În adânc a aşternut toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntrarmată, iar Cuvântul întrupându-Se a pierdut păcatul cel prea-rău, Domnul cel preaslăvit, căci cu slavă S-a proslăvit.


   Dumnezeu, alegându-te ca pe o frumoasă, ca pe o împodobită toată, ca pe cea fără prihană între femei, S-a sălăşluit în pântecele tău cel fără prihană; pe Care roagă-L, ceea ce eşti cu totul fără prihană, de prihana greşelilor să se izbăvească toţi cei ce te laudă pe tine. 

   Stătut-ai, Preacurată, ca o împărăteasă, de-a dreapta Împăratului, Celui ce a strălucit din pântecele tău, precum zice psalmistul; pe Care roagă-L să mă arate stătător de-a dreapta în ziua răsplătirii, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Firea oamenilor cea înţelenită cu toate cele necuvioase, toată ai înnoit-o, născând Ploaia cea cerească. De aceea mă rog, Mireasă a lui Dumnezeu, brazda sufletului meu cea înţelenită arat-o aducătoare de roade.


   Domnul cel preaslăvit, strălucindu-ne nouă Soare din pântecele tău, Preacurată,  şi izgonind toată tulburarea diavolilor cea întunecoasă, ne-a luminat cu fulgere dumnezeieşti.
 
 
   Înflorit-a pustia ca şi crinul, Doamne, Biserica cea stearpă a păgânilor, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea. 

   Întru mine omul îmbrăcându-Se Făcătorul, a ieşit din pântecele tău, Preacurată, dăruind haina nestricăciunii celor ce prin multe necuvioşii s-au golit. 

   Născut-ai, Curată, pe Dumnezeu Cuvântul cel Preacinstit, pe Care cu dinadinsul roagă-L să miluiască smeritul meu suflet, cel mâhnit de necinstea dulceţilor.


   Vindecă, Preacurată, rănile sufletului meu, şi smerita mea inimă, cea otrăvită de veninul şarpelui, tămăduieşte-o cu doctoria ta cea lucrătoare.


   Îndreptează-mi viaţa mea, Născătoare de Dumnezeu, ocârmuind-o cu porunca cea dumnezeiască a Cuvântului cel întrupat dintru tine,  şi mă povăţuieşte către lumină, Marie, Mireasă a lui Dumnezeu.
 
 
   Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Însuţi Tu, Doamne, Te-ai întrupat  şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne.  

   Picătură de umilinţă plouă-mi mie, Stăpână, ridicând tot zăduful inimii mele  şi oprind greşitele aduceri aminte ale gândului meu. 

   Pe mine cel ce sunt rănit cu sabia dezmierdărilor şi zac rănit, nu mă trece cu vederea, Preacurată, ci vindecă-mă cu suliţa şi Sângele Celui răstignit, a Fiului tău şi Dumnezeului nostru.


   Ceea ce te-ai îmbogăţit cu stăpânirea a toată zidirea, miluieşte-mă pe mine cel ce rău am sărăcit de dumnezeiescul dar, ca să te măresc ca pe o bună folositoare a mea, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Caută spre mine cel bolnav, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi dezleagă patimile mele cele cumplite  şi anevoie de vindecat, ca să te măresc pe tine, ceea ce ai mărit toată omenirea.
 
 
   Mijlocitor între Dumnezeu  şi oameni Te-ai făcut, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine, Stăpâne, la Părintele Tău, Începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei, aducere am aflat. 

   Preacurată, ceea ce ai născut Calea vieţii, povăţuieşte-mă la calea cea dreaptă, pe mine cel ce acum mă prăpăstuiesc dobitoceşte în căi neumblate  şi în prăpăstiile cumplitelor întâmplări. 

   Înstrăinându-mă pe sine-mi cu cuget nemulţumitor, curveşte am vieţuit, rătăcindu-mă în latură depărtată; ci întoarce-mă  şi mă mântuieşte cu mângâierile tale Fecioară, Maică a lui Dumnezeu.


   Din apele tale cele de viaţă curgătoare adapă pe robul tău, cel ce se arde de văpaia păcatelor şi se primejduieşte de năvălirile diavolilor, Fecioară Maică Preacurată


   Cu bântuielile  şi pânditurile celui viclean m-am omorât, Stăpână Preacurată; înviază-mă, ceea ce ai născut viaţa cea ipostatică, Născătoare de Dumnezeu, ca să te laud cu bună credinţă, pe tine cea cu totul fără prihană.
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul milostivirii Tale  cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule. 

   Să nu mă arăţi bucurie diavolilor la judecata ce va să fie, Stăpână, ci roagă pe Judecătorul  şi Fiul tău să caute spre mine cu blândeţe. 

   Cu gândurile  şi cu faptele mele cele rele  şi necuvioase pornindu-Te spre mânie, Doamne, pe Maica Ta o aduc  Ţie spre îmblânzire; ci, îndurându-Te, mă mântuieşte. 


   Izbăveşte-mă de osândă, Stăpână, pe mine cel ce însumi sunt osândit cu greşelile, ca ceea ce ai născut pe Judecătorul şi Dumnezeul tuturor şi Domnul.


   Cu dormitarea lenevirii sunt cuprins; somnul păcatului îngreuiază inima mea; ci cu mijlocirea ta, Preacurată, ridică-mă şi mă mântuieşte.


   Ceea ce eşti rugătoare caldă  şi zid nesurpat, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine: Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, vino degrab  şi ne mântuieşte pe noi din nevoi, ceea ce eşti grabnică folositoare.
 
 
   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului cel călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvântat şi preaslăvit. 

 
   Cântarea lui Moise luând, strigă suflete : Ajutor  şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu, şi-L voi slăvi pe El. 


   Buzele sufletului meu cele închise deschide-le  şi limpezeşte gândul  şi limba mea, Preacurată, ca să vestească gura mea lauda ta, Născătoare de Dumnezeu,  şi din inima mea să-ţi aduc mulţumită.  

   După Dumnezeu,  ţie  ţi-am dăruit cu totul mântuirea mea, Preacurată, eu robul tău,  şi toată dorirea,  ţinerea, dragostea şi înainte punerea din toată vârtutea şi din tot sufletul întinzându-le către tine. 


   Plâns ucigător de patimi şi tânguire, curgerea de-a pururea vie a umilinţei şi lacrimă stingătoare a gheenei, tăcere curăţitoare  şi fericita smerenie, păzitoarea cea mare, dăruieşte-mi mie, Stăpână. 


   Pe tine, Împărăteasa tuturor, cu ciucurii cei de aur ai curăţeniei fiind îmbrăcată  şi împodobită,  şi cu haina aurită  şi strălucită a fecioriei înfrumuseţată fiind, Preacurată, Dumnezeu te-a pus de-a dreapta Sa. 
 
 
   Mintea mea cea neroditoare, cu milostivirea Ta arat-o aducătoare de roade, Dumnezeule, Lucrătorule al bunătăților şi Săditorule al celor cuvioase.

   Ca pe o cămară frumoasă a Mirelui, ca pe un palat însufleţit al Stăpânului, ca pe o porfiră cinstită a Împăratului şi ca pe un sălaş ferecat cu aur, Preacinstită, te rog, mântuieşte-mă pe mine cel ce te cinstesc pe tine.  

   Iată dumnezeiasca căruţă cea cu multe nume numită; iată dumnezeiescul scaun cel cu aur ferecat; iată dumnezeiescul pat cel cu porfiră aşternut, pe care S-a odihnit Împăratul meu Hristos, Fecioara Stăpâna, pe care să o lăudăm. 


   Dobitoceşte plecându-mă pornirilor celor dobitoceşti, eu cel cu cuvântare  şi cu pricepere cinstit, ca un fără de minte m-am alăturat  şi m-am asemănat dobitoacelor celor fără de minte; ci tu, ceea ce ai născut pe Cuvântul, pe mine miluieşte-mă.


   Cel ce ai întemeiat luna  şi stelele,  şi cerul l-ai întins ca o piele  şi pământul l-ai aşezat pe ape neţinut, Cuvinte, biserică mai desfătată  şi mai înaltă decât cerurile ai arătat-o pe ceea ce Te-a născut pe Tine.

 
   Naşterea Ta cea din Fecioară, proorocul mai înainte văzând-o, a propovăduit strigând: Auzul Tău am auzit şi m-am temut, că de la miazăzi şi din muntele cel sfânt şi umbros ai venit, Hristoase.  


   Mai presus decât toată mintea este înălţată minunea ta; se biruieşte  şi puterea cuvintelor tâlcuind-o pe dânsa, că pe Cuvântul cel netâlcuit şi necuprins L-ai născut, Fecioară. 


   Mi se leagă glasul meu  şi limba mi se împiedică, căci mi se pare că stau înaintea înfricoşatului Tău divan, Doamne al meu, Doamne; pentru ceea ce Te-a născut pe Tine, Milostive, îndură-Te şi spre mine. 


   Miluieşte-mă, Născătoarea Cuvântului cel Milostiv, pe mine care m-am făcut nemilostiv şi nevrednic de milă, ca cela ce despre toate poruncile Stăpânului m-am lenevit. 
 
 
   Negura sufletului meu risipind-o, Mântuitorul meu, cu lumina poruncilor Tale luminează-mă, ca un singur Împărat al păcii.  

   Aducându-mi aminte de înfricoşatul divan al Fiului tău, mă cutremur cunoscând lucrurile mele cele cumplite, Născătoare de Dumnezeu, care covârşesc cu nemăsurarea mulţimea nisipului cel de lângă mare  şi dansul stelelor cel nemăsurat.  

   Ceea ce eşti răsărit al Soarelui slavei, străluceşte-mi raza dumnezeieştii umilinţe, mie celui ce şed întru întuneric  şi în umbra morţii  şi mai-nainte de îngropare, ca un mort, ca pe mortul meu să-l plâng. 


   Minte întunecată, inimă zăbavnică şi limbă îngustă, ce laudă vor aduce ţie, Fecioară ? Căci toată lumea de s-ar face buze şi limbi nu va putea cu adevărat, după vrednicie, să te laude pe tine, Stăpână. 


   Afară de ajutorul tău  şi împreună lucrarea ta, Fecioară, deşartă este lacrima, deşartă truda oamenilor, sudoarea şi osteneala şi toată nevoinţa fără de tărie. Pentru aceea, ajută-mi mie, cel ce doresc să mă mântuiesc. 
 
 
   Întru adâncul păcatelor fiind  ţinut, Hristoase,  şi în noianul vieţii mă învăluiesc; ci precum pe Iona din fiară, aşa şi pe mine din patimi scoate-mă şi mă mântuieşte, Mântuitorule.  

   Spre tine nădejdile mântuirii mele mi-am pus, Fecioară Prealăudată; tu, pe sufletul cel ce se duce către moarte, povăţuieşte-l către viaţă.  

   Tu îmi cunoşti multă neputinţa mea  şi trândăvirea o ştii, Stăpână; precum însăţi ştii mântuieşte-mă, şi precum voieşti de gheenă izbăveşte-mă. 


   Cuvântul, Cel ce cu voirea toate le-a înfiinţat, Care este de-a pururea vecuitor  şi de o fiinţă cu Tatăl  şi cu Duhul, din Fecioară poartă fiinţa mea. 


   Înotând eu în noianul vieţii, furtuna şi întreitele învăluiri ale patimilor mă clătesc pe mine; încetează valul, Preacurată, şi tulburarea cea nestatornică îmblânzeşte-o. 


   Lenea cea cumplită a sufletului meu şi slăbiciunea inimii mele văzându-le, vindecă-le cu rugăciunile tale, Maica lui Dumnezeu,  şi părţii celor mântuiţi învredniceşte-mă, izbăvindu-mă de întuneric  şi de muncă, ca ceea ce însăţi eşti nădejdea şi mângâierea mea. 
 
 
   Pe heruvimi urmând tinerii, în cuptor dănţuiau strigând : Bine eşti cuvântat, Dumnezeule, că întru adevăr  şi judecată ai adus asupră-ne acestea toate pentru păcatele noastre, Cel ce eşti Prealăudat şi Preaslăvit întru toţi vecii.  

   Sfeşnicule de aur, chivotule purtător de lumină, masă sfântă, scaune de foc, rugule nears, cădelniţa cea cu totul de aur, cetate slăvită şi preavestită, cămara cea cu totul de aur, palatule de aur  şi cu roşu împodobit, Stăpână, mântuieşte-mă.  

   Cuvântul lui Dumnezeu cel Unul-Născut intrând în pântecele tău, părtinitoare neruşinată te-a dăruit pe tine creştinilor. Pentru aceea te rog pe tine, Fecioară, miluieşte sufletul meu, care toată ziua  şi noaptea te cheamă pe tine. 


   Unul Dumnezeu, Cel ce a măsurat cu palma cerurile  şi pământul  şi din nefiinţă a înfiinţat fiinţa cea fără de trup  şi nematerialnică a îngerilor, Fecioară, Acesta prin înger «bucură-te» ţi-a trimis ţie, şi plecând cerurile, întru tine S-a sălăşluit. 


   Aducerea cea săracă a graiurilor mele primind-o ca un prinos desăvârşit fără de prihană, ca nişte tămâie cu bun miros, ca nişte mir din aromate alcătuit, izbăvește-mă, de Dumnezeu Născătoare, de toată primejdia  şi înconjurarea patimilor.
 

   Pe Cel ce a însemnat mai înainte în rug, în muntele Sinai oarecând, lui Moise, taina Fecioarei, lăudaţi-L, bine-L cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Biserică preacurată a Mântuitorului  şi Împăratului meu Hristos, scaunul cel preaslăvit, cerul cel preaînalt, raiule cel cu adevărat nejefuit, Stăpână, deschide-mi mie uşile raiului.  

   Mână dreaptă aproape stătătoare şi apărătoare tare să te aflu pe tine, Fecioară, în vremea ieşirii mele, când va vrea să lipsească cu amar dintru mine duhul meu, că pe căi strâmbe şi aspre am umblat. 


   Sufletul meu cel omorât cu dulceţile  şi care în latura şi în umbra morţii locuieşte, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, ceea ce ai zămislit Viaţa cea dumnezeiască, înviază-l şi luminează-l cu lumina solirilor tale.


   Munte ce pică dulceaţă  şi îndulceşte amărăciunea lumească te-ai arătat, Fecioară, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Roua cea preadulce; pentru aceea îndulceşte-mi amărăciunea păcatelor mele. 


   Pe Cel ce a însemnat mai înainte în rug, în muntele Sinai oarecând, lui Moise, taina Fecioarei, lăudaţi-L, bine-L cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Din pământeni cine a auzit una ca aceasta sau cine a văzut cândva ? Că Fecioara s-a aflat având în pântece şi fără de durere Prunc a născut. Întru acest chip este minunea ta  şi pe tine, Curată Născătoare de Dumnezeu, te mărim.  

   Preasfântă Fecioară, prea fără prihană, Preacurată Doamnă, Prealăudată, Cinstită, căruţa Cuvântului cea prealuminoasă, lumina ticălosului meu suflet, suflarea şi viaţa mea, precum  ştii, precum voieşti, miluieşte-mă şi mă mântuieşte.  

   Din pântecele maicii mele  spre tine m-am aruncat şi  ţie sunt lăsat, Curată, eu smeritul  şi săracul de fapte bune; tu îmi fii mie, Fecioară, fierbinte povăţuitoare către fapta bună, netezind cărările mântuirii mele.


   Nădejdea şi ajutorul mântuirii mele spre tine, Maica lui Dumnezeu, întru toate stă, după Dumnezeu, că spre tine m-am aruncat şi ţie sunt lăsat eu săracul, să nu mă părăseşti, ci sprijineşte-mă, Preacurată. 


   Fecioară, tu eşti lauda ticălosului meu suflet, tu eşti dulceaţa  şi luminarea, tu eşti bucuria mea, tu dulceaţa inimii, tu lumină şi îndulcire şi viaţă, tu mângâiere dumnezeiască, tu eşti bucurie şi veselie. 


 
   Calea mării cea nebătută şi neumblată călătorind-o neudat, Israilul cel ales a cântat: «Să cântăm Domnului că S-a preaslăvit».


   Pe tine, Preacurată, ceea ce eşti lăcaş preacurat al lui Dumnezeu, te rog: Inima mea cea întinată cu dulceţi necurate curăţeşte-o, ca să te slăvesc pe tine. 

   După Dumnezeu avându-te pe tine, Fecioară, ajutătoare neruşinată  şi părtinitoare nebiruită, sprijinitoare, păzitoare şi mijlocitoare, strig ţie: Mântuieşte-mă.


   Având mulţime de păcate, care covârşesc cu nemăsurarea nisipul cel de pe lângă mare şi mulţimea stelelor, la mulţimea milei tale am scăpat. 


   Fecioară, ceea ce singură ai născut pe Dumnezeu, Cel ce este tuturor neîncăput, dar întru tine încăput făcându-Se, pentru bunătate, pe Acela roagă-L să se mântuiască cei ce te laudă pe tine. 
 

   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.  

   De Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti binecuvântată, tu singură fii părtinitoarea  şi ajutorul meu  şi izbăveşte-mă de asupreala diavolilor, de patimile cele ce mă necăjesc  şi de judecată,  şi de munca focului celui ce arde cu văpaie.  

   Firea oamenilor cea stricată ai înnoit-o, Preasfântă, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Care din stricăciune întru nestricăciune pe ea a mutat-o; pentru aceea pe mine cel stricat cu dulceţile fă-mă nestricăcios şi de-a doua oară zideşte-mă. 


   Te slăveşte pe tine, ceea ce eşti una binecuvântată şi preaslăvită, neamul oamenilor. Pentru aceea fă-mă moştean al slavei celeia ce va să fie cu mijlocirea ta, Fecioară, pe mine cel ce cu credinţă te laud pe tine, ceea ce eşti preaslăvită de Dumnezeu. 


   Vindecă patimile sufletelor  şi ale trupurilor noastre, cea cu totul fără prihană, şi fă-ne a umbla pe cărările ce duc către îndulcirea cea veşnică  şi către desfătarea cea necurgătoare şi nepieritoare. 
 
 
   Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Doamne, Te-ai întrupat şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceea strig  Ţie : Slavă puterii Tale, Doamne.   

   Străluceşte-mi, Preacurată, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat, ceea ce ai născut Lumina cea ipostatică.

    Fecioară, ceea ce ai primit în pântecele tău Focul dumnezeirii, de focul cel veşnic izbăveşte-mă. 


   Binecuvântată, Preacurată, cu rugăciunile tale vindecă durerea sufletului meu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, Doctorul tuturor. 


   Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, rupe-mi lanţurile greşelilor mele  şi către cărările vieţii povăţuieşte-mă. 
 
 
   Cărbunele care mai-nainte s-a arătat Isaiei, ca un soare din feciorescul pântece a răsărit şi celor ce se rătăciseră întru întuneric luminarea dumnezeieştii cunoştin-ţe dăruindu-le.  

   Muntele cel cu adevărat netăiat, uşa cea încuiată şi izvorul cel pecetluit, grădina cea preamirositoare  şi de Dumnezeu sădită, livada ceea ce a înflorit Floarea nestricăciunii, te lăudăm pe tine, Stăpână.  

   Cu osârdie din tinereţe toată desfrânarea lucrând-o, întinându-mi sufletul  şi trupul, te rog pe tine, Fecioara cea curată  şi neîntinată,  şi trupul  şi sufletul curăţeşte-l, sfinţeşte-l şi mă mântuieşte. 


   Scaunul cel înalt şi vederos, cel înălţat mai presus de puterile cele fără de trupuri, întru care Isaia a văzut pe Hristos Domnul slavei şezând, ridică-mă pe mine cel întărit în scaunul patimilor. 


   Postind de fapta bună, m-am umplut de toată desfătarea cea oprită până la saţiu  şi acum flămânzesc de masa cea mântuitoare. Ci tu, cu pâinea pocăinţei întăreşte-mă, ceea ce eşti masă care ai purtat Pâine pe Dumnezeu. 

 
   Glasul graiurilor celor de rugăciune, din suflet cu durere auzind, Stăpâne, izbăveşte-mă de rele, că Însuţi eşti Pricinuitorul mântuirii noastre.  

   Spre tine mi-am pus nădejdea mântuirii mele, Maică pururea Fecioară, şi pe tine te pun apărătoare a vieţii, întemeiată şi neclintită.  

   Vindecă patimile mele cele de multe feluri, Maică nenuntită, cea singură atotputernică, că tu liman neînviforat te-ai arătat nouă, celor ce te lăudăm pe tine. 


   De întunecarea cea nemăsurată izbăveşte-mă pe mi-ne cel ţinut cu multe greşeli, de Dumnezeu Născătoare, Stăpână, şi din mâinile diavolilor răpeşte-mă. 


   Preasfântă Fecioară, Mireasă dumnezeiască, ceea ce eşti după Dumnezeu părtinitoare robilor tăi, în ceasul cercării fă-te sprijinitoare sufletului meu. 


   Pe tine te mărim, Născătoare de Dumnezeu, strigând: Bucură-te, toiagul dintru care fără de sămânţă răsărind Dumnezeu, a pierdut prin lemn moartea. 
 

   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu a tiranului celui călcător de lege înaltă văpaie a ridicat, iar Hristos a întins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel binecuvântat şi preaslăvit.  

   Spre tine toată nădejdea din suflet mi-am pus, şi caut aşteptând cu adevărat dumnezeiasca mângâiere; întâmpină-mă, Curată Născătoare de Dumnezeu,  şi bucură-mă, arătându-mi mie cărarea ce suie către Dumnezeu.  

   Fecioară cinstită, neispitită de nuntă, Curată binecuvântată, îndreptătoarea celor ce cad  şi izbăvirea celor ce păcătuiesc, mântuieşte-mă pe mine desfrânatul, mântuieşte-mă,  şi ca o milostivă din munca cea veşnică răpeşte-mă, ca să te slăvesc pe tine. 


   Ceea ce eşti nădejdea şi ajutorul credincioşilor, de Dumnezeu Născătoare, sârguieşte de ajută robilor tăi, cei cufundaţi în patimi, şi întru amăgirile diavolilor  şi întru întreitele învăluiri ale necazurilor, celor ce scăpăm la tine cu nădejdea sufletului. 


   Tu ne-ai izbăvit pe noi de cumplita osândă a greşelilor, şi întristarea cea dedemult a celor întâi zidiţi ai dezlegat-o, Prealăudată, născând mai presus de fire pe Ziditorul tuturor; pentru aceea după vrednicie credincioşii te fericim. 
 

   Chipul cel de aur defăimându-l de trei ori fericiţii tineri, văzând chipul lui Dumnezeu cel viu  şi neschimbat, prin mijlocul focului cântau: Toată zidirea cea înfiinţată să laude pe Domnul  şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. 

   Ceea ce eşti izvor viu, ca ceea ce ai născut Apa vieţii, sufletul meu cel topit de arderea păcatelor adapă-l, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi din văpaia cea veşnică răpeşte-mă.  

   Împuns fiind cu săgeata vrăjmaşului, m-am rănit cu totul la suflet şi pătimesc boli nevindecate; ceea ce ai născut negrăit pe Mântuitorul Hristos, întrutotul fără prihană, vindecă-mă şi mă mântuieşte, nădejdea mea cea tare. 


   Pe mine cel omorât gânditor de nemăsuratele mele răutăţi, înviază-mă dumnezeiască Mireasă, Fecioară,  şi cu rugăciunea ta izbăveşte-mă de toată înşelăciunea vrăjmaşului celui stricător de suflet şi a ucigaşului. 


   Curată, izbăveşte-mă de urgia Fiului tău  şi Dumnezeu, care mă înfricoşează,  şi în ceasul judecăţii, ca o atotputernică, apucă mai înainte gata ajutătoare şi de caprele cele de-a stânga izbăveşte-mă. 


   Chipul cel de aur defăimându-l de trei ori fericiţii tineri, văzând chipul lui Dumnezeu cel viu  şi neschimbat, prin mijlocul focului cântau : Toată zidirea cea înfiinţată să laude pe Domnul  şi să-L preaînalţe întru toţi vecii. 
 
 
   Nu se pricepe toată limba a te lăuda după vrednicie  şi se întunecă  şi mintea cea mai presus de lume a cânta ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă fiind bună, primeşte credinţa, că ştii dragostea noastră cea dumnezeiască; că tu creştinilor eşti folositoare şi pe tine te mărim.  
   Umple de bucurie inima mea, Maică Fecioară, ceea ce ai primit Bucuria în pântecele tău; luminează, Curată, sufletul meu cel smerit şi cu negura multor greşeli ţinut, că tu ai născut tuturor Lumina.  

   Străluceşte-mă cu lumina ta, de Dumnezeu dăruită, pe mine cel ce zac întru întunericul cumplitei trândăviri şi nu voiesc nicidecum să păzesc legile lui Dumnezeu, ca după datorie să te fericesc pe tine, ca pe o părtinitoare a mea. 


   Iubitorule de oameni Doamne, Cela ce pentru îndurările Tale cele negrăite Te-ai întrupat din Fecioară, ca să mă mântuieşti pe mine, izbăveşte sufletul meu de toată diavoleasca rătăcire  şi pândire  şi toate păcatele mele cele nenumărate şterge-le. 


   Ceea ce eşti iubitoare de bine, Stăpână, sufletul meu cel necăjit cu multe păcate acum îmbunătăţeşte-l şi mă mântuieşte, Curată, de Dumnezeu Născătoare, pe mine cel ce mă înviscolesc de-a pururea în noianul vieţii şi cumplit mă înviforez. 


 
   Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit. 


   Fecioară, ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, pe mine cel rănit cu patimile tămăduieşte-mă  şi din focul cel veşnic răpeşte-mă, singură de Dumnezeu dăruită.  
   La bunătatea ta acum alerg, Maică Fecioară cu totul fără prihană, izbăveşte pe robul tău de bolile cele sufleteşti, de patimile cele stricătoare de suflet  şi de focul cel veşnic. 


   Noi cei ce te mărturisim pe tine Născătoare de Dumnezeu, care ne-am îmbogăţit cu tine, întărirea  şi părtinitoarea noastră, de întreitele învăluiri ale vieţii  şi de toate felurile de ispite ne mântuim. 


   Ceea ce eşti scăparea credincioşilor, pururea Fecioară, tare ajutătoare celor ce aleargă la tine, de toată nevoia şi vătămarea potrivnică mântuieşte-ne pe noi. 

 
   Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, a celor ce Te lăudăm pe Tine.  

   Cădelniţă cu adevărat de aur,  şi năstrapă a manei, şi munte dumnezeiesc şi palat preaveselitor al lui Dumnezeu, pe tine, Fecioară, te numim.  
   Biserică şi sfinţit lăcaş al Cuvântului fiind, Născătoare de Dumnezeu, fii mie curăţitoare greşelilor, Preasfântă pururea Fecioară. 


   Miluieşte-mă, Curată, pe mine cel ce am mâniat pe Cel Singur iubitor de oameni  şi Fiul tău,  şi în starea drepţilor numără-mă, cea singură de-a pururea Fecioară. 


   Limbă de om nu poate să tâlcuiască adâncul răutăţilor mele, Fecioară, că mai presus de măsură am nelegiuit, ci tu, ca o Maică a milei, miluieşte-mă. 
 
 
   Te laud că auz am auzit, Doamne,  şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preaslăvesc multă smerenia Ta cea către mine, mult Milostive.  
   Pe tine, Fecioară, noi creştinii te-am câştigat ajutor şi acoperământ, ceea ce ne scoţi pe noi din cumplite primejdii.  
   Stăpână, ceea ce eşti neispitită de nuntă, care pe Dumnezeu în pântece L-ai primit, de primejdii şi de ne-cazuri pe toţi izbăveşte-i. 


   Zid nebiruit  şi nădejde tare noi credincioşii întru necazuri te-am câştigat pe tine Născătoare de Dumnezeu. 


   Mijlocirea ta, Stăpână, câştigând-o ca pe o temelie temeinică, de multe feluri de necazuri ne izbăvim.
 
 
   Dătătorule de lumină  şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale îndreptează-ne, că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.  
   Ca ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu, Soarele cel luminos al dreptăţii, luminează sufletul meu cel ce doarme în noaptea vieţii, cu raza rugăciunilor tale, Stăpână.  
   Sub acoperământul tău şi sub părtinirea ta, noi credincioşii totdeauna scăpând cu credinţă, Preacurată, prin tine ne izbăvim de toată cumplita primejdie, Fecioară. 


   Din neştiinţă întru umflarea trufiei înălţându-mă, Curată, cădere cumplită am pătimit; ci dă-mi mie să biruiesc prin pocăinţă nebunia cea mai dinainte. 


   Pe mine cel omorât cu veninul păcatului, Preacurată, ceea ce ai născut pe pământ Viaţa cea cu adevărat neîmbătrânitoare, înviază-mă, ceea ce singură eşti nădejde celor ce te laudă pe tine. 
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă. 
   Cela ce toate cu voirea le lucrează, voind a locuit în pântecele Tău cel neispitit de nuntă, dăruind nestricăciune, ca un Îndurat, celor ce bolesc cu stricăciunea.  
   Pe mine cel rătăcit în calea vieţii  şi care adeseori în căile cele neumblate ale păcatului cad, povăţuieşte-mă, Stăpână, către calea pocăinţei. 


   Fii mie sprijinitoare despre răutăţile mele cele de multe feluri, cea cu totul fără de prihană, şi izbăveşte-mă de meşteşugirea balaurului şi din cursele acestuia răpindu-mă. 


   Fă-mi mie viaţa luminoasă, ceea ce singură ai născut Lumina cea neapropiată,  şi la liman bine liniştit povăţuieşte-mă, Maică, şi mă mântuieşte.


   Curată, ceea ce eşti cu totul neîntinată, cu picăturile milei tale rourează ticălosul meu suflet, cel topit de arderea păcatelor, de toată întinăciunea curăţindu-l, şi din înfricoşata osândă a focului celui veşnic slobozeşte-mă. 
 
 
   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au călcat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se, au cântat : Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.   
   Pe mine cel omorât şi în pământ întors m-ai înviat, născând pe Dătătorul de viaţă, şi din iadul cel mai de jos m-ai scos pe mine, cel ce te slăvesc pe tine cu credinţă, Născătoare de Dumnezeu întru-tot Curată.  
   Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale cele către Fiul tău, fiind liman întemeiat, părtinitoare înfricoşată şi zid nesurpat, celor ce întru nevoi se primejduiesc şi întru necazuri se viscolesc, din ispitele cele în multe chipuri mântuieşte pe robii tăi. 


   Stăpână de Dumnezeu dăruită, ceea ce ai întrupat cu puterea Preasfântului Duh pe Fiul, Cel ce se înţelege de o fire cu Tatăl, pe Acesta neîncetat roagă-L să miluiască pe cei ce cântă: Bine eşti cuvântată ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup. 


   Curată Fecioară, ceea ce ai făcut cer pe fiinţa noastră cea pământească şi stricăcioasă cu fierbinte rugăciunea ta, fă să se îndrepteze rugăciunile şi cererile noastre către Fiul tău şi Dumnezeul şi Împăratul tuturor. 
 

   Pe Dumnezeu, Cel ce S-a  pogorât în cuptorul cel cu foc către tinerii evreieşti  şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile  şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
   Patimile inimii mele tămăduieşte-le cu milostivi-rea ta, Prealăudată, mintea mea împacă-o, sufletul meu luminează-l  şi a călători către cărările cele mântuitoare fă-mă, ca de-a pururea să te fericesc.  
   De întinăciunea cea pricinuită din patimi curăţeşte-mă, Curată, cu mijlocirea ta,  şi luminează-mi, rogu-mă, inima mea cea întunecată cu întunecările diavolilor, ca să te fericesc pe tine, Stăpână de Dumnezeu fericită. 


   Ca să te laud pe tine cu glasuri de mulţumiri, ca să te slăvesc pe tine, cea cu totul fără prihană, fă-te turn de apărare, îngrădire şi întărire mie celui ce mă clatin dinspre toate părţile de bântuielile cele potrivnice  şi a cădea mă primejduiesc. 


   Ceea ce ai născut cu trup pe Dumnezeu cel Preaînalt, ridică-mă din gunoiul patimilor ce mă necăjesc, şi pe mine care cumplit am sărăcit cu totul, cu dumnezeieştile fapte bune îmbogăţeşte-mă, Preacurată, ca să te laud pe tine, fiind mântuit. 


   Pe Dumnezeu, Cel ce S-a  pogorât în cuptorul cel cu foc către tinerii evreieşti  şi văpaia întru răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile  şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Pe Dumnezeu Cuvântul  cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude să-L mărim.  
   Dumnezeieştii iubiri de oameni învredniceşte-mă, Fecioară, ceea ce singură ai născut negrăit pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care Şi-a împrumutat trup dintru tine, şi mă izbăveşte de văpaia ce va să fie şi de toată munca, pe mine cela ce cu dragoste te slăvesc pe tine.  
   Ca pe o tare părtinitoare, ca pe o nădejde şi zid, şi ancoră  şi acoperământ întemeiat, ca  pe un reazem nebiruit  şi adăpost neînviforat,  şi singură tare scăpare toţi câştigându-te pe tine, ne mântuim, Prealăudată. 


   Fecioară, când se vor arăta cele ascunse ale fiecăruia, tu pe mine îndreptează-mă, că poţi cu adevărat  şi din întuneric să mă izbăveşti  şi în latura luminii să mă aşezi, unde este bucuria cea negrăită a celor ce se veselesc. 


   Fecioară, ceea ce ai născut Lumina cea dumnezeiască, inima mea care s-a întunecat cu multe adaosuri de patimi şi de gânduri străine luminează-o, picături de lacrimi dăruindu-mi de-a pururea, ca să-mi spăl întinăciunea greşelilor mele.


 
   Calea mării cea nebătută şi neumblată călătorind-o neudat, Israilul cel ales a cântat : Să cântăm Domnului, că S-a proslăvit. 


   Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, tămăduieşte-mă, Fecioară, pe mine cel rănit cu patimile şi din veşnicul foc mă răpeşte, ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită.

   Izbăveşte-mă, Curată, de scrâşnirea cea prea-grea a dinţilor, de suspinul lacrimilor, de prea-amarul frig al tartarului, de întunericul cel mai dinafară şi de viermele cel neadormit. 


   Mulţime tinoasă  şi tulburare a gândurilor celor întinate  şi necurate  şi de stricăciune făcătoare izvorăşte în sufletul meu; ci tu, Curată, cu lacrimile mele, usuc-o pe aceasta.


   Securea este aproape, nerodirea grăbeşte către tăiere, lenevirea multă şi sarcinile mele cu greu de purtat; Stăpână Fecioară, ajută-mi mie. 

 
   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept afară de Tine, Doamne.  

   Între mulţi tâlhari căzând eu ticălosul, dezbrăcat am rămas şi rănit şi părăsit; ci tu, Născătoare de Dumnezeu, nu mă trece cu vederea.  

   Suspin neîncetat, zdrobire a inimii  şi smerenie, vreme de pocăinţă şi gând de întoarcere dă-mi mie, prealăudată. 

   Ceea ce ai născut pe Lucrătorul îndurărilor  şi pe Dătătorul curăţirilor, lucrător de fapte bune, de sadurile cele fără de moarte, fă-mă pe mine, Stăpână. 


   Gânditor şi simţitor, ziua şi noaptea cad cu durerea sufletului la tine, Curată; izbăveşte-mă de vrăjmaşii cei gândiţi şi simţiţi.
 
 
   Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi Domnul, Te-ai întrupat  şi m-ai mântuit pe mine tot omul; pentru aceea strig  Ţie : Slavă puterii Tale, Doamne.   

   Holda cea nelucrată, ţarina cea nearată, care ai odrăslit Bucuria, dăruieşte-mi dar de izvor de lacrimi al umilinţei celei de bucurie făcătoare şi plâns veselitor, ca să dobândesc mângâiere acolo.  

   Prin vicleşugul  şarpelui din petrecerea cea din rai căzând, Stăpână, viaţă dureroasă şi cu multe lacrimi am aflat; pentru aceea te rog pe tine ca să iau iarăşi prin tine patria mea cea veche şi iubită. 


   Din lucrurile mele deznădăjduit fiind  şi neavând nădejde de mântuire nicidecum, la îndurările tale cu credinţă alerg, Prealăudată; ceea ce eşti nădejdea cea tare şi mare a celor deznădăjduiţi, mântuieşte-mă, Maica lui Dumnezeu. 


   Luând în minte divanul întru care voi să fiu judecat eu osânditul, mă tânguiesc, lăcrimez, plâng  şi mă mâhnesc, având mulţime de nemăsurate greşeli,  şi strig ţie : Mântuieşte-mă, Maica lui Dumnezeu. 
 
 
   Cărbunele Care mai înainte S-a arătat Isaiei, ca un Soare din feciorescul pântece a răsărit, celor ce se rătăciseră întru întuneric, luminarea dumnezeieştii cunoştinţe dăruindu-le. 

   Cântarea cea cu durere, care din suflet dureros se trimite, primeşte-o, ceea ce ai născut pe Hristos fără de durere, şi de gheena cea prea-dureroasă izbăveşte-mă.  

   Pe mine cel străpuns cu amarele săgeţi ale vrăjmaşului celui războinic, Stăpână, străpunge-mă cu săgeata cea dulce a dragostei lui Hristos, Cela ce pentru mine cu suliţa în coasta cea izvorâtoare de viaţă S-a împuns. 


   Datoria strămoaşei Eva tu ai plătit-o, Maica lui Dumnezeu, născând pe Mântuitorul lumii, Cel ce S-a îmbrăcat cu trup dintru tine; pentru aceea toţi te fericim pe tine, cea cu dar dăruită, Fecioară cu totul fără prihană. 


   Marie Preacurată, ceea ce ai izvorât Izvorul înţelepciunii, Maica lui Hristos, a însăşi Înţelepciunii, înţelepţeşte-mă pe mine să mă abat de la amăgirile înţeleptului întru răutate. 
 
 
   Glasul graiurilor celor de rugăciune din suflet cu durere auzind, Stăpâne, izbăveşte-mă de rele, că Însuţi eşti pricinuitorul mântuirii noastre.  

   Cu ploile lacrimilor spală-mă  şi cu curgerile umilinţei îmbată brazdele inimii mele, Curată, şi înmulţeşte rodurile acesteia.  

   Dezleagă-mi lanţurile cele mult împleticite ale greşelilor mele, rupe-mi zapisele, Cinstită; că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor. 


   Stau întru hotarul a două patimi deopotrivă puternice, ca într-o cumpănă. Însă te rog, Fecioară, să nu biruiască deznădăjduirea pe nădejdea mea. 


   Muncile  şi pedepsele, caznele cele amare, bătăile cele usturătoare, vârtejurile şi legăturile cele nedezlegate aşteaptă pe sufletul meu, de care izbăveşte-mă, Fecioară.


   Fecioara  şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te pe Tine mort întins pe lemn, plângând cu amar grăia : Fiul meu, ce este această taină străină ? Tu, Cel ce dăruieşti tuturor viaţă veşnică, cum de voie mori pe Cruce cu moarte de ocară ?. 

 
   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvântat şi preaslăvit.  

   Acum se sileşte vrăjmaşul, căscând, ca să mă ia în pântecele său, pentru că de pretutindeni îmi aduce mie ispite  şi curse, tăind tot sporul meu; ci mai înainte  întâmpinându-mă, izbăveşte-mă, Fecioară Maică, de bântuiala lui cea vicleană.  

   Viforul nelegiuirilor, furtuna greşelilor, iarna păcatelor  şi viscolul căderilor tulbură smeritul meu suflet, Stăpână, şi către adâncul deznădăjduirii mă împing; ci îndreptează-mă, Fecioară, la limanul cel liniştit al pocăinţei. 


   Inimă zdrobită şi smerită dăruieşte-mi, Stăpână, ca ziua  şi noaptea cu durere plângând, să milostivesc pe Dumnezeu, până încă am vreme de pocăinţă, mai înainte de a veni asupră-mi, ca un fur, ceasul cel înfricoşat al morţii. 


   Bucură-te, Preasfântă Doamnă, cea cu multe nume numită, Fecioară, Maica lui Dumnezeu Marie, lauda credincioşilor, izbăvirea blestemului, scară cerească, minune neînţeleasă, rugule nears, pământule nelucrat. 
 
 
   Cuvântul muncitorului, pentru că biruia, de şapte ori a fost ars cuptorul oarecând, întru care tinerii nu s-au ars, porunca împăratului călcând, ci au strigat: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ieşirea este aproape, a săpa casa furul se sârguieşte, în mâini a luat secera secerătorul şi aşteaptă de sus să ia ameninţarea. Vino mai înainte de sfârşit să suspinăm, să plângem, o, suflete al meu, şi la Născătoarea de Dumnezeu cu credinţă să alergăm.  

   Nor luminos al Soarelui slavei, cel neînserat şi neapus, palatule al Stăpânului, cel cu multe daruri dăruit, cămară a Mirelui Celui frumos, Mireasă Stăpână, când pe nori purtându-Se va veni să facă judecată Stăpânul cel de obşte, adu-ţi aminte de sufletul meu. 

   Cerule cel nou, raiule cel cu mir mirositor  şi bine mirositor, întru care a odrăslit Lemnul nestricăciunii, părtaş al cinei celei cereşti arată-mă, Fecioară, ca să mă împărtăşesc de desfătarea cea dulce  şi necurgătoare  şi prea binemirositoare a raiului. 


   Întunecare  şi nedumerire a cuprins sufletul meu, Preacurată, când privesc la divanul cel a toată lumea  şi judecata cea înfricoşată în minte o gândesc; ci tu, ceea ce ai zămislit pe Ziditorul şi Purtătorul de grijă al zidirii, izbăveşte de ţinerea cea din iad sufletul meu. 


   Cuvântul muncitorului, pentru că biruia, de şapte ori a fost ars cuptorul oarecând, întru care tinerii nu s-au ars, porunca împăratului călcând, ci au strigat: Toate lucrurile Domnului, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Cu suflete curate  şi cu buze neîntinate, veniţi să mărim pe cea neîntinată şi Preacurată Maica lui Emanuil, printr-aceasta aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa; milostiveşte-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, şi ne mântuieşte pe noi.  

   Cu totul din tinereţe slujind eu patimilor de ruşine  şi multei desfrânări, de tot am înnegrit pe cel după chipul lui Dumnezeu,  şi mă tem, Prealăudată, de judecata ce va să fie, când voi sta înaintea Fiului tău  şi Dumnezeu; ci mai înainte de sfârşit dă-mi acum, Preacurată, curăţire patimilor mele şi izbăvire de greşeli.  

   Mă tem, Fecioară, de judecată şi de munca cea veşnică a focului, de hotărârea cea cu adevărat netrecută, de scrâşnirea dinţilor şi de sălbăticirea viermelui cel neadormit; pentru aceasta cu durerea inimii mă rog ţie, Preacurată, izbăveşte-mă de înfricoşata osândă, cea cu totul fără prihană. 


   Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădularele trupului, atunci stai lângă mine, dumnezeiască Mireasă, şi risipeşte sfaturile vrăjmaşilor celor netrupeşti şi zdrobeşte fălcile celor ce caută să mă înghită fără de milă, ca să trec neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh. 


   Toată lauda îţi dă loc ţie, Fecioară, şi toată bună cuvântarea oamenilor; că tu mai ales eşti bună cuvântarea noastră şi lauda. Deci în locul a toată lauda şi buna cuvântare, noi robii tăi, Fecioară, cu multă dragoste Născătoare de Dumnezeu chiar te numim pe tine. 




   Întru adânc a aşternut de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea prea întrarmată, iar Cuvântul întrupându-Se a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul Cel preaslăvit, căci cu mărire S-a proslăvit. 


   Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui purtător de moarte izbăvește-mă, cu mijlocirea ta, Stăpână.  

   Lucrul şi zidirea Ta sunt, Mântuitorule, iar prin amăgirea celui viclean m-am zdrobit, prin desfătările cele lumeşti; pentru aceasta iarăşi mă zideşte cu dumnezeieştile rugăciuni ale Preacuratei Maicii Tale, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce eşti preaslăvit. 


   Alină acum cumplitul vifor al răutăţilor mele, binecuvântată Fecioară,  şi biruieşte pe toţi vrăjmaşii cei nevăzuţi, care fără milă cad asupra sărăciei mele, că singură eşti folositoarea mea, Preacurată. 


   Unule Îndurate, Hristoase Dumnezeule, prin rugăciunile Maicii Tale îndură-Te şi mă miluieşte pe mine, cel ce nădăjduiesc la Tine, îndreptându-mă către lumina poruncilor Tale şi învrednicindu-mă vieţii veşnice. 
 
 
   Înflorit-a pustia ca  şi crinul, Doamne, biserica păgânilor cea stearpă, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.  

   Dumnezeiască Mireasă, întru care S-a sălăşluit Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce luminează toată lumea, străluceşte-mi raza adevăratei pocăinţe, surpând întunericul patimilor mele prin rugăciunile tale, rogu-mă.  

   Eu însumi fiind robit de păcate, singur eu mi-am deschis uşile patimilor; ci către tine singură, Preacurată Fecioară, acum alerg,  şi întorcându-mă, prin îndurarea ta mântuieşte-mă. 


   Alesule Sioane, cetate împărătească, Preacurată Fecioară, împreună cu toţi sfinţii roagă pe Fiul tău cel fără de ani, ca să mă facă cetăţean cetăţii celei din ceruri. 


   Din sfinţita petrecere căzând eu, Preacurată, m-am lipit lângă dobitoace  şi osândit tot m-am făcut; ci tu, ceea ce ai născut pe Judecătorul, izbăveşte-mă de toată judecata cea de istov şi mă mântuieşte. 
 
 
   Venit-ai din Fecioară, nu sol, nici înger, ci Tu Însuţi, Doamne, Te-ai întrupat  şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig  Ţie: Slavă puterii Tale, Doamne. 

   Deschide-mi, Fecioară, dumnezeieştile intrări ale pocăinţei, închizând intrările patimilor şi ale dezmierdărilor mele, şi prin puterea ta le opreşte.  

   Uşă neumblată şi ţarină nearată, sicriu şi năstrapă, sfeşnic şi cădelniţă a Cărbunelui celui fără de materie te numim pe tine, Preacurată Fecioară. 


   Cumplita noapte a păcatelor m-a acoperit pe mine, Preasfântă Fecioară, Stăpână, pentru că nu am candelă care să-mi lumineze sufletul cu untul de lemn al faptelor bune; drept aceea  şi din cămara Mirelui m-am izgonit afară. 


   Marie, ceea ce eşti cădelniţă de aur, alungă întinăciunea patimilor mele,  şi pe mine, cel ce mă clătesc de meşteşugirile luptătorului cel înşelător, întăreşte-mă, Preasfântă Fecioară. 
 
 
   Mijlocitor între Dumnezeu  şi oameni Te-ai făcut, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine, Stăpâne, la Părintele Tău, Începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei aducere am aflat.  

   Acum scap sub acoperământul tău, Maică, Preacurată Fecioară; de bolile cele sufleteşti şi de patimi trupeşti, izbăveşte-mă pe mine, robul tău.  

   Izbăveşte-mă de neputinţele trupeşti şi opreşte necuvioasele patimi ale sufletului meu şi de veşnica muncă mă păzeşte, Fecioară de Dumnezeu dăruită. 


   Ceea ce ai născut Izvorul tămăduirii, pe mine cel ce sunt rănit de patimile cele lumeşti, tămăduieşte-mă, Fecioară, singura plină de dar, Preacurată. 


   Iesei să se veselească  şi David să dănţuiască, căci Fecioara, toiagul cel sădit de Dumnezeu, a odrăslit pe Hristos, Floarea cea pururea vie. 
 
 
   Întru adâncul greşelilor fiind învăluit, chem adâncul milostivirii Tale  cel neurmat; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.  

   Inima mea cea înnegrită de împresurările cele întunecate ale păcatului, străluceşte-o cu lumina cea dintru tine, Mireasă dumnezeiască care nu ştii de mire, ca una ce ai născut pe Soarele Hristos.  

   Lumina cea din Lumină născând-o nouă, Preacurată Fecioară, a risipit întunericul nedumnezeirii; drept aceea, pe mine cel legat cu întunericul patimilor lumeşti, luminează-mă, Născătoare de Dumnezeu, şi prin rugăciunile tale dezlegându-mă, dă-mi lumina cea veşnică. 


   Singura Preacurată Fecioară, care ai născut pe Hristos, Soarele cel neapus, fă rugăciune către Dânsul, rugându-te pururea să Se milostivească spre mine cel smerit. 


   Luminează sufletul meu cel întunecat cu greşelile, ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, Pururea Fecioară.


   Veniţi cu netăcute laude toţi să o slăvim pe Maica Luminii, că aceasta a născut Mântuirea noastră,  şi «bucură-te» să-i aducem, ca uneia ce a născut pe Dumnezeu, Cel mai vechi decât toţi vecii; bucură-te, care după ce ai născut, iarăşi ai zidit pe Eva; bucură-te, Preacurată Fecioară, neispitită de nuntă. 
 
 
   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri roua Duhului, Cel ce este binecuvântat şi proslăvit.  

   Izvor primitor de viaţă  şi uşă Luminii celei neapuse, tu singură eşti, Preasfântă Fecioară. Deci prin rugăciunile tale stinge-mi focul patimilor trupeşti de care pururea mă ard şi potoleşte văpaia cea înaltă a cugetelor mele cele necurate, ca să strig Fiului tău: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri. 

   De Dumnezeu Născătoare, Fecioară, ia aminte spre rugăciunea robului tău  şi-mi opreşte degrab năvălirile cele rele şi asuprelile încetează-le, Stăpână, ca să te măresc pe tine cu credinţă, binecuvântată Preacurată. 


   Usucă mulţimea răutăţilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Noianul milostivirii, pe Izbăvitorul şi Domnul, Căruia toţi Îi strigăm : Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri. 


   De bunăvoia mea greşind  şi robindu-mă cu netrebnice obiceiuri, la milostivirea ta cea obişnuită alerg acum; mântuieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. 



   Pe Cela ce oarecând în muntele Sinai, în rug a închipuit lui Moise minunea Fecioarei, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Mijloceşte, Preacurată, de mă scoate din prăpastia cea prea-adâncă a patimilor mele cele stricătoare de suflet şi către munţii cei înalţi ai faptelor bune mă ridică pe mine, care cu mulţumită te laud pe tine, Fecioară.  

   Născându-ne nouă Viaţa cea înfiinţată, Care prin moarte a încetat moartea, Fecioară, pe mine cel ce sunt omorât de împresurările cele rele înviază-mă, prin rugăciunile tale, Preacurată, binecuvântată şi Preaslăvită. 


   Eu cântăreţul tău, Preacurată Fecioară, cel ce fără de iertare am păcătuit, mă rog  ţie : Îndreptează-mă către calea pocăinţei, Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce negrăit ai născut pe Cuvântul cel ce curăţeşte păcatele lumii. 


   Ochii mei cei orbiţi cu multe călcări de poruncă luminează-i, de Dumnezeu Născătoare; împacă mintea mea  şi inima cea tulburată cu desfătări de multe feluri, rogu-mă, şi mă mântuieşte pe mine, cela ce strig: Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci. 


   Pe Cela ce oarecând în muntele Sinai, în rug a închipuit lui Moise minunea Fecioarei, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Ceea ce pe Luminătorul Dumnezeu, Cel ce a răsărit mai înainte de soare, Care trupeşte la noi a venit, din pântecele cel fecioresc negrăit L-ai întrupat; binecuvântată, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, pe tine te mărim.  

   Zămislirea ta este mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, care ai născut pe Dumnezeu, Cel ce a izbăvit pe oameni din necuvântare. Drept aceea dă-mi  şi mie cuvânt, ca să te laud pe tine, Preacurată Fecioară.  

   Eu sunt cel ce am căzut în tâlhari, în cugetele cele rele  şi în patimile cele lumeşti, ce mi-au rănit sufletul meu; însăţi tu, Preasfântă Stăpână, vindecă-mă pe mine, cel ce mă nădăjduiesc spre tine. 


   Uşă neumblată, care ai răsărit lumii pe Împăratul slavei şi după naştere iarăşi Fecioară ai rămas, primeşte cântarea aceasta ce o închin către tine, Stăpână Fecioară, şi să-mi răsari mie răsăritul pocăinţei, ca după vrednicie să te fericesc pururea, Preacurată. 


   Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor zămislindu-L, L-ai născut, Fecioară, şi iată acum ca o Împărăteasă stai înaintea Lui, de-a dreapta, Curată. Pentru aceasta te rog să mă izbăveşti de partea cea de-a stânga în ceasul judecăţii şi să mă împreuni cu oile cele de-a dreapta. 




 
   Cel ce a împreunat apele de demult într-o adunare cu dumnezeiască voie  şi a despărţit marea poporului israeletenesc, Acesta este Dumnezeul nostru Cel proslăvit; Acestuia Unuia să-I cântăm, că S-a proslăvit. 


   Norul cel înţelegător al Razei celei cereşti, răsărind razele pocăinţei, nouă tuturor ne-a strălucit lumină, una Curata Născătoarea de Dumnezeu  şi acoperământul sufletelor noastre.  

   Grabnică scăpare  şi întărire, zid  şi turn  şi tare liman avându-te pe tine, Maica lui Dumnezeu, noi, care ne clătim în noianul relelor  şi în necazuri, pururea ne izbăvim de primejdii. 


   Bucură-te, sălaşul slavei celei negrăite; bucură-te, locaşul Soarelui Celui înţelegător; bucură-te, odorul fecioriei; bucură-te, dumnezeiască căruță a Dumnezeirii Cuvântului; bucură-te, hrănitoare a vieţii tuturor. 


   Odihnitu-S-a Hristos întru tine, cea singură binecuvântată,  şi S-a îmbrăcat din tine cu trupul Său, vrând să mă îmbrace pe mine cel gol. 
 
 
   Cela ce dintru cele ce n-au fost, toate le-ai adus, cu Cuvântul zidindu-le  şi cu Duhul săvârşindu-le, Atotţiitorule Stăpâne, întru dragostea Ta mă întăreşte.

   Mieluşea neîntinată  şi Fecioară, care ai născut pe Mielul, Cel ce a ridicat toată boala, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte turma ta.

   Tu, rodind pe Strugurul cel ceresc  şi umplând paharul pocăinţei, păcătoşilor iertare ai lucrat. 


   Cei ce înotăm în noianul păcatelor şi ne afundăm în sărătura greşelilor, năzuim la dulceaţa rugăciunilor tale. 


   Eva cea mai dinainte prin mâncarea din pom a supus blestemului neamul omenesc; iar tu, Preacurată, născând pe Ziditorul, ai adus omenirea la bună cuvântare. 

 
   Pus-ai spre noi dragoste tare, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău, pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru aceasta, mulţumind, strigăm  Ţie : Slavă puterii Tale, Doamne.  

   Arată spre mine îndurarea ta cea mult-milostivă, că tu ai fost Maică a Milostivului tuturor.  

   Pe mine cel ce mă rătăcesc în noaptea păcatului, luminează-mă Pururea Fecioară, ca ceea ce ai născut pe Luminătorul. 


   Roagă pe Stăpânul tuturor pentru robii tăi şi-L îmblânzeşte, ceea ce eşti folositoarea lumii. 


   Arătatu-te-ai scaun prealuminat al Împăratului ceresc, Fecioară, întru care, voind, S-a odihnit cu trupul şi a ridicat osteneala noastră cea multă,  şi a aşezat pe om la scaunul cel împărătesc, precum bine a voit.
 
 
   La Tine mânec, Ziditorule a toate, la pacea ce covârşeşte toată mintea; pentru că lumină sunt poruncile Tale, întru care mă povăţuieşte.  

    Puterea Celui Preaînalt, Preacurată, umbrind pântecele tău, l-a arătat încăpere a Dumnezeului Celui neîncăput, iar pe tine, Maică a Vieţii şi mântuire a noastră a tuturor.  

   Izvor dumnezeiesc al mântuirii mele agonisindu-te, să nu mă înece viforul cel rău, nici să mă înghită adâncul păcatului, Sfântă Stăpână. 


   Brazda fecioriei, pământule cel nearat, te-ai arătat lumii, Pururea Fecioară, din care, cu negrăit cuvânt, S-a născut Lucrătorul, Ziditorul nostru. 


   Palatule cel luminat al Stăpânului, arată-mă pe mine casă Luminii; uşă neumblată, deschide-mi calea pocăinţei, povăţuindu-mă către viaţa cea nemuritoare. 
 
 
   Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi se sfârşeşte duhul meu; ci întinzându-Ţi, Stăpâne, braţul Tău cel înalt, ca pe Petru, Îndreptătorule, mântuieşte-mă.  

   Ceea ce ai avut preaminunată zămislire şi naştere, minunează acum peste mine cel ticălos milele tale, că întru fărădelegi şi zămislit fiind şi născut, dulceţilor rob m-am făcut.  

   Plâng şi mă vaiet şi mă tânguiesc, când îmi aduc aminte de judecata cea înfricoşată, că rele fapte am; ceea ce eşti neispitită de bărbat, Fecioară, Maica lui Dumnezeu, în ceasul cel înfricoşat să-mi stai de faţă mie. 


   Toată negura păcatului se  şterge prin rugăciunea ta, că a strălucit dintru tine Lumina cea fără de ani, Hristos, şi a risipit întunericul greşelilor.


   Spre tine, Preabună, mi-am pus nădejdea mea  şi aştept darul cel curăţitor de la Cel ce S-a născut din tine, prin Care mântuieşte-mă, Preasfântă Fecioară. 


   Scaun cu totul de aur al Împăratului şi rai cu totul înflorit te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu Preacurată; că pe Dumnezeu în pântecele tău purtându-L, bine ne înmiresmezi pe noi cu dumnezeieştile daruri. Pentru aceea toţi pe tine, Maică a lui Dumnezeu cu adevărat te propovăduim de-a pururea şi te mărim. 
 
 
   Precum de demult pe cei binecredincioşi trei tineri i-ai răcorit în văpaia haldeilor, cu focul cel luminător al dumnezeirii,  şi pe noi ne luminează, care strigăm: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.  

   Dintru tine, Maică Fecioară, a răsărit Soarele Cel prealuminos,  şi luminând inimile noastre ne învaţă a cânta: Bine este cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.  

   Zidirea se luminează cu zămislirea ta cea fără de sămânţă,  şi măreşte Naşterea ta  şi o slăveşte pe dânsa, cântând cu credinţă: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri. 


   Ziditorul a toate şi Domnul Cel mai presus de dumnezeire, luând chipul nostru dintru tine, Prealăudată,  şi îndumnezeindu-l, întru înălţime  şade împreună cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh. 


   Preasfântă Fecioară, ceea ce eşti bucuria îngerilor, umple de bucurie cugetul meu cel mâhnit  şi în lene cufundat. 
 
 

   Cu focul cel nesuferit împreunându-se tinerii cei ce au stătut pentru buna credinţă,  şi de văpaie nevătămându-se, dumnezeiască cântare au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L  şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
   Ca ceea ce eşti toată bună şi de aproape te-ai făcut a Împăratului tuturor, de Dumnezeu Născătoare, umplemă de fapte bune, pe mine cel ce vieţuiesc întru răutate şi în lene îmi sfârşesc toată viaţa, ca să te slăvesc întru toţi vecii.  

   Pe mine cel îmbrăcat în haina cea frumoasă prin naşterea lui Dumnezeu, aflându-mă cei ce lucrează răutatea, Născătoare de Dumnezeu, de aceea m-au dezbrăcat, ci tu, cu haine dumnezeieşti, mă luminează prin pocăinţă cu rugăciunile tale, Fecioară. 


   Vrăjmaşul se ispiteşte a mă înghiţi cu păcatele, ci tu, Născătoare de Dumnezeu, scoate-mă şi mă izbăveşte din tirania lui, ca să te slăvesc întru toţi vecii. 


   Cumplita noaptea a păcatelor mă acoperă, Fecioară Preacurată, căci nu am candela care să lumineze sufletul meu cu untul de lemn al facerii de bine; pentru aceasta am şi fost aruncat afară din cămara cea de sus. 


   Cu focul cel nesuferit împreunându-se tinerii cei ce au stătut pentru buna credinţă,  şi de văpaie nevătămându-se, dumnezeiască cântare au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L  şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Minune nouă  şi lui Dumnezeu cuviincioasă, că prin uşa Fecioarei cea încuiată arătat a trecut Domnul, gol întru intrare şi purtător de trup S-a arătat întru ieşire Dumnezeu,  şi a rămas uşa încuiată; pe aceasta negrăit, ca pe Maica lui Dumnezeu, o mărim.  

   Pe mine cel stricat la minte, cel stricat la suflet  şi la ştiinţă, cel întinat cu răutatea şi arătat gol de toate bunătăţile, nu mă trece cu vederea, Fecioară nestricată  şi fără prihană, ci cu lucruri de bunăcuviinţă mă împodobeşte.  

   Umplutu-m-am de rele, umplutu-m-am de gânduri care mă înstrăinează de la Tine, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta  şi suspin  şi strig: Pe mine cel ce mă pocăiesc, primeşte-mă,  şi să nu mă lepezi, Făcătorule de bine mult Milostive, pentru rugăciunile celeia ce Te-a născut. 


   Să mă izbăvesc cu rugăciunile tale, Fecioară cu totul fără prihană, de toată mânia, de patimile cele aducătoare de moarte, de gheena cea cumplită  şi de foc, de oamenii nedrepţi, de vrăjmaşii cei răi, eu care alerg la acoperământul tău şi te chem întru ajutor. 


   Ca o Maică a lui Dumnezeu, roagă pe Domnul Dumnezeu şi Împăratul, Cel ce S-a născut din tine, ca să mă izbăvesc de toată groaza şi de obiceiul cel rău, eu robul tău, Curată Stăpână, cel ce mă nădăjduiesc spre tine din pântecele maicii mele. 
 
 
   Noianul Mării Roşii cu urme neudate pedestru trecându-l Israil cel de demult, cu mâinile lui Moisi în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.


   Cela ce este cu firea nezidit  şi cu Părintele de-a pururea vecuitor,  şi mai presus de ani  şi mai înainte de veci, din tine, Stăpână, zidit şi sub vreme se face Om, ca să mântuiască pe om. 
   Tu singură Dumnezeiască Mireasă ai ţinut în braţe pe Cela ce  şade întru cele înalte, Care S-a făcut trup. Căci tu ai fost din toţi vecii încăpere vrednică a Stăpânitorului a toate.


   Veniţi toţi să lăudăm pe Preacurata Maria, ca pe ceea ce însăşi a născut pe Hristos Domnul, Care a înnoit firea omenească, şi a rămas Fecioară nestricată.


   Izbăveşte-mă de lacrimile  şi de suspinele cele gătite mie la înfricoşata judecată care va să fie, cu bine primitele tale rugăciuni, Maică neîntinată, cele către Ziditorul şi Dumnezeul nostru.

  
   Veseleşte-se de Tine Biserica  Ta Hristoase, strigând: Tu eşti tăria mea, Doamne, scăparea şi întărirea.
    Cela ce m-a zidit dintâi din  ţărână pe mine omul, Acela Se zideşte în pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, îndreptând căderea cea de demult. 
   Stăpânirea morţii şi hotărârea blestemului celui dedemult le-ai stricat, Născătoare de Dumnezeu, zămislind Viaţa; drept aceea, cinstim preacurată Naşterea ta.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu, părtinitoare tare te-am câştigat; spre tine punându-ne nădejdile, ne mântuim  şi către tine năzuind, ne păzim.


   Pe tine, ceea ce ai născut pe Dumnezeu, te slăvim, Născătoare de Dumnezeu, potrivind numire Celui Născut al tău şi chemare asemănată, Preacurată.
 
 
   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine, Soarele Dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne. 
   Înfrumuseţatu-te-ai mai mult decât toată buna cuviinţă a îngerilor, ca ceea ce ai născut pe Făcătorul lor şi Domnul, întrupat din preacuratele tale sângiuri, Fecioară, pe Cel ce izbăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul. 
   Lepădând toată întinăciunea mâncării celei dintâi, să ne hrănim cu Pâinea vieţii cea din cer, care a răsărit din pământul Fecioara, pe care, ca pe o pricinuitoare a bunătăţilor, să o lăudăm.


   Sfânta Născătoare de Dumnezeu, cortul cel neîntinat, uşa Luminii, masa  şi năstrapa cea cu totul de aur, muntele cel netăiat şi cu umbra deasă, care a încăput pe Ziditorul, se fericeşte.


   Curgerile darurilor tale  şi izvorul tămăduirilor  şi împărţirile bogăţiei celei dumnezeieşti se împărţesc din mâna cea încăpătoare de viaţă a Atotţiitorului, Cela ce S-a născut din pântecele tău, Mireasă Dumnezeiască.
 
 
   Tu, Domnul meu, Lumină în lume ai venit; Lumină sfântă, Care întorci dintru întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă cu credinţă. 
   Din tine Născătoare de Dumnezeu, Stăpână, răsărind Soarele cel gândit, razele cele strălucitoare ale Dumnezeirii Lui peste toţi le-a întins; pentru aceasta toţi te slăvim. 
   Adevărat Dumnezeu născând nouă, cu trup, pe Unul-Născut al Tatălui, Născătoare de Dumnezeu Preacurată te numim,  şi glasul cel potrivit alcătuim Naşterii tale.


   De o fire  şi de un chip fiind cu Tatăl, Fiul Cel Unul-Născut, de voie S-a făcut de un neam cu oamenii, întrupându-Se Cel Înalt din pântecele tău, Maică Fecioară.


   Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană, sufletul meu cel îngheţat de stăpânia răutăţilor, cu fierbinte rugăciunea ta, cu bună cuviinţă ridică-l la căldura dumnezeieştii dragoste a Ziditorului.
 
 
   Jertfi-voi  Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine; de sângele diavolilor curăţindu-se, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta. 

   Aflându-te pe tine lăcaş curat al curăţiei, în pântecele tău, Fecioară, S-a sălăşluit Stăpânul cel curat, vrând să curăţească frământătura oamenilor. 
   Cer ai făcut firea cea pământească a oamenilor, ceea ce eşti cu totul fără prihană,  şi stricată fiind o ai înnoit pe dânsa; pentru aceasta cu neîncetate glasuri te lăudăm.


   Zămislit-ai în pântece, Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul, Cel fără de început, Care pentru noi oamenii S-a făcut Om, precum suntem noi, fără de schimbare, în două firi cunoscut.


   Iubitorule de oameni, pentru rugăciunile Maicii Tale  şi ale nenumăratelor puterilor celor de sus, mie celui viscolit în marea vieţii tinde-mi mână de ajutor.


   Cu multe păcate, eu desfrânatul mi-am întunecat mintea; deci strig folosinţei tale celei tari, Născătoare de Dumnezeu: Luminează-mi luminile sufletului meu,străluceşte-mi raza cea luminată a pocăinţei  şi mă îmbracă în arma Luminii, Născătoare de Dumnezeu Preacurată.

 
   În cuptorul cel persesc  tinerii lui Avraam, cu dragostea bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne. 
   Cuvântul Cel ce este dintru început, sălăşluindu-Se în pântecele tău, Fecioară, S-a întrupat,  şi pe noi cei robiţi ne-a chemat Iubitorul de oameni, Domnul Dumnezeul părinţilor, Cel binecuvântat. 
   Uşă gândită te-ai arătat, Dumnezeiască Mireasă, a Soarelui Celui de sus, Care, mai presus de cuvânt  şi de cuget, din tine S-a arătat oamenilor pe pământ, a Dumnezeului părinţilor, Cel binecuvântat.


   Înfrumuseţată fiind cu fapte bune, ai stat de-a dreapta Împăratului tuturor, Celui ce S-a întrupat din sângiurile tale, Fecioară nenuntită, rugându-te neîncetat ca să ne izbăvim de toată nevoia.


   Cu îndrăzneala ta de Maică rupe lanţurile greşelilor, ale celor ce cu dreaptă credinţă cântă Naşterii tale, Fecioară: Prealăudate Doamne, Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
 
   Mâinile întinzându-şi Daniil în groapă, gurile leilor cele deschise le-a încuiat. Şi puterea focului au stins-o tinerii cei iubitori de buna credinţă, cu fapta bună încingându-se  şi strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul. 
   Neapropiat fiind, ca un Ziditor, de toate cetele cele mai înalte, a locuit în pântecele tău, Fecioară, păzindu-te nearsă  şi după naştere nestricată, Căruia acum strigăm: Lăudaţi lucruri pe Domnul  şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
   Curată fiind de prihane  şi de întinăciuni  şi lăcaş a toată sfinţenia, ai născut pe Cuvântul cel Preasfânt, Care pe toţi sfinţeşte şi cu Tatăl împreună fără de început este; pentru aceasta pe tine, Fecioară, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Cunoscându-te Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim cu gura şi cu mintea, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, că ai născut, Preacurată, pe Hristos, Făcătorul şi Domnul şi Împăratul, îmbrăcat cu trup. Pentru aceasta te lăudăm, Fecioară, şi te preaînălţăm întru toţi vecii.



   Pe tine chivotul cel preasfânt şi umbrit de Dumnezeiescul Duh, ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel mai înainte de veci şi pururea vecuitor, Care pentru negrăita Sa milostivire S-a făcut Om, te lăudăm Născătoare de Dumnezeu şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Mâinile întinzându-şi Daniil în groapă, gurile leilor cele deschise le-a încuiat. Şi puterea focului au stins-o tinerii cei iubitori de buna credinţă, cu fapta bună încingându-se  şi strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
 
 
   Hristos, Piatra cea netăiată de mână, Cea din marginea unghiului, din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, S-a tăiat, împreunând firile cele depărtate; pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. 
   Pe Cărbunele Cel gândit, Dumnezeiască Mireasă, pe Care L-a văzut Isaia, Îl porţi în braţe, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cu  chipul nostru unindu-Se,  şi mântuire lumii strălucind; pentru aceasta toţi te mărim. 
   Semnele Naşterii tale, ceea ce eşti cu totul fără prihană, proorocii mai înainte le-au propovăduit, de departe pentru cele cu taină învăţându-se, şi prin insuflarea Dumnezeiescului Duh cu mare glas le-au propovăduit lumii; de ale căror împliniri acum ne minunăm.


   Frumos cu podoaba  şi mai strălucit decât toţi este Rodul pântecelui tău, că tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, ai născut pe Dumnezeu întrupat, Care S-a arătat ca să mântuiască pe om; pentru aceasta toţi te mărim.


   Ca să te slăvesc, Fecioară, pe tine cea cu adevărat prea proslăvită, de toată neslăvirea păcatului mă izbăveşte şi slavei cereşti mă fă părtaş pe mine, cela ce alerg la tine.