Întinăciunea cea mai de înainte, ce se trăgea din spurcăciuni te oprea pe tine de vederea celor cinstite; iar înţelepciunea şi cunoştinţa ta, de cele ce s-au lucrat de tine, ţi-au făcut ție întoarcere spre cele mai bune, ceea ce eşti de Dumnezeu înţelepţită; că privind spre icoana binecuvântatei Fiicei lui Dumnezeu, şi căindu-te de toate păcatele tale cele mai dinainte, prealăudată, cu îndrăzneală te-ai închinat cinstitului Lemn.

   Cu bucurie închinându-te sfintelor locuri de acolo, ai luat dar de călătorie spre fapta bună cea mântuitoare, şi cu bună călătorie tare ai alergat, şi trecând râul Iordanului, în locaşul Botezătorului cu osârdie te-ai sălăşluit, şi cu viața ta cea bună, ai îmblânzit sălbăticia patimilor, prin înfrânare supunând înfierbântările trupului, Maică pururea pomenită.

   Locuind în pustie, ai lepădat chipurile patimilor din sufletul tău, prin feluri de bunătăţi zugrăvindu-ţi în suflet, închipuire lui Dumnezeu Cuvioasă, şi atât ai strălucit, cât şi peste ape uşor ai trecut Fericită; şi prin rugăciunile tale te-ai ridicat de pe pământ către Dumnezeu. Și acum cu îndrăzneală stând înaintea lui Hristos, preamărită Marie, roagă-te pentru sufletele noastre.


   Vânările sufletului şi patimile trupului le-ai tăiat cu sabia postului, greşelile cugetului cu izvorul sihăstriei le-ai înecat, şi cu curgerile lacrimilor tale ai adăpat toată pustia, şi ne-ai odrăslit nouă roduri de pocăinţă. Pentru aceasta prăznuim pomenirea ta Cuvioasă Marie.



   Când îmi aduc aminte de greşelile mele dintru adâncul sufletului suspin Fecioară şi îmi bat pieptul, strigând : Greşit-am şi cad la tine Stăpână, căutând să mă pocăiesc. Dar iarăşi nesimţitor fiind, mă îmboldesc de obişnuirea cea rea, vai mie ! Izbăveşte-mă de aceasta degrab, şi spre mântuire mă povăţuieşte.


   Cu întuneric s-a îmbrăcat odinioară soarele văzându-Te spânzurat pe lemn Mântuitorule, şi toate cele dedesubtul pământului s-au cutremurat. Morţii s-au sculat, pietrele s-au despicat, şi toate cele cereşti s-au înfricoşat; iar preacurata Fecioară stând lângă Crucea Ta, plângea lăudându-Te, Iubitorule de oameni.


   Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marie, duhul tău.


   Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea prea-întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul a pierdut păcatul cel prea-rău, Domnul cel preaslăvit că cu slavă S-a proslăvit.

   Aflând tu acum strălucirea frumuseţii cea plină de luciri, şi a razei celei dătătoare de lumină, luminează-mi sufletul meu cel întunecat de patimi rogu-mă, prin rugăciunile tale cele către Domnul, mărită Marie.

   Omorându-ți odinioară sufletul, prin sfătuirea cea rea a şarpelui, şi alunecându-te la fapte fără socoteală, şi pogorându-l întru adâncimea pierzării, ai ales cele mai bune, şi cele vremelnice le-ai defăimat.

   Cu cugete necuvioase prin patimi mai înainte spurcându-ţi bunul neam al sufletului şi nerobirea, şi purtând îmbrăcămintea cea prea-murdară a stricăciunii, ţi-ai fost uitat de slava cea mai presus de minte, a Celui ce te-a zidit.


   Hrănindu-ţi gândul cu neoprirea şi cu deşertăciunea dezmierdărilor, amăgind pe îndrăgitori, te-ai depărtat pe sineţi de împărtăşirea cea mai bună, punând împotriva ei semeţia a tot păcatul, vrednică de laudă.


   Fiindu-mi cugetul întinat de patimi, şi rănit de păcate, şi cumplit tulburându-se, ceea ce eşti plină de Dar, care ai născut nestricăciunea cea înfiinţată, şi izvorâtoare de viaţă, curăţeşte-mă şi mă mântuieşte de păcate.


   Cu dragostea cea prea îndumnezeită te-ai întraripat, şi lepădându-te de mărirea cea trecătoare, te-ai apropiat la Stăpânul, strigând : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.

   Apropiindu-te mai înainte către lemnul păcatului, şi învăţându-te minte aducătoare de moarte, ai alergat către Lemnul cel purtător de viaţă Hristos, strigând : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.


   Dorit-ai de vărsarea Luminii celei negrăite, şi defăimând toate cele vremelnice, te-ai înălţat către privirea cea fără materie, strigând cu credinţă : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.


   Împreunatu-ne-am cu dumnezeieşti cetele îngerilor, prin naşterea ta de Dumnezeu Născătoare; că ai zămislit întru tine negrăit pe Ziditorul, şi ai întrupat pe Cel necuprins. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.


   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.


   Toate săltările trupului înfrânându-ţi prin ostenelile cele sihăstreşti, ţi-ai arătat înţelepţia sufletului tău vitează; că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, preamărită. Drept aceea şi spre râvna vieţii îngereşti cu dragoste te-ai îndemnat singură, preafericită. Pentru aceasta noi credincioşii cinstind pomenirea ta, cerem iertare de greşeli, să se dăruiască lumii, prin rugăciunile tale, Marie.


   În noroiul păcatelor am căzut, şi nu este întru mine chipul fiinţei, că m-am înecat în viforul păcatelor mele cumplit; ci tu ceea ce ai născut Cuvântul, pe Cel singur Iubitor de oameni, caută spre mine Fecioară, şi mă mântuieşte de tot păcatul, şi de patimi pierzătoare de suflet, şi de toată răutatea vrăjmaşului celui cumplit; ca să cânt veselindu-mă : Roagă-te Ziditorului şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce năzuiesc cu credinţă la acoperământul tău.


   Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul, văzându-L Mieluşeaua pe Cruce spânzurând pe nedrept, tânguindu-se striga : Vai mie preaiubite Fiule ! Ce este această prea-mare şi înfricoşată şi străină taină pe care o văd; mă sfărâm la cele din lăuntru, şi a suspina nu am virtute, şi nu pot a suferi ca să Te văd mort. Ci fie-Ți milă Stăpâne de suspinurile cele de Maică, şi precum ai zis, umple-mă de bucurie, înviind din mormânt ca un Dumnezeu.


   Te laud pe tine, că glas am auzit, Doamne, şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine căutându-mă, pe mine cel rătăcit; pentru aceea proslăvesc multă bunătatea Ta, cea către mine, mult Milostive.

   Mutatu-te-ai din patria ta mărită Maică, plutind prin purtarea de grijă cea de sus către pământul Sionitenilor după dorirea ta, întru care prin mărturisire ai aflat dezlegare faptelor tale.

   Împingându-te înapoi nevăzut mărită, şi nevăzând de aproape vederea cea mai bună, darea Luminii celei negrăite, punând cugetul îndreptător nearătării, ai cunoscut cele ascunse.

   Întărindu-te cu Darul cel mântuitor, şi văzând dumnezeiască şi purtătoare de lumină strălucire, ţi-ai apropiat ochii şi inima de cinstita Cruce, şi de acolo te-ai împărtăşit mântuirii.


   Cu bucurie văzând chipul cel prealuminos al Fecioarei şi de Dumnezeu Născătoarei, cu lacrimi ai alergat către dânsa, punând înaintea ei toate tocmelile vieţii tale preafericită.


   Cela ce a înfiinţat toate cu voirea, S-a unit cu omul după fiinţă prin negrăita voire, şi prin neasemănată purtare de grijă; şi ieşind din tine purtând trup, cu totul mă înnoieşte pe mine prin voinţă Preacurată.


   Luminarea celor ce zac întru întuneric, mântuirea celor deznădăjduiţi, Hristoase Mântuitorul meu, către Tine mânec Împăratul păcii, luminează-mă cu strălucirea Ta că alt Dumnezeu afară de Tine nu ştiu.

   Prin închipuire mutându-te din viaţă, sârguindu-te către calea cea dumnezeiască a nepătimirii, cu dragoste ai trecut apele cele vestite ale Iordanului, şi ai dobândit slavă negrăită, de Dumnezeu cugetătoare Marie.

   Având suflet bărbătesc, ai năvălit către nevoinţe, pătimind prea tare, şi bărbăteşte suferind cea anevoie oprită lupta celor potrivnice, Marie ceea ce eşti podoaba înfrânării.

   Cu gând întărit lepădând firea cea femeiască, şi spălându-ţi patimile prin înfrânare, petrecând în pustie ca într-o grădină dumnezeiască, te bucurai Maică, văzând frumuseţea Ziditorului tău.


   Cel ce a înşelat pe Eva cu cuvinte în rai, şi cu multe feluri de meşteşuguri o a izgonit, dintru acea veşnică desfătare, acum s-a surpat, şi s-a călcat de luptele tale cele prea-vitejeşti, Cuvioasă Marie.


   Răsărit al Soarelui slavei, şi căruţă purtătoare de lumină a Împăratului, pe tine te ştim Fecioară, întru care a şezut Fiul Celui Preaînalt, şi sicriu al bunătăţii, care ai adus în lume pe Hristos.


   Cu toată mijlocirea te-ai îndulcit preafericită de dragostea lui Hristos, şi întărindu-te cu dragostea Lui, ai lepădat năpădirea patimilor, Cuvioasă Maică.

   Luminându-te cu frumuseţea faptelor tale, ai risipit năvălirea întunericului, şi feţele vrăjmaşilor le-ai întunecat prin ostenelile sihăstriei.


   Tare îţi întindeai ochiul tău, rugându-te celeia ce singură este curată, întărindu-te totdeauna către dânsa, prealăudată.


   Arătatu-te-ai scaun al Împăratului mai presus de ceruri, Preacurată, încăpând trupeşte plinirea dumnezeieştii stăpânirii Lui.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.


   Ceea ce erai mai înainte plină de tot felul de curvii, astăzi te-ai arătat mireasă lui Hristos prin pocăinţă urmând vieţii îngereşti, şi cu arma Crucii pierzi pe draci. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei Cerului, Marie preamărită.


   Pe tine mieluşeaua şi fiica lui Hristos astăzi cu cântări te lăudăm, Marie pururea mărită, care te-ai arătat creştere între egipteni, şi din toată rătăcirea lor ai scăpat, şi de acolo te-ai adus bună şi desăvârşită odraslă Bisericii, prin post şi prin rugăciuni, nevoindu-te mai presus de măsura firii omeneşti, prin care te-ai şi înălţat întru Hristos, prin viaţă şi prin faptă. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei cerului, Marie preamărită.


Stih : S-a înălţat duhul, trupul dedemult părăsind,
Zosima trupul cel mort al Mariei ascunde-l în pământ.
În întâia zi a lui Aprilie,
A murit Maria lauda pustiei.

   Aceasta a fost din Egipt, care mai înainte trăia cu neînfrânare şi cu nestâmpărare, şi chema sufletele multor oameni spre pierzare la desfătarea împreunării curveşti. Deci petrecând ea şaptesprezece ani întru necurăţie, că dintâi-ași dată de mică a fost căzută în faptele cele rele, pe urmă s-a dat cu totul spre nevoinţe şi spre bunele fapte. Şi atâta s-a înălţat prin nepătimire, cât trecea şi apa Iordanului pe deasupra, şi când sta pe pământ la rugăciune, se ridica, şi se înălţa în sus. Iar pricina întoarcerii ei a fost aceasta : Când a fost pe vremea închinării cinstitei Cruci, mergând mulţi din multe locuri la Ierusalim, a mers şi ea împreună cu tineri desfrânaţi. Şi sosind acolo, şi fiind oprită nevăzut de la intrarea cinstitei Biserici, puse chezaş pe preacurata Fecioară Maica lui Dumnezeu, cum că de se va lăsa să intre înlăuntru, să-şi aleagă a trăi cu înţelepciune, şi a nu mai sluji în viaţa cea rea, şi în poftele şi în dezmierdările cele trupeşti. Deci dobândindu-şi dorinţa după rugăciunea ei n-a minţit la făgăduinţa ce a făcut, ci trecând Iordanul, şi mergând în pustiu, s-a nevoit patruzeci şi şapte de ani, neavând pe nici un om, ca să o vadă, fără numai pe Dumnezeu. Prin mijlocul căruia s-a depărtat de la firea omenească, şi a dobândit îngerească petrecere, şi mai presus de om pe pământ.


Stih : Macarie fericit în viaţă fiind,
Fericit acum întru fericită viaţă este locuind.

   Acest întru Sfinţi Părintele nostru Macarie, în Constantinopol fiind născut, şi prunc sărman rămânând după părinţii săi, s-a crescut de un adevărat moş al său, de acesta fiind dat la învăţătura Sfintelor Scripturi şi având firească isteţime, şi multă osârdie arătând, în scurtă vreme petrecând toată Scriptura; a cunoscut nimicnicia, şi grabnica stricăciune a celor vremelniceşti, precum şi veşnicia celor cereşti. Pentru care ieşind din cetate, s-a dus la mănăstirea numită Pelechiti, şi amestecându-se pe sine cu monahii de acolo, lepădând numele Hristofor, căci aşa se numea mai-nainte, Macarie de acum înainte s-a numit. Deci acesta slujind mai întru toate trebuinţele Chinoviei şi săvârşind bunătăţile prin multa smerenie, s-a făcut începător, împreună şi făcător de minuni preaminunat. Căci patimi nevindecate Dumnezeu prin el a vindecat, şi ploaie din Cer, a pogorât pe pământ prin rugăciune, şi mare şi vestit făcându-se el în zilele acelea, multă mulţime năzuia către el. Unii adică durerile sufleteşti prin el curăţindu-le; iar alţii trupeşti vindecări dobândind; însă alţii sufleteşte împreună şi trupeşte de el întărindu-se, se întorceau pe la casele lor. Deci auzind vestea aceasta, Tarasie Preasfântul patriarh al Constantinopolului, a trimis de l-a chemat pe el, ca să vindece pe Pavel Patriciul, ce avea boală primejdioasă, şi era deznădăjduit de vindecare. Deci Sfântul l-a vindecat. După aceea şi soţia sa de-asemenea boală pătimind, şi deznădăjduită fiind de doctori, iarăşi s-a vindecat de Sfântul. Pe care şi binecuvântându-l Patriarhul, l-a făcut slujitor Domnului, căci nu bolea cu boala neascultării precum cei mulţi. Deci ducându-se la mănăstirea sa, smerenia ce o avea, mai mult înmulţită o a pus în lucrare. Atuncea lucrătorul de sminteli diavolul, sădind în Bizanţ împărat tiran, da cinstitele icoane în foc şi în apă. Acesta era Leon Armeanul, care a trimis în surghiunie pe Preasfântul Patriarh Nichifor, şi care muncea pe arhierei şi arhimandriţi cu izgoniri şi închisori, şi cu cumplite bătăi. Atuncea şi minunatul acesta bărbat, unul fiind din pomeniţii mai sus Sfinţi părinţi, la feluri de munci a fost dat, şi în închisoare a petrecut până la sfârşitul spurcatului aceluia împărat. Iar după acela împărăţind Mihail Travrul, şi acesta de aceeaşi spurcată credinţă fiind, scoţând pe Sfântul de la închisoare, şi prin alţii mult măgulindu-l şi îngrozindu-l, nimic a isprăvit. Pentru care şi izgonindu-l la Ostrovul Afusie îl avea în pază. Iar Sfântul suferindu-le pe toate vitejeşte, mulţumea lui Dumnezeu. Deci zăbovind în acea izgonire şi mult nevoindu-se, şi de minuni făcător acolo făcându-se, s-a mutat către Domnul.


Stih : Gherontie prin sabie împreună cu Vasilid,
De răsplătirile împăratului a toate s-au împărtăşit.


Stih : Ahaz stând aproape de Dumnezeu,
A zis : Nu voi ispiti pe Dumnezeul meu.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Vrăjmaşul cel ce se lăuda, şi peste măsură se semeţea, vrând să biruiască tot pământul, s-a biruit el de femeie, şi cel ce a omorât pe om şi l-a izgonit afară din desfătarea cea de viaţă, se vede omorât.

   Cel ce preamărit a hrănit odinioară pe norod în pustie, Acesta ţi s-a făcut ție odihnă şi mângâiere, hrănindu-te şi adăpându-te cu putere negrăită, de Dumnezeu cugetătoare pe tine care strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Tare îngrădindu-te cu Crucea, ai scuturat întreitele valuri ale patimilor, tăindu-le ca pe o mare, asemenea ca şi văzătorul de Dumnezeu; şi fără patimă trecând către pământul făgăduinţei, arătat ai primit moştenirea cea netrecătoare.


   Vrăjmaşul celor binecredincioşi, prin nenumărate năvălirile lui nu a putut să biruiască răbdarea ta cea tare şi nemişcată. Pentru aceea te ridicai asupra pierzării lui, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Dumnezeu cel necuprins s-a întrupat din tine Maică Fecioară cinstită, şi ca un Bun în pântecele tău a zidit de iznoavă pe om. Pentru aceea lăudându-te pe tine ca pe o mijlocitoare tainelor celor înfricoşate, zicem : Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.


   Cu razele bunătăţilor fiind luminată, în chip de lumină, vestirea isprăvilor tale a străbătut acum toată lumea. Pentru aceea cu credinţă preamărim pomenirea ta, Maică.

   De bucurie negrăită s-a învrednicit de Dumnezeu cugetătorul Zosima, arătat pândindu-te pe tine în pustiu, şi strigând : Lăudaţi făpturile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Împărtăşindu-te de daruri şi învrednicindu-te de dumnezeiască răsplătire, ţi-ai adus aminte de plecarea lui Zosima de Dumnezeu purtătoare, şi cu dânsul împreună cântând, ziceai : Pe tine Te preaînălţăm Hristoase în veci.


   Ca să răpeşti pe om Dumnezeule de la ucigaşul de om, Te-ai arătat pe pământ, purtând trup cu adevărat, Mântuitorule, păzind curată, pe ceea ce Te-a născut. Pentru aceea Te lăudăm întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu, care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu dragoste împărtăşindu-te tainelor, şi umplându-te de lumina cea strălucitoare, şi câştigând Darul cel negrăit al Mirelui tău, te-ai învrednicit de dumnezeiască şi fericită mutare.


   Cunoscându-ţi mutarea ta cea negrăită, ai umblat pe ape neudată, de Dumnezeu purtătoare, şi de pe pământ te-ai mutat, ajungând la frumuseţea cea neajunsă, şi la veselia Ziditorului tău Preacinstită.

   Purtând făclie, şi fiind înfrumuseţată cu strălucirea bunătăţilor, priveşti la Scaunul Împăratului tuturor, şi te veseleşti de frumuseţea Lui cea dulce, dănţuind împreună cu drepţii, de Dumnezeu cuprinsă Maică.


   Primind multe daruri de la Dumnezeu pentru ostenelile şi trudele voastre, Marie, împreună cu de Dumnezeu cugetătorul Zosima, îmblânziți-L şi acum nouă tuturor, ca să ne dea iertare de greşeli sufletelor noastre.


   Arătatu-te-ai mai înaltă decât toate făpturile, Doamnă şi Stăpână, ca una ce în pântecele tău ai purtat cu trup pe Stăpânul tuturor mai presus de cuvânt, şi L-ai hrănit cu lapte, precum se cuvine unei Maici. Pentru aceasta toţi pe tine te slăvim.


   Ceea ce negrăit ai întrupat din coapsele tale cele fecioreşti pe Dumnezeu luminătorul, Cel ce a răsărit mai înainte decât soarele, şi a venit la noi în trup, binecuvântată eşti Preacurată; pentru aceea după vrednicie te slăvim.


   Făcutu-te-ai nouă chip pocăinţei Marie, căci cu umilinţa ta cea călduroasă, ţi-ai dobândit biruinţe folositoare, câştigând pe Maria Născătoarea de Dumnezeu, cu care împreună roagă-te pentru noi.


   Lumina cea fără de ani strălucind din Tatăl mai-nainte de veci, acum pe urmă în ani S-a arătat din tine Fecioară, spre mântuirea lumii, către care nu înceta rugându-te pentru popoarele tale.



   Tite de Dumnezeu cugetătorule Părintele nostru, pe umeri ridicându-ţi Crucea ta, ai urmat lui Hristos; şi toate patimile le-ai supus sufletului. Pentru aceasta ai luat Dar de la înălţime a tămădui patimile celor ce aleargă la tine, a înceta bolile şi a izgoni duhurile; drept aceea prăznuind, săvârşim pomenirea ta.

   Tite preafericite Părintele nostru, cu petreceri sihăstreşti, sfinţit curăţindu-te şi prin împărtăşiri dumnezeieşti luminându-ţi cugetul, cu adevărat ai primit ungerea cea preasfântă a preoţiei prin voirea Dumnezeiescului Duh, slujind pe pământ prea-ales lui Dumnezeu şi Ziditorului tău, ca un înger.

   Cuvioase Tite de Dumnezeu insuflate, luminându-ţi sufletul cu lumina pravoslaviei, ai împuţinat negura întunecatului eres, şi răsărind ca o stea prealuminoasă, pururea luminezi marginile lumii, cu minunile tale cele purtătoare de lumină. Pentru aceasta toţi cu credinţă te cinstim şi te fericim.


   Cu ce ochi voi vedea faţa ta cea frumoasă, eu cel ce cu patimile mi-am spurcat ochii trupului ? Şi iarăşi cum voi săruta icoana ta cea de Dumnezeu închipuită, având buze spurcate eu cel neastâmpărat; şi cum îmi voi întinde mâinile eu spurcatul care le-am netrebnicit, către dumnezeiescul tău Dar ? Stăpână mântuieşte-mă.


   Soarele văzându-Te Iisuse întins pe Cruce de voia Ta, s-a spăimântat, şi pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat şi mormintele de frică s-au deschis, şi toate puterile s-au spăimântat. Iar ceea ce Te-a născut fără de bărbat, văzându-Te, cu suspin striga : Vai mie ce este aceasta ce văd !


   Apa trecând-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Cu rugăciunile tale Tite mântuieşte-mă pe mine, care cu totul sunt împlântat cumplit în patimile trupului, şi stricat de dezmierdări, cela ce eşti comoara nepătimirii.

   Cu dumnezeiască alegerea Duhului, din scutecele Maicii tale te-ai adus lui Dumnezeu, şi te-ai făcut tăinuitor şi slujitor Născătoarei de Dumnezeu celei neispitite de bărbat.

   Ca unul ce ai supt dulceaţa înfrânării, ai lepădat amărăciunea patimilor; pentru aceea mai mult decât cu mierea şi fagurul îndulceşti inimile noastre, Părinte.


   Ca pe un ucenic nou al lui Pavel te lăudăm Tite, căci te-ai arătat râvnitor nevoinţelor aceluia, şi împreună cu dânsul ai primit cununile, de Dumnezeu fericite Părinte.


   Pe Cuvântul cel din Tatăl fără de Maică, L-ai născut pe Dânsul fără de tată în vremile cele de pe urmă, însăţi tu Maica lui Dumnezeu, ca una ce eşti mai aleasă decât toată zidirea.


   Din aromatele cele sihăstreşti, cu totul te-ai alcătuit mir de sfinţenie spre bună mireasma Dumnezeului nostru, Cuvioase Tite.

   Având pururea înfrânarea ca o armă, şi rugăciunea ca un coif, Cuvioase, mustrând de faţă, începătoriile întunericului le-ai ruşinat.

   Punând cu înţelepciune legea Duhului împotrivă, ai stins legea trupului, şi după lege ai slujit Domnului.


   Toată dorirea şi tot cugetul tău rezemându-l către dragostea lui Hristos, Cuvioase, nu ai băgat în seamă cele pământeşti.


   Pururea mă rog Stăpână, să-mi fie mie, Milostiv, Cel născut din tine, prin rugăciunile tale la ziua judecăţii.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Cu curgerile lacrimilor îngrăşându-te pururea, ca un pom ai înflorit din-destul rodurile dreptăţii, înţelepte. Pentru aceasta adunându-ne împreună, după cuviinţă te cinstim, de minuni purtătorule Tite frumuseţea sihaştrilor; ci cu rugăciunile tale păzeşte-ne pe toţi.


   La acoperământul tău Fecioară Preacurată năzuind noi toţi, neîncetat ne rugăm ție, să nu lipseşti a te ruga Iubitorului de oameni, ca să se mântuiască robii tăi.


   Văzându-te Stăpâne Mieluşeaua şi Maica Ta pe Cruce pironit, ca o Maică tânguindu-se, striga Ție : Laud mila Ta cea nespusă Fiul meu.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Toată putrejunea păcatului o ai lepădat, Fericite, şi cu săgeata sihăstriei ai rănit mulţimea dracilor.

   Rănindu-te la suflet de dragostea curăţiei cu fierbinţeală ai urmat lui Hristos, şi ai intrat în cămara cea de mire a slavei, Tite preafericite.

   Ca o livadă frumos mirositoare, şi ca o grădină însufleţită a bunătăţilor ai înflorit cu înfrânarea; prin care hrăneşti pe toţi, cei ce te cinstesc pe tine.


   Câştigându-te puitor de lege sihăstriei ca pe Moise, şi chip blândeţii celei negrăite ca pe David; cu adevărat toţi te fericim.


   Ca pe o mai înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, te lăudăm Preacurată, căci în braţele tale ai purtat cu trup pe Stăpânul, de Care se cutremură toate.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul. Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Cu roua nevoinţelor tale stingând toate patimile, Tite fericite, din-destul ai aprins sfeşnicul înfrânării cu focul dragostei şi al credinţei, şi te-ai făcut lumină nepătimirii şi fiu zilei.

   Prin dumnezeiască lucrare Părinte, ai crescut strugurul credinţei, şi punându-l în teascuri, l-ai stors cu ostenelile sihăstriei; şi umplând paharul cel duhovnicesc al înfrânării, veseleşti inimile turmei tale.




   Avându-te toţi pe tine ca un liman şi zid şi cetate, şi acoperământ şi intrare neruşinată către împărăţie, rugămu-ne Preacurată, să nu ne scăpăm de nădejdea noastră, prin rugăciunile tale cele de Maică, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Risipind negura patimilor şi  întunericul cel împâclat, ai răsărit ziua răsăritului şi lumină întru cărările tale prin multe lupte, şi din primejdiile cele pentru credinţă, Cuvioase.

   Cu totul te-ai apropiat de Dumnezeu prin dragostea sihăstriei, şi părăsind şi lumea, şi ale biruitorului lumii, ai apucat desfătarea împărăţiei celei mai presus de lume, de Dumnezeu cuprinsule.

   Adunat-ai în sufletul tău avuţia Darului cea dumnezeiască, rugăciunea cea fără prihană, curăţia, viaţă cinstită, priveghere neîncetată; prin care cu adevărat te-ai cunoscut casă Dumnezeului nostru.


   Netrebnicia materiei celei de jos o ai trecut înţelepte, şi prin rugăciunea cea fără materie ţi-ai întraripat cugetul, şi te-ai arătat moştenitor odihnei celei de sus, prin săvârşirea vieţii.


   Zămislit-ai cu adevărat pe Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, şi L-ai născut mai presus de fire, pe care îmbunează-L cu rugăciunile tale, ca să mântuiască pe toţi robii tăi din primejdii, Preacurată.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Grija vieţii ai lăsat, şi cu linişte petrecând toată viaţa ta înţelepte, ai ajuns către Dumnezeu, purtătorule de minuni Părintele nostru, Tite Preacuvioase.


Stih : Ce este aceasta Tite; şi tu te duci din viaţă ?
Mă duc mutându-mă, aşa socotind Domnul de cuviinţă.
În a doua zi îngerii au ridicat,
Sufletul lui Tit cel prealăudat.

   Acest fericit şi sfânt Părintele nostru Tit, iubind pe Hristos din tânără vârstă, şi lepădându-se de lume, merse la o mănăstire de obşte, şi atâta s-a supus pe sine-şi smereniei şi ascultării, cât nu numai pe ceilalţi fraţi ai mânăstirii aceleia i-a întrecut, ci şi pe tot omul. Deci făcându-se păstor oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos, atâta blândeţe şi dragoste şi milosârdie avea, ca nimenea altul; şi s-a păzit curat şi la trup şi la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea şi mare făcător de minuni făcându-se, către Domnul s-a mutat, lăsând ca un stâlp însufleţit şi icoană adevărată, faptele cele bune ale sale, şi ucenicii, şi pe cei ce au pustnicit împreună cu dânsul.


Stih : Pe Amfian văzând că încununare ia,
 Edesie spre moarte cu osârdie alergă.

   Aceştia erau pe vremea împăratului Maximian, fraţi din Maică, din pământul Lidiei. Deci mergând la Virit, şi de Mucenicul Pamfil fiind învăţat întru dreapta credinţă, a stătut înaintea stăpânitorului Urban. Şi propovăduind Amfian, în privelişte pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut peste obraz, şi călcat de picioarele ostaşilor, apoi ungându-i picioarele cu untdelemn, le ardea cu foc, şi mai în urmă l-a spânzurat; aşa încât se vedea Sfântul cu totul umflat, coastele avându-şi zdrobite de multe lovituri de picioarele ostaşilor, iar carnea de pe picioare arsă de foc. Deci rămânând întru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, fu aruncat în adâncurile mării şi întru acela s-a săvârşit. Iar Edesie, la Alexandria cea din Egipt fiind judecat a se necăji la băile de aramă, şi văzând pe stăpânitorul Ierocleu, că munceşte pe creştini, necruţându-se pe sine, cu însăşi mâna sa, a bătut pe acel stăpânitor, şi pentru aceasta la multe munci a fost dat, şi fiind aruncat în mare, s-a săvârşit şi a luat cununa muceniciei.


Stih : Fiind tăiat Policarp, ca o viţă a Domnului,
Aşa mai multă roadă aduce Hristosului.


Stih : Grigorie ca oarecum călare fiind,
O minune străină pământul ai fost trecând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Neudându-te de păcate Părinte, te-ai arătat nouă râul înfrânării, care îneacă patimile şi spală întinăciunile, celor ce cu credinţă strigă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Acum vorbind cu îngerii cei fără materie, şi îndulcindu-te neîncetat de lumina împărăţiei celei de sus, de Dumnezeu fericite, păzeşti pe cei ce cântă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Întru mărturisirea credinţei ai rămas nestrămutat Părinte, căci închipuind pe Hristos şi scriindu-L cu trupul, te închinai Lui şi strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Părinte cela ce ai purtat pe trupul tău rănile Stăpânului Iisus, tămăduieşte-mă şi pe mine, care sunt rănit de săgeata lui Veliar, ca să strig : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Mai presus de fire şi de cuvânt ai purtat în pântece pe Stăpânul tuturor, şi din sânii tăi ai hrănit, pe Cel ce tuturor găteşte masă de mântuire, pe Carele neîncetat roagă-L pentru noi, ceea ce eşti bună.


   Avându-te cu adevărat pe tine stâlp însufleţit şi chip înfrânării Părinte, cinstim pomenirea Ta în veci.

   Adunarea sihaştrilor se bucură şi ceata cuvioşilor şi a drepţilor dănţuieşte; că după vrednicie ai primit cunună împreună cu dânşii.

   Fiind împodobit cu bunătăţile, te-ai chemat la cămara cea de miere a slavei celei negrăite, lui Hristos cântând laudă în veci.


   Îmbrăcându-te cu haina preoţiei, şi săvârşind jertfele cele fără de sânge, te-ai adus lui Dumnezeu jertfă în veci.


   Zămislind în pântecele tău pe cel mai înainte de tine, Maica lui Dumnezeu Fecioară curată, ai născut negrăit pe Împăratul Hristos.


   Pe Împăratul ceresc, pe care îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Arătatu-te-ai de la Dumnezeu tămăduitor bolilor celor bolnavi de patimi, risipitor şi gonitor dracilor celor vicleni. Pentru aceea te fericim preafericite Tite.

   Părăsit-ai pământul ca pe un locaş stricăciunii, şi te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi, şi te veseleşti împreună cu dânşii, îndestulându-te de dumnezeiasca desfătare, Părinte.

   Având ostenelile tale ca pe un hotar nestrămutat credinţei, şi pildă înfrânării, neîncetat cu laude slăvim pe Ziditorul.


   Astăzi este zi de prăznuire, căci cheamă Tit cetele sihaştrilor la dănţuire, şi la ospăţ de obşte, şi la mângâierea vieţii celei nestricăcioase.


   Cel ce S-a sălăşluit întru tine Preacurată, surpând pe ucigaşul de om, pe cela ce odinioară cu răutatea lui a lovit cu călcâiele pe începătorii neamului, S-a născut din tine, şi ne-a mântuit pe noi pe toţi.


   Să cinstim noroadelor cu slăvire pe curata Născătoarea de Dumnezeu, pe ceea ce a zămislit în pântece Focul Dumnezeirii fără de ardere, cu cântări să o slăvim.



 



   Ocârmuindu-te de Cuvântul, te-ai arătat dumnezeiesc iconom al sufletelor, şi tainic lucrător credincios, de Dumnezeu cugetătorule, semănând sămânţă de mântuire, şi secerând spicul cel cu multă roadă, cu veselie îl aduci Stăpânului tău, Căruia acum stându-i înainte, Fericite, adu-ţi aminte de această turmă a ta, care pururea te cinsteşte, de Dumnezeu insuflate.

   Fiind din fire blând şi lin, te-ai arătat războinic prin râvna ortodoxiei; căci îmbrăcându-te cu credinţa ca cu o platoşă şi cu înfrânarea ca cu o suliţă, tot eresul cel hulitor l-ai înfruntat, Nichita de Dumnezeu cugetătorule, cinstind şi închinându-te dumnezeiescului chip al Mântuitorului, arătat urmând hotarelor celor părinteşti, de Dumnezeu purtătorule.

   Când tiranul cel prea întunecat, din cruzimea cea de fiară, te-a închis în locuri întunecoase prin amare izgoniri atuncea socotind în cugetul tău locuirea raiului, şi bucurându-te cu duhul ai răbdat Părinte. A căruia frumuseţe te-ai învrednicit acum a o vedea cu adevărat, culegând răsplătirile ostenelilor, Fericite.


   Când îmi aduc aminte de greşelile mele Fecioară, dintru adâncul sufletului suspin, și bătându-mă pe piept strig că am greşit, şi cad înaintea ta Stăpână, vrând să mă pocăiesc, dar iarăşi fiind nesimţitor, mă îmbulzesc, vai mie, de obişnuirea cea rea. Ci mântuieşte-mă dintr-acestea degrab, şi spre mântuire mă povăţuieşte.


   Cu întuneric s-a îmbrăcat odinioară soarele, văzându-Te spânzurat pe lemn Mântuitorule; iar cele dedesubtul pământului s-au spăimântat, şi morţii s-au sculat, pietrele s-au despicat, şi toate cele cereşti s-au înfricoşat; iar Fecioara cea Preacurată stând lângă Crucea Ta, plângea, lăudându-Te pe Tine, Iubitorule de oameni.

   Întru adânc a aşternut dedemult toată oastea lui Faraon puterea cea prea-întrarmată, iar întrupându-Se Cuvântul, a pierdut păcatul cel prea rău, Domnul cel preaslăvit, că cu slavă S-a proslăvit.

   Luminându-te Părinte cu lumina dumnezeiescului fulger, viaţa ta o dai lui Dumnezeu, din copilărie alegând pe strălucirea cea purtătoare de lumină a fecioriei, prin care te-ai asemănat curăţiei celor fără de trupuri.

   Având îndreptător Duhul cel Preacinstit şi Dumnezeiesc, curat ai primit schima monahilor cea cu chip dumnezeiesc, şi luminându-te de raza cea cu multă lumină, ai petrecut câştigând viaţă foarte curată, purtătorule de Dumnezeu.

   Întărindu-te cu puterea Crucii, ai veştejit patimile trupului, şi prin cugetarea învăţăturilor Duhului ţi-ai luminat cugetul, câştigând avere necheltuită a dumnezeieştii vederi, o Nichita preaînţelepte.


   Luminându-te, Fericite, cu întreaga înţelepciune şi cu curăţie, te-ai înălţat către săvârşire sfinţită; căci te-ai împodobit cu veşmântul preoţiei cel prealuminat, cunoscându-te mijlocitor al dumnezeieştilor taine, Cuvioase Nichita.


   Mai aleasă decât toată zidirea cea văzută şi cea nevăzută, te-ai arătat Preacurată pururea Fecioară, că ai născut pe Ziditorul, precum bine a voit a se întrupa în pântecele tău. Pe Care roagă-L cu îndrăzneală, să se mântuiască sufletele noastre.


   Cerească vieţuire având, Mărite, te-ai făcut luminător bunei credinţe cu chip luminat şi strălucit, împodobit cu dumnezeieşti daruri.

   Omorându-ţi cugetele trupului, ai înviat îndumnezeirea sufletului prin bunătate cu cuget dumnezeiesc, şi te-ai învrednicit vieţii celei nepieritoare.

   Cu bucurie ţi-ai săvârşit viaţa Cuvioase, fiind împodobit cu frumuseţea, şi bogat de daruri frumoase, întru care s-a întărit inima ta.


   Fiind împodobit cu bunătăţile, ca soarele ai strălucit între cetele sihaştrilor, o Nichita de Dumnezeu cugetătorule ! Pentru aceasta veselindu-ne, te fericim Cuvioase.


   Având îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău, roagă-te Stăpână, să ajute norodului şi turmei tale, iar semeţiile celor fărădelege să le sfărâme.


   Înflorit-a pustia ca crinul, Doamne, Biserica păgânilor cea stearpă prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.


   Petrecut-ai în munţii liniştei înţelepte, hrănitu-te-ai arătat în cetăţile înfrânării, înălţatu-te-ai despre amândouă părţile, părăsit-ai vieţuirea dezmierdării celei pământeşti, ajuns-ai la locaşul sălăşluirii celei cereşti, întru care rogi pe Dumnezeu pentru noi.


   Cu multe greşeli fiind întunecat la cuget eu nestâmpăratul, chem către mine a ta grabnică sprijineală, Născătoare de Dumnezeu, luminează-mi ochii sufletului, străluceşte-mi lumina cea strălucită a pocăinţei şi mă îmbracă cu armele luminii, Preacurată.


   Dacă te-a văzut înălţat pe Cruce, Preacurată Maica Ta, pe Tine Cuvântul lui Dumnezeu, ca o Maică plângând a zis : Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiul meu ? Cum te împărtăşeşti cu moartea, Cela ce eşti viaţa tuturor, vrând ca un Milostiv să înviezi pe cei morţi ?


   Venit-ai din Fecioară nu sol nici înger, ci Tu însuţi Domnul Te-ai întrupat, şi m-ai mântuit pe mine tot omul. Pentru aceasta strig Ție : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Prin curăţirea sufletului arătându-te tăietor de rădăcinile patimilor, de Dumnezeu purtătorule, ai dezrădăcinat toată înşelăciunea cea pierzătoare de suflet a tuturor vrăjmaşilor lui Dumnezeu, învăţătorule de cele sfinte, Preacinstite.

   Primind cununa biruinţei, Preafericite, acum te odihneşti în locaşurile cele cereşti, scuturând patimile, şi îmbrăcându-te cu nepătimire, fericite Părinte.

   Ca o jertfă fără prihană, ţi-ai adus viaţa lui Hristos Părinte, plină de dragoste dumnezeiască, fiind înfrumuseţat cu podoaba sihăstriei, Preafericite.


   Limbuţiile eresului celui pierzător de suflet arătat le-ai defăimat, Preafericite, cinstind dumnezeiască închipuirea lui Hristos şi a Maicii lui Dumnezeu, şi a tuturor Sfinţilor, Preasfinţite.


   Pe tine toţi credincioşii te ştim liman de mântuire şi zid nemişcat, Născătoare de Dumnezeu Stăpână; căci tu prin rugăciunile tale, mântuieşti din nevoi sufletele noastre.


   Mijlocitor te-ai făcut lui Dumnezeu şi oamenilor, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine Stăpâne, către Părintele Tău începătorul luminii, din noaptea necunoştinţei, aducerea am aflat.

   Ca un blând te-ai sălăşluit în pământul celor blânzi, Nichita înţelepte, făcându-te luptător pentru adevăr, pururea pomenite, şi împodobindu-te luminat cu cununa mărturisirii.

   Fiu Luminii făcându-te după dar, te-ai mutat acum Cuvioase, către lumina cea dumnezeiască, întru bucurie şi veselie, bucurându-te vesel cu cetele îngerilor.


   Părtaş te-ai făcut desfătării celei negrăite a raiului, căci te-ai arătat liman prea-liniştit celor înviforaţi şi te-ai făcut hrănitor celor flămânzi, Fericite.


   Roagă pe Fiul tău şi Domnul, Fecioară Preacurată, ca să dăruiască paşnică mântuire celor robiţi de potrivnica întâmplare, care nădăjduiesc spre tine.


   Nădejdile cele fericite ai aflat, Părinte preafericite, făcându-te moştenitor fericirii celei stăpâneşti şi dumnezeieştii Lumini.

   Ţinând îndoite făclii luminoase a mărturisirii şi a sihăstriei, ai mers către ceruri, purtătorule de Dumnezeu, Nichita prea-alesule.


   Îndulcindu-te acum de desfătarea cea neîncetată şi dumnezeiască, în locaşurile cele cereşti, roagă pe Stăpânul şi Domnul tuturor pentru noi, Părinte.


   Născut-ai Fecioară fără de ispită de bărbat, şi veşniceşti Fecioară, arătând semnele Dumnezeirii celei adevărate, a Fiului şi Dumnezeului tău.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.


   Dobândind viaţa şi cugetul cel ceresc, străluceşti luminat ca soarele cu lumina faptelor, luminând pe cei ce sunt întru întunericul vieţii, şi către Dumnezeu aducând pe toţi, Părinte Nichita. Roagă-te neîncetat pentru noi toţi.


Stih : Nichita ca o pasăre din curse mântuindu-se din viaţă,
Zboară cu înţelegătoarele aripi spre cereasca locuinţă.
În a treia zi cheamă pe Nichita cel lăudat,
Spre dumnezeiasca locuinţă cu adevărat.

   Pururea pomenitul Părintele nostru acesta Nichita, dorind încă din pruncie înfrânarea poftelor şi curăţia fecioriei, a locuit în munţi, unde lucrând toată bunătatea, a crescut în cetatea liniştei. Şi fu înălţat şi de o parte şi de alta, şi chivernisindu-se prin dumnezeiesc cuvânt, s-a arătat minunat iconom al sufletelor, şi preot credincios al lui Dumnezeu. Deci fiind gonit de la turma sa de luptătorii de icoane, ca un închinător al dumnezeieştilor icoane, fu osândit la amare izgoniri. Şi mulţumind întru toate, şi arătându-se luptător iscusit, a călcat toată înşelăciunea iconomahilor cea stricătoare de suflet, şi făcu de se făcură mulţi Mucenici cu îndemnarea şi cu învăţăturile sale. Drept aceea aprinzând îndoite făcliile mărturisirii şi ale nevoinţei, a luat şi cununile îndoite din mâna Domnului, către care mutându-se, s-a odihnit.


Stih : Adevărat Mucenic Elpidifor prin sabie fiind.
Pe Dumnezeu nemincinoasă bună încredinţare este aducând.


Stih : Rău credinciosul, cu cărămida capul lui Diu a lovit,
Şi ca pe un vas al olarului l-a zdrobit.


Stih : Vitonie întru adânc fiind aruncat.
Spre a proorociei săvârşire numire a aflat.


Stih : De dinţii fiarelor Galic fiind muşcat,
Dinţii fiarei celei gândite i-a sfărâmat.


Stih : Din Mirsiona, către Cer Ilirie te-ai dus.
Nu însă precum din muntele Măslinilor Hristos.

   Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Pavel rusul, care s-a slobozit din robie şi a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul o mie şase sute optzeci şi trei, de sabie s-a săvârşit.

Stih : De obşte cu Pavel numirea şi sabia era având,
Acesta nouă nevoitor Pavel rus fiind.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului celui călcător de lege, înaltă văpaie a ridicat; iar Hristos a tins cinstitorilor de Dumnezeu tineri, roua Duhului, Cela ce bine este cuvântat şi prea proslăvit.

   Blândeţea ta cea peste măsură a smerit la pământ cruzimea tiranului, omorându-l pe el cu neîncetate rugăciuni; căci ştie Domnul a face voia celor ce se tem de Dânsul.

   Tunetul dogmelor tale, şi fulgerul cel luminos al vieţii tale au luminat lumea, luminând pe credincioşi, cu luminări de Dumnezeu luminate, şi cu cuvinte şi cu fapte strălucite, sfinţite învăţătorule, de Dumnezeu fericite.


   Întărindu-te cu puterea Mângâietorului, ai scăpat de cetele dracilor, şi de laţurile eresurilor, de Dumnezeu cugetătorule, şi te-ai suit către înălţimea cerească, sălăşluindu-te acum cu cetele îngerilor celor fără de trup.


   Sfânta Sfintelor te înţelegem pe tine, ca pe una ce singură ai născut pe Dumnezeu cel neschimbat, Fecioară neîntinată, Maică nenuntită; căci prin dumnezeiască naşterea ta, nestricăciune ai izvorât tuturor credincioşilor.


   Trecând peste toată simţirea, de trei ori fericite, acum te-ai apropiat către Lumina cea înţelegătoare, Preacinstite, învrednicindu-te vederii dumnezeieşti, umplându-te de lumină şi strigând : Toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.

   Arătat îmbrăcându-te cu omorârea patimilor, ai purces către ceata cea purtătoare de viaţă, Preafericite, înfierbântându-te de buna credinţă, luminându-te cu bunătăţile şi strigând : Toate lucrurile preaînălţaţi pe Domnul.

   Nevoindu-te din pruncie cu toată bunătatea de Dumnezeu cugetătorule, ai plecat către ceata cea purtătoare de viaţă, Preafericite, înfierbântându-te de buna credinţă, luminându-te cu bunătăţile, şi strigând : Toate lucrurile preaînălţaţi pe Domnul.


   Caută spre noi acum de sus Părinte, stând înaintea Stăpânului tău, Nichito, purtătorule de numele biruinţei, având multă îndrăzneală şi sufletească mântuire cerşind turmei tale, Mărite, arătătorule de cele sfinte.



   Tu ai zămislit mai presus de fire în pântece, şi negrăit ai născut pe Cel nedespărţit de Tatăl, care a petrecut pe pământ, Dumnezeu şi om, Născătoare de Dumnezeu Preacurată. Pentru aceea te cunoaştem mântuirea noastră a tuturor.


   Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon, lucrările și-a despărţit cu dumnezeiasca poruncă, pe haldei arzând, iar pe credincioşi răcorind, pe cei ce cântau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ca unul ce erai curat, te-ai învrednicit dumnezeieştii luminări, strălucindu-te cu felurile bunătăţilor, luminându-te totdeauna cu cununa mărturisirii. Pentru aceasta acum cinstim prăznuirea ta cea pururea mărită.

   Cu înţelepciunea ţi-ai petrecut viaţa, Fericite, ocârmuindu-te de poruncile Mântuitorului; iar acum după ce a trecut umbra, după vrednicie ai dobândit viaţa cea veşnică cu bucurie, grăitorule de cele dumnezeieşti, Preasfinţite.


   Foarte degrabă ai trecut tulburarea celor trecătoare, şi te-ai aşezat la limanul cel liniştit al împărăţiei lui Hristos, bucurându-te Nichita, către care povăţuieşte-ne Părinte şi pe noi, care te fericim, şi cinstim pomenirea ta.


   Ca o lână primind ploaia cea cerească în pântecele tău, Preacurată, ai născut nouă pe Cela ce dă nemurire tuturor oamenilor, care se închină Lui, şi te slăvesc pe tine Născătoare de Dumnezeu pururea lăudată.


   Fiul Părintelui Celui fără de început Dumnezeu şi Domnul, întrupându-Se din Fecioară S-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o slăvim.


 


   Pe umeri luând Crucea, te-ai răstignit lumii, şi ai urmat cărărilor, Celui ce din nefiinţă toate le-a zidit, Cuvântului lui Dumnezeu. Iar dragostea cea lumească şi toată patima ai lepădat, de unde şi strălucind cu bunătăţile prin fapte dumnezeieşti, ai câştigat moştenirea cea veşnică, Părinte Iosif.

   Arătatu-te-ai trâmbiţă tăinuitoare, deşteptând pe toţi către cântarea cea duhovnicească, şi organ mişcat de Dumnezeu, lăudând pe cetele cele dumnezeieşti, şi mărind pe toţi Sfinţii, şi propovăduind biruinţele lor. Căci tu din izvoarele cele mântuitoare ai scos adâncimea cuvintelor celor ce adapă locaşul lui Dumnezeu.

   Vistierie bunătăţilor te-ai arătat, şi aprinzându-te de dragoste, pe toţi cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu în viaţă, ai aflat, cântând cântări sfinţite, şi cu credinţă asemănându-te acestora prin dumnezeiască îndreptare. Cărora făcându-te părtaş prin chipul cel dumnezeiesc, te-ai arătat şi împreună părtaş dulceţii.


   Cu tot sufletul fiind plecat fierbinte, şi împreunat cu Dumnezeu Atotvăzătorul, ai lucrat roduri dumnezeieşti ale Duhului : Liniştea, înfrânarea, dragostea, nădejdea şi îndelungă răbdarea şi blândeţea, arătând cu mare cuviinţă credinţa şi bunătatea, ca pe o călătorie către calea cea de sus, Părinte Gheorghe.

   Darul Duhului sălăşluindu-se întru tine, ca într-un preacurat şi blând, te-a împodobit cu tot felul de bunătăţi, şi te-a luminat cu multe feluri de daruri Părinte. Pentru aceea te-a şi arătat holdă lui Hristos cu purtarea de nume, ca unul ce ai arăt înţelepţeşte brazdele cugetului tău, vrednicule de fericire Gheorghe.

   Bucurându-te de nădejdea bunătăţilor celor viitoare, prea-lesne ai suferit ostenelile, întinzându-te cu osârdie la cele viitoare, şi uitând cele trecătoare, preaînţelepte, până ce ai ajuns la sfârşitul cel fericit de Dumnezeu purtătorule, plin de zile, plin de fapte bune, şi ai dobândit dumnezeiasca fericire, Cuvioase Gheorghe.


   Bucură-te scaunul cel adevărat al lui Dumnezeu, şi tronul Împăratului. Bucură-te sicriul vieţii; bucură-te izvor nedeşertat al sfinţeniei, vas de mir al Duhului, desfătarea raiului; bucură-te îndulcirea cea tainică a sufletelor; bucură-te bucuria cuvioşilor. Bucură-te veselia tuturor, celor ce aleargă către tine, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Cu plângeri tânguindu-se, şi cu amare lacrimi udându-şi obrazul Mieluşeaua cea preacurată, se uita la Cruce, şi întinzându-şi mâinile striga : Fiul meu, unde mă voi duce acum ? Pe cine voi chema Fiu; vai mie ! Cum am rămas singură Fiul meu ! Lumina mi s-a întunecat, spintecaţi-vă cele din lăuntrul meu, şi vă rupeţi !


   Veniţi noroadelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a mântuit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

   Pe Iosif scriitorul de cântări cu cântări să-l cinstim, cei ce cântăm cântările lui cele izvorâtoare de miere, ca pe unul ce de la cântări, la cântările cele veşnice s-a mutat.

   Precum propovăduirea Proorocilor şi a Apostolilor a luminat tot pământul, asemenea şi cântarea gurii tale a ridicat lumea spre slava Dumnezeului tuturor.

   Din pruncie dându-te lui Hristos întru înfrânare ai petrecut Iosife, de unde te-ai şi îmbogăţit cu darurile cele dumnezeieşti, cu nădejdea şi cu dragostea, şi cu curata credinţă.


   Cuvântul cel proorocesc odinioară te-a propovăduit pe tine uşă dumnezeiască şi munte sfânt, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, podoaba dumnezeieştilor pătimitori.


   Fiind luminat cu lumina Dumnezeieştii Stăpâniri Celei în trei Lumini Cuvioase, ai părăsit lumea, şi întunericul patimilor, şi cu viaţa prealuminată te-ai încuviinţat, Părinte.

   Cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu povăţuindu-te Gheorghe, ai umblat pe cărarea, care duce către Cer, având ajutor pe însuşi Făcătorul de bine, şi prea-înduratul Dumnezeu.


   Arătat ocârmuindu-te de Dumnezeu, şi luminându-te cu Darul punerii de fii, ai petrecut Părinte vieţuirea cu cuviinţă şi cu dreptate.


   Avându-te pe tine întărire şi folositoare noi, cei ce te mărturisim Născătoare de Dumnezeu Curată, ne mântuim de întreite valurile vieţii, Fecioară cu totul fără prihană.


   Cu iubirea curăţiei ai îmblânzit pe Dumnezeu, ca să-ţi dea ție ajutor, şi aflând pe părinţii tăi, ţi-ai dobândit nădejdea ta Părinte.

   Arătând cunoştinţa dragostei celei adevărate, şi casă, şi lucrare, şi înţelepciune, care ți s-a dat ție de la Dumnezeu, ca un Iov ai deschis uşa tuturor.

   Ca un Iosif cel viteaz odinioară în Egipt prins fiind de mâinile barbarilor, ţi-ai păzit Darul cu credinţă şi cu smerenie preabogate.


   Rai înfrumuseţat având în mijloc pomul nestricăciunii, pe Iisus Hristos Domnul, te-ai arătat Fecioară, pentru aceasta te fericim.


   Bucurându-te tu, ai umblat neabătut pe calea vieţii, care trece către veacul cel fără de margine, şi te-ai sălăşluit în locaşurile cele veşnice, preafericite Gheorghe.

   Viaţa ta a fost luminată, cuvântul tău s-a arătat îndulcit cu sare întru Dumnezeiescul Duh Gheorghe, dumnezeiască răsărire a dumnezeieştii holde.


   Ca unul ce te-ai învrednicit a fi fiu lui Dumnezeu prin Botez, ai moştenit averea cea părintească prin curăţirea vieţii, Preafericite.


   Fii întărire, scăpare şi acoperământ, celor ce cu credinţă aleargă la tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te vestesc pe tine Maica lui Dumnezeu.


   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.


    Arătatu-te-ai blând şi smerit şi liniştit, păzind şi împlinind cuvintele cele dumnezeieşti ale Stăpânului tău, Care S-a uitat spre tine Părinte, şi în locaşul cel de sus te-a sălăşluit.


   Dorit-ai de Hristos cel preafrumos, şi ai urât patimile trupului, îngereşte vieţuind pe pământ Gheorghe; pentru aceasta prăznuim sfântă adormirea ta şi îmbrăţişăm sicriul moaştelor tale, din care izvorăşti tămăduiri nouă, celor ce cu dragoste te cinstim pe tine Părinte.


   Când a venit spre tine Născătoare de Dumnezeu, glasul cel curat, atuncea cele cereşti cu frică se veseleau, şi cele pământeşti cu dragoste se bucurau; căci un praznic s-a făcut la amândouă părţile, când a izbăvit de moarte pe cel întâi zidit. Pentru aceasta împreună cu îngerul strigăm ţie : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar.


   Cea neispitită de nuntă, Curata şi Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort spânzurând pe lemn, ca o Maică tânguindu-se a grăit : Ce Ți-a răsplătit Ție norodul cel fărădelege şi nemulţumitor al iudeilor, care cu multe şi mari darurile Tale, Fiul meu, s-a desfătat ? Însă laud pogorârea Ta cea dumnezeiască.


   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine, Unule Iubitorule de oameni.

   Socotinţa cea gânditoare şi îndreptarea cea cu hotar a călugărilor te-a arătat pe tine Hristos, Preacuvioase Părinte.

   Arătat-ai viaţa ta ca un pod al smereniei, cel ce trece către viaţa cea adevărată, de Dumnezeu înţelepţite Iosife.

   Întâmpinându-te te-a fericit pe tine Stăpânul, Părinte, ca pe unul ce dai la vreme măsura grâului Cuvântului.


   Strălucit-ai Doamne lumină, celor ce sunt în noapte şi întru întunericul greşelilor, purtându-Te în pântecele Preacuratei Fecioare.


   Fiind împodobit cu frumuseţile bunătăţii, şi cu obiceiuri luminate, ai zburat către Dumnezeu, fericite Gheorghe.

   Părăsit-ai tulburarea celor trecătoare ale pământului, apucându-te de liniştea vieţii celei iubitoare de Dumnezeu, Cuvioase Gheorghe.

   Pâraiele fărădelegii n-au putut să tulbure sufletul tău, pentru că te-a adăpat pe tine pârâul desfătării cereşti.


   Luând aminte totdeauna de dumnezeiască cugetare, Preaînţelepte, ai lepădat cugetările cele nestatornice, Părinte Gheorghe.


   Binecuvântăm Preacurată, pe Cel ce S-a întrupat din pântecele tău, şi pe tine bine te cuvântăm, ca pe o Maică a lui Dumnezeu.


   Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

   Fiind pe pământ, cu credinţă ai lăudat pe Sfinţi Preacuvioase, care împreună acum auzind cântări, te bucuri, neîncetat lăudând pe Domnul, înţelepte.

   Trăgând pe toţi către pocăinţă şi către mărturisire, pururea ai adus lui Dumnezeu rugăciuni, ca să câştige iertare.

   Toată viaţa ta petrecându-o întru lucrurile cele sfinte, ca un neguţător adevărat ai adunat ţie Cuvinte, şi fapte ca o piatră de mult preţ.


   De ispite şi de viforul cugetelor, şi de toată mânia, şi de tot păcatul, de foamete, şi de pierzare, şi de munca cea veşnică mântuieşte-ne pe noi, Preacurată Fecioară.


   Viaţă şi fericire nemuritoare ai dobândit Părinte înţelepte, săvârşind dumnezeieştile suişuri, fiind întărit cu nădejdea şi cu credinţa cea bună, Preafericite.

   Fiind împodobit cu smerenia lui Hristos, Cuvioase, arătat te-ai înălţat către bunătate înaltă, Gheorghe de Dumnezeu cugetătorule, făcându-te holdă ariei celei dumnezeieşti.


   Prin înfrânare desăvârşit ai arătat topirea trupului, şi ai câştigat inimă curată, prin care te-ai învrednicit a vedea pe cel nevăzut de toţi, Părinte Gheorghe.


   Taina cea mai presus de minte a naşterii tale, cu adevărat este nepricepută şi neînţeleasă de tot omul, Fecioară Stăpână; căci ne-ai născut nouă pe Cel ce cu adevărat este Dumnezeu.


   Pe mulţimea cea împestrită a cântărilor tale ca spre o temelie luminat strălucindu-se Biserica lui Hristos, goneşte dormitarea cea pierzătoare de suflet.

   Cuvintele tale ca un burete s-au arătat celor scârbiţi cu sufletul şi cu duhul, curăţind toată întristarea.

   Celor însetoşaţi de Cuvântul cel mântuitor, şi îngrăşaţi cu desfătările cele trupeşti, îndoită tămăduire fără zavistie ai dăruit, Preacuvioase Iosif.


   Pe mine cel rătăcit în calea vieţii, şi căzut în calea păcatelor, îndreptează-mă, Stăpână, în cărarea pocăinţei.


   Arătat fiind întărit cu ajutorul Duhului Sfânt, te-ai arătat fierbinte izgonitor vicleniei duhurilor, pururea pomenite fericite Gheorghe.

   Fiind împodobit cu înălţările nepătimirii, te-ai îmbrăcat luminat cu haina curăţiei Gheorghe, liniştind tulburarea patimilor.


   Prin sabia cea de văpaie ai trecut înţelepte şi te-ai învrednicit desfătării raiului, fiind îmbrăcat cu arma Crucii cea nesfărâmată, Părinte Gheorghe.


   La tine mi-am pus nădejdile slăvirii mele, Maică pururea Fecioară, şi pe tine te pun înainte folositoare vieţii întărită şi nemişcată.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.


   Cel ce eşti ca un izvor nedeşertat al pocăinţei, şi dătător mângâierii celei fără de sfârşit, şi adâncime umilinţei Iosife, dă-ne nouă lacrimile pocăinţei celei dumnezeieşti, prin care plângând aici, să dobândim mângâiere de la Dumnezeu, cerşind ajutorul tău Sfinte.


Stih : Tu Părinte ai fost Dumnezeului Celui Viu, dumnezeiesc lăudător,
Iar eu sunt al tău după moarte nou cântător.
Pe Iosif cu cântări să-l cinstim în a patra zi a lui Aprilie,
Pe cel ce cu facerile sale a pricinuit Bisericii veselie.

   Preacuviosul acesta Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi anume Plotinu şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei, şi îndeletnicindu-se pururea spre deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui în mâinile Agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Pelopones, şi de acolo la Tesalonic, unde se şi călugări, şi intră în duhovniceştile nevoinţe. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă, hrana lui puţină pâine, şi băutura apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna cântări avea în rostul său, lucrul mâinilor sale era frumoasa scrisoare, iar când părăsea scrisoarea, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Dintru acestea se făcu aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de răutate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, se hirotoni preot și în scurtă vreme se duse la Constantinopol cu Sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica Sfântului Mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi în căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsări eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor de icoane, fericitul acesta încă purcese să meargă la Roma, rugat fiind de oarecari, şi aflându-l corăbiile barbarilor, îl duseră legat la Crit, şi băgându-l în închisoare, învăţa pe toţi calea mântuirii, şi a mântuit pe mulţi din mâinile diavolului, unde arătându-i-se oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, îi zise : aici sunt, ci primeşte această cărticică, şi el luând-o citea şi cânta acestea : Grăbeşte îndurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poţi voind. Şi această cântare, o minune ! Se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atuncea murind Teofil începătorul eresului, îşi luă iarăşi biserica lui Hristos podoaba şi buna-cuviință a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atuncea şi cinstitul acesta Iosif slobozindu-se de la închisoarea Critului, se duse la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Bartolomeu, făcu şi o biserică în numele Apostolului, împreună cu cinstitul Grigorie. Pentru aceasta aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări Cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească ceea ce dorea, pe care a şi dobândit-o. Căci văzu un om înfricoşat cu chip Apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfinţita masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta era începătura dumnezeiescului Dar, căci de atuncea şi în urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfinţitele cântări, şi le da celor ce cereau, cum socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum aceia socoteau amăgindu-se, ci era dat din Dumnezeiescul Dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toţi dorit şi iubit, nu numai de cei proşti şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atuncea. Şi fu osândit la izgonire de Varda Kesarul, moşul împăratului Mihail, de vreme ce-l mustrase Sfântul. Și iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale Sfintei Biserici a lui Dumnezeu, fiind Patriarh minunatul Ignatie, după a cărui adormire fu primit şi cinstit de înţeleptul Fotie, că acesta a fost Patriarh după Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, fu izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Varda liberându-se de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit ortodoxia, şi făcând laude multor Sfinţi, a răposat, şi s-au îngropat cinstitele lui moaşte la mănăstirea unde şi acum se află. Deci Dumnezeu vrând să arate oamenilor cinstea ce o a luat după moarte Sfântul acesta Iosif, a iconomisit un chip ca acesta : Oarecine având un rob trebuitor, care fugindu-i, merse la Sfântul Teodor Tiron, cel numit Fanerot, de-l rugă ca să-i arate robul și aflându-se la biserică trei zile şi trei nopţi, şi neînţelegând nimic, se mâhni, şi vru să se ducă. Însă fiind la Utrenie, şi citindu-se cuvântul de folosinţă sufletească, a adormit puţin, şi văzu pe Mucenicul, unde-i zise : Pentru ce te-ai mâhnit o omule ? Să ştii că astă noapte a răposat poetul Iosif, şi fu cinstit de noi de toţi Sfinţii, pe care ne-a cinstit Sfântul lui suflet. Şi acum dară am venit să-ţi spun, du-te în cutare loc, că-ţi vei găsi robul, pe care-l cauţi.


Stih : Gheorghe cu bucurie sufletul şi-a dat,
Lucrătorului de suflete săditorului trupurilor cu adevărat.
S-a ridicat întru a patra zi a lui Aprilie.
La înălţimea cerului Gheorghe.


Stih : Singură mă plăzmuieşti Hristoase îndoitule cu firea,
Dar mă ai pe mine Fervuta îndoită prin fierăstruire.
Două adevărate roabe ale Stăpânului Dumnezeu,
Sluga şi Stăpâna au fost tăiate de fierăstrău.

   Acestea au fost pe vreme lui Savorie împăratul persan, surori fiind Sfântului Simeon Episcopului, care a suferit mucenicia în Persia, împreună cu alţi o mie. Şi fiindcă împărăteasa pătimea de oarecare boală, au fost clevetite acestea, că fac doctorii otrăvitoare. Deci prinse fiind, s-au înfăţişat la arhimagul, şi dezvinovăţindu-se de prihana pusă asupra lor, spuneau că sunt creştine, şi că nu este iertat creştinilor, a face asemenea otrăvitoare lucruri. Deci primind acum ele îndoită vinovăţie adăugându-se pe lângă otravă şi pricina credinţei, li s-a dat hotărâre de moarte; şi fiind întinse şi legate de pari, de grumazi şi de picioare, au fost tăiate în două cu fierăstrăul, şi bucăţile lor, fiind spânzurate pe lemne; trecând pe acolo împărăteasa, şi-a luat vindecare, căci aşa zisese pârâţii, că întru alt chip nu se poate vindeca, dacă nu va trece printre trupurile cele moarte ale Sfintelor femei.


Stih : În ceruri Puplie plata îţi este mare,
Unde suindu-te, bucură-te şi fă strigare.


Stih : Platon prea bună plăzmuire s-a plăsmuit,
Amestecându-se străină amestecare, cu Dumnezeu cel ce l-a zidit.


Stih : Trei suflete neîntinate fiind primind,
Tron al dumnezeieştilor suflete celor neîntinate sunt.


Stih : Mai înainte Zosima pe Maria în viaţă întâmpinând,
Iar acum amândoi unit sunt vieţuind.


Stih : Teona proiestoşia cea de jos lăsând,
Înaintea Proestosului tuturor acum se află stând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.



   Ritori preaînvăţaţi s-au arătat tinerii oarecând; că din suflet cuprins de Dumnezeu teologhisind cu buzele au cântat : Dumnezeul cel mai presus de dumnezei al Părinţilor şi al nostru bine eşti cuvântat.

   Şi după somnul morţii te-ai silit a nu avea închişi ochii tăi cei sufleteşti, căci cânţi cântări cu cei ce cântă : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Fericind cu osârdie cetele mucenicilor celor nenumăraţi ai primit cununa muceniciei Părinte, şi neîncetat împreună cu dânşii cânţi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Ca o tămăduire păcatelor celor mari, pe mărturisire ai pus înţelepte, celor ce cântă cântările tale : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Sufletul cel cumplit întunecat cu călcările cele viclene cu razele cele curate ale luminii tale îndreptează-l către lumină, ca una ce eşti uşa Luminii, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca cu cântări să te slăvesc pe tine.


   Întărindu-ţi-se chipul cu puterea lui Hristos Părinte Gheorghe, cu tăria lui ai izgonit cetele celor ce te urau, punând împotriva lor Crucea, cu care fiind păzit, cântai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Fericit eşti, şi bine-ţi va fi acum preafericite Gheorghe, că ai luat răsplătirea ostenelilor, şi a trudelor tale, şi împreună cu îngerii strigi Domnului : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Locaş luminat te-ai făcut lui Dumnezeu, Părinte Gheorghe, arătându-te scaun simţirii şi înţelegerii, plin de sfinţenie, strălucind cu credinţa şi cu Darul, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Sfeşnic Luminii şi nor luminos, şi loc de sfinţenie te-ai arătat, ceea ce eşti neispitită de nuntă; căci negrăit ai primit pe Cuvântul cel sfânt al Sfinţilor pe care lăudându-L strigăm ţie : Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.


   Socotind cu adevărat viaţa aceasta ca o umbră trecătoare, te-ai nevoit a câştiga viaţa cea nestricăcioasă. Pentru aceasta ai zidit multe mănăstiri cinstite, spre mântuirea sufletelor.

   Având dreptate către cei blânzi, şi către cei săraci cu Duhul, multă înmulţire ai arătat, ca nu numai pe tine însuţi să te întăreşti a sluji Ziditorului, ci şi pe toţi cei ce te priveau pe tine.

   Nerăutatea ta şi vărsarea dragostei tale, de trei ori fericite, a arătat chipul lui Hristos cel Iubitor de oameni către care neîncetat strigai : Să-L înălţăm întru toţi vecii.


   O înfricoşată taină ! O auzire înspăimântată ! Cum a născut Fecioara, cu unirea cea negrăită, pe Cuvântul cel ce S-a asemănat nouă, rămânând precum şi înaintea naşterii curată în veci.


   Mutatu-te-ai către viaţă nestricată, şi către desfătarea cea neveştejită, către slava cea veşnică, şi către lumina cea neînserată Părinte că te-ai arătat holdă lui Dumnezeu pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

   Ca un rob lui Hristos, ca un slujitor şi ispravnic tainelor Lui, te-ai făcut povăţuitor nerătăcit, tămăduind patimile sufletelor şi al trupurilor, Cuvioase Gheorghe.


   Roadă plină de nevoinţe te-ai adus în aria lui Hristos, Părinte, şi ca un strugur copt punându-te în linurile cele cereşti, ne izvorăşti vin de umilinţă nouă, celor ce te cinstim, Preafericite.


   Rodul pântecelui tău mi s-a arătat mie pricină de viaţă nestricată, şi de desfătare veşnică, Preacurată Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceea bucurându-mă strig ție, glasul Arhanghelului : Bucurate Fecioară !


   Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Ca pe nişte lespezi scriind în sufletul tău cel curat chipurile bunătăţilor prin lucrare, ai dat tuturor Sfinţilor, aducând îndoită cântare bunătăţilor din fapte, şi din laudă vrednică de primire.

   Cetele cele îngereşti, adunarea Apostolilor, Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Botezătorul, Proorocii, preoţii, şi oştile Mucenicilor împreună cu pustnicii, cu cuvioase laude te încuviinţează pe tine Iosife.

   Nu înceta aţi aduce aminte de turma ta cea cuvântătoare, ci precum fiind viu, înţelepte, ai fost apărător, aşa fii şi acum dând viaţa cea nestricăcioasă şi curăţind de patimile cele trupeşti şi sufleteşti prin rugăciunile tale cele către Hristos, Părinte Iosif.


   Nu înceta Fecioară rugând pentru noi pe Fiul tău, pe Dumnezeu cel Iubitor de oameni, că pe tine te-am câştigat nădejde, şi cu apărarea ta ne izbăvim din nevoi şi din patimi, de greşeli şi de dureri, cei ce cu credinţă te slăvim.


   Fiind întărit cu credinţa, şi îngrădit adevărat cu puterea lui Hristos, Preafericite, ai scăpat de laţurile dracilor, şi fugind de toate năpădirile şi măiestriile lor, ai stătut înaintea Stăpânului tuturor, veselindu-te Gheorghe.

   Toată dorirea ta Părinte, mutându-o către Dumnezeu şi îndulcindu-te de dumnezeiasca frumuseţe de care toată firea doreşte, te-ai împodobit pe sineţi cu privirea şi cu fapta, şi cu viaţa prealuminată. Pentru aceea te fericim Părinte.


   Nu înceta Părinte a te ruga neîncetat lui Hristos pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta ca să ne mântuim de întreite valuri ale supărărilor şi de furtună, de primejdii şi de patimi, rugându-te ca să dea lumii pace.


   Pe Cuvântul, Cel ce era mai înainte fără de trup ca un Dumnezeu, din Dumnezeu, singură L-ai născut întrupat spre înnoirea şi mântuirea tuturor oamenilor. Drept aceea toţi credincioşii cu laude te slăvim prealăudată Fecioară.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.



 


   Împungându-vi-se ochii, şi degetele tăindu-vi-se, şi coastele strujindu-vi-se, şi spânzurându-vă, şi zdrobindu-vi-se oasele, şi cu sabie tăindu-vă mădularele, zdrobind şi voi capul celui viclean, nu v-aţi lepădat de Mântuitorul tuturor; şi cu bună cuvântare nu aţi jertfit idolilor, măriţilor marilor Mucenici.

   Împreună cu Claudie să cinstim pe Nichifor măritul, pe cinstitul Diodor şi pe Victor, pe Victorin, pe Pappia şi pe Serapion, pe ceata cea cu numărul de şapte, adunarea cea preasfântă, Biserica cea întreagă, pe poporul care a tăiat cu sabia bărbăţiei toate mulţimile dracilor.

   Cei râvnitori pătimirii celei sfinte a lui Hristos, prin Dumnezeiescul Dar gonesc patimile sufletului şi ale trupului. Stâlpii cei neclintiţi, luminătorii credincioşilor, cei ce au ucis pe cel viclean, limanurile cele prea-liniștite ale celor ce cad în furtună, Mucenicii cei ce locuiesc întru cele de sus, după vrednicie să se mărească.


   Patimile şi ostenelile însoţirii celei dumnezeieşti împreunându-se cu credinţă, au întraripat cugetele către asemenea râvnă, rugând pe Hristos cu osârdie şi zicând : Cel ce ca un Bun ai preamărit pe Sfinţi, întăreşte-ne şi pe noi întru frica Ta.

   Chemările cele cu un nume numite primind înţelepţilor, şi lucrările cele dumnezeieşti asemenea săvârşind răbdătorilor de patimi, aţi lucrat lui Dumnezeu întru cărările cele drepte, şi cu adevărat aţi băut paharul cel mântuitor al muceniciei.

   Nedumnezeirea ca altă mare tăind, în pământul nepătimirii, întru împărăţia cerească, după vrednicie aţi intrat unde curge pârâul hranei şi străluceşte Lumina cea neschimbată şi pururea fiitoare, Mucenici ai lui Hristos.


   Pornirile cele arzătoare de foc ale patimilor celor cu totul pierzătoare, cu stropirea dumnezeieştii ploii tale celei de ajuns, stinge-le Fecioară, ca şi eu precum cei trei tineri să mulţumesc lui Dumnezeu, Celui dintru tine, slăvind şi binecuvântând Darul tău Stăpână.


   Dacă a văzut ridicat pe Cruce pe Mieluşelul, Fecioara cea cu totul fără prihană, tânguindu-se striga : Dulcele meu Fiu ! Ce vedere nouă şi preaslăvită este aceasta; cum Cel ce Ții toate cu mâna, pe lemn Te pironeşti cu trupul.


   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

   Săvârşind călătoria cea sfântă Sfinţilor Mucenici, staţi înaintea Scaunului lui Dumnezeu cu slavă, purtând cununi, luminând lumea cu razele Luminii Duhului.

   Să se mărească astăzi ceata cea dumnezeiască a pătimitorilor celor şapte la număr, care străluceşte sfinţit cu podoabe dumnezeieşti, şi pururea dănţuieşte cu cetele celor fără de trup.

   După lege trecând nevoinţa muceniciei, înţelepţilor, şi cu tărie suferind năpădiri de tot felul de chinuri, bucurându-vă aţi primit moştenirea cea veşnică.


   Domnul cel mai presus de vreme întrupându-Se din tine în vreme, a dezlegat greşelile oamenilor cele de multă vreme; pe Care roagă-L Curată neîncetat, să se milostivească spre sufletele noastre.


   Cu dumnezeiască cununa muceniciei încununându-vă, v-aţi luminat cu podoaba cugetului, şi staţi înaintea Stăpânului, rugându-vă pentru noi, marilor Mucenici prea înfrumuseţaţi.

   Înfrumuseţat unindu-vă cu Dumnezeu înţelepţilor prin buna credinţă, v-aţi depărtat de răutatea cea fără podoabă, şi bucurându-vă, v-aţi numărat cu cetele purtătorilor de chinuri.


   Umplându-vă de apele Duhului Celui făcător de viaţă, pe cei ce erau topiţi de zăduful neînţelegerii, i-aţi adăpat cu lucrarea cea bună Sfinţilor, supunându-vă poruncilor celor dumnezeieşti.


   Pe Mântuitorul şi Atotfăcătorul Domnul L-ai purtat în pântece, pe care Agatopod împreună cu măritul Teodul, L-au mărturisit a fi adevărat Dumnezeu şi Om, Fecioară Maică Preacurată.


   Pentru Hristos pătimind tot felul de chinuri Sfinţilor, aţi strălucit mai mult decât aurul, prin Darul Sfântului Duh.

   Zdrobirea spatelor tale Victorine, lipsirea ochilor şi a mâinilor ai suferit, mărite Mucenice.

   Fiind legaţi de dragostea lui Hristos, măriţilor pătimitori, aţi risipit toate măiestriile balaurului celui viclean.


   Născut-ai Fecioară Preacurată pe Domnul tuturor, care mântuieşte pe oameni din robia cea înţelegătoare, prealăudată.


   Cu împletirile cuvintelor tale împiedicându-se vrăjmaşul, a căzut, şi arătat s-a înfruntat, Mucenice purtătorule de chinuri, Teodule.

   Întărindu-ţi sufletul cu dragostea cea către Dumnezeu, Mucenice Agatopode, ai arătat, că toată puterea vrăjmaşului este fără tărie.


   Izvorând tămăduiri credincioşilor din râurile cele pururea curgătoare, prin dumnezeiască putere, uscaţi izvorul patimilor, măriţilor.


   Pe Mântuitorul cel ce a izbăvit pe oameni din robia vrăjmaşului, îmbrăcat în trupul nostru L-ai născut, Preacurată Fecioară.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea, Doamne, şi scăparea şi întărirea.


   Suferind chinurile cele de multe feluri, prin cuget nespăimântat purtătorilor de chinuri, străluciţi mai mult decât lumina soarelui. Pentru aceea prăznuim luminată pomenirea voastră, cu credinţă rugându-vă, ca prin mijlocirile voastre, să primim izbăvire de păcate; şi desfătarea bunătăţilor celor veşnice.


   Făcându-vă fraţi după Darul Duhului, şi de un obicei întru buna credinţă Sfinţilor, cu adevărat cu mari numiri petrecând viaţa întru rugăciuni şi întru înfrânări, aţi tras noroade către dumnezeiasca cunoştinţă. Pentru aceasta ca nişte viteji ostaşi bărbăteşte aţi biruit înşelăciunea, şi după lege pătimind aţi câştigat cununi. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.


   Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L, fără ardere Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cela ce ţine lumea, şi în braţe ai avut pe Cela ce cuprinde toate, pe Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii. Pentru aceasta te rog pe tine preasfântă Fecioară, şi cu credinţă te slăvesc, ca să mă mântuiesc eu de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atuncea să-mi dăruieşti, că poți câte voieşti.


   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând, şi cu amar a strigat : Lumea se bucură luând mântuire, iar pântecele meu se aprinde văzând răstignirea, care rabzi pentru milostivirea milei, către care să strigăm cu credinţă : Milostiveşte-te spre noi Fecioară, şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce se închină patimilor Lui.


   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Tăindu-ţi-se limba, şi zgâriindu-ți-se coastele, ai izgonit prin Dar răutatea cea otrăvitoare a vrăjmaşului, Victore de Dumnezeu cugetătorule, mărindu-te ca un Mucenic.

   Fiind îngrădit cu pavăza bunei credinţe, cu răbdare ai suferit zdrobirea trupului Mucenice Nichifore, strigând Stăpânului tău : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Claudie cel prea-ales cu osârdie slăvind pe Dumnezeul tuturor, zdrobindu-i-se fălcile cu pietre prin cruzimea tiranului, s-a lipsit şi de mâini şi de picioare, bucurându-se.

   Nu v-aţi spăimântat prealăudaţilor de întreitele valuri cele de multe feluri ale muncilor, nici de moartea cea pricinuitoare de slavă veşnică, strigând întru credinţă : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Cu gândul te vedea mai-nainte Proorocul munte umbros, Cinstită, din care cu adevărat S-a arătat Stăpânul întru asemănare de trup, ca să mântuiască pe om din stricăciune.


   Strălucindu-vă cu strălucirile muceniciei ca nişte luminători prealuminaţi, toată plinirea lumii luminaţi măriţilor Mucenici, întunecând cugetul cel rău al înşelăciunii.

   De însoţirea cea dumnezeiască şi bine cugetătoare, care a primit cununa muceniciei, îngerii s-au mirat, şi oamenii au lăudat vitejia răbdării lor.


   Teodul bucurându-se a strigat : Doamne ! Merg în calea mărturisirii Tale, şi bogat mă îndulcesc de strălucirea Ta împreună cu Agatopod cel tare.


   Propovăduind întruparea Stăpânului, Care a strălucit din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, bucurându-se măriţii Mucenici, au băut băutura cea mântuitoare a muceniciei.


   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

   Pătimind mari chinuri Diodore, cu osârdie ai răbdat înfierbântările frigărilor şi arsura jăratecelor.

   Spânzurându-te, şi multe feluri de munci pătimind, şi prin sabie săvârşindu-te, ai rămas neclintit la minte, Serapioane.

   Zgâriindu-te, şi cu piroane pironindu-te, şi în ape înecându-te, Mucenice, ai stricat săbiile vrăjmaşului, o Papio.


   Îndreptat-ai Stăpână căderea oamenilor, născând pe Dumnezeu Cuvântul, Cel ce poate să îndrepteze pe cei surpaţi la pământ.


   Arătat-ai întărit picioarele tale spre îndreptarea muceniciei celei cinstite, şi ai împiedicat pe vrăjmaşi, prealăudate Agatopode.

   Câştigând în inimă apa vieţii cea curgătoare, prin apă aţi primit lăudat sfârşit, purtătorilor de chinuri.


   Aruncându-vă în adâncimea mării, şi omorându-vă de voie, aţi secat curgerea valurilor celor idoleşti, răbdătorilor de chinuri.


   Maica lui Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel Preabun, şi Preafericit, tămăduieşte întristările sufletului meu.


   Să se laude Serapion şi dumnezeiescul Diodor, Victorin, Papia, Nichifor, Claudie şi Victor, ca cei ce desăvârşit au biruit înşelăciunea celui viclean.

   Arătatu-v-aţi prin Duhul, săbii ascuţite, şi aţi tăiat toate taberele vrăjmaşului, purtătorilor de chinuri, dobândind bine Împărăţia Cerului.

   O minune ! În ce chip băgându-vă în piuă, v-aţi măcinat cu grâul, Victore şi Victorine, şi prin zdrobirea oaselor aţi sfărâmat cursele vrăjmaşului.


   Întăreşte puterea sufletului meu cea slăbănogită de lenevirea cea deapururea şi de păcate, ca cu credinţă şi cu osârdie totdeauna să te cânt Preacurată.


   Umplându-vă de apele cele izvorâtoare de viaţă, prin înecarea în ape aţi primit sfârşit vrednic de laudă, întru care aţi înecat răutăţile împotrivitorului.

   Fiind păziţi cu Darul şi cu puterea lui Dumnezeu, nu v-aţi schimbat a jertfi idolilor, ci ca o jertfă curată v-aţi adus Stăpânului.


   Armele vrăjmaşului au slăbit întru voi, căci săgeţile cele ascuţite ale bărbăţiei voastre cu vitejie aţi înfipt în inima lui, pătimitorilor.


   Tămăduieşte patimile sufletului meu Preacurată, ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, şi potoleşte tulburarea celui ce neîncetat tulbură inima mea, Preacurată Fecioară.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Arătatu-v-aţi luminători luminoşi dumnezeieşti Mucenici cei cu numărul de şapte, şi prin razele minunilor străluciţi toată făptura pururea, gonind întunericul cel adânc al neputinţelor, şi unui Hristos Dumnezeu rugându-vă, să ne dăruiască nouă mare milă.


Stih : Te grăbeşti Claudie pe genunchi căzând,
Să alergi prin tăierea capului către Dumnezeu îngenunchind.
În a cincea zi mâna ucigașă, prin sabie
A tăiat capul lui Claudie.


Stih : Mai întâi Agatopod în mare intrând.
Cu Teodul prin fapte era bine călătorind.

   Din aceşti doi, Teodul adică era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vârstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Deci pentru credinţa lui Hristos au stătut înaintea stăpânitorului Faustin şi neplecându-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintită păzindu-o, au fost aruncaţi în adâncul mării şi aşa s-au săvârşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperirea mai înainte de sfârşit, căci li se părea amândurora, că au intrat într-o corabie care sfărâmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la Cer. Arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la Cer. Aceasta încă şi mai înainte de a fi ei prinşi, s-a arătat prin vis Sfântului Teodul prin darea unui inel ca o arvună, dându-i-se lui pentru mucenicia ce era să fie.


Stih : De te lauzi Tesalonice pentru multe bunătăţi,
Ai şi pe Teodora cinste şi mărire de bunătăţi.

   Această Cuvioasă Teodora din tânără vârstă iubind pe Hristos, s-a lepădat de lume şi ducându-se la Chinovie, s-a tuns în schima monahilor, şi lucrând toate bunătăţile, îndată pe toate le-a isprăvit. Dar atâta ascultare şi cinste a câştigat de la toate celelalte călugăriţe şi de la stareță, încât şi după moarte a arătat că este vie. Căci viaţa sa păzindu-o curată şi neîntinată, o a lăsat celorlalte surori ale mănăstirii, ca un stâlp însufleţit. Ci după vreme nu puţină după adormirea sa, stareța mutându-se către Domnul, şi aceasta curată şi duhovnicească fiind, s-a făcut multă adunare la îngroparea ei. Căci era şi din cei mai aleşi, şi popor mult adunat, cucernici monahi şi bărbaţi aleşi, şi s-a făcut petrecanie după rânduială. Deci deschizându-se mormântul întru care de multă vreme zăcea Cuvioasa Teodora, ca să se pună aproape de ea stareţa; s-a făcut o minune străină, celor ce priveau adică, înspăimântătoare, iar celor ce auzeau, umilitoare. Căci fiind locul îndemânatic spre privire, şi toţi uitându-se, Teodora ceea ce cu mult mai-nainte zăcea moartă, s-a strâns pe sine, şi ca şi cum fiind vie dând loc duhovniceştii sale maici, îi hărăzea cinste. Acest lucru străin văzându-l toţi cu înspăimântare strigau : Doamne miluiește ! , încă de atunci şi până acum, multe semne a făcut Dumnezeu, prin Cuvioasa aceasta Teodora; căci feluri de îndrăciţi a mântuit, şi orbilor a dat vedere, şi bolnavi nenumăraţi a vindecat.


Stih : Te aprinzi Didime cu împreună nevoitoarea prin tăiere,
Suferind împreună cu aceea îndoită muncire.

   Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximian, ighemonul Eustratie în Alexandria, era goană asupra creştinilor. Atuncea fiind prinsă fecioara Teodora, a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor, pe care bătându-o o a pus la închisoare. Şi trecând câteva zile, iarăşi scoţându-o la cercetare, a fost închisă într-o casă de curvii. Şi trimiţând stăpânitorul la ea tineri curvari, aceştia năvăleau asupra ei; iar sfânta se ruga lui Dumnezeu. Iar din rânduială dumnezeiască s-a aflat acolo, un preamărit tânăr cu numele Didim, ce era îmbrăcat cu straie ostăşeşti, şi dezbrăcându-şi hainele sale le-a dat fecioarei de le-a îmbrăcat, împreună şi armele sale, pe care după ce le-a îmbrăcat fecioara, cu sfătuirea lui Didim a ieşit din curvăsărie, şi aşa s-a păzit neprihănită şi curată mulţumind lui Dumnezeu. Deci intrând unul din acei desfrânaţi în casa de curvăsărie şi aflând în loc de fecioară pe Didim acolo şezând, a rămas înspăimântat, şi cugeta întru sine, zicând : Au doară Hristos poate să prefacă fecioarele în bărbaţi ? Cel ce a intrat a ieşit, iar fecioara unde este ? Căci auzind eu oarecând, că Hristos a prefăcut apa în vin, basnă o socoteam aceasta, iar acum mai mare minune văd. Acestea cugetând acela, văzând Didim că este cuprins de nedumerire, a mărturisit întâmplarea, că adică el singur a fost lucrătorul acestui lucru, şi că de voieşte să arate stăpânitorului, adăugând că şi aşteaptă încă acolo, stând în locul fecioarei, căreia i-a dat drumul din curvăsărie fără temere. Aşa a zis el, şi îndată, l-a înfăţişat pe Didim la judecata stăpânitorului care i-a zis : Cum ai îndrăznit să faci acest fel de lucru ? Şi Sfântul i-a răspuns : Creştin fiind, şi bine ştiind a neguţători, cu o pricină două. Cununi, mi-am dobândit una, adică am răpit pe fecioara din mâinile voastre cele păgâneşti, curată pe ea păzindu-o, şi alta, că şi eu pe sine-mi m-am mărturisit vouă că sunt creştin. Şi stăpânitorul a zis : Pentru cutezarea ta aceasta, poruncesc să ţi se taie capul; iar pentru că crezi în Hristos, şi nu jertfeşti dumnezeilor, a se topi trupul tău prin foc poruncesc. Şi Sfântul a zis : Bine este cuvântat Dumnezeul meu, care n-a trecut cu vederea uneltirea mea. Şi ducându-se la locul muncii după ce a făcut rugăciune, i s-a tăiat capul; şi sufletul său s-a înălţat la Cer, precum oarecari văzând au mărturisit; iar trupul său a fost dat focului. Atuncea oarecari creştini, adunând cinstitele lui moaşte ce au rămas din foc, le-au îngropat cu cinste.


Stih : Termu învăpăiere de dumnezeiască dragoste având,
Văpaia focului arzător ca gheaţa este socotind.


Stih : Trebuia să urmeze şi slujnica stăpânei,
Ceea ce de pe pământ mergea la Dumnezeu prin tăierea sabiei.


Stih : Ca o oaie a Domnului fiind muls Pompie,
Verşi lapte din grumazi prin sabie.


Stih : Întreită a fost nevoinţa lui Zinon : smoala, focul, suliţa.
Precum socotesc acestea pătimea pentru Treime, părăsind viaţa.


Stih : Deopotrivă şi de cununi precum şi de sfârşit s-au împărtăşit,
Terentie şi Maxim, care prin taiere s-au săvârşit.


Stih : Sabia pune nevoitoare din Lesvia tinere,
Una, două, trei, patru, cinci în fecioare.


Stih : Suferind taiere o Gheorghe prin sabie,
Cu bucurie ai zburat la locul cel de bucurie.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât, cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Întinzându-te Victore mărite, te-ai zgâriat la coaste, şi în piuă zdrobindu-te, şi limba tăindu-ţi-se te-ai săvârşit, cântând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Cu puterea Dumnezeiescului Duh suferind bătăi pe spate şi pe pântece, şi zdrobindu-ţi-se fălcile, te-ai lipsit de mâini şi de picioare, lăudând pe Domnul, Mucenice Claudie.

   Cu mare îndrăzneală şi vitejeşte ai răbdat cu adevărat lipsirea degetelor, şi sfărâmare peste tot trupul Mucenice, primind cununa biruinţei cu puterea numelui, o Nichifore.


   Ca pe un scaun preaînalt al Celui de sus, şi ca pe un sfeşnic de aur, şi sicriu al sfinţeniei, toţi te lăudăm pe tine Fecioară, strigând : Binecuvântată eşti între femei, Preacurată Stăpână.


   Prin cuget dumnezeiesc îmbrăcându-te în haina preoţiei, cu strălucirea muceniciei, arătat prealuminoasă o ai făcut, şi acum bucurându-te stai înaintea Cuvântului, Agatopode, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Împodobindu-te cu slujba Mucenicului celui dintâi, te-ai învrednicit a sluji Cuvântului, Celui ce S-a jertfit pentru noi, fericite Agatopode, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Cugetând una cu un gând, o ispită a morţii pentru Hristos aţi suferit, vrednicilor de minune, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Cel ce cu bunătatea a acoperit Cerul, aflându-te pe tine prea-înfrumusețată cu lumina bunătăţilor, Preacurată, S-a sălăşluit întru tine, şi a îndumnezeit firea omenească.


   Înălţând mâinile către Dumnezeu cel ce poate a mântui, de Dumnezeu fericiţilor, aţi suferit răbdând dureri de multe feluri de zdruncinări, şi purtători de biruinţă v-aţi înălţat către Dânsul, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Să lăudăm astăzi credincioşii pe Pappia, pe Serapion şi pe Diodor, pe Claudie, pe Nichifor şi pe Victor, împreună cu Victorin, mucenicii lui Hristos, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Sângiurile care au curs din voi marilor Mucenici au sfinţit pământul, şi prin dumnezeiescul Dar au oprit râurile necredinţei, şi din-destul au adăpat sufletele celor ce strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cu cuvinte sfinţite să cântăm pe Tatăl cel fără început pe Fiul cel împreună fără început, şi pe Duhul Sfânt, o Dumnezeire întocmai de o putere, Viață întocmai de o Împărăţie, şi să strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Înfricoşată naşterea ta biruieşte înţelegerea minții, de Dumnezeu biruită; căci Dumnezeu fără de început este Cel ce a primit începerea de vreme, că să mântuiască pe cei ce strigă Lui : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu cuvintele tale întunecând înşelăciunea înţelepte Teodule, şi fiind luminat cu înţelepciunea Darului ai strălucit, şi înaintea divanului ai glăsuit buna credinţă, şi ai astupat gurile celor răi credincioşi, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Adâncul mării nicicum n-a putut ascunde trupurile voastre Sfinţilor, ci prin lucrare dumnezeiască la uscat le scoate pe dânsele nestricate, izvorând minunate minuni, nouă celor ce strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cu totul robindu-te, Celui ce S-a arătat pentru tine în chip de rob, şi după moarte împlinind, ca un bine-înțelept rob al Domnului, punerea legii Stăpânului, te arăţi făcând chivernisire săracilor şi văduvelor, preafericite Teodule.


   Scutecele voastre şi rănile şi luptele le cinsteşte Tesalonicul, că într-însul arătându-vă crescuţi, într-însul cu adevărat şi ca nişte pătimitori aţi primit fericitul sfârşit, şi acum cinstiţilor luminaţi Biserica celor întâi născuţi.


   Neschimbând firea Hristos, cu totul S-a îmbrăcat în om din tine Stăpână cea cu dar dăruită, a Căruia patimă Teodul şi Agatopod vitejeşte închipuindu-o, strigau : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Urmând urmelor cinstitelor patimi ale lui Hristos, ați răbdat toată ispita muncilor cu cuget întărit, şi cu bărbăţie sfârşindu-vă, în veci vă ferici|i purtătorilor de chinuri.

   Ca un prinos şi ca o jertfă cu bună mireasmă aducându-vă la masa cea cerească, aţi luminat Biserica celor întâi născuţi, strălucind mai mult decât soarele, Mucenicilor.

   Astăzi adunându-ne credincioşii, să fericim pe Victorin cel viteaz, pe Claudie şi pe dumnezeiescul Pappia, pe Diodor şi pe Serapion, şi pe înţeleptul Victor, şi pe Nichifor.

   Pomenirea voastră cea plină de lumină răsărind, luminează toată Biserica lui Hristos, cinstiţilor ostaşi; întru care rugaţi-vă, să ni se dea nouă iertare de păcate, vrednicilor de minuni.


   Ceea ce ai purtat în braţe pe Hristos, Care a luat din tine trup muritor, pe Acela roagă-L Fecioară, să dobândim nemurirea noi, cei ce cu credinţă te cinstim şi te slăvim, ca pe o Născătoare de Dumnezeu Preacurată.


   Iată acum ce este bun sau ce este frumos; au strigat răbdătorii de chinuri, decât a locui în cetatea Dumnezeului Celui Viu; păzind legătura bunei credinţe nedezlegată până la însăşi moartea.

   Ca pe nişte pătimitori, cei ce v-aţi săvârşit curgerea mărturisirii, v-au primit pe voi cetele adunărilor celor de sus, încununându-vă cu cununi neveştejite, prealăudaţilor.

   Vestitul Tesalonic astăzi luminat cu înaltă propovăduire prăznuieşte, chemând pe fiecare cetate sau oraş, întru pomenirea voastră, o Agatopode şi Teodule.


   Ca nişte răbdători de chinuri luminat v-aţi ridicat către slava cea negrăită, căreia să se învrednicească, cei ce pururea cu credinţă săvârşesc pomenirea voastră; ca cei ce aveți îndrăzneală, rugaţi-vă preacinstiţilor.


   Pe mine cel ce zac întru întunericul necunoştinţei, cu lumina îndurărilor tale luminează-mă singură, ceea ce ai născut pe Dătătorul de lumină, pe Mântuitorul şi Domnul, Cel ce încununează pe Sfinţi.


   Hristos, Piatra cea netăiată de mână cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.



 


   Doamne, Tu în grădina Dumnezeieştii desfătări, ai înflorit pe Eutihie, şi dumnezeieşte l-ai adăpat pe el cu apele înţelepciunii Tale. Pentru aceasta a şi odrăslit rodurile cunoştinţei, veselind cu bună credinţă, pe cei ce cu laude Te slăvesc pe Tine.

   Doamne, Tu cel ce cerci inimile, şi mai înainte şti cele ascunse, cunoscând mai-nainte pe Ierarhul Eutihie, că este vas alegerii Tale, l-ai pus păstor Bisericii Tale; pentru aceea o a îndreptat pe dânsa la verdeaţa bunei credinţe.

   Doamne, Cela ce ai împodobit pe înţeleptul Ierarh cu Darul, şi cu haina cea lungă a Ierarhiei l-ai luminat; luminează-ne ca un Milostiv şi pe noi întru bunătăţi, prin rugăciunile lui; ca să Te lăudăm cu dreaptă credinţă întru bucurie, şi întru bună cuviinţă.


   Ceea ce eşti Preacurată, care ai născut pe Domnul, Cel ce odihneşte întru Sfinţi, tu mă curăţeşte de patimi pe mine, cel ce ticăloşeşte m-am spurcat, şi mă povăţuieşte, să umblu pe calea curăţiei; că tu eşti părtinitoare neruşinată robilor tăi.


   Doamne, de Ți-ai şi întins mâinile pe Cruce de voia Ta; dar ai suferit patimă împlinind bună-voirea Tatălui, că ai venit să mântuieşti pe oameni ca un Milostiv ! Aşa striga Născătoarea de Dumnezeu cea Preacurată, pe care o slăvim.


   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-i cântăm.

   Îmbogăţindu-te cu bunătăţi, şi luminându-te cu luminile cele strălucitoare ale darurilor lui Dumnezeu, izbăveşte-mă de patimile ticăloşiei prin rugăciunile tale, ca să te laud înţelepte Eutihie.

   Viţă sădită din Cer în curţile lui Dumnezeu ai odrăslit, adevărat îndestulată cu roadele faptelor celor bune, împreună şi cu ale minunilor, Părinte Eutihie.


   Făcând mintea stăpân, ai biruit tirania patimilor, Cuvioase; pentru aceea înălţându-te cu aripile nepătimirii, ai ajuns tocmai la locaşurile lui Dumnezeu.


   Primind pe Ziditorul tău, precum a voit a Se întrupa din pântecele tău fără sămânţă mai presus de cuget, te-ai arătat cu adevărat Stăpână zidirilor, Preacurată.


   Curăţindu-te pe sineţi de noroiul patimilor prin multa osârdie, te-ai făcut locaş Duhului Sfânt, purtătorule de Dumnezeu, strălucite Ierarhe Eutihie.

   Arătatu-te-ai fiu zilei cu împărtăşirea Luminii celei fără materie, şi cu strălucirea tămăduirilor celor adevărate, goneşti stricăciunea patimilor cea întunecoasă, pururea pomenite.

   Din pruncie sugând laptele înfrânării, petrecând pururea întru rugăciuni, ai ajuns la măsura vârstei lui Hristos cu adevărat, Ierarhe strălucite Eutihie.


   Deschizându-ţi cinstita gură Părinte, ai tras Duh, şi ai îngrădit gura, care a cugetat nedreptate, spre singură înălţimea întrupării lui Dumnezeu preaînţelepte.


   Minunea Dumnezeieştii naşterii tale Curată, întrece toată rânduiala firii; că ai zămislit în pântece pe Dumnezeu mai presus de fire, şi născându-L ai rămas pururea Fecioară.


   Nu este sfânt precum Tu Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.


   Fiind îmbrăcat cu putere dumnezeiască, ai dezgolit puterea înşelătorului, făcând minuni alese, purtătorule de Dumnezeu, şi fiind izgonit fără dreptate de la turma ta, iarăşi te-ai întors la dânsa cu slavă, Părinte Cuvioase. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Nu S-a despărţit de firea cea dumnezeiască, trup făcându-Se în pântecele tău, ci făcându-Se Om, a rămas Dumnezeu, Cel ce după naştere te-a păzit pe tine Maică Fecioară, ca şi mai înainte de naştere Preacurată, însuşi Domnul. Pe care roagă-L cu osârdie, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Nu Te-ai despărţit de firea cea dumnezeiască, măcar de ai şi pătimit de bunăvoie, ci răstignindu-Te cu trupul Preabunule, toată lumea cea de sub soare o cutremuri ca un Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu striga lăcrimând. Pe care să o lăudăm ca pe o Maică a Domnului, cerând să luăm printr-însa mare milă.


   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, cântă stricând : Din cuget curat întru Domnul prăznuind.

   Luminându-te cu raza dumnezeiescului Dar, ai întunecat toate părerile ereticilor, şi ai luminat adunările popoarelor celor ortodoxe preaînţelepte.

   Suferind izgoniri pentru credinţă nu te-ai slăbit; că ai avut ajutor însuşi Hristos, Cel ce se hulea, Ierarhe Preacinstite.


   Înălţându-te Domnul, a întărit pe piatra adevărului paşii sufletului tău, şi a împiedicat cugetele vrăjmaşilor cele înalte.


   Cu adevărat negrăite şi nepricepute sunt la cei din Cer, şi la cei de pe pământ tainele naşterii tale celei cu dumnezeiască cuviinţă, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.


   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste mă rog luminează-le, ca să Te vadă Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, pe Cela ce chemi din negura greşelilor.

   Izgonindu-te fără dreptate, vitejeşte ai suferit despărţirea turmei, care ți-a fost dată, înţelepte Părinte; dar iarăşi te-ai întors la dânsa cu bucurie, lăudându-te de toţi prea cu mărire.

   Nu prin semn de pildă vezi acum slava lui Dumnezeu, pe care din pruncie ai dorit-o fericite Eutihie; ci mai ales față către față o vezi, dezlegându-se oglinzile trupului, Părintele nostru.


   Umplându-ţi-se sufletul tău de ape dumnezeieşti, cu adevărat a izvorât Bisericii râuri de învăţături, înţelepte Eutihie, şi adapă brazdele ei fericite Părinte.


   Ceea ce eşti bună Stăpână a lumii, mântuieşte pe cei ce te mărturisim din suflet pe tine Născătoare de Dumnezeu; căci pe tine te avem părtinitoare nebiruită, cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.


   Sălăşluitu-S-a Treimea întru tine ca într-un loc curat de tulburarea patimilor, şi cu adevărat te-a umplut de daruri, prin care pururea goneşti toată boala, cugetătorule de Dumnezeu Eutihie.

   Având întru inima ta smerire cu adevărat făcătoare de înălţime, te-ai înălţat, şi toate măiestriile dracilor deodată le-ai smerit, Ierarhe al Domnului, pururea pomenite.

   Trecând marea vieţii fără de valuri, ai ajuns la limanurile Împărăţiei Cerurilor Părinte, păstrând lui Dumnezeu poverile sufletului vrednicule de minune.


   Fiind plin de învăţăturile bunei credinţe, la verdeaţa acestora ai păscut turma ta cea cuvântătoare, şi de apele cele tulburi cele împotriva dogmelor, neîmpărtăşită o ai arătat, Cuvioase.


   Preacurată Stăpână, ceea ce ai născut oamenilor pe ocârmuitorul Domnul, linişteşte cutremurul patimilor mele cel nestatornic şi cumplit, şi dă linişte inimii mele.


   Marea vieţii văzându-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.


   Să lăudăm toţi cu credinţă pe dumnezeiescul Eutihie, şi cu dragoste să-l fericim, ca pe un mare păstor şi slujitor, şi preaînţelept învăţător, şi izgonitor eresurilor; că se roagă Domnului pentru noi toţi.


Stih : Cu cuvinte pe Eutihie cel mort cinstind,
Pe sine-mi însumi mă judec foarte noroit fiind.
În a şasea zi poarta Cerului s-a deschis,
Sufletului lui Eutihie ce acolo s-a dus.

   Acest dintru Sfinţi Părintele nostru, şi marele arhiereu Eutihie, a fost pe vremile împărăţiei marelui Iustinian, din Frigia, dintr-un sat ce se cheamă Tiacomi. Deci fiind crescut lângă Isichie preotul, moşul său, care se învrednicise pentru dragostea ce avem către Dumnezeu a face minuni, şi botezându-se de dânsul la biserica din Avgustopoli, unde slujea moşul său, şi era păzitor de sfintele vase. Deci nevoindu-se la sfinţitele cuvinte, şi procopsind în adâncul cunoştinţei Scripturilor fu chemat de cel ce era atuncea episcop Amasiei, şi-l tunse anagnost în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se află în locul numit Urvichie, apoi fu hirotonisit diacon şi preot, şi se duse la mânăstirea, ce era făcută de Meletie şi Seleuchie arhiereii Amasiei, se făcu acolo monah, apoi fu şi arhimandrit. Strângându-se Sfântul al cincilea a toată lumea Sinod de împăratul Iustinian, şi adunându-se de pretutindenea arhiereii, iar arhiereului Amasiei, întâmplându-i-se boală, n-a putut îndrăzni a călători ci fu trimis fericitul acesta Eutihie, să fie în locul lui plinitor, care mergând la Contantinopol şi dând ispita bunurilor sale şi înţelepciunii. Şi la întrebările ereticilor şi la răspunsuri arătându-se luminat întru cele ce-i înfruntă, şi dovedind cu Scriptura, că se cade a se anatematisii ereticii, a tras pe toţi, chiar şi pe împăratul spre dragostea lui, atâta cât şi Mina Preasfântul Patriarh a zis din descoperire dumnezeiască, cum că acesta era să fie Diadoh în locul lui. Care peste puţină vreme mutându-se către Domnul, trimis-a împăratul de a adus pe Sfântul din Amasia, şi l-a aşezat arhiereu acelei luminate, şi mari cetăţi, cu soarta şi cu judecata arhiereilor şi a tot norodul, şi plinirea bisericii. Iar diavolul, semănătorul zâzaniilor, nesuferind a vedea aşezarea şi buna stare a Bisericii lui Hristos, ispitea a o clinti prin dogme putrede, ca cu nişte meşteşuguri, până a învățat şi pe unii a huli, plecându-i cu chip de bună credinţă, cum că trupul, ce s-a luat de Hristos din sfânta Fecioară mai înainte de patimă era nestricăcios. Şi alăturându-se împăratul Iustinian la acea păgâneasca dogmă, pogorî din scaun pe marele Eutihie, şi-l goni, căci înfruntă hulele ce scornise, şi mergând la mănăstirea Amasiei, căci acolo era izgonit, petrecea sihăstreşte, şi arătând multe lucruri de minuni, şi-a luat iarăşi scaunul, făcând doisprezece ani la izgonire. Deci murind Iustinian, şi luând împărăţia Iustin şi Tiberie, şi primit fiind Sfântul de cei mai de frunte ai sfatului cu luminată priinţă, şi contenind cu rugăciunea sa stricăciunea şi omorul ce se făcea între oameni în Constantinopol, şi ţinând sfânta biserică ani douăzeci şi patru şi şase luni după izgonire, s-a mutat către Domnul, proorocind mai înainte împăratului Tiberie pentru împărăţie. Apoi mergând să-l vadă, i-a spus şi de sfârşitul lui, care i s-a şi întâmplat, că după moartea Sfântului a trăit patru luni, şi a lăsat şi el trupul. Iar moaştele Sfântului Eutihie fură îngropate în Altarul Sfinţilor Apostoli la temelia Sfântului Pristol unde zac sfintele moaşte ale lui Andrei şi Timotei şi ale lui Luca Apostolii. Şi se face soborul lui în sfânta biserică cea mare.


Stih : De vei număra pe cei ce focul persienesc era arzând,
Vei afla de trei ori patruzeci că sunt.


Stih : Spatele Cerului pe Platonida poartă,
Care cu bunătăţile pe spatele pământului a fost strălucită.


Stih : Cuvinte nearat rod ţie din pământ odrăslind,
Până la mijloc îngropaţi doi bărbaţi în pământ roade fiind.


Stih : Canon, Grigorie, adevărat te-ai arătat,
De dumnezeiasca rugăciune la care pe toţi ai îndemnat.


Stih : Pe Grigorie lucrătorul de trezvie,
Cu cuvinte îl cinstesc căci aşa este de datorie.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul, cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Avându-ţi sufletul ca zăpada, te-ai asemănat îngerilor prin slăbiciunea bunătăţilor Părinte. Pentru aceasta veselindu-te împreună cu dânşii, dănţuieşti strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Ca o jertfă fără prihană, din pruncie te-ai adus pe sineţi Stăpânului tău Cuvioase prin omorârea dezmierdărilor, şi cu adevărat pentru aceasta veselindu-te, strigi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Izvoarele lacrimilor tale Părinte arătat au stins focul zburdărilor trupeşti, şi sau făcut rouă de tămăduiri, celor ce pururea cu credinţă strigă lui Hristos : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe tine Preacurată şi Maică pururea Fecioară te-am cunoscut mântuire oamenilor; că Fiul cel nedespărţit de Sânurile Tatălui, S-a întrupat din tine. Pentru aceasta binecuvântată eşti de neamurile neamurilor.


   Lepădând somnul lenevirii ai privegheat Părinte la purtarea de grijă a bunătăţilor, până ce te-ai arătat locaş Dumnezeului lui Iacov, pe care îl preaînălţăm întru toţi vecii.

   Cu pavăza bunei credinţe fiind acoperit, şi luând dogma cea cinstită ca o sabie cu două ascuțișuri, cu adevărat ai tăiat toate cetele ereticilor, cugetătorule de Dumnezeu.

   Jertfă fără de sânge ai adus lui Dumnezeu, întru smerirea inimii Părinte Eutihie, jertfind pe Cel ce S-a jertfit pentru tine ca o oaie; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.




   Întru naştere ai scăpat de dureri Preacurată, şi după ce ai născut, iarăşi Fecioară ai rămas, că toate le face Iisus, Cel ce este Dumnezeu şi Om; pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.


   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât, şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci Hristoase cu singură voirea; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.


   În locul celor mici câştigând cele mari, şi în locul celor stricăcioase cumpărând cele nestricăcioase, ai luat împărăţia cea nemişcată, şi ai dobândit mărirea cea netrecătoare împodobindu-te cu frumuseţile bunătăţilor tale.

   Curat ţi-ai petrecut viaţa ta, şi te-ai arătat slugă Fecioarei celei Curate, Eutihie Ierarhe al lui Dumnezeu prea-adevărat, stâlp ortodoxiei, reazim al credinţei, zid norodului celui ales, de Dumnezeu fericite.

   Cugetul trupului l-ai supus minții, şi fiind în trup, ai vieţuit pe pământ ca un fără de trup Eutihie. Pentru aceea împreună cu dumnezeieştile puteri cele fără de trup bucurându-te, stai înainte Stăpânului şi Dumnezeului tuturor.


   Ca lumina, ca zorile, ca soarele cel mare, ai strălucit celor de pe pământ cugetătorule de Dumnezeu Eutihie. Și mutându-te de pe pământ către Dumnezeu, şi primind vărsările din Lumina Lui, iarăşi trimiţi lumină tuturor, celor ce te laudă pe tine.


   Întărindu-mă cu puterea şi cu Darul tău, ție am dat cu osârdie cântarea cea din inimă, ci primeşte-o pe dânsa Fecioară Preacurată, dăruindu-mi pentru dânsa Darul tău cel mult-luminos, din comorile cele nepieritoare, de Dumnezeu Fericită.


   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe care slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.



 


   Mucenice purtătorule de chinuri, Mărite, pentru Hristos Dumnezeu suferind vitejeşte chinurile cele cu multe dureri, şi zdruncinările trupului, cu bucurie ţi-ai săvârşit nevoinţa şi ai dobândit cununile slavei, cerşind milă şi curăţie tuturor, celor ce cu bună credinţă prăznuiesc dumnezeiască pomenirea ta.

   Mucenice pătimitorule prea-minunate, răstignindu-te pentru Hristos, care a răbdat răstignire, ai auzit din Cer de la Dumnezeu Atotţiitorul glas cinstit, chemându-te către locaşurile cele de acolo, Fericite, unde alergând, ai primit darurile, ca un biruitor, pururea pomenite. Pentru aceea te lăudăm şi te fericim.

   Înfierbântându-te de dragostea dumnezeiască pătimitorule, prin răcorirea Duhului, ai răbdat focul, care s-a adus la cinstitul tău trup; dintru care te-ai arătat făclie de multe lumini, arzând toată înşelăciunea mulţimii dumnezeilor. Pentru aceea după datorie toţi prăznuim sfântă pomenirea ta, pe tine fericindu-te.


   Părinte Gheorghe, cu cinste te-ai închinat icoanei lui Hristos celei cinstite şi preacurate, şi întărindu-te cu puterea Lui, nu te-ai spăimântat de năvălirile luptătorilor de Dumnezeu. Pe care roagă-L acum, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Părinte Gheorghe, mânia necredincioşilor ai suferit, a celor ce dobitoceşte se sălbăticeau, pe care i-ai şi văzut prea-înălțându-se cu întărâtare păgânească; şi iarăşi zdrobindu-se mai rău prea-arătat, mişcându-te, Mărite, din pronie spre răsplătirea celor neînţelepţi.

   Părinte Gheorghe, fiind jertfitor lui Dumnezeu, ca un preot, şi ca un lucrător de pământ rod însutit ai adus Stăpânului sufletele, celor ce s-au mântuit acum prin cuvântul tău. Şi acum roagă-te, să se dăruiască pace şi mare milă.


   Bucură-te rugul cel nears al Îngerului Sfatului Celui Mare; bucură-te una care ai născut; bucură-te voinţa Cinstitei Treimi; bucură-te întărirea celor de pe pământ. Bucură-te ceea ce ai odrăslit Spicul cel nelucrat al raiului pe Împăratul şi Domnul, Care usucă odrăslirea răutăţilor.


   Pe Mieluşelul Cuvântul, Mieluşeaua Preacurată Stăpâna, dacă L-a văzut pe Cruce neavând chip, nici frumuseţe, vai mie plângând a grăit : Unde a apus frumuseţea ta preadulcele meu Fiu ? Unde-ţi este buna credinţă ? Unde-ţi este Darul cel strălucitor al feţei Tale, preaiubitul meu Fiu ?


   Apa trecând-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul, striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Bine săvârşind nevoinţa Mucenice purtătorule de chinuri, şi păzind credinţa, ai luat cununile biruinţei, şi acum stai cu bucurie înaintea lui Dumnezeu.

   Din rădăcina sfântă ai odrăslit ramura pururea înflorită, cu bună rodire mucenicească, hrănind inimile tuturor, celor ce te cinstesc, înţelepte Caliopie.

   Cu descoperirea Scripturilor, şi cu citirea cea neîncetată luminându-ţi vederea, ai intrat la luptele mucenicilor cu gând vitejesc, Caliopie.


   Cel ce zideşte toate prin voire, S-a întrupat din tine mai presus de cuvânt, şi a încununat pe purtătorul de chinuiri, cu care dimpreună pururea cu credinţă te fericim Maica lui Dumnezeu.


   Mie, celui ce sunt plin de greşeli, şi cu cumplite păcate, Hristoase îndură-Te străluceşte-mi lumina îndurării, şi prin rugăciunile Ierarhului Tău, goneşte întunericul orbirii mele.

   Pământul înfrânării cu durerile, şi cu sudorile tale cu totul l-ai lucrat înţelepte, şi semănând grâul Duhului în inimă, ai adus spicul nepătimirii, fericite Gheorghe.


   Luând Crucea ta pe umeri, şi lepădând frumuseţile cele pământeşti ale ţiitorului lumii al întunericului ai urmat lui Hristos, şi ai câştigat vistieria împărăţiei celei nematerialnice.


   Ca o armă tare, şi liman şi zid, şi tărie şi temelie dumnezeiască, şi pod şi acoperământ având folosirea ta, Mireasă a lui Dumnezeu de toate nevoile ne izbăvim.


   Mai presus de fire vitejeşte ai suferit nevoinţele cele de multe feluri, împotrivindu-te gonitorului, Mucenice. Pentru aceasta ai dobândit liniştea cea cerească, bine plutind cu suflările Duhului, Mărite.

   Răbdând chinuri, prin tăria minţii te-ai arătat ostaş viteaz şi biruitor prea-ales, că bătându-te, şi pe roată învârtindu-te, de tot ai surpat semeţia înşelăciunii, Fericite.

   Spânzurându-te pe lemn, şi rupându-ţi-se trupul prin răni, ai surpat semeţia cea înaltă a vrăjmaşului, şi împodobindu-te cu frumuseţea rănilor, te bucurai, Mucenice Caliopie.


   Preasfântă Fecioară lauda pătimitorilor şi cinstea Sfinţilor Apostoli, prin rugăciunile tale, izbăveşte de toată nevoia pe toţi cei ce te cântă cu laude întru bucurie.


   Suindu-te la înălţimea bunătăţilor, şi cu vrednicie privind adâncurile Duhului, Fericite, şi făcându-te primitor arătării, te-ai sălăşluit împreună, cu cetele îngereşti, Preacuvioase.

   Sărăcind cu Duhul, te-ai îmbogăţit cu împărăţia cea nematerialnică, întru care cu credinţă ai gătit turmei tale vistieriile cele veşnice. Pentru aceasta te fericim.


   Cu obiceiurile şi cu isprăvile tale ai urmat Cuvioase prostimea şi blândeţea sufletului lui Iacov, şi te-ai arătat cu curăţia Duhului minte israelitenească, văzând pe Dumnezeu.


   Fără de tată ai născut pe Cel fără de mamă mai înainte de tine, şi ca pe un prunc ai hrănit pe Cel ce hrăneşte toate; pe care roagă-L să se mântuiască, cei ce cu credinţă te laudă, Născătoare de Dumnezeu cu adevărat, Curată.


   Nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe Care Îl laudă toată făptura, şi nu este drept afară de Tine, Doamne.


   Înălţându-te pe Cruce cu gând neabătut, bine ai închipuit patima lui Hristos cea mântuitoare, înţelepte pătimitorule. Pentru aceea cu credinţă săvârşim sfântă pomenirea ta cea purtătoare de lumină, cerşind să luăm prin tine iertare greşelilor şi mare milă.


   Prin înălţimea smereniei arătat făcându-te luminos, viteaz şi milostiv, până în sfârşit ai surpat înălţările vrăjmaşilor; şi cu darurile cele îndestulate pe cei flămânzi ai îndestulat, Preacuvioase Părinte. Pentru aceasta după moarte ai moştenit hrana cea neîmbătrânită, bucurându-te în veci, Ierarhe fericite Gheorghe. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Pe tine Fecioară, ca pe ceea ce numai tu între femei mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim; căci Focul Dumnezeirii întru tine S-a sălăşluit, şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie slăvim preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm către tine : Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să ne dăruiască nouă, căci pe tine te avem nădejde noi robii tăi.


   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşeaua văzându-L pe Cruce, a glăsuit lăcrimând, şi cu amar a strigat : Lumea se bucură luând izbăvire, iar pântecele meu arde văzând răstignirea, care rabzi pentru milostivirea milei, către care să strigăm cu credinţă : Milostiveşte-te spre noi Fecioară, şi dăruieşte iertare de greşeli, celor ce se închină patimilor Lui.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Arătatu-te-ai prea-viteaz pătimitor, nevoindu-te în privelişte, şi surpând întărirea înşelăciunii, Mucenice Caliopie.

   Jertfă întreagă te-ai adus Cuvântului Celui ce S-a junghiat, fiind păzit cu buna mireasmă a ostenelilor tale celor cinstite, Mucenice Caliopie.

   Omorându-ţi-se trupul cu osteneli neîncetate, ţi-a pricinuit ţie viaţă întru cele de sus, Mucenice Caliopie preafericite.


   Ca o vie prea-roditoare ai crescut Strugurul, din care curge mustul cel dumnezeiesc, celor ce pururea cu credinţă te fericim pe tine preacurată.


   Tu ai mântuit corabia cea sufletească, repezindu-te de la valurile cele materialnice ale patimilor către limanul şi liniştea înfrânării, Preacuvioase Părinte.

   Câştigând cuget cu chip îngeresc, ai auzit cântarea cea întreită a îngerilor, aflându-te întru uimirea cugetului tău, încă în viaţă fiind prealăudate.


   Tu întrarmându-te cu praştia cea de gând, ca pe alt Goliat ai surpat Ierarhe pe boierul întunericului cel trufaş, cu credinţa ta cea davidicească şi dumnezeiască.


   Nădejdea şi folositoarea lumii, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Cel ce S-a întrupat din tine, pentru toţi robii tăi, ca pe tine câştigându-te sfântă curăţire, să ne izbăvim de păcate.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   Mărindu-te prin osteneli Mucenice, te-ai dat la roată preaviteazule, şi arzându-te cu făclii aprinse, prin ajutor de înger ai primit răcoreală cerească de la Dumnezeu purtătorule de chinuri, înţelepte Caliopie.

   Cei fărădelege, care te munceau pe tine Mucenice Caliopie, s-au slăbănogit de puterea cea nevăzută a Izbăvitorului nostru, şi prin voirea Stăpânului tuturor, s-a stins văpaia şi nicicum nu s-a atins de tine.

   Luminându-te întru chinuri, ai strălucit ca aurul în cuptor; şi ca un dumnezeiesc păzitor cinstitelor porunci ale lui Hristos, te-ai băgat în temniţă, risipind cu sfintele tale legături semeţia nebuniei mulţimii dumnezeilor.


   Izbăvindu-ne prin tine de căderea cea strămoşească împreună cu Arhanghelul Gavriil, strigăm ţie Fecioară : Bucurate mântuirea tuturor păcătoşilor; bucură-te întărirea tuturor mucenicilor, Preacurată.


   Ca pe un stâlp curăţeniei, şi ca o cheie întregii înţelepciuni toţi ştiindu-te pe tine pururea pomenite, prin rugăciunile tale să câştigăm milă.

   Prin pronia cea de Dumnezeu văzătoare te-ai îmbrăcat în cinul preoţiei, chemându-te pe tine la aceasta ca pe un curat, Fecioara cea Preacurată.


   Îndurarea milostivirii având sădită înlăuntru, şi pururea vieţuitoare, te-ai arătat săracilor hrană îndestulată.


   Pe Stăpânul Cerului zămislind în pântece, Preacurată te-ai arătat mai presus decât cerurile, şi decât toate făpturile.


   Văzându-te Maica ta pe tine împodobit cu podoabele rănilor, fiind plină de bucurie, a slăvit pe Dumnezeu, îmbrăţişându-te, şi cu cinste sărutându-te, Înţelepte.

   Fiind încuiat în temniţă, ţi s-a arătat ţie lumină neapusă, şi glas din Cer s-a pogorât la tine Sfinte, care te îmbărbăta, şi propovăduia sfinţite nevoinţele tale.

   Rai înţelegător te-ai arătat Mucenice multpătimitorule, având în mijloc lemnul vieţii pe Hristos, care te-a mutat la odihnele cele veşnice, Caliopie.


   Tămăduieşte-mi Preacurată greşelile sufletului meu cele nenumărate, şi-mi luminează gândul, care pururea este întunecat de toate călcările poruncilor, ca după datorie cu laude să te fericesc pe tine.


   Locaş curat făcându-te pe tine Sfântului Duh, ai gonit prin rugăciunile tale lighioanele duhurilor celor viclene, fericite Gheorghe.

   Pârâu al alinării, şi izvor blândeţii te-ai arătat, care ne adapă din curgerea dulceţii, Preacuvioase Părinte.


   Omorându-ţi desfătările cele trupeşti, ai înviat cu Duhul. Ridică-mă şi pe mine, Mărite, cel ce sunt căzut prin patimi.


   Pe Cuvântul cel ce a strălucit din Tatăl fără de ani, L-ai zămislit în pântece sub ani, pe Dumnezeu Cuvântul mai presus de cuvânt, pururea Fecioară.


   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.


   Dumnezeieşte întrarmându-te cu curăţenia cea sufletească, şi neîncetata rugăciune fiind în mâini ca o suliţă, vitejeşte ai biruit cetele dracilor, Părinte Gheorghe, cu osârdie roagă-te lui Hristos pentru noi toţi.


Stih : Caliopie fiind răstignit pe lemn cu capul în jos,
Slăveşte pe Cuvântul cel răstignit cu capul în sus.
În a şaptea zi Caliopie a aflat,
Viaţa cea neîmbătrânită eu adevărat.

   Acesta a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos şi era din Perghia Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu evlavie şi nevoindu-se cu dumnezeieştile Scripturi. Deci fiind pornită goana asupra creştinilor, întărindu-se pe sine, şi luând învăţături, şi sfătuire de la maică-sa ca să moară pentru mărturisirea lui Hristos, se duse însăşi nechemat, la ighemonul Maxim în cetatea lui Pompie, şi propovăduind înaintea lui numele lui Hristos, fu legat cu coatele mâinilor îndărăt şi bătut cu plumb, şi întins pe o roată, şi ars dedesubt cu foc. Deci arătându-se îngerul Domnului, stătu roata, şi focul se răci, şi se arătă îngerul cu groază la cei ce-l priveau. Iar pe Sfântul îl luară de-l băgară în temniţă cu carnea sfărâmată, unde intrând maică-sa, îi ştergea sângele de pe răni. Deci împărţindu-şi ea toată averea la săraci, şi iertându-şi robii şi roabele, care erau până la cinci sute şi cincizeci cu toţi, se însoţi cu fiul ei, şi cântau împreună. Iar la miezul nopţii, se făcu lumină în temniţă, şi venind glas de sus, cu care se fericea îndrăznirea şi mărturisirea Mucenicului, mai vârtos se înălţa spre nevoinţă. Deci rămânând întru acestea neclintit, fu osândit a se răstigni şi era părtaş întru patimile cele stăpâneşti, nu numai cu chipul morţii, ci şi cu vremea întru care se întâmplase acestea, fiindcă era în sfânta Joia cea mare, înaintea învierii lui Hristos Dumnezeului nostru. Deci răstignindu-l cu capul în jos, că şi maică-sa poftise aceasta, dând încă şi cinci galbeni de aur muncitorilor pentru aceasta; când fu a doua zi în Vinerea cea mare la trei ceasuri şi-a dat sufletul la Dumnezeu. Iar după ce-l pogorâră de pe Cruce, căzu maică-sa peste dânsul şi leşinând, şi-a dat şi ea sufletul, şi se îngropă cu Sfântul Mucenic şi fiul ei la un loc.


Stih : Te are pe tine Meletina şi după moarte fiind,
Apărător mare Gheorghe, precum şi vieţuind.

   Acesta din mică vârstă iubind pe Hristos, se călugări. Şi plinind tot felul de bunătate, a câştigat mai mult decât alţii smerenie. Şi fiind foarte milostiv, fu înălţat în scaunul Meletinei. Întru care bine strălucind, şi biruind cu multa înţelepciune pe iconomahi, şi făcându-i a-şi cunoaşte rătăcirea, şi măcar că în trup fiind, iar pentru covârși-ta sa bunătate cu îngerii adunându-se, s-a mutat din viaţa aceasta, prin dumnezeiască stea ieşirea sa arătându-i-se, şi nu numai lui, ci şi întregii turme. Şi dăruind izvor de minuni din dumnezeieştile sale moaşte, este vrednic a fi iubit de toţi.


Stih : Ca o oaie spre junghiere Rufin fiind socotit,
Junghie pe diavolul lupul cel învechit,


Stih : Cu mâinile înapoi prin funie fiind legată strâns,
Achilina a ars, pusă fiind cu pântecele pe foc aprins.


Stih : Douăzeci de zecimi de bărbaţi au omorât sabia,
A cărora bărbătească era şi mintea şi inima.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat

   Nedând idolilor celor fără cuvântare nicidecum cinste, cu bărbăţie ai răbdat munca focului, mărite Caliopie, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu cuget înalt asemănându-te Celui ce S-a înălţat pe Cruce, te-ai înălţat pe lemn de voia ta, cu capul în jos, Mucenice, făcând călătoria spre Cer cu bucurie, rugându-te pentru noi.

   Cu vitejesc cuget răbdând multe feluri de chinuri Mucenice, te-ai învrednicit la multe desfătări întru cele dintru înălţime Caliopie, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Rodul cinstitului tău pântece, Născătoare de Dumnezeu, ne-a înviat pe noi care eram omorâţi de rod. Pentru aceasta după datorie lăudându-te, strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cu lumina Dumnezeiescului Duh cunoscând mutarea ta către cele mai bune, dănţuieşti acum în locaşurile Cuvioşilor.

   Pe tine cel ce te-ai arătat ca o stea cu viaţa şi cu raza cea luminoasă, cu cuget luminat a vestit mai înainte steaua mutarea ta, Preacuvioase.


   Îmbrăcându-te după vrednicie, ai intrat în cămara împărăţiei celei de sus Cuvioase, şi întâmpinându-te cu Mirele, ai şezut la masa dulceţii celei nematerialnice.


   Puterile cele cereşti, după vrednicie, ca pe o Maică a Vieţii tuturor te înconjură, şi te laudă pe tine Stăpână, ca pe o folositoare a sufletelor noastre.


   Pentru legea lui Dumnezeu junghiindu-te pătimitorule Caliopie, ai fugit de toată viclenia celor fărădelege, iar la vremea cinstitei patimi Hristos te măreşte Mucenice, căci te-ai răstignit de voie cu capul în jos, şi cu adevărat chemându-te către odihnele cele dumnezeieşti, te-a pus împreună cu dumnezeieştii îngeri, cugetătorule de Dumnezeu.

   Răsărind cu totul luminat ca soarele luminezi, pururea cu razele nevoinţelor tale cele de sub Cer, şi pe toţi îndemni prealăudate a săvârşi acum pomenirea ta cea purtătoare de lumină, strigând Stăpânului : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

   Răbdare neasemănată, suferire preaminunată, Mucenice pătimitorule, arătând de față pe vremea chinuirilor tale, pentru aceea acum te-ai numărat cu cetele îngereşti întru slavă, cântând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţați pe Hristos în veci.


   Pe Iisus Domnul Cel ce ţine toate cu voia cea atotputernică, L-ai născut purtător de trup, şi L-ai ţinut în braţe Preacurată Fecioară. Pentru aceea te lăudăm ca pe o Maică a lui Dumnezeu, strigând cu laude : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Avându-ţi inima ta ocârmuită de Dumnezeu, goneşte viforul cel întunecat al patimilor mele, şi către încetarea liniştei tale mă întăreşte.

   Fiind sădit pe lângă izvoarele apelor celor dumnezeieşti ale dragostei, ai crescut pomul vieţii, şi la vreme ai făcut rodurile bunei credinţe.


   Ca un tămăduitor neputinţelor celor netămăduite, şi ca un izgonitor duhurilor celor necurate, tămăduieşte şi neputinţele păcatului meu, preafericite Gheorghe.


   Cine va grăi dumnezeiască naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Marie, că fieștece fire a celor născuţi de pe pământ şi a îngerilor se spăimântează şi te fericesc.


   Tinerii cei grăitori de Dumnezeu, în cuptor călcând văpaia cea de foc, au cântat : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu vetreala Duhului Sfânt întraripându-ţi-se sufletul, ai trecut noianul cel cumplit al chinurilor, şi ai ajuns la limanurile cereşti cu bucurie, înecând taberele cele viclene ale celui înşelător, cu dumnezeiasca revărsare a sângiurilor tale, Preafericite.

   Arătându-te tânăr frumos cu podoabele chinurilor, ai strălucit mai mult decât razele soarelui şi ai luminat sufletele credincioşilor, celor ce cu dragoste săvârşesc sfânta şi cu adevărat luminată pomenirea ta, purtătorule de chinuri, Mucenice Caliopie.

   Să adunăm ceată duhovnicească, ca să lăudăm acum cu bucurie pe tarele pătimitor Caliopie, şi să ne ospătăm astăzi cu ostenelile lui care le-a răbdat pentru Hristos, chinuindu-se vitejeşte şi stricând nedumnezeirea mulţimii dumnezeilor.

   Sicriul tău izvorăşte miruri de viaţă, şi varsă minuni ca nişte ape, pe care credincioşii înconjurându-l totdeauna cu bucurie şi cu dragoste sărutându-l, scot sfinţenie şi lumină, mărind sfântă pomenirea ta, Mucenice al Domnului Caliopie.


   Cu razele luminii tale cele de taină, goneşte întunericul sufletului meu, şi linişteşte viforul cel cumplit al gândurilor mele, şi mă îndreptează către limanurile cele line, ceea ce eşti singură izbăvirea tuturor, ca să te fericesc cu credinţă, Maica lui Dumnezeu.


   Cu izvoarele lacrimilor tale ai lucrat raiul nepătimirii Preacuvioase, şi aduci mult rod îndestulat, hrănind cu bunătăţile turma cea dumnezeiască.

   Tu ai adus lui Dumnezeu curată jertfă, şi săvârşind călătoria credinţei Preacuvioase, ai primit acum cununa dreptăţii din mâna lui Hristos puitorului de nevoinţe.


   Astăzi saltă şi dănţuieşte mulţimea credincioşilor, cetele călugărilor, adunarea preoţilor, căci toţi pe tine te-au aflat chip mântuirii, şi închipuire îndreptărilor.


   Pe Cel născut din tine cu bărbăţie dumnezeiască, preacurată Pruncă, ca pe un Dumnezeu şi Ziditor veacurilor, nu înceta rugându-L, ca să se mântuiască sufletele celor ce te laudă pe tine.


   Naşterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai înainte puitorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.






   Ca nişte vulturi întraripaţi ați străbătut tot pământul prealăudaţilor, semănând învăţăturile voastre cele cinstite cu Darul tăind neghinele înşelăciunii, şi crescând spic cu multă roadă care se ține în jitniţele cele în înţelegătoare, strălucit păstrându-se de Lucrătorul cel nemuritor.

   Pe Irodion, pe Agav şi pe Asincrit, pe Ruf şi pe dumnezeiescul Flegont să-i fericim ca pe nişte viţe prearoditoare ale viei, din care ne curge nouă dulceaţă mântuitoare, veselind inimile cele setoase, ale celor ce cu credinţă adevărată săvârşesc pomenirea lor cea lăudată.

   Făcându-vă ceruri, înalţi la cuget, vestiţi slava Dumnezeului nostru, a Celui ce S-a întrupat cu voia Sa văzătorilor de Dumnezeu Apostoli, povăţuitorii credincioşilor, temeliile Bisericii, turnurile cele nemişcate, limanurile bunei credinţe, slujitorii tainelor celor negrăite, luminătorii sufletelor noastre.


   Ca o Maică a lui Dumnezeu nestricată şi curată, cu totul fără prihană, şi întru toată sfinţenia, nu mă lepăda pe mine cel întinat şi necurat, şi iscoditor de toată ocara cea fărădelege, şi de lucrarea cea cumplită; nu mă lăsa să pier de tot; ci mă scapă de patimi, şi mă mântuieşte întorcându-mă.


   Cel ce mai presus de cuget, a luat trup din pântecele tău, fiindu-i milă de tine, care cu amar lăcrimai şi te tânguiai, S-a milostivit spre tine Preacurată, şi picându-ţi răcorire ca un Fiu, striga către tine : Opreşte-te Maică Fecioară de a lăcrima ! Că de am şi pătimit de voia Mea şi mor; dar Mă voi scula, ca să măresc, pe cei ce cu cinste te slăvesc pe tine.


   Cela ce a împreunat apele dedemult într-o adunare cu dumnezeiasca voie, şi a despărţit mare norodului israelitenesc, acesta este Dumnezeul nostru, Cel preaslăvit, Acestuia unuia să-i cântăm că S-a proslăvit.

   Preasfântă pomenirea Sfinţilor Apostoli cu un glas să o prăznuim, şi să-i lăudăm pe ei cu veselie sufletească; căci se roagă Preasfântului Cuvânt, să ne dea nouă iertare şi milă.

   Izgonind putrejunea nebuniei mulţimii dumnezeilor, prin dumnezeiasca sare a Cuvântului, aţi însănătoşit toate sufletele cele nebunite, şi pe toate mântuite le-aţi pus înaintea lui Dumnezeu; pentru aceea vă slăviţi preamăriţilor.

   Preamăritul Irodion, Ruf şi Flegon, Agav, Ermu şi Asincrit, cu cântări să se fericească, fiind prieteni curaţi Mântuitorului nostru, şi înţelepţi Apostoli, şi propovăduitori dumnezeieşti.


   Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti milostivă, lauda Apostolilor, slava pătimitorilor şi întărirea credincioşilor, rogu-mă, întăreşte-mă pe mine, care mă clatin de supărările amăgitorului, şi cugetul meu, care se întunecă cu călcările poruncilor.


   Făcându-vă ochi Bisericii, aţi deschis ochii multora, ca să vadă frumuseţea cea neasemănată a lui Dumnezeu Cuvântul, dumnezeieştilor Ucenici.

   Arătatu-te-ai casă Treimii în chip de lumină, Rufe pururea pomenite, şi cu cuvântul Darului ai surpat la pământ capiştile, şi ai zidit Domnului Biserici.


   Cu dumnezeiescul tău cuvânt înţelepte Rufe ogorând inimile, ai semănat dogmele cele mântuitoare, şi ai secerat spic prea-rodit, mântuirea celor ce sau mântuit.


   Cela ce după Fiinţa cea dumnezeiască este neapropiat, acum mi S-a făcut apropiat, şi cu luarea trupului cu totul mi S-a unit pentru milostivirea Sa cea desăvârşită, Preacurată Fecioară.


   Cela ce dintru ce nu a fost, toate le-ai adus, cu Cuvântul zidindu-le, şi săvârşindu-le cu Duhul, Atotţiitorule Stăpâne, întru dragostea Ta mă întăreşte.


   Făcându-vă raze Soarelui celui înţelegător, luminaţi pământul cu razele cuvintelor, şi prin Dar goniţi întunericul necunoştinţei. Pentru aceasta luminându-ne astăzi întru luminată pomenirea voastră, luminaţilor grăitori de Dumnezeu, vă fericim pe voi.


   Judecătorul se apropie, sfârşitul este lângă uşi, priveghează suflete, şi suspinând dintru adâncul inimii, strigă către Maica Dumnezeului nostru : Izbăveşte-mă de chinurile cele groaznice, şi în locul odihnei mă pune, Preacurată Stăpână.


   Când Mieluşeaua Te-a văzut pe Tine Mieluşelule Hristoase pe Cruce, în mijlocul făcătorilor de rele, striga lăcrimând, şi cu amar văitându-se zicea : Fiule preaiubite ! Ce lucru străin este acesta, care se vede ? Ai răspuns către dânsa : Maică fără bărbat ! Aceasta se va cunoaşte viaţă a toată lumea.


   Pus-ai spre noi tare dragoste Doamne, că pe Unul-Născut Fiul tău pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru aceasta strigăm Ție, mulţumind : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Prin limba voastră, aducând credincioşilor vindecare dumnezeiască, pământul cel rău al păgânătăţii l-aţi dat supărării, şi aţi zidit sufletele întru credinţă. Pentru aceea vă fericiţi înţelepţilor.

   Cetatea Patrelor luminat s-a îmbrăcat cu putere prin tine fericite Irodioane, că întâi tu ai împodobit scaunul ei, luminându-te cu dumnezeieşti vărsări de lumină ale Duhului Sfânt.


   Cetatea Patrelor s-a îmbogăţit, cu adevărat avându-te cetăţean mare, fericite Irodioane, care o ai mutat pe dânsa către Sionul cel de sus. Pentru aceea te cinsteşte cu cântări dumnezeieşti.


   Prin cuvânt sfinţit ai zămislit pe Cuvântul Tatălui, care mântuieşte de toată necuvântarea pe oameni, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Pentru aceasta totdeauna te slăvim cu mare glas, prin cuvinte dumnezeieşti.


   Cela ce eşti nevăzut, pe pământ Te-ai arătat, şi cu oamenii de bunăvoie ai petrecut Cel necuprins. Pentru aceasta la Tine mânecând, cântăm Ție Iubitorule de oameni.

   Pe Cuvântul, Cel ce a venit pe pământ să mântuiască oaia cea rătăcită, l-aţi propovăduit dumnezeieştilor Apostoli, şi aţi izbăvit pe toţi oamenii din înşelăciune.

   Cu străină cuviinţă din-destul ţi s-a vărsat Darul proorociei de la Dumnezeu, cugetătorule de Dumnezeu Agave, căci ai glăsuit prea de faţă arătarea celor viitoare.


   Arătatu-te-ai odinioară proorocind lui Pavel viclenire, legături şi întâmplări rele, Agave Proorocule, când ţi-ai legat mâinile tale cu brâul aceluia.


   Numai tu singură pe pământ ai avut naştere străină, că ai născut pe Cel ce singur ne-a împăcat cu singur Tatăl Cel fără de început. Pentru aceea numai pe tine ca pe o Maică a lui Dumnezeu te cinstim.


   Pusu-v-a Cuvântul ca pe nişte făclii luminoase, ca să luminaţi lumea şi să risipiţi întunericul, şi să arătaţi calea mântuirii, dumnezeieştilor Apostoli.

   Propovăduind omorârea Celui fără patimă, pe cei omorâţi i-a adus către viaţă înţeleptul Asincrit, lauda Apostolilor şi întărirea cea înţeleaptă a Ircaniei.


   Aflatu-te-a Asincrite, Ircania râu plin de apele Duhului; și adăpându-se cu adăpările tale cele cinstite, a adus Stăpânului foarte frumoase odrasle.


   Sicriul legii te închipuia pe tine, care ai primit plinirea legii celei dumnezeieşti şi o ai născut cu trup, şi după naştere ai rămas pururea Fecioară, ca şi mai înainte de naştere, Mireasă a lui Dumnezeu.


   Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi se sfârşeşte duhul meu; ci întinzându-Ți Stăpâne braţul Tău cel înalt, ca pe Petru îndreptătorule mântuieşte-mă.


   Arătatu-v-aţi ucenici ai lui Hristos, şi Apostoli preacinstiţi, Irodioane Mărite, Agave şi Rufe, Asincrite şi Flegonte, împreună cu Ermil. Rugaţi-vă pururea Domnului, să ne dea nouă iertare de greşeli, celor ce vă lăudăm pe voi.


Stih : Alergând după Evanghelie calea cea bună,
Irodion a luat cea mai bună cunună.
Pe sufletul lui Agav prooroc Apostolului,
ÎI cheamă glasul cel de suflete mântuitor al Stăpânului.
Flegont stingând văpaia cea arzătoare a înşelăciunii,
Pe care David i-a zis foc arzător, vede îngerii.
Ruf împodobind scaunul Tivelor dedemult,
La scaunul lui Dumnezeu purtând cunună se află stând.
Asincrit a aflat neasemănată mărire.
Slăvind pe Dumnezeu pe pământ, cu neasemănare.
Batjocorind pe Mercur, zeul cel cu mincinoasă numire
A câştigat Ermil slava Dumnezeului celui mare.
Irodion în a opta zi cu adevărat,
De pe pământ iubita inimă şi-a ridicat.

   Dintre aceşti Sfinţi Apostoli, Irodion de care pomeneşte marele Apostol Pavel slujea tuturor Sfinţilor Apostoli. După acestea fu hirotonit de dânşii preot apoi Episcop cetăţii Neon Patron, şi învăţând pe mulţi elini şi întorcându-i la credinţa lui Hristos, fiind zavistuit de iudei, a pătimit multe. Că mergând la dânsul cu idolatri, întâi l-au bătut foarte rău, şi i-au zdrobit gura cu pietre, apoi zdrobindu-i capul cu lemne, pe urmă l-au junghiat cu cuţitul. Iar Agav, care a luat brâul Sfântului Pavel, şi şi-a legat mâinile şi picioarele, atunci aşa a proorocit, zicând : Acestea zice Duhul cel Sfânt : Pe omul al căruia este brâul acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii, şi-l vor bate cu răni, care a şi fost; că nu numai l-au legat, ci au ispitit a-l şi omorî. Şi după aceea acest Agav a propovăduit în partea lumii, ce i s-a venit. Iar Ruf, pentru care şi de acesta pomeneşte Apostolul în Epistola cea către Romani s-a făcut Episcop cetăţii Tiveilor, care este în Elada. Asemenea şi Flegont şi ceilalţi propovăduiau pretutindenea în lume Evanghelia şi întorceau pe necredincioşi la credinţa cea adevărată. Aceştia dară fiind munciţi în multe feluri toţi într-o zi omorâţi de iudei şi de elini, întru Domnul s-au pristăvit.


Stih : Mormântul şi pe tine preafericite Celestine,
Te desparte de locul care nu are fericire.

   Acesta era pe vremea lui Teodosie cel tânăr în biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul; prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc, mutându-se din viaţă Papa Zosima. Acest Celestin, zicând şi făcând toate pentru tradiţiile Apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe rău-credinciosul Nestorie, mustrând prin epistolă, şi lepădând hulele lui cele urâte de Dumnezeu, şi făcându-se împreună lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia, şi multe alte isprăvi lucrând vrednice de cuvânt şi de pomenire, s-a ridicat cu pace din ceste de aici, şi s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi fericită.


Stih : Lăsând Pavsilip a pământului nemernicire.
S-a dus la loc nescârbelnic spre sălăşluire.

   Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic, Ioan corăbierul, care a suferit mucenicia în ostrovul Co, la anul o mie şase sute şaizeci şi nouă, prin foc s-a săvârşit.

Stih : Înotând marea vieţii prin ardere,
Povăţuitor ai ajuns la limanuri liniştitoare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Chipului celui de aur, cinstirii persieneşti dedemult, tinerii cei trei nu s-au închinat cântând în mijlocul cuptorului, ziceau : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Grăitorii de Dumnezeu întemeind bine plinirile neamurilor pe piatra credinţei, au luminat cu înţelepciunea pe cei ce în deşert se închinau pietrelor.

   Cu focul dumnezeieştilor tale cuvinte, Flegonte Sfinţite, ai ars înşelăciunea limbilor, aprinzând arătat cu fierbinţeala Duhului inimile cele stinse de ticăloşie, Mărite.


   Locuitorii din Maratona avându-te mare sprijinitor şi învăţător prea-ales, luminător şi îndreptător, neîncetat te cinstesc, Flegonte mărite.


   Rai nou te-ai făcut nouă Preacurată având lemnul vieţii, a căruia mâncare a înviat de iznoavă pe cei ce au căzut prin mâncare, Născătoare de Dumnezeu, cea ce eşti fără prihană.


   Astăzi să se fericească Agav, Flegont şi Asincrit, Ruf, Ermil cel lăudat şi Irodion, fiind dumnezeieşti Apostoli ai Cuvântului, luminători lumii şi învăţători limbilor.

   Ermil cel pururea pomenit s-a făcut îndreptător şi luminător la toată Dalmaţia, căci într-însa a venit ca un soare mult luminos făcând lucruri prea-alese, şi luminând inimile cele mai înainte întunecate.

   Purtând cuvânt luminător ca un sfeşnic, Ermil mărite, ai luminat pe cei ce şedeau în noaptea răutăţilor, şi făcând tămăduiri, şi minuni mari, ai tras către credinţă plinirea celor mulţi.


   Cei ce cinstim pe Treimea, să slăvim pe Tatăl, Fiului să ne închinăm cu credinţă, şi Duhului Sfânt. O Dumnezeire în trei Feţe după fire cânt, neobosită şi neîmpărţită.


   Pe tine te avem părtinitoare robii tăi Preacurată şi mijlocitoare neruşinată, către Fiul şi Dumnezeul tău. Izbăveşte-ne de primejdii şi de supărări, ca cu credinţă şi cu dragoste pururea să te slăvim, Cinstită Fecioară.


   Cuptorul pe tineri nu i-a ars, nici Focul Dumnezeirii, pe Fecioara nu o a stricat; pentru aceasta cu tinerii, credincioşii să strigăm : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.


   Cu credinţă să adunăm ceată preasfântă întru unirea sufletului, cu fierbinţeală să fericim pe Ermil şi pe Irodion, pe Ruf şi pe Agav, pe Asincrit cel mare şi pe Flegont cel dumnezeiesc, ca pe cei ce au fost singuri văzători Cuvântului.

   Ca nişte măslini tainici adevărat arătându-se grăitorii de Dumnezeu, au veselit sufletele şi fețele noastre cu Darul, şi ne-au mântuit de silnicia nedumnezeirii şi de întunericul necunoştinţei. Pentru aceea după vrednicie se şi fericesc.

   Din multe suspinuri, din robia vrăjmaşului şi de împiedicătorul cel vechi, ne-aţi izbăvit pe noi, înţelepţilor Apostoli ai Mântuitorului, şi ne-aţi arătat cărările cele ce duc prin nădejde dumnezeiască către Împărăţia Cerului.


   Făclia cea cu şase lumini a Sfinţilor ucenici, roagă neîncetat pe lumina cea în trei sori, ca să lumineze sufletele noastre, celor ce săvârşim prealuminată pomenirea voastră, şi să ne izbăvească de întunericul şi de osânda cea veşnică.


   Ca linguriţa cea purtătoare de văpaie, ai primit în pântece Jăratecul cel înţelegător, care arde patimile noastre, ne luminează sufletele, şi risipeşte întunericul nebuniei idoleşti, Preacurată Fecioară, prea mult lăudată.


   Pe cea mai-nainte însemnată în rug şi în foc în Sinai, lui Moise puitorului de lege, şi care a zămislit în pântece Dumnezeiescul Foc fără de ardere, făclia cea cu totul luminată şi nestinsă, pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, cu cântări cinstindu-o, o slăvim.



 


   Preaînţeleptul Evpsihie lovindu-se cu sabia, a umplut de ruşine multă pe cugetătorul în deşert, cel ce se înălţa cu trufia; şi s-a numărat împreună cu oştile cele cereşti bucurându-se. Cu ale căruia rugăciuni, Mântuitorule, dăruieşte tuturor mare milă.

   Evpsihie cel strălucit, s-a făcut stâlp Bisericii şi turn nemişcat al bunei credinţe, şi surpător vrăjmaşului, izvorând tămăduiri ca dintr-o fântână tuturor bolnavilor şi celor ce aleargă la dânsul. Cu ale căruia rugăciuni, Milostive, dă tuturor mare milă.

   Ca un crin bine-mirosind tot cugetul, cu mirosurile cele dulci ale chinurilor tale, viteazule Mucenice înţelepte, ai împuţinat rătăcirea înşelăciunii şi ai luminat ca soarele până la marginile pământului, rugându-te să se dăruiască tuturor mântuire şi mare milă.


   Curată Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mântuitor, izbăveşte pe robii tăi, de încercările războinicului vrăjmaş şi luminează simţirile noastre, îndreptând paşii noştri către cărările cele de mântuire, ca toţi cu credinţă să te slăvim pe tine Doamnă.


   Dacă Te-a văzut pe Cruce pironit ceea ce Te-a născut pe Tine, însu-Ți îndelung răbdătorule, tânguindu-se vărsa lacrimi ca izvoarele, şi mirându-se foarte tare de multa milostivire şi bunătate ce ai către oameni, lăuda îndelung-răbdarea Ta, Multmilostive.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul striga : Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Cu îndrăzneală cântând chinurile tale, fericite Evpsihie, mă rog ţie, ca unuia ce ai îndrăzneală, răpeşte sufletul meu de la tirania patimilor, Mucenice.

   Gândul tău cu plecarea cea către Dumnezeu, s-a lepădat de toate cele veselitoare ale vieţii, şi cu totul frumos s-a arătat împărăţind asupra patimilor, fericite Evpsihie.


   Ţesându-ţi ție haină de fapte prea-alese, şi roşindu-o muceniceşte, te-ai împodobit cu dânsa şi stai înfrumuseţat înaintea Domnului, Evpsihie.


   Născându-se Stăpânul din tine după asemănarea trupului, a înnoit firea noastră cea învechită, Fecioară tânără, şi pe noi cei muritori ne-a făcut cereşti.


   Cei fără minte te-au clevetit pe tine, cel ce erai cu minte, la dregătorul cel vrăjmaş, care slujea dracilor celor fără minte.

  Arătându-se ţie îngerul când pătimeai, te-a întărit la înălţimea muceniciei, purtătorule de chinuri Evpsihie.


   Cântând Domnului tău cu adevărat te-ai umplut de toată bucuria, Mucenice înţelepte; pentru aceea ţi-ai şi săvârşit mucenicia cu bună îndrăzneală.


   Laudă de mulţumire cântă ţie ceata pătimitorilor, Doamnă cinstită, făcându-se purtători de biruinţă cu îndreptările tale.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti Lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Cu bună vitejie săvârşind calea cea bună, ai biruit pe vrăjmaşul cel războinic Mucenice, primind dar de minuni de la Dumnezeu. Pentru aceasta toată biserica credincioşilor te fericeşte pe tine cu glas în ziua aceasta, Evpsihie.


   Bucuraţi-vă oamenilor împreună cu Maica lui Dumnezeu, lăudaţi-o pe dânsa puterile cerurilor. Slăviţi pe Preacurata, cei ce împărăţiţi pământul. Veniţi tot norodul iubitorilor de praznic, să zicem Născătoarei de Dumnezeu cu glas : Bucură-te, veselindu-ne cu credinţă.


   O minune nouă ! O taină înfricoşată ! Striga Doamna cea curată şi fără prihană, dacă a văzut întins pe lemn pe Domnul, Cel ce poartă toate în palmă, şi ca un osândit se osândeşte de judecătorii cei fărădelege.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Cu bucurie ţi-ai împărţit săracilor toate averile, câştigând în locul acelora avuţia muceniciei cea nerăpită, şi bucurie nemuritoare, Mucenice Evpsihie.

   Luminându-te sfinţit, ai scos la iveală întunericul celor nesfinţiţi, care se ispiteau să te silească, ca să te supui la înşelăciunea cea drăcească.


   Nici foamea, nici moartea, nici îndulcirea dezmierdării celei de faţă nu a putut să te depărteze de dragostea Celui ce te-a zidit, Mucenice Evpsihie.


   Ceea ce eşti mai înaltă decât puterile cele cereşti, arată cugetul meu Fecioară, mai înalt decât patimile cele trupeşti.


   Luminează-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dăne-o nouă, Iubitorule de oameni.

   Răbdat-ai chinurile trupului foarte tare, spânzurându-te asemenea ca Stăpânul a toată zidirea, Mucenice Evpsihie.

   Şuviţându-ţi-se coastele, şi luându-ţi-se pielea, lăudai pe Hristos cu cuget prea-vitejesc, Mucenice Evpsihie.


   Negura minciunii ai risipit prin adevărul, cu înţelepciunea cuvintelor tale Mucenice, arătând neînţelepţi pe cei ce grăiau ritoriceşte cu înşelăciune.


   Roagă-te Stăpână pentru toţi, cei ce avem nădejdile noastre la tine, ca să ne mântuim de osânda cea viitoare.


   Mărimea chinurilor te învifora, dar n-a putut să te înece, Fericite, căci ai avut pe Hristos Dumnezeu ocârmuitor şi ajutor, care te îndrepta către limanul cel lin al împărăţiei lui, Mucenice Evpsihie.

   Arătând potrivnicilor starea sufletului tău cea frumoasă, Mucenice, te-ai arătat lor groaznic, spăimântând cu răbdarea cugetul lor cel rău, şi ai primit de la Hristos darurile biruinţei nevoinţelor tale.


   Socotind tiranul că va fura comoara sufletului tău, s-a apucat de tine cu meşteşugiri, prin daruri și prin multe feluri de munci se ispitea să-ţi slăbească buna întărire, dar tu răbdând cu tărie, ai biruit, mărite Evpsihie.


   Îndreptează-mă pe mine, care am căzut cu totul, ca unul ce am deschis uşa patimilor şi cu bună mijlocirea ta du-mă la intrările pocăinţei şi mă mântuieşte, ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Domnul a toată lumea.


   Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul, şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi, şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog : Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.


   Ca o luminoasă şi neînşelătoare stea te-ai arătat lumii, ceea ce cu razele sale a vestit mai-nainte pe Soarele Hristos, şi a stins toată înşelăciunea, şi a dăruit nouă lumină, rugându-te neîncetat pentru noi, răbdătorule de patimi, Evpsihie.


Stih : Acolo Evpsihie cel de sabie s-a omorât,
La părţile Chesariei, unde Hristos a venit.
Întru a noua zi sabia a tăiat,
Grumazul lui Evpsihie cel lăudat.

   Acesta a fost din Capadocia, şi avându-şi viaţă curată şi fără prihană, şi-a luat femeie după lege. Deci înfierbântându-se de dumnezeiasca râvnă, şi luând cu dânsul pe cei mai mulţi din creştini, a sfărâmat din temelie capiştea, ce se chema a norocului, la care cu totul se dădu-se Iulian Paravatul, şi aducea în toate zilele jertfe. Şi dacă se vădi lucrul, fără de zăbavă porunci a se izgoni toţi creştinii, şi a se da la multe feluri de munci, şi Mucenicului Evpsihie, ca şi cum era vinovat unei fapte ca aceleia, să i se taie capul, şi aşa îşi luă sfârşitul vieţii sale.


Stih : Vadim călătorind pe calea cea dreaptă,
A ajuns la Cer unde este şederea lui Dumnezeu cea preaînaltă.


Stih : În pământul persienesc, al închinătorilor focului se nevoieşte.
Ceata slujitorilor lui Hristos prin a grumazului tăiere.

   Savorie împăratul persan, pe la al cincizeci şi treilea an al împărăţiei sale, venind asupra pământului Romanilor, a stăpânit cetatea numită Vizada. Omorând pe ostaşii de acolo, şi pe cei ce puteau a purta arme, pe cealaltă nerăzboinică gloată, împreună cu bătrânii, copii şi femeile, pe Episcopul Iliodor, şi pe Disa şi pe Maniav prezbiterii, şi pe toţi cei ai clerului i-au lăsat în pace. Când fu aproape de sfârşit, Episcopul Iliodor, a hirotonisit în locul său, pe presbiterul Disa și înălţându-se de către cei bisericeşti obişnuita doxologie, mai marele vrăjitor Adelfor, a înştiinţat pe Savorie, cum că creştinii lăsaţi în pace de el, înaintând pe oarecare Disa, hulesc asupra împăratului, şi asupra credinţei lui. Atunci din porunca împăratului s-au adus trei sute de bărbaţi, şi neplecându-se a aduce cinste soarelui şi focului, li s-au tăiat capetele, din care douăzeci şi cinci mai iubitori de viaţă, spre pierzarea lor, s-au lipit de împăratul, şi au alergat la el, plecându-se lui, însă unul cu numele Avdiisus, neprimind rană de moarte, nu a murit împreună cu ceilalţi. Care în urmă bărbăteşte propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, un oarecare păgân năvălindu-i asupră-i, l-a omorât cu sabia, şi a primit tăiere cu dulceaţă; căci se necăjea şi suspina, rămânând singur din cei împreună Mucenici.


Stih : Rob fiind Avdiisus de la întâmplare.
Slobod s-a făcut, din tăierea spre răscumpărare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Număratu-te-ai cu noroadele mucenicilor, şi cetele dumnezeieştilor îngeri, defăimând patimile trupului, de trei ori fericite, şi vitejind cu tărie prin Dar, pătimitorule al lui Hristos.

   O cât este de bună neguţătoria ta, că pentru o mână de sânge ai primit schimb Împărăţia Cerului, Înţelepte, întru care şi cânţi : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Uşile Cerului ţi s-au deschis când te suiai, fiind tăiat cu sabia, şi cetele îngerilor te-au întâmpinat, de trei ori fericite, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Daniil Proorocul, prin Dumnezeiescul Duh, munte te-a numit Fecioară, din care Piatra Hristos, S-a tăiat fără mână, şi a făcut sfărâmare idolilor înşelăciunii.


   Făcutu-te-ai biruitor tiranilor şi duhurilor celor necurate, şi luminezi pururea inimile oamenilor celor credincioşi. Pentru aceea lăudându-te toţi cu mulţumire pe tine, Mărite, binecuvântăm pe Hristos în veci.

   Râurile minunilor tale vărsându-se Mucenice cugetătorule de Dumnezeu, vindecă cu Darul patimile bolnavilor şi bolile sufletelor. Pentru aceea noi credincioşii slăvind pomenirea ta, lăudăm pe Hristos în veci.


   Cu vitejie răbdând chinurile Mucenice Evpsihie, te-ai zdrobit până la încheieturi şi până la cele dinlăuntru, dar te-ai arătat cu totul neplecat şi nemişcat; pentru aceea ai primit răsplătire cununile biruinţei.


   Milostiveşte-te Fecioară, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel preamilostiv; milostiveşte-te în dar spre mine cel nemilostiv, care sunt deznădăjduit de păcate nemăsurate, şi nu mă întorc, ci întru lenevire îmi cheltuiesc viaţa.


   Cei ce s-au făcut cu Darul tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale, au strigat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Pe Cruce te-ai spânzurat, închipuind patima Celui fără de patimă, care a împuţinat cu milostivire patimile celor binecredincioşi, Mucenice Evpsihie.

   Minune mare s-a văzut la sfârşitul tău; căci tăindu-ţi-se capul, în loc de sânge a curs lapte împreună cu apă, Mucenice Evpsihie.

   Unitu-te-ai, Fericite, cu oştile cereşti şi te veseleşti cu cetele Mucenicilor, purtând cunună, şi acum te bucuri împreună cu dânsele.


   Prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu, adu-ţi aminte de noi, care te pomenim, şi săvârşim sfinţita ta pomenire, Mucenice Evpsihie.


   Cu lumina pocăinţei luminează-mă Fecioară, pe mine cel întunecat de noaptea păcatului, şi acoperit de ceaţa lenevirii.


   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.