cea după Sfînta Treime, Stăpîna tuturor făpturilor; cea după Mîngîietorul, altă mîngîietoare şi, după Mijlocitorul Hristos, mijlocitoarea a toată lumea; căruţa Soarelui celui gîndit, primitoarea Luminii celei adevărate care luminează pe tot omul ce vine în lume, ceea ce porţi în braţe pe Cel ce poartă toate cu cuvîntul gurii Lui, îmbrăcămintea cea neîntinată a Celui ce Se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină; podul a toată lumea, care la Cerul cel mai presus de lume ne sui pe noi; cea mai presus decît Heruvimii, mai prea-slăvită fără de asemănare decît Serafimii şi mai cinstită decît toată zidirea; strălucirea Îngerilor, mîntuirea oamenilor; cea care la Cer ne sui pe noi; Maica şi roaba Soarelui celui neapus, raza zilei celei adevărate şi tainice, adîncul necurmatei iubiri de oameni a lui Dumnezeu, cea mai cinstită decît Raiul, pămîntul cel sfînt al făgăduinţei, carul cel Dumnezeiesc al darului şi mult-numit, întărirea şi sprijinirea cea prea-tare a credinţei celei adevărate, locul cel prea-desfătat al Celui neîncăput; viţa cea adevărată, care pe Rodul vieţii L-ai purtat; măslinul cel prea-roditor, care veseleşti sufletele credincioşilor; acoperămîntul cel a toată lumea, uşa cinstitei taine celei mai presus de minte; împlinirea darurilor celor treimice, ca aceea ce porţi vrednicia cea de-a doua, după Dumnezeire; fulger care străluceşti sufletele credincioşilor, împăcarea păcătoşilor, întemeierea celor aşezaţi, chemarea înapoi a celor ce cad, deşteptarea trîndavilor, vîrtutea celor ce bine sporesc, unirea la un gînd a Bisericii, buna norocire a oştilor, dăruirea tuturor celor bune, buna aşezare a cetăţilor, pacea lumii, răbdarea nevoitorilor, bărbăţia pătimitorilor, comoara vieţii celei nestricăcioase, nor care aduci ploaia cea cerească celor de pe pămînt, făclia Luminii celei neapropiate; scara cea înălţată, pe care Îngerii cei cereşti s-au pogorît către noi, limanul celor înviforaţi, bucuria celor necăjiţi, folositoarea celor nedreptăţiţi, mîngîierea celor ce plîng, ajutorul celor neajutoraţi, întărirea celor neputincioşi, sprijin celor osteniţi, toiag al orbilor, povăţuitoarea cea mîntuitoare a celor rătăciţi, apărarea cea întemeiată a celor din nevoi. 
Chivot sfînt, prin care ne-am mîntuit de potopul păcatului; rug nears, pe care te-a văzut Moisi, de Dumnezeu văzătorul; cădelniţă de aur, întru care Cuvîntul, aprinzînd trupul, toată lumea de bună mireasmă a umplut-o şi învinuirile neascultării de tot le-a ars; tablă de Dumnezeu scrisă, sfeşnic cu şapte lumini, a căruia strălucire a covîrşit razele soarelui; cort sfînt pe care Veseleil cel duhovnicesc, Hristos, l-a zidit cu prea-înţelepciune şi sălaş al Său l-a făcut; căruţa cea împărătească, năstrapă de mană primitoare, grădină încuiată; izvor pecetluit, ale căruia ape curate şi limpezi adapă toată lumea; toiag al lui Aaron, cel cu sfinţenie odrăslit; lînă de rouă purtătoare a lui Ghedeon; carte de Dumnezeu scrisă, prin care zapisul lui Adam s-a rupt; munte al lui Dumnezeu, muntele cel sfînt în care Domnul bine a voit să locuiască; rădăcină sfîntă din Iesei; cetatea lui Dumnezeu, pentru care prea-slăvite s-au grăit, după cum zice David. 
Dezlegarea întristării; izbăvirea robiei; îndumnezeirea muritorilor; cea prea-frumoasă cu firea şi de toată prihana neprimitoare; ceea ce de la Libanul fecioriei te sui şi lumea o umpli de buna mireasmă a mirului, din care dulceaţa curgînd, amărăciunea cea de demult a lemnului a îndulcit-o; ceea ce pe toată fiinţa Dumnezeirii înfricoşat ai încăput-o; dăruirea cea mai înaltă decît toată cinstea şi podoaba cea prea-cinstită a tuturor bunătăţilor; pat al lui Solomon, pe care te înconjură şaizeci de puternici, adică graiurile Scripturii celei de Dumnezeu insuflate; loc de lumină încăpător, dintru care razele mîntuirii au strălucit lumii; mărirea înfricoşatei iconomii; sălăşluirea cea frumoasă a Dumnezeieştii împreună-pogorîri; împăcătoarea lumii; curăţitoarea noastră şi adăpostirea; darul cel prea-dorit al tuturor celor bune. 
Cleşte de văpaie purtător, pe care te-a văzut marele între Prooroci, Isaia; munte umbrit cu fapte bune, pe care mai înainte te-a văzut Avacum; munte netăiat al lui Daniil; uşă care cauţi spre răsărituri, a lui Iezechil; raiule prea-sfinte din Eden; pom de viaţă purtător, care aduci rod prea-frumos şi prea-dulce; măr cu bun miros; trandafir dulce mirositor; floare neveştejită; crin prea-alb; carte pecetluită, pe care nimeni nu poate să o citească; închipuirea cea nescrisă a fecioriei; vederea Proorocilor cea cinstită; veşmîntul cel de Dumnezeu împistrit; porfira cea de Dumnezeu ţesută; împlinirea cea prea-arătată a toată proorocia; gură netăcută a Apostolilor; îndrăznire nebiruită a purtătorilor de chinuri; întărirea împăraţilor; lauda preoţilor, iertarea greşiţilor, înduplecarea dreptului Judecător, ridicarea celor căzuţi, zidirea cea de a doua oară a sufletului şi a trupului meu; dorirea lumii.  
Mîntuirea mea, mîngîierea mea, viaţa mea, lumina mea, nădejdea mea, răcorirea mea, dulceaţa mea, scăparea mea; acoperămîntul, tăria sufletului meu, veselia, îndulcirea, zidul, adăpostirea, îngrădirea cea tare, arma, sprijinul, slava, suflarea mea, ocrotitoarea, mijlocitoarea, alinarea, cercetarea, lauda, pacea, vîrtutea, umblarea, cîntarea, hrana, veşmîntul, bucuria, blagoslovenia, ancora, îndestularea, roua, încuviinţarea cea cinstită, sfinţenia, mărirea, izbăvirea; mîngîierea scîrbelor mele; ajutorul deznădăjduirii mele; luminarea şi sfinţenia sufletului meu; izbăvirea de păcatele mele; îndulcirea şi îmbunarea sufletului meu cea de la Dumnezeu; picătura cea de Dumnezeu izvorîtoare a inimii mele celei uscate; făclia cea prea-strălucită a sufletului meu celui întunecat; îmbrăcarea goliciunii mele; încetarea suspinurilor mele; prefacerea primejdiilor mele; înfrînarea, curăţia, bărbăţia, întreaga înţelepciune, podoaba faptelor bune, slobozenia mea, limanul, comoara, neguţătoria cea cu adevărat veşnică, statornica pocăinţă, înălţarea, buna sănătate, frumuseţea, tăria, buna sfătuire, priceperea, bucuria, strălucirea mea. 
Doamna mea şi către Dumnezeul meu neadormita şi ne-ruşinata înainte-stătătoare. Vezi credinţa mea şi dorirea mea cea după Dumnezeu şi - ca una ce ai împreună-pătimire şi putere, ca o Maică a lui Dumnezeu, Celui singur bun şi milostiv - primeşte sufletul meu cel prea-ticălos şi învredniceşte-l pe dînsul, prin mijlocirea şi sprijinul tău, părţii celei de-a dreapta a unuia-născut Fiului tău şi odihnei aleşilor şi Sfinţilor Lui, că nu am alt ajutor afară de tine, nici sprijin. Spre tine nădăjduind, să nu rămîn deşert. Întru tine mă laud; să nu-ţi întorci, pentru multele mele păcate şi fărădelegi, faţa ta de la mine, nevrednicul robul tău; că ai voirea şi puterea, ca ceea ce pe unul din Treime negrăit L-ai născut. Ai cu ce să-L pleci, ai cu ce să-L îndupleci: mîinile cu care negrăit L-ai purtat pe Dînsul, sînul cu care L-ai alăptat; de scutece adu-I aminte; de creşterea cea din pruncie. Cu ale tale pe ale Aceluia amestecă-le: Crucea, Sîngele, rănile prin care ne-am mîntuit, prin care ne-am proslăvit. Deci să nu îţi depărtezi ocrotirea ta de la mine; ci ajută-mi, şi acoperă-mă, şi fii lîngă mine totdeauna; că se veseleşte unul-născut Fiul tău de cei ce se roagă ţie;  îndatorat Îl ai pe Dînsul, Cel ce a zis: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta»; şi cu mult mai vîrtos Însuşi Cel ce a voit a Se număra între robi va păzi darul şi porunca Sa către tine, celeia ce I-ai slujit Lui la negrăita naştere. Pentru aceea Se şi bucură de rugăciunile tale, ca pe a Sa slăvirea ta o socoteşte şi după datorie împlineşte cererile tale; numai să nu mă treci cu vederea pe mine, cel nevrednic; nici faptele mele cele necuvioase să curme despre mine mila ta cea nemăsurată. 
Născătoare de Dumnezeu, tu eşti numele meu cel prea-dorit; că nici un semn de biruinţă nu este mai tare decît ajutorul tău. Că tu ai şters toată lacrima de la toată faţa pămîntului; tu ai umplut zidirea de tot felul de faceri de bine. Pe cele cereşti le-ai veselit, pe cele pămînteşti le-ai mîntuit; zidirea ai împăcat-o, pe Ziditor L-ai milostivit; pe Îngeri i-ai plecat, pe oameni i-ai înălţat; între cele de sus şi cele de jos prin sine-ţi ai mijlocit; ai prefăcut şi ai schimbat prea-bine totul întru ce-i mai bun. Prin tine, semnele cele nemincinoase ale învierii noastre le ţinem; prin tine, Împărăţia cea cerească nădăjduim să o dobîndim. Pe tine sprijin spre mîntuirea noastră te-am cîştigat, pe tine te avem apărătoare spre ajutor, pe tine te-am dobîndit gură a dării noastre de răspuns, pe tine te aducem laudă a nădejdii noastre, pe tine mulţimea creştinilor te are zid prea-tare; tu încuietorile Raiului le-ai deschis; tu ne-ai pregătit pe noi a călători la Ceruri; tu ne-ai împrietenit cu Fiul tău şi Dumnezeu. Prin tine, singură prea-curată, toată slava, cinstea şi sfinţenia de la însuşi Adam cel dintîi şi pînă la sfîrşitul veacului, Apostolilor, Proorocilor, Mucenicilor, Drepţilor, şi celor smeriţi cu inima, s-a făcut, şi se face, şi se va face; şi de tine se bucură, ceea ce eşti cu dar dăruită, toată zidirea; şi eu mă bizuiesc întru tine, cea care cu adevărat ai născut după trup pe Dumenzeu cel adevărat, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte, şi cu Peasfîntul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin. 

 
RUGĂCIUNEA A CINCEA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Întru tine, înainte-stătătoarea şi mijlocitoarea către Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintru tine, Născătoare de Dumnezeu, neamul omenesc s-a făcut bine norocit, şi de a ta stare înainte de-a pururea se atîrnă, şi pe tine singură te are scăpare şi sprijin, ca ceea ce ai îndrăzneală către Dînsul. Iată, şi eu vin la tine cu suflet fierbinte, necutezînd să mă apropii cu îndrăzneală către Fiul tău, ci prin mijlocirea ta cea către Dînsul mă rog să dobîndesc mîntuire. 
Deci să nu mă treci cu vederea pe mine, Stăpînă, nici să lepezi pe robul tău, cel ce toată nădejdea mea, după Dumnezeu, spre tine mi-am pus. Să nu mă urăşti pe mine, cel curvar, nici să-ţi întorci privirea de la cel ce cu totul mă primejduiesc şi întru prea-mari chinuri sînt cercat, ci, ca o împreună-pătimitoare şi Maică a singurului milostiv Dumnezeu, miluieşte pe robul tău, şi de conştiinţa ce mă mustră scapă-mă, şi viforul relelor şi viclenelor gînduri domoleşte-l, şi cuptorul dezmierdărilor stinge-l, şi văpaia trupului potoleşte-o, şi dorul meu către Fiul tău şi Dumnezeul meu aprinde-l, şi toate simţirile mele întemeiază-le, nici o intrare dînd poftelor celor necuvioase. 
Mă rog să mi se dea mie vreme de pocăinţă, să nu mă taie pe mine fără de roadă secera morţii, şi focului, ca un fără de roadă, să fiu dat. Făclia cea stinsă a sufletului meu aprinde-o, şi negura scîrbelor mele risipeşte-o, şi ceaţa poftelor mele celor pătimaşe goneşte-o cu solirea ta; că mult poate rugăciunea Maicii către Fiul cel lesne de împăcat. Dă-mi mie lumină de pocăinţă, şi către ziua umilinţei poartă-mă, şi mă învredniceşte după bună plăcerea iubitorului de oameni Dumnezeu să petrec toate zilele vieţii mele. Şi pînă voi fi întru mult-dureroasa viaţa aceasta păzeşte-mă, acoperă-mă, străjuieşte-mă; cînd înot pe mare, împreună cu mine înoată; cînd călătoresc, împreună călătoreşte; cînd sînt treaz, păzeşte-mă; cînd dorm, acoperă-mă; şi toate căile mele îndreptează. Şi, cînd voi fi să mă duc din trup, stai lîngă mine, iubitoare de bine Stăpînă, şi nesuferita aceea chinuire alineaz-o, şi durerea mea uşureaz-o, strîmtorarea mea o mîngîie şi ticălosul meu suflet către veşnice lăcaşuri povăţuieşte-l, ca să nu mă întîmpine pe mine vreo putere întunecată şi întru adîncul iadului să mă tragă. Milostiv să văd pe Judecătorul şi cu blîndeţe căutînd către mine. Să mă izbăvesc de văpaia cea veşnică prin tine, cea de Dumnezeu nuntită. Să mă satur de Raiul desfătării, Împărăţia Cerurilor să o dobîndesc; ca pe tine singură - ceea ce te-ai făcut sprijin neamului omenesc, şi ceea ce biruirea strămoaşei prin naşterea ta ai îndreptat-o, şi care eşti ocrotitoarea păcătoşilor, şi a celor mîhniţi mîngîierea, şi a celor necăjiţi răcorirea - să te măresc şi să te fericesc totdeauna, de tine fiind păzit şi apărat; că pe tine te fericesc toate neamurile, Fecioară, Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea tuturor creştinilor. 
Goneşte de la mine, smeritul şi prea-ticălosul robul tău, nepurtarea de grijă, uitarea, neştiinţa, lenevirea, slava deşartă, prea-curvia, curvia, sodomia, lăcomia pîntecelui, şi toate gîndurile cele rele şi viclene, şi urîte, şi hulitoare din inima mea cea ticăloasă şi ticăloşită şi de la mintea mea cea întunecată; şi din toate faptele mele cele rele slobozeşte-mă şi stinge-mi de tot văpaia patimilor, că sînt neputincios şi ticăloşit; că prea-proslăvită eşti între toţi pămîntenii.
Mulţumesc ţie, Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, şi te măresc, şi te slăvesc pe tine că m-ai întărit a ajunge la sfîrşitul zilei şi la începutul nopţii, întru care mă rog solirii tale celei bine primite: Dă-mi iertare, Preacurată, pentru împuţinarea şi lenevirea ce m-a biruit pe mine întru dînsa pînă acum şi cu rugăciunile tale umple-mă de sîrguinţă, ca necurmat să mă îndeletnicesc întru laudele tale cele Dumnezeieşti şi întru ale iubitorului de oameni, Fiului şi Dumnezeului tău, căci m-am izbăvit şi mă izbăvesc de toate felurile de boli, de rele întîmplări, şi de necazuri, şi de primejdiile mele sufleteşti şi trupeşti eu, ticălosul. Şi cad la tine şi cu fierbinţeală strig cîntare de mulţumită eu, robul tău, pe care l-ai miluit, ceea ce eşti prea-binecuvîntată, pentru mila şi milostivirea ta cea nemăsurată, ca ceea ce eşti Maică a lui Dumnezeu celui iubitor de oameni: Bucură-te, Preacurată, ceea ce eşti cu dar dăruită; bucură-te, neîntinată, Maică Fecioară, fiică. Bucură-te, Fecioară, slava oamenilor; bucură-te, plinirea tuturor Proorocilor. Bucură-te, desăvîrşirea poruncilor Domnului; bucură-te, pecetea Aşezămîntului Lui. Bucură-te, sfîrşitul sfătuirilor Lui; bucură-te, arătarea tainelor Lui. Bucură-te, adunarea celor ce rău se necăjeau; bucură-te, strîngerea celor ce de demult erau despărţite. Bucură-te, întărirea celor împilaţi în jos; bucură-te, raza celor ce şed întru întuneric. Bucură-te, înnoirea celor învechiţi; bucură-te, curăţirea şi dezlegarea celor greşiţi. Bucură-te, lumină povăţuitoare a celor rătăciţi; bucură-te, limanul şi acoperămîntul celor ce înoată pe mare. Bucură-te, înainte-stătătoarea şi zidul celor din nevoi; bucură-te, mîntuire întemeiată a credincioşilor. Bucură-te, dăruirea cea nouă şi Dumnezeiască; bucură-te, Stăpîna tuturor pămîntenilor. Bucură-te, bucuria şi lauda Îngerilor; bucură-te, cea mai presus decît toate zidirile. Bucură-te, ceea ce eşti Maică şi roabă a lui Dumnezeu; bucură-te, întru tot binecuvîntată în vecii vecilor. Bucură-te, pom cu bună umbră, Fecioară fiică, dintru care toţi culegem roade, de al cărui Rod cei ce mănîncă se bucură şi nu mor; bucură-te, Marie, Maică Fecioară, Maică Mireasă. Bucură-te, frumuseţea podoabei celei femeieşti; bucură-te, fiică a lui David cea înfrumuseţată. Bucură-te, masa darurilor celor tainice; bucură-te, biruinţa Împăratului şi Dumnezeului meu. Bucură-te, lauda Patriarhilor şi a purtătorilor de chinuri; bucură-te, zidul celor ce te cheamă pe tine. Bucură-te, apărare şi acoperămînt tare; bucură-te, prea-fără-de-prihană, Dumnezeiescule scaun al lui Dumnezeu. Bucură-te, singură Maica lui Dumnezeu cea luminată; bucură-te, pat prea-sfînt al lui Solomon. Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decît Minţile cele nematerialnice; bucură-te, dezlegarea păcatelor mele. Bucură-te, Stăpîna neamului lui Adam; bucură-te, sabie asupra răilor draci. Bucură-te, păzitoarea bunătăţilor celor nepovestite; bucură-te, dare prea-îndestulată a înţelepciunii. Bucură-te, mîngîierea celor din primejdii; bucură-te, sprijinire bogată a săracilor. Bucură-te, dăruitoarea tuturor bunătăţilor vieţii; bucură-te, pricina tuturor bunătăţilor celor veşnice.
Ci, o, singură Stăpînă! Povăţuitoarea mea cea de la Dumnezeu, Dumnezeiasca rouă a arşiţei celei dintru mine, picătura cea de Dumnezeu izvorîtoare a inimii mele celei uscate; izvorîtoarea de a doua oară a izvorului lacrimilor mele celui uscat, spre curăţirea fărădelegilor mele; făclia cea prea-strălucită a sufletului meu celui întunecat, îndreptarea călătoriei mele, puterea neputinţei mele, îmbrăcarea goliciunii mele, bogăţia sărăciei mele, tămăduirea rănilor mele celor nevindecate, ridicarea lacrimilor mele, prefacerea suspinurilor mele, uşurarea chinurilor mele, dezlegarea legăturilor mele, nădejdea mîntuirii mele. Auzi rugăciunile mele, îndură-te spre suspinurile mele şi primeşte tînguirile mele. Miluieşte-mă, plecîndu-te spre lacrimile mele. Milostiveşte-te spre mine, ca o Maică a iubitorului de oameni Dumnezeu. Caută şi pleacă-te către rugăciunea mea. Umple-mi dorirea mea cea însetată şi cercetează pe cel ce cumplit se slăbănogeşte şi zace, bolind sufleteşte. Izbăveşte-mă de patima ce mă tiraniseşte şi cumplit mă războieşte pe mine de-a pururea, ziua şi noaptea, şi-mi omoară ticălosul meu suflet; şi izbăveşte-mă pe mine de săgeţile lui veliar şi de vrăjmaşii mei cei văzuţi şi nevăzuţi, şi umple-mă de Dumnezeiască dulceaţă şi mă arată părtaş al Cuvioşilor şi Drepţilor, îndată, cu bună mijlocirea ta cea către Dumnezeu. Şi împreunează-mă cu robii şi slujitorii tăi în pămîntul celor blînzi, în corturile cele cereşti, în latura celor vii, în desfătarea Sfinţilor. Învredniceşte-mă pe mine, mă rog ţie - ocrotirea tuturor şi a tuturor bucuria şi dulceaţa - ca împreună să mă veselesc cu dînşii întru bucuria aceea cu adevărat nestricăcioasă a Fiului celui ce S-a născut dintru tine şi a Împăratului, şi întru cămara de mire a Lui, şi întru Împărăţia cea nemărginită. 
Aşa, Stăpînă - scăparea mea, viaţa şi sprijinul, arma şi lauda mea, nădejdea şi tăria. Dă-mi mie împreună cu dînşii să mă îndulcesc de nepovestitele şi neajunsele daruri şi vistierii cele mai presus de Ceruri; căci ai, împreună alergătoare cu voirea, şi puterea - ca o Maică a Celui prea-înalt; şi pentru aceasta îndrăznesc să nu mă lipsesc, Doamna mea, de aşteptarea mea, ci să dobîndesc aceasta, Mireasă Dumnezeiască; ceea ce eşti aşteptarea tuturor, care mai presus de cuvînt ai născut pe Domnul nostru Iisus Hristos; Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.


RUGĂCIUNEA A ŞASEA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU
În Apanthisma această rugăciune este numită a Sfîntului Ioan Damaschin.

Născătoarea Luminii celei neînserate, mă rog: Ia aminte la mine, cel ce îţi vestesc şi mă mărturisesc. Căci m-am înnoroit şi m-am spurcat, şi întunecat m-am făcut eu, ticălosul. Pămîntul l-am pîngărit, vai mie, netrebnicul, cu multele mele păcate, Stăpînă! Pentru aceasta strig acum suspinînd către Judecătorul cel nemitarnic, împotriva mea aducînd, vai mie, şi martori: cerul, împreună cu stelele şi soarele. Iar furtuna gîndurilor mele m-a împresurat şi mă cufundă întru deznădăjduire. Sufletul meu cu cutremur este ţinut, aşteptînd, vai, osînda. Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine o pun eu, curvarul. Vezi că de toată ruşinea s-a umplut, vai mie, faţa robului tău! Măcar tu roagă neîncetat pe Acela pe care L-ai născut să mă mîntuiască şi pe mine, nevrednicul. Dezleagă-mi tu singură legăturile cele nedezlegate, ceea ce pe Izbăvitorul L-ai născut lumii. Pe mine, cel ce m-am înnegrit şi întuneric m-am făcut, cu lacrimile pocăinţei albeşte-mă. Pe mine, cel ce m-am omorît cu multa trîndăvie, ceea ce ai născut Viaţa, înviază-mă. Pe mine, cel ce m-am înstrăinat de Dumnezeu şi de Sfinţii Îngeri, către Dînşii întoarce-mă iarăşi.
Cu adevărat minune înfricoşată! Cum de a răbdat păcatele mele Domnul! Cum nu m-a pogorît îndată, de viu, în fundul iadului pe mine, ticălosul! Cum nu a trimis de sus toiag nearătat sau sabie, să mă lovească pe mine! Iar tu, cu adevărat, cu rugăciunile tale mi-ai dăruit mie viaţa, Stăpînă, căutînd pocăinţa mea, pe care însăţi tu dăruieşte-o mie, robului tău. Căci tu, prea-bună, eşti zidul meu, şi limanul, şi întărirea. Străluceşte-mi mie lumina Dumnezeieştii tale feţe, ca în miezul nopţi? cîntare de laudă să-ţi aduc ţie. Dăruieşte-mi mie umilinţă, Stăpînă, suspinuri netăcute şi lacrimi. Întinăciunile mele cele sufleteşti spală-le şi iertare desăvîrşită dăruieşte-mi, ca ceea ce eşti om de Dumnezeu purtător şi pe Dumnezeu purtător de om L-ai născut. Să te văd pe tine în miezul nopţii, Preacurată, cu ochii cei gînditori, şi mă voi bucura.
O, tăria mea! O. nădejde ne-ruşinată! O, viaţă şi lumină dulce a robului tău! Primeşte ruga aceasta, care se aduce ţie din limbă pîngărită şi din gură spurcată. Acum, noaptea să se facă robului tău zi de mîntuire, Mireasă Dumnezeiască. Acum, bucură-se Îngerii, Stăpînă, şi duhurile Drepţilor de mine, ca eu cu mulţumită să slăvesc cu bucurie prea-sfînt numele tău. Că ştiu că tu, prea-lăudată, poţi către Dumnezeu, pe Care L-ai născut, toate cîte le voieşti; o, Treime, închinăciunea se cuvine Ţie! 
O, Maică a lui Dumnezeu, mai presus de toată mintea şi cuvîntul! O, Fecioară, care eşti cu neasemănare mai înaltă decît toată fecioria, ca ceea ce şi mai înainte de Dumnezeiasca naştere ai fost fecioară mai presus decît toate fecioarele, şi întru însăşi naşterea, şi după naştere aceeaşi ai rămas! Prin care firea oamenilor - cea care a căzut de demult şi departe de la Dumnezeu s-a sălăşluit - prin socotelile negrăitei iubiri de oameni şi ale neasemănatei împreună pogorîri, s-a unit cu fericita şi Dumnezeiasca fire, nicidecum suferind Ipostasul schimbare, sau amestecare, sau strămutare; prin care, şi după prea-înfricoşata unire şi împăcare - din cuviinţă căzînd noi iarăşi, din pizma celui rău şi din deşertăciunea minţii noastre - iarăşi ne chemăm înapoi şi pe Fiul tău şi Dumnezeu Îl aflăm milostiv către noi, prin mijlocirile tale cele fără de osteneală către Dînsul.
Stăpînă, rogu-mă - celei milostive şi iubitoare de oameni, Maica milostivului şi iubitorului de oameni Dumnezeu - şi ţie mă cuceresc: Adaugă-mi mie, celui ce mă rog în ceasul acesta, mai mult decît altădată acoperămîntul şi sprijinul cel de la tine. Căci, fiind cu totul necurăţie şi noroi al păcatului şi, în scurt a zice, lăcaş al tuturor patimilor celor de suflet stricătoare, şi la prea-curatele şi înfricoşătoarele Taine ale Fiului tău şi Dumnezeu voind să mă apropii, sînt în grijă şi de cutremur sînt ţinut, căutînd la mulţimea păcatelor mele. Căci, pe care din simţirile mele nu le-am mînjit eu, ticăloşitul? Care sîrguinţă satanicească cu făţărnicie, şi cu voire, şi cu covîrşire nu am lucrat-o? Cu care gînduri necuvioase şi ziceri deşarte nu m-am stricat? Care chip de robie nu a stăpînit desăvîrşit mintea mea? Căci nu numai întru patimile întru care ticăloşeşte am căzut sînt purtat ici şi colo, ca un robit, cu prinderea în minte; nici numai întru acelea care-mi vin prin neînfrînarea simţurilor, din fapte străine, sau din împreună vorbiri, sau din ceea ce a venit din auz, sau care s-au văzut de mine, peste sine-mi grămădind idoli răi şi vicleni, acestea răspîndindu-mi mintea; ci sînt purtat şi întru cele ce încă nu s-au făcut, nici se vor face, nici au fost cîndva auzite, nici văzute; învoindu-se pătimaşa, şi putreda, şi copilăresc-cugetătoarea, şi neroditoarea mea minte cu ziditorul răutăţii, şi, ca şi cum ar fi închipuindu-le, întru acestea vremea ticăloasei vieţii mele am cheltuit-o. 
Întru atîtea şi întru acest fel de răutăţi ţinut fiind eu, nenorocitul, către unele mai presus de fire şi prea-dumnezeieşti, către care cu adevărat şi Îngerii doresc să privească, am pus scop să mă apropii, o, Stăpînă, şi mă tem, nu cumva, ca un nevrednic, precum acela ce nu a fost îmbrăcat în haină de nuntă, să fiu aruncat întru întuneric după ce mi se vor lega mîinile şi picioarele şi, în loc de luminare şi de împărtăşirea Dumnezeiescului dar, să mă osîndesc cu locuinţa întunericului, cea potrivită mie. Dar ce să fac? Cu nevrednicie împărtăşindu-mă dintru prea-înfricoşatele Taine, sub nişte pedepse ca acestea, şi mai grele, aştept să mă supun; şi neîmpărtăşit de acestea de multe ori rămîn, şi multa nevrednicie înainte punînd-o, întru adîncul relelor care defaimă cad, şi aceloraşi munci, sau şi mai mari, şi aşa mă fac vinovat. 
Deci strîmte îmi sunt lucrurile despre amîndouă părţile. Pentru aceea către tine alerg, ajutorul cel cu totul nebiruit şi prea-tare, cu adevărat. Milostiveşte-te dar, Preacurată Stăpînă, asupra mea şi, folosind îndrăzneala cea de Maică spre Fiul tău şi Dumnezeu, cere-mi lăsare greşelilor celor strămoşeşti, şi nears de focul cel arzător şi luminător al făcătoarelor de viaţă Tainelor Lui pe mine arată-mă; deci mai vîrtos, ca ceea ce ai cîştigat voirea împreună alergătoare cu puterea mai presus de fire, învredniceşte-mă a mă curăţi şi a mă lumina cu împărtăşirea acestora; şi cealaltă vreme a vieţii mele întru pocăinţă, şi întru curăţie, şi întru smerenie povăţuieşte-mă să o trec, întru lucrări, întru cuvinte, întru gînduri, întru toate mişcările sufletului şi ale trupului; de-a pururea împreună fiind de faţă îndreptîndu-mă, ocrotindu-mă, povăţuindu-mă; puterile cele împotrivnice oprindu-le şi gonindu-le, şi, ca pe un rob, deşi netrebnic, al bunătăţii tale, în tot chipul grijindu-mă şi păzindu-mă. 
Aşa, Stăpînă prea-binecuvîntată, să nu întorci deşarte nevrednicile şi prea-ticăloasele mele cereri, ci şi întru viaţa aceasta de aici, şi întru ieşirea ticăloşitului meu suflet, şi întru Înfricoşata şi nemitarnica Judecată ce va să fie, fi-mi de faţă apărîndu-mă şi de toate cele împotrivnice izbăvindu-mă; ca, mîntuindu-mă cu darul tău, bine să te cuvîntez şi să te slăvesc pe tine; şi, cu strălucirile tale luminîndu-mă, către lauda, către slava, către închinăciunea prea-bunei, şi a-tot-lucrătoarei, şi a fericitei Treimi să mă întind întru toţi vecii. Amin.


RUGĂCIUNEA A ŞAPTEA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU 

Stăpînă prea-lăudată şi prea-bună, izvorul milei, adîncul iubirii de oameni, apa cea vie, ocrotitoarea păcătoşilor, limanul celor înviforaţi; ceea ce pe Dumnezeu fără de sămînţă în pîntece L-ai primit şi te-ai învrednicit a te face Maică a lui Dumnezeu; viţa cea adevărată, năstrapa cea de Mană primitoare, îndreptarea celor ce cad, scăparea tuturor şi viaţa a toată lumea, să nu te îngreţoşezi de mine, cel pîngărit, păcătos şi înverşunat,  iubitor de curvie şi iubitor de tulburare; cel lenevos cu socoteala, şi cu fapta, şi cu voirea, care curveşte viaţa mea am cheltuit-o; ci, ca o Maică a lui Dumnezeu iubitoare de oameni şi împreună-pătimitoare, apucînd mai înainte, primeşte cererea ce se aduce ţie din spurcatele mele buze şi milostiv fă-mi-L pe Judecătorul cu bine-primitele şi prea-bunele tale cereri, ale celei cu adevărat Preacurată şi a lui Dumnezeu Maică. Deschide-mi mie milostivirile Fiului tău celui iubitor de îndurări; roagă-te să treacă cu vederea greşelile mele; îndreptează gîndul meu către pocăinţă şi lucrător al poruncilor Lui iscusit arată-mă; şi să nu mă laşi pe mine să mă fac cîştigare sau mîncare a satanei celui de suflete stricător, ci înnoieşte-mă cu mijlocirea ta pe mine, care cu multe păcate acum m-am învechit, şi viaţa mea aceasta zdrenţuroasă îndrepteaz-o, ca, pe tine prea-bună mijlocitoare avîndu-te, fără de prihană înaintea Judecătorului să stau şi de munca cea înfricoşată să scap; şi al slavei Lui moştenitor să mă arăţi cu mijlocirea ta, pe care să o şi dobîndesc, prea-fără-de-prihană, roagă-L pe Făcătorul meu; Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.
Fecioară Stăpînă, Maica Domnului meu Iisus Hristos, ştiu că necurat sînt şi pîngărit, şi spurcat, şi nevrednic, că au covîrşit capul meu fărădelegile mele; că s-au înmulţit mai mult decît numărul nisipului mării; împuţitu-s-au şi au putrezit rănile sufletului meu din multele mele răutăţi. Ci vin la tine pocăindu-mă şi cad înaintea ta, mărturisind toate păcatele mele cele grele: Pe tine, Maica lui Dumnezeu, de multe ori te-am mîniat, spurcîndu-mă cu necurăţiile mele. Miluieşte-mă, ceea ce pe toţi cu iubire de oameni îi miluieşti, şi iartă-mă, şi să nu te scîrbeşti de mine, Stăpînă, nici să-ţi întorci faţa ta de la mine şi să mă întorc de la tine smerit, vai mie, vai mie! Nu, Stăpîna mea, să nu se bucure de mine întru aceasta vrăjmaşii mei, vai mie, vai mie! Deşteaptă-mi gîndul spre pocăinţă şi povăţuieşte-mă către calea mîntuirii, pe care, aflînd-o şi călătorind pe ea, să te am pe tine împreună călătoare, şi cu povăţuirea ta mă voi mîntui. 
Aşa Stăpînă, Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, frînge înima mea şi o smereşte pe dînsa, şi umple ochii mei de lacrimi duhovniceşti, şi luminează-i pe dînşii cu lumina solirilor tale, ca să nu adorm întru moarte. Stropeşte-mă cu isopul milei tale şi curăţeşte-mă pe mine; spală-mă cu darul tău cu lacrimile mele şi mai mult decît zăpada mă voi albi. Aşa, Maica Domnului meu Iisus Hristos, primeşte această ticăloasă mărturisire şi cerere a mea, şi ocîrmuieşte mintea mea, şi cealaltă vreme a vieţii mele nesmintită întru pocăinţă o păzeşte; şi, în vremea ieşirii smeritului meu suflet din trup, cînd în poartă voi grăi vrăjmaşilor mei - vai mie! - atunci arată-te mie, Stăpînă, cu ochiul tău cel milostiv, şi slobozeşte-mă de la amarii cercători şi întrebători şi de la cumpliţii strîngători de dajdii ai stăpînitorului veacului acestuia. Fi-mi mie ajutătoare, şi pierde toate zapisele păcatelor mele atunci, şi du-mă pe mine ne-ruşinat şi mîntuit la Divanul Fiului tău, şi al Tatălui Lui celui fără de început, şi al Preasfîntului Duh, al Uneia şi începătoarei de lumină şi de-o-fiinţă Treimi.
Iubitoare de bine, Maica iubitorului de oameni şi milostivului Dumnezeu, cea milostivă şi bună înduplecătoare a Celui bun şi îndurat, Care din tine Prunc S-a făcut mai presus de fire, Fecioară Stăpînă, pleacă urechea ta şi mă auzi dintru înălţimea slavei tale. Graiurile mele auzi-le, Preacurată; înţelege strigarea mea cea dintru adînc, ia aminte la glasul cererii mele celei dureroase, ajutătoarea mea şi nădejdea mea. Dă-mi cuvînt întru deschiderea gurii mele, ceea ce mi-ai dăruit viaţă cu mijlocirea ta, ca să vestesc măririle tale mai-nainte de a mă duce, căci acolo nu va fi cu putinţă să mă mărturisesc, după ce de aici voi fi încuiat în temniţa cea amară. Greşit-am, Preacurată, greşit-am; şi fărădelegile mele eu le cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Caută spre această mai de pe urmă a mea rugăciune şi mărturisire, a robului tău; dăruieşte-mi mie izvoare de lacrimi dureroase, care să se facă scăldătoare curăţitoare a sufletului. Spală-mi tina păcatelor mele. Sădeşte întru inima mea cea pietroasă sfînta frică a Fiului şi Dumnezeului tău. Să intre ea întru cele din lăuntrul meu, prin care mă voi chinui să nasc din durerosul meu suflet lacrimi curăţitoare, şi se va naşte întru mine duh mîntuitor. Norule al Soarelui celui prea-luminos, străluceşte-mi mie lumină gîndită, întunecatei şi beznoasei minţii mele, desfă şi goneşte negura cea groasă a gîndurilor mele cele rele şi viclene, ca întru alinare şi întru veselia luminii, strălucirii şi cercetării tale, să îţi jertfesc jertfă întreagă şi primită, pe care am făgăduit-o. Fiul tău şi Dumnezeul meu, Care nu a venit să cheme pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă, şi pe mine, nevrednicul, prin mijlocirea ta, să mă primească.
Mulţi sînt cei ce au păcătuit din veac, Preabună Stăpînă, mulţi cei ce au căzut, mulţi cei ce au întărîtat pe Fiul tău şi nu au păzit poruncile Lui, dar nu este nici unul pe care să nu-l fi covîrşit mulţimea fărădelegilor mele celor întru cunoştinţă; căci tot Aşezămîntul cel Vechi şi cel Nou a trîmbiţat faptele bune ale Drepţilor; şi necuvioasele lucrări şi fapte ale păcătoşilor şi ale celor fără-de-lege le-a vădit şi le-a mustrat; dar judecata cea din lăuntru a conştiinţei mele mai grea decît toate se vede că este, fiindcă poartă împrejur vrajba mai multor păcate. Mai lesnicioase şi mai uşoare sînt sarcinile relelor celor din veac păcătoşi, cît şi osînda celui ce a greşit întru necunoştinţă, decît a celui ce a păcătuit întru cunoştinţă. Poruncă şi lege a luat Adam, şi nu a păzit-o; dar încă nu avea, Preacurată, cercarea căderii şi a osîndirii altuia. Dar eu, înverşunatul, şi neînfrînatul, şi curvarul, cel ce am ştiut şi am cunoscut toate, şi m-am sîrguit a face răul, ce voi răspunde, ticălosul? Cu adevărat, nimic. Decît toţi ticăloşii mai ticălos m-am făcut: decît cei din Adam, decît Cain, decît Lameh, decît făcătorii de turn cei fără de minte, decît sodomitenii cei mistuiţi de foc, decît cei ce au pierit de potop în vremea lui Noe; decît osîndiţii egipteni cei răi mai osîndit. Decît toţi ticăloşii eu mai ticălos sînt, şi decît păcătoşii Noului Aşezămînt pe sine-mi mă ştiu mai păcătos. Căci, botezîndu-mă, m-am spurcat; spălîndu-mă, iarăşi m-am întinat; cinstit fiind cu vrednicia darului, eu cu necinstea păcatului m-am îmbrăcat; darul cinului monahicesc l-am netrebnicit. 
Deci care cuvînt, şi vreme, şi chip îmi va ajunge oare mie spre curăţirea acestor feluri de păcate ale mele? Că atîta este de nesuferit, Preasfîntă, noianul păcatelor mele; una ca aceasta este năvălirea răutăţilor mele. Ce să mă fac? Ce cale să apuc? Cea cerească este neumblată; cea pămîntească - strîmtă; cea de sub pămînt - cumplită; cea din mare - oprită. 
Vezi nevoie neaflată de minte? Vezi nedumerire nebiruită? Primejdie silnică! Încă puţin şi organul cuvîntului meu s-ar fi deşertat. Maica cea puternică a puternicului şi viului Dumnezeu, dă-mi mie, celui lipsit, mînă de ajutor. Minunează milele tale peste mine, ticălosul. Deşteaptă sufletul meu zicîndu-i: Mîntuirea ta sînt eu. 
Ajutătoarea mea şi sprijinitoarea mea eşti, Curată. Primeşte cererea nevrednicului robului tău. Cred, Preacurată, că poţi să faci aceasta. Mîntuieşte-mă tu, ceea ce eşti calea cea nerătăcită a celor ce se pocăiesc. Arată mai minunate milele tale întru mine, cel mai mişel şi mai ticălos decît toţi, nădejdea mea, Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu. Căci tu cunoşti gîndurile şi faptele mele, şi neputinţa firii mele celei smerite, şi înaintea ta îmi pun sufletul meu cel spurcat cu multe păcate şi cu gînduri necuvioase. Tu vezi, Stăpîna mea, bubele rănilor mele şi cugetele mele cele rele şi viclene. Tu dăruieşte-mi vindecare,  vărsînd peste dînsele picătura milostivirii tale celei iubitoare de oameni. Caută spre mine, Stăpîna mea, Născătoare de Dumnezeu, şi fă mie blînd şi milostiv pe Fiul Tău şi Împăratul tuturor, Care va să arate înaintea Îngerilor şi a oamenilor gîndurile şi faptele mele cele rele şi viclene. Că te primeşte pe tine ca pe o Maică iubitoare de oameni care soleşti pentru sufletul deznădăjduit, ca una ce eşti scăpare a păcătoşilor. Că întru acest fel te-a pus pe tine sprijin, şi scăpare, şi ajutor celor ca mine, păcătoşi, Fiul şi Dumnezeul tău; Căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte, şi cu Preasfîntul, şi bunul, şi de-viaţă-făcătorul Lui Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.


RUGĂCIUNEA A OPTA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Fecioară Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, mîntuirea cea de obşte a neamului creştinilor, tu, ca o Maică, nu ai încetat purtînd grijă de noi. Ci, ca o iubitoare de copii şi iubitoare de fii, de-a pururea ne dăruieşti nouă facerile tale de bine, mîntuindu-ne, acoperindu-ne, păzindu-ne, slobozindu-ne din primejdii, izbăvindu-ne de ispite, slobozindu-ne de mulţimea păcatelor; iar noi pentru aceasta mulţumim şi propovăduim darurile tale, nu ascundem facerile de bine, cîntăm cu mare glas minunile tale, purtarea ta de grijă o slăvim, pronia o mărim, ocrotirea ta o lăudăm, milosîrdia o slavoslovim. Şi pentru cele trecute, aducîndu-ne aminte de dăruirile tale cele mari şi din cîte primejdii ne-am izbăvit prin tine, această cîntare de mulţumită ca o datorie îţi aducem, care nu este întocmai vrednică de facerile tale de bine. Căci ce ar putea fi întocmai deopotrivă vrednic de acestea? Cu toate acestea, cutezînd noi, rugăm milosîrdia ta, ca să te milostiveşti asupra robilor tăi şi să soleşti către Dumnezeul nostru, Cel ce S-a născut dintru tine, să ne scoată pe noi din munca cea veşnică, ca să slăvim prea-sfîntul nume al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfîntului Duh, acum, şi pururea, şi în veci.
Vezi, o, Preasfîntă Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, cu cîte rele ne cuprinde pe noi şi ne ţine vicleanul şi prea-răul drac? Iată, în patimi prea multe şi nepovestite ne îndeamnă şi ne împinge pe noi! Deci, scoală-te şi să nu ne lepezi pînă în sfîrşit. Petru ce îţi întorci faţa ta şi uiţi sărăcia noastră? Risipeşte pîndirile celui rău şi viclean; ucide pe cei ce ne luptă pe noi; cu mijlocirea ta, încetează urgia lui Dumnezeu, cea ridicată asupră-ne pentru multele noastre greşeli; ca, după ce se va adăuga şi aceasta lîngă multele faceri de bine ale tale, să slăvim prea-sfîntul nume al Fiului tău şi Dumnezeului nostru, deopotrivă cu al celui fără de început al Său Părinte, împreună cu al celui fără de început şi Dumnezeiesc Duh.
Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Mîntuitorul Hristos, Dumnezeul nostru, spre tine îmi pun toată nădejdea şi întru tine mă bizui, ceea ce eşti mai înaltă decît toate Puterile cele cereşti. Păzeşte-mă, Preacurată, cu Dumnezeiescul tău dar, şi viaţa mea ocîrmuieşte-o, şi către sfîntă voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru povăţuieşte-o. Dăruieşte-mi lăsare greşelilor. Fi-mi mie scăpare, acoperămînt şi sprijin, şi de mînă călăuzitoare, trecîndu-mă la viaţa cea veşnică. Şi, în ceasul morţii, Stăpînă, Stăpînă, să nu mă părăseşti pe mine, ci grăbeşte-te spre ajutorul meu şi răpeşte-mă din amara tiranie a dracilor; căci ai, pe lîngă voire, şi putere, ca o bună Maică a lui Hristos, Dumnezeului nostru, tu singură, Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, cea prea-înaltă peste tot pămîntul; şi noi pe tine, Mireasă Dumnezeiască, cu credinţă bine te cuvîntăm, cu dorire te cinstim, şi cu frică ţie ne închinăm, şi pe tine de-a pururea te mărim, şi cu cinste te fericim. Că tu eşti cinste a cinstirilor, şi laudă a laudelor, şi înălţime a înălţimilor.
Ci, o, Stăpînă, mîngîierea mea cea de la Dumnezeu, Dumnezeiască rouă, răcorire a arşiţei dintru mine, picătura cea de Dumnezeu izvorîtoare a inimii mele celei uscate, făclia cea prea-strălucită a sufletului meu celui întunecat, povăţuirea nedumeririi mele, puterea neputinţei mele, îmbrăcarea goliciunii mele, bogăţia sărăciei mele, tămăduirea nevindecatelor mele răni, ştergerea lacrimilor, încetarea suspinurilor, prefacerea primejdiilor, uşurarea chinurilor, dezlegarea legăturilor mele, nădejdea mîntuirii mele. Auzi rugăciunile mele, îndură-te spre suspinurile mele şi primeşte tînguirile mele. Miluieşte-mă, plecîndu-te spre lacrimile mele. Milostiveşte-te spre mine ca o Maică a iubitorului de oameni Dumnezeu. Caută şi pleacă-te spre rugăciunea mea. Împlineşte dorirea mea cea însetată şi împreunează-mă pe mine cu cei de un neam şi împreună robi în pămîntul celor blînzi, în corturile Drepţilor, în ceata Sfinţilor; şi învredniceşte-mă pe mine, părtinirea tuturor, şi bucuria tuturor, şi dulceaţa cea săţioasă, ca împreună cu tine să mă veselesc. 
Acestea mă rog ţie, întru bucuria aceea cu adevărat nespusă a lui Dumnezeu şi Împăratului celui născut din tine să intru, şi în cămara Lui de Mire cea netîlcuită, şi întru desfătarea cea neîncetată şi fără de saţiu, şi întru neînserata şi nemărginita Lui Împărăţie. 
Aşa, Stăpîna mea. Aşa, scăparea mea, viaţa şi sprijinul, arma şi lauda, nădejdea şi tăria mea, dă-mi mie împreună cu tine să mă îndulcesc de nepovestitele şi necuprinsele dăruiri ale Fiului tău întru petrecerea cea cerească; căci ai, Stăpînă, ştiu că ai, puterea împreună alergătoare cu voirea, ca o Maică a Celui prea-înalt. Pentru aceasta îndrăznesc. Deci să nu mă lipsesc, Doamnă Preacurată, de aşteptarea mea, ci să o dobîndesc pe aceasta, Mireasă Dumnezeiască, ceea ce ai născut mai presus de cuvînt Aşteptarea tuturor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi Stăpîn; Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte, şi cu Preasfîntul, şi bunul, şi de viaţă făcătorului Său Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.


RUGĂCIUNEA A NOUA CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Ci, o, Fecioară Stăpînă, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Doamna mea cea cu totul slăvită, cea prea-cu-totul bună; cea mai înaltă decît Cerurile; cea mai prea-curată decît strălucirile, decît razele, decît sclipirile soarelui; cea mai cinstită decît Heruvimii şi cu neasemănare mai proslăvită decît toate oştile cele cereşti; nădejdea Strămoşilor, slava Proorocilor, lauda Apostolilor, propovăduirea Mucenicilor, bucuria Cuvioşilor, strălucirea nevoitorilor; cădelniţă de aur, sfeşnic de lumină purtător, năstrapa ceea ce ai purtat Mana cea cerească, chivotul cel adevărat, carte de Dumnezeu scrisă. O, rug cu totul nears, locul cel desfătat, toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit! Toiag te-ai arătat cu adevărat şi floare ai pe Fiul tău, Hristos al nostru, adevăratul Dumnezeu şi Făcător al meu. Tu pe Dumnezeu şi Cuvîntul, după trup L-ai născut, mai înainte de naştere feciorind, după naştere fecioară rămînînd; şi ne-am împăcat cu Dumnezeu, Hristosul meu şi Fiul tău. Tu eşti ajutătoarea păcătoşilor şi a celor fără de ajutor, tu eşti liman al celor ce se viscolesc, mîngîierea lumii. Tu - sprijin sărmanilor şi izbăvirea robiţilor. Tu eşti întărirea monahilor şi nădejdea mirenilor. Tu - răbdarea văduvelor, sprijinul şi acoperămîntul lor; şi lauda fecioarelor, cununa şi veselia lor. Fiică cinstită şi Stăpînă, Împărăteasă Doamnă, sub aripile tale acoperă-mă pe mine, păzeşte-mă ca să nu se laude asupra mea satana, ucigaşul de oameni, şi să nu se înalţe asupra mea pîngăritul meu vrăjmaş. Că tu, Preacurată, eşti limanul meu, ajutătoare şi ocrotitoare, şi altă scăpare nu cunosc, Stăpînă. 
Rogu-te, pe tine, Stăpînă, cu multe lacrimi, să nu mă lepede Fiul tău cel dulce, Făcătorul şi Ziditorul, pentru păcatele cele multe ce am lucrat. Mijloceşte, Preacurată, către Fiul tău şi Ziditorul, să-mi dea dezlegare multelor mele greşeli, să nu mă taie pe mine, curvarul, ca pe smochinul cel neroditor, ci mai vîrtos să-mi dea vreme spre pocăinţă. Şi-ţi cer să-l faci pe netrebnicul robul tău a intra în curţile acelea ale Sfinţilor, unde nu sînt lacrimi, nici necazuri, nici scîrbă, nici moarte, nici muncă, nici strîmtorare, ci bucurie nesfîrşită, desfătare a Drepţilor şi veselie neîncetată, viaţă care nu are sfîrşit, răsfăţare şi bucurie, slavă şi strălucire. 
Şi umple-mi gura de darul îndulcirii tale, şi mişcă-mi limba mea şi buzele mele spre a te lăuda pe tine cu suflet bucuros şi cu inimă osîrdnică şi a-ţi cînta acea viersuire de laudă îngerească pe care Gavriil a strigat-o către tine, Maică Fecioară. Învredniceşte pe smeritul robul tău, Fecioară, a se izbăvi de patimi şi de tot păcatul. Risipeşte tot gîndul care adeseori năpădeşte asupră-mi de la diavolul ca să prăpăstuiască prea-ticălosul meu suflet în tartarul iadului. Izbăveşte-mă, Preasfînta mea, din cursele lui; dă-mi frica de Dumnezeu şi dragostea ta, Fiică; voire cuviincioasă de Dumnezeu şi viaţă curăţită; dragostea cea către Domnul meu şi către aproapele; răbdare, smerenie, înfrînare, ajunare, lacrimi de umilinţă curăţitoare, Fecioară; aducere aminte de muncile acelea înfricoşate şi întoarcere de la răutăţile acelea pe care le-am lucrat eu, ticălosul; că din voire, precum ştii, Maică Fecioară, nu îmi este mie nădejde de mîntuire. Mi-am stricat şi mi-am netrebnicit sufletul meu şi trupul; din fragedă tinereţe m-am făcut, ticălosul, vas pîngărit, netrebnic, stricat; cu totul am urmat eu, ticălosul, lui veliar, cu gîndurile, şi cu lucrurile, şi cu faptele cele necuvioase. Pînă acum, o, Fecioară,  cel urîcios mă trage la voile lui. Vai mie, ticălosului! Mereu mă pîndeşte prea-răul şi vicleanul, şi-mi trimite gînduri rău-voitoare şi săvîrşitoare de rău, şi nu pot să le sufăr; căci obiceiul rău al păcatului l-am deprins şi poate de abia voiesc cîndva a mă deştepta. Jurăminte înfricoşate şi făgăduinţe fac, ticălosul, din toată inima mea Fiului şi Dumnezeului tău. Zic: «Lasă-mi mie, Stăpîne, păcatele mele, şi mă făgăduiesc şi pun început de acum să nu mai greşesc Ţie.» O, îndelungă răbdarea ta, dătătorule de viaţă, Hristoase al meu! O, cum suferă, Stăpînă, milosîrdul tău Fiu, văzîndu-mi nebăgarea de seamă şi jurămintele cele strîmbe, minciuna cea fără de măsură pe care am agonisit-o eu, ticălosul! Că îndată ce am pus început şi m-am făgăduit­ - vai mie, pentru netemerea şi nebăgarea de seamă! - iarăşi la cele dintîi şi la cele mai rele mă întind eu, întinatul şi mincinosul; şi, precum cîinele dacă se satură, varsă şi către a sa vărsătură iarăşi se întoarce şi aleargă, aşa şi eu merg întorcîndu-mă la cele dinapoi, nicidecum întru simţire venindu-mi, prea-ticălosul! Încă şi întru deznădăjduire de multe ori veliarul mă aruncă pe mine, Preasfînta mea; pentru aceea ajută-mi mie! Să nu mă laşi pe mine, Stăpînă, să mă fac bucurie celui rău şi viclean, Preacurată, ci răpeşte-mă din mîinile amăgitorului celui viclean şi rău-meşteşugăreţ, şi rob al Fiului tău fă-mă, Fecioară, şi iarăşi vas de bună treabă al Preasfîntului Duh, Celui ce te-a umbrit pe tine în vremile cele mai de pe urmă. Şi mîntuieşte-mă, Prealăudată, precum voieşti şi precum ştii, şi dă-mi ca să te slăvesc şi să zic din inimă: Bucură-te, cîntarea Heruvimilor şi lauda Îngerilor; bucură-te, pacea şi bucuria neamului omenesc; bucură-te, raiule al desfătării; bucură-te, pomul vieţii; bucură-te, zidul credincioşilor, limanul celor ce se primejduiesc; bucură-te, chemarea lui Adam; bucură-te, izbăvirea Evei; bucură-te, izvorul darului şi al nemuririi; bucură-te, izvor necheltuit al Sfîntului Duh; bucură-te, Biserică prea-Dumnezeiască; bucură-te, scaunul Domnului; bucură-te, Curată, ceea ce ai zdrobit capul balaurului începător al răutăţii şi întru adînc l-ai aruncat legat; bucură-te, scăparea celor necăjiţi şi împilaţi; bucură-te, izbăvirea blestemului, care bucurie lumii ai arătat prin Naşterea ta, Fecioară prea-fără-prihană; bucură-te, Maica lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu; Căruia se cuvine slava şi cinstea, şi închinăciunea şi lauda, acum, şi pururea, şi totdeauna. Amin, în veci.

RUGĂCIUNEA A ZECEA MĂRTURISITOARE CĂTRE NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Fecioară Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, care pe Dumnezeu-Cuvîntul după trup L-ai născut, ştiu, ştiu cu adevărat că nu este cu cuviinţă, nici după vrednicie ca eu, cel atît de prea-curvar, să privesc curata icoană a ta, a celei fără-prihană şi pururea-Fecioară, a celei ce şi trupul tău şi sufletul îl ai curat şi neîntinat, să o privesc cu ochi întinaţi şi să o sărut sau să mă rog cu buze necurate şi pîngărite. Căci cu dreptate este ca eu, cel atît de prea-curvar, să fiu urît şi lepădat de la curăţia ta; dar, de vreme ce pentru aceasta Dumnezeu, pe Care tu L-ai născut, S-a făcut Om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, îndrăznind şi eu, vin la tine cu lacrimi rugîndu-mă. Primeşte mărturisirea mea de acum, a greşelilor mele celor multe şi grele, şi o du unuia-născut Fiului tău şi Dumnezeu, făcînd rugăciune ca să fie milostiv spre netrebnicul şi ticăloşitul meu suflet; căci pentru mulţimea fărădelegilor mele sînt oprit a căuta către Dînsul şi a-mi cere iertare. Pentru aceasta te pun pe tine înainte solitoare şi mijlocitoare, căci cu multe şi mari dăruiri m-ai îndulcit de la Dumnezeu, Ziditorul meu, şi uitînd de toate eu, ticălosul şi nemulţumitorul, după cuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele cele fără de minte şi m-am asemănat lor; sărac fiind de fapte bune şi bogat în patimi, de ruşine plin, de Dumnezeiasca îndrăzneală lipsit, de la Dumnezeu osîndit, de Îngeri plîns, de draci batjocorit, urît fiind de oameni, de conştiinţă mustrat, de faptele mele cele rele ruşinat, şi, mai înainte de moarte, mort fiind; şi, mai înainte de judecată, însumi osîndit; şi, mai înainte de munca cea fără de sfîrşit, sînt cuprins de deznădăjduire, însumi judecat. 
Pentru aceea dar, la a ta singură sprijinire cea prea-fierbinte scap, Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, eu, cel ce sînt dator cu o mie de talanţi; eu, cel ce curveşte am cheltuit părinteasca avuţie cu curvele, cel ce am curvit mai mult decît curva; cel ce am nelegiuit mai mult decît Manasi; cel ce mai mult decît bogatul m-am făcut nemilostiv; eu, robul cel îndrăcit cu gîtlejul, încăperea gîndurilor celor rele şi viclene, vistiernicul cuvintelor celor ruşinoase şi spurcate, cel plin de toată necurăţia şi de toată lucrarea cea bună străin.
Miluieşte smerenia mea, prea-neîntinată, îndură-te spre neputinţa mea, Preacurată. Mare îndrăzneală ai către Cel ce S-a născut dintru tine ca nimeni altul. Toate le poţi, ca o Maică a lui Dumnezeu. Toate îţi sînt cu putinţă, ca ceea ce eşti mai înaltă decît toate zidirile. Nimic nu-ţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi. Să nu treci cu vederea lacrimile mele; să nu te scîrbeşti de suspinurile mele; să nu lepezi durerea inimii mele; să nu ruşinezi aşteptarea mea cea spre tine; ci, cu rugăciunile tale cele de Maică, silind milosîrdia nesilită a bunului tău Fiu şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine, ticăloşitul şi nevrednicul robul tău, ca frumuseţea cea dintîi şi de demult a sufletului iarăşi să o dobîndesc, şi grozăvia patimilor să o lepăd, şi să mă slobozesc de păcate, şi să mă fac rob dreptăţii, şi să mă dezbrac de stricăciunea dezmierdării celei trupeşti, şi să mă îmbrac cu sfinţenia curăţiei celei sufleteşti, şi să mor lumii şi să viez faptei bune; şi, cînd călătoresc eu, împreună cu mine să călătoreşti; cînd înot pe mare, împreună cu mine să înoţi; de-a pururea cînd mă luptă pe mine dracii, să îi biruieşti; cînd priveghez, să mă întăreşti; cînd dorm, să mă păzeşti; cînd mă necăjesc, să mă încurajezi; cînd mă împuţinez cu sufletul, să mă mîngîi; cînd sînt slab, să mă întăreşti; cînd sînt nedreptăţit, să mă izbăveşti; cînd sînt clevetit, să mă dezvinovăţeşti; cînd la moarte mă primejduiesc, degrab să mă întîmpini; înfricoşător vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevăzuţi totdeauna pe mine să mă arăţi, ca să cunoască toţi dracii cei ce cu nedreptate mă tiranisesc al cui rob sînt eu.
Aşa, Preasfîntă Stăpîna mea, Născătoare de Dumnezeu, auzi această prea-ticăloasă rugăciune a mea şi să nu mă ruşinezi de la aşteptarea mea, nădejdea tuturor marginilor pămîntului. Fierberea trupului meu, stinge-o; viforul cel prea-sălbatic ce se ridică în sufletul meu din mînia cea fără-de-vreme, îmblînzeşte-l; îngîmfarea şi trufia tinereţelor mele celor deşarte din mintea mea, pierde-le; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor rele şi viclene şi asupririle cele din fiecare zi ale cugetelor celor necurate din inima mea, împuţinează-le; deprinde-mi limba mea să grăiască cele folositoare; învaţă ochii mei să vadă drept îndreptarea faptei bune; picioarele mele fă-le să alerge fără de împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mîinile mele găteşte-le să se sfinţească, ca cu vrednicie să se ridice către Cel prea-înalt; curăţeşte-mi gura, ca cu îndrăzneală să chem Tată pe Dumnezeu cel înfricoşat şi Preasfînt. Deschide-mi urechile mele ca să aud simţitor şi gînditor cuvintele cele mai dulci decît mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi; primindu-le, să le împlinesc, fiind întărit de tine. Dă-mi mie vreme de pocăinţă şi gînd de întoarcere. De moartea cea grabnică slobozeşte-mă. De conştiinţa ce mă osîndeşte pe mine izbăveşte-mă. Stai lîngă mine la sfîrşit, în vremea despărţirii smeritului meu suflet de acest trup ticălos, sila aceea nesuferită domolind-o, durerea aceea negrăită uşurînd-o, strîmtorarea aceea nemîngîiată mîngîind-o, de întunecatele chipuri ale dracilor izbăvindu-mă, de la darea de seamă cea prea-amară a vameşilor văzduhului şi de la stăpînitorii întunericului scoţîndu-mă; zapisele multelor mele păcate rupîndu-le, lui Dumnezeu iubit făcîndu-mă şi fericitei stării Lui celei de-a dreapta la Înfricoşatul Divan învrednicindu-mă, de muncile cele veşnice şi nesuferite izbăvindu-mă şi al bunătăţilor celor de-a pururea vecuitoare şi nestricăcioase moştenitor făcîndu-mă.
Această mărturisire o aduc ţie, Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mîngîierea sufletului meu, nădejdea şi ocrotirea mea cea după Dumnezeu; pe care cu blîndeţe şi cu milostivire primeşte-o, şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului, învrednicindu-mă pe mine, în veacul acesta de acum, fără de osîndă să mă împărtăşesc cu Preacuratul Trup şi Sînge al Fiului şi Dumnezeului tău, iar în cel ce va să fie, de dulceaţa Cinei celei cereşti, de desfătarea Raiului, şi de Împărăţia lui Dumnezeu, întru care este sălăşluirea tuturor celor ce se veselesc. Ca, dobîndind bunătăţile acestea eu, nevrednicul, să slăvesc în veacul veacului numele cel prea-cinstit şi mult încuviinţat al Fiului şi Dumnezeului tău, Care primeşte pe toţi cei ce din tot sufletul se pocăiesc, pentru care te-a făcut pe tine a tuturor păcătoşilor mijlocitoare şi chezăşuitoare, şi prin tine, prea-lăudată şi prea-bună Stăpînă, mîntuind toată firea celor muritori, care laudă şi binecuvintează pe Tatăl, şi pe Fiul, şi pe Sfîntul Duh, pe Preasfînta şi cea de o fiinţă Treime, totdeauna, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.


RUGĂCIUNEA A UNSPREZECEA CĂTRE PREASFÎNTA NĂSCĂTOAREA DE DUMNEZEU

Fecioară Stăpînă, Născătoare de Dumnezeu, care pe Cuvîntul cel unul-născut al lui Dumnezeu, pe Făcătorul şi Stăpînul a toată zidirea cea văzută şi gîndită, pe unul din Treime Dumnezeu, Dumnezeu şi Om mai presus de fire şi de cuvînt L-ai născut; sălăşluirea Dumnezeirii, încăperea a toată sfinţenia şi darul întru care a locuit toată plinirea Dumnezeirii trupeşte, cu bună voinţa lui Dumnezeu şi Tatălui şi cu împreună-lucrarea Sfîntului Duh; ceea ce eşti mai înaltă şi mai covîrşitoare decît toată zidirea, cu neasemănare încununată cu împărătească şi de Dumnezeu încuviinţată vrednicie; slava, şi desfătarea, şi veselia cea negrăită a Îngerilor, cununa cea împărătească a Apostolilor şi a Proorocilor, bărbăţia cea mai presus de fire şi minunată a Mucenicilor; pricina luptelor lor, şi a biruinţei, şi a cununilor celor pentru chinuri, şi mijlocitoarea răsplătirilor celor de-a pururea vecuitoare şi cu Dumnezeiască cuviinţă; cinstea şi slava cea mai presus de cinste a cuvioşilor, povăţuitoarea şi învăţătoarea cea nerătăcită a liniştii, uşa descoperirilor şi a tainelor celor duhovniceşti, izvorul Luminii, poarta Vieţii celei veşnice, rîul cel nesecat al milei, marea cea ne-sfîrşită a tuturor Dumnezeieştilor daruri şi minuni; de tine avem trebuinţă şi pe tine te rugăm, Maica cea prea-împreună-pătimitoare a Stăpînului celui iubitor de oameni: Milostiveşte-te spre noi, smeriţii şi nevrednicii robii tăi; caută cu blîndeţe spre robirea şi smerenia noastră; vindecă zdrobirile sufletelor şi ale trupurilor noastre. Pe vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi risipeşte-i; turn de tărie, armă de război, tabără tare, şi voievod, şi înainte-luptător nebiruit fă-te nouă, nevrednicilor, de către faţa vrăjmaşilor noştri. Arată întru noi astăzi milele tale şi minunile cele de demult. Arată vrăjmaşilor noştri celor fără-de-lege că singur Împărat şi Stăpîn este Fiul Tău şi Dumnezeu şi că tu, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, cea care pe adevăratul Dumnezeu după trup L-ai născut, toate le poţi şi ai vîrtute să şi lucrezi cîte voieşti, în Cer şi pe pămînt. 
Dăruieşte, Stăpînă, tuturor, cererile cele spre folos fiecăruia: celor bolnavi, sănătate; celor din mare, alinare şi ocîrmuire; cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte şi îi păzeşte; pe cei robiţi, de amara robie izbăveşte-i; mîngîindu-i pe cei scîrbiţi; uşurînd sărăcia şi toată altă răutate trupească; izbăvind pe toţi de bolile şi de patimile cele sufleteşti cu ocrotirile şi mijlocirile tale cele nevăzute, pentru ca, bine şi fără de poticnire săvîrşind calea vieţii acesteia vremelnice, veşnicele bunătăţi, prin tine, întru Împărăţia Cerurilor să le dobîndim. 
Izbăveşte, Stăpînă, cu solirile tale, turma ta aceasta, care mai ales ţie-ţi este afierosită, şi toată cetatea şi laturile ei: de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea celor de altă seminţie şi de războiul cel dintre noi; şi toată urgia care cu dreptate este pornită asupra noastră întoarce-o cu bunăvoirea şi cu darul unuia-născut Fiului şi Dumnezeului tău; Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu cel fără de început al Lui Părinte şi cu cel împreună vecuitor şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.