Cuvioase Părinte, preasfinţite Grigorie, condeiul cel plin de glasul Mângâitorului şi limba cea prea-aleasă a bunei credinţe. Luminătorul cel cu multe lumini, din dumnezeiasca strălucire. propovăduitorul adevărului, temeiul cuvântării de Dumnezeu. Izvorul dogmelor celor înalte, râul învăţăturilor celor curgătoare de miere. Alăută cu viers dumnezeiesc, a cântărilor celor de Dumnezeu scrise, carea îndulceşte cugetele credincioşilor. Lui Hristos te roagă, pe Hristos pleacă preaînţelepte, pe cel ce în râurile Iordanului, din nou a zidit lumea, să mântuiască sufletele noastre.

   Cuvioase Părinte, preacinstite Grigorie, securea care taie năpădirile ereticilor, sabia cea cu două ascuţişuri a Mângâitorului, cuţitul care taie seminţiile cele necurate, focul care arde eresurile cele uscăcioase, şi lopata cea cu adevărat plugărească, care bine osebeşte greutatea şi uşurimea dogmelor şi cumpănă a iscusinţei, care pe toţi îi îndreptează către căile mântuirii. Lui Hristos te roagă, pe Hristos îmblânzeşte preaînţelepte, pe cel ce în râurile Iordanului, a zidit lumea din nou, ca să mântuiască neamul nostru.

   Cuvioase Părinte Grigorie preafericite ! Gura care izvorăşte glasurile cele fericite, scoţându-le din cele nesfârşite dumnezeieşti izvoare ale mântuirii, şi care spune tuturor cuvinte de rugăciune, dreptarul care îndreptează către bunătate, cel ce eşti prealuminat cu vedenii dumnezeieşti, luminându-te de strălucirea Treimii, celei nezidite, căreia şi nebiruit ajutor te-a făcut. Pe Hristos roagă-l, pe Hristos îmblânzeşte-l Cuvioase, pe cela ce în râurile Iordanului a zidit lumea din nou, ca să mântuiască neamul nostru.


   Cela ce mai înainte a înfricoşat că va lăsa tot pământul sec, şi va pierde marea, lăudându-se împotriva credincioşilor, li s-a arătat astăzi ca o pasăre şi mai de râs decât un ţânţar, întru a căreia închipuire se prefăcea, intrând ca o îngrozire la sluga lui Hristos.

   Astăzi Dometian ne cheamă pe noi credincioşii, la ospăţ plăcut lui Dumnezeu. Să ne adunăm la dânsul cu gând de veselie şi să prăznuim împreună cu el faptele lui, rugându-ne Mântuitorului sufletelor noastre, să dăruiască pace lumii.

   Înmulţit-ai talantul lui Hristos, care ţi s-a dat preacinstite, cu Dar îndoit ca o slugă dreaptă. Pentru aceasta auzi : Bine să fie ţie robule, căci eşti slugă bună. Deci dar intră întru bucuria Domnului tău, ca să-ţi iei darurile ostenelilor tale.


   Cuvântul înţelepciunii tale, înfrumuseţându-l cu bunătate neapropiată, te-ai tăcut preafrumos spre amândouă părţile, Grigorie al Nisenilor prin glasul tău cel grăitor de Dumnezeu, împodobind şi veselind norodul cu înţelegere şi învăţând preaînţelepţeşte o Dumnezeire a Treimii. Drept aceea cu dogme drept credincioase biruind eresurile cele străine, ai ridicat biruinţa credinţei în toată lumea. Deci stând înaintea lui Hristos cu slujitorii cei fără de materie, cere sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Cutremuratu-s-a mâna Botezătorului, când s-a atins de preacurat creştetul tău. Întorsu-s-a râul Iordanului înapoi, neîndrăznind a sluji ţie; că cela ce s-a sfiit de Isus al lui Navi, cum nu avea a se teme de Făcătorul său ? Dar toată rânduiala o ai plinit Mântuitorul nostru, ca să mântuieşti lumea cu arătarea ta, unule Iubitorule de oameni.


   Cântare nouă de cuviinţă să cânte toată zidirea, lui Hristos carele s-a născut din Fecioară şi s-a botezat astăzi în Iordan.


   Trâmbiţa cea proorocească, Mergătorul înainte să strige, roduri de fapte alese faceţi Domnului, Celui ce s-a botezat în râuri.


   Luminând de la înălţime Dumnezeiescul Duh cel de o fiinţă şi în chip de porumb, văzându-se negrăit, acum alerga către Hristos.


   Viaţă dumnezeiască săvârşind, ai luminat fapta prin vedenia ştiinţei, Grigorie descoperitorule de cele dumnezeieşti. Că iubind înţelepciunea cu dragoste dumnezeiască, din gura Duhului ai luat Dar bogat. Şi ca fagurul de miere picând dulceaţa cuvintelor tale, pururea veseleşti cu înţelegeri dumnezeieşti Biserica lui Dumnezeu. Pentru aceasta petrecând în ceruri ca un Ierarh, roagă-te neîncetat pentru noi cei ce săvârşim pomenirea. Ta.


   Pe tine cela ce cu Duhul şi cu foc, curăţeşti păcatul lumii, văzându-te Botezătorul venind către dânsul, spăimântându-se şi tremurând a strigat, grăind : Nu cutez a mă atinge de creştetul tău cel preacurat. Tu mă sfinţeşte Stăpâne cu dumnezeiască arătarea ta, unule iubitorule de oameni.


    Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   Stăpânul astăzi a venit în Iordan şi s-a botezat în ape, de dumnezeiescul înainte Mergător. Iar de sus Tatăl îl mărturisea : Acesta este Fiul meu cel iubit, şi Duhul s-a arătat spre el în chip străin de porumb.



   Vremea este a arătării lui Dumnezeu, Hristos ni s-a arătat nouă în râul Iordanului. Veniţi credincioşii să scoatem apă de iertarea păcatelor noastre, că Hristos a venit cu trup, căutând oaia cea prinsă de fiară, şi aflând-o iarăşi a băgat-o în rai ca un milostiv, Hristos s-a arătat la Iordan şi lumea a luminat.



   Fiind tu adâncimea înţelepciunii şi bogăţia cunoştinţei, şi izvor fiind al însăşi bunătăţii, dă-mi mie Hristoase putere să laud cu cântări pe Grigorie, pe luminătorul măritei tale Biserici.

   Părinte Grigorie, podoaba învăţătorilor, primeşte lauda cea sărăcească, care se aduce prin dragoste pomenirii tale, întru care îmblânzește-ne nouă pe Hristos.

   Cu cuvânt îndestulat şi înţelept învăţătorule de cele sfinte ai învăţat cinstita Biserică, a teologhisi o unime în trei numere, şi Treimea de un scaun şi de o cinste, Grigorie.


   Numai credinţa să fie povăţuitoare, iară nu dovada minunilor tale celor mai presus de gând, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Că ai născut pe Dumnezeu Cuvântul, pe cel necuprins cu gândul, îmbrăcat cu omenirea.


   Năpădirile trupului şi năvălirile patimilor Părinte de Dumnezeu cuprinsule, şi războiul care se ridică asupra sufletului meu potolindu-le, păzeşte-mă întru stare paşnică.

   Cu dragoste şi cu dorire neabătut, apucându-te de înţelepciunea cea de sus, trupul l-ai supus, şi de cele de pe pământ te-ai scuturat Cuvioase. Şi cu adevărat, ca prin împărtăşire, Dumnezeu te-ai făcut.


   Dometian cel minunat, câte puţin înălţându-se de la pământ, a sosit de la putere mai mică, către puterea cea desăvârşită, şi suişuri în inima sa a pus.


   Cufundând în ape frământătura trupului cea mântuitoare, care a luat Domnul din sângiurile tale cele fecioreşti, l-ai făcut nebiruit către taberele cele potrivnice.


   Săltările trupului le-ai supus gândului care este stăpân, iar gândul l-ai supus împăratului tuturor. Drept aceea bine săvârşind călătoria poruncilor, tu te-ai făcut precum se cade sălăşluire Treimii, Grigorie.

   La faptă ai adus privirea ştiinţei Părinte, pentru aceea Hristos a dat în mâna ta conducerea Bisericii, care fără prihană o ai condus, ca un ales tăinuitor, Grigorie preafericite.

   Suindu-te către muntele bunătăţilor Grigorie, şi punând în inima ta suişurile, te-ai ridicat de la pământ cu alergare neîncetată, către vieţuirea cea cerească, mai înaintea ieşirii tale din trup.


   Tu fără împreunare şi fără de durere de Maică, te-ai făcut Maică lui Dumnezeu, celui ce a strălucit din Tatăl cel nemuritor. Pentru aceasta te propovăduim cu dreaptă credinţă Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Cuvântul întrupat.


   Vrăjmaşul cel prea-vechi cu toată tăria lui, neputând să mişte podoaba sufletului tău, se preface la vremea tainelor, pasărea cea mai proastă, ca să slăbească tăria ta.


   Pentru lauda nebuniei, cu dreptate s-a defăimat balaurul cel ticălos, prefăcându-se în chip de muscă câinească, spre mai multă slăbiciune a luişi s-a supus, călcându-se sub picioarele cele frumoase ale drepţilor.


   Din tine născându-se fără sămânţă, Fiul cel mai înainte de veci, Fecioară Maică, lumea a înnoit, omorând Domnul cu Botezul său, pe şarpele cel ascuns în ape, şi izbăvind oamenii din stricăciune.


   Însuţi cela ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig ţie : Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei tale celei nepovestite, Iubitorule de oameni.


   Dumnezeiescul Ierarh al Bisericii şi al înţelepciunii, cinstitul scriitorul de cântări al Nisei, mintea cea deşteptată Grigorie, cu îngerii dănţuind şi desfătându-se întru dumnezeiasca lumină, se roagă neîncetat pentru noi toţi.


   Strălucire minunată ai strălucit în lume mai mult decât soarele, Cuvinte, şi cu razele luminii ai luminat Mântuitorule toate, tu în apele Iordanului ca un om a te boteza binevoind, ca să speli a mea întinăciune, împreună şi spurcăciunea greşelilor celor multe, dându-mi mie Dar ca să laud, pe înţeleptul Ierarh şi tăinuitorul tău. Că mijlocitor pe acesta aduc ţie; şi rugându-l strig pururea, ca să se roage neîncetat pentru noi toţi.


   Dumnezeiască lumină câştigând, şi cu viaţă fără materie nevoindu-te, cu nume asemenea sfinţeniei te-ai împodobit; că învăţând dogmele cele mai presus de fire, ai întărit lumea cu dreaptă credinţă, Părinte Cuvioase; roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Cinstindu-te Părinte cu dumnezeiasca ungere a preoţiei, ai luminat-o pe dânsa cu podoabe dumnezeieşti ale bunătăţilor şi cu dumnezeiască supunere către Hristos. Şi săvârşindu-ţi călătoria, strigi în ceruri împreună cu îngerii : Slavă milostivirii tale Mântuitorule. Slavă împărăţiei tale. Slavă rânduielii tale, unule Iubitorule de oameni.


   Iisus născându-se din Fecioara Maria şi în Iordan botezându-se de la Ioan, Duhul s-a pogorât peste dânsul văzut în chip de porumb. Pentru aceasta proorocul, cu îngerii au zis strigând : Slavă venirii Tale Hristoase. Slavă împărăţiei tale. Slavă rânduielii tale, unule iubitorule de oameni.


   Ca un stâlp cu totul luminat te-ai arătat, cu viaţa şi cu cuvântul fiind aprins de râvna cea fierbinte a ortodoxiei Grigorie, povăţuind pe Israil cel nou.

   Primind Darul Duhului, ai osebit îmbrăcămintea cea proastă, a scripturii legii, şi frumuseţea cea ascunsă a înţelegerilor, nouă ai descoperit-o.

   Rugăciunea cea dată de Dumnezeu, care a ieşit din dumnezeiasca gură pe scurt, o ai lărgit la Biserică Grigorie, ca un tăinuitor de cele dumnezeieşti.


   Fără împreunare ai zămislit în pântece nestricat, şi fără dureri ai născut. Şi după naştere Fecioară te-ai păzit, născând pe Dumnezeu cu trup.


   Jidovilor care cinstesc legea, le-ai arătat a fi umbră Darului celor din legea lui Dumnezeu; şi Evanghelia ai arătat-o a fi taină arătării lui Dumnezeu celei adevărate, strigând lui Hristos : Slavă puterii Tale Doamne.

   Strălucind ca o stea mult luminoasă de la răsărit, luminezi Biserica, propovăduind pe Hristos cu bună credinţă şi dovediri înţelepte, a fi Soarele dreptăţii, strigând către dânsul : Slavă puterii Tale Doamne.


   Lepădatu-te-ai de toată răutatea şi de dragostea cea materialnică, cu osârdie Părinte, şi ai luminat cu lumină plinirile patriei tale înţelepte, şi le-ai plouat lor avere cu mulţime mai îndestulată decât aurul.


   Cuvântul ca un Dumnezeu fiind nevăzut, luând din Fecioară fire omenească, se face văzut, şi se curăţă în râu cel fără păcat, ca să cureţe de greşeală pe cel ce a căzut.


   Tu ca focul ai ars împleticirile cuvintelor celor spinoase ale eresurilor. Iar minţile credincioşilor le-ai luminat fericite, învăţătorule de taine Grigorie.

   Tu ai înfruntat neasemănarea lui Eunomie, şi cuvintele lui cele meşteşugite cu tărie, şi laţurile curselor cele tari le-ai stricat ca pe nişte ţesături de păianjen.

   Înfruntat-ai prea-alesule pe Macedonie cel fără Dumnezeu, care hulea fără temere pe Dumnezeiescul Duh, ca unul ce nu avea împărtăşire cu dânsul, Grigorie.


   Tu născându-ne fără sămânţă nouă dreptate, şi mântuire pe Hristos, ai lăsat fără de blestem firea strămoşului Născătoare de Dumnezeu.


   Căutat-a spre pământ Stăpânul făpturii şi s-au clătit temeliile lui cugetătorule de cele dumnezeieşti, şi tare s-au înfricoşat, iar vitejia sufletului tău Părinte, nu te-a abătut de la rugăciune.

   Nu ai suferit fericite să auzi pe cei ce hulesc la înălţime, şi pe cei fără de minte a grăi nedreptate, ci i-ai întors pe dânşii cu toiagul tău cel păstoresc, şi ai tămăduit partea cea bolnavă.


   Nicicum nu ai îngăduit de Dumnezeu grăitorule să suferi a se propovădui întru Hristos o fire alcătuită, ci tu i-ai vânat cu mreaja dogmelor tale şi i-ai adus iar la lumină.


   Elisei a îndulcit amărăciunea apelor cu sare, iar Fiul tău şi Dumnezeu, Maică a lui Dumnezeu, botezându-se în ape, a ridicat amărăciunea şi durerea păcatului.


   Avându-ţi cugetul smerit şi către toţi blând, te-ai arătat războinic Grigorie, către cei ce se nevoiau să micşoreze slava lui Hristos.

   Despărţirea Treimii cea străină şi semeaţă a lui Arie, tu desăvârşit o ai surpat cu înţelepciunea ta, şi cu cuvântul îndestulat Grigorie.

   Unimea Treimii fără învăţătură socotind amestecare Sabelie luptătorul de Dumnezeu, s-a ruşinat prin tine Grigorie întru-tot fericite.


   Fecioara a născut şi născând a rămas Curată, purtând în mâini cu adevărat ca o Maică Fecioară, pe cela ce toate le poartă.


   Mântuitu-s-au ca din curse popoarele cele primejduite de moarte, Cuvioase, şi mulţimea patimilor, cu rugăciunile tale s-a gonit departe, căci ele te-au avut pe tine întâi ajutător.


   Încetat-ai cu rugăciunea preaînţelepte pornirea bolii, alergând degrab la Fecioara şi Maica Mântuitorului. Că fiind păstor nu ai suferit să rabzi a se primejdui turma ta.


   Spăimântatu-s-au cetele îngerilor văzând pe cel nevăzut născut din Fecioară cu trup şi cufundat în râu ca să se boteze, cel ce se slăveşte de cei fără materie.


   Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel dedesubt, şi nu este mântuitor, socotitu-ne-am ca oile de junghiere, mântuieşte pe norodul tău Dumnezeul nostru. Că tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.


   Cu ochiul sufletului priveghind Ierarhe, deşteptat păstor te-ai arătat lumii, şi cu toiagul înţelepciunii tale preafericite Cuvioase, pe toţi necredincioşii i-ai gonit, ca pe nişte lupi. Nevătămată păzindu-ţi turma preaînţelepte Grigorie.


   Pentru lene eu ticălosul am căzut şi spre moarte am adormit, ci ca un păstor deşteptat scoală-mă Părinte, patimile mele cele ce rău mă muncesc pe mine le adormi, ca sculându-mă să laud curat mutarea ta cea purtătoare de lumină, care a proslăvit-o Stăpânul lumii după vrednicie, şi pe tine ca pe o slugă credincioasă, ca pe un învăţător preaînţelept, ca pe un prieten şi tăinuitor, şi ca pe un ispravnic al dogmelor sale, a căror ungere nespurcată bine ai păzit-o, preaînţelepte Grigorie.


Stih : Musa Grigorie, al căruia tron este Nisa,
Nu în Pieire, ci în Eden îşi are locuinţa.
În a zecea a aceleaşi zi,
Grigorie al Nisei din viaţa se sfârşi.

   Acesta a fost frate marelui Vasilie, luminat şi lăudat întru ştiinţa înţelepciunii şi râvnitor credinţei ortodoxe, de aceea a şi fost păstor Bisericii lui Hristos. Şi mergând împreună cu cei ce mergeau la Constantinopol la al doilea Sinod şi stând împotriva eresurilor celor păgâne, s-a aflat nevoitor biruind pe cei potrivnici cu puterea cuvintelor sale, şi cu dovedirile sfintei Scripturi. Că răzbătând toată ştiinţa cuvintelor şi strălucind şi în bunătăţi, a luat biruinţele. Şi ajungând la bune bătrâneţe, a adormit şi s-a dus către Domnul. Însă şi la statul trupului şi la toate era asemenea fratelui său Vasilie, afară din cărunţeala ce avea, căci era puţinel mai vesel.


Stih : Dometian s-a izbăvit de stricăciune,
Dacă se cuvine vieţii acest nume.

   Acesta era pe vremea împărăţiei lui Iustin cel mic. Fecior din părinţi binecredincioşi şi bogaţi, anume Teodor şi Evdochia. Deci procopsind la învăţătură şi la ştiinţa înţelepciunii celei de afară şi a sfintelor Scripturi, şi însurându-se şi după aceea îndată murindu-i femeia, întorcându-şi toată nevoinţa către dumnezeiasca filozofie, s-a făcut arhiereu şi păstor sfintei biserici din Meletina, fiind de treizeci de ani. Împreunând şi politiceasca înţelepciune cu viaţa cea sihăstrească, n-a fost numai pricina mântuirii celor supuşi ai săi, ci a toată limba. Trimiţând împăratul de-l lua de multe ori, şi întărind cu dânsul împărăţia Perşilor lui Hosroiu, când s-a ridicat Varam asupra lui, de l-a scos din domnie, când l-a făcut a da şi bir Grecilor. De aceea făcându-se prieten cu Mavrichie împăratul Grecilor şi cu împărăteasa lui, şi făcând prin mijlocul lor multă avere, a cheltuit-o la zidiri de sfinte biserici şi bolniţe hrănitoare de săraci. Deci mergând la Constantinopol, către Domnul a răposat. Unde cinstindu-se cu cuviinţă de toată politia bisericească şi împărătească, pus în coşciug şi petrecut cu făclii şi cântări s-a întors la moşia sa, arătând multe minuni şi în viaţă şi după moartea sa. Şi se face soborul lui şi al Sfântului Grigorie de Nisa în sfânta biserică cea mare.


Stih : Zburat-a la Cer, unde slava este mare.
Marchian a cărui slavă şi pe pământ a fost mare.

   Acest sfânt Marchian a fost pe vremea lui Marchian şi a Pulheriei împăraţilor; iar strămoşii lui fiind din Roma cea veche, de acolo a venit în Constantinopol. Deci acesta a zidit biserica sfintei Irinei spre mare, şi a unit cu ea casa de rugăciune a Sfântului Isidor. Asemenea a zidit biserică sfintei Anastasiei, care se află la intrările lui Domnin şi pe care a scăpat-o şi din focul cel mare ce s-a întâmplat în Constantinopol. În vreme ce focul a ars părţile cele de sus ale bisericii, acesta sta pe acoperământ şi avându-şi mâinile ridicate făcea rugăciune, cu acest chip a scăpat-o. Iar lucrarea minunilor, ce a luat de la Dumnezeu Sfântul acesta şi simpla lui îmbrăcăminte şi sărăcească petrecere şi de amănunţimea sihăstriei sale, deşii se află în bogăţie, acestea zic, mai pe larg le povesteşte viaţa sa. Şi se face soborul său la biserica proorocului şi Botezătorului Ioan, lângă Chinsterna ce-i zic şi Mochisie, la locul numit al lui Daniil. Se face încă amintire şi pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în această zi, pe la începutul împărăţiei lui Vasilie, când şi Biserica preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cea din Sigmati şi multe alte biserici şi case de rând au căzut.


Stih : Dumnezeiască lumina bunătăţii s-a stins.
Căci trupeşte luminile lui Ammonie au apus.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Unindu-te prin dragoste cu lumina Dumnezeirii celei în trei sori Grigorie, tuturor zărindu-le ca o oglindă, îi luminezi cu întoarcerile luminii.

   Cuvintele tale le-ai lăsat părinteşte ca o comoară, pentru curăţirea obiceiurilor sufleteşti şi pentru împlinirea minţii, celor ce cu credinţă cântă : Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Pe Tatăl l-ai propovăduit mintea cea dintâi, şi pricinuitor; însă Cuvântului născător, şi Duhului purcezător, cântând o Treime : Bine eşti cuvântat Dumnezeule.


   Un Ipostas în două firi ai născut Preacurată, pe Dumnezeu cel întrupat, căruia toţi îi cântăm : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Făgăduiala ta Hristoase cea fără minciună, arătat s-a împlinit la credincioşi, că dumnezeiescul Dometian s-a învrednicit Darului, a tămădui boli şi a izgoni draci, propovăduind pe Dumnezeu cel lăudat şi proslăvit.

   Pe pământ fiind cu noi şi trupeşte petrecând Domnul, a împărtăşit cu darurile facerii de minuni pe cei ce i-au urmat lui şi l-au iubit cântând : Dumnezeul părinţilor noştri cel lăudat şi proslăvit.


   Învăţăturile eresului lui Sevir celui cu credinţă rea, le-a surpat dumnezeiescul Dometian; iar credinţa cea nevătămată şi dreaptă a vestit-o cu dumnezeiască cuviinţă, propovăduind pe Dumnezeu cel lăudat şi proslăvit.


   Nu s-a osebit de firea Tatălui dumnezeiescul Cuvânt, întrupându-se din Fecioară, că şi pe ea după întrupare a păzit-o cu adevărat nemicşorată. La care primeşte şi mărturisirea cea de la Tatăl, Hristos cel proslăvit.


   Toată lumina Mângâitorului ai primit fericite, ca să te luminezi Cuvioase, strigând : Toate făpturile Domnului lăudaţi pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ne izvorăsc nouă din pântecele tău râuri de cunoştinţă după dumnezeiescul cuvânt al lui Hristos. Că cu adevărat Darul te-a arătat lumii Părinte, izvor pururea curgător în veci.

   O cât este de minunată frăţeasca doime, că şi după trup frate, şi întru cele dumnezeieşti la un gând ! Pe aceasta cinstindu-o, adevărat vom cinsti pe Vasilie împreună cu Grigorie în veci.


   Pe tine ceea ce mai presus de gând după socotinţa cea dumnezeiască şi omenească ai născut pe Domnul, şi ai rămas Fecioară. Toate făpturile cu cuviinţă bine te cuvântăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


  Trecut-ai toată legea firii oamenilor şi te-ai apropiat de Dumnezeu, cel preadorit decât toate, grăitorule de cele dumnezeieşti cântându-i lui : Binecuvântaţi toate făpturile pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Ascultând dumnezeieştile porunci cu socotinţa bunei supuneri, ai risipit din-destul avuţia ta săracilor fericite strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Făcutu-te-ai Dometiane izvor nelipsit de tămăduiri, ca o fântână curgătoare de băutură şi pârâu de desfătare şi râu de pace, celor ce strigă : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   În cuptor prin închipuire te-au însemnat pe tine dedemult tinerii Fecioară, şi în rug te-a însemnat mai înainte Moise, şi Isaia te-a văzut că vei să naşti prunc fără de bărbat, pe Domnul slavei, pe carele îl preaînălţăm întru toţi vecii.


   În cuptor tinerii lui Israil, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit grăind : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-1 şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Gândul nostru neputând arătat a lăuda bunătăţile faptelor şi cuvintelor tale Grigorie, îşi mărturiseşte biruire lăudată şi vesteşte lauda ta, peste putinţa sa.

   Preaalesule întru tăinuitori, stând acum înaintea Treimii, împreună cu ceata Apostolilor şi a proorocilor, a mucenicilor, a drepţilor şi a patriarhilor, adu-ţi aminte de noi, care lăudăm pomenirea ta Grigorie.

   Caută de sus acum Arhiereule spre a apăra Biserica lui Hristos, dăruind biruinţă binecredincioşilor şi sfărâmă jugul robiei, mântuind cu rugăciunile tale, pe cei ce aleargă la tine, Grigorie.


   Ca una ce ai născut Preacurată pe Ziditorul făpturilor, porţi stăpânire peste toată zidirea, având mărime neasemănată şi mai presus de fire. Pentru aceea închinându-ne naşterii tale, pe tine te slăvim.


   Încetat-ai Părinte de a mai dori, apucând cea mai desăvârşită dorire şi te-a primit pe tine sălăşluirile patriarhilor, şi cetele drepţilor şi ale cuvioşilor. Cu care împreună roagă-te pentru noi Atotţiitorului.

   Patria ta a ţinut ca un odor cinstit trupul tău cel mult pătimit, ascunzându-l în sânurile ei slăvite, pornindu-se de mişcările cele ca de Maică, că nu a suferit să te câştige pe tine alţii străini.


   Vino de-mi fii mie ajutor la supărările vieţii şi la primejdii şi alină furtuna patimilor, care se ridică asupra mea, şi mă îndreptează către limanul cel liniştit, cu rugăciunile tale, ca şi cu suflarea vântului Părinte.


   Stăpânind moartea până la tine, a încetat, că bine ai voit a te face ca noi, din Maică fără bărbat, ca să ne mântuieşti pe noi Fiul lui Dumnezeu cel mai presus de fire şi să ne lămureşti pe noi prin ape, cu focul cel dumnezeiesc al Botezului.


   Chipul naşterii tale celei curate, l-a arătat rugul cel ce ardea nears, şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbătăcit asupra noastră, ca să te slăvim pe tine Născătoare de Dumnezeu neîncetat.


   Pe păstorul cel bun, pe Grigorie preaînţeleptul, pe Arhiereul Nisenilor, pe fratele înţeleptului Vasilie, cel întocmai la obiceiuri, cu cântări şi cu laude toţi să-l cinstim.


   Arătatu-s-a Mântuitorul, Darul şi Adevărul, în repejunile Iordanului, şi pe cei ce erau întru întuneric şi în umbră dormeau i-a luminat. Pentru că a venit şi s-a arătat lumina cea neapropiată.


   Cel ce din pântecele maicii ai fost ales, tu preasfinţită ungerea Darului, sfinţite tăinuitorule, fiind uns ai preastrălucit bisericilor buna cinstire. Drept aceea şi ca un înger pământesc te-ai arătat sfinţind cu duhul cele dumnezeieşti cu adevărat, negrăite înfricoşate taine şi te-ai adus ca un prea fără prihană, mireasmă lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe care roagă-l să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre. (De două ori)

   Cel ce eşti împodobit din lumina cea neapusă, tu pe cinstitul scaun ai împodobit strălucindu-te şi împodobindu-te cu razele bunătăţilor, arătătorule de cele sfinte. Drept aceea ai luminat toate marginile cu fulgerele dogmelor tale, ca un mărgăritar prealuminat şi în chipul aurului. Şi acum te sălăşluieşti în lăcaşurile drepţilor, văzând pe Hristos Dumnezeul nostru. Pe care roagă-l să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

   Cel ce ai primit bogăţia înţelepciunii, tu împlătoşându-te slăvite, cu dumnezeiasca smerenie cea de Dumnezeu învăţată, ai surpat pe cel ce fără de măsură se mândrea. Pentru aceasta şi cetele sfinţilor celor gânditoare, spăimântându-se se minunau, cum ai biruit cu bărbăţie pe vrăjmaşii cei nevăzuţi. Şi acum purtător de cunună, te veseleşti preafericite, cu Hristos Dumnezeul nostru. Pe care roagă-l să mântuiască, şi să lumineze sufletele noastre.


   Înfrumuseţându-ţi cu bunătatea cea neapropiată, cuvântul înţelepciunii tale, împodobit despre amândouă te-ai făcut, Grigorie al Nisenilor, cu glasul tău cel de Dumnezeu grăitor împodobind, şi veselind norodul înţelepţeşte, învăţându-i o singură Dumnezeire a Treimii prea cu cuviinţă. Pentru aceasta şi cu dumnezeieştile dogme, surpând eresurile Celor de alt neam, tăria credinţei la margini ai ridicat-o, stând înaintea lui Hristos, împreună cu slujitorii cei nematerialnici; cere sufletelor noastre pace şi mare milă.


   Cutremuratu-s-a mâna Botezătorului, când s-a atins de preacurat creştetul tău, întorsu-s-a râul Iordanului înapoi, neîndrăznind a-ţi sluji ţie. Că cela ce s-a sfiit de Isus al lui Navi, cum nu avea a se teme de Făcătorul său ? Dar toată rânduiala o ai plinit Mântuitorul nostru, ca să mântuieşti lumea cu arătarea ta, unule Iubitorule de oameni.


   Acum Mântuitorul dăruieşte oamenilor curăţire minunată, lămurind fără de foc şi înnoind sufletele fără sfărâmare.


   Scoateţi cu osârdie, apa Vieţii celei dumnezeieşti, din izvoarele cele mântuitoare, popoare cu veselie spre mântuirea sufletelor.


   Venita lumina, Darul s-a arătat, mântuirea a sosit, lumea s-a luminat, noroade umpleţi-vă de bucurie.


   Luptătorule cel viteaz al dreptei credinţe, cel ce ai pătimit rău ca un bun ostaş al lui Hristos Dumnezeu, şi carele ai plăcut celui ce te-a ales ostaş, cu bună nevoinţă nevoieşte-te acum pentru Biserică, păzind temeiul ei neclătit din dogmele tale, Grigorie.


   Tu în Iordan botezându-te Mântuitorul nostru, apele ai sfinţit, sub mâna slugii plecându-te şi patimile lumii tămăduind. Mare este taina rânduielii tale, Iubitorule de oameni, Doamne slavă ţie.






   Cuvioase Părinte de Dumnezeu purtătorule Teodosie ! Foarte te-ai nevoit întru această viaţă trecătoare, cu cântări, cu posturi şi cu privegheri, pildă făcându-te ucenicilor tăi, şi acum dănţuieşti împreună cu cei fără de trupuri, slăvind neîncetat pe Hristos Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu şi Mântuitorul, carele şi-a plecat capul Mergătorului înainte şi a sfinţit firea apelor. Pe acela îmblânzeşte-l, aceluia te roagă Cuvioase, să dăruiască Bisericii unire, pace şi mare milă. (De două ori)

   Cuvioase Părinte de Dumnezeu purtătorule Teodosie, aflând curat sufletul tău, precum a dorit, Darul Preasfântului Duh, s-a sălăşluit întru tine ca o lumină preacurată. Cu a căruia lucrare luminat fiind împodobit, neîncetat slăveşti pe Hristos unul Fiul în două firi, cel ce s-a botezat cu mâna Mergătorului înainte, şi s-a mărturisit cu glasul Tatălui; pe acela îmblânzeşte-l, aceluia te roagă Cuvioase să dăruiască lumii unire, pace şi mare milă. (De două ori)

   Cuvioase Părinte de Dumnezeu purtătorule Teodosie, cu cuviinţă te-ai învrednicit vieţii celei fericite cu curăţia şi cu sihăstria aceasta aflându-o că după viaţa de aici te-ai mutat la viaţa cea de sus, tuturor să se bucure zicându-le şi cu cei fără de trupuri neîncetat slăvind pe Hristos, cel ce a luat negrăit trup din Fecioară şi a cufundat păcatele noastre cu Botezul în râul Iordanului. Pe acela îmblânzeşte-l, aceluia roagă-te Cuvioase, să dăruiască lumii unire, pace şi mare milă. (De două ori)


   Cuvioase Părinte, ca pe o cetate a Dumnezeului celui viu, a veselit sfinţitul tău suflet, pornirile râului apei iertării, acelui ce a trecut Iordanul şi tuturor marginilor a izvorât cuvântul bunei credinţe a lui Hristos Dumnezeului nostru. Pe care roagă-l preafericite Teodosie, să mântuiască sufletele noastre.


   Plecatu-ţi-ai capul Mergătorului înainte, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la râuri, luminat-ai toate, ca să te slăvească Mântuitorule, pe tine luminătorul sufletelor noastre.


   Drepţii în veci vor fi vii şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului, că cu Dreapta sa va acoperi pe ei, şi cu braţul său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăcase-va în zaua dreptăţii şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare de pietre, pline, se vor arunca grindine. Întărise-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru popoarele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi putere de la cel preaînalt.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor, lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare şi va împărăţii într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu dânsul ! Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui şi cercetare întru aleşii lui.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, la iubit şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetare întru aleşii lui.


   Văzut-ai cum m-am îmbrăcat cu chipul tău pe care am zidit, mai presus de gând smerindu-mă, Domnul a zis : Dar ce lucru străin este prietene, de mă voi pleca dreptei tale ca unul din cei ce sunt împreună cu tine slugi, şi de mă voi îmbrăca cu apele golindu-mă, că pe cei goi voi să îmbrac ca un milostiv întru veşnică nestricăciune.


   Arătatu-te-ai întrupat, însă pântecele pe tine te-a primit rămânând nears. Că cuptorul de departe aceasta a închipuit, nearzând pe tineri, iar eu iarbă fiind, pe foc cum îmi voi pune mâinile Stăpâne ? De care se înfricoşează cele cereşti şi toate cele pământeşti, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.


   Tu mă spală în apele Iordanului, pe mine cela ce nici o întinăciune nu am, Domnul a zis. Şi firea omenească ceea ce se întinase, prin neascultarea lui Adam, spălându-se, nouă se va face. Că eu botezându-mă, a doua naştere tuturor oamenilor prin apă şi prin Duh se va face.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim Teodosie Părintele nostru, că prin tine, pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit, şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, cu drepţii şi cu cuvioşii împreună locuitor, cu care roagă-te Domnului, să mântuiască sufletele noastre.


   Oştile îngereşti s-au spăimântat de lucrul ce s-a văzut astăzi în Iordan, gol stând tu Mântuitorule în ape. Şi preacuratul tău creştet plecându-ţi să te botezi de la Ioan, că tu sărăcind de bună voie, lumea ai îmbogăţit, Doamne slavă ţie.


    Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-au făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


   Isus al lui Navi trecând pe popor prin râul Iordanului, şi sicriul lui Dumnezeu, umbrit scrie facerea de bine care era să fie. Că chipul înnoirii şi pildă nemincinoasă a naşterii celei de-a doua, acea trecere cu taină prin amândouă umbrit ne-a însemnat nouă întru Duhul. Hristos s-a arătat la Iordan, să sfinţească apele.


   În vremea dumnezeieştii arătări, Hristos s-a arătat nouă în râul Iordanului, veniţi să luăm credincioşii apa iertării păcatelor noastre. Că Hristos cu trup a venit căutând oaia cea răpită de fiară, şi aflându-o, a adus-o ca un milostiv iarăşi în rai. Hristos s-a arătat în Iordan şi lumea a luminat.


   Cetele îngereşti văzând pe Cuvântul cinstit împreună cu Tatăl şi cu Duhul şi întrupat pentru milostivire, şi botezându-se, s-au cutremurat; şi apa Iordanului ruşinându-se şi înfricoşându-se s-a întors înapoi, suindu-ne pe noi cei ce suntem stricaţi cu patimi către înălţimea mântuirii.


   Dumnezeieştile tale mâini ridicându-le spre înălţime, stâlp de lumină purtător Cuvioase te-ai arătat cu razele rugăciunilor strălucind. Că la ceruri ridicându-ţi gândul şi părtaşi celor negrăite făcându-te, cu totul ai strălucit. Pe Hristos Dumnezeu rugând, să ne dăruiască nouă mare milă. (De două ori)


   Stăpânul astăzi la Iordan a venit, botezându-se în ape de la dumnezeiescul Mergătorul înainte, şi de sus Tatăl a mărturisit lui : Acesta este Fiul meu cel iubit. Şi Duhul s-a arătat cu străin chip de porumb peste dânsul.







   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestirea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Ca un înţelept începător de cete al nostru, Părinte Teodosie, cu dumnezeiască cuviinţă începe cântare lui Hristos Dumnezeu, celui ce a venit spre mântuirea a toată lumea, şi preasfântă pomenirea ta întru sine a proslăvit-o.

   Din pustie Mergătorul înaintea lui Hristos, odrasla Elisabetei cea din Aaron a venit. Iar Teodosie, în scăldătoare prin Duhul născându-se, cetăţean pustiei s-a făcut, lui Iisus urmând.

   Botezându-se în repejuni Hristos, întărâtarea adunării israeliteneşti s-a pierdut. Iar în Biserică viaţa cea întocmai cu îngerii s-a sădit, care neschimbat ai săvârşit-o, preafericite Teodosie.


   Părtaş patimii celui ce s-a împărtăşit Crucii, pentru noi, făcându-te Părinte prin postnicie, după vrednicie asemenea te-ai făcut şi învierii lui, şi împreună moştean slavei, Teodosie.


   Dumnezeiască ceata fecioarelor, prea dumnezeieşte te numeşte bună între femei de Dumnezeu Născătoare Stăpână, pe tine cea împodobită cu frumuseţile Dumnezeirii. Că pe Cuvântul cel de bine făcător mai presus de Cuvânt l-ai născut



   Cela ce acoperă cu ape cele mai pe deasupra Domnul, trupeşte s-a îmbrăcat în râurile Iordanului, întru carele s-a întărit inima mea.

   Cel ce a strălucit dumnezeiască lumină în Iordan, odrasla celor de pe pământ de Dumnezeu dată a binecuvântării şi a bunei voinţe, pe tine mai înainte te-a arătat Teodosie.

   Lăsat-ai lumea şi cele din lume Cuvioase, urmând goliciunii Stăpânului, celeia ce s-a făcut în Iordan Teodosie.


   Crucea Mântuitorului pe umeri ridicând, ai alergat la mormântul lui, ca un cerb la izvoarele apelor cele de mântuire preafericite Teodosie.


   Cetele îngereşti s-au spăimântat Preacurată, şi inimile omeneşti s-au înfricoşat de naşterea ta. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare cu credinţă te cinstim.


   Arătatu-te-ai astăzi lumii, şi lumina ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă te lăudăm. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, şi pământului Neftalimului, precum a zis proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecaţi rază luminoasă s-a arătat, care în Betleem a răsărit, şi mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea şi-a răspândit razele, Soarele dreptăţii. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniţi toţi să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, şi luminează pe cei întunecaţi. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   Cu înfrânarea şi cu durerile şi cu rugăciunile, sufletul tău împodobindu-ţi cu dumnezeiască cuviinţă, te-ai făcut părtaş cuvioşilor pururea slăvite, şi daruri de minuni cu adevărat ai luat, ca să tămăduieşti neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta şi mulţimile dracilor gonind, dai tămăduiri oamenilor cu Darul, de Dumnezeu purtătorule Teodosie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste, sfântă pomenirea ta. (De două ori)


   Iordanul cu apa a servit ţie, Ioan şi-a tins mâna cea putrezitoare, arătându-te tu cu trupul la Botez cela ce eşti nevăzut. Ci acela s-a tras înapoi cu frică, iar acesta adică cu cutremur s-a atins de tine cel neputred. Cu adevărat Mieluşelul lui Dumnezeu eşti, şi izvor pururea viu, cela ce izvoarele şi marea şi oamenii ai sfinţit, că Treimea a strălucit de sus. Tatăl, Fiu pe tine te-a numit, şi Duhul Sfânt s-a pogorât.


   În ape capetele balaurilor ai sfărâmat, şi cu Duhul Cuvinte al lui Dumnezeu mai înnoit pe mine tot omul. Pentru aceasta strigăm către tine : Slavă puterii Tale Doamne.

   Urmând ascultării lui Hristos, Celui ce şi-a plecat creştetul Mergătorului înainte, şi smereniei celei prea-alese, Părinte Teodosie, în turnul cel neclătit al bunătăţilor te-ai suit.

   Fecioarei şi Maicii lui Hristos Dumnezeu slujind, Darul Duhului cel nebiruit ai luat Părinte Teodosie, şi pe vrăjmaşii cei nevăzuţi ai surpat.

   Slăvită peşteră care a primit pe filozofi, de daruri aducător pe tine te-a arătat lui Hristos, Celui ce s-a botezat pentru noi, cu credinţă Teodosie şi cu nădejde dragoste aducând.


   Cu patimile Stăpânului Hristos fiind întărit, cu dragoste din voinţa inimii ai răbdat suferinţă Părinte Teodosie, luptându-te cu biruitorul lumii cel întunecat.


   Zămislit-ai în pântecele tău fără sămânţă pe Domnul, şi l-ai născut întrupat pe acesta care mântuieşte lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta strigăm către tine : Bucură-te pururea Fecioară Stăpână.


   Lipindu-ţi mintea de cela ce ne-a înnoit pe noi în ape, înţelepţeşte ţi-ai întărit trupul tău cel slăbit cu pustnicia şi cu chinuirea, preafericite Teodosie.

   Viaţa pururea supunându-ţi la gândirea de moarte, şi sârguinţe a merge la cel ce s-a arătat pentru noi cu trup, mormânt ţie ţi-ai făcut Teodosie.


   Morţii lui Hristos celei de bunăvoie urmând slăvitul tău ucenic Vasilie, Părinte Teodosie, mormânt nou şi-a făcut bucurându-se.


   Iată în pântece de Dumnezeu Născătoare Preacurată, pe Hristos Dumnezeu mai presus de cuvânt l-ai avut, precum Isaia mai înainte a proorocit; şi mai presus de fire l-ai născut de Dumnezeu Născătoare.


   Nestricăciune nouă ne-ai dăruit Hristoase cu învierea ta. Pentru aceasta Vasilie slăvită sluga ta, şi după ce a murit ca şi cum ar fi fost viu s-a arătat.

   Cel ce curăţeşte lumea s-a botezat pentru mine, om precum sunt eu, Dumnezeu făcându-se, pe carele în două firi Teodosie fericite l-ai propovăduit.


   Dulceaţă de veselie lui Hristos Dumnezeu, celui ce a întors lacrimile mironosiţelor întru bucurie, Teodosie pâraiele lacrimilor tale a picurat.


   Milostivirii tale învredniceşte-mă, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel preamilostiv, carele cu sângele său pe oameni din stricăciune a mântuit.


   Sădit fiind în curţile Domnului tău, cu cuvioasele tale bunătăţi frumos ai înflorit, şi ai înmulţit fiii tăi în pustie, cu ploile lacrimilor tale udându-i, dumnezeiescule începătorule de turmele dumnezeieştilor lăcaşuri. Pentru aceasta strigăm : Bucură-te Părinte Teodosie.


   Om cu firea ai fost Părinte, dar te-ai arătat împreună cetăţean cu îngerii. Că vieţuind ca un fără de trup pe pământ înţelepte, toată purtarea de grijă de trup ai lepădat-o. Pentru aceasta şi de la noi auzi : Bucură-te odraslă de Părinte evlavios. Bucură-te stâlpare de Maică binecredincioasă. Bucură-te cetăţeanule al pustiei cu totul înfrumuseţare. Bucură-te luminătorule al lumii multluminoase. Bucură-te că din tinereţe ai urmat lui Hristos. Bucură-te că ai veştejit desfătările trupeşti. Bucură-te solitorule de mântuire al călugărilor. Bucură-te pilda mângâierii celor mâhniţi. Bucură-te cela ce ai mântuit pe mulţi de înşelăciune. Bucură-te cela ce dăruieşti izvoare de minuni. Bucură-te cela ce ai avut purtare de grijă pentru cei săraci. Bucură-te folositorul şi mântuitorul nostru. Bucură-te Părinte Teodosie.


    În această lună în ziua a unsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Teodosie Chinoviarhul, începătorul vieţii de obşte şi dascălul pustiei.

Stih : Teodosie povăţuitorul vieţii obşteşti.
Obştească pagubă monahilor, cu ieşirea din viaţă pricinuieşti.
În unsprezece a acestei luni zi,
Chinoviarhul stricăcioasa viaţă părăsi.

   Acest preacuvios Părintele nostru Teodosie, a fost din satul Mogarimu, din eparhia Capadocilor, din tată anume Proeresie şi din Maică anume Evloghia credincioşi şi bine cinstitori amândoi. Deci intrând la viaţă călugărească şi luând portul acesta, merse la Ierusalim, de acolo s-a dus la Antiohia, la marele Simeon Stâlpnicul, de la care s-a învăţat şi a deprins adaosul şi procopseala ce vrea să aibă spre bunătăţi, având a se face păstor a multor oi cuvântătoare. Apoi a petrecut sihăstreşte lângă un oarecare Loghin om dea pururea pomenit, petrecând în contenirea poftelor desăvârşit, într-atâta cât într-o săptămână odată mânca. Şi treizeci de ani pâine n-a mâncat şi făcând şi alte bunătăţi. Ajuns-a la atâta înălţime, cât făcea şi preaslăvite minuni, de vreme ce singur acest preacuvios cu alt oarecare Părinte, vedea pe monahul Vasilie cel ce murise şi-şi înnoise mormântul, stând cu fraţii şi cântau împreună şi la ceilalţi era nevăzut. Şi neaflându-se foc, a aprins cărbunii cei stinşi, acolo unde vrea să facă mânăstirea, şi pe oarecare femeie ce a mers la dânsul a vindecat-o de curgerea sângelui. Şi dintr-un grăunţ de grâu, ce l-a binecuvântat şi l-a dat a făcut de se vărsa din jitniţele cele de grâu. Şi pe un copilaş ce căzuse într-un puţ, arătându-se nevăzut l-a scos. Încă şi mulţime de lăcuste a gonit, numai certându-le. Şi rasa cea de păr a Sfântului în loc de platoşă, a ferit în războaie pe Chirie comitul Anadolului de nu s-a rănit. Şi pământul fiind asuprit spre roadele lui de secetă, l-a scăpat pogorând ploaie cu rugăciunea sa. Şi a proorocit încă şi stricăciunea ce era să se întâmple la Antiohia de cutremur. Şi pe mulţi a scăpat din furtuna şi valul mării, arătându-se întru dânşii la primejdie. Şi făcându-se dascăl a mulţi ucenici, către Domnul a răposat. Şi se face soborul lui la biserica Sfântului Apostol Petru.


Stih : Strâmta cale Teodosie călătorind,
Pe calea cea lată a Edenului se află călcând.

   Acest întru sfinţi Cuviosul Părintele nostru Teodosie, alt sihastru, este din cetatea Antiohiei, din părinţi vestiţi. Şi glasul Stăpânului mai cu trezvire oarecând ascultându-l, lăsându-şi casa, bogăţia, rudenia şi pe toate celelalte, s-a dus la cele mai ascunse locuri ce plecau spre mare. Şi o micuţă chilie făcându-şi, petrecea viaţă monahicească, îmbrăcat cu haine de păr şi sub ele grele lanţuri purtând, unul la gât, altul pe mijloc şi două în amândouă mâinile. Şi stăruind întru rugăciune şi întru lucrarea mâinilor, dorinţa şi trufia şi pe celelalte patimi trupeşti le adormea. Părul său era lipos şi lung până la picioare. Câte odată împletea zimbiluri, iar altă dată îşi făcea mici straturi în grădină, şi arunca în ele seminţe, şi hrana cea de acolo din-destul adunând, o avea spre întrebuinţarea sa şi a străinilor ce i s-ar fi întâmplat să vină la el. Şi fiindcă vremea trecea şi vestea lui sporea, mulţi năzuiau la el, cerând să petreacă asemenea viaţă, pe care şi privindu-i, pustiul acela l-a făcut altă cetate cerească. Iar acolo oarecând năvălind agarenii, nimic împotrivă n-au făcut, ci şi cucerindu-se de fericitul, s-au dus de acolo. Deci pentru năvălirea agarenilor, fericitul lăsând pustiul, a venit la patria sa, şi făcându-şi o mică chilie, încă şi alţi oarecari împreună cu el lucrau duhovniceasca lucrare. Căci zice către cei împreună cu el, că deşi s-a cucerit de noi agarenii, dar însă scris este oare-unde pentru noi, să dăm loc urgiei. Şi Hristos fugind de Irod pe noi învăţându-ne o făcea aceasta. Ci şi ne-am învăţat să nu ne aruncăm pe sine în ispite. Căci ce ne opreşte pe noi patria, către duhovniceasca lucrare, dacă vom voi ? Şi puţin oarecât mai trăind, s-a mutat către Domnul.

    Tot în această zi, adunarea celor zece mii de sfinţi îngeri. Şi se face înlăuntrul mărturisirii sfintei Anastasia, la intrările lui Domnin.

Stih : Pe îngerii, care cu laude cântarea cea întreit sfântă cântau,
De cuviinţă este cu cântări a se încununa.


Stih : Cei trei acum înaintea tronului Treimii se afla stând,
Şi pământul şi Cerul lăsând.


Stih : Mair în bătăi aflându-se striga :
Nu te teme Maire, bată-te şi te vei încununa,


Stih : Şi când îţi dai duhul Vitalie, Domnului,
Se îngrozeau de tine duhurile vicleniei.

    Tot în această zi, Cuviosul Teodosie egumenul sfintei mânăstiri a lui Filoteu din Athon : şi care a stătut episcop Trapezuntei, care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Lui Teodosie îndoita cunună s-a împletit.
Ca celui ce şi arhiereu Domnului şi cuvios a stătut.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cel ce ai unit Cuvinte al lui Dumnezeu, cu Botezul tău râurile care ard păcatul şi văpaia care răcoreşte neamul oamenilor, mântuieşte Doamne neamul omenesc, cel ce eşti binecuvântat şi proslăvit.

   Celui ce a făcut Iordanul cuptor, pe tine însuţi ca nişte tămâie cu totul te-ai ars Cuvioase. Şi văpaia cerească nemincinos semn al voii lui Dumnezeu luând, lăcaş de suflete mântuitor ai făcut.

   Căpeteniilor tale se pleacă căpeteniile lui Moise. Darul arătându-se Cuvioase, că pe vrăjmaşii cei nevăzuţi surpându-i, cetatea cea cerească o moşteneşte poporul tău prealăudate.

   Celui ce a îngropat păcatul în ape, pe tine însuţi lăcaş lui Dumnezeu plăcut te-ai făcut Teodosie. Biserică zidind, ca să se aducă cântare neîncetată cu glasuri în multe limbi ai aşezat.


   Urmând îndrăznirii tinerilor, îngrozirea tiranului cea cu foc insuflată ai batjocorit-o înţelepţeşte, folosind Bisericii lui Hristos, Părinte Teodosie. Pentru care de bunăvoie s-a arătat cu trupul răstignit.


   Preacurată zămislire, nestricată naştere, tu una ai arătat Fecioară rămânând, că ai zămislit Curată pe Dumnezeu cela ce este peste toate, care s-a făcut om, spre mântuirea credincioşilor şi scăpare.


   Cuptorul oarecând în Babilon a închipuit apele Iordanului, cu dumnezeiescul Botez pe cei potrivnici arzând, iar pe cei credincioşi răcorind, care strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Din patimile trupeşti ieşind, mai înainte de mergere Teodosie, scoţând din sânurile pământului ape, tânărului te-ai arătat celui ce strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Făcutu-s-a binecuvântarea mâinilor tale cu preadumnezeiască porunca lui Hristos celui ce s-a botezat în ape, pământului celui neumed apă prearoditoare şi soare încălzitor. Că grăuntele spre multă roditură de grâu fără semănătură s-a hrănit.

   În norul cel înţelegător al dumnezeieştii lumini tu intrând Teodosie, şi tăbliţa cu degetul lui Dumnezeu scriindu-ţi în inima ta, învăţăturile bunei credinţe le-ai adus ucenicilor tăi, carte de viaţă fericite.

   Credinţei celei tari a celeia ce i-a curs sânge, Părinte, urmând femeia, de rasa ta atingându-se ca un întuneric prin luminarea cea dintru tine, boala i-a fugit, că ai fost vas ales lui Hristos celui ce s-a arătat.


   Pe tine Dumnezeul cel din Dumnezeu văzându-te trupeşte arătat Hristoase, negrăit am cunoscut pe Părintele tău cel nevăzut şi pe Duhul tău cel Sfânt, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Tu pe cel nedespărţit de Tatăl, carele s-a sălăşluit în pântecele tău cu dumnezeiască bărbăţie, fără sămânţă l-ai zămislit şi negrăit l-ai născut, Dumnezeu împreună şi om. Pentru aceasta pe tine mântuire nouă tuturor te ştim.


   Propovăduit-ai de Dumnezeu înţelepţite Teodosie, sinoadele cele întocmai la număr cu cinstitele Evanghelii ale lui Hristos, din bunăvoinţă sângele cu mucenicească râvnă topindu-ţi, şi Mucenic fără de sânge din buna credinţă te-ai arătat.

   Judecata pe cel nedrept, cu dreptate l-a osândit pentru a ta izgonire izgonindu-l, şi necuratul lui suflet prin hulitoarele lui buze scoţându-l, pe vrăjmaşul vieţii l-a lipsit de viaţă, Cuvioase.

   Aducându-ne aminte de învăţăturile tale Teodosie, în două fiinţe propovăduim pe Hristos, două voi ştiind fireşti şi lucrătoare şi prin sine puternice, întru Dumnezeu Cel ce S-a botezat cu trupul.

   Darea cea bună, după numire luând de la Tatăl luminilor, sufletelor şi trupurilor tămăduitor te-ai făcut, hrană îndestulată şi băutură celor ce se topeau de foame şi de sete, şi îmbrăcăminte goilor şi celor căzuţi îndreptare.


   Nu înceta privind spre turma ta Părinte Cuvioase, şi aducându-ţi aminte de făgăduinţa ta, a cărui nădăjduire ca nişte anghire tari o am legat de piatră, către Hristos solitor avându-te pe tine Teodosie.


   Ca un luceafăr de dimineaţă te-ai aflat în noaptea acestei vieţi, cu razele fecioriei strălucind, ceea ce ne-ai arătat nouă răsăritul Soarelui dreptăţii celui înţelegător, Maica lui Dumnezeu preacinstită.


   Mintea curăţindu-ţi de tulburarea patimilor, Cuvioase, luminat ai primit dumnezeieştile arătări ale prealuminatei şi întreit strălucitei Dumnezeiri, preafericite Teodosie, cela ce eşti luminarea pustnicilor, şi acum rugându-te nu înceta pentru noi de Dumnezeu purtătorule.


   Luminat ne-am curăţit prin curăţirea ta Hristoase, şi acum prin bucuria prăznuirii cinstitului Teodosie ne-am îmbogăţit. Drept aceea şi cetele călugărilor se bucură.


   Arătatu-s-a Mântuitorul, Darul şi adevărul în repejunile Iordanului, şi pe cei ce erau întru întuneric şi în umbră dormeau i-a luminat, pentru că a venit şi s-a arătat lumina cea neapropiată.


   Casă de sfinţite bunătăţi făcându-te pe tine Teodosie, te-ai învrednicit a locui în dumnezeiasca Biserică a Născătoarei de Dumnezeu, şi a o cerceta pe ea, că a vedea dumnezeiasca strălucire ai iubit, şi acum vezi bună podoaba cortului celui adevărat, şi negrăita frumuseţe, care a întemeiat-o cel preaînalt Cuvioase, şi sălăşluieşte într-însa pe cei ce se uită la dânsul cu osârdie, pe acela roagă-l să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

   Cu durerile postniciei pe tine însuţi curăţindu-te, următor ai fost Stăpânului tău preafericite. Pentru că boala celeia ce s-a atins de marginea hainelor tale ai vindecat-o, şi pe cei ce se topeau de foame în pustie i-ai hrănit, dându-le din vistieria cea nedeşertată ca cela ce ai numele Darului lui Dumnezeu, şi credinţa ortodoxă ai propovăduit Cuvioase. Nebunia muncitorului întru nimic socotindu-o, pe Hristos roagă-l, să dea sufletelor noastre mare milă.

   Văpaia dragostei celei neschimbate şi arzătoare şi călduroasă către Dumnezeu, aprinzându-o, din Cer ai luat strălucirea, care dumnezeiască bunăvoinţă ţi-a vestit ţie, ca să zideşti Biserică preasfinţită învăţătoare de fapta bună şi purtătoare de grijă de suflete. Care începându-o cu bună credinţă o ai sfârşit, unde şi mult pătimitorul tău trup zace, cu puneri sfinţite cu cuviinţă preafericite fiind cinstit. Pe Hristos roagă-l să dăruiască sufletelor noastre mare milă.

   Cu adevărat până la cortul cel minunat, până la casa lui Dumnezeu Teodosie ai trecut, întru bucuria şi veselia sufletului unde este glasul celor ce prăznuiesc Părinte, auzind veselă şi dulce cântare, şi întru împărtăşirea negrăitei mângâieri, de care singur dorind, trupul ţi-ai omorât, care ai şi dobândit, cu dumnezeiasca dreptate fiind împodobit, pe Hristos rugându-l să dea sufletelor noastre mare milă.


   Scară bunătăţilor şi pildă te-ai arătat pe pământ, pe tine te lăudăm ca pe o podoabă a sihaştrilor, că ai sihăstrit cu adevărat ca marele Antonie, nemăsurată smerenie arătând. Şi păscându-ţi pe poporul tău cu bună cuviinţă l-ai sălăşluit în staulul cel sfânt, unde petrece ceata sfinţilor. Cu dinadinsul strigăm către tine : Nu uita şi acum turma ta preafericite Teodosie, ci cu rugăciunile tale către Domnul, mântuieşte-ne pe noi, rugămu-ne ţie.


   Astăzi Hristos la Iordan a venit să se boteze. Astăzi Ioan s-a atins de creştetul Stăpânului. Puterile cereşti s-au spăimântat, văzând taină preaslăvită ! Marea a văzut şi a fugit. Iordanul văzând s-a întors înapoi, iar noi cei ce ne-am luminat strigăm : Slavă lui Dumnezeu celui ce s-a arătat, şi pe pământ s-a văzut şi a luminat lumea.


    Fericirile din Canonul praznicului, Cântarea a 6-a pe 4 şi din Canonul Cuviosului, Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glas 7: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului..., Stih : Ce voi răsplăti Domnului..., Apostol către Evrei : Fraţilor aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri..., Aliluia..., glas 6 : Fericit bărbatul care se teme de Domnul..., Stih : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Luca : În vremea aceea stătut-a Iisus la loc şes... CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi...
    Şi pentru aceasta, cum se suie Duminica Vameşului şi a Fariseului. Că se începe Duminica Vameşului şi a Fariseului, din unsprezece zile ale lui Ianuarie, după praznicul dumnezeieştii arătări, din ziua pomenirii Preacuviosului Părintelui nostru Teodosie, şi se pogoară până la Februarie în 15 zile.





    Fericit bărbatul..., Catisma toată. La Doamne strigat-am..., Stihirile învierii 3 şi a lui Anatolie 1. Şi ale praznicului 3. Aceeaşi zi şi din Triod 2, îndoind cea dintâi. Slavă..., a Triodului, Şi acum..., a Născătoarei cea dintâi a glasului ce va fi, Vohod, Prochimenul zilei. La Litie, Stihirile praznicului, ale Stihoavnei aceleiaşi zi de la Vecernie. Slavă..., Şi acum..., a Triodului glas 3. La Stihoavnă Stihirile Învierii, Slavă..., a praznicului, Şi acum..., a Triodului. La binecuvântarea pâinilor, Troparele : Născătoare de Dumnezeu Fecioară..., de 2 ori, şi. A praznicului odată, şi citire. Iar de nu este priveghere, Troparul Învierii, Slavă..., Şi acum..., al praznicului. La pavecerniţă după Cade-se cu adevărat..., şi după Tatăl nostru..., Condacul praznicului, Slavă..., Şi acum..., al Triodului.


    La Dumnezeu este Domnul..., Troparul Învierii de 2 ori, Slavă..., Şi acum..., al praznicului. Printre Catisme, Sedelnele Învierii cu ale Născătoarei. După Fericiţi cei fără prihană..., Soborul îngeresc..., Ipacoi al glasului, Antifoanele şi Prochimenul. Toată suflarea..., Evanghelia Învierii. Învierea lui Hristos..., Apoi Psalmul 50, Slavă..., Uşile pocăinţei..., Şi acum..., Cărările mântuirii..., Stih : Miluieşte-mă Dumnezeule..., Şi Stihira : La mulţimea faptelor mele..., Podobie. Canoanele : al Învierii, cu Irmosul pe 4, şi al praznicului pe 4, şi al Triodului pe 6. Catavasiile praznicului, după a 3-a Cântare, Condacul şi Icosul şi Sedealna praznicului, Slavă..., Şi acum..., al Triodului. După a 6-a Cântare, Condacul şi Icosul Triodului, La a 9-a Cântare cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită..., Luminânda Învierii, Slavă..., a praznicului, Şi acum..., a Triodului.
La Laude Stihirile învierii 3 şi ale praznicului 3 şi ale Triodului 2 pe glas al 3. Stihurile : Scoală-te Doamne Dumnezeul meu..., şi Stihira : Cunoscând suflete al meu..., şi al 2-lea Stih : Mărturisimă-voi ţie Doamne..., Glasul Fariseului cel mult lăudător..., Slavă..., glas al 8-lea : Pe Fariseul cel ce se îndrepta..., Şi acum... : Prea binecuvântată eşti..., Slavoslovia cea mare şi Troparul Învierii numai. Ecteniile şi Otpustul. Şi obişnuita ieşire, întru care cântăm, Slavă..., Şi acum..., Stihira Evangheliei. Şi ceasul întâi, la ceasuri, Troparul învierii, Slavă... al praznicului, Şi acum..., al Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru, Condacul praznicului, şi cel desăvârşit Otpust. Asemenea şi la celelalte ceasuri, zicem Troparul Învierii şi al praznicului, iar Condacele le schimbăm.


    Fericirile glasului pe 4, şi ale praznicului Cântarea cea de rând pe 4 şi ale Triodului, Cântarea a 6-a pe 4. După Vohod, Troparul învierii şi al praznicului, Slavă..., Condacul praznicului, Şi acum..., al Triodului. Prochimenul Duminicii după Botez, apoi al praznicului, Apostolul şi Evanghelia Duminicii după Botez; şi în urmă a Vameşului şi a Fariseului.






   Cântare acum după praznicul Botezului lui Hristos, să cântăm credincioşii, cu gând preacurat, că iată a sosit la Iordan cu trupul, cel ce pururea este împreună cu Tatăl şi cu Duhul, după firea Dumnezeirii, strigând către Ioan : Vino Botezătorule de mă botează, că voi să spăl de întinăciune firea oamenilor ca un iubitor de oameni.

   Cu frică îţi slujesc ţie Hristoase toate cetele îngerilor, ca unui împărat şi Dumnezeu. Heruvimii nicicum nu îndrăznesc să se uite la tine; iară mie cel ce sunt iarbă îmi porunceşti Stăpâne, să pipăi creştetul tău cel dumnezeiesc ! Ioan zice, cu totul fiind cuprins de frică. Să nu mă arză focul cel nesuferit al înfricoşatei tale Dumnezeiri Doamne.

   Venit-am întrupându-mă din Fecioară, să înnoiesc pe Adam în râurile Iordanului, zice iarăşi către Mergătorul înainte Mântuitorul şi Dumnezeu. Apropie-te dar către mine, ca şi către Hristos, Ioane, că aceasta din fire sunt; şi mă botează trupeşte, ca să zdrobesc capetele balaurilor celor de acolo, eu Domnul, cel ce ridic păcatul lumii.


   Când te-ai luminat din-destul cu lumina Duhului, avuţia ai urât, numai cea cerească iubind. Şi îmbrăcându-te arătat cu tărie mucenicească, ai alergat către osteneli peste măsură, drept aceea surpând pe vrăjmaşul ţi-ai împletit cununi de biruinţă, o Tatiano de Dumnezeu fericită.

   Când ai curăţit întinăciunea trupului şi văpaia păcatului cu roua Dumnezeiescului Duh, care îţi ajută, atunci ai legat gurile fiarelor în mijlocul priveliştei, dându-ţi bărbăteşte trupul spre chinuri, pentru aceasta surpând pe vrăjmaşul, ţi-ai împletit cunună de biruinţă, o Tatiano, de Dumnezeu fericită.

   Nici sabie, nici foc, nici chinuri sau scârbe, nici foamea, nici tot felul de muncă nu au răcit dragostea ta cea către Domnul. Căci căutându-l pe el cu inimă fierbinte, toate cele văzute le-ai defăimat Muceniţă, şi ai locuit înlăuntrul cămării celei dumnezeieşti a Mirelui, făcându-te mireasă împăratului tuturor.


   Toată firea pământenilor văzându-te gol în ape pe tine Ziditorul cerând Botezul, se spăimântă de frică şi se schimbă; iar Mergătorul înainte era cuprins de cutremur, neîndrăznind să se apropie de tine. Marea a fugit, Iordanul şi-a întors repejunea, munţii au săltat văzându-te, şi puterile cereşti se mirau zicând : o minune ! Mântuitorul se dezbracă, vrând să îmbrace pe oameni, cu mântuirea şi cu înnoirea.


   Acum să strigăm Domnului prooroceşte : Arătatu-te-ai nouă Mântuitorul nostru şi Ziditorule, şi ai zdrobit Cuvinte, gurile balaurilor în Iordan, ca un îndurat, şi pe cei orbiţi i-ai luminat Hristoase cu lumina ta; bine eşti cuvântat Dumnezeul nostru cel ce te-ai arătat, slavă ţie.


   Putere ne-ai dat nouă asupra vrăjmaşilor cu Botezul tău Cuvinte, celor ce cu dragoste ne închinăm rânduielii tale, care cu voia ta ai împlinit, dezlegând pe oameni din blestemul ce a ieşit din Eden, pentru care cântăm : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Cei ce odinioară ne-am îmbrăcat întru Adam cu haine de piele de voia noastră, pentru cădere, dezbrăcându-ne astăzi la râurile Iordanului întru Botezul Domnului, teologhisind împreună cu îngerii, să-i strigăm : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat Dumnezeul nostru, slavă ţie.


   Să cântăm credincioşii slava facerii de bine a lui Dumnezeu cea pentru noi; că făcându-se om pentru păcatul nostru, pentru curăţirea noastră, se curăţeşte în Iordan, unul cel curat şi nestricăcios, sfinţindu-mă pe mine şi apele şi zdrobind capetele balaurilor în apă. Deci să luăm apă cu veselie fraţilor, că Darul Duhului nevăzut se dă celor ce iau cu credinţă, de la Hristos Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre.


    Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


   Iordane râule, ce te-ai mirat, văzând gol pe cel nevăzut ? Văzut-am zice şi m-am spăimântat. Şi cum n-aş fi avut a mă spăimânta de dânsul şi a mă întoarce ? Îngerii văzându-l s-au înfricoşat, Cerul s-a spăimântat şi pământul s-a cutremurat, şi marea s-a îngrozit, şi toate cele văzute şi cele nevăzute. Hristos s-a arătat la Iordan să sfinţească apele.


   Botează-se Hristos cel ce luminează lumea, dintru înălţime Tatăl a mărturisit zicând : Acesta este Fiul meu întru carele bine am voit, pe dânsul să-l ascultaţi. Acesta este cel ce luminează lumea cu milostivirea sa, cel ce s-a botezat şi a mântuit ca un Dumnezeu neamul omenesc.


   Fiind înfrumuseţată cu lumini muceniceşti, stai înaintea Preacuratului tău Mire Muceniță, cerând să se mântuiască de greşeli pierzătoare de suflet, cei ce te laudă.

   Avuţia cea stricăcioasă nicicum nu o ai băgat în seamă Muceniţă, cu osârdie căutând avuţia cea nestricăcioasă şi veşnică în ceruri, şi bucurându-te ai intrat în priveliştea mucenicilor.


   Spre chinuri, spre dureri, spre bătăi de multe feluri, ai alergat fără temere Muceniţă, că ai avut întru ajutor Darul Mântuitorului întărindu-te.


   Ceea ce ai născut izvorul nepătimirii, tămăduieşte-mă pe mine cel ce sunt rănit de patimi şi din focul cel veşnic mă răpeşte, ceea ce singură eşti de Dumnezeu dăruită Fecioară.


   Întreitele valuri ale chinurilor împresurându-te, nu au putut mişca turnul inimii tale prealăudată, căci era întărit pe piatra dragostei lui Hristos, căruia strigai : Nu este sfânt afară de tine Doamne.

   Cel ce a purtat neputinţa oamenilor, a întraripat neputinţa ta cu puterea sa. Pentru aceasta pe balaurul, ca pe un neputincios l-ai trântit la pământ Muceniţă, strigând cu credinţă : Nu este sfânt, afară de tine Doamne.


   Puţurile nelegiuirii le-ai uscat, cu râurile sângiurilor tale fericită ? Iar acum te îndulceşti de râul desfătării, şi locuieşti în lumină neînserată, strigând : Nu este sfânt afară de tine Doamne.


   Zămislirea şi naşterea ta este mai presus de cuvânt, că ai născut pe cel ce a făcut veacurile cu cuvântul, care a izbăvit de necuvântare marginile lumii, Fecioară neispitită de bărbat, pe care roagă-l totdeauna, să ne mântuim noi.


   Pe piatra credinţei întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmaşilor mei, că s-a veselit duhul meu a cânta : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de tine Doamne.


   Luminat ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce te-ai mohorât în sângiurile tale, şi ca o frumoasă porumbiţă, către Cer ai zburat Tatiano ! Roagă-te dar pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine.


   Pe urmele iubitului tău urmând, cinstită Tatiano, cu osârdie ai râvnit morţii aceluia şi patimii celei curate. Pentru aceasta ai şi aflat cămara cea cerească, purtând cununa nestricată, după vrednicie, şi slavă nemuritoare.


   Ploaia cea mare, vine către râurile apelor, vrând să se boteze cu trupul. Către care spăimântându-se dumnezeiescul Mergător înainte, zicea : Cum te voi boteza neavând nicicum întinăciune ? Cum îmi voi tinde dreapta pe creştetul, de care se cutremură toate.


   Frumoasă statornicie a sufletului având Tatiana, strălucind cu frumuseţea bunei credinţe şi cu lumina muceniciei minunat, se sălăşluieşte cu Mirele cel curat.

   Pe cei fărădelege ce îţi zgâriau obrazul cu fier, îi chinuiau nevăzut îngerii cereşti, fiind trimişi de la Dumnezeu spre ajutorul tău Muceniţă, care s-au minunat de răbdarea ta.


   Propovăduind pe Hristos, după lege, ai biruit pe cei fărădelege şi te-ai adus lui jertfă fără prihană, bineprimită şi prea-desăvârșită, strigând : Pe tine iubindu-te Mântuitorule mă junghii.


   Către liman liniştit îndreptează-mă Mireasă a lui Dumnezeu preasfântă, că furtuna şi valul păcatului mă viscoleşte, suflându-se cumplit de vânturile duhurilor celor viclene, care mă necăjesc.


   Frica lui Dumnezeu primindu-o în pântecele cugetului, ai născut minunat duh de mărturisire mântuitoare şi de mucenicie, ceea ce eşti cu cuget viteaz, pătimind tare şi biruind începătoriile cele potrivnice.

   Ceea ce s-a împreunat cu tine prin nepătimire, urmând patimii tale celei cinstite şi fericite, dătătorule de viaţă Hristoase, pătimeşte cu osârdie, tăindu-i-se mădularele, strigând : Alt Dumnezeu afară de tine nu ştiu.


   Cu rază luminătoare străluceşti, luminându-te cu luminarea Sfântului Duh. Şi luminezi inimile credincioşilor risipind întunericul păcatului, Muceniţă a lui Hristos purtătoare de chinuri preacinstită.


   Norule cel luminos al Soarelui, luminează-mi mie lumină ca să risipească întunericul păcatelor mele. Dă-mi mână celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor, ridică-mă de unde zac; că tu singură eşti îndreptarea lui Adam celui căzut.


   Dacă a cunoscut cinstita Muceniță, că ai fost întins pe lemn Hristoase, rabdă spânzurare şi zgârieturile trupului, pentru dragostea ta Atotputernice.

   Sălbaticele fiare s-au ruşinat de tine când te chinuiai bărbăteşte în mijlocul priveliştei, ca şi mai înainte Tecla ceea ce a pătimit, a cărei râvnă ai avut pururea fericită.


   Venindu-ţi îngeri cereşti în mijlocul temniţei, te-au luminat cu lumină, uşurându-te de dureri şi mărindu-te ca pe o mieluşea a lui Dumnezeu.


   Din toate neamurile te-a ales pe tine podoaba lui Iacov, pe care te-a iubit Făcătorul Preacurată, şi din tine răsărind s-a arătat.


   Întru adâncul păcatelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.


   Arătatu-te-ai astăzi lumii, şi lumina ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă te lăudăm. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, şi pământului Neftalimului, precum a zis proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecaţi rază luminoasă s-a arătat, care în Betleem a răsărit, şi mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea şi-a răspândit razele, Soarele dreptăţii. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniţi toţi să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, şi luminează pe cei întunecaţi. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.



Stih : Sabia a pricinuit Tatianei cunună neveştejită.
Care întru toate se află strălucită.
Întru această lună în a douăsprezecea zi,
Tatiana de sabie se săvârşi.

   Aceasta a fost din Roma cea veche, pe vremea împărăţiei lui Alexandru, din tată ce a fost în trei rânduri la dregătoria Ipatiei. Şi după orânduiala bisericii, ea era diaconiţă, şi pentru că mărturisea pe Hristos, au adus-o la împăratul. Şi intrând cu dânsul în capiştea idolilor, a clătit şi a surpat jos prin rugăciune, idolii ce erau într-însa. De care lucru s-a bătut peste obraz şi cu undiţe i-au rupt pleoapele ochilor. După aceea spânzurând-o, au strujit-o şi i-au ras capul, apoi dându-o fiarelor şi focului şi rămânând nevătămată i-au tăiat capul.


Stih : Petru pe cărbuni aprinşi dulce duhul îşi dă.
De dumnezeiasca dragoste aprinzându-i-se inima.

   Acesta sporind întru bună cinstirea credinţei şi întru virtutea trupească, tânăr cu vârsta, în privelişte pe Hristos a mărturisit. Deci ighemonul Elevterupolei, prinzându-l pe el şi nici cu măguliri înmuindu-l, nici cu îngroziri înspăimântându-l, prin foc s-a săvârşit, întru care Sfântul a primit cununa muceniciei.

Stih : Pe Dumnezeul cel singur înalt puternic ai dorit,
Şi ai fost bătut Mertie foarte cumplit.

   Acesta a fost adus la Diocleţian împăratul, când el se ostăşea sub ceata maurilor, şi fiind silit ca să aducă jertfă idolilor şi neplecându-se, a fost descins de ostăşie şi de cin, şi i s-a strujit trupul cu bătăi. Deci răbdând el întru munci, încât nici glas n-a scos, minune şi înspăimântare da tiranului. Pentru care spre mai mult întinzându-se munca, fiindcă nu se afla loc în trupul Mucenicului, necuprins de răni, a poruncit să se sloboază din munci şi să se arunce în temniţă. Deci trecând opt zile şi mult sânge curgând din răbdătorul lui trup, şi multă mireasmă făcându-se, apoi obosit de dureri fericitul, şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu.


Stih : Ceata oarecare de opt la număr omoară sabia,
Vrând să afle viaţa veacului al optulea.


Stih : Însuşi lui Dumnezeu Mântuitorului lumii,
Evtasia şi-a dat capul prin tăierea sabiei.


Stih : Alt făcător de minuni Ilie s-a arătat,
Acest Ilie făcător de minuni cu adevărat.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tăindu-te tare cu sabia, ai răbdat cu tărie tăierea sânilor, ca o nebiruită şi cu foc din Cer ai ars Muceniță pe cei ce nu vreau să se închine lui Dumnezeu, pe care toată făptura mărindu-l, îl laudă.

   Purtând în inimă dumnezeiescul foc al dragostei Tale Hristoase, cea pururea pomenită nu s-a temut de focul cel asemenea cu dânsa rob, asemănându-se la bărbăţie şi la tărie tinerilor celor mai de înainte.


   Sălbătăcia fiarelor s-a supus ţie, căscările leilor le-ai trecut nevătămată, mărindu-te pe tine Dumnezeu, pe care l-ai slăvit, plinind patimile lui în trupul tău prealăudată.


   Ceea ce ai născut nouă viaţă Ipostatnică, care cu moartea pe moarte arătat a pierdut-o, omoară patimile trupului nostru, care te cinstim pe tine cu credinţă curată, ca pe o Născătoare de Dumnezeu şi proslăvită.


   Împodobindu-te cu bunătăţi, te-ai înfrumuseţat cu podoabele muceniciei, şi te-ai logodit cu Mirele cel mai frumos decât toţi oamenii, strălucind cu frumuseţea nemuririi, Tatiano de Dumnezeu cugetătoare.

   Împreună cu slujitorii cei fără de trup, preamăreai la închisoare pe mărirea dumnezeieştii străluciri, şi rămânând neapropiată de toţi cei ce erau ţinuţi de întunericul înşelăciunii.


   Zdruncinarea mădularelor tale, a slăbit meşteşugirile vrăjmaşului şi curgerea sângiurilor a uscat pâraiele cele cumplite ale nedumnezeirii, arătându-se nouă noian de minuni Preacurată.


   Mântuieşte, milostiveşte-te spre noi ceea ce ai născut mai presus de cuvânt, pe îndurătorul Dumnezeu Mântuitorul, ridicând de la noi arsurile cugetelor şi zăduful patimilor, cu rugăciunile tale Maică curată Fecioară.


   Pe Dumnezeu carele s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.


   După chinurile cele multe, cumplitul judecător, te-a pus la osânda sabiei Muceniţă, la a cărei suire s-au veselit cetele cele îngereşti, iar Hristos te-a încununat pe tine, cu dreapta cea atotputernică, ca pe una ce te-ai chinuit după lege.

   Împreună cu cetele cele prealuminate ale mucenicilor te-ai sălăşluit, şi apropiindu-te mai arătat la Dumnezeu, vezi cele ce văd îngerii şi ca o fecioară curată locuieşti în cămara Mirelui tău, rugându-te să se mântuiască cei ce cu dragoste te cinstesc.


   Izvor pecetluit şi grădină închisă, Dar cinstit şi sfinţit, mireasă a lui Hristos nestricată, jertfă şi junghiere, mieluşa şi frumoasă porumbiţă a Stăpânului tuturor te propovăduim Tatiano.


   Ceea ce primeşti glasurile celor ce cu credinţă cer de la tine folosinţă, care singură eşti scăparea credincioşilor, mântuieşte, milostiveşte-te Stăpână, păzeşte de stricăciune şi de toată asuprirea pe cei ce cu dragoste şi cu credinţă pururea te măresc.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl mărim.


   Pentru dragostea lui Hristos ai răbdat chinuri, tu Tatiano cea cu gând vitejesc, şi puterea dracilor vitejeşte ai pierdut-o. Pentru aceasta toţi cu credinţă te fericim.


   Arătatu-s-a Mântuitorul, Darul şi Adevărul, în repejunile Iordanului, şi pe cei ce erau întru întuneric şi în umbră dormeau, i-a luminat. Pentru că a venit şi s-a arătat lumina cea neapropiată.


   Lumină din lumină fiind Iisuse al meu lumină, ne-ai luminat pe noi cu strălucirea ta cea negrăită, ca cei ce eram mai înainte orbiţi de şarpe în Eden. Acum văzând lumina la Iordan, toţi cântăm luminii tale cu credinţă : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Tăinuitorule ispravnice al înfricoşatelor taine, Mergătorule înaintea bucuriei şi însuţi văzătorule al Duhului, roagă-te Cuvântului, carele s-a botezat de tine precum bine a voit, să ne dea nouă pururea iertare păcatelor, care cântăm lui : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Să ridicăm credincioşii cu înţelegere inimile, să alergăm degrab la rîurile Iordanului şi să vedem pe Ziditorul, trupeşte botezându-se de Ioan Mergătorul înainte, şi cu dânsul pe Dumnezeu cuvântând să zicem : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   O ! Ce rânduială dumnezeiască, mai presus de gând. Cum Făcătorul a stătut înaintea făpturii, şi-şi pleacă capul la dânsul, căci ne aduce nouă prin pildă chipul smereniei, celor ce suntem luminaţi întru el, pentru care cântăm : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru, slavă ţie.




 

   Ermil cel slăvit, Stratonic cel cugetător de Dumnezeu, doimea cea minunată, mărturisind pe Treimea cea nezidită, după multe chinuri şi munci au biruit înşelăciunea mulţimii dumnezeilor, şi încununându-se cu diademe de biruinţă se roagă să se dăruiască lumii pace şi mare milă.

   Făcându-te slugă Cuvântului Mucenice Ermile, din alegerea Dumnezeiescului Duh şi cu amestecarea sângelui vopsind veşmântul preoţiei, cu adevărat mai sfinţită ai făcut-o şi mai luminoasă. Şi acum te-ai mutat la lăcaşurile împărăteşti cele înţelegătoare, făcându-te rugător fierbinte pentru cei ce te cinstesc.

   Suferind legături din poruncile judecătorului, v-aţi băgat în coşniţă şi primind amândoi sfârşit fericit şi înecare în ape, înţelepţeşte aţi înecat într-însele pe meşteşugitorul vrăjmaş şi acum petreceţi în ceruri cu bucurie, rugându-vă pentru toţi, vitejilor Mucenici.


   Tare v-aţi nevoit sfinţilor suferind vitejeşte, cu răbdarea, năpădirea barbarilor, şi punându-vă sufletele cu osârdie înaintea săbiilor, v-aţi încununat cu cununi muceniceşti şi cu îngerii acum petreceţi după vrednicie. Multă este răbdarea voastră şi mai mari darurile. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.

   Cuvioşi ai lui Hristos, nebăgând în seamă cele trecătoare ale vieţii, de bunăvoie v-aţi chinuit, supunând vitejeşte cugetul trupului şi prin sabie săvârşindu-vă întru Hristos, acum după vrednicie cu îngerii petreceţi. Pentru aceasta cinstind pomenirea voastră vă rugăm, ca să vă rugaţi să se mântuiască sufletele noastre.

   Bine vieţuind sfinţilor şi vitejeşte urmând chinurilor muceniceşti, după vrednicie aţi luat din Cer darurile. Săbiile voi nu le-aţi băgat în seamă, răbdând munci asemenea lor. Ca împreună cu dânşii să vă încununaţi cu cununa muceniciei. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.


   Cuvioşilor părinţi, cugetând ziua şi noaptea în legea Domnului, v-aţi învrednicit a vă face împreună sădiţi cu lemnul vieţii şi roada voastră a odrăslit cununi muceniceşti. Deci având îndrăznire către Dumnezeu puitorul de nevoinţe, cereţi şi nouă iertare şi mare milă.


   Astăzi făptura se luminează, astăzi toate se veselesc cele cereşti împreună şi cele pământeşti, îngerii şi oamenii se amestecă. Că unde este venirea Împăratului, şi rânduiala vine. Deci să mergem la Iordan să vedem toţi pe Ioan, cum botează creştetul cel nefăcut de mână şi fără păcat. Pentru aceasta Apostolescul glas aducând, cu un glas să strigăm : Arătatu-s-a Darul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor, luminând şi dând credincioşilor mare milă.


   Arătatu-s-a strălucirea slavei cea părintească, în râurile Iordanului, curăţind cu Botezul, întinăciunea sufletelor noastre.


   Primeşte ca o slugă, proorocule Ioane, pe Mântuitorul lumii şi botează pe Făcătorul, spre înnoirea oamenilor.


   Venit-a luminarea, izbăvirea s-a arătat în râurile Iordanului, să ne adunăm dar ca să ne curăţim şi să cântăm pe Iubitorul de oameni.


   Vieţuind viaţa cea întocmai cu îngerii, prin osteneli sihăstreşti, cuvioşilor părinţi, şi plecând înfrânării trupul, ca pe un rob l-aţi supus Duhului. Şi făcându-vă lucrători poruncilor Domnului, aţi păzit frumuseţea chipului cea dintâi, şi aţi săvârşit nevoinţele muceniceşti, prin sudorile cele sihăstreşti. Şi împodobindu-vă cu cununi îndoite, neîncetat rugaţi-vă Mântuitorului, ca să ne mântuim noi.


   Oştile îngereşti s-au spăimântat de lucrul ce s-a văzut astăzi în Iordan, gol stând tu Mântuitorule în ape. Şi preacuratul tău creştet plecându-ţi să te botezi de la Ioan; că tu sărăcind de bunăvoie, lumea ai îmbogăţit, Doamne slavă ţie.


    Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


    Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   În Iordan botezându-te tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe tine numindu-te, şi Duhul în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce te-ai arătat Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire ţie.



   Botezatu-v-aţi cu întreit chip, al treilea Botez cel prin credinţă. Întâi Botezul focului cel prin apă şi prin Dumnezeiescul Duh, şi al doilea prin lacrimi în Rait şi în Sinai, sihăstrindu-vă cu tărie şi săvârşind pe pământ viaţă întocmai cu îngerii fericiţilor, şi al treilea ca nişte berbeci aleşi, junghiindu-vă pentru Hristos Dumnezeu; pe acesta neîncetat îmblânziţi-l să mântuiască sufletele noastre.


   Stăpânul astăzi a venit la Iordan, botezându-se în ape de la dumnezeiescul Mergătorul înainte. Şi de sus Tatăl a mărturisit lui : Acesta este Fiul meu cel iubit, şi Duhul s-a arătat cu chip străin de porumb peste dânsul.


   Locuind în pustie cu bună credinţă lui Dumnezeu şi postind cu înfrânarea de patimi, arătat aţi înflorit ca finicul, roduri hrănitoare de suflet ale bunătăţilor, de Dumnezeu purtătorilor, aducând oamenilor dulceaţă mai bună decât mierea. Pentru aceasta şi mărim cu credinţă pomenirea voastră.


   Apele Iordanului le-ai sfinţit, stăpânirea păcatului o ai sfărâmat, Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-te-ai pe tine sub palma Mergătorului înainte, şi ai mântuit din înşelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta te rugăm, mântuieşte lumea ta.


   Cinstiţi ca nişte stele luminate de Dumnezeu, v-aţi arătat la întărirea Bisericii înţelepţilor, luminându-ne pe noi cu luminări dumnezeieşti mucenicilor.

   Arătatu-v-aţi ca nişte jăratece înţelegătoare, aprinzându-vă cu focul Duhului, pururea pomeniţilor, şi văpaia idolilor aţi stins-o cu râurile sângiurilor voastre.

   Spălându-vă cu apele lui Hristos, Celui ce a înecat în râuri necredinţa noastră, aţi uscat gârlele nedumnezeirii mucenicilor.


   Încetează-mi curgerile păcatelor mele, ceea ce ai veştejit stricăciunea morţii, cu naşterea ta. Şi-mi dă umilinţă Născătoare de Dumnezeu Preacurată.


   Făcându-vă cu chip luminos prin sihăstrie, preafericiţilor, cu adevărat v-aţi arătat cu chip dumnezeiesc, prin vărsarea sângelui. Pentru aceasta vă şi veseliţi, împreună cu sihaştrii lui Hristos şi cu mucenicii.

   În marea lacrimilor voastre, mai întâi aţi înecat înţelepţilor pe faraon cel înţelegător, iar pe urmă cu curgerea sângiurilor, l-aţi omorât, şi l-aţi trimis la pierzare.

   Dătătorul de lumină, Domnul luminând patimile voastre slujitori ai lui Hristos, v-aţi săvârşit cu răbdare sihăstria, luminat şi arătat, strălucind mai mult decât razele soarelui.


   Nici întristarea, nici iuţimea durerilor, nici depărtarea de tot de grijile lumeşti mucenicilor, nici năvălirea cea sălbatică a barbarilor, nu v-au depărtat pe voi de nădejdea cea mai bună.


   Domnul cel din fire neîncăput întru toate, încape întru tine Stăpână, făcându-se om pentru milostivire, ca să mântuiască pe oameni, în negrăita lui iubire de oameni.


   Urând nestatornicia celor trecătoare, aţi poftit desfătarea cea netrecătoare, a celor viitoare, vitejilor ostaşi ai lui Hristos împăratului tuturor.

   Vitejeşte aţi stătut împotriva celui ce poruncea fărădelege, ca să vă plecaţi la necredinţă, cugetătorilor de cele dumnezeieşti, şi aţi aflat cununi de biruinţă din ceruri.

   Chipurile înşelăciunii le-aţi surpat la pământ, neînşelătorilor Mucenici ai lui Hristos. Iar pe sine-vă v-aţi ridicat lăcaşuri cinstite, şi stâlpi ai cunoştinţei de Dumnezeu.


   Sabia care mai înainte se întorcea asupra mea, îmi dă mie acum intrări, înfruntându-se de suliţa care a împuns pe cel născut din tine, Maică Fecioară.


   Cu cuget zdrobit slujind lui Dumnezeu, aţi zdrobit semeţia vrăjmaşului fericiţilor, zdrobindu-vă cu sabia şi omorându-vă.

   Uitându-vă înţelepţilor la vecuirea celor stătătoare, v-aţi lepădat de târâturile celor nestătătoare şi curgătoare. Pentru aceea vă fericiţi cuvioşilor Mucenici.


   Supunându-vă legii celei dumnezeieşti cu cuget binecredincios, dulceţile trupului le-aţi omorât prin înfrânare şi acum nevoindu-vă, aţi luat slavă.


   Preasfântă care ai născut pe Cuvântul cel preasfânt, sfinţeşte-ne nouă sufletele şi trupurile, care te fericim pe tine, cea fără prihană.


   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru tine înţelepciunea Tatălui cea Ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de tine, Iubitorule de oameni.


   Arătatu-te-ai astăzi lumii, şi lumina ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă te lăudăm. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, şi pământului Neftalimului, precum a zis proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecaţi rază luminoasă s-a arătat, care în Betleem a răsărit, şi mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea şi-a răspândit razele, Soarele dreptăţii. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniţi toţi să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, şi luminează pe cei întunecaţi. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   În ape dimpreună aţi luat fericitul sfârşit înţelepţilor, înecând pe Veliar într-însele cu Darul Dumnezeului nostru, Mucenicilor. Pentru aceasta luând cununi ca nişte purtători de biruinţă, vă veseliţi cu cetele îngerilor. Cu care împreună, aduceţi-vă aminte şi de noi.


   Arătându-vă ca nişte străini şi nemernici, şi făcându-vă colibe în pustietăţi, cu adevărat aţi sihăstrit Cuvioşilor, împodobindu-vă goliciunea cu îmbrăcămintea bunătăţilor, asemănându-vă dimpreună patimilor lui Hristos. Pentru aceasta aţi primit şi junghiere de la barbari.


   Hristos Dumnezeul nostru cel ce se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, se îmbracă acum cu râurile Iordanului, pe carele Tatăl de sus mărturiseşte şi de jos slava Duhului, care a venit peste dânsul, ca  şi către cel de un scaun cu Tatăl. Acesta este cel ce luminează şi ne sfinţeşte pe noi !


   Ca o slugă a Cuvântului Mucenice Ermile, cu cuvintele tale ai înfruntat cu osârdie nebunia cea necuvântătoare a celor fărădelege.

   Cugetătorii de Dumnezeu propovăduind o fire a Dumnezeirii, o putere şi o domnie, au defăimat înşelăciunea mulţimii dumnezeilor.

   Zgâriindu-te spânzurat şi cu chinurile fiind înconjurat, ai rămas neclintit pătimitorule Mucenice Ermile, cugetătorule de Dumnezeu.


   Cu lenevire dormind şi fiind acoperit cu păcatul, povăţuieşte-mă către pocăinţă, ca ceea ce eşti Maică preacurată a Cuvântului.


   Nebiruindu-vă de patimile trupului, aţi biruit pe vrăjmaşi, şi omorându-vă cu sabia preafericiţilor, v-aţi mutat împreună către viaţa cea cerească, bucurându-vă.

   Omorându-vă mai înainte de moarte cu înfrânare de bunăvoie cuvioşilor, cumplit v-aţi omorât de bunăvoie, prin săbiile celor fărădelege, şi v-aţi încredinţat de viaţa cea fără de moarte.

   Ca nişte miei v-aţi hrănit cu înfrânarea, şi ca nişte berbeci aleşi omorându-vă de mâinile lupilor celor vărsători de sânge, v-aţi adus la viaţa cea veşnică, Cuvioşi ai lui Hristos.


   Preoţii şi bătrânii şi tinerii cei ce locuiau la muntele Rait şi la Sinai, s-au făcut Mucenici, vieţuind cu cuviinţă, şi moarte silnică murind.


   Domnul cel mai înainte de veacuri, arătându-se din Fecioară prunc tânăr, şi făcându-se om, înnoieşte omenirea. Să-i cântăm lui : Slavă puterii Tale Doamne.


   Norii chinurilor, nu au acoperit vitejia voastră Mucenici prealăudaţi, căci mai mult decât soarele s-au arătat, povăţuind la lumină pe ortodocşi cu lumina bunei credinţe, şi risipind întunericul dracilor.

   Trecând peste hotarele omenirii de Dumnezeu fericiţilor, şi unindu-vă prin curăţiri desăvârşit cu cel mai presus de fire, cu tăria gândului, aţi suferit chinurile cele amare şi zgârieturile şi muncile.

   Vitejeşte ai stătut împotriva judecătorului, mărite Mucenice Ermile, şi te-ai învrednicit a auzi glas din Cer preafericite, să vorbeşti cu dragoste cu cel ce te-a chemat, ca şi cu un puitor de nevoinţe şi întăritor mucenicilor lui.


   Ca o frumoasă, ca o împodobită, ca una ce străluceşti întru curăţie, ai întrupat pe Cuvântul cel frumos întru frumuseţe, Maică Fecioară, şi ai născut pe cel ce dă tuturor fiinţă din bogăţia bunătăţii, cu lucrare dumnezeiască.


   Arătatu-v-aţi rai desfătării, având în mijlocul vostru lemn de viaţă pe Domnul, carele a primit sângele vostru ca o jertfă.

   Curgerile sângiurilor împreunându-le cu curgerile lacrimilor voastre purtătorilor de Dumnezeu, într-însele aţi înecat pe şarpele cel în multe chipuri.


   Veselia lui Dumnezeu v-aţi învrednicit a o vedea, şi bucurie veşnică aţi luat fericiţilor, pentru ostenelile şi trudele voastre.


   Născut-ai pe Dumnezeu mai presus de cuvânt şi de cuget, şi ai rămas după naştere ca şi mai înainte de naştere, Fecioară Curată de Dumnezeu dăruită.


   Umplându-vă de ape făcătoare de viaţă, v-aţi lepădat în curgerile râurilor, şi întru acelea luându-vă sfârşitul, aţi înecat pe maimarele răutăţii şi acum ne izvorâţi nouă izvoare de tămăduiri, prealăudaţilor.

   Băgându-vă cu osârdie în coşniţă v-aţi dat adâncimii, purtătorilor de chinuri, şi v-aţi suit către viaţă dumnezeiască, vitejilor, aflând cu bucurie cele din veac nădejdi, sfinţilor Mucenici, mari cugetătorilor.

   Arătatu-te-ai Stratonice Mucenice, când te chinuiau şi te băteau amar stâlp de răbdare nemişcat, rezemat de temeiul credinţei, pierzând prin cuvinte şi prin fapte împotrivirea gonacilor.


   Patimile sufletului meu celui neputincios şi durerea inimii Fecioară, şi răzvrătirile gândului meu cele de multe feluri, vindecă-le Născătoare de Dumnezeu, ca o milostivă. Şi încetează rogu-mă viforul cel cumplit al patimilor mele.


   Rupând legăturile doririi lumeşti, prin sihăstrie, v-aţi dezlegat de legăturile trupului cu moarte silnică, şi v-aţi legat cu dragostea cea nedezlegată a Ziditorului.

   Cu vieţuirea cea înaltă arătându-vă ca nişte munţi, pe cel ce îngrozea că va să piardă munţii şi toată zidirea în puterea sa, l-aţi supus sub picioarele lui Hristos.


   Adăpându-vă cu apele lacrimilor fericiţilor, ca un pământ bun şi gras, rodiţi spicul muceniciei, care se păstrează în jitniţele cele veşnice ale lui Hristos.


   Adormi valurile patimilor trupului meu, cu rugăciunea ta cea neadormită Fecioară, rogu-mă, şi să nu mă dai să adorm, în somnul cel prea-greu al păcatului.


   Jertfi-voi ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta ta.


   Din gâlceava lumii aţi fugit şi la limanul cel lin v-aţi mutat, prin sângiurile muceniciei şi cu ostenelile postniciei v-aţi încununat. Pentru aceasta v-aţi şi arătat cu mucenicii şi cu cuvioşii împreună locuitori.


   Mădularele cele de pe pământ omorându-vă, cu omorâciunea cea de viaţă purtătoare, patima lui Hristos aţi închipuit, mai întâi întru buna postnicie şi a doua oară iarăşi întru pătimire. Pentru aceasta însuşi şi îndoite cununi v-a trimis capetelor voastre sfinţilor părinţi, gătindu-vă lăcaşul ceresc şi locul cel veşnic; unde acum bucurându-vă, v-aţi arătat cu mucenicii şi cu cuvioşii împreună locuitori.


Stih : Coşniţa este corabie lui Ermil şi Stratonic,
Care obştească înotare au făcut întru adânc.
În această lună în a treisprezecea zi,
Ermil şi Stratonic înecaţi în Dunăre se săvârşi.

   Acesta a fost pe vremea lui Liciniu împăratul, şi era Sfântul Ermil după rânduiala bisericii diacon; care stând înaintea împăratului şi mărturisind numele lui Hristos, întâi l-a bătut cu nişte toiege de aramă peste fălci, apoi şi bătut şi chinuit cu multe răni, îndemnă pe Stratonic prietenul său, să se îmbărbăteze şi să nu se spăimânteze, pe care îl durea inima de chinurile lui. Că atunci când băteau pe Sfântul Ermil cu toiege, întorcându-se şi văzându-l Stratonic, a plâns, şi îndată se pricepu că era la un gând şi la o voinţă cu dânsul. Deci întrebându-l împăratul, mărturisi că este creştin şi s-a aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului adică în Dunăre, unde amândoi şi-au primit fericitul sfârşit. Şi se face soborul lor în biserica arhanghelului Mihail, care este la Oxia.


Stih : Iacov cel cu firea muritor,
Era de necuviinţă a nu muri cu cei asemenea muritori.

   Acesta a fost născut şi crescut în marea cetate Nisibe. Iubind viaţa cea paşnică şi liniştită, s-a suit pe vârfurile înalţilor munţi de acolo şi suferea fericitul vitejeşte, vara adică arsura, iară iarna gerul şi gheaţa, hrana lui erau ierburile cele sălbatice, iar băutura puţină apă, şi îmbrăcămintea lui era un singur acoperământ; şi în scurt aşa. Îşi dărăpăna trupul, neîncetat aducând sufletului duhovnicească hrană. De aici i s-a făcut lui îndrăzneala către Dumnezeu, şi mai înainte vedea cele viitoare şi Dar spre facerea de minuni, a primit din Darul Sfântului Duh; căci trecând oarecând pe la un loc şi văzând oarecare femei că stau la un izvor fără ruşinare, izvorul l-a uscat, iar perii capului lor a făcut să se înălbească, fiind rugat apoi a făcut să izvorască iarăşi apă; iar pe femeile acelea, le-a lăsat să rămână întru aceiaşi stare. Şi pe oarecare judecător Pers, ce a făcut o judecată strâmbă, l-a îngrozit. Căci aflându-se acolo o piatră mare, blestemându-o pe aceasta Sfântul a zdrobit-o, încât s-au îngrozit cei ce stau de faţă şi priveau. De care temându-se şi judecătorul, a înnoit judecata cea dinainte şi a dat altă dreaptă hotărâre şi oarecari săraci cu chip de batjocură, închipuind pe unul dintre ei că este mort şi rugându-se fericitului care trecea pe acolo, ca să ia ceva de la el, cu adevărat pe acela l-a trimis morţii, şi iarăşi fiind rugat l-a înviat. Şi când s-a făcut episcop patriei sale Nisibe şi a fost de faţă la sinodul din Niceea, unde s-a anatematisit spurcatul Arie când el se sârguia să fie primit în biserică să slujească împreună prin chip viclean, a murit prin rugăciunea acestui mare Iacov. Dar şi lui Savorie împăratul Perşilor, care s-a dus să înconjure Nisibe şi multe meşteşugiri a făcut şi se gătea să intre înlăuntru, numai arătându-se Sfântul, spre fugă pe Perşi i-au întors, nor de muşte şi de ţânţari războindu-se cu ei, de care caii şi elefanţii îmboldindu-se şi rupând legăturile fugeau; care văzând împăratul şi de nedumerire cuprinzându-se, s-a întors la ale sale nelucrător. Întru aceste preamari faceri de minuni, dumnezeiescul Iacov izbândind, şi plin de zile făcându-se s-a odihnit.


Stih : Bătăilor Atanasie te-ai dat pe sine,
Grăbind ca să mori, pentru ca sa vieţuieşti mult mai bine.


Stih : Asemenea sfârşit şi Papirin a aflat,
Precum tu Pahomie fiind în apă aruncat.


   Tot în această zi, Preacuviosului Părintele nostru Maxim Cavsocalivitul, care în Sfântul Munte al Atonului a sihăstrit la anul una mie trei sute douăzeci, cu pace s-a săvârşit.

Stih : Maxim cu bunătăţile pe toţi i-a întrecut,
Deşii acum în anii aceşti mai de pe urma a sihăstrit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   În gura ta ai izvorât Cuvioase izvorul cel curgător de miere, care a potolit amărăciunea trândăvirii pătimitorului Stratonic, Ermil cel ce a strigat : Dumnezeule bine eşti cuvântat în veci.

   Toiag de putere ţinând Crucea cea mântuitoare viteazule Mucenice, şi răbdând toiege, cu osârdie cânţi Ziditorului tău Ermile : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Cel ce a mântuit minunat din pântecele chitului pe proorocul cel ţinut într-însul, acela mântuieşte după sfârşit din apele gârlelor, moaştele voastre cele purtătoare de biruinţă, purtătorilor de chinuri.


   Ca să dezlegi blestemul Evei Hristoase te-ai sălăşluit în pântecele cel fără prihană, izvorând izvoare de bună cuvântare, celor ce strigă : Binecuvântat este rodul pântecelui tău Preacurată.


   Fiind străluciţi cu strălucirile înfrânării şi luminaţi cu sfinţite pătimiri sfinţilor, arătat v-aţi mutat către lumina cea neapusă, făcându-vă fii zilei.

   De dulceţile cele din lume înstrăinându-vă de bunăvoie, minunat v-aţi unit cu cel ce s-a arătat în trup oamenilor, moştenind bunătăţile cele veşnice şi nepieritoare Cuvioşilor.


   Dumnezeiescul Pavel şi Ioan, şi Teodul şi Nil şi împreună toţi postnicii şi slăviţii Mucenici, cei ce au murit şi au vieţuit, prealăudat să se fericească.


   Pe tine ceea ce ai purtat cu adevărat în pântece mana vieţii, te însemnă prea-arătat dedemult năstrapa cea purtătoare de mană. Binecuvântată eşti tu între femei, preacurată Stăpână.


   Bătându-te şi cumplit cu sabia tăindu-te, şi de mulţimile necazurilor încununându-te, pururea pomenite Ermile, lui Stratonic te-ai făcut povăţuitor către faptele dreptei credinţe, cu care şi strigai : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Cei neplecaţi cu cugetul şi viteji la patimi şi vrednici darurilor celor cereşti, pietrele cele de mult preţ, turnurile cele de pază credincioşilor, poruncindu-li-se să se închine pietrelor, nu le-au dat cinste. Iar lui Dumnezeu Stăpânului tuturor strigau : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Coastele tale săpându-le tiranul cu unghiile, şi cu săbiile tăindu-te fără de milă; nu ţi-ai abătut gândul ce era întărit cu dragostea cea dumnezeiască, şi priveai prin cuget frumuseţea Mântuitorului, căruia acum bucurându-te, cu îndrăzneală strigi : Popoare preaînălţaţi-l întru toţi vecii.


   Cel ce în toate este desăvârşit şi cu firea neapropiat, s-a arătat mie apropiat, îmbrăcându-se cu trup din tine cea neispitită de nuntă, pe care cu osârdie roagă-l să risipească sarcina fărădelegilor mele, şi să mă mântuiască pe cela ce cânt : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Preamare ceată de cuvioşi împodobită cu vitejii sihăstreşti, arată astăzi pe toţi dănţuitori dumnezeieşti, ca să o laude pe ea, şi lui Hristos să cânte : Binecuvântaţi toate lucrările Domnului pe Domnul.

   Junghiatu-v-aţi ca nişte miei, tăindu-vă de săbiile barbarilor, şi v-aţi adus jertfe desăvârşite, Cuvântului care s-a jertfit, şi v-aţi sălăşluit în lăcaşurile celor întâi născuţi, cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Goi fiind de toată dulceaţa cuvioşilor părinţi, aţi dezbrăcat pe vrăjmaşul cel prea-rău, care a dezbrăcat pe strămoşi şi luându-vă podoaba sfântă ca nişte pătimitori, pe acela l-aţi îmbrăcat cu ruşine înţelepţilor.


   Iarăşi se deschide prin tine raiul cel dintâi, de Dumnezeu dăruită Fecioară, şi se aduce înlăuntru omul cel osândit dintâi, şi prea cu adevărat se îndumnezeieşte frământătura oamenilor celor ce strigă : Toate făpturile lăudaţi pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Trecând noianul chinurilor cu vetreala lui Hristos mucenicilor, v-aţi aşezat la limanul odihnei, unde sunt cetele mucenicilor, adunarea drepţilor, unde este lumina cea neapusă şi bucuria celor ce prăznuiesc întru Duhul.

   Cei de Dumnezeu luminaţi, viteji mărturisitori ai adevărului, trecând întunericul cel adânc al chinurilor, au mânecat către Soarele cel neapus, care a strălucit mai înainte decât luceafărul, şi acum luminează lumina mântuirii sufletelor noastre.

   Astăzi săvârşind Biserica lui Hristos sfântă pomenirea muceniciei voastre preafericiţilor, face praznic de veselie şi luminos, slăvind pe Dumnezeu cel ce v-a dat vouă cununi, mărindu-vă pe voi ca pe nişte slugi.

   Ridicatu-v-aţi cu adevărat sfinţilor către înălţimea lăudată a muceniciei, şi aţi luat săvârşirea poftei voastre întru adevăr fericiţilor, luând împărăţia lui Dumnezeu cea nemişcată Mucenice Stratonice, împreună cu Ermil cel înţelept şi de Dumnezeu cugetător.


    Milostiveşte-te spre mine Mântuitorule cel ce te-ai născut şi ai păzit după naştere nestricată, pe ceea ce te-a născut, când vei şedea să judeci faptele mele, trecând nelegiuirile şi păcatele mele, ca cel ce eşti fără de păcat, ca un Dumnezeu milostiv şi iubitor de oameni.


   Veniţi să mărim cu glas mare prin sfinţite cântări pe cuvioşii părinţi, care au vieţuit cu cuviinţă la Rait şi la Sinai, şi cu bună credinţă s-au nevoit.

   Cât sunt de lăudate ostenelile voastre cele sihăstreşti purtătorilor de chinuri ! Cât sunt peste măsură nevoinţele cu care aţi biruit pe înşelătorul ! Cât este de minunată lupta, prin care după lege v-aţi încununat.

   Trupul şi sufletul v-aţi dăruit Domnului, după cuviinţă, şi sfinţindu-vă cu sudorile înfrânării, cu curgerile sângiurilor din trup aţi uscat marea răutăţii celei barbariceşti.


   Pomenirea voastră cea luminată de Dumnezeu, luminându-se cu răsăriturile ostenelilor voastre cele pentru Hristos fericiţilor, luminează cugetele tuturor cu Darul Dumnezeiescului Duh, carele lucrează toate.


   Se cutremură Heruvimii de Cuvântul, cel ce şade pe dânşii negrăit. Văzându-l prunc ţinându-se în braţele tale cele de Maică, preasfântă Stăpână, ceea ce eşti mai înaltă decât toată zidirea.


   Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară s-a tăiat adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.


   Cântând cu dragoste sfinţita prăznuire a lui Ermil cugetătorul de Dumnezeu, toţi să slăvim pe Hristos, carele s-a botezat astăzi de Ioan în râurile Iordanului, şi împreună a proslăvit pe aceştia, ca pe nişte dumnezeieşti Mucenici ai lui.


    Prin ostenelile sihăstriei desăvârşit aţi omorât pe şarpele începătorul răutăţii. Iar la sfârşitul vostru aţi luat cununile muceniciei. Lauda părinţilor şi slava mucenicilor, mulţimea cea pururea prăznuită a minunaţilor părinţi din Rait şi Sinai.


   În ziua de astăzi s-a făcut zi de lumină neapusă, că Hristos adevărul a venit acum de s-a arătat. Să-l lăudăm pe el cu cântări şi cu glasuri, după cuviinţă, ca pe un Ziditor şi Stăpân. O ! Ce taină nouă. Că făcătorul lui Adam, de bunăvoia lui s-a arătat om.


    Veniţi şi noi cu simţirea inimii să alergăm credincioşii la râurile Iordanului, şi văzând pe Hristos că se botează cu trupul de Ioan Mergătorul înainte. Acum împreună cu dânsul slavoslovind, să-i strigăm lui : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Acum toiagul lui Iesei a odrăslit pe dumnezeiescul sicriu cel primitor de Dumnezeu şi de mană, din care a ieşit floarea vieţii cea nepieritoare. De care spăimântându-se Iordanul, şi Ioan cu mâna pipăindu-l, strigă lui Hristos : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Cântaţi cu versuri puteri cereşti, cântaţi oamenilor şi vă veseliţi, într-un glas, că iată Stăpânul, strălucirea Tatălui, vine la râurile Iordanului ca să se boteze de la rob, popoare să strigăm : Bine eşti cuvântat cel ce te-ai arătat, Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Fericiţi sunteţi Cuvioşi şi Mucenici ai lui Hristos Dumnezeu. Cuvioşi, că pentru dreptate aţi fost goniţi, şi Mucenici, căci sabia nu v-a despărţit pe voi de dragostea lui Hristos, şi pentru aceasta vă bucuraţi, că plata voastră multă este în ceruri.


   Astăzi făptura se luminează, astăzi toate se veselesc, cele cereşti împreună şi cele pământeşti, îngerii şi oamenii se amestecă. Că unde este venirea Împăratului, şi rânduiala vine. Deci să mergem la Iordan, să vedem toţi pe Ioan, cum botează creştetul cel nefăcut de mână şi fără de păcat. Pentru aceasta Apostolescul glas aducând, cu un glas; să strigăm : Arătatu-s-a Darul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor, luminând şi dând credincioşilor mare milă.






   Pe luminătorul nostru, carele luminează pe tot omul, văzându-l Mergătorul înainte, venind să se boteze, se bucură cu sufletul, şi se cutremură cu mâna. Îl arată pe el şi zice noroadelor : Iată cela ce mântuieşte pe Israel, cel ce ne scapă pe noi din stricăciune. O cela ce eşti fără de păcat ! Hristoase Dumnezeul nostru slavă ţie.

   Mântuitorul nostru, de la slugă botezându-se, şi prin venirea Duhului mărturisindu-se, s-au spăimântat văzându-l oştile îngereşti. Şi glas din Cer a venit de la Tatăl : Acesta pe carele Mergătorul înainte mâna îşi pune, Fiul meu cel iubit este, întru carele bine am voit; Hristoase Dumnezeul nostru slavă ţie.

   Curgerile Iordanului, pe tine Izvorul te-au primit, şi Mângâitorul în chip de porumb s-a pogorât. Plecatu-şi-a creştetul, cel ce a plecat cerurile. Strigat-a şi a zis lutul către Ziditorul : Ce-mi porunceşti cele ce sunt mai presus de mine ? Mie îmi trebuieşte Botezul tău. O cela ce eşti fără de păcat; Hristoase Dumnezeul nostru slavă ţie.

   Vrând să mântuieşti pe omul cel rătăcit, nu ai socotit nevrednicie în chip de rob a te îmbrăcă. Că s-a căzut ţie Stăpânului şi Dumnezeu, ca să primeşti ale noastre, pentru noi. Că tu botezându-te cu trupul Mântuitorule iertării ne-ai învrednicit pe noi. Pentru aceasta strigăm către tine : Făcătorule de bine Hristoase Dumnezeul nostru slavă ţie.



   Plecatu-ţi-ai capul Mergătorului înainte, sfărâmat-ai capetele balaurilor, venit-ai la râuri, luminat-ai toate, ca să te slăvească Mântuitorule, pe tine luminătorul sufletelor noastre.


   Arătatu-te-ai în lume, cel ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni slavă ţie.



   Arătându-te tu în Iordan; Mântuitorule, şi botezându-te de la Mergătorul înainte Hristoase, Fiu iubit ai fost de Tatăl mărturisit. Pentru aceasta şi împreună fără de început cu Tatăl te-ai arătat. Şi Duhul Sfânt peste tine s-a pogorât. Întru carele şi luminându-ne strigăm : Slavă lui Dumnezeu în Treime.


   Apele Iordanului le-ai sfinţit, stăpânirea păcatului ai sfărâmat-o, Hristoase Dumnezeul nostru. Plecatu-te-ai pe tine sub palma Mergătorului înainte, şi ai mântuit din înşelăciune neamul omenesc. Pentru aceasta te rugăm mântuieşte lumea ta.


   Cu repejunile Iordanului te-ai îmbrăcat, cela ce te îmbraci cu lumina preaslăvit. Întru care ai înnoit firea lui Adam cu ascultarea, sfărâmând pe balaurul, Cuvinte al lui Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm pe tine şi sfântă arătarea ta toţi o slăvim.


   Iordane râule, ce te-ai mirat văzând gol pe cel nevăzut ? Văzut-am şi m-am spăimântat, zice : Şi cum n-aş fi avut a mă înspăimânta de dânsul şi a mă întoarce ? Îngerii văzându-l s-au înfricoşat. Cerul s-a spăimântat, şi pământul s-a cutremurat şi marea s-a îngrozit, şi toate cele văzute, şi cele nevăzute. Hristos s-a arătat la Iordan, să sfinţească apele.


   Veniţi să vedem credincioşii, unde s-a botezat Hristos. Să mergem drept aceea la râul Iordanului asupra glasului celui ce strigă în pustie şi să vedem acolo pe Făcătorul lui Adam, plecându-se sub mâna robului pentru milosârdia cea negrăită. Şi către dânsul cu mare glas să strigăm : Venit-a cel ce s-a arătat în Iordan, să sfinţească apele.



   În vremea aceia venit-a Iisus din Nazaretul Galileii, şi s-a botezat de la Ioan în Iordan. Şi îndată ieşind din apă, a văzut cerurile deschise, şi Duhul ca un porumb pogorându-se peste dânsul. Şi glas a fost din ceruri : Tu eşti Fiul meu cel iubit, întru carele bine am voit.



   Dumnezeu cuvântul s-a arătat cu trup neamului omenesc şi a stătut a se boteza în Iordan, şi a zis către dânsul Mergătorul înainte : Cum îmi voi tinde mâna şi mă voi atinge de creştetul celui ce ţine toate ? Măcar deşii eşti din Maria prunc, dar te ştiu Dumnezeu mai înainte de veci, pe pământ umbli, cela ce eşti lăudat de Serafimi; şi slugă fiind a boteza pe Stăpânul nu m-am învăţat. Cela ce eşti neajuns Doamne slavă ţie.



   Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, cel tare întru războaie Domnul, că s-a proslăvit.

   Pe Adam cel stricat, iarăşi îl zideşte în curgerile Iordanului, şi capetele balaurilor celor ce s-au încuibat le sfărâmă, împăratul veacurilor Domnul, că s-a proslăvit.

   Cu focul cel fără materie al Dumnezeirii, în trup materialnic îmbrăcându-se cu apa Iordanului se acoperă, cel ce s-a întrupat din Fecioară Domnul, că s-a proslăvit.

   Cel ce spală spurcăciunea oamenilor, împreună cu aceştia curăţindu-se în Iordan, s-a asemănat lor voind, cel ce a fost rămânând, pe cei din întuneric luminează Domnul, că s-a proslăvit.


   Umblat-a Israil prin valul cel învăluit al mării, cel ce s-a arătat uscat deîndată. Iar negrul luciu pe voievozii Egipteni, i-a înecat cu totul mormântul cel aşternut cu apă, cu puterea cea tare a dreptei Stăpânului.

   Strălucirii Soarelui celui purtător de lumină ce s-a arătat oamenilor, acum din pustie spre apele Iordanului, împărate ţi-ai plecat grumazul tău, ca să răpeşti din locul cel întunecos pe începătorul neamului, şi de toată spurcăciunea să curăţeşti făptura.

   Cuvinte Cel fără de început, pe cel ce s-a îngropat împreună cu tine în ape, pe cel stricat de înşelăciune nou îl faci. Acest preaputernic glas negrăit de la Tatăl luând : Acesta este Fiu al meu iubit, şi întocmai mie cu firea.


   Domnul cel ce dă împăraţilor noştri tărie, şi înalţă cornul unşilor săi, din Fecioară s-a născut, şi vine către Botez. Deci credincioşii să-i strigăm : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept fără numai tu Doamne.

   Cea mai înainte stearpă şi cumplit neroditoare, Biserica lui Hristos astăzi te veseleşte. Că prin apă şi prin Duh fii s-au născut ţie, care cu credinţă strigă : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept fără numai tu Doamne.

   Cu mare glas în pustie strigă Mergătorul înainte : Gătiţi căile lui Hristos, şi cărările Dumnezeului nostru drepte le faceţi, cu credinţă strigând : Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, şi nu este drept fără numai tu Doamne.


   Câţi ne-am dezlegat din cursele cele vechi, de leii cei mâncători sfărâmânduli-se dinţii, să ne bucurăm şi să lărgim gura, împletind cuvântul din cuvintele cântării, cu care de la noi se îndulceşte de daruri.

   Cel ce a sădit întâi omorâciunea făpturii, închipuindu-se în firea fiarei, celei făcătoare de rău, se întunecă prin trupeasca venire, lovindu-se de Stăpânul cel ce s-a arătat ca un luceafăr, ca să-i sfărâme capul lui cel preavrăjmaş.

   Trage la sine firea cea de Dumnezeu zidită, cea îngropată în hotarele pântecelui muncitorului. Nască-se iarăşi spre înnoirea neamului pământesc. Că a venit Stăpânul, lucru preabun săvârşind, vrând să o curăţească pe dânsa.


   Când cu arătarea ta, ai luminat toate, atuncea marea cea sărată a necredinţei a fugit. Şi Iordanul cel ce curgea în jos s-a întors, la Cer ridicându-ne pe noi. Ci cu înălţimea dumnezeieştilor tale porunci păzeşte-ne pe noi Hristoase Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, şi ne miluieşte.


   Auzitu-s-a Doamne glasul tău carele ai zis, glasul celui ce strigă în pustie; când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului tău, cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat : Tu eşti Hristos înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.

   Să se curăţească Soarele cel prealuminat din fire, cine a văzut ? Propovăduitorul a strigat. Să te spăl pe tine cu ape raza slavei, chipul Tatălui cel pururea veşnic, şi iarbă fiind să mă ating de focul Dumnezeirii Tale. Că tu eşti Hristos înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.

   Arătatu-şi-a Moise dumnezeiasca cucernicie care a avut, apropiindu-se de tine; că dacă te-a cunoscut pe tine când l-ai strigat din rug deîndată şi-a întors faţa, dar eu cum te voi vedea luminat ? Sau cum îmi voi pune mâna pe tine ? Că tu eşti Hristos înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.

   Cu suflet înţelegător fiind eu, şi cu cuvântare cinstit, mă ruşinez de cele fără de suflet; că de te voi boteza pe tine, pârâş este mie muntele cel ce fumegă cu foc, şi marea ceea ce a fugit în două părţi, şi Iordanul carele s-a întors. Că tu eşti Hristos înţelepciunea şi puterea lui Dumnezeu.


   Curăţindu-se cu lumina vederii de taină, cântând proorocul a oamenilor înnoire, a dat glas mişcat fiind de Duhul, arătând întruparea nespusului Cuvânt; de care s-au sfărâmat stăpânirile celor puternici.

   Trimis fiind de la Tatăl prealuminate Cuvinte, vii să goneşti cuprinderea nopţii cea rău întunecată, şi să dezrădăcinezi păcatele oamenilor, şi fii luminaţi la tine să tragi cu Botezul tău Fericite, din curgerile Iordanului.

   La singur Cuvântul cel preamărit privind, luminat propovăduitorul strigă făpturii : Acesta fiind mai înainte de mine, al doilea prin trup întocmai cu chipul meu a strălucit cu dumnezeiasca putere, ca să strice păcatul nostru cel vrăjmaş.

   Mâncare de viaţă purtătoare întru sine purtând, vânează, alergând asupra cuiburilor balaurilor, multe curse surpând Dumnezeu Cuvântul, şi pe cela ce lovea cu călcâiul pe tot neamul, pe acesta prinzându-l mântuieşte făptura.


   Iisus începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit. Şi curăţire ca unui Dumnezeu netrebuindu-i, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care pierzând vrajba, dăruieşte pacea care covârşeşte toată mintea.

   Adunându-se popoare fără număr să se boteze de la Ioan, însuşi în mijlocul lor a stătut, şi a strigat către cei ce erau de faţă : Cine v-a arătat vouă neplecaţilor să fugiţi de mânia ceea ce va să fie ? Roduri vrednice lui Hristos faceţi, că cela ce stă de faţă acum pace dăruieşte.

   Lucrătorul şi Făcătorul în mijloc stând, ca unul cela ce cearcă inimile tuturor, şi lopata cea curăţitoare în mâini luând, aria cea a toată lumea preaînţelepţeşte o alege nerodirea arzând, şi celor bine roditori viaţă veşnică dăruind.


   Cei ce ne-am spălat prin curăţirea Duhului, de veninul spurcatului şi întunecatului vrăjmaş, plecat-am pe calea cea nouă nerătăcită, care duce în bucuria cea neapropiată, apropiată numai celor împăcaţi cu Dumnezeu.

   Văzând Făcătorul întru întunericul greşelilor, în legături nescăpate pe cel ce l-a zidit cu degetele, l-a pus pe amândoi umerii ridicându-l sus. Acum în apele cele mult curgătoare spălându-l de ruşinea cea de demult a obiceiului celui rău al lui Adam.

   Cu bună credinţă să alergăm cu osârdie, la izvoarele cele preacurate, ale curgerii celei de mântuire, să vedem pe Cuvântul cel din cea nestricată, care aduce vasul dumnezeieştii încetări, ceea ce curăţeşte cu dulceaţă boala lumii.


   Glasul Cuvântului, sfeşnicul luminii, luceafărul Mergătorul înaintea Soarelui, în pustie pocăiţi-vă strigă tuturor popoarelor, şi mai înainte vă curăţiţi, că iată de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

   Cel ce s-a născut fără stricăciune din Dumnezeu şi Tatăl, din Fecioară fără spurcăciune s-a întrupat Hristos. A cărui curea, adică unirea Cuvântului cea cu noi, nu-i vrednic a o dezlega învaţă Mergătorul înainte; pe pământeni din stricăciune izbăvindu-i.

   Cu foc desăvârşit botează Hristos pe cei ce nu se pleacă, şi nu-l cunosc pe el Dumnezeu. Iar cu Duhul înnoieşte prin apă cu Darul, pe cei ce cunosc Dumnezeirea lui, de greşeli izbăvindu-i.


   Pe cel dorit l-a arătat cu preafericit glas Tatăl, pe carele din pântece l-a născut. Adevărat, zice, acesta de o fire fiindu-mi Fiu, luminat a ieşit din neamul omenesc, Cuvânt al meu viu, şi om după rânduială.

   Din leul cel de mare, proorocul cel ce în trei nopţi străin s-a fiert în pântece, iarăşi a ieşit. Mântuirea de balaurul cel de oameni ucigător, prin naşterea cea de a doua tuturor mai înainte arătând, în anii cei de apoi.

   Deschizându-se Cerul, prin prealuminate ferestre ucenicul a văzut pe Duhul cel trimis de la Tatăl, rămânând peste Cuvântul cel preacurat, pogorându-se ca un porumb cu chip negrăit, şi popoarelor s-a arătat venind la Stăpânul.


   Arătatu-te-ai astăzi lumii, şi lumina ta Doamne s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă te lăudăm. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.


   Galileii neamurilor, laturii Zabulonului, şi pământului Neftalimului, precum a zis proorocul, lumină mare a strălucit Hristos. Celor întunecaţi rază luminoasă s-a arătat, care în Betleem a răsărit, şi mai vârtos din Maria Domnul în toată lumea şi-a răspândit razele, Soarele dreptăţii. Pentru aceasta cei din Adam goi, veniţi toţi să ne îmbrăcăm într-însul, ca să ne încălzim, că acoperă pe cei goi, şi luminează pe cei întunecaţi. Venit-ai şi te-ai arătat lumina cea neapropiată.



Stih : Sabie este aicea, care multe omoruri a lucrat.
Iară cei ce au pătimit, bărbaţi, prieteni bunătăţii s-au aflat.
În această lună în a patrusprezecea zi, Arătaţii părinţi de sabie se jertfi.

   Aceştia dorind de viaţa sihăstrească, lăsând toate lucrurile lumeşti, locuiau în pustie, cu care împreună era şi fericitul Nil, carele fusese eparh în Constantinopol, carele şi cu puterea ştiinţei (fiind foarte învăţat) şi cu Darul Sfântului Duh, foarte frumoase cărţi a scris, îndemnătoare spre nevoinţă, pomenind şi de viaţa şi prada şi uciderea acestor prea cuvioşi părinţi, de vreme ce aceştia s-au ucis de barbarii ce le zic vlemii, care din Arabia până la Egipt şi spre marea Roşie se întind la pustie. Şi mai-nainte cu mulţi ani pe vremea împărăţiei lui Dioclețian şi a lui Petru patriarhul Alexandriei, s-au omorât şi alţii, care şi aceia sihăstreau în muntele Sinai. Că ieşind saracinii care locuiau şi ei în muntele Sinai, murind mai marele acestora, au ucis pe mulţi din sihaștrii, iară alţii scăpând la cetate, s-au arătat saracinilor noaptea pară de foc, arzând tot muntele şi para se suia până la Cer, care văzând saracinii s-au speriat şi lepădându-şi armele au fugit. Deci, cei dintâi ucişi, erau treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor, însă dintr-înşii s-au aflat doi vii : Sava şi Isaia, iar de cei ucişi, unora li se tăiase capetele de tot, altora se ţineau de o parte capetele în piele, alţii jumătate tăiaţi. pe care i-au îngropat aceşti doi părinţi, care au povestit şi cele ce s-au întâmplat.


Stih : Precum Rahil oarecând pe fii, iar acum pe părinţi,
Plânge Raito ca pe cei împreună de sabie jertfiţi.

   Aceşti fericiţi părinţi se nevoiau şi petreceau pustniceşte, acolo unde erau cele douăsprezece izvoare de ape şi cele şaptezeci de steble de finic. Deci, intrând trei sute de vlemi, în vase mari, şi trecând luciul Etiopiei şi viind la un loc, au aflat o corabie şi trecând în ţara faraniţilor, îi întâmpinară faraniţii şi au fost biruiţi de vlemi şi au pierit patruzeci şi şapte de bărbaţi. Iară vlemii luând femeile şi copii faraniţilor, au mers la cetate unde eră biserica sfinţilor părinţi, care închizând poarta îşi aşteptau moartea. Deci, viind barbarii şi negăsind bani şi avere, i-au ucis pe toţi şi luând prada s-au dus să treacă şi neaflând corabia care o afundase podvoranii şi fugiseră, s-au umplut de mânie şi au junghiat pe toţi robii, asemenea şi ei s-au junghiat unii pe alţii.


Stih : Cu cuviinţă pe Teodul voi lăuda
Ca pe o slugă a lui Dumnezeu şi cu numele şi cu fapta.

   Acesta a fost fecior lui Nil cel înţelept, care a fost eparh în Constantinopol şi lăsând mărirea lumii, a mers de s-a călugărit împreună cu fiul său în muntele Sinai. După aceea aflându-se şi acesta şi alţii acolo şi petrecând pustniceşte, i-au lovit barbarii fără de veste, şi începând a junghia pe sfinţii părinţi, Nil a putu să fugă, iară fiul său Teodul, s-a prins rob şi cu alt oarecare le tânăr şi îi duceau legaţi. Deci, ajungând barbarii de a dormi pe la corturile lor, au vrut să junghie pe acei tineri să-i facă jertfă luceafărului ce răsare înaintea soarelui. Dar unul a scăpat şi a fugit, iară barbarii adormind, soarele a răsărit şi luceafărul s-a ascuns şi nu au junghiat pe Teodul. Deci, vrând să-l vândă, nu le da mai mult decât doi galbeni, cât unul dintr-înşii scoţând sabia a vrut să-l junghie. Atuncea i-a cumpărat episcopul şi i-a dat drumul şi bine vieţuind cu plăcere dumnezeiască, a răposat. Şi se face soborul acestor sfinţi părinţi împreună, la cinstită biserica Sfântului Apostol Pavel, care este unde se hrănesc săracii.


Stih : Dumnezeiescului Ştefan groapă sa săpat mormântul lui,
Carele a zidit monastirea Hinolacului.

   Acest sfânt Ştefan era din părţile Anadolului, de bun neam după marele Iov, din început râvnind viaţa sihăstrească şi ducându-se pe la mănăstirile cuvioşilor bărbaţi, cele de pe la Iordan şi din pustiu şi a Sfântului Evtimie, Sava şi Teodosie. Şi învăţându-se bine petrecerea fiecăruia, mai în urmă s-a pogorât la Constantinopol pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul. Deci, dându-i-se găzduire, lângă Ghermano preasfinţitul patriarh şi rămânând lângă el câtva timp, multe dela acela învăţând şi spre folos luându-l şi bun sfetnic lui în lucrări făcându-se, a locui la mănăstirea ce acum se zice Hinolacul, care s-a Întemeiat de dânsul şi mulţime de monahi acolo a adunat. pe care cu învăţătura şi cu povăţuirea, i-a hrănit Domnului şi i-a adus Ia măsura vârstei, plinirii lui Hristos. Deci, bine petrecându-şi viaţa şi aşezării celei de sus, aicea a luat dovedirile când eră a se mută, petrecându-se sufletul său cu mărire precum cei ce pentru curăţenie au văzut, multora au povestit, şi a zburat dela cele de jos, la cereştile locaşuri.


Stih : Luceafărul luminând Serbia, Părinte te-ai arătat,
Carele cu faptele şi cu cuvintele tale, aceea mărită s-a aflat.


Stih : Necuraţii, puind pe Agni în casă întunecoasă.
I-a pricinuit ei prealuminată casă.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, Duh de rouă suflând, nevătămaţi i-a păzit şi pogorârea dumnezeiescului înger. Pentru aceea în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţămită au cântat : Prealăudate Doamne al părinţi lor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Precum în ceruri cu cutremur şi cu minune, au stătut de faţă la Iordan puterile îngereşti, privind la atâta smerenie a lui Dumnezeu, cum cela ce ţine aşezarea apelor celor mai pe deasupra, în ape purtător de trup a stătut, Dumnezeul părinţilor noştri.

   Norul oarecând şi marea, mai înainte a închipuit minunea dumnezeiescului Botez; întru care poporul cel dedemult s-a botezat întru ieşire prin puitorul de lege. Şi marea era chipul apei, iar norul al Duhului. Prin care desăvârşit făcându-ne strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Toţi credincioşii întru carele săvârşire am luat, pe acela Dumnezeu numindu-l, neîncetat cu îngerii să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, că aceasta este Treimea în feţe cea de o fiinţă şi un Dumnezeu, căruia cântăm : Prealăudate Doamne al părinţilor, şi Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Ars-a cu apă capetele balaurilor, cel ce a potolit văpaia cea înaltă a cuptorului, în care erau credincioşii tineri. Negura cea grea care este din păcat, toată o spală cu roua Duhului.

   Tu văpaia asirienilor cea îngrozitoare, care te-a închipuit pe tine o ai oprit, prefăcându-o în rouă. Iar acum cu apă te-ai îmbrăcat Hristoase; arzând pe vătămătorul vrăjmaş cel tăinuit, care cheamă la calea cea alunecătoare.

   Despărţindu-se Iordanul de demult, pe uscat a trecut poporul israelitean, închipuindu-te pe tine cel preaputernic, carele treci acum făptura cu sârguire prin ape, la calea cea nestricată şi mai bună.

   Ştim că tu dedemult ai adus cu ticăloşie potopul cel atotpierzător spre stricăciunea a toate, o întreite lucruri mari şi străine făcând ! Iar acum ai înecat Hristoase păcatul, pentru milostivirea şi mântuirea oamenilor.


  Taină preaslăvită a arătat Cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în repejuni vrea să primească Iordanul focul cel nematerialnic, şi să sufere pe Ziditorul cu trupul botezându-se. Pe care bine îl cuvintează popoarele şi îl preaînalţă întru toţi vecii.

   Leapădă toată temerea, Mântuitorul a zis Mergătorului înainte, şi mie te pleacă, şi ca la un bun vino la mine, că aceasta din fire sunt. Poruncii mele te supune, şi mă botează pe mine cel ce m-am pogorât. Pe care bine mă cuvintează popoarele şi mă preaînalţă întru toţi vecii.

   Cuvintele Stăpânului dacă le-a auzit Botezătorul, cutremurându-se, palma şi-a tins. Însă cu mâna atingându-se de creştetul Ziditorului său celui ce vrea să se boteze, a strigat : Sfinţeşte-mă, că tu eşti Dumnezeul meu, pe carele bine te cuvintează popoarele şi te preaînalţă întru toţi vecii.


   A Treimii arătare în Iordan s-a făcut, că singură firea cea mai presus îndumnezeită, Tatăl, a strigat : Acesta ce se botează Fiul meu cel iubit este. Şi Duhul a venit la cel asemenea, pe carele bine-l cuvintează popoarele şi-l preaînalţă întru toţi vecii.


   Slobodă adică făptura se cunoaşte, şi fii ai luminii, celei mai-nainte întunecaţi. Numai domnul întunericului suspină. Acum bine să laude cu osârdie pe pricinuitorul ceea ce era întâi ticăloasă, toată moştenirea neamurilor.

   Cei trei de Dumnezeu cinstitori, în foc fiind rouraţi, strălucindu-se prea-arătat întru întreite sfinţenii, luminat au arătat firea cea preaînaltă, prin care cel cu amestecarea omenească a ars cu rouă milostivindu-se, toată înşelăciunea cea atotpierzătoare.

   În alb să se îmbrace toată firea pământească cea din cădere acum în ceruri ridicată. Pentru că de la Cuvântul prin carele se păzesc toate, scăldându-se în ape curgătoare, de greşelile cele dintâi a scăpat, luminat spălându-se.


   Nu se pricepe toată limba a te lăudă după vrednicie, şi se întunecă şi mintea cea mai presus de lume, a cânta ţie de Dumnezeu Născătoare. Însă ceea ce eşti bună primeşte credinţa, că ştii dragostea noastră cea dumnezeiască; că tu creştinilor eşti folositoare, pe tine te slăvim.



   Davide vino cu Duhul la cei luminaţi. Acum cântă apropiaţi-vă către Dumnezeu cu credinţă, grăind : Luminaţi-vă, că săracul acesta Adam întru cădere a strigat, şi l-a auzit pe el Domnul, venind în curgerile Iordanului şi pe cel stricat l-a înnoit.


   Isaia, spălaţi-vă şi vă curăţiţi grăieşte, lăsaţi vicleşugurile dinaintea Domnului. Cei însetoşaţi mergeţi la apa cea vie. Că Hristos stropeşte cu apă înnoitoare, pe cei ce se apropie către dânsul cu credinţă şi botează cu Duhul spre viaţa cea neîmbătrânitoare.


   Păziţi suntem credincioşii, cu Darul şi cu pecetea, că precum de pierzătorul scăpau jidovii ungând pragurile dedemult cu sânge, aşa şi nouă ne va fi această dumnezeiască prăznuire, baie de a doua naştere, de unde vom vedea şi lumina Treimii cea neapusă.


   O minunile naşterii tale celei mai presus de minte ! Mireasă preacurată, Maică binecuvântată ! Prin care dobândind desăvârşit mântuire, te lăudăm cum se cade ca pe făcătoarea de bine, daruri aducând, cântare de mulţumire.


   Ştim că cele ce s-au arătat lui Moise prin rug, aicea prin străine aşezământuri s-au lucrat. Că precum s-a păzit Fecioara foc purtând, născând pe purtătorul de lumină, pe binefăcătorul, aşa şi râurile Iordanului primindu-l.


   Uns-ai firea omenească săvârşindu-o împărate, fără început cu împărtăşirea Duhului, şi cu preacurate ape curăţindu-o, şi puterea întunericului cea înălţată biruind, acum ai mutat-o la viaţa cea neîncetată.

   Nu se pricepe toată limba a te lăudă după vrednicie, şi se întunecă şi mintea cea mai presus de lume, a cânta ţie de Dumnezeu Născătoare. Însă ceea ce eşti bună primeşte credinţa, că ştii dragostea noastră cea dumnezeiască; că tu creştinilor eşti folositoare, pe tine te slăvim.


   O minunile naşterii tale celei mai presus de minte ! Mireasă preacurată, Maică binecuvântată ! Prin care dobândind desăvârşit mântuire, te lăudăm cum se cade ca pe făcătoarea de bine, daruri aducând, cântare de mulţumire.


   Arătatu-s-a Mântuitorul Darul şi adevărul, în repejunile Iordanului; şi pe cei ce erau întru întuneric şi în umbră dormeau i-a luminat. Pentru că a venit şi s-a arătat, lumina cea neapropiată. (De trei ori)


   Lumină din lumină a strălucit lumii Hristos Mântuitorul nostru, cel ce s-a arătat Dumnezeu. Acestuia popoarele să ne închinăm. (De două ori)

   Cum te vom cinsti Hristoase pe tine Stăpânul, noi robii după vrednicie ? Că în ape pe noi pe toţi ne-ai înnoit.

   Tu în Iordan botezându-te Mântuitorul nostru, apele ai sfinţit, sub mâna slugii plecându-te, şi patimile lumii tămăduind. Mare este taina rânduielii tale, Iubitorule de oameni Doamne slavă ţie.

   Lumina cea adevărată s-a arătat şi tuturor luminare se dăruieşte. Botează-se Hristos cu noi, cel ce este mai presus decât toată curăţia. Pune sfinţenie în apă şi sufletelor aceasta curăţire se face. Pământesc lucru este cel ce se arată, şi mai presus de ceruri cel ce se cunoaşte. Prin baie este mântuirea, prin apă Duhul, prin afundare suirea noastră la Dumnezeu se face. Minunate sunt lucrurile Tale Doamne slavă ţie.

   Cela ce îmbracă Cerul cu nori, cu apele Iordanului se îmbracă astăzi şi cu a mea curăţire se curăţeşte, cela ce ridică păcatul lumii. Şi de Duhul cel de o fiinţă de sus se mărturiseşte, Fiul unul născut a fi al Tatălui celui de sus. Către carele să strigăm : Cela ce te-ai arătat şi ne-ai mântuit pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru slavă ţie.


   Cu apele Iordanului te-ai îmbrăcat Mântuitorule, cela ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină. Şi ţi-ai plecat creştetul la Mergătorul înainte, cela ce ai măsurat Cerul cu palma. Ca să întorci lumea de la înşelăciune, şi să mântuieşti sufletele noastre.


   Astăzi Hristos la Iordan a venit să se boteze. Astăzi Ioan s-a atins de creştetul Stăpânului. Puterile cereşti s-au spăimântat, văzând taină preaslăvită. Marea a văzut şi a fugit, Iordanul văzând s-a întors înapoi, iară noi cei ce ne-am luminat strigăm : Slavă lui Dumnezeu celui ce s-a arătat şi pe pământ s-a văzut şi a luminat lumea.




    Că de se va întâmplă odovania praznicului dumnezeieştii Arătări, în Duminica cea mai înainte de a Vameşului şi a Fariseului, Sâmbătă seara la Vecernia cea mică, la Doamne strigat-am, punem stihirile Învierii, pe 4. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Stihoavnă stihira Învierii 1, şi a praznicului. Stihoavna cu stihurile sale cele de la Vecernia cea mare, Slavă..., Şi acum..., a praznicului : Astăzi Hristos la Iordan a venit... glas 2, cea de la Laude. Troparul învierii, Slavă..., Şi acum..., al praznicului.


    După obişnuita Catismă, La Doamne strigat-am : Stihirile învierii 3 şi ale lui Anatolie 1, şi ale praznicului 6, cele ce sunt la însuşi praznicul. Slavă..., a praznicului, Şi acum..., a Născătoarei-Învierii glasului. La Litie, stihirile. Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Stihoavnă, Stihirile învierii, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de două ori, şi al praznicului odată şi citire din Faptele Apostolilor. Iar de nu este Priveghere, după : Acum slobozeşte... Troparul Învierii, Slavă..., Şi acum..., al praznicului. La Pavecerniţă, după Cade-se cu adevărat., şi după Tatăl nostru, Condacul praznicului.


    La Dumnezeu este Domnul, Troparul învierii de 2 ori. Slavă..., Şi acum..., al praznicului. După Catisme, Sedelnele învierii cu ale Născătoarei şi citire. După Fericiţi cei fără prihană..., şi Troparele : Soborul îngeresc... Ipacoi al glasului, Antifoanele, Prochimen : Toată suflarea... Evanghelia învierii şi celelalte ale învierii până la Canoane. Canonul învierii cu Irmosul pe 4, şi al Născătoarei de Dumnezeu pe 2, şi ale praznicului, amândouă Canoanele pe 8. Catavasiile praznicului, după a 3-a Cântare, Condacul praznicului şi Icosul şi Ipacoi al praznicului şi citirea prăznuiri. După a 6-a Cântare, Condacul Învierii şi Icosul şi citirea la Prolog. La a 9-a Cântare, cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... Luminânda învierii, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. La Laude Stihirile Învierii 4, şi ale praznicului 4, cu Stihurile lor. Slavă..., Stihira Evangheliei, Şi acum... : Prea binecuvântată eşti... Slavoslovia cea mare. După Sfinte Dumnezeule..., Troparul Învierii numai, Ecteniile şi Otpustul. La ceasuri Troparul Învierii, Slavă..., al praznicului, Şi acum..., a Născătoarei ceasurilor. După Tatăl nostru..., Condacul praznicului şi al Învierii le zicem schimbându-le.


Fericirile glasului pe 6 şi ale praznicului, Cântarea a 9, de la amândouă Canoanele pe 4. După Vohod Troparul învierii şi al praznicului. Prochimenul, Apostolul şi Evanghelia Duminicii rândului. Aliluia şi Chinonicul praznicului şi al zilei.


    De se va întâmpla, în odovania dumnezeieştii Arătări, Duminica Vameşului şi a Fariseului, Sâmbătă seara la Vecernia cea mică : Stihirile Învierii pe 4. Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei glasului de la Vecernia cea mică. La Stihoavnă Stihira Învierii una, şi Stihoavna praznicului de la Vecernia cea mare cu Stihurile ei. Slavă..., Şi acum..., a praznicului : Astăzi Hristos... scrisă la Laude, după Sfinte Dumnezeule... Troparul Învierii. Slavă..., Şi acum... al praznicului. Ectenia mică şi Otpustul.


    Fericit bărbatul, Catisma toată, la Doamne strigat-am..., Stihirile învierii 3 şi ale Triodului 3 cu cea de Slavă..., şi ale praznicului 4, cele ce se cântă la însuşi praznicul, Slavă..., a praznicului, Şi acum..., a Născătoarei, a glasului din Octoih. Vohod, Prochimenul zilei. La Litie, Stihirile praznicului şi ale Triodului aceluiaşi glas 3: Glasul fariseului cel mult lăudător... Slavă..., glas acelaşi : Cunoscând suflete al meu osebirea... Şi acum..., a praznicului. La Stihoavnă, Stihirile învierii, Slavă..., a Triodului, Şi acum..., a praznicului. La binecuvântarea pâinilor, Troparul : Născătoare de Dumnezeu Fecioară... de 2 ori, şi al praznicului, apoi Citire. Iar de nu este Priveghere, după : Acum slobozeşte... Troparul Învierii, Slavă..., Şi acum..., al praznicului, la Pavecerniţă, după Cade-se cu adevărat... şi după Tatăl nostru... Condacul praznicului, Slavă..., Şi acum..., al Triodului.


    La Dumnezeu, este Domnul..., Troparul Învierii, de 2 ori. Slavă..., Şi acum... al praznicului. După Catisme, Sedelnele Învierii, cu ale Născătoarei şi Fericiţi cei fără prihană... cu Troparele : Soborul îngeresc... Ipacoi al glasului, Antifoanele şi Prochimenul glasului şi Evanghelia Învierii : Învierea lui Hristos văzând... Psalm 50, Slavă... : Uşile pocăinţei... Si acum : În calea mântuirii... Deci Stihul : Miluieşte-mă Dumnezeule... Apoi Stihira : La mulţimea faptelor mele... glas 6, Canonul învierii cu Irmosul pe 4 şi al Triodului pe 4. Şi ale praznicului amândouă Canoanele pe 6. Catavasia praznicului, după a 3 Cântare Condacul şi Icosul şi Sedealna Triodului, Slavă..., Şi acum..., a praznicului. După a 6 Cântare Condacul şi Icosul praznicului şi citire la Prolog. La a 9 Cântare cântăm : Ceea ce eşti mai cinstită... Luminânda Învierii, Slavă..., a Triodului, Şi acum..., a praznicului. La Laude Stihirile învierii 4 şi ale praznicului, cu cea de Slavă... 4 cu Stihirile lor, Slavă... a Triodului glas 8: Pe Fariseul ce se îndrepta... Şi acum... : Prea binecuvântată eşti... Slavoslovia cea mare, Ecteniile şi sfârşit. Şi obişnuita ieşire întru care cântăm Slavă..., Şi acum..., Stihira Evangheliei. La ceasul dintâi, Troparul Învierii. Slavă... al praznicului, Şi acum..., al Născătoarei ceasurilor. După Sfinte Dumnezeule..., Condacul Triodului. Aşa şi la celelalte ceasuri zicem Troparele. Iar Condacele, al praznicului şi al Triodului schimbându-le le zicem.


Fericirile glasului pe 4 şi ale Triodului Cântarea a 3-a pe 4 şi ale praznicului Cântarea a 9-a pe 4. După Vohod, Troparul învierii şi al praznicului, Slavă..., Condacul Triodului Şi acum..., al praznicului. Prochimenul glasului şi al praznicului. Apostol şi Evanghelia Vameşului şi a Fariseului. Chinonicul zilei şi al praznicului.





   Când din voie dumnezeiască ai părăsit grijile vieţii cu înţelepciune Părinte, şi ai alergat către ostenelile sihăstriei, atunci cu bucurie ai mers în pustii neumblate, înfierbântându-te de dragostea iubirii Domnului. Pentru aceasta, pustiind patimile cu petrecerea întru cele bune, ca un înger ai vieţuit.

   Din tinereţe osebindu-te pe sineţi Părinte de toată adunarea oamenilor, întâi tu ai apucat pustietatea Pavele, mai mult decât toţi sihaştrii şi în toată viaţa ai fost necunoscut. Pentru aceea cu voie dumnezeiască te-a aflat Antonie ca pe o comoară ascunsă şi lumii te-a arătat.

   Străină petrecere vieţuind Pavele pe pământ, ai locuit împreună cu fiarele, slujindu-te Cuvioase, prin pasăre, din voie dumnezeiască. Și aceasta văzându-o marele Antonie când te-a aflat, umplându-se de mirare, neîncetat slăvea pe purtătorul de grijă al tuturor şi Stăpânul ca pe un Dumnezeu.


   Când cu chemarea cea dumnezeiască bucurându-te, ai fugit de frumuseţea lumii Părinte, atunci calea cea strâmtă şi cu osteneli şi prea-aspră mai mult ai socotit, decât calea desfătării. Drept aceea prin scăparea şi goliciunea tuturor poftelor, îmbrăcându-te în chip dumnezeiesc, ai luat asupra ta purtarea de grijă a sufletelor, de Dumnezeu fericite.

   Vieţuirea cea străină şi începerea cea străină ai înţeles, fiind rănit de dragostea lui Hristos, a căruia sărăcie cea nespusă ai iubit. Şi înaintea porţilor părinţilor tăi, ca unul cel fără casă te-ai chinuit, fiind înghesuit şi scârbit Părinte. Drept aceea umplându-te de daruri, moşteneşti avuţia cea nerisipită în ceruri.

   Purtând în mâini sfânta Evanghelie, acesteia împlinitor te-ai arătat Părinte. Că lepădându-te de averile părinţilor, cu lacrimi şi cu strâmtoare ai săvârşit toată viaţa ta Preacuvioase Ioane. Drept aceea cu dumnezeiască mângâiere şi neîncetată veselie te îndulceşti acum, de Dumnezeu mărite.


   Lepădându-te de lume şi de cele ce sunt în lume, Preacuvioase şi luând Evanghelia, evangheliceşte ai urmat lui Hristos. Și într-o colibă, ca într-un rai tăinuit vieţuind cu petrecerea cea desăvârşit cumplită a trupului, ai sugrumat pe balaurul cel ucigaş de oameni. Drept aceea petrecând în ceruri Ioane preafericite, cere-ne nouă mare milă.


   Bucură-te stea cu chip de soare, bucură-te pricina tuturor bunătăţilor Preacurată. Bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce ai odrăslit spicul nemuririi. Bucură-te dumnezeiască căruţă, uşă prealuminată. Bucură-te pierderea blestemului celui strămoşesc Fecioară, care eşti pricinuitoarea bunătăţilor.


   Când a văzut nestricata Mieluşea pe Mieluşelul său, ca pe un om, trăgându-l spre junghiere de bunăvoie, grăia plângând : Te grăbeşti acum Hristoase să mă faci fără de fiu, pe mine care te-am născut. De ce ai făcut aceasta Mântuitorule al tuturor ? Însă laud şi slăvesc bunătatea ta cea desăvârşită şi mai presus de minte şi de cuvânt, Iubitorule de oameni.


   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea faptelor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Bucură-te sfeşnic prealuminat, mai luminos decât luminile soarelui Stăpână. Bucură-te dezlegarea blestemului celui dintâi preacurată Stăpână, nădejdea celor deznădăjduiţi, chemarea cea din nou a neamului nostru. Bucură-te palatul cel luminos, al împăratului tuturor, muntele cel gras, din care a ieşit Mântuitorul. Bucură-te făclia cea dumnezeiască şi luminoasă a dumnezeiescului Cuvânt. Bucură-te sfeşnic cu totul luminos. Bucură-te scaunul cel de foc.


    Sabie (precum a zis Simeon) prin inima ta a trecut Preacurată Stăpână, când ai văzut pe cel ce a strălucit din tine (cu cuvânt negrăit), de cei fărădelege ca un osândit pe Cruce înălţat, şi cu oţet şi cu fiere adăpat, şi în coastă împuns, şi la mâini şi la picioare pironit. Şi tânguindu-te ai glăsuit strigând ca o Maică : Ce este această taină nouă preadulcele meu Fiu.


   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.Caută la sfârşitul cărţii.


   Din pruncie pe Domnul iubind cu căldură, lumea ai lăsat şi cele în lume frumoase. Şi postnicind cu cuviinţă ţi-ai pus coliba înaintea porţilor părinţilor tăi. Zdrobit-ai cursele dracilor preafericite, pentru aceasta pe tine Ioane, Hristos după vrednicie te-a preamărit.




   Să cântăm Domnului celui ce a povăţuit, pe poporul său prin marea Roşie, cântare de biruinţă, că s-a proslăvit.

   Pe Pavel purtătorul de Dumnezeu, ca pe o podoabă a sihaştrilor credincioşii adunându-ne, cu cântări după datorie să-l cinstim.

   Făcutu-te-ai pustiului întâii cetăţean Pavele pururea pomenite, arătându-te moştean împărăţiei prin sihăstrie.

   Cu totul curăţindu-te pe tine însuţi prin înfrânare preafericite, te-ai arătat lăcaş lui Dumnezeu şi cu îngerii împreună locuitor.


   Născătoare de Dumnezeu preacurată, ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul cel veşnic şi mai presus de toate, pe tine te lăudăm.


   Îmbogăţindu-te cu bunătăţile cele dumnezeieşti, ai defăimat bogăţia cea pământească şi ai câştigat pe cea cerească. Pentru aceea fiind eu sărac de cunoştinţa cea dumnezeiască, îmbogăţeşte-mă cu Darul, ca să-ţi laud vieţuirea cea întocmai cu îngerii Părinte.

   Jugului celui bun al Domnului supunându-te fericite, din tinereţe te-ai nevoit cu lupte sihăstreşti, întrarmându-te pe tine cu smerirea lui Hristos. Prin care te-ai înălţat Ioane către înălţimea cea cerească.


   Ca unul ce ai umblat pe cărarea cea strâmtă, cu scârbe şi cu lacrimi şi cu suspinuri şi cu rele pătimiri Preacuvioase, ai ajuns la lărgime preamare, aflându-ţi sălăşluire vrednică ostenelilor tale Părinte, vrednicule de mirare.


   De cumplite vicleniri ale patimilor viscolindu-mă Fecioară şi clătinându-mă de năvălirile păcatelor, prealăudată, năzuiesc cu dragoste către folosinţa ta cea neadormită, pururea Fecioară, milostiveşte-te spre mine şi mă mântuieşte.


   Cela ce ai întărit cu cuvântul cerurile şi pământul l-ai întemeiat pe ape multe, întăreşte-mă către cântarea slavosloviei Tale Doamne.

   Întinzându-ţi ochiul sufletului către Dumnezeu, pe dânsul l-ai iubit Părinte, urând cele pământeşti, şi petrecând viaţă îngerească.

   Cu razele bunătăţilor, arătat ai gonit negura patimilor Părinte, primind în inima ta luminarea Duhului.

   Hrănindu-te cu pâinea cea cerească ca odinioară Ilie prin corb, ai scăpat de Izabela cea înţelegătoare, la acoperământul lui Hristos.


   Împăratul slavei şi Făcătorul, din vopseala sângiurilor Născătoarei de Dumnezeu vopsindu-şi haina cea împărătească, tăinuit a mohorât-o.


   Rugăciunile tale, ca o tămâie cu bună mireasmă, ai adus Atotvăzătorului Preacuvioase. Care mirosind, le-a primit şi te-a numărat pe tine în cetele sihaştrilor.

   Arătatu-te-ai ca o minune prea-mare, spăimântând inimile celor binecredincioşi Preacuvioase, în ce chip ai răbdat la porţile părinţilor tăi şi sărac şi scârbit.


   După lege nevoindu-te întru rugăciuni şi în postiri, întru nepătimire te-ai îmbrăcat Preacuvioase, smerindu-ţi zburdările trupului, cu puterea Dumnezeiescului Duh.


   Ca pe un trandafir, cu miros de mir, din văi te-a aflat pe tine Curată cel Curat, şi a locuit întru tine, umplând de bun miros omenirea.


   Înflorit-a pustia ca crinul Doamne, biserica păgânilor cea stearpă prin venirea ta, întru care s-a întărit inima mea.


   Ca pe o lumină neapusă a soarelui celui înţelegător, adunându-ne astăzi cu cântări te lăudăm, că ai luminat pe toţi cei ce erau întru întunericul necunoştinţei, suindu-i către dumnezeiasca înălţime, podoaba Tebeilor şi părinţilor şi sihaştrilor tare temelie, Preacuvioase Pavele.


   Frumuseţile lumii din inimă urând, şi pe unul Dumnezeu din suflet iubind Pavele, ai ajuns în pustiu ca într-o cetate de locuit, şi dându-te numai la priviri nemişcate, cu trupul fiind, te-ai arătat ca un înger. Pentru aceasta te cinstim.


   Părăsind avuţia cea stricăcioasă şi mărirea cea trecătoare, ai dobândit avuţia cea cerească fericite Părinte, şi lauda cea cu adevărat veşnică. Pentru aceasta fericim sfântă adormirea ta, şi întru dânsa prăznuind, strigăm ţie : Pomeneşte-ne pe noi, ca cel ce ai îndrăzneală către Domnul, Ioane.


   Ca o vie nelucrată Fecioară, strugurul cel preafrumos l-ai crescut, cel ce izvorăşte nouă vinul mântuirii, care veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta pe tine ca pe o pricinuitoare a bunătăţilor, fericindu-te pururea, cu îngerul strigăm ţie : Bucură-te cea plină de daruri.


   Cea neispitită de nuntă, Curata şi Maica Ta Hristoase, văzându-te pe tine mort spânzurat pe lemn, ca o Maică plângând a grăit : Ce ţi-a răsplătit ţie adunarea jidovilor cea fărădelege şi nemulţumitoare ? Care cu multe şi mari darurile tale Fiul meu s-a desfătat, laud plecăciunea ta cea dumnezeiască.


   Cuvinte, din munte umbros din una Născătoarea de Dumnezeu, cu dumnezeiască vedere, proorocul mai înainte a cunoscut că vei să te întrupezi, şi cutremurându-se, slăvea puterea ta.

   Fiind sădit în casa lui Dumnezeu, ai odrăslit buna rodire a bunătăţilor, şi năvălirile trupului le-ai veştejit cu sihăstria ta.

   Cu focul dragostei lui Hristos, ai ars spinii patimilor, şi pe tine te-ai arătat Părinte lăcaş Duhului.

   Cu toiagul vieţii tale celei îmbunătăţite, ca pe nişte fiare ai gonit patimile. Pentru aceea şi moartea ta fiare ţi-a adunat spre îngroparea ta.


   Haină mohorâtă tăinuit s-a ţesut Dumnezeului tuturor, din preacurate sângiurile tale Născătoare de Dumnezeu, cu care împodobindu-se, ne-a împreunat pe noi cu Dumnezeu şi Tatăl.


   În haine sărăceşti, te-ai arătat comoară ascunsă, de Dumnezeu insuflate, că ai iubit podoaba dumnezeiască şi cu aceea îmbrăcându-te, ai intrat în cămara Mirelui cea de sus.

   Primind sămânţa cea cerească în brazdele inimii, de Dumnezeu insuflate, ai odrăslit spic veselitor, care hrăneşte gândurile celor ce te laudă, urmându-ţi cu cuviinţă.


   În colibă prea-mică şi strâmtă petreceai dumnezeiescule, din voia ta făcându-te alt Lazăr sărac. Pentru aceea te odihneşti acum în sânurile lui Avraam, Părinte Cuvioase.


   Îndreptează-mi mişcările sufletului Preacurată, către dumnezeieştile porunci ale celui ce a strălucit din pântecele tău, mântuindu-mă de viforul smintelilor vieţii, cu mijlocirile tale.


   Mânecând strigăm ţie Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că tu eşti Dumnezeul nostru, afară de tine pe altul nu ştim.

   Fiind vestit întru cântări şi în postiri, în rugăciuni şi în privegheri fericite, către Dumnezeu te-ai sălăşluit Cuvioase Pavele.

   Viaţa ta a fost preacinstită întru Domnul, Pavele preafericite, şi îngroparea ta minunată.

   Săvârşind călătoria sihăstriei Cuvioase, te-ai făcut asemenea cu puterile cele de sus Părinte.


   Şi după naştere te lăudăm pe tine Fecioară Născătoare de Dumnezeu, că tu ai născut cu trup în lume pe Dumnezeu Cuvântul.


   Străin te-ai făcut de dulceţile pământeşti; străin de ai tăi, străin de părinţii tăi cu a ta voie, şi curăţindu-te pe tine cu înfrânarea, te-ai unit cu Atotţiitorul, Părinte Ioane, sărăcindu-te cu duhul.

   Făcându-te pe tine casă sfintei Treimi, ai poftit a te strâmtora în colibă, curăţindu-ţi sufletul cu dumnezeieştile cugetări, văzând prin gând pururea frumuseţea lui Dumnezeu cea negrăită, Părinte Ioane.


   Arătatu-te-ai plinitor legii lui Dumnezeu, nealegând nimic mai de cinste decât dragostea lui, cugetătorule de Dumnezeu. Că nu te-a slăbit pe tine dragostea părinţilor şi a fraţilor, nici bogăţia, nici dulceaţa trupului Părinte.


   Pe Emanuil Stăpânul tuturor ai născut fără stricăciune, rămânând Fecioară şi după naştere, Maică Fecioară. Pe care roagă-l neîncetat să mântuiască de supărarea vrăjmaşilor, pe cei ce scapă sub acoperământul tău.


   Haină luminoasă dă-mi mie, cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.

   Întinzându-ţi-se mâinile către Dumnezeu, sufletul tău Cuvioase l-ai pus lângă dânsul, bineplăcând lui şi în zi şi în noapte.

   Adormirea ta au mărit-o oştile îngerilor, cetele proorocilor şi ale sfinţilor Apostoli, Cuvioase Părinte.

   Scăpând de furtuna patimilor Cuvioase, cu vetreala sihăstriei celei desăvârşite, te-ai aşezat la limanul cel neviforât al lui Hristos.


   Ceea ce ai născut prin cuvânt pe Cuvântul întrupat, rugămu-ne Fecioară, scapă de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.


   Pe şarpele cel trufaş l-ai biruit cu armele smereniei fericite, şi înălţându-te întru Duhul, te-ai sălăşluit în lăcaşuri pururea veşnice.

   Umplutu-te-ai de Darurile Duhului, şi duhurile vicleniei le-ai supus ca un înţelept şi cuminte, şi cu totul dat lui Dumnezeu.


   Fiind împodobit cu înălţările nepătimirii Părinte Ioane, măcar că te strâmtorai în colibă, şi te împroşcai de supărări, dar răbdai întărindu-te dumnezeieşte.


   Pe Cuvântul cel întocmai lucrător şi de un scaun celui ce l-a născut, l-ai întrupat din pântecele tău Curată, care pentru nespusă milostivirea sa, s-a îmbrăcat cu toată omenirea noastră.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii tale cel neurmat; din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.


   De cele de sus dorind a le dobândi preaînţelepte, frumseţile cele de jos cu chibzuire le-ai defăimat, şi lui Hristos celui ce a sărăcit, împreună sărăcind, bucurându-te ai urmat Ioane. Către care nu înceta, cu osârdie rugându-te pentru noi toţi.


   Iubind înţelepte sărăcia ceea ce nu se fură, bogăţia părinţilor tăi ai urât. Şi Evanghelia în mâinile tale ţinând, ai urmat lui Hristos Dumnezeu, Ioane, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Cine este îndestulat după vrednicie să laude ostenelile şi durerile tale, şi trudele cele multe, strălucirea şi slava ? Ci cu rugăciunile tale către Dumnezeu, cele bineprimite, Darul Duhului acum mie dăruieşte-mi, ca să spun cu credinţă nevoinţele tale cele mai presus de fire, şi să laud suferirea ta cea mai presus de cuvânt şi răbdarea la gândirea de cele de sus preafericite. Prin care pe vrăjmaşul cel amăgitor l-ai ruşinat. Nu înceta rugându-te pentru noi toţi.


Stih : Dacă de minune porţile din Tebele Egiptului sunt,
Cu cât mai vârtos Pavel porţile vieţii lăsând.
Întru această lună în a cinsprezecea zi,
Pavel odrasla Tebaidei, viaţa părăsi.

   Acesta a fost pe vremea lui Deciu şi Valerian prigonitorii creştinătăţii, fiind din Egipt, din Tebaida cea de sus. Deci cunoscând că vrea să-l vândă cumnatul său din zavistie, căci îi oprise partea ce i se cuvenea de la părinţi, a fugit de s-a depărtat la munţi, şi mergând pururea mai înainte de multă vreme ce a trecut, şi-a schimbat patima sa. În loc de a se teme de cel ce îl prigonea veni la dorire de călugărie. După aceea merse lângă o peşteră, în pustiul cel mai adânc, întru care petrecându-şi toată vremea, care era multă, cu pace şi cu lipsa poftelor, către Domnul a răposat. Pe acesta precum spun aflându-l marele Antonie, s-a minunat şi pentru locul cel cu nevoie şi pentru lungimea vremii şi pentru osebire, că mai înainte de alţii, a îndrăznit de a mers în părţile cele mai dinlăuntru ale pustiului, şi şi-a îndelungat alergătura nevoinţei sale până la o sută treisprezece ani, că atâta a trăit, ieşind din tânără vârsta sa, din grijile lumii.


Stih : Tânăr lepădător de lume, părăsindu-şi coliba de pe pământ,
Nouă colibă în ceruri şi-a zidit.
În a cincisprezecea zi,
Ioan coliba-şi părăsi.

   Acesta a fost în Constantinopol, fecior senatorului Eutropie şi al Teodorei. Şi din tinereţe încă a ieşit din şcoală, neştiind nimenea, nici părinţii săi, nici dascălii, şi s-a dus cu un călugăr la mănăstirea ce-i zic Ton Achimiton, adică a neadormiţilor, şi s-a făcut călugăr, obişnuind a petrece cu multă nevoie. Și deoarece vicleanul diavol îl îmboldea cu dorul părinţilor săi, a biruit şi întru aceasta pe vrăjmaşul, că spunându-şi gândul către egumenul mănăstirii, şi cerând de la dânsul şi de la toţi fraţii rugăciune şi iertăciune, spre ceea ce i s-a părut să facă, s-a dus la casa lui, cu chip sărăcesc, îmbrăcat cu rasă, unde petrecând strâmt într-o colibă câţiva ani şi batjocorit de slugile sale, suferea dinafara porţii văzând pe tatăl său şi pe Maica sa, trecând cu lumeşti năluciri şi păzindu-se în portul acel necunoscut. Când a fost să moară, a chemat pe Maica sa şi cu vădirea evangheliei cea ferecată cu aur, care îi făcuse părinţii, încă de când era la şcoală cu copii şi aşa s-a cunoscut că este fiul lor, şi şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Cu atâta şi cununi mai multe îi veţi împleti.

   Acesta era din Alexandria având tată pe Nil, care era cinstit cu cinul de antipat. Deci pentru multa lui bogăţie şi pentru isteţimea firească şi pentru bunătatea părintească, a sporit la vârful învăţăturii şi a celei elineşti şi a celei creştineşti. Acesta după săvârşirea tatălui, său, deşertându-şi bogăţia sa, spre ajutorul celor lipsiţi, s-a dus în pustie, prin lepădarea de cele pământeşti căutând pe Domnul. Şi petrecând în pustiuri douăzeci şi şapte de ani, şi în singurătate vorbind cu Dumnezeu, şi mintea sa de la cele de jos, la cele de sus înălţându-o, fiind că nu era cu putinţă atâta bunătate a se ascunde, a fost pârât la Augustalie, guvernatorul Alexandriei, căruia i se încredinţase de Deciu războiul cel împotriva creştinilor. Deci stând înaintea lui şi din cuvintele lor, înfruntând înşelăciunea credinţei iui, şi trufia tiranului ruşinându-o, a fost bătut cumplit şi şi-a primit cununa muceniciei.


Stih : Şase strălucite suflete din viaţă zburând,
Cu îngerii cei cu câte şase aripi împreună se află stând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cela ce ai întemeiat pământul întru început şi cerurile cu cuvântul le-ai întărit, bine eşti cuvântat în veci, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cugetul trupului supunându-l Duhului, Cuviosul strigă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

   Scăpând din cursele vrăjmaşului Cuviosul, cu bucurie strigă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

   Toată văpaia patimilor călcând sihăstreşte Cuviosul, strigă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cel ce ai făcut pe Fecioara Cer, şi dintr-însa ai strălucit ca soarele, bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Calea cea strâmtă ai ales mai de cinste, decât cea largă minunate, şi cu bucurie ai răbdat la porţile părinţilor tăi, înfruntându-te şi trudindu-te cu multe boli, de Dumnezeu fericite.

   Împodobitu-te-ai pe tine înţelepte cu preafrumoase suişuri, omorându-ţi cugetul trupului. Drept aceea te-ai mutat către cele cereşti, numărându-te pururea cu cetele cinstiţilor părinţi, vrednicule de minune.


   Încredinţându-te căilor care povăţuiesc către odihnă dumnezeiască, te-ai abătut de la prăpăstiile dracilor fericite, fiind acoperit cu dumnezeiescul Dar, şi strigând : Cela ce eşti binecuvântat şi prea proslăvit.


   Lăudăm naşterea ta binecuvântată, prin care ne-am mântuit din osârdia cea dedemult, şi pe tine te fericim de Dumnezeu fericită, pe care singură te-a iubit, cel ce este binecuvântat şi proslăvit.


   Pe împăratul slavei Cel fără de început, de care se înfricoşează puterile cereşti, şi se cutremură cetele îngereşti, preoţi lăudaţi-L, pogoare preaînălţaţi-l întru toţi vecii.

   Râvnit-ai lui Ioan Mergătorului înainte, cugetătorule de Dumnezeu sihăstrind în pustie. Cu care împreună te-ai învrednicit a dobândi viaţa cea adevărat veşnică.

   Cu roua înfrânării ai stins de tot cuptoarele patimilor Părintele nostru, cu bună credinţă strigând : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Rai ai făcut cu adevărat pustiul strălucindu-te cu toată bunătatea într-însul. Drept aceea te-ai şi învrednicit desfătării raiului.


   Ca una ce ai îndrăzneală către Dumnezeu prealăudată, Maica lui Dumnezeu Mărie, roagă-l pe dânsul să ne mântuim de primejdii, cei ce te lăudăm pe tine cu credinţă.


   Ţesându-ţi ţie însuţi Ioane haină ce nu se învecheşte, împestrită cu bunătăţi, te-ai îmbrăcat cu haină proastă, în chip de sărac petrecând la porţile părinţilor tăi.

   Fără prihană, ca alt Iov înaintea porţilor ai pătimit rău ca în gunoi, suferind înfruntările slugilor tale înţelepte, chinuindu-te de foame şi de sete. Drept aceea ai moştenit împărăţia cea de sus.


   Alt Avraam te-ai arătat, aducând ca pe un oaspete pe Treime la coliba ta, prin suişuri dumnezeieşti şi prin cugete curate şi prin sărăcie desăvârşit, slujindu-i ei Fericite întru toţi vecii.


   Râu pururea curgător ni se izvorăşte nouă, celor ce năzuim la tine Preacurată, din care luând Dar din-destul, lăudăm naşterea ta Preacurată, şi o preaînălţăm întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi Îl preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe cel nevăzut cu chip dumnezeiesc primindu-l, neispitită de nuntă Fecioară şi Maică, cu laude naşterea, ta o slăvim.

   Ca pe o comoară înţelegătoare ascunsă Cuvioase, Dumnezeu te-a descoperit lui Antonie, iar nouă te-a arătat spre slavă şi veselie.

   Pironindu-te pe sineţi în frica lui Dumnezeu Cuvioase, şi săvârşindu-ţi viaţa cu grija morţii, te-ai învrednicit vieţii Părinte.

   Ca unul ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te pentru noi, care îţi săvârşim cu credinţă această pomenirea ta, Pavele fericite.


   Ceea ce ai zămislit pe Hristos cel fără început împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, şi l-ai născut negrăit Fecioară, roagă-l ca să ne mântuim noi.


   Strigai Cuvioase : Puterea mea şi lauda îmi este Domnul, întru care biruiesc pe părtinitorul întunericului, nicicum nu mă tem de înşelăciunile lui cele din năluciri, privind prin gând numai frumuseţea cea dumnezeiască şi neapropiată.

   Ca un pământ gras Cuvioase, a primit inima ta sămânţa cea cerească în brazdele gândului şi aduce roadă spic însutit, care hrăneşte sufletele tuturor celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, de Dumnezeu fericite.

   Fiind împreună cu Stăpânul tău Cuvioase şi luminându-te de acolo cu străluciri prealuminate, roagă-te Ioane minunate, să se dea dumnezeiască lumină celor ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea luminată.


   Sfinţitu-te-a Domnul din pântece pe tine Fericite, şi către dânsul ţi-ai îndreptat cărările tale, drept aceea te-ai numărat cu cuvioşii cei ce au vieţuit cu bună credinţă, cu care împreună te îndestulezi de Dumnezeu, preafericite.


   Lăcaş luminii s-a făcut pântecele tău, prin care au văzut lumina cei ce şedeau întru întuneric. Pentru aceea te lăudăm pururea cu glasuri netăcute Maica lui Dumnezeu, şi cu dragoste te cinstim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.


   Fiul Părintelui celui fără de început Dumnezeu şi Domnul, întrupându-se din Fecioară, s-a arătat nouă, ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată o mărim.


   Îndumnezeindu-te cu împărtăşirile cele către Dumnezeu Cuvioase, ai ajuns a fi Dumnezeu după Dar împreună cu Antonie, preafericite. Cu care pomeneşte-ne sfinte pe noi cei ce săvârşim pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi te cinstim cu dragoste, Pavele luminătorul sihaştrilor.


   Ca alt Lazăr sărac petrecea la porţile părinţilor tăi Cuvioase Părinte, strâmtorându-te într-o colibă mică preaînţelepte; iar acum ai aflat lăcaş desfătat împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii în ceruri, Ioane.


   Lăsând dorul părinţilor şi bogăţia cea trecătoare, ţi-ai luat Crucea ta Părinte Ioane, şi cu osârdie ai urmat lui Hristos şi omorându-ţi patimile prin sihăstrie, te-ai suit către nepătimire, rugându-te pentru noi, de Dumnezeu purtătorule.


   Prealăudată Fecioară, tu ai născut pe Hristos, vestitorul sfatului celui mare al Tatălui, pe împăratul slavei. A căruia Cruce ridicând-o cuvioşii şi sihaştrii, au alergat după dânsul; cu care împreună roagă-te neîncetat pentru noi, Născătoare de Dumnezeu.


   Cea cu totul nevinovată Mieluşa, văzând pe Hristos ca pe un miel spânzurat pe Cruce, ca o Maică cu plângere tânguindu-se îl slăvea.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Pavele Părintele nostru, că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla, am cunoscut Fericit eşti că lui Hristos ai slujit, şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, cu drepţii şi cu cuvioşii împreună locuitor, cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Curată Fecioară, uşa Cuvântului, Maica Dumnezeului nostru, roagă-te să ne mântuim noi.


   Ce priveală este aceasta ce se vede ? care se arată ochilor mei o Stăpâne ! Cel ce ţii toată zidirea, te spânzuri pe lemn şi te omori, cela ce dai viaţă tuturor, Născătoarea de Dumnezeu plângând zicea, când a văzut înălţat pe Cruce pe cel ce a strălucit negrăit dintr-însa Dumnezeu şi om.


    Fericirile din Canonul Sfântului Pavel, Cântarea a 3-a pe 4, Şi din Canonul Sfântului Ioan, Cântarea a 6-a pe 4. Prochimen, glas 8: Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire... Stih : Cântaţi Domnului cântare nouă... Apostol, către Galateni : Fraţilor, roada Duhului... Aliluia, glas 8: Fericit bărbatul care se teme de Domnul... Stih : Puternică pe pământ va fi sămânţa lui... Evanghelia de la Matei : Zis-a Domnul ucenicilor săi : Toate îmi sunt date mie de la Tatăl meu...


    Că dintru această zi, începem a cânta în biserică şi jumătăţile ceasurilor. Asemenea şi Canoanele Născătoarei de Dumnezeu cele rânduite la Pavecerniţă şi două Canoane din Octoih la Utrenie; asemenea de astăzi înainte (în zilele sfinţilor ce se prăznuiesc) cântăm Catavasiile : Pământul cel roditor... până la odovania praznicului Întâmpinării Domnului.





   Înşelăciunea ai legat, pentru Domnul fiind legat şi în temniţă închis Apostole. Pentru aceasta te cinstim pe tine cu dragoste, şi cu credinţă sărutăm lanţul tău, din care luând sănătate trupului şi sufletului mântuire, după datorie te lăudăm pe tine, de Dumnezeu văzătorule, vorbitorule cu cei fără de trupuri. De două ori.

   Prin tine cunoştinţă au luat neamurile păgânilor cele cu multă semeţie, care mai înainte erau ţinute întru necunoştinţă. Al cărora chip, l-a arătat vasul cel de sus venit, care avea înlăuntru tot felul de jivine Apostole. Pentru aceasta toată vârsta te măreşte, închinându-se lanţurilor pe care le-ai purtat pentru Hristos prea cu osârdie. De două ori.

   De care te-ai lepădat când se judeca, pe acela când s-a sculat din morţi l-ai lăudat Apostole şi l-ai propovăduit la marginile lumii, Dumnezeu şi om, care pentru multa bunătate a vieţuit cu oamenii. Pentru aceasta cu dragoste te fericim Petre, închinându-ne lanţurilor care ai purtat pentru Hristos, preamărite. De două ori.


   Astăzi temeiul Bisericii Petru, piatra credinţei, ne pune nouă înainte cinstitul lanţ, spre sufleteasca bună întărire. Veniţi toţi pe acesta sărutându-l, cu cântări de bună laudă pe dânsul să-l încununăm. Bucură-te apărătorul credinţei cel fierbinte, care cu călduros gând ai mărturisit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu cu îndrăzneală multă. Bucură-te bucuria lumii şi descuietorule al împărăţiei cerurilor. Dăruieşte Dar celor ce te cinstesc cu dragoste, şi sărută cu poftă cinstitul tău lanţ. Ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos Dumnezeu împăratului tuturor, rugăciuni făcând pentru noi cei căzuţi.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, ţie ne rugăm. Roagă-te Stăpână cu Sfântul Apostol Petru şi cu toţi sfinţii să miluiască sufletele noastre.


   Văzând întru-tot nevinovată de Dumnezeu Născătoare, viaţa noastră spânzurând pe lemn, ca o Maică tânguindu-te ai strigat : Fiul meu şi Dumnezeul meu, mântuieşte pe cei ce cu dragoste te laudă pe tine.


   Lanţului celui preacinstit să ne închinăm, întru care se dezleagă legăturile patimilor. Că după vrednicie se sfinţeşte cu darurile cele negrăite ale lui Petru preaînţeleptului, şi de la dânsul cu adevărat luând Dar pururea lucrător şi acesta ca şi acela legăturile patimilor şi ale greşelilor, cu dumnezeiescul Dar rupându-le, dezlegare de cele rele dăruieşte.


   Străluceşte lanţul tău, o verhovnice pururea mărite ca soarele ceresc. Prin care ne înălţăm de pe pământ la înălţimea uşilor cereşti, şi la; tine înţelepte ca la un portar preastrălucit cu credinţă venim, deci ca cela ce porţi cheile împărăţiei vrednicule de minune, cu milostivire deschide nouă intrarea mântuirii.


   Laudă cu un glas împreună cu oamenii cetele îngereşti astăzi Petre cântă ţie. Că îngerul intrând, te-a lovit în coasta ta şi străjile trecând, legătura cea cu lanţ o ai lăsat mâhnire celor ce te-au legat pe tine, iar nouă preaînţelepte, bucurie dăruindu-ne, dezlegi vinovăţiile greşelilor, cele nedezlegate.


   Iarăşi ne ridică pe noi căldurosul folositor la duhovniceasca masă, Petru piatra credinţei, cinstitul său lanţ punându-l înainte nouă ca o mâncare de mult preţ, spre tămăduirea bolilor, spre mângâierea celor necăjiţi, spre liman celor înviforaţi. Veniţi toţi să-l sărutăm şi pe cel ce l-a preamărit pe el să-l rugăm : Cu rugăciunile lui, Hristoase, mântuieşte sufletele noastre.


   Ochiul inimii mele către tine îl tind Stăpână, nu trece amărâta mea suspinare. În ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ şi ajutătoare.


   Văzându-te răstignit Hristoase, ceea ce te-a născut striga : Ce taină străină este aceasta care văd Fiul meu ? Cum mori spânzurat pe lemn cu trupul dătătorule de viaţă.


   Roma nepărăsind, la noi ai venit, prin cinstitele lanţuri care ai purtat, cel ce ai fost decât Apostolii mai întâi pe scaun şezător. Cărora cu credinţă închinându-ne ne rugăm : Cu ale tale rugăciuni cele către Dumnezeu, dăruieşte nouă mare milă.




   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Pe piatra dumnezeieştii tale mărturisiri fiind întăriţi cela ce eşti pe scaun mai întâi şezător, lauda Apostolilor lui Hristos, cu credinţă ne închinăm legăturilor tale cu care preacurate mâinile tale s-au legat.

   Pusu-te-a pe tine Domnul Apostole întrupării sale mărturie prea adevărată, ca să vesteşti venirea lui, Crucea, moartea şi învierea.

   De trei ori lepădându-te de Domnul ca de un om prost înaintea ucigătorilor de Dumnezeu, nimica nu ai greşit din teologia ta cea mai de înainte Petre. Că l-ai mărturisit pe el Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu.

   Rupe legăturile păcatului nostru Apostole, ale celor ce ne închinăm cu credinţă dumnezeiescului tău lanţ, şi îndurându-te deschide-ne nouă cu cheile împărăţia cea de sus ca un milostiv.


   Lăcaşul curăţiei tale cel preacurat, eu spurcatul şi necuratul, a-l lăuda nu pot, ceea ce nu ştii de nuntă. Pentru aceasta cu curăţia Duhului mă curăţeşte, ca să te măresc pe tine.


   Prăznuieşte dănţuind toată Biserica lui Hristos întru Duhul, lăudându-te pe tine cu credinţă şi sărutând cinstit lanţul tău cu dragoste, Apostole întâi pe scaun şezătorule, care ai purtat fiind legat fericit, legând pe tiranul.

   Dintru adâncul înşelăciunii vânând Petre pe oameni, ca pe nişte peşti, i-ai adus celui ce te-a ales pe tine din pescari, adevărat a fi mai întâi decât toţi ucenicii. Pentru aceasta lanţul care ai purtat, cu bună cinste îl sărutăm.


   Pe temeiul credinţei sufletele tuturor credincioşilor le-ai zidit şi capiştile înşelăciunii Petre surpându-le, ai zidit biserici, care cu mare glas te cinstesc pe tine Fericite şi lanţul preaînţelepte care ai purtat.


   Toate armele înşelătorului vrăjmaş, Preacurată Fecioară, desăvârşit au lipsit, de când s-a rănit cu suliţa Cuvântul cel ce s-a sălăşluit în pântecele tău cel nespurcat. Cu a căruia dulce dorire te rog, ca să se rănească acum şi inima mea.


   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm, ci întru tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de tine, Iubitorule de oameni.

   Pentru lanţurile în care te-a osândit Irod ca pe un făcător de rele, te cinsteşte acum Biserica prealăudate Petre, închinându-se cu credinţă chinurilor tale.

   Mai mult decât cu aur şi cu podoabă de mult preţ, se împodobeşte cu lanţurile tale Biserica, Apostole, care le şi sărută cinstindu-se întru tine.

   Cel ce era al patrulea biruitor, dându-te la patru căpetenii câte cu patru, şi cu lanţ legându-te, te-a păzit Petre ca să te omoare pe tine. de la care te-a mântuit Hristos, prin mâna îngerului.

   Din dumnezeiescul şi preacinstit trupul tău Apostole, lanţurile tale împărtăşire luând şi de Darul tău atingându-se, sfinţesc pe toţi cei ce se închină lor.


   Iată s-a dezlegat omenirea de blestemul cel dintâi şi s-a surpat satana pricinuitorul căderii, Curată. Că tu ne-ai născut nouă binecuvântarea.


   Tot împreunându-te cu lumina cea Preacurată, cu dumnezeieştile ei împărtăşiri, a doua lumină te-ai arătat Petre, luminând sufletele noastre.

   Legile lui Hristos le-ai întărit, şi pe cei fărădelege i-ai învăţat legea cea bună, ca un mai-mare al Apostolilor, şi ca un temei al dogmelor neclintit.


   Cu limbă sfinţită ai propovăduit pe Dumnezeu cel ce a pătimit şi Crucii cu trup s-a împărtăşit. Pentru aceasta Petre, cinstim lanţul cel ce te-a legat pe tine.


   Stătu-ta numai până la tine moartea pornirii celei neoprite. Că tu ai născut izvorul nemuririi Născătoare de Dumnezeu, Maică Fecioară.


   Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.


   Piatra Hristos, pe piatra credinţei, pe cel mai întâi decât ucenicii pe scaun şezător, îl preamăreşte luminat. Că cheamă pe toţi să prăznuiască cu credinţă Petre minunile cinstitului tău lanţ şi dă iertare de greşeli.


   Cela ce te-ai făcut biserică Treimii celei mai presus îndumnezeite, pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă întru sfântă casa ta, sfinţeşte-i luminează-i şi le plineşte cererile şi dă dezlegare de toate smintelile lui Veliar, ce vin asupra celor ce roagă pe Hristos cu osârdie, Petre Apostole.


   Ca pe un maimare al înţelepţilor Apostoli şi descuietor al împărăţiei cerurilor, te lăudăm pe tine cu credinţă Apostole şi sărutăm cu curată cunoştinţă Petre lanţurile care ai purtat ca un făcător de rele, stricând facerile de rău ale vrăjmaşului. De care ca să ne mântuim noi, roagă-te.


   Mai înaltă decât Heruvimii şi decât Serafimii, şi decât Cerul şi pământul mai desfătată, şi decât toată făptura cea văzută şi cea nevăzută mai presus te-ai arătat, cu asemănare neasemănată. Că pe care desfătările cerurilor nu-l încap, acela în pântecele tău a încăput, Curată. Pe care roagă-l să mântuiască pe robii tăi.


   Văzându-te spânzurat pe Cruce pe tine Hristoase, care eşti născut din Tatăl cel fără de început, ceea ce te-a născut mai pe urmă cu trup strigă : Vai mie preaiubite Iisuse ! Cum tu cela ce eşti slăvit de îngeri ca un Dumnezeu, acum voieşti a te răstigni de cei fărădelege ? Te laud pe tine îndelung-răbdătorule.


   Cela ce şade întru slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus cel preaîndumnezeit prin mână curată şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Încinge-se cu credinţă prin gând haina cea împărătească şi cetatea ta Petre, întru preacinstit lanţul tău. Căruia prin simţire închinându-se îl sărută şi cinsteşte puterea şi minunile tale.

   În temniţă te-a pus Irod pe tine legat, vrând să te scoată la poporul cel de Dumnezeu ucigător, Apostole. iar mântuindu-te de la Dumnezeu, ai lăsat legăturile tale spre închinăciunea slugilor tale.

   Întărindu-se prin atingerea preacuratului tău trup, şi umplându-se de Dar lanţul cel pus împrejurul tău, sfinţenie ne dăruieşte nouă tuturor celor ce ne închinăm lui prin tine, Petre preacinstite.

   Cu frică şi cu dragoste apropiindu-ne, ne închinăm legăturilor lui Petru, prin semnele lui fiind întăriţi, aducând Apostolului credinţă şi închinăciunea care i se cuvine lui.


   Pe tine Născătoare de Dumnezeu ca pe ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup, cu cântări te slăvim, tot eresul gonind. Că întru tine Cuvântul din sângele tău trup însufleţit zidindu-şi s-a arătat.


   Spunând măririle Stăpânului, ai întors inimile neplecaţilor jidovi la dumnezeiasca credinţă, ca o temelie a credinţei.

   Umbletele tale s-au cunoscut pe ape, prin prisosinţa dragostei celui ce a umblat peste dânsele Petre, şi dumnezeieştile cărări ţie ţi-a arătat.


   Doctorie având de multe feluri de boli dumnezeiescul tău lanţ preafericite Petre, pe acesta îl sărutăm cu credinţă, pe tine cinstindu-te.


   Ca într-o cămară desfătată sălăşluindu-se împăratul tuturor, în sfânt pântecele tău s-a arătat întrupat, cu totul fără prihană Stăpână.


   Acum mă voi scula după proorocie, a zis Dumnezeu, acum mă voi proslăvi, acum mă voi înălţa, luând din Fecioară pe cel căzut, şi la lumina cea minunată a Dumnezeirii mele înălţându-l.

   Strică Apostole legăturile păcatului meu cele ce sunt puse împrejurul grumazului meu, şi mă împing la stricăciune, ca cel ce ai luat putere de la Mântuitorul, a lega şi a dezlega greşelile.

   Aşează prealăudate, ridicările vrăjmaşilor şi strică smintelile Bisericii, dându-i unire, cela ce pentru dânsa cu lanţ te-ai legat, pe care cu credinţă îl şi cuprindem.

   Mântuieşte Apostole din robia cea înţelegătoare pe cei ce se închină cu credinţă lanţului tău, şi ne păzeşte pe noi spre cereştile corturi, care ne-ai încredinţat ca un păstor al nostru şi învăţător.

   Pe care i-a îndreptat cu mijlocirea ta cea înfricoşată Petre Apostole, Dascălul tău, ca să împărăţească peste noi ortodocşii, păzeşte-i cu puternică dreapta ta, preamărite.


   Cunoscutu-te-a soarele cu mult mai presus decât razele lui, pe tine prealăudată din care s-a arătat Dumnezeu întrupându-se, înălţând la lumina Dumnezeirii lui pe cei ce te cinstesc pe tine.


   Pe Fiul cel împreună fără de început cu Tatăl l-ai propovăduit prin dumnezeiască descoperire, prealăudate, şi te-ai învrednicit fericirii celei din gura celui fericit.

   Când ai văzut lumina ceea ce a strălucit în Tabor, care a acoperit razele soarelui, atuncea cu lumina cea din lumină te-ai strălucit Petre, şi ai luminat pe cei credincioşi.


   Pe Hristos mortul cel, de trei zile l-ai propovăduit, pentru care lanţuri ai purtat Petre, cărora a ne închina învrednicindu-ne, cu bună credinţă te cinstim.


   Pe mine cel îngreuiat cu sarcina a multe păcate, Preacurată uşurează-mă acum, întărindu-mă ca să port jugul lui Hristos cel prea-uşor.

   Venit-am întru adâncurile mării şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viaţa mea, Multmilostive.

   Astăzi puterile cereşti şi adunările Apostolilor împreună se bucură cu cei pământeşti Petre, văzând semnele chinurilor tale închinate fiind.

   Se veselesc cetele îngerilor şi se tânguieşte tabăra drăcească temându-se, Petre, văzând semnele chinurilor tale închinate fiind.

   Adormit-au ostaşii cei ce te păzeau pe tine Petre întru venirea îngerului, şi din mâinile tale lanţurile îndată au căzut, cărora cu cuviinţă ne închinăm.

   Pe Tavita cea moartă o ai înviat, pe străjeri i-ai făcut ca nişte morţi, din legături te-ai scuturat; toate ale tale sunt mai presus de minte Apostole, pentru aceasta cu credinţă pe tine te cinstim.


   Intrat-am în iarna pierzării şi m-a tulburat râurile greşelilor mele celor nemăsurate, ci milostivindu-te spre mine Stăpână, povăţuieşte-mă la limanul cel dumnezeiesc.


   Cu capul în jos preamărite, suferind răstignire, ţi-ai gătit picioarele tale spre cereasca mergere, pe care a umbla întăreşte-ne pe noi, ucenice al lui Hristos.

   Sălăşluitu-te-ai în viaţa celor vii, şi legat fiind pentru dânsa, legăturile lui Veliar celui ce te-a legat pe tine le-ai sfărâmat; pentru aceasta cinstim lanţul tău.


   Roagă pe Stăpânul făpturii preafericite, ca să trimită curăţire, pace şi milă, celor ce te măresc pe tine, ca pe un ucenic al lui prea-adevărat.


   De hainele cele de piele ale omorâciunii s-a dezbrăcat strămoşul, că Ziditorul tuturor s-a îmbrăcat dintr-însul, întrupându-se din sângele tău mai presus de cuvânt, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile, proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune scapă-mă, Iisuse împărate al puterilor.


   Pe cel mai mare şi mai întâi decât Apostolii, pe dumnezeiescul ucenic al adevărului, pe marele Petru să-l lăudăm, şi lanţul să-l sărutăm cu credinţă, dezlegare de greşeli luând.


   Pe lăudatul şi marele ucenic al Domnului, ce limbă omenească poate să-l mărească după vrednicie ? Că dumnezeiescul Cuvânt l-a fericit, ce minte îl va lăuda pe acela precum se cuvine ? Însă deoarece oricine pe cât îi este după putinţă, dator este lui Dumnezeu a aduce, aceasta şi eu a face mă ispitesc. Ci o iubitorilor de praznic ! Cu bună cinste pe cel întâi pe scaun şezător, cu cântări să-l încununăm, iertare de greşeli luând.


Stih : Închinându-mă Petre lanţului tău celui cinstit.
De lungi lanţurile greşelilor mele, dezlegându-mă, voi fi scăpat.
În această lună în a șaisprezecea zi,
Închinăciunea mea lanţului lui Petru voi jertfi.

   Întru această zi, facem închinăciune cinstitului lanţ al Sfântului Petru, care i l-a pus Tetrarhul Irod, precum spune la Faptele Apostolilor, care dezlegându-se de îngerul ce s-a arătat; şi aflând unii din credincioşi, a fost cu pază de la unii la alţii, şi mai pe urmă s-a adus de cei bine cinstitori la Constantinopol şi s-a pus în Biserica Sfântului Petru, care este înlăuntru în biserica cea mare, unde i se face soborul.

Câte-și trei însă spre pară pe jos au alergat.
Neonila bătrână, dar către focul aprins,
Ca o tânără în floare suferind s-a dus.

   Aceşti sfinţi erau din Capadocia câte-şi trei şi erau foarte iscusiţi, spre a îmblânzi caii cei tineri sălbatici şi spre a-i alerga pe câmpii. Deci în vremea ce ei aveau o serbare în patria lor, care se numea a Iui Dia Nemesie, au chemat şi pe mătuşa lor Neonila spre ospăţ. Iar bătrâna fiind învăţată credinţa lui Hristos le-a povestit lor iconomia lui cea pentru noi şi-şi bătea joc de idoli. Deci povestirea aceasta s-a făcut lor pricină, ca să-şi aducă aminte fiecare ce a văzut în visul său. Iar acele vedenii, ii povăţuiau pe ei ca să creadă în Hristos. Deci îndată câte trei au surpat idolii şi mărturisind în privelişte pe Hristos, au fost aruncaţi de elinii stăpânii lor în foc, întru care săvârşindu-se au luat cununile muceniciei.


Stih : Dacă de Delta, care prin tăierea capului Danacte te vei lipsi,
Apărat stăpânitor Cerului te vei vădi.

   Acesta era din Iliric, din locul numit Avion, cleric sfintei biserici, de acolo. Deci luând veşmintele bisericii, ca să le scape de năvălirea păgânilor şi fiind prins de ei în oarecare loc, şi silnicindu-se ca să jertfească lui Dionis, pentru că nu s-a plecat, a fost omorât de săbiile lor.

    Tot în această zi, Sfântul noul sfinţit Mucenic Damaschin, care a mărturisit în satul numit Gaprov, a Târnovului, în anii una mie şapte sute şaptezeci şi unul, prin sugrumare s-a săvârşit.

Stih : Pentru clevetire, mucenicia ţie s-a dăruit,
Ca cel ce nevoitor al Domnului te-ai săvârşit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cela ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe Haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, prealăudate Doamne, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cela ce i se părea că împărăţeşte şi mai vârtos cel stăpânit de desfătare, spre plăcerea iudeilor făcând, la legături de fier te-a osândit, care Apostole le cinstim, lăudându-te pe tine.

   Toată făptura s-a sfiit de tine ucenice al lui Hristos ! Că pe mări ai umblat, legăturile ca nişte puzderii, uşile cele de fier ca nişte uliţe s-a socotit înaintea ta cu puterea Mântuitorului.

   Cel ce pe fermecătorii cei mincinoşi i-ai omorât şi morţi ai sculat, şi şchiopi şi slăbănogi ai însănătoşat, şi bolnavi cu umbrirea ta ai tămăduit, prin uşile încuiate ai trecut şi din lanţurile cărora ne închinăm, ai scăpat Petre.

   Din Palestina, calul şi Apostolul lui Hristos, Petru, ca dintr-o privelişte ieşind şi lumii propovăduind, în Roma cea veche a răposat, celor de la răsărit dându-le lanţul spre închinăciune.


   Minunea naşterii tale văpaia haldeiască o a arătat, pe tineri nimica vătămându-i. Deci şi pe mine cel ars cu multe greşeli, cu roua rugăciunii tale, mântuieşte-mă Stăpână.


   De trei ori te-ai lepădat de Hristos, pentru aceasta cu întrebarea cea de trei ori a tămăduit greşeala ta, Petre prealăudate. Şi întărire te-ai arătat multora celor ce se alunecă.

   Ca un legat al lui Hristos, cu preadulce dor, cu feluri de legături te-ai împărtăşit. Pentru aceasta lanţului tău celui ce dezleagă patimile, Petre, cu credinţă ne închinăm.


   Lauda lui Hristos ai fost, pe dânsul întru mădularele tale l-ai preamărit, Petre prealăudate. Pentru aceasta pe tine te mărim, şi lanţului celui ce te-a legat ne închinăm.


   Cel ce s-a pogorât pe pământ ca ploaia Fecioară, cu dumnezeiască cuviinţă tot pământul a adăpat, şi te-a arătat pe tine Curată mai cinstită decât toţi îngerii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Puitorule de lege păstorule şi învăţătorule al turmelor lui Hristos, Petre mărite, pe cei ce te laudă pe tine cu bună cinste şi cu credinţă se închină lanţurilor tale, din legăturile păcatului mântuieşte-i.

   Tulburările dracilor risipeşte-le, iarna păcatului potoleşte-o, bolile cele cu primejdie şi necazurile şi năvălirile barbarilor goneşte-le, Petre, de la cei ce cinstesc lanţurile tale.

   Darului se împărtăşeşte tot cel ce se atinge de cinstit lanţul tău Apostole, de sfinţenie umplându-se şi cu bucurie cântând : Toate făpturile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

   Închinăciunea cea cu evlavie a cinstitelor tale lanţuri, ca un ospăţ cu tot felul de dulceaţă se pune înainte. Că tu eşti şi ospătătorul acestei dumnezeieşti veselii Apostole.


   Târându-se şarpele cel amăgitor prin rele sfaturi, m-a izgonit din desfătare. Iar îngerul cel mare al sfatului, făcându-se om din pântecele tău, pe mine locuitor raiului iarăşi m-a făcut.


   Lucrând Petre ţarinile inimilor, bine-roditoare le-ai făcut pe ele lucrătorului făpturii, celui ce ţi-a dat dumnezeieştile chei, a lega şi a dezlega greşelile.

   Pe tine totdeauna te fericim Petre şi sărutăm lanţul tău, care ca un făcător de rău l-ai purtat ucigând pe începătorul răutăţii şi legându-l cu legăturile tale Apostole.

   Pe cela ce a legat iadul şi moartea, cu legăturile şi cu Preacurată patima sa, luminat l-ai propovăduit. Pentru aceasta preafericite, lanţul tău sărutându-l ne sfinţim.


   Ca şi cetele cele de sus să strigăm cu glasuri întreit sfinte, pe Tatăl pricinuitorul a toate acum slăvindu-l, şi pe Fiul şi pe Duhul, o fiinţă, o putere şi o lucrare.


   Sfeşnic înţelegător mai înainte te-a însemnat proorocul, pe tine ceea ce ai purtat dumnezeiasca făclie de Dumnezeu Născătoare. Care a luminat pe cei ce erau mai înainte întunecaţi cu multe întunecări de răutăţi.


   Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-te i-ai rourat, şi i-ai învăţat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Tot neamul pământesc să sălteze cu duhul fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige : Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.

   Cu totul dulceaţă eşti prealăudate Apostole şi de toată mângâierea pline sunt laudele tale. Pentru aceasta şi acum pe slugile tale care se închină cu credinţă legăturilor tale, veseleşte-i şi-i sfinţeşte, şi ca să prăznuiască luminat, învredniceşte-i.

   Sfărâmă tăria vrăjmaşilor celor ce se luptă cu noi Apostole. Iar binecredincioşilor cu puterea ta cea nebiruită, supune în cătuşe de fier pe maimarii lor. Biruinţă aducând cetăţii tale, întru care lanţul preacuratelor tale mâini acum se cinsteşte.

   Cu adevărat, adevărate sunt cuvintele tale Stăpâne, care ai grăit, zicând : Cela ce crede întru mine şi mai mari lucruri decât ale mele va face. Că iată Apostolul şi viu fiind cu umbrirea bolile a vindecat, şi acum cu lanţurile sale feluri de minuni lucrează.


   Preaînalte Părinte, Fiule şi Mângâietorule, Treime întocmai cinstită, cu rugăciunile lui Petru mai-marelui Apostolilor tăi, binecredincioşilor ajută-le în războaie totdeauna, şi cetăţii tale, stare neclintită şi nemişcată şi paşnică dăruieşte-i.


   Toţi oamenii a lăudă naşterea ta cea străină nepricepându-ne, cuvântul îngerului celui ce a venit la tine, bucurându-ne, cântăm : Bucură-te mântuirea oamenilor, hrana săracilor ! Bucură-te pedepsirea dracilor ! Bucură-te curăţirea greşelilor noastre.


   A vedea cele de departe te-ai învrednicit, la cele ce ai avut tu nădejde cu credinţă Petre. Şi răsplătirile ostenelilor cele de la Dumnezeu Iubitorul de oameni, bucurându-te ai luat. A cărui dumnezeiască patimă în trupul tău o ai închipuit.

   Ca un dumnezeiesc descuietor al împărăţiei, deschide intrările acesteia, celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă pe pământ şi sărută cinstitul tău lanţ Petre, care l-ai purtat, legat fiind.

   Împreună cu Fiul fiind în Tabor, te-ai învrednicit a auzi glasul Tatălui, care l-a arătat pe el. Şi Dumnezeiescul Duh, Petre, cu preastrălucire luminând inima ta a curăţit.


   Nouă celor ce te cinstim pe tine cu dragoste, şi sărutăm lanţul cu care Petre ai fost legat, cere curăţire şi dezlegare de greşeli, şi desfătarea împărăţiei Cerului.


   Lăcaş luminii ai fost, pentru aceasta povăţuieşte-mă la lumină Fecioară, pe mine cel întunecat cu toate ispitele vrăjmaşului, ca cu credinţă să te măresc pe tine Preacurată Fecioară.


   Naşterea ta nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit. Că s-a arătat purtător de trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare, toţi te mărim.


   Nu trupul şi sângele Petre, ci Tatăl ţi-a insuflat ţie, Dumnezeu a numi pe Hristos Fiul Părintelui Dumnezeului celui viu. Pentru aceasta şi fericit pe tine, însuşi mai înainte te-a mărturisit. Şi după mutarea numelui te-a chemat Petru, ca pe o piatră tare şi temei Bisericii.


   Pe mine ticălosul cel ce sunt legat cu lanţurile patimilor, dezleagă-mă fericite precum odinioară îngerul lui Dumnezeu ţi-a dezlegat lanţurile, şi cu mărire te-a scos din temniţa întru care ai fost închis preafericite, Petre mai-marele Apostolilor.


   Fecioară cu totul fără prihană, tu te-ai cunoscut şi Maică, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu, şi omul mai presus de fire şi mântuire s-a făcut naşterea ta, celor ce cântă cu dragoste : Slavă se cuvine, cinste şi închinăciune Treimii celei neapropiate şi dumnezeieşti.


   Cinstind ostenelile vestirii tale prealăudate Corifeule, şi lanţului cu credinţă închinându-ne, lăudăm pe Hristos Dătătorul de viaţă, şi făcătorul de bine al sufletelor noastre. De două ori

   Precum dintru adâncul nedumnezeirii ai scos preamărite pe oameni, cu undiţa propovăduirii; aşa ne scoate din întristare cu rugăciunile tale Petre, şi pe noi care cu dragoste te cinstim pe tine.

   Cela ce prin rugăciunile tale prealăudate, ca cu nişte dumnezeieşti chei ai deschis intrările cereşti, deschide-ne uşile Corifeule, nouă celor ce te mărim pe tine, ca cela ce ai îndrăznire.


   După vrednicie ai luat de la Dumnezeu daruri, înţelepte Apostole, piatra credinţei, prin care sângele tău ţi-ai adus Ziditorului, ca o hrană dulce prealăudate. Şi descuietor uşilor cereşti te-ai arătat cu Darul, tuturor celor ce te laudă pe tine cu credinţă.


   Ca pe o rugătoare neadormită şi mângâitoare tare, câştigându-te pe tine Preacurată către Domnul, adormi ispitele şi alină valurile ticălosului meu suflet, şi inima mea ceea ce este întru necaz o mângâie Fecioară, rogu-mă ţie, şi umple de Dar mintea mea, ca după vrednicie să te măresc pe tine.


   Preacurata Stăpână, văzând mort pe Hristos cel ce a omorât pe înşelătorul văitându-se, cu amar strigă, celui ce a ieşit din pântecele ei, şi minunându-se de îndelungă-răbdarea lui, grăia : Fiul meu preaiubite, nu uita pe slujnica ta, nu zăbovi Iubitorule de oameni, cela ce eşti mângâierea mea.


   Cu întrebarea cea de trei ori, adică Petre iubeşte-mă, lepădarea cea de trei ori, Hristos o a îndreptat. Pentru aceasta şi Simon către ştiutorul tainelor a zis : Doamne toate le cunoşti; toate le ştii; tu ştii că te iubesc. Drept aceea către dânsul Mântuitorul a zis : Paşte oile mele; paşte pe cei aleşi ai mei; paşte mieluşeii mei, pe care cu sângele meu i-am răscumpărat spre mântuire. Pe acela roagă-l de Dumnezeu fericite Apostole, să ne dăruiască nouă mare milă.


   De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvim pe tine nădejdea sufletelor noastre.


   Mieluşeaua şi Maica Ta Doamne, văzându-te pe tine pironit pe Cruce, se minuna şi strigă : Ce este această vedere preaiubite Fiule ? Dar acestea ţi-a răsplătit ţie, necredincioasa adunare a celor fărădelege, care s-a îndulcit de minunile tale cele multe ? Ci slavă negrăitei smereniei tale Stăpâne.






   Când în mormânt bucurându-te pe tine însuţi te-ai încuiat Părinte, pentru dragostea lui Hristos, ai răbdat prea-tare de la draci ispite, şi cu rugăciunea şi cu Darul ai arătat viclenirile lor mai slabe decât păianjenul, atunci s-au veselit cetele cereşti strigând : Slavă celui ce te-a întărit pe tine Antonie. De două ori.

   Alt Ilie te-ai arătat, având pe măriţii tăi ucenici, ca pe Elisei înţelepte, cărora şi Darul tău îndoit l-ai vărsat, răpit fiind ca într-un car ceresc Părinte. Pentru aceasta vieţuind cu Duhul, acum împreună te bucuri cu dânşii, pomenind preafericite pe toţi cei ce săvârşesc cu dragoste, cinstită pomenirea ta Antonie.

   Ca şi văzătorul de Dumnezeu Moise, ai intrat în norul vedeniilor cel înţelegător cu adevărat, şi de îndată ai văzut luminat pe acela de care ai dorit. Şi preamărindu-te la faţă cu raza aceea Părinte, te-ai povăţuit la lăcaşurile cele mântuitoare. Pentru aceasta adunându-ne de Dumnezeu înţelepţite, bucurându-ne strigăm : Slavă Dumnezeului nostru, celui ce te-a întărit pe tine.


   Cuvioase Antonie, arzătoare şi cu tot sufletul obişnuinţă de pustnicie preatare, ca şi cum te-ai fi odihnit între cei fără materie ai săvârşit. Că cu cei mari din pustie pe tine împreunându-te duhovniceşte, săgeţile dracilor cele ca focul arzătoare le-ai călcat, şi mai presus decât toată fapta bună făcându-te, te sălăşluieşti împreună cu îngerii întru Împărăţia Cerurilor. Cu care împreună roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Sicriu înţelegător te ştim pe tine Preacurată, care ai purtat lespezile cele scrise de Dumnezeu şi pe dătătorul de lege şi Ziditorul nostru. pe care roagă-l să mântuiască sufletele noastre.


   Arătatu-te-ai din scutecele maicii tale vas sfinţit, de Dumnezeu purtătorule Antonie, şi casă Preasfântului Duh.


   Amăgirile viclenilor draci, biruindu-le cu puterea Crucii, luminat ai arătat slava lui Hristos, Părinte Antonie.


   Ridicatu-te-ai ca Ilie în car de foc şi ai mers fericite fără mijlocire la Treime, Antonie Preacuvioase.


   Cetele cele de sus. Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te laudă cu cei de jos, mărind neîncetat Preacurată naşterea ta.


   Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând Părinte Antonie. Pustiului te-ai făcut locuitor şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine Născătoare de Dumnezeu celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întru împreunare neamestecată întrupându-se, şi Crucea de bună voie pentru noi luând. Prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit de moarte sufletele noastre.


   Cela ce te-ai luminat cu razele Duhului, când dumnezeiescul dor pe tine te-a aprins şi sufletul ţi-a ridicat, ca să doreşti de dragostea lui cea preamultă cu adevărat. Atunci nu te-ai uitat la trup şi la sânge şi afară de lume ai fost, prin multa pustnicie şi linişte cu dânsul unindu-te. Pentru aceasta te-ai umplut (precum ai cerut) de bunătăţile cele de acolo şi ai strălucit ca o stea, luminând sufletele noastre Antonie. De două ori.

   Cela ce ai sfărâmat arcele şi săgeţile dracilor, cu Darul Dumnezeiescului Duh, şi răutatea şi pândirea lor tuturor o ai vădit cu dumnezeieşti învăţături, de dumnezeieşti raze fiind strălucit, călugărilor te-ai făcut preastrălucit luminător şi pustiei întâi împodobitor, şi bolnavilor iscusit şi cinstit tămăduitor, şi pildă întâi şi închipuire vieţii celei îmbunătăţite, Părinte Antonie. De două ori.

   Cela ce eşti plin de dumnezeieştile daruri, pe tine ca pe o oglindă neîntinată a dumnezeieştilor arătări, Părinte aflându-te Hristos, razele cele strălucite ale luminii sale ţie ţi-a arătat. De unde te-ai arătat izvor îndestulat de vindecări. Şi hrană celor flămânzi şi celor însetaţi, prin ploaie rourând iertare şi patimile sufleteşti văzându-le, cu cuvântul tău înţelepţeşte mai bune le-ai făcut lui Dumnezeu. pe care roagă-l să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre. De două ori.

   Cela ce eşti curat la suflet şi la inimă, înger pământesc, om ceresc. Învăţător fecioriei, al înfrânării cumpănă adevărată Antonie, care eşti împreună cu Stăpânul tău, şi slavoslovie fără tăcere fericite, împreună cu îngerii şi cu cuvioşii şi cu toţi mucenicii lui aduci, pe cei ce săvârşesc a ta cinstită pomenire pururea, din cumplite nevoi şi din greşeli mântuieşte-i.


   Pe cel după chip păzindu-l nevătămat, mintea stăpân peste patimile cele pierzătoare pustniceşte punându-ţi, spre cel după asemănare, cât este după putinţă te-ai suit. Că bărbăteşte firea silindu-ţi, te-ai nevoit pe cel mai rău a-l supune celui mai bun, şi pe trup a-l face rob sufletului. Pentru aceasta călugărilor te-ai arătat mai mare, cetăţean pustiei, celor ce bine călătoresc povăţuitor, îndreptător de faptă bună prea-adevărat. Şi acum în ceruri, oglinzile dezlegându-se fericite, curat vezi Sfânta Treime, rugându-te fără mijlocire, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc pe tine.


   Cine nu te va ferici pe tine preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăudă Preacurată naşterea ta ? Că cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul unul născut, acelaşi din tine cea Curată a ieşit negrăit întrupându-se. Din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat, fiind cunoscut. Pe acela roagă-l Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.



   Drepţii în veci vor fi vii şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului, că cu Dreapta sa va acoperi pe ei, şi cu braţul său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăcase-va în zaua dreptăţii şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare de pietre, pline, se vor arunca grindine. Întărise-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru popoarele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi putere de la cel preaînalt.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor, lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare şi va împărăţii într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu dânsul ! Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui şi cercetare întru aleşii lui.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, la iubit şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetare întru aleşii lui.


   Postnicească nevoinţă ai adunat pe pământ Cuvioase Antonie, şi adăogirile patimilor în izvorul lacrimilor tale toate le-ai potolit. Şi scară dumnezeiască şi cinstită la ceruri ridicând, la toţi s-a cunoscut viaţa ta, de Dumnezeu primită; că rodurile bunei credinţe într-însa tare arătând, tămăduieşti cu dânsele neputinţele patimilor, celor ce-ţi strigă ţie cu credinţă : Bucură-te steaua răsăritului cea ca aurul strălucitoare şi al călugărilor luminătorule şi păstorule. Bucură-te prealăudate, creşterea cea preabună a pustiei, şi reazemul Bisericii cel neclintit. Bucură-te îndreptătorul cel mare al celor ce rătăcesc. Bucură-te lauda noastră şi a lumii bucuria cea luminoasă.

   Pe îngerul cel de pe pământ şi în ceruri omul lui Dumnezeu, bună podoaba lumii, desfătarea bunătăţilor şi a faptelor bune, lauda pustnicilor, pe Antonie să-l cinstim. Că sădit fiind în casa lui Dumnezeu, a înflorit după dreptate. Şi ca un cedru în pustie a înmulţit turma oilor lui Hristos celor cuvântătoare, întru cuviinţă şi dreptate.

   Cuvioase Părinte din pruncie cu osârdie spre fapte bune nevoindu-te, te-ai făcut organ Sfântului Duh. De la dânsul luând lucrarea minunilor, ai îndemnat pe oameni să urască cele îndulcitoare. Şi acum cu dumnezeiască lumină mai curat fiind strălucit, luminează şi gândurile noastre, Părinte Antonie.


   Cuvioase Antonie, arzătoare şi cu tot sufletul obişnuinţă de pustnicie preatare, ca şi cum te-ai fi odihnit între cei fără materie ai săvârşit. Că cu cei mari din pustie pe tine împreunându-te duhovniceşte, săgeţile dracilor cele ca focul arzătoare le-ai călcat, şi mai presus decât toată fapta bună făcându-te, te sălăşluieşti împreună cu îngerii întru Împărăţia Cerurilor. Cu care împreună roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei Domnului auzind, lumea ai părăsit, bogăţia şi slava întru nimica socotindu-le. Pentru aceasta tuturor ai strigat : Iubiţi pe Dumnezeu şi veţi afla Dar veşnic. Nimica să nu cinstiţi mai mult decât dragostea lui, că atunci când va veni întru slava sa, să aflaţi odihnă cu toţi sfinţii; cu ale cărui rugăciuni, Hristoase păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre.


   Fericimu-te Născătoare de Dumnezeu Fecioară şi te mărim credincioşii după datorie, pe tine cetatea cea nemişcată şi zidul cel nesurpat, şi folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.


   Bucură-te cela ce ai fost sihaştrilor conducător şi nebiruit ajutător ! Că tăind rădăcinile poftelor şi pornirile dracilor, împotrivindu-te bărbăteşte, ai biruit neputinţa lor şi înşelăciunea cea de suflet pierzătoare, şi ai arătat a Crucii Mântuitorului lucrarea şi nebiruita putere. Cu care şi încingându-te ai biruit pe toţi cei ce se leapădă de dumnezeiască arătarea lui Hristos în trup. Pe care roagă-l să dea sufletelor noastre mare milă.


   Stâlp luminos cu faptele bune întărit şi nor umbrit ai fost celor din pustie, de pe pământ la Cer povăţuind pe cei ce văd pe Dumnezeu. Cu toiagul Crucii despărţind marea patimilor şi pe Amalic cel netrupesc biruind, neapărată suire la Cer ai aflat, de Dumnezeu fericite, şi moştenire nestricăcioasă, cu cei fără de trupuri stând cu bucurie înaintea scaunului lui Hristos, pe care roagă-l să dea sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te cela ce locuieşti împreună cu cetele îngereşti întru cele de sus Antonie, că viaţa acelora Părinte pe pământ ai vieţuit cu adevărat, cu fapta bună nevoindu-te, te-ai arătat oglindă, preacurată şi neîntinată, primind razele cele preastrălucite ale Sfântului Duh preafericite. Pentru aceasta fiind luminat, ai văzut cele ce vor să fie, toate mai înainte spunându-le, de dumnezeiasca arătare de lumină fiind învăţat; pe Hristos roagă-l, să dea sufletelor noastre mare milă.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim. Antonie Părintele nostru. Că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umblă am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, cu drepţii şi cu cuvioşii împreună locuitor. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu negrăit l-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului celui preaînalt, rugăciunile robilor tăi primeşte-le, ceea ce eşti cu totul fără prihană. care tuturor dăruieşti curăţire de greşeli, acum rugăciunile noastre primindu-le, roagă-te să ne mântuim noi toţi.


   Râvnitor lui Ilie cu obiceiurile asemănându-te, Botezătorului cu drepte cărări urmând Părinte Antonie. Pustiului te-ai făcut locuitor şi ai întărit lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Sufletul tău legându-ţi cu dragostea lui Hristos, cele pământeşti toate urându-le arătat, te-ai sălăşluit Părinte Cuvioase în pustietăţi şi în munţi. Că din pomul cunoştinţei gustând slăvite, ca din cele de taină, îngereşte ai strălucit tăinuitorule. Pentru aceasta şi norul trupului tău trecându-l întunericul dracilor ai gonit fericite, cela ce ai fost între călugări mai ales. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Pe înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără de ardere Maica lui Dumnezeu, negrăit ai născut pe cela ce a făcut toate şi în braţele tale ai avut pe cela ce ţine toate, şi din sâni ai hrănit pe cela ce hrăneşte lumea. Pentru aceasta te rog pe tine preasfântă Fecioară, ca să mă curăţeşti de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu. Stăpână Fecioară curată, al tău ajutor atuncea să-mi dăruieşti. Pentru că poţi câte voieşti Preacurată.


   Pe sihastrul Domnului cu cântări să-l cinstim, ca pe cel ce a omorât toate năvălirile patimilor, cu înfrânarea şi cu răbdarea cea tare cu adevărat, şi a ruşinat foarte pe împotrivă luptătorul vrăjmaş şi toate mândriile lui, și acum se roagă Domnului să miluiască sufletele noastre. De două ori.


   Bucură-te uşa Domnului cea neumblată, pe care mai înainte te-a propovăduit toţi cei preadrepţi, şi proorocul Daniil, munte netăiat. Şi David dulcele cântăreţ; cu Moise şi cu Apostolii, rug şi năstrapă, şi toiag, nor, uşă şi scaun, şi munte mare te-a arătat nouă.


   Gâlcevile lumeşti lăsându-le şi Crucea ta pe umeri luându-ţi, pe tine însuţi tot te-ai adus Domnului şi afară de trup Părinte şi de lume fiind, te-ai făcut părtaş Duhului Sfânt. Pentru aceasta şi spre râvna ta pe noroade adunând, cetăţi ai deşertat şi pustietăţile cetăţi le-ai făcut, de Dumnezeu purtătorule Antonie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Cu lumina cea neapropiată luminat fiind, ca o stea ai strălucit întru dăscăliile pustiei, luminând Antonie, pe cei ce au venit la tine cu suflet neîndoit.


   Cu venirea Preasfântului Duh, pe cel de pe un scaun cu Tatăl şi de o fiinţă, prin glasul îngerului l-ai zămislit Curată de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti chemarea lui Adam.



   Pentru rugăciunile Cuviosului tău Antonie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.



   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale, pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a cărora viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Calea mării cea nebătută şi neumblată, călătorindu-o neudat Israelul cel ales a cântat : Să cântăm Domnului, că s-a proslăvit.

   Scara cea fără materie de demult şi calea mării cea străină şi neumblată, naşterea ta a arătat Curată, care o lăudăm toţi, că s-a proslăvit.

   Puterea Celui Preaînalt statul cel desăvârşit, înţelepciunea lui Dumnezeu, care s-a întrupat din tine Preacurată, cu oamenii a locuit, că s-a proslăvit.

   Umblat-a prin uşa cea neumblată a pântecelui tău celui încuiat Soarele dreptăţii Curată, şi lumii a luminat că s-a proslăvit.


   Cela ce la nemurire şi la viaţa veşnică ai apucat cu adevărat, şi de raza cea întreit strălucitoare Părinte te saturi, roagă-te, ca să se lumineze cu luminarea Darului sufletul meu cel întunecat, ca după vrednicie să te laud pe tine.

   Tânăr fiind de vârsta trupului, calea cea nouă a faptei bune luând, fără primejdie ai călătorit pe dânsa. Legii Mântuitorului celei noi plecându-te de trei ori fericite, şi poruncilor Evangheliei celor de viaţă purtătoare urmând.


   Cu strălucirea cea în trei luminătoare preaînţelepte luminat fiind, vrăjmăşească întărâtarea dracilor, fericite, şi gurile cele căscate ale fiarelor şi durerile vătămărilor, ca pe nişte păianjeni le-ai sfărâmat, cu dumnezeiască dragoste fiind aprins.


   Ca ceea ce ai îndrăzneală ca o Maică a lui Dumnezeu către cel ce s-a născut din tine, Cuvântul cel unul născut şi împreună fără început cu Tatăl şi de o fiinţă cu Duhul, rugându-l nu înceta, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ca să izbăvească din nevoi, pe cei ce te măresc pe tine de Dumnezeu Născătoare.


   Pământul cel roditor de adâncime, uscat l-a umblat oarecând soarele, căci ca un zid s-a închegat apa de amândouă părţile, poporului celui ce a trecut marea pedestru, şi cu plăcere lui Dumnezeu a cântat : Să cântăm Domnului, că cu slavă S-a proslăvit.


   Arcul puternicilor s-a sfărâmat, prin stăpânirea ta Hristoase, şi cei slabi s-au încins cu putere.

   Cel mai presus decât toată vremea, ca un făcător al vremilor, din tine Fecioară de bunăvoie prunc s-a zidit.

   Pântecele cel mai desfătat decât cerurile, să-l lăudăm credincioşii, prin care Adam în ceruri bucurându-se petrece.


   Cu gând întărit şi cu răbdare stătătoare stingând văpaia patimilor, te-ai îmbrăcat în luminată haina nepătimirii, Părinte Antonie şi în veşmântul mântuirii.

   Cu năvăliri preatari dracii îndrăznind şi asemănându-se fiarelor, n-ai băgat seamă de puterea lor cea slabă, că pe cel tare în războaie ai avut ajutor.


   Purtătorul de Dumnezeu, pe căpeteniile întunericului şi stăpâniile înfrângându-le cu înfrânare tare, purtător de izbândă biruitor s-a făcut, Antonie, lauda sihaştrilor şi bucuria călugărilor.


   Mintea mea cea omorâtă cu lucrarea cea de viaţă, care din tine s-a arătat lumii, ridică-o Curată şi la viaţă o povăţuieşte, ceea ce una ai sfărâmat porţile morţii, cu cel născut al tău.


   Întărirea celor ce nădăjduiesc spre tine, întăreşte Doamne Biserica ta, care o ai câştigat cu scump sângele tău.


   Chemării Domnului tău ai urmat, lepădându-te de lume şi de toate frumuseţile ei, preafericite Antonie, scârba postniciei cu osârdie ai suferit, şi taberele dracilor cu bărbăţie le-ai gonit. Pentru aceasta pururea cu credinţă şi cu cântări cinstim pomenirea ta.


   Crucea Domnului ridicând înţelepte şi lui până în sfârşit urmând, mintea nu ţi-ai întors la lume, de Dumnezeu înţelepţite, ci cu înfrânarea şi cu ostenelile ţi-ai omorât patimile, şi pe tine însuţi te-ai gătit Biserică Domnului. Pentru aceasta răsplătire de daruri ai luat, a vindeca bolile şi a goni duhurile, de Dumnezeu purtătorule Antonie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Ca ceea ce eşti Mireasă cu totul fără prihană a făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat, ca ceea ce eşti lăcaş Mângâitorului, cu totul fără prihană, pe mine cela ce sunt lăcaş spurcat fărădelegii şi batjocură dracilor întru cunoştinţă m-am făcut, grăbeşte de mă izbăveşte de lucrarea lor cea rea, lăcaş luminat prin fapta bună făcându-mă, ceea ce eşti de lumină primitoare Curată, goneşte-mi negura patimilor şi împărtăşirii celei de sus mă învredniceşte şi luminii celei neînserate, cu rugăciunile tale.


   Auzit-am Doamne auzul iconomiei tale şi te-am proslăvit pe tine, unule Iubitorule de oameni.

   Iată s-a preaînălţat dumnezeiescul munte al casei Domnului, mai presus decât puterile, Maica lui Dumnezeu, prea-arătat.

   Afară de legile firii Fecioară una născând pe Stăpânitorul făpturii, te-ai învrednicit dumnezeieştii chemări.


   Scară dumnezeiască de bunătăţi făcându-ţi, la înălţime Părinte te-ai suit şi pe Dumnezeu ai văzut într-însa întărit, şi daruri împărţind cu mână prea-bogată, celor ce cântă cu credinţă : Slavă puterii Tale iubitorule de oameni.

   Cu totul te-ai sfinţit lui Dumnezeu, Antonie, însuţi cu acela unindu-te preaînţelepte prin fapta bună şi prin cuvântări, şi dumnezeieştii vederi ca un curat învrednicindu-te, că de pământ şi de cele pământeşti depărtându-te, după vrednicie ai aflat cereasca desfătare.


   Mintea şi sufletul curăţindu-ţi Antonie, înşelăciunea cea de suflet pierzătoare Părinte şi meşteşugirile şi amăgirile cele amare şi nălucirile vrăjmaşilor le-ai vădit, că pătimind te-ai învăţat, şi învăţat fiind, ai învăţat mulţimile călugărilor preafericite.


   Pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine roagă-l. care neschimbat a rămas precum a fost şi fireşte de o fiinţă fiind, este întocmai cu Tatăl şi cu tine ceea ce l-ai născut, iertare de greşeli şi mântuire sufletelor să dăruiască, celor ce te laudă pe tine cu credinţă.


   Acoperit-au cerurile bunătatea ta Hristoase, că ieşind din Chivotul sfinţirii tale, din nestricata Maică, în Biserica slavei tale, te-ai arătat ca un prunc în braţe purtat, şi s-au umplut toate de a ta laudă.


   Cărbunele care mai înainte s-a arătat lui Isaia, ca un soare din feciorescul pântece a răsărit, celor rătăciţi întru întuneric, luminarea dumnezeieştii cunoştinţe dăruindu-le.

   Norilor, dulceaţă de veselie stropiţi celor de pe pământ, că prunc s-a dat, cel ce este mai înainte de veci, întrupându-se din Fecioară, Dumnezeul nostru.

   Vieţii şi trupului meu lumină a strălucit şi mâhnirea păcatului o a dezlegat, întru cele mai de pe urmă, din Fecioară fără de sămânţă întrupându-se Cel Preaînalt.


   Locuind întru tine având pe Dumnezeu, cel ce toate le vede, fericite, care te-a învăţat şi te-a luminat şi te-a înţelepţit, suişurile sufletelor celor curate şi fericite, de trei ori fericite, a le vedea te-ai învrednicit.

   Darul tămăduirilor asupra bolilor celor de multe feluri ţie ţi-a dăruit Hristos, şi puterea asupra duhurilor celor necurate înţelepte, că firea Părinte biruindu-ţi, darurilor Duhului, celor mai presus de fire te-ai împărtăşit.


   Cei ce te avem pe tine zid, şi cu folosinţa ta suntem păziţi, care cu dumnezeiască mărirea ta ne lăudăm, pe tine te fericim. Că tu Preacurată sufletelor noastre izvorăşti bucurie şi veselie.


   Dacă a văzut Isaia cu închipuire, pe Dumnezeu pe scaun preaînalt, de îngerii slavei încunjurat, a strigat : Vai mie ticălosul ! Că mai înainte am văzut pe Dumnezeu întrupat, pe cela ce stăpâneşte pacea şi lumina cea neînserată.


   Glasul graiurilor celor de rugăciune, din suflet cu durere auzind Stăpâne, scapă-mă de rele, că însuţi eşti pricinuitorul mântuirii noastre.

   Firea omenească, ceea ce slujea păcatului. Stăpână Curată, prin tine a dobândit scăpare. Că Fiul tău ca un miel pentru toţi s-a junghiat.

   Strigăm ţie toţi adevăratei Maicii lui Dumnezeu, mântuieşte pe robii tăi, cei ce te mânie, căci singură către Fiul ai câştigat îndrăzneală.


   Viaţa cea după lege vitejeşte din pruncie primind-o de Dumnezeu înţelepţite, până în sfârşit o ai păzit, şi ca un dumnezeiesc biruitor cunună de biruinţă ai luat de la împăratul tuturor.


    Avându-te pe tine rugător preatare către Dumnezeu fericite şi părtaş purtărilor de grijă, şi folositor, şi ajutător, şi mijlocitor bineprimit, de toate nevoile ne mântuim, de ispite şi de primejdii.


   Înălţat-ai cu tot adevărul firea omenească cea căzută, pe Fiul cel văzut neschimbat în chipul cel dumnezeiesc, şi întru o întocmire cu Tatăl, de Dumnezeu Născătoare fără sămânţă născându-l.


   Strigat-a ţie, văzând bătrânul, cu ochii mântuirea, care a venit popoarelor de la Dumnezeu, Hristoase tu eşti Dumnezeul meu.


   Valurile lumeşti lepădându-le, viaţă fără gâlceavă ai săvârşit, Botezătorului urmând la tot obiceiul Preacuvioase. Deci împreună cu dânsul te cinstim, Părinte al părinţilor Antonie.


   Glasul lui Hristos auzind, ai umblat în urma poruncilor lui, gol de lume făcându-te. Şi ai lepădat toate grijile de agoniseală, de averi şi de slugile tale şi de iubirea surorii tale, de Dumnezeu purtătorule Antonie. Şi singur în pustietăţi cu Dumnezeu vorbind preacurat, ai luat Darul cunoştinţei. Care trimite-l mie, celui ce voi să te laud pe tine. Părinte al părinţilor, Antonie.


Stih : Cerul cu unul cel mai mare şi decât îngerii s-a îmbogăţit,
Fiindcă pe Antonie maimarele sihaştrilor a primit.
În această lună în a şaptesprezecea zi,
Antonie viaţa părăsi.

   Acesta era de neam egiptean, învăţat de la părinţii săi şi de la moşi credinţa în Hristos, şi a trăit pe vremea lui Diocleţian şi Maximian, ajungând până în zilele binecredinciosului împărat Constantin şi feciorilor lui, şi dându-se pe sine în viaţa monahală, atâta a întrecut pe toţi, cât s-a făcut pildă celor mai de pe urmă, şi ce este mai minunat lucru, că întâi foarte în scurtă vreme s-a făcut începător şi dascăl celei peste firea omenească împărății şi singur numai a ajuns la hotarul cel mai desăvârşit, precum arată istoria lui. Însă mult este a povesti noi cele ce sunt lăudate şi vestite la toţi, atâta numai trebuie să zicem, că aflându-se în trup muritor se depărta de la cele trupeşti şi vedea suişurile sufletelor, şi pe dracii ce-l dosădeau, care este lucrul firii celei peste fire şi fără de trup. Deci trăind o sută şi cinci ani, s-a mutat la Domnul; iar soborul lui se face în biserica cea mare. Şi viaţa lui s-a scris de marele Atanasie episcopul Alexandriei.

    Tot în această zi, Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Antonie cel nou şi făcătorul de minuni, care a sihăstrit în schitul Veriei şi care cu pace s-a săvârşit.

Stih : Dar Antonie cel nou, unde se va aşeza ?
Decât numai cu vechiul Antonie se va împreuna.


Stih : Împărăţia, piedică ţie nu ţi-a stătut,
Pentru a fi Teodosie mântuit.


Stih : Ahile stăpâneşte oraşele jos cu armele,
Iar Ahila câştiga cetatea cea de sus cu ostenelile.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Ritori preaînvăţaţi s-au arătat tinerii oarecând. Că din suflet cuprins de Dumnezeu grăind, cu buzele au cântat : Dumnezeul cel mai presus de dumnezei, al părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

   Văzut-a Iacov noaptea cu adevărat ca întru închipuire pe Dumnezeu întrupat, iar dintru tine întru strălucire s-a arătat, celor ce cântă : Dumnezeul părinţilor cel prea-îndumnezeit şi prea proslăvit.

   Semnele negrăitei întrupării celei dintru tine mai înainte vestindu-le, s-au luptat cu Iacov, prin care de bunăvoie s-a împreunat cu oamenii, Curată, Dumnezeul părinţilor cel prea-îndumnezeit şi preaslăvit.

   Urât este cel ce nu te vesteşte pe tine unul Fiul Fecioarei, din prealăudata Treime, cu minte neîndoită şi cu limba, strigând : Dumnezeul părinţilor cel prea-îndumnezeit şi preaslăvit.


   Pahar cu miresme de fapte bune au fost fălcile tale, cu bună mireasmă şi de mântuire, dând miros ca dintr-o grădină celor ce strigă cu dragoste : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Harul Preasfântului Duh întru tine sălăşluindu-se, gonitor de duhurile cele viclene Părinte te-a făcut şi călugărilor învăţător, care strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe Maria cea Preacurată şi preasfântă să o lăudăm, că printr-însa ne izvorăşte nouă Darul darurilor, celor mai presus de minte, ca din izvorul dumnezeieştii bunătăţi. Pe care cu gând binecredincios acum să o fericim.


   Pe tine cel ce ai răcorit în foc pe tinerii cei ce Dumnezeu te-a numit, şi în Fecioară nestricată te-ai sălăşluit, lăudăm pe Dumnezeu Cuvântul, cântând cu bună credinţă : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Chipul cel de aur defăimându-l de trei ori fericiţii tineri, văzând chipul lui Dumnezeu cel viu şi neschimbat, prin mijlocul focului cântau : Toată zidirea cea înfiinţată să laude pe Domnul, şi să-l preaînalţe întru toţi vecii.

   Văzutu-s-a pe pământ prin tine, şi cu oamenii împreună a petrecut, cel neasemănat cu bunătatea şi cu puterea, căruia cântând toţi credincioşii, strigăm : Toată făptura cea înfiinţată să laude pe Domnul şi să-l preaînalţe întru toţi vecii.

   Cu adevărat pe tine Curată vestindu-te te slăvim. Născătoare de Dumnezeu. Că tu una ai născut pe cel din Treime întrupat, căruia cu Tatăl şi cu Duhul cântăm : Să laude toată făptura pe Domnul şi să-l preaînalţe întru toţi vecii.


   Întru rugăciuni priveghere, în posturi bună întărire, întru ispite răbdare Antonie, întru curăţia minţii pe pământ ca un înger arătându-te lui Dumnezeu, ai strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi-l pe el întru toţi vecii.

   Cu cererile şi cu rugăciunile Cuvioase apropiindu-te tu neîncetat către Dumnezeu, ai alergat la înălţimea cea preaînaltă, din cursele dracilor scăpând şi din tirania lor mântuindu-te, de Dumnezeu înţelepţite cânţi : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Nou Moise făcându-te, în pustie biruinţă asupra vrăjmaşilor şi luptătorilor ai pus, pe norod povăţuind, adică adunarea sihaştrilor, care întru veselie şi cinstită viaţă a strigat Stăpânului : Preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   De Dumnezeu Născătoare Preacurată, rănile sufletului meu şi rănile cele din păcat curăţeşte-le, spălându-le cu izvoarele cele din coasta celui născut al tău şi cu pâraiele cele dintr-însa curăţindu-le, căci către tine strig şi la tine năzuiesc, şi pe tine te chem cea plină de Dar.


   Cu focul cel nesuferit împreunându-se tinerii, cei ce au stătut pentru buna credinţă şi de văpaie nevătămându-se, dumnezeiască cântare au cântat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu totul eşti dorire, cu totul eşti dulceaţă, Cuvinte al lui Dumnezeu, Fiule al Fecioarei, Dumnezeule al dumnezeilor, Doamne preasfinte al sfinţilor. Pentru aceea împreună cu ceea ce te-a născut, pe tine te slăvim.

   Toiag de tărie s-a dat firii celei slabe. Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău Preacurată, şi pe aceasta o a sculat fiind alunecată până la iad. Pentru aceasta pe tine Preacurată, ca pe o Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

   Primeşte Stăpâne cu milostivire pe ceea ce o ai ales, pe Maica Ta rugătoare pentru noi, şi de a ta bunătate toate se vor umplea; ca toţi pe tine ca pe făcătorul de bine să te slăvim.


   Sosit-a prăznuirea ta cea de lumină, preafericite Părinte Antonie, plină de bucurie, plină de veselie duhovnicească, plină de Duhul Sfânt, plină de bună mireasmă şi de luminare; şi acum câştigându-te pe tine canon sihăstriei şi legiuitor, ne bucurăm.

   Nu înceta rugând pe Mântuitorul, preacinstite Părinte, să dăruiască celor ce săvârşesc cu bună cucernicie sfinţită pomenirea ta, iertare de greşeli, împărţirea darurilor, dumnezeiască folosinţă, sufletelor mântuire şi scăpare veşnică.


   Întocmai cu îngerii vieţii vieţuind pe pământ, întocmai cu îngerii ai aflat luminare. Că întru împărtăşirea strălucirii lor celei de Dumnezeu împodobite ai fost. Cu care împreună te şi bucuri pururea ca un dumnezeiesc prooroc, ca un Mucenic de cunună purtător, ca un maimare al călugărilor.


   Zămislit-ai fără sămânţă Fecioară, fără pofte trupeşti, pe Cuvântul lui Dumnezeu, cel ce a zidit toate şi fără stricăciune l-ai născut, fără dureri de Maică. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu, cu inima şi cu limba mărturisindu-te, te slăvim.


   În lege, în umbră şi în Scriptură, închipuire vedem noi credincioşii, toată partea bărbătească ce deschide pântecele, sfânt lui Dumnezeu este. Deci pe Cuvântul cel mai înainte născut. Fiul Tatălui celui fără de început, cel întâi născut din Maică fără ispită bărbătească, îl slăvim.


   Luminător luminătorilor ai fost, şi călugărilor îndreptător şi începător Antonie, lauda lumii, învăţându-i ca un viteaz şi voievod ales, să nu se teamă de năvălirile drăceşti, ajutor având pe Hristos, pierzătorul înşelăciunii.


   În trup săvârşind viaţă îngerească, ai umblat ca un fără de trup, şi lumii te-ai văzut luminător, pururea strălucind şi tuturor te-ai arătat Antonie de Dumnezeu purtătorule, lauda călugărilor, podoaba sihaştrilor şi lauda părinţilor.


   Nădejdea lumii cea bună, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, folosinţa ta cea nebiruită cerem Stăpână, noi cei ce suntem cuprinşi de necazuri şi de valurile vieţii învăluiţi, opreşte vânturile patimilor şi ne du la limanurile voirilor lui Dumnezeu.


   Cuvioase Părinte Antonie, tu jugul lui Hristos pe umeri ridicând, înălţarea satanei cu Crucea o ai surpat, şi pustiile cetăţi le-ai arătat, prin chipul vieţii tale, o preafericite ! Lauda sihaştrilor. Pentru aceasta pe Hristos neîncetat roagă-l, să ne miluiască pe noi.

   Cuvioase Părinte Antonie, pentru viaţa cea adevărată în mormânt te-ai închis, nicicum netemându-te de năvălirile potrivnicului cele cu sunet şi cu plesnit, Cuvioase, ci cu rugăciunile tale le-ai surpat, o suflet răbdător ! Al pustiei povăţuitorule ! Pentru aceasta şi acum toţi pe tine te cinstim şi te fericim.

   Cu credinţă adunându-ne toţi, pe tine ca pe un sihastru al lui Hristos te cinstim Antonie. Că bucurându-te, ai umblat prin pustietăţi neumblate, înţelepte cu adevărat, şi îndreptător credincios te-ai arătat ei. Pentru aceasta ţie noi toţi strigăm : O preafericite ! Cela ce eşti lauda călugărilor, Mântuitorului neîncetat te roagă, ca să ne izbăvească pe noi.

   Părinte al părinţilor Antonie, cu nesăţioasa dragoste şi iubirea lui Hristos sufletul mişcându-ţi, în pustietăţi l-ai căutat pe el, de toate valurile depărtându-te. Şi singur cu acela unul vorbind şi prin minte împreunându-te şi de lumină umplându-te. Cu care luminează şi sufletele noastre, celor ce te lăudăm pe tine.


   În căruţa bunătăţilor cea mergătoare la Cer suindu-te minunate, ai ajuns la cetatea cea preaînaltă, prin sihăstrie, din pustie înconjurând frumseţile Ierusalimului celui de sus. Şi din nevoinţele cele cu osteneală, după vrednicie cinste luând, te bucuri împreună cu mai-marii cetelor cereşti preafericite, veşnicelor bunătăţi moştenitor şi împărăţiei locuitor făcându-te. Deci de Dumnezeu purtătorule Antonie, roagă-te Mântuitorului tuturor, să împace lumea şi să izbăvească sufletele noastre.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.






    Goniri ai răbdat şi nevoi ai suferit, de Dumnezeu grăitoru-le Cuvioase Atanasie, până ce ai gonit înşelăciunea lui Arie cel fără de Dumnezeu, şi turma ta de păgânătatea lui o ai mântuit, de o fiinţă a fi cu Tatăl, Fiul şi Duhul, învăţând cu dreaptă credinţă, lucrătorule de sfinţenie preafericite.

   Cu strălucirile propovăduirii pe cei dintru întuneric i-ai luminat, şi toată înşelăciunea ai gonit, nevoi pătimind tare pentru credinţă Atanasie, ca un păstor adevărat, ca un temei neclintit al Bisericii lui Hristos, prealăudate. Pentru aceasta adunându-ne, pe tine te cinstim cu cântări, bucurându-ne.

   Toată fapta bună ai deprins cu răbdare de Dumnezeu insuflate, şi ungându-te cu sfântă ungerea Duhului, sfinţitor preasfinţit arătat ai fost, şi păstor adevărat şi credinţei apărător. Pentru aceasta toată Biserica măreşte pomenirea ta, cu sfinţenie săvârşindu-o şi pe Mântuitorul slăvind.


   Cu dogmele tale cele de foc, toată materia eresurilor ca vreascurile se arde preaînţelepte. Şi adunarea înţelegerilor necredincioşilor celor neplecaţi, intru adâncuri se cufundă Chirile, şi cu dogmele înţelepciunii tale se împodobeşte fericite, în toate zilele Biserica credincioşilor, care cu mare glas te cinsteşte pe tine.

   Cu bună rostirea cuvintelor tale, preasfinţite Chirile, toată Biserica se împodobeşte şi cu bună credinţă se înfrumuseţează cu frumoase podoabe, şi cinsteşte cu sfinţenie sfântă şi vestită pomenirea ta slăvite, cela ce eşti lauda ortodocşilor şi maimarele părinţilor, al Preasfântului sobor apărătorule.

   De la Biserica lui Hristos ai gonit pe lupii cei înţelegători Chirile, cu toiagul învăţăturilor tale, şi pe aceasta împrejur o ai îngrădit cu gardul cuvintelor tale, şi o ai pus înaintea lui Hristos nesmintită şi nemişcată. Pe care roagă-l să se mântuiască de stricăciune şi de nevoi, cei ce cu credinţă săvârşesc pururea cinstită pomenirea ta.


   Pe începătorii ierarhilor, vârfurile patriarhilor şi prealuminaţii luceferi ai lumii, pe arătătorii voinţelor lui Hristos, adunându-ne o iubitorilor de praznic ! Cu duhovniceşti laude să-i lăudăm, zicând; Bucură-te Părinte Atanasie, cel cu numele nemuririi, care pe bârfitorul Arie, ca pe un lup l-ai izgonit din turma lui Hristos, cu izgonitoare praştia dogmelor tale celor de Dumnezeu înţelepţite. Bucură-te stea prealuminoasă, preafericite Chirile apărătorule al pururea Fecioarei, care cu glas mare în Sfântul sinod cel din Efes, strălucit o ai propovăduit pe ea Născătoare de Dumnezeu, pierzătorule al bârfelilor lui Nestorie. Bucuraţi-vă izvoarele teologiei, râurile cele pururea curgătoare ale înţelepciunii de Dumnezeu, şi fântânile dumnezeieştii cunoştinţe. Ci o preaînţelepţilor părinţi de trei ori fericiţi, nu încetaţi a vă ruga lui Hristos Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc pururea sfinţita şi cinstită prăznuirea voastră.


   Cine nu te va ferici pe tine preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda Preacurată naşterea ta ? Că cel cea strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul unul născut, acelaşi din tine cea curată a ieşit negrăit întrupându-se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-se pentru noi. Nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe acela roagă-l Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.


   Pomenirea dreptului cu laude, şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul, care a aflat înţelepciunea, şi muritorul ce ştie priceperea; că mai bună este neguţătoria acesteia, decât a aurului şi a argintului visteria. Şi mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ, şi tot ce este scump nu este vrednic ei; pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei, şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Că din gura ei este dreptate, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci ascultaţi-mă pe mine o fiilor, că lucruri de cinste voiesc să zic. Și fericit este omul care căile mele va păzi. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă, şi se găteşte vrere de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi, şi pun înainte glasul meu fiilor omeneşti. Că eu înţelepciunea am tocmit, sfatul şi ştiinţa şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea, şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla Dar. Înţelegeţi dar cei fără de răutate chibzuiala, şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi; că lucruri de cinste voiesc să zic. Şi voi scoate din buzele mele cele drepte, că adevărului se va învăţa grumazul meu, şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Că dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimica nu este într-însele strâmb, nici răzvrătit. Toate sunt drepte celor ce înţeleg şi netede celor ce află cunoştinţa. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră, şi să vă umpleţi de Duh.


   Gura dreptului izvorăşte înţelepciune şi buzele oamenilor înţelepţi ştiu Darul cel bun. Gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune, şi dreptatea mântuieşte pe dânşii din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-şi piere nădejdea; că fiul drept se naşte întru viaţă. Şi întru bunătăţile sale va culege roada dreptăţii. Lumina drepţilor este dea-pururea, şi de la Domnul vor afla Dar şi slavă. Limba înţelepţilor ştie cele bune, şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Iubeşte Domnul inimile cele Cuvioase, şi primiţi sunt lui toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput; că soseşte la cei ce o doresc mai înainte de ce o cunosc pe dânsa. cel ce mânecă la dânsa nu va osteni, şi cel ce priveghează pentru dânsa degrab fără de grijă va fi. Că pe cei vrednici ei, singură umblă împrejur căutându-i şi în cărări se arată lor cu bună priinţă, pe înţelepciune niciodată nu o biruieşte răutatea. Pentru aceasta am fost şi iubitor frumseții ei; şi o am iubit, şi o am căutat pe dânsa din tinereţile mele. Şi o am căutat să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor o am iubit, că este învăţătoare întru ascuns de ştiinţa lui Dumnezeu, şi aflătoare de lucrurile lui. Osteninţele ei sunt bunătăţile şi învaţă aceea curăţenie şi minte, şi dreptate, şi bărbăţie, decât care mai de trebuinţă nimica nu este întru viaţa oamenilor. Şi de pofteşte cineva multă ştiinţă, ştie cele trecute şi cele ce vor să fie le semuieşte, ştie tălmăcirea cuvintelor, şi dezlegările vorbelor celor ascunse, semne şi minuni mai dinainte ştie, şi întâmplările vremilor şi ale anilor, şi tuturor este sfetnic bun. Că nemurire este într-însa, şi slavă întru împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta am făcut vorbă către Domnul, şi m-am rugat lui, şi am zis dintru toată inima mea; Dumnezeule al părinţilor, şi Domnul milei, cel ce ai făcut toate cu Cuvântul tău şi cu înţelepciunea ta ai tocmit pe om ca să stăpânească făpturile cele făcute de tine, şi să îndrepteze lumea întru cuviinţă şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele tale şi nu mă despărţi pe mine de la slugile tale, că eu sunt robul tău, şi fiul slujnicei tale. Trimite-o pe dânsa din ceruri, de la lăcaşul tău cel sfânt, şi de la scaunul slavei tale, ca fiind cu mine să mă înveţe ce place înaintea ta; şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă, şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori toate sunt cu temere, şi cu greşeală cugetele lor.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit; şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşale sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici puind în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetare întru aleşii lui.


   Cu dulceaţa cântărilor, să binecuvântăm ziua de faţă a dascălilor şi să glăsuim nevoinţele lor. Căci aceştia ne stau nouă înainte spre laudă, râvnitorii lui Hristos, care surpând bârfirile ereticilor, ne-au învăţat pe noi a cinsti Treimea, şi se roagă Domnului pentru sufletele noastre.



   Pe ierarhii lui Hristos Atanasie şi Chirii toţi să-i lăudăm. Căci au surpat toate bârfirile ereticilor; şi stăpânirea sfintei Treimi, în toată lumea arătat o propovăduiesc, pe un Dumnezeu în trei feţe nedespărţit. Căruia se şi roagă pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea lor.


   Pe vârfurile ierarhilor şi preastrăluciţii luceferi ai lumii, pe Atanasie împreună cu Chiril, credincioşii cu cântări să-i cinstim, şi să strigăm lui Hristos cu bucurie : Milostive Doamne, dă rugătorilor tăi, prin mijlocirile dascălilor, iertare de păcate şi mare milă.


   Când păstoreaţi Biserica, dascălilor, atunci îngrădeaţi gurile ereticilor. Căci cum cu totul ar fi putut a-şi întoarce ochii la strălucirea de Dumnezeu insuflatelor învăţăturilor voastre ? Pentru aceasta ne rugăm ierarhilor lui Hristos, iarăşi astupaţi gurile celor rău cugetători din vremile noastre, izbăvindu-ne pe noi din smintelile lor, vrednicilor de laudă, preamari ierarhilor.


   Fericimu-te pe tine de Dumnezeu Născătoare Fecioară, şi te slăvim credincioşii după datorie, ceea ce eşti cetate neclintită, zid nebiruit, folositoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.


   Bucură-te îndreptătorul faptelor celor bune, cela ce te-ai nevoit prea tare pentru credinţă şi ai stricat credinţa cea rea a lui Arie, cu vinele cinstitelor tale cuvinte, Atanasie, luminos învăţând de o putere a Dumnezeirii cea în trei staturi cunoscută, de la care toate cele gândite şi cele văzute, prin singură bunătatea s-a adus întru facere, şi arătând cele necuprinse ale dumnezeieştii lucrări, pe Hristos roagă-l să trimită sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te întemeierea patriarhilor, trâmbiţă bine glăsuitoare, minte bine pricepută, limbă prea ascuţită, ochiul cel luminos, arătarea dogmelor celor drepte. Păstorule prea adevărate, sfeşnice preastrălucite, secure care tai toată materia eresurilor, şi o arzi cu focul Duhului. Stâlpul cel nemişcat, turnul cel neclintit care ai propovăduit luminat puterea Treimii cea mai presus de fire; pe care roagă-o, să dea sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te steaua cea prealuminoasă, care ai luminat toată partea cea de sub soare cu nevoinţele luptelor tale. Şi ai gonit arătat credinţa cea rău întunecată a lui Arie. Minte cerească, care cu învăţăturile ai luminat pe toţi ortodocșii prealăudate, cela ce ai propovăduit pe Fiul a fi de o fiinţă cu Tatăl şi împreună pe scaun şezător, şi întocmai cu aceeaşi cinste şi într-un chip. Şi pe Dumnezeiescul Duh, după Dumnezeire întocmai în fire şi nedespărţit. pe care pururea roagă-l, să dea sufletelor noastre mare milă.

   Iarăşi Nilul cel curgător de aur şi cu numele nemuririi numitul, prin pomenirea cea de peste ani venindu-ne nouă, cu bune adăugiri îşi varsă apele nemuririi cele cu aur curgătoare, şi roduri dând de hrană dulce, prin cuvântarea de Dumnezeu a sa cea preaînaltă, ne învaţă să ne închinăm stăpâniei Treimii, celei nedespărţite, şi vărsând din sine dumnezeieştile învăţături, adapă gândurile credincioşilor şi se roagă pentru sufletele noastre.


   Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh şi cu sfatul Tatălui, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, cel ce este din Tatăl fără mamă mai înainte de veci, şi pentru noi din tine fără de Tată fiind, cu trup l-ai născut, şi prunc cu lapte l-ai hrănit. Pentru aceasta nu înceta a-1 ruga, să se mântuiască din nevoi sufletele noastre.


   Cu faptele dreptei credinţe strălucind şi toată credinţa cea rea stingând, biruitori purtători de biruinţă aţi fost, cu bună credinţă pe toţi îmbogăţind, Biserica foarte împodobind, după vrednicie aţi aflat pe Hristos Dumnezeu, cel ce dăruiește nouă mare milă.



   Înşelăciunea eresurilor o ai vădit, şi ai propovăduit dreapta credinţă, ca un grăitor de Dumnezeu, cu bună credinţă luminat arătând Ierarhe trei ipostasuri întru unimea Dumnezeirii, în fire de o fiinţă, şi în feţe neamestecate. Pentru aceasta şi adunându-ne Părinte Atanasie, săvârşim pomenirea ta. De două ori.


   De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirându-se a strigat ţie Născătoare de Dumnezeu : Ce laudă vrednică voi aduce ţie ? Sau ce te voi numi pe tine ? Nu mă pricep, şi mă minunez ! Pentru aceasta precum mi s-a poruncit, strig ţie : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar.


   Pe dumnezeieştile slugi ale cinstitei Treimi şi apărătorii credinţei, pe Atanasie împreună şi pe Chiril cu cântări toţi să-i lăudăm, care întru adâncurile învăţăturilor celor creştineşti, adunarea cea fără pricepere a neplecaţilor eretici, precum se cădea, o a cufundat. De două ori.


   Marie, ceea ce eşti cinstit lăcaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, şi a greşelilor şi a necazurilor; că tu eşti mântuirea păcătoşilor şi ajutătoare şi folositoare tare. Şi mântuieşti pe robii tăi.



   Cu dumnezeieştile daruri fiind împodobiţi, părinţi de Dumnezeu înţelepţiţi, aţi înfrumuseţat cetatea Alexandrenilor. Şi toată lumea aţi învăţat dumnezeieştile dogme cu cărţile, şi credinţa cinstitei Treimi, ca nişte dumnezeieşti trâmbiţe, măriţilor.


   Pe Dumnezeu cel mai presus de vremi şi mai înainte de veci, sub vremi l-ai născut cu trup mai presus de fire pe Dumnezeu omul, Preacurată; pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare cu adevărat şi drept toţi mărturisindu-te, cu osârdie strigăm ţie : Slavei cei veşnice pe toţi îi învredniceşte.



   Pentru rugăciunile Arhiereilor tăi, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.



   Vărsatu-s-a Dar în buzele voastre, cuvioşi Părinţi, şi aţi fost păstori Bisericii lui Hristos, învăţând oile cele cuvântătoare, să creadă în Treimea cea de o fiinţă, întru o Dumnezeire.


   Să cântăm Domnului, Celui ce a făcut înfricoşate minuni în marea Roşie. Că cu marea a acoperit pe cei potrivnici şi a mântuit pe Israil : Aceluia unuia să-i cântăm, că s-a proslăvit.

   A ta curăţie preacurată Fecioară, a curăţit spurcăciunea şi urâciunea lumii. Deci pe mine cel ce am căzut în tina patimilor, cu râurile rugăciunilor tale, curăţeşte-mă de spurcăciunea patimilor.

   Născătoare de Dumnezeu Fecioară, cu apele rugăciunilor tale rourează-mi smeritul meu suflet, cel ce se topeşte de zăduful nenumăratelor mele păcate, ca câştigând dumnezeiască răcorire, cu cântări să te slăvesc pe tine Preacurată.

   Arată-te preasfântă Stăpână scăpare mie celui netrebnic, şi mă mântuieşte de amestecările patimilor mele celor tulburătoare, care acum înconjoară smeritul meu suflet şi îl scârbesc.

   Rugându-mă cu osârdie de viscolele cele cumplite ale păcatelor, celor ce mă stăpânesc, scapă-mă Preacurată pe mine robul tău, şi la limanul mântuirii mă povăţuieşte.

   Odihnitu-s-a Hristos întru tine cea singură binecuvântată, şi s-a îmbrăcat din tine cu trupul său, vrând să mă îmbrace pe mine cel golit.


   Aduc laudă lui Atanasie, ca şi cum i-aş slăvi bunătatea. Iar lui Dumnezeu mai ales laudă aduc, de la care se dă oamenilor Darul faptelor bune, cel vrednic de laudă, al căruia a fost însufleţit chip şi pildă.

   De dumnezeiasca înţelepciune fiind plin, şi mai mult decât soarele cu viaţa îngereşte strălucind în lume, şi vieţuind Cuvioase, ai întrecut legile laudelor cele de la noi. Ci primeşte-le Părinte, măcar că nu te lăudăm cum se cuvine.

   După datorie cântare alcătuim, întru mărită pomenirea ta. Dar nepricepându-ne spre laudele tale cele mai multe Atanasie, după vrednicie cerem să ni se dea nouă iertare, şi Darul mântuirii prin tine cel desăvârşit.

   Zburdările poftelor trupeşti cele din tinereţe le-ai omorât, în tinereţile tale agonisindu-ţi minte de bătrân şi stătătoare, Atanasie preafericite; că cu dragostea înţelepciunii toate simţirile ţi-ai îndreptat.


   Lucruri preaslăvite s-au grăit de tine în neamurile neamurilor, ceea ce ai încăput pe Dumnezeu Cuvântul în pântece şi curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, cea după Dumnezeu folositoarea noastră.



   De la Dumnezeu luând Darul cel dătător de lumină Chirile, şi luminos luminător arătându-te, cuvântătoare raze străluceşti nouă prin pomenirea ta, ca după vrednicie să te lăudăm.

   Umplutu-te-ai de marea lumină a Duhului Chirile înţelepte, ca un păzitor al poruncilor lui Hristos, şi curăţindu-te de patimi, te-ai făcut lăcaş prea înaltei Dumnezeiri, al Treimii cu adevărat.


   Ca un plin de râvnă şi de îndrăzneală Chirile slăvite, toate limbile cele vătămătoare, împotriva lui Dumnezeu luptătoare, ale ereticilor celor răi credincioşi, fără minciună le-ai vădit, apărând dreapta credinţă.


   Cel ce a călcat porunca Ziditorului, cel mai întâi din oameni amăgindu-se, s-a lepădat din desfătare. Dar tu născând pe Mântuitorul, pe acela ce o a călcat cumplit, iarăşi l-ai chemat, Maică Fecioară.


   Suflete sterp şi neroditor câştigă-ţi rod bine slăvit, şi bine rodit făcându-te strigă : Întăritu-m-am prin tine Dumnezeule, nu este sfânt, nu este drept, afară de tine Doamne.

   Luminează-mă cu lumina feţei tale Stăpână, pe mine cel ce sunt acoperit cu multe păcate şi mă mântuieşte, ca să strig Fiului tău : Sfânt eşti Doamne.

   Iacov mai înainte te-a văzut pe tine scară Fecioară, deci pe mine cel căzut întru adâncimea patimilor lumeşti, ridică-mă spre înălţimea Cerului, Preacurată Stăpână.

   Eu sunt cel căzut întru adâncimea dezmierdărilor lumeşti, preasfântă Stăpână, ridică-mă pe mine, şi mă curăţeşte, mântuindu-mă de patimi şi de scârbe şi de întristări.

   Isaia cel sfinţit luminându-se preasfinţit, oarecând cu Dumnezeiescul Duh, a strigat : Iată Fecioara va lua în pântece pe Dumnezeu, întrupându-se pentru milostivirea cea necuprinsă.

   Eva cea mai de înainte a supus blestemului neamul omenesc prin mâncarea din pom, iar tu Preacurată născând pe Ziditorul, ai adus omenirea la bună cuvântare.


   Curăţindu-ţi de toată spurcăciunea sufletul şi trupul Atanasie, biserică te-ai arătat vrednică lui Dumnezeu. Pentru aceasta plinirea Treimii întru tine s-a odihnit, de sfinţenie tăinuitorule preafericite.

   Sufletul tău, precum a poftit Darul Mângâitorului, aflându-l curăţit de patimi, lucrările arătate dintr-însul şi-a arătat, şi luminător luminos Părinte lumii te-a pus.

   Canon arhieriei ca un Arhiereu te-ai arătat şi viaţa ta pildă celei lucrătoare, iar cuvântul tău înţelepte, chip luminat al privirii la cele de sus, şi învăţătura ta cu adevărat de Dumnezeu grăitoare s-a arătat.


   Decât Heruvimii şi decât Serafimii mai înaltă te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu. Că tu una ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce eşti fără prihană. Pentru aceasta toţi credincioşii pe tine Curată cu cântări te fericim.


   Întărit fiind întru Hristos, meşteşugirile vicleanului balaur cu minte tare, Chirile ca o ţesătură de păianjen le-ai rupt.

   Tina patimilor din suflet o ai lepădat Chirile, surpând toată înălţarea gândurilor ce s-au înălţat asupra lui Hristos.


   Ca un bine priceput nevoitor, Părinte, te-ai ferit tare de toată patima dulceții trupeşti, ca de un lucru vătămător şi amăgitor.


   Îngerul Gavriil bucuria cea mai presus de cuvânt ţi-a spus ţie : Bucură-te lăcaşul lui Dumnezeu, întru care a se sălăşlui bine a voit.


   Învăţăturile dreptei credinţe sădind, spinii relei credinţe ai tăiat, înmulţind sămânţa credinţei cu plouarea Duhului Cuvioase. Pentru aceasta pe tine te lăudăm Atanasie.


   Pomenirea cea cinstită a lui Atanasie şi a lui Chirii, cu cântări să o lăudăm astăzi credincioşii, că aceştia pe Arie cel înşelător şi pe Eunomie împreună cu Sabelie i-au surpat întru adâncul piericiunii lor, dându-i pe ei focului celui veşnic, ca să-i arză, ca pe unii ce au hulit fără dreptate întruparea Mântuitorului. Pentru aceasta te lăudăm pe tine Atanasie.


   Precum mai înainte a rânduit cel ce te-a chemat pe tine, te-ai făcut înainte închipuire a nemuririi, că omorând cu bună credinţă vicleşugurile lui Arie, ai rămas nevătămat şi biruitor adevărului Părinte Atanasie, lauda credincioşilor. Pentru aceasta lăudându-te după datorie, săvârşim dumnezeiască pomenirea ta.


   Înşelăciunile eresurilor ai înfruntat şi credinţa cea dreptslăvitoare ai luminat, ca unul ce ai fost grăitor de Dumnezeu şi bine credincios, ai propovăduit în lume, ca să cinstească o Treime întru o Dumnezeire. Cea întru o fiinţă cu firea şi neamestecată cu feţele. Pentru aceasta şi noi adunându-ne prealăudate Chirile, cinstim pomenirea ta.



   De dumnezeiasca fire nedespărţindu-se, trup s-a făcut în pântecele tău şi întrupându-se Dumnezeu a rămas, cela ce după naştere pe tine Maică Fecioară, ca şi mai înainte de naştere te-a păzit fără prihană însuşi Domnul. Pe care cu osârdie roagă-l, să dăruiască nouă mare milă.


   Pus-ai spre noi tare dragoste Doamne. Că pe unul născut Fiul tău pentru noi la moarte l-ai dat. Pentru aceasta strigăm ţie, mulţumind : Slavă puterii Tale Doamne.

   Rănile sufletului meu vindecă-le Stăpână curată, şi mă scapă de patimile cele aducătoare de moarte, ridicându-mă către viaţa mântuirii, ceea ce ai născut viaţa.

   Ocârmuitoare fii mie Preacurată, cela ce mă învăluiesc totdeauna în marea cugetelor lumeşti, şi mă povăţuieşte către limanul mântuirii, preasfântă Fecioară.

   Dacă au văzut îngerii. Fecioară Curată, că a ieşit din pântecele tău Fiul lui Dumnezeu cu veselie ziceau : Slavă naşterii tale Stăpână Fecioară.

   Mântuieşte-mă Maică curată din robia patimilor, ceea ce ai născut pe Stăpânul cel ce a luat chip de rob şi la limanul legii îndreptează-mă Fecioară.

   Arătatu-te-ai scaun prealuminat al Împăratului Ceresc Fecioară, întru care voind s-a odihnit cu trupul şi a ridicat osteneala noastră cea multă şi a aşezat pe om la scaunul cel împărătesc, precum bine a voit.


   Toată suflarea cea de viaţă purtătoare a Duhului lui Hristos întru tine a suflat, care de sus a venit cu dumnezeiască cuviinţă în foişor şi pe ucenici i-a umplut, Apostol al treisprezecelea te-a arătat Părinte pe tine, care ai propovăduit credinţa dreptmăritoare.

   Tu cu dumnezeiasca râvnă foarte aprins, în sinod împreună nevoindu-te şi mai înainte până ce te-ai făcut tu mai întâi pe scaun şezător, în Niceea ai propovăduit pe cea de o fiinţă. Pentru aceasta Hristos mai mare păstor şi învăţător Bisericii pe tine te-a pus.

   Încredinţate fiind ţie cârmele Bisericii, din dumnezeiască rânduială Atanasie, toate limbile cele bârfelnice vătămătoare de suflet ale ereticilor, ca o secure oarecare le-ai tăiat, dezrădăcinându-le ca pe nişte spini şi înţelepţeşte ai arat sămânţa cuvântului adăpând.

   De limba ta cea de foc s-a ars despărţirea cea înstrăinătoare a lui Arie şi amestecarea lui Savelie, răutăţile cele fără îndreptare şi care aduc cele întocmai cu cinstea, la rea cinste şi împreună cu dânşii toată hula ereticească o Atanasie.


   Tu eşti lauda credincioşilor, ceea ce nu şti de mire, tu folositoarea, tu scăparea creştinilor, zid şi liman, căci către Fiul tău rugăciuni aduci ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi mântuieşti din primejdii pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cunosc Născătoare de Dumnezeu curată.


   Văzându-te pe tine Hristos biruind patimile cele de suflet pierzătoare, şi cu gândul înfrânându-ţi trupul de Dumnezeu purtătorule Chirile, Arhipăstor dumnezeieştii Biserici Părinte te-a pus.

   Moştenitor făcându-te ca un fiu iubit bunătăţii lui Marcu celei părinteşti şi scaunului lui primitor ai fost, urmelor dumnezeiescului Evanghelist urmând.


   De Hristos ca o oaie te-ai păstorit, iar ca un păstor ai păstorit turma Părinte cu cuvintele tale cele de suflet hrănitoare, ca cu nişte ierburi şi flori ale Darului din-destul hrănindu-o.


   Tirania morţii cea mâncătoare, Maica lui Dumnezeu, o ai călcat, născând viaţa cea nemuritoare. Preacurată, pentru aceasta ţie strigăm : Bucură-te de Dumnezeu Născătoare prealăudată.


   Cela ce eşti nevăzut, pe pământ te-ai arătat şi cu oamenii de bunăvoie ai petrecut cel necuprins. Pentru aceasta la tine mânecând, cântăm ţie Iubitorule de oameni.

   Ca ceea ce ai purtat în braţe, pe cel ce poartă toate cu dumnezeiasca voie, Născătoare de Dumnezeu, caută spre mine, şi mă mântuieşte de cugete netrebnice, cele ce sunt spre patimi.

   Odorul fecioriei tu eşti Preacurată Fecioară. Drept aceea pe mine cel tras de amăgirile dezmierdărilor lumeşti, mântuieşte-mă Maica lui Dumnezeu.

   Norule cel luminos al soarelui, luminează-mi mie lumină ca să risipească întunericul păcatelor mele, dă-mi mână mie celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor, ridică-mă de unde zac, căci tu singură eşti îndreptarea mea.

   Edenul cel încuiat prin călcarea poruncii celor întâi zidiţi, mi s-a deschis prin naşterea ta Fecioară, ceea ce ai născut pe Hristos viaţa noastră.

   Aliatule cel luminat al Stăpânului, arată-mă pe mine casă luminii, uşa cea neumblată, deschide-mi calea pocăinţei, povăţuindu-mă către viaţa nemuritoare.


   Pe Hristos având Părinte grăind prin organul cel cu bun glas al limbii tale, ai ruşinat eresul idolesc cu scripturile, pe cei rătăciţi îndreptându-i şi întorcându-i la adevăratul Dumnezeu, Părinte Atanasie.

   Eresurile cele a tot pierzătoare Părinte le-ai biruit, cu cuvintele şi cu scrisorile, înşelăciunea cea de multe feluri izgonindu-o din lume, cu înţelepte dovediri şi luminat arătând credinţa dreptmăritoare, neputând să-ţi răspundă împotrivă fericite.

   Învăţător mare cu adevărat între învăţători înţelepte Atanasie, cu cuvânt nemincinos împreună cu Apostolii te-a numărat Biserica lui Hristos Părinte, pe tine care ai arătat cuvântul credinţei cel fără prihană.


   Ceea ce ai agonisit îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea rugămu-ne. Că noi creştinii pe tine una către Stăpânul rugătoare milostivă te-am pus înainte.


   Curgerii râului, ce este plină de apă cu adevărat s-a asemănat cuvântul tău Chirile, întorcând meşteşugirile celor rău credincioşi.

   Despărţirea cea urâtă a lui Arie, o Chirile, întocmai şi amestecarea cea spurcată a lui Sabelie din temelie o ai surpat.


   Cuvintele tale cele de bogăţie făcătoare, ca nişte aur o Chirile şi ca nişte vistierii şi pietre scumpe, le-ai lăsat Bisericii lui Hristos.


   Icoana Sfântului tău chip Curată, cu adevărat goneşte dracii, şi pe credincioşi sfinţeşte şi mântuieşte sufletele noastre.


   Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi se sfârşeşte duhul meu. Ci întinzându-ţi Stăpâne braţul tău cel înalt, ca pe Petru Îndreptătorule mântuieşte-mă.

   Scăpare de greşeli ca o bună dăruieşte-mi mie robului tău, Preacurată, celui ce cu credinţă cer folosinţa ta, şi mă scoate de la judecata ce va să fie.

   Striga-voi ziua şi noaptea către tine Preacurată şi mă voi mântui, şi voi trece peste zidul desfătărilor şi voi scăpa de bântuielile dracilor prin mijlocirea ta.

   Cu totul sunt ticălos şi totdeauna arătat m-am spurcat, fiind cuprins de necurăţii şi văzând acum dinapoia picioarelor mele moartea, strig ţie Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie.

   Omoară Preacurată zburdările cugetelor celor viclene, care totdeauna chinuiesc pe smerit sufletul meu şi mă înviază rogu-mă.

   Preasfântă Fecioară ceea ce eşti bucuria îngerilor, umple de bucurie cugetul meu cel mâhnit şi cu lenea cufundat.


   Semănător de sămânţă străină asupra întrupării lui Hristos Cuvântului, pământeanului celui nou arătându-se Apolinarie, tare s-a mustrat de tine preafericite, ca un nebun şi lipsit de minte.

   Ape cu curgeri cuvântătoare, ce s-au vărsat din buzele tale, ca din izvorul Darului cel pururea curgător Cuvioase, mai dulci decât mierea ca dintru o fântână credincioşii scoatem.

   Minunează-se fiecare, Părinte, precum se cuvine de ale tale înţelepte scrisori, cu dragoste cuprinzându-le, eresurile cele ce vreau să răsară văzându-le gonite de la tine după proorocie.


   Să ne izbăvim de cumplitele greşeli cu rugăciunile tale Născătoare de Dumnezeu curată, şi să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat din tine negrăit, Preacinstită.


   Cu cleştele, Serafimul i-a dat proorocului cărbune, iar tu Bisericii lui Hristos cu mâinile tale, de sfinţenie tăinuitorule, îi dai curăţire, din dumnezeiescul foc fiind aprins.

   Nu pe cei de altă seminţie de pe lângă hotar, ca Samson ai pierdut, ci toate învăţăturile cele de altfel ale celor de altă credinţă, şi putere ortodocşilor ai dat Chirile.


   Soborului celui de Dumnezeu ales cu adevărat ajutător fiind, vrăjmăşia lui Nestorie, îndrăzneala cea hulitoare asupra lui Hristos, o ai surpat Părinte, suflând cu râvnă pentru adevărată Maica lui Dumnezeu.


   Luminezi cu cel născut al tău toate marginile, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, că tu una te-ai arătat Curată din veac, având pe Soarele dreptăţii.


   Ierarhilor cei prea mari ai bunei credinţe şi vitejilor apărători ai Bisericii lui Hristos, păziţi pe toţi cei ce cântă : Mântuieşte îndurate pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă.


   Cu mâna ta cea necuprinsă şi cu puterea cea negrăită, Biserica ta acum o ai făcut Cer îndurate, arătând cu adevărat pe aceşti doi mari şi cuvioşi luminători străluciţi, care au luminat lumea, împreună cu preaînţeleptul Atanasie pe dumnezeiescul Chiril. Deci cu rugăciunile lor gonind noaptea eresurilor, risipeşte toată negura vrăjmaşilor Mântuitorule, şi cu înfricoşată lumina ta luminează mulţimile credincioşilor, ca să glăsuiască şi să strige ţie : Mântuieşte îndurate, pe cei ce te cinstesc pe tine cu credinţă.


Stih : Atanasie, ca şi după moarte viază, eu rostesc,
Căci drepţii şi după moarte vieţuiesc.
Făptura astăzi tăcerea lui Chiril prăznuieşte,
Dar nu şi pomenirea sfârşitului celui pururea pomenit vesteşte.
În această lună în a optsprezecea zi, Atanasie din viaţă se sfârşi.

   Dintru aceştia Sfântul Atanasie a fost în zilele marelui împărat Constantin. care la Sinodul dintâi ce s-a făcut la Niceea, nefiind încă episcop, ca diacon, cu înţelepte cuvinte din ştiinţă şi cu dovediri din sfânta Scriptură a ruşinat pe Arie, iar după moartea lui Alexandru, făcându-se arhiepiscop Alexandriei, l-a izgonit prin multe locuri Constandie şi pătimind patruzeci şi doi de ani prin goane, se mută către Domnul. Iar Sfântul Chiril era în zilele împăratului Teodosie cel mic, nepot fiind lui Teofil arhiepiscopul Alexandriei şi următor scaunului lui. Deci a fost reazem şi ajutător sinodului al treilea ce s-a făcut la Efes şi a caterisit pe rău credinciosul Nestorie, care a bârfit multe hule împotriva sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. Deci strălucind cu multe bunătăţi, Sfântul acesta Chiril, întru Domnul a răposat. Însă Sfântul Atanasie era după chipul trupului om de mijloc la vârstă, cam spătos şi la stat cam gârbov, vesel la faţă, frumos la obraz, pleşuv, cu nasul plecat, grăsuliu la fălci, cu barba lungă şi tăiat puţin la gură, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci cam pleşuv. Iar Sfântul Chiril cu puţin mai neted la faţă, cu sprâncenele groase şi mari, aduse şi rotunde şi neted la frunte, cu nasul plecat, gros la nări împresurat, pomeţii obrazului laţi, şi buzele mai groase, cam pleşuvatec la frunte, barbă deasă şi lungă, cu părul cam galben, amestecând cărunteţe. Şi se face prăznuirea lor în sfânta biserică cea mare.


Stih : Hristos a venit oarecând să pună foc pe pământ,
Xenii hrănind focul cu străin chip se află suferind.


Stih : Şi Marchian, chipul nevoinţei străin a avut,
Nu către sânge, ci către cele ce începătoriile întunericului sunt.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cei trei tineri în cuptor Treimea închipuindu-o, îngrozirea focului au călcat cântând şi strigând; Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Izvorule, cel ce izvorăşti apa iertării, curgerea păcatelor mele usucă-o, dăruindu-mi mie izvor de lacrimi, ca să te slăvesc pe tine pururea Născătoare de Dumnezeu.

   Elisabeta prin graiuri prooroceşti slăvind slava ta Preacurată, măririle naşterii tale celei dumnezeieşti bucurându-se le-a propovăduit arătat, că tu eşti veselia tuturor şi lauda.

   Inima mea ceea ce se clăteşte totdeauna cu valurile lumeşti, o linişteşte Maică Fecioară, povăţuindu-mă către limanul mântuirii.

   Răsărind Soarele slavei din tine norul cel uşor Născătoare de Dumnezeu (mai presus de gând) a luminat toată zidirea, drept aceea cu cuget binecredincios te slăvesc Fecioară Maică.


   Pe Cuvântul cel întocmai cinstit şi împreună cu Tatăl pe scaun şezător, pe Fiul unul născut cu dreaptă credinţă propovăduindu-l, Părinte, cela ce eşti cu numele nemuririi numit, iarăşi înveţi că Duhul împreună cu Tatăl şi cu Fiul este întru o fire şi de o fiinţă.

   Pe tine învăţătorul arătat propovăduitor de cele sfinte, al luminii celei în trei luminător, vestind credinţa ortodoxă până la marginile pământului, văzându-te tatăl păgânătăţii, goniri asupra ta a ridicat.

   Nevoi nenumărate au fost care ai luat fericite, nevoindu-te pentru buna credinţă, şi cununile aşijderea nenumărate, că diamant ai fost celor ce bat, iar ca un magnet la tine ai atras pe toţi.

   Învăţăturile cele străine şi cele osebite de Biserica lui Hristos gonindu-le, Treimea o ai teologhisit în ipostasuri, şi unimea Dumnezeirii; căreia ai cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe Maria cea Preacurată şi preasfântă să o lăudăm, că printr-însa ne izvorăşte nouă Harul darurilor celor mai presus de minte, ca din izvorul dumnezeieştii bunătăţi, pe care cu gând binecredincios acum să o fericim.


   În muntele Sinai în nor dedemult intrând Moise, fericite Chirile, a luat legea, care ucidea cu scriptura; iar tu ai descoperit frumuseţea cea ascunsă a Duhului.

   Punerile de lege cele date mai înainte ca unor prunci prin vorbe întunecate Părinte, înţelegerile cele ca nişte trandafiri cu frunze acoperite, tu le-ai descoperit, tâlcuind închipuirile prealuminat.

   Cărţile cele cu anevoie de cuprins ale propovăduitorilor de Dumnezeu, şi ale proorocilor celor de Dumnezeu, primiţi, cu Darul Duhului Celui plinitor fiind insuflate Chirile, acelea nouă curat le-ai descoperit.


   Întru neamestecată împreunare dumnezeiască, şi întru netăiată despărţire, luminat Părinte de Dumnezeu grăind, trei Ipostasuri ai zis Chirile neschimbate întru o fiinţă, şi întru o Dumnezeire.


   Ceea ce eşti lăcaş sfinţit Dumnezeiesc, al Celui Preaînalt, bucură-te, că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei, ceea ce eşti cu totul fără prihană Stăpână.


   Pe cel ce s-a pogorât în văpaie, la tinerii evreieşti, cu putere dumnezeiască, pe Domnul cel ce s-a arătat, preoţi bine Îl cuvântaţi, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Maica lui Dumnezeu, scapă-mă de supărările patimilor, care viscolesc sufletul meu, că nu am altă nădejde afară de tine Stăpână. Pentru aceasta dă-mi mila ta cea bogată.

   Maică Preacurată, nouă celor ce ne căim, şi către Hristos alergăm, şi dorim ca să luăm iertare de păcate, pe acesta fă-l milostiv tuturor. Stăpâna lumii.

   Născut-ai cu trup pe Dumnezeu Cuvântul cel fără început, Născătoare de Dumnezeu, cel ce este cu dumnezeiasca naştere mai înainte de veci din Tatăl fără mamă : Bine este cuvântat rodul pântecelui tău Stăpână.

   Vindecându-mă cu naşterea ta Preacurată Maica lui Dumnezeu de omorârea trupească cea dedemult, şi lepădând blestemul şi stricăciunea şi moartea care s-a pricinuit din păcat, împreună cu oştile cele de sus te slăvim.


   Podoaba Arhiereilor cea bine slăvită, Atanasie, stâlpul luminii, şi întărirea Bisericii, apărătorule al Treimii, trâmbiţa cea de aur a teologiei, şi al vieţii călugăreşti adevărate scriitorule de îndreptare, împreună cu noi prăznuind, preoţi săvârşind, popoare credincioase aducând lui Hristos în veci.

   Cu numirea nemuririi numit ai fost cu adevărat, că pe cei ce se zăbovesc la cea lucrătoare cu cuvântul i-ai întrecut, şi pe cei iscusiţi în cuvânt prin adeverirea vieţii biruindu-i, întru amândouă ai covârşit pe cei preaînalţi. Pentru aceasta cu bunătate preaînaltă strălucind, nemuritoare pomenire ai câştigat în veci.

   Prealuminată arhierie ai arătat, de cele cereşti tăinuitorule de Dumnezeu primite, prin nevoinţele tale cele vitejeşti, şi înşelăciunea o ai gonit cu ale tale dese izgoniri pentru Treimea, pe care propovăduindu-o ai strigat : Tatălui vă închinaţi, pe Fiul Dumnezeu îl numiţi, pe Duhul lăudaţi întru toţi vecii.


   Lăcaş luminii celei neapuse te-ai făcut Preacurată, că ai născut lumina celor din întuneric şi din umbră, care luminează pe toate cu Darul cunoştinţei de Dumnezeu, căruia neîncetat credincioşii cântăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi-l pe el întru toţi vecii.


   Ca un val de mare cu adevărat, întru tine s-a vărsat izvorul înţelepciunii. Pentru că râuri pururea curgătoare de învăţături creştineşti au curs din pântecele tău Părinte, precum mai înainte a zis Hristos. Că covârşesc nisipul cuvintele tale cele de Dumnezeu grăitoare.

   Păstor şi învăţător înţelept Bisericii arătându-te, amândouă testamentele luminat le-ai tâlcuit Chirile Cuvioase, care ca o anghiră şi duhovniceşti moşteniri având cuvintele tale strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Tu de unirea cea negrăită a Cuvântului Celui preameşter, ce s-a întrupat pentru noi, înveţi Chirile, şi de aceste păreri amândouă a nedespărţirii, asemenea şi a amestecării te-ai ferit, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Marie Stăpâna tuturor, scapă ticălosul meu suflet cel stăpânit de patimile trupeşti cele cumplite şi de spurcate greşeli, cu puterea ta cea tare, şi-i dă iertare de greşeli şi mărirea cea nestricată.


   La muntele Sinai, în rug te-a văzut Moise, pe tine care ai zămislit în pântece focul Dumnezeirii fără de ardere, iar Daniil te-a văzut munte netăiat, Isaia te-a numit toiag odrăslit din rădăcina lui David.

   Cu îndestularea vieţii celei curveşti, către iad acum m-am apropiat, Fecioară ceea ce ai preamultă îndurare, ca ceea ce nespus ai născut pe bunul Dumnezeu, milostivindu-te mântuieşte-mă.

   Unule împărate, frică-mi este de a doua venire a ta, şi mă tem, că fără măsură ţi-am greşit şi nu mă fac mai bun prin pocăinţă, ci ca unul ce eşti bun, întoarce-mă şi mă mântuieşte Iisuse, prin rugăciunile cele bineprimite, ale celeia ce te-a născut pe tine.

   Locuind în pântecele tău cel ce locuieşte întru înălţime, te-a făcut pe tine mai desfătată decât cerurile, Marie Născătoare de Dumnezeu; pe care neîncetat roagă-l pentru noi robii tăi.

   Urmând cuvintelor tale neamurile neamurilor, pe tine te vom ferici pururea, Marie; căci ai născut pe Dumnezeu cel cu adevărat fericit, Preacurată Fecioară.

   Izvor de tămăduiri avându-te pe tine Preacurată, adapă-mă pe mine cel cuprins de zăduful patimilor lumeşti, ca ceea ce ai născut izvorul vieţii, Născătoare de Dumnezeu Fecioară.


   Strălucitu-ţi-a viaţa ca un fulger şi s-a revărsat vestirea ta ca un tunet Părinte tuturor, pe cât soarele vede, că din Cer de sus ai avut insuflarea ta cu adevărat. Pentru aceasta nu ţi-a stins pomenirea ta mormântul, pricinuitorul uitării Atanasie.

   Cu lumina cea întreit luminătoare şi întreit strălucitoare, prealuminat acum fiind strălucit, cântăreţilor tăi răsplătiri în chip de raze de soare, ca printr-o oglindă luminoasă de sus le trimiţi, şi ţie pe ei îi agoniseşti fericite, măcar că este mare şi mai presus de vrednicie, covârşind cererea.

   Cântând te rugăm pe tine cu dinadinsul : Pentru Biserică roagă-te, să dăruiască prin Cruce biruinţă conducătorilor, şi credinţei ortodoxe putere asupra eresurilor vrăjmaşilor, şi nouă mântuire, şi lumii pace, întru pomenirea ta Atanasie.


   Ca ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi răscumpărătorul, mântuire a dobândi învredniceşte-mă Fecioară Preacurată, cu rugăciunile tale dezlegând legăturile greşelilor mele. Că toate câte voieşti acum le faci, ca ceea ce ai purtat în braţe pe împăratul tuturor, cel cu bunătatea fără asemănare.


   Înălţarea cea ridicată asupra cunoştinţei lui Hristos şi a dumnezeieştii Maicii lui, Chirile, toată nedumnezeirea lui Nestorie tare o ai surpat, asemenea şi îndoirea fiilor şi amestecarea firilor celor fără de cap.

   Cu puterea înţelegerilor, şi cu luminarea Darului, pe Treimea de o fiinţă, şi pe Dumnezeu Fiul întrupat ai teologhisit fericite, şi arătându-te Născătoarei de Dumnezeu apărător, între cei de sus acum te proslăveşti.


   De sus spre noi cântăreţii tăi te uită, pururea mărite Părinte, cu milostivire, conducătorilor celor de cruce purtători biruinţă dându-le, şi înălţând cu rugăciunile tale cornul ortodocşilor, şi luminând pe cei ce măresc pomenirea ta.



   Inima mea cea neroditoare de dumnezeieşti fapte bune, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, arată-o de roadă aducătoare, Fecioară ceea ce te-ai născut din cea stearpă, prin sfatul celui ce a făcut toate cu voia, ca să te laud pe tine, cea prealăudată.


   Preaînaltei Dumnezeirii Treimii v-aţi arătat, preaînţelepţi tăinuitori şi apărători, Atanasie fericite şi Chirile de Dumnezeu arătătorule, pe Arie surpând, împreună cu dânsul şi pe Savelie, încă şi pe Nestorie cel rău credincios, împreună cu dânşii şi toată altă înşelăciune a păgâneştilor eresuri. Arhiereii Domnului.


   Muntele lui Dumnezeu cel preasfânt şi sfeşnicul şi năstrapa şi sicriul şi masa şi toiagul şi cădelniţa, şi dumnezeiescul scaun şi uşa şi Biserica şi cămara, pe cea Curată şi Fecioară să o lăudăm cei de Dumnezeu gânditori, din care Dumnezeu întrupându-se fără schimbare şi mai presus de fire, a îndumnezeit omenirea cu împreunarea cea negrăită.


   Cu strălucirea dumnezeieştilor tale cuvinte Cuvioase, toată Biserica se împodobeşte, şi cu bună credinţă se înfrumuseţează cu podoabe frumoase, şi cinsteşte după datorie întru-tot prăznuită pomenirea ta Atanasie; cela ce eşti lauda bunei credinţe a preoţilor, luminat şi mare propovăduitor, şi al Treimii apărător.

   Cu dogmele tale cele de foc, toată materia eresurilor cea ca vreascurile se arde preaînţelepte, şi adunarea înţelegerilor necredincioşilor celor neplecaţi, întru adâncuri se cufundă Chirile; şi cu dogmele înţelepciunii tale se împodobeşte fericite, în toate zilele Biserica credincioşilor, care cu mare glas te cinsteşte pe tine.

   Cu strălucirile propovăduirii pe cei dintru întuneric i-ai luminat, şi toată înşelăciunea o ai gonit, nevoi pătimind tare pentru credinţă Atanasie, ca un păstor adevărat, ca un temei neclintit al Bisericii lui Hristos, preamărite. Pentru aceasta adunându-ne, pe tine te cinstim cu cântări, bucurându-ne.


   Pe Atanasie şi Chirii, lauda cea mare a Arhiereilor, pe folositorii cei după podoaba sfinţeniei nebiruiţi, să-i lăudăm; că aceştia adunările eresurilor tăindu-le cu puterea Duhului, biruinţe ortodoxiei au ridicat în toată lumea, numărând cu bună credinţă taina Treimii, prin osebirea feţelor, şi iarăşi împreunându-o întru una fără amestecare prin întocmirea fiinţei, şi ca Heruvimii de Dumnezeu grăind, se roagă pururea pentru sufletele noastre.


   Trâmbiţa cea mare a adevărului, mult pătimitorul Atanasie astăzi la ospăţ cheamă Biserica. Luminat toţi credincioşii să mergem la prăznuirea bunului păstor, cu cântări cinstind sfinţitele lui osteneli; ca prin rugăciunile lui să luăm de la Hristos Dumnezeu mare milă.


   Stăpână ceea ce eşti nădejdea şi folositoarea mea, ridică Preacurată mâinile tale către Fiul tău, şi-l roagă pe el cu îndrăzneală ca pe un făcător de bine, să ne miluiască pe noi în ziua judecăţii.



   Dorind de fericirea cea mai presus gând dumnezeiescule, înfrânarea o ai socotit desfătare, sărăcia bogăţie, neaverea avere adevărată, şi cumpătarea cinste de bună mărire. Pentru aceasta ai şi aflat dorirea cea după gândul tău, sălăşluindu-te în lăcaşurile sfinţilor preafericite.

   Alergarea nevoinţei fără de întoarcere înapoi o ai săvârşit şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta şi cununa dreptăţii ai luat Părinte, care ţie ţi-a gătit Hristos, cel ce dă după vrednicie plată şi daruri hărăzeşte şi răsplătire pentru osteneli. Care ca şi noi acum să le dobândim, roagă-te de Dumnezeu purtătorule.

   Toată patima dulceţii o ai lepădat, smerindu-ţi trupul tău de Dumnezeu înţelepţite, şi amărându-ţi simţirea cu ostenelile înfrânării, şi cu grelele nevoinţe şi cu suferirea primejdiilor. Pentru care ai luat îndulcirea cea fără sfârşit, şi desfătarea cea neîncetată şi bucuria cea negrăită.


   Bucură-te Egipte, care ai odrăslit pe Macarie, cel între cei fericiţi, ca pe un maimare ca acesta. Că luminându-se cu înţelepciunea Duhului Sfânt, toată sihăstria o a întrecut cu vieţuirea lui cea îmbunătăţită. Pe acesta şi noi aducându-l mijlocitor, cerem să se roage lui Hristos, ca să mântuiască sufletele noastre.


   Vezi dumnezeiască Mireasă suspinurile inimii mele celei zdrobite, şi primeşte Curată Fecioară Marie ridicarea mâinilor mele, ca o iubitoare de oameni şi nu mă lepăda pe mine, cea cu totul fără prihană, ca să te laud şi să te măresc pe tine, ceea ce ai mărit neamul nostru.


   Când te-a văzut Mieluşeaua şi Fecioara pe tine Mielule, mergând către junghiere, cu lacrimi mergea după tine şi zicea : Unde mergi degrab Fiul meu ? Voi veni după tine preadulcele meu Fiu ! Că nu rabd a nu te vedea, Iisuse al meu, Multmilostive.


   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea faptelor tale. Pentru aceasta în Cer ai aflat plata ostenelilor tale, taberele drăceşti ai pierdut; cetele îngereşti ai ajuns, a cărora viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Domnul, cere pace sufletelor noastre.


   Ochiul inimii mele îl ridic către tine Stăpână, nu trece puţina mea suspinare, în ceasul când va judeca Fiul tău lumea, fii mie acoperământ şi ajutătoare.


   Privindu-te pe tine Preacurata pironit pe lemn, strigă : O Fiul meu şi Dumnezeule ! Ce este această preamărită a ta şi străină auzire, care o suferi pentru mare mila ta.


   Cetele israileteneşti, cu picioare neudate trecând Marea Roşie şi adâncul cel umed, pe călăraşii vrăjmaşi voievozi văzându-i într-însa cufundaţi, cu bucurie au cântat : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.

   Luminându-te cu lumina cea dumnezeiască Părinte, şi petrecând acum cu îngerii, mântuieşte cu rugăciunile tale pe cei ce săvârşesc preasfinţită pomenirea ta, şi cu bucurie strigă : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.

   Purcezând pe calea cea către viaţă, neîntors o ai săvârşit preafericite, fugind de gâlcevi şi risipind tulburările dracilor, strigând cu bucurie : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.

   Omorându-ţi cugetul trupului, cu luptele tale cele sihăstreşti prin Dumnezeiescul Duh, l-ai supus Părinte. Şi ocârmuindu-te cu a lui dumnezeiască putere, cu bucurie strigai : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.


   Toate cele veselitoare le-ai părăsit Părinte, iubind veselia ceea ce este pururea în casa Domnului, unde este glasul celor ce prăznuiesc curat şi cu bucurie strigă : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.


   Zămislind Curată în pântece pe Fiul cel fără de ani al Tatălui, celui fără de început, făcându-se trup pentru noi oamenii, l-ai născut negrăit sub ani, căruia bucurându-ne strigăm : Să cântăm Dumnezeului nostru, că s-a proslăvit.


   Plecându-te sub legea Duhului, cu a căruia întrarmare fiind încins Cuvioase, nu ţi-ai plecat voirea legii păcatului.

   Sus către Dumnezeu având cugetul tău, purtătorule de Dumnezeu, ai părăsit cele de pe pământ, uşurându-te cu ostenelile înfrânării neslăbit.

   Rupând legăturile firii cu vieţuirea ta cea peste fire şi curată, de Dumnezeu purtătorule, ai câştigat lucrarea celor peste fire.


   Pentru ca să vorbeşti cu Dumnezeu, întru netulburate Macarie, ai ales a locui în pustie, depărtându-te de tulburări Părinte.


   Vrând să mântuiască pe om, cel ce este peste măsură iubitor de oameni, ca un făcător de bine s-a sălăşluit în pântecele tău necuprins. Maica lui Dumnezeu.


   Arcul celor puternici a slăbit, şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.


   În casa înfrânării Domnului cu adevărat te-a pus ca pe o stea nerătăcitoare, luminând marginile. Părinte al părinţilor, Macarie Preacuvioase.


   Pe cel iubit al Domnului lauda călugărilor, vistieria minunilor, pe marele Macarie să-l lăudăm cu credinţă. Că acesta cu raza nevoinţelor sale ca soarele a strălucit, luminând pe cei ce erau întru întunericul patimilor şi a păcatului, şi gonind amăgirea cea întunecată a dracilor. Pentru aceasta şi râuri de bogate tămăduiri, ca dintru o fântână cuvântătoare izvorând, adapă sufletele tuturor celor ce strigă : Părinte al părinţilor, Macarie Preacuvioase.


   Cu focul sihăstriei ispitindu-te, înţelepte, ca aurul în cuptor te-ai arătat mai lămurit. Pentru aceea te-ai mutat către împărăţiile cele cereşti, drept aceasta cu credinţă lăudându-te, strigăm : Cere-ne nouă Părinte : Har, milă şi iertare greşelilor.


   Îndreptează-ne la calea pocăinţei pe noi, care ne abatem pururea la calea răutăţilor, şi mâniem pe preabunul Domn, ceea ce eşti neispitită de nuntă, binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor fără de nădejde, lăcaşul lui Dumnezeu.


   Mieluşeaua cea cu totul fără prihană, pe Mieluşelul şi Păstorul văzându-l spânzurat şi mort pe lemnul Crucii, cu lacrimi grăia, ca o Maică tânguindu-se : Cum voi răbda smerenia ta cea mai presus de Cuvânt ? Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie ? Preabunule Dumnezeule.


   Cela ce şade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus cel preaîndumnezeit, prin mână curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Dezbrăcatu-te-ai Părinte dimpreună cu patimile păcatului, de omul cel vechi ce se strică, prin înfrânare, şi te-ai îmbrăcat preacinstite cu cel ce se înnoieşte întărit pentru Hristos.

   Viaţa ta cea prealuminată Părinte, ca o iscusită îndreptare a întregii bunătăţi dumnezeieşti s-a arătat, întru rugăciuni şi în postiri şi în privegheri, şi în cererile cele către Hristos, Iubitorul de oameni.

   N-ai dat genelor tale dormitare, purtătorule de Dumnezeu Părinte, până când te-ai făcut pe sine-ţi casă preasfinţită Stăpânului celui ce vede toate, către care strigai : Slavă Hristoase puterii tale.


   În tinereţe ţi-ai arătat întreaga înţelepciune, în bătrâneţe mintea, şi în toată viaţa răbdarea şi îndelungă suferire, şi dragostea către toţi cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.


   Omorâţi fiind oamenii, i-ai înviat Preasfântă şi i-ai ridicat pe ei, fiind căzuţi la piericiune, ca ceea ce ai născut pe Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul celor ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.


   Luminarea ta Doamne, trimite-o nouă, şi din negura greşelilor izbăveşte-ne pe noi Bunule, pacea ta dăruindu-ne.

   Întinzându-ţi Cuvioase cugetul sufletului în sus şi simţirile înţelepţeşte ocârmuindu-le, te-ai făcut lăcaş sfinţit lui Dumnezeu atotţiitorului.

   Veştejind măiestriile balaurului celui preaviclean, ai tâmpit meşteşugirile lui cele amare, îndreptându-ţi sufletul pururea cu legea cea dumnezeiască.


   Împodobindu-ţi Cuvioase cugetarea sufletului, şi punându-ţi gândul stăpân, ai avut pe Hristos îndreptător către calea cea cerească.


   Fecioara a născut pe Fiul cel mai presus de vreme, care a pus tuturor legi de curăţie, şi a vestit celor de pe pământ curăţia ortodoxiei.


   În pustie ai iubit să locuieşti cu osârdie, purtătorule de Dumnezeu, aşteptând într-însa pe Dumnezeu cel ce te apără şi păzeşte paşii tăi.

   Neclătinat ai petrecut în sihăstrie cugetătorule de Dumnezeu, până la sfârşit păzindu-o pe dânsa cu iscusire. Prin care te-ai învrednicit luminii celei nespuse şi dumnezeieşti.


   Petrecere întocmai ca îngerii ai vieţuit pe pământ, şi cinste ai câştigat întocmai ca şi îngerii după vrednicie, stând înaintea Dumnezeului tuturor dimpreună cu îngerii.


   Zămislit-ai în pântece Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu Cuvântul cel fără început, făcându-se asemenea cu noi, pentru noi, şi cunoscându-se în două firi neschimbat.


   Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile proorocul Iona, în chit rugându-se : Din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse împărate al puterilor.


   Fericită viaţă săvârşind în lume, ai luat Dar de la Dumnezeul minunilor, a locui în pustie ca într-o cetate, şi a te sălăşlui după vrednicie cu cetele mucenicilor, în pământul celor blânzi, purtătorule de Dumnezeu Macarie. Pentru aceasta te cinstim.


   Fiind ucenic adevărat al lui Antonie, purtătorule de Dumnezeu Părinte, închipuind ca ceara, adevărat ai arătat toată bunătatea şi pătimirea acestuia, pentru aceea ca un Ilie şi ca unui Elisei îndoit ţi s-a dat ţie darul tămăduirilor, şi ca unuia ce ai dobândit strălucirea vederii mai înainte a adevărului, în toată lumea lucrarea vieţii tale s-a socotit mare, deşteptând pe cei adormiţi în prăpastia pierzării. Pentru aceasta te cinstim.



Stih : Macarie de pământ s-a depărtat,
Şi la fericită plată cerească s-a ridicat.
Doimea dumnezeieştilor Macarii au murit,
Şi de viaţa cea preafericită s-au împărtăşit.
În această lună în a nouăsprezecea zi,
Macarie pământul celor fericiţi nimerii.

Între aceştia, acest dintâi a fost născut şi crescut pustiului, purtându-se din copilărie cu oarece (ce este buna faptă), care pe buna faptă îndrăgindu-o şi cuprinzându-o, s-a făcut lăcaş dumnezeiesc al Duhului, de vreme ce atâta răbdare a dobândit din sudorile faptei bune, cât a luat putere a goni duhurile cele necurate. Avea şi darul înţelegerii şi spunea mai înainte cele ce erau să fie, şi de alte minuni a fost făcător. Pentru care pricină cu multă rugăciune a arhiereului celui de atuncea, a primit preoţia, nerăbdând arhiereul a se ascunde lumina sub obroc. Şi aştepta a i se sfinţi mâna din pipăirea acestuia.  Care lucru făcându-se, s-a dat pe sineşi Macarie la mai grea petrecere. Că făcând o hrubă pe sub pământ, care se tindea de la chilia lui ca o jumătate de stadie, săpând cu mâinile sale la căpătâiul hrubei peşteră; şi de mergea vreodată mulţi acolo să-l supere, el furiş intra în hruba aceea şi ajungea la peşteră şi nu-l află nimenea. iar cât pentru mâncarea şi băutura sa este de prisos a scrie şi a zice. Că trupul său şi obrazul său îi mărturisea covârşirea postului şi a ţinerii. Între acestea venind la dânsul un eretic să vorbească, care avea drac arhicon (stăpânesc) şi zicând că nu este învierea morţilor, a înviat pe un mort, ca să-l supună pe el. Şi zicea Sfântul, că sunt două cete drăceşti : Una, care se luptă cu oamenii în străine şi neasemănate patimi, iar alta care se cheamă arhicon, adică care trage la rătăcire, şi pe aceşti draci îi rânduieşte satana la fermecătorii şi începătorii de eresuri. Acest sfânt a proorocit urgia Domnului la ucenicul său, care lua ale săracilor de le ascundea şi nu se pocăia, care s-a şi făcut, de vreme ce s-a înleproşat. Şi pe cel ce din ispită drăcească mânca în fiecare zi câte trei măsuri de pâine şi bea un vas mare de vin, l-a făcut de mânca numai trei litre de pâine. Văzut-a acesta şi pe diavolul şi cum îşi purta măiestriile şi înşelăciunile Iui în tivguliţe. Şi a îndreptat şi pe Teopemt monahul, ce era înşelat de dânsul. Şi a auzit glas dintr-o căpăţână uscată a unui popă idolesc, ce zăcea în pustie, zicând : Că prin mijlocirea rugilor sale se uşura puţin munca celor ce se aflau în iad, când le făcea pentru dânşii. Proorocit-au şi de pustiirea schitului. Înviat-a şi pe alt mort, ca să spună unde ascunsese averea celor ce o cereau, şi iarăşi i-a poruncit de a adormit. Cu acestea dar lucruri dumnezeieşti împodobit fiind, în bătrâneţe bune şi-a primit sfârşitul vieţii sale, trăind de toţi anii nouăzeci. Iar celălalt sfânt Macarie Alexandreanul, a stătut preot locurilor ce se zice Chilii, arătând desăvârşit linişte şi răbdare, şi făcând lucruri şi semne mari. De bunătăţile acestuia minunându-se marele Antonie, a zis : Iată Duhul Sfânt s-a odihnit întru tine şi de acum vei fi moştean bunătăţilor mele. Acest Macarie, de auzea pe cineva că a făcut faptă de postnicie, râvnind aceluia, cu fapta o împlinea. Deci auzind că Tavenisioţii în tot postul cel mare mănâncă bucate netrecute prin foc, a hotărât să nu mănânce şapte ani, tot ce ar fi trecut prin foc, afară de verdeţuri crude şi de legumi muiate, încă şi de somn se lupta să se stăpânească şi n-a intrat sub acoperământ, întregi douăzeci de zile şi douăzeci de nopţii arzându-se de arsura zilei şi îngheţându-se de răceala nopţii. Fiind supărat oarecând de dracul curviei şi ducându-se la un pustiu prea adânc a stat gol şase luni, unde ţânţarii fiind prea mari ca viespile, cumplit îl împungeau pe el, încât a scos şi băşici peste tot trupul. iar după şase luni întorcându-se la chilia sa, numai de pe glas se cunoştea, căci trupul său se schimbase, şi se asemăna cu al leproşilor. Acesta oarecând săpând puţ, o aspidă aflându-se acolo s-a atins de mâna sa (care această fiară este omorâtoare), iar el cu amândouă mâinile apucându-o de aripile ei, a spintecat-o, zicând : Netrimiţându-te pe tine Dumnezeu, cum ai îndrăznit a te atinge de mine ? A intrat oarecând în mânăstirea Tavenisioţilor, îmbrăcat cu haine mireneşti, vrând ca să afle de petrecerea fiecăruia. Şi sosind postul cel mare, a văzut feluri de petreceri între ei, căci unul adică mânca într-o seară, altul în a doua, altul în a treia, altul în a cincea, alţii toată noaptea stând, ziua şedeau la lucru de mâini. iar Macarie udându-şi lui mlădiţe de finic, sta într-un unghi până s-a împlinit cele patruzeci de zile şi a sosit Paştile, întru care zile n-a gustat pâine nici apă; nu şi-a plecat genunchiul, n-a şezut, nu s-a culcat, n-a gustat altă hrană, afară de uscături nefierte şi acestea numai Duminica. Acesta şezând odată în ogradă şi vorbind cele de folos, o hienă (fiară sălbatică) având cu sine puiul ei care era orb, intrând l-a aruncat la picioarele lui; iar Sfântul, scuipându-i peste ochi, l-a făcut pe el să vadă, pe care luându-l hiena a ieşit afară. Şi a doua zi de dimineaţă grăbind, a adus fericitului o mare piele de oaie. Iar Sfântul a zis către dânsa; Nu primesc eu cele cu nedreptate. Iar ea plecându-şi capul, a ieşit din ogradă. A văzut şi acesta pe diavolul având cu sine felurile înşelăciunii, însemnându-le pe acestea prin oarecare găuri de şoarece şi tivguliţe. Deci era Sfântul de trup mic şi subţiratic, avea şi puţin păr pe buze şi în barbă. Căci de covârşirea ostenelilor sihăstriei nici perii i-a răsărit. Deci aşa nevoindu-se şi la adânci bătrâneţe ajungând, s-a mutat către Domnul.


Stih : Cu înţeleaptă minciună de batjocură trupească ai scăpat,
Şi la nevoinţa cea prin sabie, Eufrasio ai alergat.

Aceasta era din cetatea Nicomidiei, pe vremea împăratului Maximian, de neam mare, de obicei întreg, înţelept şi bun. Deci nesupunându-se a jertfi dracilor, a fost bătută cumplit. Şi rămânând ea neplecată, a fost dată la un barbar ca să o batjocorească, de către care i s-a şi tăiat capul înşelându-se de ea, care îi zicea : Că de se va feri de dânsa, îi va da lui o doctorie care întrebuinţând-o, va fi nevătămat de lovirile săbiilor şi de năvălirile vrăjmaşilor, şi cercare zicea ca să ia întinzându-şi gâtul ei. Iar acela de adevăr aceasta socotind-o, şi repezind sabia mai tare, a tăiat capul ei.


Stih : Buna ta mutare, te are pe tine mort Părinte,
Căci ca pe tine şi pe Apostoli are întru bunătate.

   Tot în această zi, aducerea aminte a minunii celei mari din Niceea, când marele Vasilie prin rugăciune a deschis uşile bisericii soborniceşti şi a dat-o pe seama ortodocşilor.

Stih : Cum Vasilie nu ţi-ar fi deschis ţie uşile biserica cea mare,
Când ea pe tine biserică însufleţită te are.


Stih : David adică pe cel de alt neam, cu praştia, morţii l-a dat,
Dar însă şi Meletie înşelăciunea Afsonilor o a surpat.

   Tot în această zi, pomenirea celui dintru sfinţi Părintelui nostru Marcu Efeseanul, cel numit şi Eugenic şi singur luptătorul, apărătorul şi păzitorul ortodoxiei celor de la răsărit.

Stih : Cu adevărat, după basne, Atlas cerul pe umere este ţiind,
Ţine însă cu adevărat şi Marcu pe umere, ortodoxia apărând.


   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cel ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe Haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi, prealăudate Doamne, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu îndemnarea cea de sus şi cu ajutorul lui Dumnezeu biruind pe vrăjmaşi, te-ai făcut purtător de biruinţă, strigând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Curăţind negura ceea ce se face din patimi, te-ai luminat cu lumina nepătimirii Cuvioase Macarie, strigând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Luminându-ţi sufletul cu podoabele bunătăţilor şi făcându-te frumos la podoabă, cântai cu bucurie lui Dumnezeu : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Pe noi care eram robiţi Fecioară, chemându-ne Domnul cel iubitor de oameni, către ceea ce am fost, sălăşluindu-se în pântecele tău, s-a întrupat Dumnezeul părinţilor noştri cel binecuvântat.


   Cuvintele vieţii celei veşnice primindu-le în inima ta preafericite, trupul ţi l-ai veştejit, despre lume te-ai omorât, şi îmbrăcându-te cu omorâre purtătoare de viaţă, strigi : Pe Domnul lăudaţi şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Roagă-te purtătorule de Dumnezeu celui ce singur este dătător bunătăţilor, să se facă milostiv, celor ce prăznuiesc pomenirea ta cea preacinstită, cerându-le lor iertare de păcate : Pe Domnul lăudaţi-L făpturile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Luând aminte de plecarea cea neîncetată către Dumnezeu şi primind de acolo raza strălucirii, ca lumina soarelui ce se înfrânge printr-o oglindă curată, versuieşti cântând : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe scara cea întinsă către înălţime, pe care s-a arătat Domnul întărit, te-ai suit Părinte, pururea trecând înainte cu dumnezeieşti suişuri Cuvioase, până ce ai ajuns strigând : Pe Domnul lăudaţi, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Lăudămu-te cea plină de Dar, că ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat; drept aceea toţi te numim Născătoare de Dumnezeu, masă primitoare de Dumnezeu, podoaba lui Iacov, strigând : pe Domnul lăudaţi şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atuncea fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Cu lacrimile cele sihăstreşti ai adăpat arătura inimii tale, iar acum bucurându-te Părinte purtătorule de Dumnezeu, cu veselie culegi snopii darurilor nevoinţelor tale; pentru aceea toţi te fericim.

   Lumina cea veşnică ţi-a răsărit neapus, bucuria te-a primit, unde dănţuind cu îngerii pe lângă împăratul şi Domnul, adu-ţi aminte Părinte preafericite, de cei ce săvârşesc pomenirea ta cu credinţă.


   Străduitu-te-ai Părinte după lege străduindu-te, precum se cade, şi ai biruit. Drept aceea cel singur făcător de bine te-a cinstit cu cununa slavei, şi te-a învrednicit arătării de lumina cea dumnezeiască, şi desfătărilor celor fericite.


   Ca ceea ce ai născut pe făcătorul tuturor făpturilor, Maica Iui Dumnezeu, ai întrecut toată făptura, cu slavă dumnezeiască, cu sfinţenie şi cu Dar şi cu toate alegerile bunătăţii; drept aceea toţi te slăvim.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus. Iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.


   Dorind de viaţa cea îngerească, te-ai depărtat pe tine în pustietăţi, şi ai supus patimile trupului, făcându-te întocmai cu îngerii, purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru Macarie.


   Cu acoperământul tău cel tare, păzeşte-ne pe noi robii tăi Preacurată nestricaţi de viclenirea vrăjmaşilor, că numai pe tine te avem scăpare la nevoi.


   Dacă ai văzut pe Cruce pe Hristos pe care l-ai născut Preacurată Fecioară, mirându-te de îndelungă răbdarea lui cea nespusă, la cele din lăuntru te sfărâmai, tânguindu-te.


   Strălucit-au faptele tale cele bune ca soarele pe pământ şi în Cer, slugă a lui Hristos, Macarie, căci cu dreaptă credinţă ne-ai propovăduit nouă credinţa lui cea adevărată şi fără prihană; pentru aceea roagă-te Cuvioase Părinte întru pomenirea ta de Dumnezeu purtătorule, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Ca ceea ce ai către Dumnezeu rugăciune neadormită, şi mângâiere întărită. Preacurată, îmblânzeşte supărările, adormi viscolele ticălosului meu suflet şi inima care este întru scârbe, mângâie-o, rogu-mă Fecioară. Şi umple de Dar gândul meu, ca să te măresc după vrednicie.


   Pe tine Mieluşelul şi Păstorul, dacă te-a văzut pe lemn Mieluşeaua care te-a născut se tânguia, şi ca o Maică strigă către tine : Fiule preaiubite ! Cum te-ai spânzurat pe lemnul Crucii îndelung răbdătorule ? Cum ţi s-a pironit mâinile, Cuvinte şi picioarele taie de cei fărădelege ? Şi sângele tău l-ai vărsat Stăpâne.



 


   Peste sferele cereşti, zburând prin dumnezeiasca faptă bună preafericite Părinte, ai intrat în nor Cuvioase, prin care cu adevărat nu în vorbe întunecate, ci în Darul lui Dumnezeu te-ai arătat, strălucire luând. De două ori.

   Cu bunătăţile luminându-ţi sufletul şi mintea, la Cer te-ai mutat, la împărăţia lui Hristos, Eftimie de trei ori fericite, aducându-i lui mănunchile ostenelilor tale, şi între sihaştri arătându-te ca un luminător, cu hrana cea nemuritoare te desfătezi.

   Treimea cea de o fiinţă cu adevărat şi fără început, lăcaş Duhului întru tine punând, luminător prealuminat te-ai arătat de Dumnezeu purtătorule Eftimie, şi trecând toate cele pământeşti, în ceruri lăcaş ţi-ai aflat.


   Cuvioase Părinte, din pruncie cu osârdie spre fapta bună nevoindu-te, te-ai făcut organ Sfântului Duh, şi de la dânsul luând lucrarea minunilor, ai îndemnat pe oameni să urască dulceţile. Şi acum cu dumnezeiască lumină m-ai luminat fiind strălucit, luminează şi cugetele noastre Părinte Eftimie.


   Pe tine te mărim Născătoare de Dumnezeu, strigând : Bucură-te uşă încuiată, prin care s-a deschis oamenilor raiul cel dedemult.

   Amăgirile viclenilor draci, biruindu-le cu puterea Crucii, luminat ai arătat slava lui Hristos, Părinte Eftimie.


   Ridicatu-te-ai ca Ilie în car de foc, şi ai mers fericite fără mijlocire la Treime, Eftimie Preacuvioase.


   Purtând în mâinile tale, Crucea Domnului, Părinte, nălucirile dracilor, până în sfârşit, Eftimie le-ai pierdut.


   Bucură-te ceea ce ai luat bucuria lumii, pe Hristos Dătătorul de viaţă, şi ai oprit întristarea strămoaşei.


   Veseleşte-te pustie ceea ce nu năşteai, bucură-te ceea ce nu aveai durere, că ţi-a înmulţit ţie fii bărbatul doririlor celor duhovniceşti, cu bună credinţă sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilor. Cu ale căruia rugăciuni Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.



   Părinte Eftimie, naşterea ta mai înainte o a vestit îngerul ceresc cel trimis, ca şi a lui Ioan, celui ce a odrăslit din pântece sterp, că aceluia râvnitor te-ai arătat şi asemenea cu obiceiul, neagonisitor, fără de casă ca Botezătorul şi în munţi hrănindu-te, ai strălucit cu nemăsurate minuni. De două ori.

   Părinte Eftimie, rod din cea stearpă ai odrăslit, dar te-ai arătat cu adevărat mult roditor. Că din sămânţa cea duhovnicească, de monahi s-au umplut pustiul, care mai înainte era neumblat. Şi acum te roagă, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

   Părinte Eftimie, viaţa ta este prea aleasă şi credinţa cu adevărat ortodoxă. Că din cele lucrătoare la privirea cea prea înaltă ai ajuns, făcându-te lăcaş înţelepciunii, pe unul din Treime Hristos în două firi cinstind, pe care roagă-l pentru sufletele noastre.


   Cela ce din pântecele maicii tale ai fost sfinţit, când ochiul cel ce vede toate, mai înainte a văzut bun gândul şi voinţa ta, care te-a dus fără de întoarcere la cele mai bune, atuncea preafericite, pe tine Dar de Dumnezeu dat cu numele mângâierii numit mai înainte vestindu-te, a dezlegat întristarea părinţilor. Pentru aceasta din pruncie făgăduindu-te, lui Dumnezeu făcătorului de bine, ai plăcut, pe care roagă-l să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

   Cela ce ai fost plin de daruri dumnezeieşti, pe tine ca pe o oglindă neîntinată a dumnezeieştilor arătări, Părinte aflându-te Hristos, razele luminii sale cele strălucitoare ţie ţi-au luminat, de unde izvor îndestulat de tămăduiri te-au arătat, hrănitor flămânzilor şi setoşilor prin ploaie adăpându-le pofta. Şi sufleteştile voinţe văzând, cu cuvântul înţelepţeşte mai bune le-ai făcut lui Dumnezeu. pe care roagă-l, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.

   Cela ce cu privirea la cele de sus şi cu lucrarea ai strălucit, viaţa asemenea cu a îngerilor ţi-a fost, îndreptătoare de faptă bună şi pildă prea adevărată, celor ce vor să slujească lui Dumnezeu întru săvârşire. iar cuvântul tău de Dumnezeu înţelepţite Eftimie, Treimea a o cinsti a învăţat şi pe Hristos unul a fi cunoscut în două firi, şi soboarele cele întocmai numărate cu patru Evanghelii ale lui Hristos. pe care roagă-l, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.


   Sfinţit fiind lui Dumnezeu din pântecele maicii tale, ca alt Samuil Părinte Eftimie, după numirea ta te-ai făcut mângâiere credincioşilor, călugărilor toiag şi întărire, al Duhului Sfânt curat lăcaş, cere nouă, celor ce te cinstim, mare milă.


   Cum să nu ne mirăm de naşterea ta cea cu bărbăţie dumnezeiască, cu totul cinstită ? Că ispită de bărbat neluând, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ai născut fără de tată pe Fiul cu trup, pe cel născut din Tatăl mai înainte de veci fără mamă. care nicicum n-a răbdat schimbare, sau amestecare, sau despărţire, ci a păzit întreagă osebirea amândurora firilor. Pentru aceasta Maică Fecioară Stăpână, pe acela roagă-l, să mântuiască sufletele, celor ce cu dreaptă credinţă, de Dumnezeu Născătoare te mărturisesc pe tine.


   Drepţii în veci vor fi vii şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului, că cu Dreapta sa va acoperi pe ei, şi cu braţul său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăcase-va în zaua dreptăţii şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie şi va da război împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare de pietre, pline, se vor arunca grindine. Întărise-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru popoarele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi putere de la cel preaînalt.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor, lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi şi vor stăpâni popoare şi va împărăţii într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu dânsul ! Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui şi cercetare întru aleşii lui.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor şi vârsta bătrâneţilor viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, la iubit şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi popoarele văzând şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta. Că Dar şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetare întru aleşii lui.


   Veseliţi-vă a zis părinţilor îngerul Domnului, că prunc se va naşte vouă, numit cu numele veseliei. Şi te-ai zămislit în pântece, aducându-le lor făgăduinţa, şi din scutece cu rugăciunea te-ai hrănit, Părinte Eftimie.


   Întărindu-ţi mintea cu dumnezeiască cunoştinţă, Părinte Eftimie, cele trecătoare le-ai trecut, nimica mirându-te de cele pământeşti. Şi în necazuri cu inimă îndrăzneaţă arătându-te preaviteaz; şi în pusnicie şi întru sufleteasca linişte smerit şi blând. Şi, noianul cel nestătător al acestei vieţi de acum arătat trecându-l, la limanul cel cu bună linişte ai ajuns. Pe Hristos roagă-l, să miluiască sufletele noastre.


   Lucrurile cele dintru această viaţă le-ai defăimat, Părinte Eftimie, că de petrecerea cea de sus dorind, bogăţia cea vremelnică întru nimica o ai socotit; şi îmbrăcându-te în smerenie, desfătarea ai urât şi ai iubit înfrânarea, nedreptatea ai lepădat şi ai urmat dreptăţii; pentru aceasta Părinte Cuvioase, pomeneşte-ne şi pe noi întru Cuvioase rugăciunile tale cele către Domnul.


   Strălucit-au faptele tale cele bune ca soarele, pe pământ şi în Cer, sluga lui Hristos, Eftimie. Că cu dreapta credinţă ne-ai propovăduit nouă credinţa lui Hristos cea adevărată şi fără prihană. Pentru aceasta roagă-te Cuvioase Părinte, întru pomenirea ta de Dumnezeu purtătorule, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Caută spre rugăciunile robilor tăi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, potolind pornirile asupra noastră cele rele, şi din tot necazul izbăvindu-ne pe noi. Că pe tine una te avem anghiră tare şi nemişcată, şi a ta folosinţă am dobândit, să nu ne ruşinăm Stăpână, cei ce te chemăm pe tine. Grăbeşte spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credinţă; Bucură-te Stăpână ajutătoarea tuturor, bucuria şi acoperământul, şi mântuirea sufletelor noastre.


   Bucură-te cela ce ai fost ca o începătură de mângâiere Bisericii, Părinte Cuvioase, că prin naşterea ta toate pornirile ereticilor din dumnezeiască rânduială s-au izgonit. Pentru aceasta pe tine cu numele bucuriei te-a numit Eftimie. Că cetele fiinţelor celor cereşti le-ai umplut de bucurie prin strălucirea vieţii. Cu care împreună sălăşluindu-te, şi de lumină umplându-te, şi cu strălucirea cea preafericită şi dumnezeiască desfătându-te acum, pe Hristos roagă-l, să dăruiască sufletelor noastre măre milă.


   Cu toiagul Crucii întărindu-te, pâraiele fărădelegii le-ai uscat, şi din râul dumnezeieştii desfătări, şi din izvorul raiului duhovniceşte preafericite adăpându-te, izvoare de mântuire în pustie ai arătat. Şi cu apele Dumnezeiescului Duh Cuvioase hrănit fiind, ca un finic te-ai suit la cereasca înălţime, şi stâlp în chipul focului te-ai arătat de Dumnezeu înţelepţite, şi plin de lumina cea mult strălucitoare a lui Hristos. Pe care roagă-l să dea sufletelor noastre mare milă.


   Cu adevărat până la cortul cel minunat, până la casa lui Dumnezeu preafericite, ai trecut întru bucuria şi veselia sufletului, unde glasul cel frumos al celor ce prăznuiesc. Părinte ai auzit, şi întru împărtăşirea cântării celei dulci şi a negrăitei veselii şi frumseţi eşti Eftimie. De care singur dorind, trupul ţi-ai omorât, care ai şi dobândit, cu dumnezeiasca dreptate fiind împodobit. Roagă pe Hristos cel ce dă lumii mare milă.


   Cuvioase Părinte, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, până ce sufletul şi trupul de patimi ţi-ai curăţit, şi pe tine însuţi te-ai gătit lăcaş Duhului. Că viind Hristos cu Tatăl, sălăşluire întru tine au făcut, şi Treimii celei de o fiinţă slugă făcându-te, de lucruri mari vestitorule Eftimie; roagă-te pentru sufletele noastre.


   Fericimu-te Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te mărim credincioşii după datorie, pe tine cetatea cea nemişcată, şi zidul cel nesurpat, şi folositoarea cea tare, şi scăparea sufletelor noastre.


   Veseleşte-te pustie ceea ce nu năşteai, bucură-te ceea ce nu aveai durere, că ţi-a înmulţit ţie fii bărbatul doririlor celor duhovniceşti, cu bună credinţă sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilor. Cu ale căruia rugăciuni Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.



   Cu lumina cea neapropiată luminat fiind, ca o stea ai strălucit în pustietăţi, cu învăţăturile luminând Eftimie, pe cei ce veneau la tine cu suflet neîndoit.


   În Egipt ai strălucit ca un luceafăr, şi lumea ai luminat cu strălucitele tale bunătăţi Eftimie, strălucind tuturor lumina sihăstriei.


   Rugăciune primind de la noi, cei ce alergăm la acoperământul tău, Preacurată Fecioară, nu înceta rugându-te Iubitorului de oameni, să mântuiască pe robii tăi.


   De grijile lumeşti lepădându-te, şi primind viaţa cea îngerească, cu înfrânarea sufletul ţi-ai împodobit, şi Dar de minuni de la Dumnezeu ai luat din-destul, Eftimie de Dumnezeu purtătorule, roagă-te pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine cu bună credinţă. De două ori.


   Preasfântă Fecioară miluieşte-ne pe noi, cei ce scăpăm cu credinţă la tine cea milostivă, şi cerem acum a ta caldă folosinţă; că poţi cu adevărat a mântui pe toţi, ca ceea ce eşti Maica Dumnezeului Celui Preaînalt, cu rugăciunile tale cele de Maică pururea îmblânzindu-l, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.


   Sărăcia celui ce s-a născut din Fecioară pentru noi cu adevărat luând, ai socotit cele trecătoare ca iarba fericite. Că din pomul cunoştinţei gustând Cuvioase, călugărilor te-ai arătat dumnezeiesc învăţător. Pentru aceasta şi spre râvna vieţii îngereşti ai ridicat pe toţi, şi spre cunoştinţa credinţei, purtătorule de semne Eftimie. Roagă pe Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Pe tine Fecioară, ca pe ceea ce numai tu între femei fără sămânţă ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim; că focul Dumnezeirii întru tine s-a sălăşluit; şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, după vrednicie mărim preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm către tine; Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu credinţă se închină naşterii tale.



   Pentru rugăciunile Cuviosului tău Eftimie, Milostive curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.    


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.    




   Cuvioase Părinte, în tot pământul a ieşit vestea isprăvilor tale. Pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a cărora viaţă fără prihană ai urmat; îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Dezlegat-ai întristarea celor ce te-au născut preamărite, de la Dumnezeu făgăduit fiind, şi mai înainte de naşterea ta. Dar numit cu numele bucuriei.

   Strigă cu mulţumire Biserica Cuvioase, primindu-te pe tine de la Dumnezeu odraslă mai înainte veselitoare de paşnică veselie.


   Cu rugăciunile şi cu cererile tale îmblânzind pe Dumnezeu, întunecatul nor al întristării mele, preafericite risipeşte-l, cela ce eşti plin de veselie şi de mângâiere, înaintea împăratului tuturor stând.

   Ca alt Samuil de Dumnezeu dat, şi mai înainte de zămislire făgăduit fiind Părinte, tuturor bisericilor te-ai arătat Cuvioase chemare după numire, după amândouă adus fiind prin strălucirea bucuriei.

   Rugăciuni şi cereri făcând părinţii tăi către Dumnezeu, Dar dumnezeiesc pe tine te-a luat, şi odrăslire purtătoare de lumină, care prin naştere ai vestit strălucirea bunei, credinţe şi vădirea eresurilor.


   Tu din pruncie te-ai sfinţit Cuvioase, lui Dumnezeu celui ce te-a dat; şi spre dânsul privind, şi îndreptat fiind cu poruncile lui cele făcătoare de viaţă, de Dumnezeu purtătorule, la înălţimea cea preaînaltă a faptelor bune te-ai ridicat prin credinţă.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu folositoare avându-te, nu ne vom teme de tabăra vrăjmaşilor, care se luptă împotriva celor ce slăvesc cu bună credinţă, pe cel ce s-a născut din tine, Dumnezeu şi Domnul tuturor, pe care roagă-l pentru noi.



   Pe tine ceea ce te-a născut râvnind Anei, ca pe Cuviosul Samuil cel de demult, jertfă vie te-a adus lui Dumnezeu, celui ce te-a preamărit şi mai înainte de zămislire.

   Cu îndestulată dragoste spre Dumnezeu fiind aprins, cu gând preabine credincios ţi-ai înfrânat patimile, Preacuvioase. Pentru aceasta Dumnezeiescul Dar întru tine s-a odihnit.


   Din cea stearpă născându-te, lucrător mult roditor de bună rodire duhovnicească te-ai arătat, tăind spinii păgânătăţii Cuvioase, şi dumnezeiască sămânţa bunei credinţe aruncând.

   Sfinţit slujitor vedeniilor celor mai presus de fire şi de taină, de Dumnezeu purtătorule făcându-te, pe cei necredincioşi i-ai adus lui Hristos, care cu dumnezeiască cuviinţă crezând, cu învăţăturile tale Părinte s-au învăţat cele mai bune.

   Cu gând preacurat şi binecredincios fiind cuprins, decât cele trecătoare şi stricăcioase, îndată şi mai mult ţi-ai ales viaţa şi desfătarea cea veşnică, prin înfrânarea cea multă omorându-ţi trupul tău Eftimie.


   Cu suflet arzător şi cu dragoste umilită, de pândirile vrăjmaşilor draci cele ca focul arzătoare scăpând, cu Darul cel răcoritor te-ai luminat Părinte, purtător de minuni făcându-te.


   Graiurile dumnezeieştilor prooroci şi proorociile lor le-ai pecetluit, născând pe Cuvântul cel ce a grăit printr-înşii; şi au plinit ale lor grăiri de Dumnezeu, ceea ce singură eşti binecuvântată, Preacurată.


   Cu untuldelemn al înfrânării ţi-ai umplut candela sufletului duhovniceşte, şi dorind de venirea cea pururea luminoasă a Mirelui tău, cu rugăciuni neadormite o ai aşteptat Cuvioase, şi în cămara lui te veseleşti fericite. Pentru aceasta după vrednicie desfătarea cea pururea vie ai luat şi lucrarea minunilor, de Dumnezeu purtătorule Eftimie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie Stăpână, ca văduva acei doi bani pentru toate darurile tale; că tu te-ai arătat acoperământ împreună şi ajutor, ferindu-mă pururea de supărări şi de nevoi. Pentru aceasta izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc, ca din mijlocul unui cuptor cu văpaie, din inimă strig ţie; Născătoare de Dumnezeu ajută-mi mie, rugând pe Fiul tău şi Dumnezeu, ca să-mi dea iertare de greşeli, că pe tine te am nădejde, eu nevrednicul robul tău.


   Păzindu-ţi mintea neschimbată din scutece, viaţa ta suire la Dumnezeu o ai arătat, de care apropiindu-te, te-ai înălţat Părinte, din putere în putere.

   Iubit-ai smerenia lui Hristos, şi nemernic de aici spre cetatea cea de Dumnezeu primită făcându-te, împreună te-ai răstignit prin minte, cu cela ce a pătimit pe Cruce pentru tine.

   După lege a pătimi voind, te-ai dezbrăcat de lume, şi gol luptându-te cu luptătorul împotrivă, după asemănarea lui Hristos, în pustie biruinţă ai ridicat.


   Pe tine tot Părinte te-ai sfinţit lui Dumnezeu, dorind de slava cea nemuritoare, şi la dânsul ai alergat cu căldură prin vieţuire curată, prin postnicie şi prin viaţă prealuminată, neîncetat strigând : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Tu izvorul bunătăţii Cuvioase iubindu-l din toată puterea, pustnicilor te-ai făcut izvor de dumnezeieşti daruri, pe ei, însetoşaţi fiind, vindecându-i. Că izvoare, precum şi Moise dedemult în pustie, cu strălucire, preafericite ai izvorât.

   Arătând din cele de taină ale Duhului, pe fiii robiei i-ai slobozit, fii lui Dumnezeu pe aceia cu dumnezeiască cuviinţă înnoindu-i, prin Botezul facerii de fii. Că urmând vieţii dumnezeiescului Mergător înainte, botezător te-ai arătat Eftimie.


   De la Dumnezeu cu Darul fiind luminat, celor ce nu te ştiau, te-ai cunoscut Eftimie, că nu era cu cuviinţă adevărat, fapta ta cea bună în pustie să se tăinuiască şi să se acopere. Pentru aceasta pe tine ca pe un sfeşnic purtător de lumină, Stăpânul a toate te-a arătat tuturor.


   Bucură-te cinstită, bucură-te Fecioară Preacurată. Bucură-te munte umbrit cu Darul. Bucură-te cort. Bucură-te sicriu. Bucură-te sfeşnice, care ai purtat dumnezeiasca lumină. Că solitoare de bucuria cea negrăită şi de veselia sufletelor credincioşilor te-ai făcut.


   Pe tine însuţi te-ai plecat legii lui Dumnezeu, că trupul tău purtătorule de Dumnezeu, ca pe un organ al sufletului ţi-ai robit, zburdarea trupului supunându-o duhului.

   Veselindu-te ţi-ai săvârşit cărarea vieţii, şi frica lui Dumnezeu întru tine zămislind ai născut mântuirea celor rătăciţi, strălucindu-le ca un soare în pustie acoperit.


   Pe postnici la cereasca cărare a bunei credinţe, Eftimie Părinte i-ai povăţuit, şi la moştenirea cea nemuritoare întru cele de sus i-ai adus, stâlp de foc şi nor arătându-te prin raza Duhului.

   Doctor foarte milostiv spre cei neputincioşi pe tine Părinte lumii te-a dăruit Hristos, şi hrănitor flămânzilor preaslăvit, învăţător celor nepricepuţi, înţelepţitor celor necunoscători, celor rămaşi de părinţi şi săracilor sprijinitor.

   Îndurat, milostiv şi purtător de curată cunoştinţă ai fost, tăind pricinile patimilor cu dumnezeieşti învăţături, şi înţelepţind Părinte şi învăţând pe ucenicii tăi, şi neputinţele sufletelor tămăduind.


   Pretutindenea răspândind razele minunilor tale, pe toţi i-ai luminat, şi ca magnetul i-ai atras la învăţăturile tale, înnoindu-le obişnuinţele, şi voinţele sufletelor îndreptându-le cu curăţia sufletului.


   Adevărată Născătoare de Dumnezeu, toţi pe tine te mărturisim, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, noi care prin naşterea ta ne-am mântuit de naşterea cea stricăcioasă, şi la viaţa cea mai bună iarăşi ne-am chemat, pentru milostivirea milei Dumnezeului nostru.


   Precum dedemult pe fiii cei din roabă prin baia naşterii celei de a doua, fii i-ai făcut, Şi acum cu rugăciunile tale de Dumnezeu purtătoru-le, sfărâmă jugul robiei noastre.

   Pusu-te-a pe tine ispravnic înţelept şi învăţător celor nepricepuţi, şi izgonitor duhurilor celor viclene, de Dumnezeu purtătorule, Darul lui Dumnezeu, cel ce s-a sălăşluit cu lucrarea întru tine.


   Putere preamare de la Dumnezeu luând, mulţimile vrăjmaşilor draci le-ai gonit, tămăduind de necăjirea lor pe toţi cei ce aleargă la tine cu credinţă.

   Fericit ai fost cu adevărat Părinte Eftimie, sărăcie de bogăţie făcătoare şi plângere de bucurie agonisindu-ţi Cuvioase, prin care împărăţia cerurilor ai moştenit.


   Lepădat-ai cinstea cea de pe pământ şi slava cea lesne veştejitoare, şi viaţa cea pururea veşnică şi moştenirea cea nestricăcioasă, preafericite ai luat, în lăcaşurile cereşti sălăşluindu-te prea adevărat.


   Doamnă a toate şi Stăpână pe tine te numim, că adevărat pe cela ce este Dumnezeu l-ai născut negrăit, pe cel ce a făcut toate şi le ţine şi le cuprinde, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Întru cinstită naşterea ta, bucurie făptura a aflat, şi întru dumnezeiască pomenirea ta Cuvioase, veselie a luat pentru multe minunile tale, din care dă sufletelor noastre din-destul şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm : Aliluia.


   Din inimă leneşă, laudă cum voi aduce eu ticălosul ? Mă spăimântez ! Şi voi lăuda pe marele Eftimie. Dar nădăjduindu-mă spre rugăciunile lui, cu bucurie şi cu multă osârdie voi începe cântare, şi tuturor voi spune viaţa şi naşterea lui, şi cum părinţii acestuia au cântat : Aliluia.


Stih : Ce obştesc este ţie Eftimie şi vieţii de pe pământ,
Ridică-te spre îngerii cei ce înstrăinaţi de viaţă sunt.
În această lună, în a douăzecea zi,
Eftimie de a vieţui conteni.

   Acest preacuvios Părintele nostru şi marele Eftimie, a fost pe vremea împărăţiei Iui Graţian, născându-se în Melitina, mitropolia ce este în Armenia, din părinţi de bun neam, anume : Pavel şi Dionisia, ca marele Ioan, din pântece sterp şi neroditor. Pentru aceasta şi-a avut şi numele după făgăduinţă, viind glas de sus la părinţii lui să se bucure şi să se afle în voie bună, când se rugau ca să le dea fii. Pe acesta după moartea tatălui său, l-a dus maică-sa la Eutropiu marele episcop al Melitinei, şi a fost rânduit de dânsul la ceata clericilor. Deci făcându-se iscusit spre adunarea sfintelor învăţături şi întrecând pe toţi cei de potriva lui cu nevoinţa faptelor celor bune, fost-a silit să se hirotonisească preot, şi să primească grija sfintelor mânăstiri şi a schiturilor. Deci fiind de douăzeci şi nouă de ani, s-a dus la Ierusalim şi s-a sălăşluit într-una din peşterile muntelui, împreună cu Preacuviosul Teoctist în care a vindecat pe mulţi din grele boli, şi zic că şi acesta cu numele Domnului din foarte puţine, pâini a hrănit patru sute de oameni călători ce nimerise la mânăstirea lui. Și nu numai el dezlegând sterpiciunea cu puterea lui Dumnezeu s-a născut, ci şi pe alte femei care nu năşteau, prin ruga sa le-a făcut bine roditoare de prunci. Şi acesta ca marele Ilie a deschis porţile Cerului şi a tămăduit pământul care era bolnav de nerodire, şi a vădit strălucirea cea dinlăuntru a sufletului Preacuviosului, stâlpul cel de foc, pe care când slujea jertfa cea fără de sânge, l-au văzut cei ce stau împrejur; se pogora de la Cer şi sta lângă Sfântul până săvârşea sfânta jertfă. Încă şi aceasta, că vedea cu gândul gândurile şi aşezarea celor ce mergeau să se împărtăşească cu dumnezeiasca împărtăşire, care dintr-înşii mergeau cu curată cunoştinţă şi care era întinat. Cu adevărat grăiesc că acesta era un semn al celei desăvârşit curăţeniei sale. Acest fericit ajungând la nouăzeci şi şapte de ani, a răposat întru Domnul, în zilele împăratului Leon cel mare. Însă era la chip cuvios şi la fire fără de răutate, la faţă albineţ, la stat om de cinste, cărunt Ia păr, barba lăsată în jos până la brâu. Şi zic pentru dânsul şi aceasta, că vrând să moară un monah care se părea multora a fi întreg înţelept şi ţinut de pofte, iar n-a fost aşa, ci mai vârtos dimpotrivă neastâmpărat şi neînfrânat. Că a văzut fericitul un înger trăgându-i sufletul dintr-însul cu o ostie, auzind împreună şi glas, care vădea ascunsele ruşini ale monahului. Şi se face pomenirea lui în sfânta biserică cea mare.


Stih : Mâinile lui Vas, de mâinile gelatului s-au tăiat.
Mâinile sfinţite de ale celui spurcat.
Toate mădularele lui Evsevie, cu securea le-a tăiat.
Însă el întru dreapta credinţă a rămas netăiat.
Pe Eutihie in trei părţi l-a despărţit.
Pe cel ce dumnezeieştile trei feţe a cinstit.
Vasilid nevoind a se despica,
Spre plăcerea nevoitorilor altoit peste pântece a se spinteca.

   Aceştia erau pe vremea lui Diocleţian împăratul, plini de bogăţie şi senatori. Au crezut în Hristos şi au primit Botezul, şi văzând pe episcopul Teopemt că rabdă întru munci şi că minuni lucrează cu puterea lui Hristos, aduşi fiind şi ei înaintea împăratului, mai întâi li s-au luat brâiele, apoi au primit feluri de chipuri de moarte. Căci Sfântul Vas fiind băgat într-o groapă până la mijloc şi tăindu-i-se mâinile şi tot trupul măcelărindu-i-se, şi-a dat duhul. iar Sfântul Evsevie fiind spânzurat cu capul în jos, a fost tăiat în bucăţi cu securi. iar Sfântul Eutihie, fiind întins cu sila la patru stâlpi, s-a spintecat în trei. Iar Sfântului Vasilid cu cuţitul i-au spintecat pântecele; şi aşa au primit cununa muceniciei.


Stih : Căldură primească, pe nevoitorii gerului arătat,
Inna, Pinna, Rima cei ce au îngheţat.

   Aceşti trei Mucenici erau de la un loc despre miazănoapte. Deci fiind prinşi de barbarii închinători de idoli, au fost duşi la stăpânitorul lor. care auzind pe Mucenici că mărturisesc pe Hristos, i-au osândit pe ei ca să-şi săvârşească viaţa prin ger. Şi dar au fost legaţi mai întâi sfinţii de stâlpi drepţi, care erau înfipţi în mijlocul răului pe vremea iernii. Când şi această apă fireşte mişcătoare şi curgătoare, nu se osebea de trupurile cele nemişcătoare şi grele, fiindcă era cu totul îngheţată. Deci prin aşa muncă, şi-au dat fericiţii sufletele în mâinile lui Dumnezeu, şi au luat cununa muceniciei.


Stih : Hristos pe tine Petre, de la vamă te cheamă.
Mai întâi la bunătate, iar acum spre cerească desfătătoare hrană.

   Acesta era pe vremea împăratului Iustinian, încredinţându-i-se toată ocârmuirea Africii, a stătut patriciu. Dar cu totul crud fiind şi nemilostiv, era cunoscut de toţi şi numit fidolas (adică scump); deci odată unul din săraci spre cercare apropiindu-se de el, cerea milostenie, iar el apucând o pâine (căci atuncea se întâmplase să-i aducă brutarul pâinile ce i le gătise), cu mânie asupra săracului, ca cu o piatră a aruncat cu acea pâine. Deci n-au trecut două zile, şi patriciul a căzut în boală, şi vedea că are să dea răspuns de cele ce a făcut. Apoi i se părea că vede o cumpănă şi că despre partea stângă a ei, se adunau oarecari negri şi puneau faptele lui cele rele, iar despre partea dreaptă vedea oarecari bărbaţi, cu haine albe îmbrăcaţi şi minunaţi la faţă, care nu aflau ce alt bun să pună ca să vină cumpăna dreaptă deopotrivă cu cealaltă, decât numai pâinea aceea ce o aruncase cu mânie asupra săracului. Acestea văzându-le Petru, şi-a venit întru sine, şi îndată ce s-a ridicat din boală, a împărţit la săraci nu numai averea sa toată, ci şi hainele ce purta le-a dat unui sărac. Şi fiindcă a văzut în visul său pe Hristos purtând acele haine, pentru aceasta fericitul s-a vândut şi pe sine Ia un argintar, şi preţul l-a dat săracilor. Deci fiindcă vedea fericitul că în urmă are să se cunoască cine este, pentru aceasta vrând să fugă din casa stăpânului său, a zis către portarul care era surd şi mut : întru numele lui Hristos auzi-mă şi-mi deschide poarta. Şi o minune ! Surdul şi mutul auzea şi vorbea; deci deschizându-i-se, a ieşit şi s-a dus la Ierusalim. De acolo ducându-se, a mers la Constantinopol. Unde a şi adormit în Domnul, şi s-a îngropat la locul numit al boului în însăşi casa sa.


Stih : Tirs şi Agni, pentru că pe Hristos au iubit,
Şi moartea pentru el, foarte cu bucurie o au primit.


Stih : Pe credinciosul Leon, pe marele împărat,
Împăratul Hristos, stăpânitorul Cerului l-a încununat.


Stih : Anna, pe gânditorul Mire dorind.
Prin mucenicie aproape de el se află stând.

    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Zaharia, care a mărturisit în Paleapatra a Peloponesului, la anul o mie şapte sute optzeci şi doi, despărţindu-se în două, s-a săvârşit.

Stih : Prin lăţimea părţilor tale întru lăţimea Cerului ai locuit,
Şi de acolo şi răsplătirile o Zaharie ai dobândit !

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Văzutu-te-ai în mijlocul norului. Părinte, cu focul cel mai presus de fire acoperit, ca un dumnezeiesc de cele cereşti tăinuitor, strigând; Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.

   Datu-ţi-a ţie cele mai presus de fire din-destul Părinte, făcătorul firii, arătându-ţi voinţele sufletului Cuvioase, celor ce voiau să se cuminece cu trupul Domnului tău.

   Pe unul care şi după dumnezeiasca întrupare, este unul născut în două firi cinstindu-l ai strigat : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeul părinţilor noştri.


   Privelişte postniciei şi învăţătoare de sfinţenie Părinte viaţa ta s-a arătat, prin înfrânarea cea desăvârşită, cu cei fără de trupuri unindu-te, şi strigând Eftimie : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Sabie de amândouă părţile ascuţită, Hristos pe tine te-a arătat, care inimile vrăjmaşilor şi taberele drăceşti ai junghiat, şi ai veselit sufletele celor ce cântă; Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   De lumina cea întreit strălucitoare umplându-te Părinte, a doua lumină cu împărtăşirea închipuindu-te, celei dintâi te-ai arătat Eftimie, raze răspândind celor ce cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Ca luceafărul de dimineaţă ai răsărit, pe Soarele dreptăţii având, care din întunericul necunoştinţei lumea ai curăţit cu razele cunoştinţei de Dumnezeu, căruia cântăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Lui Dumnezeu pe tine sfinţindu-te, şi aprinzându-ţi cuptorul cunoştinţei inimii, Eftimie bucurându-te, ţi-ai întors toată viaţa ta ca o jertfă fără prihană, cântând lui Hristos : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiu făcându-te prin dumnezeiescul Dar, ca o moştenire ai luat ştiinţa celor ce vor să fie, că firea înfrânându-ţi, firea ai covârşit, prin mai înainte cunoştinţă, spre săvârşire sârguindu-te Eftimie; pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-l preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Înfrânare preatare agonisindu-ţi preafericite, la viaţa cea preaînaltă ai ajuns, făcându-te lăcaş de încăpere Duhului Celui de viaţă făcător, şi darurilor celor ce izvorăsc de acolo din-destul, cântând neîncetat : Noroade preaînălţaţi-l pe el întru toţi vecii.

   Mutându-te ai ajuns la Sion, cetatea cea preaînaltă şi la lăcaşurile cele veşnice ai venit, moştenirea cerească din ostenelile tale aflând, cu cetele îngereşti cânţi : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Cu totul strălucit fiind ca soarele, pustietăţile ai luminat şi pe dracii cei cu chipuri întunecate i-ai gonit, şi stâlp cu totul luminos până la Cer înalt te-ai făcut, cu raze făcătoare de minuni strălucind, şi neîncetat strigând : Preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Cu preasfinţite fapte prin viaţă fiind împodobit, bunătatea cea preaînaltă ai plinit, prin îndreptarea învăţăturilor luminos făcându-te, şi tâlcuitor teologiei celei adevărate, neîncetat strigând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Mireasă dumnezeiască, cu totul fără prihană, pe cei ce scapă la tine, scoate-i din robia patimilor, şi neatârnare singură stăpânitoare dă Stăpână Bisericii ortodocşilor, celor ce cântă cu credinţă : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Izvor de tămăduiri şi mai înainte de moarte şi în sicriu Cuvioase adormit întreg aflându-te, ca pe un viteaz purtător de biruinţă te fericim.

   Împăratului pământesc pe tine cel din înălţime, ajutor te-a făcut asupra vrăjmaşilor şi turmei tale, împotrivă a multor feluri de ispite, Părinte Cuvioase.


   Arătatu-ţi-a ţie Hristos dezlegarea ta spre dânsul cea mult rodită Părinte, ca şi dedemult lui Moise văzătorului de Dumnezeu, căruia următor prin fapta bună făcându-te, ai despărţit marea patimilor şi ai trecut neoprit la pământul făgăduinţei, pe cei potrivnici biruindu-i.

   Pornitu-s-a în pustie apă, şi în pământul cel însetat baltă s-a făcut, cu rugăciunile tale Părinte, prefăcându-se, că cetele sihaştrilor într-însa au locuit ca nişte izvoare. Latura Iordanului a înflorit ca crinul, adăpat fiind cu lacrimile.

   Mutatu-te-ai ca şi Ilie râvnitorul, cu căruţa faptelor bune suindu-te la Cer, unde viaţa ta arătat s-a scris Cuvioase, și acum înaintea Stăpânului stând, pomeneşte pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta cea de lumină purtătoare şi sfinţită.

   Viaţa ta preafericite îngerească a fost, şi petrecerea ta preastrălucită, de Dumnezeu înţelepţite, şi sufletul tău prealuminat de Dumnezeu văzător şi credinţa ta cea bună. Că dumnezeieştilor dogme tâlcuitor ai fost, de Dumnezeu văzătorule, şi propovăduitor învăţăturii ortodoxe te-ai arătat.


    Rugător şi îmblânzitor către Dumnezeu pe tine Părinte te pun înainte cu osârdie, ca să te rogi şi să-mi ceri iertare de păcate şi de greşeli şi tăiere datoriilor mele, dumnezeieştilor îndurări urmând, cu nădejdea rugăciunii tale de Dumnezeu înţelepţite fiind întărit.


   Turn de mântuire fii mie Curată, oprind taberele dracilor şi mulţimea ispitelor şi a nevoilor gonind, şi năvălirea patimilor departe împrăştiind şi curată slobozenie dându-mi, şi îndestularea dumnezeieştilor daruri dăruindu-mi.


   Din pântece te-a sfinţit Dumnezeu Părinte Cuvioase, ca şi pe Ieremia dedemult şi pe Samuil, de Dumnezeu purtătorule, prooroc dumnezeiesc arătându-te de minuni făcătorule Eftimie, locuitorule împreună cu îngerii. Cu care pomeneşte pe toţi cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.


   Dumnezeiescul înger a vestit naşterea ta din pântece sterp, precum odinioară a vestit odrăslirea Mergătorului înainte. Pentru aceasta te-ai şi făcut asemenea lui, Eftimie, botezător crescut în pustie, fără avere, fără casă, strălucind cu toate darurile.


   În două voi şi în două firi, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi într-un Ipostas ai născut pe Dumnezeu negrăit, care pentru noi a sărăcit de bunăvoie până la răstignire, şi nouă ne-a dăruit bogăţia Dumnezeirii, de Dumnezeu Născătoare Fecioară.


   Cuvioase Părinte Eftimie, lăsând cele de pe pământ, lui Hristos ai urmat slăvite, nesocotind mai mult cele stricăcioase decât cele ce vor să fie. Şi în pustie ca într-o cetate locuind, taberele drăceşti ai pierdut. O cine ar putea să spună pururea slăvite, după adevăr, căldura sufletului tău cea către Domnul. De două ori.

   Cuvioase Părinte Eftimie, tu te-ai arătat îndreptarea călugărilor şi lauda şi îndulcirea ortodocşilor şi luminos luminător lumii. Că de înfricoşările vicleanului vrăjmaş nu te-ai spăimântat, în peşteră locuind. O Darul ce este întru tine fericite, prin care arătat ai călcat toată înălţimea dracilor.

   Cuvioase Părinte Eftimie, tu cu adevărat sufletul ţi-ai înălţat către Dumnezeu şi cu pustnicia sfinte, simţirile ţi-ai curăţit, şi cu neîncetate rugăciuni preafericite, vieţii celei nemuritoare te-ai învrednicit, podoaba postnicilor pururea slăvite ! De tine Hristos bucurându-se, te-a primit în lăcaşurile cele fără materie.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim, Eftimie Părintele nostru, că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit eşti că lui Hristos ai slujit şi ai biruit puterea vrăjmaşului. Cela ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, cu drepţii şi cu cuvioşii împreună locuitor. Cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne mântuieşte pe noi de toată nevoia şi necazul.