ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI

LA VECERNIE, DUMINICĂ SEARA

    Slavă... Bucură-te şi te veseleşte, cetatea Sionului... Şi acum..., Cela ce te porţi pe heruvimi şi eşti lăudat de serafimi... (vezi-le mai sus).

Stihiri idiomele, glasul al 2-lea.

Glasul al 3-lea.

Glasul al 7-lea.

Cântarea 1-a, glasul al 8-lea,
 
Irmos :

Podobia : Arătatu-Te-ai astăzi...

Irmos :

Binecuvântăm pe Tatăl...

Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm... 

Irmos :

Şi celelalte, după obicei, şi apolisul.

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI LUNI
 
LA UTRENIE

Podobia : Mormântul Tău...

 

Podobia : Mormântul Tău...

Podobia : Pe înţelepciunea şi cuvântul...

    Şi îndată citire din tâlcul Evangheliei de la Matei : Cuvântul Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pentru smochinul cel uscat. Apoi : Şi pentru ca să ne învrednicim noi..., Evanghelia de la Matei : Iar a doua zi, când se întorcea în cetate, a flămânzit..., Sfârșitul : ... Şi se va da neamului, care va aduce roada ei.  După aceasta, Psalmul 50. Mântuieşte Dumnezeule poporul Tău...  Doamne miluieşte.   (de 12 ori)  

Cântarea 1-a, glasul al 2-lea,
 
Irmos :

Podobie : Ca nişte pârgă a firii...

ICOS

Irmos :

Însăşi podobia.

Punem Stihirile pe 4, glasul 1, singur glasul.

Stihira glasul al 5-lea, singur glasul.

Troparul Proorociei, glasul al 6-lea.

Cap. 1, vers. 1-20.

 

Stih : De n-ar păzi Domnul cetatea, în deşert ar priveghea cel ce o păzeşte.

    După Psalmul cel începător, obişnuita Catismă : Către Domnul când m-am necăjit..., La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 10 şi cântăm şase Stihiri ale zilei, repetând patru, iar două nu. Glasul 1, singur glasul.
 
   Mergând Domnul spre patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale : Iată, ne suim în Ierusalim şi se va da Fiul omului, precum scrie pentru Dânsul. Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreuna să ne răstignim şi să ne omorâm pentru Dânsul despre desfătările lumeşti; ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul şi să-L auzim pe El zicând : De acum nu Mă voi mai sui în Ierusalimul cel pământesc, ca să pătimesc; ci Mă voi sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru; şi împreună vă voi înălţa pe voi la Ierusalimul cel de sus, întru Împărăţia Cerurilor.   (de două ori)  
 
 
   Ajungând noi credincioşii la patima cea mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu, să slăvim îndelungă răbdarea Lui cea nespusă; ca prin milostivirea Lui să ne ridice împreună şi pe noi, cei omorâţi de păcat, ca un bun şi de oameni iubitor.   (de două ori)  
 
   Doamne, venind spre patimă, întărind pe ucenicii Tăi, ai zis, deosebi luându-i pe dânşii : Cum nu vă aduceţi aminte de cuvintele Mele, care mai-nainte v-am spus vouă, că este scris, că tot proorocul nu va fi ucis într-altă parte, fără numai în Ierusalim ? Acum dar a venit vremea care am zis vouă. Că iată, mă dau în mâinile păcătoşilor să mă batjocorească; care şi pe Cruce pironindu-Mă şi dându-Mă îngropării, Mă vor socoti ca pe un mort urât. Însă îndrăzniţi că a treia zi Mă voi scula, spre bucuria credincioşilor şi spre viaţa veşnică.   (de două ori)  
 
   Doamne, nepricepându-se mama fiilor lui Zevedei pentru taina cea nespusă a rânduielii Tale, a cerut de la Tine, ca să dăruiești fiilor ei cinstea împărăţiei celei vremelnice. Ci în locul aceleia ai făgăduit prietenilor Tăi să bea paharul morţii; care pahar mai înainte de a-l bea, însuţi ai zis că este curăţitor de păcate. Pentru aceasta strigăm Ţie : Mântuirea sufletelor noastre, slavă Ţie.   (de două ori)  
 
   Doamne, învăţând pe ucenicii Tăi să gândească cele mai desăvârşite le-ai zis : să nu se asemene păgânilor, ca să stăpânească pe cei mai mici. Că nu va fi aşa între voi, ucenicii Mei, că din voia Mea sunt sărac; ci cel mai mare dintre voi, să fie slugă tuturor şi cel ce stăpâneşte, ca cel stăpânit; şi cel ales a fi mai întâi, ca cel mai de jos. Că şi Eu, însumi, am venit, ca să slujesc lui Adam celui ce sărăcise şi să-Mi dau sufletul răscumpărare pentru mulţi, care îmi strigă : Slavă Ţie.
 
 
   Temându-ne, fraţilor, de pedeapsa smochinului celui uscat pentru nerodire, să aducem roduri vrednice de pocăinţă lui Hristos, Celui ce ne dă mare milă.
 
 
   A doua Evă aflând şarpele pe egipteancă, se nevoia să împiedice pe Iosif prin cuvinte cu momeli; dar el lăsându-şi haina, a fugit de păcat. Şi fiind gol nu s-a ruşinat, ca şi cel întâi zidit mai-nainte de călcarea poruncii. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, miluieşte-ne pe noi.
 
 
 
 
 
   Numele fiilor lui Israil, care au intrat la Egipt împreună cu Iacov, tatăl lor, aducând fiecare toată casa sa, sunt acestea : Ruben, Simeon, Levi şi Iuda; Isahar, Zebulon şi Veniamin; Dan, Neftali, Gad şi Asir. Sufletele însă ieşite din Iacov, erau de toate şaptezeci şi cinci, iar Iosif era de mai înainte în Egipt. Dar au murit şi Iosif şi toţi fraţii lui şi toţi cei de pe vremea lor. Iar fiii lui Israil s-au prăsit, s-au înmulţit, au crescut şi s-au întărit foarte, foarte tare şi s-a umplut ţara de ei. Dar s-a ridicat alt rege peste Egipt, care nu cunoscuse pe Iosif. Acesta a zis către poporul său : Iată, neamul fiilor lui Israil e mulţime mare şi e mai tare decât noi. Veniţi dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţească, şi ca nu cumva la vreme de război să se unească cu vrăjmaşii noştri şi bătându-ne, să iasă din ţara noastră. De aceea au pus peste ei supraveghetori de lucrări, ca să-i împileze cu munci grele. Atunci a zidit Israil cetăţi tari lui Faraon : Pitom şi Ramses, care serveau lui Faraon pentru pătule, şi cetatea On sau Iliopolis. Însă cu cât îi împilau mai mult, cu atât mai mult se înmulţeau şi se întăreau foarte, foarte tare, aşa că egiptenii se îngrozeau de fiii lui Israil. De aceea egiptenii sileau încă şi mai straşnic la muncă pe fii lui Israil, şi le făceau viaţa amară prin munci grele, la lut, la cărămidă şi la tot felul de lucru la câmp, şi prin alte felurite munci, la care-i sileau cu străşnicie. Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau : una Şifra şi alta Pus, şi le-a zis : Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc : de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi. Moaşele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat pe băieţi să trăiască. Atunci a chemat regele Egiptului pe moaşe şi le-a zis : Pentru ce aţi făcut aşa şi aţi lăsat să trăiască şi copiii de parte bărbătească ? Iar moaşele au răspuns lui Faraon : Femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci ele sunt voinice şi nasc până nu vin moaşele la ele. De aceea Dumnezeu a făcut bine moaşelor, iar poporul lui Israil se înmulţea şi se întărea mereu.
 
 
 
   Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iov şi acest om era fără cusur şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău. Şi s-au născut şapte feciori şi trei fete. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi şi cinci sute de asine şi slugărime în mare număr. Şi omul acesta era cel mai de seamă dintre toţi răsăritenii. Feciorii lui se duceau unul la altul şi se făceau ospeţe în casele lor, fiecare la ziua lui, şi trimite-au să cheme pe surorile lor, ca să mănânce şi să bea cu ei. Şi apoi, când isprăveau zilele petrecerii lor, Iov chema şi sfinţea pe feciorii săi şi se scula dis de dimineaţă şi aducea arderi de tot, după numărul lor al tuturor, căci Iov zicea : Se poate ca feciorii mei să fi păcătuit şi să fi cugetat cu păcat împotriva lui Dumnezeu. Şi aşa făcea Iov pururea. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu se înfăţişară înaintea Domnului şi Satan veni şi el printre ei. Atunci Domnul zise către Satan : De unde vii ? Iar Satan răspunse Domnului şi-i zise : Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos. Şi Domnul zise către Satan : Uitatu-te-ai la robul meu Iov, că nu este niciunul ca el pe pământ, fără cusur şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. Dar Satan răspunse Domnului şi zise : Oare de flori-de-măr se teme Iov de Dumnezeu ? N-ai făcut tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui, şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile, şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul ? Dar ia întinde mâna ta şi atinge-te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu te va blestema în față-ţi ! Atunci Domnul zise către Satan : Iată, tot ce are el este în puterea ta numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan pieri din faţa lui Dumnezeu.
 

    Cade-se a şti : Că marele sobor al şaselea porunceşte să facă credincioşii zilele mântuitoarelor patimi cu post şi cu rugăciuni şi întru umilinţa inimii. Iar la miezul nopţii Sâmbetei celei mari, se lasă postul; precum şi dumnezeieștii Evanghelişti Matei şi Luca, unul adică : târziu Sâmbătă zice, iar altul : dimineaţa de noapte, arătându-ne nouă timpul întârziat al nopţii. Iar la masă ne îndestulăm cu mâncare uscată; şi precum săptămâna dintâi a Sfântului post, aşa şi aceste zile, Lunea cea mare, Marţi şi Miercuri se cuvine a le petrece cu post aspru.
 
 
 
 
 
 
   Ia aminte cerule şi voi grăi şi voi lăuda pe Hristos, Cel ce a venit din fecioară cu trup.
 
   Să mergem împreună cu Hristos la Muntele Măslinilor şi în taină cu Apostolii să petrecem împreună cu Dânsul.
 
   Socoteşte, smerita mea inimă, ce este pilda morţii, de care mai înainte a zis Hristos, şi te trezeşte măcar acum.
 
   Găteşte-te însuţi, o, suflete al meu, spre moarte; că s-a apropiat venirea Judecătorului, Celui nemitarnic.
 
 
   Preacurată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, una prealăudată, roagă pe Fiul tău pentru robii tăi.
 
 
 
   Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu, Carele am trecut oarecând pe Israil prin Marea Roşie şi l-am hrănit şi l-am mântuit şi din robia lui Faraon l-am liberat.
 
   Vedeţi, vedeţi, că Eu sunt Dumnezeu, Cel mai înainte de facerea tuturor şi mai-nainte de întemeierea cerului şi a pământului; şi ştiu toate, ca Cel ce sunt tot în Tatăl şi pe Dânsul tot îl port întru Mine.
 
   Cu cuvântul am făcut cerul şi pământul, că eram împreună cu Tatăl; şi cu cuvântul port toate, ca un Cuvânt şi înţelepciune, putere şi chip, împreună locuitor şi întocmai lucrător.
 
   Cine a pus vremile ? Cine păzeşte veacurile ? Cine hotărăşte şi împreună mişcă toate ? Fără numai Cel ce este fără început, pururea împreună cu Tatăl, ca raza în lumină.
 
   O nemăsurată iubirea Ta de oameni, Iisuse ! Că ne-ai arătat nouă mai-nainte vremea sfârşitului, ascunzând ceasul şi adeverind arătat semnele lui.
 
   Toate le ştii, toate le cunoşti, Iisuse, ca Cel ce ai întru Tine toată vrednicia, pe care şi Tatăl o are dumnezeieşte; şi porţi întru Tine fireşte pe tot Duhul Sfânt cel pururea veșnic, împreună cu Tatăl.
 
   Stăpâne, Doamne, Făcătorul veacurilor, învredniceşte-ne pe noi să auzim atunci acel sfânt glas, carele va chema pe cei aleşi ai Tatălui, la Împărăţia Cerurilor.
 
   Treime fără început, nezidită, Unime nedespărţită, ceea ce eşti trei şi una; Părinte, Fiule şi Duhule, un Dumnezeu; primeşte cântare din limbile cele de lut, ca din gurile cele de văpaie.
 
 
   Locaş sfânt lui Dumnezeu te-ai arătat Fecioară, că întru tine sălăşluindu-Se împăratul Cel ceresc trupeşte, a ieşit frumos, înoind iarăşi pe om întru Sine dumnezeieşte.
 
 
 
   Îndemnându-Te din milostivire, Hristoase, ai mers de bunăvoie să pătimeşti, Făcătorule de bine, vrând să ne izbăveşti pe noi din patimi şi de osânda cea din iad. Pentru aceasta lăudăm cinstitele Tale patimi şi slăvim, Mântuitorule, milostivirea Ta cea preaînaltă.
 
 
 
   Îngerii şi cerurile, pe Cel ce Se poartă pe scaunul măririi şi ca un Dumnezeu Se laudă neîncetat bine-L-cuvântaţi, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Cu adevărat ai auzit, suflete, în ce chip mai înainte a vestit Hristos dumnezeieştilor Săi ucenici, spunându-le sfârşitul; ci cunoscându-ţi sfârşitul tău, găteşte-te dar, că vine vremea sfârşitului.
 
   Ştii, suflete cel neroditor, pilda slugii celei viclene; teme-te şi nu fii nepurtător de grijă de darul carele ai luat, nu ca să-l ascunzi în pământ, ci ca să faci neguţătorie.
 
   Să-ţi lumineze candela ta, să se toarne într-însa şi untdelemn, ca şi fecioarelor milostivirea; ca să afli atunci, suflete al meu, deschisă cămara cea de nuntă a lui Hristos.
 
   Fuga cea din ziua Sâmbetei şi de iarnă, spunând-o învăţătorul, cu pildă grăieşte de tulburarea veacului de acum celui de al şaptelea, întru carele va veni ca iarna sfârşitul.
 
   Ca iuţimea fulgerului ce trece, aşa va fi atunci venirea cea înfricoşată a Stăpânului tău, suflete al meu. Auzit-ai ? Nevoieşte-te dar, să fii gata.
 
   Când va veni Judecătorul cu întunerece şi cu mii de tabere şi de puteri îngereşti, ce frică va fi atunci, suflete al meu ! Ce cutremur ! Vai mie ! Când vor sta toţi goi.
 
 
 
   Un Dumnezeu este Treimea, nemutându-Se Tatăl în faţa Fiului, nici Fiul schimbându-Se în purcedere; ci, osebite şi împreună pe câte trele, o lumină, un Dumnezeu slăvesc în veci.
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, primeşte rugăciunea noastră, Dumnezeule, şi trimite milele Tale spre toţi din-destul şi dă pacea Ta poporului Tău.
 
    Îngerii şi cerurile, pe Cel ce Se poartă pe scaunul măririi şi ca un Dumnezeu Se laudă neîncetat bine-L-cuvântaţi, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. 
 
 
   Naşterea pururea Fecioarei ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege, în munte, prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră, a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.
 
   Auzit-ai, suflete, pe Judecătorul strigând mai înainte şi, învăţându-te pentru vremea sfârşitului, găteşte-ţi lucrurile cele de ieşire de aici; ca nu cumva să te lepede Dumnezeu ca pe un netrebnic.
 
   De la smochin te învaţă, o, suflete, pentru sfârşit; când îi sunt tinere frunzele şi-i odrăslesc ramurile, iată, după aceea vine vremea secerişului; şi tu, când vei vedea acestea, să cunoşti că este lângă uşi.
 
   Cine altul, afară de Tine, ştie pe Părintele Tău ? Sau cine afară de Tine ştie ceasul sau ziua ? Că întru Tine sunt toate vistieriile înţelepciunii, Hristoase, Dumnezeule.
 
   Cărțile se vor deschide atunci, când se vor pune scaunele şi se vor vădi lucrurile stând toate goale; că toate sunt descoperite înaintea lui Dumnezeu.
 
   Vine Judecătorul tuturor să Se scoată la judecată; Cel ce şade pe scaun de heruvimi, să stea înaintea lui Pilat ca un vinovat şi să pătimească toate, ca să mântuiască pe Adam.
 
   Apropiatu-s-a nouă Paștile cele mari şi dumnezeieşti. Că Hristos ne învaţă, că după două zile vor fi, mai înainte însemnând ziua patimii, în care se va aduce jertfă Tatălui.
 
   Lângă Crucea Ta, Mântuitorule, stând Maica Ta şi văzând junghierea Ta cea fără dreptate, a strigat : Vai mie, lumina mea cea neapusă ! Străluceşte lumină tuturor, soare al dreptăţii.
 
 
   O, Unime Sfântă, Treime ceea ce eşti o Dumnezeire şi Treime-Unime, Dumnezeule, fire în trei feţe, mărire întocmai cinstită şi nedespărţită, mântuieşte sufletele noastre din nevoi.
 
 
   Primeşte, Hristoase, pe Maica Ta, întru rugăciune; ca prin mijlocirile ei să împaci lumea, să întăreşti sceptrurile împărăţiei şi să uneşti întru una Bisericile Tale.
 
    Apoi, Irmosul Cântării a 9-a : Naşterea pururea Fecioarei..., Şi metanie până la pământ. Sfinte Dumnezeule..., Şi după Tatăl nostru..., Condacul zilei. Apoi : Doamne al puterilor fii cu noi..., Şi cealaltă rânduială, după obicei.
 
 
 
    Aliluia, pe glasul al 8-lea, Troparul, de trei ori : Iată Mirele vine în miezul nopţii..., care este scris Luni, la Utrenie. Apoi, obişnuitele Catisme. 
 
 
 
   Pe Mirele, fraţilor, să iubim, candelele noastre să le grijim, întru bunătăţi strălucind şi în credinţă dreaptă; ca să intrăm împreună cu Dânsul la nuntă gătiţi, cu fecioarele cele înţelepte ale Domnului. Că Mirele, ca un Dumnezeu, dă tuturor dar cunună nestricăcioasă.
 
 
 
 
   Sfat fărădelege asupra Ta, Mântuitorule, adunând din răutate cu pizmă preoţii şi cărturarii, au îndemnat pe Iuda spre vânzare. Pentru aceasta ieşind fără de ruşine, a grăit asupra Ta popoarelor celor fărădelege, zicând : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe el în mâinile voastre ? Mântuieşte sufletele noastre, Doamne, de osânda acestuia.
 
 
 
 
   Iuda, cel cu mintea iubitoare de argint, s-a întărâtat asupra învăţătorului, vrăjmaşul; s-a sfătuit, a gândit vânzare, a căzut din lumină, primind întunericul; a tocmit preţul şi a vândut pe Cel fără de preţ. Pentru aceasta a şi aflat răsplătire precum a făcut ticălosul : spânzurare şi moarte cu durere. Ci pe noi mântuieşte-ne, Hristoase, Dumnezeule, de soarta lui, iertare de greşale dăruind celor ce prăznuim, cu dragoste, preacuratele Tale patimi.
 
 
    Apoi Evanghelia de la Matei : În vremea aceea fariseii s-au dus şi s-au sfătuit, cum L-ar prinde... până la : ...Binecuvântat, fie cel ce vine întru numele Domnului. Psalmul 50. Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău..., Doamne miluieşte :  (de 12 ori) , şi ecfonisul : Cu mila şi cu îndurările..., Îndată Ectenia cea mică.
 
 
 
   La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, talantul cel dat ţie cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând; ca să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.
 
 
   Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet ? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice ? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare ? Ceasul cel de apoi acum este şi ne vom despărţi de la aceste de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, strigând : Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul cel neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-Te, Hristoase, spre mine, cel ce strigă cu frică : Să nu rămânem afară din cămara lui Hristos.
 
 
 
 
 
Stih : Marea Marţi pe cele zece fecioare înainte ne pune,
Şi ele biruinţă aduc dreptului Stăpân.
 
   Pe când Domnul nostru Iisus Hristos se suia la Ierusalim şi se ducea la patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare, însă, a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie şi în acelaşi timp spre a ne învăţa să fim cu toţii gata înainte de sfârșitul vieţii. Domnul a vorbit mult despre fecioare şi despre femei şi fecioria are mult merit şi este într-adevăr mare, dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se grijească şi de celelalte virtuţi şi mai cu seamă de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei. Domnul spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numeşte înţelepte, căci împreună cu fecioria au avut şi multul şi îmbelşugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numeşte nebune, căci deşi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură şi milostenie. Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârşit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, aşa că întru nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care aveau untdelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belşug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înţelepte, deşi voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, aşa că le-au răspuns zicând : Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceţi-vă la cei ce vând, adică la săraci, şi cumpăraţi. Dar nu era uşor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putinţă. Acelaşi lucru îl arată învederat şi Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină şi bătând în uşă strigă aşa : Doamne, Doamne, deschide-ne nouă ! Iar însuşi Domnul le dă acea hotărâre înfricoşătoare zicându-le : Duceţi-vă, nu vă cunosc pe voi ! Căci cum veţi putea vedea pe Mire dacă nu aveţi ca zestre milostenia. Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinţi să se aşeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim întru întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii. Tot astfel prin istoria vieţii lui Iosif să trăim în curăţie, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom griji de celelalte şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom și întorşi ruşinaţi. Şi în adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfinţenie şi mai plin de ruşine decât ca fecioria să fie biruită de bani. Dar, o, Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înţelepte, rânduieşte-ne în aleasa ta turmă şi ne mântuieşte pe noi, Amin.
 
 
   Apoi După cântarea lui Cosma. Irmosul de două ori, troparele pe 12 şi apoi iarăşi Irmosul întru amândouă stranele împreună.
 
 
 
   Poruncii muncitorului cei trei cuvioşi tineri nesupunându-se, în cuptor fiind aruncaţi, au mărturisit pe Dumnezeu cântând : Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Să lepădăm lenea departe de la noi şi să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase şi cu cântări, strigând : Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Să avem din-destul în vasele sufletului nostru untdelemn de împărtăşire, ca nefăcând vremea răsplătirilor vreme de cumpărare, să cântăm : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.
 
   Câţi aţi luat talantul de la Dumnezeu, înmulţiţi-vă darul încă pe atâta, cu ajutorul lui Hristos, Celui ce l-a dat, cântând : Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul.

 
   Ceea ce pe Dumnezeu Cel neîncăput, în pântece L-ai încăput şi bucurie lumii ai născut, pe tine te lăudăm, Preasfântă Fecioară.
 
   Zis-ai ucenicilor, Bunule, privegheaţi, că nu ştiţi ceasul întru carele va veni Domnul, să răsplătească fiecăruia.
 
   Întru a doua venire a Ta, cea înfricoşată, Stăpâne, să mă rânduieşti împreună cu oile cele dea-dreapta, trecând cu vederea mulţimea greşalelor mele.
 
 
 
   Întru luminările sfinţilor Tăi cum voi intra eu, nevrednicul ? Că de voi cuteza să intru împreună în cămară, haina mă vădeşte, că nu este de nuntă şi legat mă vor scoate îngerii afară. Curăţeşte-mi, Doamne, spurcăciunea sufletului meu şi mă mântuieşte, ca un iubitor de oameni.   (de două ori)  
 
 
   De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale ! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat : Doamne, mărire Ţie.  (de două ori) 
 
 
   Auzind, suflete, de osânda celui ce a ascuns talantul, nu ascunde cuvântul lui Dumnezeu; ci vesteşte minunile Lui; ca înmulţind darul, să intri întru bucuria Domnului Tău.
 
 
 
   Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.
 
    Stih : Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne am bucurat, şi ne-am veselit în toate zilele noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi; anii întru care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
 
   Când vei veni întru slavă, Iisuse, cu puterile îngereşti şi vei şedea pe scaunul cel de judecată, să nu mă desparţi pe mine, Păstorule cel bun; că ştii căile cele dea-dreapta, iar cele dea-stânga sunt strâmbe. Deci, să nu mă pierzi împreună cu caprele, pe mine cel înţelenit în păcat. Ci, alăturându-mă cu oile cele dea-dreapta, să mă mântuieşti, ca un iubitor de oameni.
 
    Stih : Și fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi; şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează spre noi, şi lucrurile mâinilor noastre îndreptează.
 
   Mire, Cela ce eşti mai frumos cu podoaba decât toţi oamenii, Carele ne-ai chemat pe noi la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii Tale, dezbracă-mă de chipul greşalelor mele cel ticălos, prin împărtăşirea patimilor Tale. Şi împodobindu-mă cu haina slavei Tale celei înfrumuseţate, fă-mă împreună şezător luminat la masa împărăţiei Tale, ca un milostiv.
 
 
   Iată, că-şi încredinţează Stăpânul talantul Său ţie, suflete al meu. Primeşte darul cu frică, împrumută pe Cel ce ţi l-a dat, împarte-l la săraci şi câştigă prieten pe Domnul, ca să stai dea-dreapta Lui, când va veni cu slavă şi vei auzi glasul cel fericit : Intră slugă întru bucuria Domnului tău. Căreia mă învredniceşte pe mine cel rătăcit, Mântuitorule, pentru mare mila Ta.
 
 
 
 
   Iartă-ne de prisosit, Mântuitorule, nouă, celor ce am greşit fără de măsură şi ne învredniceşte să ne închinăm sfintei învierii Tale, fără osândă; pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, unule Multmilostive.
 
 
 
 
   Când mergeau acelea, mergeau şi acestea, şi când acelea se opreau, se opreau şi acestea; iar când acelea se ridicau de la pământ, atunci împreună cu ele se ridicau şi roțile, pentru că duh de viață era şi în roți. Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor, la înfăţişare ca cristalul cel mai curat; iar sub bolta aceasta erau întinse aripile fiarelor unele spre altele, şi la fiecare fiară mai erau două aripi, care le acopereau trupurile; fiecare mai avea două aripi care-i acopereau trupul. Când mergeau fiarele, auzeam fâlfâitul aripilor lor, ca un vuiet de ape mari, ca glasul Celui Atotputernic zgomot straşnic, ca zgomotul dintr-un lagăr ostăşesc; iar când ele se opreau, îşi lăsau aripile în jos. După ce fiarele se opreau şi-şi lăsau aripile în jos, zgomotul se auzea încă sub bolta ce se întindea deasupra capetelor lor. Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva, care semăna ca un scaun împărătesc şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest scaun împărătesc era un chip de om. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur. Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, aşa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare, care-l împresura : Acela era chipul slavei Domnului.
 
 
    Şi celelalte, precum şi al noulea ceas; fără de Catismă. Apoi citim Evanghelia. Şi cântăm fericirile şi : Pomeneşte-ne pe noi, Doamne..., Cu metanii. Şi celelalte toate, precum s-a arătat Luni.

    După Psalmul începător, obişnuita Catismă, Către Domnul, când m-am necăjit, am strigat..., Fără metanii. La, Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 10 Şi cântăm aceste Stihiri idiomele, glasul 1.
 
   Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că eşti Dumnezeu, a zis cu plângere rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi : Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat şi eu părul; iubeşte-mă pe mine, ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă şi Te voi propovădui ca şi vameşii, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni.
 
   Mirul cel de mult preţ l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi şi l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Deci, precum pe aceea îndată o ai îndreptat, dăruieşte-ne şi nouă iertare, Cela ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte.
 
   Când aducea păcătoasa mirul, atunci s-a tocmit ucenicul cu cei fărădelege. Aceea se bucura, turnând mirul cel de mult preţ; iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta s-a despărţit de Stăpânul; aceea s-a mântuit, iar Iuda s-a făcut rob vrăjmaşului. Rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o mie, Mântuitorule, Cela ce ai pătimit pentru noi, şi ne mântuieşte pe noi.
 
   Vai de ticăloşia Iudei ! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului şi a gândit cu vicleşug la sărutarea vânzării. Aceea şi-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutate împuţită; că pizma nu ştie să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloşia Iudei, de care fereşte, Dumnezeule, sufletele noastre.
 
 
   Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preţ, să ungă pe Făcătorul de bine; şi a strigat către vânzătorul de mir : Dă-mi mir, ca să ung şi eu pe Cel ce a şters toate păcatele mele.
 
   Cea cufundată în păcate Te-a aflat pe Tine liman de mântuire şi îndată turnându-Ţi mirul cu lacrimi, a strigat : Iată, Cel ce aşteaptă pocăinţa păcătoşilor ! Ci mă mântuieşte, Stăpâne, din valul păcatului, pentru mare mila Ta.
 
   Astăzi a venit Hristos în casa fariseului şi apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui strigând : Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; şi-mi dă, Doamne, iertare de răutăţi şi mă mântuieşte.
 
   Tins-a păcătoasa părul său Ţie, Stăpânului, tins-a şi Iuda mâinile sale la cei fărădelege. Aceea să ia iertare, iar acesta să ia bani. Pentru aceasta strigăm Ţie, Celui ce Te-ai vândut şi ne-ai mântuit pe noi : Doamne, slavă Ţie.
 
   Venit-a la Tine femeia cea întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale Mântuitorule, mai-nainte vestind patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne ? Că ai venit să mântuieşti pe păcătoase. Ridică-mă dintru adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primeşte-mă pe mine, ticăloasa, Doamne, şi mă mântuieşte.
 
   Cea defăimată pentru viață şi cunoscută pentru întoarcere, ținând miresme s-a apropiat către Tine, strigând : Să nu mă lepezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci lacrimile mele, Cela ce eşti bucuria îngerilor; ci mă primeşte pe mine, ceea ce mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru marea mila Ta.
 
 
 
   Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai-nainte de îngropare, zicând : Vai mie ! Că noapte îmi este mie înfierbântarea curviei şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cela ce scoţi cu norii apa din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al cărora sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai întru miazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerca mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, de suflete Mântuitorule, Izbăvitorul meu ? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cela ce ai nemăsurată milă.
 
 
 
 
   Iar după multă vreme, când Moise se făcuse mare, a ieşit la fiii lui Israil, fraţii săi, şi a văzut muncile lor cele grele. Cu prilejul acesta a văzut el pe un egiptean că bătea pe un evreu dintre fiii lui Israil, fraţii săi; şi căutând încoace şi încolo şi nevăzând pe nimeni, a ucis pe egiptean şi l-a ascuns în nisip. Apoi ieşind iarăşi a doua zi, a văzut doi evrei certându-se şi a zis obijduitorului : Pentru ce baţi pe aproapele tău ? Acela însă i-a răspuns : Cine te-a pus căpetenie şi judecător peste noi ? Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine, cum ai omorât ieri pe egipteanul acela ? Şi s-a spăimântat Moise şi a zis : Cu adevărat s-a vădit fapta aceasta ! Iar dacă a aflat Faraon de fapta aceasta, a voit să ucidă pe Moise. Moise însă a fugit de la faţa lui Faraon şi s-a dus în ţara Madian; şi sosind în ţara Madian, s-a oprit la o fântână. Preotul din Madian însă avea şapte fete, care păşteau oile tatălui lor. Şi venind acestea, au scos apă şi au umplut adăpătorile, ca să adape oile tatălui lor. Dar venind păstorii, le-au alungat. Atunci s-a sculat Moise şi le-a apărat, le-a scos apă şi le-a adăpat oile. Mergând ele la tatăl lor Raguel, acesta le-a zis : Cum de aţi venit astăzi aşa de curând ? Iar ele au zis : Un egiptean oarecare ne-a apărat de păstori, ne-a scos apă şi ne-a adăpat oile noastre. Zis-a acela către fiicele sale : Dar unde-i acela ? De ce l-aţi lăsat ? Chemaţi-l şi daţi-i să mănânce pâine ! Şi a rămas Moise la omul acela, iar el a dat pe fiica sa Sefora de soție lui Moise. Aceasta luând în pântece, a născut un fiu, şi i-a pus Moise numele Gherşom, zicând : Am ajuns pribeag în țară străină. Şi luând iarăşi femeia în pântece, a născut alt fiu şi i-a pus numele Eliezer, pentru că şi-a zis : Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor şi m-a scăpat din mâna lui Faraon.
 
 
 
   Apoi iarăşi veniră, într-o zi, îngerii lui Dumnezeu, să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan veni şi el, printre ei, să se înfăţişeze înaintea Domnului. Şi Domnul zise către Satan : De unde vii ? Iar Satan răspunse Domnului, şi-i zise : Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos. Şi Domnul zise către Satan : Uitatu-te-ai la robul meu Iov, că nu este niciunul ca el pe pământ, fără cusur şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău ? El se ține cu putere în statornicia lui şi tu m-ai întărâtat pe nedrept împotrivă-i, ca să-l prăpădesc. Dar Satan răspunse Domnului, şi zise : Cojoc pentru cojoc. Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-te de osul şi de carnea lui ! Să vedem dacă nu te va blestema în față-ţi ! Şi Domnul zise către Satan : Îl dau în puterea ta ! Numai nu te atinge de viaţa lui. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu bubat negru, din tălpile picioarelor până în creştetul capului. Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară din oraş. Atunci nevasta lui a zis către el : Te ţii mereu în statornicia ta ? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori. Dar Iov i-a răspuns : Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune ! Ce ? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele ? Şi între toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale.
 
    Apoi : Să se îndrepteze rugăciunea mea... Evanghelia de la Matei. Şi cealaltă rânduială a liturghiei celei mai înainte sfinţite. După aducerea cinstitelor daruri, trei metanii. Şi îndată se părăsesc de tot metaniile, ce se fac în Biserică; în chilii se fac până în Vinerea mare.
 
 
 
 
 
   Auzit-a profetul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut; că vrei să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi; şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut; slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Foişor aşternut Te-a primit pe Tine, Ziditorule, şi pe tăinuitorii Tăi; acolo ai săvârşit Paştile şi acolo ai lucrat tainele; că acolo trimiţându-se doi din ucenicii Tăi Ţi s-a gătit Paştile.
 
   Cel ce ştie toate zis-a mai-nainte Apostolilor : Mergeţi la oarecine şi fericit este carele poate să primească pe Domnul cu credinţă, gătindu-şi mai-nainte inima foişor şi cină credinţa cea bună.
 
   Mintea ta, nebunule Iudo, este plină de iubire de argint şi năravul tău plin de nebunie; că încredinţându-se numai ţie punga, nicicum nu te-ai plecat spre milostivire, ci ţi-ai închis îndurarea inimii tale celei împietrite, vânzând pe Cel ce este însuşi milostiv.
 
   Mintea ucigătorilor de Dumnezeu tocmindu-se cu vinderea iubitorului de argint, a acelora s-a într-armat spre ucidere, iar a acestuia a tras arginţii; şi atunci mai mult alegând spânzurarea decât pocăinţa, rău s-a lipsit de viață.
 
   Sărutarea ta este plină de vicleşug, înşelătorule Iudo, că ceea ce ai zis, bucură-te ! a fost împreună cu arma; căci cu limba ai grăit cele de unire, iar cu voinţa ai gândit cele de despărţire; că ai cugetat să vinzi cu înşelăciune celor fărădelege pe Făcătorul de bine.
 
   Săruţi, Iudo şi vinzi, săruţi şi nu te pleci, alergând cu vicleşug. Dară cine urând sărută, de trei ori, ticăloase ? Cine iubind pe cineva, îl vinde cu preţ ? Sărutarea ta vădeşte voinţa sfatului tău celui rău şi fără de ruşine.
 
 
   Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în feţe, Dumnezeu Te numesc pe Tine, Dumnezeire una şi întreită, ca pe ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi de un scaun; şi strig Ţie cântarea cea mare, care se cântă întreit întru cele de sus.
 
 
   Zămislirea ta este mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu; că zămislirea este de la Duhul Sfânt, iar nu din sămânţă. Iar naşterea s-a tăinuit de legile firii, ca o nestricată şi mai presus de fire decât toată naşterea. Căci Cel ce S-a născut, Dumnezeu este.
 
 
 
   Mâncând, Stăpâne, împreună cu ucenicii Tăi, ai arătat cu taină Sfântul Tău sfârşit, prin care ne-am scăpat din stricăciune, noi cei ce cinstim cinstitele Tale patimi.
 
 
 
   Pe Cela ce-L slăvesc oştile cereşti şi de Dânsul se înfricoşează heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi făptura lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Plinind porunca legii, Cel ce a scris lespezile legii în Sinai, a mâncat paştile cele dedemult şi umbroase şi S-a făcut însuşi Paşti şi jertfă vie de taină.
 
   Înţelepciunea cea ascunsă din veac, învăţând tainele o ai arătat şi tuturor Apostolilor Tăi, la cină, Hristoase Mântuitorule, care o au dat Bisericilor, purtătorii de Dumnezeu.
 
   Unul din voi Mă va da cu vicleşug iudeilor, vânzându-Mă întru această noapte. Aceasta zicând Hristos a tulburat pe prieteni; atunci nepricepându-Se, se îndemnau a se întreba unul pe altul.
 
   Smerindu-Te pentru noi, Cela ce eşti bogat, sculându-Te de la cină şi luând ştergarul Te-ai încins cu el şi plecându-Ţi grumajii, ai spălat picioarele ucenicilor Tăi şi ale vânzătorului.
 
   Cine nu se va mira de înălţimea înţelepciunii Tale, Iisuse, cea nespusă şi mai presus de gând ? Că ai stătut înaintea lutului, Ziditorul tuturor, spălând picioarele şi ştergându-le cu ştergarul.
 
   Ucenicul pe carele iubea Domnul, căzând pe pieptul Lui a zis către El : Cine este cel ce Te vinde ? Iar Hristos a zis către dânsul : Cel ce şi-a întins acum mâna în blid.
 
   Ucenicul luând pâine, s-a pornit asupra pâinii, gândind pentru vindere; a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe El vouă ?
 
 
 
   Pe un Dumnezeu după fiinţă cinstesc, trei feţe laud după osebire altele, iar nu de altfel; că Dumnezeirea este una în trei feţe, o Stăpânie, că Tatăl este şi Fiul şi Duhul.
 
 
   Izbăveşte-ne pe noi, Iisuse Mântuitorul nostru, de înşelăciune, de ispită şi de cel viclean. Primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care se roagă neîncetat, că este Maică şi poate să Te facă pe Tine milostiv.
 
 
 
 
   Naşterea zămislirii celei fără sămânţă este netâlcuită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat; că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta pe tine toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.
 
   Şezând Tu la cină, Iubitorule de oameni, împreună cu ucenicii Tăi şi descoperindu-le taina cea mare a întrupării Tale, le-ai zis : Mâncaţi pâinea cea de viață cu credinţă şi beţi sângele ce s-a vărsat din junghierea dumnezeieştii coaste.
 
   Cort ceresc s-a arătat foişorul, unde a săvârşit Hristos Paștile, cina cea fără de sânge şi slujba cea cuvântătoare; iar masa tainelor ce s-au săvârşit acolo, jertfelnic înţelegător.
 
   Hristos este Paştile cele mari şi cinstite, că s-a mâncat ca pâinea şi ca o oaie s-a junghiat; pentru că însuşi El S-a adus jertfă pentru noi. Deci toţi ne cuminecăm în taină cu trupul şi cu sângele Lui prin buna-credinţă.
 
   Binecuvântat-ai pâinea, Cela ce eşti pâinea cerească, mulţumind Tatălui, Celui ce Te-a născut; luând şi paharul, l-ai dat ucenicilor, zicând : Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu şi sângele vieţii celei nestricăcioase.
 
   Amin, a zis mlădiţelor, adică Apostolilor, viţa, Hristos adevărul; de acum nu voi mai bea băutură din viţă, până când o voi bea nouă, întru slava Tatălui Meu cu voi, moştenitorii Mei.
 
   Vinzi pe Domnul în treizeci de arginţi şi nu gândeşti, Iudo, călcătorule de lege, la taina cinei, sau la cinstita spălare ? O, cum ai venit în cădere, alunecându-te de tot de la lumină şi alegându-ţi spânzurarea !
 
   Mâinile, cu care ai luat pâinea nestricăciunii, le-ai tins de ai luat arginţi; gura ţi-ai adus spre sărutare cu înşelălăciune, cu care ai luat trupul şi sângele lui Hristos; ci, vai ţie; precum zice Hristos.
 
   Hristos, Carele este pâinea cerească şi dumnezeiască, a ospătat lumea. Veniţi dar, iubitorilor de Hristos, să primim prin credinţă, cu buze de lut şi cu inimi curate, Paștile cele ce se jertfesc şi care lucrează întru noi sfinţenie.
 
 
   Pe Tatăl să-L slăvim, pe Fiul să-L preaînălţăm, Dumnezeiescului Duh cu credinţă să ne închinăm, Treimii celei nedespărţite, Unimii după fiinţă, ca luminii şi luminilor, vieţii şi vieţilor, făcătoarei de viață şi luminătoarei marginilor.
 
 
   Cămară cerească şi mireasă, numai tu una te-ai arătat pururea Fecioară; că ai purtat pe Dumnezeu şi L-ai născut întrupându-Se din tine neschimbat. Pentru aceasta toate neamurile, ca pe o Maică dumnezeiască, mireasă, cu dreaptă credinţă te slăvim.
 
 
    Şi celelalte ale Pavecerniţei, după obicei; apoi Apolisul. Şi facem trei închinăciuni toţi întocmai, rar, şi făcându-se rugăciuni de cel mai mare, merge fiecare la chilia sa.

    Cade-se a şti : Că dintru această sfântă zi, Miezonoptica nu se cântă în Biserică până la săptămâna Tomei.
 
 
 
    Toacă paraclisierul în al şaptelea ceas din noapte şi adunându-ne în Biserică şi făcând preotul început : Binecuvântat este Dumnezeul nostru..., începem îndată după obicei. Apoi cei şase Psalmi şi, după sfârşitul Psalmilor, cântăm : Aliluia, pe glasul al 8-lea, cu acest tropar, de trei ori, rar şi cu cântare dulce :
 
   Când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi iubitorule de avuţii pe Cela ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, mărire Ţie.
 
    Apoi Evanghelia de la Luca. În vremea aceea, se apropia sărbătoarea azimelor..., Sfârşitul : ... Şi au urmat după El și ucenicii Lui. Psalmul 50. Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău..., nu zicem; ci îndată începem :
 
 
 
   Cu tăiere s-a tăiat Marea Roşie şi adâncul cel hrănit cu valuri s-a uscat, aceiaşi împreună făcându-se celor fără de arme trecere şi celor prea întrarmaţi mormânt. Şi cântare lui Dumnezeu Cuvioasă s-a cântat; căci cu slavă S-a preaslăvit, Hristos Dumnezeul nostru.
 
   Cea pricinuitoare a toate şi dătătoare de viață, înţelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată, şi-a zidit eişi casă din Maică curată, care nu ştie de bărbat; că îmbrăcându-se cu locaş trupesc, cu mărire S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.
 
   Taine învăţând pe prietenii Săi, găteşte masa hrănitoare de suflete, înţelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată, şi drege paharul nemuririi cu adevărat celor credincioşi. Să ne apropiem cu bunăcredinţă şi să strigăm : Cu mărire S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.
 
   Să auzim toţi credincioşii pe înţelepciunea lui Dumnezeu cea nezidită şi firească, chemând cu înaltă propovăduire. Că strigă : Gustaţi şi, cunoscând că Eu sunt bun, ziceţi : Cu slavă S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.
 
 
 
 
   Domn fiind a toate şi Ziditor Dumnezeu, zidirea Luişi o a unit Cel fără de patimă sărăcind; şi însuşi El fiind Paştile, S-a jertfit pe Sine pentru cei ce erau să moară, strigând : Mâncaţi trupul Meu şi întru credinţă vă întăriţi.
 
   Cu paharul Tău cel de veselie, Bunule, carele este spre mântuirea a tot neamul omenesc, ai adăpat pe ucenicii Tăi; că singur Te-ai jertfit pe Tine însuţi, strigând : Beţi sângele Meu şi întru credinţă vă întăriţi.
 
   Zis-ai mai-nainte ucenicilor Tăi, îndelung-răbdătorule : Bărbatul cel nebun, carele va fi între voi vânzător, nu va cunoaşte acestea şi acelaşi, neînţelegător fiind, nu va pricepe; însă voi petreceţi întru Mine şi întru credinţă vă întăriţi.
 
 
 
   Cela ce a făcut bălţile, izvoarele şi mările, învăţându-ne pe noi smerenia cea prea bună, s-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele ucenicilor, smerindu-Se din prisoseala milostivirii şi înălţându-ne pe noi dintru adâncurile răutăţii, unul Iubitorul de oameni.
 
 
 
   Smerindu-Te pentru milostivirea Ta, picioarele ucenicilor Tăi ai spălat şi spre călătoria cea dumnezeiască i-ai îndreptat; iar Petru neîngăduind a fi spălat, apoi îndată s-a plecat dumnezeieştii porunci; şi, spălându-se, cu osârdie se roagă Ţie, să dăruiești nouă mare milă.
 
 
 
   Mâncând, Stăpâne, cu ucenicii Tăi, le-ai arătat în taină preasfântă junghierea Ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, cei ce cinstim sfintele Tale patimi.
 
 
 
   Mai-nainte văzând profetul taina Ta cea negrăită, Hristoase, a strigat : Pus-ai tare dragoste de întărire, Părinte îndurate; că pe Fiul unul născut, Bunule, curăţire în lume L-ai trimis.
 
   Spre patima, ceea ce izvorăște nepătimire tuturor celor din Adam, venind Hristoase, ai zis prietenilor Tăi : Dorit-am să mănânc cu voi Paştile acestea; pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
 
   Bând din pahar, zis-ai ucenicilor Tăi, Cela ce eşti fără de moarte : Nu voi mai bea din rodul viţei, până când voi vieţui cu voi; pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
 
   Băutură nouă, mai presus de cuvânt, voi bea întru împărăţia Mea, zis-ai Hristoase, prietenilor Tăi, căci ca un Dumnezeu cu voi, ca şi cu nişte Dumnezei, voi fi. Pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.
 
 
 
   Cu legătura dragostei fiind legaţi Apostolii şi dându-se pe sine lui Hristos, Celui ce stăpâneşte toate, li s-au spălat picioarele cele frumoase, binevestind pace tuturor.
 
   Ceea ce ţine apa cea neţinută şi cea mai presus în văzduh, care înfrânează adâncurile şi opreşte mările, înţelepciunea lui Dumnezeu, a turnat apă în spălătoare şi a spălat picioarele slugilor, Stăpânul.
 
   Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, pildă de smerenie; că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergătorul şi a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a căruia mână este viaţa tuturor celor ce sunt.
 
 
 
   Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi viforul nemairăbdându-l, ca Iona strig către Tine, Stăpânul : Din stricăciune scoate-mă !
 
   Domn şi învăţător Mă chemaţi, o, ucenicilor, cum şi sunt, zis-ai Mântuitorule. Pentru aceasta urmaţi pildei, precum aţi văzut întru mine.
 
   Neavând cineva întinăciune, nu trebuie a i se spăla picioarele; şi voi, ucenicilor, curaţi sunteţi, dar nu toţi; că voinţa unuia din voi nebuneşte se întărâtă.
 
 
 
   Pâine luând în mâini vânzătorul, pe ascuns aceleaşi le-a tins şi a luat preţul Celui ce a zidit cu mâinile Sale pe om; şi neîndreptat a rămas Iuda, sluga şi înşelătorul.
 
 
   Apropiindu-ne toţi cu frică la masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul; ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia şi spălând picioarele unul altuia. Că Hristos aşa a poruncit Apostolilor Săi şi mai-nainte le-a zis : Aşa să faceţi. Dară n-a ascultat Iuda, sluga şi înşelătorul.
 
 
 
    În sfânta şi marea Joi, dumnezeieștii Părinţi care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri : sfânta spălare a picioarelor, cina cea de taină, adică predarea înfricoşatelor taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vinderea Domnului.
 
Stihuri la sfânta spălare a picioarelor :
Dumnezeu ale ucenicilor picioare seara le-a spălat
Al cărui picior altădată, prin Eden, la amiază a umblat.
 
Stihuri la cina cea de taină :
Îndoită-i cina; şi Paştele legii, dar şi Paşte nou,
Căci Domnul aduce, nouă spre hrănire, trup şi sânge-al Său.
 
Stihuri la ruga mea cea mai presus de fire :
Tu te rogi, Hristoase, Dumnezeul meu, 
Picătuii de sânge-s pe-ntreg trupul Tău !
Pari că Tu asculţi de-a morţii tocmeli,
Dar pui toate astea pe duşman roşeli !
 
Stihuri la vânzarea Domnului :
La ce trebuiesc săbii, oameni rătăciţi ?
Pentru ce cu beţe la Domnul veniţi ?
Oare nu de voie în lume-a venit
Și prin a Sa moarte El ne-a mântuit ?
 
   Paștele evreiesc avea să se jertfească Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să se jertfească şi Paştele nostru, Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinţi, Domnul a luat-o înainte şi a sărbătorit Paştele iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr la Evrei se socoteşte o singură zi şi seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii lui Paştele legii vechi. Unul din cei care susţin asta este și dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toţii în picioare încinşi la brâu, încălțaţi, cu toiegele în mâini, gata de drum; si au îndeplinit şi toate celelalte porunci ale legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paştelui. Marele Atanasie spune, deşi alţii sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înaite porunci, a predat în foişor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a aşezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeţi deci, că acesta nu era Paştele iudaic, căci era cină, pâine, băutură şi sta jos la masă şi toate mâncările erau pregătite la foc ? Înainte de a începe cina, spune dumnezeiescul Hrisostom. S-a sculat de la cină. Şi-a dezbrăcat haina cea de deasupra şi a turnat apă în vasul de spălat. Şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin asta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi. După ce le-a spălat picioarele îi îndeamnă la asta zicând : Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor, dându-Se El însuşi pildă. Se pare că Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalţi Apostoli. În urma tuturor a venit şi la Petru. Acesta, având mai mult dragoste de Hristos, nu l-a lăsat să-i spele picioarele; dar în urmă îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul. Aşadar după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia sa o înălţime sufletească neobişnuită. S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa, S-a aşezat la masă şi-i sfătuieşte pe ucenici să se iubească unii pe alţii şi să nu umble după întâietăţi. La sfârşitul mesei aduce vorba şi despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan : Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da. Mântuitorul i-a spus în şoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toţi ceilalţi, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune : Cel ce a întins mâna odată cu mine la blid. Şi s-a întâmplat şi una şi alta. După puţin timp, luând pâinea a zis : Luaţi, mâncaţi; la fel şi paharul, zicând : Beţi din acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi. Aceasta s-o faceţi întru pomenirea mea. Cu toate că a făcut acestea, totuşi a mâncat şi a băut cu ei. Vezi că Domnul numeşte trupul Lui pâine şi nu azimă. Să se ruşineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După cină a intrat Satana în Iuda; mai-nainte îl cercase numai, dar acum s-a sălăşluit de tot în el. Şi dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat şi s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginţi. La sfârşitul cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus : Voi cu toţii vă veţi sminti în noaptea aceasta. Petru a zis : Dacă se vor sminti cu toţii, eu nu mă voi lepăda de Tine ! Era întuneric, adică în puterea nopţii. Şi Hristos i-a răspuns lui Petru : Înainte de a cânta cocoşul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori ! În adevăr, cocoşul, ca să dea de ştire nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a şi întâmplat asta, căci atunci când Dumnezeu şi-a vădit slăbiciunea firii omeneşti, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată. Pentru asta Domnul i-a încredinţat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoşi odată ce el, prin el însuşi, a cunoscut cât de uşor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuieşte păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfăţişează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea legii scrise; şi a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăinţă, prin cele trei întrebări ce le-a pus : Petre, mă iubeşti ? În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor : Întristat este sufletul meu până la moarte ! S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră şi S-a rugat, zicând de trei ori : Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă paharul acesta de la mine; dar nu cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta. A spus aceste cuvinte ca să arate pe de o parte că este şi om, iar pe de altă parte ca să înşele pe diavol. Diavolul să-l socotească numai om din pricina firii aparente ce-a arătat Domnul şi astfel să nu uneltească împiedicarea morţii pe Cruce. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundaţi în somn. Îndreptându-Se către Petru, i-a spus aşa : Nici un ceas n-aţi putut să privegheaţi împreună cu mine ? ca şi cum i-ar fi spus : Dormi şi tu împreună cu ceilalţi, tu, care ai apus că ai să lupţi pentru mine până la moarte ? Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a aşezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obişnuia să vină adeseori aici. De asta Iuda cunoştea locul. Iuda luând câţiva soldaţi din cohortă, urmat de mulţime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaştere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus Iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor. Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei şi le-a spus : Pe cine căutaţi ? Şi nu-L recunoşteau, deşi nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminaţi şi aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ şi s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou şi Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis : Prietene, pentru ce ai venit ? Cu alte cuvinte, i-a zis : Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit. Apoi spune din nou : Ca la un tâlhar aţi venit să mă prindeţi cu săbii şi cu beţe. Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru şi-a scos cuţitul; şi aveau la ei cuţite, căci erau după cină a lovit pe Malh, sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înţeleagă ca arhiereul nu asculta de lege şi nici nu învăţa bine legea. Hristos îl ruşinează pe Petru, spunându-i că nu-i trumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuţit, şi vindecă urechea, lui Malh. Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunaţi toţi cei care cugetau împotriva lui Hristos, farisei şi cărturari. Aici se întâmplă convorbirea dintre Petru şi servitoare, precum şi lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoşul a cântat a treia oară. Petru şi-a adus aminte şi a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în faţă şi au fost aduşi martori mincinoşi. Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa îl trimite la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paştele. Rezultă deci că arhiereii şi fariseii au săvârşit atunci poate o călcare de lege, după cum spune dumnezeiescul Hrisostom, mutând Paştele; căci ei trebuiau să mănânce Paştele în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Hristos. Hristos a arătat înainte de cina cea de taină că atunci trebuiau să mănânce Paştele. El a mâncat Paştele legii noaptea, şi apoi a făcut cunoscut Paştele cel desăvârşit. Şi în adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi şi Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paştele. Pentru aceasta şi noi tot Joi prăznuim şi facem pomenire de acele fapte înfricoşătoare şi cu neputinţă de rostit prin cuvinte.
 
   Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.
 
 
 
   Tinerii în Babilon, de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii aruncându-se, fiind rouraţi au cântat : Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Clătind cu capul Iuda, cele rele mai-nainte gândind, s-a întărâtat, vreme cu prilej cercând, să dea pe Judecătorul la pierzare; Carele este Domnul tuturor şi Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Prietenilor ! Hristos a zis : Unul din voi mă va vinde; iar ei uitând veselia, s-au cuprins de întristare şi de frică, zicând : Spune, cine este acela ? Dumnezeule al părinţilor noştri.
 
   Cel ce pune mâna împreună cu mine în blid cu obrăznicie, acestuia i-ar fi fost mai bine de n-ar fi trecut prin uşile vieţii nici odinioară. Pe acesta, cine era, l-a arătat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
 
 
   Pentru legile părinteşti, fericiţii tineri în Babilon mai-nainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărăţea; şi împreunându-se cu focul de care nu s-au ars, Celui ce stăpâneşte vrednică cântare I-au cântat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Fericiţii Apostoli, cei ce au mâncat împreună cu Cuvântul în Sion şi, împreună petrecând, au urmat Păstorului ca nişte miei şi împreună fiind cu Hristos, de Carele nu s-au despărţit, cu dumnezeiescul cuvânt hrănindu-se, cu mulţumire au strigat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Obiceiul prieteşugului uitându-l Iscarioteanul cel cu nume rău, şi-a găsit spre vindere picioarele cele ce i s-au spălat şi mâncând pâinea Ta, adică trupul cel dumnezeiesc, a ridicat vicleşug asupra Ta, Hristoase, şi n-a înţeles să strige : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Neînţelegătorul a luat trupul Tău cel dezlegător de păcat şi dumnezeiescul sânge carele s-a vărsat pentru lume; dar nu s-a ruşinat bând din acela ce-l vându-se cu preţ, nici de răutate nu s-a scârbit şi n-a înţeles să strige : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
 
   Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşilor la loc înalt, cu gânduri înalte să ne îndulcim, pe Cuvântul Cel Prea Înalt din cuvântul Lui cunoscându-L, pe Carele îl slăvim.
 
   Zis-a ucenicilor Cuvântul, în taină învăţându-i : Mergeţi în loc înalt, unde gândul se întăreşte, de gătiţi Paștile prin cuvântul adevărului cel fără de aluat şi întărirea darului să o slăviţi.
 
   Tatăl M-a născut mai-nainte de veci pe Mine, înţelepciunea cea împreună lucrătoare; şi M-a zidit începătură căilor Lui, spre lucrurile ce se săvârşesc acum cu taină. Căci Cuvânt fiind din fire nezidit, primesc numirile trupului celui ce am luat acum.
 
   Precum sunt om din fire, iar nu după nălucire, aşa şi firea ce s-a unit cu Mine, Dumnezeu este, după socoteala întoarcerii firilor întru sine. Pentru aceasta să Mă cunoaşteţi pe Mine un Hristos, Carele păstrez acele din care sunt şi cele ce sunt.
 
 
   Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte.
 
 
 
   Adună-se acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiții, o, necredincioşii ! Că rânduesc spre judecată, pe Cel ce vrea să vie să judece vii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile, îl gătesc spre patimă. Doamne, îndelung-răbdătorule, mare este mila Ta, slavă Ţie.
 
   Iuda cel fărădelege, Doamne, carele şi-a întins mâna în blid, la cină împreună cu Tine, şi-a întins mâinile fărădelege ca să ia arginţii; şi cel ce gândea pentru preţul mirului nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a tins picioarele să i le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fărădelege. Şi lepădându-se din ceata Apostolilor şi aruncând cei treizeci de arginţi, n-a văzut învierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieşte-ne pe noi.
 
   Iuda vânzătorul, viclean fiind, cu sărutare vicleană a dat pe Mântuitorul, Domnul; pe Stăpânul tuturor ca pe un rob L-a vândul iudeilor. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, unul cel mult milostiv.
 
   Iuda sluga şi vicleanul, ucenicul şi pizmătăreţul, prieten şi diavol, din lucruri s-a arătat că urma învăţătorului şi întru sine cugeta de vânzare. Că zicea întru sine : Să-l dau pe acesta şi voi dobândi banii ce se adună. Şi cerca să vândă şi mirul şi pe Iisus să-L prindă cu vicleşug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat unul cel mult milostiv şi iubitor de oameni.
 
 
   Pe Carele Isaia mai-nainte miel L-a numit, vestindu-L, Acela a venit spre junghiere de bunăvoie şi şi-a dat spatele spre bătăi şi fălcile spre lovire cu palmele şi faţa nu şi-a întors despre ruşinea scuipărilor şi s-a osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit, Cel fără de păcat; ca să dăruiască tuturor învierea cea din morţi.
 
 
 
   Astăzi s-a adunat soborul cel viclean asupra lui Hristos şi s-au sfătuit asupra Lui cele deşarte ca să dea lui Pilat spre moarte pe Cel nevinovat. Astăzi şi-a pus asupra Iuda sugrumare pentru bani şi s-a lipsit de amândouă vieţile : de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască. Astăzi Caiafa a profeţit fără de voie, zicând : Mai bine este să piară unul pentru popor. Că a venit să pătimească pentru păcatele noastre, ca să ne scape pe noi din robia vrăjmaşului; ca un bun şi iubitor de oameni.
 
    Stih : Cel ce a mâncat pâinea Mea, a grăit asupra Mea vicleşug.
 
   Astăzi îşi ascunde Iuda faţa cea iubitoare de săraci şi-şi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai grijeşte de săraci, nu mai vinde încă mirul celei păcătoase, ci mirul cel ceresc şi dintr-însul dobândeşte bani. Aleargă la iudei, zicând celor fărădelege : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe el vouă ? O, iubire de bani a vânzătorului ! Face vânzare lesne de cumpărat. Pe voia cumpărătorilor face neguţătoria Celui ce Se vinde; nu se scumpeşte la preţ, ci-L vinde ca pe un rob fugar. Că obiceiul furilor este să lepede cele de cinste. Acum ucenicul a aruncat câinilor cele sfinte; că turbarea iubirii de argint l-a făcut pe el a se întărâta asupra Stăpânului său; de a căruia ispită să fugim, strigând : Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
    Stih : Ieșea afară şi grăia împreună, asupra Mea şopteau toţi vrăjmaşii Mei.
 
   Năravul tău este plin de vicleşug, Iudo fărădelege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat uriciune de oameni. Dar dacă iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă pentru sărăcie ? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere ? Spăimântează-te, soare, suspină pământule şi clătinându-te, strigă : Cela ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie.
 
    Stih : Cuvânt fărădelege au pus asupra Mea.
 
   Nimenea să nu fie neîmpărtăşit cinei Stăpânului, o, credincioşilor ! Nimenea să nu vină acum la masă cu vicleşug, ca Iuda. Că acela luând pâinea, s-a lipsit de pâinea vieţii, fiind numai chip de ucenic, iar cu fapta ucigător de faţă. Cu iudeii veselindu-se şi cu Apostolii împreună petrecând, urât a sărutat. Şi sărutând a vândut pe Cel ce ne-a răscumpărat pe noi din blestem, pe Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
 
 
   Îndreptând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat, zicând : O, prietenilor ! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci întru Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. Ci de-Mi sunteţi prieteni, urmaţi Mie; cel ce voieşte să fie mai mare, să fie mai mic; stăpânul, ca sluga. Petreceţi întru Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii.
 
 
 
   Cela ce ai fost lovit cu palma pentru neamul omenesc şi nu Te-ai mâniat, slobozeşte din stricăciune viaţa noastră Doamne, şi ne mântuieşte pe noi.
 
 
 
 
   Domnul mi-a descoperit ca să ştiu şi mi-a arătat faptele lor. Eu însă, ca un miel blând, dus la junghiere, nici nu ştiam, că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând : Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu se mai pomenească. Dar tu, Doamne al puterilor, judecătorul cel drept, cel ce cerci inimile şi cele dinlăuntru, dă-mi să văd răzbunarea ta asupra lor, pentru că ţi-am încredinţat pricina mea. De aceea aşa zice Domnul despre oamenii din Anatot, care caută sufletul meu şi zic : Nu mai prooroci în numele Domnului, ca să nu mori de mâinile noastre. De aceea aşa zice Domnul Savaot : Iată, îi voi cerceta şi tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor şi fiicele lor vor muri de foame; Nu va rămâne rămăşiţă de la dânşii, căci voi aduce necaz asupra oamenilor din Anatot, în anul cercetării lor. De voi intra la judecată cu tine, Doamne, dreptatea va fi de partea ta, şi totuşi, de dreptate voi să grăiesc cu tine : Pentru ce calea necredincioşilor este cu izbândă şi pentru ce toţi călcătorii de lege sunt în fericire ? Tu i-ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade şi tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor eşti departe. Pe mine însă mă ştii, Doamne, mă vezi şi cerci cum îmi este inima faţă de tine. Osebește-i dar, ca pe nişte oi de junghiat, şi pregăteşte-i pentru ziua junghierii. Până când va jeli ţara şi iarba de prin toate ţările se va usca ? Dobitoacele şi păsările pier pentru necredinţa locuitorilor ei, căci aceştia zic : Domnul nu vede căile noastre ! Dacă, alergând cu cei pedeştri, ai ostenit, cum te vei lua la întrecere cu caii ? Şi dacă nu eşti neprimejduit într-o ţară paşnică, ce vei face la revărsările Iordanului ? Căci şi fraţii tăi şi casa tatălui tău se poartă necredincios cu tine, şi strigă tare în urma ta. Şi chiar când îţi grăiesc bine nu te încrede într-înşii, zice Domnul. Părăsit-am casa mea şi moştenirea mea am lăsat-o; dat-am pe iubita sufletului meu în mâinile vrăjmaşului ei. Făcutu-s-a moştenirea mea pentru mine ca un leu din pădure, ridicându-şi glasul împotriva mea şi de aceea am urât-o. Moştenirea mea s-a făcut pentru mine ca o pasăre pestriţă, asupra căreia au năvălit din toate părţile celelalte păsări hrăpăreţe. Strângeţi-vă şi vă duceţi toate fiarele câmpului, duceţi-vă şi-o mâncaţi. Mulţime de păstori au călcat via mea, călcat-au cu picioarele lor partea mea; partea mea cea iubită au făcut-o deșert neroditor. Pustietate au făcut-o şi ea în pustiirea sa plânge înaintea mea. Toată ţara e pustiită, pentru că nici pe un om nu-l doare inima de aceasta. Pe toate dealurile din pustie au venit prădători, căci sabia Domnului mistuie totul de la o margine la alta a ţării şi niciun muritor n-are pace. Semănat-au grâu şi au secerat spinii. Muncit-au grâu şi n-au avut nici-un folos ! Ruşinaţi-vă dar de asemenea venituri ale voastre, pe care le aveţi din pricina mâniei celei aprinse a Domnului ! Aşa zice Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care năpădesc asupra părţii pe care el a dat-o de moştenire poporului său Israil. Iată, îi voi smulge din pământul lor, și casa lui Iuda o voi smulge din mijlocul lor. Dar după ce îi voi smulge, iarăşi îi voi întoarce şi-i voi milui, şi voi aduce pe fiecare la ţarina sa şi la ogorul său.
 

 
 
    Tocăm mai devreme, la 8 ceasuri din zi, şi binecuvântând arhiereul sau preotul, începem Vecernia. Apoi : Doamne strigat-am..., pe glasul al 2-lea. Și punem stihirile pe 10, cântând aceste stihiri ale zilei, glasul al 2-lea, singur glasul, repetându-le.
 
   Adună-se acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiţii, o necredincioşii ! Că rânduiesc spre judecată pe Cel ce va să vină, să judece viii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile îl gătesc spre patimă. Doamne, îndelung-răbdătorule, mare este mila Ta, slavă Ţie.
 
   Iuda cel fărădelege, Doamne, care şi-a întins mâna în blid, la cină împreună cu Tine şi-a tins mâinile fărădelege ca să ia arginții; şi cel ce gândea pentru preţul  mirului, nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a tins picioarele să i-le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fărădelege. Şi lepădându-se din ceata Apostolilor şi aruncând cei treizeci de arginţi, n-a văzut învierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieşte-ne pe noi.
 
   Iuda vânzătorul viclean fiind, cu sărutare vicleană a dat pe Mântuitorul, Domnul; pe Stăpânul tuturor, ca pe un rob L-a vândut iudeilor. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, unul cel mult îndurat.
 
   Iuda, sluga şi vicleanul, ucenicul şi pizmătăreţul, prieten şi diavol, din lucruri s-a arătat că urma învăţătorului, dar întru sine cugeta de vânzare. Că zicea întru sine : Să-l dau pe acesta şi voi dobândi banii ce se adună; şi cerca să vândă şi mirul şi pe Iisus să-L prindă cu vicleşug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat unul cel milostiv şi iubitor de oameni.
 
   Pe Carele Isaia mai-nainte miel L-a numit, vestindu-L, Acela a venit spre junghiere de bunăvoie şi şi-a dat spatele spre bătăi şi fălcile spre lovire cu palme şi faţa nu şi-a întors despre ruşinea scuipărilor şi S-a osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit, Cel fără de păcat, ca să dăruiască tuturor învierea cea din morţi.
 
 
   Iuda cu adevărat este fiul viperelor, celor ce au mâncat mană în pustie şi au cârtit asupra hrănitorului; că încă fiind bucatele în gurile lor, cleveteau asupra lui Dumnezeu, nemulţumitorii. Şi acesta, necredinciosul, ţinând în gură pâinea cerească, a făcut vindere împotriva Mântuitorului. O, minte nesăţioasă şi îndrăznire fără de omeniei. Pe Cel ce hrăneşte L-a vândut şi pe Stăpânul, pe Carele iubea, L-a dat spre moarte ! Cu adevărat fiu al acelora este nelegiuitul acesta şi cu dânşii împreună a moştenit pierderea. Fereşte, Doamne, sufletele noastre de o neomenie ca aceasta, Cel ce însuţi eşti neasemănat în îndelunga răbdare.
 
 
 
 
 
   Zis-a Domnul către Moise : Pogoară-te de grăieşte poporului, să se ţină curat astăzi şi mâine, şi să-şi spele hainele, ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine se va pogorâ Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe muntele Sinai. Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui : Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, căci tot cel ce se va atinge de munte va muri. Nici cu mâna să nu se atingă de el, că va fi ucis cu pietre, sau se va săgeta cu săgeata; nu va rămâne în viaţă, fie om, fie dobidoc. Iar dacă se vor depărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte, se vor putea sui în munte. Pogorându-se deci Moise din munte la popor, a sfinţit poporul, şi spălându-şi ei hainele, le-a zis Moise : Să fiţi gata pentru poimâine şi de femei să nu vă atingeţi. Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete şi fulgere şi nor des pe muntele Sinai, şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Şi s-a cutremurat tot poporul în tabără. Atunci a scos Moise poporul din tabără întru întâmpinarea lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui. Iar muntele Sinai fumega tot, că se pogorâse Dumnezeu pe dânsul în foc; şi se ridica de pe dânsul fum ca fumul dintr-un cuptor, şi tot mumele se cutremura puternic, de asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare; şi Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas.
 
 
 
   Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Iov, din sânul vijeliei şi i-a zis : Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte goale de înţelepciune ? Încinge-ţi, deci, coapsele ca un om şi eu te voi întreba şi tu îmi vei da învăţătură ! Unde erai tu, când am întemeiat pământul ? Spune-mi, dacă ştii să, spui. Ştii tu cine a hotărât măsurile pământului, sau cine a întins deasupra lui lanţul de măsurat ? În ce au fost întărite temeliile lui, sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu mă sărbătoreau ? Cine a închis marea cu porţi, când ea ieşea năvalnică, din sânul firii, şi când îi dădui ca veşmânt negura şi norii drept scutece ? Apoi i-am hotărnicit hotarul meu şi i-am pus porţi şi zăvoare, şi am zis : Până aici vei veni şi mai departe nu te vei întinde, aici se va sfărâma trufia valurilor tale ! Ai poruncit tu dimineţii, vreodată în viața ta, şi i-ai arătat aurorei care este locul ei, ca să apuce pământul de colţuri şi să scuture pe nelegiuiţi de pe pământ ? În revărsatul zorilor, pământul se face roşu ca roşiile peceți şi ia culori ca de veşmânt. Cei răi rămân fără noaptea (prielnică lor) şi braţul ridicat este frânt. Sosit-ai tu până la izvoarele mării sau te-ai plimbat pe fundul prăpastiei ? Arătatu-ţi-s-au oare porţile morţii şi porţile umbrei, văzutu-le-ai ? Gugetat-ai oare cât e pământul de lung şi cât de lat ? Spune, dacă ai ştiinţă ? Care drum duce la palatul luminii şi care este sălaşul întunericului ? Ca să ştii să-l călăuzeşti în cuprinsul lui şi să poţi să nimereşti potecile care duc la el acasă. De bună seamă ştii, căci tu te născuse-şi şi numărul zilelor tale e grozav de mare. Ajuns-ai tu la cămările zăpezii ? Văzut-ai tu cămările grindinei, pe care le ţin deoparte pentru vremuri de prăpăd, pentru zilele de război şi de năvală ? Atunci Iov a răspuns Domnului şi a zis : Ştiu că poţi să faci orice şi că nu este niciun gând care să nu ajungă pentru tine faptă. Cine cutează ai zis tu, să bârfească planurile mele, din lipsă de înţelepciune ? Cu adevărat, am vorbit, fără să înţeleg, despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam. Ascultă ai spus tu iar şi eu voi vorbi, te voi întreba şi tu îmi vei da învățătură. Din spusele unora şi altora auzisem despre tine, dar acum ochiul meu te-a văzut.
 
 
   Domnul Dumnezeu mi-a dat mie limbă de ucenic, ca să ştiu să grăiesc celor deznădăjduiți. În fiecare dimineaţă el deşteaptă, trezeşte urechea mea, ca să ascult ca un ucenic. Domnul Dumnezeu mi-a deschis mie urechi, dar eu nu m-am împotrivit şi nici nu m-am dat înapoi. Spatele mele le-am dat spre bătăi şi fălcile mele spre pălmuiri şi faţa mea nu o am întors de către ruşinea scuipărilor. Şi Domnul Dumnezeu mi-a ajutat şi nu am fost ruşinat. Pentru aceasta am şi întărit faţa mea ca o cremene, căci ştiam că nu voi fi făcut de ocară. Apărătorul meu este aproape. Cine vrea să se năpustească asupra mea ? Să ne măsurăm împreună ! Cine este potrivnicul meu ? Să se apropie ! Iată Domnul, Dumnezeu îmi este întru ajutor; cine mă va osândi ? Iată ca un veșmânt vechi toţi se vor prăpădi şi molia îi va mânca ! Cine din voi se teme de Domnul, să asculte glasul slugii sale ! Cel care umblă în întuneric şi fără lumină, să nădăjduiască întru numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui ! Voi toţi care aprindeţi focul şi pregătiţi săgeţi arzătoare, aruncaţi-vă în focul săgeţilor voastre pe care l-ați aprins ! Din mâna mea vi se întâmplă una ca aceasta; pe patul durerii veţi fi culcaţi !
 
 
 
 
 
   Fraţilor, eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă şi anume, că Domnul Iisus în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi mulţumind, a frânt şi a zis : Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi; aceasta să faceţi în amintirea Mea. Luând de asemenea şi paharul după cină, a zis : Acest pahar este Aşezământul cel Nou întru sângele Meu, aceasta să faceţi de câte ori veţi bea în amintirea Mea. Pentru că ori de câte ori mâncaţi pâinea aceasta şi beţi acest pahar, vestiţi moartea Domnului, până va veni. De aceea cel ce va mânca pâinea aceasta, sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. Să se ispitească dar omul pe sine, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din acest pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea din ele cu nevrednicie, acela mănâncă şi bea sieşi osândă, nesocotind Trupul Domnului. De aceea mulţi din voi sunt bolnavi şi betegi, şi nu puţini mor. Căci dacă ne-am judeca pe noi înşine, atunci n-am fi judecaţi. Fiind însă judecaţi, ne pedepsim de Domnul, ca să nu fim osândiţi cu lumea.
 
 
 
   Cinei Tale celei de taină, astăzi Fiul lui Dumnezeu părtaş mă primeşte; că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi taina Ta, nici sărutare îţi voi da ca Iuda. Ci ca tâlharul mă mărturisesc Ţie : Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta.
 
    Iar în locul Axionului, cântăm Irmosul cântării a 9-a : Din ospăţul Stăpânului..., Şi în loc de Chinonic, cântăm iarăşi troparul : Cinei Tale celei de taină..., Şi când se împărtăşesc cu dumnezeieştile taine, îl cântăm de multe ori, până se împărtăşesc toţi. Și în loc de : Să se umple gura noastră de lauda Ta, Doamne..., tot troparul de mai sus. După rugăciunea Amvonului, se face spălarea şi urmarea ei, precum arată Tipicul. Apoi se dă anafura şi apolisul. Iar la masă mâncăm cu untdelemn şi bem vin. Citim Pavecerniţa cea mică, la care cântăm Tricântarea care urmează după rânduiala spălării.
 
 
 
    După rugăciunea Amvonului, iese preotul, precum este îmbrăcat, afară pe uşa cea mare a Bisericii cu cădelniţa în mână şi merg înainte cu făclii aprinse, unde este gătită spălarea de eclesiarhul, fiind rânduiţi 12 fraţi care sunt să se spele de cel mai mare. Între care trebuie să fie un portar şi un econom, în chipul lui Petru. Ieşind cei doisprezece cântă Psalmul 50, apoi Cântăreţii încep a cânta aceste tropare din Canonul din Joia mare.
 
 
 
   Cu legătura dragostei fiind legaţi Apostolii şi dându-se pe sine lui Hristos Celui ce stăpâneşte toate, li s-a spălat picioarele cele frumoase, bine vestind pace tuturor.
 
   Ceea ce ţine apa cea neţinută şi cea mai presus în văzduh, care înfrânează adâncurile şi opreşte mările, înţelepciunea lui Dumnezeu, a turnat apă în spălătoare şi a spălat picioarele slugilor, Stăpânul.
 
   Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, pildă de smerenie. Că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergătorul şi a plecat genunchii de a spălat picioarele slugilor; întru a Căruia mână este viaţa tuturor celor ce sunt.
 
 
   Cela ce Te-ai încins cu ştergătorul şi ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală întinăciunea sufletului nostru şi ne încinge pe noi cu legătură duhovnicească, ca să facem poruncile bunătăţii Tale.
 
 
   Având să luăm mare facere de bine, credincioşii să alergăm cu bună cucernicie la cinstita spălare. Nu întinăciunea trupească spălând, ci sufletele în taină sfinţindu-ne. Că Hristoş, Mântuitorul nostru, Cel ce caută pe pământ şi-l face de se cutremură, Se pleacă însuşi pe Sine şi Se atinge de tălpi de lut, dăruind tare înălţare asupra a toată puterea potrivnică. Acestuia cu bună mulţumire să-I strigăm : Cela ce ne-ai arătat nouă cale preabună înălţare, smerenia, mântuieşte-ne, Bunule, ca un iubitor de oameni.
 
   Petru se sfia să se spele picioarele, de preacuratele mâini, cu care Adam s-a zidit; dar a auzit : De nu te voi spăla pe tine, nu ai parte cu mine. Şi aşa de multă frică fiind cuprins, a strigat Ţie : Doamne, nu numai picioarele să-mi speli, ci şi mâinile şi capul. O, mari darurile Stăpânului ! că făgăduieşte a face părtaşi darului Său pe ucenici şi a avea parte cu dânşii întru slava cea negrăită; precum şi la paharul cel de taină a zis; că-l va bea acela nou împreună cu dânşii, întru Împărăţia Cerurilor. Cărui pahar învredniceşte-ne şi pe noi, ca un milostiv şi de oameni iubitor.
 
 
   Astăzi, cel neapropiat după fiinţă, lucru de rob a luat; cu ştergătorul S-a încins, Cela ce îmbracă cerul cu nori; apă a turnat în spălătoare, Cela ce a despărţit Marea Roşie; şi plecând genuncliile, a început a spăla picioarele ucenicilor şi a le şterge cu ştergătorul cu carele era încins. Şi când le-a spălat picioarele, ucenicilor Ie-a zis : Voi curaţi sunteţi, dar nu toţi; însemnând pe cel ce L-a vândut.
 
 
   Mai bine ar fi fost, Iudo, de nu te-ai fi zămislit în pântecele maicii tale; mai bine ar fi fost ţie, vânzătorule, de nu te-ai fi născut, înstrăinatule de la Fiul lui Dumnezeu. Că prin tine s-a rupt cununa ucenicilor lui Hristos şi via cea adevărată o a cules tâlharul cel ce s-a răstignit. Prin tine s-a tăiat îngrădirea şi Biserica cea nefăcută de mână o au stricat călcătorii de lege. Fie, că de mirul celei păcătoase te-ai ruşinat, că era de mult preţ; dar cum nu te-ai temut a vinde celor fărădelege sângele Celui drept ? Mai bine ar fi fost vânzătorule de nu te-ai fi născut, înstrăinatule de la Fiul lui Dumnezeu.
 
 
   Cu dormire diavolească fiind cuprins Iuda, a adormit întru moarte. Vreme era să privegheze, vreme era să se trezească; să-i suspine inima, să-i lăcrimeze ochii, cu cântare să privegheze; că mare este tăria Crucii; Hristos este lângă uşi; Paştile ce vor să se jertfească au venit. Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie !
 
 
    Cu pace Domnului să ne rugăm !
    Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
    Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm !
    Pentru ca să se binecuvinteze şi să se sfinţească spălarea aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Duhului Sfânt, Domnului să ne rugăm !
    Pentru ca să fie apa aceasta spre spălarea spurcăciunii păcatelor noastre, Domnului să ne rugăm !
    Pentru ca să ne izbăvim noi de toată supărarea, mânia şi nevoia, Domnului să ne rugăm !
    Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău !
    Pe preasfânta, curata, prea binecuvântata, slăvita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o; pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos, Dumnezeu, să o dăm.
 
    Ecfonisul : Că Tu eşti curăţirea sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
 
 
   Doamne şi preabunule Dumnezeu, Cela ce eşti neapropiat cu Dumnezeirea, Carele ai luat chip de slugă şi spre închipuirea smereniei celei mântuitoare ai spălat picioarele ucenicilor Tăi cu preacurate mâinile Tale şi le-ai şters cu ştergătorul, caută şi acum spre noi, nevrednicii robii Tăi, care urmăm smereniei Tale, celei atât de preaslăvite, şi ne învredniceşte să ne spălăm de spurcăciunile trupeşti şi de necurăţiile sufletului cu atingerea apei acesteia. Dăruieşte nouă pogorârea cea nevăzută a Preasfântului Tău Duh; întăreşte sufletele şi trupurile noastre despre şarpele cel înşelător, carele păzeşte călcâiul nostru. Ca fiind curaţi să slujim Ţie cu bună mulţumire, călcând peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului.
 
    Ecfonis : Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi bunul şi de viață făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
 
 
 
   Doamne Dumnezeul nostru, Cela ce ne-ai arătat nouă măsura smereniei, prin plecarea Ta cea prea înaltă, şi pe cel smerit cu voinţa întâi chemându-l, ne-ai învăţat pe noi să slujim unul altuia; înalţă-ne pe noi cu smerenia cea dumnezeiască; păzeşte-ne nespurcaţi, spălaţi pururea cu lacrimi, curăţiţi cu lumina darului Tău cel curăţitor. Ca să cădem, întru adeverinţă la Tine pururea şi să aflăm milă şi îndurare la judecata Ta cea înfricoşată.
 
    Ecfonis : Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm şi Părintelui Tău Celui fără început şi Preasfântului şi bunului şi de viață făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
 
 

    Şi cei ce vor să se spele, şed pe scaunele cele gătite şi începând a se ceti Evanghelia spălării, de la Ioan, cel mai mare se scoală şi când zice : Şi și-a pus veşmintele... Atuncea arhiereul, sau cine va fi mai mare, se dezbracă de veşmânt; şi când zice : Şi luând ştergătorul s-a încins... Luând ştergătorul, se încinge şi cel mai mare. Iar când zice : După aceea a turnat apă în spălătoare, Toarnă şi cel mai mare apă; şi când zice : Şi a început a spăla picioarele ucenicilor şi a le şterge cu ştergătorul cu carele era încins, Începe şi cel mai mare a spăla de la portar până la econom, picioarele tuturor celor doisprezece, le şterge şi le sărută. Iar când vine la econom se citeşte : Deci, a venit la Simon Petru şi a zis acela : Doamne ! Tu vrei să speli picioarele mele ? Şi când citeşte : Răspuns a Iisus şi l-a zis lui : Ce fac Eu, tu nu ştii acum, iar vei cunoaşte după acestea. Economul zice : Nu vei spăla picioarele mele în veci. Şi răspunde cel mai mare zicând : De nu te voi spăla, nu vei avea parte cu mine. La aceasta răspunde economul : Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Atuncea răspunde cel mai mare : Cel ce este spălat, nu trebuie decât picioarele a le spăla şi este curat tot şi voi curaţi sunteţi, dar nu toţi. Și celelalte. Apoi economul şade şi-i spală cel mai mare picioarele. După aceea merge cel mare ia locul său, se descinge de fotă şi de ştergător şi-şi ia veşmintele sale şi şade. Şi iar citeşte preotul sau diaconul. Deci, dacă a spălat picioarele lor şi şi-a luat veşmintele sale, şezând iarăşi a zis lor : Arhiereul sau cine va fi mai mare, stând, zice :
 
   Cunoaşte-ţi ce am făcut vouă ? Voi mă numiţi pe Mine învăţător şi Domn şi bine ziceţi, că sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, am spălat picioarele voastre, şi voi datori sunteţi unul altuia să spălaţi picioarele; că pildă am dat vouă că, precum Eu am făcut vouă, şi voi să faceţi. Amin, amin zic vouă : nu este sluga mai mare decât Domnul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el; de ştiţi acestea, fericiţi sunteţi de le veţi face.
 
 
   Doamne, Dumnezeul nostru, Cela ce, după multă mila Ta Te-ai smerit pe Sine-Ţi, luând chip de rob; Carele în vremea patimilor Tale celor mântuitoare şi făcătoare de viață, de bunăvoie ai voit a cina cu sfinţii Tăi ucenici şi Apostoli, şi după aceea Te-ai încins cu fota şi ai spălat picioarele lor, dându-le lor chip de smerenie şi de dragoste unul către altul, şi ai zis : Precum am făcut Eu vouă, aşa şi voi să faceţi unul altuia, Însuţi şi acum Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale şi spală toată spurcăciunea şi necurăţia sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate şi ştergându-ne unul pe altul cu ştergătorul dragostei, să putem plăcea Ţie în toate zilele vieţii noastre şi să aflăm milă înaintea Ta.
 
    Ecfonisul : Că Tu eşti cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău, Celui fără început, şi Preasfântului şi bunului şi de viață făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
 
    După aceea se stropesc toţi fraţii la feţe din spălătoare. Apoi mergem în Biserică, cântând aceste tropare din cântarea a 5-a, a Vinerii celei mari. Glasul al 6-lea.
 
   Dacă şi-au spălat picioarele şi mai-nainte s-au curăţit cu împărtăşirea dumnezeieştii Tale taine, Hristoase, slugile Tale s-au suit acum împreună cu Tine, din Sion la muntele cel mare al măslinilor, lăudându-Te pe Tine, Iubitorule de oameni.
 
   Zis-ai : Vedeţi prietenilor, nu vă tulburaţi; că acum s-a apropiat ceasul, ca să Mă prindă şi să Mă dau morţii de mâinile celor fărădelege; şi toţi vă veţi risipi, lăsându-Mă singur; dar vă voi aduna iarăşi ca să Mă propovăduiți pe Mine, Iubitorul de oameni.
 
 
    Slavă..., Şi acum..., Psalmul 33. Şi se dă anafură fraţilor, se face apolisul şi mergem la masă şi mâncăm bucate cu untdelemn şi bem vin.    Cade-se a şti : Că de se va întâmpla Buna-Vestire în Vinerea cea mare, să se caute tipicul de la sfârşitul cărţii, litera O.
 
 
 
 
 
   Întunericul sufletului meu risipeşte-l dătătorule de lumină, Hristoase Dumnezeule, Cela ce ai gonit întunericul cel mai dinainte al adâncului şi-mi dăruieşte lumina poruncilor Tale, Cuvinte; ca mânecând, să Te slăvesc pe Tine.   (de trei ori)  
 
   S-a înfrumuseţat cina şi Ţi s-a gătit Pasha, precum ai zis, Hristoase; ci Iuda se învăţa spre vânzarea Ta şi fiind cu Tine, afară se unea cu iubirea de argint pentru preţul Tău.
 
   Se scoală de la cină şi cu fota îşi încinge mijlocul de voie Hristos şi-şi pleacă grumajii, dar Petru striga : Nici odinioară nu vei spăla picioarele mele, Făcătorul meu; spală-le însă !
 
   A primit pâine în mâini, spre vânzarea Ta, Iuda, vicleanul ucenic, carele Te-a şi vândut cu vicleşug; după ce şi el şi-a întins picioarele, pe care însuţi le-ai spălat şi le-ai şters cu fota.
 
   Cu sărutare vicleană îşi deschidea atunci gura către Tine, Iuda, sărutând trupul Tău şi strigând : Bucură-te, învăţătorule ! el, vânzătorul, sluga şi vicleanul.
 
   Petru văzând cele ce se petreceau atunci, de spaimă fiind cuprins, fiind întrebat de o slujnică, s-a lepădat de Tine, Domnul, nu numai precum ai zis, ci precum ai ştiut, Cela ce toate le ştii.
 
   Se pălmuieşte Ziditorul şi se bate zidirea prin batjocorirea Lui; se loveşte de voie cu trestie şi cele din înălţime se pleacă; se scuipă Judecătorul şi toate temeliile pământului se clătesc.
 
 
   Cu spini se încununează Dumnezeu, Carele înfrumuseţează tot pământul cu flori; primeşte răni şi cu îndelungă răbdare rabdă ocări; poartă porfiră de ocară şi toate le rabdă şi pătimeşte cu trupul, Dumnezeu fiind.
 
 
   Să strige Ioan, spunând prin învăţătura sa dumnezeiasca Ta întrupare; că adică, Cuvântul trup S-a făcut din Fecioară cu neschimbare şi a rămas cu firea Dumnezeu precum era, nedespărţindu-Se de sânurile Părintelui.
 
 
 
   Cel ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra ale Tale, Cela ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii, pe Tine Te laudă popoarele, pe Tine Te slăveşte luna, Ţie-Ţi aduce toată făptura cântare, ca Făcătorului tuturor în veci.
 
   Cela ce îmbraci cerul cu nori, Iisuse, şi împărățeşti pe scaunul slavei cu Părintele Cel veşnic, Tu, luând fota, Te-ai încins, ca să speli picioarele cele de ţărână, tot foc fiind, Cuvinte, măcar de Te-ai şi întrupat.
 
   După ce a spălat picioarele tuturor, a şezut Iisus, zicând ucenicilor Săi : Văzut-aţi ce am făcut Eu acum ? Pildă de smerenie dându-vă tuturor. Ca, cel ce va voi a fi întâi, să fie mai pe urmă decât toţi cu voirea.
 
   Iată, curaţi sunteţi, dar nu toţi, a zis Hristos prietenilor care şedeau la cină; iar ei se întrebau între sine neînţelegând cuvântul. Mai apoi Domnul a spus numele vânzătorului.
 
   După ce a grăit acestea, Hristos a venit la muntele Eleonului împreună cu ucenicii şi le zicea : Să mergem de aici ! Că iată, a sosit vânzătorul şi nimenea să nu se lepede de Mine, căci de voie pătimesc.
 
   O, sărutare înşelătoare ! Bucură-Te, învăţătorule zicea Iuda lui Hristos şi, împreună cu cuvântul, îl vându spre junghiere; şi sărutarea era semnul ce dăduse celor fărădelege : Pe carele eu voi săruta, acela este, care m-am făgăduit a-l da vouă.
 
   Prins ai fost, Dumnezeule al nostru, de poporul cel fărădelege, nicidecum împotrivindu-Te, nici strigând, mielule al lui Dumnezeu; ci toate răbdând : a fi întrebat, a Te judeca, a fi bătut, a fi legat şi a fi dus cu arme şi cu lănci la Caiafa.
 
   Să se răstignească Iisus Hristos, striga poporul evreiesc, cu preoţii şi cu cărturarii. O, popor necredincios ! Ce a făcut Cel ce S-a arătat în lume ? Că pe Lazăr l-a sculat din mormânt şi a făcut cale oamenilor către mântuire ?
 
   Înaintea judecăţii lui Pilat, poporul cel fărădelege, răcnind, striga : Răstigneşte-l pe acesta şi ne slobozeşte pe Baraba cel legat şi ucigaş; şi pe Hristos mai întâi bătându-l, ia-l, ia-l, şi cu tâlharii îl răstigneşte.
 
 
   O ! Nespusă pogorâre. O, negrăit sfat ! Că foc fiind, ai spălat picioarele vânzătorului, Mântuitorule, şi spălându-le nu le-ai ars şi ai împărţit pâine la cină şi tainica servire o ai învăţat.
 
 
   O, auzire nouă ! Dumnezeu este fiu al femeii ! Naşterea fără sămânţă, Maică fără de bărbat şi Cel născut Dumnezeu ! O, minunată auzire ! O, înfricoşată zămislire ! O, nestricăcioasă naştere a fecioarei ! Cu adevărat toate sunt mai presus de minte şi mai presus de ştiinţă.
 
 
 
   Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil, Cel ce a ridicat nouă corn de mântuire în casa lui David, slugii sale, întru care ne-a cercetat pe noi răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.
 
   Iarăşi dormiţi ? a zis Hristos ucenicilor; privegheaţi, că s-a apropiat ceasul; sculaţi-vă, să ne ducem, prietenii mei; că iată, ucenicul vânzător având toată oastea, vine să mă dea ucigaşilor de oameni.
 
   Sărutarea ta este vicleană şi închinăciunea amară; cui grăieşti tu, înşelătorule, când zici : Bucură-te Rabbi ? Prietene, zice Hristos, pentru ce ai venit ? Dacă pentru a mă săruta, pentru ce-mi pui înainte cuţit uns cu miere ?
 
   Judecătorule nevinovate, de voie ai venit să stai, Hristoase, înaintea judecăţii lui Pilat, ca să ne scapi de datoriile noastre. Drept aceea ai răbdat, Bunule, a fi rănit cu trupul, ca toţi să luăm mântuire.
 
   Ia-l, ia-l, răstigneşte-l pe cel ce se zice Hristos, strigau oarecând iudeii. Către Pilat. Iar acesta mâinile îşi spăla şi cu condei le scria vina Lui; a Celui ce dăruieşte tuturor nemurire.
 
   Cu prisos strigau cei fărădelege : ia-L, ia-L, răstigneşte pe Hristos, şi ca pe un osândit cereau a-L ucide. Au doară nu Acesta a înviat morţii, a curăţit leproşii, pe ceea ce-i curgea sânge o a tămăduit şi pe paralitici i-a îndreptat ?
 
   Ce rău a făcut de strigaţi foarte să se răstignească Hristos ? însuşi Pilat zicea către poporul cel nebun, că vină nu află în El. Iar ei mai cu amar strigau : Ia-L, ia-L, răstigneşte pe Mântuitorul tuturor.
 
   O, Iudei fărădelege ! O, popor neînţelegător ! Au nu vă aduceţi aminte de minunile lui Hristos, de mulţimea tămăduirilor ? Au n-aţi simţit puterea Lui cea dumnezeiască ? Ci precum mai înainte părinţii voştri, aşa şi voi aţi rămas împietriţi.
 
 
   Bătut fiind, Făcătorule al meu, pentru mine Te-ai dat a Te răstigni; ca mântuirea mea în mijlocul pământului lucrându-o, să izvorăşti lumii viaţa şi să faci nemuritori prin sângele Tău cel cinstit, pe cei ce se închină Ţie.
 
 
    Şi iarăşi Irmosul : Bine este cuvântat Domnul..., În amândouă stranele împreună. După Sfinte Dumnezeule..., și Tatăl nostru..., zicem Condacul : Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi..., Şi celelalte după obicei şi Apolisul.
 
 
 
    În sfânta şi marea zi Joi seara, toacă la 2 ceasuri din noapte şi trag clopotele; şi adunându-ne în Biserică, facem începutul după obicei, precum s-a arătat joi a cincea săptămână. Apoi Aliluia, pe glasul al 8-lea. Şi troparul : 
 
   Când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fărădelege, pe Tine, Judecătorul cel drept Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţie Pe Cela ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, slavă Ţie.
 
    Îl cântăm de trei ori, rar ei cu cântare dulce. Apoi Ectenia cea mică şi împarte eclesiarhul făclii fraților. După aceasta zice preotul sau diaconul : Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta sfânta Evanghelie..., Şi citeşte înainte Evanghelia de la Ioan, Aşezământul sfintelor patimi : Zis-a Domnul ucenicilor Săi : Acum S-a proslăvit Fiul omului..., Sfârşitul : ... în care a intrat El şi ucenicii Lui.
 
 
 
 
 
   Boierii popoarelor s-au adunat împreună, asupra Domnului şi asupra unsului Lui.
 
   Cuvânt călcător de lege au pus asupra mea. Doamne, Doamne, nu mă lăsa pe mine.
 
   Simţirile noastre curate să le aducem înaintea lui Hristos şi, ca nişte prieteni ai Lui, sufletele să le jertfim pentru Dânsul şi să nu ne sugrumăm cu grijile lumii, ca Iuda. Ci, să strigăm în cămările sufletelor noastre : Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, izbăveşte-ne pe noi de cel viclean.
 
 
   Fecioară ai născut, ceea ce nu ştii de nuntă şi Fecioară ai rămas, Maică nenuntită; Născătoare de Dumnezeu, Marie, roagă pe Hristos, Dumnezeul nostru, să ne mântuiască pe noi.
 
 
   Alergat-a Iuda, zicând cărturarilor celor fărădelege : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe el vouă ? Iar, în mijlocul celor ce se tocmeau, ai stătut nevăzut însuţi, Tu de Carele era tocmeala. Cunoscătorule de inimi, milostiveşte-Te spre sufletele noastre.
 
   Cu milostenie să slujim lui Dumnezeu, ca Maria la cină, şi să nu ne agonisim iubire de argint ca Iuda, ca să fim pururea cu Hristos Dumnezeu.
 
 
   Nu înceta Fecioară rugând pururea pe Cel ce L-ai născut negrăit, ca pe un iubitor de oameni, să mântuiască din nevoi pe cei ce scapă la tine.
 
 
   Pentru învierea lui Lazăr, Doamne, pruncii jidoveşti au strigat Ţie, Iubitorule de oameni, Osanna ! Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
   La cina Ta, Hristoase Dumnezeule, zis-ai mai-nainte ucenicilor Tăi : Unul din voi va să Mă vândă. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
   Întrebând Ioan, Doamne, cine este cel ce va să Te vândă, l-ai dovedit pe acela prin pâine. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
   Cu treizeci de arginţi şi cu sărutare vicleană Te căutau iudeii să Te ucidă, Doamne; iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
   La spălarea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai poruncit ucenicilor Tăi : Aşa să faceţi, precum vedeţi. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
   Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, zis-ai ucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeul nostru. Iar Iuda cel fărădelege n-a vrut să înţeleagă.
 
 
   Mântuieşte din nevoi pe robii Tăi, Născătoare de Dumnezeu, că toţi după Dumnezeu la tine scăpăm; ca şi către un zid nestricat şi folositoare.
 
 
 
   Ospătând la cină pe ucenici şi cunoscând vicleşugul vânzării, ai vădit la cina aceea pe Iuda, ştiindu-l pe el că nu se va îndrepta şi vrând ca să arăţi tuturor, că Te-ai dat de bunăvoie, ca să răpeşti lumea de la cel străin; îndelung-răbdătorule, slavă Ţie.
 
 
 
    Şi acum..., toată Sedelna Apoi : Şi pentru ca să ne învrednicim noi... Se citește a doua Evanghelie, de la Ioan : În vremea aceea, a ieşit Iisus cu ucenicii Săi..., Sfârşitul : ...căci aveau să mănânce paştile.
 
 
 
   Astăzi Iuda lasă pe Învăţătorul şi primeşte pe diavolul; se orbeşte cu patima iubirii de bani, cade din lumină întunecatul. Că în ce chip ar fi putut vedea cel ce a vândut pe luminătorul în treizeci de arginţi ? Iar nouă a răsărit Cel ce a pătimit pentru lume. Către Carele să strigăm : Cel ce ai pătimit şi nu Te-ai îndurat de oameni, slavă Ţie.
 
   Astăzi Iuda se leapădă de cinstea lui Dumnezeu şi se înstrăinează de dar; fiind ucenic, se face vânzător; în primire prietenească ascunde vicleşug şi nebuneşte socoteşte că este mai bine a sluji, iubirii de argint, decât dragostei Stăpânului, făcându-se povaţă adunării celei fărădelege. Iar noi având mântuire pe Hristos, să-L slăvim.
 
   Să avem iubire de fraţi ca nişte fraţi întru Hristos, iar nu nemilostivire către cei de aproape ai noştri, Ca să nu ne osândim ca sluga cea nemilostivă pentru bani şi ca Iuda căindu-ne fără de niciun folos.
 
 
   Preaslăvite s-au grăit de tine pretutindenea, Născătoare de Dumnezeu, Marie; că ai născut după trup pe Făcătorul tuturor, prealăudată, care nu ştii de nuntă.
 
 
   Ucenicul a tocmit prețul învăţătorului şi a vândut pe Domnul în treizeci de arginţi cu sărutare vicleană, dându-L pe El celor fărădelege, spre moarte.
 
   Astăzi Făcătorul cerului şi al pământului a zis ucenicilor Săi : S-a apropiat ceasul şi a sosit Iuda, cel ce Mă vinde; nimenea să nu se lepede de Mine, văzându-Mă pe Cruce în mijlocul a doi tâlhari. Că pătimesc ca un om şi mântuiesc ca un iubitor de oameni, pe cei ce cred întru Mine.
 
 
   Ceea ce ai zămislit negrăit în veacul cel mai de pe urmă şi ai născut pe Ziditorul tău, pe Acela roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Astăzi priveghează Iuda să vândă pe Domnul, pe Mântuitorul lumii Cel mai-nainte de veci, pe Cel ce a săturat mulţime de oameni din cinci pâini. Astăzi cel fărădelege se leapădă de învăţătorul; şi fiind ucenic a dat pe Stăpânul, a vândut cu bani pe Cel ce a săturat cu mană pe om.
 
   Astăzi au pironit pe Cruce iudeii pe Domnul Carele a tăiat marea cu toiagul şi i-a povăţuit în pustie. Astăzi a împuns cu suliţa coasta Celui ce a rănit Egiptul cu bătăi pentru dânşii şi au adăpat cu fiere pe Cel ce le-a plouat mană de mâncare.
 
   Doamne, venind spre patima cea de voie, zis-ai ucenicilor Tăi : De n-aţi putut priveghea un ceas împreună cu Mine, cum v-aţi făgăduit că veţi muri pentru Mine ? Vedeţi măcar pe Iuda cum nu doarme, ci se nevoieşte să mă dea celor fărădelege. Sculaţi de vă rugaţi ! Să nu se lepede cineva de Mine, văzându-Mă pe Cruce. Îndelung-răbdătorule, slavă Ţie.
 
 
   Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Cel neîncăput în ceruri; Bucură-te, fecioară, propovăduirea proorocilor, din care ne-a strălucit nouă Emanuil ! Bucură-te, Maica lui Hristos Dumnezeu !
 
 
   Ce pricină te-a făcut, Iudo, vânzător, Mântuitorului ? Au doară te-a despărţit din ceata Apostolilor ? Au doară te-a lipsit de darul tămăduirilor ? Au doară cinând împreună cu ceilalţi, pe tine te-a gonit de la masă ? Au doară picioarele celorlalţi le-a spălat, iar ale tale nu le-a băgat în seamă ? O ! De cât bine te-ai făcut uitător ! Iată, năravul tău cel nemulţumitor se vădeşte, iar îndelung răbdarea cea neasemănată şi mare mila Lui, se propovăduiește.
 
 
   Doamne, răbdând toate, aşa ai zis celor fărădelege ce Te-au prins : De aţi şi rănit pe păstorul şi aţi risipit cele douăsprezece oi, pe ucenicii Mei, dar aş fi putut să aduc înainte mai mult decât douăsprezece legiuni de îngeri. Ci rabd îndelung, ca să plinească cele ce am arătat vouă prin proorocii Mei, cele nearătate şi ascunse. Doamne, slavă Ţie.
 
   De trei ori tăgăduindu-Te Petru, îndată a cunoscut ceea ce s-a zis lui; şi Ţi-a adus Ţie lacrimi de pocăinţă. Doamne, fii mie milostiv şi mă mântuieşte !
 
 
   Ca pe ceea ce este uşă de mântuire şi grădină veselitoare şi nor ai luminii celei veşnice, să lăudăm toţi pe sfânta Fecioară, zicând ei : Bucură-te !
 
 
   Spuneţi călcători de lege, ce aţi auzit de la Mântuitorul nostru ? Au n-a dat El legea şi învăţăturile proorocilor ? Dară cum aţi gândit să daţi lui Pilat pe Dumnezeu, Cuvântul Cel din Dumnezeu şi Izbăvitorul sufletelor noastre ?
 
   Să se răstignească ! strigau cei ce se îndestulau pururea cu darurile Tale şi cereau pe făcătorul de rele în locul Făcătorului de bine, ucigaşii drepţilor. Iar Tu tăceai, Hristoase, suferind obrăznicia lor, vrând să pătimeşti şi să ne mântuieşti pe noi, ca un iubitor de oameni.
 
 
   Că nu avem îndrăzneală pentru multe păcatele noastre, tu, pe Cel ce S-a născut din tine, roagă-L, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că mult poate rugăciunea maicii, spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor, Preacurată; că milostiv este şi poate să mântuiască, Cela ce a primit a pătimi pentru noi.
 
 
   Pus-au treizeci de arginţi preţul Celui preţuit, pe Carele L-au preţuit fiii lui Israil; privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită, că duhul este deştept, iar trupul neputincios; pentru aceasta, privegheaţi.
 
   Datu-mi-au spre mâncarea mea fiere şi întru setea mea m-au adăpat cu oţet; iar Tu, Doamne, scoală-mă şi le voi răsplăti lor.
 
 
   Noi, cei din neamuri, te lăudăm pe tine Preacurată Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce prin tine a mântuit pe oameni din blestem.
 
 
   O, cum Iuda cel ce era oarecând ucenic, a gândit vânzare asupra Ta ! A cinat împreună cu vicleşug, vicleanul şi nedreptul şi mergând a zis preoţilor : Ce-mi veţi da mie şi eu voi da vouă pe acela, carele a stricat legea şi a spurcat Sâmbăta. Îndelung-răbdătorule Doamne, slavă Ţie.
 
 
 
 
   Cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, stătut-a gol la judecată şi a primit palme peste obraz din mâinile care le-a zidit. Şi poporul cel călcător de lege a răstignit pe Domnul slavei pe Cruce. Atuncea s-a rupt catapeteasma Bisericii; soarele s-a întunecat, nesuferind să vadă batjocorit pe Dumnezeu, de Carele se cutremură toate. Aceluia să ne închinăm.
 
   Ucenicul s-a lepădat, iar tâlharul a strigat : Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta !
 
 
   Împacă lumea, Doamne, Cel ce bine ai voit a lua trup din Fecioară pentru robi; ca să Te lăudăm cu un glas, Iubitorule de oameni.
 
 
   Pentru binele care ai făcut, Hristoase, neamului evreiesc, Te-au osândit să Te răstignească, adăpându-Te cu oţet şi fiere. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, că n-au cunoscut milostivirea Ta.
 
   N-au fost îndestulate, Hristoase, neamurile evreieşti cu vânzarea, ci încă clăteau cu capetele aducându-Ţi batjocură şi hulă. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, că au gândit asupra Ta deşertăciune.
 
   Nici pământul carele s-a cutremurat, nici pietrele care s-au despicat n-au plecat pe iudei; nici catapeteasma Templului, nici învierea morţilor. Ci le dă lor, Doamne, după faptele lor, că au gândit asupra Ta deşertăciune.
 
 
   Ştim că S-a întrupat din tine Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce una eşti curată, una binecuvântată; pentru aceasta lăudându-te neîncetat, pe tine te slăvim.
 
 
   Acestea zice Domnul către iudei : Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Sau cu ce v-am supărat ? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul meu, ce am făcut vouă ? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit ? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; în loc ca să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. De acum nu voi mai răbda, chema-voi neamurile Mele şi acelea Mă vor preaslăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi Eu le voi dărui viață veşnică.
 
   Astăzi catapeteasma Templului se rupe, spre mustrarea călcătorilor de lege, şi soarele îşi ascunde razele sale, văzând pe Stăpânul răstignindu-Se.
 
   Legiuitorii lui Israil, iudei şi farisei, ceata Apostolilor strigă către voi : Iată Templul pe care l-aţi stricat voi; iată mielul pe Carele L-aţi răstignit şi L-aţi dat mormântului. Dară S-a sculat cu puterea Sa. Nu vă înşelaţi, iudei, că El este Cel ce v-a mântuit prin mare şi v-a hrănit în pustie. Acesta este viaţa, lumina şi pacea lumii.
 
 
   Bucură-te, uşa împăratului slavei, prin care a trecut însuşi Cel Prea Înalt şi o a lăsat iarăşi pecetluită, spre mântuirea sufletelor noastre !
 
 
   Când ai stătut înaintea Caiafei, Dumnezeule, şi Te-ai dat lui Pilat judecătorul, puterile cereşti s-au clintit de frică; şi când Te-ai înălţat pe lemn în mijlocul a doi tâlhari, ai fost socotit cu cei fărădelege, Cela ce eşti fără de păcate, ca să mântuieşti pe om, îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
 
    Evanghelia a 5-a, de la Matei : În vremea aceea, Iuda vânzătorul, văzând..., Sfârşitul : ...l-au pus să ducă Crucea lui Iisus.
 
 
   Adunarea iudeilor Te-au cerut la Pilat să Te răstignească, Doamne. Şi neaflând vină întru Tine, a slobozit pe vinovatul Baraba; iar pe Tine Cel drept Te-a judecat spre pierdere, agonisindu-şi păcatul uciderii. Ci dă-le lor, Doamne, răsplătirea lor, că au cugetat asupra Ta deşerte.
 
   De Carele toate se înfricoşează şi se cutremură şi pe Carele toată limba îl laudă, pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu, preoţii L-au lovit cu palme peste obraz şi I-au dat fiere. Şi toate a primit a le pătimi, vrând să ne mântuiască pe noi de fărădelegile noastre, cu sângele Său, ca un iubitor de oameni.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut prin cuvânt, mai presus de cuvânt, pe Făcătorul tău, pe Acela roagă-L, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Doamne, Cela ce ai primit întru însoţire pe tâlharul cel ce şi-a spurcat mâinile în sânge, numără-ne şi pe noi împreună cu dânsul, ca un bun şi de oameni iubitor.
 
   Puţin glas a slobozit tâlharul pe Cruce şi mare credinţă a aflat. Întru o clipeală s-a mântuit şi întâi el deschizând uşile raiului, a intrat. Cel ce ai primit pocăinţa aceluia, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Bucură-te, ceea ce ai primit prin înger bucuria lumii ! Bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul tău şi Domnul ! Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit a fi Maică lui Hristos Dumnezeu !
 
 
 
   Astăzi S-a spânzurat pe lemn, Cel ce a spânzurat pământul pe ape.  (de trei ori)  Cu cunună de spini S-a încununat împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă S-a îmbrăcat, Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat, Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane S-a pironit mirele Bisericii. Cu suliţa S-a împuns Fiul Fecioarei ! Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase. Arată-ne nouă şi slăvită învierea Ta.  (de trei ori) 
 
   Să nu prăznuim ca iudeii, că Paștile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit. Ci, să ne curăţim pe noi înşine de toată întinăciunea şi curat să ne rugăm Lui. Scoală-Te, Doamne, mântuieşte-ne pe noi, ca un iubitor de oameni.
 
   Crucea Ta, Doamne, este viață şi înviere poporului Tău; şi spre dânsa nădăjduindu-ne, Te lăudăm pe Tine, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Văzându-Te, Hristoase, răstignit ceea ce Te-a născut a strigat : Ce taină străină este aceasta ce văd, Fiul meu ? Cum mori pironindu-Te cu trupul pe lemn, dătătorule de viață ?
 
 
 
   Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău, pe Cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
 
    Slavă..., Şi acum..., tot aceasta. Evanghelia a şasea, de la Marcu. În vremea aceea, ostaşii au dus pe Iisus..., Sfârşitul : ...ca să vedem şi să credem în El.
 
 
    Întru Împărăţia Ta pomeneşte-ne pe noi, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
    Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia Cerurilor.
    Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
    Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
    Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoșează de dreptate, că aceia se vor sătura.
 
   Prin lemn s-a izgonit Adam din rai, iar prin lemnul Crucii tâlharul în rai s-a sălăşluit. Că acela gustând, a călcat porunca Făcătorului; iar acesta, împreună răstignindu-se, a mărturisit Dumnezeu pe cel ce se tăinuia. Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
 
   Pe Făcătorul legii L-au cumpărat cei fărădelege de la ucenic şi, ca pe un călcător de lege, L-au pus de faţă înaintea judecăţii lui Pilat, strigând : Răstigneşte-l ! pe Cel ce le-a dat lor mană în pustie. Iar noi urmând tâlharului celui drept, să strigăm cu credinţă : Pomeneşte-ne pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
 
   Adunarea ucigătorilor de Dumnezeu, neamul iudeilor cei fărădelege, nebuneşte striga către Pilat : Răstigneşte pe Hristos, cel nevinovat ! Şi mai vârtos cereau ei pe Baraba. Iar noi strigăm cu glasul tâlharului celui cu minte bună : Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
 
   Coasta Ta cea purtătoare de viață, revărsându-se ca un izvor din Eden, adapă, Hristoase, Biserica Ta, ca pe un rai cuvântător; de unde împărţindu-se ca nişte case de ape, în patru Evanghelii, adapă lumea, veselind făptura şi învăţând neamurile să se închine cu credinţă împărăţiei Tale.
 
 
   Răstignitu-Te-ai pentru mine, ca să-mi fântâneşti mie iertare; împunsu-Te-ai în coastă, ca să-mi izvorăşti pâraie de viață; cu piroane Te-ai pironit, ca, crezând eu prin adâncul patimilor Tale înălţimii puterii Tale, să-Ţi strig : Dălătorule de viață, Hristoase, slavă Crucii Tale, Mântuitorule, şi patimii Tale.
 
 
   Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clintit de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns şi catapeteasma Templului s-a rupt; munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat şi tâlharul cel credincios strigă cu noi, Mântuitorule : Pomeneşte-ne întru împărăţia Ta.
 
 
   Zapisul nostru l-ai spart, Doamne, şi socotindu-Te între cei morţi, ai legat pe tiranul cel de acolo, scăpând pe toţi din legăturile morţii, cu învierea Ta; prin care ne-am luminat, Doamne, Iubitorule de oameni şi strigăm Ţie : Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
 
   Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, toţi credincioşii cu un gând după vrednicie a slăvi să ne rugăm; unimea Dumnezeirii ce este în trei ipostasuri, care rămâne neamestecată, singură prin sine, nedespărţită şi neapropiată, prin care ne mântuim de focul muncilor.
 
 
   Pe Maica Ta, Hristoase, care Te-a născut fără sămânţă, după trup, şi a rămas adevărat Fecioară nestricată şi după naştere; pe aceasta aducem Ţie spre rugăciune, Stăpâne Multmilostive, ca să se dăruiască iertare de greşale, celor ce strigă pururea : Pomeneşte-ne şi pe noi, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
 
    Evanghelia a 7-a, de la Matei : În vremea aceea ajungând ostaşii..., Sfârşitul : ...Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta.      Şi se face citire. Apoi Psalmul 50 şi după acesta, Evanghelia a 8-a, de la Luca : În vremea aceea, duceau împreună cu Iisus doi făcători de rele..., Sfârşitul : ...din Galileea, stând departe, priveau acestea.
 
 
 
 
 
   La Tine mânec, Cela ce pentru milostivire Te-ai micşorat pe Tine, Cel neschimbat, pentru cel căzut, şi până la patimă Te-ai plecat, Cela ce eşti fără de patimă, Cuvinte al lui Dumnezeu; pace dă-mi mie, Iubitorule de oameni.
 
   Dacă şi-au spălat picioarele, şi mai-nainte s-au curăţit Cu împărtăşirea dumnezeieştii Tale Taine, Hristoase, slugile Tale s-au suit acum împreună cu Tine, din Sion, la muntele cel mare al Măslinilor, lăudându-Te pe Tine, Iubitorule de oameni.
 
   Zis-ai : Vedeţi prietenilor, nu vă turburaţi; acum s-a apropiat ceasul ca să fiu prins şi să fiu dat morţii de mâinile celor fărădelege; şi toţi vă veţi risipi, lăsându-Mă pe Mine. Însă vă voi aduna iarăşi, că să mă vestiţi pe Mine iubitor de oameni.
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm, că pe Acela L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : De şi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
 
   Văzând mieluşeaua, Maria, pe Mieluşelul său trăgându-se la junghiere, mergea după Dânsul zdrobită, împreună şi cu alte femei, strigând aşa : Unde mergi, Fiule ? Pentru ce faci această călătorie grabnică ? Au doară este iarăşi altă nuntă în Cana şi acolo Te grăbeşti acum, ca să le mai faci lor vin din apă ? Oare merge-voi cu Tine, Fiule, sau voi aştepta mai bine ? Dă-mi cuvânt, Cuvinte; nu mă trece tăcând, Cel ce m-ai păzit curată; Că Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
 
 
    În sfânta şi marea Vineri, prăznuim sfintele şi mântuitoarele şi Înfricoşatele patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos : scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocorile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi înainte de toate Crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Mai facem încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe Cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.
 
Stihuri la răstignire :
Deşi mort pe Cruce,
Eşti viu Dumnezeu,
Căci tu eşti, Cuvinte,
Fiu lui Dumnezeu !
 
Stihuri la tâlharul cel recunoscător :
Când tâlharul a strigat :
Doamne, pomeneşte-mă !
Atunci raiul încuiat
Uşile şi-a descuiat.
 
   După ce Domnul a fost vândut de prietenul şi ucenicul Lui cu treizeci de arginţi, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat şi L-a lovit peste faţă; şi pe când îşi bătea joc şi râdea de El a auzit spunându-I-se : Profeţeşte-ne, cine Te-a lovit ! Acolo au venit şi doi martori mincinoşi care au mărturisit că Hristos a spus : Stricaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica ! şi că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul şi-a rupt hainele neputând suferi aşa numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, şi ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ca să poată mânca Paştele. Pilat a ieşit afară şi i-a întrebat : Care este vina lui ? Şi pentru că n-a găsit nicio vină în El, îl trimite la Caiafa; iar acesta îl trimite din nou la Pilat, căci şi Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus : Luaţi-l voi şi răstigniţi-l şi după legea voastră judecaţi-l. Ei au spus iarăşi : Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni. Prin aceste cuvinte au aţâţat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Hristos dacă este împăratul Iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veşnic : Împărăţia Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta ! Pilat, voind să-L libereze, le-a spus mai întâi că nu găseşte nicio vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închişi. Iudeilor însă le-a fost mai drag Baraba decât Iisus. În sfârşit Pilat L-a dat Iudeilor, după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldaţi, îmbrăcat cu hlamidă roşie, încununat cu cunună de spini şi în mâini i-au pus trestie. Era batjocorit de soldaţi şi-I spuneau : Bucură-te împăratul iudeilor ! După ce L-au batjocorit aşa, Pilat a spus din nou : Nu găsesc în el nicio vină de moarte. Ei însă au spus : Noi îl osândim pentru că s-a numit pe el Fiul lui Dumnezeu. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulţimea a strigat lui Pilat : Răstigneşte-l, răstigneşte-l ! Ei voiau să-L dea unei morţi necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat îşi bate joc oarecum de ei zicându-le : Pe împăratul vostru să-l răstignesc ? Ei au răspuns : N-avem alt împărat decât pe Cezar ! Evreii, pentru că n-au reuşit nimic cu hulele lor, aduc în discuţie pe Cezar ca cel puţin aşa să-şi sature furia lor. Într-adevăr au spus : Tot cel care se face pe sine împărat se împotriveşte Cezarului. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoşată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună : Să nu faci nimic dreptului acestuia ! Ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopţii. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat : Sângele lui peste noi şi peste copiii noştri ! Dar dacă-l slobozeşti pe el nu eşti prieten Cezarului. Aşadar Pilat L-a legat, deşi ştia bine că-i nevinovat, L-a osândit la moarte pe Cruce, şi le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat şi ducându-se a luat o frânghie şi s-a spânzurat; în urmă s-a umflat mult şi a crăpat. Ostaşii L-au bătut peste faţă cu trestia şi I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Ciririneanul să-I ducă Crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea în locul Căpățânii şi acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie şi el socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldaţii au împărţit hainele Lui, iar pentru cămaşa sa, care era făcută dintr-o bucată şi nu avea nicio cusătură, au aruncat sorţi, săvârşind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce îşi băteau joc de El, zicând; O, cel ce strici Templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-te pe tine ! Şi iarăşi; Pe alţii a mântuit, dar pe sine nu poate să se mântuiască. Şi iarăşi : Dacă eşti împăratul lui Israil, coboară-te acum de pe Cruce şi vom crede în tine ! Iudeii dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nicio îndoială, căci într-adevăr Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israil, ci şi al întregii lumi. Ce însemna oare întunecarea soarelui în ceasul al treilea şi în miezul zilei ? Ce însemna cutremurarea pământului ? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoşarea inimii iudeilor ? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credinţa în învierea obştească şi puterea Celui ce a pătimit ? Ce însemna sfâşierea în două a catapetesmei templului, ca şi cum şi ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea şi pătimeşte acum ? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute ? Aşadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al şaselea până în ceasul al noulea s-a făcut întuneric. Longhin sutaşul, când a văzut aceste lucruri minunate şi mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare : Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta ! Unul dintre tâlhari îl insulta pe Iisus; celălalt însă, îl ţinea de rău cu asprime şi a mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Mântuitorul i-a răsplătit credinţa lui şi i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârşit, după ce a fost insultat din-destul, Pilat a scris pe Cruce şi cuvintele : Împăratul iudeilor. Deşi iudeii s-au împotrivit să scrie aşa, zicând că el s-a numit împărat al iudeilor, totuşi Pilat a spus împotriva lor din nou : Ce-am scris, am scris ! Apoi Mântuitorul a strigat : Mi-e sete ! Ei au amestecat isop cu fiere şi l-au dat să-l bea. Şi spunând : Săvârşitu-s-a, înclinând capul şi-a dat Duhul. Toţi s-au îndepărtat de acolo. Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui şi sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copii. Mai era încă şi Ioan, iubitul lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pliat (pentru că era marea zi a Paştelui şi era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Şi au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus şi L-au văzut că şi murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostaşi, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins suliţa şi L-a împuns pe Hristos în coasta dreaptă şi îndată a ieşit sânge şi apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicaţie; sânge din pricina împărtăşirii cu dumnezeieştile sfințenii, iar apă din pricina botezului. Aceasta a văzut-o Ioan şi a mărturisit-o şi adevărată este mărturisirea lui. El a fost de față la toate şi le-a văzut şi ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi minţit, n-ar fi scris şi cele care par că sunt spre necinstirea învăţătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viaţă într-un vas Preasfântul şi dumnezeiescul sânge. După ce s-au săvârşit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateia, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca şi ceilalţi, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoştea, şi i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-l ia. Iar el, pogorându-l de pe Cruce, l-a dat jos cu multă evlavie. Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă şi aloe. L-a înfăşurat în giulgiuri, după cum obişnuiau să facă Iudeii şi l-a îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut asta ca nu cumva să sa spună că altul a înviat, atunci când a înviat Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe şi smirnă; aceste mirodenii aveau însuşirea de a lipi; şi s-a întrebuinţat amestecul de smirnă şi aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile şi mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putinţă furtul, odată ce smirna şi aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca şi cum s-ar fi născut odată cu el ? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri. De asta purtătorii de Dumnezeu părinţi au rânduit ca Vineri să facem pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă şi cu umilinţă. Trebuie să se ştie că Domnul a fost răstignit în ziua a şasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a şasea. A fost răstignit în ceasul al şaselea din zi. Pentru că în acest ceas, după cum se spune, şi Adam şi-a întins mâinile şi s-a atins de pomul oprit şi a murit. Pentru asta trebuia să fie creat din nou omul în acelaşi ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că şi Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea şi purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului. Hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârşita nemişcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Suliţa arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roşii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Hristos. Capul tuturora, se afla căpăţâna lui Adam. Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numeşte Locul Căpăţânii este aceasta : Pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ şi colinda de colo colo despuiată de carne şi stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon din respect pentru strămoşi împreună cu toată oastea a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a şi fost numit de atunci locul acela pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun pe temeiul predaniei, că şi Adam a fost îngropat acolo de un înger. Aşadar acolo unde era stârvul, acolo s-a aşezat vulturul Hristos, veşnicul împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn.
 
   Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.
 
 
 
   Chipul răutăţii celei potrivnice lui Dumnezeu, dumnezeieștii tineri l-au defăimat; Iar asupra lui Hristos întărâtându-se adunarea celor fărădelege, sfătuieşte cele deşarte şi gândeşte să ucidă pe Cela ce ţine viaţa în mână. Pe Carele toată făptura bine-L-cuvintează, slăvindu-L în veci.
 
   Zis-ai, Hristoase, ucenicilor : Scuturaţi acum somnul de la lumina ochilor şi la rugăciune privegheaţi, ca să nu pieriţi întru ispită; şi mai vârtos tu, Simone, că celui mai tare este ispita mai mare; înţelege-Mă, Petre, pe Mine, pe Carele toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
 
   Cuvânt spurcat niciodată nu voi scoate din buzele mele, Stăpâne, zis-a Petru. Cu Tine voi muri ca un mulţumitor, de s-ar şi lepăda de Tine toţi. Că nu trupul şi sângele, ci Tatăl Tău Te-a descoperit mie. Pe Carele toată făptura bine Te cuvintează, slăvindu-Te în veci.
 
   Adâncul înţelepciunii celei dumnezeieşti şi al ştiinţei, cu totul l-ai cercat şi noianul judecăţilor Mele nu l-ai ajuns, omule, Domnul a zis. Deci, fiind trup, nu te lăuda, că de trei ori te vei lepăda de Mine. Pe Carele toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
 
   Te lepezi Simone Petre, de ceea ce vrei să faci curând, precum s-a zis. Ci fără zăbavă venind la tine o slujnică te va spăimânta, a zis Domnul. Dară plângând cu amar, Mă vei afla milostiv pe Mine, pe Carele toată făptura Mă binecuvintează, slăvindu-Mă în veci.
 
 
 
 
   Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim.
 
   Oastea cea pierzătoare a celor ce urau pe Dumnezeu, adunarea celor plini de răutăţi, a ucigaşilor de Dumnezeu, a venit la Tine, Hristoase, şi Te-au tras ca pe un nedrept, pe Tine, Ziditorul tuturor, pe Carele slăvim.
 
   Neînţelegând păgânii legea şi citind în zadar glasurile proorocilor, ca pe o oaie Te-au tras pe Tine, Stăpânul tuturor, să Te junghie fără dreptate pe Tine, pe Carele Te slăvim.
 
   Preoţii şi cărturarii împreună fiind răniţi de răutatea cea pizmătăreaţă, dat-au păgânilor ca un dar viaţa să o ucidă; adică pe Cel ce este din fire dătător de viață, pe Carele slăvim.
 
   Înconjuratu-Te-au ca nişte câini mulţi şi Te-au lovit, împărate, cu palme peste obraz şi Te-au întrebat, mărturisind minciuni asupra Ta; ci toate răbdând, pe toţi i-ai mântuit.
 
 
 
   Într-o zi ai învrednicit, Doamne, pe tâlharul în rai; şi pe mine luminează-mă cu lemnul Crucii şi mă mântuieşte.
 
    Apoi. Evanghelia a noua, de la Ioan : În vremea aceea, lângă Crucea lui Iisus..., Sfârşitul : ...vedea-vor pe Acela, pe care L-au împuns. Şi îndată : Toată suflarea să laude pe Domnul..., Pe glasul al 3-lea.
 
 
   Două lucruri şi rele a făcut fiul meu cel întâi născut, Israil : Pe Mine, izvorul apei vieţii M-a părăsit, şi şi-a săpat luişi puţ sfărâmat. Pe Mine M-a răstignit pe lemn, iar pe Baraba l-a cerut şi l-a slobozit. Spăimânta-tu-s-a cerul de aceasta şi soarele şi-a ascuns razele; iar tu, Israile, nu te-ai ruşinat, ci morţii M-ai dat. Iartă-le lor, Părinte Sfinte, că nu ştiu ce au făcut.   (de două ori)  
 
   Fiecare parte a Sfântului Tău trup a răbdat ocară pentru noi : capul, spini; faţa, scuipări; fălcile, loviri cu palme; gura, gustarea oţetului celui amestecat cu fiere; urechile, hulele cele păgâneşti; spatele, biciuri şi mâna, trestie; întinsorile a tot trupul pe Cruce; încheieturile, cuie şi coasta, suliţă. Cela ce ai pătimit pentru noi şi ne-ai mântuit pe noi din patimi; Carele Te-ai smerit pentru noi, prin iubirea Ta de oameni, şi ne-ai înălţat, Atotputernice Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi.
 
   Răstignindu-Te Tu, Hristoase, toată făptura văzând s-a cutremurat; temeliile pământului s-au clintit de frica puterii Tale. Că înălţându-Te astăzi, a pierit neamul iudeu. Catapeteasma Templului s-a rupt în două şi morţii din mormânturi au înviat; sutaşul văzând minunea, s-a înfricoşat; iar Maica Ta, stând lângă Tine, a strigat, plângând ca o Maică şi zicând : Cum nu voi plânge şi nu mă voi bate în piept, văzându-Te pe Tine spânzurat pe lemn, gol ca un vinovat ? Cela ce Te-ai răstignit şi Te-ai îngropat şi ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Dezbrăcatu-M-au pe Mine de hainele Mele şi M-au îmbrăcat cu haină roşie; pus-au pe capul Meu cunună de spini şi Mi-au dat trestie în mâna cea dreaptă, ca să-i sfărâm pe ei ca vasele olarului.
 
 
   Spatele Mele le-am dat spre bătăi şi faţa Mea nu o am întors despre scuipări. Înaintea judecăţii lui Pilat am stătut şi răstignire am răbdat, pentru mântuirea lumii.
 
    Apoi : Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu... Şi îndată, Ectenia : Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă Domnului... Ecfonisul : Că Dumnezeul milelor... Şi îndată, Evanghelia a unsprezecea, de la Ioan : În vremea aceea, Iosif din Arimateea..., Sfârşitul : ...pentru că mormântul acesta era aproape.
 
 
   Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate; Cela ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne slavă Ţie.
 
    Stih : Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.
 
 
   Poporul cel păgânesc şi fărădelege, pentru ce a cugetat cele deşarte ? Pentru ce a judecat spre moarte pe Cela ce este viaţa tuturor ? Minune mare ! Făcătorul lumii S-a dat în mâinile celor fărădelege şi S-a înălţat pe lemn, Iubitorul de oameni, ca să slobozească din iad pe cei legaţi care strigă : Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
    Stih : Dat-au spre mâncarea Mea fiere şi spre setea Mea M-au adăpat cu oţet.
 
   Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, Fecioara cea fără prihană, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se cu milă, ca o Maică, s-a rănit la inimă cu amar şi suspinând cu durere dintru adâncul sufletului sgâriindu-şi obrazul şi părul smulgându-şi încă şi în piept bătându-se, a strigat cu jale : Amar mie, dumnezeiescule Fiu ! Vai mie, lumina lumii ! Cum ai apus de la ochii mei, mielul lui Dumnezeu ? Pentru care cetele celor fără de trupuri s-au cuprins de spaimă, zicând : Cela ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie.
 
    Stih : Iar Dumnezeu, împăratul nostru, mai-nainte de veci a făcut mântuire în mijlocul pământului.
 
   Pe lemn răstignit văzându-Te, Hristoase, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul tuturor, ceea ce Te-a născut fără sămânţă, a strigat cu amar : Fiul meu, unde a apus frumuseţea chipului Tău ? Nu sufer a Te vedea fără dreptate răstignit. Însă grăbeşte de Te scoală, ca să văd şi eu învierea Ta din morţi, cea de a treia zi.
 
 
   Doamne, suindu-Te pe Cruce, a căzut frică şi cutremur asupra făpturii; de vreme ce şi pământul l-ai oprit să nu înghită pe cei ce Te-au răstignit şi iadului ai poruncit să sloboadă din sine pe cei legaţi. Judecătorule al celor vii şi al celor morţi, Cela ce spre înoirea oamenilor ai venit să dai viață iar nu moarte, Iubitorule de oameni, slavă Ţie.
 
 
   Acum se întinge condeiul răspunsului de judecată de la judecătorii cei nedrepţi, Iisus Se judecă şi Se osândeşte spre răstignire şi împreună pătimeşte făptura, văzând pe Domnul pe Cruce, Cela ce pătimeşti după firea trupului pentru mine, bunule Doamne, slavă Ţie.
 
    Apoi Evanghelia a douăsprezecea, de la Matei : Iară a doua zi, care vine după Vineri..., Sfârşitul : ...şi au pecetluit piatra.     Apoi : Bine este a ne mărturisi Domnului... Sfinte Dumnezeule..., După, Tatăl nostru...,
 
 
   Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te nemurire al izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie.
 
 
 
    La două ceasuri din zi trage clopotul şi se îmbracă preotul şi binecuvântând, începem; Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Că a Ta este Împărăţia.. Apoi, Doamne miluieşte !  (de 12 ori)  Slavă..., Şi acum....
 
 
 
   Graiurile mele ascultă-le, Doamne ! înţelege strigarea mea ! Ia aminte la glasul rugăciunii mele, împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Ţine-mi îndrept rugăciunea mea ! Doamne, dimineaţa vei auzi glasul meu; dimineaţa voi sta înaintea Ta şi voi aştepta. Căci Tu eşti Dumnezeul, Care nu voieşte fărădelegea : lângă Tine nu se va adăposti vicleanul. Nici călcătorii de lege nu se vor sălăşlui în preajma ochilor Tăi, căci Tu urăşti pe toţi făcătorii de rele. Pierde-vei pe toţi cei ce spun minciună; pe omul ucigaş şi pe cel vânzător îl urăşte Domnul. Iar eu, după mare mila Ta, voi intra în casa Ta, şi în frica Ta mă voi închina în sfântă Biserica Ta. Povăţuieşte-mă, Doamne, la dreptatea Ta ! Netezeşte calea Ta înaintea mea, în necazul vrăjmaşilor mei ! Că nu este adevăr în gura lor, limbile lor sunt linguşitoare; inima lor e capcană şi gâtlejul lor mormânt deschis. Osândeşte-i, Dumnezeule, şi răstoarnă gândurile lor ! Pentru mulţimea răutăţilor leapădă-i, că s-au răzvrătit împotriva Ta ! Atunci se vor veseli toţi cei ce nădăjduiesc înTine, şi în veac se vor bucura; lăuda-se-vor cu Tine cei ce iubesc numele Tău şi Te vei sălăşlui întru dânşii. Că Tu binecuvintezi pe cel drept, Doamne, şi în loc de coif îl încununezi cu bunăvoinţa Ta.
 
 
   Pentru ce se întărâtă popoarele şi neamurile cugetă deşertăciuni ? Pentru ce se adună împăraţii pământului şi căpeteniile se sfătuiesc împreună asupra Domnului şi asupra Unsului lui, zicând : Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de pe noi jugul lor ? Cel ce locuieşte în ceruri însă râde de dânşii şi Domnul îşi bate joc de ei. Odată însă le va grăi cu iuţime şi cu mânia Sa îi va tulbura. Iar eu sunt pus de Dânsul împărat peste Sion, muntele cel sfânt al Lui. Vesti-voi hotărârea Domnului, căci a zis către mine : Fiul Meu eşti tu; eu astăzi te-am născut. Cere de la mine şi-ţi voi da neamurile de moştenire şi marginile pământului în stăpânirea ta. Cu toiag de fier le vei paşte; ca pe nişte vase de lut le vei sdrobi. Înţelepţiţi-vă dar, împăraţilor ! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului ! Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi înaintea Lui cu smerenie ! Luaţi învăţătură, ca nu cumva să se mânie Domnul şi să rătăciţi de la calea cea dreaptă; căci curând se va aprinde mânia Lui : Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc într-însul !
 
 
   Dumnezeul meu, Dumnezeul meu ! Pentru ce m-ai părăsit, pentru ce te-ai depărtat fără să-mi asculţi graiurile şi fără să-mi ajuţi ? Dumnezeul meu, ziua am strigat şi nu m-ai auzit; strigat-am şi noaptea şi nu m-am liniştit ! Dar Tu sfânt eşti şi locuieşti în lauda lui Israil. În tine au nădăjduit părinţii noştri, nădăjduit-au şi i-ai izbăvit; către Tine au strigat, şi s-au mântuit; nădăjduit-au în Tine şi n-au fost ruşinaţi. Eu însă nu sunt om, ci vierme, ocara oamenilor şi batjocura poporului. Toţi câţi mă văd, mă batjocoresc, strâmbă din buze şi dau din cap, zicând : Acesta nădăjduia în Domnul, să-l izbăvească şi să-l mântuiască, de este plăcutul Lui ! Dar Tu m-ai scos din pântecele maicii mele; de la sânul maicii mele Tu mi-ai sădit nădejdea în inimă. De la naştere sunt pus sub paza Ta; Tu eşti Dumnezeul meu de la sânul maicii mele. De aceea nu Te depărta de mine, că necazul e aproape şi n-are cine să-mi ajute ! Tauri mulţi m-au împresurat, împresuratu-m-au graşii Vasanului. Deschisuşi-au asupra mea gura lor, ca leul ce umblă după pradă şi mugeşte. Şi eu m-am vărsat ca apa şi toate oasele mele mi s-au desfăcut inima mea s-a făcut ca ceara, şi se topesc în mine măruntaiele mele. Uscatu-mi-s-a vlaga ca un hârb de lut şi limba mi s-a lipit de cerul gurii; pogorâtu-m-ai în pulberea morţii. Căci m-au înconjurat câini mulţi; o haită de nelegiuiţi m-a împresurat; şi au străpuns mâinile şi picioarele mele. Toate oasele mi se puteau număra, iar ei se uitau şi făceau din mine privelişte. Împărţit-au hainele mele între ei şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi. Dar Tu, Doamne, nu Te depărta ! Tăria mea, vino în ajutorul meu; izbăveşte de sabie viaţa mea ! Scapă bietul meu suflet din ghiara câinilor ! Scoate-mă din gura leului şi din coarnele taurilor izbăveşte-mă ! Şi voi vesti numele Tău fraţi lor mei; în adunarea lor Te voi lăuda, zicând : Cei ce vă temeţi de Domnul, cântaţi laudele Lui; vestiţi slava Lui, toţi cei din neamul lui Iacov ! Temeţi-vă de Dânsul, toată seminţia lui Israil ! Căci n-a nesocotit, nici a trecut cu vederea ruga săracului; nu şi-a întors de la el faţa, ci l-a auzit când l-a chemat. Tu eşti lauda mea; în adunare mare Te voi lăuda; făgăduinţele mele voi împlini înaintea celor ce se tem de Tine. Mânca-vor săracii şi se vor sătura, şi vor lăuda pe Domnul cei ce-L caută; vii vor fi inimile lor în veacul veacului. Aduce-şi-vor aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pământului şi toate neamurile se vor închina înaintea Lui. Că a Domnului este împărăţia şi El domneşte peste popoare. Mânca-vor şi se vor închina toţi graşii pământului; cădea-vor înaintea Lui toţi cei se pogoară în pământ şi cei ce nu-şi pot ţine viaţa. Urmaşii mei vor sluji Lui în veac şi ai Domnului se vor chema; veni-vor şi vor vesti dreptatea Domnului, şi poporului ce se va naşte vor spune ce-a făcut Domnul.
 
 
 
   Răstignindu-Te Tu, Hristoase, a pierit tirania; călcatus-a puterea vrăjmaşului. Că nici înger, nici om, ci Tu însuţi, Doamne, ne-ai mântuit pe noi; slavă Ţie.
 
 
   Ce te vom chema, o, ceea ce eşti plină de dar ! Cer, că ai răsărit pe soarele dreptăţii; rai; că ai odrăslit floarea nestricăciunii; Fecioară; că ai rămas nestricată; Maică curată; că ai avut în sfintele tale braţe Fiu pe Dumnezeul tuturor. Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.
 
    Apoi cântăm trei tropare din cele 12, repetându-le. Şi zicem întâi fără de stih. Aşa facem şi la celelalte ceasuri, la troparul cel dintâi. La al doilea, zicem stihirile ce se arată. Iar la al treilea, zicem Slavă..., Şi acum....
 
 
   Astăzi catapeteasma Templului se rupe spre mustrarea celor fărădelege şi soarele razele sale îşi ascunde, văzând pe Stăpânul răstignindu-Se.
 
 
 
   Ca o oaie spre junghiere Te-ai adus, Hristoase împărate, şi ca un miel fără de răutate, Te-ai pironit pe Cruce de bărbaţii cei fărădelege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Înainte au stătut împăraţii pământului şi boierii s-au adunat într-una asupra Domnului şi asupra Unsului Lui.
 
 
 
 
   Doamne, răbdând toate, aşa ai zis celor fărădelege ce Te-au prins : De aţi şi rănit pe păstorul şi aţi risipit cele douăsprezece oi, pe ucenicii Mei, dar aş fi putut să aduc înainte mai mult decât douăsprezece legiuni de îngeri. Ci rabd îndelung, ca să se plinească cele ce am arătat vouă prin proorocii Mei, cele nearătate şi ascunse. Doamne, slavă Ţie !
 
 
 
 
   Atunci am luat toiagul meu milostivire şi l-am frânt, ca să stric legământul pe care l-am încheiat cu toate popoarele. El a fost stricat în acea zi, iar neguţătorii de oi care mă luaseră zălog, înţeleseră că acesta a fost cuvântul Domnului. Şi le-am zis : Dacă credeţi de cuviinţă, daţi-mi simbria, iar dacă nu, să nu mi-o plătiţi. Şi mi-au cântărit simbria mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către mine : Aruncă-i olarului preţul acela scump cu care tu ai fost preţuit de către ei. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat olarului în casa lui. Apoi am rupt şi toiagul cel de-al doilea, ,,Legământ”, ca să stric frăţia dintre Iuda şi Ierusalim. Şi dacă va fi întrebat : De unde ai rănile acestea la mâini ? El va răspunde : Am fost lovit în casa prietenilor mei ! Sabie, deşteaptă-te împotriva păstorului meu, împotriva tovarăşului meu, zice Domnul Savaot. Bate păstorul ca să se risipească oile, iar eu îmi voi întoarce mâna mea împotriva celor mai mici. În vremea aceea nu va fi căldură, ci frig şi ger. Va fi o zi deosebită pe care Domnul singur o ştie; nu va fi zi şi noapte, ci în vremea serii va fi lumină. Iar în ziua aceea va izvorî din Ierusalim apă vie; un braţ se va îndrepta către marea cea de la răsărit, iar celălalt braţ, către marea cea de la apus. Şi va fi la fel şi vara şi iarna. Şi va fi Domnul împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur, aşijderea şi numele lui. În ziua aceea va fi scris pe oale şi căldări : Sfânt lui Dumnezeu ! Şi vor fi căldările cele din casa Domnului ca şi cupele înaintea jertfelnicului. Şi orişice căldare din Ierusalim şi din Iuda va fi sfântă Domnului Savaot. Şi vor veni toți cei ce vor să jertfească şi le vor lua şi vor fierbe carne şi nu va mai fi niciun neguţător în ziua aceea în casa Domnului Savaot. 
 
 
 
   Fraţilor, eu nu voiesc să mă laud decât numai cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care, pentru mine, lumea e răstignită şi eu sunt răstignit în ce priveşte lumea. Pentru că în Hristos Iisus nimic nu preţuieşte, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur, ci numai făptura cea nouă. Pace şi milă să fie peste cei ce se poartă după regula aceasta şi peste Israilul lui Dumnezeu. Încolo nimenea să nu-mi facă supărare, că eu rănile Domnului nostru Iisus Hristos le port pe trupul meu. Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor ! Amin.
 
 
 
   Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească toată fărădelegea. Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale. Faţa Ta arătă-o peste robul Tău şi mă învaţă îndreptările Tale. Să se umple gura mea de lauda Ta, Doamne, ca să laud slava Ta, toată ziua mare cuviinţa Ta.
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm; că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : De şi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
 
   Cela ce în toată vremea şi în tot ceasul, în cer şi pe pământ, eşti închinat şi slăvit, Hristoase Dumnezeule, îndelung-răbdătorule, Multmilostive şi mult îndurate; Carele pe cei drepţi iubeşti şi pe cei păcătoşi miluieşti, Carele pe toţi chemi la mântuire pentru făgăduinţa bunătăţilor ce vor să fie. Însuţi, Doamne, primeşte rugăciunile noastre în ceasul acesta şi îndreptează viaţa noastră spre poruncile Tale. Sufletele noastre le sfinţeşte, trupurile curăţeşte, cugetele îndreptează, gândurile curăţeşte şi ne izbăveşte pe noi de tot necazul celor rele şi al durerii. Ocoleşte-ne pe noi cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind păziţi şi povăţuiţi, să ajungem la unirea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate. Că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.
 
 
   Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te slăvim. Întru numele Domnului binecuvintează Părinte.
 
 
   Hristoase, lumina cea adevărată, Carele luminezi şi sfinţeşti pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei Tale; ca într-însa să vedem lumina cea neapropiată. Şi îndreptează paşii noştri spre lucrarea poruncilor Tale. Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin.
 
 
 
   Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac strâmbătate şi dă război celor ce se războiesc cu mine ! Apucă sabia şi scutul, şi Te scoală în apărarea mea ! Tinde-Ţi sabia şi taie calea celor ce mă prigonesc ! Zi sufletului meu : Eu sunt mântuirea ta ! Ruşinaţi şi înfrânţi să fie cei ce urmăresc sufletul meu ! Cei ce-mi voiesc mie răul, ruşinaţi să fie şi puşi pe fugă ! Să fie ca pleava luată de vânt, şi îngerul Domnului să-i vâneze ! întunecată şi lunecoasă să fie calea lor, şi îngerul Domnului să-i urmărească ! Că fără pricină mi-au întins mie cursă şi groapă au săpat ca să mă piardă. Fără de veste să vină pieirea peste dânşii ! Laţul, ce mi-au întins, să-i prindă ! În acela să cadă şi să piară ! Bucura-se-va atunci sufletul meu de Domnul şi se va veseli de mântuirea Lui. Toate oasele mele vor zice : Doamne, cine este ca Tine, Cel ce izbăveşti pe cel slab din mâna celui mai tare decât el, şi pe cel sărac şi necăjit de cel ce-l jefuieşte ! Sculatu-s-au asupra mea mărturii nedrepte şi de cele ce nu ştiu mă învinuiesc. Îmi plătesc cu rău pentru bine; cu pribegie plătesc sufletului meu. Iar eu, când zăceau ei, cu sac m-am îmbrăcat; mi-am smerit sufletul cu post şi m-am rugat în inima mea. Ca unui prieten, ca unui frate, aşa le-am făcut eu bine. Ca şi cum aş fi jelit pe mama, aşa umblam cu capul plecat. Iar când m-am poticnit, ei s-au bucurat şi s-au adunat; adunatu-s-au să mă hulească; şi nu ştiu pentru ce mă clevetesc mereu. Cu păcătoşii şi cu trântorii scrâşnesc cu dinţii asupra mea. Până când, Doamne-i vei răbda ? Doamne, păzeşte sufletul meu de răutatea lor ! Păzeşte de lei viaţa mea ! Şi Te voi slăvi în adunare mare, în popor mult Te voi lăuda. Să nu izbutească asupra mea vrăjmaşii mei cei răi, cei ce mă urăsc pe nedrept să nu facă semne cu ochii. Căci ei nu grăiesc de pace, ci răutăţi plănuiesc în inima lor. Larg îşi deschid gura asupra mea şi zic : Bine, bine, lasă că vom vedea ! Vezi-i şi Tu, Doamne, şi nu-i răbda ! Doamne, nu Te depărta de mine ! Scoală, Doamne, în apărarea mea ! Ridică-Te, Dumnezeul meu, în sprijinul dreptăţii mele ! Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta ! Dumnezeul meu, să nu izbutească vrăjmaşii mei asupra mea, nici să zică în inima lor : Înghiţitu-l-am ! S-a făcut după dorinţa noastră ! De ruşine şi de ocară să fie acoperiţi toţi cei ce se bucură de necazul meu ! Toţi, cei ce se ridică împotriva mea, să se îmbrace cu ruşine şi cu ocară ! Iar cei ce-mi voiesc binele, să se bucure şi să se veselească şi necontenit să zică : Slavă lui Dumnezeu, Celui ce dăruieşte pace robului Său. Atunci limba mea va vesti dreptatea Ta şi toată ziua va cânta lauda Ta.
 
 
   Dumnezeul laudei mele, nu tăcea, că s-au deschis asupra mea buze necredincioase : buze viclene şi limbă mincinoasă îmi vorbesc ! Cuvinte de ură mă împroşcă din toate părţile şi fără pricină se războiesc asupra mea. În schimbul dragostei mele mă duşmănesc, iar eu mă rog pentru ei. Pentru bine îmi plătesc cu rău, şi pentru iubire cu ură. Pune peste el pe cel necredincios, şi diavolul să stea la dreapta lui ! De va intra la judecată, să iasă osândit, şi rugăciunea lui să se prefacă în păcat. Puţine să fie zilele lui şi dregătoria lui să o ia altul ! Copiii lui să ajungă orfani şi femeia lui văduvă. Să rătăcească copiii lui şi să cerşească; să ceară departe de casa lor dărâmată ! Datornicul să pună mâna pe toate ale lui şi străinii să jefuiască rodul muncii lui ! Nimănui să să nu-i fie jale de dânsul, nici milă de orfanii lui. Urmaşii lui meniţi să fie pieirii şi într-un neam să se stingă numele lor ! Să se pomenească la Domnul nedreptatea părinţilor lui şi păcatul mamei lui să nu se şteargă ! Să fie pururea înaintea Domnului şi să piară de pe pământ pomenirea lui. Pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă, ci a prigonit pe cel nevoiaş şi sărac, şi pe cel cu inima întristată, ca să-l omoare. A iubit blestemul : să cadă dar asupra lui ! N-a iubit binecuvântarea : să se depărteze dar de el. Să se îmbrace cu blestemul ca şi cu haina lui şi să pătrundă ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui ! Să-i fie ca un veșmânt, cu care se îmbracă şi ca un brâu, cu care pururea se încinge ! Aceasta să fie plata prigonitorilor mei și a celor ce mă grăiesc de rău ! Iar Tu, Doamne Dumnezeule, fă-mi bine pentru numele Tău ! Că mare este bunătatea Ta, mântuieşte-mă ! Că necăjit şi sărac sunt eu şi inima mea e rănită înlăuntrul meu. Pier ca umbra trecătoare şi ca lăcusta sunt alungat. Genunchile mele sunt slăbite de post şi trupul meu e istovit din lipsa untului de lemn. De ocară am ajuns înaintea lor şi ei mă privesc şi dau din cap. Ajută-mi, Doamne, Dumnezeul meu ! Miluieşte-mă cu bunătatea Ta ! Ca să cunoască ei că aceasta-i mâna Ta şi că Tu, Doamne, ai făcut aceasta. De blesteamă ei, Tu binecuvântează; de se scoală, să fie acoperiţi de ruşine şi sluga Ta se va bucura. Să se îmbrace prigonitorii mei cu necinste şi ca şi cu o manta să se acopere cu ruşinea lor. Lăuda-voi foarte pe Domnul cu gura mea; în mijlocul mulţimii îi voi da laudă. Pentru că stă dea-dreapta celui sărac, ca să-l izbăvească de cei ce osândesc sufletul lui.
 
 
   Miluieşte-mă, Dumnezeule, după marea mila Ţa, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea ! Spală-mă de tot de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte ! Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu e pururea înaintea mea. Ţie unuia Ţi-am greşit, căci am făcut ceea ce-i rău înaintea Ta. Aşa că Tu eşti drept în hotărârea Ta, şi în judecata Ta cu totul curat. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut Maica mea, dar Tu, Cel ce iubeşti adevărul, arată-mi tainele înţelepciunii Tale ! Stropeşte-mă cu isop şi mă voi curăţi; spală-mă şi mai alb decât zăpada voi fi ! Dă-mi să aud cuvânt de bucurie şi de veselie, şi se vor bucura oasele mele cele smerite ! întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele ştergele ! Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte înlăuntrul meu ! Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine ! Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte ! Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale, şi cei necredincioşi se vor întoarce la Tine. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, şi limba mea va lăuda îndurarea Ta. Deschide, Doamne, buzele mele, şi gura mea va vesti lauda Ta ! Că, de-ai fi voit, jertfă Ţi-aş fi dat ! Tu însă nu voieşti arderile de tot. Că jertfă plăcută lui Dumnezeu e duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, după bunătatea Ta, Sionului şi zideşte iarăşi zidurile Ierusalimului ! Atuncea bine plăcute-Ţi vor fi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
 
 
 
   Doamne, iudeii Te-au judecat spre moarte, pe Tine, viaţa tuturor. Cei ce au trecut pedeștri Marea Roşie prin toiag, pe Cruce Te-au pironit, şi cei ce au supt miere din piatră, fiere Ţi-au adus. Ci Tu, de bunăvoie ai răbdat, ca să ne slobozeşti pe noi din robia vrăjmaşului; Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii; ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână, cu sfinţii Apostoli, să miluiască sufletele noastre.
 
 
   Pentru frica iudeilor s-a lepădat de Tine, Doamne, prietenul şi cel de aproape al Tău Petru, şi plângând, aşa a strigat : Să nu treci lacrimile mele; că am zis că voi păzi credinţa, Îndurate, şi nu o am păzit. Şi pocăinţa noastră aşa o primeşte şi ne miluieşte pe noi.
 
 
 
   Mai-nainte de cinstita răstignire, ostaşii batjocorindu-Te, Doamne, oştile cele fără de trupuri s-au spăimântat. Că Te-ai încununat cu cunună de batjocură, Cel ce ai zugrăvit pământul cu flori; şi cu haină de ocară Te-ai îmbrăcat, Cela ce îmbraci cerul cu nori. Căci cu o rânduială ca aceasta s-a cunoscut milostivirea Ta, Hristoase, și marea milă, slavă Ţie.
 
 
 
 
   Când Te trăgeau spre Cruce, aşa ai strigat, Doamne : Pentru care lucru vreţi să Mă răstigniţi, iudei ? Pentru că am întărit pe slăbănogii voştri ? Pentru că am înviat pe morţii voştri, ca din somn ? Pe ceea ce-i curgea sânge o am tămăduit; pe Hananeanca o am miluit. Dar pentru care lucru vreţi să Mă omorâţi, iudei ? Ci veţi vedea pe Hristos, pe Carele împungeţi acum, călcătorilor de lege.
 
 
 
 
   Domnul Dumnezeu mi-a dat mie limbă de ucenic ca să nu să grăiesc celor deznădăjduiți. În fiecare dimineaţă El deşteaptă, trezeşte urechea mea, ca să ascult ca un ucenic. Domnul Dumnezeu mi-a deschis mie urechi, dar eu nu m-am împotrivit şi nici nu m-am dat înapoi. Spatele mele le-am dat spre bătăi şi fălcile mele spre pălmuiri şi faţa mea nu o am întors de către ruşinea scuipărilor. Şi Domnul Dumnezeu mi-a ajutat şi nu am fost ruşinat. Pentru aceasta am şi întărit faţa mea ca o cremene, căci ştiam că nu voi fi făcut de ocară. Apărătorul meu este aproape. Cine vrea să se năpustească asupra mea ? Să ne măsurăm împreună ! Cine este potrivnicul meu ? Să se apropie ! Iată Domnul, Dumnezeu îmi este întru ajutor; cine mă va osândi ? Iată ca un veșmânt vechi toţi se vor prăpădi şi molia îl va mânca ! Cine din voi se teme de Domnul, să asculte glasul slugii sale ! Cel care umblă în întuneric şi fără lumină, să nădăjduiască întru numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui ! Voi, toţi care aprindeţi focul şi pregătiţi săgeţi arzătoare, aruncaţi-vă în focul săgeţilor voastre pe care l-aţi aprins ! Din mâna mea vi se întâmplă una ca aceasta; pe patul durerii veţi fi culcaţi !
 
 
 
   Fraţilor, Hristos, în vremea când noi eram încă neputincioşi, a murit, la vremea hotărâtă, pentru necredincioşi. Deşi chiar pentru un drept te miră de va muri cineva; abia, poate, pentru un binefăcător să se hotărască cineva să moară. Dumnezeu însă Şi-a dovedit dragostea Sa către noi prin aceea, că Hristos a murit pentru noi, când eram încă păcătoşi. De aceea, cu atât mai vârtos acum, când suntem îndreptaţi prin sângele lui Hristos, ne vom mântui printr-însul de mânia lui Dumnezeu. Căci dacă vrăjmaşi fiind noi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, apoi cu atât mai mult după ce ne-am împăcat, ne vom mântui prin viaţa Lui.
 
    Evanghelia de la Marcu : În vremea aceea, ostaşii au dus pe Iisus..., Sfârşitul : ...care veniseră împreună cu El la Ierusalim.  Şi după aceasta, citim tâlcuirea de la Matei : Cuvântul pentru Cruce.
 
 
   Domnul Dumnezeu bine este cuvântat, bine este cuvântat Domnul; din zi în zi să sporească nouă Dumnezeul mântuirilor noastre, Dumnezeul nostru, Dumnezeu a mântui.
 
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm; că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : De şi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
    Doamne miluieşte !   (de 40 de ori)   Rugăciunea : Cela ce în toată vremea..., Doamne miluieşte !   (de trei ori)   Slavă..., Şi acum..., Ceea ce ești mai cinstită..., Întru numele Domnului, binecuvintează Părinte. Preotul : Dumnezeule milostivește-Te spre noi...,
 
 
   Stăpâne, Dumnezeule, Părinte Atotputernice, Doamne Fiule, unule născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte, o Dumnezeire, o putere, miluieşte-mă pe mine păcătosul; şi cu judecăţile care ştii, mântuieşte-mă pe mine nevrednicul robul Tău; că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
 
 
 
 
 
   Mântuieşte-mă, Dumnezeule, cu numele Tău, şi cu puterea Ta fă-mi dreptate ! Ascultă, Doamne, rugăciunea mea, şi ia aminte la cuvintele gurii mele ! Că străinii s-au sculat asupra mea, şi cei tari caută sufletul meu, şi n-au pe Dumnezeu înaintea lor. Dar iată Dumnezeu vine în ajutorul meu, şi Domnul este sprijinitorul sufletului meu. Întoarce răul asupra vrăjmaşilor mei şi după cuvântul Tău pierde-i pe ei ! Jertfe din toată inima îţi voi aduce şi voi da slavă numelui Tău, că este bun. Că din tot necazul m-ai izbăvit, şi ochiul meu fără teamă a privit spre vrăjmaşii mei.
 
 
   Scapă-mă, Doamne, de omul viclean şi de bărbatul nedrept mă izbăveşte ! Aceştia plănuiesc nedreptate în inima lor şi pururea se gătesc de război. Ca şerpii îşi ascut limbile lor şi pe buzele lor au venin de scorpie. Păzeşte-mă, Doamne, de mâna nelegiuitului şi mă fereşte de oamenii nedrepţi, care gândesc să împiedice paşii mei ! Cei mândri mi-au întins curse şi laţuri; mreje au întins picioarelor mele şi pe lângă cărare mi-au pus capcane. Zis-am către Domnul : Tu eşti Dumnezeul meu ! Ascultă, Doamne, glasul rugăciunii mele ! Doamne, Dumnezeule, tăria şi mântuirea mea, Cel ce mi-ai apărat capul în vreme de război : Nu împlini, Doamne, dorinţa celui rău şi să nu izbutească gândul lui, că se va trufi ! Asupra capului celor ce mă împresoară să vină răutatea plănuită de însăşi buzele lor ! Să cadă asupra lor cărbuni aprinşi ! Aruncă-i în para focului şi din prăpastie să nu mai iasă ! Clevetitorul nu se va întemeia pe pământ; pe omul nedrept răutatea-l va duce la pieire. Ştiu că Domnul va apăra pricina săracilor şi va face dreptate celui năpăstuit. Şi aşa drepţii vor da slavă numelui Tău şi cei nevinovaţi vor locui înaintea Ta.
 
 
   Cel ce locuieşti sub acoperământul Celui Prea Înalt şi odihneşti sub umbra Celui Atotputernic, zi către Domnul : Tu eşti scăparea mea, Tu eşti apărătorul şi Dumnezeul meu, în care nădăjduiesc eu ! Că El te izbăveşte de laţul vânătorului şi de molima cea ucigătoare; cu penele Sale te umbreşte şi sub aripile Lui eşti scutit de primejdie, că adevărul Lui e scut şi pavăză. Nu te vei teme de nălucă noaptea, de săgeata ce sboară ziua; de ciuma ce se încuibează în negură, şi de molima ce bântuie spre miazăzi. Cădea-vor mii la stânga ta şi la dreapta ta zeci de mii, iar de tine moarte nu se va apropia, ci vei căuta cu ochii tăi şi pedepsirea păcătoşilor vei vedea : pentru că ai zis : Doamne, Tu eşti scăparea mea, şi ţi-ai ales de liman pe Cel Prea Înalt. De aceea nici-un rău nu te va ajunge şi boala nu se va apropia de casa ta. Că a poruncit El îngerilor Săi, să te păzească în toate căile tale. Şi pe mâini te vor ridica, ca să nu se lovească de piatră piciorul tău. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste lei şi peste balauri. Pentru că M-a iubit, îl voi izbăvi, zice Domnul despre tine. Apăra-l-voi, că a cunoscut numele Meu. Când va striga către Mine, îl voi auzi şi la vreme de necaz voi fi cu dânsul, mântui-l-voi şi-l voi preamări. Încărca-l-voi de zile multe, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea.
 
 
 
   Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeule; pe Cruce ai întins preacuratele Tale mâini, adunând toate neamurile cele ce strigă : Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Că nu avem îndrăzneală pentru multe păcatele noastre, tu, pe Cel ce S-a născut din tine roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; că mult poate rugăciunea maicii spre îmblânzirea Stăpânului. Nu trece cu vederea rugăciunile păcătoşilor, Preacurată, că milostiv este şi poate să mântuiască, Cela ce a primit a pătimi pentru noi.
 
 
   Aceasta zice Domnul către iudei : Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Sau cu ce v-am supărat pe voi ? Pe orbii voştri i-am luminat, pe cei leproşi i-am curăţit, pe bărbatul cel ce era în pat l-am îndreptat. Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Şi cu ce Mi-aţi răsplătit ? În loc de mană, cu fiere; în loc de apă, cu oţet; în loc ca să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi pironit. De acum nu voi mai răbda, chema-voi neamurile Mele şi acelea Mă vor slăvi împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi Eu voi dărui viaţa veşnică.   (de două ori)  
 
 
   Legiuitorii lui Israii, iudei şi farisei, ceata Apostolilor strigă către voi : Iată Biserica pe care voi aţi stricat-o, iată Mielul pe Carele L-aţi răstignit şi L-aţi dat mormântului, S-a sculat cu puterea Sa. Nu vă înşelaţi iudei, că iată Cel ce v-a mântuit prin mare şi în pustie v-a hrănit. Aceasta este viaţa şi lumina şi pacea lumii.
 
    Stih : Mântuieşte-mă Dumnezeule, că au intrat ape până la sufletul meu.
 
 
 
   Veniţi purtătoare de Hristos, popoare, să vedem ce s-a sfătuit Iuda vânzătorul cu preoţii cei fărădelege asupra Mântuitorului nostru. Astăzi au făcut vinovat morţii pe Cuvântul cel fără de moarte şi dându-L lui Pilat L-au răstignit în locul căpăţânii. Acestea pătimind a strigat Mântuitorul nostru, zicând : Iartă-le lor, Părinte, păcatul acesta, ca să cunoască neamurile învierea Mea cea din morţi.
 
 
 
 
   Aşa zice Domnul : Iată că sluga Mea va propăşi, se va sui, mare se va face şi se va înălţa pe culmile slavei ! Precum mulţi s-au spăimântat de el, şi principi s-au sculat împotriva lui, aşa de schimonosită îi era înfăţișarea lui, şi chipul lui atât de fără asemănare cu oamenii. Tot aşa va fi şi pricină de mirare pentru multe popoare; regii îşi vor astupa gura, căci acum văd ceea ce nu li s-a povestit şi ceea ce n-au auzit, înţeleg. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi ? Crescut-a înaintea lui ca o odrasla, şi ca o rădăcină în pământ uscat; fără chip şi fără frumuseţe, ca să ne uităm la el şi fără înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni, om de suferinţă, şi răbdător la durere, căci chipul lui era hidos, dispreţuit şi nesocotit. Dar el a luat asupra-şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblau rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul l-a copleşit pe el cu fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar s-a supus, şi nu şi-a deschis gura sa; ca o oaie spre junghiere s-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu şi-a deschis gura sa. Întru smerenia lui judecata lui s-a ridicat şi neamul lui cine îl va spune ? Căci s-a luat de pe pământ viaţa lui ! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus spre moarte. Mormântul lui a fost pus lângă cei fărădelege şi cu cei făcători de rău după moartea lui, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate, şi nici înşelăciune n-a fost în gura lui. Dar i-a plăcut Domnului să-l zdrobească prin suferinţă. Dacă îşi dă viața ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului său, va vedea rodul ostenelilor sale, şi de mulțumire, se va sătura. Prin ştiinţa lui, dreptul, sluga Mea va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lui le va lua asupra sa. Pentru aceasta îl voi da mulţimile partea sa şi gloatele le va avea ca pradă; căci el şi-a dat sufletul său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat; iar el a purtat fărădelegile multora şi pentru coi păcătoşi şi-a dat viaţa. Foseleşte-te cea stearpă, care nu naşti, dă glas şi strigă ceea ce nu te zvârcoleşti în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei pustiite decât ai celei cu bărbat zice Domnul.
 
 
 
   Fraţilor, Cel ce sfinţeşte şi cei ce se sfinţesc, toţi sunt din Unul. Pentru care pricină El nu se ruşinează a-i numi pe aceştia fraţi, zicând : Spune-voi numele Tău fraţilor Mei, în mijlocul adunării Te voi cânta. Şi iarăşi : Eu voi nădăjdui într-însul, sau : Iată, Eu şi pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu. Şi precum pruncii sunt părtaşi trupului şi sângelui, şi El de asemenea S-a făcut părtaş acestora, ca prin moarte să surpe pe cel ce avea stăpânire peste moarte, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe aceia, care toată viaţa lor erau ţinuţi în robia fricii morţii. Că nu fire de îngeri a luat, ci a luat fire de om din sămânţa lui Avraam. De aceea a trebuit să se asemene fraţilor în toate, ca să fie înaintea lui Dumnezeu arhiereu milostiv şi credincios pentru ispăşirea păcatelor poporului. Căci întrucât El însuşi a pătimit şi a fost ispitit, poate să ajute şi celor ce se ispitesc.
 
    Apoi Evanghelia de la Luca : În vremea aceea, duceau împreună cu Iisus doi făcători de rele..., Sfârşitul : ...din Galileea; stând de departe priveau acestea. După acestea, citirea.
 
 
   Degrab să ne întâmpine pe noi îndurările Tale, Doamne, că am sărăcit foarte. Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău. Doamne, izbăveşte-ne pe noi şi curăţeşte păcatele noastre pentru numele Tău.
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm, că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : Deşi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
    Doamne miluieşte ! (de 40 ori). Rugăciunea : Cel ce în toată vremea..., Doamne miluieşte ! (de 3 ori). Slavă..., Şi acum..., Ceea ce eşti mai cinstită..., Întru numele Domnului, binecuvintează Părinte ! Preotul : Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi..., 
 
 
   Dumnezeule şi Doamne al puterilor şi a toată făptura Ziditorule; Carele pentru milostivirea milei Tale celei neasemănate, pe unul născut Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-ai trimis spre mântuirea neamului nostru; şi prin cinstită Crucea Lui zapisul păcatelor noastre l-ai rupt. Şi ai biruit întru Dânsul stăpâniile şi puterile întunericului. Însuţi, Stăpâne, Iubitorule de oameni, primeşte şi acestea ale noastre, păcătoşilor, rugăciuni de mulţumire şi de cerere; şi ne izbăveşte pe noi de toată căderea în păcat cea de tot pierzătoare şi întunecată; şi de toţi cei ce caută să ne facă nouă rău, văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi. Pătrunde cu frica Ta trupurile noastre şi nu pleca inimile noastre spre cuvinte sau gânduri rele; ci cu dorirea Ta răneşte sufletele noastre. Ca spre Tine totdeauna căutând şi cu lumina cea de la Tine povăţuiţi fiind, la Tine, lumina cea neapropiată şi pururea fiitoare, privind, neîncetată mărturisire şi mulţumire Ţie să înălţăm, Tatălui Celui fără început, împreună cu unul născut Fiul Tău şi cu Preasfântul şi bunul şi de viață făcătorul Duhul Tău; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
 
 
   Mântuieşte-mă, Dumnezeule, că apele ameninţă viaţa mea. Afundatu-m-am în noroi adânc, şi nu am pe ce mă sprijini. Ajuns-am la adâncurile mării, şi năvala valurilor mă potopeşte. Ostenit-am strigând şi gâtlejul mi-a amorţit; păienjenitu-mi-s-au ochii căutând spre Dumnezeul meu. Cei ce mă urăsc fără vină, sunt mai mulţi ca perii capului meu. Vrăjmaşii, cei ce mă prigonesc pe nedrept, întăritu-s-au cu mult mai mult decât mine, şi trebuie să dau ceea ce n-am răpit. Dumnezeule, Tu cunoşti rătăcirile mele şi greşalele mele nu sunt ascunse de Tine. Să nu se ruşineze pentru mine cei ce nădăjduiesc în Tine, Doamne, Dumnezeul puterilor ! Nici să fie umiliţi din pricina mea cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeul lui Israil ! Că pentru Tine sufăr ocara, şi ruşinea acoperă obrazul meu. Străin am ajuns pentru fraţii mei şi necunoscut pentru fiii maicii mele. Că râvna pentru casa Ta mă mistuie, şi ocările vrăjmaşilor Tăi au căzut asupra mea. Plâng şi-mi umilesc sufletul meu cu post, dar şi aceasta mi se impută. De mă îmbrac cu sac în loc de haine, sunt pentru dânşii pricină de râs. De mine grăiesc cei ce se adună pe la porţi, şi glumesc cei ce beau vin. Iar eu la Tine alerg cu rugăciunea mea, în ceasul îndurărilor Tale, Doamne ! Auzi-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi cu adevărul Tău mântuieşte-mă ! Scoate-mă din noroi, ca să nu mă mai afund ! Mântuieşte-mă de vrăjmaşii mei şi din apele cele adânci. Ca să nu fiu luat de puterea valurilor şi să nu mă înghită adâncul, nici să-şi închidă adâncul peste mine gura sa. Auzi-mă, Doamne, că bună este mila Ta; caută spre mine după mulţimea îndurărilor Tale ! Să nu-Ţi întorci faţa Ta de la sluga Ta ! Degrab mă auzi că sunt în necaz ! Apropie-Te de sufletul meu şi-l izbăveşte ! Izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei ! Că tu cunoşti smerenia mea, înfruntarea mea şi ruşinarea mea, şi toţi vrăjmaşii mei sunt înaintea Ta. Ocara apasă inima mea şi mă istoveşte; aşteptat-am milă, dar în zadar; mângâietori am căutat, dar n-am aflat. Fiere mi-au dat să mănânc, şi în setea mea m-au adăpat cu oţet. Masa lor să fie cursă înaintea lor, şi jertfa lor de pace să fie spre cădere ! Întunece-se ochii lor ca să nu vadă, şi spinarea lor să fie pururea gârbovă ! Varsă peste dânşii mânia Ta, şi para urgiei Tale să-i acopere ! Casele lor să fie pustii, şi în sălaşurile lor să nu fie locuitori ! Că pe care Tu l-ai bătut, ei l-au prigonit, şi au sporit durerile celor răniţi de Tine. Adaugă-le lor păcat peste păcat, şi să nu aibă parte de dreptatea Ta ! Şteargă-se din cartea celor vii, şi printre cei drepţi să nu fie scrişi ! Iar pe mine, cel sărac şi necăjit, să mă sprijinească ajutorul Tău, Dumnezeule ! Şi voi lăuda numele Dumnezeului meu cu cântare; cu slavoslovii îl voi preamări pe el. Şi acestea mai plăcute vor fi Domnului, decât viţelul tânăr, căruia abia-i răsar coarne şi unghii. Vedea-vor aceasta cei necăjiţi şi se vor bucura, şi inima celor ce caută pe Domnul se va înviora. Că aude Domnul cu bunăvoinţă pe cei necăjiţi, şi nu trece pe robii Săi. Să-L laude, dar, cerurile şi pământul, marea şi toate cele ce se mişcă într-însele ! Că Dumnezeu va mântui Sionul, şi va zidi iarăşi cetăţile Iudei. Şi se vor aşeza acolo aleşii Lui şi-L vor moşteni. Şi neamul robilor lui Dumnezeu se va întări într-însul şi se vor aşeza într-însul cei ce iubesc numele Lui.
 
 
   Grăbeşte, Dumnezeule de-mi ajută ! Doamne, vino degrab în ajutorul meu. Umiliţi şi ruşinaţi să fie cei ce caută sufletul meu ! Cei ce se bucură de necazul meu să fie înfrânţi şi acoperiţi de ruşine ! Şi cei ce zic : Lasă, lasă ! cu ocară să fie puşi pe fugă. Iar toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, să se bucure şi să se veselească de Tine ! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică pururea : Slavă lui Dumnezeu ! Dar eu sunt necăjit şi sărac, Dumnezeule, vino degrab în ajutorul meu ! Nu zăbovi, Doamne, că Tu eşti scutul şi izbăvitorul meu.
 
 
   Pleacă, Doamne, urechea Ta şi mă auzi, că sărac şi necăjit sunt eu ! Păzeşte sufletul meu, că sunt credincios înaintea Ta; mântuieşte, Dumnezeule, pe robul Tău, cel ce nădăjduieşte în Tine ! Ai milă de mine, Doamne, căci către Tine strig în toată ziua ! Veseleşte sufletul robului Tău, căci către Tine, Doamne, înalţ sufletul meu ! Că bun şi milostiv eşti Tu, Doamne, şi mult îndurat către toţi cei ce Te cheamă pe Tine. Ascultă, Doamne, rugăciunea mea şi ia aminte la glasul cererii mele ! La vreme de necaz către Tine am strigat şi m-ai auzit, Dumnezeule ! Nu este alt Dumnezeu ca tine, Doamne, nici lucruri ca lucrurile Tale ! Toate neamurile câte ai făcut vor veni şi se vor închina înaintea Ta, Doamne, şi vor slăvi numele Tău. Că mare eşti Tu şi faci minuni şi numai Tu singur eşti Dumnezeu ! Învaţă-mă, Doamne, căile Tale şi voi merge în adevărul Tău ! Întăreşte în sufletul meu frica de numele Tău ! Doamne, Dumnezeul meu, lăuda-Te-voi din toată puterea mea şi pururea voi da slavă numelui Tău ! Că mare este mila Ta spre mine, că ai izbăvit sufletul meu din fundurile iadului ! Dumnezeule, sculatu-s-au cei mândri asupra mea şi cei răzvrătiţi caută sufletul meu, fără să se uite la Tine ! Dar Tu, Doamne, Dumnezeul îndurării, Cel milostiv, îndelung răbător, bun şi adevărat, caută spre mine şi mă miluieşte ! Dă slugii Tale tăria Ta şi mântuieşte pe fiul slujnicii Tale ! Arată-mi semnul bunăvoinţei Tale, ca să vadă cei ce mă urăsc şi să se ruşineze, că Tu, Doamne, mi-ai ajutat şi m-ai mângâiat.
 
 
   Văzând tâlharul pe începătorul vieţii pe Cruce spânzurând, a zis : De n-ar fi fost Dumnezeu Cel ce S-a întrupat, Carele cu noi S-a răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele razele sale, nici s-ar fi clintit pământul cutremurându-se. Ci, Cela ce toate le-ai suferit, pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta.
 
 
   Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Carele cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi; şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.
 
 
   Spaimă era a vedea pe Făcătorul cerului şi al pământului spânzurat pe Cruce, soarele întunecându-se şi ziua iarăşi în noapte schimbându-se şi pământul scoţând afară din mormânturi trupurile morţilor. Cu care ne închinăm Ţie, mântuieşte-ne pe noi.   (de două ori)
 
 
   Când au pironit pe Cruce cei fărădelege pe Domnul slavei, a strigat către dânşii : Cu ce v-am mâhnit pe voi ? Sau cu ce v-am mâniat ? Mai înainte de Mine cine v-a izbăvit pe voi din necaz ? Şi acum pentru ce-mi răsplătiţi Mie cu cele rele în loc de bune ? În locul stâlpului celui de foc, pe Cruce M-aţi pironit; în locul norului, mormânt Mi-aţi săpat; în loc de mană, Mi-aţi adus fiere; în loc de apă, cu oţet M-aţi adăpat. De acum voi chema alte neamuri şi acelea Mă vor preaslăvi, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh.
 
    Stih : Dat-au spre mâncarea Mea fiere şi spre setea Mea M-au adăpat cu oţet.
 
 
 
   Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape. Cu cunună de spini S-a încununat Împăratul îngerilor. Cu porfiră mincinoasă S-a îmbrăcat Cel ce îmbracă cerul cu nori. Lovire peste obraz a luat Cel ce a slobozit în Iordan pe Adam. Cu piroane S-a pironit mirele Bisericii. Cu suliţă S-a împuns Fiul Fecioarei. Închinămu-ne patimilor Tale, Hristoase ! Arată-ne nouă și slăvită învierea Ta.
 
 
 
 
   Domnul mi-a descoperit ca să ştiu şi mi-a arătat faptele lor. Eu însă, ca un miel blând; dus la junghiere, nici nu ştiam, că ei urzesc gânduri rele împotriva mea, zicând : Să-i punem lemn otrăvit în mâncarea lui şi să-l smulgem de pe pământul celor vii, pentru ca nici numele să nu se mai pomenească. Dar Tu, Doamne al puterilor Judecătorul cel drept, Cel ce cerci inimile şi cele dinlăuntru, dă-mi să văd răzbunarea Ta asupra lor, pentru că Ţi-am încredinţat pricina mea. De aceea aşa zice Domnul despre oamenii din Anatot, care caută sufletul meu şi zic : Nu mai prooroci în numele Domnului, ca să nu mori de mâinile noastre. De aceea aşa zice Domnul Savaot : Iată, îi voi cerceta şi tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor şi fiicele lor vor muri de foame : nu va rămâne rămăşiţă de la dânşii, căci voi aduce necaz asupra oamenilor din Anatot, în anul cercetării lor. De voi intra la judecată cu Tine, Doamne, dreptatea va fi pe partea Ta, şi totuşi, de dreptate voi să grăiesc cu Tine : Pentru ce calea necredincioşilor este cu izbândă şi pentru ce toţi călcătorii de lege sunt în fericire ? Tu i-ai sădit şi ei au prins rădăcini, au crescut şi au făcut roade şi Tu eşti aproape numai de buzele lor, iar de inima lor eşti departe. Pe mine însă nu mă ştii, Doamne, mă vezi şi cerci cum îmi este inima faţă de Tine. Osebeşte-i dar, ca pe nişte oi de junghiat, şi pregăteşie-i pentru ziua junghierii. Până când va jeli țara şi iarba de prin toate ţarinile se va usca ? Dobitoacele şi păsările pier pentru necredinţa locuitorilor ei, căci aceştia zic : Domnul nu vede căile noastre ! Dacă alergând cu cei pedeştri, ai ostenit, cum te vei lua la întrecere cu caii ? Strângeţi-vă şi vă duceţi toate fiarele câmpului, duceți-vă şi-o mâncaţi. Mulţime de păstori au călcat via mea, călcat-au cu picioarele lor partea mea; partea mea cea iubită au făcut-o deşert neroditor. Pustietate au făcut-o şi ea în pustiirea sa plânge înaintea mea. Aşa zice Domnul despre toţi vecinii mei cei răi, care năpădesc asupra părţii pe care El a dat-o de moştenire poporului Său Israil : Iată, îi voi smulge din pământul lor şi casa lui Iuda o voi smulge din mijlocul lor. Dar după ce îi voi smulge, iarăşi îi voi întoarce şi-i voi milui, şi voi aduce pe fiecare la ţarina sa şi la ogorul său.
 
 
 
   Fraţilor, având îndrăzneală de a intra în Sfânta Sfintelor prin ajutorul sângelui lui Iisus Hristos, pe o cale nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El din nou prin perdea, adică prin trupul Său, şi având un preot mare peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu inimă curată şi cu credinţă, curăţindu-ne prin stropire inimile de cugete rele şi spălându-ne trupul cu apă curată, să ne ţinem bine mărturisirea nădejdii. Căci cel ce a dat făgăduinţa e vrednic de crezare; să luăm seama unul de altul, îndemnându-ne la dragoste şi la fapte bune, să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne sfătuim unul pe altul şi aceasta cu atât mai vârtos, cu cât vedem că se apropie mai mult ziua aceea. Căci dacă noi, după ce am primit cunoştinţa adevărului, vom păcătui cu voinţă, nu ne mai rămâne jertfă pentru păcate, ci un fel de aşteptare grozavă a judecăţii şi a urgiei focului, care este gata să înghită pe potrivnici. Dacă cel ce să leapădă de legea lui Moise, în urma mărturiei a doi sau trei martori, se pedepseşte fără cruţare cu moartea, apoi socotiţi, cu cât mai grea va fi pedeapsa, la care se va supune acela, care calcă pe Fiul lui Dumnezeu şi nu preţueşte sfinţenia sângelui Testamentului, prin care este sfinţit şi jigneşte Duhul harului. Noi cunoaştem pe Cel ce a zis : A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul. Sau : Domnul va judeca pe poporul Său. E cumplit lucru să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.
 
    Evanghelia de la Ioan : În vremea, aceea, de la Caiafa au dus pe Iisus în Pretoriu..., Sfârşitul : ...vedea-vor pe Acela, pe care L-au împuns.
 
 
   Nu ne da pe noi până în sfârşit pentru numele Tău cel sfânt şi nu strica legătura Ta şi nu depărta mila Ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de Tine, pentru Isaac robul Tău, şi Israil Sfântul Tău.
 
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm; că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : De şi rabzi răstignire, Tu eşti Fiul şi Dumnezeul meu.
 
    Doamne miluieşte !   (de 40 de ori)   Rugăciunea : Cela ce în toată vremea..., Doamne miluieşte !   (de trei ori)   Slavă..., Şi acum..., Ceea ce ești mai cinstită..., Întru numele Domnului, binecuvintează Părinte. Preotul : Dumnezeule, milostivește-Te spre noi...
 
 
   Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce îndelung ai răbdat pentru greşalele noastre şi până la acest ceas de acum ne-ai adus pe noi; întru Carele pe lemnul cel de viață făcător fiind răstignit, tâlharului celui bine cunoscător intrare în rai i-ai făcut şi cu moartea pe moarte ai sfărâmat. Curăţeşte-ne pe noi păcătoşii şi nevrednicii robii Tăi, că am greşit şi fărădelege am făcut şi nu suntem vrednici să ridicăm ochii noştri şi să privim la înăţimea cerului. Pentru că am lăsat calea dreptăţii Tale şi am umblat în voile inimilor noastre. Ci ne rugăm neasemănatei bunătăţii Tale : Iartă-ne pe noi, Doamne, după mulţimea milei Tale şi ne mântuieşte pe noi pentru numele Tău cel sfânt, că s-au stins întru deşertăciuni zilele noastre. Scoate-ne pe noi din mâna potrivnicului şi ne iartă nouă păcatele şi omoară gândul nostru cel trupesc. Ca lepădând pe omul cel vechi, întru cel nou să ne îmbrăcăm şi Ţie să vieţuim, Stăpânului nostru şi Făcătorului de bine. Şi aşa urmând poruncilor Tale, la odihna cea veşnică să ajungem, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Că Tu eşti după adevăr veselia cea adevărată şi bucuria celor ce Te iubesc, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm împreună şi Părintelui Tău Celui fără început şi Preasfântului şi bunului şi de viață făcătorului Duhul Tău; acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
 
    Întru împărăţia Ta, pomeneşte-ne pe noi Doamne..., Slavă..., Şi acum..., Pomeneşte-ne pe noi Doamne..., Ceata cerească..., Slavă..., Ceata sfinţilor îngeri..., Şi acum..., Cred într-unul Dumnezeu...
 
   Slăbeşte, lasă, iartă, Dumnezeule, greşalele noastre cele de voie şi cele fără de voie, cele cu lucrul şi cu cuvântul, cele cu ştiinţa şi cu neştiinţa, cele din noapte şi din zi, cele cu mintea şi cu gândul, toate le iartă nouă ca un bun şi iubitor de oameni.
 
    După aceasta : Tatăl nostru..., Şi Condacul : Pe cel ce S-a răstignit pentru noi..., Doamne miluieşte...,   (de 40 de ori)  
 
 
   Prea Sfântă Treime, stăpânie de o fiinţă, împărăţie nedespărţită, ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor, binevoieşte şi pentru mine păcătosul, întăreşte şi înţelepţeşte inima mea şi şterge toată întinăciunea mea, luminează gândul meu, ca totdeauna să Te slăvesc şi să Te laud şi să mă închin Ţie şi să zic : Unul Sfânt, unul Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
 
 
    Fie numele Domnului binecuvântat de acum şi până în veac.   (de trei ori)   Slavă..., Şi acum..., Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea...
 
 
    Cade-se a şti şi aceasta : Că am luat deprinderea, întru această sfântă și mare zi Vineri, să nu facem nicio liturghie și nici masă nu punem, nici nu mâncăm tot în această zi a răstignirii. Iar de este cineva prea neputincios sau prea bătrân şi nu va putea să petreacă postind, să se dea numai pâine şi apă după apusul soarelui. Aşa am luat din sfintele porunci ale sfinţilor Apostoli, să nu mâncăm în Vinerea cea mare; că şi cuvântul Domnului către farisei zice : Dacă se va lua mirele de la dânşii, atunci vor posti întru acele zile.




 
    Toacă la al zecelea ceas din zi şi, binecuvântând preotul, citim Psalmul începător. La Doamne strigat-am..., punem Stihirile pe 6. Și cântăm aceste Stihiri, glasul 1, singur glasul.
 
   Toată făptura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce, răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate. Cel ce ai răbdat pentru noi de voie, Doamne, slavă Ţie.   (de două ori)
 
 
   Poporul cel păgânesc şi fărădelege, pentru ce a cugetat cele deşarte ? Pentru ce a judecat spre moarte pe Cela ce este viaţa tuturor ? Minune mare ! Că Făcătorul lumii S-a dat în mâinile celor fărădelege şi S-a înălţat pe lemn Iubitorul de oameni, ca să scoată din iad pe cei legaţi, care strigă : Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
   Astăzi văzându-Te pe Tine, Cuvinte, Fecioara cea fără prihană, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se cu milă ca o Maică, s-a rănit la inimă cu amar şi suspinând cu durere dintru adâncul sufletului, sgâriindu-şi obrazul şi părul smulgându-şi, încă şi în piept bătându-se, a strigat cu jale : Amar mie, dumnezeiescule Fiu; vai mie ! lumina lumii ! Cum ai apus de la ochii mei, Mielul lui Dumnezeu ? Pentru Carele cetele celor fără de trupuri s-au cuprins de spaimă, strigând : Cela ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie.
 
   Pe lemn răstignit văzându-Te, Hristoase, pe Tine, Făcătorul şi Dumnezeul tuturor, ceea ce Te-a născut fără sămânţă, a strigat cu amar : Fiul meu, unde a apus frumuseţea chipului Tău ? Nu sufăr a Te vedea fără dreptate răstignit. Însă grăbeşte de Te scoală, ca să văd şi eu învierea Ta din morţi cea de a treia zi.
 
 
   Astăzi Stăpânul făpturii a stătut de faţă înaintea lui Pilat şi răstignirii S-a dat Făcătorul tuturor, aducându-Se ca un miel de bunăvoia Sa; cu piroane S-a pironit, în coastă S-a împuns şi cu buretele S-a adăpat, Cel ce a plouat mană. Cu palme peste obraz S-a lovit, Mântuitorul lumii.; şi de robii Săi S-a batjocorit Făcătorul tuturor. O, iubirea de oameni a Stăpânului ! Pentru cei ce L-au răstignit S-a rugat Părintelui Său, zicând : Iartă-le lor păcatul acesta, că nu ştiu călcătorii de lege ce lucru fără dreptate fac.
 
 
   O, cum adunarea cea fărădelege a osândit spre moarte pe împăratul făpturii ! Nu s-au ruşinat de binefacerile care aducându-le aminte, le-a adeverit zicând către dânşii : Poporul Meu, ce am făcut vouă ? Au n-am umplut Iudeea de minuni ? Au n-am înviat pe morţi numai cu cuvântul ? Au n-am vindecat toată boala şi neputinţa ? Dară cu ce Mi-aţi răsplătit ? Pentru ce nu vă aduceţi aminte de Mine ? În locul tămăduirilor, răni aţi pus asupra Mea. În loc de viață, M-aţi omorât, răstignindu-Mă pe lemn, ca pe un făcător de rele, pe Mine, Făcătorul de bine. Pe dătătorul de lege, ca pe un călcător de lege, pe împăratul tuturor, ca pe un vinovat, îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Înfricoşată şi preaslăvită taină se petrece astăzi : Cel nepipăit S-a prins şi s-a legat, Cel ce a dezlegat pe Adam din blestem, Cel ce ispiteşte inimile şi rărunchii, fără dreptate S-a întrebat. În temniţă S-a închis Cel ce a închis adâncul. Stă înaintea lui Pilat Acela Căruia îi stau înainte cu frică puterile cereşti. Cu palme S-a lovit de mâna zidirii, Ziditorul. Pe lemn a Se pierde S-a judecat, Cel ce judecă viii şi morţii; în mormânt S-a închis stricătorul iadului. Cela ce toate le-ai răbdat cu milostivire şi pe toţi i-ai mântuit din blestem, îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.
 
 
 
 
   Domnul însă grăia cu Moise faţă către faţă, cum ar grăi cineva cu prietenul său. După aceea Moise se întorcea în tabără; Iar tânărul său slujitor Iisus, fiul lui Navi, nu părăsea cortul. Atunci a zis Moise către Domnul : Iată, tu îmi spui : Du pe poporul acesta, dar nu mi-ai descoperit, pe cine ai să trimiți cu mine, deşi mi-ai spus : Te cunosc pe nume şi ai aflat bunăvoinţă înaintea ochilor mei. Deci, de am aflat bunăvoinţă în ochii tăi, arată-te să te văd, ca să cunosc şi Să aflu bunăvoinţă în ochii tăi, şi că acest neam e poporul tău. Şi a zis Domnul către el : Eu Însumi voi merge înaintea ta, şi te voi duce la odihnă. Zis-a Moise către Domnul : Dacă nu mergi tu însuţi cu noi, atunci să nu ne scoţi de aici; căci prin ce se va cunoaşte cu adevărat, că eu şi poporul tău am aflat bunăvoinţă înaintea ta ? Au nu prin aceea, ca tu să fii însoţitorul nostru ? Atunci eu şi poporul tău vom fi cei mai slăviţi dintre toate popoarele de pe pământ. Şi a zis Domnul către Moise : Voi face şi ceea ce zici tu, pentru că tu ai aflat bunăvoinţă înaintea mea şi te cunosc pe tine mai mult decât pe toţi. Iar Moise a zis : Arată-mi slava ta ! Zis-a Domnul către Moise : Eu voi trece pe dinaintea ta toată Slava mea, voi rosti numele lui Iahve înaintea ta, şi cine va fi vrednic de îndurare, de acela mă voi îndura. Apoi a adăugat : Faţa mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața mea şi să trăiască. Şi iarăşi a zis Domnul : Iată aici la mine un loc; şezi pe stânca aceasta; când va trece slava mea, te voi ascunde în scobitura stâncii şi voi pune mâna mea peste tine până voi trece; iar când voi ridica mâna mea, vei vedea spatele meu, Iar faţa mea nu o vei vedea !
 
 
 
   Și Dumnezeu binecuvântă sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât începuturile ei şi a agonisit patrusprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie de asine. Şi avu şapte fii și trei fete. Celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua Keţia şi celei de a treia Keren-Hapuc. Iar în toată ţara nu se găseau femei atât de frumoase ca fetele lui Iov şi tatăl lor le făcu părtaşe la moştenire, lângă fraţii lor. Şi Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi Iov muri bătrân şi încărcat de zile. Şi este scris, că iar se va scula el împreună cu cei pe care Domnul îi va învia. Aceasta s-a tâlcult din cartea siriană, când a locuit Iov în pământul Avsitidei în hotarele Idumeii şi ale Arabiei şi mai înainte era numele lui Iovav. Şi luând femeie din Arabia a născut fiu, al cărui nume era Enon şi pe tatăl său l-a chemat Zara, fecior din feciorii lui Isav. Iar pe mama sa, Vosorra şi a fost el al cincilea de la Avraam.
 
 
 
   Aşa zice Domnul : Iată că sluga mea va propăşi, se va sui, mare se va face şi se va înălţa pe culmile slavei ! Precum mulţi s-au spăimântat de el, şi principi s-au sculat împotriva lui, aşa de schimonosită îi era înfăţişarea lui, şi chipul lui atât de fără asemănare cu oamenii. Tot așa va fi pricina de mirare pentru multe popoare; regii îşi vor astupa gura, căci acum văd ceea ce nu li s-a povestit şi ceea ce n-au auzit, înţeleg. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi ? Crescut-a înaintea lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; fără chip şi fără frumuseţe, ca să ne uităm la el şi fără înfăţişare, ca să ne fie drag. Dispreţuit şi cel din urmă dintre oameni, om de suferinţă, şi răbdător la durere, căci chipul lui era hidos dispreţuit şi nesocotit. Dar el a luat asuprăşi durerile noastre şi cu suferinţele noastre s-a împovărat. Şi noi îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar el fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul l-a copleşit pe el cu fărădelegile noastre ale tuturor. Chinuit a fost, dar s-a supus, şi nu şi-a deschis gura sa; ca o oaie spre junghiere s-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu şi a deschis gura sa. Întru smerenia lui judecata lui s-a ridicat şi neamul lui cine îl va spune ? Căci s-a luat de pe pământ viaţa lui ! Pentru fărădelegile poporului meu a fost adus spre moarte. Mormântul lui a fost pus lângă cei fărădelege şi cu cei făcători de rău după moartea lui, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate, şi nici înşelăciune n-a fost în gura lui. Dar i-a plăcut Domnului să-l zdrobească prin suferinţă. Dacă îşi dă viața ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii săi, și va lungi viața și lucrul Domnului în mâna lui va propăşi. Scăpat de chinurile sufletului său, va vedea rodul ostenelilor sale, şi de mulţumire se va sătura. Prin ştiinţa lui, dreptul, sluga mea va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lui le va lua asupra sa. Pentru aceasta îi voi da mulţimile partea sa şi gloatele le va avea ca pradă; căci el şi-a dat sufletul său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat; iar el a purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa. Veseleşte-te cea stearpă, care nu naşti, dă glas şi strigă ceea ce nu te zvârcoleşti în dureri de naştere, căci mai mulţi sunt fiii celei pustiite decât ai celei cu bărbat, zice Domnul.
 
 
 
   Fraţilor, vorbirea despre Cruce pentru cei pieritori este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este : Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi o voi lepăda. Unde e înţeleptul ? Unde e cărturarul ? Unde e stăpânitorul veacului acestuia ? N-a arătat oare Dumnezeu, că înţelepciunea lumii acesteia este nebunie ? Căci de vreme ce lumea aceasta prin înţelepciunea sa n-a cunoscut pe Dumnezeu, Care se descoperă în înţelepciunea dumnezeiască, apoi de aceea Dumnezeu a binevoit să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii Crucii. Pentru că Iudeii cer semne şi elinii caută înţelepciune, iar noi propovăduim pe Hristos Cel răstignit, Care pentru iudei e sminteală şi pentru elini nebunie, iar pentru aceia dintre iudei şi elini, care sunt chemaţi, pe Hristos Cel ce este puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că cele nebune ale lui Dumnezeu sunt mai înţelepte decât oamenii şi cele slabe ale lui Dumnezeu sunt mai tari decât oamenii. Căci priviţi, fraţilor, la chemarea voastră, că nu sunt între voi mulţi înţelepţi din fire, mulţi puternici, mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; şi cele slabe ale lumii le-a ales Dumnezeu, ca să ruşineze pe cele tari; cele de neam prost ale lumii, cele umilite şi cele ce nu sunt le-a ales Dumnezeu, ca să desfiinţeze pe cele ce sunt, ca niciun om să nu se fălească înaintea lui Dumnezeu. Din a Lui voie sunteţi şi voi ai lui Hristos Iisus, Care S-a făcut pentru voi înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi răscumpărare. Ca, precum este scris : Cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Şi eu când am venit la voi, fraţilor, am venit să vă vestesc mărturia lui Dumnezeu, nu prin înţelepciune şi cuvinte strălucite; căci am socotit să fiu la voi ca unul ce nu ştie nimic alta, decât numai pe Iisus Hristos, şi încă şi Acesta răstignit.
 
    Stih : Să se întunece ochii lor ca să nu vadă.
 
    Evanghelia de la Matei : În vremea aceea, după ce s-a făcut ziuă..., Sfârşitul : ...care şedeau în preajma mormântului.
 
    Apoi Ectenia : Să zicem toţi din tot sufletul..., După aceasta : Învredniceşte-ne, Doamne..., Şi Ectenia : Să plinim rugăciunile noastre cele de seară Domnului. Şi celelalte.
 
 
 
 
 
   Când Te-a pogorât de pe lemn, mort, cel din Arimatea, pe Tine, viața tuturor, cu smirnă şi cu giulgiu Te-a înfăşurat, Hristoase, şi cu dragoste s-a îndemnat a săruta, cu inima şi cu buzele, trupul Tău cel nestricat. Însă cuprinzându-se de frică, se bucura strigând către Tine : Slavă smereniei Tale, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.
 
   Când Te-ai pus în groapă nouă pentru toţi, Mântuitorule al tuturor, iadul cel cu totul de râs văzându-Te s-a îngrozit, zăvoarele s-au sfărâmat şi porţile s-au zdrobit, mormânturile s-au deschis, morţii au înviat. Atuncea şi Adam cu mulţumire bucurându-se, a strigat Ţie : Slavă smereniei Tale, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Pentru că a întărit lumea, care nu se va clăti.
 
    Când Te-ai închis în groapă cu trupul, voind, Cela ce petreci din firea Dumnezeirii necuprins şi nehotărât, ai încuiat cămările morţii şi ai deşertat toate împărăţiile iadului, Hristoase. Atuncea ai învrednicit şi această Sâmbătă binecuvântării dumnezeieşti şi slavei şi luminii Tale.
 
    Stih : Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
 
   Când Te-au văzut puterile, Hristoase, clevetit de cei fărădelege, ca şi cum ai fi fost amăgitor şi piatra mormântului pecetluită cu mâinile, cu care au împuns coasta Ta cea nestricăcioasă, atunci s-au spăimântat de nespusă îndelungă răbdarea Ta. Însă bucurându-se de mântuirea noastră, au strigat Ţie : Slavă smereniei Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Pe Tine, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu un veşmânt, pogorându-Te de pe lemn Iosif cu Nicodim şi văzându-Te mort, gol, neîngropat, luând plângere cu umilinţă şi tânguindu-se au zis : Vai mie preadulce Iisuse ! pe Carele cu puţin mai înainte văzându-Te soarele pe Cruce răstignit, cu întuneric s-a îmbrăcat şi pământul de frică s-a clintit şi catapeteasma Templului s-a rupt. Ci iată, Te văd acum pe Tine, supunându-Te morţii de bunăvoie pentru mine. Cum Te voi îngropa, Dumnezeul meu ? Sau cum Te voi înfăşoară cu giulgiuri ? Sau cu ce mâini mă voi atinge de trupul Tău cel nestricat ? Sau ce cântări voi cânta ducerii Tale de aici, Îndurate ? Slăvesc patimile Tale, cu cântări laud îngroparea Ta împreună şi învierea, strigând : Doamne, slavă Ţie.
 
    Apoi : Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., După : Tatăl nostru...,
 
 
   Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l l-au pus.
 
 
   Mironosiţelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a strigat : Miresmele morţilor sunt cuviincioase, iar Hristos putrejunii S-a arătat străin.
 
 
 
    Pavecerniţa se citeşte în chilii sau, de va voi cel mai mare, şi în Biserică, după obicei; la care cântăm Canonul pentru răstignirea Domnului şi plângerea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Irmosul de câte două ori şi troparele pe 4. Iar mai pe urmă Irmosul în amândouă stranele împreună.
 
 
 
 
 
   Ca pe uscat umblând Israil, cu urmele prin adânc, pe gonaciul Faraon văzându-l înecat, a strigat : Lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
 
 
   Dacă a văzut curata Fecioară pe Fiul său şi Domnul spânzurat pe Cruce, rupându-se striga cu amar, împreună cu celelalte femei şi oftând grăia.
 
   Te văd acuma, iubitul meu Fiu şi dorit, spânzurat pe Cruce şi mă rănesc amar cu inima, zicea curata. Ci dă cuvânt roabei Tale, bunule.
 
 
   De voie Fiul meu şi Făcătorule, rabzi pe lemn moarte cumplită, Fecioara grăia stând înaintea Crucii cu Apostolul cel iubit.
 
 
   Acum m-am lipsit de aşteptarea mea, de bucuria şi de veselia Fiului meu şi Domnul. Vai mie ! că sunt zdrobită de durere, cea curată plângând, grăia.
 
 
 
   Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat cornul credincioşilor Tăi, bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
 
   Pentru frica iudeilor, Petru s-a ascuns şi toţi credincioşii au fugit părăsind pe Hristos, Fecioara grăia, suspinând.
 
   Pentru naşterea Ta cea străină şi înfricoşată, Fiul meu, eram mai slăvită decât toate maicile. Dar vai mie ! acum văzându-Te pe lemn, mă aprind cu inima.
 
 
   Văd pe Fiu meu, pe Carele pe mâini prunc L-am purtat, L-aş fi luat de pe lemn, zicea cea curată; dar vai mie ! nimenea nu mi-L dă.
 
 
   Iată lumina mea cea dulce, nădejdea şi viaţa mea cea bună, Dumnezeul meu a apus pe Cruce; mă aprind cu inima, Fecioara suspinând, grăia.
 
 
 
   Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă cântă, strigând; din cuget curat întru Domnul prăznuind.
 
   Soarele cel neapus, Dumnezeule Cel preaveşnic şi Făcătorul tuturor făpturilor, Doamne, cum rabzi patimă pe Cruce ? Cea curată plângând, grăia.
 
   Cea neispitită de nuntă plângând grăia către cel cu bun chip : Grăbeşte Iosife, apropie-te la Pilat şi cere să iei de pe lemn pe Dascălul tău.
 
 
   Văvând Iosif pe cea Curată lăcrimând cu amar, s-a tulburat şi plângând s-a apropiat către Pilat, strigând cu plângere : Dă-mi trupul Dumnezeului meu.
 
 
   Văzându-Te pe Ţine rănit şi fără slăvire, gol pe lemn, Fiul meu mă aprind cu inima, suspinând ca o Maică, Fecioara striga.
 
 
 
   Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste, mă rog luminează-le, ca să Te vadă pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine adevăratul Dumnezeu, Cela ce chemi din negura greşalelor.
 
   Rupându-se Iosif, suspinând şi mirându-se împreună cu Nicodim, a luat preacuratul trup şi sărutându-l suspina şi ofta şi-l cânta ca pe un Dumnezeu.
 
   Luându-L cu plângere Maica cea neispitită de bărbat, L-a pus pe genunchi şi rugându-Lcu lacrimi şi sărutându-L cu amar, plângea şi striga.
 
 
   O nădejde şi o viață Te avem pe Tine, Stăpâne, Fiul meu şi Dumnezeule, întru lumina ochilor, roaba Ta. Iar acum sunt lipsită de Tine, dulcele şi iubitul meu Fiu.
 
 
   Dureri şi necazuri şi suspinuri m-au aflat, vai mie ! cea Curată suspinând cu amar, grăia, văzându-Te pe Tine mort, Fiul meu cel iubit, gol şi părăsit şi uns cu miresme.
 
 
 
   Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine : Scoate din stricăciune viaţa mea, Multmilostive.
 
   Văzându-Te mort, Iubitorule de oameni, pe Tine Cel ce ai înviat pe cei morţi, rău mă rup şi mă rănesc cu inima; aş fi vrut să mor cu Tine, grăia Preacurata, că nu pot răbda să Te văd mort fără suflare.
 
   Văzându-Te pe Tine, prea bune Dumnezeule şi îndurate Doamne, fără slăvire, fără suflare şi fără chip, mă mir şi plâng ţinându-Te precum nu m-am nădăjduit să Te văd ! Vai mie, Fiul meu şi Dumnezeule !
 
 
   Nu grăieşti roabei Tale cuvânt, Fiul lui Dumnezeu ? Au, îndura-Te-vei Stăpâne, de ceea ce Te-a născut pe Tine ? grăia cea curată, suspinând şi plângând şi săruta trupul Domnului său.
 
 
   Gândesc, Stăpâne, că nu voi mai auzi glasul Tău cel dulce, nici voi mai vedea, frumuseţea feţei Tale, ca mai înainte; pentru că ai apus fiul meu de la ochii mei.
 
 
 
   Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm; că pe Acesta L-a văzut Maria pe lemn şi a zis : De şi rabzi răstignire, Tu eşti fiul şi Dumnezeul meu.
 
 
   Mieluşeaua văzând pe Mieluşelul său tras spre junghiere, mergea pe urmă Maria cu părul despletit împreună cu alte femei, strigând aşa : Unde mergi, Fiule ? Pentru ce faci călătorie grabnică ? Au doară este şi altă nuntă în Cana Galileei şi acum Te grăbeşti a merge acolo, ca să le faci vin din apă ? Dar merge-voi cu Tine, Fiule ? Sau aştepta-Te-voi ? Dă-mi răspuns, Fiule, nu mă trece tăcând, Cela ce m-ai păzit curată. Că Tu eşti fiul şi Dumnezeul meu.
 
 
 
   Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe muncitorul l-a plecat a striga : Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Unde este, Fiul meu şi Dumnezeule, bunavestire cea dedemult, care-mi grăia Gavriil, numindu-Te pe Tine împărat şi Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt ? Căci acum Te văd pe Tine, lumina mea cea dulce, gol mort şi rănit.
 
   Cela ce alini durerile, primeşte-mă acuma cu Tine, fiul meu şi Dumnezeule, ca să mă pogor şi eu Stăpâne în iad cu Tine; nu mă lăsa singură, că nu pot răbda să mai trăiesc, nevăzându-Te pe Tine, lumina mea cea dulce.
 
 
   Suspinând cu amar cea fără prihană, împreună cu celelalte femei purtătoare de mir şi văzând cum duc pe Hristos, grăia : Vai mie, ce văd ? Unde mergi, acum fiul meu şi pe mine singură mă laşi ?
 
 
   Suspinând şi slăbind, cea fără prihană grăia Mironosiţelor : Plângeţi împreună cu mine şi vă tânguiţi amar, că iată lumina mea cea dulce şi Dascălul vostru se dă mormântului.
 
 
 
   Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars. Că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
 
   Văzând Iosif pe Fecioara plângând, se rupea la inimă şi striga cu amar : O, Dumnezeul meu ! Cum Te voi îngropa acum eu, robul Tău ? Cu ce pânză voi înfăşura trupul Tău ?
 
   Mai presus de minte a covârşit vederea Ta, Doamne, cea străină, Cel ce porţi toată făptura. Pentru aceea şi Iosif împreună cu Nicodim Te poartă, ca pe un mort, pe mâinile lor şi Te îngroapă.
 
 
   Taină străină şi preaslăvită văd, Fecioara striga fiului său şi Dumnezeu : Cum Te pui în mormânt prost, pe Tine, Carele cu porunca scoli pe morţi din mormânturi.
 
 
   Nici de la mormântul Tău nu mă voi scula, fiul meu, nici a izvorî lacrimi nu voi înceta, până ce şi eu mă voi pogorî în iad; că nu pot răbda despărţirea Ta, fiul meu.
 
 
 
   Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Carele nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, s-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Carele slăvindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.
 
   De acum nu se va mai lipi de mine bucuria niciodată, suspinând, grăia cea fără prihană. Că lumina mea şi bucuria mea în mormânt au apus. Ci nu-L voi lăsa singur; aici voi muri şi mă voi îngropa cu Dânsul.
 
   Rana sufletului meu, vindecă-o acum fiul meu, striga Preacurata lăcrimând; înviază şi-mi potoleşte durerea şi necazul. Că poţi, Stăpâne, câte vei vrea să faci, măcar de Te-ai şi îngropat de voie.
 
 
   O cum s-a ascuns Ţie adâncul îndurărilor, Maicii în taină a zis Domnul, că vrând să mântuiesc făptura Mea, am primit a muri. Ci voi şi învia şi pe Tine te voi slăvi, ca un Dumnezeu al cerului şi al pământului.
 
 
   Cânta-voi milostivirea Ta, Iubitorule de oameni, şi mă voi închina mulţimii milei Tale, Stăpâne. Că vrând să mântuieşti zidirea Ta, ai luat moarte, zis-a Preacurata; ci pentru învierea Ta, Mântuitorule, miluieşte-ne pe noi pe toţi.
 
 
 
    Toacă la al şaptelea ceas din noapte şi începem Utrenia după obicei. După cei şase psalmi, Ectenia mare. La Dumnezeu este Domnul... 
 
 
   Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus.
 
 
   Când Te-ai pogorât la moarte, Cela ce eşti viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii. Și când ai înviat pe cei morţi din cele de desubt, toate puterile cereşti au strigat : Dătătorule de viaţă, Hristoase, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
 
 
   Mironosiţelor femei, stând lângă mormânt, îngerul a strigat : Miresmele, morţilor sunt cuviincioase, iar Hristos putrejunii S-a arătat străin.
 
    După aceasta, preoţi şi credincioşi aprind lumini de ceară curată şi se rânduiesc în jurul mesei, pe care se află aşezat Sfântul Epitaf. Urmează Catisma a 17-a, stările Prohodului, care se cântă dulce şi cu mare cuviinţă.     Stihurile scrise cu litere mici nu se cântă, ci se citesc în taină, înainte de fiecare tropar,
 
 
    Cădeşte preotul Epitaful, în chipul Crucii, altarul şi stranele; dacă sunt mai mulţi, cădeşte protosul. Apoi, cântă rar întâiul tropar :
 
 
    Ferice de cei ce-și păzesc neprihănită calea şi care urmează legea Domnului.
 
   În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă proslăvind.
 
    Ferice de cei ce păzesc învăţăturile Lui şi de cei ce-L caută cu toată inima.
 
   Dar cum mori, Viaţă, şi cum şezi în mormânt ? Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti, şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
 
    Că aceia nu fac fărădelege, ci umblă în căile Lui.
 
   Te mărim pe Tine, Iisuse Doamne, şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile, că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
 
    Tu ai poruncit ca legiuirile Tale să fie păzite cu sfinţenie.
 
   Cel ce-ai pus pământul cu măsuri, Hristoase, astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule, şi din gropi pe cei ce-au murit înviezi.
 
    O, de s-ar îndrepta căile mele spre paza legiuirilor Tale.
 
   Iisuse al meu, împărat a toate, de ce vii la cei din iad, o, Hristosul meu ? Vrei să dezrobeşti pe neamul omenesc.
 
    Atunci nu m-aş ruşina în faţa oricăreia din poruncile Tale.
 
   Stăpânul a toate mort Se vede acum şi deşertătorul gropilor celor morţi Se încuie-n groapă nouă ca un om.
 
    Ci Te-aşi lăuda cu inimă credincioasă, învăţând judecăţile Tale cele drepte.
 
   În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut şi viață lumii Tu ai izvorât.
 
    Legiuirilor Tale voi fi credincios, nu mă părăsi pentru totdeauna.
 
   Cu cei răi, Hristoase, ca un răufăcător, socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.
 
    Cum va păstra un tânăr curată calea sa ? Povăţuindu-se de cuvântul Tău.
 
   Mai frumos cu chipul decât oamenii toţi, ca un om se vede mort şi fără de chip, Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.
 
    Cu toată inima mea Te-am căutat. Nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
 
   Iadul cum va răbda intrarea Ta, Doamne; şi cum nu se va zdrobi întunecându-se ? De-a luminii Tale fulgere orbind.
 
    Primit-am cuvântul Tău în inima mea, ca să nu greşesc înaintea Ta.
 
   Dulcea mea lumină şi mântuitoare, cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ? O, răbdare de nespus şi negrăit !
 
    Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă legiuirile Tale.
 
   Nici lumea de duhuri nu pricepe, Doamne, nici mulţimea fără de trup poate povesti taina îngropării Tale, neştiind.
 
    Cu buzele mele am vestit toate hotărârile gurii Tale.
 
   O, minuni străine ! O, ce lucruri noi ! Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort, îngropat de mâinile lui Iosif.
 
    Căci păzirea hotărârilor Tale îmi dă desfătare mai multă decât orice bogăţie.
 
   În mormânt ai apus, dar de-al Tatălui sân nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu. Acest lucru e străin şi nefiresc !
 
    În poruncile Tale pătrunde cugetul meu şi ochii mei urmăresc poruncile Tale.
 
   Întreaga făptură recunoaşte-n Tine; împărat adevărat, pe pământ şi-n cer, deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase al meu !
 
    La legile Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale.
 
   Tu în mormânt fiind pus, Ziditor Hristoase, temelia iadului s-a cutremurat şi-ale morţilor morminte s-au deschis.
 
    Arată milă robului Tău şi voi trăi şi cuvintele Tale voi păzi.
 
   Cela ce în palmă tot pământul ţine, sub pământ acum cu trupul Se află mort, slobozind pe morţii cei legaţi în iad.
 
    Deschide ochii mei, ca să văd minunile din legea Ta.
 
   Din stricare, Doamne, viaţa mea o ridici; căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorât şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.
 
    Nemernic sunt eu pe pământ. Nu ascunde de mine poruncile Tale.
 
   Ca lumina-n sfeşnic, se ascunde acum sub pământ ca sub obroc, trupul Domnului şi din iad goneşte întunericul.
 
    Însetat este sufletul meu pururea de dorul judecăţilor Tale.
 
   Mulţimea de oştiri, cea duhovnicească, împreună cu Iosif şi Nicodim merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.
 
    Cercetat-ai pe mândrii, cei blestemaţi, care se abat de la poruncile Tale.
 
   Murind Tu de voie, în mormânt ai fost pus; şi pe mine ce-am fost mort, Iisusul meu, de amara mea greşeală m-ai scăpat.
 
    Ia de la mine ocara şi defăimarea, că învăţăturile Tale le-am păzit.
 
   S-a schimbat făptura prin a Tale patimi, căci cu Tine-au pătimit toate câte sunt, Ţiitor a toate cunoscându-Te.
 
    Zadarnic stau boierii şi mă clevetesc, că robul Tău se îndeletniceşte cu învăţăturile Tale.
 
   Luând în pântece a vieţii Piatră, cel a toate mâncător, iadul, a vărsat pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.
 
    Desfătare îmi sunt învăţăturile Tale şi poruncile Tale sunt povăţuitorii mei.
 
   În mormânt nou Te-au pus înnoind, Hristoase, firea oamenilor, prin învierea Ta, după cum se cade unui Dumnezeu.
 
    Sufletul meu e aruncat la pământ. Ridică-mă după făgăduinţa Ta.
 
   Pe pământ ai venit, pe Adam să-l mântui. Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât; pân-la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.
 
    Căile mele Ţi-am mărturisit şi m-ai auzit. Învaţă-mă poruncile Tale.
 
   Pământul de frică s-a mişcat, Cuvinte, şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns, apunând a Ta lumină sub pământ.
 
    Fă-mă să pricep calea legiuirilor Tale şi la minunile Tale voi căuta.
 
   Ca un om, ai murit de-a Ta voie, Doamne; dar ca Dumnezeu pe morţi din gropi ai sculat şi din întunericul păcatelor.
 
    Întristarea istoveşte sufletul meu. Întăreşte-mă după cuvântul Tău.
 
   Vărsând râu de lacrimi peste Tine, Doamne, cea Curată, ca o Maică, a glăsuit : Oare cum Te voi îngropa, Fiul meu ?
 
    Depărtează de la mine calea minciunii şi dăruieşte-mi să urmez legea Ta.
 
   Ca grăunţul de grâu, ce-ncolţeşte-n pământ, spic aducător de rod nouă Te-ai făcut, înviind pe toţi urmaşii lui Adam.
 
    Calea adevărului mi-am ales şi judecăţile Tale nu le-am uitat.
 
   Sub pământ Te-ai ascuns ca un soare, acum, şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit; ci răsari, Hristosul meu, mai strălucit !
 
    Lipitu-m-am de învăţăturile Tale. Nu mă lăsa, Doamne, să fiu ruşinat.
 
   Cum ascunde luna faţa sa de soare, aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum, Cel ce prin trupească moarte ai apus.
 
    Pe calea poruncilor Tale voi alerga, că prin ele ai desfătat inima mea.
 
   Iisus, Viaţa, gustând moartea acum, pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit şi viaţa tuturor le-a dăruit.
 
    Învaţă-mă, Doamne calea legiuirilor Tale şi mă voi ţinea pururea de ea.
 
   Pe întâiul Adam, prin păcat omorât, la viață ridicându-l cu moartea Ta, Adam nou în trup Te-ai arătat acum.
 
    Dă-mi pricepere să înţeleg legea Ta şi o voi păzi cu toată inima mea.
 
   Cereştile cete, mort întins, pentru noi, Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat şi cu aripile s-au acoperit.
 
    Povățuiește-mă pe calea poruncilor Tale, căci aceasta e dorirea mea.
 
   Pogorându-Te mort, de pe lemn, Cuvinte, Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt; ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi.
 
    Pleacă inima mea la învăţăturile Tale, iar nu la doriri de câştig.
 
   Bucurie, Doamne, fiind îngerilor, întristare lor acum le-ai pricinuit cu trup mort ca pe un om, văzându-Te.
 
    Abate ochii mei de la deşertăciuni şi mă înviorează în căile Tale.
 
   Suind Tu pe Cruce, împreună ai suit şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ, ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.
 
    Împlineşte făgăduinţa dată robului Tău, pentru frica ce o am înaintea Ta.
 
   Ca un leu, Tu Doamne, adormind cu trupul, ca un pui de leu Te scoli, Cela ce ai fost mort, lepădând şi bătrâneţea trupului.
 
    Depărtează de la mine ocara mea, ce mă întristează, că judecăţile Tale sunt bune.
 
   Cela ce din coasta lui Adam cel dintâi pe strămoş ai plăsmuit, eşti-n coastă-mpuns şi izvor curăţitor ne izvorăşti.
 
    Iată am dorit să împlinesc poruncile Tale înviorează-mă cu dreptutea Ta.
 
   Se-njunghia în taină mai-nainte mielul, iar acum Tu, pătimind, fără să cârteşti, eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.
 
    Să vină peste mine mila Ta, Doamne, şi mântuirea Ta după făgăduinţa Ta.
 
   Cine dar va spune chipul groaznic şi nou ? Cel ce stăpâneşte toate făpturile pătimeşte azi şi moare pentru noi.
 
    Și voi da răspuns celor ce mă urăsc, căci nădăjduiesc în cuvântul Tău.
 
   Cuprinzându-i spaima, au strigat îngerii : Cum Se vede mort Stăpânul vieţii. Şi de ce-n mormânt Se-ncuie Dumnezeu ?
 
    Nu lua de tot cuvântul adevărului din gura mea, căci judecăţile Tale sunt nădejdea mea.
 
   Din coasta Ta, Doamne, cea însuliţată, izvorăşti mie viață, prin viața Ta, şi mă înnoieşti şi să mă viezi cu ea.
 
    Păzi-voi, legea Ta purureu, în veac și în veacul vcacului.
 
   Răstignit pe Cruce, ai chemat pe oameni, iar curată coasta Ta împungându-se, tuturor iertare dai, Iisusul meu.
 
    Umbla-voi întru lărgime, căci poruncile Tale am căutat.
 
   Cel cu chip cuvios Te găteşte-ngrozit şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie, de-ngroparea Ta înfricoşându-se.
 
    Înaintea regilor voi spune învăţătura Ta și nu mă voi ruşina. 
 
   Sub pământ, de voie, pogorând ca un mort, Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer pe cei care de-acolo au fost căzuţi.
 
    Desfăta-mă-voi întru poruncile Tale, pentru că foarte, foarte-mi sunt iubite.
 
   Deşi Te-ai văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu şi ridici de pe pământ, Hristoase, la cer, pe cei care de-acolo au fost căzuţi.
 
    Ridica-voi mâinile mele la poruncile Tale, pe care le iubesc şi la legile Tale voi cugeta.
 
   Deşi Te-ai văzut mort, dar eşti viu Dumnezeu şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi, omorând de tot pe-al meu omorâtor.
 
    Adu-Ţi aminte de cuvântul dat robului Tău, în care mi-ai poruncit să nădăjduiesc.
 
   O, ce bucurie, ce dulceaţă multă, a fost ceea ce-a umplut pe toţi cei din iad, strălucind lumina Ta-n-adâncul lui.
 
    Aceasta mă mângâie la vreme de necaz, căci cuvântul Tău îmi va da viață.
 
   Îngroparea-Ţi laud, patimilor mă închin; şi puterea îţi măresc, Milostivule, prin care de patimi am fost dezlegat.
 
    Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-au abătut.
 
   Asupra Ta, Doamne, sabie s-a ascuţit şi-a puternicului sabie s-a tocit, iar cea din Eden se biruieşte-acum.
 
    Adusu-mi-am aminte de judecăţile Tale cele din veac şi m-am mângâiat, Doamne.
 
   Văzând mieluşeaua pe-al său Miel junghiat, doborâtă de dureri striga şi-ndemna, ca şi turma să se tânguie cu ea.
 
    Mâhnirea mă cuprinde când văd pe cei răi care părăsesc legea Ta.
 
   În mormânt de Te-ngropi şi în iad de pogori, dar mormintele, Iisuse, le-ai deşertat şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.
 
    Învăţăturile Tale crau cântarele mele prin locurile pribegiei mele.
 
   De-a Ta voie, Doamne, pogorând sub pământ, pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat şi la slava Tatălui i-ai înălțat.
 
    Și noaptea îmi aduceam aminte de numele Tău şi păzeam legea Ta, Doamne.
 
   Unul din Treime, cu trupul, pentru noi, defăimată moarte rabdă, binevoind; se cutremură şi soare şi pământ.
 
    Aceasta se petrecea cu mine, pentru că păzesc; poruncile Tale.
 
   Urmaşii lui Iuda, din izvor adăpaţi şi cu mană săturaţi demult, în pustiu, în mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.
 
    Zis-am : Partea mea, Doamne, e să păzesc poruncile Tale.
 
   Ca un vinovat, stă Cel prea drept la Pilat şi la moartea cea nedreaptă e osândit şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.
 
    Din toată inima mea mă rog feţei Tale, miluieşte-mă după cuvântul Tău.
 
   Îngâmfat Israil, ucigaşe popor ! Pentru ce pe Baraba, pătimaş, slobozi, iar pe Domnul pentru ce îl răstigneşti ?
 
    Cerceta-tu-mi-am cărările mele și mi-am îndreptat paşii spre învăţăturile Tale.
 
   Plăsmuind pe Adam din pământ, cu mâna, pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.
 
    Grăbitu-m-am şi n-am pregetat să împlinesc poruncile Tale.
 
   Ascultând, Cuvinte, de al Tău Părinte, pân-la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorât, înviind tot neamul muritorilor.
 
    Lațurile celor răi m-au vânat, dar legea Ta n-am uitat.
 
   Vai, Lumina lumii ! Vai, a mea Lumină ! O, Iisusul meu ! O, Fiule prea dorit ! Cu amar, striga Fecioara şi jelea.
 
    La miezul nopţii m-am sculat să Te slăvesc, pentru Judecățile Tale cele drepte.
 
   Pizmătăreț popor, ucigaş blestemat ! Ruşinează-te măcar, înviind Hristos, de mahrama şi de giulgiurile Lui.
 
    Părtaş sunt cu cei ce se tem de Tine şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.
 
   Vino, necurate, ucigaş ucenic, şi pricina răutăţii aratămi-o; pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?
 
    De mila Ta, Doamne, e plin pământul, învaţă-mă să păzesc poruncile Tale.
 
   Iubitor de oameni Te prefaci, nebune, orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule; tu, ce mirul ai voit să-l vinzi pe bani.
 
    Făcut-ai bine robului Tău, după făgăduinţa Ta, Doamne.
 
   Cu ce preţ vândut-ai Sfântul mir cel ceresc ? Sau ce vrednic de potriva lui ai priprimit ? Nebunie aflaşi, prea blestemat satan !
 
    Învață-mă bună pricepere şi înţelepciunea, căci cred în poruncile Tale.
 
   De iubeşti săracii şi mâhnit eşti de mir ce se varsă, curăţind suflet păcătos, cum pe aur, pe Luminătorul, vinzi ?
 
    Înainle de a suferi, am păcătuit, dar acum păzesc cuvântul Tău.
 
   O, Cuvinte, Doamne, a mea bucurie, îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ? Mi se rupe inima ca unei maici.
 
    Bun şi binefăcător ești Doamne. Învaţă-mă legile Tale.
 
   Cine-mi va da apă şi izvor de lacrimi, ca să plâng pe Iisus, dulcele meu Fiu ? A strigat Fecioara, Maica Domnului.
 
    Trufaşii născocesc minciuni împotriva mea, eu însă cu toată inima păzesc poruncile Tale.
 
   O, munţi şi vâlcele, şi mulţimi de oameni, tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !
 
    Inima lor e nesimţitoare ca seul, iar eu mă mângâi cu legea Ta.
 
   Când am să te mai văd, Veşnică Lumină, bucuria şi dulceaţa sufletului ? A strigat Fecioara, tânguindu-se.
 
    Bine că m-ai smerit, căci m-ai învăţat să păzesc legea Ta.
 
   Deşi ca o piatră, tare şi tăioasă, ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât râu de viață vie, Veşnice Izvor.
 
    Mai scumpă este gurii mele legea decât mii de comori de aur şi de argint.
 
   Ca dintr-o fântână, din îndoitul râu, ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm şi viaţa veşnică o moştenim.
 
 
   Voind Tu, Cuvinte, în mormânt Te-ai văzut; dar eşti viu şi scoli din morţi, după cum ai spus, cu-nvierea Ta, Mântuitorule.
 
 
   Te cântăm, Cuvinte, Doamne al tuturor, împreună şi cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt şi-ngroparea Ta cea sfântă proslăvim.
 
 
   Fericimu-Te toţi, Maica lui Dumnezeu, şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim a Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.
 
 
   În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, plecăciunea Ta cea multă proslăvind.
 
    Urmează Ectenia mică şi Ecfonisul : Că s-a binecuvântat numele Tău şi s-a preamărit împărăţia Ta, a Tatălui şi a Fiului și a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.
 
 
    Cădeşte al doilea preot, când sunt mai mulţi preoţi, la fel ca la starea întâia; sau singur preotul. Apoi, începe rar şi cu glas lin :
 
 
    Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit, înţelepțeşte-mă, şi voi învăţa poruncile Tale.
 
   Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
 
    Cei ce se tem de Tine se bucură când mă văd, căci în făgăduinţele Tale nădăjduiesc.
 
   Cuvine-se, dar, să-Ţi dăm slavă Atoate Ziditorul, căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta, şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.
 
    Cunoscut-am, Doamne, că judecăţile Tale sunt drepte şi că după dreptate m-ai pedepsit.
 
   Soarele-a apus, iar pământul s-a clintit, Cuvinte, apunând Tu, ne-nseratul soare, Hristos, şi cu trupul în mormânt punându-Te.
 
    Fie dar mila Ta mângâierea mea, precum ai făgăduit robului Tău.
 
   Somn învietor în mormânt dormind, Hristoase Doamne, din cel greu somn al păcatului ai sculat întreg neamul omenesc cel păcătos.
 
    Să vină peste mine îndurările Tale şi voi trăi, văci legea Ta este mângâierea mea.
 
   Una-ntre femei Te-am născut Fiu, fără de durere; dar acum sufăr dureri, prin patima Ta, cea Curată mult jelindu-se, zicea.
 
    Ruşinaţi să fie trufaşii ce fără vină mă apasă, căci învăţăturile Tale le cercetez.
 
   Sus văzându-Te, de Părinte nedespărţit, Doamne, iar jos cu trupul mort, sub pământ fiind, serafimii s-au înfricoşat acum.
 
    Să se întoarcă la mine cei ce se tem de Tine şi cei ce cunosc învăţăturile Tale.
 
   Răstignindu-Te, s-a rupt tâmpla templului prin mijloc şi şi-ascund luminătorii lumina lor, sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.
 
    Fie inima mea fără prihană sub povaţa poruncilor Tale, ca să nu fiu rușinat.
 
   Cela ce cu-n semn a făcut la început pământul, azi apune sub pământ, ca un muritor; îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !
 
    Sufletul mi se istoveşte în aşteptarea ajutorului Tău, dar în făgăduinţa Ta nădăjduiesc mereu.
 
   Sub pământ apui Cela ce-ai făcut pe om cu mâna, ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor, cu puterea Ta atotputernică.
 
    Paienjenitu-mi-s-au ochii aşteptând făgăduinţa Ţa, şi-mi zic : Când oare mă voi mângâia ?
 
   Veniţi să cântăm lui Hristos Cel mort plâns sfânt cu jale, ca femeile, ce mir au adus atunci, s-auzim cu ele : Bucuraţi-vă !
 
    Ajuns-am ca o piele pusă la fum, dar legile Tale nu le-am uitat.
 
   Nesecat mir eşti, Cuvinte Doamne; pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc, Celui viu, ca unui mort şi îngropat.
 
    Câte sunt oare zilele robului Tău când vei osândi oare pe prigonitorii mei ?
 
   Cu-ngroparea Ta ai zdrobit de tot iadul, Hristoase, şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât şi din stricăciune lumea mântuieşti.
 
    Spusu-mi-au călcătorii de lege bârfeli dar nu sunt ca legea Ta, Doamne.
 
   Râu de viață eşti ce din Tatăl curgi, înţelepciune, iar în groapă apunând, viață dăruieşti celor din adâncurile iadului.
 
    Toate poruncile Tale sunt adevăr. Ajută-mi. Că pe nedrept sunt prigonit !
 
   Ca să înnoiesc firea oamenilor cea zdrobită, Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind; deci jelind nu-ţi bate pieptul, Maica Mea.
 
    Puţin de nu m-au şters de pe pământ, dar poruncile tale nu le-am părăsit.
 
   Sub pământ apui, Cel ce eşti luceafăr al dreptăţii, şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu, alungând din iad tot întunericul.
 
    Dăruieşte-mi viață după mila Ta şi învăţăturile Tale voi păzi.
 
   Bob cu două firi : Dătătorul de viață, astăzi, în adânc pământ, cu lacrimi, se seamănă; însă răsărind lumea va bucura.
 
    Pentru vecie, Doamne, cuvântul Tău a întărit cerurile.
 
   S-a temut Adam, Dumnezeu umblând în rai atunci, iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad; căci căzând atunci, acum s-a ridicat.
 
    Tu ai întemeiat pământul şi adevărul Tău rămâne din neam în neam.
 
   Maica Ta acum varsă râuri de lacrimi, Hristoase, şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt : Înviază, Fiule, precum ai spus !
 
    Din porunca Ta până azi toate se ţin, că toate sunt slugile Tale.
 
   Iosif Te-a ascuns, cu evlavie, în groapă nouă; şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta, Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.
 
    De n-ar fi fost legea Ta mângâierea mea, aş fi pierit în necazurile mele.
 
   Doamne, Maica Ta, pironit văzându-Te pe Cruce, de amară întristare, sufletul ei s-a pătruns de cuie şi de sabie.
 
    Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele îmi dai viață.

   Maica Ta, văzând adăparea Ta cu fiere, Doamne, Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi, faţa ei cu amare lacrimi a udat.
 
    Al Tău sunt eu, mântuieşte-mă, că poruncile Tale am căutat.
 
   Rău m-am întristat şi rărunchii mi se rup, Cuvinte, junghierea Ta nedreaptă văzându-o, zis-a Preacurata, tânguindu-se.
 
    Necredincioşii mă pândesc să mă piardă, iar eu cercetez învăţăturile.
 
   Cum am să-ţi închid ochii dulci şi-a Tale buze, Doamne, şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ? A strigat Iosif, înfiorându-se.
 
    La toată desăvârşirea am văzut sfârşit, numai porunca Ta sfârșit nu are.
 
   Jalnice cântări Iosif şi cu Nicodim cântă lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt şi cu dânşii cântă cetele cereşti.
 
    Cât am iubit legea Ta, Doamne ! Toată ziua ea-i gândirea mea.
 
   Sub pământ apui Tu, Hristoase, soare al dreptăţii; deci şi luna, Maica Ta, care Te-a născut, de dureri se stinge, nevăzându-Te.
 
    Căci mă face mai înţelept decât vrăjmaşii mei şi niciodată nu mă părăseşte.
 
   Iadul s-a-ngrozit dătătorule de viață, Doamne, când prădată şi-a văzut bogăţia lui şi-nviați pe morţii cei legaţi din veac.
 
    Ajuns-am mai înţelept decât toţi învăţaţii mei, pentru că învăţăturile Tale sunt gândirea mea.
 
   Soare luminos după noapte străluceşte, Doamne; iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult, înviind din groapă ca un Dumnezeu.
 
    Mai priceput decât cei bătrâni am ajuns, pentru că păzesc poruncile Tale.
 
   Ziditorule, primindu-Te în sân pământul s-a clintit de frica Ta, Preaputernice, şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.
 
    De la toată calea rea am oprit picioarele mele, ca să urmez cuvintele Tale.
 
   O, Hristosul meu ! Iosif şi Nicodim cu miruri, într-un chip deosebit, acum Te gătesc strigând : O, pământe-nfricoşează-te !
 
    De la judecăţile Tale nu m-am abătut, că Tu eşti învăţătorul meu.
 
   Doamne, ai apus şi cu Tine-a soarelui lumină; iar făptura de cutremur cuprins-a fost, Făcător al tuturor vestindu-Te.
 
    Cât de dulci sunt cuvintele Tale pentru gâtlejul meu ! Pentru gura mea ele-s mai dulci decât mierea.
 
   Piatra cea din unghiu o acoperă piatră tăiată şi pe Domnul pune-n groapă un muritor. Înfioară-te de-acuma, tu, pământ !
 
    Poruncile Tale mă fac mai priceput, pentru aceea am urât toată calea cea mincinoasă.
 
   Vezi-ne aici : Ucenicul cel iubit şi Maica, şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule ! A strigat Curata, cu amar plângând.
 
    Cuvântul Tău e făclie picioarelor mele şi lumină pentru cărările mele.
 
   Tu, ca Cel ce eşti de viață dătător, Cuvinte, pe Iudei nu l-ai ucis, fiind răstignit; ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.
 
    Jurat-am să păzesc judecăţile Tale cele drepte şi mă voi ține de jurământul meu.
 
   Nici chip ai avut, nici frumuseţe, când pătimeai, Doamne; dar mai mult ai strălucit, când ai înviat, şi cu sfinte raze ne-ai înfrumuseţat.
 
    Întristat sunt peste măsură, Doamne, viază-mă după cuvântul Tău.
 
   Ai apus în trup, sub pământ, nestinsule Luceafăr; şi aceasta neputând vedea soarele, în miazăzi el s-a întunecat.
 
    Binevoieşte, Doamne a primi jertfa de bunăvoie a gurii mele şi mă învață judecăţile Tale.
 
   Luna, soarele se întunecă-mpreună, Doamne, şi robi binevoitori Ţi s-au arătat şi în mantii negre s-au înveșmântat.
 
    Sufletul mi-i pururea în primejdie, dar legea Ta n-am uitat.
 
   Chiar de-ai şi murit, dar sutaşul Dumnezeu Te ştie; iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu, mă cutremur, a strigat cel cu bun chip.
 
    Cei nelegiuiţi curse mi-au întins, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit.
 
   A dormit Adam şi din coastă lui îşi scoase moarte; Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu, lumii viață izvorăşti din coasta Ta.
 
    Moştenit-am pe vecie învăţăturile Tale, că ele-s bucuria inimii mele.
 
   Ai dormit puţin şi-ai dat viaţă la cei morţi, Hristoase, şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi, ce din veacuri adormise, Bunule.
 
    Pus-am gând în inima mea să păzesc poruncile Tale, că aceasta aduce răsplata veşnică.
 
   De ai şi murit, dar ai dat vinul de mântuire, viţă, care izvorăşti viață tuturor; patima şi Crucea Ta Ţi le slăvesc.
 
    Născocirile omeneşti le urăsc, iar legea Ta o iubesc.
 
   Cum au suferit cereştile cete îndrăzneala celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule, când Te văd gol, sângerat şi osândit ?
 
    Tu eşti adăpostul și scutul meu și în cuvântul Tău nădăjduiesc eu.
 
   O, neam iudeu îndărătnic, ce-ai primit arvuna ! Cunoscut-ai ridicarea Bisericii; pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?
 
    Depărtaţi-vă de la mine cei nelegiuiţi, că voi păzi poruncile Dumnezeului meu.
 
   În batjocură tu îmbraci pe Împodobitorul, Care cerul a-ntărit şi-a-mpodobit tot pământul, într-un chip prea minunat.
 
    Sprijineşte-mă după cuvântul Tău, ca să trăiesc, şi nu lăsa să fiu ruşinat în nădejdea mea.
 
   Ca un pelican Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte; şi-ai dat viață l-ai Tăi fii, care au murit, răspândind asupra, lor izvoare vii.
 
    Ajută-mi şi mă voi mântui şi pururea voi lua aminte de legile Tale.
 
   Oarecând, Navi opri soarele, zdrobind duşmanii; iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta, ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.
 
    Dispreţuit-ai pe toți cei ce se depărtează de legea Ta, că nesocotirile lor sunt mincinoase.
 
   Nu te-ai despărţit de-al Părintelui sân, Milostive; chiar să fii om muritor ai binevoit şi în iad, Hristosul meu, Te-ai pogorât.
 
    Cu zgura ai măturat pe cei răi de pe pământ, de aceea am iubit învăţăturile Tale.
 
   Tins fiind pe lemn, Cel ce spânzuri pământul pe ape, în pământ, fără suflare, acum pogori; care lucru nerăbdându-l, tremură.
 
    De frica Ta mi se încrâncenă carnea şi mă tem de judecăţile Tale.
 
   Vai, o, Fiul meu ! Preacurata jeleşte şi zice : Că pe care-L aşteptam, ca pe-un împărat, osândit acum pe Cruce îl privesc !
 
    Făcut-am judecată şi dreptate, nu mă da celor ce-mi fac strâmbătate.
 
   Astfel mi-a vestit Gavriil, venind din cer la mine : el mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu este o împărăţie veşnică.
 
    Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău, ca să nu mă nedreptăţească cei mândri.
 
   Vai, s-a împlinit a lui Simeon proorocie, că prin inima mea sabie a trecut; o, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !
 
    Ochii mi se sting, aşteptând mântuirea Ta şi dreptatea ce mi-ai făgăduit.
 
   O, Iudeilor ! Ruşinaţi-vă măcar de morţii înviaţi de Dătătorul vieţii lor, Cel pe care, pizmătăreţ, L-aţi ucis.
 
    Fă milă cu robul Tău după bunătatea Ta și mă învaţă legiuirile Tale.
 
   S-a cutremurat şi lumina soarele şi-a stins-o, când în groapă Te-a văzut neînsufleţit; nevăzuta mea lumină, Bunule !
 
    Robul Tău sunt eu înțelepțeşte-mă ca să pricep învăţăturile Tale.
 
   Cu amar plângea Preacurata Maica Ta, Cuvinte, când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt; ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !
 
    Venit-a vremea să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta.
 
   Maica Precista omorârea Ta văzând, Hristoase, cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia : Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !
 
    Eu însă am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi pietrele scumpe.
 
   Iadul cel cumplit tremura, când Te-a văzut pe Tine, veşnic soare al măririi, Hristosul meu, şi în grab-a dat din el pe cei legaţi.
 
    De aceea la învăţăturile Tale am alergat şi toată calea nedreaptă am urât.
 
   Ce privelişte mare şi grozav-acum se vede; căci al vieţii dătător moarte-a suferit, voind El să dea viață tuturor !
 
    Minunate-s învăţăturile Tale; De aceea le cercetează sufletul meu.
 
   Coasta Ţi-au împuns, Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne; şi cu rana Ta din coastă ai vindecat ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.
 
    Descoperirea cuvintelor Tale luminează şi dă înţelepciune celor nevinovaţi.
 
   Oarecând jelea toată casa pe fiul Rahilei; iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc Maica Lui şi ceata ucenicilor.
 
    Gura mea am deschis şi am suspinat, că de poruncile Tale sunt însetat.
 
   Palme şi loviri s-au dat lui Hristos peste faţă, Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui, şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.
 
    Glasul meu auzi-l, Doamne, cu judecata Ta mă viază.
 
   Toţi cei credincioşi, cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte, îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude răstignirea şi-ngroparea Ta acum.
 
 
   Cel făr-de-nceput Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt, întăreşte stăpânirea-mpăraţilor împotriva duşmanilor, ca un bun.
 
 
   Ceea ce-ai născut, Precurată Fecioară, viaţa, potoleşte dezbinarea-n Biserică şi dă pace, ca o bună, tuturor.
 
 
   Cuvine-se, dar, să cădem la Tine, Ziditorul, Cela ce pe Cruce mâinile Ţi-ai întins şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.
 
 
    Că sfânt eşti Dumnezeul nostru, Cel ce Te odihneşti pe scaunul măririi cel de Heruvimi, şi Ţie mărire îţi înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Cel fără de început şi prea Sfântului şi bunului şi de viață Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.
 
 
    Cădeşte al treilea preot; sau singur preotul, dacă e numai unul. După aceea, începe cu glas dulce şi sfântă cuviinţă cântarea.
 
 
    Caută spre mine şi mă miluieşte, cum cauţi spre cei ce iubesc numele Tău.
 
   Neamurile toate laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase al meu.
 
    Întăreşte paşii mei să urmeze cuvântul Tău şi să nu mă stăpânească nicio fărădelege.
 
   Arimateanul jalnic Te pogoară şi-n mormânt Te-ngroapă.
 
    Izbăveşte-mă de clevetirea oamenilor şi voi păzi poruncile Tale.
 
   De mir purtătoare, mir Ţie, Hristoase, Ţi-aduc cu sârguinţă.
 
    Fă să strălucesscă fața Ta peste robul Tău şi mă învaţă legiuirile Tale.
 
   Vino-ntreagă fire, psalmi de îngropare lui Hristos să-I aducem.
 
    Râuri de apă varsă ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta.
 
   Pe cel viu cu miruri, ca pe-un mort, să-L ungem cu mironosiţele.
 
    Drept eşti Tu, Doamne, şi drepte sunt judecăţile Tale.
 
   Fericite Iosif ! Trupul ce dă viaţă, al lui Hristos, îngroapă.
 
    Învăţăturile Tale sunt drepte şi întru totul prea adevărate.
 
   Cei hrăniţi cu mană lovesc cu piciorul în Binefăcătorul.
 
    Topitu-m-am de râvnire, văzând că vrăjmaşii Tăi nesocotesc învăţăturile Tale.
 
   Cei hrăniţi cu mană, oţet şi cu fiere Ţi-aduc, Hristoase al meu.
 
    Cuvântul Tău e lămurit şi curat şi robul Tău l-a iubit şi l-a preţuit.
 
   O, ce nebunie ! Pe Hristos omoară cei ce-au ucis pe profeţi.
 
    Mic şi neluat în seamă am fost, dar legile Tale nu le-am uitat.
 
   Ca rob făr-de minte, a trădat Iuda pe-Adâncu-nţelepciunii.
 
    Dreptatea Ta e dreptate ta veac şi legea Ta e adevărul curat.
 
   Rob ajunge-acuma vicleanul de Iuda, cel ce-a vândut pe Domnul.
 
    Necazuri şi nevoi de mă împresoară, poruncile Tale sunt mângâierea mea.
 
   Zis-a înţeleptul : Groap-adâncă este gâtlejul iudeilor.
 
    Dreptatea învăţăturilor Tale e veşnică, dă-mi înţelepciune şi voi trăi.
 
   La viclenii iudei, căile lor strâmbe curse şi ciulini sunt.
 
    Chematu-Te-am din toată iuima mea, auzi-mă, Doamne, şi voi păzi aşezămintele Tale.
 
   Iosif şi Nicodim pe Domnul îngroapă, cu toată cuviinţa.
 
    Către Tine am strigat, mântuieşte-mă şi voi urma legiuirile Tale.
 
   Slavă Ţie, Doamne, Cel ce dai viață şi-n iad puternic pogori.
 
    Până nu răsar zorile Te chem, căci în cuvântul Tău nădăjduiesc.
 
   Maica Preacurata se jelea, Cuvinte, pe Tine mort văzându-Te.
 
    Înainte de straja dimineţii deschid ochii mei, ca să-i adâncesc în învăţăturile Tale.
 
   Primăvară dulce, Fiul meu preadulce, frumuseţea unde Ţi-a apus ?
 
    Auzi, Doamne, glasul meu, după bunătatea Ta şi după voinţa Ta dăruieşte-mi viață.
 
   Plângere pornit-a Maica Preacurata, când ai murit, Cuvinte.
 
    Apropiatu-s-au cei ce cugeta vicleşuguri şi de la legea Ta s-au depărtat.
 
   Vin cu mir, să-L ungă, de mir purtătoare, pe Hristos, mirul ceresc.
 
    Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevăr.
 
   Cu moartea pe moarte o omori Tu, Doamne, cu sfânta Ta putere.
 
    De la început învăţăturile Tale le-am cunoscut, că pe totdeauna le-ai întemeiat.
 
   Piere-amăgitorul, scapă amăgitul cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.
 
    Vezi strâmtoarea mea şi mă izbăveşte, că legea Ta n-am uitat.
 
   Cade vânzătorul în fundul gheenei, în groapa stricăciunii.
 
    Ia-mi partea şi mă apără; după cuvântul Tău mă înviorează.
 
   Curse şi ciulini sunt căile lui Iuda, celui nebun şi viclean.
 
    Departe, este mântuirea de cei păcătoşi, că poveţele Tale n-au căutat.
 
   Pier răstignitorii, Împărate-a-toate, dumnezeiescule Fiu.
 
    Multe-s îndurările Tale, Doamne, dăruieşte-mi viaţă, după îngăduinţele Tale.
 
   Toţi pier, împreună, în groapa pierzării, bărbaţii sângiurilor.
 
    Mulţi sunt cei care mă prigonesc și mă necăjesc, dar de la învăţăturile Tale nu m-am abătut.
 
   Fiule din Tatăl, împărat a toate, cum ai primit patima ?
 
    Văzut-am pe vânzătorii ticăloşi și m-am scârbit căci cuvintele Tale nu le păzesc.
 
   Maica, mieluşeaua, Mielul ei pe Cruce văzându-L, s-a tânguit.
 
    Vezi, cât iubesc poveţele Tale, Doamne, viază-mă după bunătatea Ta.
 
   Trupul ce dă viață Iosif îl îngroapă-mpreună cu Nicodim.
 
    Adevărul e temelia cuvintelor Tale şi toată hotărârea judecăţilor Tale e veşnică.
 
   Mult înlăcrimată a strigat Fecioara, rărunchii pătrunzându-şi.
 
    Boierii mă prigonesc în zadar, că numai de judecăţile Tale mă tem.
 
   O, a mea lumină, Fiul meu preadulce, cum Te-ai ascuns în groapă ?
 
    Bucuratu-m-am de cuvintele Tale, ca Cel ce dă de avuţie multă.
 
   Nu mai plânge, Maică, pe Adam şi Eva; ca să-i slobod, Eu sufăr.
 
    Minciuna o urăsc şi o dispreţuiesc, iar legea Ta o iubesc.
 
   Fiul meu, slăvescu-Ţi înalta-ndurare prin care rabzi acestea.
 
    De șapte ori în zi te laud, Doamne, pentru judecăţile Tale cele drepte.
 
   Cu oţet şi fiere Te-au adăpat, Doamne, gustarea veche s-o strici.
 
    Cei ce iubesc legea Ta de multă pace se vor bucura şi nimica nu-i va împiedica.
 
   Te-ai suit pe Cruce, Cel ce altădată umbrişi poporul sub nor.
 
    În ajutorul Tău, Doamne, nădăjduiesc şi poruncile Tale le îndeplinesc.
 
   De-mir-purtătoare venind la-Ta groapă Ţi-aduce-au, Doamne, miruri.
 
    Sufletul meu urmează învăţăturile Tale şi le iubeşte mai presus de toate.
 
   Scoală-Te-ndurate, şi pe noi ne scoate din a gheenei groapă !
 
    Păzit-am, Doamne poruncile şi legile Tale şi toate căile mele sunt înaintea Ta.
 
   Doamne, înviază, zice vărsând lacrimi Maica Ta ce Te-a născut.
 
    Rugăciunea mea, Doamne, ajunge la Tine : înţelepţeşte-mă după făgăduinţa Ta.
 
   Înviază-n grabă, alungând durerea Curatei tale Maice !
 
    La Tine să străbată cererea mea şi mă izbăveşte după cuvântul Tău.
 
   Prinse-au fost de frică cereştile cete, când Te-au văzut mort, Doamne.
 
    Laudă-Ţi vor roşii buzele mele, că m-ai învăţat poruncile Tale.
 
   Iartă de greşale pe cei ce, cu frică, cinstesc a Tale patimi.
 
    Limba mea va vesti cuvântul Tău, că toate poruncile Tale sunt drepte.
 
   O, înfricoşată, străină vedere; pământul cum te-ascunde !
 
    Să-mi vie mâna Ta. Doamne, în ajutor că poruncile Tale am ales.
 
   Altădat-un Iosif Ţi-a slujit în fugă şi-acum Te-ngroapă altul.
 
    Dorit-am, Doamne, mântuirea Ta și legea Ta e desfătarea mea.
 
   Plânge, Te jeleşte Preacurata-Ţi Maică, Tu fiind mort, Cuvinte.
 
    Viu va fi sufletul meu și Te va lăuda şi judecăţile Tale vor ajuta mie.
 
   Spaimă ia pe îngeri de grozava-Ţi moarte, o, Făcător a toate !
 
    Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.
 
   Până-n zori, cu miruri Ţi-au stropit mormântul cele înţelepţite.
 
    Caută spre mine. Doamne, şi mă mântuieşte.
 
   Pace în Biserici, lumii mântuire prin Învierea-Ţi dă-ne !
 
 
   O, Treime Sfântă, Tată, Fiu şi Duh Sfânt, lumea mântuieşte.
 
 
   Robilor tăi, Maică, dă-le ca să vadă-nvierea Fiului tău.
 

   Neamurile toate laudă-ngropării Ţi-aduc, Hristoase al meu.
 
 
 
 
 
 
   Soborul îngeresc s-a mirat văzându-Te între cei morţi socotit fiind şi puterea morţii, Mântuitorule, stricând şi împreună cu Tine pe Adam sculând şi din iad pe toţi slobozindu-i.
 
 
   Pentru ce miruri, prin milostivire, cu lacrimi o, uceniţe amestecaţi ? Îngerul cel ce a strălucit în mormânt, a zis mironosiţelor : Vedeţi voi groapa şi înţelegeţi, că Mântuitorul a înviat din mormânt.
 
 
   Foarte de dimineaţă mironosiţele au alergat la groapa Ta, tânguindu-se; ci înaintea lor a stătut îngerul şi a zis : Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi învierea.
 
 
   Mironosiţele femei, cu miruri venind la groapa Ta, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele agrăit zicând : Pentru ce cu cei morţi pe Cel viu socotiţi ? Căci ca un Dumnezeu a înviat din mormânt.
 
 
   Închinămu-ne Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Sfintei Treimi într-o fiinţă cu serafimii strigând : Sfânt, sfânt, sfânt eşti Doamne.
 
 
   Pe Dătătorul de viaţă născându-L, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit şi bucuria Evei în locul întristării ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viață i-a îndreptat la aceeaşi, Cel ce S-a întrupat din Tine, Dumnezeu şi om.
 
 
 
   Că Tu eşti împăratul păcii, Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău Celui fără de început şi prea Sfântului şi bunului şi de viață făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
 
 
 
   Cu giulgiu curat şi cu miresme dumnezeieşti a uns preacurat trupul Tău Iosif, cerându-l la Pilat, şi l-a pus în mormânt nou. Pentru aceasta, mânecând mironosiţele femei, au strigat : Arată nouă, precum ai zis mai înainte, Hristoase, învierea Ta.
 
 
   Spăimântatu-s-au cetele îngerilor, văzând pe Cela ce şade în sânurile Tatălui, cum S-a pus în mormânt ca un mort, Cel nemuritor; pe Care-L înconjoară cetele îngereşti şi-L slăvesc împreună cu morţii cei din iad, ca pe un Făcător şi Domn.
 
    Apoi se face citire din Evanghelia de la Matei : Iar a doua zi, care vine după Vineri..., Învierea lui Hristos..., nu zicem, ci îndată Psalmul 50, şi apoi cântăm :
 
 
 
 
   Pe cel ce a acoperit cu valul mării oarecând pe gonaciul tiran, sub pământ L-au ascuns feciorii celor mântuiţi. Iar noi, ca fecioarele, să cântăm Domnului; căci cu slavă S-a preaslăvit.
 
   Doamne, Dumnezeul meu cântare de petrecere şi laudă de îngropare voi cânta Ţie, Celui ce mi-ai deschis intrările vieţii cu îngroparea Ta şi moartea şi iadul cu moartea ai omorât.
 
   Sus pe scaun şi jos în mormânt, cunoscându-Te cele mai presus de lume şi cele de sub pământ, Mântuitorul meu, s-au cutremurat de moartea Ta; că mai presus de gând Te-ai văzut mort, începătorule al vieţii.
 
   Ca să umpli toate de slava Ta, Te-ai pogorât în cele de desubtul pământului; că nu s-a ascuns de Tine statul meu cel din Adam şi îngropându-Te m-ai înnoit pe mine cel stricat, Iubitorule de oameni.
 
 
 
   Pe Tine, Cela ce ai spânzurat pe ape tot pământul fără ţinere, văzându-Te făptura spânzurat în locul căpăţânii, cu multă spaimă s-a cuprins, strigând : Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.
 
   Închipuirile îngropării Tale le-ai arătat, înmulţind vedeniile; iar acum cele ascunse ale Tale, văzute le-ai făcut cu dumnezeiască bărbăţie şi celor din iad, Stăpâne, care strigă : Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.
 
   Întinsu-Ţi-ai palmele şi ai împreunat cele depărtate dedemult iar cu înfăşurarea giulgiului, Mântuitorule, şi cu mormântul ai dezlegat pe cei legaţi, care strigau : Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne.
 
   În mormânt şi sub peceţi Te-ai cuprins, Nemuritorule, de bunăvoie; că puterea Ta Ţi-ai arătat prin fapte, cu dumnezeiasca lucrare, celor ce cântă : Nu este sfânt, fără numai Tu, Doamne, Iubitorule de oameni.
 
 
   Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-I, morţi s-au făcut de strălucirea îngerului ce s-a arătat, carele a vestit femeilor învierea. Pe Tine Te mărim, pierzătorul stricăciunii, Ia Tine cădem, Cela ce ai înviat din mormânt, la unul Dumnezeul nostru.
 
 
 
 
   Smerenia Ta cea dumnezeiască pe Cruce, mai înainte văzându-o Avacum, spăimântându-se a strigat : Tu ai tăiat tăria celor puternici, Bunule, unindu-Te cu cei din iad, ca un Atotputernic.
 
   Astăzi ai sfinţit ziua a şaptea, pe care o ai binecuvântat întâi cu încetarea lucrurilor; că toate le prefaci şi le înnoieşti odihnindu-Te, Mântuitorul meu, şi iarăşi, zidindu-ne.
 
   Biruind Tu cu puterea Dumnezeirii, sufletul Tău de la trup s-a despărţit; că a rupt amândouă legăturile : a morţii şi a iadului, cu puterea Ta, Cuvântule.
 
   Iadul întâmpinându-Te, Cuvinte, s-a amărât, văzându-Te om îndumnezeit rănit de bătăi şi Atotputernic; şi de înfricoşatul Tău chip a rămas fără de glas.
 
 
 
   Lumina cea neînserată a dumnezeieștii arătării Tale, Hristoase, care s-a făcut spre noi, pentru milostivirea Ta, Isaia văzându-o, de noapte mânecând a strigat : învia-vor morţii şi cei din mormâturi se vor scula şi toţi cei de pe pământ se vor bucura.
 
   Înnoieşti pe pământeni, Ziditorule, făcându-Te pământean; şi giulgiul şi mormântul arată taina ceea ce este întru Tine, Cuvinte; că sfetnicul cel cuvios, însemnează sfatul celui ce Te-a născut, Carele m-a înnoit întru Tine cu mare cuviinţă.
 
   Prin moarte ai prefăcut omorârea, prin îngropare stricăciunea; că nestricăcios ai făcut trupul pe carele l-ai luat, cu dumnezeiasca cuviinţă făcându-l nemuritor; că trupul Tău, Stăpâne, n-a văzut stricăciune; nici sufletul Tău n-a rămas în iad, carele este lucru străin.
 
   Ieşind, Ziditorul meu, din ceea ce nu ştie de bărbat şi Împungându-Te cu suliţa în coastă, dintru aceea ai făcut înnoire Evei, făcându-Te Adam, adormind mai presus de fire cu somn făcător de viață şi ridicând viaţa din somn şi din stricăciune, ca un Atotputernic.
 
 
 
   Prins a fost, dar nu s-a ţinut în pântecele chitului Iona; că al Tău chip purtând, al Celui ce ai pătimit şi îngropării Te-ai dat, ca dintr-o cămară din fiară a ieşit şi a strigat străjerilor : Cei ce păziţi cele deşarte şi mincinoase, mila voastră o aţi părăsit.
 
   Omorâtu-Te-ai, dar nu Te-ai despărţit, Cuvinte, de trupul pe carele ai luat; că de s-a şi stricat Biserica Ta în vremea patimii, ci şi aşa un ipostas era al Dumnezeirii şi al trupului Tău; că întru amândouă unul eşti, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu şi om.
 
   Greşala lui Adam a fost ucigătoare de om, iar nu ucigătoare de Dumnezeu. Că de a şi pătimit firea trupului Tău celui de ţărână, Dumnezeirea a rămas fără patimă; că stricăciunea cea din Tine o ai prefăcut întru nestricăciune şi dintru înviere ai arătat izvorul vieţii celei nestricăcioase.
 
   Împărăţit-a iadul peste neamul omenesc, dar n-a rămas în veac; că Tu, Puternice, punându-Te în groapă, cu palma cea începătoare de viață ai rupt încuietorile morţii; şi ai propovăduit, celor ce dormeau acolo din veac, izbăvirea cea nemincinoasă, făcându-Te, Mântuitorule, întâi sculat din morţi.
 
 
   Cela ce a încuiat adâncul, S-a văzut mort şi cu smirnă şi cu giulgiu înfăşurându-se, în mormânt s-a pus ca un mort. Cel fără de moarte, şi femeile au venit să-L ungă cu mir, plângând cu amar şi strigând : Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos adormind, va învia a treia zi.
 
 
   Cel ce cuprinde toate, S-a înălţat pe Cruce şi Se tânguieşte toată zidirea, văzându-L spânzurând gol pe lemn; soarele şi-a ascuns razele şi stelele şi-au tăinuit lumina şi pământul cu multă frică s-a clintit, marea a fugit şi pietrele s-au despicat şi mormânturi multe s-au deschis şi trupurile sfinţilor bărbaţi s-au sculat; iadul jos a suspinat şi iudeii s-au sfătuit să hulească învierea lui Hristos. Iar femeile au strigat : Aceasta este Sâmbăta cea prea binecuvântată, întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi.
 
 
 
   În sfânta şi marea Sâmbătă, prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi rogorâtea în iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viața veşnică.
 
Stih : Ostaşi, degeaba mai păziţi mormântul,
Căci pe Cel ce-i viaţa nu-L ţine pământul !
 
   Cele patruzeci de zile ale postului mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; şi iarăşi mai mare decât săptămâna mare este această sfântă şi mare Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru. Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă în ziua a şasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile lui și a sfinţit ziua, numindu-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea lumii celei spirituale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în ziua a şasea a creat din nou pe omul stricat şi înnoindu-l iarăşi prin Crucea cea de viaţă purtătoare s-a odihnit încă odată cu o odihna desăvârşită, de toate lucrurile lui, dormind un somn dătător de viaţă şi mântuitor. Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc se pogoară şi în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat şi propriul său sânge, fără să-i fie cerut; iar sângele lui a fost preţ de răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea oare să fie ţinut odată ce n-avea asupra lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din blestemul strămoşesc ? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea oare să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu ? Dar oare tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu ? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu nescris împrejur era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire desăvârşită a mădularelor. Iar Iosif, pogorând de pe Cruce Sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. În adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat şi i-au spus : Domnule, ne-am adus aminte, că înşelătorul acela a spus pe când trăia, că după trei zile se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi. Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, i-aţi ascultat cu râvnă cuvintele lui pe când trăia ? Dar când a spus Hristos : Mă voi scula ? Poate că evreii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată ! Nu ştiau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor ! Pilat a dat poruncă şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială învierea Domnului, odată ce era străină şi paza şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi este cuprins de ameţeli când simte puterea mai tare a Domnului; și după puţină vreme a dat afară, din pricina înghiţirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi pe cei ce îi mâncase şi-i ţinea din veac în pântece.
 
   Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi, Amin.
 
 
 
   Negrăită minune ! Cela ce a izbăvit în cuptor pe cuvioşii tineri din văpaie, în mormânt Se pune mort fără suflare, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm : Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Rănitu-s-a iadul, primind în inima sa pe Cel ce S-a rănit în coastă cu suliţa şi a suspinat topindu-Se de focul cel dumnezeiesc, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm : Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Bogat este mormântul, că primind în sine pe Făcătorul ca pe un adormit, s-a arătat dumnezeiască vistierie de viață, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm : Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   După obiceiul morţilor, punerea în mormânt a primit viaţa tuturor şi L-a arătat pe El izvor învierii, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm : Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Una era Dumnezeirea lui Hristos în iad şi în mormânt şi în Eden nedespărţită, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, spre mântuirea noastră a celor ce cântăm : Mântuitorule, Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
 
 
   Spăimântează-te, înfricoşându-te cerule, şi să se clătească temeliile pământului. Că iată, Se socoteşte între cei morţi, Cela ce locuieşte întru înălţime, şi în mormânt mic ca un străin se primeşte. Pe Carele tineri bine-L-cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Stricatu-s-a locaşul cel preacurat, dar împreună a ridicat cortul cel căzut, că al doilea Adam, Cel ce locuieşte întru înălţime S-a pogorât la Adam cel dintâi, până la cămările iadului. Pe Carele tineri bine-L-cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Încetat-a îndrăzneala ucenicilor, iar Iosif cel din Arimatea s-a arătat inimos, că văzând mort şi gol pe Dumnezeul Cel peste toate, L-a cerut şi L-a îngropat, strigând : Tineri bine-L-cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare prea Înălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   O, minune nouă ! O, bunătate ! O, nespusă răbdare ! Că de bunăvoie Se pecetluieşte sub pământ, Cel ce locuieşte întru înălţime şi Se huleşte Dumnezeu ca un înşelător. Pe Carele tineri bine-L-cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
 
 
   Nu te tângui pentru Mine, Maică, văzându-Mă în groapă pe Mine, fiul tău, pe Carele M-ai zămislit în pântece fără sămânţă; că Mă voi scula şi Mă voi preaslăvi şi voi înălţa întru slavă ca un Dumnezeu, pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste pe tine neîncetat te slăvesc.
 
   Întru străină naşterea Ta scăpând de dureri, mai presus de fire, m-am fericit, Fiul meu Cel fără de început; iar acum, Dumnezeul meu, văzându-Te mort fără suflare, mă sfărâm cumplit cu sabia întristării. Ci Te scoală, ca să mă slăvesc.
 
   Mă acoperă pământul voind Eu, dar se înfricoşează portarii iadului văzându-Mă, Maică, îmbrăcat cu haina sângerată a izbândirii; că ucigând, ca un Dumnezeu, pe vrăjmaşi cu Crucea, iarăşi voi învia şi te voi slăvi.
 
   Să se bucure făptura, să se veselească toţi pământenii, că vrăjmaşul, iadul, s-a prădat; femeile cu miruri să iasă întru întâmpinare, că izbăvesc pe Adam şi pe Eva cu tot neamul, şi a treia zi voi învia.
 
 
 
 
   Astăzi cuprinde mormântul pe Cel ce cuprinde făptura cu palma; acoperă piatra pe Cel ce acoperă cerurile cu bunătatea; doarme viaţa şi iadul se cutremură şi Adam din legături se dezleagă. Slavă rânduielii Tale, prin care săvârşind toate, ne-ai dăruit nouă odihnă veşnică, prin sfântă învierea Ta cea din morţi.
 
   Ce este această vedere ce se vede ? Ce este această Sâmbătă ? împăratul veacurilor săvârşind rânduiala cea prin patimă, Se odihneşte în mormânt, dându-ne nouă odihnă. Acestuia să strigăm : Scoală-Te, Dumnezeule, judecă pământul, că Tu împărăţeşti în veci, Cel ce ai nemăsurată mare milă.
 
   Veniți să vedem viaţa noastră zăcând în mormânt, ca să învieze pe cei ce zac în mormânturi. Veniţi astăzi, ca văzând adormit pe Cel din Iuda, să-I strigăm ca proorocul, zicând : Culcându-Te ai adormit ca un leu, cine Te va deştepta pe Tine, împărate ? Ci Te scoală ca un însuţi puternic, cel ce Te-ai dat pentru noi de bunăvoie, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Cerşit-a Iosif trupul lui Iisus şi L-a pus pe el în mormânt nou al Său; că era să iasă EI din groapă, ca dintr-o cămară. Cel ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai deschis oamenilor uşile raiului, slavă Ţie.
 
 
   Ziua de astăzi mai înainte o a închipuit cu taină marele Moise, zicând : Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este Sâmbăta cea binecuvântată; aceasta este ziua odihnei, întru care S-a odihnit de toate lucrurile Sale, unul născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii după trup odihnindu-Se. Şi la ceea ce era iarăşi întorcându-Se prin înviere, ne-a dăruit nouă viaţa veşnică, ca un bun şi iubitor de oameni.
 
 
 
    În vremea Doxologiei, preotul intră în Sfântul altar şi se îmbracă în toate odăjdiile; iar când sunt mai mulţi preoţi şi diaconi, se îmbracă în toate odăjdiile numiţi preotul întâi stătător, adică protosul sau proestosul, și diaconii; ceilalţi având numai epitrahile şi sfite. Ieşind şi aşezându-se în jurul Epitafului, aşteaptă sfârşitul Doxologiei. La primul Sfinte Dumnezeule..., preotul sau întâi stătătorul cădeşte Sfântul Epitaf de 3 ori, în chipul Crucii; iar la al treilea Sfinte Dumnezeule..., ridicând preoţii sau epitropii Bisericii Epitaful, încep ocolirea Bisericii, cu felinare, prapore şi lumini. După aceasta, preotul și purtătorii Epitafului intră în Biserică şi ajungând în faţa uşilor împărăteşti, preotul sau cel mai mare între preoţi zice :
 
 
    Şi intră în altar prin uşile Împărăteşti. Aşează, Epitaful pe Sfânta Masă şi cântă, o dată, troparul : Iosif cel cu bun chip..., Caută-l Sâmbătă, la Utrenie. Apoi, îndată troparul Proorociei, glasul al 2-lea.
 
   Cela ce ţii marginile lumii ai primit a Te cuprinde în mormânt mic, Hristoase, ca să mântuieşti firea omenească de căderea cea din iad; şi făcându-ne nemuritori, să ne înviezi pe noi, ca un Dumnezeu fără de moarte.
 
 
 
 
   Fost-a mâna Domnului peste mine şi m-a dus Domnul cu duhul şi m-a pus în mijlocul unui câmp plin de oase omeneşti, şi m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe faţa pământului şi foarte uscate. Şi mi-a zis Domnul : Fiul omului, mai învia-vor oare oasele acestea ? Iar eu am zis : Doamne Dumnezeule, numai tu ştii aceasta. Domnul însă mi-a zis : Proroceşte asupra oaselor acestora şi le zi : Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului ! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu oaselor acestora : Iată eu voi face să intre în voi duh şi veți învia. Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veți învia şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul. Proorocit-am deci cum mi se poruncise. Şi când am proorocit, iată s-a făcut un sunet şi o mişcare și oasele au început să se apropie fiecare os la încheietura sa, Şi am privit eu şi iată erau pe ele vine, şi carne crescuse şi piele le acoperea pe deasupra, iar duh nu era într-însele. Atunci mi-a zis Domnul : Fiul omului, prooroceşte duhului, prooroceşte şi zi duhului : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu : Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia ! Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise şi a intrat într-înşii duhul şi au înviat şi mulţime multă foarte de oameni au stătut pe picioarele lor. Şi mi-a zis iarăşi Domnul : Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israil. Iată ei zic : S-au uscat oasele noastre şi nădejdea noastră a pierit; suntem smulşi din rădăcină. De aceea prooroceşte şi le zi : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu : Iată, eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israil. Astfel veţi, cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul meu, din mormintele voastre. Şi voi pune la voi duhul meu şi veți învia şi vă voi aşeza în țara voastră, şi veţi cunoaşte că eu, Domnul, am zis aceasta şi am făcut, zice Domnul.
 
 
 
 
   Fraţilor, nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi oare că puţin aluat dospeşte toată frământătura ? Curăţiţi-vă dar de aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, ca şi cum aţi fi fără dospitură, căci Paştile nostru, Hristos, S-a junghiat pentru noi. De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul năravului şi al vicleşugului, ci cu azimile curăţiei şi ale adevărului. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se blestem pentru noi, căci scris este : blestemat e tot cel spânzurat pe lemn, pentru ca binecuvântarea dată lui Avraam să se reverse prin Iisus Hristos asupra păgânilor şi aşa noi să primim prin credinţă Duhul, Care ni se făgăduise.
 
    Stih : Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de fața focului,
    Stih : Aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu.
 
    Evanghelia de la Matei : Iar a doua zi, care vine după Vineri..., Sfârşitul : ...Pecetluind piatra împreună cu custodia. Apoi Ecteniile : Să zicem toți din tot sufletul..., Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineaţă Domnului..., Şi celelalte. Și se face Apolis.
 
    Ceasul întâi se citeşte în pridvor; asemenea şi al treilea, al şaselea şi al noulea se citesc simplu în pridvor, cu fericirile la vremea lor.
 
 
 
    La al zecelea ceas din zi toacă de Vecernie şi se îmbracă preotul în veşminte şi binecuvântând. Psalmul începător. După aceasta, Ectenia mare. Apoi Doamne strigat-am..., pe glasul 1 şi punem Stihirile pe 8. Şi cântăm Stihirile învierii, ale Octoihului trei şi ale Stihoavnei una.
 
 
   Rugăciunile noastre cele de seară primeşte-le, sfinte Doamne, şi ne dă nouă iertare păcatelor; că Tu însuţi eşti Cel ce ai arătat în lume învierea.
 
   Înconjuraţi, popoare, Sionul şi-l cuprindeţi pe dânsul şi daţi slavă într-însul, Celui ce a înviat din morţi. Că Acela este Dumnezeul nostru, Carele ne-a mântuit pe noi de fărădelegile noastre.
 
   Veniţi, popoare, să cântăm şi să ne închinăm lui Hristos, slăvind învierea Lui cea din morţi. Că Acesta este Dumnezeul nostru, Carele de înşelăciunea vrăjmaşului a izbăvit lumea.
 
   Cu patima Ta, Hristoase, din patimi ne-am slobozit şi cu învierea Ta din stricăciune ne-am izbăvit; Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Astăzi iadul strigă suspinând : Mai bine mi-ar fi fost de n-aş fi primit pe Cel ce S-a născut din Maria, că venind asupra mea, mi-a surpat puterea; porţile cele de aramă le-a sfărâmat. Sufletele pe care le ţineam întru mine mai dinainte, Dumnezeu fiind, le-a înviat. Slavă Doamne, Crucii Tale şi învierii Tale.   (de două ori)  
 
   Astăzi iadul strigă suspinând : Stricatu-s-a puterea mea; primirăm mort ca pe unul din morţi, dar nu pot să-l țin pe dânsul nicidecum; ci pierd împreună cu dânsul şi pe aceştia, peste care eram împărat. Eu am avut morţi din veac, dar acesta iată că pe toţi îi ridică. Slavă Doamne, Crucii Tale şi învierii Tale.
 
   Astăzi iadul strigă suspinând : Zdrobitu-s-a stăpânirea mea, Păstorul s-a răstignit şi pe Adam l-a înviat. De cei peste care eram împărat m-am lipsit şi pe care i-am înghiţit, puternic fiind, pe toţi i-am vărsat. Deşertat-a mormânturile cel ce s-a răstignit; slăbit-a puterea morţii. Slavă Doamne, Crucii Tale şi învierii Tale.
 
 
   Ziua de azi mai înainte o a închipuit cu taină marele Moise, zicând : Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea; că aceasta este Sâmbăta cea binecuvântată; aceasta este ziua odihnei, întru care S-a odihnit de toate lucrurile Sale unul născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii, după trup odihnindu-Se; şi la ceea ce era iarăşi întorcându-Se, prin înviere, ne-a dăruit nouă viață veşnică, ca un singur bun şi iubitor de oameni.
 
 
   Pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul a născut, uşa cea cerească, pe Maria Fecioara să o lăudăm, cântarea celor fără de trup şi podoaba credincioşilor. Că aceasta s-a arătat cer şi Biserică Dumnezeirii. Aceasta peretele cel din mijloc al vrajbei l-a stricat, pace a adus şi împărăţia o a deschis. Pe aceasta dar având-o ancoră credinţei, apărător avem pe Domnul ce S-a născut dintr-însa. Îndrăznească dar, îndrăznească poporul lui Dumnezeu; că Acesta va birui pe vrăjmaşi, ca un Atotputernic.
 
 
 
 
   La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu : Să fie lumină ! Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu, că e bună lumina, şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă : ziua întâia. Şi a zis Dumnezeu : Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu tăria, şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă; ziua a doua. Şi a zis Dumnezeu : Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul ! Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Apoi a zis Dumnezeu : Să dea pământul din sine verdeaţă; iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel pe pământ. Şi a fost aşa. Pământul a dat din sine verdeaţă; iarbă, care face sămânţă după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă după fel pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă; ziua a treia.
 
 
   Luminează-te, luminează-te Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit ! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul şi slava lui străluceşte peste tine. Popoare se îmbulzesc la lumina ta şi împăraţi la strălucirea razelor tale. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, căci toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri. Atunci vei vedea, vei străluci și inima ta se va sbuciuma şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere de Madian şi Efa. Toate sosesc din Saba încărcate cu aur şi cu tămâie, vestind alcătuirile cele de slavă ale Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută urca-se-vor pe jertfelnicul meu, ca să se proslăvească cea plină de slavă casă a mea. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei ? Căci pentru mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israil, care te slăveşte ! Feciori de neam străin zidi-vor zidurile tale şi împăraţii lor în slujba ta vor fi, căci întru urgia mea te-am lovit şi întru bunăvrerea mea m-am milostivit de tine. Porţile tale mereu vor fi în laturi, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile noroadelor, iar regii lor în fruntea lor vor fi. Căci poporul şi împărăţia care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamuri multe nimicite vor fi. Mărirea Libanului la tine va veni cu chiparoşi, ulmi şi molifţi ca să împodobească laolaltă lăcaşul cel sfânt al meu, ca eu să cinstesc locul unde se odihnesc picioarele mele. Şi feciorii apăsătorilor tăi, smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi; cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israil. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria cea deapururi, bucurie din neam în neam. Tu vei suge laptele popoarelor şi la pieptul regilor alăptat vei fi. Atunci vei cunoaşte că eu sunt Domnul, izbăvitorul și Răscumpărătorul tău, puternicul lui Iacov.
 
 
   Apoi a grăit Domnul cu Moise şi Aaron în pământul Egiptului şi le-a zis : Luna aceasta să vă fie începutul lunilor, să vă fie întâia între lunile anului. Spune dar la toată obştea fiilor lui Israil şi le zi : În ziua a zecea a lunii acesteia să-şi ia fiecare din capii de familie un miel; câte un miel de familie să luaţi fiecare. Iar dacă vor fi puţini în familie, încât să nu fie deajuns ca să poată mânca mielul, să ia cu sine de la vecinul cel mai aproape de dânsul un număr de suflete : număraţi-vă la un miel atâţia, câţi pot să-l mănânce. Mielul să vă fie de un an, parte bărbătească şi fără meteahnă și să luaţi sau un miel, sau un ied. Să-l ţineţi până în ziua a patrusprezecea a lunii acesteia şi atunci toată adunarea obştii fiilor lui Israil să-l junghie către seară. Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi uşorii şi pragul cel de sus al uşii casei, unde au să-l mănânce. Şi să mănânce în noaptea aceea carnea lui friptă la foc; dar s-o mănânce cu azimă şi cu ierburi amare. Dar să nu-l mâncaţi nefript deajuns sau fiert în apă, ci să mâncaţi totul fript bine pe foc, şi capul cu picioarele şi măruntaiele. Să nu lăsaţi din el pe a doua zi şi oasele lui să nu le zdrobiţi. Ceea ce va rămâne pe a doua zi să ardeţi în foc. Să-l mâncaţi însă aşa; să aveţi coapsele încinse, încălţămintele în picioare şi toiegele în mâinile voastre; şi să-l mâncaţi cu grabă, căci este Paştiie Domnului.
 
 
   Și a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai, zicând : Scoală şi te du în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în faţa mea ! Şi s-a sculat Iona să fugă la Tarsis dinaintea Domnului. Şi s-a pogorât la Iope, unde a găsit o corabie care mergea la Tarsis şi plătind preţul călătoriei, s-a pogorât în ea ca să meargă la Tarsis împreună cu toţi cei de acolo, el fugind din faţa Domnului. Dar Domnul a ridicat un vânt năprasnic pe mare şi o viforniţă fără seamăn s-a stârnit şi corabia era gata să se sfărâme. Atunci s-au înfricoşat corăbierii şi fiecare a strigat către dumnezeul lui şi aruncau în mare încărcătura corăbiei ca să se mai uşureze. În vremea aceasta Iona se pogorâse în fundul corăbiei, se culcase şi adormise. Atunci s-a apropiat către el căpitanul corăbiei şi i-a zis : Pentru ce dormi ? Scoală-te şi strigă către dumnezeul tău, poate el îşi va aduce aminte de noi ca să nu pierim ! Şi au zis unul către altul : Haidem să aruncăm sorţi ca să ştim din pricina cui s-a prăvălit prăpădul acesta peste noi ! Şi au aruncat sorţi şi sorţul a căzut pe Iona. Şi l-au întrebat pe el : Spune-ne nouă, din pricina cui s-a abătut nenorocirea aceasta asupra noastră ? Care este meşteşugul tău, de unde şi din ce ţară vii şi din ce popor eşti ? Atunci el le-a răspuns : Sunt evreu şi Domnului Dumnezeului cerului mă închin, celui care a făcut, marea şi uscatul. Şi toţi oamenii s-au temut cu frică mare şi i-au zis lui : Pentru ce ai săvârşit una ca aceasta ? Căci ei ştiau că el fuge din faţa lui Dumnezeu, căci el le spusese. Şi i-au zis lui : Ce să-ţi facem ca să se domolească marea, căci ea este învolburată şi înviforată ? Atunci el a răspuns : Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi ea se va potoli, căci ştiu bine că din pricina mea s-a pornit peste voi această vijelie. Şi marinarii cârmeau către ţărm, dar nu biruiau, căci marea era furioasă împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul şi au zis : O, Doamne, putea-vom noi pieri pentru omul acesta şi împovăra-ne-vei cu sânge nevinovat ? Căci tu, Doamne, precum ai voit, ai făcut ! Şi îl ridicară pe Iona şi îl aruncară în mare şi s-a potolit urgia ei. Şi oamenii s-au temut cu teamă mare de Domnul şi au adus jertfă lui Dumnezeu şi juruinţe i-au făcut lui. Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând : Strigat-am către Domnul întru strâmtorarea mea şi el m-a auzit; din pântecele iadului către dânsul am strigat şi el a luat aminte la glasul meu ! Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile tale au trecut peste mine. Şi gândeam : aruncat sunt dinaintea ochilor tăi ! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al tău ! Apele mă învăluiră pe dea-ntregul, adâncul mă împresurase, iarba mării se împleticise pe capul meu; mă pogorâsem până la temeliile munţilor. În ţinutul cel cu veşnice zăvoare, dar tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu ! Când se sfârşea întru mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şi la tine a ajuns rugăciunea mea, în Biserica ta cea sfântă ! Cei ce slujesc idolilor deşerţi nu iau seama la pronia ta; dar eu îţi voi aduce ţie jertfă de mulţumire şi toate făgăduinţele mele le voi plini, căci mântuirea vine de la Domnul ! Şi Domnul dădu poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona pe uscat. Şi a fost cuvântul Domnului către Iona de a doua oară zicând : Scoală şi porneşte către cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte acolo propovăduirea cea dintâi pe care eu ţi-am poruncit-o ! Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Şi Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu, cale de trei zile. Şi a început Iona să meargă în cetate cale de o zi şi a strigat zicând : Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă ! Atunci Ninivitenii au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. Şi a mers vestea până la împăratul Ninivei. Acesta s-a sculat de pe scaunul său, şi a lepădat veșmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă. Apoi s-a dat de ştire şi s-a poruncit cu poruncă împărătească de către dregători : Oamenii şi dobitoacele, vitele mari şi mici să nu mănânce nimic, să nu pască şi nici să bea apă; ci să se îmbrace cu sac şi către Dumnezeu să strige din toată puterea şi fiecare să se întoarcă de pe calea lui cea rea şi mâinile lor să nu mai săvârşească fapte silnice; poate că Dumnezeu se va întoarce şi se va milostivi şi va ţine în loc iuţimea mâniei lui ca să nu pierim ! Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor de pocăinţă, căci s-au întors din căile lor cele rele. Şi s-a făcut milă Domnului, iar prăpădul care trebuia să-l facă aşa precum spusese, nu l-a mai prăvălit peste ei. Şi Iona fu cuprins de mare supărare şi se aprinse de mânie. Şi a rugat pe Domnul zicând : O, Doamne, iată tocmai ceea ce cugetam eu când eram în țara mea ! Pentru aceasta eu am încercat să fug în Tarsis, căci ştiam că tu eşti Dumnezeu îndurat şi milostiv, îndelung răbdător şi mult milosârd şi îţi pare rău de fărădelegi. Şi acum, Doamne, ia-mi sufletul meu, căci este mai bine să mor decât să fiu viu. Şi a zis Domnul : Faci tu oare bine că ţi-ai aprins mânia ? Atunci Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsăritul ei. Și-a făcut o colibă şi a stat sub ea la umbră, ca să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. Şi Domnul Dumnezeu a gătit un vrej care s-a ridicat deasupra capului lui Iona cu să-i țină umbră şi să-i mai potolească mânia, şi s-a bucurat Iona cu bucurie mare pentru vrej. Dar Dumnezeu, a doua zi la revărsatul zorilor, a poruncit unui vierme ca să reteze vrejul. Iar el s-a uscat. Şi la răsăritul soarelui a pornit Dumnezeu un vânt arzător de la răsărit şi soarele a dogorât capul lui Iona, încât el se prăpădea de căldură. Şi şi-a rugat moartea zicând : Mai bine este să mor, decât să trăiesc ! Şi a grăit Domnul către Iona : Făcut-ai lucru cuminte de te-ai mâniat pentru vrej ? Şi el a răspuns : Foarte m-am aprins până la moarte ! şi a zis Domnul : Nu te-ai îndurat pentru un vrej pentru care nu te-ai trudit şi nici nu l-ai crescut, care şi-a luat ființă într-o noapte şi într-alta a pierit ! Dar eu cum să nu mă îndur de cetatea cea mare a Ninivei cu mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu nici dreapta şi nici stânga şi dobitoace fără de număr !
 
 
   Fiii lui Israil au stat cu tabăra la Ghilgal şi au făcut acolo în şesul Ierihonului Paştile în ziua a patrusprezecea a lunii, seara. Iar a doua zi de Paşti au mâncat din roadele pământului acestuia azime şi pâine nouă. În ziua aceea a încetat mana de a mai cădea, şi de-a doua zi după ce au mâncat din roadele pământului, fii lui Israil n-au mai avut mană, ci au mâncat anul acela din roadele ţării Canaanului. Aflându-se însă Iisus aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi opropiindu-se Iisus de dânsul, ia zis : De-ai noştri eşti, sau eşti dintre duşmanii noştri ? Iar acela a răspuns : Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum. Atunci Iisus a căzut cu fața la pământ, s-a închinat şi a zis către acela : Stăpâne, ce porunceşti slugii tale ? Zis-a către Iisus căpetenia oştirii Domnului : Scoate-ți încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt ! Şi a făcut Iisus așa.
 
 
   Fiii lui Israil au pornit apoi din Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la capătul pustiului. Iar Domnul mergea înaintea lor : ziua în stâlp de nor, arătându-le calea, iar noaptea în stâlp de foc, luminându-le, ca să poată merge şi ziua, şi noaptea. Şi n-a lipsit stâlpul de nor ziua, nici stâlpul de foc noaptea dinaintea poporului. Atunci a grăit Demnul cu Moise, şi a zis : Spune fiilor lui Israil să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra în faţa Pi-Hahirotului, între Migdal şi mare, în preajma lui Baal-Ţefon. Acolo în preajma lui, lângă mare să tăbărâţi. Că Faraon va zice către poporul său : Fiii aceştia ai lui Israil s-au rătăcit în pământul acesta, căci i-a închis pustiul. Şi eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi va alerga după ei. Şi-mi voi arăta slava mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui; şi vor cunoaşte toți egiptenii că eu sunt Domnul. Şi au făcut aşa. Atunci s-a dat de ştire regelui Egiptului, că poporul evreiesc a fugit. Şi s-a întors inima lui Faraon şi a slujitorilor lui asupra poporului acestuia, şi au zis : Ce făcurăm noi ? Cum de am lăsat pe fiii lui Israil să se ducă şi să nu ne mai robească nouă ? A înhămat deci Faraon carele sale de război şi a luat poporul său cu sine : a luat cu sine șase sute de căruţe alese şi toată călărimea Egiptului şi căpeteniile lor. Iar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon, regele Egiptului, şi a slujitorilor lui, şi a alergat acesta după fiii lui Israil; dar fiii lui Israil ieşiseră sub mână înaltă. Şi au alergat după ei egiptenii cu toți caii şi căruţele lui Faraon, cu călăreţii şi cu toată oştirea lui, şi i-au ajuns când poposiseră ei la mare, lângă Pi-Hahirot, în faţa lui Baal-Ţefon. Dar când s-a apropiat Faraon şi când s-au uitat fiii lui Israil înapoi şi au văzut că egiptenii vin după ei, s-au spăimântat foarte tare; şi au strigat fiii lui Israil către Domnul, şi au zis către Moise : Oare nu erau morminte în ţara Egiptului, de ne-ai adus să murim în pustie ? Ce ai făcut tu cu noi, scoţându-ne din Egipt ? Nu ţi-am spus noi oare de aceasta în Egipt, când ţi-am zis; lasă-ne să robim egiptenilor, decât să murim în pustia aceasta ? Moise însă a zis către popor : Nu vă temeţi ! Staţi şi veţi vedea mântuirea cea de la Domnul, pe care vă va face-o el astăzi, căci pe egiptenii pe care îi vedeţi astăzi nu-i veţi mai vedea în veac şi pururea. Domnul are să se lupte pentru voi, iar voi fiţi liniştiţi ! Atunci a zis Domnul către Moise : Ce strigi către mine ? Spune fiilor lui Israil să pornească, iar tu ridică-ţi toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte, şi vor trece fiii lui Israil prin mijlocul mării, ca pe uscat, iată, eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor egiptenilor, ca să păşească pe urmele lor. Şi-mi voi arăta slava mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui. Şi vor cunoaşte toţi egiptenii, că eu sunt Domnul, când îmi voi arăta slava mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui. Atunci s-a ridicat îngerul Domnului, care mergea înaintea taberei fiilor lui Israil, şi s-a mutat în urma lor; şi s-a ridicat stâlpul cel de nor dinaintea lor şi a stătut în urma lor. Astfel a trecut el şi a stat între tabăra egiptenilor şi tabăra fiilor lui Israil; şi era negură şi întuneric pentru unii, iar pentru ceilalţi lumină, noaptea şi toată noaptea nu s-au apropiat unii de alţii. Iar Moise şi-a întins mâna sa asupra mării şi a alungat Domnul marea toată noaptea cu vânt puternic de la răsărit, şi s-a făcut marea-uscat, că s-au despărţit apele. Şi au intrat fiii lui Israil prin mijlocul mării, mergând ca pe uscat, iar apele le era perete, la dreapta şi la stânga lor. Iar egiptenii urmărindu-i, au intrat după ei în mijlocul mării, toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui. Dar în straja dimineţii a căutat Domnul din stâlpul cel de foc şi din nor spre tabăra egiptenilor şi a umplut tabăra egiptenilor de spaimă. Şi a făcut să sară roțile de la carele lor, încât cu anevoie mergeau carele. Atunci au zis egiptenii : Să fugim de la faţa lui Israil, că Domnul se luptă pentru ei cu egiptenii ! Iar Domnul a zis către Moise : Întinde-ţi mâna asupra mării ca să se întoarcă apele asupra egiptenilor, asupra carelor lor şi asupra călăreţilor lor. Şi şi-a întins Moise mâna asupra mării şi spre ziuă s-a întors apa la locul ei, iar egiptenii fugeau împotriva apei. Şi aşa a înecat Dumnezeu pe egipteni în mijiocul mării. Iar apele s-au tras la loc şi au acoperit carele şi călăreţii întregii oştiri a lui Faraon, care intrase după israeliţi în mare, şi nu a rămas niciunul din ei. Fiii lui Israil însă au trecut prin mare ca pe uscat, şi apa le-a fost perete la dreapta şi la stânga lor. Aşa a izbăvit Domnul în ziua aceea pe israeliţi din mâinile egiptenilor, şi au văzut fiii lui Israil pe egipteni morţi pe malurile mării. Văzut-a Israil mâna cea tare, pe care a întins-o Domnul asupra egiptenilor, şi s-a temut poporul de Domnul şi a crezut în Domnul şi în Moise, sluga lui. Atunci Moise şi fiii lui Israil au cântat Domnului cântarea aceasta şi au zis :
 
 
    Şi citeţul zice stihurile înainte spre fiecare strană; Iar cetele întru amândouă stranele cântă, pe glasul al 5-lea : Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a proslăvit !
 
   Pe cal şi pe călăreţ în mare i-a aruncat ! Tăria mea şi mărirea mea este Domnul, căci El m-a izbăvit. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi preamări, Dumnezeul Părintelui meu şi-L voi preaînălţa !
 
 
   Domnul este viteaz în luptă; Domnul este numele Lui. Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat.
 
 
   Pe căpeteniile cele de seamă ale lui, Marea Roşie le-a înghiţit.
 
 
   Adâncul le-a acoperit, în fundul mării ca o piatră s-au pogorât.
 
 
   Dreapta Ta, Doamne, şi-a arătat tăria.
 
 
   Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, pe vrăjmaşi i-a sfărâmat. Cu mulţimea slavei Tale ai surpat pe cei potrivnici.
 
 
   Trimis-ai mânia Ta şi i-a mistuit ca pe nişte paie. La suflarea nărilor Tale s-a despărţit apa.
 
 
   Strânsu-s-au la un loc apele ca un perete şi s-au închegat valurile în inima mării.
 
 
   Vrăjmaşul zicea : Goni-i-voiu şi-i voi ajunge; pradă voi împărți şi-mi voi sătura sufletul de răzbunare; goli-mi-voi sabia şi mâna mea-i va stârpi.
 
 
   Dar ai trimis Tu duhul Tău, şi marea i-a înghiţit, afundatu-s-au ca plumbul în apele cele mari.
 
 
   Doamne, cine-i asemenea Ţie între dumnezei ? Cine-i asemenea Ţie preamărit în sfințenie, minunat întru mărire şi făcător de de minuni ?
 
 
   Tinsu-Ţi-ai dreapta Ta, şi i-a înghiţit pământul !
 
 
   Cu mila Ta ai povăţuit, şi Tu ai mântuit acest popor, şi Tu îl povățuieşti cu puterea Ta, spre locaşul sfinţeniei Tale.
 
 
   Auzit-au neamurile şi s-au cutremurat, frică a cuprins pe cei din Filisteia :
 
   Atunci s-au spăimântat căpeteniile Edomului pe voievozii Moabului cutremur i-a cuprins şi toţi câți trăiesc în Canaan şi-au pierdut cumpătul.
 
 
   Frică şi groază va cădea peste ei, şi de măreţia braţului Tău, ca pietrele vor încremeni.
 
 
   Până va trece poporul Tău, Doamne, până va trece poporul Tău acesta, pe care l-ai câştigat Tu.
 
 
   Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale, în locul ce Ţi l-ai făcut sălăşluire, Doamne, în locaşul sfânt cel zidit de mâinile Tale, Doamne !
 
 
   Împărăţi-vă Domnul în veac şi în veacul veacului. Căci caii lui Faraon cu căruţele şi călăreţii lui au intrat în mare. Întors-a Domnul asupra lor apele mării.
 
 
   Iar fiii lui Israil au trecut prin mare, ca pe uscat !
 
 
 
 
 
 
 
 
   Aşa zice Domnul : Pentru aceasta aşteptați-mă, până în ziua când mă voi scula ca mărturie ! Căci gândul meu este să strâng laolaltă toate neamurile şi să adun împărăţiile ca să vărs peste ele întărâtarea mea și iuţimea urgiei mele. Şi tot pământul va fi mistuit de văpaia ciudei mele. Atunci voi da noroadelor buze curate, ca toate să se roage Domnului şi cu râvnă să-i slujească lui. Din ţinutul de cealaltă parte a fluviilor Etiopiei, închinătorii mei, risipiţii mei îmi vor aduce prinoase. În ziua aceea nu te vei mai ruşina de toate faptele tale cu care ai păcătuit împotriva mea, căci atunci voi da la o parte pe cei ce în chip trufaş se veselesc, iar tu nu te vei mai proslăvi în muntele cel sfânt al meu. Şi voi lăsa în mijlocul tău un neam smerit şi sărac care va nădăjdui întru numele Domnului. Rămăşiţa lui Israil nu va săvârşi nedreptate şi nici nu va grăi cuvânt de minciună şi nu se va afla în gura lor limbă vicleană. Ci ei vor paşte şi se vor odihni şi de nimeni nu le va fi teamă. Bucură-te fiica Sionului, saltă de veselie Israile, veseleşte-te şi te bucură din toată inima, fiică a Ierusalimului ! Căci Domnul a înlăturat judecăţile împotriva ta şi a întors pe vrăjmaşii tăi. Domnul, împăratul lui Israil, este în mijlocul tău; tu nu vei mai vedea nicio nenorocire.
 
 
   Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând : Scoală şi te du la Sarepta Sidonului, şi şezi acolo, căci iată am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească. Şi s-a sculat el şi s-a dus la Sarepta. Şi când a ajuns la porţile cetăţii, iată o femeie văduvă aduna vreascuri şi a chemat-o Ilie şi i-a zis : Adu-mi putină apă ca să beau. Şi s-a dus ea să-i aducă, dar Ilie a strigat-o şi i-a zis : Adu-mi şi o bucată de pâine să mănânc. Ea însă a zis; Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nicio fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină într-un chiup şi puţin untdelemn într-un ulcior. Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine și pentru fiul meu, să mâncăm şi să murim. Atunci i-a zis Ilie : Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine şi mi-o adu, iar pentru tine şi pentru fiul tău vei face mai pe urmă. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israil : Făina din chiup nu va scădea şi untdelemnul din ulcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ. Şi s-a dus ea şi a făcut aşa cum i-a zis Ilie; şi s-a hrănit ea şi el, şi casa ei o bucată de vreme. Căci făina din chiup n-a scăzut şi untdelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului, grăit prin Ilie. După aceasta s-a îmbolnăvit copilul femeii, stăpâna casei, şi boala lui a fost atât de grea, că n-a mai rămas suflare într-însul. Şi a zis ea către Ilie : Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu ? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să omori pe fiul meu ? Iar Ilie a zis : Dă-mi pe fiul tău. Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el, şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis : Doamne Dumnezeul meu, oare şi văduvei, la care locuiesc, îi faci rău, omorând pe fiul ei ? Şi suflâud de trei ori peste copil, a strigat către Domnul şi a zis : Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul copilului acestuia într-însul Şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie; şi s-a întors sufletul copilului acestuia în el, şi a înviat. Şi a luat Ilie copilul şi s-a pogorât cu el din foişor în casă, şi l-a dat mamei sale, şi a zis Ilie : Iată copilul tău e viu. Atunci a zis femeia către Ilie : Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta.
 
 
   Bucura-mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul meu întru Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu veșmântul veseliei m-a acoperit. Ca unui mire mi-a pus mie cunună şi ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă. Căci ca pământul care răsare ierburi, şi ca o grădină în care sămânţa încolţeşte, aşa Domnul, Dumnezeu va face dreptatea să răsară şi înaintea tuturor neamurilor proslăvirea sa. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi sta locului până ce dreptatea lui va împrăştia raze ca o strălucire de slavă şi mântuirea va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi împăraţii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care îl va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ți se va mai zice ţie : alungată, şi țării tale : pustiită, ci tu te vei chema : întru tine am binevoit şi ţara ta : cea cu bărbat, căci Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip se însoţeşte flăcăul cu fecioara, cel ce te-a zidit se va însoţi cu tine şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa se va veseli de tine Dumnezeul tău !
 
 
   După acestea, Dumnezeu a cercat pe Avraam şi i-a zis : Avraame, Avraame ! Iar el a răspuns : Iată-mă ! Şi Dumnezeu i-a zis : Ia pe fiul tău, pe Isaac, pe unicul tău fiu, pe care-l iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adă-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta. Sculându-se deci Avraam dis de dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi tăind lemne pentru jertfă, s-a ridicat şi a plecat la locul de care-i grăise Dumnezeu. Iar a treia zi ridicându-şi Avraam ochiii, a văzut în depărtare locul acela. Atunci a zis Avraam slugilor sale; Rămâneţi aici cu asinul, iar eu şi copilul ne ducem până acolo şi închinându-ne, ne vom întoarce la voi. Luând deci Avraam lemnele cele pentru jertfă, le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său; iar el a luat în mâini foc şi cuţitul, şi s-au dus amândoi împreună. Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis : Tată ! Iar acesta a răspuns : Ce este, fiul meu ? Zis-a Isaac : Iată, foc şi lemne avem; dar unde-i oaia pentru jertfă ? Avraam însă a răspuns : Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei sale ! Şi s-au dus mai departe amândoi împreună. Iar dacă au ajuns la locul, de care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam acolo jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi legând pe Isaac, fiul său, l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor. Apoi şi-a tins Avraam mâna şi a luat cuţitul ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis : Avraame, Avraame ! Răspuns-a acesta : Iată-mă. Iar îngerul a zis : Să nu-ți ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vre-un Tău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu, şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit, şi iată la spate un berbece încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se Avraam, a luat berbecele şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac fiul său. Avraam a numit locul acela Iahve-Ire şi de aceea se zice astăzi : În munte Domnul se arată. Şi a strigat a doua oară îngerul Domnului din cer către Avraam şi a zis : Juratu-m-am pe mine Însumi, zice Domnul, că de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe fiul tău unic pentru mine, de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea mea, şi voi înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi va stăpâni neamul tău cetăţile neprietenilor săi; şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul meu.
 
 
   Duhul Domnului este peste mine, căci Domul m-a uns și binevestesc săracilor, m-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veșminte de jale, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiți : stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea lui. Ei vor zidi pe vechile dărâmături, ridica-vor de iznoavă străvechile ruine, înnoi-vor cetăţile distruse, pustiite din neam în neam. Oameni de neam străin vor veni şi îşi vor paşte turmele, feciori din alt norod vor fi plugarii şi vierii voştri. Şi voi, voi veţi fi numiţi preoţi ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru. Bunătăţile popoarelor voi le veţi mânca şi cu averile lor voi vă veţi mândri ! Fiindcă ocara lor era îndoită, batjocură şi scuipări partea lor, pentru aceasta îndoit în pământul lor moşteni-vor şi de slava cea deapururi ei se vor bucura ! Căci eu sunt Domnul care iubesc dreptatea şi urăsc jaful cel fărădelege. Eu le voi da cu credincioşie plata lor și legământul veşnic cu ei voi încheia. Cu nume mare va fi sămânţa lor între neamuri şi odraslele lor în mijloc de noroade. Cei ce îi vor vedea vor da mărturie că ei sunt sămânţă binecuvântată de Domnul. Bucura-mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul meu întru Dumnezeul meu.
 
 
   Într-una din zile a venit Elisei la Şunem şi acolo o femeie bogată l-a poftit la masă şi după aceea ori de câte ori trecea pe acolo, totdeauna se abătea să mănânce. Şi a zis aceasta către bărbatul său; Iată, eu ştiu că omul lui Dumnezeu care trece necontenit pe aici, este sfânt; să-i facem dar un mic foişor sus şi să-i punem acolo un pat, o masă, un scaun şi un sfeşnic şi când va veni pe la noi, să se ducă acolo. Venind deci Elisei într-o zi acolo şi intrând în foişor s-a culcat acolo. Şi a zis către Ghiezi, sluga sa : Cheamă pe Şunamiteanca aceasta ! Şi a chemat-o şi ea a stat înaintea lui. Apoi a zis lui Ghiezi : Zi-i : iată tu te îngrijeşti atâta de noi. Ce să-ţi facem ? Nu cumva ai nevoie să vorbim pentru tine cu regele, sau cu căpetenia oştirii ? Iar ea a zis : Nu, căci trăiesc în pace în mijlocul poporului meu. Zis-a iarăşi Elisei către Ghiezi : Atunci ce să-i fac ? Iar Ghiezi a răspuns : Iată, n-are niciun copil şi bărbatul ei este bătrân. Şi a zis Elisei : Cheam-o încoace ! Şi a chemat-o şi ea a stat în uşă. Iar Elisei a zis : La anul pe vremea asta vei ţine în braţe un fiu. Răspuns-a ea : Nu, omule al lui Dumnezeu şi stăpânul meu, nu amăgi pe roaba ta. Dar femeia aceea a zămislit şi în anul următor, chiar pe vremea aceea, a născut un fiu, după cum îi spusese Elisei. Crescând copilul acela, s-a dus într-una din zile la tatăl său, la secerători. Şi a zis către tatăl său : Vai, mă doare capul ! Iar acesta a zis către o slugă : Du-l la mama lui ! Şi l-a luat şi l-a dus la mama lui. Şi a stat pe braţele ei până la amiază şi a murit. Atunci ea s-a dus şi l-a pus în patul omului lui Dumnezeu şi l-a încuiat acolo şi a ieşit. Apoi a chemat pe bărbatul său şi a zis : Trimete-mi o slugă şi o asină, căci mă duc până la omul lui Dumnezeu şi mă întorc îndată. Zis-a bărbatul : La ce să te duci la el ? Astăzi nu-i nici lună nouă, nici zi de odihnă. Iar ea a zis : Ş-apoi ! Şi punând şaua pe asină, a zis către sluga sa : Ia-o şi porneşte, dar să nu mă opreşti din mers până nu-ţi voi spune eu ! Şi pornind, s-a dus la omul lui Dumnezeu, în muntele Carmelului. Şi când a văzut-o omul lui Dumnezeu din depărtare, a zis către sluga sa Ghiezi : Asta-i Şunamiteanca aceea ! Aleargă întru întâmpinarea ei şi întreab-o : eşti sănătoasă ? Şi bărbatul tău e sănătos ? Şi copilul tău e sănătos ? Şi ea a răspuns : Sunt sănătoşi ! Iar dacă a ajuns pe munte la omul lui Dumnezeu, s-a apucat de picioarele lui. Atunci Ghiezi a venit să o dea la o parte; dar omul lui Dumnezeu i-a zis : Las-o, căci e cu sufletul amărât şi Domnul a ascuns aceasta de mine şi nu mi-a arătat. Iar ea a zis : Au cerut-am eu fiu de la Domnul meu ? N-am zis eu oare : nu amăgi pe roaba ta ? Atunci Elisei a zis către Ghiezi : Încinge-ți mijlocul tău, ia toiagul meu în mâna ta şi du-te; de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bunăziua, să nu-i răspunzi, şi să pui toiagul meu pe faţa copilului. Iar mama copilului a zis : Pe cât e de adevărat că Domnul e viu, cum e viu şi sufletul tău, tot aşa-i de adevărat că nu te voi lăsa ! Atunci s-a sculat şi el şi s-a dus după dânsa. Ghiezi însă s-a dus înaintea lor şi a pus toiagul pe faţa copilului; dar n-a fost nici glas, nici răspuns. Şi a ieşit Ghiezi întru întâmpinarea lui Elisei şi i-a spus, zicând : Copilul nu se trezeşte ! Intrând Elisei în casă, a văzut copilul mort, întins în patul său. Şi după ce a intrat, a încuiat uşa după sine şi s-a rugat Domnului. Apoi s-a ridicat şi s-a culcat peste copil şi şi-a pus buzele sale pe buzele lui, şi ochii săi pe ochii lui, şi palmele sale pe palmele lui, şi s-a întins pe el şi a încălzit trupul copilului. Sculându-se apoi Elisei, s-a plimbat prin foişor înainte şi înapoi. După aceea s-a ridicat iar şi s-a întins peste copil. Şi a strănutat copilul de şapte ori şi şi-a deschis copilul ochii. Atunci a chemat pe Ghiezi şi i-a zis : Cheamă pe Şunamiteanca aceea ! Şi acela a chemat-o, şi venind ea, i-a zis : Ia-ţi copilul ! Iar ea apropiindu-se, a căzut la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Apoi şi-a luat copilul şi a ieşit.
 
 
   Aşa grăieşte Domnul : Unde este cel ce a scos din mare pe păstorul turmei sale ? Unde este cel ce a pus în mijlocul ei duhul său cel sfânt ? Cel care dreapta lui Moise a călăuzit-o cu braţul său slăvit ? Cel ce a despicat apele înaintea lor ca să-şi facă un nume veşnic ? Care i-a povăţuit prin adâncurile mării, ca un cal în pustie şi ei nu s-au poticnit, ca dobitoacele care coboară la şes ? Duhul Domnului îl ducea la hodină : aşa tu ai povăţuit pe poporul tău, ca să-ţi faci un nume slăvit. Priveşte din ceruri şi vezi, din sălaşul tău sfânt şi de slavă : unde este râvna şi puterea ta nesfârşită, zbuciumul lăuntrului tău şi milostivirile tale ? Nu te stăpâni, căci tu eşti Părintele nostru ! Avraam nu ştie nimic, Israil nu ne cunoaşte; tu, Doamne, eşti tatăl nostru, mântuitorul nostru, numele tău este din veac. Pentru ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim din căile tale şi ne-ai învârtoşat inimile noastre ca să nu ne temem de tine ? Întoarce-te pentru robii tăi, seminţiile moştenirii tale. Pentru ce au pășit cei nelegiuiţi în templul tău şi vrăjmaşii noştri au călcat în picioare altarul tău ? Am ajuns ca unii peste care tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele tău. Dacă ai rupe cerurile şi te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura. Ca un foc care arde vreascurile, ca o vâlvătaie care fierbe apa în clocot, ai face ştiut numele tău vrăjmaşilor tăi şi ar tremura înaintea ta noroadele, văzându-te, făcând minuni neaşteptate, despre care niciodată nu s-a auzit grăind. Nici urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut un Dumnezeu afară de tine, care ar săvârşi unele ca acestea pentru cei ce nădăjduiesc în el. Tu te duci întru întâmpinarea celor ce săvârşesc faptele dreptăţii şi îşi aduc aminte de căile tale.
 
   Aşa zice Domnul : Iată vin zile, când voi încheia cu casa lui Israil şi cu casa lui Iuda legământ nou. Însă nu ca legământul, pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână, ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ el l-au călcat, deşi eu am rămas în legătură cu dânşii, zice Domnul. Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israil, după zilele acelea, zice Domnul : voi pune legea mea înlăuntrul şi pe inimile lor o voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei îmi vor fi popor. Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate zicând : Cunoaşteţi pe Domnul, căci toţi de la sine mă vor cunoaşte de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că eu voi ierta fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni.
 
 
   Împăratul Nabucodonosor făcu un chip de aur înalt de şasezeci de coţi, lat de şase coţi şi îl aşeză în câmpia Dura din ţinutul Babilonului. Şi Nabucodonosor împăratul, trimise să adune pe satrapi, pe mai marii dregători, pe ocârmuitori, pe conducătorii oştirilor, pe vistiernici, pe cunoscătorii de legi, pe judecători şi pe toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor, ca să vină la înnoirea chipului, pe care îl ridicase Nabucodonosor împăratul. Atunci se adunară satrapii, dregătorii cei mari, ocârmuitorii, conducătorii oştirilor, vistiernicii, cunoscătorii de legi, judecătorii şi toţi ceilalţi dregători ai ţinuturilor la înnoirea chipului pe care îl ridicase Nabucodonosor, şi stătură înaintea chipului ridicat de Nabucobonosor. Şi îndată un crainic strigă cu glas tare : Iată ce vi se porunceşte vouă, popoarelor, neamurilor şi limbilor : De îndată ce veţi auzi glasul trâmbiţei, flautului, chitarei, harfei, psaltirii, cimpoiului şi al tuturor instrumentelor muziceşti, veţi cădea şi vă veţi închina chipului de aur pe care l-a ridicat împăratul Nabucodonosor; iar cine nu se va închina, chiar în acea clipă va fi aruncat în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. În urma acestora, când toate popoarele auziră glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harfei, al psaltirii şi al tuturor instrumentelor muziceşti, toate noroadele, neamurile şi limbile căzură se închinară chipului de aur pe care îl ridicase Nabucodonosor împăratul, în acelaşi timp se apropiará bărbaţi caldei, care pârâră pe iudei. Ei începură să spună împăratului Nabucodonosor : O, împărate, să trăieşti deapururi ! Tu poruncă ai dat, ca oricine va auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harfei, al psaltirii, al cimpoiului şi al altor instrumente muziceşti, să cadă la pământ şi să se închine chipului de aur; iar cine nu va cădea, nici se va închina, să fie aruncat în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Dar sunt bărbaţi iudei, pe care i-ai pus ocârmuitori peste ţinutul Babilonului Şadrac, Meşac şi Abed Nego. Aceşti bărbaţi nici că au luat în seamă porunca ta, împărate ! dumnezeului tău nu îngenunchiază şi chipului de aur pe care l-ai înălţat nu-i aduc închinăciuni. Atunci Nabucodonosor împăratul, plin de mânie şi de zbucium, porunci să se aducă înainte : Şadrac, Meşac şi Abed Nego. După ce aceşti bărbaţi au fost aduşi înaintea lui, împăratul Nabucodonosor începu a grăi, zicând : Este, oare, adevărat, Şadrac. Meşac şi Abed Nego, că voi nu vă închinaţi dumnezeului meu şi chipului de aur pe care eu l-am aşezat nu-i cădeţi la pământ cu rugăciuni ? Acum dacă voi sunteţi gata, ca atunci când veţi auzi glasul trâmbiţei, al flautului, al chitarei, al harfei, al psaltirii, al cimpoiului şi al altor instrumente muziceşti, să cădeţi şi să vă închinaţi chipului pe care cu l-am făcut... iar dacă nu vreţi să vă închinaţi, într-o clipă veţi fi svârliţi în mijlocul unui cuptor cu foc arzător. Şi care Dumnezeu vă va scăpa din mâna mea ? Răspuns-au Şadrac, Meşac şi Abed Nego şi an zis regelui : O, Nabucodonosor, noi n-avem nevoie ca la aceasta să-ţi dăm un răspuns ! Dacă într-adevăr, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim poate să ne scape, ne scapă din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, împărate ! Dar dacă nu, ştiut să fie de tine, o, împărate, că noi nu ne vom închina dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ ! Atunci Nabucodonosor se umplu de mâine şi îşi schimbă înfăţişarea chipului său faţă de Şadrac, Meşac şi Abed Nego. Şi începând iarăşi a grăi, porunci să încălzească cuptorul de şapte ori mai mult decât era de obicei. Şi porunci celor mai tari oameni din oştirea lui să lege pe Şadrac, Meşac şi Abed Nego, şi să-i arunce în cuptorul cel cu foc arzător. Atunci aceşti oameni fură legaţi cu nădragii lor, îmbrăcaţi cu mintenele lor, cu pălăriile lor şi cu toată îmbrăcămintea lor şi fură aruncaţi în mijlocul cuptorului celui de foc. Fiindcă porunca împăratului era grabnică şi cuptorul foarte înfierbântat, acei oameni care au aruncat pe Şadrac, Meşac şi Abed Nego au fost mistuiţi de văpaia focului. Şi aceşti trei bărbaţi : Şadrac, Meşac şi Abed Nego căzură legaţi în mijlocul cuptorului cu foc arzător.
 
 
   Și stând Azaria la mijlocul focului, şi deschizând gura sa, aşa s-a rugat, zicând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele tău în veci. Că drept eşti întru toate câte ai făcut nouă, şi toate lucrurile tale sunt adevărate, şi drepte căile tale şi toate judecăţile tale adevărate. Şi judecăţile adevărului ai făcut după toate cele ce ai adus asupra noastră şi asupra cetăţii celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul; că întru adevăr cu judecată ai adus acestea toate asupra noastră, pentru păcatele noastre. Că am păcătuit şi am făcut fărădelege, depărtându-ne de la tine. Şi am greşit întru toate, şi poruncile tale n-am ascultat, nici le-am păzit, nici le-am făcut, după cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne fie bine. Şi toate câte ai adus asupra noastră, şi toate câte ne-ai făcut, întru adevărată judecata le-ai făcut. Şi ne-ai dat pe noi în mâinile vrăjmaşilor celor fărădelege şi potrivnicilor celor pizmătăreţi şi regelui celui nedrept şi mai rău decât tot pământul. Şi acum nu este nouă a deschide gura; ruşine şi ocară ne-am făcut robilor tăi şi celor ce te cinstesc pe tine. Nu ne da pe noi în sfârşit, pentru numele tău, şi nu strica legătura ta. Şi nu depărta mila ta de la noi, pentru Avraam cel iubit de tine şi pentru Isaac, robul tău şi pentru Israil Sfântul tău, cărora ai grăit să le înmulţeşti sămânţa lor, ca stelele cerului şi ca nisipul cel de pe marginea mării. Că, Stăpâne, ne-am împuținat mai mult decât toate neamurile. Şi suntem smeriţi în tot pământul, astăzi, pentru păcatele noastre. Şi nu este în vremea aceasta domn şi proroc şi căpetenie, nici ardere de tot, nici jertfă, nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea ta pârga noastră şi să aflăm milă. Ci cu suflet umilit şi cu duh plecat să fim primiţi. Ca întru ardere de tot de berbeci şi de junci, şi ca întru zeci de mii de miei graşi, aşa să fie jertfa noastră înaintea ta astăzi, şi primire să găsească la tine, că nu este ruşine celor ce nădăjduiesc întru tine. Şi acum urmăm ţie cu toată inima şi ne temem de tine, şi căutăm faţa ta. Să nu ne ruşinezi pe noi, ci fă cu noi după blândeţile tale, şi după mulţimea milei tale. Şi ne scoate pe noi după minunile tale, şi dă mărire numelui tău, Doamne; şi să se ruşineze toţi cei ce arată robilor tăi rele. Şi să se ruşineze de toată puterea ta, şi tăria lor să se sfărâme. Şi să cunoască că tu eşti Domn, Dumnezeu singur, şi mărit peste toată lumea. Şi n-au încetat slujitorii regelui cei ce i-au băgat pe dânşii, să ardă cuptorul cu catran şi cu smoală şi cu câlţi şi cu viță. Şi s-a vărsat para focului, deasupra cuptorului, de patruzeci şi nouă de coţi. Şi s-a vărsat, şi a ars pe cei ce s-au aflat împrejurul cuptorului Caldeilor, iar îngerul Domnului s-a pogorât împreună cu cei dimprejurul lui Azaria în cuptor, şi a scuturat para focului din cuptor. Şi a făcut mijlocul cuptorului ca un duh de rouă suflând şi nu s-a atins de dânşii nicidecum focul, şi nu i-a întristat, nici mâhnit pe ei. Atunci acei trei, ca dintr-o gură au lăudat, şi au mărit, şi au binecuvântat pe Dumnezeu în cuptor, zicând : Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat, şi prea înălţat întru toţi vecii. Bine este cuvântat numele cel sfânt, al slavei tale, şi prealăudat, şi prea înălţat întru toţi vecii. Bine eşti cuvântat în lăcaşul sfintei slavei tale, şi prea cântat şi preamărit în veci. Bine eşti cuvântat cel ce vezi adâncurile, şi şezi pe Heruvimi, şi lăudat şi prea înălţat în veci. Bine eşti cuvântat pe scaunul slavei împărăţiei tale şi prea lăudat, şi prea înălțat în veci. Bine eşti cuvântat întru tăria cerului şi prealăudat şi preamărit în veci.
 
 
    Iar noi cântăm : Pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci. (se cântă după fiecare stih).
 
   Binecuvântaţi ceruri şi îngerii Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi ape şi toate cele mai presus de cer, toate puterile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi soare, lună şi stelele cerului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.

 
   Binecuvântaţi toată ploaia şi roua, toate duhurile pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi foc şi zăduf, frig şi căldură pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 
   Binecuvântaţi rouă şi zăpadă, gheaţă şi ger pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi brume şi zăpezi, fulgere şi nori pe Domnul, lăudaţi-L şi preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi nopţi şi zile, lumină şi întuneric pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi pământ, munţi şi dealuri şi toate cele ce răsar pe pământ pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi izvoare, mări şi râuri, chiți şi toate cele ce se mişcă în ape, pe Domnul, lăudați-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi toate păsările cerului, toate fiarele şi toate dobitoacele pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi fiii oamenilor, binecuvintează Israil pe Domnul, lăudaţi-I, şi-l preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi preoţi şi slugi pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi duhurile şi sufletele drepţilor, cei cuvioşi şi smeriţi cu inima pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi Ananie, Azarie şi Misail pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 

   Binecuvântaţi Apostoli, prooroci şi Mucenici ai Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul în veci.
 
 
 
 
   Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântând şi preaînălţându-L în veci.
 
 
 
 
 
   Fraţilor, nu ştiţi oare, că Cei ce ne-am botezat în Hristos Iisus, în moartea Lui ne-am botezat ? Deci prin botezare, în moarte ne-am îngropat împreună cu EI, ca după cum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi să ducem o viaţă nouă ! Căci dacă ne-am făcut una cu EI prin asemănarea morţii Lui, atunci trebuie să fim una şi prin o înviere asemenea cu a Lui, ştiind că omul nostru cel vechi este răstignit împreună cu El, ca să se desfiinţeze trupul cel păcătos, ca să nu mai fim robi păcatului. Pentru că cel ce a murit, a scăpat de păcat. Dacă însă noi am murit cu Hristos,. Credem că vom şi vieţui împreună cu El, ştiind, că Hristos, Care a înviat din morţi, nu va mai muri, pentru că moartea nu-L mai stăpâneşte. Căci El moartea ce a suferit-o, a suferit-o o dată pentru păcat; iar viaţa ce o trăieşte acum, o trăieşte pentru Dumnezeu. Aşa şi voi socotiţi-vă că sunteţi morţi pentru păcat, dar vii pentru Dumnezeu prin Hristos Iisus, Domnul nostru.
    Stih : Dumnezeu a stătut întru adunarea dumnezeilor şi în mijloc pe dumnezei va judeca.
 
 
    Stih : Până când judecaţi nedreptate şi feţele păcătoşilor le luaţi aminte.
 
    Stih : Judecaţi orfanului şi săracului, pe cel smerit şi pe cel sărac îndreptaţi.
 
    Stih : Scoateţi pe cel sărac şi pe cel mişel, din mâna păcătosului mântuiţi-i.
 
    Stih : N-a cunoscut, nici a priceput, întru întuneric umblă.
 
    Stih : Clătescu-se toate temeliile pământului : Eu am zis Dumnezei sunteţi şi fiii Celui Prea Înalt toţi; iar voi ca nişte oameni muriţi şi ca unul din boieri cădeţi.
 
 
    Evanghelia de la Matei şi pe rând dumnezeiasca Liturghie a marelui Vasilie. În loc de Heruvic, se cântă acest Tropar, glasul al 5-lea :
   Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească; că împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să Se junghie şi să Se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti, cu toată căpetenia şi puterea heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântare : Aliluia, Aliluia, Aliluia.
 
    Şi în locul Axionului, Irmosul : Nu te tângui Maică... CHINONICUL : Sculatu-s-a ca din somn, Domnul, şi a înviat mântuindu-ne pe noi. Şi după Apolis, preotul dă anafură şi face binecuvântarea pâinii şi a vinului. Trebuie să aibă purtare de grijă Eclesiarhul, ca atunci când se va sfârşi Liturghia, să fie ceasul al doilea din noapte, iar după Apolis nu ieşim din Biserică, ci şedem la locurile noastre. Şi se face citire multă din faptele sfinţilor Apostoli. Iar după citire, aprinde Eclesiarhul toate candelele şi, ieşind, loveşte în toacă şi încetează citeţul a citi.
 
    Şi binecuvântând preotul, începem : Sfinte Dumnezeule..., şi celelalte, Veniţi să ne închinăm...   (de trei ori)   Psalnul 50.
 
    Apoi, Canonul Sâmbetei celei mari cu Irmosul de două ori şi Troparele pe 12; iar la urmă, Irmosul în amândouă stranele. După a treia Cântare, Sedelna Sâmbetei celei mari. Mormântul Tău, Mântuitorule..., Şi citire din Cuvântul Sfântului Epifanie, al cărui început este : Ce este astăzi această tăcere ?... Sau citim din Cuvintele Sfântului Ioan Gură-de-Aur, pe care să le cauţi în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, sau de la Ioan; Cuvântul învierii. După a şasea Cântare, Condacul Sâmbetei celei mari şi Irmosul, apoi citire. După sfârşitul Cântării a noua, Irmosul într-amândouă stranele. Sfinte Dumnezeule..., Şi troparul, glasul al 2-lea : Când Te-ai pogorât la moarte..., Ectenia şi Apolisul.