Cu razele minunilor, goniţi toată neputinţa durerilor noastre, revărsând Darul fără de argint, şi împodobindu-vă cu darurile Învăţătorului, Celui ce a ridicat pe umeri durerile celor născuţi pe pământ. De două ori.

   Învăţându-vă întâi tămăduirilor, curăţiţi prin credinţă durerile tuturor; iar al doilea iarăşi duhovniceşte întrarmându-vă dumnezeieşte, goniţi şi neputinţele cele stricăcioase ale sufletelor noastre. De două ori.

   Fără argint primind Darul de la Hristos Dumnezeu, fără de argint tămăduiţi neputinţele tuturor, şi nu numai bolile noastre le curăţiţi, ci şi dobitoacelor daţi îndreptarea cea cuvântătoare, ca nişte milostivi. De două ori.


   Fără de sfârşit este Darul Sfinţilor, care de la Hristos l-au luat; pentru aceasta şi moaştele lor din dumnezeiasca putere neîncetat lucrează minuni. Ale cărora şi singure numele cu credinţă chemându-se, de boli netămăduite izbăvesc. Prin care Doamne, şi pe noi din patimile sufletului şi ale trupului ne slobozeşte, ca un Iubitor de oameni.


   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti vița cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Sfinţii cei fără de arginţi, şi cu toţi Sfinţii, să se miluiască sufletele noastre.


   Mieluşeaua cea nespurcată şi nevinovata Stăpână, dedemult dacă a văzut pe Mielul său pe lemnul Crucii, ca o Maică se jelea, şi mirându-se striga : Preadulce Fiule, ce este această nouă şi preaslăvită vedere ? Cum te-a dat pe tine adunarea celor fărădelege judecăţii lui Pilat ? Şi spre moarte osândeşte pe viaţa tuturor ! Ci laud Cuvinte pogorârea Ta cea nespusă.


   La pomenirea celor fără de arginţi toţi să alergăm; din inimă curată, şi din cunoştinţă de sine lămurită, strigând către dânşii : Bucură-te doime, tămăduirea bolnavilor, căci aţi primit de la Dumnezeu puterea tămăduirilor.


   Păzind poruncile Domnului, şi prea-înţelepţeşte tăind boala iubirii de argint tămăduiţi fără de argint. Pentru aceasta după vrednică datorie cinstim chinuirea voastră cea cinstită făcătorilor de minuni : Rugaţi-vă să ne mântuim noi.


   Ca unii ce aţi luat îndrăzneală, de la însuşi Dumnezeu, a milui şi a mântui, izbăviţi de multe feluri de primejdii, şi de patimi, de nevoi, şi de supărările sufletului şi ale trupului, pe cei ce cu credinţă vă laudă pe voi purtătorilor de Dumnezeu fără de arginţi.


   Având pe Hristos pururea lucrând întru voi, Sfinţilor cei fără de arginţi, minuni faceţi în lume, pe cei bolnavi vindecaţi. Pentru că doctoria voastră izvor este neîmpuţinat, şi scoţându-se dintr-însul, mai mult izvorăşte, şi vărsându-se mai de prisosit este, în toate zilele se deşartă, şi mai mult se înmulţeşte, tuturor dând şi nescăzând. Şi cei ce scot, se satură de tămăduiri, şi acelaşi rămâne neîmpuţinat. Deci ce vă vom zice pe voi ? Doctori, tămăduitori de suflete şi de trupuri, vindecători de patimi nevindecate, care în Dar tămăduiţi pe toţi, luând darurile de la Mântuitorul Hristos, Cel ce dăruieşte nouă mare milă.


   Pocăinţă nu ai suflete nepocăite, ce te zăboveşti ? Tăierea morţii se apropie, şi sfârşitul ca un fur a sosit; aleargă, şi cazi înaintea Născătoarei de Dumnezeu.


   Hristoase văzându-Te răstignit, ceea ce Te-a născut a strigat : Fiul meu ce taină străină văd ? Cum mori cu trupul spânzurându-Te pe lemn, Dătătorule de viaţă ?


   Sfinţilor cei fără de argint şi de minuni făcătorilor, cercetaţi neputinţele noastre; și ca cei ce în Dar aţi luat, în Dar daţi-ne nouă.


   Celui ce a povăţuit dedemult pe Israil, fugind din robia lui Faraon, şi în pustie l-a hrănit; să cântăm Mântuitorului nostru Dumnezeu, că S-a preaslăvit.

   Prin cuvinte de cântări să lăudăm astăzi cu glasuri de veselie, pe cei prin Dar daţi de la Dumnezeu nouă tuturor, făcători de minuni şi doctori, întărire Bisericii, şi reazem credincioşilor.

   Cei ce totdeauna ne batem de întreitele valuri întru adâncul bolilor, şi în vifor cumplit de boli cumplite, veniţi să mergem cu bucurie la limanul doctorilor celor fără de arginţi, ca să ne mântuim.


   Din bunătăţile cele prealuminate arătându-vă, Fericiţilor, casă Dumnezeiescului şi atot-lucrătorului Duh, ne arătaţi nouă această dumnezeiască casă noian de tămăduiri dumnezeieşti, cu cercetările voastre.


   Pe tine, care eşti lăcaşul lui Dumnezeu, masa cea înţelegătoare, frumuseţea lui Iacov, podul cel ce lesne trece pe dânsul, şi scara cea nemişcată, neamurile neamurilor cu dragoste te fericim, Preacurată.


   Doimea cea cinstită a dumnezeieştilor celor fără de arginţi, luminându-se prealăudat cu strălucirile cele în trei sori, luminează marginile pământului cu luminile tămăduirilor, întru slava Dumnezeului nostru.

   Fiind împreunaţi sfinţilor cu cetele cele îngereşti, şi stând înaintea scaunului slavei cu toată cinstea, luaţi aminte la cei de jos cu milostivire, scoţându-i totdeauna din răutăţi.


   Teologhisind Sfinţilor, pe Treimea Cea Dumnezeiască însăşi Stăpânire, aţi vieţuit pe pământ ca nişte îngeri, împlinind voia cea dumnezeiască, și acum vă fericiţi.


   Cela ce este înfricoşat către oştile cele de sus, negrăit S-a sălăşluit întru tine, aflându-te mai curată decât firea cea văzută, şi cea înţelegătoare, Preacurată Fecioară, pentru aceasta te fericim.


   Cela ce întăreşti tunetul, şi zideşti Duhul, întăreşte-mă Doamne, ca să Te laud pe Tine adevărat, şi să fac voia Ta; că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.


   Dătători tămăduirilor minunaţi, şi sfeşnice purtătoare de lumină ale minunilor v-aţi arătat tuturor prin Darul Duhului; căci văpaia patimilor răcorindu-o cu credinţa, printr-însa încălziţi cugetul credincioşilor. Pentru aceasta având noi lăcaşul vostru cel dumnezeiesc casă de doctorie sufletelor, strigăm către voi : Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, purtătorilor de Dumnezeu cei fără de arginţi, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. De două ori.


   Pe tine Fecioară, ca pe ceea ce numai tu între femei mai presus de fire ai născut pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericesc; că Focul Dumnezeirii întru tine S-a sălăşluit, şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Ziditorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc, după vrednicie slăvim preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm către tine : Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu credinţă ne închinăm preasfintei naşterii tale.


   Pe Mieluşelul şi Păstorul şi Mântuitorul, Mieluşica văzându-L fără dreptate ridicat pe Cruce, plângând strigă cu amar : Lumea se bucură luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, care rabzi pentru milostivirea milei preabune Dumnezeule, Doamne Cel fără de păcate. Căreia cu credinţă să-i strigăm : Milostivire arată Fecioară spre noi, şi iertare de păcate dăruieşte celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.


   Auzit-am Dumnezeule auzul Tău, şi m-am temut, văzut-am lucrurile Tale, şi m-am spăimântat : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Îmbrăcându-vă sfinţilor cu podoaba nestricăciunii, prin dezbrăcarea trupului celui pământesc, totdeauna staţi înaintea Scaunului Treimii dimpreună cu îngerii.

   Patimile sufletelor celor cu multe dureri le vindecaţi, şi bolile trupului le tămăduiţi, cei cu bune laude fără de arginţi, dăruind sănătate şi mângâiere de către toate cele ce aduc întristare.


   Cercetaţi pe cei ce cu bună credinţă aleargă la Sfântul vostru lăcaş, cei ce sunteţi fără de argint, dăruind sănătate şi linişte, de toate cele ce aduc întristare.


   Făclia Dumnezeieştii Lumini se slăveşte, Născătoarea de Dumnezeu, cea mai aleasă decât toate făpturile, care a îndumnezeit pe om, ca una ce a născut pe Dumnezeu.


   Răsare-mi mie Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine mânecă duhul meu, şi te laudă pe Tine; că Tu eşti Dumnezeul nostru, şi la Tine scap Împăratul păcii.

   Cei fără de argint lăudaţi ai lui Hristos, trăgându-se de la răsăritul cel cu adevărat dătător de lumină, luminează lumea cu lucirile tămăduirilor, şi risipesc întunericul cel cumplit al patimilor.

   Cei ce suntem înviforaţi de boli, şi înecaţi de patimi, şi cufundaţi cu întreitele valuri ale întâmplărilor celor fără de măsură, veniţi cu bucurie să scăpăm la limanul preaînţelepţilor doctori.


   Dorind Sfinţii, pe Treimea Cea mai presus de dumnezei, i s-au arătat Ei slugi. Pentru aceea cu milostivire tămăduiesc bolile tuturor cele cumplite, arătându-se pururea minunaţi.


   Răsare-mi Stăpână raza Dumnezeieştii cunoştinţe, mie celui ce sunt cumplit cuprins de întunericul necunoştinţei şi mă povăţuieşte către lumina pocăinţei Preacurată, ceea ce eşti uşa Luminii.


   Izvorând ape de vindecări, ca nişte izvoare de mântuire, spălaţi toată întinăciunea bolilor celor sufleteşti şi trupeşti, Sfinţilor cei fără de arginţi, luminători ai lumii cei prealuminaţi.

   Sfânt este lăcaşul vostru, fiind împodobit cu minuni şi cu semne, la care tot omul, ce aleargă dintru tot sufletul, câştigă sănătate, fericindu-vă pe voi după datorie.


   Ca două stele străluciţi la întărirea Bisericii lui Hristos, şi cu bunăcredinţă o luminaţi pe dânsa cu razele tămăduirilor, lucrătorilor de minuni, cei cu nume mare.


   Mântuieşte-mă ceea ce ai născut pe Mântuitorul; căci mă tulbură adâncimea păcatelor, şi mă înviforează valurile dezmierdărilor, şi mă întristează furtuna duhurilor celor viclene.


   Viforul gândurilor apucându-mă, întru adâncul greşelilor celor nemăsurate mă trage. Ci Tu, Ocârmuitorule bune, mai-nainte apucând ocârmuieşte-mă, ca pe Proorocul, şi mă mântuieşte.


   Cei ce aţi primit Darul tămăduirilor, daţi sănătate celor ce sunt întru nevoi, doctorilor care sunteţi făcători de minuni, măriţi. Ci dar cu cercetarea voastră, surpaţi semeţiile vrăjmaşilor, tămăduind lumea cu minunile.


   Cuvântul înţelepţilor doctori este mai presus decât toată mintea şi înţelepciunea, căci dăruieşte sănătate tuturor din-destul. Pentru aceasta şi mie mi-a dăruit Darul de povestire, să-i laud ca pe nişte purtători de Dumnezeu, şi slugi bineplăcute lui Hristos, care dau mulţime de tămăduiri către toţi, şi-i izbăvesc de boli, vindecând lumea cu minunile.


Stih : Împroşcările de pietre pe fraţi nu i-au despărţit,
Ca cei ce amândoi întărindu-se pe Hristos ca pe o piatră au stătut,
În Iulie în întâia zi,
Cei fără de arginţi moarte de pietre suferi.

   Aceştia au fost din marea cetate a Romei în zilele împăratului Carin, fraţi fiind, şi cu meşteşugul doctori, vindecând nu numai oameni, ci şi dobitoace. Şi cerşind ca plată pentru doctorie de la cei ce se lecuiau, credinţa şi mărturisirea în Hristos, neluând altceva nimic. Deci, fiind pârâţi la împăratul, cum că cu meşteşug fermecătoresc fac vindecările, şi prinzând pe alţii pentru dânşii, ei nesuferind a fi alţii în locul lor, s-au dat singuri. Şi nevrând să se lepede de Hristos, ci mai vârtos încă şi pe împăratul acesta Carin îl mântuiră din păgânătate, fiind tămăduit de dânşii. Căci acesta la întrebarea ce le făcea, spăimântându-i cu grele înfricoşări, i s-au dezlegat grumazii, de i s-a întors obrazul la spate. Şi pentru aceasta cei ce se aflau acolo, au crezut în Hristos, cu care şi împăratul cu toţi ai casei lui a mărturisit pe Hristos, şi a liberat pe sfinţi, trimiţându-i cu cinste la locul lor. După aceea dascălul lor, cel ce i-a învăţat meşteşugul doctoriei, pizmuindu-i şi luându-i, se sui cu dânşii într-un munte, făcându-se a merge ca să culeagă ierburi de leacuri, deci acolo sculându-se îi ucise cu pietre.


Stih : Cu adevărat prin faptă Vasilie te-ai văzut,
Ca cel ce peste necuvântătoarele patimi ai împărăţit.


Stih : Lăsând slava pământului, şi îndulcirea pământească.
Petru după moarte s-a împărtăşit de slava cerească.


Stih : Mai-nainte de moarte Leone, trupului sau Evei nu te-ai plecat,
Precum întâiul Adam, şi gol fiind nu te-ai ruşinat


Stih : Sabia omoară două mii de bărbaţi,
Cinstiţi nevoitori, care erau neînfricoşaţi.


Stih : Mavrichie gol cu miere uns fiind,
Muşcările albinelor dulce miere era socotind.


Stih : Numărul bărbaţilor în foc arşi este împrejur încheiere,
Căci de cinci ori cinci arătată este ca o înconjurare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi amin.


   Chipului celui de aur ne-închinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare în cuptorul focului, care ca întru o cămară luminată dănţuiau cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Norodul lui Dumnezeu adunându-se cu credinţă la Biserica voastră, Fericiţilor, vesteşte darurile voastre, laudă tămăduirile, măreşte luminat vieţuirea cea dumnezeiască, şi fericeşte pururea petrecerea cea cinstită.

   Veniţi cu credinţă să vedem izvorul, care izvorăşte, râuri de minuni, şi cu veselie împreună Domnului să strigăm : Foarte eşti minunat Dumnezeule, Cel ce faci minunate minuni pe pământ, prin robii Tăi.


   Înfrumuseța-tu-s-a Biserica Sfinţilor celor fără de arginţi cu multe minuni, întru care se vindecă multe feluri de boli, ale celor ce cu credinţă neîndoită aleargă la dânsa, şi pururea trimit laudă lui Dumnezeu, ca unui Dătător de bunătăţi.


   Pogorâtu-S-a Hristos ca ploaia pe lână în pântecele tău, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, şi încetat-au pâraiele nelegiuirii, şi ca un Dumnezeu va izvorî nestricăciune şi viaţă celor ce cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pământul locuind, în ceruri arătat aţi dobândit vieţuire cerească, nevoindu-vă bine şi surpând pe şarpele, aţi primit Har a vindeca bolile oamenilor, întru slava şi lauda Domnului, Sfinţilor fără de arginţi.

   Prin rugăciunea cea către Dumnezeu, Sfinţilor, deschideţi ochii, şchiopilor arătat le daţi bun umblet, şi slăbănogilor sănătate desăvârşită, minunându-vă cu credinţă, Sfinţilor fără de arginţi. Pentru aceasta după datorie vă lăudăm pe voi.


   Ca un rai înţelegător ni se cunoaşte nouă această casă a Sfinţilor, care pururea aduce înainte bun miros de taină, Darul cel dumnezeiesc, care vi l-a dăruit vouă Iisus, dând cugetelor noastre bună mireasmă.


   Din sângiurile tale cele sfinţite S-a întrupat Ziditorul tuturor, şi a ieşit din pântecele tău, păzindu-te pe tine Fecioară, o minunea minunilor ! O arătare de taină nouă ! Care s-a lucrat întru tine întru toţi veci.


   Pământul, şi toate cele ce sunt pe dânsul, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor şi preoţi, binecuvântaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi pe El în veci.


   O cât este de mare această Biserică preasfinţită, Sfinţilor fără de argint, către care venind, săvârşiţi măriri şi semne înfricoşate, şi minuni cu adevărat, Înţelepţilor. Pentru aceasta adunându-ne astăzi, vă lăudăm pe voi cu mare glas.

   Toţi să încheiem danţuri duhovniceşti, mărind pe Cosma cugetătorul de Dumnezeu, şi pe Damian cel ales, pe doimea cea cinstită, care prin fapte bune au slăvit pe Stăpânul a toată lumea, şi Dumnezeu şi Domnul şi Mântuitorul tuturor.


   Deschisu-s-a tuturor pe pământ casă de doctorie, Sfântă casa celor fără de arginți, care încetează frigurile celor ce adesea vin către dânşii, şi izbăveşte pe cei necăjiţi de duhuri cumplite, şi dă tămăduire tuturor oamenilor.


   Fecioară ceea ce te-ai arătat mai presus decât Heruvimii, fă mintea mea mai presus de zburdările trupului şi de supărările vieţii, şi-mi dă putere a umbla cu bună podoabă pe căile cele de izbăvire, care ne duc la cetatea cea de sus, Preacurată.


   Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune, şi a înălţat pe cei smeriţi Dumnezeul lui Israil, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel dintru înălţime, şi ne-a îndreptat pe calea păcii.


   Primind de la Dumnezeu Darul tămăduirilor, fericiţilor cei fără de arginţi, tămăduiţi bolile, şi vindecaţi pe toţi, cei ce cu credinţă aleargă la dumnezeiască Biserica voastră. Pentru aceasta ca dintr-un glas dimpreună, după vrednicie fericim cinstită pomenirea voastră.


   Arată milostivire de ascultare, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, şi mântuieşte pe cei ce se închină preacuratului tău chip, căci toţi la tine avem nădejde, ca la o folositoare întărită.


   Ca nişte râuri revărsătoare, şi arătat poezitoare cu apele Duhului, adăpaţi zidirea cu dumnezeieştile semne, şi cu dările vindecărilor cele minunate, şi patimile cele pierzătoare de suflet le uscaţi, şi bolile tămăduiţi, şi duhuri goniţi, purtătorilor de Dumnezeu fără de arginţi, şi rugătorilor pentru sufletele noastre. De două ori.

   Supunând patimile cele necuvântătoare, dăruiţi oamenilor şi dobitoacelor facerile de bine, cu puterile cele sufleteşti, de la Hristos fiind îmbogăţiţi cu Darul tămăduirilor. Pentru aceasta săvârşind sfinţită, şi purtătoare de lumină prăznuirea voastră, cerem luminare sufletelor noastre.

   Biserica voastră cea dumnezeiască, s-a arătat ca Cerul de luminoasă şi cerească, având acum ca nişte stele minunile cele de mântuire, şi ca un soare luminos dumnezeiască lucrarea vindecărilor, Cosma preafericite, Damiane pururea pomenite, cei ce sunteţi slugi Domnului, şi rugători pentru sufletele noastre.


   Izvorul tămăduirilor având Sfinţilor cei fără de arginţi, tămăduiri daţi tuturor celor ce le trebuiesc; că de preamari daruri v-aţi învrednicit de la izvorul cel pururea curgător al Mântuitorului Hristos; că a zis către voi Domnul, ca cei împreună râvnitori cu Apostolii : Iată v-am dat vouă putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoateţi pe ele, şi să tămăduiţi toată boala şi toată neputinţa. Pentru aceasta întru învăţăturile Lui bine vieţuind, în dar aţi luat în dar daţi tămăduind patimile sufletelor, şi ale trupurilor noastre.


   De tot felul de primejdii păzeşte pe robii tăi, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.


   Cea Preacurată văzând răstignit pe Hristos, Iubitorul de oameni, şi coasta pătrunsă cu suliţa, plângând striga : Ce este aceasta Fiul meu ? Ce Ți-au răsplătit Ție nemulţumitoarele popoare, pentru bunătăţile cele ce ai făcut lor ? Şi Te sârguieşti ca să mă faci pe mine lipsită de Fiu, întrutot preaiubite; mă minunez Bunule Îndurate de răstignirea Ta cea de bunăvoie.


   Izvorul tămăduirilor, numai pe unul într-un an tămăduia; iar lăcaşul celor fără de arginţi, toată mulţimea celor bolnavi vindecă, că neîmpuţinată este şi necheltuită bogăţia Sfinţilor. Pentru rugăciunile lor Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.


   Strugurul cel întrutot copt Preacurată, pe Care nelucrat L-ai purtat în pântece; dacă L-ai văzut pe Acesta spânzurat pe lemn, tânguindu-te ai strigat, zicând : Fiule, izvorăşte must prin care se va lepăda toată beţia patimilor, Făcătorule de bine, pentru mine care Te-am născut, prin îndurarea Ta milostivindu-Te.

   Dat-ai Iubitorule de oameni pe Maica Ta ajutătoare robilor Tăi, ca un Milostiv, prin care ai făcut rânduiala Ta cea negrăită şi înfricoşată şi dumnezeiască, vrednicia noastră cea întâi zidită o ai îndreptat. Pentru aceasta preacinstită prăznuirea ei cinstind, lăudăm puterea Ta, Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre. De două ori.

   Cetatea care te cinsteşte pe tine şi după datorie te slăveşte, o acoperi prealăudată, cu cinstitul tău veştmânt Preacurată, de barbarii cei prea fără de Dumnezeu, de foamete, de cutremur şi de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce eşti neispitită de nuntă, şi pentru aceasta te slăveşte pe tine Preasfântă dumnezeiască Mireasă, ajutătoarea oamenilor. De două ori.

   Cinstitul tău veştmânt, de Dumnezeu dăruită Stăpână, l-ai dăruit cetăţii tale bogăţie nefurată, acoperământ şi laudă, şi zid nebiruit, şi visterie de tămăduiri, şi izvor de minuni pururea curgător, şi liman de mântuire celor înviforaţi totdeauna. Pentru aceasta te lăudăm pe tine prealăudată Stăpână. De două ori.


   Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii şi noi să prăznuim luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei, Miresei Împăratului Hristos Dumnezeului nostru : Scoală-te Doamne zicând întru odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţeniei Tale, că o ai împodobit pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi o ai dăruit cetăţii Tale Stăpâne, să o apere şi să o acopere, de barbarii cei potrivnici cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.


   Cămară însufleţită numai tu te-ai făcut lui Dumnezeu, şi cinstit veştmântul tău, cel pus ca o visterie în Sfântă casa ta, credincioşilor sfinţenie şi zid nebiruit l-ai dăruit, prin care cetatea ta se mântuieşte, Maica lui Dumnezeu, lăudând dumnezeiască puterea ta.


   Cinstit veşmântul tău, care a acoperit Sfânt şi cinstit trupul tău Curată, îmbrăcăminte de slavă l-ai dăruit tuturor, şi izvor care izvorăşte apele Darului cele pururea vii. Al căruia punere prăznuim, cinstindu-te de Dumnezeu Născătoare, pe tine cea mai cinstită decât toate.


   Casa ta Stăpână, purtând sfinţit veşmântul tău ca o vistierie de sfinţenie, totdeauna sfinţeşte pe toţi, cei ce aleargă cu credinţă; şi pe tine după datorie te fericesc într-însa totdeauna, ceea ce eşti nădejdea sufletelor noastre, şi acoperământ tare, şi întărire.


   Ca cu o cunună prealuminoasă s-a îmbrăcat Biserica lui Dumnezeu cu Sfântul tău veşmânt, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, şi bucurându-se, se luminează astăzi, şi prin taină dănţuieşte strigând ţie Stăpână : Bucură-te diademă cinstită, şi coroana Dumnezeieştii slave; bucură-te una slava plinirii, şi veşnica veselie. Bucură-te limanul şi folosinţa celor ce aleargă la tine, şi mântuirea noastră.


   Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta te rugăm, pace lumii tale dăruieşte, şi sufletelor noastre mare milă.


   Întru punerea cinstitului tău veşmânt, prăznuieşte astăzi norodul tău prealăudată, şi neîncetat strigă către tine : Bucură-te Fecioară, lauda creştinilor.


   Prăznuieşte astăzi lumea, cinstită punerea veşmântului tău, o Curată, şi cu dragoste strigă către tine : Bucură-te Fecioară ajutătoarea credincioşilor.


   Pe Voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, Cela ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă-i rogu-mă. Ca Ție ca întru o alăută întru omorârea trupului, să-Ți cânt cântare de biruinţă.
1234
   Cinstitul tău veşmânt de Dumnezeu Născătoare Fecioară, norodului celui ce te cinsteşte pe tine pururea, l-ai dăruit acoperământ sfinţit, toată năvălirea celor potrivnici totdeauna biruind cu puterea Duhului.

   Cu pipăirea Celui ce s-a arătat cu trup pe pământ pentru noi din curat sângele tău, sfinţit veşmânt ţi-ai sfinţit cu atingerea de trupul tău. Prin care pe toţi robii tăi, cei ce te laudă pe tine, îi sfinţeşti Fecioară.

   Visterie cinstită celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă Fecioară ceea ce eşti bună cu adevărat, le-ai dăruit veşmântul tău, pe toţi îmbogăţindu-i cu darurile Dumnezeiescului Duh, şi cu multe arătări de minuni.

   Mieluşea neîntinată, ceea ce ai născut pe Mielul lui Dumnezeu mai presus de fire, dăruitu-ne-ai nouă cinstită haina ta, care curăţeşte totdeauna cu adevărat întinăciunea şi spurcăciunea celor ce se închină ei, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Făclie de lumină arătătoare şi neapusă, biserica celei Preacurate aflând cinstită haina ei, ca un cer luminos luminează lumea astăzi cu razele darurilor.


   Putere şi legătură de întărire Preacurată, dumnezeiescul tău veşmânt dobândindu-l cu adevărat cetatea ta, tărie nebiruită are, pentru aceasta se şi bucură de tine.


   Mai cinstită decât sicriul cel dedemult cu adevărat, racla ta s-a arătat pe pământ de Dumnezeu Născătoare, ale căreia închipuirile purtând, încă şi cunoştinţele adevărului credincioşilor păzind.



   Biserica cea stearpă a născut din păgâni, şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, minunatului Dumnezeului nostru să-i strigăm : Sfânt eşti Doamne.

   Pe sfinţirea cea frumoasă, pe uşa cea cerească, pe Maica lui Dumnezeu să o lăudăm, şi veşmântul ei cel ce izvorăşte daruri dumnezeieşti, cu dragoste să-l sărutăm.

   Cu haina nestricăciunii, pe cei cu stricăciunea goliţi, prin nestricată naşterea ta pe toţi i-ai îmbrăcat Curată; cărora cinstit veşmântul tău le-ai dăruit bogăţie neîmpuţinatâ.

   Preacurată, tu pe Cel ce acoperă tot Cerul cu norii l-ai acoperit cu cinstit veşmântul tău, Căruia închinându-ne cu credinţă pe tine te slăvim, acoperământul sufletelor noastre.

   Doctorie fără de plată celor neputincioşi este dumnezeiasca casa aceasta, că veşmântul tău Curată, izvor, care neîncetat izvorăşte tămăduiri, l-a câştigat, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Să cinstim credincioşii ca pe o legătură de împreunare cu Dumnezeu astăzi, cu credinţă primind veşmântul celei Preacurate.


   Mult-cinstită haina celei Preacurate şi preacinstite, nouă necredincioşilor prin Dar ne izvorăşte astăzi tămăduiri.


    Ca nişte rouă de dimineaţă veselia ta curgând pururea, potoleşte cuptorul patimilor, al celor ce te cinstesc pe tine totdeauna.


   Izvoarele tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu, care ies din preacinstit sicriul tău ca din Edem, adapă faţa pământului, daruri vărsând celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta te lăudăm, şi cu credinţă te slăvim, şi cu mulțumire strigăm pururea : Bucură-te ceea ce una eşti nădejdea celor ce te laudă pe tine.


   Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stătut pe Crucea Ta, şi s-au topit neamurile; că Tu eşti Iubitorule de oameni, tăria mea şi lauda.

   Să slăvim pe cea singură binecuvântată, şi cu credinţă să ne atingem de veşmântul ei, ca să primim Darul Duhului.

   Preacurată, cinstim veşmântul tău, pe care ca pe un izvor de nestricăciune, şi îmbrăcăminte aleasă a slavei, l-ai dat tuturor celor ce te laudă.

   Ca pe o visterie de mult preţ cetatea care te cinsteşte pe tine, câştigând veşmântul tău Fecioară, cu credinţă îl sărută şi Dar primeşte.

   Preacurată şi singură binecuvântată, care eşti mai sfântă decât Heruvimii, mântuieşte de toată primejdia sufletele noastre, ale celor ce te cinstim pe tine.


   Ca o tărie preacinstită de Dumnezeu Născătoare, Făcătorul şi Ziditorul întemeindu-te pe tine, ca cu nişte stele te-a împodobit cu dumnezeieşti străluciri, cu care luminezi marginile.


   De pe pământ la Cer Născătoare de Dumnezeu, dumnezeiesc veşmântul tău Preacurată, ne trage pe noi cei aprinşi cu căldură de dragostea lui. Pentru aceasta pe tine te slăvim ca pe o pricină a măririi celei mai bune.


   Iată Darul cel nedeşertat, veniţi toţi cu inimă curată, o iubitorilor de praznic; de scoateţi dumnezeieşti ape, care din-destul izvorăsc din cinstită racla celei Prealăudate.


   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

   Tu Stăpână Preacurată robilor tăi ai dăruit întărire, veşmântul şi cinstitul tău brâu, dumnezeiască îngrădire.

   Rai frumos, care izvorăşte din sine bună mireasma Duhului, Preacurată, casa care ține în sine haina ta, s-a arătat.

   Preasfântă, sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, ale celor ce cu credinţă cinstim, Sfântul şi preacinstitul tău veşmânt.

   Biserici ale lui Dumnezeu, Celui ce S-a sălăşluit întru tine, arată-ne de Dumnezeu Născătoare pe noi, cei ce te fericim pe tine întru dumnezeiască biserica ta.


   Tu Doamne pe Maica Ta o ai slăvit, Tu ai înălţat mai presus de toate puterile cele de duhuri slava ei fără asemănare.


   Darul lui Dumnezeu tu eşti Preacurată de Dumnezeu Născătoare, care izvorăşte din-destul din cinstită racla ta, celor ce cu dragoste se închină ţie.


   Credincioşii împăraţi se încing cu tine ca cu o putere, și cetatea ta avându-te pe tine legătură, se laudă cu veşmântul tău Născătoare de Dumnezeu.


   Strigat-a mai-nainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit rugându-se : Din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse Împărate al puterilor.

   Arătat-ai împărătesei tuturor cetăţilor, ceea ce ai născut pe Împăratul şi Domnul tuturor, ca un zid nestricat, cinstită şi sfântă haina ta.

   Bucurându-ne, darul Fecioarei să-l slăvim, şi preasfânt veşmântul ei să-l cinstim, din care toată sănătatea celor neputincioşi neîncetat iese.

   Născătoare de Dumnezeu izvor curgător de ape de viaţă pe tine te cunoaştem, şi cinstim dumnezeiescul tău veşmânt, din care în toate zilele izvorăşte credincioşilor vindecări.

   Domnul cu tine fiind de Dumnezeu Născătoare, firea omenească luişi locuită o a făcut, şi toată vătămarea celui străin o a gonit.


   Pe tine toată mai presus de fire te-a proslăvit Domnul, toată te-a împodobit Fecioară, pe tine toată te-a cinstit mai presus de cuvânt de Dumnezeu Născătoare, cu brâul, cu veşmântul şi cu dumnezeiasca raclă.


   Tărie pe tine credincioşii câştigându-te şi laudă, se încing cu mărire, cinstit brâul tău de Dumnezeu Născătoare dobândindu-l, ca o prealuminată şi cinstită podoabă.


   A vedea slava ta cea negrăită de Dumnezeu Născătoare, doreau dedemult toţi dumnezeieştii Prooroci, dar în zilele cele mai de pe urmă s-a arătat nouă Cel ce este mai presus decât vremile.


   Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, acoperământule al tuturor oamenilor. A căruia punere prăznuim cu dragoste, şi strigăm cu frică către tine curată : Bucură-te Fecioară lauda creştinilor.


   Îmbrăcămintea cea curată, şi cortul Cuvântului lui Dumnezeu, norul cel însufleţit, şi năstrapa cea cu mană, pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, toţi cei ce ne-am mântuit prin naşterea ei, cu credinţă să o fericim; şi de cinstitul veşmânt să ne atingem, cu care pe Stăpânul Cel ce s-a îmbrăcat cu trup, ca un prunc cuprinzându-l l-a purtat. Prin care firea omenească s-a ridicat la viaţa şi împărăţia cea mai înaltă. Pentru aceasta bucurându-mă strig cu mare glas : Bucură-te Fecioară, lauda creştinilor.


    În această lună, în ziua a doua, facem pomenirea punerii cinstitului veşmânt al Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei în Sfânta raclă, în zilele împăratului Leon cel mare, şi a Virinei femeii lui.

Stih : Veşmântul fiului adică la ostaşii păzitori de Hristos s-a aflat,
Iar veşmântul maicii în cetatea cea de Hristos păzită s-a aşezat.
Întru a doua zi prăznuim cea în sicriu aşezare,
A veşmântului preacuratei Fecioare.

    Pe vremea împărăţiei lui Leon cel mare, şi a Virinei soţia sa, doi boieri patricieni : Galvie şi Candid, fraţi buni fiind, mergând să se închine la Ierusalim, au sosit la Palestina, şi fiind la locurile Galileii, au aflat acolo cinstita haină a Născătoarei de Dumnezeu, la o femeie evreică, care o ţinea cu cinste, aprinzând multe lumini, şi tămâieri; deci a pus nevoinţă ca să o ia. Şi mergând la Ierusalim, şi sărutând toate sfintele locuri, şi făcând o raclă asemenea aceleia, în care zăcea cinstitul veşmânt al maicii lui Dumnezeu, dacă s-au întors ei au pus racla cea deşartă în locul celeilalte; iar aceea ce era cu acest sfânt şi dumnezeiesc veşmânt, luându-o, şi-au ţinut calea. Şi dacă au sosit la Constantinopol, o au pus într-un Metoh al lor ce se cheamă Vlaherne, ispitindu-se a ascunde comoara. Şi văzând că nu se poate, a făcut de ştire împăratului; şi dacă auzi împăratul de aducerea ei, s-a umplut de nespusă bucurie, sărutându-o. Şi a făcut o Biserică la acel Metoh, şi a pus acolo cinstita raclă, unde și acum zace, care şi până astăzi păzeşte cetatea, şi goneşte tot vrăjmaşul şi toată boala.


Stih : Cinstesc a lui Iuvenalie pomenire,
Al căruia dumnezeiesc mormânt Palestina îl are.

   Acesta era pe vremea lui Teodosie cel mic, al treilea Arhiereu după Chiril stând în Ierusalim, şi ajungând până pe vremea împărăţiei lui Marchian, şi lui Leon, de faţă fiind şi la Sinodul cel din Efes împreună cu cei două sute sfinţi părinţi, şi strălucind întru dogme împreuna cu Chiril pururea pomenitul Papă al Alexandriei. Deci ajungând şi până la Sfântul Sinod cel din Calcedon al celor şase sute treizeci de părinţi, şi cinstit fiind de împăratul Marchian pentru bunătatea şi înţelepciunea lui; căci împăratul Marchian împreună cu Pulheria zidind Vlahernele, întreba pe Iuvenalie, de ştie unde s-a pus trupul Născătoarei de Dumnezeu; iar el a răspuns că din Scriptură nu ştie; ci se zice cuvânt vechi şi adevărat : că după ce s-a îngropat de Apostoli, se auzea cântare îngerească până la trei zile; iar după a treia zi fiindcă unul din Apostoli nu se întâmplase la îngropare, se deschise mormântul şi nu se aflară moaştele; decât numai cele de îngropare. Şi a rugat împăratul pe Arhiereu, măcar sicriul, împreună cu cele de îngropare să-l pecetluiască şi să i-l trimită, care lucru s-a şi făcut, şi pe care împăratul, le-au aşezat în biserica Născătoarei de Dumnezeu ce se zidise de el în Vlaherne, sfânt sicriu numindu-le pe acestea. Iar Sfântul Iuvenalie păstorind de toţi anii treizeci şi opt, a adormit în pace.


Stih : Lui Coint zdrobindu-i-se coapsele şi iarăşi vindecându-se,
Se încununează însă deşi cu obştească moarte este săvârşindu-se.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Cu minte preaînaltă şi cu inimă smerită scaunul Împăratului Cel Preaînalt, pe preasfânta Fecioară cea cu Dar dăruită să o slăvim.

   Ceea ce eşti cămară aleasă lui Dumnezeu, veşmântul tău cel ce este pus întru cinstită cămara ta aceasta, cu credinţă îl cinstim, ca pe un sicriu sfânt şi acoperământ celor binecredincioşi.

   Racla ta, ceea ce are în sine veşmântul, cel ce a acoperit cinstit trupul tău, Fecioară cu totul Preacurată, curăţeşte toată spurcăciunea sufletească a celor ce cu credinţă se apropie.

   Înnoiască-se tot cel ce se apropie cu credinţă, şi sărută sfânta raclă, care ţine veşmântul tău cel luminos, Preacurată Fecioară.

   De Dumnezeu Născătoare Preacurată, mântuieşte cetatea ceea ce te cinsteşte pe tine, de foamete şi de cutremur, şi de tot necazul, şi de năvălire păgânească, şi de potrivnică vătămare.


   Tu unul fiind ca un soare al dreptăţii Bunule, dumnezeieşte ai împodobit biserica celei cinstite cu darurile Tale cele de multe feluri; întru care răsărind, străluceşte raze veşmântul aceleia.


   Varsă din sine dumnezeieştile tale pahare Preacurată cu adevărat Dar de minuni credincioşilor, şi celor ce te cinstesc pe tine, din sicriul tău ies din-destul ca din alt Eden râuri înţelegătoare.


   Acum vă apropiaţi cu veselie toţi cei de pe pământ, veniţi, sicriul îndeamnă în taină, de vă atingeţi de preaslăvit veşmântul Doamnei, care ca o visterie este pus în mine.


   Mântuitorule al tuturor Atotputernice, pe cei ce se ţineau de buna credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te i-ai rourat, şi i-ai învăţat să cânte : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

   Cu glasuri de mulţumire te lăudăm pe tine, ceea ce eşti solitoare nouă de toate bunătăţile, şi cinstit veşmântul tău sărutăm Fecioară, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.

   Ca o făclie înţelegătoare, având pusă în sfeşnicul mesei sfinţită haina preacuratei Fecioare, la ochii inimii ne luminăm totdeauna.

   Nicicum n-ai lăsat neîmpărtăşiţi sfinţitei tale pipăiri Fecioară pe nevrednicii robii tăi, că în locul trupului tău celui de viaţă purtător, veşmântul tău tuturor l-ai dăruit.

   Cu cântări dumnezeieşti, să cinstim lăcaşul lui Dumnezeu cel desfătat, pe cea între maici Preacurată, uşa cea cerească, prin care s-a încuiat uşa ceea ce ducea la moarte.


   Îngerii, preacinstită Curată, acum împreună dănţuiesc întru cinstită biserica ta, şi înconjură Stăpână cinstită şi sfântă haina ta, cu dragoste şi cu bucurie; şi noi cu veselie multă ne închinăm, lăudându-te pe tine slava neamului nostru.


   Toiag, care ai odrăslit floarea vieţii, tu eşti bucuria tuturor mult-cinstită Preacurată, vas primitor de mireasma Duhului, vistierie de bunătăţi, izvor de miresme, din care miruri de tămăduiri izvorăşte dumnezeiasca raclă.


   Laudă măririle tale cinstită Preacurată, oştile cele de duhuri, propovăduiesc toţi Patriarhii şi Proorocii luminat, şi Apostolii acestea, şi ceata mucenicilor, şi toată plinirea Cuvioşilor, cu care ne închinăm ţie.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus, iar tu fecioară de Dumnezeu Născătoare prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântarea ai înflorit. Pentru aceasta toţi te slăvim.

   Iată pe tine patul lui Solomon te cinstim cu cântări de bucurie, şi cinstim veşmântul tău ca alt sicriu de sfinţenie înconjurându-l, leacuri de mântuire luăm pururea, Fecioară.

   Arătatu-s-a acum dumnezeiescul tău sicriu, cel ce cuprinde cinstită haina ta, ca un izvor de lumină Fecioară, raze de tămăduiri din sine strălucind, şi întunericul bolilor gonind, care cu dragoste îl sărutăm.

   Astăzi se bucură împreună cu noi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu închinarea veşmântului tău toate cereştile puteri, Apostolii, Proorocii şi Mucenicii, Cuvioşii şi toţi drepţii, Stăpână una pururea Fecioară.

   Sfinţitu-s-a tot pământul, ceea ce eşti preasfinţit lăcaş al Stăpânului, cu punerea veşmântului tău, şi David s-a bucurat de aşezarea sicriului celui dedemult, care te-a închipuit pe tine, pururea Fecioară.

   Luminată îmbrăcăminte, şi zid, veşmântul tău l-ai dăruit împărătesei tuturor cetăţilor, ceea ce te cinsteşte pe tine, ca ceea ce eşti împărăteasa tuturor făpturilor de Dumnezeu Născătoare Maică Fecioară.


   Sicriul tău Născătoare de Dumnezeu cu adevărat s-a arătat cămară preacinstită, având cinstit brâul şi veşmântul tău ca o îmbrăcăminte feciorească de mireasă, şi păzindu-le ca o comoară de viaţă.

   La biserica Fecioarei, care se aseamănă cu toată buna podoabă cerească, credincioşii astăzi ajungând, cu razele minunilor ca cu nişte stele ne luminăm, şi ne strălucim cu Darul.


   Are Sfântul tău brâu şi haina ta cetatea ta, de Dumnezeu Născătoare, ca un zid şi dumnezeiască unire de învăţături, şi laudă dreptcredincioşilor, şi biruinţă împăraţilor.


   Lăudăm slava ta cea negrăită, şi Darul tău cel neasemănat; că tu eşti izvorul înţelepciunii, din care iese cuvântul tuturor celor ce te cinstesc pe tine Curată, şi slăvesc pe Cel născut al tău.


   Tu ai înnoit şi firea şi vremea, a lui Dumnezeu Maică; că fără stricăciune este naşterea ta, fără stricăciune şi veşmântul tău. Cu care cetatea ta o acoperi, cu care şi sceptrurile împărăţiei, le întăreşti. De două ori.


   Racla, care ține veşmântul tău preacurată, sicriu de sfinţenie robilor tăi, şi sfinţită îngrădire, şi slavă şi laudă, şi izvor de tămăduiri în toate zilele se cunoaşte. Unde astăzi cu sfinţenie adunându-ne, lăudăm măririle tale cele multe, şi noianul minunilor. De două ori.

    Iată loc preaslăvit, iată casă pururea luminată, întru care s-a pus visterie cu Darul, cinstit veşmântul Fiicei lui Dumnezeu; veniţi oamenilor de scoateţi dintr-însa luminare şi curăţire, şi strigaţi cu mulţumitoare inimă : Preasfântă Fecioară, bine te cuvântăm, cei mântuiţi cu naşterea ta.

   Sfântă punerea veşmântului tău, Stăpână, prăznuire o am câştigat, veselindu-ne, că astăzi bine ai voit a se da cetăţii tale sfinţită îmbrăcăminte, cămară nefurată, dar cinstit, bogăţie nemutată, izvor de tămăduiri, plin de daruri duhovniceşti


   Gândul şi mintea curăţindu-ne cu îngerii şi noi să prăznuim luminat. Începând cântarea lui David, Fecioarei Miresei Împăratului Hristos, Dumnezeului nostru : Scoală-te Doamne, zicând, întru odihna Ta, Tu şi sicriul sfinţeniei Tale; că o ai împodobit pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi o ai dăruit cetăţii Tale Stăpâne, să o apere şi să o acopere, de barbarii cei potrivnici cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

   Prin strălucirea Duhului, te-ai arătat ca o piatră strălucitoare a Bisericii lui Hristos, pătimitorule; ca cel ce tare te-ai nevoit pentru credinţă, şi ai înfrânt tabăra celor fără de Dumnezeu, şi ai ridicat biruinţe asupra lor Mucenice pătimitorule. Pentru aceasta cu credinţă te mărim, ca pe un ostaş nebiruit; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

   Ocârmuindu-te de dreapta cea nebiruită a lui Hristos, valurile înşelăciunii le-ai trecut, şi te-ai aşezat la limanul cel înţelegător, pătimitorule, umplându-te de liniştea cea fără de sfârşit, şi învrednicindu-te slavei celei nepieritoare, cugetătorule de Dumnezeu Mucenice Iachinte, veselindu-te pururea; roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.

   Prin mădularele tale ai slăvit pe Dumnezeu cel nemuritor, omorându-te pentru Dânsul; pentru aceasta te-a arătat pe tine înţelepte părtaş darurilor celor nemuritoare, şi te măreşte totdeauna cu semne şi cu puteri Iachinte; căci sicriul tău stă înaintea tuturor ca un izvor de sfinţenie; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Cui te-ai asemănat ticăloase suflete, nevrând nicidecum a alerga către pocăinţă, şi de foc netemându-te, petreci întru răutăţi ? Scoală şi cheamă pe cea singură grabnică spre ajutor, şi strigă : Fecioară Maică, nu înceta a ruga, pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ca să mă mântuiască de cursele vrăjmaşului.


   Mieluşeaua dacă a văzut pe Mielul său, întins pe lemnul Crucii de bunăvoie; a strigat ca o Maică, tânguindu-se cu plângere : Fiul meu, ce vedere străină este aceasta ? Îndelung-răbdătorule, cel ce dai viaţă tuturor ca un Domn, cum mori, vrând se înviezi pe oameni ? Slăvesc pogorârea Ta cea prea-mare.


   Mucenicul Tău, Doamne, Iachint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând Israeliteanul striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Pe tine Mucenice, cela ce prin strălucire te-ai făcut piatră de mult preţ Dumnezeieştii Biserici, te chem să fii acum împreună cu mine, ajutor laudelor tale.

   Părăsind mărirea cea pământească, ai moştenit slava cea cerească, fiind pururea împreună cu Stăpânul tuturor, purtătorule de cunună Mucenice mărite.


   Pentru Hristos bărbăteşte stând împotriva înşelăciunii, ai arătat tinereţea vârstei şi vitejia cugetului, Mucenice purtătorule de chinuri.


   Ziditorul tuturor celor ce sunt, sălăşluindu-se în pântecele tău, S-a întrupat pentru mântuirea oamenilor, Maica lui Dumnezeu, zidindu-se pe sineşi, ceea ce suntem noi.


   Fiind tânăr şi împodobit cu înţelepciunea, te-ai arătat cu adevărat, că ai minte de bătrân, Mucenice al lui Hristos.


   Muceniceşte petrecând călătoria, cu grăbire ai ajuns la vitejiile mucenicilor, şi la încununarea cea cinstită.


   Prin rugăciunile tale Preacurată, către suirea cea cerească îndreptează, pe cei ce cu bunăcredinţă te socotesc pe tine Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti plină de Dar.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Făcutu-te-ai cinstită piatră de mult preţ a Bisericii, păstrată în cămările cele cereşti, şi ai înfruntat pe cei ce se închinau pietrelor, şi ai băut paharul muceniciei, Mucenice mărite Iachinte; roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.


   Dumnezeiesc cort te-ai făcut, ceea ce singură eşti Preacurată, Fecioară Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia, pe mine cel ce sunt întinat mai presus decât toţi cu greşelile trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieşti apele rugăciunilor tale, dându-mi Născătoare de Dumnezeu curată pururea Fecioară mare milă.


   Mieluşeaua Cuvântului cea curată, Fecioara Maica cea nestricată, văzând spânzurat pe Cruce, pe Cel ce a odrăslit dintr-însa fără durere, ca o Maică tânguindu-se a strigat : Vai mie Fiul meu ! Cum pătimeşti ? Vrând să mântuieşti pe om din necinstea patimilor.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Înfăşurându-te cu durerile bunei credinţe, pătimitor după lege prea-bogat te-ai arătat, nespăimântându-te de iuţimea muncitorilor.

   Primind din Cer cunună de iachint, cugetătorule de Dumnezeu, ca un ceresc te-ai învrednicit a dănţui împreună cu cetele cereşti.


   Cu cuget viteaz ai propovăduit cuvântul bunei credinţe şi fiind întărit cu minte nespăimântată, ai înfruntat pe tiranul.


   Ceea ce numai tu ai primit pe Atotţiitorul Dumnezeu, de Dumnezeu fericită, pe cei ce te laudă, mântuieşte-i de toată nevoia şi de primejdii.


   Mânecând strigăm ţie Doamne, mântuieşte-ne pe noi; că tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

   Îmbrăcându-te de la Dumnezeu cu puterea cea nebiruită, ai înfruntat pe tiranul cel fără de minte, purtătorule de Dumnezeu.


   De bunăvoie primind moarte pentru Hristos, ai câştigat lauda cea nemuritoare, purtătorule de cunună, Iachinte.


   Cei ce cinstim naşterea ta cea mai presus de cuvânt, prin rugăciunile tale Preacurată, să ne mântuim noi de cursele vrăjmaşului.


   De chinurile celor fărădelege pătimind Mucenicul, se bucură; şi întărindu-şi cugetul cu patima celui fără de patimă, fără de slăbire de cei fără de minţi mergea către puitorul de nevoinţe.


   Ca un iachint luminos ai strălucit cortul cel dumnezeiesc, şi cu sângele cel ales roşit al muceniciei te-ai făcut prinos Bisericii celor întâi-născuţi, pururea pomenite.


   Prin rugăciunile tale Născătoare de Dumnezeu preacurată, să ne mântuim de greşelile cele cumplite, şi să dobândim dumnezeiasca strălucire a Fiului Dumnezeului Celui ce negrăit s-a întrupat din tine, pururea Fecioară Preacurată.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă; căci către tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Pom al vieţii în mijlocul sufletului său, credinţa ta Hristoase agonisindu-o Mucenicul tău, mai cinstit decât raiul Edenului s-a făcut; că lemnul înşelăciunii şarpelui pierzându-l cu îndrăzneala Duhului, s-a încununat cu slava Ta Multmilostive.


   Să lăudăm mai mult decât pe mulţi Mucenici pe acesta, ce părtineşte cetăţii noastre, care păzeşte cetatea noastră ca pe un loc de podvig al pătimirii lui, ca unul ce este întrarmat cu îndrăzneala, şi ţine securea adevărului, prin care a tăiat pomul înşelăciunii, şi ne îndeamnă şi pe noi spre lucrarea bunătăţilor. Ci dar împreună cu dânsul să strigăm lui Hristos : Tu singur eşti Hristoase multmilostiv.


Stih : Hrana mea este voia Domnului a o face.
Iar hrana cea stricăcioasă, piară, Iachint zice,
În Iulie în a treia zi,
Iachint de foame muri.

   Acesta era din Cezareea, Eparhia cea dintâi a Capadocilor. Deci fiind cuvicularie slujea la masa împăratului Traian. Apoi fiind pârât că este creştin, şi silindu-se de către el ca să guste din jertfele idoleşti cele spurcate, şi de vreme ce nu s-a plecat a o face aceasta; ci mai ales a mărturisit pe Hristos, pentru aceasta a fost bătut peste tot trupul, şi l-a băgat în temniţă, punând înaintea lui din jertfele idoleşti ca să mănânce, căci poruncise împăratul temnicerilor, să nu-i dea pâine curată, ca din aceasta silindu-l nevoia, să mănânce de cele jertfite idolilor; şi viteazul nevoitor al lui Hristos, până în sfârşit n-a voit a gusta din acelea, ci a rămas postind patruzeci de zile, pentru aceasta slăbind de foame, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.


Stih : Apunând Anatolie cu săvârşire din viaţă
De Soarele ce nu apune apropiindu-se stă faţă.

   Acesta fiind preot şi apocrisarie, adică purtător de răspunsuri, al Bisericii Alexandrenilor, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului, împărăţind Teodosie cei mic. Căci rătăcitul Dioscor având nădejde că-l va avea ajutător întru răutatea eresului său, l-a prohorisit Episcop Constantinopolului, cu nimic n-a folosit cu meşteşugirile sale. De vreme ce întâi fericitul acesta Anatolie l-a caterisit la Sinodul cel ce s-a făcut la Calcedon. Şi a pus în diptice, adică în pomelnicul cel mare care în două părţi se deschidea, numele Sfântului Flavian, care era caterisit de Dioscor şi de tâlhărescul lui Sinod. Şi a trimis epistole pe la episcopii cei de pe alocurea, îndemnându-i să anatematisească pe începătorii eresurilor, adică pe Nestorie, Eutihie şi Dioscor. Deci Anatolie acesta făcându-se diadoh Sfântului Flavian, şi păstorind biserica cu dreaptă credinţă opt ani, s-a mutat către Domnul, lăsând în locul său pe Sfântul Ghenadie.


Stih : Pentru Dumnezeu cel ce a întins Cerul, ca o piele,
Întind mucenicii grumazii la tăiere.


Stih : Marcu grumazul la tăiere şi-a dat,
Şi cale lui Mochian spre pătimire a însemnat.

    Aceştia fiind siliţi de Maxim eparhul să jertfească idolilor, şi neplecându-se; ci în privelişte mărturisind numele lui Hristos, li s-au tăiat capetele de sabie. Şi Sfântului Mochian adică când îl ducea la moarte îi urmă femeia şi copiii plângând, şi el îi sfătuia ca să tacă. Iar Sfântului Marcu, când i se tăia capul, de faţă fiind soţia sa, l-a primit în mâini; şi aşa muceniceşte săvârşindu-şi viaţa, a primit cununile muceniciei.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Tinerii cei ce mersese din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Purtând cuget de bună credinţă, însuşi stăpânitor patimilor, şi fiind hrănit de cuvântul cel dumnezeiesc, de faţă ai defăimat dezmierdarea celor fărădelege, preafericite, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Jertfă preacinstită şi preasfântă te-ai adus pe tine însuţi Domnului, cugetătorule de Dumnezeu, prin curăţia sufletului, şi prin cuget lămurit, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Zămislind în pântece pe izvorul nemuririi şi al vieţii celei veşnice, şi născând pe Dumnezeul părinţilor noştri, ai oprit stricăciunea morţii, care mânca pe neamul omenesc, Preacurată Fecioară.


   Din strâmtoare cumplită, şi din temniţă ai ajuns către lăţimea raiului cea desfătată şi împodobită, ca să vezi strălucirile cele luminoase ale sfinţilor, şi să priveşti cetele îngerilor, care stau înaintea lui Dumnezeu, şi neîncetat strigă : Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

   Tu ai iubit pe Dumnezeu din suflet, stând împotriva păcatului până la sânge, fericite pătimitorule, şi surpând pe vrăjmaşi, şi împodobindu-te cu cununi de biruinţă, cu osârdie strigi : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Ca o danie cu bună cuviinţă, ca o piatră de iachint luminoasă, ca o sfinţită porfiră ai împodobit Biserica cea cerească, înfrumuseţând sfintele sfintelor cu razele tale cele muceniceşti, neîncetat strigând : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Născut-ai mai presus de cuvânt pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început, pentru facerea de bine firii celei cuvântătoare, prin care ne-am mântuit din moartea cea făcătoare de stricăciune, şi am primit Duh făcător de viaţă. Pentru aceea te slăvim pe tine Fecioară, adevărat şi chiar Născătoare de Dumnezeu întru toţi vecii.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, au strigat : Tineri bine-L cuvântați, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.


   Prin rugăciunile tale fă pe Stăpânul milostiv către toţi, cei ce cu credinţă laudă nevoinţa ta cea nebiruită, prin care ai făcut să înceteze înşelăciunea idolilor, iar cuvântul bunei credinţe l-ai scos la arătare.

   Iachint, cel cu vopseaua ca Cerul, fiind uns cu sângele mărturisirii şi al credinţei pentru Hristos, şi încununat cu cununa muceniciei, foarte veselitoare priveală este la oştile îngerilor.


   Cu totul te-ai făcut lăcaş dumnezeiesc preasfinţit, căci împotrivirea ta cea neslăbită, ce s-a făcut asupra nebuniei şi trufiei tirăneşti, ţi-a sfinţit şi trupul şi sufletul. Pentru aceea toţi te fericim pe tine.


   Omoară-mi Stăpână păcatul cel ce până acum vieţuieşte întru mine, şi cu lucrarea vieţii celei adevărate, care s-a născut din pântecele tău pentru milostivirea cea negrăită, înviază sufletul meu cel mort, a celui ce cu bună credinţă te slăvesc pe tine.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu, şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeul Cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu doxologie fără de tăcere te slăvim.

   Ce te vom numi pe tine acum Andreie ? Sihastru, care întuneci pornirile patimilor, slujitor cu sfinţenie, lucrător Evangheliei lui Hristos; alăută, care cânţi ale Duhului, canon, care toate le veseleşti. Nou David te cunoaştem, căci ai săltat înaintea sicriului Darului, şi a Testamentului celui nou, înţelepte.

   Ce te vom chema acum pe tine Andreie ? Râvnitor celor aleşi, care bărbăteşte s-au nevoit; lăudător adevărat sfinţilor Mucenici, îndreptător de iznoavă spre câştigarea bunătăţii, zugrav deşertăciunii vieţii, învățător foarte iscusit. Puitor de dogme prea-adevărat. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

   Ce numire îţi vom pune acum ţie Andreie ? Odraslă de veselie Sfântului Ierusalim, întărire dogmelor celor drepte ale credinţei celei bune, Ierarh preasfinţit al Critului; care luminezi lumea cu luminări, pornindu-te de la răsărit, şi luminând apusurile. Roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.


   Către înfrânarea cea cu durere, către bărbăteasca luptă, şi către tăbărârea împotriva vrăjmaşului celui ce a zăticnit firea omenească, te-ai înstrăinat, şi cu postiri şi cu lacrimi nu ai băgat seamă de trup, pentru dumnezeiasca dragoste. Pentru aceasta ai suferit nevoinţele cele dumnezeieşti, smerind cugetul luptătorului împotrivă, Marto cinstită şi preamărită.

   Scârbindu-te de cele vremelnice, ai fugit de dragostea celor stricăcioase, şi ai dorit de sorţul cel ceresc, cel vrednic şi veşnic, şi nestricăcios celor cuvioşi, şi de viaţă fără de sfârşit. Pentru aceasta săvârşind cu credinţă luminată şi purtătoare de lumină pomenirea ta, cu cântări dumnezeieşti te cinstim pe tine, mărită Marto.

   Cu Darul Duhului iei neputinţele, goneşti duhurile cele viclene, şi tămăduieşti patimile; şi cu strălucirile minunilor tale luminezi pe credincioşi. Pentru aceasta cu neîncetate glasuri lăudăm astăzi luminată şi purtătoare de lumină şi vrednică de minune pomenirea ta, preamărită Marto.


   De la Biserica lui Hristos preafericite, ai gonit pe lupii cei înţelegători cu toiagul învăţăturilor tale; şi pe aceasta împrejur o ai îngrădit cu tăria cuvintelor, şi o ai pus înaintea lui Hristos întreagă şi nemişcată, căruia roagă-te să izbăvească de stricăciune şi de nevoi, pe cei ce săvârşesc cu credinţă întru-tot cinstită pomenirea ta.


   Ceea ce în pântecele tău ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput, pe Cel ce s-a făcut om pentru iubirea de oameni, şi dintru tine a luat amestecarea noastră, şi luminat o a îndumnezeit; nu mă trece cu vederea acum pe mine cel necăjit, ci degrab mă miluieşte şi din toată pizmuirea şi vătămarea celui viclean mă scapă, Preacurată Fecioară.


   Pe tine Mieluşelul şi Păstorul, dacă te-a văzut pe lemn Mieluşeaua, ceea ce te-a născut, se tânguia ca o Maică, strigând către Tine : Fiule preaiubite ! Cum Te-ai spânzurat pe lemnul Crucii, îndelung-răbdătorule ? Cum s-au pironit mâinile şi picioarele Tale Cuvinte de cei fărădelege, şi ţi-ai vărsat sângele Tău Stăpâne.


   Mulţimile călugărilor pe tine îndreptătorul te cinstim Andreie Părintele nostru; că prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut. Fericit eşti, că lui Hristos ai slujit şi puterea vrăjmaşului ai biruit, cela ce eşti cu îngerii împreună-vorbitor, cu drepţii şi cu cuvioşii împreună-locuitor; cu care roagă-te Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Cerurile te laudă pe tine cea plină de daruri, Maică pururea Fecioară, iar noi cu cuvinte slăvim neurmată naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.


   Doamne când te-a văzut soarele ridicat pe Cruce, pe Tine Soarele Cel drept, razele şi-a ascuns, şi luna şi-a schimbat lumina întru întuneric, iar preacurata Maică la inimă se rănea.

   Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Andreie, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.


   Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Marta, duhul tău.


   Calul şi pe călăraşul în Marea Roşie, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos i-a scuturat, şi pe Israil l-a mântuit, pe cel ce cântă cântare de biruinţă.

   Scuturându-ţi somnul de la genele tale, te-ai gătit pe tine însuţi lăcaş luminat prin bunătăţi, descoperitorule de cele dumnezeieşti. Pentru aceasta te-ai şi arătat dumnezeiesc lăcaş Stăpânului.

   Fiind învăţat de Dumnezeiescul Dar al Preasfântului Duh, mişcându-ţi canonul tău, ai luminat Biserica lui Hristos, lăudându-o cu vers foarte bine întocmit, Andreie dumnezeiescule.

   Înţelepţeşte plecându-te legii celei scrise de Dumnezeu, patimile trupului le-ai omorât sihăstreşte, prin dragostea ta cea tare cântând cântări dumnezeieşti, preaînţelepte Andreie.


   Cu totul este dorire şi dulceaţă, şi plinirea bunătăţilor Fiul tău şi Dumnezeu, Preacurată; pe care roagă-L să mântuiască, pe cei ce cu credinţă aleargă acum către tine.


   Rănit fiind cu dumnezeiescul dor al bunătăţilor celor veşnice, mărirea şi hrana această stricăcioasă o ai defăimat. Pentru aceasta şi viaţă îngerească dumnezeieşte ai vieţuit Preacuvioasă.

   Cu râvnă dumnezeiască fiind înfocată, şi trăind cu bărbăţie dumnezeiască, credincioşilor luminător le-ai născut şi îngrădire, pe al doilea Samuil, pe hrănirea cea frumoasă a pustietăţii.


   Odrasla înfrânării s-a arătat răsărind nouă pe soarele cel mare cel mult-luminos, pe preaînţeleptul Simeon; şi părţii răsăritului părtinitor, şi perete.


   Cei născuţi din pământ, Născătoare de Dumnezeu, prin Darul cel dumnezeiesc, şi prin negrăită naşterea ta, fii ai lui Dumnezeu făcându-ne, te cântăm pe tine cu dinadinsul, pe ceea ce singură eşti pricinuitoare mântuirii.


   Cela ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta, şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat, pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale Hristoase, întăreşte Biserica Ta, unule bune şi Iubitorule de oameni.

   Îndreptând prin bunătate viaţa ta Cuvioase, şi unindu-te cu Dumnezeu prin dumnezeiasca dragoste, te-ai arătat organ cuvântător, luminând toată lumea cu versuri de cântare, scoţând dumnezeiasca bogăţie.

   Întrarmându-te cu puterile tale cele sufleteşti Cuvioase, şi trupul înfrânându-ţi prin nevoinţă, te-ai făcut stea cu totul luminoasă veselind Biserica, cu dreptcredincioasele tale învăţături, şi cu duhovniceştile cântări.

   Făcutu-te-ai plin de înţelepciunea cea cerească, căci lărgindu-ţi gura sufletului Cuvioase, arătat ai primit toată strălucirea cea purtătoare de lumină a strălucirii Celei în trei sori, ca un slujitor preasfinţit.


   Rogu-te pe tine Maica lui Dumnezeu Preacurată, să mă mântuiesc acum de robia patimilor, şi să mi se şteargă toate semnele de zdruncinarea păcatului, ca ceea ce minunat ai născut pe Cela ce ridică păcatul lumii.


   Roadă preacinstită din pântecele tău, Stăpânului aducându-i, jertfă desăvârşită pe tine te-ai adus Marto, prin focul înfrânării, cu cântări pe Dânsul cuvântându-l.

   Jertfă bineprimită şi pururea vieţuitoare Hristosului tău l-ai adus, pe cel odrăslit din coapsele tale, Preacuvioasă de Dumnezeu purtătoare, întărirea credincioşilor, şi perete şi îngrădire.


   Întru înălţime cerească ţi-ai înălţat sufletul şi trupul, şi cu fecioarele cele înţelepte împreună ai fost vieţuitoare, şi pildă dumnezeiască celor ce cu credinţă aleargă către Dumnezeu.


   Pe piatra nădejdii mele înălţările sufletului meu Preacurată punându-mi, nemişcat petrecând pururea, te laud şi te slăvesc pe tine.


   Nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe care îl laudă toată făptura, şi nu este drept afară de tine Doamne.


   Întru rugăciuni stând înaintea Domnului şi preacuratei Fecioare Născătoarei de Dumnezeu, cântare şi laude aducându-i Marto cinstită, pe pruncul cel sfinţit ai născut, pe preaminunatul Simeon, pe luminătorul a toată lumea; cu care pururea roagă-te pentru noi toţi.


   Luminându-ţi inima cu dumnezeiasca lumină, ai grăit fericite luminat cuvintele dogmelor, şi ai luminat lumea. Şi făcându-te organ dumnezeiesc al Duhului, cu preadulce glăsuire îndulceşti totdeauna inimile tuturor, lăudând pe Treimea, cetele sfinţilor, şi pe Fecioara cea Preacurată, Andreie prealăudate; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


   Neîncetat privind întru rugăciuni şi cu milostenia, lui Dumnezeu ai plăcut, Marto prealăudată, întru bisericile cele dumnezeieşti mergând adesea, cu lacrimi şi cu post rugându-te, şi cu credinţă pe diaconul cel sfinţit l-ai primit, nu care împreună te roagă, ca să ne mântuim noi din nevoi, care cu dragoste te cinstim pe tine.


   Fecioară cu totul fără prihană, care pe Dumnezeu cel mai presus de fiinţă l-ai născut, împreună cu cei fără de trupuri pe Acela neîncetat roagă-l, să ne dea iertare de păcate, şi mai-nainte de sfârşit îndreptare vieţii, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te cântăm pe tine după datorie, una întru-tot lăudată.


   Stând lângă Crucea Ta, ceea ce te-a născut mai presus de fire Hristoase, şi neputând suferi să te vadă pătimind fără dreptate, se tânguia plângând şi striga Ție : Cum pătimeşti Cela ce eşti din fire fără patimă dulcele meu Fiu ! Laud bunătatea Ta cea desăvârşită.


   Dumnezeiască deşertarea Ta cunoscându-o Avacum, cu mai-nainte vedere Hristoase, cu frică a strigat către Tine : Spre mântuirea norodului Tău, ca să mântuieşti pe unşii Tăi ai venit.

   Cuvântul tău fiind împodobit cu viaţa, s-a arătat îndreptător teologiei celei adevărate, foarte luminat descoperind slava prealăudatei Treimi, dumnezeiescule Andreie.

   Arătând că fapta este suirea privirii, înţelepte, şi purtându-te de privire, te-ai încuviinţat cu pecetea vieţuirii, Andreie grăitorule de cele dumnezeieşti.

   Ca un Ierarh dumnezeiesc preafericite, luptându-te păstoreşte, ai gonit de la Biserică năvălirile leilor, Andreie purtătorule de numele bărbăţiei.

   Aflând pe Născătoarea de Dumnezeu pricină de laude preamari, arătai sârguinţă întocmai, cinstind cu multe feluri de laude, pe cea mai înaltă decât toate laudele, înţelepte Andreie.


   Fără de împreunare ai zămislit în pântece fără stricăciune, şi ai născut fără dureri, şi născând pe Dumnezeu cu trup, te-ai păzit Fecioară şi după naştere.


   Pe Hristos pururea înainte avându-l, de către dragostea şi de către dorirea cestor stricăcioase te-ai depărtat; pentru aceasta te-ai învrednicit Marto şi Darului, pe Acela proslăvindu-l.

   Întreit valul patimilor arzându-l Marto, ai stins năpădirea fiarelor celor sălbatice, şi laţurile cele cu multe împletituri ale lui Amalic cel înţelegător le-ai ruşinat.


   Făcutu-te-ai îngrădire şi zid, celor ce cu curată dragoste te cinstesc pe tine, şi săvârşesc sfântă pomenirea ta, de Dumnezeu fericită, ajutătoarea credincioşilor.


   Arătatu-te-ai nor înţelegător Născătoare de Dumnezeu, purtând cu trup pe însuşi Soarele slavei, care luminează toată făptura cu lumina Darului celui dumnezeiesc.


   Cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină la Tine mânec, şi către Tine strig : Luminează sufletul meu cel întunecat Hristoase, ca un milostiv.

   Cei ce ne lăudăm acum cu învăţăturile tale, şi luminat ne îndulcim cu cântările cele de Dumnezeu insuflate, cinstim pomenirea ta, Andreie preafericite.

   Luminându-te cu raza Dumnezeiescului Duh, preasfinţite, ai lăudat cetele sfinţilor, cu care împreună acum te veseleşti, Andreie preafericite.

   Acum nu vezi cele dumnezeieşti prin simţirile cele pieritoare ale trupului, nici prin năluciri, ci cu mintea prin lucrările sufletului, cu Dumnezeu unindu-te preaînţelepte.


   Cu lacrimi cad înaintea ta, rugându-mă tare, să mă izbăvesc acum de păcatele mele, prin tine Preacurată, şi să mă învrednicesc bucuriei celei veşnice.


   La Cer privind odrasla ta în stâlp fiind înălţată, prin dumnezeieştile lucrările acestea Marto, pe Hristos Cel ce este întru înălţime l-ai lăudat.

   Răspuns din Cer arătat ai luat, de Dumnezeu fericită Marto, şi ai zămislit din dumnezeiasca descoperire pe slujitorul cel mare.


   Odrasla ta Preacuvioasă, cetatea Antiohiei, adică o pune înainte, cald părtinitor şi perete, şi scăpare celor ce sunt întru scârbe.


   Toiag al puterii pe tine, cei ce se nădăjduiesc spre tine, avându-te dumnezeiască Mireasă, taberele potrivnicilor le biruiesc.


   Marea patimilor cea sălbăticită, cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate ca un Milostiv.

   Ritoriceşte grăind, ai înfruntat pe cei fără de Dumnezeu cu gură luminată, căci cu tot adevărul ai arătat închinăciunea cinstitelor icoane, învăţătorule de cele sfinte.

   Cu sfinţenie ai împodobit viaţa ta mărite Părinte, căci ai stins tulburarea patimilor, şi ai sosit către viaţa nepătimirii.

   De frumuseţile cuvintelor şi ale dogmelor tale toţi credincioşii îndulcindu-se, cu bunăcredinţă se veselesc, risipind hulele ereticilor.


   Cela ce a strălucit din Tatăl fără de început, cu totul s-a unit cu mine prin întrupare, care s-a făcut din tine, Mireasă a lui Dumnezeu Preacurată.


   Pe împărăteasa tuturor dorindu-o din suflet, te-ai împodobit singură cu curăţenia, şi haruri Marto ai dobândit printr-însa.

   De bătrână înţelepciunea ta, cinstită, miratu-s-au îngerii şi oamenii, cântând pe Făcătorul tuturor, pe Cel ce te-a preamărit pe tine.


   Ca un pom frumos, şi cu frumoase mlădiţe te-ai împodobit pe tine însăţi, şi oglindă te-ai făcut nespurcată prin arătarea Duhului Sfânt.


   Linişte întru viforul patimilor şi al scârbelor, pe tine Stăpână pururea înainte văzându-te, alerg la adăpostirea mântuirii.


   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce te îmbraci cu lumina ca cu o haină, Multmilostive Hristoase Dumnezeul nostru.


   Trâmbiţând luminat dumnezeieştile cântări cele cu dulceaţă, te-ai arătat luminător lumii prealuminat, cu lumina Treimii strălucind, Andreie Cuvioase. Pentru aceasta toţi strigăm către tine : Nu înceta rugându-te pentru noi toţi.


   Eu ticălosul voi să laud acum vieţuirea ta Părinte, pentru îndreptările tale, cerând de la tine har, ca să pot lăuda înfrumuseţările tale, şi să împletesc cunună creştetului tău celui cinstit, Andreie, pe care îl cinstesc îngerii. Şi strigăm către tine : Nu înceta a te ruga pentru noi toţi.


Stih : Andrei dedemult viaţa vremelnică a părăsit.
Şi de viaţa cea vie pentru fapta bună nu s-a lipsit.
În Iulie întru a patra zi,
Moartea pe Arhiereul Andrei îl răpi.

   Acesta a fost din cetatea Damascului, născut din părinţi iubitori de Dumnezeu, şi s-a dat de dânşii la învăţătura cărţii. Apoi de către Teodor Patriarhul sfintei cetăţi, el se făcu cleric, şi iscălitor lui. Şi adunându-se Sfântul şi a toată lumea al şaselea Sinod la Constantinopol, a fost trimis de dânsul ca să fie la un gând şi la o voinţă cu cele ce se făcuse. Şi pentru mintea şi bunătatea ce avea, s-a făcut diacon Bisericii celei mari, şi peste puţină vreme hrănitor de săraci. După aceea s-a făcut arhiepiscop Critului, şi mergând la un loc ce-i zic Ieris în ostrovul Mitilinului, îşi primii sfârşitul vieţii sale, lăsând multe scrisori Bisericii lui Dumnezeu.


Stih : Marto deşi nu te grijeşti, nici te sileşti
Însă ai pe celelalte bunătăţi, şi ca Marta te sfârşeşti.

   Cuvioasa aceasta Marta petrecând cu tot felul de faptă bună, atât în sihăstrie, cât şi în primire şi milosârdie spre săraci, şi având multă credinţă spre Maica lui Dumnezeu, i s-a vestit de către dânsa, şi mai-nainte de săvârşirea ei de dulceaţa veşnicilor bunătăţi ce o aştepta, şi mutându-se de la ceste pământeşti, arătându-se celor ce păzeau la moaştele ei, făcându-i să se bucure şi zicându-le, că a luat mare Dar de la Dumnezeu; şi se afla întru lumină şi în nepovestită bucurie, nu numai pentru rugăciunile fiului ei, ci şi pentru că a suferit pentru Domnul feluri de ispite şi necazuri.


Stih : Lui Teodor celui ce la întuneric a murit,
După zicerea proorocească timpurie lumină s-a dăruit


Stih : Lui Dumnezeu Teodote capul ţi-ai dat,
Şi viaţă fără de sfârşit ai luat.


Stih : Mai-nainte Donat prin fapte Levia chivernisind,
Şi acum acolo unde nu este în vârtejire este locuind.


Stih : Pe Chiprila spre lupta cea de strujire o a întărit,
Dumnezeu cel ce împreună cu Iacov s-a luptat dedemult.


Stih : Arătatune-au nouă Aroa şi Luchia,
Că şi tinerele pot răbda sabia.


Stih : Asclipia vindecătoare fără de plată fiind,
Conteneşte şi taie bolile plată neluând.


Stih : Teofil sufere a capului despărţire,
Iubind pe Dumnezeu şi mai mult decât iubita vieţuire.


Stih : Menighi prin înnotare de învăluire a vieţii scăpând,
Preabuni vâslaşi pe îngeri aflând.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Domnul părinţilor Cel preaînălţat, văpaia o a stins, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas : Dumnezeule bine eşti cuvântat

   Pentru ca să vezi întru Duhul lumina sfinţilor Cuvioase, ţi-ai luminat viaţa cu strălucirea faptelor, strigând : Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Fiind îmbrăcat cu trup, ai râvnit cetelor celor fără de trup, Cuvioase, între care veselindu-te, într-un glas cu dânşii cânţi : Dumnezeule bine eşti cuvântat.

   Acum se veseleşte Ierusalimul, căci te-a trimis în lume luminător cu multă lumină, pe tine fericite, care cânţi : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   Cel mai dinainte fără de trup, din pântecele tău cel sfânt Preacurată, s-a întrupat pentru milostivirea cea nemăsurată, căruia toţi cântăm : Dumnezeule bine eşti cuvântat.


   De haina cea pătimaşă dezbrăcându-te, în haina nepătimirii te-ai îmbrăcat, şi lui Hristos, Mirele Cel curat, te-ai logodit, şi i-ai făcut spre plăcere.

   Stâlp de foc s-a arătat odrasla ta Marto cinstită, lumea luminându-o, şi pe cele din lume curăţindu-le de nepriceperea cea întunecoasă, şi de toată altă urgie.


   Zburdările trupului le-ai stins, şi de măiestriile vrăjmaşilor celor înţelegători te-ai scârbit Marto Preacuvioasă, şi împletirile acestora le-ai surpat la pământ.


   A vedea noi slava Fiului tău, şi curat a ne desfăta întru dânsa, cei ce te dorim, şi te cântăm pe tine. Roagă-te cu dinadinsul, ceea ce de la Dumnezeu eşti cu Daruri dăruită.


   Ţie Făcătorului a toate tinerii în cuptor danţ a toată lumea împreunând cântau : Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Aducând danţuri, luminat ai săltat înaintea chivotului celui nou al Bisericii, strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

   Cântarea cea nouă în Biserica cuvioşilor cântai Părinte, către Atotţiitorul, strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu dumnezeiască cuviinţă rânduind faptele bunătăţii preafericite Andreie, ai lăudat nevoinţele tuturor sfinţilor, celor ce mai-nainte s-au minunat, şi s-au săvârşit întru Hristos în veci.


   Veniţi cu cântări dumnezeieşti să lăudăm pe Născătoarea de Dumnezeu, pe preacurata Fecioară, zicându-i : Bucură-te Fecioară binecuvântată, prin care s-a dat bucuria la firea omenească.


   Cu sărăcia dintru ceste vremelnice ai câştigat bogăţia şi slava cea veşnică Marto, şi pentru aceasta ai strigat cu dragoste : Pe Domnul cântaţi-L, şi-L preaînălţaţi pe El în veci.

   Marto Preacuvioasă, pe Simeon, inima şi dorirea ta cea cunoscută de Dumnezeu născând, Dumnezeu din pruncie cu credinţa inimii l-a încoronat; pe cela ce-i strigă lui cu credinţă întru toţi vecii.


   Ziua cea luminoasă a prăznuirii tale, cugetele credincioşilor le luminează, şi străluceşte ca un luceafăr tot pământul, până la toate marginile.


   Cel ce a zidit firea noastră dintru tine cu aceasta Născătoare de Dumnezeu îmbrăcându-se, închipuieşte şi înnoieşte ca un iubitor de oameni, pe cei ce cu cântări te cuvintează, şi te proslăvesc cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.


   Pe Domnul Cel ce S-a proslăvit în muntele cel sfânt, şi în rug prin foc a arătat lui Moise, taina naşterii pururea Fecioarei, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Isaia dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece, şi a născut fiu pe Emanuil, pe Dumnezeu şi omul, răsărit este numele Lui, pe care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

   Vestirea cuvintelor tale, şi frumuseţea şi curăţia dogmelor, au alergat peste tot pământul Andreie fericite. Pentru aceasta cu diadema bunei cuviinţe te-a încununat Hristos Împăratul tuturor.

   Îndulcindu-te întru unirea cea dumnezeiască de strălucirea cea cu trei lumini, Andreie tăinuitorule al lucrurilor celor peste fire, păzeşte de primejdii acum prin rugăciunile tale, pe cei ce cu dragoste şi cu sfinţenie săvârşesc sfinţită pomenirea ta.

   Acum te veseleşti în ceruri cu cetele celor fără de trup, ca cel ce neabătut ai petrecut viaţa lor pe pământ, ca cel ce te-ai arătat propovăduitor prea-ales credinţei celei adevărate, grăitorule de cele dumnezeieşti, vrednicule de laudă.


   Încetat-ai pornirea cea neoprită a morţii, care mânca toate, ca ceea ce cu adevărat mai presus de cuget ai născut cu trup pe viaţa cea veşnică, de care lovindu-se iadul cu gură amară, s-a surpat, Născătoare de Dumnezeu Maică Fecioară.


   Într-un chip Marto împreună dănţuind cu fiul, roagă pe Hristos Dumnezeul nostru, pentru cei ce te cinstesc pe tine.

   Vieţuind cu bunăcredinţă, bărbăteşte te-ai nevoit întru osteneli, de unde ai agonisit bogăţie cerească.


   Sărutăm sicriul moaştelor tale Marto preacinstită, dintru care scoatem apele tămăduirii.


   Mai mult decât razele soarelui rugăciunea ta răsărind, luminează Preacurată, pe cei ce te slăvesc pe tine.


   Mărimu-te pe tine Maica lui Dumnezeu, şi te slăvim Născătoare de Dumnezeu Fecioară; că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.


   Viaţă îngerească poftind Preacuvioase, pentru aceasta ai supus patimile trupului cu bărbăţie, asemenea cu îngerii făcându-te, de Dumnezeu purtătorule Părinte.


   Pe tine părtinitoare te avem toţi păcătoşii, o preasfântă Fecioară ! Tu bine-îmblânzind fă-l pe Fiul tău cu rugăciunile tale cele de Maică.


   Cuvioase Părinte Andreie, în tot pământul a ieşit vestirea isprăvilor tale, pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale; taberele drăceşti ai pierdut, cetele îngereşti ai ajuns, a cărora viaţă fără prihană ai urmat, îndrăzneală având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.


   Pe Cuvântul cel fără început cu Tatăl şi cu Duhul, prin glasul Arhanghelului de Dumnezeu Născătoare, în pântece zămislindu-l, decât Heruvimii şi Serafimii şi Scaunele, mai înaltă te-ai arătat.


   Oarecând în vremea răstignirii, Fecioara stând lângă Cruce, dimpreună cu Apostolul cel iubitor de curăţie, şi plângând striga : Vai mie ! Cum pătimeşti Hristoase, Cela ce eşti nepătimirea tuturor.

   Care laudă de cântări să aducem lui Atanasie ? Celui împodobit cu faptele, şi îmbogăţit cu darurile vărsării de lumina cea luminată de Dumnezeu; sabie, care taie pornirile patimilor; stâlp, care străluceşte prin gând cu privirea sfeşnicului înfrânării, ce străluceşte în luminătorul sufletului, cu porunca lui Dumnezeu, Celui ce dă viaţă tuturor. De trei ori.

   Cu ce cununi de cuvinte vom încununa noi nevrednicii pe Atanasie ? Pe călăreţul cel cu călătoria prin văzduh, care se înalţă de umblă pe Cer cu dumnezeieştile aripi ale privirilor; pe turnul smereniei cel nesfărâmat; pe zidul chibzuinţei cel nemişcat; bunăcuviinţa cea cinstită a obiceiurilor celor cu bună podoabă, pe cel ce se roagă pentru fiii săi lui Hristos Dumnezeu, Celui ce singur este Milostiv. De trei ori.

   Zori pururea luminate te-ai arătat Cuvioase, luminător darurilor, care trage pe cei orbiţi de patima negurii către lumina cea neînserată, Părinte Atanasie cugetătorule de Dumnezeu. Drept aceea ca pe unul ce ai înmulţit talantul, te-a arătat pe tine Hristos tămăduitor sufletelor, cela ce cu sabia cuvintelor tai putrejunea rănilor celor nevindecate şi dai sănătate de mântuire, celor ce se apropie de tine. De două ori.


   Cât este de îndumnezeită viaţa ta, şi sfârşitul tău cu totul sfinţit, Părinte Atanasie, că la acesta adunându-se toată mulţimea muntelui, dacă te-a văzut pe tine în pat fără suflare, strigă cuvinte de jale : Dă cuvântul cel de pe urmă slugilor tale, sfinte; învaţă unde-ţi laşi pe fiii tăi Părinte, pe care cu adevărat ca un tată milostiv, şi iubitor de fii, i-ai miluit. Deci măcar că aici te acoperi în mormânt, dar toţi te avem sus, bogată părtinire şi rugător către Dumnezeu, noi cei ce te cinstim cu dragoste.


   Cine nu te va ferici pe tine preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda Preacurată naşterea ta ? Că Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul unul născut, acelaşi din tine cea Curată a ieşit, negrăit întrupându-se, din fire Dumnezeu fiind, şi cu firea om făcându-se pentru noi; nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat fiind cunoscut. Pe Acela roagă-l Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-a întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor. Şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi; cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii, şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfa de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, şi vor stăpânii noroade, şi va împărăţii într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că dar şi milă este întru cuvioşii lui, şi cercetare întru aleşii lui.


   Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta sa va acoperi pe ei, şi cu braţul său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea lui, şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii, şi-şi va pune luişi coif, judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va da războii împreună cu dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din mânia cea zvârlitoare de pietre, pline se vor arunca grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei, şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Auziţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru noroadele neamurilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea; şi puterea de la Cel Preaînalt.


   Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrânețile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se numără cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneților viaţă nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a iubit, şi vieţuind între păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a, ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau înşelăciunea să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune, şi neînfrânarea poftei, schimbă gândul cel fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a plinit ani îndelungaţi. Că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceea s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Şi noroadele văzând, şi necunoscând, nici punând în gând una ca aceasta; că Dar şi milă este întru cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Să lăudăm pe Cuviosul Atanasie, pe luminătorul lumii cel neapus, că a strălucit mai mult decât soarele întru întărirea credinţei, şi cu luminări a îndreptat adunările credincioşilor către bunătate. Întâi cu învăţături de Dumnezeu insuflate, şi cu povăţuiri de cuvinte mântuitoare, care îi izvora din buze ca nişte izvoare îndestulate de apă. A doua trăgând pe toţi spre râvnă către fapta cea minunată, şi cu vieţuirea cea întocmai cu îngerii, arătându-se cu dumnezeiască cuviinţă la amândouă, adică, cu viaţă şi cu cuvânt, ca un prea-ales îndreptător de fii. Cu ale lui sfinte rugăciuni Hristoase Dumnezeul nostru, păzeşte această turmă, şi întăreşte credinţa cea ortodoxă, ca un Iubitor de oameni.


   Pe iubitorul de Hristos, pe cel cu numele nemuririi, pe tăinuitorul cel adevărat al Mântuitorului, care este laudă şi mărire şi îndreptător tuturor sihaştrilor, pe cel sfinţit Domnului din pruncie, adunându-ne cetele părinţilor să-l lăudăm. Căci acesta zămislind întru sine dragoste dumnezeiască, a părăsit înşelăciunea lumii, şi a ridicat jugul lui Hristos pe umere, şi taberele dracilor le-a înfrânt cu bărbăţie, arătându-ne nouă prin fapte calea cea aleasă a dragostei lui Dumnezeu. Că pe aceeaşi călătorie, alergând şi el degrab, a ajuns lumina cea adevărată a Treimii celei atotfăcătoare, o minune de uimire ! Şi lucru cuvios lui Dumnezeu, căci fiind pământean din fire, s-a făcut întocmai cu fiinţele cele înţelegătoare de gând, luând de la Dumnezeu nemărginită slavă şi cinste. Şi rugător ni se face nouă, ca să dobândim bunătăţile cele veşnice la ziua judecăţii.


   Nevoinţele cele preaminunate ale vieţii tale celei dintru sihăstrie, au uimit cugetele îngereşti, şi au spăimântat şi pe oameni; căci ca şi cum ai fi fost fără de trup, în trup de pământ te-ai luptat cu vrăjmaşii cei nevăzuţi. Ci dar toate neamurile binecredincioşilor te cântă pe tine, şi mai ales cinstită turma ta, laudă luminat ostenelile tale, ca şi cum ar fi scrise în stâlp, care l-ai arătat ca o cetate de veselie în pustiu, pe care o ai făcut lăcaş de bunăcuviinţă cetei pustnicilor, care se înfrumuseţează cu minunile tale, ca cu nişte îmbrăcăminte de mult preţ, şi cu luptele tale cele vitejeşti. Ci a se păzi prin rugăciunile şi solirile tale Atanasie, cere de la Hristos, Cel ce are mare milă.


   Să trâmbiţăm în trâmbiţă de cântări; că Darul Duhului cu glas mai frumos decât toată trâmbiţa ne cheamă pe toţi, spre lauda purtătorului de Dumnezeu, Părinte. Împăraţii şi boierii, să laude pe robul cel ales al Împăratului tuturor. Pe cel ce cu toată întrarmarea Dumnezeiescului Duh, a biruit stăpânirile şi puterile ţiitorului lumii. Păstorii şi învăţătorii, bine să lăudăm pe îndreptătorul şi izvoditorul păstoriei celei cu adevărat alese. pe cel curat întru dogme, pe cel viteaz întru credinţă, pe cel cu gândul înalt întru privirile minţii, întru fapte mai presus de nori, întru învăţături pârâu de desfătare, pe îndreptătorul celor rătăciţi,pe întăritorul celor clintiţi, pe cel milostiv către toţi bolnavii. Lauda cea mare a muntelui Atonului, lăudându-l toţi să-i zicem : Coroana părinţilor Atanasie, părtineşte nouă slugilor tale totdeauna, şi mântuieşte turma ta cu rugăciunile tale Părinte.


   Să trâmbiţăm în trâmbiţă de cântări, că plecându-se de sus împărăteasa tuturor, Maica Fecioara, încununează cu binecuvântare, pe cei ce o laudă pe ea. Împăraţii şi boierii să se adune împreună, şi să vestească cu laude pe împărăteasa, care a născut pe Împăratul, Cel ce bine a voit să mântuiască cu iubirea de oameni pe cei opriţi de moarte. Păstorii şi învăţătorii adunându-ne să lăudăm pe Maica cea Preacurată a Păstorului Celui bun, pe sfeşnicul de aur cel luminat, pe norul cel purtător de lumină, pe cea mai desfătată decât cerurile, pe sicriul cel însufleţit, pe scaunul Stăpânului cel în chip de foc, pe năstrapa cea de aur care ţine mana, pe uşa Cuvântului cea închisă, pe scăparea tuturor creştinilor, lăudându-o cu cântări dumnezeieşti, aşa să zicem : Palatule al Cuvântului, învredniceşte-ne re noi smeriţii împărăţiei cerurilor, că nimica nu este cu neputinţă mijlocirii tale.


   Bucură-te cela ce vorbeşti cu cetele cele îngereşti Cuvioase Atanasie. Căci cu adevărat pe pământ ai petrecut viaţa lor, nevoindu-te întru bunătate Părinte, arătându-te oglindă neîntinată curăţiei, primind strălucirile Sfântului Duh, cele dătătoare de raze, preafericite de unde luminându-te, vedeai cele viitoare, şi spunându-le toate mai-nainte, fiind învăţat de la dumnezeiasca arătare de lumină a lui Hristos; pe care roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.


   Bucură-te cel ce te-ai făcut începător sihaştrilor şi părtinitor nebiruit. Căci tăind rădăcinile patimilor, şi răbdând bărbăteşte năvălirile dracilor, ai scos la iveală rătăcirea lor cea pierzătoare de suflet, Atanasie, iar lucrarea Crucii Mântuitorului, şi puterea cea nebiruită o ai arătat, cu care şi încingându-te, ai biruit pe toţi cei ce se leapădă de dumnezeiasca arătare prin trupul lui Hristos; pe care roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre mare milă.


   Arătatu-te-ai stâlp cu chip de lumină, întărit cu bunătăţi şi nor umbritor celor din muntele Atonului, povăţuind de la pământ către Cer, pe cei văzători de Dumnezeu, şi cu toiagul Crucii despicând marea patimilor, şi biruind pe Amalic cel înţelegător, ai aflat suire neoprită către Cer, de Dumnezeu fericite; împreună cu cei fără de trup stând înaintea scaunului lui Hristos. Pe care roagă-L să dăruiască sufletelor noastre mare milă.


   Pe cela ce este podoaba părinţilor, lauda sihaştrilor, izvorul minunilor, şi către Dumnezeu solitor neruşinat, adunându-ne dimpreună, o iubitorilor de praznic, să-l lăudăm cu laude de cântare, zicând : Bucură-te îndreptătorul şi închipuitorul, şi izvodul cel iscusit al vieţii sihăstreşti; bucură-te luminătorule cel prealuminat, care luminezi toată lumea cu luminile bunătăţilor; bucură-te mângâietorul celor din suferinţe, şi fierbinte părtinitor celor din primejdii. Ci tu dar Atanasie, nu înceta rugându-te lui Hristos Dumnezeu pentru această turmă a ta şi pentru toţi credincioşii, care cinstesc adormirea ta cea preacinstită.


   Făcătorul şi Mântuitorul meu Preacurată, Hristos Domnul, din pântecele tău ieşind, întru mine îmbrăcându-se, din blestemul cel dintâi pe Adam a dezlegat. Pentru aceasta ţie Preacurată, ca Maicii lui Dumnezeu şi Fecioarei cu adevărat, strigăm fără tăcere ca îngerul : Bucură-te; bucură-te Stăpână, folositoarea şi acoperământul, şi mântuirea sufletelor noastre.


   De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum cu trupul la luptele cele nevăzute ai ieşit pururea mărite, şi ai rănit cetele drăceşti. Pentru care Atanasie, Hristos ţie ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceasta Părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.


   Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară; căci, cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce primind patimă, nea mântuit pe noi din stricăciune, ca un Iubitor de oameni.




   Cu adăogirile cele adăpătoare ale rugăciunilor tale Părinte, adapă candela mea cea sufletească purtătorule de Dumnezeu Lampadie, şi suflă întru mine cuvânt, ca să te pot lăuda Cuvioase.

   Părinte ridicând Crucea pe umerii tăi, ai urmat Celui ce a răbdat pentru tine răstignirea cea de bunăvoie, omorându-ţi trupul fericite.


   Luptându-te cu vrăjmaşul sihăstreşte, şi chemând puterea cea din înălţime, l-ai smerit pe el Părinte, şi ţi-ai împletit ţie diademă de biruinţă.


   Cine va putea să spună precum se cade zămislirea ta cea mai presus de cuvânt, că ne-ai născut nouă pe Dumnezeu întrupat, care s-a arătat mântuitor nouă tuturor preasfântă Fecioară.


   Odihnindu-te în munţi, şi în peşteri ascunzându-te, ai luat Dar dumnezeiesc, cugetătorule de Dumnezeu fericite.

   Înălţându-te cu smerirea, şi dragostea întrarmându-te, te-ai mutat către odihnele cele înţelegătoare, Părintele nostru.


   Vieţuit-ai cu postire purtătorule de Dumnezeu Părintele nostru; pentru aceea te-ai ferit de răutatea vrăjmaşului, cugetătorule de Dumnezeu.


   Pe cei ce scapă la tine, mântuieşte-i de toată îngrozirea, rugămu-ne ţie, ceea ce ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru.


   Făcându-te bună mireasmă întru Hristos, cu dumnezeieştile tale bunătăţi, izvorăşti miruri de tămăduiri, de Dumnezeu insuflate.

   Fiind ascuns întru mulţi ani, te-ai descoperit de Dumnezeu, spre slava Lui, preafericite Părinte.


   Având noi acum sicriul moaştelor tale, scoatem dintr-însul sănătăți-le, lăudându-te pe tine Lampadie.


   Rugămu-ne ţie Preacurată, ceea ce mai presus de fire ai zămislit pe Dumnezeu, roagă-te pururea pentru robii tăi.


   Luminându-te cu strălucirile cele dumnezeieşti, pururea ai strălucit luminoase raze de tămăduiri, luminând pe cei ce cu credinţă cinstesc această pomenire a ta, Cuvioase.

   Arătând faptă asemenea de potrivă cu numirea ta, te-ai făcut făclie aprinsă de dumnezeiescul foc al Duhului, şi arzătoare de materia păcatului.


   Izvorăşti izvor de mir cu dulce mireasmă din dumnezeieştile visterii, cele pururea curgătoare spre slăvirea Dumnezeului nostru, izgonind toată suferinţa patimilor, Cuvioase.


   Ţie, celeia ce ai născut pe Hristos Ziditorul tuturor, strigăm : Bucură-te Curată; bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă lumina; bucură-te, ceea ce ai încăput pe Dumnezeul Cel neîncăput.


   Fiind ocârmuit de vânturile Dumnezeiescului Duh, trecând viforul vieţii, ai ajuns către limanurile odihnei celei de acolo, Cuvioase.

   Liniştindu-te în pustie, şi uscând patimile trupului, ai închipuit de iznoavă pustiul lui Ilie, Cuvioase, făcându-te pildă pustnicilor.


   Adâncimea lacrimilor tale fericite, s-a făcut pierzare tuturor dracilor, şi lumină turmei tale, care pururea te cinsteşte pe tine preafericite.


   Învredniceşte-mă milostivirii tale, ceea ce ai născut pe Cuvântul cel preamilostiv, care cu sângele Său a mântuit pe oameni din stricăciune.


   Cu roua înfrânării stingând cuptoarele cele fierbinţi ale patimilor, fericite, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu dătătoarele de lumină făclii ale darurilor din tine luminezi inimile celor ce cu credinţă cântă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Smerit la inimă, înalt întru vieţuire şi în minuni te-ai arătat Părinte, cântând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cela ce te-ai sălăşluit în pântece, şi Te-ai născut din Fecioară; Cela ce ai prădat iadul, şi ai luminat limbile. Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cu descoperiri înfricoşate, şi cu semne îngrozitoare te-ai făcut cunoscut celor ce nu te ştiau, de Dumnezeu cugetătorule, şi fiind ascuns în mulţi ani, te-ai arătat izvorându-ne nouă mir de tămăduiri, preafericite Părinte.

   Adăpându-te fericite din izvoarele Mântuitorului, ne izvorăşti nouă dar pururea curgător, şi ne mântuieşti de primejdii şi de patimi, şi de scârbe, pe noi cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta.


   Îngereşte ai vieţuit pe pământ cu cuget curat, şi dezlegându-te de trup, te-ai unit cu îngerii, strigând : Lăudaţi pe Iubitorul de oameni, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

  
   Pe Cel unul născut, care dumnezeieşte născut neîntrupat mai-nainte de veci, şi în vremile de pe urmă s-a născut din Fecioară cu trup. Lăudaţi-L lucrurile Lui ca pe un Domn, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl, slăvim.

   Cel ce pentru noi s-a născut în peşteră din Fecioară, Acela a descoperit credincioşilor lumina Duhului cea ascunsă în peşteră cu sfinţenie, sicriul cel cinstit al moaştelor tale, care izvorăşte tămăduiri, Lampadie; de Dumnezeu purtătorule.


   Nevoitu-te-ai sihăstreşte, săvârşind nevoinţa ta, şi călcând toate cursele vrăjmaşului, ai mântuit din stricăciune pe cei ce cu dragoste te cinstesc purtătorule de Dumnezeu Lampadie; povăţuindu-ne pe noi Părinte, către calea cea cerească.


   Iartă-mi mie Doamne, iartă-mi, când vei vrea să mă judeci, şi să nu mă osândeşti pe mine la foc, nici cu mânia ta să nu mă înfruntezi, se roagă Ție Fecioara, care te-a purtat pe Tine în pântece, şi mulţimea îngerilor, şi cetele cuvioşilor.


   Părinte fericite Lampadie, prin înfrânare şi rugăciune neîncetată, ai supus sufletului cugetul trupului, şi te-ai făcut plin de darurile Prea Sfântului Duh, cu care întărindu-te ai supus toate taberele duhurilor celor viclene, şi le-ai surpat la pământ Cuvioase.

    Părinte Lampadie, de Dumnezeu insuflate, arătatu-te-ai nouă ca o comoară ascunsă, zăcând în peşteră, şi cu semne şi cu minuni bine mirosind sufletele, celor ce cu credinţă veneau către tine, de Dumnezeu fericite. Pentru aceea strigăm ţie : Răpeşte-ne de la cele rele cu rugăciunile tale şi pe noi, care te lăudăm pe tine.

   Părinte Lampadie de Dumnezeu înţelepţite, cu petrecerile cele sihăstreşti lipindu-te de Dumnezeu, şi cu strălucirile Lui luminându-te, sfinţit te-ai arătat ca o făclie ce luminează tuturor totdeauna bunătăţi mântuitoare. Drept aceea astăzi bucurându-ne, cu credinţă prăznuim pomenirea ta cea purtătoare de lumină, de Dumnezeu fericite.


   Bucură-te pierderea dracilor, bucură-te fiica lui Adam, care ai înflorit cu adevărat floarea cea neveştejită, bucură-te slăvirea robilor tăi; bucură-te întru-tot nevinovată dezlegarea răutăţilor, bucură-te Darul cel mântuitor de la Dumnezeu lumii dăruit, bucură-te preacinstita mântuirea celor ce se roagă ţie. Bucură-te Stăpână slava celor ce te măresc pe tine.


    Ca o stea mult-luminoasă a călugărilor, şi ca o treaptă ştiută, şi hotar înfrânării, şi oglindă prealuminoasă a socotinţei te-ai arătat Preacuvioase; cere dezlegare greşelilor, celor ce cu bucurie săvârşesc pomenirea ta, preafericite Atanasie. De două ori.


   Îndreptează-ne la calea pocăinţei pe noi, care pururea umblăm pe calea răutăţilor, şi mâniem pe preabunul Domn, ceea ce eşti neispitită de nuntă, binecuvântată Marie, scăparea oamenilor celor fără nădejde, lăcaşul lui Dumnezeu.


   Ţinut fiind de dorirea cea dumnezeiască a nemuririi, şi luând Crucea pe umere te-ai sălăşluit în muntele Atonului, de care mai-nainte ai dorit, unde ai adunat turmă Domnului, Preacuvioase. Pentru aceasta te-am câştigat pe tine călduros rugător către Domnul. De două ori.


   Dumnezeiesc cort te-ai arătat Cuvântului, ceea ce eşti singură Preacurată Fecioară Maică, care covârşeşti pe îngeri cu curăţia. pe mine cel ce sunt întinat mai mult decât toţi cu greşelile trupeşti, curăţeşte-mă cu dumnezeieşti apele rugăciunilor tale, dându-mi Curată mare milă.


   Primind ştiinţă şi lucrare, şi înfrumuseţându-ţi cugetul, ţi-ai îndreptat viaţa către poruncile cele dumnezeieşti, Preacuvioase; pentru că te-ai arătat luminos luminător călugărilor, îndreptând şi luminând pe toţi către cunoştinţă. Pentru aceasta lăudând cu dragoste pomenirea mutării tale, strigăm către tine, de Dumnezeu purtătorule Atanasie : Roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu dragoste cinstim pomenirea ta. De două ori.


   Pe ceea ce este uşă cerească şi sicriu, munte cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm, scară cerească, rai cuvântător, izbăvirea Evei, şi vistierie mare a toată lumea, că într-însa s-a lucrat mântuirea lumii, şi iertarea greşelilor celor dedemult. Pentru aceasta strigăm către dânsa : Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare greşelilor, celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.






   Pentru rugăciunile Cuviosului tău Atanasie, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.



   Toţi să lăudăm pe cel cu numele nemuririi, pe cela ce bărbăteşte şi vitejeşte a sihăstrit în muntele Atonului, care a adunat şi această turmă, şi cu dragoste a ridicat casă Domnului, şi toate a închinat Maicii lui Dumnezeu, căruia i se şi roagă pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea lui.


   Având numirea nemuririi, cât ai fost cu viaţă, după ce te-ai mutat de la cele vremelnice, te-ai arătat părtaş nemuririi celei adevărate, Părinte Atanasie. Ci dar stând înaintea lui Hristos, adu-ţi aminte de noi cei ce te pomenim pe tine.

   Din copilărească pruncie făcându-te cinstitor de Dumnezeu, Cuvioase, lipsirea părinţilor tăi nicidecum nu te-a zăticnit spre câştigul bunătăţii, ci toată pofta şi dorirea cu totul ai întors către singur Cel ce te-a zidit.


   Fiind cuprins de pofta cea către tine, şi legat cu dragostea, îndrăznind cânt ţie laudă din buze spurcate. Ci dar Părinte fie-mi iertător, şi-mi dă putere, să-ţi aduc laudă după vrednicie.


   Prunc tânăr ai născut mai presus de cuvânt pe Cel vechi de zile, care arată pe pământ cărări noi de bunătate, de a căruia dragoste rănindu-se mărită sluga ta Atanasie, ţi-a zidit ţie această casă Fecioară.


   Din copilărie fiind cuprins cu dragostea cea către Dumnezeu, adunând copii cei de o vârstă, şi făcând ceată, îi îndreptai duhovniceşte, scoţându-i pe dânşii prea-înţelepţeşte din obiceiurile cele copilăreşti.

   Fiind rănit de dragostea înţelepciunii, ai venit către cetatea cea cu bună norocire a lui Constantin, Părinte Atanasie, şi ca o albină înţeleaptă şi făcătoare de miere, adunând cuvintele cele mai de folos, ai lepădat cele netrebnice.


   Cu vetrela Crucii ocârmuind luntrea cea sufletească, ai trecut liniştit şi uşor pe marea vieţii cea cumplită, şi te-ai adus către dumnezeieştile limanuri ale liniștii, fericite Părinte.


   Cel negrăit din Tatăl născut mai-nainte de veci, în vremile cele mai de pe urmă a ieşit din pântecele tău, şi a îndumnezeit firea noastră, Maică Fecioară, adunând luminat popoarele cuvioşilor.


   Din tinereţe părăsind toate cele pieritoare şi veselitoare ale vieţii, cu osârdie ai urmat lui Hristos, Atanasie, şi ridicând pe umere Crucea Domnului tău, ţi-ai topit trupul întru înfrânări. Drept aceea Domnul Cel preabun te-a şi ales pe tine păstor sufletelor, purtătorule de Dumnezeu fericite; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare păcatelor, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Pe înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislind fără ardere, Maica lui Dumnezeu, negrăit ai născut pe Cela ce a făcut toate, şi în braţele tale ai avut pe Cela ce ţine toate; şi din sâni ai hrănit pe Cela ce hrăneşte lumea. Pentru aceasta te rog pe tine preasfântă Fecioară, ca să mă izbăveşti de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că pe tine te am nădejde eu robul tău.


   Făcându-ţi mintea stăpânitoare patimilor şi îndreptându-te cu fapte dumnezeieşti, ai săvârşit călătoria cea bună. Şi prin bunacredinţă ai biruit pândirile şi viclenirile şi măiestriile dracilor, alegând ca un înţelept partea cea mai bună.

   Supunându-te la jugul cel uşor al Domnului, şi îndreptându-te cu frica cea dumnezeiască, şi curăţindu-ţi trupul şi sufletul, te-ai făcut pricină de curăţie, şi de întregimea minţii, şi hotar postirii, şi pecete a nepătimirii şi a dragostei Atanasie.


   Împărtăşindu-te tu de învăţătura Bisericii şi de cea de afară, foarte cu înţelepciune ai osebit fiecăruia învăţătura cea după cuviinţă şi de folos, fiind îngrădit cu dreptate şi cu înţelegere, cu smerirea, cu mintea şi cu bărbăţia, şi încuviinţat cu celelalte daruri.


   Stăpânul, cel ce se poartă înfricoşat pe umerii Heruvimilor, s-a sălăşluit în pântecele tău, Curată, ca pe un scaun de foc, şi cu luarea trupului a îndumnezeit fiinţa cea omenească, precum învaţă cel ales între cuvioşi Atanasie, ceea ce eşti singură pururea lăudată.


   Arătatu-te-ai ca un magnet, trăgând cu dulceaţa cuvintelor tale, către învăţătură şi către ascultarea povăţuirilor, pe cei ce pofteau a vedea totdeauna, şi a privi cinstitul şi veselitorul tău chip, Părinte.

   Plecându-te dumnezeieştilor legi, şi ascultând poruncile Celui ce te-a făcut, te-ai arătat puitor de lege sihaştrilor, şi îndreptător iscusit, şi învăţător celor fără de minte, şi povăţuitor celor rătăciţi, şi luminător celor din întuneric, pururea pomenite.


   Arătându-te chip bunătăţilor şi lăcaş darurilor Preasfântului Duh, ai zidit sfinţită casă de învăţătură, şi de veselie, rânduind toată petrecerea şi vieţuirea ce se cuvine sihaştrilor.


   Gura cea ritoricească nu poate a te lăuda pe tine după vrednicie, prealăudată fiind mai înaltă decât Heruvimii şi decât toată zidirea. Pentru aceea dimpreună cu dumnezeiescul Atanasie roagă pe Stăpânul pentru noi toţi.


   Cu ostenelile tale ai omorât poftele trupului, şi te-ai răstignit pe tine însuţi lumii şi patimilor, stând către Dumnezeu, cu posturi şi cu lacrimi cu rugăciuni şi cu laude neîncetate, Cuvioase Atanasie.

   Fiind mai-mare pustnicilor celor din muntele Atonului, şi închipuire şi pildă faptelor celor bune, ai împodobit toate sălăşluirile sihaştrilor cele de acolo.


   Făcutu-te-ai dulce, drept şi bun, blând şi cumpătat, bine primitor, bine apropiat, şi milostiv, iertător, bine îndurător lin la obişnuiri, urmând obiceiurilor lui Hristos.


   Arătându-te ca un nou Moise ai făcut asemenea staulul ca alt cort, preacinstite, care l-ai şi înmulţit cu ostenelile şi cu sudori, şi l-ai închinat Maicii lui Dumnezeu.


   Ca și către un văzător al fiinţelor celor fără materie, şi lucrător tâlcuitor prea-adevărat, turma ta strigă către tine de Dumnezeu grăitorule : Nu înceta a te ruga pentru slugile tale, să se izbăvească de ispite şi de primejdii, cei ce strigă către tine : Bucură-te Părinte Atanasie.


   De sus luându-ţi chemarea ta cu preamărire, viaţa cea nemuritoare ai moştenit; că cu trup fiind pe pământ, şi viaţă fără de trup petrecând, ai fost nebiruit de patimi. Pentru aceasta te lăudăm Părinte : Bucură-te cela ce eşti călugărilor mărire luminată; bucură-te stâlpul cel strălucit al înfrânării. Bucură-te cunoştinţa bărbăţiei cea mărită; bucură-te arătarea preaînţeleptei ştiinţe. Bucură-te cumpăna dreptăţii cea întocmai-stătătoare cu adevărat; bucură-te cela ce ai săvârşit cu cuvântul pornirile lucrărilor tale. Bucură-te mintea ceea ce te îndulceşti de gândurile cele negrăite; bucură-te cela ce ai minunat toată făptura cu creştinătatea ta. Bucură-te prin care s-au ruşinat dracii; bucură-te prin care toată patima s-a omorât. Bucură-te izvorule al râurilor celor curgătoare de viaţă; bucură-te mântuitorule al celor ce strigă către tine cu credinţă : Bucură-te Părinte Atanasie.

Iar dumnezeiescul Atanasie îndumnezeit sfârşit.
Lui Atanasie şi celor şase ucenici ai săi cu adevărat,
Risipirea Bisericii, trupeştile lor lăcaşuri le-a sfărâmat.
Deşi Atanasie cu anii mai pe urmă s-a ivit,
Însă prin osteneli şi pe cei vechi i-a covârşit,
Pe Atanasie în a cincea zi, îngerii spre dumnezeiasca cetate îl sui.

   Luceafărul acesta strălucit ai lumii, avea patrie Trapezunda cea despre Lazi. Născut fiind din părinţi de bun neam, şi de Dumnezeu iubitori. Însă tatăl său se trăgea cu neamul din Antiohia; iar maică-sa era crescută acolo. Deci având copilul nişte începuturi ca acestea, odrăslind dintr-o rădăcină de bun neam ca aceea, asemenea i-a fost şi creşterea, şi îndată s-a dat la învăţătura sfintelor cărţi. Pe care ispitindu-o foarte i se făcu poftă, întru atâta încât a ajuns şi la învăţătura şi ştiinţa cea desăvârşită. Pentru aceea mergând şi la Constantinopol, se umplu de învăţături, despre o parte învăţând el de la alţii, iar despre alta învăţând el pe alţii. Şi fiind tânăr de vârstă, avea minte de bătrân, iubind cu tot sufletul curăţenia, şi primind petrecerea cea grea sihăstrească, la al căreia sfârşit gândind a ajunge, s-a dus la Chiminan, şi este acest Chiminan un munte al Asiei, înalt şi anevoie de umblat, întru care era o mănăstire ce avea egumen pe Mihail acela ce se numea Maleiti, om dumnezeiesc, şi vieţii călugăreşti foarte ales nevoitor, care chivernisea şi povăţuia pe monahii cei ce erau supuşi lui spre viaţa cea cerească; cu care împreună numărându-se şi fericitul, s-a numit pentru dumnezeiasca schimă Atanasie, căci mai întâi îi era numele Avramie. Deci în scurtă vreme întrecu pe toţi cei ce erau nevoitori la osteneli robindu-şi trupul, şi chinuindu-l, şi uitându-se numai la dulceaţa vieţii celei cereşti. De aceea de acolo pentru cinstea ce i se da de către toţi, pentru bunătăţile cele sufleteşti ce avea, s-a dus la muntele Atonului, care şi acest munte este în Macedonia, fiind înalt şi lung ce se trage foarte spre mare într-un cap de pisc lung. Deci s-a dat acolo ucenic la un stareţ, primindu-i cu dragoste, şi cu înţeleaptă cuviinţă ascultarea şi a vărsat lângă dânsul multe sudori duhovniceşti. Apoi din dumnezeiasca descoperire, sculându-se de acolo s-a dus spre părţile cele mai dinlăuntru ale muntelui celui ce s-a zis mai sus. Şi fiind mult rugat de cel ce a strălucit întru voievozie şi între împăraţi, Nichifor Foca; care îl văzuse mai-nainte, şi era împrietenit cu dânsul, a zidit o biserică înfrumuseţată maicii lui Dumnezeu, şi multe chilii şi case mari din temelii le-a ridicat pentru sălăşluirea şi petrecerea fraţilor. Şi făcând încă şi o Lavră de multă gloată de oameni, cu prea-mari osteneli, către Domnul s-a mutat. Moartea lui aşa a fost : Că neîncetând fericitul a se chinui cu grele osteneli, se silea să prefacă bolta ceea ce era mai dinlăuntru, şi la mai bună făptură să o aducă. Şi aşa el suindu-se, ca să încheie lucrul s-a surpat bolta şi l-a împresurat pe fericitul, şi cu alţi şase fraţi dimpreună. Acesta precum spune cartea ceea ce scrie de istoria lui, s-a arătat făcător şi de alte nespuse minuni, slăvindu-se cu cuvinte de învăţătură şi cu fapte, şi cu mai-nainte vederi. Tămăduit-a şi pe oarecare lepros. Încă şi pe cei ce se cufundase în mare, şi pe cei ce călătoreau cu dânsul i-a izbăvit din primejdie cu corabia. Şi după chinuitul său sfârşit, un frate oarecare dintr-o boală foarte grea, punându-şi asupra o mahramă care era cruntată de sângele Sfântului, s-a vindecat. Şi alte multe vrednice de pomenire şi de cuvânt, face Dumnezeul minunilor printr-însul.


Stih : Aprinzând făclia dumnezeieştilor bunătăţi fericite,
Lampadie întru bucurie intri acum bucurându-te

   Acesta din pruncie dându-se pe sine spre viaţa sihăstrească, şi Duhului supunându-şi gândul trupului prin tinerea poftelor şi desele rugăciuni, a strălucit ca soarele, şi a luminat pe cei ce erau întunecaţi cu drăceştile înşelăciuni. Şi trăind a făcut multe minuni. Şi către Domnul mutându-se, acestea pururea dându-le celor ce cer cu credinţă, şi mărturiseşte peştera în care zac cinstitele şi sfintele sale moaşte.

    Tot în această zi, nevoinţa Sfântului Mucenic Vasile; și a celor dimpreună cu dânsul şaptezeci de Mucenici, ce au mărturisit în Schitopoli. Şi târnosirea Bisericii Sfântului Mucenic Iulian, ce este lângă târg.


Stih : Ciprian de dragoste învăpăiată ardea,
Şi muncile cu adevărat ca desfătări le socotea.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Vestirea vieţii şi a isprăvilor tale Părinte, a pătruns mai toată lumea, şi ai ajuns la înălţimea cea slăvită, mărindu-te pe tine Dumnezeu, ca pe unul ce te-a făcut la toţi vestit.

   Urmând învăţătorului tău Părinte, te-ai făcut purtător de grijă săracilor, părtinitor văduvelor, luător aminte de săraci, celor întristaţi grabnică mângâiere, celor din primejdii liman, năpăstuiţilor apărare.


   Ştiindu-te că eşti stea a toată lumea, şi sihaştrilor luminător neapus, ajutor celor din nevoi, celor păcătoşi mare scăpare, te pun înainte pe tine mijlocitor, şi solitor către Stăpânul Hristos, preacinstite.


   Poftind sluga ta a vedea slava cea negrăită a Fiului şi Dumnezeului tău, Născătoare de Dumnezeu, luând cinstita sa Cruce, a mers pe urmele Lui cele purtătoare de viaţă şi dumnezeieşti.


   Vitejeşte biruind începătoriile şi stăpânirile întunericului, te-ai făcut mare învăţător şi povăţuitor de mântuire, descoperind viclenirile şi pândirile şi înşelăciunile lor, şi păzind turma ta nevătămată de toată viclenirea dracilor Atanasie.

   Umblând pe pământ ca un om, vieţuirea o ai avut cu adevărat în ceruri, arătându-te asemenea îngerilor, cu petrecerea, şi împlinind vieţuirea acelora, cu care împreună cânţi acum : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Adunându-ne astăzi dimpreună, te lăudăm după vrednicie, şi cinstim sicriul moaştelor tale, cerând cu rugăciunile tale mântuire de patimi, lăsare de păcate, dezlegare de toată nevoia, cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta cu credinţă şi cu bucurie în veci.


   Precum s-a sălăşluit odinioară Ilie în Carmel, aşa şi tu petrecând în muntele Atonului, ai poftit să fii însuţi osebit împreună cu Dumnezeu, şi luminându-te cu priviri dumnezeieşti, te-ai făcut slugă preacuratei Maici lui Dumnezeu, strigându-i dimpreună cu Arhanghelul : Bucură-te !


   Curăţie, întregime de minte, şi vieţuire curată, şi viaţă nespurcată, şi săvârşind petrecerea pe pământ ca un fără de trup, te-ai suit către petrecerile cele cereşti, şi te veseleşti dimpreună cu toţi cuvioşii şi cu toţi drepţii, rugându-te lui Hristos pentru noi toţi.

   Foarte ai mărit pe pământ pe Stăpânul tău, şi slăvindu-L pe El prin mădularele tale, te-ai arătat mărit prin privire şi prin faptă, şi te-ai făcut lăudat pretutindenea. Că ştie şi vrăjmaşul a se mira foarte tare de fapta cea bună, purtătorule de Dumnezeu.


   Împărtăşindu-te îndumnezeirii celei adevărate şi vieţii celei nemuritoare Părinte, te-ai unit cu oştile celor fără de trup, şi te-ai numărat în cetele cuvioşilor, şi dănţuieşti cu toţi cei aleşi, cu care dimpreună roagă-te Stăpânului tău neîncetat pentru turma ta.


   Ştiindu-te pe tine cinstită Stăpână sluga ta Atanasie, că eşti Biserică sfinţită şi încăpătoare unuia din Treime, a ridicat gata biserică cinstită, întru slava şi întru cinstea ta, întru care nu înceta a-i dărui neîncetat ajutor cu rugăciunile tale.


   Ca un luceafăr luminos ai răsărit de la locurile răsăritului, şi cu lumina bunătăţilor tale Atanasie, ai luminat părţile apusului; ci nu înceta a te ruga Domnului pentru lume. De două ori.


   Preasfântă împărăteasă a tuturor, prin rugăciunile cinstitului tău Atanasie, păzeşte turma ta neatinsă de toată împotrivirea, care totdeauna te laudă pe tine, ceea ce eşti părtinitoare lumii.


   Cinstită este cu adevărat moartea Cuviosului Tău Hristoase, înaintea Ta; că iată sluga Ta din tinereţe a izvorât izvor de minuni, care şi după moarte goneşte toate bolile, şi goneşte duhurile vicleniei, cărora încă fiind viu, a tăbărât împotrivă-le până şi la sânge. De două ori.

   Sicriul moaştelor tale Atanasie preaînţelepte, izvor de minuni, şi pârâu de daruri l-a arătat Domnul oamenilor, că le-a dăruit vedere, boala leprei o a curăţit, pe cei cuprinşi de duhuri necurate, îi mântuieşte de puterea lor, şi îi face cu minte întreagă.

   Bucură-te podoaba sihaştrilor, steaua pustnicilor, lauda păstorilor, şi locuitorule împreună cu cuvioşii, Părinte Atanasie; bucură-te izvorul dragostei şi al curăţiei; bucură-te locaşul Treimii; bucură-te sfeşnice prealuminat al chibzuirii; bucură-te îndreptătorule preadrept al bunătăţilor, şi stâlp însufleţit.


   Toţi să lăudăm pe cel cu numele nemuririi, pe cel ce bărbăteşte şi vitejeşte a sihăstrit în muntele Atonului, care a adunat şi această turmă, şi cu dragoste a ridicat casă Domnului, şi toate a închinat Maicii lui Dumnezeu, căreia i se şi roagă pentru noi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea lui.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână împreună cu Cuviosul Atanasie, să se miluiască sufletele noastre.

   Luminat a răsărit ca soarele pomenirea ta cea de toţi prăznuită, strălucind cu razele faptelor tale celei îmbunătăţite, preafericite, şi luminând cugetele credincioşilor, cu lumina minunilor tale, pe care prăznuindu-o cu bucurie te lăudăm, şi cu credinţă te fericim pe tine Cuvioase Părinte Sisoe, cela ce eşti lauda călugărilor.

   Ca un înger pământesc ai vieţuit veştejindu-ţi trupul tău, preafericite Părinte, şi cu privegheri prin înfrânare pururea cugetând pomenirea morţii, şi adăugându-te întru cele dumnezeieşti prin suişuri foarte mari, către dorirea cea desăvârşită. Drept aceea te-ai apropiat către însuşi vârful ei.

   Minune mai presus de cuget s-a făcut la adormirea ta dumnezeiescule, cel cu cuget cuvios, când a sosit fără veste adunarea sfinţilor, că faţa ta Părinte înţelepte a strălucit ca soarele, arătând curăţia sufletului tău cea cu chipul de fulger, şi încredinţând pe toţi, ce fel de sfârşit ai dobândit.


   Pe tine palatul cel preacurat al Împăratului te rog, pe ceea ce eşti mult-lăudată, curăţeşte cugetul meu cel spurcat de tot păcatul, şi mă fă lăcaş de veselie Treimii Celei Preaînalte, ca să slăvesc puterea ta, şi mila cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul robul tău.


   Suferit-ai în inima ta Preacurată sabie cu două ascuţituri, precum ţi-a zis ţie Simeon, şi ţi-ai rănit cu dânsa cele dinlăuntru ale tale, dacă ai văzut pe Fiul tău spânzurat pe lemn, Preacurată. Pentru aceea strigai : Fiul meu ! Nu mă trece cu vederea, ci grăbeşte de te scoală, precum ai zis mai-nainte, îndelung-răbdătorule.


   Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Sisoe; şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.


   Să cântăm Domnului Celui ce a povăţuit pe norodul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.

   Prin rugăciunile tale Părinte înviază-mă pe mine care sunt omorât de patimi ca unul ce stai acum cu îndrăzneală multă înaintea vieţii.

   Lepădând poftele trupului, Părinte te-ai luminat cu pofta cea dumnezeiască, şi ai pierdut toată negura patimilor.


   Primind Părinte, în lăuntrul inimii tale raza cea fără materie, cu dragoste ai urmat după Cel ce te-a chemat, Sisoe Părintele nostru.


   Mântueşte-mă pe mine care sunt învăluit cu viforul tuturor dezmierdărilor, ca ceea ce ai născut pe Mântuitorul, care este liniştea a toată lumea, Preacurată Fecioară.


   Cu tărie ai supus trupul la cuget Cuvioase, iar sufletul l-ai arătat neplecat robiei patimilor.

   Cu osteneli înţelepţeşte bine-lucrând arătura sufletului tău Cuvioase, ai odrăslit spicul nepătimirii şi al minunilor.


   Cu nemurire făcătoare de viaţă te-ai îmbrăcat mărite, urmând lui Hristos, drept aceea ţi-a dat ţie Dar a învia şi morţi.


   Loc de sfinţenie şi masă înţelegătoare, care ai ţinut pâinea pe Hristos viaţa tuturor, te lăudăm pe tine Preacurată Fecioară.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Cu puterea înfrânării şi cu fapta bunătăţilor, dezmierdările trupului ai omorât înţelepte. Drept aceea crescând prea-ales întru suişuri, ai ajuns către calea cea aleasă Părinte şi stai pururea înaintea lui Hristos împreună cu îngerii, Sisoe Părintele nostru.


   Şi hrănitoare lui Dumnezeu, şi Maică te-a numit pe tine, cu limba cea de Maică, propovăduitorul Darului, cunoscând prin Duhul a fi Dumnezeu cel din pântecele tău, şi născându-se, l-a arătat cu degetul, că este Mielul, care ridică păcatele lumii, cu împărtăşirea cea mai proastă, Fecioară.


   Maica Ta cea fără prihană Hristoase, văzându-Te mort pe Cruce întins, strigă : Fiul meu Cel dimpreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce rânduială nespusă este aceasta, prin care ai mântuit zidirea cea înţeleaptă a mâinilorT ale celor preacurate.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Cu ploaia Darului ai izvorât râuri de minuni, care curăţă de spurcăciuni, pe cei ce cu credinţă năzuiesc la tine fericite Părinte.

   Cu rugăciunile cele de toată noaptea, şi cu stările în picioare de toată ziua curăţindu-ţi sufletul, l-ai făcut pe el casă Treimii, Cuvioase.


   Depărtatu-te-ai pe sineţi fugind în pustie, şi aşteptând pe Cel ce te mântuia pe tine de împuţinarea sufletului, şi de răutate, preafericite Părinte.


   Munte netăiat te-a văzut pe tine odinioară Avacum, Preacurată, dintru care s-a arătat Dumnezeu, şi ne-a înnoit pe noi, care eram sub păcat.


   Mânecând strigăm Ție Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.

   Făcându-te lăcaş Dumnezeirii Celei în trei Sori, ai şters chipurile patimilor din sufletul tău.


   Omorându-ţi cugetul trupului tău, purtătorule de Dumnezeu, ai înviat morţi cu ajutorul Duhului.


   Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce ai născut pe Soarele Darului Cel neapus, luminează-mă pe mine cel întunecat.


   Având înfrânare, rugăciune, dragoste curată, smerire întărită, şi iubire adevărată către Hristos, ai scăpat de toată pierzarea chitului celui înţelegător.

   Dumnezeu ţi-a îndreptat cărările tale cele către El; Cel tare te-a făcut pe tine cu adevărat tare, ca să calci pe capetele şerpilor, şi ale scorpiilor, purtătorule de Dumnezeu preafericite.


   Cu plecarea ta cea către Dumnezeu, te-ai făcut arătat Dumnezeu, cu dragostea cea deplină către lumină, şi înger pământesc şi om ceresc, purtătorule de Dumnezeu Părinte.


   Marie odorul cel preacurat al fecioriei, curăţeşte-mi gândul de negura patimilor, şi umple inima mea de Dar şi de dreptate, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Sihăstrind, înger pe pământ te-ai văzut, luminând Cuvioase gândurile credincioşilor cu dumnezeieşti semne totdeauna. Pentru aceasta pe tine Sisoe cu credinţă te cinstim.


Stih : Având Sisoe nevătămată frumuseţea sufletească,
Întreg se mută la slava cerească,
În a şasea zi bucurându-se,
Înţeleptul Sisoe de pe pământ în Cer este suindu-se.

   Acest fericit iubind pe Dumnezeu din pruncie, şi ridicând pe umerii săi Crucea lui Hristos, a urmat după dânsul, şi biruind războaiele şi bântuielile nevăzuţilor vrăjmaşi, a mers la luptele cele sihăstreşti şi ostenitoare. Şi smerindu-se desăvârşit, a luat de la Domnul tuturor Dar a învia morţii. Deci vieţuind îngereşte îngerul cel în trup şi fără de trup, s-a mutat spre viaţa cea curată şi fără materie, unde sunt lăcaşurile sfinţilor, şi lumina cea dea pururea, rugând pe Hristos pentru noi.


Stih : Văzând Lucia a lui Rix tăiere,
La tăiere n-a scos glas de temere.

   Aceasta fiind prinsă de Rix, şi nevrând să se plece a face jertfă la idoli, şi înfricoşând-o, că i se vor da multe munci, ea mai vârtos l-a tras şi pe dânsul la credinţa în Hristos, şi li se tăiară capetele amândurora de ighemonul ce era acolo.


Stih : Omorâta sabia o două zecime şi o pătrime a mucenicilor.
Pentru tine Hristoase slava mucenicilor.


Stih : Cu minunat chip ridicându-te şi sfârşitul l-ai aflat minunat
Ca cel cu miere uns, şi de albine muşcat.

   Acesta a fost în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului agricolae. Deci fiind prins de cei mai mari ai cetăţii, şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la agricolae şi bătut cu mâini de plumb şi cu vine de bou şi stând în credinţa lui Hristos, îl unseră cu miere şi-l spânzurară deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerei când ardea soarele, şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

    Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Arhip şi Filimon, şi Sfinţii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah şi Onisim, care in feluri de chipuri au pătimit.

Stih : Filimone sărutarea cea rece a vânzătorului, pe Hristos îl răstigneşte.
Dar şi pe tine dragostea cea înfocată a lui Hristos pe Cruce te pironeşte.
Stăpânia minţii tale cea domnitoare,
Arată-o Arhipe către a cailor sălbatică alergare.
Folos a aflat Onisim, prin tăierea sabiei,
Luând strălucita cununa nevoinţei :
Apolonie îndoită vrednicie a avut,
Ca cel ce către amândouă, către mare şi către ardere s-a nevoit.
Alexandrion deşi în jos alergă,
Dar în sus spre Dumnezeu Cuvântul se înălţă.
Voiam a pătimi ceva şi decât sabia mai mult
Zicea Epimah prin tăiere de sabie luând sfârşit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi. Amin.


   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Toată lumina Duhului o ai primit cu minte curăţită, şi te-ai făcut luminător credincioşilor, celor ce strigă : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Cu focul cel dumnezeiesc al înfrânării ai ars spinii păcatului şi te-ai mutat către lumina cea înţelegătoare, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Mântuieşte-mă Maica Mântuitorului, pe mine cel cuprins întru adâncimea păcatelor, şi mă răpeşte din toată răutatea vrăjmaşului, ca mântuindu-mă să slăvesc părtinirea ta.


   Slujindu-te cu rugăciuni neîncetate, ai lepădat stricăciunea patimilor de la suflet, şi ai curăţit vederea cugetului tău. Drept aceea Sisoe te-ai învrednicit ca un Prooroc a vedea mai-nainte cele viitoare, cu bună credinţă cântând : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

   Îngereşte ai vieţuit fiind în trup Cuvioase, şi taberele cele potrivnice le-ai biruit. Drept aceea cu veselie te-ai sălăşluit Părinte, în viaţa cea fără materie, unde sunt cetele îngerilor, cu care dimpreună acum strigi : Preoţilor binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Cu sfinţitele tale rugăciuni cele către Dumnezeu, curăţeşte sufletul meu, fiind împresurat de spinii patimilor, şi de robia care mă cuprinde, mântuieşte-mă, Părinte purtătorule de Dumnezeu, ca curat să cânt : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Fiind sfinţită de Duhul, ai primit în pântecele tău pe Făcătorul firii omeneşti, şi negrăit l-ai născut pe El, Fecioară Preacurată, pe care neîncetat lăudându-L, strigăm : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   De şapte ori cuptorul, muncitorul haldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului, şi Mântuitorului, a strigat : Tineri bine-L cuvântaţi, preoţi lăudaţi-L, noroade preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.


   Arătatu-s-a minune înfricoşată pe însăşi vremea adormirii tale, strălucindu-ţi, faţa Părinte mai mult decât soarele, când au venit cetele sfinţilor, ca să ia duhul tău, şi să-l ducă la Dumnezeu Făcătorul tău.

   Îndulcindu-te de frumuseţile cele dumnezeieşti, şi îndumnezeindu-te după Dar, şi luminându-te cu luminile cele prealuminate de acolo, mântuieşte cu rugăciunile tale de stricăciunea cea întunecoasă a patimilor, pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină, preafericite Părinte.


   Slujind lui Dumnezeu cu cuvioşie, te-ai făcut drept fără de prihană, depărtat de toată răutatea, cuvios şi fără de răutate. Pentru aceea s-a odihnit Treimea în inima ta, și acum arătat te îndulceşti de Dânsa, Părinte vrednicule de laudă.


   Din fapte nicidecum nu este întru mine mântuire, că umblând pe cărarea cea potrivnică, m-am umplut de întuneric. Ci tu, ceea ce ne-ai răsărit nouă lumina cea din lumină, luminează-mă şi mă mântuieşte, şi nu mă trece cu vederea pe mine, care pier cumplit, Preacurată Fecioară.


   Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie s-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-se om. Pentru aceea pe preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.


   Patimile sufletului şi ale trupului, omorându-le prin înfrânare de Dumnezeu purtătorule, Dar ai luat de sus a învia morţii, şi bolile a vindeca, şi a izgoni duhurile cele viclene, Cuvioase Părinte Sisoe, lauda sihaştrilor şi slava drepţilor, cu care roagă-te neîncetat pentru lume dumnezeiescule.


   Nădejdea celor deznădăjduiţi, prealăudată Născătoare de Dumnezeu, cu lacrimi strig ţie dintru adâncul inimii mele : Răpeşte-mă Fecioară din pântecele iadului.

   Luminător de Dumnezeu luminat te-am cunoscut Părinte, cel ce luminezi lumea cu razele cele înţelegătoare, şi risipeşti întunericul tulburării celei viclene a dracilor. Pentru aceea cu credinţă prăznuim pomenirea ta cea purtătoare de lumină, fericite.

   Făcându-te odinioară vestit întru viaţă, cu avere şi cu puternicie, cu cuviinţă te-ai îmbrăcat în chipul călugărilor, Părinte Toma, râvnind sărăciei Celui ce pentru noi s-a întrupat. Pentru aceea te-a îmbogăţit cu multe daruri.

   Cu stâlp de foc văzut te-a povăţuit pe tine Dumnezeu către mântuire, către limanul cel liniştit, către adăpostirea nepătimirii, şi cu rugăciunea ta Părinte ai izvorât apă, şi celor ce nu vedeau le-ai dăruit vedere, şi ologilor bună alergare.


   Muceniţă a lui Hristos purtătoare de chinuri, stătut-ai înaintea divanurilor cu bărbăţie, propovăduind pe Hristos, care a primit răstignire de bunăvoie, şi suferind legături şi toate chinurile, cu bucurie ai alergat către cele cereşti, numărându-te în cetele mucenicilor celor dintâi, şi câştigând slavă veşnică.

   Arătatu-te-ai aleasă mireasă Cuvântului, Celui ce s-a arătat pe pământ; cu adevărat strălucind cu frumuseţea faptelor celor dumnezeieşti, şi cu podoabele cele luminate ale dumnezeieştii nevoinţe, pentru aceea ai locuit în cămara cea cerească, unde dănţuind pururea, ca o fecioară şi Muceniță adu-ţi aminte, de cei ce îşi aduc aminte de tine, Chiriachi.

   Din rădăcină de bună laudă. Chiriachi te-ai arătat ramură preafrumoasă, aducând roadă de mântuire, isprăvile nevoinţei, şi veştejind cu Darul odraslele necredinţei. Pentru aceea cinstim cu dragoste sfinţită pomenirea ta, şi îmbrăţişăm acum sicriul moaştelor tale, luând de la el darul tămăduirilor.


   Dea-dreapta Mântuitorului a stătut fecioara, şi purtătoarea de chinuri şi Muceniţa, înconjurată fiind cu bunătăţile nebiruit, şi împodobită cu untuldelemn al curăţiei, şi cu sângele nevoinţei, şi strigând către Dânsul cu bucurie, făclii ţinând : La mireasma mirului Tău am alergat Hristoase Dumnezeule, că m-am rănit cu dragostea Ta eu; să nu mă osebeşti pe mine Mire ceresc. Pentru rugăciunile ei atotputernice Mântuitorule, trimite nouă milele Tale.


   Surpă prealăudată puterea vrăjmaşilor celor ucigaşi, şi prefă întristarea poporului tău spre veselie, Fecioară, şi ne dă milă, ca mântuindu-ne să te lăudăm.


   Văzând Născătoarea de Dumnezeu cea fără prihană viaţa noastră spânzurată pe lemn, ca o Maică tânguindu-se, striga : Fiul meu şi Dumnezeul meu ! Mântuieşte pe cei ce cu dragoste Te laudă pe Tine.


   În cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al lui, acolo s-a sălăşluit sfânta, păzindu-şi candela nestinsă, să auzim dar lauda fecioarei : O feciorie casa lui Dumnezeu ! O feciorie slava mucenicilor ! O feciorie vorbitoare dimpreună cu îngerii.


   Toată nădejdea mea spre tine o pui Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.


   Multe dureri ai răbdat la răstignirea Fiului şi Dumnezeului tău, Preacurată, suspinând, lăcrimând, şi văitându-te : Vai mie Fiul meu preadulce ! Cum pătimeşti fără dreptate ? Vrând să mântuieşti pe toţi pământenii cei din Adam. Pentru aceea preasfântă Fecioară pe tine te rugăm cu credinţă, fă-ni-L nouă pe El milostiv.


   Întru tine Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioase Toma, duhul tău.


   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Chiriachi, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.


   Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui ce a despărţit marea, şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a proslăvit.

   Primind în sufletul tău lumina dumnezeiescului Dar mărite, ai părăsit negura patimilor ca pe alt Egipt, şi ai avut viață cerească.

   Făcându-te vestit în viaţă Părinte, ai ridicat multe semne de biruinţă împotriva vrăjmaşilor, şi sihăstrind cu cuviinţă, tare ai rănit mulţimea dracilor.

   Sihăstreşte împleticindu-te cu vrăjmaşul Cuvioase, l-ai smerit pe el cu ajutorul Dumnezeiescului Duh, şi ai luat din Cer cunună de biruinţă.


   Numai tu Fecioară ai născut pe Dumnezeu, Cel ce întru toate este neîncăput, făcându-se întru tine încăput, pentru bunătate; pe care roagă-L să mântuiască pe cei ce te laudă pe tine.


   Cu bucurie să dănţuim întru pomenirea Muceniţei celei purtătoare de chinuri, şi să strigăm : Hristoase Mântuitorule îndurate, mântuieşte lumea Ta prin rugăciunile ei.

   Luminându-se mărita Chiriachi cu lumina Ta Iubitorule de oameni, a scăpat de întunericul înşelăciunii, celei cu mulţi dumnezei, şi tuturor a strălucit lumina tămăduirilor.


   Ca să fii bineplăcută lui Hristos Mirelui Celui nemuritor, întru nimic ai socotit moartea şi focul şi chinurile. Pentru aceea te-ai învrednicit slavei celei nemuritoare.


   Oprit-ai pornirea cea silnică a morţii Preacurată, născând pe Hristos pricinuitorul nemuririi, pe care văzându-L iadul că a murit de a Sa bunăvoie, s-a cutremurat.


   Plecându-se Dumnezeu rugăciunilor tale, te-a slobozit de legături prin mâna Proorocului, şi te-a îndreptat să mergi către podvigurile cele ostenitoare ale sihăstriei.

   Cela ce bine a voit odinioară, să treacă Israil pustiul prin stâlp, te-a povăţuit pe tine cu stâlp de foc, cunoscând mai-nainte bun-neamul sufletului tău.


   Cu adevărat cădelniţă de aur, şi năstrapă a manei, şi munte dumnezeiesc şi palat veselitor al lui Dumnezeu te numim pe tine Fecioară.


   Arătându-te tu Muceniţă cu frumuseţe curată, nestricată şi frumoasă, te-a luat pe tine mireasă, Cuvântul lui Dumnezeu, îndrăgindu-te pe tine pentru bunătatea Lui cea desăvârşită.

   Veştejind frumuseţile cele de afară, ţi-ai arătat frumuseţea cea dinlăuntru, Celui ce ştie cele ascunse, pentru aceea S-a logodit cu tine, Muceniţă.


   Ca o ramură sfinţită, frumos ai înflorit din rădăcină sfântă fecioară Muceniţă, şi ai odrăslit roduri frumoase, care pricinuiau ţie desfătarea cea nemuritoare.


   Fecioară ceea ce ai născut pe înţelepciunea lui Dumnezeu cea ipostatnică, mântuieşte-mă de răutatea înşelătorului cu mijlocirea ta, ceea ce singură eşti cu totul fără prihană.


   Întăreşte-ne pe noi întru Tine Doamne, Cela ce prin lemn ai omorât păcatul, şi fricaT a o sădeşte în inimile noastre, celor ce te lăudăm pe Tine.


   Mare biruinţă bărbăteşte ai arătat, aprinzându-te de dragostea cea dumnezeiască, pe împăratul cel stricăcios, şi toate cele frumoase ai biruit, săvârşind sălăşluirea la muntele Maleo dintru care te-ai suit la cele cereşti către Împăratul împăraţilor, Toma; roagă-te neîncetat pentru noi toţi.


   Bine-plăcând Domnului Cuvioase, prin fapte dumnezeieşti şi prin vieţuire curată, te-ai învrednicit moştenirii celor fără de trupuri, Toma preafericite.


   Cu lucirea curăţiei ai înflorit ca crinul cel din văi, cu miros bun lui Hristos prealăudată Muceniță Chiriachi, şi cu luminile dumnezeieştii cunoştinţe te-ai luminat, gonind stricăciunea rătăcirii cea nesuferită. Drept aceea şi prăznuim pomenirea ta Muceniţă.


   Văzând mai-nainte cea stearpă venirea ta, şi răsunând în urechi glasul închinăciunilor tale, nu se dumirea ce lucru va să fie, cunoscând dinlăuntru că pruncul sălta în pântecele ei, cu închinăciunile tale; pentru că a cunoscut întruparea lui Dumnezeu Celui din pântecele tău.


   Dacă Te-a văzut pe Tine înălţat pe Cruce Preacurată Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, tânguindu-se ca o Maică, grăia : Ce minune nouă şi străină este aceasta Fiule ? Cum te uneşti cu moartea viaţa tuturor, vrând să înviezi pe cei morţi ca un Milostiv.


   Auzit-am Doamne auzul rânduielii Tale, şi Te-am proslăvit pe Tine unule Iubitorule de oameni.

   Cu dumnezeiescul foc al înfrânării ai ars spinii păcatului, şi ai strălucit lumina minunilor Părinte.

   Curăţind ochii sufletului tău de noroiul patimilor, ai deschis luminile ochilor, celor ce nu vedeau, fericite Părinte.

   Înstrăinatu-te-ai pe sineţi de tulburările cele lumeşti, purtătorule de Dumnezeu, şi ai dobândit liniştea cea mai presus de lume.


   Stăpână ceea ce eşti neispitită de nuntă, care ai zămislit pe Dumnezeu netâlcuit, mântuieşte-ne pe toţi de supărări şi de scârbe.


   Stătut-ai la Divan Chiriachi judecându-te cu nedreptate, şi uitându-te la Judecătorul Cel drept.

   Mădularele trupului le-ai dat spre chinuri, şi prin curgerile sângelui ai înecat pe vrăjmaşii cei fără de trup fecioară.


   Dându-te muncilor Chiriachi, ai rămas neplecată, şi sprânceana cea înălţată o ai surpat.


   Mântuieşte de toată înrăutăţirea vrăjmaşului, pe cei ce te ştiu pe tine cu adevărat Maică lui Dumnezeu Preacurată.


   Dătătorule de lumină, şi făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

   Avut-ai cu bună credinţă pe Ilie Tezviteanul, care te povăţuia pe tine către pustiuri, arătându-ţi-se noaptea Părinte, şi învăţându-te cele dumnezeieşti Cuvioase.

   Ca pe alt Carmel ai locuit în muntele Maleo înţelepte, îndestulându-te de vedenii dumnezeieşti, şi minunat luând Darul minunilor, fericite Toma.


   Ceea ce negrăit ai născut pe Cel pironit cu trupul pe Cruce, vindecă inima mea, care este rănită de năpădirile vrăjmaşului, Preacurată, ca una ce eşti milostivă.


   Arătând sufletul tău curat adevărat lăcaş lui Dumnezeu, ai surpat capiştile idolilor până la pământ, chemând pe Hristos, Cel ce te-a întărit pe tine Chiriachi.

   Înălţatu-ţi-ai mâinile şi mintea către Hristos, mărită Chiriachi, şi cu cutremur groaznic ai spăimântat pe cei fără de Dumnezeu, ce se uitau la cele pământeşti, şi nu puteau să vadă.


   Dumnezeul tuturor pe tine te face îndrăzneaţă cu glas viu de sus, ca să rabzi chinurile celor fărădelege cu cuget viteaz, pentru ca să te încununezi cu cununa biruinţei.


   Dezlegat-ai Preacurată blestemul strămoşilor, ca una ce fără de voirea trupului, ai născut pe Cela ce arătat a înfiinţat toate cu dumnezeiasca Lui voire, preacinstită.


   În pustiu fără de apă ai locuit, şi ploaia rugăciunilor tale Cuvioase, a plecat pe Stăpânul să izvorască într-însul apă din-destul.

   Ca dreptul Avraam cel dedemult, te-ai depărtat pe sineţi de patria ta, de pământul întru care te-ai născut, şi te-ai apropiat de Dumnezeu, şi în pământul celor blânzi te-ai sălăşluit.

   Pustnic adevărat te-ai făcut, şi după îngropare izvorăşti cu puterea Duhului daruri de vindecări, celor ce le trebuiesc Părinte Toma.


   Cela ce lucrezi toate cu voirea, voind te-ai sălăşluit în pântece neispitit de nuntă, învrednicindu-ne nestricăciunii ca un Milostiv, pe cei ce boleam de stricăciune.


   Întrecut-ai hotarele firii cu chinuirea ta cea mai presus de fire, prealăudată, şi cu ostenelile tale cele mari ai rănit pe cel ce a rănit pe Eva.

   Cu picăturile sângiurilor tale, preacinstită, ai uscat mulţimea dumnezeilor, şi ai izvorât noian de vindecări, celor ce cu credinţă se apropie de tine.


   De tine Mieluşeaua cea nestricată, mărită Chiriachi fiarele s-au cucerit înaintea divanului, şi ţi-au dat ţie cinste, care ai cinstit pe Hristos.


   Ceea ce ai născut pe Domnul Împăratul, ca o împărăteasă învredniceşte împărăţiei cerurilor, pe cei ce năzuiesc la tine, de Dumnezeu dăruită.


   Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat, din stricăciune Dumnezeule scoate-mă.


   Muceniţa lui Hristos ne-a chemat pe noi dimpreună acum să cântăm cu laude dumnezeieştile ei nevoinţe şi luptele, că ea ca o vitează cu cugetul după numele ce poartă, este doamnă gândului şi patimilor celor necuvioase.


   Biruind, şi peste tot pământul revărsându-se înşelăciunea idolilor, şi fiind împărat rău-credincios şi fără omenie mai mult decât toţi oamenii, se cinstea şi se închina eresul cel spurcat şi cu nume rău, al celor fără de Dumnezeu, că mulţimea asculta glasul celui fără de Dumnezeu, încât pe cei ce nu ascultau de a lui păgânătate, îi îngrozea cu moarte tare şi groaznică; dar Muceniţa lui Hristos scuipând poruncile şi îngrozirile cele fără de Dumnezeu ale tiranilor, şi propovăduind pe Hristos Dumnezeu în mijlocul priveliştei, a călcat la pământ pe vrăjmaşi. Pentru aceea s-a arătat cu adevărat doamnă gândului, şi patimilor celor necuvioase.


   Acesta strălucind mai-nainte cu viaţa înălţată şi vădită şi voievozească, şi făcând multe şi mari biruinţe, şi vitejii împotriva barbarilor. Apoi iubind pe Hristos şi socotind toate ale lumii ca o nimica, a intrat sub jugul Domnului cel preauşor. Şi atâta a întrecut pe ceilalţi întru răbdarea ostenelilor, ce suferea pentru fapta bună, şi cu numele şi viaţa cea cinstită cât se arătă ca un stâlp de foc. la cei ce erau aproape de dânsul când se ruga, şi suindu-se la muntele ce se numea Maleo, acolo a strălucit ca un luceafăr, şi îndeletnicindu-se întru rugăciuni şi privegheri, a luat Darul tămăduirilor. Pentru aceasta gonind dracii din oameni, şi dând vedere orbilor, şi şchiopi îndreptând, şi făcând cu rugăciunea sa de a izvorât apă, şi alte minuni făcând, a răposat în Domnul.


Stih : Chiriachi moarte prin tăiere ajungând,
Cu voinţa însă, prin al sabiei sfârşit luând.

   În zilele împăratului Diocleţian la anul două sute optzeci şi doi, era un creştin anume Dorotei împreună cu soţia sa care se chema Evsevia, care fiindcă erau fără de fii, se rugau lui Dumnezeu ca să le dea rod şi fiu, făgăduindu-se ca să-l dăruiască iarăşi lui, pe copilul cel ce se va naşte lor. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor, şi a născut un prunc de parte femeiască în ziua Duminicii, pentru care lucru şi pe pruncă o a numit Chiriachi, ce va să zică Duminică pe care botezându-o o hrănea cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după Apostolul, şi o a păzit fecioară, fiindcă făgăduise a o afierosi lui Dumnezeu. Iar când păgânul Diocleţian a ridicat goană asupra creştinilor, atunci s-au pârât născătorii sfintei împreună cu dânsa la tiran, cum că sunt creştini. Care cercetând, pe părinţii Sfintei adică i-a bătut, şi i-a trimis la ducele Iust, ce se află la părţile Meletinei în Armenia cea mică. Iar pe Chiriachi, o a trimis la cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Deci Maximian cercetând pe Muceniţa, şi aflându-o tare în credinţa lui Hristos. O a aruncat la pământ şi o a bătut mult. Şi de vreme ce sfânta se ruga, pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor celor ce munceau pe Muceniţa. Atunci a zis sfânta către Maximian : Nu te înşela Maximiane, căci niciodată nu mă vei birui, căci Darul lui Dumnezeu este ajutându-mi mie. De aceasta şi Maximian încetând, a trimis pe Sfânta la stăpânitorul Bitiniei, cel cu numele Ilarion. Iar Ilarion cercetând pe Muceniţa, o a dus în capiştea idolilor. Deci acolo rugându-se Sfânta, s-a făcut cutremur mare de care s-a zdrobit idolii şi s-au făcut ca nişte praf; după aceasta a urmat şi o furtună de vânt, care a împrăştiat în văzduh praful idolilor, şi căzând şi un fulger a ars faţa stăpânitorului Ilarion, care căzând el din scaun a murit. Deci venind alt stăpânitor în locui lui, şi înştiinţându-se de acestea, a judecat ca să se ardă Sfânta cu foc; şi dar aprinzând slujitorii un foc mare, a aruncat pe Muceniţa într-însul; iar Sfânta ridicându-şi mâinile la Cer s-a rugat lui Dumnezeu; şi cu toate că era vremea secetei şi văzduhul curat, însă s-a pogorât un nor de ploaie din Cer, udând şi stingând tot focul, fără a se vătăma Muceniţa cât de puţin de foc. După aceasta a dat drumul tiranul la feluri de fiare asupra Sfintei, însă nici aşa n-a isprăvit nimic, fiindcă şi fiarele se tăvăleau ca mieii la picioarele Sfintei, fără a o vătăma cât de puţin. Deci văzând mulţi elini această minune preaslăvită, au crezut în Hristos. După aceea au închis pe Sfânta în temniţă; şi a doua zi a şezut stăpânitorul la judecată, şi a dat asupra sfintei răspunsul cel mai de pe urmă al morţii; deci luându-o muncitorii, o au scos afară din cetate ca să-i taie capul, iar Sfânta a cerut vreme ca să se roage, şi după ce s-a rugat mult, a învăţat pe creştinii cei ce îi urmase; apoi culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, şi mergând ostaşii aproape de dânsa, vrând ca să-i taie capul, şi văzându-o moartă s-au spăimântat. Deci s-a făcut un glas dumnezeiesc către dânşii : Mergeţi fraţilor şi propovăduiți măririle lui Dumnezeu, iar ostaşii întorcându-se, au slăvit pe Dumnezeu.


Stih : Peregrin împreună cu şase în adânc aruncat fiind.
De acolo sfârşitul nevoinţei vânând.

   Aceştia au fost din Italia, iar pentru goana ce se făcea de Traian, au venit la Dirahia, unde văzând pe Sfântul Astie episcopul spânzurat pe Cruce, şi fericindu-l, au fost prinşi de ostaşi; şi mărturisindu-se că sunt creştini, din porunca antipatului Agricolae, au fost aruncaţi în marea Adriatică, şi aşa luară cununa muceniciei; ale cărora moaşte scoţându-le marea afară, le-a ascuns în nisip. Deci după ce au trecut şaptezeci de ani, s-a arătat episcopului Alexandriei, care luându-le pe ele, le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lor o casă de rugăciune.


Stih : Către a inimii lui Eustatie bună aşezare.
Şi focul înflăcărat liniştită apă se pare.


Stih : Aşa călăule de voinţele tale te vei folosi
Dacă pe mine Policarp cu grăbire a mă junghia vei voi.


Stih : Evanghel prea-dumnezeiescul de sabie săvârşit
Binevestitor de dumnezeiasca cunună l-a avut.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Chipul cel de aur în câmpul Deira cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea prea fără de Dumnezeu, şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu puterea lui Hristos dând orbilor vedere, şi ologilor bună umblare, celor surzi mântuire şi bolnavilor vindecare, Părinte Toma, strigai : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu linişte ţi-ai săvârşit viaţa Părinte preafericite, luminându-te cu neaverea, şi împodobindu-te cu înfrânarea, cântând cu umilinţa inimii, strigai către Stăpânul : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Fecioară cinstită neispitită de nuntă, Preacurată binecuvântată, ceea ce eşti îndreptarea celor căzuţi, mântuirea celor păcătoşi, mântuieşte-mă pe mine cel nesăţios, care strig Fiului tău : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Mintea ta cu lumina iubirii de Dumnezeu luminându-ţi, în mijlocul cuptorului celui arzător stând tu, nevătămată te-ai arătat fecioară, cântând Făcătorului tău : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Pe cei trei tineri nicidecum nu i-a ars cuptorul odinioară, aşa nici pe Muceniţa; căci rugându-se sta în mijlocul cuptorului nemişcată, primind roua dumnezeiască, şi cu laude strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Cu sabia îndrăznirii tale ai omorât pe vrăjmaşul adevărului, fecioară Muceniță Chiriachi, dorind să moşteneşti dorirea cea veşnică, şi strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Singur Dumnezeu a aflat numai singur pântecele tău curat, şi se întrupează, şi s-a cunoscut om, ca să mântuiască pe om; drept aceea ca pe una ce te ştim pricina bunătăţilor, cântăm : Bine eşti cuvântată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.


   Cu frâul postirii supunând patimile sufletului, cele cu anevoie neoprite, te-ai asemănat cu îngerii cei fără materie, strigând : Lăudaţi lucrurile pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cercând a urma după viaţa cea sfinţită a Tezviteanului Ilie, te-ai suit în munte să vorbeşti cu Dumnezeu, curăţindu-ţi mintea prin înfrânare, şi cântând : Binecuvântaţi pe Hristos în veci.


   Ceea ce eşti izvor viu, ca ceea ce ai născut apa vieţii, adapă sufletul meu cel topit de văpaia păcatelor, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ca să te slăvesc întru toţi vecii.


   Mireasă lui Hristos te-ai cunoscut Chiriachi, împestrită cu podoabele fecioriei pentru aceea însuşi El te-a învrednicit cămărilor celor cereşti după vrednicie pe tine, care lauzi pe El întru toţi vecii.

   Aruncat ai fost ca Daniil în mijlocul fiarelor, preaslăvind pe Hristos, şi sălbăticirea lor o ai prefăcut arătat prin Dumnezeiescul Duh fecioară. Pentru aceea te cinstim întru toţi vecii.


   De tine care te aduceai ca o mieluşea către junghiere pentru dragostea Mieluşelului lui Dumnezeu şi Cuvântul, milostivindu-se ca un Îndurat, ţi-a trimis îngeri luminoşi, de te-au dezlegat pe tine de trup mai-nainte de a te tăia sabia, Muceniţă.


   Dumnezeu cel mai presus de fiinţă s-a înfiinţat dintru tine Fecioară asemenea cu noi, şi s-a arătat ca un prunc, Cel ce mai-nainte de veci este dimpreună cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Duh. Drept aceea te slăvim pe tine o Maica lui.


   Pe Dumnezeu care s-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti, şi văpaia întru răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Sărăcindu-te Părinte cu duhul, ai luat Împărăţia Cerurilor, umplându-te de slavă nespusă, dimpreună cu toţi aleşii, şi luând răsplătirile după vrednicia ostenelilor tale Toma. Pentru aceea cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

   Sicriul moaştelor tale izvorăşte râuri de tămăduiri, celor ce cu credinţă se apropie, care îneacă patimile sufleteşti şi ridică durerile trupurilor, fericite Toma, rugătorule pentru cei ce cu credinţă te fericesc pe tine pururea.

   Unindu-te cu cetele cele prealuminoase ale cuvioşilor şi luminându-te cu lumina cea neînserată după înţelegere Părinte Toma, luminează pe cei ce săvârşesc cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta, şi-i învredniceşte să dobândească mântuire prin rugăciunile tale.


   Strălucind tuturor cu raza minunilor tale, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, goneşti negura patimilor şi a scârbelor, Preacurată, şi întinzi după înţeles lumina veseliei cea înţelegătoare, la cei ce te slăvesc pe tine, Maica lui Dumnezeu.


   Cu cuget vitejesc prin nădejdea cea foarte tare către Dumnezeu, ai scăpat de năpădirile fiarelor şi ale focului, şi de durerea chinurilor trupului, Muceniţă fecioară. Pentru aceea cu credinţă şi cu dragoste te fericim.

   Grijindu-ţi podoaba cea frumoasă a sufletului tău, pentru Mirele cel preafrumos, ţi-ai păzit fecioria nestricată Muceniţă, şi ai adus ca o zestre chinurile mădularelor tale, Chiriachi prealăudată.

   Trupul tău cel mult chinuit fiind îngropat pe pământ, izvorăşte râuri de tămăduiri cu bună-credinţă, celor ce se apropie de dânsul, şi goneşte întinăciunea patimilor, şi îneacă năpădirile cele viclene ale dracilor, Chiriachi mireasă a lui Dumnezeu.


   Preasfinţită pomenirea ta ca soarele ne-a răsărit nouă, Muceniță Chiriachi, gonind norii patimilor şi luminând pe toţi cei ce cu credinţă adevărată bucurându-se te cinstesc pe tine, şi cu dragoste te fericesc fecioară.


   Cu candelele cele prealuminoase ale Celui ce s-a întrupat din tine, preasfântă Fecioară, mai presus de gând ne luminăm prin credinţă, cei ce te ştim pe tine Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi ne izbăvim de întunericul patimilor, şi de tot felul de primejdii şi de toată nevoia.


   Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară negrăit întrupându-se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.


   În ceruri ca o Muceniță, stând tu Chiriachi înaintea lui Dumnezeu cu preaslăvire, mântuieşte cu cinstitele tale rugăciuni pe noi pe toţi, cei ce cu credinţă săvârşim pomenirea ta.


   Cu preasfintele mijlociri ale cinstitei tale Chiriachi, Fecioară, păzeşte-ne pe noi pe toţi robii tăi, din nevoi şi din toată altă silă, ca o apărătoare a lumii.


   Muceniţă purtătoare de nevoinţe mărită, tu pe Mirele Hristos, din inimă L-ai iubit, şi L-ai propovăduit pe El înaintea tiranilor. Pentru aceasta cu tărie de suflet vitejească, ai suferit durerile muncilor, şi cu adevărat împreună cu El ai intrat în cămara cea de mire nestricăcioasă şi nesfârşită prealăudată.

   Muceniţă purtătoare de nevoinţe mărită, tu ai stins văpaia focului Chiriachi, şi cu fierbinte credinţa ta şi cu mijlocirea către Domnul, ai domolit năvălirea fiarelor. Pentru aceea după datorie, lăudăm cu cântări preacinstită nevoinţa ta mireasă a lui Hristos, de Dumnezeu fericită.

   Muceniţă purtătoare de chinuri mărită, suferind bărbăteşte pentru Hristos Dumnezeu, muncile cele cu multe dureri şi bătăile trupului, ţi-ai săvârşit luminat nevoinţa şi ai luat cununa muceniciei, de la Cel ce dă strălucite răsplătirile biruinţei, celor ce cu credinţă Îl propovăduiesc pe El Dumnezeu, şi cu tărie se nevoiesc.

   Miruri ai adus cinstită lui Hristos Dumnezeului tuturor, fecioria cea neîntinată şi viaţa cea îndumnezeită, Chiriachi bună fecioară; şi pe lângă acestea, şi drept sângele tău, şi pe sineţi toată, ca pe o pârgă şi jertfă fără de prihană. Pentru aceasta ai dobândit slava cea prea-adevărată împreună cu cetele fecioarelor, şi cu danțurile mucenicilor.


   În cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui, acolo s-a sălăşluit Sfânta, păzindu-şi candela nestinsă, să auzim lauda fecioarei : O feciorie casa lui Dumnezeu ! O feciorie slava mucenicilor ! O feciorie vorbitoare împreună cu îngerii.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

   De Dumnezeu fiind rânduit din pântecele maicii tale, foarte înţelepţeşte ai luat chemarea din Cer ca şi Pavel. Drept aceea învăţându-te patimile lui Hristos cele de bunăvoie, te-ai arătat propovăduitor Lui, şi cu adevărat râvnitor, Mucenice Procopie.

   Cu toată întrarmarea cea tainică fiind întrarmat înţelepte Procopie, ai prăpădit semeţiile vrăjmaşilor celor răi, cu semnul lui Hristos cel făcător de biruinţă, cugetătorule de Dumnezeu, şi surpând chipurile idolilor, te-ai chinuit până la sânge.

   Precum odinioară ai adus tabăra dimpreună cu femeile cele credincioase, Domnului Împăratului şi Stăpânului Celui Ceresc Mucenice, aşa și acum adu la Hristos, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta, cu rugăciunile tale, o podoaba mucenicilor.


   Stea mult-luminoasă ai răsărit despre partea răsăritului, luminând cu adevărat marginile lumii cu semnele cele dumnezeieşti, şi cu răbdarea necazurilor, şi cu luminile cele mari ale strălucirilor. Drept aceea astăzi săvârşim prăznuirea ta cea pururea prăznuită, și de lumină purtătoare, purtătorule de chinuri Procopie.

   Trupul tău şuviţându-se mărite Procopie, şi de foc topindu-se, şi închizându-se în temniţă, şi împreunându-se cu tot felul de munci, tăindu-se cu sabia înţelepte, ţi-a pricinuit ţie Împărăţia Cerului preafericite, întru care dănţuieşti veselindu-te, purtătorule de chinuri mult-pătimitorule, părtaşule dimpreună cu îngerii,

   Adus-ai Ziditorului norod prin credinţă, care s-a nevoit cu sfinţenie, cugetătorule de Dumnezeu Procopie, cu care dimpreună te-ai numărat în cetele mucenicilor, surpând pe vrăjmaşul cu cuget bărbătesc, vrednicule de laudă. Pentru aceea te fericim ca pe un ostaş nebiruit, ca pe un viteaz nespus, ca pe un părtinitor credinţei.


   Strălucit-a astăzi mărită pomenirea ta Procopie, mult-pătimitorule, chemându-ne pe noi cei iubitori de praznic spre lauda şi slava lui Hristos Dumnezeului nostru. Pentru aceea alergând la sicriul moaştelor tale, luăm daruri de tămăduiri, şi slăvim în veci, lăudând neîncetat pe Mântuitorul Hristos, care te-a încununat pe tine.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit Rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Sfinţii Apostoli, să se miluiască sufletele noastre.


   Născătoarea de Dumnezeu preacurata, văzând viaţa noastră spânzurată pe lemn, ca o Maică tânguindu-se, striga : Fiul meu şi Dumnezeul meu ! Mântuieşte pe cei ce Te laudă cu dragoste.


   Din Cer s-a făcut chemarea ta Procopie pururea pomenite, ca şi a propovăduitorului limbilor, şi luminându-ţi-se cugetul, ai părăsit întunericul idolilor, şi te-ai făcut luminător credincioşilor, luminând împlinirea lumii, cu dumnezeieştile lumini ale cinstitelor tale pătimiri, o mărirea şi lauda mucenicilor.


   Prin înfrânare adormind mai-nainte mişcările trupului, pe urmă ai mers către chinuire cu cuget bărbătesc, preafericite Procopie, necruţându-ţi trupul cu puterea Duhului. Pentru aceea răbdând tot felul de munci, te-ai suit purtând cunună, către cetele cele de sus.


   Fiind înarmat cu Crucea ca o căpetenie de ostaşi nebiruit, prin curgerile sângelui tău ai înecat toată puterea potrivnicilor, şi ai izvorât ploi de vindecări îndestulate, scoţând din izvoarele Mântuitorului, vrednicule de laudă, şi adăpând pe toţi cei cuprinşi de văpaia patimilor, de Dumnezeu insuflate.


   Luminându-te cu strălucirile cele tainice, ale Treimii Celei mai presus de lumină, viteazule Mucenice Procopie, te-ai făcut Dumnezeu după Dar, îndumnezeindu-te prin împărtăşire. Drept aceea pe cei ce cu credinţă săvârşesc praznicul tău cel purtător de lumină, păzeşte-i cu rugăciunile tale de supărările cele de multe feluri.


   Bucură-te căruţa cea în chip de foc; bucură-te lumină de taină, care ai adus în lume pe Soarele Cel luminos şi neapus şi neînserat; bucură-te roşeala care ai vopsit porfira Împăratului tuturor, din sângiurile tale; bucură-te ceea ce cu totul eşti nespurcată; bucură-te păzitoarea tuturor credincioşilor, celor ce te cheamă spre ajutor cu nădejdea sufletului.


    Ce priveală este aceasta ce se vede de ochii mei, o Stăpâne ? Cel ce ţii toată făptura pe lemn Te-ai ridicat, şi mori, Cela ce dai tuturor viaţă. Născătoarea de Dumnezeu plângând grăia, când a văzut pe Cruce înălţat pe Dumnezeu şi Omul, Cela ce a răsărit negrăit dintr-însa.


   Mucenicul Tău, Doamne, Procopie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Nu de la oameni, ci de la Dumnezeu primind chemare sfinte, ai lăsat credinţa părintească cea rea, şi slujbele cele orânduite; şi râvnind după Hristos ca un al doilea Pavel, ai suferit multe osteneli şi răni. Şi primind acum cununa cea făgăduită, mare Mucenice Procopie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.


   Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult, cu mâinile lui Moise, în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

   Cela ce eşti revărsat cu bogatele raze ale Duhului, mântuieşte de negura patimilor şi de primejdii, pe cei ce cinstesc această cinstită şi purtătoare de lumină prăznuirea ta, Mucenice Procopie.

   Chemarea ta Procopie, nu a fost de la oameni, ci de la Cer te-a vânat Hristos, precum odinioară pe Pavel, făcându-te cu adevărat mărturisitor patimilor Lui.


   În locul ostăşiei celei vremelnice ai luat schimb pe cea veşnică, şi în locul împăratului celui muritor, pe Cel nemuritor, care a dat ţie împărăţia cea nestricăcioasă, preafericite Procopie.


   Născut-ai pe Cel din fire Ziditor, care cu adevărat ne-a îndumnezeit cu unirea Sa cea mai presus de minte, Născătoare de Dumnezeu prealăudată; pe care roagă-L neîncetat, să lumineze, pe cei ce te laudă pe tine.


   În mijlocul Crucii preaslăvit ţi s-a arătat ţie Hristos, învăţându-te de faţă pogorârea Sa cea către noi, şi pe tine chemându-te către pătimire.

   Lăcaş şi stâlp ridicându-te pe sineţi Dumnezeiescului Duh, şi fiind plin cu râvnă dumnezeiască, ai sfărâmat capiştile dracilor, şi idolii cei fără de suflet, Mucenice Procopie.


   Dimpreună cu şuviţarea ai lepădat hainele cele de piele, şi te-ai îmbrăcat cu podoaba nestricăciunii, şi pe cel mult meşteşugăreţ l-ai golit, Mucenice Procopie.


   Izbăveşte-mă de toată potrivnică năvălirea şarpelui Maică Fecioară curată, şi luminează inima mea, care cu credinţă te slăvesc pe tine cea fără prihană.


   Nu întru înţelepciune, şi în putere, şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.


   Precum mai-nainte a chemat Hristos din Cer pe Pavel, aşa te-a chemat şi pe tine către credinţă, Procopie înţelepte, ştiind mai-nainte frumuseţea cea dumnezeiască a inimii tale, pentru aceea preavitejeşte te-ai nevoit, propovăduind patimile şi venirea lui Hristos către oameni, preafericite. De două ori.


   Nădejdea creştinilor preasfântă Fecioară, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, Celui ce l-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, dimpreună cu puterile cele de sus, să ne dea iertare de păcate şi îndreptare vieţii, nouă tuturor, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te slăvim pururea.

   Mieluşeaua cea nespurcată, văzându-şi pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se, zicea văitându-se ca o Maică : Cum voi suferi smerirea Ta cea mai presus de cuvânt Fiul meu ? Şi patimile cele de bunăvoie, preabune Dumnezeule.


   Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială, precum se cuvine strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Prin dumnezeieştile înălţări către Stăpânul, ai surpat pe tiranul cel trufaş, care se înălţa cu puterea necredinţei, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Arătatu-ţi-s-a ţie Izbăvitorul, când erai închis în temniţă Procopie, umplându-te de îndrăzneală, dându-ţi şi numire de potriva procopselii tale plină de daruri.


   Cei ce erau acoperiţi cu negura necredinţei, văzându-ţi chipul tău luminat cu Darul cel dumnezeiesc, au luat lumina credinţei prin insuflarea cea dumnezeiască.


   Cu rugăciunea ta cea neadormită pe mine cel îngreuiat de somnul lenevirii, deşteaptă-mă către zorile pocăinţei, şi mă izbăveşte Stăpână, ceea ce singură ai născut pe Mântuitorul.


   Necredincioşii nu vor vedea slava Ta Hristoase, dar noi pe Tine unul născut strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

   Cu lumina cuvintelor tale Procopie, prin sângele muceniciei ai adus oaste plecată lui Hristos Dumnezeu, care a moştenit împărăţia cea nemişcată împreună cu tine.

   Femeile cele din Singlit lepădându-se de neam şi de cinstea cea cu mândrie, şi alegând a muri pentru Tine Cuvinte nemuritorule, s-au arătat părtaşe Singlitului Celui de sus.


   Femeile cele ce au dorit de împărăţia Ta Multmilostive, arzându-se la suflet cu focul cel dumnezeiesc, au defăimat trupul şi şuviţarea cea fără de milă.


   Zămislind pe Emanuil Dumnezeu l-ai născut, spre înnoirea oamenilor, Preasfântă fără prihană, făcându-Se trup; pe care roagă-L pururea, să se mântuiască sufletele noastre.


   Prin limba ta cea curgătoare de miere, curgea învăţături picătoare de miere, şi cu adevărat izbăvea de amărăciunea nedumnezeirii, pe cei ce cu bună plecare aleargă către tine Mucenice Procopie.

   Câştigând tu Mucenice, Maică, pe buna credinţă, ai scos de la păgânătate pe cinstită Maica ta cea după trup, şi o ai adus la Tatăl Cel Ceresc prin chinuire.


   Tiranul zgâriindu-ţi faţa ta cu fier Mucenice, n-a putut mişca tăria cugetului tău, fiind întărită în dragostea Celui ce a răbdat patimile cu trupul.


   Preasfântă Fecioară negrăit ai născut pe Sfântul sfinţilor, care pururea sfinţeşte pe cei credincioşi, şi cetele mucenicilor le împreună cu îngerii.


   Jertfi-voi ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta,


   Cu râvnă dumnezeiască spre Hristos fiind aprins, şi cu cinstita Cruce păzit, întărâtarea vrăjmaşilor şi îndrăznelile ai surpat Procopie, şi cinstita Biserică o ai înălţat, întru credinţă sporind, şi luminându-ne pe noi.


   Gură de înţelegere dă-mi Cuvinte Cela ce eşti fără început, mie celui ce voi să laud pe Procopie viteazul Tău. Că ai bogăţie de milostivire Hristoase al meu, întru noianul cel nemăsurat al judecăţilor Tale; ca şi eu de întunericul sufletului să mă curăţesc, şi toată înşelăciunea minţii să o şterg, şi biserică sfinţeniei cu dumnezeieşti fapte făcându-mă, să cânt Mucenicului cele după vrednicie, cela ce întru credinţă a sporit, şi ne-a luminat pe noi.


Stih : Se părea Procopie, că prin plecarca grumazului zice,
Taie-se, căci înşelăciunii jertfă nu voi aduce.
Procopie în a 8-a zi
De sabie se săvârşi

   Acest Mucenic al lui Hristos, a fost pe vremea lui Diocleţian, trăgându-se din cetatea Elia, adică din Ierusalim. Născut din tată binecredincios, ce mărturisea pe Hristos, anume Hristofor, şi din Maică necredincioasa anume Teodosia care era slujitoare de idoli. Pe care după moartea tatălui său aducându-l ea la Diocleţian care petrecea în Antiohia, l-au făcut duce Alexandriei. Care luând poruncă de la împăratul să muncească pe creştini, dacă a purces pe cale spre Alexandria, fără veste se făcură pe cale tunete şi fulgere, şi auzi un glas de la Cer, chemându-l pe nume, Neania; căci acesta îi era numele cel dintâi. Şi-i mustra calea, şi-l înfricoşa cu moarte, căci mergea să se lupte cu Dumnezeu, asupra creştinilor. De aceea rugându-se Sfântul ca să i se arate mai aievea cela ce-i grăia, i s-a arătat o Cruce în chipul cristalului, şi glas s-a făcut de la cruce zicând, Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu. Şi învăţându-l toată taina orânduielii credinţei noastre, se întoarse la Schitopoli, şi porunci de-i făcu o Cruce de aur şi de argint, după chipul ce i se arătase. Deci, îndată ce s-a gătit Crucea, s-a arătat pe ea închipuite trei icoane, având scriere evreiască, care arăta ale cui sunt icoanele; căci deasupra scria : Emmanuil, iar de o parte, scria Mihail, şi de altă parte, Gavriil. Deci Procopie închinându-se şi sărutând Crucea şi icoanele cele de pe dânsa, s-a întors în Ierusalim. După aceea făcând izbândă mare asupra Saracinilor, îl silea mumă-sa să aducă jertfă de mulţumire la idoli; iar el se vădi în cine crede, şi numaidecât a fost pârât de mumă-sa la împăratul că este creştin, şi împăratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Chesariei Palestinei, ca să cerceteze pe Sfântul şi fiindcă Sfântul nu s-a plecat ca să jertfească la idoli, a fost bătut cumplit de către dânsul, şi băgat în temniţă mai mult mort; dar a fost slobozit din legături prin arătarea Domnului şi numit Procopie în loc de Neania. După aceea l-a dus la capiştea idolilor, şi acolo surpând prin rugăciunea sa idolii care cu preamărire prefăcându-se în apă s-a vărsat afara pe uşă. Deci, văzând minunea aceasta, trase la credinţa în Hristos pe ostaşii a două căpitănii, cu tribunii lor, anume Nicostrat şi Antioh şi douăsprezece femei singlitice, împreună şi cu maică-sa Teodosia, care a crezut în Hristos prin minunea cea mai sus arătată. Dintru care ostaşilor li s-au tăiat capetele, iar pe dânsele le-au muncit fără nici o milă, şi le tăiară sânii, şi le sfredeliră subţiorile cu sfredelul, şi le-au tăiat capetele, şi aşa au luat cununa muceniciei. Apoi fu adus Sfântul la întrebare de Flavian ighemonul, care poruncind oarecărui Arhelau, să-i dea cu sabia în pântece, şi el repezindu-se ca să facă aceasta, căzu mort la pământ. După aceea întinseră pe Sfântul şi-l strujiră, şi-l puseră pe jeratic de foc de-l arseră, şi-i turnară oţet peste arsuri, apoi primind în mâinile sale foc şi tămâie, îl ţinu nemişcat, ca să nu li se pară păgânilor că risipind focul a făcut jertfa la idoli; pe urmă după acestea toate, a fost spânzurat şi strujit şi legat de mâini, şi vrând să-I arunce într-un cuptor ars, el îl stâmpără şi-l răci cu semnul Crucii. După aceea îşi luă sfârşitul de sabie, şi tăindu-i-se grumazii, se sui încununat la Cer. Deci se săvârşeşte praznicul lui în Biserica sa mucenicească ce să află aproape de Helona, şi se numeşte Condilion.


Stih : De nevoitor fiind Teodosia născătoare
A grăbit prin sabie a fi şi de nevoinţe purtătoare.


Stih : De două ori câte şase tinere de bun neam sabia a omorât,
Care pe slavele cele pământeşti, gunoaie le-au socotit.


Stih : Nicostrat zice, voi suferi tăiere capului meu.
Iar Antioh, dar ce ? Au doară nu am cap şi eu ?


Stih : Odată pe sine-mi îndrăzneţ făcându-mă spre pătimire,
Bucurie am, zicea Avda, spre a sabiei tăiere.

    Tot în această zi, Sfântul Teofil care în Sfântul muntele Atonului a sihăstrit la chilia Sfântului Vasilie, ce se află pe locul sfintei Mânăstiri a Pantocratorului, la anii o mie cinci sute patruzeci şi opt, și cu pace s-a săvârşit.

Stih : Viteazul Teofil pe Dumnezeu iubind.
Acum împreună cu cel de el iubit sus se află locuind.

    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Anastasie cel din Ioanina, carele a mărturisit în Constantinopol la anul o mie şapte sute patruzeci şi trei, de sabie s-a săvârşit.

Stih : Lui Atanasie îndoită cunună s-a împletit.
Ca cel ce prin sângiuri preoţia a împodobii.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Zdruncinându-ţi-se grumazii cu greutatea plumbului Mucenice, nu simţeai, căci ai poftit să porţi pe grumazii tăi jugul cel prea-ușor, al Celui ce S-a împreunat cu noi pentru milostivire.

   Primind de la înălţime Darul tămăduirilor, goneşti bolile, şi depărtezi de la oameni duhurile viclene, Mucenice, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu şi Domnul.


   Primind bătăile cele ca nişte ploi ale vrăjmaşilor fericite, şi tare arzându-te cu focul, ai ars păgânătatea, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul meu şi Domnul.


    Din Doamnă nestricată mai presus de fire se naşte Cuvântul, Cel ce toate le zideşte cu cuvântul, vrând să mântuiască din necuvântare, pe cei ce preaslăvesc pogorârea Lui cea de bunăvoie.


   Arzându-te cumplit cu făclii, şi împungându-te cu frigări, şi la rănile cele de multă vreme primind de iznoavă zgârieturi, şi tare durându-te Mucenice, strigai : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cu dreapta ta fericite ai dat palme întunecoaselor obraze ale dracilor, că aceasta o ai arătat judecătorului celui fărădelege, ca să ardă în jăratec, stându-i împotrivă mărite, şi strigând : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Având temelie nesfărâmată pe piatra Hristos, preafericite, te bucurai mărite Procopie, îngreuindu-te cumplit cu pietre, care te uşurau pe tine către bucurie fără de greutate, strigând : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Iată toate neamurile te fericesc pe tine Fecioară, precum ai proorocit, că ai născut pe fericitul Dumnezeu, care face fericiţi pe cei ce urmează poruncile Lui cu credință şi strigă : Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Vitejeşte câştigând sfârşitul cel dorit de tine, ţi-ai plecat lui Dumnezeu grumazii, şi lovindu-te cu sabia te-ai suit pe sângele tău ca pe o căruţă, şi ai alergat în sus către Dânsul, Mucenice Procopie.

   Cu dumnezeiasca putere a Duhului cea atotputernică izvorăşti râuri de tămăduiri, şi opreşti văpăile patimilor, şi taberele cele drăceşti le îneci, vrednicule de minune.


   Pe cei ce săvârşesc cu bucurie sfântă pomenirea ta, de toată îngrozirea, de toată boala, de toată primejdia mântuieşte-i Procopie, cu preasfinţitele tale rugăciuni cele către Domnul şi Ziditorul.


   Ziditorul soarelui şi al stelelor, şi a toată zidirea, lumină ne-a răsărit nouă Fecioară din pântecele tău cel purtător de lumină, pe care roagă-L neîncetat, să lumineze pe cei ce te laudă pe tine.


   Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din capul unchiului; din tine muntele cel netăiat Fecioară s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.


   Chemarea ta Procopie ţi-a fost din Cer ca şi a lui Pavel, întru care asemenea după purtarea numelui adăugându-te, ai adus Domnului cete de Mucenici cu care dimpreună te rogi pentru cei ce te laudă pe tine.


   Pe norodul tău întăreşte-l în războaie Cuvinte, dând împăraţilor biruinţă asupra potrivnicilor, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, pe care o ai dăruit părtinitoare creştinilor.


   Ca unul ce te-ai adaos întru Dumnezeu, ca unul ce ai îndrăzneală către Dânsul, şi totdeauna stai înaintea scaunului Lui, roagă-te purtătorule de chinuri, să se adauge toţi întru Dânsul, bine-plăcând întru căi plăcute lui Dumnezeu şi în fapte dumnezeieşti, şi pe tine fericindu-te lauda mucenicilor, mare Procopie.


   Fiind la vârstă tânăr, ai primit dumnezeiescul Dar de la cele dintru înălţime, ca şi dumnezeiescul Pavel, şi cu toată înarmarea Crucii, ai surpat semeţiile vrăjmaşului celui cumplit, lauda mucenicilor, purtătorule de chinuri Procopie. Roagă-te pentru noi către Domnul, să se mântuiască sufletele noastre.


   Laudă să cântăm lui Dumnezeu din buze de lut, la dumnezeiasca ta pomenire, Procopie mult-pătimitorule; căci tu te-ai arătat ostaş curat al credinţei Cuvântului, ocărând în privelişte chipurile idolilor; iar acum te-ai apropiat către lumina Treimii, luminând cugetele noastre cu rugăciunile tale.


   Împodobindu-se astăzi Biserica cu puterea ta Mucenice al lui Hristos, se veseleşte şi după vrednicie cinstind pomenirea ta cea pururea cinstită, strigă lăudându-se : Bucură-te cela ce ai râvnit lui Pavel, şi ai ridicat Crucea lui Hristos, şi cursele potrivnicului le-ai sfărâmat; bucură-te lauda mucenicilor, şi întărirea împăraţilor, Procopie mult-pătimitorule, nu lipsi rugându-te pentru noi către Domnul, ca cel ce ai îndrăzneală podoaba purtătorilor de chinuri.


   Primind de la Dumnezeu chemare ca şi Pavel, Mucenice Procopie, şi adăugându-te în Dumnezeu, cu nădejdea Crucii ai ruşinat bărbăteşte credinţa cea rea a tiranilor, cruzimea şi muncile. Drept aceea luptându-te, cu vrăjmaşii cei nevăzuţi, ai stătut împotriva păcatului până la sânge luptându-te, şi neîncetat te rogi Mântuitorului şi Dumnezeu, să dăruiască lumii pace, şi sufletelor noastre mare milă.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi scârba.


   Pe Cruce răstignit văzându-te Preacurata, ceea ce te-a născut pe Tine Doamne, şi stând aproape, plângând strigă : Fiule ! Ce pătimeşti acestea cu trupul ? Şi te sârguieşti să mă laşi pe mine fără de Fiu, Te grăbeşti ca să Te preaslăveşti, pentru ca să mă slăvesc eu prin patimile Tale.


   Veniţi toate marginile pământului, să alcătuim ceată duhovnicească, cântând cu glas de trâmbiţă, şi să aducem cântări de mulţumire, zicând : Bucură-te ostaşule al lui Hristos, Mucenice Procopie, că pentru dragostea Lui ai pătimit fericite; bucură-te cel ce ţi-ai dat trupul spre rănile cele cumplite, pentru veşnica şi cu adevărat fericita viaţă; bucură-te cela ce cu suflet nesăţios neîncetat te îndulceşti de Hristos Dumnezeul nostru. Pentru aceasta roagă-te pentru cei ce cu credinţă săvârşesc slăvită pomenirea ta, ca să se izbăvească de toată mânia şi stricăciunea şi munca.




   Pironitu-m-am dar pe Cruce ca un om, şi M-am omorât şi în mormânt M-am pus ca un mort; dar ca un Dumnezeu, Maică Fecioară curată, iarăşi Mă voi scula a treia zi întru slavă.