Măritul Atinoghen fiind îmbrăcat în veşmântul cel luminat al preoţiei, cu vopselele sângelui mai sfinţit l-a arătat, cu care a intrat în casă sfântă, să se arate la Atotvăzătorul, şi să-i slujească Lui împreună cu cetele cele fără materie, şi să se lumineze cu dumnezeiască împărtăşire, pe care să-l fericim.

   Preaînţeleptul Atinoghen, a adus lui Hristos ceată de pătimitori, care prin credinţă s-a nevoit tare, şi a săvârşit călătoria, cu care împreună biruind pe cel mult meşteşugăreţ, s-a înălţat cu cetele mucenicilor, îndumnezeindu-se după Dar, şi rugându-se totdeauna pentru noi, cei ce săvârşim pururea sfinţită pomenirea lui.

   Zecimea de Mucenici cea aleasă de Dumnezeu, surpând săltările patimilor, cu nevoinţele sihăstriei s-a chinuit, şi pe şarpele l-a omorât, având din putere dumnezeiască ca o bogăţie pe sfinţitul învăţător Atinoghen; prin rugăciunile lor mântuieşte-ne pe noi Milostive care totdeauna nădăjduim la Tine Cel preabun.


   Cei ce suntem cuprinşi în scârbe, te rugăm pe tine Preacurată părtinitoarea noastră, nu ne trece cu vederea pe robii tăi, ca să pierim desăvârşit, ci grăbeşte să ne izbăveşti pe noi de urgia şi de nevoia, care este asupra noastră, o preafericită preasfântă Curată, căci tu eşti nouă zid şi ajutor nebiruit.


   Ce priveliște este aceasta ce se vede, care se arată ochilor mei ? O Stăpâne ! Cela ce ţii toată zidirea, Te spânzuri pe lemn; Cela ce dai viaţă tuturor, Te omori, Născătoarea de Dumnezeu plângând, zicea, când a văzut pe Cruce spânzurat, pe Cel ce a răsărit dintr-însa, Dumnezeu şi Om.


   Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Atinoghen, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.


   Să cântăm Domnului Celui ce a povăţuit pe norodul Său prin Marea Roşie, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit .

   Împreună cu cetele cele fără trup plimbându-te acum, Ierarhe şi Mucenice, vrednicule de minune, păzeşte pe cei ce cu credinţă te laudă.

   Ca o jertfă curată, cu totul arzându-te de focul chinurilor, te-ai adus lui Dumnezeu prin credinţă.


   Ceata pătimitorilor lui Hristos cea preacinstită, supunându-se legilor Stăpânului, a lepădat sfaturile cele fărădelege.


   Născut-ai mai presus de cuget şi de cuvânt pe Cuvântul cel veşnic, făcându-se trup din sângiurile tale, ceea ce eşti neispitită de nuntă.


   Mucenicul şi Ierarhul Atinoghen, cu plecarea lui către Dumnezeu cea nedezlegată, dezlegând meşteşugurile cele cumplite ale vrăjmaşului, s-a învrednicit slavei, împreună cu cei zece ucenici ai săi.

   Cu împotrivirile cele muceniceşti dumnezeieştii Mucenici au stricat săgeţile şi boldurile vrăjmaşului, şi cu strălucirile lor cele dătătoare de lumină, luminează cugetele tuturor.


   Cel fără de minte întinzând pe mucenicii cei tari cu curele, i-a şuvițat cu cumplire, bătându-i neîncetat, dar n-a clătinat tăria cea nespăimântată a cugetelor lor.


   Arătatu-te-ai Preacurată mai înaltă decât cerurile, şi pururea mai sfântă decât Serafimii, ca una ce mai presus de fiinţă ai purtat în pântece pe Stăpânul şi Împăratul tuturor.


   Cela ce ai întărit cerurile cu cuvântul, întăreşte mintea noastră, şi inimile ca să te slăvim pe tine, Mântuitorul sufletelor noastre.


   Cu sihăstria curăţindu-ţi mai-nainte sufletul, a doua oară cu chinuirea prin cuget desăvârşit, bine ai plăcut lui Dumnezeu, şi te-ai făcut preot şi Mucenic, purtătorule de Dumnezeu, şi ai adus Stăpânului ceată de ucenici; cu care dimpreună roagă-te neîncetat pentru noi, mărite Atinoghen.


   Ceea ce singură ai născut pe Făcătorul a toată lumea, ceea ce singură ai împodobit omenirea cu naşterea ta, Mireasă a lui Dumnezeu, mântuieşte-mă de cursele vicleanului veliar, şi mă întăreşte pe piatra voirilor lui Hristos, rugându-te neîncetat Celui ce s-a întrupat.


   Degrab ne întâmpină mai-nainte până a nu ne robi, când vrăjmaşii te hulesc pe Tine şi ne îngrozesc pe noi, Hristoase Dumnezeul nostru; pierde cu Crucea Ta, pe cei ce se luptă cu noi, ca să cunoască cum poate credinţa dreptmăritorilor, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, unule Iubitorule de oameni.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta .

   Cugetătorii de Dumnezeu cu dumnezeieştile suişuri, cugetând în minte, pe mintea cea mai presus decât toate, nu s-au spăimântat de chinurile cele amare ale trupului.

   Atinoghen de Dumnezeu cuprinsul, şi sfinţitul Mucenic cel nebiruit, făcându-se propovăduitorului Hristos, s-a învrednicit Darului celui dumnezeiesc.


   Grăind ritoriceşte întruparea Cuvântului, aţi răbdat chinurile şi moartea, mutându-vă către nemurire, Mucenicilor.


   Întrupat-ai Preacurată pe Cel mai presus de fiinţă, care este întocmai pe scaun cu Tatăl, şi s-a unit cu oamenii pentru milostivirea Sa.


   Mânecând strigăm Ție Doamne : Mântueşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim .

   Ascuţindu-ţi cugetul cu nepătimirea, ai închipuit patima cea omorâtoare de patimi a celui fără de patimă, vrednicule de laudă.

   Măritul Atinoghen cu îndemnările cele dumnezeieşti, a adus Stăpânului adunare de ucenici.


   Dătătorul de lumină a luminat pomenirea ta Mucenice, împlinind cererile tale, către cei ce cu credinţă aleargă la tine.


   Ştiindu-te Maică şi Fecioară preasfântă, cu un glas te cinstim, şi cu bunăcredinţă te fericim.


   Sihăstrindu-se mai-nainte Atinoghen, şi biruind trufia dracilor, a dobândit bună laudă mucenicească, şi ceata ucenicilor lui dimpreună cu dânsul s-a încununat.

   Cinstită pomenirea ta o luminează Stăpânul tău Fericite, împlinindu-ţi rugăciunile cele către Dânsul, că iată cerboaica aduce ţie rodul ei cu voie dumnezeiască.


   Rai înţelegător v-aţi arătat vrednicilor de laudă, având în mijlocul vostru lemnul vieţii, şi cu florile cele dumnezeieşti aţi îndulcit de bună mireasmă simţirile tuturor.


   Ca un sicriu înţelegător ai purtat pe Dătătorul de lege, ca un sfeşnic luminos ai născut Lumina, ca o rădăcină neadăpată, ai odrăslit Strugurul vieţii, Născătoarei de Dumnezeu.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele .


   Urmând cuvântului Stăpânului, ca un păstor ales ţi-ai pus sufletul tău pentru oile lui Hristos, sfinţite Mucenice Atinoghene, pentru aceasta te lăudăm, şi dimpreună cu tine zecimea ucenicilor tăi, care ocârmuindu-se cu frica lui Dumnezeu şi cu învăţătura ta au pătimit. Drept aceea ca pe nişte plăcuţi v-a încununat pe voi Stăpânul cu dreapta cea începătoare de viaţă, pe care rugaţi-L pentru noi toţi.


Stih : Atinoghen de sabie fiind tăiat,
Ca un diamant vitejeşte a răbdat.
Lui Atinoghen în a şaisprezecea zi,
Sabie ascuţită viaţa îi răpi.

   Acest sfânt a fost din Sevastia Capadociei, în zilele împăratului Dioclețian , şi pentru faptele cele bune şi smerenia sa, s-a făcut Episcop Pidahtoei. Deci, fiind prins de Filomarh ighemonul, împreună cu zece ucenici ai săi, şi răbdând multe munci împreună cu dânşii, îşi primii sfârşitul prin sabie, însă spun de dânsul, că mai-nainte până a nu fi prins, mergând la mânăstirea sa, nu şi-a aflat ucenicii, pentru că erau prinşi mai-nainte. Iară întâmpinând pe cerbul acela, pe care îl crescuse la mânăstire, îl binecuvântă, şi se rugă a nu se vâna de vânători, nici el, nici seminţia lui, ci în toţi anii la pomenirea Sfântului să aibă a aduce şi el, şi cei ce se vor naşte dintr-însul, câte un pui de cerb, care lucru a şi fost; pentru că în fiecare an la pomenirea Sfântului se vedea după citirea sfintei Evanghelii la biserică unde venea cerbul, şi-şi aducea puiul degrab, şi iarăşi ieşea, pe care pui junghiindu-l creştinii cei ce erau strânşi acolo, se ospătau bucurându-se întru slava şi cinstea Sfântului, care era minune foarte mare la cei ce vedeau, şi la cei ce auzeau, şi credincioşi şi necredincioşi.


Stih : Sfârşitului lui Avudirn sabia a fost pricina,
Dar totodată aceasta i-a adus lui şi cununa.

   Acesta a fost pe vremea împărăţiei lui Dioclețian. Deci, fiind prins, şi neîngăduind a face jertfă la idoli a fost întins la pari, şi bătut de nouă slujitori. Apoi nevrând a gusta din cele jertfite la idoli, fiind strujit cu unghii de fier; şi stând neschimbat şi întărit în credinţă, i s-a tăiat capul.


Stih : Crucea pe Faust l-a mântuit.
Pentru credinţă fiind pe ea răstignit.

   Acesta a fost în zilele împăratului Deciu, şi fiind prins pentru credinţa în Hristos, pe care mărturisindu-l de faţă şi cu îndrăzneală, a fost răstignit şi rănit de săgeţi, şi stând cinci zile pe Cruce, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.


Stih : Privirea gândului spre Stăpânul care totul vede ţi-ai înălţat,
Şi până la tăiere Antiohe ai răbdat.


Stih : Dumnezeieştii nevoitori fiind dintr-un pământ,
Ca la cincisprezece mii, de sabie s-au săvârşit.


Stih : Multe femei, dar de va cerceta cineva câte cu adevărat,
Nu ştiu, Hristos ştie, pentru care capetele li s-au tăiat.


Stih : Atinoghen către foc alergând zicea,
Hristoase al sfintei slave, o lină lumina mea !

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cuptorul haldeilor cu foc fiind ars, s-a răcorit prin Duhul, cu ajutorinţa lui Dumnezeu, şi tinerii au cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Cu izvoarele sângiurilor tale ai stins văpaia rătăcirii, şi cu focul chinurilor ai făcut cenușă materia răutăţii, Fericite, strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Mucenicii cei ce au încetat prin ostenelile înfrânării săltările trupului, şi prin curgerile sângiurilor închinăciunile înşelăciunii, să se laude ca nişte ostaşi ai lui Hristos.


   Cu poruncă fărădelege tăindu-vi-se capetele, şi trupurile şuviţându-vi-se cu chinuri de multe feluri, ca nişte turnuri neclintite nu v-aţi mişcat, cuvioşilor Mucenici.


   Mântuindu-ne prin tine, cea cu totul fără prihană, de căderea cea dedemult a strămoşilor, strigăm ţie bucură-te, şi cu credinţă slăvim, pe Cel ce prin tine ne-a mântuit pe noi din stricăciune.


   Uitându-se la dumnezeieştile luminări Atinoghen, a risipit întunericul cel prea-adânc al idoleştei înşelăciuni, şi s-a făcut lumină.

   Ceata mucenicilor, a îngerilor, a ierarhilor şi a cuvioşilor se veseleşte întru pomenirea cinstiţilor pătimitori, slăvind pe Domnul.


   Tu Ierarhe adunând zecimea mucenicilor celor învăţaţi de tine, te-ai numărat în cetele mucenicilor, cu care dimpreună cu credinţă te fericim.


   Pe Cuvântul care l-ai născut mai presus de cuvânt, Marie Născătoare de Dumnezeu, roagă-L pentru noi, care te lăudăm cu credinţă, şi te fericim Preacurată.


   Tinerii cei de Dumnezeu cuvântători în cuptor, împreună cu focul şi văpaia călcându-o au săltat : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Iată astăzi este ziua cea luminoasă a mucenicilor, care străluceşte cu minuni, şi cu raze dumnezeieşti, luminând inimile credincioşilor, veniţi dar să luăm luminare.

   Ca nişte prinoase curate, şi miei fără de prihană, mucenicilor v-aţi adus Celui ce s-a născut pentru noi, luând cununile biruinţei, de la însuşi Acela, puitorul biruinţei.

   Ostenelile tale purtătorule de chinuri picură dulceaţă şi curăţesc toată amărăciunea patimilor, celor ce cu credinţă năzuiesc la Biserica ta, şi cu dragoste prăznuiesc chinuirea ta.


   Mucenicilor arătându-vă ca nişte stele strălucitoare ziua pe tăria cinstitei Biserici, luminaţi toată lumea, gonind întunericul ispitelor.


   În braţele tale ai purtat pe Dumnezeu, pe Cel ce poartă toate, şi ai hrănit pe hrănitorul făpturii, care s-a asemănat cu noi; pe care roagă-L Preacurată, să se dea norodului tău izbăvire de toate relele.

   Naşterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim .


   Plinind Hristoase cererea sfinţitului tău Mucenic Atinoghen, luminezi acum prin puiul cerboaicei pomenirea lui cea de peste an, care se roagă ţie Cuvinte, dimpreună cu zece ucenici ai lui.


   Pe Dumnezeu cel ce l-ai întrupat din preacuratele şi preasfintele tale sângiuri, preasfântă Stăpână Preacurată, roagă-L pururea pe Dânsul ca să se milostivească, şi să ne mântuiască pe noi, cei ce te lăudăm pe tine preacinstită.


    Că după pomenirea acestor sfinţi, adică după 16, ale acestei luni, în Duminica cea dintâi ce vine, cântăm slujba sfinţilor părinţi celor din Calcedon, 630, care s-au adunat la Sfântul şi a toată lumea al patrulea Sobor. iar de se va întâmpla această zi, adică 16. Ale acestei luni Duminica, se cântă slujba sfinţilor părinţi într-însa; iar slujba Sfântului se cânta la Pavecerniţă. Această slujbă este facerea Preasfântului Patriarh al Constantinopolului Filoteu. Iar trebuieşte a şti, că slujba aceasta se cântă, adică de se va întâmpla în Duminica de la 13, ale acestei luni până la 19.


   Pe tine Cuvântul cel necuprins şi netâlcuit, care trup te-ai făcut pentru noi, Iubitorule de oameni, Te-a propovăduit cinstită adunarea înţelepţilor părinţi, Dumnezeu desăvârşit şi om, îndoit cu firile şi cu lucrările fiind, îndoit şi cu voile, şi unul acelaşi după Ipostas. Pentru aceasta împreună cu Tatăl şi cu Duhul cunoscându-te pe Tine Dumnezeu unul, Tie ne închinăm, pe dânşii fericind. De două ori.

   Pe Pir, pe Serghie şi pe Onorie, împreună cu Eftihie, pe Dioscor şi pe răul Nestorie, i-aţi surpat din amândouă prăpăstiile lor, turma lui Hristos mântuindu-o măriţilor; îndoit cu firile, şi unul după ipostas, pe Hristos luminat propovăduind, şi neamestecat cu singure lucrările arătându-L. Căruia şi închinându-ne ca unui om şi Dumnezeu desăvârşit, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, acum pe voi vă mărim. De două ori.

   Propovăduit-au de Dumnezeu purtătorii cu un glas dumnezeiasca lucrare cea nezidită, şi dumnezeiasca voie a Celui ce a sărăcit după omenire, dând trupului lucrarea cea zidită şi voia, ferindu-se de amestecarea firii, şi de Ipostatnica despărţire, înţelepţeşte fericiţii. Pe care cu prăznuire de peste ani cinstindu-i noi credincioşii, pe Hristos cu un glas slăvim, Cel ce i-a mărit pe dânşii.

   Pe Treimea cea nezidită, purtătorii de Dumnezeu părinţi, pe unul Domnul Dumnezeu cu o înţelegere astăzi au propovăduit, singurimea a unei firi întocmai, tuturor arătând cu voie de obşte, şi cu neosebirea lucrării, fără început şi fără de sfârşit, pe Acela prin toate adeverindu-L. Pentru aceasta îi lăudăm pe dânşii, ca pe nişte următori Apostolilor, şi ca pe cei ce au învăţat pe toţi a acelora bună vestire.


   Pe trâmbiţele Duhului cele de taină, pe purtătorii de Dumnezeu părinţi astăzi să-i lăudăm, pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii cântare întocmită de slava lui Dumnezeu, o Treime neschimbată, o Fiinţă şi o Dumnezeire slăvind. pe surpătorii înşelăciunii, şi pe apărătorii dreptcredincioşilor, pe cei ce se roagă totdeauna Domnului, să miluiască sufletele noastre.


   Auzind Avraam, cum că se luase în robie Lot feciorul fratelui său, numărat-a slugile sale cele de casă, trei sute şi optsprezece; şi a gonit în urma lor până la Dan. Şi a căzut asupra lor noaptea el, şi slugile lui cu dânsul; şi i-au lovit pe dânşii, şi i-au gonit până la Hovâl, care este dea-stânga Damascului. Şi au întors toată călărimea Sodomului, şi pe Lot feciorul fratelui său l-a întors, şi toată averea lui şi femeile şi norodul. Şi a ieşit împăratul Sodomului întru întâmpinarea lui, după întoarcerea lui de la tăierea lui Hodlogomor, şi a împăraţilor, care erau cu dânsul, în valea lui Savi; acesta era câmpul împăratului. Şi Melchisedec împăratul Salemului scos-a pâine şi vin. Şi era preot lui Dumnezeu Celui Preaînalt. Şi a binecuvântat pe Avraam, şi a zis : Binecuvântat este Avraam lui Dumnezeu Celui Preaînalt, care a făcut Cerul şi pământul. Şi bine este cuvântat Dumnezeul Cel Preaînalt, carele a dat pe vrăjmaşii tăi sub mâna ta.


   Zis-a Moise către feciorii lui Israil, Vedeţi ! Am dat înaintea voastră pământul, intrând moşteniţi pe dânsul, care s-a jurat Domnul părinţilor voştri, lui Avraam, şi lui Isaac, şi lui Iacov, să-l dea lor, şi seminţiei lor după dânşii. Şi am grăit vouă în vremea aceea zicând : Nu voi putea singur, să vă port pe voi. Domnul Dumnezeul vostru v-a înmulţit pe voi, şi iată sunteţi astăzi, ca stelele Cerului mulţime. Domnul Dumnezeul părinţilor noştri, să vă adauge pe voi, ca să fiţi cu miile îndoiţi, şi să vă binecuvinteze pe voi, precum am zis vouă. Şi am luat dintru voi oameni înţelepţi, şi ştiuţi, şi pricepuţi, şi i-am pus pe dânşii, să stăpânească peste voi, peste mii mai mari, şi peste sute, şi peste cincizeci, şi peste zece, şi logofeţi judecătorilor voştri. Şi am poruncit judecătorilor voştri în vremea aceea zicând : Socotiţi între fraţii voştri, şi judecaţi cu dreptul între om. Şi între fratele lui, şi între nemernicul lui. Să nu cunoaşteţi feţele la judecată, pe cel mic, şi pe cel mare să judeci, şi să nu te ruşinezi de faţa omului, că judecata a lui Dumnezeu este.


   Zis-a Moise către fiii lui Israil : Iată al Domnului Dumnezeului tău este Cerul, şi cerul Cerului, pământul şi toate câte sunt pe dânsul. Însă pe părinţii voştri, a voit Domnul a-i iubi pe dânşii şi a ales seminţia lor după dânşii pe voi, mai vârtos decât pe toate neamurile, în ziua aceasta, şi să vă tăiaţi împrejur învârtoşarea inimii voastre, şi cerbicea voastră să nu o mai învârtoşaţi; că Domnul Dumnezeul vostru, acesta este Dumnezeul dumnezeilor, şi Domnul domnilor, Dumnezeu mare şi tare şi înfricoşat, care nu se minunează de faţă, nici la dar. Cel ce face judecată nemernicului, şi săracului şi văduvei, şi iubeşte pe cel nemernic, şii dă lui pâine şi haină. De Domnul Dumnezeul tău să te temi, şi Lui unuia să-i slujeşti, şi de Dânsul să te lipeşti, şi întru numele Lui să te juri. Acela este lauda ta, şi Acela este Dumnezeul tău, Cela ce ţi-a făcut ţie aceste lucruri mari şi preaslăvite, care le-au văzut ochii tăi.


   Pomenirea cea de peste ani astăzi, a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi, care s-au adunat din toată lumea, întru luminată cetatea Niceei, adunarea drept-măritorilor bine cinstindu-o, cu credinţă o prăznuim. Că aceştia învăţătura cumplitului Arie cea fără de Dumnezeu, cu bun creştinesc gând o au surpat, şi de la Biserica cea sobornicească soborniceşte l-au gonit; şi luminat pe Fiul lui Dumnezeu de o fiinţă, şi împreună veşnic, mai-nainte de veci a fi, pe toţi i-au învăţat a mărturisi în Simbolul credinţei, cu osârdie şi cu bună creştinătate aceasta alcătuind. Pentru aceasta şi noi dumnezeieştilor lor dogme urmând, tare crezând, slujim Tatălui, şi Fiului, şi Duhului Celui Prea Sfânt, într-o Dumnezeire Treimii Celei de o Fiinţă.


   Caută spre rugăciunea robilor tăi, ceea ce eşti cu totul fără prihană, potolind pornirile asupra noastră cele rele, din tot necazul scăpându-ne pe noi, că pe tine una te avem ancoră tare şi nemişcată, şi a ta folosinţă am dobândit, să nu ne ruşinăm Stăpână, cei ce te chemăm pe tine, grăbeşte spre rugăciunea celor ce strigă către tine cu credinţă : Bucură-te Stăpână ajutătoarea tuturor, bucuria şi acoperământul, şi mântuirea sufletelor noastre.


   Aşezământurilor Apostoleşti osârduitori păzitori aţi fost sfinţi Părinţi, căci o Fiinţă a Sfintei Treimi a fi, cu dreaptă credinţă învăţând, hula lui Arie soborniceşte aţi surpat; cu care împreună şi pe Macedonie luptătorul împotriva Duhului biruindu-l, aţi defăimat pe Nestorie, pe Eutihie şi pe Dioscor, pe Savelie şi pe Sevir cel fără de cap. De a cărora amăgire rugaţi-vă să ne izbăvim noi, ca viaţa noastră nespurcată întru credinţă să se păzească rugămu-vă.


   Fără de sămânţă de la Dumnezeiescul Duh, şi cu sfatul Tatălui, ai zămislit pe Fiul lui Dumnezeu, Cel ce este din Tatăl fără de mamă, mai-nainte de veci, şi pentru noi din tine fără de tată fiind, cu trup l-ai născut, şi prunc cu lapte l-ai hrănit. Pentru aceasta nu înceta a-L ruga, să se izbăvească din nevoi sufletele noastre.


   Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce luminători pe pământ pe Părinţii noştri i-ai întemeiat, şi printr-înşii la adevărata credinţă, pe noi pe toţi ne-ai îndreptat, mult-îndurate slavă Ție.


   Cela ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule, Care, cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni, Milostive, primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut şi se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorule, pe poporul cel deznădăjduit.


   Pe surpătorii înşelăciunii cei drepţi, acum a-i lăuda gândind Stăpâne, Darul Tău cel de sus atotputernic, şi lucrarea chem. Că Tu eşti cu adevărat dreapta Tatălui şi puterea.

   Cuvintelor Sfinţilor Prooroci şi legilor Evangheliilor urmând de Dumnezeu cel necunoscut şi cunoscut, luminat pe noi ne-a învăţat înţelepţii Părinţi, de înşelăciune pe toţi izbăvindu-i.

   De sus ceata proorocească şi dumnezeiesc numărul Apostolilor, de un Dumnezeu în trei feţe şi atotputernic, limpede ne-a învăţat; pe carele cinstiţii Părinţi luminat l-au descoperit nouă.

   Legilor dumnezeieşti supunându-se de Dumnezeu purtătorii Părinţi, au învăţat, ca pe Făcătorul tuturor, cel ce este necunoscut după fiinţă, bine a-L cunoaşte din singure lucrurile cele ce se văd.


   Ceea ce ai încăput în pântecele tău cu dumnezeiască lucrare lumina cea întreit strălucitoare Stăpână, luminează ca o bună inimile celor ce te laudă pe tine cu bună credinţă, că tu eşti lumina şi slava, şi mântuire veşnică.


   Binecredincioasă adunarea Părinţilor, strângându-se oarecând asupra lui Eutihie, cu adevărat pe Mântuitorul l-au adeverit în două firi nedespărţite, învăţăturilor dumnezeiescului Părinte Chiril urmând arătat, şi rămânând întru dânsele.

   Numărul cel de şase sute şi treizeci al credincioşilor bărbaţi, înşelăciunea lui Eutihie şi eresul lui Sevir surpându-l, au zis : În două firi pe Hristos propovăduim, urmând cuvintelor fericitului Chiril.


   Cela ce nu propovăduieşte în două firi şi lucrări pe Hristos Cuvântul Tatălui, să ia anatemă; că Sinodul al patrulea al sfinţilor Părinţi înţelepţeşte aşa a aşezat, deci toţi să-i fericim pe dânşii.


   Lucruri preaslăvite s-a grăit de tine în neamurile neamurilor, ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece l-ai încăput, şi curată ai rămas de Dumnezeu Născătoare Marie. Pentru aceasta toţi te cinstim pe tine, cea după Dumnezeu folositoarea noastră.


   Izvorul cel dintâi al bunătăţilor, Darul Duhului ca nişte râuri pe voi din sine v-a izvorât, ca să opriţi înşelăciunea, şi pe credincioşi să-i adăpaţi slăviţilor cu apele bunei credinţe, cu propovăduirea Proorocilor, şi a Apostolilor.

   Pe Serghie şi pe Pir căpeteniile cele rele ale eresului, pe Pavel şi pe Petru şi pe Teodor, vitejeşte împreună i-aţi surpat înţelepţilor, cinstita Biserică întărind, măriţilor, cu învăţăturile Apostolilor şi ale Părinţilor.

   Lucrarea împreună fără de început a fi a Dumnezeirii Celei fără de început, luminat de Dumnezeu purtătorii propovăduind, a învăţat zidită a fi lucrarea întrupării celei zidite, în două firi pe Fiul a fi un Hristos vestind.


   Cei ce dorim să vedem razele Darului Duhului, şi dumnezeiasca strălucire cea neînserată, să alergăm la izvorul Darului, la Maica Făcătorului; că printr-însa credincioşilor se dăruiesc toate cele mai bune.


   Cei ce vă făliţi fără ruşine cu cuvintele lui Sevir cele pline de otravă de moarte aducătoare, ruşinaţi-vă pururea, depărtându-vă toţi de Biserică, ca nişte lupi şi câini răpitori.

   Adunările şi credincioşii, pe Atotfăcătorul şi Mântuitorul în două firi nedespărţite, şi în două voi şi lucrări Îl cinstim. Pentru aceasta înşelăciunea lui Sevir de tot o lepădăm.


   Veniţi să lepădăm arătat înşelăciunea lui Sevir, a lui Eutihie şi a lui Iacov, a lui Teodor şi a lui Dioscor împreună cu aceştia. Iar Sinodul al patrulea al drept-slăvitorilor Părinţi să-l lăudăm cu cântări dumnezeieşti.


   Mai înaltă decât Heruvimii şi Serafimii te-ai arătat de Dumnezeu Născătoare; că tu una ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu cel neîncăput, neîntinată. Pentru aceasta toţi credincioşii cu cântări te fericim Curată.


   Luminători prealuminaţi ai adevărului lui Hristos, luminat v-aţi arătat lumii preafericiţilor Părinţi, uscând eresurile celor grăitori cu limbi hulitoare, şi stingând amestecăturile cele în chipul văpăii, ale celor rău-slăvitori. Pentru aceasta ca nişte Ierarhi ai lui Hristos rugaţi-vă, să ne mântuiască pe noi. De două ori.


   Degrab primește Stăpână rugăciunile noastre, şi le du Fiului şi Dumnezeului tău, Doamnă cu totul fără prihană, dezleagă din primejdii pe cei ce aleargă la tine, potoleşte meşteşugirile împotrivă, şi surpă îndrăznirile celor fără Dumnezeu, ce se întrarmează împotriva robilor tăi.


   La legile Duhului cugetare făcând, la legile părinteşti ce s-au trimis la voi de la Roma, le-aţi primit înţelepţilor, şi adeverindu-le cu lumina Duhului, aţi întărit bine Biserica.

   Cu laude să încununăm dumnezeiască adunarea celor purtători de Dumnezeu, credincioşii; pentru că pe Cuvântul întrupat, Dumnezeu şi Om, cu lucrările, împreună şi cu voile osebite, nouă ne-au propovăduit.

   Pe Onorie cel ce prea-mult se înălţa cu gândul, de pe scaun şi din stăpânia Romei celei vechi oarecând bine l-aţi surpat preaînţelepţilor, şi de tot pe el ca pe un nevrednic de stăpânie, şi de scaun l-aţi vestit.


   Ceea ce pe Cuvântul lui Dumnezeu cel Ipostatnic, şi lumina cea adevărată ai născut Fecioară, deschide-mi ochii sufletului meu rogu-mă, şi strălucirii celei de acolo părtaş mă fă; că tu eşti mijlocitoare către Dânsul, şi folositoare.


   Spune nouă nebune Sevire şi zadarnicule, cum să fie o fire împreunată Lumina cea fără de început, Cuvântul şi Fiul Tatălui ? Că de zici aşa, şi altă fire ai însemnat; că trupul şi Cuvântul nu este o fiinţă, ci două sunt, nesocotitule.

   O fire zicând a Cuvântului a adus că firea cea întrupată a omenirii este neschimbată cu totul, şi neamestecată, învăţătorul Alexandrenilor şi cel mai întâi cu scaunul, luminat două firi şi două voi a fi învăţând pe cei ce voiesc a cunoaşte cu dreaptă credinţă.


   Două firi ale lui Hristos toţi mărturisim fără amestecare noi toţi credincioşii, toată păgânătatea lui Eutihie împreună şi a lui Dioscor celui fără minte hulind, urmând hotarului sfinţilor Părinţi, şi cuvintelor dumnezeiescului Chiril.


   Căruţă de Heruvimi tu eşti Maica lui Dumnezeu curată, tu încăpere, tu şi lăcaş părintescului Cuvânt şi Dumnezeu, care s-a îmbrăcat în trup din preacurate coapsele tale. Pentru aceasta în două firi Celui ce s-a întrupat din tine închinându-ne, neîncetat Îl slăvim.


   Puitori de lege, de Dumnezeu purtători, Hristos v-a arătat pe voi, care aţi povăţuit prea-bine ca Moise pe noul Israil, şi pe Faraon vrăjmaşul întru adâncul cel cumplit al pierzării ca şi acela l-aţi cufundat.

   Cât este de frumoasă şi de luminată adunarea Părinţilor, că pe Iisus singur prin sine şi împreunat cunoscându-L ca pe un Dumnezeu şi Om, două lucrări ale Lui tuturor marginilor propovăduieşte.

   Dar dumnezeiesc scrisorile de la Roma socotindu-le, peste acelea au întărit turnul dreptei credinţe, înţelepţii dascăli, propovăduind îndoite lucrările lui Hristos, după cum şi firile.

   Ruşinatu-s-au Pavel, Petru şi cu Teodor, împreună cu Pir şi Serghie şi Onorie, cei ce făceau prea-urât amestecare celor două firi ale lui Hristos, cu amestecarea lucrării Lui.


   Toată luminarea tu eşti Fecioară, şi strălucire, lăcaş Luminii celei neapuse fiind, pentru aceasta rogu-mă, cu a ta lumină Maica lui Dumnezeu, ochii sufletului meu luminează-i.


   O Sevire ! Firile lui Hristos nu le amesteca rău, călcătorule de lege, pentru că cei ce se adunase, şi toţi preafericiţii învăţători, în două firi, şi într-o faţă pe Hristos tuturor vestindu-l, au aşezat.

   Luat-a firea omenească adevărat Cel fără de început, Cuvântul Tatălui, ca un iubitor de oameni, vrând să ne miluiască pe noi cei pieriţi. Pentru aceasta Îl mărturisesc pe El în două firi şi în două voi.


   Pe Sevir l-a surpat al patrulea Sobor şi pe Dioscor, care au hulit pe Hristos, întărind cartea lui Leon celui mai întâi şezător pe scaunul Romei, foarte bine două firi ale Mântuitorului fără tăiere adeverind.


   Ceea ce ai îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam nu o trece cu vederea rugămu-ne, că pe tine singură creştinii către Stăpânul rugătoare milostivă te punem


   Străină şi nouă amestecare a firilor lui Hristos, cu adevărat adunarea cea rea a răspuns, două lucrări amestecând întru o lucrare una şi străină. Prin care plinirea dreptcredincioşilor din sfinţitele curţi o au gonit.

   Adunarea deşertăciunii ca să scape de Nestorie cel cumplit, care rău aducea doi fii, s-a alunecat din prăpastie într-o altă prăpastie, hotărând în zadar tulburarea la voirile firilor; dar s-a biruit de Părinţii cei dumnezeieşti.

   Pe Cel ce luminat l-au propovăduit mai-nainte Părinţii, Fiu de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul; de acelaşi adunarea dumnezeieştilor învăţători din dumnezeieştile lucrări pe toţi au învăţat, fireasca lucrare a Lui adeverind, împreună şi voia.

   Voie Ipostatnică înţelegând, rău au învăţat mai-marii războiului, împreună cu voile a fi şi feţele celor ce voiesc, pe care prea-bine Părinţii biruindu-i, au învăţat bine a fi întocmită cu firea lucrarea ei cea de o fiinţă.


   Uşă Dumnezeieştii raze şi izvor Luminii celei neapuse, tu te-ai făcut Stăpână; că toată plinirea Dumnezeirii s-a sălăşluit negrăit în pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană. A căruia lucrarea cea firească şi raza o dai, celor ce le trebuieşte.


   Două cărţi ale lui Chiril, care s-au fost trimis oarecând la Singhel mai-marele scaunului despre apus, hulesc toată înşelăciunea lui Sevir, cu bunăcredinţă pe Hristos propovăduind.


   Chiril pe Hristos propovăduieşte în două firi, şi în două lucrări, eresul lui Sevir celui fără minte biruind. Pentru aceasta toţi întru învăţăturile lui să rămânem.


   Fecioară curată şi de Dumnezeu Născătoare slăvită Marie, credincioşii după adevăr pe tine te propovăduim, astupând gura lui Nestorie cea hulitoare, şi gândul cel rău al lui Dioscor.


   Propovăduirea Apostolilor, şi învăţăturile Părinţilor, Bisericii o credinţă a întărit; care şi haina adevărului purtând, cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează, şi slăveşte taina cea mare a bunei-credințe.


   Cu înaltă propovăduire să auzim înţelepciunea lui Dumnezeu strigând : Cel însetat să vie la mine, şi să bea. Paharul care ţin, pahar este al înţelepciunii. Această băutură cu cuvântul adevărului o am scos; apă ce se varsă, nu a grăirii împotrivă, ci a mărturisirii. Care bând Israil cel de acum, vede pe Dumnezeu grăind : Vedeţi, vedeţi, că însu-mi Eu sunt, şi nu mă schimb; Eu Dumnezeul Cel dintâi, Eu şi după acestea, şi afară de Mine altul nu este nicicum. De aici cei ce se fac părtaşi, se vor sătura, şi vor lăuda taina cea mare a bunei-credinţe.


    În această lună, în ziua a șaisprezecea, săvârşim pomenirea Sfinţilor Părinţi celor şase sute treizeci de la Calcedon, care sau adunat la Sfântul şi a toată lumea al patrulea Sobor.

Stih : Împreună adunarea de luminători aleasă,
Luminaţi-mi mintea mea voi cei cu chipul de rază.

   Acest sfânt şi a toată lumea Sobor s-a făcut în zilele lui Marcian şi Pulheriei binecredincioşilor împăraţi, adunându-se sfinţii Părinţi cu Darul Duhului Sfânt în vestita biserică a sfintei Eufimia, şi adeverind Sfântul Simbol al celor trei sute optsprezece sfinţi Părinţi, ce au fost la Niceea strânşi. pe care l-au întărit, şi l-au pecetluit şi celelalte Soboare. Pentru că ocârmuind împărăţia Teodosie feciorul lui Arcadie, a fost o întâmplare ca aceasta : Un oarecare Eutihie monah şi preot s-a făcut începător eresului, zicând pe Domnul nostru Isus Hristos a fi întru o fire, şi întru o lucrare. Care s-a fost scos şi s-a caterisit de Flavian Patriarhul Constantinopolului și de ceilalţi dreptcredincioşi. Iar Eutihie având ajutor pe cei fără de Dumnezeu fameni ai împăratului, n-a încetat a face amestecături, şi tulburări, până ce a murit Teodosie. Deci după ce a luat Marchian împărăţia, a poruncit să se facă a toată lumea Sobor, şi s-au adunat şase sute treizeci de Episcopi, şi alcătuind şi o parte şi alta, adică dreptcredincioşii şi ereticii, două tomuri, şi deschizând racla sfintei Mucenițe Eufimia, le-au pecetluit, şi le-au pus pe pieptul ei, şi peste puţine zile făcând rugăciune, şi deschizând, au văzut şi s-au spăimântat; pentru ca au văzut tomul ereticilor lepădat sub picioarele Sfintei, iar al dreptcredincioşilor ţinându-l în cinstitele sale mâini. Aceasta făcându-se s-au îngrozit toţi, văzând o minune ca aceasta. Şi întorcându-se mai vârtos spre credinţă, au slăvit pe Dumnezeu cel ce face în toate zilele minunate, şi peste fire lucruri, spre întoarcerea şi folosul celor mulţi. Şi se face pomenirea aceasta în sfânta biserica cea mare.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Pe tine Fiul lui Dumnezeu şi om cunoscându-te mai-nainte cetele teologilor Stăpâne, lumii Te-au propovăduit, îndoit cu voile şi cu lucrările Iubitorule de oameni, doimea amândurora firilor Tale adeverind.

   Podoabă strălucită Bisericii v-aţi arătat, căci bine-primind aşezămintele Apostolilor, pe toţi i-aţi învăţat cuvântul credinţei, pe Domnul unul din Treime a-L cunoaşte Atotfăcător, lucrător, voitor şi Atotputernic.

   Lumină nezidită şi viaţă nemuritoare cunoscând pe Dumnezeu, bine l-aţi propovăduit tuturor, mai presus decât acestea ce sunt mai jos cu firea. Osebirile fireşti cele din fire cunoscându-le, împreună şi cele nedespărţite.

   Ca nişte fulgere ale Dumnezeieştii lumini pe voi v-a trimis în lume Hristos, ca să ardeţi de tot pe lucrătorii înşelăciunii, şi toată Biserica să o luminaţi fericiţilor, slăvind pe Dumnezeu cel lăudat, şi Atotputernic.


   Strălucit-a Hristos lumina cea neînserată din pântecele tău mai întâi ieşind, şi lumea a mântuit Cel preaînălţat, pe care roagă-L de Dumnezeu Născătoare, să lumineze ochii cei înţelegători ai inimii mele celei întunecate.


   În două firi, şi în două lucrări mărturisind pe Hristos neamestecat, şi neschimbat, înşelăciunea lui Sevir o biruim. Pentru aceasta Celui ce a răbdat patimă prin luarea trupului, să-i, strigăm : Bine este cuvântat dumnezeul părinţilor noştri.

   Pe unul cunoaştem Cel de pe lemn şi din sânurile Tatălui, ca pe un Dumnezeu întru cele preaînalte, iar în mormânt ca pe Cel ce s-a împreunat cu trupul, căruia cântăm cu un glas strigând : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Deşertarea lui Arie, celui ce micşoră pe Dumnezeu, şi tăierea, încă şi amestecarea lui Sabelie, a vrăjmaşilor Treimii, credincioşii urându-le, Treimii să-i strigăm : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   Pe tine Domnul tuturor, Tatăl numai al unuia născut Fiul, cu dreaptă credinţă Dumnezeu zicându-te te vestim, şi pe unul care din tine iese, Duhul Cel drept, Cel de o fiinţă, şi împreună veşnic ştiind.


   Ca dintr-o îndemnare din dumnezeiască învăţătura Apostolilor, şi a Proorocilor, Părinţii pornindu-se, au propovăduit zicând : Unul este Domnul tuturor Hristos, într-un ipostas, şi îndoit cu firile şi cu lucrările.

   Ca toată înşelăciunea cea fără de ruşine şi hulirea, Părinţii de la Biserică bine să o dezrădăcineze, împreună au vestit pe Domnul a avea lucrare şi voie după fiinţă nezidită ca un Făcător, şi iar zidită ca un om.

   Cuvântul lui Dumnezeu ţinându-l în mâini ca o sabie, pe vrăjmaşii bunei credinţe bine i-aţi tăiat Părinţilor; lucrarea şi voia Mântuitorului, şi toate cele fireşti ale Lui îndoite a fi cu un aşezământ le-aţi răspuns, aşijderea şi firile.


   Toată eşti frumoasă, toată bună, toată luminoasă de lumină purtătoare, şi de Dumnezeu primitoare, cu totul una şi strălucită. Pentru aceasta luminează-mi Stăpână ochii inimii mele, celei ce miroase mireasma slavei tale, şi este rănită cu dor spre aceea.


   Să se ruşineze feţele, şi să se astupe gurile, celor ce nu propovăduiesc pe un Fiu în două firi netăiat, neschimbat, şi neamestecat; căci noi dreptcredincioşii slăvim pe Hristos, şi după una şi a lucra, şi a voi nu în două feţe ci în două firi.

   Cei ce aveţi numirea lui Iacov Chenton, scriindu-vă vouă numele aceluia, răspundeţi nouă : Au întru numirea lui v-aţi botezat în scăldătoare dedemult ? Pentru acestea v-aţi depărtat de la Hristos cu adevărat, de bunăvoie umplându-vă de ruşine împreună cu mincinosul acela.

   În Calcedon Soborul al patrulea pe Dioscor, cu Eutihie pe răul Sevir, i-a surpat, şi de tot a tăiat de la dumnezeiasca Biserica lui Hristos şi Stăpânului, înşelăciunea lor cea spinoasă, care amesteca firile Mântuitorului; cu care împreună noi dreptcredincioşii să-i urâm pe dânşii.


   Pe o dumnezeire întreit luminătoare, pe o rază strălucitoare dintru o fire în trei feţe, pe Tatăl Cel fără început, şi pe Cuvântul cel împreună de o Fiinţă : Tineri bine-L cuvântaţi preoţi lăudaţi-L, noroade înălţaţi-L întru toţi vecii.


   Sufletul meu cel omorât înviază-l, căzut fiind ridică-l, rănit fiind vindecă-l, mintea mea împacă-o, şi potoleşte valurile ispitelor, Fecioară, şi mă mântuieşte pe mine cel ce strig : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Având pe Hristos întru voi grăind cele dumnezeieşti dedemult, și acum curat cu cel curat împreunându-vă, fericiţilor, Biserica Lui o aţi întărit, care cu osteneli şi cu sudori prea-multe, cu adevărat o aţi aşezat.

   Pildă şi îndreptare v-aţi făcut la toată Biserica lui Dumnezeu de trei ori fericiţilor, învăţând de întruparea lui Hristos, şi grăirea de Dumnezeu a unei Dumnezeiri nefăcute, și acum limba cea vătămătoare după proorocie gonind.

   Toată grăirea împotrivă a relei credinţe după proorocia părinţilor bine o aţi dezlegat, osebirea lucrării arătând, cea firească a fi nedespărţită, nezidită, după vrednicie grăind, şi atotlucrătoare, şi atotputernică.

   Gura lui Dumnezeu făcându-vă, prin singure lucrările şi strălucirile a fi împărtăşit, pe Dânsul ca pe un bun l-aţi propovăduit Sfinţilor, pe Cel ce din fire este neapropiat. Pentru aceasta pe voi ca pe nişte făcători de bine după vrednicie vă fericim.


   Tu eşti mie şi coroană de aur, şi dumnezeiască săvârşirea cântării mele, Prealăudată, care întorcându-mă acum din izgonire o am închinat Fiului tău, cinstită, cântare de mulţumire aducând ţie, ceea ce eşti pricina bunătăţilor, Preacurată.


   Despărţit-a Sevir înşelătorul Biserica lui Hristos cea bine slăvită, şi pedeapsă cu sfatul Părinţilor celor binecredincioşi, şi pentru hula, şi pentru bârfirea sa a luat pe dreptate, şi s-a lepădat din adunarea învăţătorilor osândit.


   Firile lui Hristos pentru ce le împreunezi ? Şi unire şi amestecare aduci împotrivă, patima Crucii şi îngroparea adăugând Dumnezeirii Celei nepătimitoare, a unuia născut Cuvântului lui Dumnezeu, o ticăloase Sevire ? Pentru aceasta de hulirea ta cea preamare ne scârbim.


   Mândria împreună şi îndrăzneala vrăjmaşilor surpă-o, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, şi sfaturile celor rău înţelegători Făcătorule; iar adunarea credincioşilor întăreşte-o neclintită ca un Dumnezeu, cornul înălţându-ne, şi în credinţă întărindu-ne, ca toţi pe Tine să Te slăvim.


   Pomenirea dumnezeieştilor Părinţi astăzi prăznuind, pentru rugăciunile lor cu totul Îndurate rugămu-ne; mântuieşte de toată vătămarea eresurilor, pe norodul Tău Doamne, şi pe toţi ne învredniceşte să slăvim pe Tatăl, pe Cuvântul, şi pe Duhul Cel Preasfânt.


   Pentru rugăciunile Maicii Tale, şi ale părinţilor ce s-au adunat la cele şapte Soboare, preabunule Doamne, dă putere Bisericii, şi credinţa o întăreşte, şi împărăţiei cerurilor pe toţi îi arată părtaşi, când vei veni pe pământ să judeci toată făptura.


   Toată ştiinţa sufletească adunând şi cu Dumnezeiescul Duh socotind, fericitul şi cinstitul Simbolul credinţei, cinstiţii Părinţi cu scrisoare l-au însemnat, întru care prealuminat, de Cuvântul cel împreună fără de început cu Cel ce l-a născut, şi cu totul adevărat de o fiinţă au învăţat, Apostoleştilor învăţături urmând arătat, cei bine slăviţi şi cu totul fericiţi, cu adevărat şi de Dumnezeu gânditori. De două ori.


   Toată strălucirea Preasfântului Duh cea de înţelegere luând bună grăirea cea mai presus de fiinţă cu cuvânt scurt şi cu multă înţelegere, cu dumnezeiască insuflare au spus, ca nişte propovăduitori ai lui Hristos, şi desăvârşitori evagheliceştilor dogme fericiţii. Şi descoperirea aşezămintelor celor creştineşti de sus luând arătat, şi luminându-se au alcătuit credinţa cea de Dumnezeu învăţată.


   Toată măiestria cea păstorească adunând, şi mânia cea prea-dreaptă pornind acum cu izbândă, pe lupii cei grei şi pierzători i-au gonit, cu praştia Duhului împrăştiindu-i de la plinirea Bisericii, pe cei ce căzuse asupra ca spre moarte, şi erau ca nişte bolnavi fără vindecare; dumnezeieştii păstori ca nişte slugi preabune ale lui Hristos, şi ai Dumnezeieştii propovăduiri tăinuitori preasfinţiţi.


   Ceata sfinţilor Părinţi, de la marginea lumii adunându-se, o fiinţă a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh a fi a învăţat, şi o fire; şi taina teologiei luminat o au dat Bisericii, pe care lăudându-i cu credinţă, îi fericim zicând : O dumnezeiască tabără, de Dumnezeu grăitorilor, ostaşi întrarmaţi ai oastei Domnului, stele mult-luminoase ale tăriei celei înţelegătoare, stâlpii cei nesurpaţi ai Sionului celui de taină; florile Raiului cele cu duhovnicească mireasmă, gurile Cuvântului cele cu totul de aur, lauda Bisericii, podoaba lumii, rugaţi-vă cu dinadinsul pentru sufletele noastre.

   O preaslăvită minune ! Sprânceana cea înaltă, a celui ce zicea că va pierde pământul şi marea, la pământ o a smerit, o fecioară tânără şi cu totul fără prihană, măiestriile lui biruind. O puterea Crucii şi a Darului ! Care a întărit arătat toată neputinţa noastră. De două ori.

   Muceniţă Marino preamărită, ceea ce în cereştile lăcaşuri după vrednicie te-ai sălăşluit, cu cetele fecioreşti, şi cu oştile mucenicilor; pe cei ce săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, şi se apropie cu căldură la acoperământul tău, mântuieşte-i cu rugăciunile tale, şi le cere iertare de greşeli de la Dumnezeu, şi mântuire şi mare milă. De două ori.

   Muceniţă Marino prealăudată, nici focul muncilor, nici dulceaţa desfătării, nici bucuriile lumii, nici frumuseţea tinereţilor, nu te-au despărţit de dragostea cea către Hristos, dorind ca să dobândeşti frumuseţea cea mai presus de minte a cinstitului tău Mire; căreia te-ai şi învrednicit, de Dumnezeu fericită. De două ori.


   Cu glas de bucurie, și cu psalmi de cântare, să lăudăm pe Marina Mucenița, că a surpat pe pământ înşelăciunea idolilor, şi pe vrăjmaşul cel împotrivă luptător bărbăteşte sub picioarele sale l-a supus. Pentru aceasta şi săvârşindu-se, la Cer a zburat, pe cap cunună purtând, şi strigând : De Tine Mirele meu doresc, şi a dorului dragoste având, pentru Tine trupul meu focului l-am dat. Să mă sălăşluiesc dar în lăcașurile Tale cele veşnice, unde este lăcaşul celor ce se veselesc.


   Trecut-a umbra legii, şi Darul a venit; că precum rugul n-a ars fiind aprins, aşa Fecioară ai născut, şi Fecioară ai rămas. În locul stâlpului celui de foc, a răsărit Soarele dreptăţii. În locul lui Moise, Hristos, mântuirea sufletelor noastre.


   Veniţi toţi iubitorilor de Mucenici, cu credinţă să cinstim pe ceea ce tare a pătimit pentru Stăpânul tuturor, pe Mucenița Marina mireasa lui Hristos. Că cu haina fecioriei împreună şi cu a cinstitei mucenicii, trupul împodobindu-şi, ca o îmbrăcăminte de aur pe sine şi-a pus, şi cu îndoite cununi s-a înfrumuseţat, și acum stă înaintea Dătătorului de cununi.


   Mare este isprava ta, mare cu adevărat şi preaslăvită biruinţa ta. Că cu fire bine temătoare fiind, şi bine smerită, pe balaurul cel nevăzut, muntele cel mare, pe cel cu minte mult-meşteşugitoare, Marino tu cu adevărat l-ai prins, ca pe o pasăre neputincioasă şi călcându-l dănţuieşti acum cu îngerii, ceea ce eşti vrednică de minune.


   Cuvântului Celui ce s-a arătat pe pământ, mireasă aleasă te-ai arătat tu Marino cu adevărat, cu frumuseţea dumnezeieştilor fapte strălucind, şi ai uscat cu Darul săditurile nedumnezeirii. Pentru aceasta preasfinţită pomenirea ta cinstim, şi cu dragoste sicriul moaştelor tale acum îl cuprindem, dar de tămăduiri dintr-însul luând.


   Dea-dreapta Mântuitorului a stătut fecioara, şi purtătoarea de chinuri şi Muceniţa, îmbrăcată fiind cu bunătăţile nebiruit, şi împodobită cu untuldelemn al curăţiei, şi cu sângele patimii, şi strigând către Dânsul cu bucurie : Făclii ţinând, la mireasma mirului tău am alergat Hristoase Dumnezeule, că m-am rănit cu dragostea Ta eu, să nu mă osebeşti pe mine Mire ceresc. Pentru rugăciunile ei Atotputernice Mântuitorule, trimite nouă milele Tale.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii, ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Mucenița Marina, să se miluiască sufletele noastre.


   Mieluşeaua Ta, Iisuse, Marina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.



   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul striga : Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Muceniţă ceea ce dănţuieşti întru Dumnezeu, şi eşti plină de strălucirile Lui, dă-mi mie raze de lumină purtătoare, cu rugăciunile tale împodobită fecioară.

   Lucrul cel nestătător şi stricăcios al celor trecătoare, înţelepţeşte l-ai trecut cu vederea, cu înţeleaptă minte fiind împodobită Muceniţă a lui Hristos, şi după dreptate te-ai învrednicit strălucirii celei de sus.

   Rugător viu către tine cinstită, cu rugăciunile tale de greutăţile vieţii mântuieşte-mă, Muceniţă de chinuri purtătoare, şi potoleşte tulburarea patimilor mele.

   Cu înţelepciunea şi cu Darul luminându-se mintea ta Marino, de îngrozirile tiranilor nu te-ai temut, Muceniţă a Mântuitorului, cu dumnezeiască putere fiind întărită.


   Calea vieţii ai arătat, viaţa cea înfiinţată zămislind, şi trupeşte născându-o pe ea, Maica lui Dumnezeu şi legăturile morţii le-ai rupt.


   Strălucindu-te mărit cu luminile mucenicilor, dănţuieşti împrejurul lui Dumnezeu, îndumnezeindu-te sfinţit, prealăudată, şi prin rugăciunile tale dând luminare, celor ce te laudă pe tine.

   Ogorând cu chinuirea holda cea sufletească, cugetătoare de Dumnezeu, ai lucrat spicul muceniciei, care se păzeşte de lucrătorul Cel ce ţi-a dat ţie putere, fecioară Muceniţă, vrednică de minune.

   Vopsindu-ţi porfiră din sângiurile tale, şi împodobindu-te luminat ca o fecioară, arătat locuieşti în curţile împărăteşti cele de sus, şi te-ai luminat cu luminile cele dumnezeieşti, Muceniță Marino.


   Întărindu-te cu puterea Duhului Celui ce lucrează toate, vitejeşte prin împleticiri ai smerit pe tiranul cel tare, care se slujea cu mare trufie, şi l-ai supus sub picioarele tale Muceniţă prealăudată.


   Făcutu-te-ai vas încăpător Dumnezeiescului Dar, Născătoare de Dumnezeu preacurată. Pentru aceea dorind de tine Marina, ca o fecioară după tine s-a adus Fiului tău.


   Nu este sfânt ca Domnul, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru, pe care Îl laudă toată făptura, şi nu este drept, afară de Tine Doamne.

   Nici focul, nici rănile, nici tăierea de sabie, nici cruzimea tiranilor, nici moartea, nici sălbătăcirea fiarelor nu te-a osebit pe tine de dumnezeiasca dragoste, preafericită.

   Fost-ai turn nemişcat şi neclintit în vreme de primejdie, preamărită, temelie de evlavie, pusă fiind pe piatra credinţei preafericită.

   Izvoarele sfintelor tale sângiuri cele vărsate, frumoasă fecioară, au stins înşelăciunea idolilor, şi au adus Mirelui tău norod de Mucenici.

   Curgerile Sfântului tău sânge vărsându-se, toată înşelăciunea idolească au atins, bună fecioară, şi adunare de Mucenici ai adus Mirelui tău.


   Întărindu-ne cu Darul, de Dumnezeu Născătoare, cu un gând pe tine te slăvim. Că pe Cel ce s-a făcut trup, care a fi tuturor a dat, l-ai născut, şi lumea ai înnoit.


   Poftind patima Celui nepătimitor, care s-a omorât pentru noi, ai luat moarte mucenicească, cinstită Muceniţă.

   Dorind să câştigi daruri mari ai suferit durerile trupului, ca şi cum ai îi fost în trup străin, preacinstită.

   Cu picăturile sângiurilor tale ai stins focul nedumnezeirii, şi cugetele credincioşilor le-ai adăpat, o Muceniță Marina.


   Ca o Muceniță arătând cu tărie, împotrivire mucenicească, pe zvârlitorul de călcâi cu călcâiele tale cele frumoase l-ai sfărâmat.


   Chiar şi adevărat Născătoare de Dumnezeu, te credem credincioşii; căci tu ai născut pe Dumnezeu, făcându-se trup Preacurată.


   Marina Muceniță a lui Hristos, te lăudăm pe tine credincioşii. Că pe tiranul vrăjmaş, întru puterea Crucii cu picioarele tale l-ai călcat vitejeşte, şi te-ai făcut nouă vitează în credinţă, toată puterea vrăjmaşului călcând, şi din Cer ai luat cunună pe capul tău pururea mărită. Pe Hristos roagă-L, să mântuiască pe toţi, cei ce săvârşesc pomenirea ta. De două ori.


   Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, şi cu mintea a socotit de ploaia cea de pe lână întru zămislirea ta cea fără sămânţă de Dumnezeu Născătoare; de rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat : Fecioara naşte, şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.


   Tu eşti tăria mea Doamne, Tu şi puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu bucuria mea; Cela ce nu ai lăsat sânurile părinteşti, şi a noastră sărăcie o ai cercetat. Pentru aceasta cu Proorocul Avvacum strig către Tine : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Lui Dumnezeu plăcută a fost viaţa ta cu adevărat, de îngeri s-a arătat prea-dorită, iar de oastea dracilor, şi de slugile sălbătăciei acelora neapropiată te-ai arătat. Că lui Hristos ai strigat : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Pe pământ nevoindu-te preafericită, şi durerile cele vremelnice răbdându-le, în ceruri acum răsplătire de la Stăpânul ai luat Muceniţă preamărită, în vecii nesfârşiţi cu îngerii strigând : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Acum de tine se bucură danţul fecioarelor, acum adunarea mucenicilor se veseleşte, acum şi mulţimea dreptcredincioşilor adunându-se, dănţuieşte bucurându-se strigând Stăpânului cu glasuri fără tăcere : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.

   Toată bună eşti fecioară şi neîntinată, şi cu totul te-ai arătat mireasă fără prihană Iubitorului de frumuseţea sufletelor, că prin aprinderea muncilor preafericită, te-ai arătat mai luminată lui Hristos cântând : Slavă puterii Tale Iubitorule de oameni.


   Numai tu Preacurată şi după naştere ai rămas, că tu una pe Cuvântul cel ipostatnic, pe Fiul cel ce de pe un scaun cu Tatăl, din tine întrupat l-ai născut dumnezeiască Mireasă, şi ai purtat în braţe pe Cel neîncăput de nimenea, care ţine stăpânia a toate.


   Strălucind cu luminile muceniciei, şi fiind împodobită cu cununa nestricăciunii, cu bucurie stai înaintea Mirelui tău Hristos, o Marino Muceniță prealăudată.

   Pe cel ce prin înşelăciune a dat cu călcâiele în Eva cea dintâi, l-ai răsturnat, şi l-ai surpat cu împotrivirile cele muceniceşti, arătându-l neputincios, şi bucurându-te strigai : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Vrăjmaşii cei răi, ca nişte lupi, rupându-te cu chinurile pe tine Mieluşeaua cea nespurcată, Muceniţă, te-au săvârşit pe tine dumnezeiască jertfă, şi junghiere lui Dumnezeu cu totul fără prihană.


   Urmând dumnezeieştilor urme ale Păstorului, ai răbdat patima cea de bunăvoie pentru El, Muceniţă, şi te-ai sălăşluit în staulul cel ceresc, unde sunt cetele mucenicilor.


   Ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi te-ai arătat singură mai sfântă decât Heruvimii, mântuieşte de toată primejdia sufletele noastre, celor ce cu credinţă te lăudăm pe tine, Preacurată Fecioară Mireasă a lui Dumnezeu.


   Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cela ce eşti lumină neapusă; şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine ticălosul ? Ci mă întoarce, şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele, rogu-mă.

   În priveliştea pătimitorilor, călătorie preatare ţi-ai săvârşit fecioară, că dumnezeiescul dor slăbiciunea femeiască o a întărit, luminat arătându-ţi gândul Muceniţă, cum că este însuşi stăpânitor peste patimi.

   Picăturile sângiurilor tale Muceniţă picurând, îmbrăcăminte de mult preţ şi haina nestricăcioasei veselii ţi-au ţesut, cu care acum de Dumnezeu înţelepţită, în Cer îmbrăcată fiind, cu îndrăzneală stai înaintea Mirelui.

   Cu legăturile rugăciunilor tale fecioară, pe şarpele cel măreţ l-ai legat, şi mândria lui ceea ce se înălţase mai-nainte, o ai smerit pe pământ; că a plini voia celor ce se tem de Dânsul, ştie ca un bun Cel ce vede toate.

   Cu dumnezeieştile steme ale slavei celei preaînalte, te-a împodobit Mirele Cuvântul cu adevărat pe tine, ceea ce ai pătimit pentru Dânsul, îndumnezeindu-te, şi care ai suferit văpaia focului şi durerile bătăilor.


   Curăţită văzând firea omenească de blestemul cel dintâi, cu naşterea fecioriei tale, ceea ce eşti cu totul fără prihană, slăvim pe Cel ce s-a născut din tine pentru milostivire, una Preacurată. pe care roagă-L Fecioară să ne mântuiască pe noi.


   Apropiindu-te mai arătat de lumina cea mare, te-ai făcut lumină, şi luminezi pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

   Numai de frumuseţile tale ca o fecioară mă îndulcesc, strigă Marina, pe tine Doamne iubindu-te de sabie mă junghii.

   Cu curgerile sângiurilor celor ce ţi s-au vărsat pe nedreptate, ai uscat pârâul nedumnezeirii al celor cu credinţă rea, şi focul înşelăciunii l-ai stins Muceniţă.


   Rumeneala fecioriei făcându-o mai luminată cu vopselele sângiurilor tale, te-ai adus pe sineţi lui Dumnezeu mai strălucită.


   Pârâul stricăciunii s-a încetat, că Fecioara a născut fără stricăciune, pe Cel ce a mântuit din stricăciune firea oamenilor cea stricată.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor rogu-mă. Căci către tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

   Frumuseţe pusă înaintea lui Hristos şi neîntinată te-ai arătat, şi ca un izvor limpede, şi grădină mult roditoare, Marino preamărită, şi de aproape mireasă, şi rai nefurat.

   Fecioara cea prea-bine încuviinţată în urma Ta a urmat, alergând la mireasma mirurilor Tale Stăpâne, preacuratei patimii Tale celei preacinstite prin răbdare urmând.

   Răbdat-ai bărbăteşte lupte, Muceniţă mult-pătimitoare, şi pe cel ce mai-nainte cu vătămare de minte mult se lăuda, cu sunet l-ai pierdut, cu puterea Crucii, o Marino ceea ce eşti doamnă numită.


   Marie ceea ce eşti curat şi preacinstit lăcaş Făcătorului tuturor, dă-mi lacrimi curăţitoare de suflet, şi ascultă rugăciunea mea, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Cu vărsarea sângiurilor ai uscat mările credinţei celei rele, iar cinstită Biserica lui Hristos o ai adăpat, o Marino purtătoare de chinuri, lauda fecioarelor.

   Neudată ai trecut valul chinurilor, pentru aceea te-ai liniştit necufundată la limanul cel fără de valuri, şi te îndulceşti de liniştea cea adevărată, ceea ce eşti pururea pomenită.

   Gonaciul cel viclean, a poruncit a se bate fără de milă, şi a se zdrobi cu toiege, Mieluşeaua Domnului ceea ce îşi avea cugetul întărit spre Hristos.


   Mânecat-ai către Hristos Soarele cel neînserat şi cu luminările Lui ţi-ai luminat sufletul, de Dumnezeu cugetătoare, şi te-ai mutat către lumină veşnică, Muceniţă purtătoare de chinuri.


   Ziditorul, Cel ce prin voirea Sa a înfăşurat marea cu ceaţă, s-a născut ca un prunc din pruncă Fecioară neispitită de nuntă, înfăşat negrăit în scutece.


   Cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită fecioară, cu cununi nestricăcioase te-ai încununat Marino, şi cu sângiurile muceniciei vopsindu-te, şi cu minunile tămăduirilor luminându-te Muceniţă, ai luat cu bună credinţă plată de biruinţă pentru pătimirea ta.


   La Mirele tău Hristos, cu dragostea inimii tale din pruncie fiind aprinsă, ai alergat curată ca o căprioară însetată la izvoarele apelor celor dea-pururea curgătoare, fecioară Muceniţă; şi cu chinuirea pe tine singură păzindu-te, mireasă bine mărită, la cămara cea nestricăcioasă a Făcătorului tău cu adevărat ai ajuns, îmbrăcată, împodobită de cunună purtătoare, biruitoare, de făclii purtătoare, bine înflorită, cămara cea nestricăcioasă dobândind, şi luând ca nişte aur plată de biruinţă pentru pătimirea ta.


Stih : Sabia te taie pe tine Marino, prin a călăului mână,
Iar mâna Domnului cu Dumnezeiescul Dar îţi dă cunună.
Marinei în a şaptesprezecea zi,
Sabia prin tăiere viaţa îi răpi.

   Aceasta a fost din Antiohia Pisidiei, fiind fiica una născută unui Edisie popă idolesc. Şi dându-o tată-său pe seama unei femei, după ce muri mumă-sa şi ducându-se ea de doisprezece ani, se rugă să înveţe credinţa creştinilor. Şi se învaţă de la unii ce erau dintru acel sat, şi când a fost ca de cincisprezece ani, poftea să săvârşească lupta muceniciei. Iar ighemonul Olimvrie dacă află de dânsa, trimise de o prinse, şi o băgă în temniţă. Deci peste puţine zile scoţând-o, o a adus la judecata sa, şi văzându-o s-a spăimântat cu totul de frumuseţile ei, şi întrebându-o de unde este, şi cum îi este numele, ea zise : Marina mă cheamă, născută și crescută din Pisidia; şi cred în numele Domnului meu. De aceea nevrând ea a se lepăda de Hristos, porunci de o întinseră, şi a fost bătută cu toiege fără milă, până s-a roşit pământul de sângele ei. De aceea porunci de o spânzurară, şi-i strujiră trupul ei mult timp, apoi o băgară în temniţă. Şi se făcu cutremur mare, cât se cutremură temniţa, şi iată ieşi dintru o parte a temniţei un balaur şuierând tare şi târându-se, se părea că varsă foc împrejurul Sfintei, de aceea speriindu-se ea foarte, şi îngrozindu-se, rugă pe Dumnezeu, şi aşa acel groaznic balaur s-a prefăcut arătându-se în chip de câine negru; iar Sfânta luându-l de păr, şi găsind un ciocan, îl bătu pe cap şi peste spinare până îl slăbi. Deci după aceasta aducându-se Sfânta la a doua cercetare, şi rămânând tare în credinţa lui Hristos, a fost arsă cu făclii, şi băgată cu capul în jos într-un vas plin de apă, şi rămânând nevătămată, prin aceasta mulţi crezură în Hristos, cărora li s-au tăiat şi capetele. Pentru care pornindu-se ighemonul cu mânie, i-a tăiat şi ei capul.

Cu sângele celui din grumazul lui Sperat.


Stih : Cu faptele Efrasie, pe Cuvântul ai veselit.
Şi calea cea spre Cer bucurându-te ai călătorit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii evreieşti, au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală, şi focul în rouă l-au schimbat strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Lumina cea neapropiată Marino, a luminat după vrednicie sufletul tău, şi cu razele luminii sale te-a strălucit pe tine, ceea ce strigi : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Ridicatu-te-ai la dumnezeiasca înălţime cu adevărat, că minte înaltă tu ţi-ai câştigat, şi în cămară luminoasă tu te-ai sălăşluit, strigând : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.

   Mireasă de aproape Stăpânului te-ai arătat, Marino de Dumnezeu purtătoare, şi ca o Muceniță nebiruită strigi către Dânsul : Bine eşti cuvântat Doamne Dumnezeule în veci.


   Domn nu este din Iuda ci a lipsit, că din tine negrăit a răsărit Stăpânul, nădejdea tuturor neamurilor. Pe care bine-L cuvintează toate neamurile, seminţiile şi limbile.


   Fiind aprinsă de focul cel dumnezeiesc, nu te-ai îngrijorat de foc, pentru aceea rourezi totdeauna credincioşilor ape dumnezeieşti de tămăduiri, uscând supărarea patimilor, purtătoare de chinuri Marino.

   Cu multe feluri de chinuri îngrozindu-te pe tine tiranul, a aflat sufletul tău cu adevărat mai tare decât piatra căci strigai : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Tu ai adus la Mirele tău ca o zestre popor şi adunare care a crezut întru Dumnezeu, Cel ce a lepădat întunericul înşelăciunii prin minunile tale cele dătătoare de lumină.


   Cuvântul cel curat, singură pe tine Fecioară, ca pe o curată şi nestricată te-a iubit, şi întrupându-se din tine, Doamnă, a înnoit pe om de iznoavă, Cela ce a mărit pe Marina cu minuni.


   Muziceştile organe împreună glăsuind, şi popoare fără de număr închinându-se chipului celui din Deira, trei tineri neplecându-se, pe Domnul au lăudat, şi L-au preaînălţat întru toţi vecii.

   Cuget curat câştigându-ţi, tare ai răbdat chinurile, şi cu cununi de biruinţă te-ai încununat, strigând : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cămară de taină Marino, Mirele sufletelor Dumnezeu Cuvântul, ţie ţi-a gătit în ceruri, pe care văzându-L, strigi : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Cu bunătăţi de multe feluri împodobindu-te la mai multe daruri te-ai învrednicit, marginea doririlor văzând, şi strigând : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Pricină de mântuire multora te-ai arătat, de chinuri purtătoare, şi popor de Mucenici ai adus lui Hristos, cu un glas cântând : Pe Domnul lăudaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.    


   Curăţire nouă prin tine s-a dat, de Dumnezeu Născătoare, că tu una ai răsplătit datoria, pe Dumnezeul tuturor şi Stăpânul zămislindu-l spre mântuirea tuturor.


   Şi trupul şi sufletul le-ai păstrat lui Dumnezeu cu feciorie, şi chinuirea ta cea pururea pomenită, mărită o ai adus ca o zestre preacinstită, şi ai intrat în cămara Mirelui cea înţelegătoare, luminând pe cei ce cântă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Cugetătorii deşertăciunii cei vrednici focului, slujind cuvintelor vrăjmaşului tiran, de vie te-au băgat în foc Muceniţă, dar nu te-ai ars fiind răcorită de focul dragostei Mirelui, şi cinstindu-L pe El, cugetătoare de Dumnezeu.


   Stătut-ai înaintea divanului, propovăduind pe Hristos Dumnezeu nemuritor, care a răbdat răstignire, şi a omorât înşelăciunea, şi viaţă nemuritoare a dăruit credincioşilor, care strigă : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Arătatu-te-ai mai înaltă decât cerurile, Preacurată, că ai născut pe Dumnezeu cel ceresc, pe Cela ce a făcut cerească toată frământătura pământenilor, şi a luminat pomenirea Marinei cea cinstită, căruia îi strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Înfricoșatu-s-a tot auzul de nespusa lui Dumnezeu pogorâre, căci Cel Preaînalt de voie s-a pogorât până şi la trup, din pântece fecioresc făcându-se Om. Pentru aceea pe preacurata Născătoarea de Dumnezeu, credincioşii o slăvim.

   Marino, Muceniță a lui Hristos, viaţa cea veşnică şi nepieritoare în Raiul desfătării cu cuvinţă arătat ai cules, că sabia ceea ce se învârtea o ai trecut fără vătămare, cu sângiurile muceniceşti strălucită fiind, luminată bună fecioară.

   Arsu-ţi-a tot cugetul cel materialnic şi de lume iubitor, dumnezeiasca dragoste Muceniţă, şi te-a arătat Muceniță preatare, pe tine ceea ce ai strălucit mai-nainte cu fecioreştile tale raze, Marino preacinstită. Pentru aceasta toţi cu credinţă te fericim.

   Dezleagă-mi legăturile greşelilor mele cu rugăciunile tale, mireasă aleasă, şi zapisul păcatelor rupe-l, Muceniţă ceea ce stai bine împodobită înaintea lui Hristos Mirelui tău Celui cu totul Îndurat, şi negura patimilor mele o risipeşte.

   Încetat-a întărâtarea cea cumplită a celui viclean, că iată fecioare neaducându-şi aminte de firea femeiască au pătimit, şi asupra lui luminat biruinţă luând, acum au îndreptat arătat nădejdea strămoaşei.


   Viaţă coaptă culeg, nevătămată fiind de pomul cunoştinţei; că tu Preacurată pe Hristos pomul vieţii ai odrăslit, cel ce cunoscute a făcut tuturor intrările vieţii. Pentru aceasta Preacurată Născătoare de Dumnezeu, cu bună-credinţă te vestim.


   Cetatea Antiohienilor se laudă cu scutecele, şi cu chinurile tale Muceniţă; iar Biserica celor întâi născuţi de sus are dumnezeiescul tău duh, care se bucură împreună cu drepţii.

   Văzându-ţi îngerii chinurile cele pentru credinţă, Muceniță Marino, s-au minunat cum ai ruşinat cu fire femeiască, pe cel ce odinioară a omorât pe strămoaşa în rai.

   Ca o purtătoare de chinuri preafrumoasă, şi ca o fecioară vrednică ţi-ai împletit cununa dreptăţii după lege, ca una ce ai călcat cu trup pe cel fără trup, şi te-ai arătat purtătoare de biruinţă.

   Pe tine te cinstim, rânduneaua cea înţelegătoare, şi Mieluşeaua cea nestricată, şi porumbiţa care ai aripi luminate ca aurul prin mucenicie, şi zbori către Dumnezeu, şi acolo te odihneşti Marino.


   Având fecioria ca un trandafir cu bun miros, ai înflorit ca crinul în văile mucenicilor o pătimitoare Marino Muceniță ! Şi te-ai făcut dumnezeiască mireasă Mirelui tău.


   Din pântecele tău cel neispitit de bărbat Fecioară, ne-a răsărit nouă lumină. Cu ale cărui luminări dumnezeieşte luminându-se cea cu numele bucuriei, s-a făcut lumină, Născătoare de Dumnezeu Maică Fecioară.


   Marino Muceniță a Domnului, şi bună fecioară mireasă, mântuieşte pe poporul tău şi cetatea, rugând pe Dumnezeu, ca să ne mântuim toţi de stricăciune, de mânie şi de primejdii.


   Ceea ce eşti turn de aur împletit, şi cetate cu douăsprezece ziduri, şi tron cu raze de soare, şi scaun al Împăratului, minune necuprinsă de minte; cum ai hrănit cu lapte pe Stăpânul ?


   Munci cu multe dureri suferind preamărită, cu minte bărbătească dintru acelea ai scăpat, şi capiştile idoleşti ca nişte praf le-ai spulberat, şi pe tiranul tare l-ai surpat; ceea ce eşti de chinuri purtătoare, şi pe cel ce se lăuda că mai presus de stele îşi va pune scaunul, tu l-ai ruşinat Marino, şi popoare ai luminat. De două ori.

   Pe balaurul începătorul răutăţii, cel ce pe Eva a golit cu călcarea poruncii mai-nainte, Muceniţă mărită, prin Cruce l-ai omorât, cu îndoitele tale lupte cu bună-credinţă legându-l, pe Hristos putere având. Pe care roagă-L, să mântuiască din stricăciune şi din nevoi, pe cei ce săvârşesc cu credinţă pururea cinstită pomenirea ta.

   Ca nişte zestre de mult preţ Mirelui tău ai adus de chinuri purtătoare mărită, adunare sfântă care a crezut minunilor, celor ce ai săvârşit cu credinţă, şi mai presus decât chinurile, şi decât focul cel ce te-a ars, şi decât muncile te-ai arătat, întru Hristos Cel ce ţi-a dat ţie biruinţă din Cer, fecioară, cu dumnezeiască lucrare.


   Pe calea chinuirii călătorind, de sfatul părintesc ai fugit, Marino preacinstită; și ca o fecioară înţeleaptă, făclie purtând, ai intrat în curţile Domnului tău; și ca o Muceniță cu bărbăţie Dar ai luat, a vindeca toată boala din oameni. Ci şi pe noi care te lăudăm pe tine, mântuieşte-ne de durerile sufleteşti, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.


   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit nouă rodul vieţii; ţie ne rugăm : Roagă-te Stăpână cu Mucenița Marina, să se miluiască sufletele noastre.

   Cu nebiruită putere de sus ai îmbrăcat Doamne pe pătimitorul tău, şi l-ai întărit pe el să rabde munci pentru Tine, ca un nevoitor, de la vrăjmaşii cei fărădelege, şi să primească cununa muceniciei. Prin care trimite-ne nouă iertare păcatelor, Iisuse preaputernice, Mântuitorul sufletelor noastre.

   Pătimitorul Tău Doamne întrarmându-se cu Crucea, şi înfierbântându-se de râvna Ta, a ars toate capiştile idolilor, şi surpând taberele începătorului de rele, măritul Emilian, a primit darurile biruinţei de la Tine Stăpâne, împărăţia cea cerească, şi se roagă, să ne mântuim noi.

   Stea luminoasă ai arătat Bisericii pe Mucenicul Emilian, şi ostaş prea-ales, care luminează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice, şi goneşte întunericul nedumnezeirii; de la care luminându-ne, cu dumnezeiască cuviinţă te lăudăm pe Tine Iisuse Atotputernice, Mântuitorule al sufletelor noastre.


   Şterge întinăciunea inimii mele celei ticăloase, Născătoare de Dumnezeu prealăudată, şi toate rănile şi bubele ei cele din păcate curăţeşte-le Preacurată, şi întăreşte nestatornicia cugetului meu, ca să slăvesc puterea ta şi ajutorul cel mare, eu ticălosul şi netrebnicul robul tău.


   Văzând Preacurata Stăpână pe Hristos omorându-se, şi omorând pe cel viclean, plângându-L ca pe un Stăpân, laudă pe Cel ce a ieşit din pântecele ei, şi mirându-se de îndelungă-răbdarea Lui, strigă : Fiul meu preadorite ! Nu uita pe roaba ta, nu zăbovi Iubitorule de oameni, Cela ce eşti dragostea mea.


   Mucenicul Tău, Doamne, Emilian întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.



   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii; şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Să lăudăm astăzi pe Dumnezeul nostru Cel peste toate, şi pe Mucenicul lui să-l cinstim; căci după lege s-a chinuit, şi a primit cununa biruinţei cu puterea Duhului.

   Îmbrăcându-te cu puterea Celui ce a purtat neputinţa noastră, pentru bunătatea Sa, mărite Mucenice, ai dezgolit trufia cea deşartă a slăbiciunii idolilor, de Dumnezeu fericite.


   Unimea Dumnezeirii Cea întreit numărată, care se uneşte întru una şi aceeaşi fire, cu bucurie o ai propovăduit pururea pomenite; şi nevoindu-te foarte tare, ai stricat înşelăciunea dumnezeilor celor mulţi, vrednicule de laudă.


   Tăria mea şi lauda, şi lumina inimii mele este Hristos Domnul, pe care l-ai născut în două firi, şi se cunoaşte într-un Ipostas, Preacurată Fecioară.



   Legea Dumnezeului nostru s-a făcut sfeşnic picioarelor tale, şi lumină cărărilor tale, prin care ai împiedicat paşii celor fărădelege, ca un Mucenic lăudându-te.

   Îndreptând cărările cugetului tău către limanul cel lin al voirii lui Dumnezeu, înţelepte, ai scăpat din marea mulţimii dumnezeilor, care se învăluia de duhul vicleniei.


   Puterile cele cereşti s-au uimit de dumnezeieştile chinuri ale lui Emilian, de credinţa şi de bărbăţia lui cea până la sfârşit, cum el fiind cu trup, smerindu-se, a surpat pe vrăjmaşul cel fără de trup.


   Trecând peste legile firii la naşterea ta cea mai presus de fire, ai rămas Fecioară după naştere, Maică Fecioară, că ai născut pe Ziditorul a toată zidirea, Preacurată.


   Pe ai tăi cântăreţi Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i; şi întru dumnezeiască slava ta, cununilor măririi învrednicindu-i.


   Aprinzându-te de râvna cea dumnezeiască, nu te-ai spăimântat de focul ce este rob asemenea cu tine; ci intrând cu voire nespăimântată în focul cel aprins, te-ai ars cu totul, şi te-ai adus ca o jertfă Stăpânului, mărite Mucenice. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se dăruiască nouă mare milă.


   Nu s-a despărţit de firea cea dumnezeiască, făcându-se trup în pântecele tău, ci întrupându-se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine Maica Sa după naştere Fecioară ca şi mai-nainte de naştere, însuşi Domnul, ceea ce eşti cu totul fără prihană; pe care cu osârdie roagă-L, să ne dăruiască nouă mare milă.


   Mieluşeaua cea Preacurată, Fecioara Maica Cuvântului cea nestricată, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel ce a strălucit dintr-însa fără de durere, ca o Maică plângând a strigat : Vai mie Fiul meu ! Cum pătimeşti ? Vrând să mântuieşti pe om de ocara patimilor.


   Cela ce şade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Dragostea cea dumnezeiască a lui Dumnezeu minunat te-a aprins; pentru aceea ai răbdat focul bătăilor celor amare şi pe dumnezeii celor fără de Dumnezeu i-ai ars, şi ai răcorit sufletele credincioşilor, Preafericite.

   Defăimat-ai cele lumeşti, numai pentru cele ce sunt stătătoare, şi tot sufletul tău l-ai legat de dumnezeiasca dragoste. Pentru aceea ai risipit puterea necredinţei, purtătorule de chinuri Emiliane, vrednicule de laudă.


   O fire, o slavă a Dumnezeirii Celei în trei Sori slăvind cu bună credinţă Emiliane, ca un ostaş viteaz ai intrat la privelişte, şi pe balaurul cel tare l-ai surpat la pământ.


   Preasfântă Doamnă, care singură te-ai aflat loc de sfinţenie Celui ce ne-a sfinţit pe noi, pe tine te slăvim; prin care noi cei ce locuim pe pământ, ne-am făcut cereşti, şi ne-am învrednicit vieţii celei adevărate.


   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate, şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani; tuturor celor ce te laudă pe tine pace dăruindu-le.

   Cu picăturile sfinţitelor tale sângiuri Emiliane, ai stins focul nedumnezeirii; pentru aceasta ai izvorât izvor de minuni, care opreşte iezerele patimilor, şi îneacă bolile, şi cufundă pe draci.

   Întinzându-te pe tine cel rău-credincios, a poruncit să te bată, pentru aceasta rupându-ţi-se trupul tău, şi cu răni rănindu-ţi-se, ai închipuit fericită patima Celui ce s-a rănit pe Cruce, pătimitorule.


   Fiind plin de darurile Duhului, tămăduieşti patimi nevindecate, încetezi arsura bolilor, goneşti hulirile cele viclene, şi tuturor celor din scârbe le ajuţi, vrednicule de laudă.


   Cu doctoria ta cea foarte lucrătoare vindecă-mă pe mine cel rănit de sabia păcatului, ca una ce ai născut pe Mântuitorul Hristos, care S-a rănit cu suliţa pentru mine, şi a rănit inima şarpelui, preacurată Fecioară.


   Fericit şi plin de dumnezeiasca slavă te-ai aflat cu mucenicia fericite, şi împreună cu îngerii locuieşti în ceruri, rugându-te să se mântuiască sufletele noastre.

   Nu ţi-ai cruţat mărite trupul cel muritor; pentru aceea omorându-te prin chinuri, ai moştenit nemurirea cea veşnică a Celui ce a omorât patimile.


   Sicriul moaştelor tale preafericite viteazule Mucenice, izvorăşte mir ca un pârâu, şi totdeauna încetează bolile cele nevindecabile ale oamenilor.


   Eva a cules din lemn roadă aducătoare de moarte; iar tu Preacurată, ai rodit Lemnul vieţii, a căruia gustare a înviat pe toţi morţii.


   Venit-am întru adâncurile mării, şi m-a înecat pe mine viforul păcatelor mele celor multe; ci ca un Dumnezeu scoate dintru adânc viaţa mea, mult-Milostive.


   Arătatu-te-ai luminos luminător Mucenice, şi cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.


Stih : Emilian în cuptorul cel cu foc aruncai fiind,
Cu îngerii împreună veselindu-se înaintea lui Hristos este stând.
Pe Emilian în a optsprezecea zi cu adevărat,
În cuptorul cel cu foc l-au aruncat.

   Acesta a fost din Durostor cetatea Misiei din Tracia, rob fiind unui elin în zilele lui Iulian paravatul şi ale lui Capitolie vicarul; deci crezând în Hristos, şi scârbindu-se de idoli, aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capiştea idolilor, şi a sfărâmat toţi idolii, şi risipi jertfele. Însă, încăpând alţii la nimicire pentru aceasta, el merse de se vădi, şi a fost bătut cu vine de bou. Şi băgându-l într-un cuptor cu foc şi rămânând nears, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.


Stih : Egipteneşte, Pavele, cu limba neamului vorbeşti,
Dar nu şi cu credinţa, căci de sabie te sfârşeşti.
Pe Valentina şi pe Teis spânzurate,
Vrăjmăşii lui Dumnezeu le strujesc ca pe cele cu înşelătorii neîmpăcate.

   Aceştia erau fraţi, egipteni cu neamul, şi fiind aduşi în Cezareea, stătură de faţă înaintea ighemonului Firmin, şi arzându-le tălpile picioarelor cu arsuri iuţi, au fost munciţi cu sabie şi cu foc. Însă pe sfânta Teis, întinzându-o pe lemn. A fost strujită fără milă. De aceea aducând pe Pavel, şi muncindu-I, se ruga pentru toţi cu glas mare, pentru creştini, pentru iudei şi pentru samarineni şi ca să înceteze goana; toţi au fost cuprinşi de compătimire, şi aşa i s-a tăiat capul.


Stih : Ca pe un miros de Iachint Cuvinte primește,
Pe Iachint, cel ce de împungerile trestiilor se săvârşeşte.

Somnul cel preafericit a adormit.


Stih : A capului lui Dasie tăiere,
A fost lui Maron spre asemenea sfârşit povăţuitoare.

Şi ţie Mântuitorule celui ce te-ai răstignit s-a înfăţişat.

    Tot în această zi, pomenirea celor întru Sfinţi părinţilor noştri Ştefan Arhiepiscopul Constantinopolului cel din Amasia, şi Ioan Mitropolitul Calcedonului.

Stih : Amândoi Episcopii dezlegare de pământ primind,
Înaintea Episcopului îngerilor acum se află stând


   Cu ale lor sfinte rugăciuni. Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului. Ci groaza focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

   Luminându-te cu Darul Dumnezeiescului Duh, ai intrat în focul cuptorului, Mucenice de Dumnezeu insuflate, şi cântai : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Înfierbântându-te de dragostea doritului tău Hristos, nu te-ai spăimântat de foc, întru care răcorindu-te cu Duhul, cântai : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Cu frumuseţea chinurilor tale te-ai asemănat cu cei fără de trup, înţelepte, cu care împreună stând înaintea lui Hristos Cel preafrumos, îi cânţi veselindu-te : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Mireasă a lui Dumnezeu cea cu numele de Doamnă, cu credinţă strigăm ţie bucură-te; căci ai născut bucuria cea negrăită, pe Hristos Domnul, căruia strigăm : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Sfărâmând închinăciunile înşelăciunii, preaînţelepte, ai slobozit din legături pe cel prins în locul tău; şi însuţi desăvârşit ai mers către mucenicie prealăudate, strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Iată că m-am aflat la cei ce nu mă caută, şi m-am arătat celor ce nu întreabă de mine, strigai pururea pomenite, înţelegeţi cei fărădelege. Căci ca un miel fără de răutate te-ai sârguit a te jertfi, strigând : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Marele Emilian, punându-ne înainte ca nişte bucate luptele lui, ne-a chemat pe noi la ospăţ, duhovniceşte dar să ne veselim, şi să cântăm : Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Plouă-mi mie picături de milă, ceea ce ai născut izvorul milei, şi ploile păcatelor mele usucă-le, şi îmblânzeşte valurile cele sălbatice ale sufletului meu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu Marie, ca să te slăvesc întru toţi vecii.


   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată. Pe toată lumea ridică să-ţi cânte Tie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Dorind a vedea bucuria şi veselia lui Dumnezeu cea negrăită, toate dulceţile cele veselitoare din viaţă le-ai defăimat mărite, şi ai săvârşit mucenicia bucurându-te; pentru aceasta cu dragoste te fericim.

   Frigându-te cu focul, ca o jertfă te-ai adus la dumnezeiasca masă, Celui ce s-a jertfit ca o oaie, păzindu-te cu mirosul cel duhovnicesc, şi învrednicindu-te slavei celei adevărate; pentru aceea toţi te fericim prealăudate.

   Astăzi ne-a strălucit nouă pomenirea ta mai mult decât soarele, veselind toată inima, şi luminând cugetele credincioşilor şi gonind întunericul bolilor; pe care după vrednicie o fericim, pătimitorule.


   Adunarea cea aleasă a celor întâi născuţi te-a câştigat pe tine cetăţean împreună cu dânşii, toţi mucenicii, împreună cu cuvioşii văzând că dănţuieşti, se veselesc. Cu care împreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, mare Mucenice cel cu nume mare.


   Luminează-mă cu lumina ta Prealăudată, pe mine care umblu întru întuneric. Dă-mi mână de ajutor, goneşte norii sufletului meu, încetează valurile patimilor mele, ceea ce eşti scăparea celor deznădăjduiţi.


   Eva adică prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te slăvim.

   Curăţindu-te la cuget, te-ai îmbogăţit de Darul tămăduirilor şi al minunilor, ai scuturat bolile patimilor, şi întunericul trupului, şi întreitele valuri; şi ţi-ai făcut starea sufletului luminată. Pentru aceasta ai şi strălucit întru adunările sihaştrilor, rugând pe Iubitorul de oameni, pentru cei ce te laudă pe tine.

   Vieţuind curat, ţi-ai păzit fecioria nestricată şi neîntinată, şi ai părăsit pământul, şi cele de pe pământ; plinind legea lui Hristos şi urmând Lui, averea ta o ai împărţit săracilor. Pentru aceea ţi-a dăruit Cerul şi cele cereşti, Iisus Iubitorul de oameni şi Mântuitorul sufletelor noastre.

   Cu strălucire în chip de lumină ţi se lumină faţa ta, fiind şi moartă, prealăudată, căci Hristos te-a mărit ca pe o fecioară a Lui cu chip dumnezeiesc, ca pe o milostivă luminată, ca pe o iertătoare şi grăitoare de cele dumnezeieşti; căci ai petrecut pe pământ viaţă întocmai cu îngerii, şi lui Dumnezeu bine ai plăcut prin viaţă luminată.


   Cei ce ne luminăm pururea şi la suflet şi la cuget, cei ce cinstim peste an ziua ta cea purtătoare de lumină te lăudăm fericite, ca pe unul ce după înţeles ai răsărit ca o stea a toată lumea întru întărirea Bisericii, purtătorule de minuni Dia, podoaba sihaştrilor.

   Prin odrăslirea toiagului tău, ca un al doilea Aaron, te-ai făcut dumnezeiască preoţie Părinte, şi ca Moise ai scos apă din piatră, Cuvioase, şi ca Ilie prin rugăciunea ta ai sculat pe mort, făcându-te minunat cu semnele cele mari, şi luminându-te cu dumnezeieştile măriri, cugetătorule de Dumnezeu, Dia preafericite.

   Arătat fiind plin de lumina Duhului, ai gonit duhurile vicleniei, şi ai făcut sfântă casă de învăţătura sufletelor, întru care se află pururea mulţime, care cu credinţă cinsteşte în toată vremea, pomenirile şi nevoinţele tale cele bărbăteşti, şi minunile tale cele minunate, Dia lauda părinţilor.


   Izbăveşte-mă de osândă preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu, şi de greşeli rele pe mine nevrednicul, şi mă fereşte de moarte cu rugăciunile tale, şi-mi dăruieşte să câştig îndreptare la ziua ispitirii, care au câştigat noroadele sfinţilor, curăţindu-mă prin pocăinţă mai-nainte de sfârşit, cu vărsările lacrimilor.


   Mieluşea, care ai născut pe Mielul Cel fără de răutate, Cel ce a venit să vindece păcatul a toată lumea cu sângele Său, care s-a junghiat pentru noi, şi a înviat toată lumea, tu Preacurată îmbracă-mă pe mine, cel despuiat de toată bunătatea, cu îmbrăcămintea nestricăciunii, cea din lâna Fiului tău, a Darului celui dumnezeiesc.


   Întru tine Maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Macrina, duhul tău.


   Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Dia; şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.


   Deschide-voi gura mea, şi se va umplea de Duh, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.

   Pe Mirele Cel curat al frumseții sufletelor, de care ai dorit, pe care ai iubit din toată inima, Macrino preamărită roagă-L să lumineze pe cei ce te laudă.

   Ca Cela ce eşti adâncul bunătăţii celei mai presus de cuget Hristoase, ai mărit pe mireasa Ta cea neîntinată, fiind lipită de dragostea Ta, pe Macrina cea fără prihană şi pururea pomenită.

   Prealăudată Macrina, lauda fecioriei, cu fierbinţeală ţi-ai păzit trupul nevătămat, supunându-l Duhului prin sihăstrie şi prin vieţuirea ta cea aleasă.


   Hristos, Cel ce a strălucit din pântecele tău, Mireasă a lui Dumnezeu, a răsărit luceafăr în mijlocul inimilor, celor ce cu credinţă te cinstesc pe tine, Preacurată Maica lui Dumnezeu, şi le-a răsărit ziuă purtătoare de lumină, preasfântă Fecioară.


   Împodobindu-te de tot cu plecările cele către Dumnezeu, ai luat asupră-ţi Crucea ta înţelepte, şi ai urmat lui Hristos, omorându-ţi cugetul trupului cu sihăstria, Cuvioase Dia.

   Mânecându-te către Soarele slavei cel neapus, te-ai făcut stea cu totul luminoasă, Cuvioase, şi ai luminat pe cei credincioşi cu luminile bunătăţilor şi ale minunilor tale, Fericite.


   Înstrăinându-ţi cugetul tău de la cele veselitoare ale lumii, te-ai făcut prea-adevărat iubitor slavei celei mai presus de lume, prin Darul lui Dumnezeu, biruind cu trupul pe cel fără de trup.


   Făcutu-te-ai lăcaş Soarelui celui înţelegător, Preacurată, care ne-a luminat pe noi cu dumnezeieştile străluciri întru bună credinţă, şi a izgonit negura necunoştinţei, pururea Fecioară Preacurată.


   Nu întru înţelepciune şi în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine înţelepciunea Tatălui cea ipostatnică Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

   Fiind împodobită cu frumuseţe dată de Dumnezeu şi cu Darul, şi trăgându-te lăudată de neamul mucenicilor, ai râvnit obiceiului lor celui dumnezeiesc, cinstită Macrina.

   Plecându-te legii celei dumnezeieşti fecioară, ai părăsit amestecarea vieţii şi ai fugit de tulburări, petrecând în posturi şi întru rugăciuni.

   De poruncă mică ai dorit de sfinţenie, şi de ochii maicii tale ai rămas păzită, Macrina prealăudată şi fără prihană.


   Pământ nearat te ştim pe tine preasfântă Fecioară, ca pe una ce fără sămânţă ne-ai odrăslit nouă Spicul vieţii; prin care întărindu-ne, pe tine te fericim.


   Luminându-te cu dumnezeieştile străluciri, te-ai făcut luminător, care luminezi pe cei ce cu credinţă aleargă la tine fericite.

   Îndreptat-ai către viaţă pe cei ce bine ţi-au urmat ţie Cuvioase, căci prin putere dumnezeiască ai omorât patimile cele trupeşti.


   Fiind pe pământ, cu dumnezeiască cuviinţă te-ai unit cu cele cereşti, căci ai vieţuit viaţă îngerească, Dia purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru.


   Sălăşluitu-s-a întru tine Cel ce locuieşte în ceruri, pe care roagă-L să mântuiască sufletele, celor ce te laudă Preacurată.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne şi scăparea şi întărirea.


   Iubind din toată inima pe Dumnezeu cel Bun, Preacuvioasă Macrina, şi a Acestuia cinstita Cruce pe umeri luând, cu osârdie ai urmat Lui, de unde ai şi aflat iertare greşelilor.


   Mieluşea fără prihană şi curată înfrumuseţându-te pe sine-ţi cu podoaba Darului, tăinuit te-ai împreunat cu Domnul prin curăţia vieţii. Pentru aceasta ai primit Darul tămăduirilor, vindecând toate bolile cu puterea Duhului.


   Din pruncie fiind dat lui Dumnezeu, şi Lui urmându-i până la sfârşit Cuvioase Părinte, ai primit daruri, şi gonind prin Dar mulţimea dracilor, ai zidit Biserică întru lauda Domnului. Pentru aceasta minunat te-ai învrednicit a învia şi morţi, prin rugăciunea ta cea fără îndoială, prealăudate. Drept aceea strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.


   Căzând întru multe feluri de supărări de la vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, cuprins sunt de valul păcatelor mele celor nenumărate; ci ca la un ajutor fierbinte, şi ca la un acoperământ al meu, alerg la limanul bunătăţii tale, Preacurată. Pentru aceasta preasfântă Fecioară, roagă pe Cel ce fără de sămânţă S-a născut din tine, pentru toţi robii tăi, care neîncetat te laudă Născătoare de Dumnezeu Preacurată, rugându-te Lui pururea să dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu credinţă se închină preacuratei naşterii tale.


   Suliţându-ţi-se coasta Ziditorule, Cel ce ai păzit sânul nestricat la naşterea Ta, şi ai suliţat pe tiranul, înnoind pe Eva cu înnoire dumnezeiască, Cel ce ţi-ai zidit firea din Adam cel dintâi, Adam al doilea. Pentru aceasta dormind somnul cel din fire viu, tuturor ai dăruit viaţă, căci pe toţi i-ai deşteptat ca din somn, cu adormirea Ta Cuvinte, iar pe mine ceea ce fără durere te-am născut m-ai suliţat Milostive, şi cu adormirea Ta m-ai lipsit de viaţa Ta.


   Cela ce şade în slavă, pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor, a venit Iisus Cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase puterii Tale.

   Omorându-te lumii şi lucrurilor lumii, te-ai îndreptat pe sineţi de dragostea cea dumnezeiască, a vieţuii numai lui Dumnezeu, păzind frumuseţea Mirelui tău nestricată şi Preacurată, preacinstită.

   Ceea ce a râvnit cinstitei Tecla întâii Mucenițe, şi a urmat vieţii ei celei dumnezeieşti prin credinţă, din insuflare dumnezeiască a primit de sus şi numele ei prin asemănare.

   Gătind mirese fecioarele tu Macrino le-ai adus Cuvântului Celui fecioresc, care a strălucit din Fecioară; căci nepătimirea ei pe faţă o arătai a fi cuviincioasă şi de potrivă celui nepătimitor.


   Dumnezeieştile râuri ale darurilor, şi izvoarele vindecărilor, şi împărţirile bogăţiei celei dumnezeieşti, se împart de la mâna cea începătoare de viaţă, a Celui ce s-a născut din pântecele tău Mireasă a lui Dumnezeu, ceea ce eşti cu numele de Dar.


   Luminându-te la cugetul tău cu luminarea cea fără materie a Duhului, înşelăciunea trupului o ai socotit a fi vis, uitându-te la cetatea cea de sus, care te aşteptă pe tine, purtătorule de Dumnezeu.

   Arătându-te la cetatea Vizantiei ca un nor dătător de ploaie, o ai adăpat pe dânsa cu adăpările învăţăturilor tale Dia, ridicând casă prealuminată de îndreptare a sufletelor.


   Prin înfrânare omorându-te păcatului, ai dăruit morţilor viaţă cu ajutorul cel dumnezeiesc, şi ne-ai izvorât apă de umilinţă nouă, celor ce săvârşim pomenirea ta Dia.


   Pe tine Fecioară te-am cunoscut sfeşnic purtător de lumină, care ai purtat în pântecele tău dumnezeiasca strălucire. Pentru aceasta te rugăm, luminează cu lumina ta sufletele tuturor, celor ce te laudă.


   Necredincioşii nu vor vedea slava Ta Hristoase; dar noi pe Tine unul născut, strălucirea slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm, Iubitorule de oameni.

   Cugetând frumoasă fecioară frumuseţea cea Preacurată a cinstitului tău Mire, nu ai suferit să se spurce de patimi frumuseţea cea cinstită, şi cu chip dumnezeiesc a sufletului tău, preaînţeleaptă.

   Având pe Hristos mângâiere tare şi temeinică şi nesfărâmată, ai omorât tulburarea cea multă a patimilor, mânecându-te de noapte, şi slăvind pe Domnul.

   Păzitu-ţi-ai cugetul întărit către Hristos, căci către Dânsul din pântece te-ai dat, ceea ce eşti fără prihană, şi Lui ţi-ai închinat sufletul şi trupul, din tinereţe sihăstrindu-te.


   Născut-ai pe Hristos Ziditorul a toată lumea, care ne-a închipuit de iznoavă pe noi, cei ce de bunăvoie am căzut la stricăciune, şi ne-a înălţat către slavă negrăită, o Maică a lui Dumnezeu.


   Stând în muntele cel sfinţit al vieţii, cu suirea inimii, ai surpat patimile şi te-ai apropiat către Domnul.

   Ca toiagul lui Aaron cu răsărirea cea străină şi împodobită, şi ca o sfinţenie curată şi dumnezeiască a stăpânului ai fost de Dumnezeu purtătorule.


   O darurile cele dumnezeieşti, ce ţi s-a dat ţie de la Dumnezeu ! Căci cu sfeșnicul rugăciunilor tale, ai scos apă vie din marginile cele pământeşti, Părinte.


   Nici gândul îngeresc, nici omenesc, nu poate a spune adâncimea cea neştiută a naşterii tale celei străine, Preacurată.


   Dragostea lui Hristos arătat înflorind în cugetul tău, ai sădit prea-ales tot felul de bunătăţi, şi învăţăturile cele dumnezeieşti ale bunei credinţe.

   Lăudând pe Dumnezeu cu rugăciuni neîncetate, fecioară, ai tras de la Dânsul ajutorul cel tare şi ai primit Darul Dumnezeieştii feciorii.

   Cu cununa darurilor te-a încununat Hristos, ca pe o fecioară curată, şi te-a sălăşluit în cămările cele cereşti, ca pe o povăţuitoare cetei fecioarelor, cugetătoare de Dumnezeu.


   Cele osebite mai dinainte s-au adunat întru unire, căci negrăit ai născut cu două firi împreunate într-însele pe Dumnezeu Cuvântul, care adevărat s-a întrupat din tine Preacurată.


   Înălţatu-ţi-ai către Dumnezeu dorirea inimii, şi ai smerit patimile, şi ai surpat sprânceana dracilor, purtătorule de Dumnezeu Dia, cela ce eşti întărire nemişcată sihaştrilor.

   Bătând Egiptul patimilor cu bătăile înfrânării, Părinte Cuvioase, ai mântuit de robia lor mulţimea celor neînjugaţi, şi ai însoţit la buna credinţă, pe cei ce au urmat ţie Cuvioase.


   Făcându-te fericit cu luminări de multe minuni şi bunătăţi, te-ai mutat către cetatea cea de sus, Dia cugetătorule de Dumnezeu, şi te rogi, să se mântuiască turma ta de primejdii.


   Ceea ce negrăit ai născut pe viaţa tuturor, omoară patimile sufletului meu Preacurată Fecioară, şi cugetul meu cel tulburat linişteşte-l.


   Jertfi-voi Ție cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se, cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.


   Întrarmându-te dumnezeieşte cu curăţirea sufletului, şi ţinând în mână ca o suliţă rugăciunea cea neîncetată, cu tărie ai tăiat taberele dracilor, Dia Părintele nostru, făcătorule de minuni, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.


   Cum voi lăuda nevoinţele tale Cuvioase Părinte, eu ticălosul ? Şi noianul lacrimilor, în ce chip îl voi spune ? Căci tu fiind luminat în viaţă, ai ajuns la ceata îngerilor, toate patimile prin înfrânare omorându-le înţelepte, şi trupul, plecându-l robiei, l-ai supus pe el duhului, şi rugăciunea avându-o ca o sabie, ai surpat pe părtinitorul întunericului, rugându-te pentru noi toţi.


Stih : Aceleaşi cu fraţii tăi Macrino cugetând,
Întocmai cu ei şi în ceruri împreună te afli locuind.
Pe Macrina în a nouăsprezecea zi cu adevărat,
Îngerii de pe pământ o au ridicat.

   Aceasta fiind împodobită cu frumuseţea trupului şi cu buna fire, a fost logodită după mire asemenea ei; şi fiindu-le nunta numai cât se logodiră, de vreme ce logodnicului ei, fiindu-i hrana prin locuri străine, i s-a întâmplat moarte, iar pe fericita Macrina, vrând alţii mulţi ca să o ia, ea îşi alese văduvia să trăiască cu al său, nimic ispitind dulceaţa nunţii. De aceea osebindu-se de toată împreunarea lumească se află cu maică-sa, silindu-se şi nevoirii duse cu dumnezeieştile Scripturi şi hrănind ca o a doua mamă, pe cei ce erau născuţi după dânsa fraţi şi surori. Căci fiind de toţi zece prunci, ea era mai mare. Şi trăind cu cuviinţă şi sihăstreşte până la cea de apoi răsuflare, către Domnul s-a dus.


Stih : Şi tu preafericite Die ai gustat sfârşit.
Măritule cu numele, dar cu fapta şi mai mult,


Stih : Desăvârşire cu numărul împătrită de monahi bărbaţi,
Cu îngerii cei câte cu patru feţe împreună vă aflaţi.

    Tot în această zi, pomenirea celui dintru Sfinţi Părintelui nostru Teodor, care a sihăstrit în Lavra Sfântului Sava, apoi s-a făcut arhiepiscop Edesei.

Stih : Pe tine Teodore de trei ori fericite Dumnezeu te-a dăruit,
Cetăţii Edesei ca un dar preamărit.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Cela ce ai izbăvit în foc pe tinerii lui Avraam, şi ai ucis pe haldei, care fără dreptate vânau pe cei drepţi; prealăudate Doamne, bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Numai pe Hristos dorind, şi ca una ce erai rănită de dragostea cea desăvârşit, arătat strigai : După Tine voi alerga, prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Lepădând mişcările patimilor celor mult-tulburătoare, te-ai îmbrăcat cu haina cea luminoasă a nepătimirii, strigând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Surpând sprânceana cea ca de fiară înălţată a vrăjmaşului începătorului de răutăţi, ai primit darurile biruinţei, vrednică de laudă, cântând : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Cu îndrăzneala ta cea de Maică rupe Preacurată lanţul greşelilor, al celor ce cu bună cucernicie şi cu credinţă cântă naşterii tale : Prealăudate Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   Lăcaş Treimii ai săvârşit inima ta, pentru aceea ai ridicat cinstită casă sihaştrilor, Dia, de Dumnezeu purtătorule, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Deschizând izvorul minunilor tale Cuvioase Părinte, ai izvorât apă de mântuire, celor ce cu credinţă săvârşesc adormirea ta minunate Dia, luminătorule prealuminate al sihaştrilor.


   Împodobindu-ţi viaţa cu bunătăţile, cu totul te-ai făcut luminat, şi stâlp cu chip de lumină făcându-te povăţuitor celor ce cântă : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.


   Mai sfântă decât Heruvimii te-a făcut pe tine Fecioară, Preasfântul Dumnezeu, arătat sfinţind, pe cei ce strigă : Binecuvântată eşti tu între femei Preacurată Stăpână.


   Cu petrecerea ta cea Cuvioasă sfinţeniei şi cu viaţa curăţită prin credinţă, te-ai arătat prinos nerăpit, ceea ce eşti de Dumnezeu insuflată, mărită Macrino, şi împreună cu îngerii strigai : Pe Domnul lăudați-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Fiind îmbrăcată cu omorârea patimilor, te-ai mutat către dumnezeiască nemurire, învăţând prea-ales şi prea filozofeşte nemurirea, şi de sineși mişcarea sufletului, strigând : Pe domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Luminându-te la cuget, şi la faţă de strălucirea vărsării de lumină celei întreit luminătoare, ai adormit preafericită somnul cel fericit, văzând cu veselie pe Cel dorit de tine, şi strigând : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Pe tine sicriul cel preasfânt cel umbrit cu Dumnezeiescul Duh, pe ceea ce ai născut pe Cuvântul cel mai-nainte de veci şi veşnic, care pentru nespusa milostivire s-a făcut om, Născătoare de Dumnezeu, te lăudăm şi te preaînălţăm întru toţi vecii.


   Prin odrăslirea toiagului tău înţelepte, arătă Dumnezeu, că sufletul tău este prearoditor, care cu ajutorul cel dumnezeiesc sădea în grădina desfătării odrasle roditoare şi cuvântătoare, pe mulţimea sihaştrilor, care strigă : Toate lucrurile lăudaţi-L pe Domnul.

   Cugetul tău strălucindu-se cu podoabele cele dumnezeieşti, s-a făcut frumos, și acum a ajuns la binele cel desăvârşit, ca unul ce este preacurat, îndumnezeindu-se pururea după Dar, şi totdeauna cântând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Ca să te cinstim pe tine Cuvioase cu glasuri, prăznuind cu bucurie, păzeşte turma ta, care prăznuieşte pomenirea ta Dia, şi o îndreptează spre intrarea către Dumnezeu, ca să cânte : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Arătatu-te-ai mai desfătată decât cerurile, încăpând pe Dumnezeu, Preacurată Marie, pe care roagă-L Stăpână să mă mântuiască de patimile care mă cuprind, şi de înfricoşată osânda cea viitoare, pe mine cel ce strig : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de bună credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Urmând tu cu adevărat după bogată mila lui Dumnezeu, ai hrănit pe toţi cei lipsiţi de sărăcie, prealăudată. Pentru aceea Cel Milostiv te-a mărit pe tine; căci te-ai arătat milostivă.

   Stătut-ai preamărită înaintea lui Dumnezeu purtătoare de lumină, căci împodobindu-te cu viaţă, şi cu cuvânt, şi cu tot felul de bunătăţi alese, te-ai făcut lumină şi ai luminat bună mireasma neamului, prin suişurile cele mai alese.

   Locuit-ai Macrino în cămara cea prealuminată, şi în casă cerească de Mire unde ajungând fecioară, împreună cu arhiereii fraţii tăi roagă cu îndrăzneală pe Domnul să se mântuiască toţi, cei ce te laudă pe tine.


   Rodul pântecelui tău a strălucit frumos întru podoabă mai mult decât toţi, că tu Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ai născut pe Dumnezeu întrupat care S-a arătat ca să mântuiască pe om. Pentru aceea toţi te slăvim.


   Pe tine Părinte, care te-ai arătat ca un înger cu frumuseţea bunătăţilor, şi ai zburat către Cer, având aripi poleite, cu bucurie te cinstim, şi cu bună credinţă te lăudăm.

   Ca soarele cel mult luminos răsărind de la răsărit în toate părţile, arătat ai lăţit razele bunătăţilor, şi ale minunilor tale, luminând marginile pământului, Cuvioase Dia.


   Prin strălucirile bunătăţilor tale Părinte făcându-te cu chip luminos, cu bucurie te-ai mutat către lumina cea neînserată, şi te-ai sălăşluit unde sunt duhurile cuvioşilor, rugându-te pentru turma ta.


   Iartă-mi mie Hristoase, când vei veni cu slavă să judeci lumea, având rugătoare către Tine Cuvinte, pe Născătoarea de Dumnezeu pururea Fecioara, şi pe cetele îngerilor, şi pe adunarea cuvioşilor.


   Hristos piatra cea netăiată de mână cea din marginea unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară s-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te slăvim.

   Cu Lumina cea în trei Sori a Dumnezeieştii străluciri, prin curăţia cugetului ai înfruntat pe împăratul cel necredincios, cu dreapta judecată, ca pe un călcător de lege şi cerurile ai închis, şi pe văduvă împreună cu fiul ei ai hrănit, roagă-te Proorocule Ilie, să se mântuiască sufletele noastre. De două ori

   Prin dumnezeiască vedere de Dumnezeu, după vrednicie, cu cinul proorocesc, şi cu înţelepciunea fiind cinstit, dumnezeiescule Proorocule, mai-nainte grăieşti de cele departe, ca de cele ce sunt aproape. Pe împăratul ca pe un nedrept ai ruşinat, şi pe popii cei spurcaţi cu cuţitul i-ai junghiat; roagă pe Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre.

   Împăratul cel necredincios nerăbdând înfruntarea ta, ţie dumnezeiescule Proorocule ţi-a zis : Au tu eşti cel ce te sârguieşti, şi răzvrăteşti pe Israil ? Iar tu ai zis către dânsul : Nu eu, o împărate ! Ci tu şi casa tatălui tău, căci ai lăsat pe Dumnezeul tău, Cel ce te-a zidit pe tine şi ai adus pe cei străini. Ci cu rugăciunile Proorocului Tău Hristoase, izbăveşte-ne pe noi de o înşelăciune ca aceasta, şi mântuieşte sufletele noastre.


   Dumnezeiescule Proorocule Ilie ! Tu înfruntând pe împăratul cel nedrept, pentru uciderea lui Navute şi pentru răpirea viei, cu îndrăznire ai zis : Fiindcă fără dreptate ai ucis pe bărbatul israelitean, aşa şi însuţi vei fi ucis, şi câinii vor linge sângele tău, şi curvele în sângele tău se vor spăla. Ci prin rugăciunile Proorocului şi plăcutului Tău Hristoase, izbăveşte-ne pe noi de o îngrozire ca aceasta şi mântuieşte sufletele noastre ca un Iubitor de oameni.


   De mari daruri te-ai învrednicit, Preacurată Fecioară, singură Maica lui Dumnezeu, că ai născut cu trup pe unul din Treime, pe Hristos dătătorul de viaţă, pentru mântuirea sufletelor noastre.


   Dumnezeiescule Proorocule, râvnind tu Domnului Atotţiitorului, cu rugăciunea cerurile ai închis, zicând : Ploaie şi rouă să nu se mai pogoare pe pământ, numai cu graiul gurii mele.


   Dumnezeiescule Proorocule, tu cu rugăciunea şi cu milostivirea, iarăşi ai deschis cerurile şi din-destul ai dăruit ploaie, oamenilor celor însetoşaţi.


   Dumnezeiescule Proorocule, tu pe văduvă şi pe fiul ei ai hrănit, şi cu rugăciunea, o mână de făină şi un vas de untdelemn ai înmulţit, după, cuvântul Domnului, mâna de făină şi vasul de untdelemn nu s-a împuţinat.


   Dumnezeiescule Proorocule, tu cu rugăciunea ta foc ai pogorât din Cer, şi ai încredinţat pe împăratul a zice : Cu adevărat un Dumnezeu este, care se propovăduieşte de Ilie.


   Stăpână preabună, întinde-ţi mâinile tale cele sfinte către Fiul tău, Ziditorul cel Iubitor de suflete, ca să se milostivească spre robii tăi.


   Cel ce a fost înger în trup, temeiul Proorocilor, al doilea Mergător înainte al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei Dar, bolile goneşte şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul, le izvorăşte tămăduiri.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, şi Crucea, de bunăvoie, pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.


   Cela ce pe Ilie Tesviteanul cu căruţă de foc l-ai mutat de pe pământ, Îndurate Cuvinte; pentru rugăciunile lui mântuieşte-ne pe noi, cei ce Te slăvim pe Tine cu credinţă, şi săvârşim cu bucurie dumnezeiasca şi mântuitoare pomenirea lui. De două ori.

   Nu în cutremur, ci în vânt subțire ai văzut venirea lui Dumnezeu, care te-a luminat pe tine dedemult, Ilie de Dumnezeu fericite, şi în căruţă cu patru cai purtându-te, pe Cer ai umblat cu străină vedere, minunat făcându-te de Dumnezeu insuflate.

   Pe popii cei de ruşine cu sabia i-ai junghiat, Cerul cu limba l-ai oprit, să nu plouă pe pământ, cu râvnă dumnezeiască aprinzându-te pe Elisei prin darea cojocului l-ai umplut de dumnezeiesc Dar îndoit, înţelepte Ilie.


   Pe doi dumnezeieşti luminători, ce au strălucit în toată lumea, să-i lăudăm, pe luminatul Ilie şi pe Elisei; pe unul adică, ca pe cela ce cu cuvântul a încuiat ploaia cea cerească, şi pe împăratul l-a mustrat, şi cu căruţă de foc spre Cer s-a înălţat; iar pe cellalt, ca pe cel ce a vindecat apele cele neroditoare, şi îndoit Dar a luat, şi repejunea Iordanului o a despărţit; și acum cu îngerii dănţuiesc, rugându-se pentru noi, ca să mântuiască sufletele noastre. De două ori.

   Cela ce spre văzduh în căruţă purtătoare de foc, pe tine te-a luat cu cutremur spre Cer, dându-ţi ţie Dar de minuni cu foc însufleţit, Ilie Tesvitene, nestricat făcându-te pe tine, ca să nu vezi moartea, până când adică vei propovădui sfârşitul tuturor; pentru aceasta venind, dă-ne nouă îndreptare prin învăţăturile tale.

   Sfeşnice nestins al Bisericii, cel aprins cu râvnă dumnezeiască, Ilie Proorocule, cela ce ai încuiat picăturile cele cereşti, şi de corbi ai fost hrănit, pe împăratul l-ai mustrat, şi popii i-ai omorât, şi cu focul ce ai pogorât din Cer, pe cei câte cincizeci îndoiţi ai omorât, şi pe văduva cea cu amar muncită, cu puţin untdelemn o ai hrănit, şi pe fiul ei prin rugăciune l-ai înviat, şi apa cu foc o ai ars. Cela ce repejunile Iordanului cu picioarele neudate le-ai trecut, şi cu căruţă de foc spre Cer te-ai înălţat, şi lui Elisei îndoit Darul i-ai dat, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Veniţi împreunarea ortodocşilor, adunându-ne astăzi întru Cinstită Biserica grăitorilor de Dumnezeu Prooroci, cu psalmi să cântăm cuvioasă cântare lui Hristos Dumnezeului nostru, Celui ce i-a preamărit pe dânşii, şi cu bucurie şi cu veselie să strigăm : Bucură-te pământescule îngere şi omule ceresc, Ilie cel cu nume mare. Bucură-te Eliseie preacinstite, care ai luat îndoit Dar de la Dumnezeu. Bucuraţi-vă apărători calzi şi folositori şi doctorii sufletelor şi trupurilor norodului celui iubitor de Hristos. Mântuiţi de toată asupreala potrivnică şi înconjurarea şi de toate primejdiile, pe cei ce săvârşesc cu credinţă întru-tot cinstită pomenirea voastră.


   Cine nu te va ferici pe tine preasfântă Fecioară ? Sau cine nu va lăuda Preacurată naşterea ta ? Că cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Fiul unul născut, acelaşi din tine cea curată a ieşit, negrăit întrupându-se, din fire Dumnezeu fiind şi cu firea Om făcându-se pentru noi; nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi neamestecat. Fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L Curată cu totul fericită, să se miluiască sufletele noastre.


   Fost-a cuvântul Domnului către Ilie Proorocul, şi a zis lui Ahav : Viu Domnul Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui lsrail, căruia îi stau înainte astăzi, de va fi întru anii aceştia rouă sau ploaie, fără numai prin cuvântul gurii mele. Şi a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând : Mergi de aici spre răsărituri şi te ascunde lângă apa Horat, care este în preajma feţei Iordanului. Şi vei bea din izvor apă şi corbilor am poruncit să te hrănească acolo. Şi a mers, şi a făcut Ilie după cuvântul Domnului, şi a şezut lângă apa Horat, în preajma feţei Iordanului. Şi corbii aduceau lui pâine dimineaţa, şi seara carne, şi bea apă din izvor. Şi a fost după câteva zile, s-a uscat izvorul, căci nu era ploaie pe pământ. Şi s-a făcut cuvântul Domnului către Ilie zicând : Scoală-te şi mergi în Sarepta Sidonului, şi vei locui acolo, că iată am poruncit unei femei văduve să te hrănească. Şi s-a sculat şi a mers în Sarepta şi a venit la poarta cetăţii, şi iată acolo o femeie văduvă aduna lemne, şi a strigat Ilie în urma ei, şi i-a zis : Adu-mi puţină apă într-un vas să beau. Şi a mers să ia, şi a strigat în urma ei Ilie, şi a zis; Adu-mi şi o bucata de pâine în mâna ta, şi i-a zis femeia : Viu Domnul Dumnezeul meu, de este la mine azimă de pâine, fără numai un pumn de făină într-o vadră, şi puţintel untdelemn într-un ulcior, şi iată eu pun două lemnişoare, şi voi merge şi voi face aceasta mie şi fiilor mei, şi vom mânca, şi vom muri. Şi a zis către dânsa Ilie : Cutează de intră şi fă după cuvântul tău, ci să-mi faci întâi mie de acolo o azimă mică, şi să-mi aduci, iar ţie şi feciorilor tăi vei face mai pe urmă. Ca acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israil : Vadra de făină nu va scădea, şi ulciorul de untdelemn nu se va împuţina, până la ziua întru care Domnul Dumnezeu va da ploaie pe faţa a tot pământul. Şi a mers femeia şi a făcut după cuvântul lui Ilie, şi i-a dat lui, şi a mâncat el şi aceea şi feciorii ei. Şi din ziua aceea vadra de făină nu a scăzut şi ulciorul de untdelemn nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului, cel ce a grăit prin gura lui Ilie. Şi a fost după graiurile acelea s-a bolnăvit feciorul femeii stăpânei casei, şi a fost boala lui tare foarte, până ce nu a rămas într-însul duh. Şi a zis femeia către Ilie : Ce este mie şi ţie omule al lui Dumnezeu ? Ai intrat la mine să pomeneşti păcatele mele, şi să omori pe fiul meu ? Şi a zis Ilie către femeie : Dă-mi pe fiul tău, şi la luat pe dânsul din poala ei, şi l-a suit în foişor unde locuia el, şi l-a pus pe el pe patul său. Şi a strigat Ilie către Domnul, şi a zis : Amar mie Doamne ! Mărturia văduvei, la care eu locuiesc, tu o ai scârbit de ai omorât pe fiul ei. Şi a suflat peste prunc de trei ori, şi a strigat către Domnul, şi a zis : Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul pruncului acestuia întru dânsul, şi s-a făcut aşa. Şi a strigat Ilie, şi a auzit Domnul glasul lui Ilie, şi s-a întors sufletul pruncului întru dânsul, şi a înviat. Şi a luat Ilie pruncul, şi l-a pogorât pe dânsul din foişor în casă, şi l-a dat pe dânsul maicii lui, şi a zis Ilie către dânsa : Vezi că viu este fiul tău. Şi a zis femeia către Ilie : Iată am cunoscut că omul lui Dumnezeu eşti tu, şi cuvântul Domnului în gura ta este adevărat.


   Fost-a cuvântul Domnului către Ilie Tesviteanul, în anul al treilea al împărăţiei lui Ahav, zicând : Mergi şi te arată lui Ahav, că voi da ploaie pe faţa pământului. Şi a fost dacă a văzut Ahav pe Ilie, a zis lui : Au tu eşti cela ce răzvrăteşti pe Israil ? Şi a zis Ilie : Nu răzvrătesc eu pe Israil, ci tu şi casa tatălui tău, când aţi lăsat voi pe Domnul Dumnezeul vostru, şi aţi mers în urma lui Baal. Şi acum trimite şi adună la mine pe tot Israelul în muntele Carmelului, şi pe cei patru sute şi cincizeci de prooroci fără de ruşine ai lui Baal, şi pe cei patru sute de prooroci urâţi, care mănâncă din masa Isabelei. Şi după cuvântul lui Ilie a trimis Ahav la tot Israelul, şi a adunat pe toţi proorocii în muntele Carmelului. Şi le-a zis lor Ilie : Până când veţi şchiopăta voi într-amândouă gleznele voastre ? De este Domnul Dumnezeu, mergeţi după dânsul; iar de este Baal, mergeţi după dânsul, şi nu i-a răspuns lui norodul cuvânt. Şi a zis Ilie către norod : Eu am rămas singur Prooroc Domnului, iar proorocii lui Baal sunt patru sute şi cincizeci de oameni, şi prooroci urâți patru sute. Şi a zis Ilie : Daţi-ne nouă doi boi şi să-şi aleagă ei loruşi unul, şi să-l tale bucăţi, şi să-l pună pe lemne, şi să nu pună foc; şi eu voi tăia pe celălalt bou, şi-l voi pune pe lemne, şi foc nu voi aţâţa. Şi strigaţi întru numele dumnezeului vostru, şi eu voi chema întru numele Domnului Dumnezeului meu, şi va fi Dumnezeu, care va auzi, prin foc, acela este Dumnezeu. Şi a răspuns tot norodul şi a zis : Bun este cuvântul care ai grăit astăzi. Şi a zis Ilie proorocilor celor de ruşine : Alegeţi-vâ vouă un bou, şi faceţi întâi voi, că voi sunteţi mai mulţi, şi chemaţi întru numele dumnezeului vostru, şi foc să nu puneţi. Şi au luat un bou şi au făcut aşa. Şi au chemat numele lui Baal de dimineaţa până la amiazăzi, şi au zis : Auzi-ne pe noi Baale, auzi-ne pe noi, şi nu era glas. și nu era ascultare. Şi alergau împrejurul Altarului care făcuse ei. Şi se făcuse amiazăzi; şi-i batjocorea pe dânşii Ilie Tesviteanul, şi a zis : Strigaţi cu mare glas, că dumnezeul vostru are îndeletnicire; ca nu cumva să fie lucrând ceva, sau să fie adormit, ca să se deştepte. Şi strigau cu mare glas, şi se tăiau după obiceiul lor cu cuţite, şi mulţi se băteau cu bice până la vărsarea sângelui. Şi trecuse de amiazăzi. Şi era în deseară, şi au proorocit până ce venise vremea ca să se înalţe jertfa, şi nu era glas. Şi a zis Ilie Tesviteanul către proorocii urâciunilor, grăind : Daţi-vă înlături acum, ca să fac și eu jertfa mea, şi s-au depărtat ei şi au tăcut. Şi a zis Ilie către popor : Apropiaţi-vă spre mine, şi s-a apropiat spre dânsul tot poporul. Şi a luat Ilie douăsprezece pietre, după numărul celor douăsprezece neamuri ale lui Israil precum a grăit către dânşii Domnul zicând : Israil va fi numele tău. Şi a clădit pietrele în numele Domnului şi a dres Altarul Domnului cel săpat, şi a făcut groapă împrejurul Altarului, întru care încăpea doua obroace de sămânţă. Şi a grămădit lemne pe Altarul pe care îl făcuse; şi a tăiat bucăţile cele de jertfă, şi le-a pus pe lemne, şi a umblat împrejurul Altarului, şi a zis Ilie : Aduceţi-mi patru vedre de apă, şi le turnaţi peste jertfelnic, şi peste jertfă şi peste lemne, şi au făcut aşa. Şi a zis : Turnaţi a doua oară, şi au turnat a doua oară, şi a zis : Turnaţi a treia oară, şi au turnat a treia oară. Şi umbla apa împrejurul Altarului, şi groapa se umpluse de apă. Şi a strigat Ilie la Cer, şi a zis : Doamne Dumnezeul lui Avraam, şi a lui Isaac, şi a lui Iacov, auzi-mă pe mine Doamne, auzi-mă pe mine astăzi cu foc; ca să cunoască tot norodul acesta, ca Tu însuţi eşti Domnul Dumnezeul lui Israil şi eu sunt robul Tău, şi pentru Tine am făcut toate lucrurile acestea. Şi Tu ai întors inima poporului acestuia în urma Ta. Şi a căzut foc de la Domnul din Cer, şi a mistuit jertfa şi lemnele şi pietrele şi lutul şi apa cea din groapă, toate le-a ars focul. Şi a căzut tot poporul pe faţa sa, şi a zis : Adevărat Domnul Dumnezeu, acesta este Dumnezeu. Şi a zis Ilie către popor : Prinde-ţi pe proorocii lui Baal, ca niciunul dintre dânşii să nu scape, şi i-au prins pe dânşii, şi i-au dus pe dânşii Ilie la râul Chisson, și i-a junghiat acolo. Şi a zis Ilie după aceasta lui Ahav : Iată glas de pogorâre de ploaie, înhamă căruţa ta, şi te pogoară. ca să nu te ajungă ploaia. Şi s-a suit Ilie în muntele Carmelului, şi plecându-se la pământ, şi-a pus faţa sa între genunchele sale. Şi s-a rugat Domnului. Şi Cerul s-a întunecat cu nori şi cu vânt, şi s-a făcut ploaie mare, şi plângând Ahav, a mers întru Israil. Şi mâna Domnului a fost peste Ilie, și încingându-şi mijlocul său, a alergat înaintea lui Ahav până la Israil. Şi a spus Ahav Isabelei femeii sale toate câte făcuse Ilie. și cum junghiase pe prooroci cu sabia. Şi a trimis Isabela la Ilie şi a zis : Dimineaţa întru acest ceas voi pune sufletul tău ca sufletul unuia dintre aceştia. Şi auzind s-a temut Ilie; şi sculându-se s-a dus pentru sufletul său, şi a venit în Virsavia în pământul Iudei, şi şi-a lăsat sluga sa acolo, şi el a mers în pustie cale de o zi, şi a venit şi a şezut sub un Arehet. Şi a cerut moarte sufletului său, şi a zis : Destul îmi este mie Doamne, ia sufletul meu de la mine, că nu sunt eu mai bun decât părinţii mei. Şi s-a culcat, şi a adormit acolo sub copac, şi iată îngerul Domnului s-a atins de dânsul, şi i-a zis lui : Scoală-te de mănâncă şi bea. Şi a căutat Ilie, şi iată lângă căpătâiul lui o azimă de orz, şi un ulcior cu apă, şi s-a sculat, şi a mâncat şi a băut, şi întorcându-se a adormit; şi s-a întors îngerul Domnului a doua oară, şi s-a atins de dânsul, şi i-a zis lui : Scoală-te de mănâncă şi bea, că departe îţi este ţie calea. Şi s-a sculat şi a mâncat şi a băut, şi a mers întru tăria mâncării aceleia patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele Horeb. Şi a intrat acolo într-o peşteră, şi a locuit într-însa şi iată cuvântul Domnului către dânsul, şi i-a zis : Ce faci aici Ilie ? Şi a zis Ilie : Aprinzându-mă m-am aprins de râvnă spre Domnul Atotţiitorul. Căci au părăsit aşezământul de lege al Tău feciorii lui Israil, şi altarele Tale le-au surpat, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia şi am rămas eu însumi; şi caută sufletul meu să-l scoată pe dânsul, şi a zis Domnul către dânsul : Mergi şi te întoarce la calea ta; şi să mergi în calea pustiei Damascului, şi să ungi pe Elisei feciorul lui Safat Prooroc în locul tău.


   Fost-a în zilele acelea, aflat-a Ilie pe Elisei feciorul lui Safat, şi acela ara cu boii, şi a mers Ilie la dânsul, şi şi-a aruncat cojocul său pe dânsul, şi a lăsat Elisei boii, şi a mers în urma lui Ilie, şi-i slujea lui. Şi a fost când a vrut Domnul să înalţe pe Ilie cu cutremur ca spre Cer, au mers Ilie şi Elisei la Galgale. Şi a zis Ilie către Elisei : Şezi aici, că Domnul m-a trimis până la Iordan, şi a zis Elisei : Viu este Domnul, şi viu este sufletul tău de te voi lăsa pe tine. Şi au mers amândoi, şi cincizeci de oameni din feciorii Proorocilor au venit, şi au stătut în preajmă de departe, iar amândoi au stătut lângă Iordan, şi a luat Ilie cojocul său, şi l-a învârtit pe dânsul, şi a lovit cu dânsul apa, şi s-a împărţit apa încoace şi încolo, şi au trecut amândoi pe uscat. Şi a fost dacă au trecut, a zis Ilie lui Elisei : Cere ce vrei să-ţi fac mai-nainte până ce mă voi lua de la tine. Şi a zis Elisei : Să fie Duhul, care este întru tine îndoit întru mine. Şi a zis Ilie : Greu lucru ceruşi, însă de mă vei vedea când mă voi lua de la tine, va fi ţie aşa; iar de nu mă vei vedea, nu va fi. Şi a fost când mergeau ei şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc, şi a despărţit între amândoi, şi s-a ridicat Ilie cu cutremur ca spre Cer. Şi Elisei privea şi striga : Părinte, Părinte ! Carul lui Israil şi călăraşul lui. Şi după aceea nu l-a mai văzut pe dânsul, şi s-a apucat Elisei de haina s-a şi o a rupt în două. Şi a luat cojocul lui Ilie. Şi s-a întors Elisei, şi a stătut pe ţărmurile Iordanului, şi a luat Elisei cojocul lui Ilie, care căzuse deasupra lui, şi a lovit apa, şi nu s-a despărţit. Şi a zis Elisei : Unde este Dumnezeul lui Ilie încă și acum ? Şi a lovit Elisei apa a doua oară, şi s-a despărţit apele, şi a trecut pe uscat.


   Ilie râvnitorul, şi însuşi opritorul patimilor, prin văzduh umblător s-a văzut astăzi, tăinuitorul cel încredinţat mântuirii a toată lumea, o slavă Preacurată ! Căreia s-a învrednicit, Proorocul cel înalt zburător, şi podoaba cea aleasă a Proorocilor; că acesta înger în trup şi om fără de trup s-a arătat cu isprăvile. Pe care lăudându-l să zicem : Apără-ne pe noi înţelepte în ziua judecăţii.

   Ca David astăzi credincioşilor pe Proorocul Domnului cu cântări să-l cinstim, pe Ilie Tesviteanul, si râvnitorul cel prealuminat. Că acesta cu limba Cerul ca fierul l-a lucrat, şi pământul cel roditor, neroditor l-a făcut, o minune ! Om de lut, n-a dat cerurilor să plouă ploaie. O minune ! Om stricăcios întru nestricăciune s-a îmbrăcat şi la Cer s-a suit cu căruţă de foc, prin cojoc îndoit Dar lui Elisei dăruind; pe împăraţi a mustrat şi pe norodul cel neplecat cu foame l-a certat. Pe toţi popii cei de ruşine i-a ruşinat, şi pe fiul văduvei cu cuvântul l-a înviat. Pentru rugăciunile lui Hristoase Dumnezeul nostru, în pace păzeşte pe dreptcredincioşii împăraţii noştri, şi laude de biruinţe lor împotriva barbarilor le dăruieşte.

    Cu duhovniceşti cântări pe Proorocii lui Hristos toţi să-i lăudăm, că Ilie Tesviteanul pe Cer umblător a fost, şi Elisei prin cojoc Dar îndoit a luat de la Dumnezeu, şi luminători luminoşi lumii s-au arătat, rugându-se neîncetat pentru sufletele noastre.


   Luminători doi au răsărit lumii, prealuminaţii Ilie şi Elisei. Că unul cu dumnezeiescul cuvânt, picăturile cereşti a încuiat, şi împăraţi a mustrat, şi cu căruţă de foc la Cer s-a suit. Iar altul apele cele neroditoare le-a vindecat şi îndoit Dar luând, curgerile Iordanului le-a trecut; și acum cu îngerii dănţuind, pentru noi se roagă, să se mântuiască sufletele noastre.


   Căruţa cea de foc purtătoare, care te-a ridicat pe tine ca întru cutremur la Cer, Dar de foc suflător ţie ţi-a dăruit Ilie Tesvitene, ca să nu vezi moartea, până ce vei propovăduii sfârşitul tuturor. Pentru aceasta vino dându-ne nouă învăţătura isprăvilor tale.


   În căruţă de foc şezând, ridicându-te în latura cea luminoasă te-ai mutat, o Tesvitene Ilie ! Şi pe proorocii cei de ruşine i-ai ruşinat. Cela ce ai legat Cerul cu cuvântul, asemenea dezleagă şi greşalele noastre cu rugăciunile tale cele către Domnul, şi mântuieşte sufletele noastre.


   De toate primejdiile păzeşte pe robii tăi binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, ca să te slăvim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.


   Cela ce mai-nainte de zămislire a fost sfinţit, îngerul cel trupesc, mintea cea de foc, omul cel ceresc, dumnezeiescul Mergător înaintea venirii lui Hristos celei de a doua, Ilie măritul, temeiul Proorocilor, duhovniceşte împreună a chemat pe iubitorii de prăznuire, să prăznuiască dumnezeiască pomenirea lui. Pentru ale căruia rugăciuni păzeşte pe poporul tău Hristoase Dumnezeul nostru, de toată vătămarea celui viclean netulburat.


   Cel de cele cereşti gânditor, Ilie Proorocul, văzând pe Israil spurcând toate cele ce sunt de la Domnul Dumnezeu şi de idoli lipindu-se; cu râvnă fiind aprins, norii a oprit, şi pământul a uscat, şi cerurile cu cuvântul a încuiat, zicând : Nu va fi picătură pe pământ, fără numai prin gura mea. Acesta este ospătător acum, ca cel ce ne dă din-destul dar negrăit nouă, celor ce-l cinstim pe el cu credinţă.


   Cela ce ai fost văzător de tainele cele negrăite, tu apele Iordanului ai despărţit, tu înşelăciunea idolească în cenușă o ai întors cu fulgerul dumnezeieştilor tale cuvinte, tu pe cel călcător de lege l-ai mustrat, şi pe popii cei fărădelege i-ai omorât, şi jertfa cu rugăciunea o ai ars, și acum cărbunii cei aprinşi ai patimilor şi ai necazurilor norodului tău, stinge-i Ilie, cu focul rugăciunii tale.


   Proorocule, propovăduitorule al lui Hristos, de scaunul slavei niciodată nu te desparţi. Și la fiecare bolnav pururea stai de faţă, şi cu cei de sus slujind, de lume bine grăieşti, pretutindenea fiind preamărit; cere curăţire sufletelor noastre.


   Născătoare de Dumnezeu tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii. Ţie ne rugăm, roagă-te Stăpână cu Proorocul Ilie, să se miluiască sufletele noastre.


   Pe tine luminătorul cel strălucit, în căruţă şezătorul, cel de foc purtător şi îngerul cel în trup, care sufli cu râvnă dumnezeiască, cel ce ai biruit păgânătatea şi pe cei fărădelege i-ai mustrat, mai-marele Proorocilor cu un glas te vestim, fericite de Dumnezeu văzătorule Ilie. Pentru aceasta păzeşte-ne pe noi. De două ori.


   Maică a lui Dumnezeu pe tine te ştim toţi, care Fecioară cu adevărat şi după naştere te-ai arătat, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate. Că pe tine te avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am agonisit întru ispite mântuire; una cea cu totul fără prihană.


   De Dumnezeu prin faptă curată apropiindu-te, cerească viaţă pe pământ ai vieţuit, Viața cea ipostatnică agonisindu-ţi duhului tău, cu suflările tale pe pruncul cel ce murise l-ai înviat, şi rămâi nestricat la trup, mai presus decât moartea, Ilie de Dumnezeu insuflate. De două ori.


   Chiverniseşte Preacurată ticălosul meu suflet şi-l miluieşte pe el, cel ce s-a alunecat pentru mulţimea greşelilor întru adâncul pierzării, ceea cea eşti cu totul fără prihană, şi în ceasul cel înfricoşat al morţii să mă izbăveşti de dracii cei ce mă clevetesc, şi de răspunsul cel înfricoşat.


   Dumnezeiască Biserica ta tuturor izvorăşte din-destul tămăduiri, Proorocule preaminunate, împreună cu Elisei cel minunat, lui Hristos rugându-vă, să trimită pace lumii şi norodului celui ce vă cinsteşte pe voi mare milă. De două ori.


   Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă, şi care altă scăpare ca aceasta este, precum tu de Dumnezeu Născătoare, care acoperi sufletele noastre.






   În căruţă de foc şezând, ridicându-te în latura cea luminoasă te-ai mutat, o Tesvitene Ilie ! Şi pe proorocii cei de ruşine i-ai ruşinat. Cela ce ai legat Cerul cu cuvântul, asemenea dezleagă şi greşalele noastre cu rugăciunile tale cele către Domnul, şi mântuieşte sufletele noastre.


   Cântare de biruinţă să cântăm toţi lui Dumnezeu Celui ce a făcut minunate minuni, cu braţ înalt, şi a mântuit pe Israil, că S-a proslăvit.

   Ca ceea ce ai născut pe Fiul Cel fără de ani, sub ani întrupat preasfântă Curată, toate patimile cele de peste ani ale sufletului meu celui cu totul pătimaş le vindecă.

   Rănile sufletului meu Preacurată şi învârtoşarea inimii, întunecarea gândului şi ale minţii alunecări pierde-le ca o milostivă, cu rugăciunile tale.

   Ceea ce ai născut pe Mântuitorul lumina mea, din întuneric mă izbăveşte, şi de muncile cele veşnice de acolo, Preacurată; ca fiind mântuit, să laud măririle tale.

   Întunecările minţii mele, ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu lumina ta goneşte-le, care ai născut lumina cea mai presus de minte, şi îmi dăruieşte mie ca o bună, ca să văd lumina ceea ce din tine a răsărit nouă.


   Voind noi a cânta puterea minunilor lui Ilie, cea cu foc insuflată, cu vrednicie să chemăm puterea limbii celei cinstite şi cu chip de foc a Duhului.

   Milostiveşte-te de Dumnezeu purtătorule, şi strâmtorarea limbii celei nepricepute, şi prostimea glasului deschide-o cu lucrarea Duhului, celui ce este întru tine, şi o limpezeşte spre lauda minunilor tale.

   Dai cele mai presus de fire, Cuvinte, celor ce se supun cinstitelor Tale porunci, şi ascultătoare faci uşile ploii prin Duhul, cuvânt întărit făcând.


   Ceea ce una eşti binecuvântată, vistieria bogăţiei cea curată şi dumnezeiască, curăţeşte-mă de întinăciunea cea necurată a patimilor, cerşindu-mi iertare de greşalele mele.


   Sufletul meu cel omorât înviază-l ca pe fiul văduvei, şi cu fapte dumnezeieşti, Fericite, luminează-l, şi la viaţă îl povăţuieşte, şi-l arată părtaş desfătării celei veşnice, pe cel ce doreşte să se desfăteze cu tine.

   Când te-ai născut tu, s-a învăţat Părintele tău taină prea-mare, minune cu adevărat ! Că te-a văzut pe tine fericite hrănindu-te cu foc, şi înfăşându-te cu văpaie. Pentru aceasta cu rugăciunile tale mă mântuieşte pe mine de focul cel veşnic.


   Mărit fiind cu privirile cele spre Dumnezeul tău, râvnind ai râvnit cu adevărat fericite Domnului totdeauna. Pentru aceasta întăreşte-mă pe mine, cel ce m-am umplut de râvnă dumnezeiască, să fac dumnezeiasca voie, ca să te cinstesc pe tine, fiind mântuit.


   Dumnezeu cel mai presus înfiinţat din tine s-a întrupat, ceea ce eşti cu totul fără prihană, şi pentru noi s-a arătat, precum suntem noi ca un Om. Pe care neîncetat roagă-L Preacurată, să mă mântuiască pe mine, cel ce am greşit mai mult decât toţi oamenii.



   Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, care peste ape ai întărit Cerul al doilea, şi ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

   Nerodirea gândului meu celui sterp toată o goneşte, şi aducător de roadă prin fapte bune sufletul meu îl arată, preasfântă de Dumnezeu Născătoare, ajutătoarea creştinilor.

   Izbăveşte-mă de toată osânda şi de multe smintelile şarpelui, de focul de veci şi de întuneric, ceea ce eşti cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă lumina cea neînserată.

   De judecata ta cea neîmblânzită, şi de focul nestins cel de acolo, şi de răspunsul cel înfricoşat, eu cu totul mă spăimântez; grăbeşte de mă mântuieşte mai-nainte de sfârşit, ca o bună, pe mine robul tău.

   Binecuvântat este rodul pântecelul tău, Fecioară cu totul fără prihană, că pe cei stricaţi cu roada lemnului, prin Crucea Lui i-ai făcut nestricăciunii părtaş cu Dumnezeiescul Dar.


   Cât este de preacuvios ospătătorul Proorocule, Cel ce ţi-a făcut ţie ospăţ prin corb, însuşi Cel ce satură cu buna-voință tot ce viază, căruia toţi strigăm : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

   Mulţumire să fie făcătorului de bine şi chivernisitorului, Celui ce a hrănit pe văduva şi pe Proorocul cu purtarea de grijă negrăit, căruia toţi strigăm : Tu eşti Dumnezeul nostru, şi nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

   Cel ce ai încuiat norii cei aducători de ploaie, ca să nu plouă, ai făcut rămăşiţele mâncării a izvorî neîncetat Sareptencei celei lipsite de hrană; Tu eşti Dumnezeul nostru strigând, şi nu este sfânt fără numai Tu Doamne.


   Tu numai singură mai mult decât toţi cei din veci de mari lucruri te-ai învrednicit, şi mai presus de fire; că pe Dumnezeu cel neîncăput în toată făptura în pântece l-ai primit şi l-ai întrupat. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare cu credinţă te cinstim.


   Pe popii cei de ruşine ca pe nişte vrăjmaşi i-ai omorât, mărite Proorocule, cu dumnezeiască râvnă fiind aprins; pentru aceasta strig către tine : Scoate-mă din lucrurile cele de ruşine şi din focul cel veşnic.

   Pe tine te pun rugător prea-mare către Dumnezeu, care poate să mântuiască de toată răutatea, Fericite; pleacă-te spre smerită rugăciunea mea şi să nu mă treci cu vederea pe mine, cel ce mă rog ţie.


   Te măreşte pe tine Dumnezeu atotfăcătorul, mărite Proorocule Ilie, Cel ce te-a hrănit pe tine dedemult prin pasăre; pe care roagă-L, să mă facă pe mine părtaş hranei celei veşnice şi luminii ce va să fie.


   Ceea ce eşti uşă neumblată care duce la Dumnezeu, deschide-mi mie uşile pocăinţei Fecioară, rogu-mă, curăţindu-mi întinăciunea păcatelor mele cu ploile milei tale, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită.


   Ca un Prooroc al Dumnezeieştii lumini cu adevărat, pe proorocii cei mincinoşi surpându-i, întru aceasta ai mustrat pe Ahav cel ce făcea fărădelege, învăţând să nu se închine lui Baal, preamărite, şi în rugăciune ai cerut de sus ape, pentru care te-ai şi înălţat către Domnul Ilie, în căruţă de foc şezând. Pentru aceasta strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu iubire sfântă pomenirea ta. De două ori.


   Pe tine, ca pe ceea ce numai tu eşti Fecioară între femei, care ai născut mai presus de fire, pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că focul Dumnezeirii s-a sălăşluit întru tine; şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie măresc preasfântă naşterea ta, şi cu un glas strigăm către tine : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce se închină cu credinţă naşterii tale mai presus de fire.


   Cu Duhul văzând mai-nainte Proorocule Avacum întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând : Când se vor apropia anii te vei cunoaşte, când va veni vremea te vei arăta : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Fecioară preasfântă, cortul cel nespurcat, pe mine cel spurcat cu greşalele, curăţeşte-mă acum cu picăturile cele preacurate ale îndurărilor tale, şi-mi dă mână de ajutor, ca să strig : Slavă ţie curată de Dumnezeu proslăvită.

   Biserică sfinţită te-ai arătat a lui Dumnezeu, Celui ce s-a sălăşluit întru tine mai presus de cuget, Fecioară, pe Acela roagă-L, să ne curăţească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaştem casă şi lăcaş Duhului.

   Miluieşte-mă, ceea ce ai născut izvorul milei, Născătoare de Dumnezeu, şi dezleagă cumplita neputinţă a sufletului meu şi învârtoşarea inimii, izvoare de lacrimi şi umilinţă dumnezeiască mai-nainte de sfârşit dăruindu-mi cu mijlocirile tale.

   Cunoscându-te Proorocul, cu Duhul lui Dumnezeu, munte umbrit pe tine mai-nainte te-a însemnat Curată, pe cei topiţi de văpaia a multor greşeli curăţindu-i cu mijlocirile tale Fecioară, ceea ce una eşti îndreptarea oamenilor.


   Tăietor de rădăcina răutăţii te-ai arătat cu adevărat Proorocule, şi săditor de bunătate; pentru aceasta te cinstim.

   Ocărâtu-te-a pe tine cu cuvinte văduva hrănitoarea, Proorocule, pentru moartea fiului său, spre învierea lui îndemnându-te.

   Însemnat-a slava Treimii arătat, cu suflarea cea de trei ori, pe fiul viu maicii dăruind.


   Ca o viţă roditoare Curată, pe Strugurul cel ce izvorăşte tuturor vinul mântuirii, în pântece l-ai purtat.


   Plecat-a Dumnezeu râvna ta Ilie cea înfocată şi te-a trimis la văduvă, ca să te hrăneşti pe tine, cela ce ai fost fugit dedemult de îngrozirea femeii. Pentru aceasta pe tine te rog minunate, sufletul meu cel flămând hrăneşte-l cu dumnezeieştile daruri.

   Norii cei cumpliţi ai păcatelor mă acoperă, întreite valurile vieţii mă înfricoşează, şi suflă cumplit asupra sufletului meu duhurile vicleniei. Proorocule de Dumnezeu grăitorule, ocârmuitor fii mie la limanul mântuirii îndreptându-mă.


   Tărie sufletului, tărie şi trupului dă-mi, rugându-te Domnului slavei, Celui ce a scos bolile tuturor, fericite Ilie, şi-mi ajută ca să trec smintelile vieţii fără vătămare. Că pe tine te pun înainte al meu bun folositor.


   Cu toate puterile cereşti Stăpână, ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu toţi Proorocii şi pătimitorii, şi cu Apostolii şi cu cuvioşii, roagă-te, ca să dobândesc mântuire eu, cel ce mult am greşit, şi să mă mântuiesc de munca ce va să fie.


   Pacea Ta o dă nouă Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaştem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor şi al morţilor Tu eşti.

   Ochii inimii mele deschide-i Curată, ca să văd luminat dumnezeiasca strălucire şi a ta negrăită slavă, ca să dobândesc milă şi slavă veşnică.

   În două voiri pe Unul din cinstita Treime ai născut Preacurată, care poartă un ipostas; pe care roagă-L cu osârdie să ne mântuim noi toţi.

   Preacurată, ca ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, roagă-L, ca de tot necazul şi de boli şi de chinuri să păzească mântuit pe robul tău cel netrebnic.

   Roagă pe Cel ce l-ai născut mai presus de cuget Fecioară, să mântuiască pe cei ce strigă către tine cu credinţă : Bucură-te Fecioară cu totul fără prihană; bucură-te binecuvântată, ceea ce eşti folositoare lumii.


   Legea cea părintească pe tine ca pe un rugător prea-adevărat te-a arătat de minuni făcător, cel ce ai schimbat firile, şi cu ape ai ars jertfa cea Cuvioasă, Ilie.

   Ca un slujitor al adevărului Cuvioase preafericite Ilie, prea-bine ai ruşinat proorocii cei de urâciune, puterea Treimii arătat închipuind.

   Cu cuvântul Darului fiind tu preot Ilie, ai junghiat pe popii urâciunilor cu nevinovatele tale mâini, cu râvna ca cu o haină arhierească împodobit fiind.


   Ţie, ca ceea ce ai născut pe Hristos atotfăcătorul, strigăm : Bucură-te Curată; bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă lumină; bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput.


   Norii cei aducători de ploaie i-ai încuiat, de râvna credinţei fiind aprins. Deci mă rog ţie Ilie, ca prin sfinţitele tale mijlociri, să-mi adapi cu dumnezeieşti ploi sufletul meu cel topit de văpaia desfătărilor, şi să mă mântuieşti.

   Preot fiind preafericite, ai junghiat cu nevinovatele tale mâini pe popii urâciunilor, cei ce făceau lucruri urâte. Deci mă rog ţie Proorocule, păzeşte-mă nevătămat de tot păcatul cel urât.


   Minunat te-ai făcut Proorocule cu dumnezeieştile chemări arzând apele, săvârşind lucrul cu credinţă, pentru aceasta neîncetat te rog, aprinde în inima mea sfinţit dor, ca să ardă patimile cele necurate.


   Peste tine ca nişte ploaie s-a pogorât Cuvântul cel mai presus înfiinţat; pe care roagă-L Fecioară, ca să plouă şi peste mine acum curate picături de umilinţă, spălând toată întinăciunea răutăţilor celor nemăsurate, ceea ce eşti cu totul fără prihană.


   Proorocului Iona, urmând strig : Viaţa mea din stricăciune o scapă Bunule, şi mă mântuieşte, Mântuitorul lumii, pe cela ce strig, slavă Ție.

   Pe mine cel spurcat cu multe păcate, mă rog ţie celei după adevăr bune şi nespurcatului cort, spală-mă de toată înşelăciunea cu mijlocirea ta.

   Ocârmuitoare fii mie, celui ce mă învăluiesc pururea în marea cumplitelor ispite ale vieţii şi mă mântuieşte, la limanul mântuirii îndreptându-mă.

   Întreitele valuri ale gândurilor şi asuprelile patimilor şi adâncul păcatelor, ticălosul meu suflet învăluiesc, ajută-mi sfântă Stăpână.

   Măriri pururea ţi-a făcut ţie Hristos; pe care roagă-L pururea, să mărească spre mine milele Sale cele bogate, de Dumnezeu dăruită.


   Chip cinstirii de Dumnezeu şi vieţii celei preacurate, săditor curăţiei şi îngerilor următor ai fost minunate Ilie, de Dumnezeu purtătorule.

   Mânia femeii celei ucigătoare de Prooroci înfricoşându-te pe tine, cel ce te-ai învrednicit a lega şi a dezlega curgerea ploilor, Ilie dumnezeiescule, te-a izgonit.

   Înălţatu-ţi-ai ochiul minţii preaînalt, plecându-ţi genunchii, prin sfinţita rugăciune dezlegare făcând, şi brazdele pământului le-ai îmbătat cu ploaie.


   Rugul cel ce s-a împreunat în Sinai cu focul fără de ardere, mai-nainte te-a însemnat pe tine pururea Fecioară, ceea ce nu ştii de mire, de Dumnezeu Născătoare.


   Milostiv fii Mântuitorule mie, celui ce fără de minte mult ţi-am greşit Ție, şi mă mântuieşte de munca ce va să fie acolo, Cela ce ai pe marele Ilie cel ce te roagă pe tine, şi pe preacurata Maica Ta.

   Ca un săditor al curăţiei, păzeşte-mă pe mine curat la suflet. Ca un râvnitor Ilie, de râvnă dumnezeiască umple gândul meu, ca să gonesc năvălirile răutăţii.


   Postit-ai, căci cale de patruzeci de zile cu o mâncare ai făcut, prin dumnezeiasca voie. Pentru aceasta mă rog ţie, întăreşte-mă, ca să mă opresc de toată călcarea de poruncă, de Dumnezeu purtătorule.


   Uşa lui Dumnezeu arată dumnezeieştile intrări smeritului meu suflet, ca să intru într-însele mărturisindu-mă şi dezlegare de cele rele să iau, de Dumnezeu Născătoare.


   Proorocule şi înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care prin cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă; roagă pentru noi pe unul Iubitorul de oameni.


   Multă fărădelegea omenească, şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată văzând Proorocul Ilie, s-a mâhnit mâniindu-se; şi cuvinte de nemilostivire către Cel Milostiv a întărâtat, mânie-te strigând asupra celor ce s-au lepădat de Tine Judecătorule preadrepte. Însă milostivirile Tale Celui Bun nicicum nu Te-a pornit ca să munceşti pe cei ce se lepădau de Tine, că pururea aştepţi pocăinţa tuturor, unule Iubitorule de oameni.


Stih : Oprit-a ploaia, foc de trei ori pogorând,
Şi a despărţit râul Ilie în sus alergând.
Ilie spre Cer în a douăzecea zi,
Cu căruţă cu patru cai se sui.

   Acesta era fecior lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei,. Din neamul lui Aaron, locuind în Galaad, de vreme ce Tesvi era din ceata preoţilor. Şi când l-a născut mumă-sa văzând tată-său Sovac preotul, în vis, unde da mâna cu dânsul nişte bărbaţi cu veşminte albe, şi-l înfăşau cu foc, şi îi da să mănânce pară de foc. Şi mergând la Ierusalim spuse preoţilor, şi-i spuseră proorocia : Nu te teme omule, că lăcaşul copilului va sa fie lumina. Şi cuvântul lui va fi hotărâre adevărata şi viaţa lui cu Domnul şi râvna lui plăcută Domnului. Şi va judeca pe Israil cu sabie şi cu foc. De aceea a proorocit acesta ani douăzeci şi cinci; şi a apucat înaintea venirii lui Hristos cu opt sute şaisprezece ani. Acesta este Ilie, care a pogorât de trei ori foc din Cer, şi a oprit ploaia cu limba sa şi a înviat morţi şi pe cei cincizeci îndoiţi i-a ars. Şi a văzut pe Dumnezeu la muntele Horeb cât este cu putinţa omului al vedea. Şi a desfăcut cu cojocul lui Iordanul. Şi a fost luat la Cer cu car de foc, şi a stat înaintea lui Hristos la Schimbarea la faţă.


   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   De tinerii Tăi, cei din cuptor Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânşii focul. Atunci acei trei ca cu o gură cântau şi binecuvântau, grăind : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Sufletul robului tău cel ce se spurcă totdeauna, preasfântă Curată, sfinţeşte-l, şi cumplita robie a minţii, şi împietrirea inimii şi năvălirile dracilor degrab le pierde.

   Mintea mea cea omorâtă cu patimile trupului, ceea ce eşti cu totul fără prihană, înviază-o şi cele plăcute lui Dumnezeu a face mă întăreşte; ca să te măresc, ca să slăvesc pururea bunătatea ta.

   Omoară-mi Stăpână curată patimile trupului meu, şi spurcăciunea cea rea a smeritului meu suflet curăţeşte-o Fecioară, şi de clevetirea nevăzuţilor vrăjmaşi mă scapă şi mă mântuieşte.

   La tine preasfântă cinstită Curată, noi robii tăi totdeauna ziua şi noaptea cădem, cu gând umilit rugându-ne, ca să aflăm noi mântuire de păcate cu rugăciunile tale.


   Cu preaslăvire îmbrăcându-te cu putere închipuită ţie de la Dumnezeu, cu o mâncare patruzeci de zile lungă cale ai călătorit Ilie minunate. Pentru aceasta în Horeb dănţuind ai cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Vânt lin şi prea-subțire ţi-a arătat pe Domnul Ilie ţie, celui ce cu râvnă ai urmat lui Dumnezeu Atotputernicului, nu vânt cu vifor, nici cutremur, nici foc îngrozitor. Pentru aceasta lui Iisus Celui blând ai cântat : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

   Arătării lui Dumnezeu te-ai învrednicit şi proorociei, ca şi marele Moise, Prooroci ungând prin Duhul, şi împăraţi, Ilie minunate. Şi slavei lui Hristos văzător fiind în Tabor, ai strigat : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   În pântecele tău Preacurată, sălăşluindu-se mai presus de fire Cuvântul cel Preabun al lui Dumnezeu Tatăl, iarăşi ne-a zidit pe noi, şi vieţii celei din Eden ne-a învrednicit. Pentru aceasta ţie de Dumnezeu Născătoare toţi credincioşii acum închinându-ne, cântăm : Bine este cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.


   De norodul cel pieritor făcându-ţi-se milă, prin râvna credinţei cu chemări dumnezeieşti foc ai pogorât, care a ars Cuvioasa jertfă mărite. Pentru aceasta te rog : De văpaia cea veşnică mă scapă, şi mă mântuieşte.

   Învrednicitu-te-ai a vedea faţa lui Dumnezeu în muntele Tabor; pe care roagă-L Proorocule, ca să treacă cu vederea păcatele mele, şi în ziua judecăţii să văd faţa Lui cu suflet neosândit.


   Pe calea vieţii umblând, multor înşelăciuni mă supun. Bunule al meu folositorule, îndreptează-mă cu folosinţa ta şi mă întăreşte pe mine cel ce mă clătesc la minte şi privesc la desfătările trupului.


   Te laud pe tine prealăudată şi slăvesc Curată pântecele tău, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită. Ajută-mi mie celui învăluit cu valurile vieţii, şi dă umilinţă curăţitoare de spurcăciuni smeritului meu suflet.


   De care se înfricoşează îngerii, şi toate oştile, ca de făcătorul şi Domnul, lăudaţi-L preoţi, proslăviţi-L tineri, bine-l cuvântaţi noroade, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

   Întrupatu-s-a din tine cu dumnezeiască cuviinţă Cel fără trup; pe care roagă-L Preacurată, să omoare patimile sufletului meu, şi să-l învieze pe el fiind omorât dedemult cu păcatul cel prearău.

   Vindecat-ai sfărâmarea lui Adam celui din ţărână, pe Mântuitorul şi Dumnezeu născând Preacurată. pe Acela roagă-L, să vindece rănile sufletului meu celui fără vindecare bolnav.

   Ridică-mă pe mine cel ce zac întru adâncul răutăţilor, şi pe vrăjmaşii cei ce se luptă cu mine, biruiește-i, şi sufletul meu cel rănit cu feluri de desfătări, Curată nu-l trece cu vederea, ci-l miluieşte şi-l mântuieşte.

   Vindecă Preacurată patimile inimii mele, ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor, şi părţii drepţilor mă arată părtaş Fecioară, pe Hristos rugând.


   După dreptate a luat Ahav neamului său vătămare cu totul pierzătoare, prin mustrarea Proorocului, spre răsplătire, pentru pizma spurcatei ucideri. Iar Tesviteanul din gând suflător de foc, cântă, cântare dătătorului de viaţă : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile.

   Ploatu-ţi-a ţie foc din Cer Ilie, care a ars pe cei de două ori câte cincizeci ce se rânduise, ca unui slujitor prea-ales al lui Dumnezeu. Că Celui ce ţine hrana cea pururea vieţuitoare, cu dumnezeiască cuviinţă cântare ai cântat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile.


   Hristos, cea prea dumnezeiască odraslă a Fecioarei, prin dumnezeiască întrupare te-a arătat pe tine tăinuitor, ca pe un săditor curăţiei, arătându-ţi în Tabor lumina cea necuprinsă a Dumnezeirii în trupul său, ţie celui ce strigai : Pe Domnul lăudaţi lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Vas încăpător de Dumnezeiescul Duh pe tine te-am cunoscut, înger pe pământ, care ai suflat focul dumnezeieştii râvne şi păgânătatea ai biruit şi împăraţi ai mustrat Ilie, care Prooroci ai uns, şi pe popii cei de ruşine cu cuţitul i-ai junghiat. Pentru aceasta strigăm către tine : Izbăveşte-ne pe noi de ruşinea ce va să fie.

   Căruţă de foc te-a ridicat de pe pământ, pe tine cel aprins de dumnezeiască râvnă, Ilie de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta mă rog ţie : Ridică mintea mea din toate răutăţile cele de pe pământ, cu căruţa bunătăţilor tale şi ca să ajung eu la lăcaşul ceresc, roagă pe Dumnezeu şi Împăratul tuturor.

   Cu cuvânt viu ai încuiat Cerul cel ce plouă, cu cuvântul tău cel duhovnicesc deschide-mi acum uşile pocăinţei, Sfinte, rogu-mă, trimiţându-mi sufletului meu ploile umilinţei, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce strig : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi pe Hristos în vecii.


   Cinstind pe Treimea cea întocmai puternică, întocmai cinstită şi de o fiinţă, cea cu un scaun, întru o Dumnezeire, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, o rază neapusă şi întocmai împărăţitoare putere şi cântăm cu un glas : Preoţi binecuvântaţi, noroade preaînălţaţi-L pe El întru toţi vecii.


   Cel ce cu lege a pus buna credinţă şi a învăţat pocăinţa, Emanuil din tine născându-se s-a arătat, pe care acum roagă-L preasfântă Stăpână, ca să-mi deschidă uşile dreptăţii şi să mă mântuiască pe mine, cel ce strig : Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.


   Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână s-a pogorât, şi s-a întrupat pentru noi, făcându-se Om Cel fără de început; să o slăvim toţi, ca pe o Maică curată a Dumnezeului nostru.

   Iubitor de păcate fiind întru nepurtare de grijă petrec şi de judecata cea fără mită mă cutremur Curată, întru care cu sfinte rugăciunile tale păzeşte-mă neosândit dumnezeiască Mireasă, ca să te fericesc pe tine pururea ca pe o folositoare.

   Spăimântezu-mă de Divanul şi de ochiul Fiului tău, de care nimic nu se tăinuieşte Fecioară. Fapte de ruşine am săvârşit pe pământ, şi pentru aceasta către tine strig : Cu totul îndurată Stăpână ajută-mi, şi din nevoia cea de atunci să mă scoţi şi să mă mântuieşti Curată.

   Cât va fi de înfricoşată ziua întrebării Fecioară, cât va fi de groaznic răspunsul, cât va fi de cumplită ruşinea. Cine va putea să stea atunci Preacurată Stăpână, miluieşte pătimaşul meu suflet şi mai înainte de sfârşit dă-mi iertare Curată.

   Ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate asuprelile vicleanului şi cu toate răutățile, şi care am mâniat pe Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană luminează-mi, povăţuindu-mă la fapte bune, ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor.


   Neumblată de oameni călătorie pe pământ săvârşind, şi cu cojocul curgerea Iordanului trecând Tesviteanul, mergător în căruţă prin văzduh fiind pe sub Cer mergătoare, străină călătorie a făcut prin Duhul.

   Cu râvna cinstirii de Dumnezeu Tesviteanul fiind aprins, în căruţă în chipul focului s-a suit şi cojocul aruncându-l peste Elisei, de care a se tăinui nu s-a putut, îndoit dumnezeiesc Dar i-a lăsat.

   Descoperit văzătorul de Dumnezeu Tesviteanul, a văzut în Tabor împreună cu Moise, cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi inima oamenilor pământeni nu le-a gândit, pe Domnul atotstăpânitorul întrupat.


   Pe tine pierzătoarea osândirii celei grele dedemult, şi îndreptătoarea strămoaşei şi pricina apropierii neamului către Dumnezeu, şi podul cel către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu te slăvim.


   A vedea pe Dumnezeu în vânt prea-subțire, cât era cu putinţă a vedea te-ai învrednicit, prin obișnuinţele pustniceşti mai întâi trupul topindu-ţi mărite. Pentru aceasta te rog : Subţiază cu rugăciunile tale grosimea minţii mele şi cu dumnezeieşti razele pocăinţei mă luminează.

   Precum dedemult, despărţind Iordanul cu cojocul, ai trecut preafericite, aşa şi vărsările păcatelor mele cele cumplite le usucă, ploi de lacrimi trimiţând sufletului meu totdeauna, Proorocule, de Dumnezeu grăitorule, care să-mi solească mie curgerea desfătării.

   De smintelile cele de multe chinuri din viaţă, şi de tot necazul vrăjmaşilor celor fărădelege, de boala trupească şi de vătămarea sufletească izbăveşte-mă cu rugăciunile tale, mărite Proorocule, ca un bun folositor al meu, strig către tine, şi de osânda veşnică cea din gheenă.


   Răpit ai fost spre înălţime, lui Elisei celui ce cerea, îndoit Dar al Duhului lăsându-i, mărite Ilie, cu care cere neîncetat biruinţă din Cer împăratului şi iertare de greşeli, celui ce se îmbogăţeşte cu tine, folositorul cel neruşinat către Stăpânul.


   Glasurile slugilor tale nu le trece cu vederea ca o bună Stăpână, ceea ce eşti cu totul fără prihană, ci cu dinadinsul roagă pe Făcătorul tuturor, ca să dea biruinţă împăratului şi bună întărire sufletească. Fecioară, şi împărtăşirea Dumnezeieştii împărăţii.


   Lumina ceea ce te-a arătat pe tine spre Cer mergător, şezând în căruţă cu patru cai Ilie, nicicum te-a mistuit; că focul cu limbă de foc l-ai tras jos, şi ai uscat ploile. De două ori.


   Fecioară ceea ce ai născut Lumina, îmblânzeşte cu rugăciunile tale pe Fiul tău, de Dumnezeu Născătoare, ca să se milostivească şi să mă mântuiască de întunericul cel veşnic, pe mine cel ce mă nădăjduiesc spre a ta cinstită sprijineală.


   Când tu Proorocule minunate te-ai unit cu Dumnezeu prin fapta bună, şi prin viaţă curată, de la Dânsul putere luând, făptura după socoteală o ai aşezat, şi uşile ploii vrând le-ai încuiat; şi de sus foc ai pogorât şi pe cei rău crezători i-ai pierdut; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre. De două ori.

   Cu râvna Domnului fiind aprins, pe împăraţii cei fărădelege tu i-ai mustrat arătat, pe popii cei de ruşine i-ai omorât, fierbinte foc ai aprins în apă, lucru preaslăvit ! Şi hrană nelucrată ai izvorât, şi apele Iordanului cu cojocul tău le-ai tăiat; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

   Când tu Proorocule ai arătat pe pământ cu adevărat viaţă cerească, cu viaţa cea ipostatnică, care era întru tine îmbogăţindu-te, pe cel mort cu suflările tale l-ai înviat, şi mai presus de moarte spre mulţi ani tu ai rămas, în căruţă de foc ai şezut, spre cele cereşti înălţându-te; roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.


   Pe cei mari între Prooroci, şi luminătorii lumii ce-i luminoşi, cu cântări să-i cinstim credincioşii, pe Ilie şi pe Elisei şi lui Hristos să strigăm cu bucurie : Îndurate Doamne, pentru rugăciunile Proorocilor Tăi, dă norodului Tău iertare de păcate, şi mare milă.


   Stăpână primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne mântuieşte pe noi, din toată nevoia şi scârba.

   Întru unire de cuget locuind pustiul fericiţilor, prin dumnezeieştile rugăciuni şi prin privirile cele prealuminate, înţelepţeşte aţi vestejit mişcările trupului, şi făcându-vă inima primitoare darurilor duhovniceşti, o aţi îmblânzit, Simeoane şi Ioane întărirea sihaştrilor.

   Cu prefacerile de nebunii ai nebunit pe înţeleptul răutăţii, Fericite, arătat săvârşind semnele cele minunate, gonind dracii şi luminând pe cei ce erau în noaptea păcatului, şi primind de la Dumnezeu nepătimire, în mijlocul tulburărilor ţi-ai păzit cugetul netulburat, Părinte Simeoane.

   Umblând pe pământ ca un înger, şi având vieţuire cerească, te-ai arătat cumpătat la cuget, iertător şi iubitor de Dumnezeu şi plin de dragoste de Dumnezeu insuflate, smerit şi blând. Pentru aceasta Părintele Cel Ceresc s-a odihnit întru tine, ca pe un curat sfinţindu-te pe tine fericite Simeoane.


   Iezechiil minunate ! Curăţindu-ţi mai-nainte sufletul şi trupul, de Dumnezeu fericite, prin curăţia cugetului, înţelepţeşte ai văzut pe Fulgerul cel mai presus de gând, şi slava cea negrăită a Domnului înţelepte, ceea ce se poartă de dumnezeieştii Heruvimi, şi se suie, şi se laudă de mulţimea gurilor.

   Iezechiile de Dumnezeu primite asemănându-te lui Hristos, ai suferit osteneala datoriei celei străine, cumplit certându-te, scriind mai-nainte mântuirea şi izbăvirea lumii, ce va să fie prin Crucea cea cinstită; de care să se împărtăşească toţi, cei ce acum te laudă pe tine, roagă-te, de Dumnezeu arătătorule.

   Iezechiile de Dumnezeu insuflate ! Primind carte din mâna Atotţiitorului, mai dulce decât mierea gurii, te-ai arătat sfinţit arătător şi teolog de Dumnezeu văzător, şi ai dat înţelepciune norodului celui ce mânia pe Dumnezeu, mărite.


   Bucură-te căruţa cea cu chipul de soare a Soarelui celui neapus, ceea ce ai strălucit pe Soarele cel necuprins cu gândul. Bucură-te gând care străluceşti cu luminări dumnezeieşti strălucirea fulgerului, care luminează marginile pământului cu lumina cea adevărată ca de aur, ceea ce eşti, preafrumoasă şi cu totul fără prihană, care luminezi credincioşilor lumina cea neînserată.


   Văzând Preacurata pe Hristos Iubitorul de oameni răstignindu-se şi cu suliţa împungându-se, plângea strigând : Ce este aceasta Fiul meu ? Ce ţi-a răsplătit Ție poporul cel nemulţumitor pentru binele ce le-ai făcut lor ? Şi te grăbeşti să mă faci fără de Fiu, preaiubite ! Mă minunez Milostive de răstignirea Ta cea de bunăvoie.


   Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.


   A Proorocului Tău Iezechiil pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.


   Adâncul Mării Roşii cu urme neudate, pedestru trecându-l Israil cel dedemult cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalic în pustie a biruit.

   Cu împărtăşirea ta cea către Dumnezeu, Cuvioase, te-ai făcut lumină şi mergând către însăşi dorirea cea desăvârşită, ai luat împlinirea nădejdilor tale celor bune, Părinte Simeoane.

   Aprinzându-te de dragostea cea către Dumnezeu, toate le-ai părăsit Părinte, aflând împreună călător pe măritul Ioan; cu care împreună ai săvârşit călătoria mântuirii, veselindu-te.

   Biserica te-a cunoscut pe, tine înţelepte Simeoane, sfeşnic luminat purtător de strălucirile Preasfântului Duh. Pentru aceasta se veseleşte întru purtătoare de lumină pomenirea ta.

   Dorind a vă îmbogăţi de cele ce nicicum nu se deşartă cu cuget viteaz, aţi lepădat bogăţia şi mărirea cea vremelnică, şi desfătarea cea curgătoare şi vrednicia cea lumească înţelepţilor.


   Fiul lui Dumnezeu ştiindu-te pe tine Preacurată, frumoasă şi aleasă şi preacinstită, s-a făcut ţie Fiu, făcând fii lui Dumnezeu prin Dar pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.


   Mie celui ce voiesc a lăuda pe Iezechiil Proorocul Tău, Doamne, dă-mi Har făcătorule de bine şi Dar duhovnicesc.

   Având înălţări sfinţitul Iezechiil, singur văzătorul celor negrăite cu slava Domnului se străluceşte.


   Cugetul zburdărilor celor trupeşti supunându-l, şi viaţa ta îndreptându-o, te-ai arătat Prooroc primitor de Dumnezeu.


   Arătându-te cu totul luminat, pe prealăudata uşă ceea ce caută spre răsărit, pe Fecioara o propovăduieşti, de Dumnezeu insuflate.


   Se veseleşte de Tine Biserica Ta Hristoase, strigând : Tu eşti puterea mea Doamne, şi scăparea şi întărirea.

   Cu osârdie te-ai dezbrăcat Simeoane către luptele cele înţelegătoare, înfrângând taberele vrăjmaşului cu dumnezeiescul ajutor al Duhului.

   Arătându-te nerobit de arsura dezmierdărilor, ai ars materia patimilor cu jăratecele dumnezeieştilor tale rugăciuni, vrednicule de laudă.

   Cu bicele rugăciunilor şi cu bătăile înfrânării, Cuvioase Părinte Ioane, ai rănit Egiptul patimilor.

   Sihaştrii Tăi Iisuse au omorât pe vrăjmaşul cu bucurie, dorind de moartea Ta cea purtătoare de viaţă.


   Născut-ai Preacurată, ceea ce eşti fără de prihană, pe Pricinuitorul a toată lumea, care izbăveşte pe oameni de căderea cea cumplită a călcării de poruncă.


   Răsărirea morţilor cea scrisă mai-nainte, ca un Prooroc o vezi, Mărite, omorârea patimilor dobândind.

   Iezechiile arătătorule de Dumnezeu, făcându-se Dumnezeu milostiv zidirii Sale, minte dumnezeiască te-a arătat pe tine celor rătăciţi.


   Cel ce şade pe Heruvimi, fulgerul Dumnezeirii, te-a luminat pe tine mărite, arătându-se ţie grăitorule de Dumnezeu.


   Ţarină curată, cu ochii cei mai-nainte văzători, Proorocul Tău a văzut intrarea fecioriei, cea păzită Ție Făcătorule de bine.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.


   Arătatu-te-ai Prooroc lui Dumnezeu, Iezechiile minunate şi întruparea Domnului mai-nainte tuturor ai vestit, a Mieluşelului şi Ziditorului Fiului lui Dumnezeu, care s-a arătat în veci.


   Lăţindu-se cu credinţa dumnezeieştii părinţi, au umblat dimpreună pe calea cea cinstită, strâmtorând toate măiestriile balaurului. Pe aceştia pe toţi să-i cinstim cu cuget de bună credinţă, prăznuind sfinţita lor pomenire, întru slava lui Hristos Dumnezeului nostru.


   Strălucindu-te cu Duhul cel dumnezeiesc, întruparea Cuvântului mai-nainte o ai limpezit, cel ce eşti mare între dumnezeieştii Prooroci, Iezechiile de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta ca pe un Prooroc cu sfinţenie te fericim pe tine, şi prăznuim astăzi pomenirea ta cu o întocmire strigându-ţi ţie înţelepte : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.


   Preasfântă Fecioară nădejdea creştinilor, roagă-te neîncetat dimpreună cu cetele cele de sus lui Dumnezeu, pe care l-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, să ne dea nouă tuturor iertare păcatelor, şi îndreptare vieţii, celor ce cu credinţă şi cu dragoste te slăvesc pururea pe tine.


   Mieluşeaua cea nespurcată, văzându-şi Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe Cruce, tânguindu-se zicea, ca o Maică văitându-se : Cum voi suferi pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt ? Fiul meu ! Şi patimile cele de bunăvoie; preabune Dumnezeule.


   Ridicat pe Cruce văzându-te Biserica pe Tine Soarele dreptăţii, a stătut întru a sa rânduială precum se cuvine, strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Pornindu-vă către cărările dreptăţii, aţi sosit către dumnezeieştile ogrăzi ale purtătorului de Dumnezeu Nikon, cuvioşilor, îmbogăţindu-vă de învăţăturile lui, cu lumină de mântuire.

   Cuviosul purtătorul de Dumnezeu văzându-vă pe voi, că sunteţi deopotrivă la năravuri şi cugetaţi dimpreună cele de cinste, prin dumnezeieştile învăţături v-a împodobit pe voi cu dumnezeiasca îmbrăcăminte a călugărilor.

   Darul Preasfântului Duh aflând inima ta fericite, înfrumuseţată cu obiceiurile cele adevărate, mai presus o a strălucit, Părinte Simeoane, vrednicule de minune.

   Darul Sfântului Duh aflând inima ta tablă curată Părinte, a scris într-însa nepătimire desăvârşită, credinţă şi dragoste curată.


   Prea proslăvitul Dumnezeul nostru, Cel ce şade pe scaunul Cel înalt, te-a avut pe tine, ca pe un scaun de Heruvimi odihnindu-se în braţele tale, Marie prealăudată.


   A vedea cu uimire vedeniile cele dumnezeieşti după ce te-ai învrednicit, ai căzut cu faţa la pământ şi ai auzit glasul Duhului Celui Dumnezeiesc.

   Negrăite lucruri învăţându-te, şi cu poruncile cele dumnezeieşti luminându-te, mâna Stăpânului tău şi Atotstăpânitorului peste tine a fost.


   Alesule Iezechiile, cartea cea dată gurii tale din mâna Domnului, a îndulcit inima ta, şi te-a săvârşit Prooroc dumnezeiesc.


   Te-a văzut pe tine Fecioară Iezechiil dumnezeiască uşă luminoasă, prin care a trecut Domnul, încuiată păzindu-o pe aceasta.


   Tu Doamne lumina mea în lume ai venit, lumina cea sfântă, care întorci dintru întunericul necunoştinţei, pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

   Primind lumină prealuminată Ioane, te-ai arătat ca soarele, micşorând întunericul dracilor, vrednicule de laudă.

   Întraripându-se cuvioşii de dragostea lui Hristos, cu înţelepciune au lepădat dragostea trupurilor, ca pe nişte spumă de mare.

   Întărindu-vă la suflete cu putere dumnezeiască, aţi locuit în pustiu, pustiind patimile, părinţilor cugetătorilor de cele cereşti.


   Curgerea stricăciunii s-a contenit, că Fecioara fără stricăciune a născut pe Dumnezeu Cuvântul, mai presus de fire şi de cuvânt, rămânând iarăşi Fecioară.


   O fericite Iezechiile, primitorule de Dumnezeu, pe toţi păcătoşii ai povăţuit prin cuvintele tale, a se întoarce spre pocăinţă.

   La toate s-a asemănat Domnului, Proorocul, căci şi pentru păcatele cele străine se ruga.


   Iezechiile Proorocule, limbile ritorilor nu pot să te laude pe tine, căci cu strălucire cerească ai fost înfrumuseţat.


   Eşti uşă dumnezeiască, pe care te-a văzut Iezechiil, şi din care ne-a răsărit nouă dătătorul de lumină Domnul.


   Jertfi-voi ţie cu glas de laudă Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele dracilor curăţindu-se cu sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

   Fiind mintea ta cu totul neîncetat întinsă prin cugetări către Dumnezeu, n-a cruţat dragostei celei trupeşti, pricinuindu-ţi ţie Simeoane, câştigarea bunătăţilor.

   Înţelepţeşte se făţărnicea Simeon cu prefacerea de nebunie, nebunind pe înţeleptul răutăţii, prin lucrurile cele înţelepte ale Duhului, Celui ce toate le înţelepţeşte.

   Petrecând în lume fericite, nu ai primit nicicum întinăciune sau prihană, ci mai vârtos cu rugăciunile tale cele curate, ai curăţit întinăciunea sufletelor celor ce alergau la tine.

   Fiind mai înalt decât cugetele cele trupeşti, nu te-ai rănit la cuget, dezbrăcându-te în mijlocul femeilor, Simeoane, căci ai fost îmbrăcat cu podoaba nepătimirii.


   Cu gura, cu cugetul şi cu inima te propovăduiesc pe tine Născătoare de Dumnezeu, că prin tine Preacurată m-am împăcat, fiind eu lepădat pentru călcarea poruncii celei dintâi a strămoşului.


   Proorocule minunate, învrednicitu-te-ai a vedea pe Dumnezeu, de toată arătarea cea materialnică curăţindu-te preafericite.

   Făcându-te mai înalt decât trupul, prin puterea Duhului, prea cu înălţare te-ai ridicat şi te-ai arătat plin de lumina cea curată.


   Având viaţa proorocească, dând dănţuire de cântare, vezi pe Heruvimi pe Atotţiitorul.


   Pe Maica şi Fecioara cea întru adevăr, întru închipuire o ai văzut uşă mult luminoasă, pe mijlocitoarea lui Dumnezeu şi a oamenilor.


   Haină luminoasă dă-mi mie, Cela ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, mult-milostive Hristoase Dumnezeul nostru.


   Cei ce aţi săvârşit viaţă creştineşte cu bună credinţă, vase curate Treimii arătându-vă, Simeoane şi Ioane de Dumnezeu purtători prealăudaţi, acum cereţi să trimită din-destul curăţire şi pace sufletelor noastre, părinţi preafericiţi.


   Odraslele Dumnezeieştii vii fiind, din copilărie aţi primit înţelepciunea cea cerească; de care lipindu-vă, de pe pământ v-aţi osebit, şi la înălţime aţi alergat. Din flori fără materie cununi împletindu-vă, şi peste sfinţitele voastre capete punându-le, părinţilor, v-aţi arătat împodobiţi. Pentru aceasta faceţi milostiv pe Dumnezeu, ca să-mi dea mie înţelepciune de cuvânt, ca să laud după vrednicie viaţa voastră slăviţilor, pe care o a preamărit Hristos Dumnezeul nostru, părinţi preafericiţi.


Stih : Prin osteneli trupul tău ţi-ai veştejit,
Şi răsplătirea ostenelilor, tu cel cu numele Darului, ai dobândit.
Simeon cel nebun pentru Hristos dedemult,
Acum înţelept întru Domnul s-a făcut.
Simeon în a douăzeci şi una zi, cu adevărat,
Prin moarte de aici s-a mutat.

   Aceştia au fost din cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împărăţiei lui Iustin cel tânăr. Care fiind porniţi din dragoste dumnezeiască, se duseră la sfânta cetate şi închinându-se lemnului celui de viaţă făcător, au mers la mănăstirea Sfântului Gherasim, şi luând Sfântul chip de la Sfântul Nikon, cel ce era atunci egumen, ieşiră din mănăstire mai-nainte de a plini cele şapte zile, ce este obicei a păzi monahii cei tunşi din nou, şi mergând înainte la pustiu au rămas într-însul patruzeci de ani, petrecând cu toată nevoinţa şi petrecerea cea grea. După acestea Ioan adică a rămas în pustiu până la sfârşit; iar fericitul Simeon se întoarse la sfânta cetate, şi închinându-se mormântului Domnului celui de viaţă purtător, s-a rugat lui Dumnezeu, ca să fie ascuns de către oameni. Şi prefăcându-se nebun, se duse la cetatea Emesa şi arătând multe minuni cu acea prefacere a lui, a răposat în Domnul. Şi s-a cunoscut după moartea lui povestind oarecine de minunile lui, măcar că nu s-a iertat a veni la pomenire celelalte minuni ale lui, iar însă de trebuinţă este să spunem cea mai de pe urmă, pentru că luându-l doi oameni ca să-l îngroape, aşa negrijit, nescăldat, netămâiat și neslujit cu cântări, şi ducându-l până la un loc unde erau oameni mulţi, şi trecând cu dânsul pe lângă casa unui evreu, atunci se arătă moaştele Sfântului, unde se duceau cu cinste şi cu pompă, Cu atâta slavoslovie, şi cu mulţime de oameni cântând, într-atâta cât plecându-se evreul cel mai-nainte zis, şi văzând că ducea pe Sfântul numai doi oameni singuri, zise : Fericit eşti tu nebune, că neavând oameni sa te slujească, ai luat puterile cereşti de te slujesc cu laude. Deci, pogorându-se şi el, îl acoperi cu mâinile lui, şi-l îngropa. Şi după câtva zile venind prietenul lui Ioan ce pustnicise cu dânsul, l-a aflat ca s-a mutat către Domnul. Viaţa acestora caută-o mai pe larg la vieţile sfinţilor.


Stih : Iezechiil şi în Cer evreieşte era vorbind,
Adonat te văd pe tine, Domnului zicând.

   Acesta era fiul lui Vuzi, din Arira pământul părinţilor, şi a proorocit douăzeci de ani. Apucând mai-nainte de întruparea Domnului cu patru sute şaptezeci şi şapte de ani. Iar când s-a robit evreii la Babilon, s-a dus şi el împreună cu dânşii. Şi după ce a proorocit multe proorocii norodului Iudeu, a dat şi acest preamărit semn, adică : Să ia aminte la râul Babilonului cel numit Hovar, şi când vor vedea ca se usucă, atunci să nădăjduiască că va să vină asupra Babilonului secera pustiirii; iar când vor vedea creşterea apei, atunci să nădăjduiască, ca se vor întoarce la Ierusalim. Deci acolo locuind, odată s-a adunat la dânsul mulţi evrei, fiindcă se temeau, ca nu cumva haldeii să se scoale asupra lor şi să-i omoare. Pentru aceasta Proorocul a făcut ca sa stea apa râului, pe care trecându-o evreii de cealaltă parte au scăpat; iar haldeii de vreme ce au îndrăznit ca să-i gonească pe dânşii, s-au înecat în râu. Acesta odată prin rugăciunea sa a dat evreilor celor ce flămânzise îndestulată hrană de peşti; şi multora ce leşinase le-a cerut de la Dumnezeu viaţă şi mângâiere. Oarecând haldeii necăjind pe norodul israiletenesc, acesta a mers la începătorii lor şi făcând înaintea lor semne, i-a înfricoşat, şi i-a făcut să înceteze a mai supăra pe Israil. Ci de vreme ce Israelitenii strigau, că am pierdut nădejdea noastră şi mai mult nu nădăjduim a ne libera de robie, pentru aceasta Proorocul acesta cu minunea învierii oaselor morţilor, care a văzut în vedenie, a înduplecat pe norod, cum că este nădejde de liberarea lui lsrail. Acesta a văzut forma Bisericii, precum a văzut-o şi Moise, şi a zis că iarăşi se va zidi, precum a zis şi Daniil. Acesta a pedepsit la Babilon pe seminţia lui Gaad, fiindcă aceasta a păcătuit Domnului, socotind, că păzeşte legea Domnului. Şi a făcut ca şerpii să le omoare pruncii şi dobitoacele lor. Şi mai-nainte le-a spus că nu se va întoarce norodul lui lsrail la Ierusalim, ci vor rămâne la Mideni, până când se vor părăsi de rătăcirea şi răutatea lor. Pentru aceasta şi seminţia aceea adică a lui Gaad, nesuferind să audă acestea, a omorât pe fericitul acesta Prooroc, ca pe unul ce li se împotrivea în toate zilele, şi-i mustra pentru închinarea idolilor. Deci l-a îngropat pe el norodul lui lsrail în ţarina lui Tur, în mormântul lui Arfaxad. Şi este mormântul acestuia peşteră îndoită; iar îndoită se zice câci este ascunsă, şi are înlăuntru întoarcere, care o arată pe ea a fi două peşteri. Deci era Proorocul acesta la chipul trupului acest fel : Lungăreţ la cap, statul de mijloc, uscat la faţă, şi barba avându-o deasă, lungă şi ascuţită.


Stih : Din mijlocul pietrelor, împreună vor da glas,
După Scriptură, trei care târâţi pe pietre, morţi au rămas.


Stih : Doi bărbaţi grumazii la sabie şi-au dat,
Şi pentru obştescul sfârşit, şi cununile obşteşti au luat.


Stih : Bine fie lui Evghenie pentru a sa vitejie.
Care ca un Evghenist stând i s-a tăiat grumazul de sabie.

Împotriva înşelăciunii au ridicat mare senin de biruinţă.


Stih : Teodor şi Trofim, întru cerească sălăşluire.
A aflat hrană şi cu Dumnezeu împrietenire,
Având Trofim tovarăşi treisprezece bărbaţi,
Împreună cu el nevoitori, de sabie au fost tăiaţi.

    Tot în această zi, soborul Sfântului Mucenic Acachie la Eptascala, şi soborul Sfântului Elevtrie, aproape de Xirolof, şi soborul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu întru ale lui Armatie

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne, şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta bunei credinţe, mai vârtos decât cu văpaia focului fiind aprinşi, au strigat : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Fiind cuprins Părinte de dumnezeiască dragoste, cu râvnă dumnezeiască, te-ai dat pe sineţi cu totul bucuros ca să mântuieşti pe alţii, strigând : Bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale, Doamne.

   Luat-ai Părinte hrană dată ţie din Cer, şi cu aceasta ai hrănit pe toţi, cei ce au primit porunca ta cu bună plecare şi ai părăsit păcatul cel râvnitor de cele de pe pământ, Fericite.

   Urmând hotarelor părinţilor, înţelepte, de stricăciunea lui Origen celui rău-credincios ai învăţat ca să fugă, cei ce strigă : Bine eşti cuvântat in Biserica slavei Tale, Doamne.


   Ceea ce eşti lăcaş sfinţit dumnezeiesc al Celui Preaînalt, bucură-te că prin tine s-a dat bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă : Blagoslovită eşti tu între femei ceea ce eşti cu totul fără prihană, Stăpână.


   Arătatu-te-ai Biserică însufleţită a lui Dumnezeu, o preafericite purtătorule de Dumnezeu, şi măsurarea Bisericii în taină te-ai învăţat, cu duhul cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Fiind cu totul premenit întru uimire, odinioară întru cetate sfântă, şi prin arătare învăţându-te tainele cele dumnezeieşti, te-ai deprins a cânta : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Rugăciuni aduci Stăpânului, arătându-te preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, vrednicule de minune, şi jertfele norodului ce stă înainte şi cântă : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.


   A mântui fiinţa cea omenească vrând Cuvântul Cel Înalt, trecând prin uşa cea feciorească, cu trup îmbrăcat dintr-însa. Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Mâinile întinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise în groapă le-a încuiat, şi puterea focului a stins, cu buna faptă încingându-se, tinerii cei iubitori de buna credinţă, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Stea cu totul luminoasă eşti povăţuind către viaţă pe cei din noroiul patimilor, că ai făcut pe femei necuvioase, a vieţui întru curăţie, şi goneşti boli cumplite, strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Fiind întreg la minte şi vrând să te batjocoreşti şi să te huleşti pentru Domnul, cu ascunsul minunilor celor înţelepte, pe mulţi ai vânat Cuvioase, cu suflet curat strigând : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

   Când se împlinea trecerea de patruzeci de zile postindu-te, aveai pe Duhul Sfânt, Cel ce te hrănea Cuvioase cu veselie cerească, căruia cu duh vesel strigai : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Strălucitu-ne-a nouă Domnul din tine Fecioară curată, pe care roagă-L totdeauna, să lumineze pe cei ce te laudă pe tine, şi să ne mântuiască pe noi de primejdii, care strigăm : Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.


   Fiind împodobit cu sfinţitul Dar al proorociei, te-ai luminat cu cântări lăudând în veci pe Dătătorul de viaţă Hristos.

   Iezechiil fiind privitor al slavei Tale, şi plecat pe genunchi, primeşte-l ca un bun rugător pentru lume, ca să te cântăm pe Tine Hristoase întru toţi vecii.


   La tainele cele mai presus de minte te-ai deprins Iezechiile, aprinzându-te de dorul cel dumnezeiesc, strigând : Pe Tine Te preaînălţăm Hristoase întru toţi vecii.


   De noapte mânecând Iezechiil, te-a văzut pe tine Fecioară, pârâul iertării, şi către Domnul a strigat : Pe Tine Te înălţăm în veci.


   Pe Împăratul Ceresc, pe care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Fiind daţi Treimii din toată inima cu osârdie, şi luând de la dânsa raze de lumini, cu bună dare v-aţi făcut luminoşi la chip, şi dănţuiţi dimpreună cu îngerii.

   Fiind împreunaţi cu dragoste dumnezeiască şi luminându-vă cu sihăstrie, aţi ajuns acum la împărtăşirea bunătăţilor celor nădăjduite, şi aţi aflat desfătarea cea fericită, fericiţilor de Dumnezeu.

   Luminătorii pustnicilor, cei ce sihăstreşte au surpat măiestriile vrăjmaşului, luminându-se cu tot felul de bunătăţi, au mers către ceruri, îndulcindu-se de Dumnezeire.

   Pentru ostenelile şi sudorile voastre aţi moştenit veselia ceea ce nicidecum nu are sfârşit, întru care desfătându-vă Simeoane Cuvioase, şi Ioane mărite, aduceţi-vă aminte de noi neîncetat.


   Mântuieşte-mă ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Făcătorul de bine al tuturor, risipeşte norii sufletului meu, Doamna tuturor Stăpână preasfântă, şi mă fă tare împotriva patimilor, celor ce ridică război asupra mea.


   Tu te-ai învrednicit a vedea pe Cel ce în taină te-a învăţat cele negrăite, pe Cel arătat în foc şi în rug dedemult lui Moise, fiind tu strălucit Proorocule cu raza bunei credinţe.

   Legii puitor şi tăinuitor, şi preot te-ai arătat, şi Prooroc preaînţelept, asemenea Stăpânului făcându-te, şi părtaş patimilor, acum te-ai arătat moştenitor.

   Credincioşii acum având izvor curgător învăţăturile tale cele prealăudate, şi carte preasfinţită, luăm neîndoită mântuire sufletelor.


   O negrăită şi dumnezeiască arătarea de lumină, întru care acum te desfătezi fericite ! Şi de departe vezi întru Părintele pe Fiul, şi pe Duhul, trei Ipostasuri ale Dumnezeirii.


   Armă a noastră şi perete tu eşti Născătoare de Dumnezeu, apărătoare celor ce nădăjduiesc întru tine, pe tine și acum te îndemnăm spre rugăciune, ca să ne izbăvim de vrăjmaşii noştri.


   Naşterea pururea Fecioarei, ceea ce s-a arătat mai-nainte puitorului de lege în munte prin foc şi prin rug, spre mântuirea noastră a credincioşilor, cu cântări neîncetat o slăvim.


   Un suflet purtând în două trupuri părinţilor aţi avut, şi un gând întru mijlociri osebite, o Simeoane şi Ioane, pentru aceasta vă lăudăm pe voi.


   Îndulcirea îngerilor, bucuria scârbiţilor, părtinitoarea creştinilor, Fecioară Maica Domnului, apără-ne pe noi şi ne mântuieşte de muncile cele veşnice.