1. 
Întelepciunea adevărată; îndemn spre dreptate, fără care nu este întelepciune.

1. Iubiti dreptatea, judecători ai pământului; cugetati drept despre Domnul si căutati-L cu inimă smerită,
2. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc si Se arată celor care au credintă în El.
3. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, si puterea Lui, când Îl ispitesti, mustră pe cei fără de minte.
4. Întelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean si nu sălăsluieste în trupul supus păcatului.
5. Duhul cel Sfânt, povătuitorul oamenilor, fuge de viclesug, Se depărtează de mintile fără de pricepere si Se dă în lături când se apropie fărădelegea;
6. Întelepciunea este duh iubitor de oameni si nu lasă nepedepsit pe cel care huleste prin vorbele sale, căci Dumnezeu este martor gândurilor celor mai ascunse si pătrunde fără gres inimile si aude toate cuvintele.
7. Duhul lui Dumnezeu umple lumea, El cuprinde toate si stie orice soaptă.
8. Pentru aceea, cel care grăieste lucruri nedrepte nu poate să se ascundă si dreptatea răzbunătoare nu-l uită.
9. Căci chibzuintele nelegiuitului vor fi cercetate si zvonul vorbelor sale va ajunge până la Domnul spre pedeapsa strâmbătătilor sale.
10. O ureche geloasă aude totul si sunetul soaptelor nu-i scapă.
11. Păziti-vă deci de vorbele cârtitoare si desarte si feriti limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă si gura mincinoasă aduce sufletului moarte.
12. Nu vă grăbiti moartea prin rătăcirile vietii voastre si nu vă atrageti pieirea prin fapta mâinilor voastre.
13. Căci Dumnezeu n-a făcut moartea si nu se bucură de pieirea celor vii.
14. El a zidit toate lucrurile spre viată si făpturile lumii sunt izbăvitoare; întru ele nu este sământă de pieire si moartea n-are putere asupra pământului.
15. Dreptatea este nemuritoare, iar nedreptatea aduce moarte.
16. Dar cei necredinciosi îsi atrag moartea cu mâinile si cu glasul, se uită la ea ca la o prietenă, sunt pătimasi după ea si au făcut legătură cu ea si cu adevărat vrednici sunt să fie ai ei.

2.
Petrecerea necredinciosilor care nu au nădejde în viata vesnică. Prigonirea celui drept si urmările răului.

1. Cei care cugetă nedrept si-au zis în sine: "Viata noastră este scurtă si tristă si omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaste cine l-ar izbăvi de seol.
2. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem si după viata aceasta vom fi ca si cum n-am fi fost niciodată; căci fum este suflarea din nările noastre si cugetarea o scânteie care se aprinde din miscarea inimii noastre.
3. Când se va stinge, trupul nostru se va face cenusă si duhul se va risipi ca aerul cel usor.
4. Numele nostru se va uita cu vremea si nimeni nu-si va aduce aminte de lucrurile noastre si viata noastră va trece ca urma norului si se va risipi ca negura, pe care o alungă razele soarelui si căldura lui o îngreuiază.
5. Ca umbra de trecătoare este viata noastră si sfârsitul ei este fără înapoiere, că s-a pecetluit si nimeni nu mai vine înapoi.
6. Veniti deci si să ne desfătăm cu bunătătile cele de acum si de făpturi să ne folosim cu toată căldura tineretii.
7. Să avem din belsug vinuri scumpe si miresme si să nu lăsăm să treacă florile de primăvară.
8. Să ne încununăm cu flori de trandafir, până nu se vestejesc.
9. Nimeni dintre noi să nu lipsească de la petrecerile noastre, să lăsăm pretutindeni semnele veseliei noastre, căci aceasta este partea si menirea noastră.
10. Să asuprim pe cel sărac si drept, să nu ne fie milă de văduvă, si de căruntetile bătrânului încărcat de ani să nu ne rusinăm.
11. Puterea noastră să fie legea dreptătii noastre, că ce este slab nu este de nici un folos.
12. Să vânăm pe cel drept, fiindcă ne stinghereste si se împotriveste isprăvilor noastre si ne scoate vină că stricăm legea si ne învinovăteste că nu umblăm cum am fost învătati din copilărie.
13. El se face pe sine că are cunostintă despre Dumnezeu si se numeste: fiul Domnului.
14. El este pentru noi ca o osândă a gândurilor noastre si ne este greu chiar când ne uităm la el.
15. Căci viata lui nu seamănă cu viata celorlalti si cărările lui sunt schimbate.
16. Înaintea lui suntem socotiti ca necurati si de căile noastre se fereste ca de o spurcăciune; el fericeste sfârsitul celor drepti si se laudă că are pe Dumnezeu drept tată.
17. Deci să vedem dacă cuvintele lui sunt adevărate si să cercetăm ce i se va întâmpla iesind din această viată.
18. Căci dacă dreptul este fiul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl va apăra si-l va scoate din mâna potrivnicilor săi.
19. Să-l încercăm cu ocări si cu chinuri, ca să vedem cât este de răbdător si să încercăm suferinta lui.
20. Să-l dăm unei morti de ocară căci, după vorba lui, Dumnezeu va avea grijă de el".
21. Acestea sunt gândurile lor, dar ei se amăgesc, viclenia lor i-a orbit.
22. Ei nu cunosc tainicele puneri la cale ale lui Dumnezeu, ei n-au nădejde în răsplata sfinteniei si nu cred că sufletele curate vor avea. cununa lor.
23. Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune si l-a făcut după chipul fiintei Sale.
24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume si cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.

3.
Fericirea dreptilor si pedepsirea păcătosilor.

1. Sufletele dreptilor sunt în mâna lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele.
2. În ochii celor fără de minte, dreptii sunt morti cu desăvârsire si iesirea lor din lume li se pare mare nenorocire.
3. Si plecarea lor dintre noi, un prăpăd, dar ei sunt în pace.
4. Chiar dacă, în fata oamenilor, ei au îndurat suferinte, nădejdea lor este plină de nemurire.
5. Si fiind pedepsiti cu putin, mare răsplată vor primi, căci Dumnezeu i-a pus la încercare si i-a găsit vrednici de El.
6. Ca pe aur în topitoare, asa i-a lămurit, si ca pe o jertfă de ardere întreagă i-a primit.
7. Străluci-vor în ziua răsplătirii si ca niste scântei care se lasă pe miriste, asa vor fi.
8. Judeca-vor neamurile si stăpâni vor fi peste popoare si Domnul va împărăti întru ei, în veci.
9. Ei vor întelege adevărul, ca unii care si-au pus încrederea în Domnul; cei credinciosi vor petrece cu El în iubire, căci harul si îndurarea sunt partea alesilor Lui.
10. Cei nelegiuiti vor fi pedepsiti după cugetul lor cel viclean, pentru că nu le-a păsat de cel drept, iar de Dumnezeu s-au depărtat.
11. Defăimătorii întelepciunii si ai învătăturii sunt ticălosi, si nădejdea lor este desartă si ostenelile lor fără de folos si lucrurile lor netrebnice.
12. Femeile lor sunt fără de minte si copiii lor sunt stricati si spita lor este blestemată.
13. Drept aceea, fericită este cea stearpă care nu s-a pângărit si care n-a cunoscut pat cu păcat; ea va avea roadă la cercetarea sufletelor.
14. Tot asa famenul ale cărui mâini n-au săvârsit fărădelegea si împotriva Domnului n-a gândit cele rele; el va primi aleasă plată pentru credinta lui si în templul Domnului locul cel mai de dorit.
15. Căci roada bunelor osteneli este slăvită si rădăcina întelepciunii n-are pieire.
16. Fiii desfrânatilor nu vor avea desăvârsire si sământa iesită din patul nelegiuit se va stinge.
17. Că de vor si avea viată lungă, nu vor fi de nici o treabă si bătrânetile lor, la urmă de tot, vor fi fără cinste.
18. Iar de vor muri de timpuriu, vor fi fără nădejde si fără mângâiere vor fi în ziua judecătii,
19. Căci neamul celui nedrept are sfârsit groaznic.

4.
Ce trebuie crezut despre moartea cea timpurie a dreptilor si despre soarta păcătosilor.

1. Mai bine este să nu ai copii, dar să ai bunătate, căci pomenirea bunătătii este nemuritoare; si Dumnezeu o stie si oamenii o cunosc.
2. Când este de fată, o urmezi si când s-a dus, îti pare rău după ea. Bunătatea poartă vesnică cunună, vesnic biruitoare, iesind fără pată din lupte câstigate.
3. Multimea pruncilor la cei nelegiuiti nu este de nici un folos; din mlăditele lor spurcate nu se va înfige rădăcină în adânc si nu vor avea temei nezdruncinat.
4. Chiar dacă se vor îmbrăca vremelnic întru ramuri, fiind fără temeinicie, se vor zgudui de vânt si se vor dezrădăcina de puterea vijeliei.
5. Ramurile lor vor fi frânte mai înainte de vârsta deplină, rodul lor va fi netrebnic, crud la mâncare si de nimic bun,
6. Fiindcă pruncii născuti din somnul necurat sunt martori ai nelegiuirii părintilor, când stai să-i cercetezi.
7. Cel drept, chiar când apucă să moară mai devreme, dă de odihnă.
8. Bătrânetile cinstite nu sunt cele aduse de o viată lungă, nici nu le măsori după numărul anilor.
9. Întelepciunea este la om adevărata căruntete si vârsta bătrânetilor înseamnă o viată neîntinată.
10. Plăcut fiind lui Dumnezeu, Domnul l-a iubit si, fiindcă trăia între păcătosi, l-a mutat de pe pământ.
11. A fost răpit, ca răutatea să nu-i schimbe mintea sa, înselăciunea să nu-i amăgească sufletul.
12. Căci vraja viciului întunecă cele bune si ameteala poftei schimbă gândul cel fără de răutate.
13. Ajungând curând la desăvârsire, dreptul a apucat ani îndelungati.
14. Sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată din mijlocul răutătii.
15. Neamurile văd, dar nu pricep nimic si nu-si bat capul cu asa ceva, că adică harul lui Dumnezeu si mila Lui sunt cu alesii Săi si că poartă grijă de sfintii Săi.
16. Dreptul care moare osândeste pe nelegiuitii care trăiesc, iar tineretea ajunsă la grabnică desăvârsire osândeste lungile bătrâneti ale celui nedrept.
17. Vor vedea sfârsitul înteleptului, dar nu vor întelege ce sfat a avut Dumnezeu cu el si pentru ce l-a pus bine pentru Sine.
18. Vor vedea si-si vor bate joc, dar Domnul îi va face de ocară.
19. Căci vor fi pe urmă hoit fără de cinste, printre morti, întru rusine, în veac de veac; Domnul îi va zdrobi si, muti, îi va azvârli cu capul în jos, îi va zgudui din temelie si vor pieri până la cel mai mic; chinul îi va măcina si pomenirea lor se va sterge.
20. Vor veni înspăimântati de stiinta păcatelor lor si fărădelegile lor îi vor mustra fată în fată.

5.
Căinta cea prea târzie a păcătosilor; fericirea dreptilor si pedepsirea necredinciosilor.

l. Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit si au dispretuit ostenelile sale.
2. Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică si se vor minuna de minunea mântuirii dreptului.
3. Ei vor zice, căindu-se în inima lor si gemând întru strâmtorarea duhului lor: "Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură si tinta ocărilor noastre.
4. Nebunii de noi! Am socotit viata lui o nebunie si moartea lui o ticălosie.
5. Si iată cum a fost socotit între fiii lui Dumnezeu si partea lui între sfinti!
6. Asadar noi am rătăcit de la calea adevărului si lumina dreptătii n-a strălucit pentru noi si nouă soarele nu ne-a răsărit.
7. Ne-am săturat de cărările fărădelegii si ale pierzării; am străbătut pustietăti neumblate, iar calea Domnului n-am cunoscut-o.
8. Ce folos ne-a adus trufia? La ce ne-a slujit bogătia Si toată fala ei?
9. Toate acestea au trecut ca umbra si ca o veste care se duce pe aci încolo.
10. Au trecut la fel cu corabia care răzbate marea învolburată si a cărei urmă în apă nu poti s-o mai găsesti si nici trecerea ei, în mijlocul valurilor;
11. Sau ca pasărea ce zboară în aer si a cărei călătorie nu lasă nici un semn; căci ea, bătând cu aripile vântul cel usor si despicându-l cu avântul pornirii, îsi taie cale prin miscarea penelor, iar după aceea nimic nu mai arată pe unde a trecut.
12. Sau la fel cu săgeata care zboară spre locul însemnat, iar aerul pe care l-a spintecat se împreună la loc si nu poti să mai stii care i-a fost urma.
13. Tot asa si noi ne-am născut si am isprăvit cu viata si nu putem să arătăm nici un semn de faptă bună, ci în răutatea noastră ne-am risipit.
14. Într-adevăr, nădejdea celui nelegiuit este ca praful pe care-l spulberă vântul, este ca pâcla subtire pe care o împrăstie vijelia, ca fumul pe care-l suflă o adiere si ca amintirea unui oaspete de o singură zi care se destramă.
15. Însă cei drepti vor fi vii în veacul veacului si răsplata lor este la Domnul si Cel Atotputernic are grijă de ei.
16. Drept aceea, vor primi din mâna Domnului împărătia frumusetii si cununa cea strălucitoare, căci El îi va ocroti cu dreapta Sa si cu bratul Său; asemenea unui scut, îi va acoperi.
17. El va face arme din mânia Sa si cu ele va întări făptura mâinilor Sale ca să răsplătească vrăjmasilor.
18. Din dreptate El Îsi va face platosă si din judecata cea nefătarnică Îsi va face coif.
19. Din sfintenia Sa va face pavăză nebiruită;
20. Iar din cumplita Sa mânie va face sabie ascutită si lumea va porni război împreună cu El împotriva celor fără de minte.
21. Săgetile fulgerului Său vor porni bine îndreptate si vor lovi în tintă, zburând din arcul puternic încordat al norilor.
22. Mânia Lui, ca o prastie, va azvârli noian de grindină; apele mării se vor întărâta asupra lor si râurile îi vor îneca vijelios.
23. Duhul puterii dumnezeiesti se va ridica împotriva lor si ca viscolul îi va vântura. Astfel fărădelegea va aduce pustiire pe pământ si răutatea va răsturna scaunele celor puternici.

6.
Îndemn către conducătorii lumii să caute si să urmeze întelepciunea si dreptatea.

l. Ascultati deci, regilor, si întelegeti, luati învătătură, voi, care judecati marginile pământului.
2. Băgati în urechi, voi cei ce stăpâniti peste multimi si care vă mândriti cu multimea popoarelor voastre".
3. Pricepeti că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul si puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre si va pune la încercare gândurile voastre.
4. Fiindcă, desi dregători ai împărătiei Lui, n-ati judecat drept, nici legea n-ati păzit-o, nici n-ati umblat după sfatul lui Dumnezeu.
5. Groaznic si fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită.
6. Celor mici, Domnul le va arăta iertare si milă, însă cei puternici vor fi pedepsiti cu străsnicie.
7. Stăpânul tuturor nu Se va rusina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo mărire, căci si pe cel mic si pe cel mare El i-a făcut si pronia Lui e la fel pentru toti.
8. Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea.
9. Deci către voi, regilor, îndrept cuvintele mele ca să învătati întelepciune si să nu cădeti.
10. Pentru că cei ce au păzit cu sfintenie pravila sfântă se vor sfinti si cei ce vor învăta-o vor sti ce să răspundă.
11. Iubiti deci cuvintele mele si le doriti si vă veti învăta din ele.
12. Întelepciunea este luminată si neînserată si cei care o iubesc o văd usor si cei care o caută o găsesc.
13. Ea iese în cale celor care o doresc si li se arată ea, întâi.
14. Cel care se scoală pentru ea dis-de-dimineată nu se va osteni, căci o va afla sezând la poarta lui.
15. Cel care îsi bate capul cu întelepciunea îndeplineste desăvârsirea mintii si cel care îsi pierde somnul pentru ea va fi în curând fără de grijă.
16. Ea umblă în toate părtile căutând pe cei vrednici de ea si se arată prietenoasă în drumurile lor si îi întâmpină în tot ce pun la cale.
17. Începutul ei este pofta cea adevărată de învătătură.
18. Iar pofta de învătătură are în sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi.
19. Si nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu.
20. Drept aceea, pofta întelepciunii duce la împărătia cea vesnică.
21. Deci dar, o, regi ai popoarelor, dacă tineti la tronurile si la sceptrele voastre, cinstiti întelepciunea, ca în veac să domniti.
22. Iar ce este întelepciunea si cum s-a făcut, sunt gata să vă spun fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul făpturii si voi da la lumină cunostinta ei si nu voi trece pe alături de adevăr.
23. Nu voi merge pe acelasi drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtăsie cu întelepciunea.
24. Multimea înteleptilor este mântuirea lumii si un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului.
25. Drept aceea, luati învătătură din cuvintele mele si folosul va fi al vostru.

7.
Întelepciunea si foloasele ei. Minunata înăltare a omului prin ea.

1. Sunt si eu om muritor asemenea tuturor si coborând din neamul celui dintâi om zidit din pământ.
2. Si am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele mamei mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sământă bărbătească si în ceasul somnului odihnitor.
3. Si după ce m-am născut, am respirat aerul obstesc si pe pământul obstestii pătimiri am căzut si eu, si glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsul meu.
4. Am fost înfăsat în scutece si am dat părintilor grijă si bătaie de cap.
5. Si nici un rege n-a început altfel, când s-a născut.
6. Că toti intră în viată în acelasi fel si ies iarăsi la fel.
7. Pentru aceea m-am rugat si mi s-a dat întelepciune, am chemat, si duhul cuminteniei a coborât în mine.
8. Am tinut la ea mai mult decât la sceptre si decât la tronuri si am socotit bogătiile desarte fată de ea.
9. N-am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.
10. Am pretuit întelepciunea mai mult decât sănătatea si frumusetea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.
11. Împreună cu ea mi-au venit toate bunătătile, căci în mâinile ei sunt bogătii nenumărate.
12. Si m-am bucurat de toate acestea, căci întelepciunea le aduce cu sine. Totusi eu nu stiam că ea este născătoarea lor.
13. Am învătat-o fără viclenie, o împărtăsesc fără părere de rău si nu ascund comorile ei.
14. Ea este pentru oameni comoară nesfârsită; cei care se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învătătură.
15. Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc si să cuget în chip vrednic despre darurile Sale, căci El este povătuitorul întelepciunii si îndreptătorul înteleptilor.
16. Că în mâna Lui suntem si noi si cuvintele noastre si toată întelepciunea si stiinta lucrurilor.
17. El mi-a dat cunostinta cea adevărată despre cele ce sunt, ca să stiu întocmirea lumii si lucrarea stihiilor.
18. Începutul si sfârsitul si mijlocul vremurilor, întoarcerile anotimpurilor si prefacerile văzduhului,
19. Cursurile anilor si rânduiala stelelor,
20. Firea dobitoacelor si apucăturile fiarelor, puterea duhurilor si gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor si însusirile rădăcinilor.
21. Toate cele ascunse si cele arătate le-am cunoscut, fiindcă întelepciunea, lucrătoarea tuturor, mi-a dat învătătură.
22. Într-adevăr, în ea se află un duh de întelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, preaîntelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascutit, neoprit, binefăcător,
23. Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, netulburat, atotputernic, atotveghetor si răzbătând prin toate duhurile istete, curate si oricât de subtiri.
24. Pentru că întelepciunea este mai sprintenă decât orice miscare, ea pătrunde si îsi face loc pretutindeni prin curătia ei.
25. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească.
26. Ea este strălucirea luminii celei vesnice si oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu si chipul bunătătii Sale.
27. Fiindcă este una, toate le poate, si rămânând una cu sine însăsi, ea toate le înnoieste, si răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeste din ele prieteni ai lui Dumnezeu si prooroci.
28. Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeste, fără numai pe cel ce petrece întru întelepciune.
29. Ea este mai frumoasă decât soarele si decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, întelepciunea o întrece.
30. Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când întelepciunea rămâne nebiruită în fata răutătii.

8.
Trebuinta întelepciunii si cererea ei de la Dumnezeu.

l. Întelepciunea ajunge cu tărie de la o margine la alta a lumii si toate le întocmeste preaplăcut.
2. Mi-a fost dragă si am cercetat-o din tineretile mele si am căutat să mi-o petesc mireasă si am iubit mult frumusetea ei.
3. Neamul ei cel bun si-l preamăreste prin petrecerea laolaltă cu Dumnezeu, si Stăpânul a toate o are în mare iubire,
4. Fiindcă ea duce pe oameni la stiinta lui Dumnezeu si ea alege lucrurile Lui.
5. Si de este bogătia câstig poftit în viată, ce este mai bogat decât întelepciunea, care toate le lucrează?
6. Dacă cumintenia stă în fruntea treburilor, cine este mai bun mester decât întelepciunea în toate câte sunt?
7. Si de iubeste cineva dreptatea, ostenelile întelepciunii rodesc sfinte puteri, ea ne învată înfrânarea si chibzuinta, dreptatea si bărbătia, tot ce este mai de folos în viata oamenilor;
8. Si de pofteste cineva să aibă stiintă întinsă, întelepciunea stie cele trecute si întrezăreste cele viitoare, ea stie întorsăturile cuvintelor si dezlegările întrebărilor; ea cunoaste de mai înainte semnele si minunile si întâmplările vremurilor si ale sutelor de ani.
9. Drept aceea am hotărât să mi-o prind tovarăsă în viată, fiindcă stiu că mă va sfătui cele bune si-mi va fi mângâiere în griji si în necazuri.
10. Si voi avea, prin ea, mărire în adunări; si desi sunt tânăr, voi avea cinste în fata celor bătrâni.
11. Mă vor găsi pătrunzător la judecăti, si voi apărea uimitor în fata celor puternici.
12. Când voi tăcea, vor astepta să încep să vorbesc; când voi vorbi, vor fi toti cu luare aminte, si când voi rosti o lungă cuvântare, vor pune toti mâna la gură.
13. Prin întelepciune voi avea nemurire si voi lăsa celor de după mine o pomenire vesnică.
14. Voi cârmui popoare, si semintii străine se vor supune stăpânirii mele.
15. Tirani temuti, când vor auzi vorbindu-se de mine, se vor teme; mă voi arăta bun multimilor si viteaz în război.
16. Si înapoindu-mă în casa mea, cu întelepciune mă voi odihni, căci petrecerea cu ea n-are amărăciune si vietuirea cu ea n-are durere, ci veselie si bucurie.
17. Am chibzuit aceste gânduri în cugetul meu si le-am tot purtat în inima mea si am înteles că nemurirea este rodul legăturii cu întelepciunea.
18. Si am mai înteles că în prietenia cu ea sunt sfinte bucurii si în faptele mâinilor sale sunt bogătii nesfârsite si stând în preajma ei ai câstig de minte dreaptă si câstig de slavă ai din vorba cu ea; drept aceea am umblat pretutindeni si m-am străduit fel si chip să am întelepciune.
19. Am fost copil bun si am avut parte de un suflet fără răutate.
20. Sau mai vârtos, asa bun cum eram, am venit într-un trup nespurcat.
21. Ci cunoscând că nu voi putea altfel să am întelepciune de nu-mi va da Dumnezeu, cu toate că si aceasta era întelepciune, să stiu de la cine vine darul, m-am rugat Domnului si m-am smerit înaintea Lui si am zis din toată inima mea:

9.
Rugăciunea lui Solomon către Dumnezeu pentru dobândirea întelepciunii, care este de folos tuturor oamenilor.

l. "Dumnezeule al părintilor si Doamne al milei, Cel care ai făcut toate cu cuvântul Tău,
2. Si cu întelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine,
3. Si să cârmuiască lumea cu cuviintă si cu dreptate si cu suflet drept să facă judecată,
4. Dă-mi mie întelepciunea care stă aproape de scaunul Tău si nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi.
5. Căci robul Tău sunt eu si fiul roabei Tale, om slab si cu viată scurtă si putin destoinic să înteleg judecata si legile.
6. Căci, chiar când ar fi cineva desăvârsit între fiii oamenilor, de-i va lipsi întelepciunea cea de la Tine, ca nimica toată se va socoti.
7. Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca să stăpânesc poporul Tău si să judec pe fiii si pe fiicele Tale.
8. Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în muntele Tău cel sfânt si un jertfelnic în cetatea în care locuiesti, după chipul cortului celui sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început.
9. Cu Tine este întelepciunea care stie faptele Tale si care era de fată când ai făcut lumea si care stie ce este plăcut înaintea ochilor Tăi si ce este drept, potrivit poruncilor Tale.
10. Trimite această întelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele si ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta,
11. Fiindcă întelepciunea toate le stie si le întelege si mă va povătui întelepteste în lucrările mele si prin slava sa mă va păzi.
12. Si astfel, faptele mele Îti vor fi plăcute si voi judeca poporul Tău cu dreptate si voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
13. Cu adevărat, ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu sau cine poate să pătrundă vointa lui Dumnezeu?
14. Gândurile muritorilor sunt sovăielnice si cugetările noastre sunt cu greseală.
15. Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul si locuinta cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă.
16. Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ si cu osteneală găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să pătrundă cele ce sunt în ceruri?
17. Cine a cunoscut vointa Ta, dacă Tu nu i-ai dat întelepciune si dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt?
18. Astfel, s-au făcut drepte cărările celor de pe pământ si oamenii au învătat ceea ce este plăcut înaintea Ta, si prin întelepciune au cunoscut mântuirea".

10.
Întelepciunea a cârmuit omenirea de la începutul ei.

l. Întelepciunea a păzit pe primul om zidit de Dumnezeu ca să fie părintele neamului omenesc, atunci când a fost zidit întâiul.
2. Ea l-a scos din păcatul lui si i-a dat putere să stăpânească toată făptura.
3. Fiindcă s-a depărtat de ea, mâniindu-se, cel nedrept a pierit în nebunia sa ucigasă de frate.
4. Iar când pământul a fost acoperit de ape, întelepciunea l-a mântuit si pe cel drept l-a purtat în slaba arcă de lemn.
5. Când popoarele si-au amestecat nelegiuirile toate, de-a valma, întelepciunea a stiut pe cel drept si l-a păstrat fără vină în fata lui Dumnezeu si l-a păzit nebiruit, când a fost să-l doboare mila de copilul său.
6. Tot ea a mântuit pe cel drept din prăpădul celor răi si el a fugit departe de focul coborât peste cele cinci cetăti.
7. Si ca dovadă, arătând nelegiuirea lor, acest tinut pustiit fumegă si azi, pomii dau roadă în afară de vreme si un stâlp de sare se înaltă acolo, spre pomenirea necredinciosului suflet al femeii lui Lot.
8. Nu le-a păsat de întelepciune si de aceea n-au stiut ce este binele si au lăsat celor care sunt în viată amintirea nebuniei lor, asa încât ticălosiile lor să nu fie înghitite de uitare,
9. Dar întelepciunea a smuls din necazuri pe cei care sunt credinciosi.
10. Iarăsi întelepciunea a purtat pe căi drepte pe dreptul care fugea de mânia fratelui său, arătându-i împărătia lui Dumnezeu si dându-i învătătură despre lucrurile sfinte; ea l-a îmbogătit când el muncea din greu si spor i-a dat în strădaniile lui.
11. Întelepciunea l-a sprijinit când a fost să-l jecmănească stăpânii hrăpăreti si l-a ajutat să dobândească mari averi.
12. Ea l-a ferit de dusmani; ea l-a ocrotit de cei care îi întindeau curse; ea l-a făcut biruitor într-o luptă crâncenă, ca să-l învete că mai tare decât toate este cucernicia.
13. Întelepciunea n-a părăsit pe dreptul cel vândut, ci l-a ferit de păcat.
14. Ea s-a coborât cu el în groapă si în lanturile lui nu l-a părăsit, până ce i-a dat sceptrul domniei si puterea peste cei ce-l asupreau; ea a dovedit de minciună pe pârâsii lui si i-a dat o vesnică mărire.
15. Întelepciunea a izbăvit pe poporul cel cuvios si semintia cea nevinovată de neamurile care o împilau.
16. Ea a pătruns în sufletul robului lui Dumnezeu si cu semne si cu minuni ea a tinut piept unor regi temuti.
17. Celor cuviosi datu-le-a plata ostenelilor lor si i-a călăuzit pe o cale preaminunată si ziua le-a fost acoperământ si noaptea lumină de stele;
18. I-a trecut prin Marea Rosie si i-a purtat prin ape mari.
19. A acoperit cu ape pe dusmani, apoi din adâncurile mării i-a aruncat afară.
20. Pentru aceea, dreptii au jefuit pe cei necredinciosi si au slăvit cântând numele Tău cel sfânt, Stăpâne, si toti laolaltă au lăudat mâna Ta care lupta pentru ei.
21. Căci întelepciunea a deschis gura celor muti si limba pruncilor a făcut-o bine grăitoare.

11.
Întelepciunea povătuitoare poporului ales. Dumnezeu pedepseste pe vrăjmasii lui si asteaptă îndreptarea păcătosilor.

1. Făcut-a să sporească lucrările lor prin mâna sfântului prooroc,
2. Si-au făcut cale prin pustiul cel nelocuit, si-au întins corturile lor în locuri neumblate.
3. Au stat dârji împotriva dusmanilor lor si au respins pe potrivnicii lor.
4. Au îndurat setea si au chemat numele Tău si apă li s-a dat dintr-o stâncă aspră si din piatră si-au astâmpărat astfel setea.
5. Ceea ce fusese pedeapsă pentru vrăjmasi s-a făcut pentru ei, în nevoia lor, binecuvântare.
6. Si pe când apa marelui fluviu se prefăcuse în. sânge necurat,
7. Spre pedeapsă că Faraon poruncise să ucidă pe copii, Tu ai dat celor ce-si pierduseră nădejdea apă din belsug;
8. Si astfel le-ai arătat prin setea de care suferiseră, cu ce pedeapsă pedepsesti pe potrivnicii lor.
9. Si din această certare, cu toate că fuseseră certati cu crutare, ei au stiut cum sunt chinuiti nelegiuitii, judecati sub mânie.
10. Cercatu-i-ai pe unii ca un părinte care dojeneste, iar pe ceilalti i-ai pedepsit ca un împărat aspru care osândeste.
11. Si cei care erau de fată si cei de departe se chinuiau deopotrivă.
12. O îndoită durere i-a cuprins si suspinau, aducându-si aminte de lucrurile trecute.
13. Căci dându-si seama că pedepsele lor au fost spre binele celor scăpati, au cunoscut puterea lui Dumnezeu,
14. Acela pe Care mai înainte L-au lepădat si L-au avut de batjocură, mai pe urmă s-au minunat în fata Lui, după ce au suferit o sete cu totul altfel decât cei drepti.
15. Pentru gândurile cele neîntelegătoare ale destrăbălării lor, care îi rătăceau si-i aduceau să cinstească animalele cele necuvântătoare si fiarele netrebnice, ai trimis peste ei, Stăpâne, spre pedeapsă, multime de animale fără minte,
16. Ca să învete că prin ceea ce păcătuieste cineva, prin aceea se si pedepseste.
17. Nu era cu anevoie mâinii Tale atotputernice, care a zidit lumea din nimic, să trimită asupra lor multime de ursi si lei fiorosi,
18. Sau de fiare nou-create, necunoscute si pline de turbare, suflând aburi arzători, scotând pe nas fum puturos, sau risipind din ochi înfricosătoare fulgere.
19. Si aceste fiare puteau să-i omoare nu numai cu muscătura, dar să-i îngrozească si chiar să-i ucidă cu vederea lor.
20. Si fără de acestea, puteau să piară numai la o suflare, urmăriti de dreptatea răzbunătoare si vânturati de vântul puterii Tale; ci toate le-ai rânduit cu măsură, cu număr si cu cumpănă.
21. Căci Tu pururea ai putere nemărginită si tăriei bratului Tău cine va sta împotrivă?
22. Lumea toată, înaintea Ta, este ca acel pic de praf, care face cumpăna să se plece si ca picătura de rouă cea de dimineată, ce se coboară pe pământ.
23. Si miluiesti pe toti, că toate le poti si treci cu vederea greselile oamenilor, ca să se pocăiască.
24. Pentru că iubesti toate cele ce sunt si nimic nu urgisesti din cele ce ai făcut, că dacă ai fi urât un lucru, nu l-ai fi plăsmuit.
25. Si cum ar fi rămas ceva, de n-ai fi voit Tu? Sau cum ar dăinui, dacă n-ar fi fost chemat de Tine la fiintă?
26. Dar Tu ierti tuturor, că toate ale Tale sunt, Stăpâne, iubitorule de suflete.

12.
Nemărginirea răbdării si a dreptătii lui Dumnezeu.

1. Duhul Tău cel fără stricăciune este întru toate.
2. Pentru aceea pedepsesti cu măsură pe cei care cad si, când păcătuiesc, le deschizi ochii si-i dojenesti, ca să se lase de răutatea lor si să creadă întru Tine, Doamne.
3. De locuitorii cei de demult ai sfântului Tău pământ Te-ai scârbit,
4. Căci făceau lucruri nelegiuite, vrăjitoresti si aduceau jertfe necurate,
5. Omorând fără milă pe prunci, mâncând carne omenească si adăpându-se cu sânge; pe acesti jertfitori spurcati
6. Si părinti ucigasi ai unor prunci fără de apărare ai voit să-i nimicesti prin mâinile părintilor nostri,
7. Asa încât acest pământ, care este mai de cinste înaintea Ta decât toate celelalte, să primească - vrednici locuitori - pe fiii lui Dumnezeu.
8. Dar si pe aceia ca pe niste oameni i-ai iertat si le-ai trimis, ca soli ai ostirii Tale pedepsitoare, tăuni care înteapă, ca să-i ucidă cu încetul.
9. Nu pentru că n-ai fi putut supune cu război pe cei necredinciosi celor drepti, sau să-i pierzi dintr-odată cu groaznice fiare, sau cu o poruncă scurtă,
10. Ci ai judecat să-i iei cu încetul dându-le loc de pocăintă, desi bine stiai că neamul lor este viclean si răutatea lor este firească si răsădită înlăuntru si că gândul lor nu se va schimba în veac,
11. Pentru că din început a fost sământă blestemată. Apoi nici pentru aceea că Te-ai teme de cineva, Te-ai arătat îndelung-răbdător cu păcatele lor.
12. Căci cine ar putea să-ti zică: Ce-ai făcut? Sau cine va sta împotriva judecătii Tale? Sau cine Te va scoate vinovat pentru neamurile cele nimicite, pe care Tu însuti le-ai făcut? Sau cine se va ridica asupra Ta cu judecată pentru oamenii cei nedrepti?
13. Că nu este alt dumnezeu afară de Tine, care să aibă grijă de toate si căruia să-i dovedesti că judecătile Tale sunt totdeauna drepte.
14. Nu este nici împărat, nici stăpânitor care să poată să ridice ochii în fata Ta si să-ti ceară socoteală pentru cei pe care i-ai nimicit.
15. Ci, fiind drept, toate le cârmuiesti cu dreptate si socotesti lucru nepotrivit cu puterea Ta ca să osândesti pe cel care nu trebuie pedepsit.
16. Puterea Ta este începutul dreptătii si, pentru că esti Stăpân a toate, către toti cu îngăduintă Te arăti.
17. Arăti tăria Ta celor care nu cred în atotputernicia Ta si înfrângi cutezanta celor care o cunosc.
18. Stăpân al puterii cum esti, judeci cu blândete si ne cârmuiesti cu multă crutare, că la Tine este puterea, când voiesti.
19. Prin lucruri ca acestea ai învătat pe poporul Tău că cel drept trebuie să fie iubitor de oameni si ai dat fiilor Tăi bună nădejde, că le lasi timp să se pocăiască de păcate.
20. Că de vreme ce ai pedepsit cu atâta încetineală si îngăduintă pe dusmanii slujitorilor Tăi, desi erau vinovati până la moarte, dându-le timp si loc să se abată de la nelegiuirea lor,
21. Atunci cu câtă luare aminte judeci Tu pe robii Tăi, ai căror părinti au primit de la Tine jurăminte si legămintele unor strălucite făgăduinte!
22. Deci când ne mustri, Tu bati pe vrăjmasii nostri de mii de ori mai mult, ca să tinem în seamă bunătatea Ta, când judecăm; iar când suntem judecati, să nădăjduim în îndurarea Ta.
23. Drept aceea, pe cei nedrepti care si-au trăit viata nebuneste, i-ai pedepsit cu însesi faptele lor urâcioase.
24. Căci au mers atât de departe pe căile rătăcirii, încât socoteau drept dumnezei dobitoacele cele mai respingătoare, înselându-se ca pruncii cei fără de întelepciune.
25. Pentru aceea, ca unor prunci fără de minte le-ai trimis o pedeapsă de râs.
26. Iar cei care nu s-au pătruns de această certare neînsemnată vor simti o pedeapsă vrednică de Dumnezeu.
27. Suferind si tulburându-se cu ceea ce ei socoteau a fi dumnezei, au cunoscut pe Dumnezeul cel adevărat, pe Care altădată au zis că nu-L cunosc; pentru aceea, osânda cea mai de pe urmă a venit asupra lor.

13.
Mustrarea celor ce nu cred si nebunia închinării la idoli.

1. Deserti sunt din fire toti oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu si care n-au stiut, plecând de la bunătătile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrurilor Sale să înteleagă pe mester;
2. Ci au socotit că sunt dumnezei cârmuitori ai lumii sau focul, sau vântul, sau arcul cel iute, sau mersul stelelor, sau apa năvalnică, sau luminătorii cerului;
3. Ei, care, desfătati de frumusetea acestora, le-au luat drept dumnezei, să stie acum cu cât este Stăpânul mai presus decât acestea, că El, Cel Care Însusi este începătorul frumusetii, este făcătorul lor.
4. Iar dacă se minunează de putere si de lucrare, să înteleagă din acestea cu cât este mai puternic Cel care le-a făcut.
5. Căci din mărimea si frumusetea făpturilor poti să cunosti bine, socotindu-te, pe Cel care le-a zidit.
6. Dar, în acelasi timp, în toate acestea este oarecare neajuns, căci doar unii ca acestia rătăcesc căutând pe Dumnezeu si străduindu-se să-L afle.
7. Căci, îndeletnicindu-se cu lucrările lui Dumnezeu si cercetându-le, ei se încredintează cu vederea cât de frumoase sunt cele văzute.
8. De altă parte, ei n-au cuvânt să li se ierte rătăcirea.
9. Că dacă au putut să adune atâta învătătură, ca să cerceteze lumea, cum n-au aflat ei mai degrabă pe Stăpânul lumii?
10. Dar sunt cu totul ticălosi si si-au pus nădejdea în lucruri fără de viată cei care au numit dumnezei lucrurile mâinilor omenesti, aurul si argintul cu mestesug lucrat si închipuiri de dobitoace sau piatră netrebnică, cioplită de mână de demult.
11. Un mester lemnar a tăiat din pădure un lemn bun de lucrat, l-a jupuit de coajă si apoi cu îndemânarea sa a făcut din el o unealtă folositoare spre slujba vietii.
12. Rămăsitele de la lemnul lucrat le pune pe foc să îsi fiarbă de mâncare si îsi potoleste foamea.
13. Si ce-a mai rămas dintr-acestea, nefiind de nici o treabă, pentru că este lemn strâmb si noduros, îl ciopleste ca să-i treacă de urât si, potrivindu-l si mestesugindu-l, l-a făcut asemenea cu chipul de om.
14. Sau l-a făcut asemenea vreunui dobitoc de nimic si, vopsindu-l peste tot si rumenindu-l la fată cu vopsea rosie, i-a ascuns toate metehnele.
15. Apoi i-a făcut în perete bună asezare, l-a pus acolo si l-a întărit cu piroane de fier.
16. El are grijă de idol să nu cadă, stiind bine că nu-si poate ajuta singur, căci nu este decât un chip care are nevoie de ajutor.
17. Dar el se roagă chipului pentru averea sa, pentru nuntile sale si pentru fiii săi si nu se rusinează a vorbi către lucrul cel neînsufletit.
18. El cere sănătate de la cel neputincios, se roagă de viată celui mort si de ajutor celui ce nu poate să dea nici unul; el se roagă de bună călătorie cui nu poate să meargă în picioare.
19. Ca să-si pună la adăpost averea, alergătura si izbânda muncii sale, el cere putere de la cel care are mâinile cele mai betege.

14.
Care a fost începutul idolilor si al închinării lor si ce răutăti urmează din închinarea la idoli.

l. Altul voind să meargă pe apă si să călătorească prin cumplitele valuri se roagă la un lemn mai subred decât luntrea care îl poartă.
2. Această luntre a fost născocită de pofta de câstig si a întruchipat-o agerimea lucrătorului.
3. Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuieste, Tu, Care ai deschis cărări în mare si drum nerătăcitor în volbura valurilor.
4. Si cu aceasta arătat-ai că poti să izbăvesti din orice primejdie, asa încât cineva, chiar fără să aibă stiinta corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voiesti ca preaînteleptele Tale lucrări să rămână desarte, de aceea oamenii, încredintându-si viata unui lemn de tot slab,
5. Trec prin valuri pe o plută si scapă de moarte.
6. Iar de demult, când au pierit trufasii uriasi, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă si barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sământa urmasilor.
7. Si binecuvântat este lemnul care slujeste la o trebuintă binecuvântată.
8. Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, si el si acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.
9. Că Dumnezeu urăste deopotrivă si pe nelegiuiti si nelegiuirea lor.
10. Lucrul si lucrătorul var fi deopotrivă pedepsiti.
11. Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetati spre pieire, fiindcă, desi sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor si lat pentru picioarele celor fără de minte.
12. Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, si născocirea lor a fost pierderea vietii.
13. Fiindcă n-au fost de la început si nu vor fi totdeauna.
14. Prin desarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârsit este hotărât înaintea lui Dumnezeu.
15. Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul si pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinsteste acum ca pe un dumnezeu si a rânduit celor din casa sa taine si slujbe.
16. După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege si, din poruncile tiranilor, a iesit cinstirea chipurilor cioplite.
17. Când popoarele nu puteau să-i cinstească de fată, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat si potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, asa încât să dea celui ce nu era de fată aceleasi sârguincioase închinări ca si cum ar fi de fată.
18. Si pentru izbânda acestei închinări, cei care erau nestiutori au fost si ei împinsi de pofta de slavă a mesterului.
19. Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, si-a pus tot mestesugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.
20. Iar multimile, înselându-se prin frumusetea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om.
21. Si aceasta a fost o înselăciune pentru viata oamenilor, că ei, bătuti de nevoi sau robiti de tiranie, au dat pietrelor si lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.
22. Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoasterea lui Dumnezeu, ci, vietuind - din întunericul mintii lor - în război necurmat, au numit pace atâtea rele.
23. Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârseau taine ascunse sau betii nebunesti după barbare obiceiuri.
24. Si nici viata, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.
25. Toate se învălmăsesc în sânge si ucidere, în furtisag si viclesug, în stricăciune si necredintă, în răzvrătire si jurământ strâmb,
26. În prigonirea celor buni si uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor si răsturnarea trupestilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor si desfrânare si dezmăt sub ochii tuturor.
27. Căci închinarea la idolii cei deserti, care nici n-ar trebui pomeniti, este începutul, pricina si sfârsitul a tot răul.
28. Desfătările lor sunt niste bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate si jură strâmb cu usurintă.
29. Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.
30. Si din două părti pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat gresit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, si al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, dispretuind tot ce este sfânt.
31. Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătosilor, aceea prigoneste pururea păcatul celor ce au gresit.

15.
Bunătatea si puterea adevăratului Dumnezeu. Înselăciunea idolatriei.

1. Iar Tu, Dumnezeul nostru, esti bun si adevărat, îndelung-răbdător si cu milă cârmuitor a toate.
2. Chiar când păcătuim, ai Tăi suntem, noi cei ce cunoastem puterea Ta, dar nu vom păcătui, stiind bine că suntem din numărul celor numărati ai Tăi.
3. Că a Te cunoaste pe Tine este dreptate desăvârsită si a sti puterea Ta este rădăcina nemuririi.
4. Pe noi nu ne-au înselat născocirile omenesti ale unui mestesug viclean; ici truda desartă a zugravilor, adică chipul mânjit cu multe feluri de vopsele,
5. A cărui înfătisare atâtă patima celor nebuni, cu pofta chipului neînsufletit al unei arătări fără viată.
6. Iubitori de rele precum sunt, ei sunt vrednici să aibă asemenea nădejdi, si cei care le fac si cei care le poftesc si li se închină.
7. Olarul frământă pământul moale cu osteneală si face spre slujba noastră orice vas si din acelasi pământ face vase spre curată întrebuintare si altele dimpotrivă, dar toate asemenea; si care vas de ce treabă să fie, hotărăste olarul.
8. Apoi cu nelegiuită trudă, din acelasi pământ, tot el scoate un desert chip de idol, el care, cu putin mai înainte, din pământ a fost făcut si după putin se va întoarce iarăsi de unde a fost luat, când se va cere să dea sufletul cu care este dator.
9. Dar el se îngrijeste nu de aceea că puterile lui slăbesc, nici că viata este scurtă, ci se ia la întrecere cu mesterii aurari si argintari si face ce fac făurarii în aramă si, ca mare cinste pentru el, tine să facă chipuri amăgitoare.
10. Inima lui este cenusă si nădejdea lui mai slabă ca pământul si viata lui mai mică în cinste decât lutul.
11. Fiindcă el n-a cunoscut pe Făcătorul său, si pe Cel care i-a insuflat duhul faptelor si a pus în el putere de viată,
12. Ci socoteste că viata noastră este jucărie si traiul nostru ca un târg de câstig, pentru că - asa zic ei - trebuie să câstigi bani în orice chip, chiar făcând rău.
13. Dar bine să stie că păcătuieste mai mult decât toti ceilalti acela care, din acelasi lut, scoate vase care se pot usor sparge si chipuri idolesti.
14. Ci toti acestia sunt mai nebuni si mai de plâns decât sufletul unui copil; sunt toti dusmanii poporului tău si asupritorii lui;
15. Căci pe toti idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă.
16. Cel care i-a făcut a fost un om, si cel care a primit duhul în dar, tocmai el i-a închipuit, căci nici un om nu poate să facă un dumnezeu la fel cu el.
17. El fiind muritor, el face un lucru fără viată cu mâinile lui nelegiuite, el pretuieste mai mult decât idolii săi, fiindcă el este viu, iar aceia nicidecum.
18. Ei se închină dobitoacelor celor mai urâcioase, care, după prostia lor, sunt mai rele decât celelalte.
19. N-au în ele nici o bunătate care să ni le facă dragi si ele sunt în afară si de la lauda lui Dumnezeu, si de la binecuvântarea Lui.

16.
Pedepsele Egiptenilor pentru închinarea la idoli. Binefacerile lui Dumnezeu asupra Evreilor.

l. Drept aceea, au fost cu dreptate pedepsiti prin unele făpturi ca acestea si au fost chinuiti de multime de fiare.
2. În locul acestor pedepse, Tu ai dăruit cele bune poporului Tău si foamea lui cea mare ai potolit-o cu o mâncare nouă, cu carne de prepelită.
3. Asa încât unii (Egiptenii), desi pofteau să mănânce, văzând urâciunea fiarelor trimise, s-au lipsit si de mâncarea de nevoie, iar ceilalti, după putină lipsă, au avut o hrană nouă.
4. Căci se cuvenea ca o foamete care nu iartă să vină peste asupritori, iar celorlalti numai să li se arate cum sunt chinuiti vrăjmasii lor.
5. Iar când a venit peste ei înfricosata mânie a fiarelor si se prăpădeau muscati de serpii cei cumpliti, aprinderea Ta n-a tinut până la urmă.
6. Ei au fost tulburati putină vreme, ca să se îndrepteze si au avut un semn de mântuire, ca să-si aducă aminte de poruncile legii Tale;
7. Căci cel care se întorcea către acest semn se vindeca, dar nu prin ceea ce vedea cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor.
8. Si prin aceasta arătat-ai vrăjmasilor nostri că Tu esti Cel Care izbăvesti de tot răul.
9. Pentru că întepătura lăcustelor si a mustelor le-a adus moartea si n-a mai fost nici un chip să-si scape viata, fiindcă meritau o asemenea pedeapsă.
10. Iar pe robii Tăi nici dintii balaurilor celor veninosi nu i-au biruit, căci mila Ta a venit si i-a vindecat,
11. Ca să-si aducă aminte de cuvintele Tale; erau răniti si apoi degrabă vindecati, ca nu cumva, căzând în adâncă uitare, să nu fie înstrăinati de la bunătătile Tale.
12. Nici iarbă de leac, nici alifie nu i-a vindecat, ci cuvântul Tău, Doamne, cel ce toate le vindecă.
13. Căci Tu stăpânesti peste viată si peste moarte si cobori până la portile locuintei mortilor si iar ridici.
14. Omul, în răutatea sa, poate să ucidă, dar nu poate să aducă înapoi duhul care a iesit, nici să scoată sufletul care a intrat în locuinta mortilor.
15. Iar de mâna Ta nu este cu putintă nimănui să scape.
16. Nelegiuitii care s-au lepădat de a Te cunoaste au fost bătuti cu puterea bratului Tău; ape năprasnice, grindină si ploi neînduplecate i-au chinuit; para focului i-a mistuit.
17. Si, ce este mai minunat, focul ardea si mai tare în apa care toate le stinge, pentru că toată făptura este apărătoarea celor drepti.
18. Uneori para focului se domolea, ca să nu ardă fiarele cele trimise împotriva celor necredinciosi, si ei să vadă si să cunoască cum că îi prigoneste judecata lui Dumnezeu.
19. Alteori; focul ardea în apă mai mult decât este puterea lui, ca să nimicească astfel toate roadele tării celor nedrepti.
20. Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrană îngerească si i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală, si care avea toată dulceata si plăcea tuturor.
21. Si pâinea aceasta arăta către fii bunătatea Ta fată de ei, iar pentru cel care o mânca avea gustul mâncării pe care o poftea.
22. Iar zăpada si gheata răbdau focul si nu se topeau, ca să cunoască Israel că focul cel arzător, care strălucea în zăpadă si în ploi, a mistuit roadele vrăjmasilor;
23. Si iarăsi acelasi foc îsi lepăda puterile, ca să hrănească pe cei drepti,
24. Pentru că făptura, slujindu-ti tie, Celui care ai făcut-o, se încordează pentru pedepsirea celor nedrepti si se domoleste spre facerea de bine a celor care se încred în Tine.
25. Drept aceea, schimbându-se în toate aceste chipuri, ea slujea darului Tău celui a toate hrănitor, potrivit dorintei celor care Te rugau;
26. Astfel ca fiii pe care i-ai iubit, Doamne, să învete că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău tine în viată pe acei care cred în Tine.
27. Fiindcă ceea ce nu se strica de puterea focului, se topea, încălzindu-se de o usoară rază a soarelui.
28. Ca să se înteleagă că trebuie să mânecăm si să-ti multumim mai înainte de răsăritul soarelui si să ne rugăm tie din revărsatul zorilor.
29. Iar nădejdea celui nemultumitor se va topi ca gheata de iarnă si se va scurge ca o apă nefolositoare.

17.
Egiptenii suferind întuneric de trei zile, cu frică si cu mare groază, cealaltă parte a lumii strălucea cu lumină.

1. Judecătile Tale sunt mari si anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învătătură sunt în rătăcire.
2. Nelegiuitii, având încredintarea că pot să asuprească neamul sfânt, zăceau închisi sub acoperisurile lor - înlăntuiti de întuneric si robii unei nopti fără ziuă - si fugari erau de la vesnica Ta purtare de grijă.
3. Si când socoteau că vor rămâne ascunsi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiti au fost si înspăimântati amarnic si tulburati au fost de năluciri.
4. Adăposturile unde se închideau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricosau si arătări posomorâte îi umpleau de groază.
5. Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze si văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricosătoare.
6. Câteodată li se arăta o învâlvorare înspăimântătoare care se aprindea de la sine si, zguduiti de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau arătările si mai grozave încă.
7. Mestesugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic si îngâmfarea lor că stiu ceva iesise de rusine.
8. Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele si tulburările, chiar ei zăceau acum plini de rusinoasă spaimă.
9. Si măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i înspăimânteze, totusi fiarele care treceau si serpii care fluierau îi îngrozeau, si se topeau de frică si închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părtile.
10. Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se stie vinovată si mustrată ea de sine însăsi; ea îsi vede mărită nenorocirea,
11. Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ti vine de la dreapta judecată.
12. Si când scade nădejdea în adâncul inimii, te sperii si mai mult, dacă nu stii care este pricina de unde îti vine chinul.
13. Iar ei - în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri si care venise peste ei din iadul priponit - dormind de-a valma,
14. Aci se zbăteau îngroziti de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază neasteptată si fără de veste pusese stăpânire peste ei.
15. Si tot asa ceilalti, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiti si rămâneau asa, închisi ca într-o închisoare fără zăvoare.
16. Si plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucati fără de veste, îndurau această nenorocire fără scăpare,
17. Fiindcă toti erau ferecati cu acelasi lant de întuneric. Si atunci vântul suierător si glasul cu bun viers al păsărilor din desisuri si năvala apelor aprige
18. Si bubuitul stâncilor care se prăvălesc si fuga nevăzută a animalelor săritoare si răcnetul fiarelor cumplite si sunetul care se frânge si se răsfrânge în pesterile muntilor - acestea toate îi făceau să-si dea duhul de frică.
19. Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină si fără împotrivire îsi vedea de lucrul său,
20. Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era chipul întunericului celui ce avea să-i înghită, si ei pentru ei însisi erau mai grea povară decât acel întuneric.

18.
Urmarea pedepselor Egiptenilor si iesirea Evreilor din Egipt.

l. Pentru cuviosii Tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, fără să le vadă chipul si, cu toate suferintele lor de până aci, îi fericeau.
2. Si pentru că după atâtea asupriri - Israel nu se răzbuna asupra lor - Egiptenii le multumeau si le cereau iertare de relele pe care ei le făcuseră.
3. În loc de întuneric, ai dat cuviosilor Tăi stâlp de foc arzător, care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută; soare nevătămător le-ai dat în drumul lor cel plin de slavă.
4. Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiti de lumină si să fie închisi în întuneric, ca unii care tineau închisi pe fiii Tăi, aceia prin care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii Tale.
5. Si când s-au sfătuit să ucidă pe pruncii celor cuviosi ai Tăi, unul dintre acesti prunci a fost aruncat si a scăpat, dar Tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat multime de copii si pe ei pe toti i-ai înecat în valurile mării.
6. Noaptea aceasta a fost cunoscută mai înainte de părintii nostri, ca - stiind bine în ce jurăminte crezuseră - nădăjduind întru ele, să se veselească.
7. Iar poporul Tău a văzut si mântuirea celor drepti si pieirea vrăjmasilor.
8. Si precum ai pedepsit pe potrivnici, tot asa, chemându-ne pe noi, ne-ai preamărit.
9. Copiii evlaviosi ai celor drepti jertfeau în ascuns ti statorniceau toti într-un gând legământul cel dumnezeiesc, ca sfinti părtasi să fie deopotrivă la aceleasi bunătăti si la aceleasi primejdii, cântând laudele părintilor.
10. Iar cu cântecele lor se însoteau tipetele risipite ale vrăjmasilor si se auzeau bocetele lor pentru copiii ucisi.
11. Robul si stăpânul erau pedepsiti cu aceeasi pedeapsă si omul de rând îndura aceleasi dureri ca si regele.
12. Toti deopotrivă aveau morti fără de număr, dar din acelasi soi de moarte, si cei ce rămăseseră în viată nu puteau face fată cu înmormântările, de vreme ce într-o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise.
13. Ei, care nu voiseră să creadă din pricina vrăjitorilor lor, când le-au pierit cei dintâi născuti ai lor, au mărturisit că Israel este poporul lui Dumnezeu.
14. Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate si noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate,
15. Cuvântul Tău cel atotputernic a purces din înaltul cer si din scaunele împărătesti, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărât pieirii,
16. Si aducând - ca o sabie ascutită - porunca Ta cea fără de schimbare, stătea si umplea toate de moarte si ajungea până la cer, rezemându-se de pământ.
17. Atunci pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi tulburară si spaime neasteptate au năvălit asupra lor.
18. Azvârliti încoace si încolo pe pământ si pe jumătate morti, ei dădeau pe fată pricina pentru care mureau.
19. Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuiseră lucrul pentru care pătimesc atât de rău ca să nu moară de nestiintă.
20. Încercarea mortii a atins si pe cei drepti si multi au pierit în pustiu, dar mânia Ta nu a tinut multă vreme.
21. Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovati, având ca arme ale slujbei sale rugăciunea si tămâia de împăcare, si a stat împotriva mâniei Tale, si primejdiei mortii i-a pus un capăt, arătându-se pe sine că este robul Tău.
22. El a biruit multimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe Cel care îi pedepsea si pomenind jurămintele făcute părintilor si legământul cu Israel.
23. Când mortii, căzuti unii peste altii, au ajuns grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia si a închis pieirii calea care ducea spre cei vii.
24. Căci în vesmântul preotesc, lung până la glezne, era toată lumea, si numele slăvite ale părintilor erau săpate pe cele patru siruri de pietre scumpe, iar măretia Ta pe diadema de pe cap.
25. Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a încetat si s-a temut, căci singură ispita mâniei Tale era destulă.

19.
Pieirea celor fără de lege si mântuirea dreptilor.

l. Ci o mânie neîndurată prigoneste pe nelegiuiti până la sfârsit, fiindcă Dumnezeu stia de mai înainte ce vor face ei,
2. Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israel să plece si cu mare stăruintă i-au grăbit la drum, vor avea păreri de rău si vor începe să-i urmărească.
3. Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe mortii lor si plângeau încă la mormintele celor ucisi, un alt gând nebunesc le-a venit si au început, ca pe niste fugari, să urmărească pe aceia pe care îi grăbiseră cu rugăminti să plece de la ei.
4. La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici, si despre cele mai înainte întâmplate nu mai aveau tinere de minte, ca să se împlinească si ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei;
5. Asa încât poporul Tău să săvârsească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.
6. Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor Tale porunci, pentru ca robii Tăi să se păzească nevătămati.
7. Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai înainte era acolo s-a făcut pământ uscat, iar din Marea Rosie, cale fără de piedică si câmpie cu pajiste din valurile zbuciumate.
8. Si pe aici a trecut tot neamul Israel, pe care îl ocrotea mâna Ta, si minunate lucruri a văzut.
9. Si ca niste cai din câmpia cu iarbă si ca niste miei care zburdă, ei Te preaslăveau pe Tine, Doamne, Cel Care i-ai izbăvit.
10. Fiindcă îsi aduceau mereu aminte de cele ce se întâmplaseră în-tara pribegiei lor, cum pământul, în locul altor vietăti, a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de pesti a vărsat o multime de broaste.
11. Si mai pe urmă, au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind purtati de poftă, ei au cerut mâncăruri de desfătare.
12. Si, spre împlinirea dorintii lor, nor de prepelite s-a ridicat dinspre mare;
13. Însă pedeapsa a venit peste cei păcătosi - si nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere - si au pătimit cu dreptate pentru răutătile lor.
14. Căci s-au purtat cu ură crâncenă fată de cei străini. Unii n-au voit să primească pe trecătorii necunoscuti, dar acestia au adus în robie pe străinii care le făcuseră bine.
15. Si nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia primeau pe cei străini cu dusmănie.
16. Pe când acestia au primit poporul Tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtas la aceleasi drepturi ca si ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.
17. Pentru care au fost pedepsiti cu orbire, ca si aceia care dădeau năvală la portile celui drept, când, cuprinsi de întuneric nepătruns, căutau fiecare iesirea portii.
18. Căci stihiile schimbau între ele însusirile lor, precum la un instrument cu coarde sunetele schimbă măsura, dar păstrează tonul - ceea ce se poate vedea lămurit din cercetarea faptelor.
19. Vietătile de pe pământ se făceau vietăti de apă, iar cele ce înotau treceau pe pământ.
20. Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa îsi pierdea însusirea ei de a stinge.
21. Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace care umblau primprejur si nu topeau acea hrană venită din cer, care semăna cu bruma ce se topeste usor.
22. Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul Tău si l-ai făcut de cinste si nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea si în tot locul ai stat în preajma lui.