SINAXAR

    Tot în această zi, Sfinţii treizeci şi opt de Mucenici, pe care în baie băgându-i şi pecetluindu-le uşa sau săvârşit.

    Tot în această zi, Sfânta Maica, împreună cu trei sfinţi fii ai săi, care de sabie s-au săvârşit.

    Tot în această zi, Sfântul Cuviosul Mucenic Erasm cel ce a locuit în Hermelia Ahridului, care cu pace s-a săvârşit.

    Tot în această zi, Sfinţii douăzeci de mii ce au crezut în Hristos prin Sfântul Erasm, care de sabie s-au săvârşit.

    Tot în această zi, Sfântul noul Mucenic Dimitrie cel ce în Filadelfia a mărturisit la anul o mie şase sute cincizeci şi şapte, de sabie s-a săvârşit.

   Pe cetaşul cereştilor puteri, şi al mucenicilor împreună pătimitor, pe ostaşul cel înţelept al evlaviei, şi pe adevăratul propovăduitor al lui Hristos, pe Ioan cel cu nume mare să-l lăudăm credincioşii bucurându-ne.

   Pe neguţătorul cel prea-ales, care pe cele stricăcioase cu cele nestricăcioase le-a schimbat, pe acoperământul cel tare al creştinilor, pe stâlpul cel neclintit de măgulirile muncitorilor, care spre noi de sus priveşte, cu credinţă să-l fericim.

   Pe Ioan cel întâi pătimitor, pe luminatul biruitor cel ce acum nouă cu adevăratele raze ale pătimirii a răsărit, toţi să-l lăudăm bucurându-ne, şi moaştelor aceluia închinându-ne.


   Veniţi toţi iubitorilor de Mucenici, veniţi să alcătuim ceată, cununi de laude împletind, şi preacinstitul cap al lui Ioan încununându-l. Căci acest mare viteaz, cu credinţa lui Hristos întrarmându-se, bărbăteşte la luptă a intrat, şi pe Hristos mărturisindu-L Fiu al lui Dumnezeu şi Dumnezeu, pe Făcătorul şi Judecătorul a toate, mândria persienească până în sfârşit o a surpat, şi pe muncitorul cu răbdarea sa zdrobindu-l, mucenicilor chip şi pildă s-a făcut; şi lui Hristos acum se roagă pentru sufletele noastre.


   De la părţile răsăritului spre apus, ca soarele ai răsărit, cu razele pătimirii, inimile tuturor şi cugetele, către minunile tale slăvite trăgându-le.


   Toate neamurile cele bine cuvântătoare de la apus, duhovniceşte cu cântări dănţuiţi, pe Ioan mărindu-l, care pe voi v-a iubit.


   Vremilor acestora de pe urmă, tu podoabă te-ai arătat, pe pătimirile mucenicilor înnoindu-le, şi până în sfârşit înşelăciunea, cea pierzătoare de suflete, Preafericite, surpându-o.


   Pe tine Născătoare de Dumnezeu cu adevărat, mucenicii mărturisindu-te împreună cu Ioan Slăvitul, Marie Mireasă a lui Dumnezeu, iar noi cădem înaintea ta, iertare de păcate cerând.


   Viaţa ta pe pământ bine cârmuind pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-le, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane pururea pomenite.


   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi Crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.



   Cu ce cântări de laude, vom lăuda pe Ioan ? Ostaşul cel adevărat al marelui Împărat, îndrăzneţul cel luminat, Mucenicul cel ales al lui Hristos. Întăritorul credinţei, pe cel răbdător întru năpaste, şi de munci neînfricoşat, celor necuraţi groaznic pedepsitor, şi credincioşilor fierbinte ajutător. Prin care Hristos dăruieşte nouă mare milă.

   Cu ce cununi de laude vom încununa pe Ioan ? Pe înnoitorul mucenicilor, luptătorul cel lămurit, care cu buna-credință a surpat pe vrăjmaşi, pe cel ce a sfinţit pământul cu sângele, şi pe domnii văzduhului i-a înfricoşat, şi cu îngerii în ceruri s-a împărtăşit, stâlpul cel cu totul de aur prin care se întăresc părţile crivăţului. Prin care Hristos pe vrăjmaşi biruieşte, Cel ce are mare milă.

   Cu ce glasuri bine întocmite, vom preamări pe Ioan ? Pe vulturul cel cu înaltă zburare şi cu înţelepte cuvinte, a cărui aripi între umeri sunt aurite, trâmbiţa bunei credinţe care a răsunat Cuvântul lui Dumnezeu cel tăinuit, sabia cea ascuţită a poruncilor prooroceşti. Prin care trufia perşilor o a surpat, Hristos, Cel ce are mare milă.

   Cu ce cântări şi bunătăţi vom cuprinde pe Ioan cel minunat ? Care şi-a dat trupul spre răni cu zdrobire, pentru Cel ce şi-a dat spatele pentru noi la bătăi, şi sângele necruţându-l l-a vărsat, smeritu-S-a pe Sine până la chip de rob. Pe tiranul l-a tras spre mirare, prin răbdarea cea peste fire, şi cu vârtoasă împotrivire l-a ruşinat; pe care cu cunună neveştejită l-a încununat Hristos Dumnezeu; Cel ce are mare milă.


   Astăzi cu cinstită prăznuire cetele cereşti prăznuiesc, chemând pe pământeni spre veselie, întru pomenirea viteazului nevoitor, a lui Ioan celui mai tare decât diamantul. Că a slăbit mâinile celor ce munceau. Şi judecătorul gândind munci a ostenit, iar el mai presus de toate petrecea, stând ca un leu în mijlocul luptei, şi pe tiranul îngrozind cu mărturisirea lui Hristos, cu bună îndrăznire strigând : O tirane, iată trupul meu spre muncă ! Tu dară adaugă răni destule, că mie cununi neputrede îmi va dărui Hristos; pe Care Îl mărturisesc împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh.


   Acestea zice Domnul : Toate neamurile s-au adunat împreună, şi se vor aduna boierii dintru ei, cine va vesti acestea întru dânşii ? Sau cele din început cine auzite le va face vouă ? Aducă-şi mărturiile sale şi să se îndrepteze şi să asculte, şi să zică adevărul. Fiţi Mie mărturii şi Eu sunt martor, grăieşte Domnul Dumnezeu. Şi pruncul pe care am ales, ca să ştiţi, şi să credeţi, şi să cunoaşteţi, că Eu sunt. Mai înainte de Mine n-a fost alt Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este afară de Mine mântuitor. Eu am vestit, şi am mântuit, şi am defăimat, şi n-am fost întru voi străin. Voi Mie mărturii şi Eu martor Domnului Dumnezeu. Încă din început Eu sunt şi nu este cine să scoată din mâinile Mele. Face-voi şi cine va întoarce aceasta ? Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce ne mântuieşte pe noi, Sfântul lui Israil.


   Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele munca. Părutu-s-au întru ochii celor nepricepuţi a muri, şi s-au socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Că înaintea feţei oamenilor de vor lua şi muncă, nădejdea lor este plină de nemurire şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui; că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii, şi i-a aflat luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei, şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci, şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor limbi, şi vor stăpâni noroade, şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul. Şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că Dar şi milă este întru cuvioşii Lui, şi cercetare întru aleşii Lui.


   Drepţii în veci vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei, şi stema frumuseţii din mâna Domnului; că cu dreapta Sa va acoperi pe ei, şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va toată arma dragostea Lui şi va întrarma făptura spre izbânda vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în zaua dreptăţii şi-şi va pune luişi coif judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită sfinţenia, şi va ascuţi cumplită mânie întru sabie, şi va ridica război împreună cu Dânsul lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi din praştia mâniei cea zvârlitoare de pietre, pline vor cădea grindine. Întări-se-va asupra lor apa mării, şi râurile îi vor îneca de năprasnă. Stava împotriva lor Duhul puterii, şi ca un vifor va vântura pe ei. Şi va pustii tot pământul fărădelegea, şi răutatea va răsturna scaunele puternicilor. Ascultaţi dar împăraţi şi înţelegeţi, învăţaţi-vă judecătorii marginilor pământului. Ascultaţi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi întru noroadele limbilor. Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea, şi puterea de la Cel Preaînalt.


   Bucuraţi-vă toate părţile crivăţului, şi veselindu-vă săltaţi, având în mijlocul vostru steaua cea neapusă şi mult-luminoasă, care covârşeşte razele soarelui; pe Ioan cel cu numele mare, rădăcina bunei credinţe, ramura mucenicilor cea cu multă roadă şi aleasă, care mult a iubit pe Hristos, şi de la Dânsul mai mult s-a făcut iubit, și nouă cere mare milă.

   Toate neamurile creştineşti duhovniceşte săltând, lăudaţi folosul cel de obşte, întru ziua cea numită a acestui praznic, având în mijlocul vostru ca o floare cu bun miros, trupul acestui Sfânt Mucenic, cel acum preamărit cu strălucirea neputrejunii, şi vindecări dăruind patimilor sufletului şi trupului.

   Săltaţi cele ale răsăritului şi ale crivăţului, şi nu gândiţi înalte, că alt soare preaslăvit s-a arătat aici, nu către apus călătorie făcând, şi pe sub pământ pornindu-se, ci către Cer suire având de la pământ, petrece cu cetele îngereşti, şi de acolo pe noi ne păzeşte, şi sfinţeşte şi cere de la Hristos mare milă.


   Să trâmbiţăm cu trâmbiţă sufletească, întru pomenirea de praznic, pe Ioan ostaşul cel cu mintea viteaz, chemând cu înaltă propovăduire pe cei de primprejur, şi zicând : Iată care a pătimit pe pământ, şi acum împărățeşte în ceruri, veniţi fraţilor, acestuia să râvniţi, şi râvnind urmaţi cu osârdie, celui ce a râvnit de s-a făcut Mucenic. Iată comoara milosteniei cea bogată, veniţi împăraţi şi domni, acestuia să râvniţi, şi asemenea cununilor să vă împărtăşiţi, bogaţii şi săracii, sănătoşii şi neputincioşii, gustaţi din-destul vindecări, din racla celui sfinţit, ca dintr-un izvor neputred, întru slava lui Dumnezeu, Celui ce a proslăvit pe cel preamărit.


   Ca un berbece cu bună numire, luciul mării ai înotat, şi jertfă vie şi însufleţită te-ai adus Mielului lui Dumnezeu, Celui ce S-a junghiat pentru noi, Mărite; de la care luând plata ostenelilor tale, roagă-L din nevoi şi din stricăciune să ne izbăvim, care cu credinţă şi cu dragoste săvârşim preacinstită pomenirea ta.


   Nici cruzimea tiranilor, nici bătaia toiegelor, nici zdrobirea trupului, nici curgerea sângelui, Mărite, a ta tărie nu a putut de la Hristos să o întoarcă, ci mai vârtos ai strigat către muncitori : Lămuriţi-mă cu munci ca aurul în topitoare, ca să mă arăt aur lămurit, Celui ce m-a zidit.


   Nici greutatea lanţurilor, nici temniţa cea cu miros greu, nici neomenirea celor ce le trăgeau, a ta bună stare de la Stăpânul tău, nu o au clătinat Fericite, iar temniţa cămară luminoasă, şi lanţurile left de aur, şi târâturile cele iuţi căruţă împărătească, pentru Hristos le-ai socotit.


   Răsărind razele purtătorului de chinuri, năzuind îndulciţi-vă fraţilor, că din Cer către noi nevăzut s-a pogorât, Ioan ostaşul cel ales al lui Hristos, și masă duhovnicească înainte punând, pe toţi din-destul ospătează, după cererea fiecăruia, şi să cădem cu credinţă, sărutând sfintele lui moaşte, şi cu rugăciune să zicem : Mult pătimitorule şi de trei ori fericite, întăreşte Biserica pe care o ai iubit, întru care sfintele tale moaşte a sta bine ai voit. Împreună cu cei de Dumnezeu încununaţi domnii noștri, cei ce te iubesc şi-ţi aduc daruri, păzeşte-i şi-i acoperă, cu îndrăznirea ta cea către Dumnezeu.


   Viaţa ta pe pământ bine cârmuind pătimitorule, cu milostenii şi cu neîncetate rugăciuni şi lacrimi, şi iarăşi către pătimire bărbăteşte pornindu-te, necredinţa persienească ai mustrat. Drept aceea Bisericii te-ai făcut întărire şi creştinilor laudă, Ioane pururea pomenite. De două ori.


   Mormântul tău Sfinte, alt Siloam s-a făcut, celor ce vin cu credinţă, izvorând vindecări celor neputincioşi cu trupul, şi cu sufletul pătimaşi. Drept aceea adunându-ne astăzi, săvârşim sfântă pomenirea ta, slăvind pe unul Dumnezeul nostru. De două ori.


   Pe tine Maica lui Dumnezeu, Ioan purtătorul de cununi în mijlocul divanului luminat te-a mărturisit, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Unul din Treime, şi Fecioară ai rămas. Pentru aceea întru-tot lăudată, împreună cu dânsul, roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu să ne dăruiască nouă iertare păcatelor.


   Împodobit fiind cu frumuseţea mai mult decât aurul şi topazul, te-ai dăruit nouă de la Dumnezeu Ioane cinstite, trăgând ochii cei înţelegători ai tuturor, şi inimile către cunoştinţa minunilor patimii tale. Pentru aceasta cu dragoste strigăm către tine : Bucură-te lauda noastră cea mărită.


   De frumuseţea fecioriei tale şi de prealuminată curăţia ta, Gavriil mirându-se a strigat ţie, Născătoare de Dumnezeu : Ce laudă vrednică voi aduce ţie ? Sau ce te voi numi pe tine ? Nu mă pricep, şi mă minunez ! Pentru aceasta precum mi s-a poruncit strig ţie : Bucură-te ceea ce eşti plină de Dar.


   Miratu-s-a tiranul, văzând întru tine răbdarea cea peste fire, primitu-te-au îngerii cu cununi împodobindu-te, ruşinatu-s-au dracii de a ta vitejie. Că cei ce socoteau cu amăgire să te surpe, aceştia au fost biruiţi şi căzuţi. S-au întărit credincioşii prin mărturisirea ta. Cela ce ai întărit pe acesta atunci, luminează sufletele noastre. De două ori.


   Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând, şi a socotit cu mintea de ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără de sămânţă, de Dumnezeu Născătoare, de rugul cel nears în foc, de toiagul lui Aaron ce a odrăslit, şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat : Fecioara a născut, şi după naştere iarăşi a rămas Fecioară.


   Pentru rugăciunile purtătorului tău de chinuri Ioan, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.


   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.



   Astăzi Biserica prăznuieşte, împodobindu-se cu nevoinţele, răbdătorului de chinuri, ca cu un veşmânt de mult preţ, şi lăudându-se strigă : Unii ca aceştia sunt naşterea mea, unii ca aceştia sunt fiii mei, pe care mai-nainte i-am născut prin Botez, şi i-am hrănit cu frica Domnului, şi acum îi văd Mucenici aleşi cu adevărat încununaţi, ca să se roage pentru lume Domnului.


   Ivindu-te nou Mucenic fericite Ioane, lumii mai pe urmă te-ai arătat. Pentru aceea îmi dă cuvânt cu Darul tău, ca să laud după vrednicie nevoinţele tale.

   Stând înaintea divanului cu ochii cei înţelegători ai văzut ceata cea cinstită a mucenicilor, chemându-te pe tine Ioane cu bucurie, care cu asemenea cununi te-au împodobit.

   Cu oştirea cea întru-tot minunată, a stării tale împotrivă, cele de biruinţă ai luat, asupra firii tiranului, că fiind el ruşinat desăvârşit, de aceea a încetat îndrăznirea tiranilor.


   Îmbrăcându-te în platoşa credinţei pentru mărturisire, şi punând coiful Darului cel luminat, şi cu limba cinstitelor şi dumnezeieştilor cuvinte Ioane, ca cu o sabie ai tăiat pe eparhul cel fără de minte.


   Muntele cel înalt, pe care l-a văzut Daniil, şi Piatra care S-a tăiat din munte fără de mână, pe tine mai-nainte te-a închipuit Născătoare de Dumnezeu, că fără de bărbat ai născut nouă pe Emanuil.



   Prin munci ca aurul în ulcea te-ai lămurit Mucenice mărite, şi jertfă te-ai adus Cuvântului Celui adevărat şi Împăratului puterilor, că în locul focului celui din altar, cu sabia ai fost zdrumicat.

   O Stăpâne cel dintâi şi Doamne, nu s-au săturat evreii cei fărădelege, şi de Prooroci ucigaşi; ci şi pe acest Mucenic fiind tras fără de milă, de slugile cele necredincioase, alergând l-au junghiat.

   Laţuri tindea tiranul cu cuvinte amăgitoare, către vânarea Mucenicului celui preaînţelept, iar el striga către dânsul : Părăseşte-ţi mulţimea minciunilor, că eu făpturii nu mă voi închina, fără decât Făcătorului.


   Măslin roditor în casa Dumnezeului Celui viu, acum s-a arătat racla moaştelor tale, dintru care luăm vindecări de multe feluri de neputinţe, care prin tine s-au îmbogăţit, şi cu minunile tale s-au înfrumuseţat.


   Zis-a dumnezeiescul Iezechil : Şi va fi uşa încuiată. Şi aceasta întru tine s-a plinit, Stăpână, că întru tine S-a sălăşluit nespus, Cuvântul Părintelui, şi dintru tine născându-Se, purtător de trup S-a arătat lumii, întru amândouă păzindu-te.


   Râvnitor fiind înţelepciunii, care este comoara bunătăţilor, din care ai şi gustat dumnezeiasca cunoştinţă. Drept aceea spre cele trecătoare fiind silit, către lupte cu nevoinţă ai stătut, răni muceniceşti luând, trupului zdrobire şi vărsare de sânge, şi acum petreci întru lumina cea negrăită cu mucenicii. Pentru aceea strigăm ție : Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare păcatelor să dăruiască, celor ce cu credinţă se închină sfintelor tale moaşte. De două ori.


   Gândesc la judecată şi mă tem, de întrebarea cea înfricoşată mă cutremur, de răspunsul Judecătorului mă spăimântez, şi de muncă mă îngrozesc şi de durerea focului, de întunericul tartarului, de scrâşnirea dinţilor, de viermele cel neadormit. Vai mie ce voi face când se vor pune scaunele, şi cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi ? Atunci Stăpână ajutătoare mie să-mi fii, şi folositoare prea-fierbinte, că pe tine te am nădejde eu netrebnicul robul tău.


   Undiţă înşelătoare era limba tiranului, pornit fiind cu meşteşugirile vrăjmaşului, iute să prefacă sufletul cel tare. Ci în zadar s-a ostenit, că Mucenicul strigă cu bucurie : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Ce este mie de multe cuvintele tale, şi de făgăduinţele cele trecătoare, care nebuneşte mi le zici ? Ioan striga către muncitorul. Acestea toate mai amare decât fierea sunt mie, cu dulceaţă strigând : Slavă puterii Tale, Doamne.

   Când va înflori pe trupul meu mulţimea rănilor, atunci nădăjduiesc a mă învrednici cununilor celor luminate, Mucenicul zicea către pers : Nu zăbovi mai mult o păgânule, că eu strig : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Nicidecum nu te voi asculta o închinătorule al focului, trăgându-mă tu către pieire, Ioan grăia; ci mai vârtos cu nevoinţe voi muri pentru Cel ce a murit pentru mine, şi cu mucenicii luminat strig : Slavă puterii Tale, Doamne.


   Închipuit-a dedemult călătoria lui Israil prin Marea Roşie, naşterea ta cea fără de bărbat, Împărăteasa tuturor. Că precum acela atunci a trecut neudat, aşa şi Hristos din preacurat sângele tău S-a născut, Fecioară.


   Slăbit-au muncitorii a bate cărnurile Sfântului, ostenit-a şi tiranul cercând să afle munci, iar el vitejeşte răbda, împodobit fiind cu rănile care le luase pentru dragostea Domnului său.

   Cât este de înfricoşată şi de slăvită acea pentru Hristos împotrivirea ta, de care s-au minunat neamurile cele ce se aflase la priveală, şi ţi-au lăudat răbdarea, iar perşii s-au ruşinat împreună cu evreii, îmbrăcându-se cu ruşine.

   Împrejur sta mulţime, privind ceea ce se făcea, Mărite, şi tiranul şedea de faţă nădăjduind să te dobândească. Ci a greşit nebunul în deşert trudindu-se, înfricoşând pe cel neîngrozit, şi în zadar bătând diamantul.


   Batjocorit-a nebuneasca poruncă a eparhului celui rău-credincios, dumnezeiescul Ioan, văzând înşelăciunea şi mândria persienească, zicând : Nu mă voi închina soarelui, făptură fiind, ci mai ales lui Dumnezeu, Celui ce a zidit pe oameni cu mâna.


   Sus era Cel pururea de o Fiinţa Tatălui şi Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul, iar cu noi Dumnezeu şi Om, Născătoare de Dumnezeu, prin tine pogorându-Se către a noastră smerenie, ne-a izbăvit de blestemul strămoşesc; că pe tine scară cerească te-a văzut patriarhul Iacov.


   Nicidecum nu a putut clinti turnul bunei credinţe sălbătăcia poruncitorului, nici bătaia toiegelor, nici rănile, nici moartea cea de istov.

   Ochiului Heruvimilor, s-a asemănat mintea ta cea curată, că jos vitejeşte ai răbdat munci, şi sus ai vegheat Stăpânului; Care ţi-a trimis ţie cunună de biruinţă.

   Săltat-au atunci luminat cetele mucenicilor văzând îndrăznirea ta, şi împreună cu îngerii privind, nevăzut te întăreau la luptă.


   Lanţurile cele de fier, podoabă de aur le socotea Ioan Mucenicul cel ales, şi împroşcările cu pietre cele de la Evrei, trepte de mergere către Cer.


   Luând închipuire de lâna cea plină de rouă a lui Ghedeon, mai-nainte a vestit minunea ta, că S-a pogorât ca ploaia pe lână Născătoare de Dumnezeu, Unul din Treime în pântecele tău întrupându-Se.


   Înotând luciul marii cu neguţătorie, de la răsărit către crivăţ te-ai nevoit, ci chemându-te Dumnezeu pe tine, precum Matei vama, şi tu neguţătoria lăsând, Aceluia ai urmat, prin sângele muceniciei, cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, ai luat cunună de biruinţă.


   Preaînţeleptul Ziditor şi Stăpânul, Domnul viei celei înţelegătoare, precum a grăit prin sfânta Sa gură, pildă pentru vie, că celor ce au lucrat în ceasul al unsprezecelea, întocmai le-a plătit ca şi celor din ceasul întâi. Acum pilda spre lucru adevărat s-a descoperit, arătându-o luminată pătimirea lui Ioan, acum după o mie de ani, l-a proslăvit cu ne-putrejunea, asemenea cu mucenicii cei dintâi, şi cu Darul vindecărilor, că cu cele vremelnice răscumpărând cele netrecătoare, a luat cunună de biruinţă.


Stih : Ioane fericite dând tu puţin sânge cu adevărat.
Cereasca împărăţie ţi-ai cumpărat.
Căci târârea capului şi tăierea lui ai suferit,
Şi nouă mult chinuitul tău trup ne-ai hărăzit.
Care este al Moldovei odor prea mare,
Şi lumii acoperământ şi zid prea tare.
În a doua zi a lui Iunie pe Ioan cel lăudat,
Mână spurcată, ucigaşă de Hristos, l-a tăiat.

   Acest sfânt Mucenic Ioan, a fost cu neamul din strălucita şi marea cetate Trapezonda. Care lângă mare vieţuirea având, şi pe la multe cetăţi era înotând, şi neguţătorie multă făcând. Iar odinioară înotând el în corabie, şi adeseori văzându-l pe dânsul vrăjmaşul diavol rugându-se lui Dumnezeu şi postindu-se, şi pe cei ce pătimeau de boli în corabie, miluind-ui şi mângâindu-i, pizmuindu-l, a ridicat asupra lui pe stăpânul corabiei care era de eresul latinesc, şi foarte nemilostiv, cumplit şi fără de omenie, vrând ca să-i împiedice lui calea mântuirii şi din credinţa cea întru Hristos să-l despartă. Deci a început Sfântul Ioan cu dânsul pe mare în corabie mergând a se prici pentru credinţă. După aceasta au ajuns la Cetatea Albă, ce este în ţara Moldovei, fiind atunci partea aceea stăpânită de turci; şi intrând în cetate acel rău credincios corăbier, a spus ighemonului cetăţii aceleia zicând : Este, o ighemoane, un bărbat care a venit aici cu mine, şi voieşte a se lepăda de părinteasca lui predanie, şi de credinţa lui creştinească a se înstrăina, şi la credinţa voastră a se apropia, şi predaniilor voastre părtaş prea ales voieşte a fi, pentru care şi cu multe jurăminte s-a făgăduit mie, înotând pe mare. Pentru aceasta în grabă să faci pentru dânsul punerea la cale, ca să primeşti mare laudă, fiindcă este preaslăvit între cei întâi boieri ai cetăţii Trapezondei. Acestea ighemonul auzindu-le, cu bucurie a şezut la judecată, poruncind să cheme pe Mucenicul cu cinste. Şi dacă a stătut Sfântul înaintea ighemonului, a zis ighemonul către dânsul : Destule am auzit pentru tine, că voieşti a te apropia la credinţa noastră, fiindcă a noastră credinţă de cei cinstiţi cu cugetul se atinge, iar pe credinţa voastră cea creştinească, şi vrednică de râs să o laşi, şi predaniile şi legile acelora cu luminat glas înaintea acestei adunări de noroade să le blestemi, ca şi alţii să se înveţe. Preamăreşte pe luminatul soare, şi dă cinste aceluia, şi luceafărului ce răsare înaintea lui, şi jertfe să aduci lor, pentru care mare cinste şi boierie vei primii de la împăratul. Iar Ioan cel îndrăzneţ cu duhul, a răspuns ighemonului : Să nu fie mie a mă lepăda de Hristosul meu, însuşi ziditorul soarelui acestuia, pe care tu, întru înşelăciune ţinut fiind, cinsteşti făptura ca pe Dumnezeu, pe cinstea lui Dumnezeu aducându-o fără de minte făpturii. Deci lasă, rogu-te ighemoane, înşelăciunea necredinţei sufletului tău ce zace întru tine, şi primeşte haina dumnezeiescului Botez, care mai mult decât soarele străluceşte, şi crede întru Domnul nostru Iisus Hristos. Căci soarele este făcut în a patra zi, cum dară de crezi în făptură ? Aceste cuvinte muncitorul auzindu-le, s-a aprins de mânie, şi a poruncit să întindă pe Mucenicul la pământ, şi cu toiege ghimpoase fără de milostivire să-l bată, iar sosind seara, a poruncit să lege pe Sfântul cu două lanţuri, şi să-l arunce în temniţă până dimineaţa. Iar a doua zi dimineaţa a şezut muncitorul şi judecătorul acel cu chip de fiară la judecată, şi a poruncit să aducă pe Mucenicul. Şi stând înaintea lui Sfântul cu faţa luminată şi cu suflet vesel, s-a minunat muncitorul de strălucirea feţei lui, şi a început cu multă măgulire a îndemna pe Mucenicul. Iar Sfântul nici cât de puţin de aceasta băgând seamă, a răspuns muncitorului : Creştin sunt. Deci muncitorul ca o fiară răcnind, a poruncit îndată să întindă pe Mucenic la pământ şi mai cumplit să-l bată. La care slugile se schimbau bătând pe Sfântul, iar Sfântul şoptind cu buzele, făcea rugăciuni. După aceasta a poruncit să lege pe Mucenicul de coada unui cal neînvăţat şi sălbatic, şi unul din ostaşi să încalece pe el şi pe uliţele cetăţii cât va putea calul să alerge; şi aceasta făcându-se, târât a fost Sfântul prin toată cetatea. Iar un oarecare jidov batjocorind pe Mucenicul, a luat o sabie şi ajungând pe Sfântul îndată i-a tăiat capul; şi aşa s-a despărţit capul de la trup, lăsându-l să zacă la locul acela trupul Sfântului împreună cu capul nebăgat în seamă. Şi nimeni din creştini nu îndrăznea a se atinge de moaştele Mucenicului. După aceasta în noaptea aceea multe făclii asupra moaştelor Sfântului Mucenic s-au văzut arzând şi trei bărbaţi luminaţi cântau cântări negrăite, cădindu-l, şi un stâlp de foc asupra trupului Mucenicului se vedea; această minune mulţi o au văzut. Iar un oarecare din jidovi a cărui casă era aproape de mult-pătimitorul trup; socotind că preoţii creştineşti voiesc a-l lua, şi îngropării a-l da, a luat un arc cu săgeată şi întinzându-l a voit să săgeteze pe unul dintr-înşii. Iar arcul şi săgeata lui s-au lipit de mâinile lui, şi aşa toată noaptea a petrecut. Iar făcându-se ziuă, minunaţii aceia bărbaţi şi făcliile, nevăzute s-au făcut. Deci oameni de toată vârsta se adunau ca să vadă pe ticălosul acela săgetător, iar el tuturor cele ce i s-a întâmplat le spunea chiar nevrând. Apoi şi scăpare de pedeapsa sa a primit. Şi înştiinţându-se de această minune muncitorul şi foarte temându-se, a poruncit creştinilor să îngroape trupul Sfântului, iar ei luându-l, l-au îngropat la loc cinstit. După acestea latinul acela, care a dat pe Sfântul la muncire, a voit ticălosul să-l fure, şi în patria sa să-l ducă. Deci într-una din nopţi venind cu ai săi, şi săpând locul, voia să ia moaştele. Însă în aceiaşi noapte s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Ioan, preotului bisericii aceleia, zicându-i : Scoală degrab şi aleargă la biserică, că voiesc să mă fure. Şi îndată preotul sculându-se cu grăbire a alergat la locul acela, şi a aflat mormântul săpat şi trupul Sfântului puţin de nu a fost luat. Apoi chemând pe poporul cel ortodox i-a spus cele ce se făcuse, şi toţi au dat slavă lui Dumnezeu cel ce preamăreşte pe sfinţii săi. După aceasta a pus cinstitele moaşte ale Sfântului în Sfântul altar aproape de sfânta masă, şi acolo a petrecut mai mult de şaptezeci de ani, şi neîncetat se arăta ziua şi noaptea feluri de vedenie asupra trupului mucenicesc. Deci a venit aceasta la auzul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului marelui domn Alexandru cel Bun, cel ce stăpânea atunci toată Moldo-Vlahia şi partea mării aceleia, care iubitor de Mucenici fiind împreună cu sfatul preasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif cel ce ocârmuia atunci biserica, îndată a trimis boieri cu destulă oaste la Cetatea Albă. Iar ei cu grăbire şi mare cinste au adus la dânsul sfintele moaşte ale Mucenicului; şi primindu-le cu vrednică cinste dimpreună cu toţi măriţii săi boieri, şi cu Mitropolitul şi cu tot clerul şi poporul, le-au pus în sfânta Mitropolie în Suceava la luminatul său scaun, care era într-acea vreme cetate domnească de scaun a Moldovei, unde feluri de tămăduiri face Sfântul, încât şi până astăzi de la mormântul său se dau tămăduiri tuturor celor ce aleargă la dânsul cu credinţă. Iar după o vreme mutându-se domnia şi Mitropolia din Suceava în Iaşi, s-au mutat şi sfintele moaşte. Iar la anul o mie şase sute optzeci și şase pentru risipirea ce se socotea a fi, şi prăpădenia acestor ţări, s-au mutat sfintele moaşte din Iaşi în ţara leşească cu bunăvoirea Craiului Ioan Sobieschi, care se afla atunci cu oştile sale în Moldova, mergând împotriva tătarilor cu sfatul bine-cinstitorului domn Constantin Cantemir, care al doilea an avea întru domnie, şi al tuturor boierilor, de Dositei Mitropolitul, până ce se vor alina tulburările. Iar întoarcerea acestor sfinte moaşte a fost la anul o mie şapte sute optzeci şi trei, prin dumnezeiască pronie, care s-a făcut de împăratul Iosif al Austriei, prin rugămintea episcopului de Rădăuţi, Dositei. A pătimit Sfântul acesta pentru Hristos, la anul o mie trei sute treizeci şi doi, cu treizeci de ani mai-nainte de venirea lui Dragoş, întâiul domn al Moldovei. În Moldova s-au adus sfintele lui moaşte, cu alaiul domnesc la anul o mie patru sute doi, de binecredinciosul Alexandru Voievod, întru al doilea an al domniei sale, iar în ţara leşească s-au mutat de Dositei Mitropolitul, cu alai crăiesc, la anul o mie şase sute optzeci şi şase. De acolo s-a întors cu alai împărătesc, la anul o mie şapte sute optzeci şi trei. În ţara leşească a petrecut nouăzeci şi şapte de ani.

   Pentru rugăciunile purtătorului tău de chinuri, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.

    VEZI : Cel ce va voi a şti mai pe larg cele pentru Sfântul acesta, să caute la vieţile Sfinţilor, în luna lui Iunie în două zile, unde este scrisă viaţa, şi pentru aducerea moaştelor foarte pe larg şi acolo să citească.


   Chinurile ce se aduceau ție vrednicule de minune, ca nişte săgetături copilăreşti le-ai socotit, cântând cu bucurie : Cela ce eşti prealăudat, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

   Mâinile adesea tinzându-şi către tiranul, zicea Ioan : Ce te osteneşti în deşert cel ce nu ai ruşine ? Că muncindu-mă tu, haină împestrită îmi faci mie, şi moartea cunună a nemuririi.

   Eu sunt cu adevărat Mucenic al lui Hristos Dumnezeului nostru Celui adevărat, Mucenicul striga, că târâturile le socotesc flori cu bun miros şi vărsarea sângelui, scăldătoare a Botezului.


   Viaţa care o am în trup, de mine noapte se socoteşte, Ioan cu dragoste cugeta, degrab dar să mi se dezlege legătura trupului, ca împreună cu Hristos să moştenesc viaţa.


   Limba cea ritoricească a rămas fără de glas şi nemişcată, văzându-te pe tine cea plină de Dar, că nu poate spune zămislirea cea negrăită a naşterii tale celei necuprinse.


   Fericitu-te-au pe tine împăraţii, bine te-au cuvântat arhiereii, auzind de a ta vitejească răbdare, şi către Hristos mijlocitor câştigându-te pe tine, şi acum venind, se închină cinstitelor tale moaşte.

   Tulburatu-s-au oarecând neamurile, împreună cu norodul cel călcător de lege asupra unsului şi Domnului cugetând cele deşarte, şi acum s-au adunat, perşii, adică, trăgând pe Ioan, iar evreii junghiindu-l.

   Prins a fost şi ţinut de tine şi până în sfârşit surpat şarpele cel netrupesc, prin răbdarea trupului tău, şi tăria lui şi tirania cea cumplită o a stins Hristos, Cel ce S-a îmbrăcat în trup.


   Cu rănile lui Hristos lăudându-te, către veşnicele locaşuri te-ai mutat, cu haină mohorâtă fiind îmbrăcat Mucenice, care o ai vopsit din sângele tău, şi Împăratului puterilor te arăţi, dănţuind împreună cu mucenicii.


   Trimis a fost dedemult Isaiei cărbune, care scoţându-se cu cleştele de Serafim, s-a atins de dânsul, şi păcatele i-a iertat; iar cleştele tu eşti Fecioară, care ai purtat Cărbunele cel dumnezeiesc, întru iertarea păcatelor omeneşti.


   Ostaş adevărat al mărturisirii lui Hristos ai fost Ioane, şi pierzător vicleşugului acelor fără de Dumnezeu; pentru aceea şi acum cu rugăciunile tale pierde semeţia păgânească, supunându-o sub picioarele poporului nostru.

   De a şi fost zdrumicată carnea Sfântului tău trup, de s-a şi vărsat sângele, dar îngrozirile ce veneau asupra ta nu te-au supus. Drept aceea cu puterea ta ruşinează pe cei ce se scoală asupra noastră, şi biruitor arată pe poporul nostru.

    Sfarmă arcul păgânilor nebiruitule ostaş, al celor ce se pornesc cu nedreptate asupra moştenirii tale, pe care iubindu-o o ai ales ţie, şi întăreşte sceptrul mai-marilor noștri, ca şi noi cu linişte şi cu pace să petrecem.


   Care am dorit de luminată şi cinstită pomenirea ta, am luat şi am sărutat bucurându-ne cu duhul, şi săltând ne rugăm, Fericite; locul acesta şi norodul, unde ai voit a te preamări, păzeşte-l nevătămat, dimpreună cu conducătorii cei de Dumnezeu rânduiţi.


   Pe care toţi Proorocii în multe chipuri au vestit, prin tine Născătoare de Dumnezeu am văzut pe Dumnezeu cel desăvârşit, Care S-a întrupat pentru noi şi a mântuit pe oameni de blestemul strămoşesc, roagă-L ca şi noi cu rugăciunile tale să scăpăm de veşnica gheenă.


   Stând înaintea Luminii celei neapuse, Fericite, împreună cu cetele mucenicilor, pe cei ce laudă pomenirea ta, mântuieşte-i de ispite cu rugăciunea ta. De două ori.


   Ceea ce ai purtat Lumina cea neapusă pururea Fecioară, care luminează pe cei ce şed întru întunericul vicleşugului neştiinţei, luminează-ne şi pe noi păcătoşii, cu lumina Fiului tău.


   Prealăudate Ioane, pe tine nici sălbătăcia tiranului, nici amăgirea cuvintelor, nici groaza muncilor, nici bătăile cele cumplite, de Hristos nu te-au despărţit, pe Care din pruncie L-ai iubit; Căruia te şi roagă, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Nu este mie nimic mai dulce, nici mai cinstit, către tiranul ai grăit Ioane, nici slava cea trecătoare, nici bogăţia cea putredă, mai vârtos decât Hristos Împăratul ceresc, pe Care roagă-L să dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Asemenea s-a făcut mucenicilor, în anii cei de pe urmă, Mucenicul cel de bun neam, că aprinzându-se cu râvna sufletului cel iubitor de Dumnezeu, cu patimile sale a câştigat slava cea prea-bogată, şi lui Hristos se roagă să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă,


   Veniţi iubitorilor de Mucenici, să ne îndulcim înţelepţeşte astăzi, din masa cea duhovnicească, care o a pus nouă Mucenicul Ioan, din care şi îngerii se îndulcesc, precum a zis Proorocul : Pâine îngerească a mâncat, şi sufletul împreună cu dânşii să se desfăteze, şi nouă cere de la Mântuitorul Hristos, iertare păcatelor, celor ce cu cinste săvârşim pomenirea lui.


   Toată nădejdea mea spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.





   Fiii ucigaşilor Domnului cei cumpliţi, topindu-se de zavistie, te-au pârât pe tine, Mărite; iar tu îmbărbătându-te cu nebiruire, ai primit desfătarea raiului, o Luchiliane ! Pentru aceasta roagă-te lui Hristos, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Tinerii cei preasfinţiţi ascultând de tine ca de un Părinte al lor, au pătimit împreună cu tine foarte tare, precum şi pururea pomenita şi Cuvioasa Paula Mucenița. Cu care împreună acum locuieşti în ceruri, Mucenice vrednicule de minune ! Roagă-te lui Hristos, să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.

   Sicriul tău totdeauna izvorăşte ape de tămăduiri, celor ce aleargă către tine Mucenice mult-pătimitorule, şi spală patimi şi îneacă cetele dracilor, cu ajutorul Duhului. Pentru aceasta roagă-te să se dăruiască sufletelor noastre, pace şi mare milă.


   Miluieşte-mă Preacurată pe mine osânditul, pe cel fără de răspuns, cel lepădat şi ticălos, şi nu mă ruşina, ci apucă înainte degrabă, şi mă mântuieşte, când va vrea Domnul să judece toată lumea, şi mă răpeşte de la iadul cel greu căci poţi Preacurată, câte voieşti.


   Dacă a văzut Fecioara pe Hristos spânzurat pe lemn, zicea : Sabie a trecut prin inima mea Fiule, şi o sfărâmă Stăpâne, precum dedemult mi-a zis mai-nainte Simeon; ci scoală-Te, şi mă slăveşte împreună cu Tine, nemuritorule, pe mine Maica şi roaba Ta, rogu-te.


   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.


   Apa trecându-o ca pe uscat, şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga : Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-i cântăm.

   Te laud pe tine Luchiliane ca pe o slugă a Dumnezeiescului Cuvânt, şi laudă a mucenicilor. Pentru aceasta dăruieşte-mi mie curăţire, şi tămăduire de cele rele, prin rugăciunile tale.

   Cu tot cugetul şi sufletul te-ai ţinut de tot întru dragostea lui Hristos, şi ai defăimat înşelăciunea şi slăbiciunea idolilor, Înţelepte.


   Mai mult decât toată mărirea cea de pe pământ, poftind dumnezeiasca slavă cea prin munci, te desfătezi întru cele cereşti veselitoare ale slavei celei neîmbătrânite, de Dumnezeu fericite.


   Tu eşti scara, care o a văzut Iacov, Născătoare de Dumnezeu; căci prin tine S-a unit Cuvântul cu cei de pe pământ, şi a tras către înălţime fiinţa pământenilor.


   Iuda a vândut iudeilor celor ucigaşi de Dumnezeu, pe Mântuitorul Domnul Hristos; iar acum iudeii te vând pe tine celor fărădelege.

   Ispitindu-se zavistnicul să te amăgească cu cuvinte momelnice pe tine, s-a arătat împroşcat de cuvintele tale ca de nişte pietre, purtătorule de chinuri.


   Sfeşnic prealuminat, te-ai făcut celor ce s-au nevoit împreună cu tine, povăţuindu-i la lumina dumnezeieştilor cărări, ale desfătării celei de acolo.


   Rogu-te pe tine, Stăpână, Milostiv să-mi faci mie la ziua judecăţii, pe Cel ce S-a născut din tine, prin rugăciunile tale.


   Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine te laudă duhul meu.


   Cu focul împreunându-te nicicum nu te-ai ars o Luchiliane, viteazule, pătimitorule, căci ai avut roua lui Dumnezeu, de te răcorea. Pentru aceasta veselindu-te, ai săvârşit nevoinţele cele mai presus de fire, cu sfinţii prunci, cu care dimpreună adu-ţi aminte de noi.


   Maică a lui Dumnezeu te ştim toţi pe tine, ceea ce te-ai arătat Fecioară cu adevărat şi după naştere, noi cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate. Că pe tine le avem păcătoşii folositoare, pe tine te-am câştigat întru ispite mântuire, una cea cu totul fără prihană.


   Văzându-Te Hristoase, Maica Ta cea Preacurată, mort pe Cruce întins, striga : Fiul meu, Cel ce eşti împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, ce este această negrăită a ta rânduială, prin care ai mântuit înţeleaptă zidirea mâinilor Tale celor preacurate.


   Auzit-am Doamne taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale, şi am proslăvit Dumnezeirea Ta.

   Strălucit-ai cu cuvintele tale, şi ai luminat lumea cu chinurile tale, iar împotrivirea tiranilor, o ai gonit ca pe o negură fără de stare.

   Îndreptându-te întru Hristos, te-ai arătat prin credinţă nou Avraam, precum el odinioară, căci prin cunoştinţa Ziditorului tău te-ai lepădat de toată deşertăciunea.


   Câştigându-te pe tine credincioşii pierzător înşelăciunii şi tămăduitor patimilor celor cu dureri, toţi ne împărtăşim de tămăduiri, mărite Mucenice.


   Mai presus de cuget este taina zămislirii tale Maică Fecioară, căci primind în pântece pe Dumnezeu, L-ai născut negrăit.


   Luminează-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale, şi cu braţul Tău cel înalt, pacea Ta dă-ne-o nouă Iubitorule de oameni.

   Hristoase, Cela ce eşti singur Doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre, tămăduieşte durerea patimilor mele, cu rugăciunile Mucenicilor.

   Floare sfinţită prin lucrarea Duhului te-ai arătat, Mucenice mărite, făcând a odrăsli nerodirea prin nevoinţe.


   Având în inima ta cuvinte de viaţă, Înţelepte, amăgirile tiranilor le-ai omorât cu împotrivirea ta, pururea pomenite.


   Avându-te pe tine zid nesfărâmat, liman şi întărire, nădejde şi dumnezeiască armă, ne mântuim Maica lui Dumnezeu Preacurată.


   Înălţându-ţi după gând dorirea sufletului cea dumnezeiască, cu îndrăzneală ai alergat de bunăvoie către focul cel tirănesc, şi ai fost păzit cu roua Duhului, împreună cu pruncii, viteazule purtătorule de chinuri.

   De învăţăturile tale înţelepte Mucenice, întărindu-se şi Paula, tare s-a îmbărbătat împotriva vrăjmaşului, şi a primit cununa dreptăţii din mâna lui Hristos puitorului de nevoinţe.


   Văzându-ţi vrăjmaşul neînduplecarea ta nemişcată ca muntele Sionului, n-a suferit, ci cu totul s-a ruşinat, şi călcându-se de tine la pământ, s-a zdrobit în privelişte, cugetătorule de Dumnezeu.


   Zămislit-ai cu adevărat în pântecele tău pe Dumnezeiescul Cuvânt, şi L-ai născut, pe El mai presus de fire. Pe Care prin rugăciunile tale îmblânzeşte-L, să se mântuiască de primejdii toţi robii tăi Preacurată.


   Curăţeşte-mă Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele, şi mă ridică dintru adâncul răutăţilor, rogu-mă; căci către Tine am strigat, şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.


   Ceata cea cu numărul de cinci a sfinţilor Mucenici cea strălucită, care luminează Biserica lui Hristos, adunându-ne astăzi, să cinstim sfântă prăznuirea pomenirii lor, bucurându-ne căci ca nişte tari pătimitori şi slugi ale lui Hristos stându-i înainte, neîncetat se roagă pentru noi toţi.


   În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Mucenic Luchilian şi a celor împreună cu el patru prunci : Ipatie, Paul, Dionisie, Claudie şi Paula, fecioara şi Mucenița.

Stih : Luchilian şi Paula împreună cu ai lor prunci,
Prin sânge au câştigat cununile cele de Mucenici.
Luchilian, întru această lună, în a treia zi.
Întins a fost pe Cruce, unde-l pironi.
Turburarea valurilor, pentru aceea şi strigai :
Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Acest sfânt Luchilian, a fost în zilele împăratului Aurelian, mai înainte fu popă idolesc fiind, bătrân de vârstă şi cărunt, locuind aproape de cetatea Nicomidiei. Deci întorcându-se spre credinţa lui Hristos şi aducându-se înaintea comitului Silvan, şi nevrând să se lepede de Hristos, şi să-şi ţie legea cea dintâi, a fost zdrobit la fălci şi bătut cu toiege, şi spânzurat cu capul în jos. După aceea fu băgat în temniţă, şi a aflat acolo băgaţi trei tineri pentru credinţa cea în Hristos. Apoi iarăşi ieşi cu dânşii înaintea Comitului, şi stând nemişcat în credinţa lui Hristos, a fost băgat într-un cuptor ars împreună cu tinerii aceia, şi pogorându-se ploaie de sus, a stins focul şi ieşiră sănătoşi, şi luându-şi răspunsul cel de pierzare împreună cu tinerii fu adus în Vizantia din porunca Comitului. Deci tinerilor le-au tăiat capetele, iar pe Sfântul îl spânzurară pe o Cruce, şi aşa şi-a dat sufletul la Dumnezeu, fiind acolo de faţă şi sfânta fecioară Paula, care pe cale avea grijă de rănile lui, care dacă se săvârşiră Sfinţii, le luă moaştele lor, şi griji pentru că era credincioasă de la moşii ei, şi avea lucrul şi slujba aceasta, adică a intra în temniţă, de slujea, lecuia şi hrănea pe cei ce pătimeau pentru Hristos. Deci fiind şi ea prinsă, a fost adusă către Comitul şi nevrând a jertfi idolilor, întâi o dezbrăcară, şi o bătură cu bice, după aceea cu toiege, care topindu-se foarte la trup de nevoinţă şi de durerea rănilor, prin arătare de înger s-a făcut sănătoasă, şi luă îndrăzneală la mucenicie, şi iarăşi aducându-se înaintea Comitului, a fost bătută peste gură căci îl ocăra, şi băgându-o în temniţă a fost adusă iarăşi la întrebare, şi băgându-o într-un cuptor, ieşi nestricată şi ne-arsă. Deci luându-şi răspunsul cel de pierzare prin sabie, şi sosind la Vizantia după porunca Comitului, şi mergând la locul unde s-a săvârşit Sfântul Luchilian cu tinerii, i s-a tăiat capul, şi aşa a luat cununa muceniciei, şi se face praznicul lor în preasfânta lor mucenicie, ce este aproape de Arhanghelul Mihail la Oxia.


Stih : Cununa nemuririi lui Atanasie cel lăudat,
A cuvioşiei şi a minunilor i s-a dat.


Stih : Ieria ca ceea ce din partea celor înţelepte s-a aliat,
Din cămara Domnului afară nu s-a lepădat.


Stih : Murit-a Papos, nu moşul nepoţilor,
Ci mai vârtos Părintele fiicelor bunătăţilor.

   Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi, Amin.


   Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon oarecând cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului o au călcat, cântând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

   Dimpreună cu Pavel strigai Mucenice : Nu mă va despărţi de dragostea lui Hristos, nici primejdia, nici întristarea, nici sabia, nici flămânzirea; pentru aceea şi strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Pe piatra mărturisirii întărindu-ţi dumnezeieştile tale picioare, te-ai arătat neclintit de tulburarea valurilor pentru aceea şi strigai : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Cu rugăciunile tale Preacurată Maica lui Dumnezeu, să ne izbăvim toţi din patimi şi primejdii, şi din nevoi, şi de bolile cele de multe feluri, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.


   Sădindu-te cu adevărat pe lângă dumnezeieştile izvoare ale credinţei Domnului, te-ai arătat pom aducător de viaţă, Preafericite.


   Pătimitorii fiind înfrumuseţaţi cu podoaba cinstitei mărturisirii lui Hristos, au primit cunună din Cer după vrednicie.


   Ridică-mă, Maica lui Dumnezeu, pe mine care sunt împlântat, şi căzut în lucruri de dureri, ca să te slăvesc întru toţi vecii.


   Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.


   Văzând astăzi pe mucenicii lui Hristos, ca pe nişte grădini cuvântătoare, şi flori foarte mirositoare, cu cinste să-i slăvim.

   Arătându-se mucenicii cu adevărat luceferi Bisericii lui Hristos Dumnezeu, strălucesc cu lumina mărturisirii.


   Cela ce vindeci toate durerile patimilor, tămăduieşte-mi şi mie acum durerea, prin rugăciunile purtătorilor de chinuri, Iubitorule de oameni.


   Pe tine te avem credincioşii zid şi acoperământ, şi liman neviforat, prin care ne şi mântuim Preacurată.


   Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară Curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri, slăvindu-te pe tine.


   Pe vitejii nevoitori, pe marele Luchilian, împreună cu trei prunci, şi pe Paula prietena lui Hristos, cei ce acum se roagă Domnului pentru noi, cu cântări îi lăudăm ca pe cei ce se află întru slavă.