Săptămâna a 5-a după Paști  *  Săptămâna a 6-a după Paști  *  Săptămâna a 7-a după Paști  *  Săptămâna după Rusalii

SĂPTĂMÂNA A 5-A DUPĂ PAŞTI

 
   Crucii Tale celei făcătoare de viaţă, neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, învierea Ta cea de a treia zi o slăvim, că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, atotputernice şi suirea la ceruri ne-ai arătat nouă, ca un singur bun şi de oameni iubitor.
 
    Oprirea lemnului neascultării o ai dezlegat, Mântuitorule, pe lemnul Crucii de voie pironindu-Te şi în iad pogorându-Te, puternice, legăturile morții ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morți, întru bucurie, strigând : Atotputernice Doamne, slavă Ţie.
 
    Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne şi cu moartea Ta împărăţia morții ai stricat şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viață şi nestricăciune lumii dăruind şi mare milă.
 
 
    Veniţi să lăudăm, popoarelor, scularea Mântuitorului cea de a treia zi, prin care ne-am izbăvit din legăturile iadului cele nedezlegate şi nestricăciune şi viaţă toţi am luat, care strigăm : Cela ce Te-ai răstignit şi Te-ai îngropat şi ai înviat, mântuieşte-ne pe noi cu învierea Ta, unule Iubitorule de oameni.
 
 
    Lângă puțul lui Iacov, aflând Iisus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cela ce acoperă pământul cu nori. O, minune ! Cel se poartă, pe Heruvimi, vorbea cu o femeie păcătoasă, cerând apă, Cel ce a spânzurat pământul peste ape. Apă căutând, Cel ce varsă izvoarele şi iezerele apelor, vrând să tragă cu adevărat pe aceea care era vânată de luptătorul vrăjmaş şi să adape cu apă vie pe aceea care era aprinsă rău de lucruri netrebnice; ca un îndurat şi de oameni iubitor.  

 
    Fără de sămânţă ai zămislit şi ai născut negrăit pe Cel ce a surpat pe cei puternici de pe scaune, a înălţat pe cei smeriți şi a ridicat cornul unşilor săi, al celor ce slăvesc Crucea lui Hristos, îngroparea şi slăvită înviere. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, pe tine mijlocitoarea bunătăţilor celor atât de multe, cu cântări fără tăcere te fericim, ca pe ceea ce te rogi pururea să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
    Doamne, suindu-Te pe Cruce blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut. Şi pogorându-Te în iad, pe legaţii cei din veac i-ai slobozit, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta cântând, slăvim scularea Ta cea făcătoare de viață şi mântuitoare.
 
 
    Stih : Pomeni-voi numele Tău întru tot neamul şi neamul.
 
    Fiul cel fără început din Tatăl, Dumnezeu fiind fără de ani, pentru milostivirea şi mântuirea omenească s-a făcut om, ca să dea acum raiul celui dintâi zidit, să izbăvească toată firea de înşelăciunea şarpelui şi chipul cel căzut să-l mântuiască, ca un lesne iertător. Pentru aceea şi-a făcut atunci Maică Născătoare pe Fecioara cea curată şi neîntinată, pe care, ca pe o anghiră şi liman, toți o fericim.
 
    Stih : Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta.
 
    Pe făcătorul tuturor L-ai avut întrupat în pântecele tău de Dumnezeu fericită, pe Cel ce după chip a înnoit pe omul cel căzut mai-nainte, pentru călcarea poruncii care s-a făcut prin şarpe; că pe Dumnezeu ai născut nouă negrăit şi ai mântuit din stricăciune cu naşterea ta, toată firea cea învechită. Pentru aceasta lăudăm şi slăvim darul tău, Fecioară, ceea ce nu ştii de mire; nu înceta a te ruga, ca să mântuiască sufletele noastre.
 
    Stih : Feţei tale se vor ruga bogaţii poporului.
 
    Ca să ne descoperi nouă tuturor mulțimea milei tale şi noianul cel nehotărît al bunătăţii tale, toate păcatele robilor tăi le şterge; că ai putere peste făptură ca o Maică a lui Dumnezeu, ceea ce eşti cu totul fără prihană şi chiverniseşti cu puterea ta toate câte voieşti; pentru că darul Duhului Sfânt, Cel ce s-a sălăşluit arătat întru tine, împreună cu tine lucrează întru toate totdeauna, preafericită.
 
 
   Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, prin rânduiala întrupării cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, iubitorule de oameni, a lăsat vadra la puț şi a alergat spunând celor din cetate : Veniți de vedeţi un cunoscător al inimilor. Nu cumva Acesta este Hristos, pe Care îl aşteptăm ? Cel ce are mare milă. 

 
   Înjumătăţindu-se praznicul, învăţând Tu, Mântuitorule, ziceau evreii : Cum ştie Aceasta carte, neînvăţându-se ? Necunoscând ei că Tu eşti înţelepciunea care ai alcătuit lumea, slavă Ţie.
 
 
    Citim : Fericit bărbatul… catisma toată. La Doamne strigat-am… punem stihirile pe 10 şi cântăm stihirile învierii 3, ale lui Anatolie 1, ale înjumătăţirii 3 şi ale samarinencei 3, singur glasul.

 
   Crucii Tale celei făcătoare de viaţă, neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, învierea Ta cea de a treia zi o slăvim, că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, atotputernice şi suirea la ceruri ne-ai arătat nouă, ca un singur bun şi de oameni iubitor.
 
   Oprirea lemnului neascultării o ai dezlegat, Mântuitorule, pe lemnul Crucii de voie pironindu-Te şi în iad pogorându-Te, puternice, legăturile morții ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morți, întru bucurie, strigând : Atotputernice Doamne, slavă Ţie.
 
   Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne şi cu moartea Ta împărăţia morții ai stricat şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viață şi nestricăciune lumii dăruind şi mare milă.
 
 
   Veniţi să lăudăm, popoarelor, scularea Mântuitorului cea de a treia zi, prin care ne-am izbăvit din legăturile iadului cele nedezlegate şi nestricăciune şi viaţă toţi am luat, care strigăm : Cela ce Te-ai răstignit şi Te-ai îngropat şi ai înviat, mântuieşte-ne pe noi cu învierea Ta, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Sosit-a înjumătăţirea zilelor, care se încep de la mântuitoarea înviere şi se pecetluiesc cu dumnezeiasca cincizecime şi se luminează având strălucirile de amândouă părţile şi împreunându-le pe amândouă se laudă, arătând mai-nainte că vine slava stăpâneştii înălţări.
 
   Auzit-a şi s-a veselit Sionul, binevestindu-se învierea lui Hristos şi fiii lui cei credincioşi s-au bucurat văzându-L pe Dânsul şi spălând prin Duhul întinăciunea uciderii lui Hristos, se găteşte să prăznuiască înjumătăţirea cea veselă a amândurora.
 
   Apropiatu-s-a vărsarea cea din destul peste toţi, a dumnezeiescului Duh, precum este scris. Sorocul o propovăduieşte, cel ce s-a înjumătăţit, al făgăduinţei celei nemincinoase ce s-a dat după moartea lui Hristos şi îngroparea şi învierea de dânsul ucenicilor, care însemnează arătarea Mângâietorului.
 
 
   Venit-ai la puţ, izvorule al minunilor, în ceasul al şaselea, să vânezi rodul Evei, care întru acest ceas a ieşit din rai prin amăgirea şarpelui; că s-a apropiat samarineanca să scoată apă şi văzând-o Mântuitorul a zis : Dă-Mi apă să beau şi Eu te voi sătura de apă săltătoare; iar înţeleapta alergând în cetate a vestit îndată popoarelor : Veniţi de vedeți pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   La puț dacă a venit Domnul, samarineanca ruga pe cel milostiv : Dă-mi apa credinței şi voi lua apele scăldătoarei şi izbăvire şi bucurie. Dătătorule de viață, Doamne, slavă Ţie.
 
   Fiul şi Cuvântul Tatălui, cel împreună fără început şi împreună veşnic, venind la puț izvorul tămăduirilor, o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care Mântuitorul văzând-o, a zis : Dă-Mi apă să beau şi mergi de cheamă pe bărbatul tău. Iar ea ca unui om grăind şi nu ca lui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis : Nu am bărbat. Şi învăţătorul zise către dânsa : Adevărat ai zis : Nu am bărbat, că cinci ai avut şi acum pe care îl ai nu-ți este bărbat. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, striga către popoare, zicând : Veniţi de vedeţi pe Hristos, care dăruieşte lumii mare milă.
 
 
   Lângă puțul lui Iacov, aflând Iisus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cela ce acoperă pământul cu nori. O, minune ! Cel se poartă, pe Heruvimi, vorbea cu o femeie păcătoasă, cerând apă, Cel ce a spânzurat pământul peste ape. Apă căutând, Cel ce varsă izvoarele şi iezerele apelor, vrând să tragă cu adevărat pe aceea care era vânată de luptătorul vrăjmaş şi să adape cu apă vie pe aceea care era aprinsă rău de lucruri netrebnice; ca un îndurat şi de oameni iubitor. 

 
   Proorocul David, care pentru tine este al lui Dumnezeu Părinte, cu cântare pentru tine mai-nainte a glăsuit către Cel ce a făcut ție slăviri : Stătut-a împărăteasa aproape dea-dreapta ta; că pe tine Maică pricinuitoare vieţii te-a arătat, Dumnezeu, Care fără Tată din tine a se face om a binevoit, ca iarăşi să zidească chipul său cel stricat de patimi. Şi oaia cea rătăcită, prin munţi pierdută aflând-o, pe umeri ridicând-o, la Tatăl să o aducă şi după voia sa cu puterile cereşti să o împreuneze şi să mântuiască, Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.
 
 
   Să se bucure luminat astăzi cerul şi pământul, pentru că Hristos s-a arătat întrupându-se ca un om, ca să scoată pe Adam din blestem cu tot neamul, şi minunat s-a făcut prin minuni. În Samaria venind a stătut înaintea femeii şi a cerut apă, El, Care îmbracă norii cu ape. Pentru aceasta toți credincioşii să ne închinăm Celui ce a sărăcit de voie pentru noi, prin sfatul cel plin de îndurare.
 
 
   Doamne, suindu-Te pe Cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut şi pogorându-Te în iad, pe legat cei din veac i-ai slobozit, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta cântând, slăvim sculare a Ta cea făcătoare de viață şi mântuitoare.
 
    Apoi stihirile Paştilor, cu stihurile lor sau aceste stihiri ale învierii, precum este scris în cel grecesc.
 
    Stih : Domnul a împărăţit, întru podoabă s-a îmbrăcat, îmbrăcatu-s-a Domnul întru putere şi s-a încins.
 
   Fiind spânzurat pe lemn, unule puternice, toată zidirea o ai clintit; şi punându-Te în mormânt, pe cei ce locuiau în mormânturi i-ai înviat, nestricăciune şi viață dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta cântând, slăvim scularea Ta cea de a treia zi.
 
    Stih : Pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti.
 
   Poporul cel fărădelege, Hristoase, pe Tine dându-Te lui Pilat, a Te răstigni Te-a judecat, nemulțumitori către făcătorul de bine arătându-se. Ci de voie răbdând îngropare ca un însuți puternic ai înviat a treia zi, ca un Dumnezeu, dăruindu-ne nouă viață fără de sfârşit şi mare milă.
 
    Stih : Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
 
   Cu lacrimi ajungând femeile la mormânt, pe Tine Te-au căutat; iar neaflându-Te, plângând cu tânguire au strigat, zicând : Vai nouă, Mântuitorul nostru, împăratul tuturor, cum Te-ai furat ? Şi ce loc ține trupul Tău cel de viață purtător ? Iar îngerul către dânsele a răspuns : Nu plângeți, a zis, ci mergeți de vestiți, că a înviat Domnul, dându-ne nouă bucurie, ca un însuşi milostiv.
 
 
   Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, prin rânduiala întrupării cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, iubitorule de oameni, a lăsat vadra la puț şi a alergat spunând celor din cetate : Veniți de vedeţi un cunoscător al inimilor. Nu cumva Acesta este Hristos, pe Care îl aşteptăm ? Cel ce are mare milă.
 
 
   Înjumătățindu-se praznicul, învățând Tu, Mântuitorule, ziceau evreii : Cum ştie Acesta carte neînvățându-se ? Necunoscând ei că Tu eşti înţelepciunea, Cel ce ai alcătuit lumea, slavă Ţie.
 
 
   Propovăduirea învierii cea luminată, înțelegându-o de la înger ucenițele Domnului şi lepădând osândirea cea strămoşească, apostolilor lăudându-se, au zis : Jefuitu-s-a moartea, sculatu-s-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
 
    Slavă… Şi acum… al înjumătăţirii, glasul al 8-lea. Înjumătăţindu-se praznicul… La Miezonoptică, canonul Sfintei Treimi din octoih, glasul al 4-lea. Apoi troparele : Cuvine-se cu adevărat a te lăuda… şi celelalte.

 
   Căutând la intrarea mormântului şi văpaia îngerului nerăbdând mironosiţele, cu cutremur s-au mirat, zicând : Au doar s-a furat Cel ce a deschis tâlharului raiul ? Au doar s-a sculat Cel ce şi mai-nainte de patimi a vestit învierea ? Adevărat a înviat Hristos Dumnezeu, dăruind celor din iad viață şi înviere.
 
   Înviat-ai ca un nemuritor din mormânt, Mântuitorule, şi împreună ai ridicat lumea cu puterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, zdrobit-ai întru tărie puterea morţii. Arătat-ai, milostive, tuturor învierea; pentru aceasta Te şi slăvim, unule, Iubitorule de oameni.
 
 
   Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat. Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-se şi Crucea de voie pentru noi luând; prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit de moarte sufletele noastre.
 
 
   Din înălţimile cele de sus pogorându-se Gavriil şi la piatră venind, unde era piatra vieţii, cu albe fiind îmbrăcat a strigat celor ce plângeau : Încetaţi voi de strigarea cea cu plângere, cele ce aveţi deapururea milostivirea. Că pe Care îl căutaţi plângând, îndrăzniţi, că cu adevărat s-a sculat. Pentru aceasta strigaţi apostolilor că a înviat Domnul.
 
   Cu sfatul Tău cel de voie Crucea ai răbdat, Mântuitorule, şi în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au pus, pe Tine Cel ce cu cuvântul marginile ai aşezat. Pentru aceasta legându-se cel străin, moartea cumplit s-a prădat. Şi cei din iad toţi au strigat sculării Tale celei de viață purtătoare : Hristos a înviat, dătătorul de viață, rămânând în veci.
 
 
   Spăimântatu-s-a Iosif, cea mai presus de fire văzând şi în minte a luat ploaia cea de pe lână, întru zămislirea ta cea fără sămânţă, de Dumnezeu Născătoare. Rugul cel nears în foc, toiagul lui Aaron ce a odrăslit. Şi mărturisind logodnicul tău şi păzitorul, preoţilor a strigat : Fecioara naşte şi după naştere iarăşi rămâne Fecioară.
 
    După, Fericiţi cei fără prihană… troparele : Bine eşti cuvântat, Doamne… Soborul îngeresc… Şi îndată ipacoi, glasul al 4-lea.
 
   Cele ce au fost ale preaslăvitei sculării Tale, mai-nainte alergând mironosițele, au vestit apostolilor, Hristoase, că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.
 
   Din tinereţile mele, multe patimi se luptă cu mine, ci însuți mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorul meu.
 
   Cei ce urâți Sionul ruşinați-vă de Domnul. Că precum iarba de foc, aşa veți fi uscaţi.
 
 
   Prin Sfântul Duh tot sufletul viază şi cu curăție se înalță, luminează-se întru unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.
 
 
   Strigat-am Ţie, Doamne, cu căldură dintru adâncul sufletului meu; şi mie să-mi fie spre auzire dumnezeieştile Tale urechi.
 
   Spre Domnul nădejdea tot cine şi-a agonisit, mai înalt este decât toți cei ce Îl întristează.
 
 
   Prin Sfântul Duh izvorăsc izvoarele darului, Care adapă toată făptura, spre rodire de viață.
 
 
   Inima mea către Tine Cuvinte să se înalțe şi nimica nu mă va amăgi, din frumuseţile lumii, spre râvna celor de jos.
 
   Precum are cineva dragoste spre maica sa, spre Domnul mai cu fierbinte dragoste dator suntem.
 
 
   Prin Sfântul Duh este bogăţia cunoştinței de Dumnezeu, a privirii la cele înalte şi a înţelepciunii. Că întru dânsul toate dogmele părinteşti Cuvântul le descoperă.
 
 
    Apoi, Toată suflarea… Evanghelia învierii, a 7-a, de la Ioan : Într-una a Sâmbetelor… Învierea lui Hristos văzând… Şi psalmul 50.
 
 
    Al Paştilor, cu irmosul pe 4 şi al Născătoarei de Dumnezeu, pe 2.    CANONUL PAȘTILOR ; CANONUL NĂSCĂTOAREI DE DUMNEZEU     Şi al înjumătăţirii praznicului pe 4 şi al samarinencei pe 4.
 
 
   Neamuri, bateți în palme, evrei plângeți, că dătătorul de viață Hristos, legăturile iadului rupându-le, pe morţi i-a înviat şi bolile a vindecat cu cuvântul; Acesta este Dumnezeul nostru Cel ce dă viață celor ce cred în numele Lui.
 
   Minune ai arătat, apa în vin prefăcând, Stăpâne, Cel ce ai prefăcut în Egipt râurile în sânge şi pe morţi ai înviat, făcând aceasta a doua minune. Slavă, Mântuitorule, sfatului Tău celui nespus, slavă smereniei Tale, prin care ne-ai înnoit pe noi.
 
   Izvor pururea curgător al vieții celei adevărate, fiind, Doamne, Tu eşti învierea noastră, voind Te-ai ostenit, Mântuitorule, şi de voie ai însetat, legilor firii supunându-Te şi în Sihar venind trupeşte, ai cerut la samarineanca apă să bei.
 
 
    Tu una ai încăput pe făcătorul tău în pântece, Născătoare de Dumnezeu şi cu trup L-ai născut precum nu se poate spune şi fecioară ai rămas, nicicum nestricându-se fecioria; pe Acesta roagă-L neîncetat, curată, ca pe Fiul tău şi Dumnezeu, pentru turma ta.
 
 
   Cel ce a bătut Egiptul şi pe muncitorul Faraon l-a înecat în mare, a mântuit din robie, pe poporul cel ce cânta ca Moise cântare de biruinţă, că s-a preaslăvit.
 
   Cel îngropat s-a sculat şi prin Sine împreună a sculat neamul omenesc. Să se bucure toată făptura astăzi şi norii cei înţelegători, arătat să stropească dreptate.
 
   Cel ce ai luat Crucea de voie cu trupul, a treia zi ai înviat din morţi, cămările iadului deşertându-le, începătorule al vieţii, Doamne, şi ai scos sufletele cele legate.
 
   Văzând mironosițele pe înger strălucind la faţă, de frică au fugit de la mormânt; Şi cunoscând scularea lui Hristos, s-au grăbit să spună ucenicilor.
 
   Doamne, Cel ce acoperi cu ape cele mai pe deasupra, fiind apa vieţii, cinstitele Tale ape le-ai dat samarinencei care le cerea şi care a cunoscut milostivirea Ta.
 
 
   O, Treime, mântuieşte pe cei ce Te slăvesc pe Tine cu credinţă curată, Părinte, Fiule şi Duhule, ca un făcător a toate şi ne dăruieşte nouă curăţire de păcate ca un prea bun.
 
 
   Bucură-te, scaun de foc, bucură-te, sfeşnic cu totul de aur, bucură-te, norul luminii, bucură-te, palatul Cuvântului şi masă înţelegătoare, care ai purtat după vrednicie pe Hristos, pâinea Vieţii.
 
 
   Nu judecați, evrei, judecată fățarnică, zis-a Stăpânul învăţând când a venit în biserică, precum este scris, înjumătățindu-se praznicul legii.
 
   Nu judecaţi, evrei, judecată făţarnică; că a venit Hristos de Care au spus proorocii, că va veni din Sion şi lumea la Sine va chema.
 
   De nu credeți cuvintelor, evrei, credeţi măcar lucrurilor Stăpânului. Pentru ce vă amăgiți, lepădându-vă de cel sfânt ? De Care a scris în lege Moise.
 
 
   Unul din Treime fiind, Te-ai văzut făcându-Te trup, neschimbându-Ţi, Doamne, fiinţa, nici arzând pântecele cel nestricat al celeia ce Te-a cunoscut tot, fiind Dumnezeu şi foc.
 
 
   Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, Cel ce dă rugăciune celui ce se roagă; că arcul puternicilor a slăbit şi cei slabi s-au încins cu putere.
 
   De voie Te-ai înălţat pe lemn, Cuvinte şi pietrele văzându-Te s-au despicat şi toată făptura s-a clintit şi morții din mormânturi ca din somn s-au sculat.
 
   Văzându-te pe Tine toate sufletele drepţilor cu sufletul mergând la iad, Cuvinte, din legăturile cele veşnice s-au dezlegat, slăvind cu laude puterea Ta cea mai presus de minte.
 
   Ce vă mirați ? Pentru ce căutaţi voi, femei, cu miresme la mormânt pe Stăpânul ? S-a sculat şi lumea împreună a ridicat îngerul, strălucind a zis mironosiţelor.
 
   Viață fiind Tu, Doamne, şi izvor al nemuririi, ai şezut lângă puț, îndurate, şi ai umplut de preaînţelepte apele Tale pe samarineanca, ceea ce cerea, care Te-a lăudat pe Tine.
 
 
   Un Dumnezeu peste toate în Treime se laudă, Tatăl şi Fiul şi dumnezeiescul Duh, pe Care cu frică îl slăvesc cetele cereşti, luminat strigând : Sfânt, sfânt, sfânt eşti, Doamne.
 
 
   Zămislind precum nu se poate spune în pântecele tău pe Dumnezeul tuturor, Fecioară Maică, L-ai născut mai presus de gând şi de cuvânt, rămânând fecioară ca şi mai-nainte de naştere, dumnezeiască mireasă.
 
 
 
   Praznicul legii înjumătățindu-se, făcătorule a toate şi stăpâne, către cei ce erau de față ai zis, Hristoase Dumnezeule : Veniți de scoateţi apa nemuririi. Pentru aceasta la Tine cădem şi cu credinţă strigăm : Îndurările Tale dăruieşte-le nouă, că Tu eşti izvorul vieţii noastre.
 
 
   Sufletul meu cel înţelenit cu fărădelegi şi păcate, adapă-l cu curgerile sângiurilor Tale şi-l arată roditor de fapte bune. Că Tu ai zis tuturor să vină la Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Preasfinte şi să scoată apa nestricăciunii cea vie şi care curăţeşte păcatele celor ce laudă slăvită şi dumnezeiască scularea Ta, dând, bunule, celor ce Te cunosc pe Tine Dumnezeu, puterea Duhului, care s-a pogorât de sus cu adevărat peste ucenicii Tăi, că Tu eşti izvorul vieţii noastre.
 
 
 
   Să se bucure cerul, să dănţuiască cele pământeşti, că Hristos arătându-se din Fecioară ca un om, a izbăvit din stricăciune toată omenirea cu moartea sa, şi cu minunile strălucind, femeii samarinence, care a cerut apă, i-a dat izvorul tămăduirilor, ca Cel ce însuşi este fără de moarte.
 
 
   Dătătorule de înţelepciune, Stăpâne, când a sosit praznicul legii, şezând în biserică ai învăţat aşa, zicând către toţi : Veniţi cei însetaţi, beţi apa care Eu vă dau acum, prin care vă veţi îndulci cu toţii de viaţă şi desfătare dumnezeiască.
 
 
 
   De trebuie să vină Mesia, iată Hristos este Mesia, călcătorilor de lege; pentru ce nu credeţi Lui ? Iată a venit şi mărturisesc cele ce însuşi a făcut; că apa în vin o a prefăcut şi pe slăbănogul cu cuvântul l-a întărit.
 
   Neînţelegând Scripturile vă amăgiţi, evrei fărădelege, că cu adevărat a venit Hristos şi pe toţi i-a luminat şi întru voi a arătat multe semne şi minuni şi în zadar v-aţi lepădat de viaţa cea adevărată.
 
   Un lucru v-am arătat şi iată, toţi vă miraţi, strigat-a Hristos către evrei şi a zis : Voi tăiaţi împrejur pe om Sâmbăta, pentru ce dar pe Mine Mă mai clevetiţi, că am ridicat cu cuvântul pe cel slăbănog ?
 
 
   Ceea ce ai încăput în pântecele tău pe Dumnezeu cel necuprins, dumnezeiască Mireasă, Fecioară Maică curată, nu înceta rugându-te pentru noi, ca să ne izbăvim prin tine din necazuri, că la tine pururea scăpăm.
 
 
 
   Auzit-am, Dumnezeule, auzul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, Doamne, că de lauda Ta este plin pământul.
 
   Cerurile să se veselească, să prăznuiască toată făptura, că s-a sculat Domnul şi s-a arătat tuturor înţelepţilor săi apostoli.
 
   Înghiţitu-s-a, moarte, puterea ta, murind Hristos şi cei morţi au ieşit din mormânturi ca din nişte cămări prin scularea Lui.
 
   Pentru ce vă tânguiţi, femei ? Pentru ce căutaţi cu miruri pe cel fără de moarte ? Sculatu-s-a precum a zis, îngerul a grăit mironosiţelor.
 
   Samarinencei, Doamne, care a cerut apă, i-ai dat cunoştinţa puterii Tale, pentru aceasta în veci nu va înseta, lăudându-Te pe Tine.
 
 
   O, Treime mai presus de fiinţă, Părinte şi Cuvinte şi Dumnezeiescule Duh, întocmai de o putere, împreună fără de început, mântuieşte-ne pe toţi cei ce Te lăudăm pe Tine cu credinţă.
 
 
   Rug nears pe tine te-a văzut dedemult puitorul de lege şi Daniil munte sfânt te-a cunoscut ceea ce una eşti Fecioară, Maică Stăpână.
 
 
 
   Cu minuni ai împodobit pe apostolii Tăi, cu semne ai slăvit prin ucenici, în toată lumea slăvindu-i Mântuitorul nostru şi dându-le împărăţia Ta.
 
   Toate marginile pământului au luminat ucenicii, cu minunile şi cu învăţăturile, şi în multe chipuri propovăduind, Hristoase Mântuitorule, cuvântul împărăţiei Tale.
 
   Laudă înălţăm împărăţiei Tale şi cântare aducem Ţie, Celui ce Te-ai arătat pe pământ pentru noi şi lumea ai luminat şi pe Adam l-ai chemat.
 
 
   Făcutu-s-a pântecele tău masă sfântă, care are cereasca pâine, din care tot cel ce mănâncă nu moare, precum a zis hrănitorul tuturor, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
 
   Străluceşte-mi, Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine, Hristoase, mânecă duhul meu şi Te laudă pe Tine; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine scap, împăratul păcii.
 
   La sfântul Său mormânt ajungând de dimineaţă mironosiţele, au văzut un tânăr strălucind şi s-au spăimântat, înştiinţându-se de scularea Ta, Hristoase.
 
   Moartea s-a omorât, iadul s-a prădat, cei din legături s-au slobozit cu învierea lui Hristos, să ne bucurăm şi să plesnim în mâini, prăznuind lumina.
 
   Apostoli săltaţi, îngeri dănţuiţi şi toți pământenii vă bucuraţi, că Domnul a înviat, stricăciunea s-a surpat şi întristarea a încetat, Adam dănţuieşte.
 
   Izvor al vieţii fiind Tu, Doamne, ai dăruit dedemult apa vieţii şi a cunoştinţei, femeii samarinence care o ceruse; pentru aceasta lăudăm îndurările Tale cele negrăite.
 
 
   Unimea cea în trei feţe, Treimea cea deofiinţă, pe Tatăl, pe Cuvântul şi pe Duhul Sfânt, pe unul Dumnezeu nedespărţit în fire cinstim, pe Făcătorul şi Domnul şi Stăpânul a toate.
 
 
   Pe tine uşă neumblată şi ţarină nearată şi sicriu care ai purtat mana; năstrapă, sfeşnic şi cădelniţă a cărbunelui celui fără materie, te numim, curată.
 
 
 
   Cel ce păzeşti toate marginile lumii, suitu-Te-ai Iisuse şi ai învățat în biserică pe popoare cuvântul adevărului, înjumătățindu-se praznicul, precum striga Ioan.
 
   Deschis-ai buzele Tale, Stăpâne, şi ai propovăduit lumii pe Tatăl, cel fără de ani şi pe Sfântul Duh, cum că eşti de aceiaşi fire cu amândoi păzind şi după întrupare.
 
   Lucrul Tatălui ai săvârşit, cu faptele ai adeverit cuvintele Tale, semne şi vindecări făcând, Mântuitorule; pe, slăbănogul îndreptându-l, leproşii curăţind şi morţii înviind.
 
 
   Fecioară după naştere te lăudăm pe tine, fecioară şi maică te slăvim, pe tine, una curată dumnezeiască mireasă fecioară, că din tine cu adevărat s-a întrupat Dumnezeu, vii făcându-ne pe noi.
 
 
 
   Să nu mă înece pe mine viforul apei, nici să nu mă soarbă adâncul; că sunt aruncat întru adâncurile inimii mării răutăţilor mele. Pentru aceasta strig ca Iona : Să iasă din stricăciunea răutăţilor viaţa mea la Tine, Doamne.
 
   Pe Cruce Te-au pironit cei fărădelege şi cu suliţa Te-au împuns pe Tine Hristoase şi Iosif cel cu bun chip în mormânt nou Te-a îngropat, din care înviind cu slavă, împreună ai înviat, Mântuitorule, toată făptura care laudă puterea Ta.
 
   Încuietorile şi porţile iadului cu putere le-ai sfărâmat, Stăpâne, înviat-ai ca un Dumnezeu şi întâmpinând ai zis femeilor : Bucuraţi-vă ! Şi pe acestea le-ai trimis să spună ucenicilor : S-a sculat viaţa şi s-a văzut luminând marginile lumii.
 
   Pentru ce plângeţi ? Pentru ce aduceţi, femei, miresme ca unui mort ? S-a sculat Hristos, lăsând giulgiurile goale, strigat-a oarecând tânărul cel ce s-a arătat foarte strălucit. Mergând binevestiţi prietenilor scularea Lui.
 
   Izvorul vieţii cel îndestulat fiind Tu, Doamne, şi adâncul milei, bunule, călătorind ai şezut lângă puţul jurământului şi către samarineanca ai strigat : Dă-Mi apă să beau, ca să iei şi tu apele iertării.
 
 
   Laud cu credință pe Tatăl cel fără de început şi pe Fiul cel împreună pe un scaun şezător şi pe Duhul cel de o fiinţă, fiinţă una, o fire, o slavă şi o împărăţie, pe Dumnezeu şi făcătorul tuturor şi tiitorul a toate, împreună cu puterile cele fără de trupuri.
 
 
   Pe tine numai Fecioară, care ai născut şi ți-ai păzit pântecele nestricat, te lăudăm curată, scaunul Domnului, uşă şi munte, sfeşnic înțelegător, cămară cu totul luminată a lui Dumnezeu şi cort al slavei cu adevărat, sicriu, năstrapă şi masă.
 
 
 
   Cu credință venind la puț samarineanca, Te-a văzut pe Tine apa înţelepciunii, din care bând din-destul, împărăţia cea de sus a moştenit, ca ceea ce este în veci pururea lăudată.
 
   Taine cinstite să auzim, cele ce s-au făcut în Samaria. Ioan pe noi ne învață cum a vorbit Domnul cu femeia, cerând apă. El, care a adunat apele întru adunările lor; Cel ce este împreună şezător pe un Scaun cu Tatăl şi cu Duhul; că a venit să caute chipul Său, ca Cel ce este în veci pururea lăudat.
 
Ai scos apă vie, de suflet spălătoare.
 
   Tot în această zi, în Duminica a cincea după Paşti, prăznuim pomenirea Samarinencei. Pentru că în această zi Hristos s-a mărturisit că este Mesia. Şi pentru aceasta mi se pare că s-a pus în săptămâna înjumătăţirii celor cincizeci de zile. Mai ales că în Duminica cea mai-nainte de aceasta a făcut minune la scăldătoare. Iar în această zi venind la puţul pe care însuşi Iacov l-a săpat şi l-a dăruit lui Iosif fiului său. Venit-a adică lângă Sihar Domnul, fiind ostenit de cale şi a şezut aici la puţ, în ceasul al şaselea din zi. Iar o femeie din cetate, a venit să scoată apă, pe când ucenicii se duseseră să cumpere bucate. Iisus văzând-o a cerut să-l dea apă; iar ea îi pune înainte, că nu se ating evreii de samarineni. Domnul însă o învaţă aducând la mijloc apa cea vie, pe care a arătat-o neîmpuţinată şi curăţitoare de păcate. Căci, Duhul se aseamănă mai totdeauna cu apa şi cu focul. Iar femeia întâmpinând că nu are el apă ca aceea, pentru că vadră de scos nu a adus şi puţul este adânc, aduce cuvântul la strămoşul Iacov, care însuşi a săpat puţul şi a băut din el şi oile lui, arătând prin aceasta prisosinţa izvorului şi cum că era de bună treabă şi rece. Hristos nu s-a arătat pe Sine mai mare decât Iacov, ca să nu spăimânteze pe femeie; ci iarăşi pentru apă a grăit zicând : că cel ce va bea din apa cea vie, nu va înseta niciodată. Şi femeia a cerut acea apă; iar El a zis, să-şi cheme pe bărbatul său, gândind la descoperirea unor lucruri ascunse. Iar ea s-a lepădat că nu are bărbat. Însă Cel ce ştie toate a zis : Bine ziseşi că nu ai, că cinci ai avut şi pe care ai acum al şeaselea, (arătând că trăieşte cu acesta nelegiuit), nu-ţi este bărbat. Şi a răspuns femeia numindu-l prooroc. După aceea l-a întrebat şi de muntele unde se cade să se închine : În Garizim sau în Ierusalim ? Pentru că socoteau Samarinenii că Dumnezeu nu este pretutindenea desăvârşit; ci cum că numai acolo petrece Dumnezeu unde se închinau ei, adică în muntele Garizim, pentru că acolo s-a dat binecuvântarea de la Dumnezeu, sau pentru că acolo Avraam a zidit întâi lui Dumnezeu jertfelnic. Şi iarăşi precum Iudeii ziceau că, numai în Ierusalim se cade a se închina lui Dumnezeu, pentru aceea şi de pretutindenea la praznic se adunau acolo. Hristos a arătat că mântuirea lumii este din Iudei, însă a adăugat că Dumnezeu este netrupesc şi cei ce s-au învrednicit a se închina Lui, nu se vor mai închina cu jertfe, ci cu duhul şi cu adevărul. Atunci a zis femeia : Auzim din Scripturi că va să vină Mesia, care este Hristos. Iar Iisus a zis : Eu sunt. Ştiau Samarinenii de Mesia din cărţile lui Moise şi mai ales din aceasta : Că prooroc va ridica vouă Domnul Dumnezeu şi din altele multe. Iar sfârşindu-se vorba, au venit şi ucenicii şi s-au mirat de o smerenie ca aceea, cum grăia cu o femeie, însă l-au rugat pe El să mănânce; iar El le-a grăit lor de hrana cea veşnică a mântuirii omeneşti şi cum că li se cade lor să secere ostenelile proorocilor. Apoi mergând femeia în cetate şi spunând cele ce se făcuseră pentru dânsa, toţi ridicându-se au venit la Hristos şi au crezut, zicând : Că nu şi-ar fi vădit femeia păcatul, de n-ar fi cunoscut vreun lucru mare. Şi rugându-se, L-a făcut de a petrecut la ei două zile. Şi fiind acolo, a făcut mai multe minuni, care pentru mulţime nu s-au scris în Evanghelie. Şi aceasta este samarineanca, pe care o a numit Hristos mai în urmă Fotini. Care şi cu cununa muceniciei s-a încununat în zilele Chesarului Neron, împreună cu şapte fii ai săi, după multă muncă şi strujire şi după tăierea sânilor şi după sfărâmarea mâinilor, i-a băgat trestii subţiri pe sub unghii şi o a adăpat cu plumb şi a suferit patimi şi munci fără de număr. Să se ştie că usnele puţului aceluia le-a adus de acolo cu cinste împăratul Iustinian şi în Biserica sfânta Sofia le-a pus. Încă şi piatra pe care a şezut Hristos când a vorbit cu Samarineanca. Şi până acum stau amândouă în pridvor către răsărit despre partea stângă, pe unde se intră în biserică.

   Pentru rugăciunile muceniţei Tale Fotini, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
 
 
   Trupește Te-ai ostenit, Cel ce eşti odihna tuturor; de voie ai însetat, izvorule al minunilor; apă ai cerut Iisuse, apa cea vie făgăduind.
 
   Cu samarineanca ai vorbit, Doamne, vădind nebunia evreilor celor fărădelege, că aceea a crezut că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, iar ei de Tine s-au lepădat.
 
   Apa vie cea săltătoare, apa nemuririi Te-ai făgăduit, izvorule cel pururea viu, Mântuitorule, să le dai celor ce primesc cu credinţă pe Duhul Tău, Care din Tatăl purcede.
 
 
   În pântecele tău ai încăput pe Cuvântul cel neîncăput, din sânii tăi ai hrănit cu lapte pe hrănitorul lumii. În braţele tale ai purtat pe Ţiitorul nostru, Născătoare de Dumnezeu, curată.
 
 
 
    Nu ne da pe noi până în sfârşit, pentru numele Tău şi nu strica aşezământul Tău şi nu depărta mila Ta de la noi, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, Cel ce eşti prealăudat în veci.
 
   Cu cei fărădelege de voie Te-ai socotit, Hristoase îndurate, în vremea dumnezeieștii patimi; şi acestea pământul văzându-le s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat prin voia Ta cea atotlucrătoare şi prin Tine Cel ce eşti necuprins de minte s-au sculat morții cei din veac.
 
   Cu sufletul pogorându-Te în părţile cele mai de jos ale iadului, ai scos cu vitejie pe toţi cei legaţi, pe cei ce din veac îi luase moartea, tiranul cel amar; care strigau către Tine Hristoase Dumnezeule : Slavă rânduielii Tale celei înfricoşate.
 
   Pentru ce căutaţi cu cei morţi pe Cel ce viază în veci ? S-a sculat precum a zis. Iată precum vedeţi pânzele goale şi mormântul deşert, zis-a femeilor tânărul cel ce s-a arătat. Degrab mergând, spuneţi apostolilor.
 
   Tu eşti apa vieţii, strigat-a samarineanca către Hristos; deci, adapă-mă, Cuvinte, pe mine cea însetată totdeauna de dumnezeiescul Tău dar, ca să nu mai fiu cuprinsă de setea necunoştinţei, Doamne Iisuse, ci să propovăduiesc slăvirile Tale.
 
 
   Pe Tatăl şi pe Fiul şi pe dumnezeiescul Duh să slăvim, pe Treimea cea nedespărţită după fire şi despărţită după feţe; o fiinţă împreună de o fire, fără de început, făcător şi Dumnezeu a toate, pe Care îl laudă toate cetele cereşti.
 
 
   După naşterea cea minunată, ai rămas fecioară curată sfântă, Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta toate cetele îngereşti şi toate neamurile omeneşti, cu glasuri fără tăcere te lăută pe tine, încăperea cea curată a Celui neîncăput.
 
 
 
   Veniți de vedeţi, popoare, pe Cel ce se laudă pe scaunul slavei, cum se huleşte de oamenii fărădelege şi văzându-L, lăudaţi pe Mesia cel mai înainte vestit de prooroci.
 
   Tu eşti cu adevărat Hristos Cel ce ai venit în lumea aceasta, de la Care este mântuirea şi iertarea păcatelor părinteşti, Tu eşti cu adevărat viaţa celor ce cred în Tine.
 
   Înjumătăţindu-se praznicul, precum este scris, a stătut înţelepciunea lui Dumnezeu de faţă în biserică şi a învăţat, că cu adevărat însuşi El era Mesia, Hristos, prin Care se face mântuirea.
 
 
   Cum ai născut, spune, pe Cel ce mai-nainte a strălucit din Tatăl fără de ani şi Care se laudă împreună cu Duhul Sfânt ? Cu adevărat precum ştie însuşi, Cel ce bine a voit a se naşte din tine, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
 
   Toate le-ai aşezat cu înțelepciunea Ta, Stăpâne, şi fundul pământului iarăşi precum ştii l-ai întărit, temelia lui înfigându-o pe ape nemărginite. Pentru aceasta toți strigăm cântând : Binecuvântați neîncetat lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălțați întru toți vecii.
 
   Moarte ai răbdat de voie, unule Cel ce eşti fără de moarte; iadul ai prădat, porțile cele de aramă le-ai sfărâmat, împărate ceresc, şi ai scos pe cei ce erau legați acolo din veac, care laudă neîncetat puterea bunătății Tale.
 
   Înălțatu-Te-ai îndelung-răbdătorule de voie pe lemn şi pietrele s-au despicat şi soarele s-a întunecat; catapeteasma bisericii s-a rupt, pământul s-a clintit şi s-a cutremurat iadul cel cu totul de batjocură şi pe toți legații i-a slobozit.
 
   Arătatu-Te-ai, Doamne, celor ce şedeau întru întuneric, Cel ce eşti lumina cea neapusă şi viața tuturor. Pentru aceasta, dacă Te-a văzut adunarea drepților, a săltat Cuvinte şi a strigat : Venit-ai ca să dezlegi din legături pe toți cei ce laudă puterea Ta.
 
   Şezut-ai aproape de puț, în ceasul al şaselea, Mântuitorule, şi samarinencei i-ai dat apa cea vie şi râurile cunoştinței, pentru multa milostivire, cu care împreună toți cântând strigăm : Binecuvântați neîncetat lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toți vecii.
  


   Pe Tatăl cel fără de început, pe Fiul cel împreună fără de început să-L lăudăm, şi pe Duhul Sfânt, un Dumnezeu pe aceste trei, neamestecat, nedespărțit, făcător tuturor, o stăpânie şi putere de sine stăpânitoare şi să strigăm : Binecuvântați neîncetat lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălțați întru toți vecii.
 
 
   Cu cărbunele s-a curăţit Isaia mai-nainte propovăduind pe cărbunele cel înţelegător, ce s-a întrupat mai presus de gând din tine, Fecioară; Care arde toate păcatele oamenilor cele uscate şi pentru milostivire îndumnezeieşte firea noastră, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
 
 
 
 
   Praznicul evreiesc înjumătățindu-se, Te-ai suit, Mântuitorul meu, în biserica Ta şi învăț-ai pe toți; iar evreii se mirau şi ziceau : De unde ştie Acesta carte neînvățându-se ?
 
   Râuri de daruri izvorând Mântuitorul, săvârşea minuni şi semne, gonind bolile şi tămăduind neputinţele; dar evreii se întărât-au pentru mulțimea minunilor Lui.
 
   Pe evreii cei neplecați mustrându-i Mântuitorul meu, striga : Nu judecaţi cu făţărnicie, ci judecaţi dreaptă judecată, că legea porunceşte şi Sâmbăta să se taie împrejur tot omul.
 
 
   Încăput-ai în pântecele tău Fecioară Maică, pe unul din Treime pe Hristos dătătorul de viață, pe Carele îl laudă toată făptura, de Carele se cutremură scaunele cele de sus, pe Acela roagă-L preafericită, să mântuiască sufletele noastre.
 
 
 
   Făcut-a tărie cu braţul Său, pentru că a surpat pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, Dumnezeul lui Israil întru care ne-a cercetat pe noi, răsăritul cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe noi pe calea păcii.
 
   Iată s-a văzut Hristos, viaţa tuturor, spânzurat de voie pe lemn şi acestea văzând pământul s-a clintit şi multe trupuri ale sfinţilor, care adormiseră, s-au sculat arătat şi temniţa iadului s-a deşertat.
 
   Frumos din mormânt ca un mire din cămară ai ieşit, stricând tirania morţii, Hristoase şi sfărâmând încuietorile iadului cu dumnezeiasca putere şi cu lumina învierii Tale cea înţelegătoare ai luminat lumea.
 
   Să stăm acum toţi cete duhovniceşti şi să strigăm : Domnul a înviat, să se bucure pământul, să se veselească cerul, norii să pice ploile dreptăţii, nouă celor ce prăznuim luminat şi lăudăm pe Hristos.

 
 
   Lumină una nedespărţită este unimea cea întreit strălucitoare, Tatăl cel fără de început, Fiul şi Duhul Dumnezeire una, viață şi făcător al tuturor; pe Acesta să-L lăudăm credincioşii împreună cu cei fără de trupuri, cu cântări întreit sfinte, slăvindu-L cu sfinţenie.
 
 
    Ceea ce ai fost lăcaş luminii, Curată, luminează vederile sufletului meu cele întunecate prin multe meşteşugirile vrăjmaşului şi mă învredniceşte să văd luminat cu inimă curată, lumina ceea ce a strălucit din tine mai presus de gând.
 
 
   Cu trupul adormind ca un muritor, împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.
 
 
   În Samaria ai venit Mântuitorul meu, atotputernice, şi cu femeia vorbind ai cerut apă ca să bei, Cel ce ai izvorât evreilor apă din piatră netăiată, pe care la credință Ta o ai adus; şi acum se îndulceşte în veci de viață în ceruri.
 
 
   Înjumătăţindu-se praznicul, ai venit, Iubitorule de oameni, în biserică şi ai zis : Cei cuprinşi de sete veniţi la mine şi scoateţi apă vie şi săltătoare, prin care veţi dobândi toţi hrană şi dar şi viață nemuritoare.
 
 
   Cel ce Crucea ai suferit şi moartea şi ai înviat din morţi atotputernice, Doamne, slăvim învierea Ta.
 
   Cu Crucea Ta, Hristoase, din blestemul cel dedemult ne-ai mântuit şi cu moartea Ta pe diavolul, care muncea firea noastră l-ai surpat şi întru scularea Ta de bucurie toate le-ai umplut. Pentru aceasta strigăm Ţie : Cel ce ai înviat din morţi, Doamne, slavă Ţie.
 
   Cu Crucea Ta, Hristoase Mântuitorule, îndreptează-ne pe noi la adevărul Tău şi ne mântuieşte din cursele vrăjmaşului; Cel ce ai înviat din morţi, scoală-ne pe noi cei căzuţi prin păcat, tinzând mâna Ta, Iubitorule de oameni, Doamne, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi.
 
   Din sânurile părintelui Tău neosebindu-Te, unule născut, Cuvinte al lui Dumnezeu, ai venit pe pământ pentru iubirea de oameni, om făcându-Te fără schimbare şi Crucea şi moartea ai răbdat cu trupul, Cel ce eşti fără patimă cu Dumnezeirea; şi înviind din morţi, nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un însuţi Atotputernic.
 
 
   Moarte ai primit cu trupul, nouă nemurire lucrând, Mântuitorule; şi în mormânt Te-ai sălăşluit, ca să ne slobozeşti pe noi din iad, înviindu-ne împreună cu Tine; pătimind adică ca un om, dar înviind ca un Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm : Slavă Ţie dătătorule de viață, Doamne, unule Iubitorule de oameni.
 
   Pietrele sau despicat, Mântuitorule, când s-a înfipt Crucea Ta în locul căpăţânii. Înfricoşatu-s-au portarii iadului, când Te-ai pus în mormânt ca un mort; pentru că stricând puterea morţii, tuturor celor morţi nestricăciune le-ai dăruit, cu învierea Ta Mântuitorule. Dătătorule de viață, Doamne, slavă Ţie.
 
 
    Stih : Încordează şi bine sporeşte şi împărăteşte, pentru adevărul şi blândeţile şi dreptatea Ta.
 
   Să se bucure astăzi luminat cerul şi pământul, că Hristos s-a arătat întrupându-se ca un om, ca să scoată din blestem pe Adam cu tot neamul şi minunat s-a făcut prin minuni, în Samaria venind şi stând înaintea femeii, a cerut apă, Cel ce îmbracă norii cu ape. Pentru aceasta toţi credincioşii să ne închinăm Celui ce a sărăcit de voie pentru noi, după sfatul cel plin de milostivire.
 
 
    Stih : Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea.
 
   Aceasta zice Domnul către samarineanca : De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ție : Dă-mi apă să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat să bei, ca să nu mai însetezi în veac, zice Domnul.
 
 
   Izvorul cel începător de viață, Iisus Mântuitorul nostru venind la puţul patriarhului Iacov, a cerut apă să bea de la femeia samarineancă; iar ea zicând că nu au împărtăşire evreii cu dânşii, înţeleptul Ziditor a adus-o cu cuvinte dulci mai vârtos spre cererea apei celei pururea veşnice. Care şi luându-o, tuturor a propovăduit zicând : Veniţi de vedeţi pe Dumnezeu cunoscătorul celor ascunse, Care a venit trupeşte să mântuiască pe om.
 
 
   Iată întuneric şi de dimineaţă şi ce stai la mormânt, Marie, mult întuneric având în minte ? De ce întrebi unde s-a pus Iisus ? Ci vezi ucenicii împreună alergând, cum prin giulgiu şi prin mahramă, au semuit învierea şi şi-au adus aminte de scriptura cea pentru aceasta; cu care şi prin care şi noi crezând, Te lăudăm pe Tine, dătătorule de viață, Hristoase.
 
 
   Prin lemn Adam din rai a fost lepădat; iar prin lemnul Crucii tâlharul în rai s-a sălăşluit. Că acela gustând, a lepădat porunca Celui ce l-a făcut, iar acesta împreună răstignindu-se, a mărturisit pe Dumnezeu Cel ce se tăinuia strigând : Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta.
 
   Cel ce Te-ai răstignit şi ai înviat, ca un puternic din mormânt a treia zi şi pe Adam cel întâi zidit, l-ai înviat unule nemuritorule; şi pe mine mă învredniceşte ca să mă întorc la pocăinţă, Doamne, din toată inima mea şi cu credinţă fierbinte pururea să strig Ţie : Pomeneşte-mă, Mântuitorule, întru împărăţia Ta.
 
   Cu adevărat a înviat Hristos şi mărturiseşte mormântul, călcătorilor de lege, că cele de îngropare ale Sale lăsându-le, a înviat a treia zi; piatra s-a pecetluit şi străjerii înaintea mormântului au stătut; iadul s-a prădat, moartea s-a omorât. Nu s-a furat Hristos; credeţi dar împreună cu noi învierea Lui.
 
   Pe Cel ce a înviat din morţi şi puterea iadului a prădat şi s-a arătat femeilor mironosiţe, zicându-le : Bucuraţi-vă ! Credincioşii să-L rugăm, ca să izbăvească din stricăciune sufletele noastre, strigând pururea către Dânsul, cu glasul tâlharului celui de bine cunoscător : Pomeneşte-ne şi pe noi întru împărăţia Ta.
 
    Apoi din canonul samarinencei, Cântarea a 4-a pe 4 şi din canonul înjumătăţirii, Cântarea a 6-a pe 4. După vohod, troparele învierii şi al înjumătăţirii. Slavă… condacul samarinencei. Şi acum… al înjumătăţirii. Prochimenul. Apostolul : Din Faptele Apostolilor. Evanghelia de la Ioan. CHINONICUL : Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Aliluia. Sau : Lăudaţi pe Domnul din ceruri...

 
 
   Căutând la intrarea mormântului şi văpaia îngerului nerăbdând mironosiţele, cu cutremur s-au mirat zicând : Au doar s-a furat Cel ce a deschis tâlharului raiul ? Au doar s-a sculat Cel ce şi mai înainte de patimi a vestit învierea ? Adevărat a înviat Hristos Dumnezeu dăruind celor din iad viață şi înviere.
 
   Cercetează Doamne, smeritul meu suflet, cel ce şi-a cheltuit toată viaţa în păcate şi ca pe păcătoasa primeşte-mă, Mântuitorule, şi mă mântuieşte.
 
 
   Astăzi au venit oştile îngereşti întru pomenirea mucenicilor să lumineze gândurile credincioşilor şi să veselească lumea cu darul; Dumnezeule milostivindu-Te pentru dânşii, dăruieşte-ne nouă mare milă.
 
   Zid nebiruit eşti nouă creştinilor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că la tine scăpând, rămânem nevătămaţi şi iarăşi greşind te avem rugătoare. Pentru aceasta mulţumind strigăm către tine : Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine.
 
 
   Înţelepciunea, Cuvântul Tatălui, Cel ce a şi dat Apostolilor cuvântul lui Dumnezeu, ca să propovăduiască marginilor lumii venirea Lui pe pământ, se ocăra de amăgitorii evrei, în nebunia lor, foarte defăimându-se ca un îndrăcit şi înşelător, Care fără de răutate către dânşii strigă : Nu judecați asupra Mea judecată fățarnică, călcători de lege. Deci, către Dânsul să strigăm : Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, iertare de greşeli trimite celor ce laudă cu credinţă slava Ta cea neasemănată.
 
    Slavă… Şi acum… tot aceasta. Apoi, Învierea lui Hristos... şi psalmul 50. Canonul praznicului înjumătăţirii cu irmoasele pe 8, glasul al 4-lea    CANONUL ÎNJUMĂTĂȚIRII PRAZNICULUI     şi ale Mineiului pe 4.    MINEIELE BISERICII ORTODOXE     Condacul, icosul şi luminânda praznicului.
 
 
   Cel ce Crucea ai suferit şi moartea şi ai înviat din morţi atotputernice, Doamne, slăvim învierea Ta. De două ori.
 
   Oaie sunt a turmei Tale celei cuvântătoare şi alerg la Tine păstorul cel bun, caută-mă pe mine cel rătăcit, Dumnezeule, şi mă miluieşte.
 
 
   Cine nu se va spăimânta, sfinţilor mucenici, văzând nevoința cea bună, cu care v-ați nevoit ? Cum fiind cu trup, aţi biruit pe vrăjmaşul cel fără de trup, mărturisind pe Hristos şi cu Crucea într-armându-vă ? Pentru aceasta după vrednicie v-aţi arătat dracilor izgonitori şi barbarilor împotrivitori. Rugaţi-vă neîncetat, să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Înjumătăţindu-se praznicul Paştilor, Te-ai suit în sfinţita biserică, Mântuitorul nostru, şi stând în mijlocul poporului, i-ai învăţat pe dânşii cu îndrăzneală şi ai zis : Eu sunt lumina lumii; Cel ce urmează Mie, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii celei nemuritoare.
 
 
   Plecând cerurile Te-ai pogorât Mântuitorul meu şi trup din Fecioară fără schimbare ai luat, izvorându-mi iertare.
 
    Stih : Iar Dumnezeu, împăratul nostru, mai înainte de veci a făcut mântuire în mijlocul pământului.
 
   Tot eşti întru Dumnezeu Tu, Cuvinte, vrând să mă scoţi din greşeli, pe mine cel pierit, Te-ai unit cu mine, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care o ai câştigat din început.
 
   Tu ai venit, împărate, înţelepciunea cea mare, prin care Tatăl a făcut lumea prea înțelepţeşte, împreună cu Sfântul Duh.
 
 
   Să ne curăţim vistieriile gândurilor şi să ne luminăm strălucirile sufleteşti şi să vedem pe Hristos, viața, venind în biserică pentru mulţimea bunătăţii, ca să biruiască pe vrăjmaşul şi să mântuiască neamul nostru, prin patima Crucii şi prin înviere; către care să strigăm : Doamne, Cel ce eşti necuprins, slavă Ţie.
 

 
 
   Făcătorul tuturor şi dătătorul de viață, Cuvântul cel împreună veşnic cu dumnezeiescul Părinte, de voie luând trup din Fecioară şi făcăndu-se om, a izvorât tuturor ca un bun, învăţăturile negrăitei înţelepciuni.
 
   Praznicul evreiesc înjumătățindu-se, Hristoase, în biserică ai stătut de față, Tu Stăpânul legii, învăţând cu stăpânire; pe cărturari mustrând, precum este scris şi spăimântându-i cu înţelepciunea cuvintelor Tale şi cu arătările minunilor.
 
   Dătătorul înţelepciunii şi dăruitorul celor bune, Cel ce izvorăşte ape dumnezeieşti, din izvorul cel pururea curgător, strigă : Veniți la Mine cei însetați de scoateţi apa vieţii şi râuri, zice, vor curge din pântecele vostru, de daruri dumnezeieşti.
 
 
 
   Când ai venit în biserică, Hristoase Dumnezeule, înjumătățindu-se praznicul, atunci ai învăţat, strigând către popoare : Cel ce crede întru Mine, de va şi muri, viu va fi. Iar evreii scrâşneau cu dinţii, împreună cu fariseii şi cu saducheii şi cu cărturarii, zicând : Cine este Acesta, Carele grăieşte hule ? Nesocotind că Tu eşti Cel ce Te slăveşti mai-nainte de toți vecii, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.
 
 
   Oprirea lemnului neascultării o ai dezlegat, Mântuitorule, pe lemnul Crucii de voie pironindu-Te şi în iad pogorându-Te, Puternice, legăturile morţii ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morți, întru bucurie strigând : Atotputernice, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Cine înviforându-se şi alergând la limanul acesta nu se mântuieşte ? Sau cine bolnăvindu-se şi năzuind la această casă de doctorie, nu se tămăduieşte ? Făcătorule al tuturor şi tămăduitorule al bolnavilor, Doamne, mai-nainte până ce nu pier desăvârşit, mântuieşte-mă.
 
    Stih : Miluieşte-ne, pe noi, Doamne, miluieşte-ne, că ne-am săturat de ocară.
    
   Cela ce ai primit răbdarea sfinţilor mucenici, primeşte şi de la noi laudă, Iubitorute de oameni, dăruindu-ne nouă cu rugăciunile lor mare milă.
 
 
   Înjumătățindu-se praznicul, slăvim pe Cel ce a lucrat mântuire în mijlocul pământului; şi în mijlocul a doi tâlhari viața pe lemn s-a spânzurat. Ci către cel ce hulea, a tăcut, iar către cel ce a crezut, a strigat : Astăzi cu Mine vei fi în rai ! Pogorâtu-S-a în mormânt şi a prădat iadul şi a înviat a treia zi, mântuind sufletele noastre.


 
   Cu sfatul Tău cel de voie Crucea ai răbdat, Mântuitorule, şi în mormânt nou oamenii cei muritori Te-au pus, pe Tine Cela ce cu cuvântul marginile ai aşezat. Pentru aceasta legându-se cel străin, moartea cumplit s-a prădat; şi cei din iad toți au strigat sculării Tale celei de viață purtătoare : Hristos a înviat, dătătorul de viață rămânând în veci.
 
   Gândeşte, suflete, cum va să stăm înaintea Judecătorului, la judecata cea înfricoşată ! Că se vor pune scaune groaznice şi faptele fiecăruia se vor vădi; atunci Judecătorul va fi neîmblânzit, acolo focul împreună stând, cumplit învăluindu-se, ca o mare sălbăticită, vrând să acopere marginile pământului. Toate acestea socoteşte-le, suflete al meu, şi suspină mai-nainte de sfârşit.
 
 
   Cu sângiurile mucenicilor Tăi celor din toată lumea, ca cu o porfiră şi vison, biserica Ta împodobită fiind, printr-înşii strigă către Tine, Hristoase Dumnezeule : Poporului Tău trimite îndurările Tale, pace obştii Tale dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.
 
 
   Taină înfricoşată şi minune preaslăvită, cum Fecioara Te-a purtat pe Tine, Făcătorul tuturor şi după naştere iarăşi a rămas Fecioară ? Cel ce Te-ai născut dintr-însa, întăreşte credința, pe păgâni îi îmblânzeşte şi lumea o împacă, ca un iubitor de oameni.
 
 
   Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toți chemi, Mântuitorule, să scoată apele cele de mântuire; că dumnezeiască legea Ta primindu-o omul, stinge cu dânsa cărbunii înşelăciunii. Drept aceea în veci nu va înseta, nici va mai înceta de sațiul Tău, Stăpâne, împărate ceresc. Pentru aceasta slăvim puterea Ta, Hristoase Dumnezeule, iertare de greşeli cerând să trimiți din destul robilor Tăi.
 
 
    Învierea lui Hristos văzând… Psalmul 50. Canonul praznicului înjumătăţirii, glasul al 8-lea, cu irmosul pe 8    CANONUL ÎNJUMĂTĂȚIRII PRAZNICULUI     şi al Mineiului pe 4.   MINEIELE BISERICII ORTODOXE      Condacul, icosul şi Luminânda praznicului.
 
 
   Cu Crucea Ta, Hristoase, din blestemul cel dedemult ne-ai slobozit pe noi şi cu moartea Ta pe diavolul, care muncea firea noastră, l-ai surpat şi întru scularea Ta de bucurie toate le-ai umplut. Pentru aceasta strigăm Ţie : Cel ce ai înviat din morți, Doamne, slavă Ţie. De două ori.
 
   Spală-mă cu lacrimile mele, Mântuitorule, că m-am spurcat cu multe păcate. Pentru aceasta şi cad înaintea Ta, milostive. Greşit-am, miluieşte-mă Dumnezeule.
 
 
   Îngerilor părtaşi v-ați făcut sfinţilor mucenici, în privelişte pe Hristos bărbăteşte propovăduind. Că toate cele frumoase din lume ați părăsit ca şi cum n-ar fi fost, iar credinţa ați ţinut ca o ancoră tare. Pentru aceasta şi gonind înşelăciunea, izvorâți credincioşilor darurile tămăduirilor. Rugându-vă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Doamne, mai-nainte de preacinstită Crucea Ta, praznicul înjumătățindu-se. Ai intrat în biserică, pe evrei cu îndrăzneală învăţând cele ale lui Moise, prin Tine în lege aşezate. Iar ei spăimântându-se de taina cea negrăită a înţelepciunii Tale, Hristoase, gândeau din pizmă asupra Ta viclenie. Cum ştie Acesta carte neînvățându-Se ? Neştiindu-Te pe Tine, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Sfârşit fiind Tu şi început şi înjumătățirea, la înjumătățirea praznicului ai stătut în biserică, Hristoase al meu, izvorându-mi mie iertare.
 
    Stih : Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai câştigat-o din început.
 
   Auzit-a Sionul, dumnezeiască puterea învierii Tale, Cuvinte, şi s-a bucurat cu fiii săi, lăudându-Te pe Tine cel îndurat.
 
    Stih : Iar Dumnezeu, împăratul nostru, mai-nainte de veci a tăcut mântuire în mijlocul pământului.
 
   Lumină din Tatăl ai strălucit, Cuvinte, dar în anii cei mai de pe urmă, Te-ai arătat ca un om, dându-mi iertare de greşeli.
 
 
   Înjumătățindu-se praznicul Paştilor, Te-ai suit în sfinţita biserică, Mântuitorul nostru, şi stând în mijlocul poporului, i-ai învăţat pe dânşii cu îndrăzneală şi ai zis : Eu sunt lumina lumii; cel ce urmează Mie, nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii celei nemuritoare.
 

 
   Aflând Hristos pe samarineanca lângă puț, a cerut de la dânsa să bea, însetat fiind de îndreptarea şi de mântuirea ei; care lucru s-a şi cunoscut, împlinindu-se prin fapte, că pe aceasta care scotea băutură, însuşi o a tras de la băutură şi o a umplut de băutură vie şi ea a vestit cetăţenilor : Iată Acela Care S-a zis dedemult în lege : Mesia Hristos S-a arătat ca un om, descoperind cele negrăite ale gândurilor celor ascunse.
 
   Iată Mesia Hristos S-a arătat pe pământ, zis-a celor din cetate samarineanca, de Carele S-a scris în lege dedemult, că va să vină prooroc mare, Dumnezeu şi om; Acesta cele făcute de mine, le-a vădit şi cele ascunse întru adâncul inimii mele, toate mi le-a spus precum le-an făcut. Pentru aceasta alergând toată cetatea, a găsit cuvintele ei cu totul adevărate; şi de acel lucru s-a minunat şi cu vederea s-a încredinţat.
 
   Pe Tine Cel ce ai umblat oarecând în rai în ceasul al şaselea, ca un Stăpân şi Dumnezeu, Te-a văzut fiica strămoaşei iarăşi în ceasul al şaselea, şezând unde era izvor de apă şi puț săpat. Şi cerând apă dintr-însul, ca să o adăpi cu apa vieţii cea săltătoare, aceasta s-a şi făcut. Că bând ea din-destul din apa Ta cea de viață aducătoare, a propovăduit şi în cetate îndestularea apei aceleia.
 
 
   Venit-ai la puţ, Izvorule al minunilor, în ceasul al şaselea să vânezi rodul Evei. Care în acest ceas a ieşit din rai prin amăgirea şarpelui ; că s-a apropiat samarineanca să scoată apă şi văzând-o, Mântuitorul a zis : Dă-Mi apă să beau şi Eu te voi sătura de apă săltătoare; iar înţeleapta alergând în cetate, a vestit îndată popoarelor : Veniţi de vedeţi pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
   Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, şi cu moartea Ta împărăţia morţii ai stricat şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viață şi nestricăciune lumii dăruind şi mare milă.
 
     Stih : Către Tine am ridicat ochii mei.
 
   Ceata apostolilor cu Duhul Sfânt o ai luminat, Hristoase; spală printr-înşii şi întinăciunea noastră cea din păcat, Dumnezeule, şi ne miluieşte pe noi.

    Stih : Miluieşte-ne, pe noi, Doamne, miluieşte-ne, că ne-am săturat de ocară.
    
   Având îndrăzneală către Mântuitorul, Sfinţilor, rugaţi-vă neîncetat pentru noi păcătoşii cerând sufletelor noastre iertare de greşeli şi mare milă.
 
 
   La puţ dacă a venit Domnul, Samarineanca ruga pe cel milostiv : Dă-mi apa credinţei şi voi lua apele scăldătoarei spre mântuire şi bucurie. Dătătorule de viață, Doamne, slavă Ţie.
 

 
   Cel ce Te-ai răstignit de voie pentru noi şi Te-ai socotit între cei morți, Dătătorule de viață, şi ai înviat a treia zi, Hristoase Dumnezeul nostru, ai sfărâmat cu puterea Ta stăpânirea morții şi cu scularea Ta pe toți cei ce erau în iad i-ai înviat. Pentru aceasta lăudând, cinstim toți scularea Ta, Cel ce eşti fără de moarte, Doamne.
 
 
   Luminători ai arătat marginilor lumii pe ucenicii Tăi, Mântuitorule, strălucind cu propovăduirea Ta şi luminând sufletele noastre. Şi printr-înşii ai întunecat rătăcirea idolească, luminând lumea cu învăţăturile ortodoxiei. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Cu Crucea într-armându-se mucenicii Tăi, au biruit vicleniile vrăjmaşului începătorului răutăţii, Hristoase Dumnezeul nostru. Strălucit-au ca nişte luminători, povățuind pe oameni şi dăruind tămăduiri celor ce se roagă cu credinţă. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Fecioară cu totul fără prihană care ai născut pe preabunul Dumnezeu, roagă-L neîncetat cu apostolii, ca să ne dea iertare de greşeli şi îndreptare vieții mai înainte de sfârşit, celor ce cu credinţă şi cu dragoste după datorie te lăudăm pe tine, ceea ce eşti preafericită.
 
 
   Precum ai deschis credincioasei samarinence izvorul Dumnezeirii Tale, Doamne, şi ai turnat peste dânsa cunoştința de Dumnezeu, adăpându-o cu băutura primită lui Dumnezeu, şi acum trimite-ne nouă tuturor iertare de greşeli, preabunule.
 
    Slavă… Şi acum… tot aceasta. Învierea lui Hristos… Psalmul 50. Canonul samarinencei cu irmosul pe 8    CANONUL SAMARINENCEI     şi al Mineiului pe 4.   MINEIELE BISERICII ORTODOXE      Condacul şi icosul şi Luminânda samarinencei.
 
 
   Din sânurile Părintelui Tău neosebindu-Te, unule născut, cuvinte al lui Dumnezeu, ai venit pe pământ pentru iubirea de oameni, om făcându-Te fără schimbare şi Crucea şi moartea ai răbdat cu trupul, Cel ce eşti fără de patimă cu Dumnezeirea; şi înviind din morți nemurire ai dăruit neamului omenesc, ca un Atotputernic. De două ori.
 
 
   Pe ucenicii cei necărturari, Duhul Tău cel Sfânt învăţaţi i-a arătat, Hristoase Dumnezeule, şi cu buna întocmire a limbilor, cea mult glăsuitoare, înşelăciunea a surpat, ca un Atotputernic.
 
 
   Cum nu ne vom mira de nevoinţele voastre, Sfinţilor mucenici; că cu trup muritor fiind îmbrăcaţi, aţi biruit pe vrăjmaşii cei fără de trupuri ? Nu v-au înfricoşat pe voi îngrozirile tiranilor, nu v-au spăimântat năvălirile muncilor. Cu adevărat după vrednicie v-aţi mărit de la Hristos; rugaţi-vă neîncetat să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Fiul şi Cuvântul Tatălui, cel împreună fără de început şi împreună veşnic, venind la puţ Izvorul tămăduirilor, o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care Mântuitorul văzându-o a zis : Dă-Mi apă să beau şi mergi de cheamă pe bărbatul tău ! Iar ea ca unui om grăind şi nu ca lui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis : N-am bărbat. Şi învăţătorul zice către dânsa : Adevărat ai zis : N-am bărbat, că cinci ai avut şi acum pe care ai nu-ţi este ţie bărbat. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, striga către popoare, zicând : Veniţi de vedeţi pe Hristos, Carele dăruieşte lumii mare milă.
 
 
   Tu fiind izvorul şi noianul bunătăţii şi vistierul vieţii, Unule mult îndurate, ai strigat vorbind către femeia samarineancă : Dă-Mi apă să beau, ca să iei iertare ! Lăudăm multă milostivirea Ta, prin care mântuieşti tot neamul omenesc, pentru multă bunătatea Ta.
 
    Stih : Încordează şi bine sporeşte şi împărăteşte pentru adevărul şi blândețile şi dreptatea Ta.
 
   Veniţi de vedeţi om, care şezând astăzi lângă puţ, mi-a spus toate câte am făcut, că prooroc este prea adevărat şi prea mare; de vreme ce ştie toate cele ascunse şi cele arătate. Ci dăruieşte-mi apă vie, pe care o ai dat celor însetaţi, ca să nu mai însetez iarăşi în veci, Iubitorule de oameni.
 
    Stih : Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea.
 
   Izvorul cel pururea curgător, viaţa cea fără de moarte, râul cel nedeşertat şi nestricăcios, călătorind a şezut aproape de puţ, după ce a trimis pe ucenicii Săi pentru bucate şi vorbea cu femeia ce scotea apă, vrând să o vâneze şi să lumineze ochii sufletului ei.
 
 
   Să se bucure astăzi luminat cerul şi pământul, că Hristos S-a arătat întrupându-Se ca un om, ca sa scoată din blestem pe Adam cu tot neamul şi minunat S-a făcut prin minuni, în Samaria venind şi stând înaintea femeii a cerut apă, Cel ce îmbracă norii cu ape. Pentru aceasta toți credincioşii să ne închinăm Celui ce a sărăcit de voie pentru noi, după sfatul cel plin de milostivire.
 


 
   Pe Cruce Te-au pironit evreii pe Tine, Mântuitorule, prin care ne-ai chemat pe noi din păgâni pentru milostivire, Hristoase Dumnezeul nostru; tinsu-Ţi-ai palmele pe dânsa din voia Ta, primit-ai a Ţi se împunge cu suliţa coasta Ta; slavă mulţimii îndurărilor Tale, Iubitorule de oameni.
 
 
   Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele sale cununile nestricăciunii au luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta pe muncitori au surpat, zdrobit-au şi ale dracilor neputincioasele îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre.
 
 
   Pe Cruce înălţat dacă Te-a văzut preacurata Maica Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o Maică tânguindu-se, a zis : Ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiul meu ! Cum Te împărtăşeşti cu moartea Cel ce eşi viaţa tuturor, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un îndurat.
 
 
 
   Venind samarineanca după obicei să scoată apă din puţul cel pământesc şi stricăcios, scos-a apa cea vie; căci a aflat Izvorul şezând unde era săpat izvorul şi puţul lui Iacov, care adăpa pe cei înfierbântaţi de arşiţă.
 

    Al samarinencei cu irmosul pe 8   CANONUL SAMARINENCEI      şi al Mineiului pe 4.    MINEIELE BISERICII ORTODOXE    Condacul, icosul şi Luminânda samarinencei.
 
 
 
   Cu Crucea Ta, Hristoase Mântuitorule, povăţuieşte-ne pe noi la adevărul Tău şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşului, Cel ce ai înviat din morți, scoală-ne pe noi cei căzuți prin păcat, tinzând mâna Ta Iubitorule de oameni, Doamne. Pentru rugăciunile Sfinților Tăi.
 
 
   Cinstită este moartea Sfinţilor tăi, Doamne, că de sabie şi de foc şi de frig fiind sfărâmaţi şi-au vărsat sângele, având nădejde spre Tine, ca să-şi ia plata ostenelii; şi au răbdat şi au luat de la Tine, Mântuitorule, mare milă.
 
 
   Izvorul cel de viață începător, Iisus Mântuitorul nostru venind la puţul patriarhului Iacov, a cerut apă să bea de la samarineanca; iar ea zicând că nu au împărtăşire evreii cu dânşii, înţeleptul Ziditor o a adus pe dânsa cu cuvinte dulci, mai vârtos spre cererea apei celei pururea veşnice, pe care şi luând-o, tuturor a propovăduit, zicând : Veniţi de vedeţi pe cunoscătorul celor ascunse şi Dumnezeu, Carele a venit cu trupul să mântuiască pe om.
 
 
   Venind cu vadra la puţ să scoată apă şi lăsând vadra fără de apă, a alergat singură în cetate samarineanca, strigând că a aflat Izvorul cel de viață curgător din-destul, de unde a scos apa mântuirii şi cu dânsa şi-a răcorit inima cea topită de patimi.
 
     Stih : Încordează şi bine sporeşte şi împărăţeşte, pentru adevărul şi blândețile şi dreptatea ta.
 
    Zis-a Mântuitorul către samarineanca : Adevărat ai zis că nu ai bărbat după lege astăzi, că cinci ai avut mai-nainte şi acum pe care ai, nu-ţi este bărbat, ci străin după lege. Iar ea grăbindu-se a strigat către cei din cetate : Văzut-am om, care mi-a spus mie toate câte am făcut în taină.
 
     Stih : Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea.
 
   Alt pârâu de viață izvorâtor din puţul cel ceresc a scos samarineanca, aflându-l pe el turnat lângă puţul, din care avea obicei de scotea altă apă stricăcioasă şi pământească. Un astfel de izvor cu totul nou s-a arătat în inima ei săltător, răcorind arşiţele patimilor sale.
 
 
   Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, prin rânduiala întrupării cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, a lăsat vadra la puț şi a alergat spunând celor din cetate : Veniți de vedeți un cunoscător al inimilor. Nu cumva Acesta este Hristos, pe Carele aşteptăm ? Cel ce are mare milă.
 



 
 
   Venit-ai la puț Izvorule al minunilor, în ceasul al şaşelea, să vânezi rodul Evei, că Eva într-acest ceas a ieşit din rai prin amăgirea şarpelui; că s-a apropiat samarineanca să scoată apă, pe care văzându-o Mântuitorul, a zis : Dă-Mi apă să beau şi Eu te voi sătura de apă săltătoare. Iar înțeleapta alergând în cetate a vestit îndată popoarelor : Veniți de vedeți pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   La puț dacă a venit Domnul, samarineanca ruga pe cel milostiv : Dă-mi apa credinței şi voi lua apele scăldătoarei, mântuire şi bucurie. Dătătorule de viață, Doamne, slavă Ţie.
 
   Fiul şi Cuvântul Tatălui, cel împreună fără de început şi împreună veşnic, venind la puț Izvorul tămăduirilor, o femeie din Samaria a venit să scoată apă; pe care Mântuitorul văzându-o, a zis : Dă-Mi apă să beau şi mergi de cheamă pe bărbatul tău ! Iar ea ca unui om grăind şi nu ca lui Dumnezeu, silindu-se să tăinuiască, a zis : N-am bărbat. Şi învăţătorul zice către dânsa : Adevărat ai zis ; n-am bărbat, că cinci ai avut şi acum pe care ai nu-ți este ție bărbat. Iar ea mirându-se de acel cuvânt şi alergând în cetate, striga către popoare, zicând : Veniți de vedeţi pe Hristos, Carele dăruieşte lumii mare milă.
 
 
   Lângă puțul lui Iacov, aflând Iisus pe samarineanca, a cerut apă de la dânsa, Cel ce acoperă pământul cu nori ! O, minune ! Cel ce se poartă pe Heruvimi, vorbea cu o femeie păcătoasă, cerând apă, Cel ce a spânzurat pământul peste ape. Apă caută, Cel ce varsă izvoarele şi iezerele apelor, vrând să tragă cu adevărat pe ceea ce era vânată de luptătorul vrăjmaş şi să o adape cu apă vie pe aceea care era aprinsă rău spre lucruri netrebnice, ca un îndurat şi de oameni iubitor.
 
 
   Proorocul David care pentru tine este al lui Dumnezeu Părinte, cu cântare pentru tine mai înainte a glăsuit, către Cel ce a făcut ție slăviri. Stătut-a împărăteasa aproape dea-dreapta ta; că pe tine Maică pricinuitoare vieții te-a arătat, Dumnezeu, Carele fără tată din tine a se face om bine a voit; ca iarăşi să zidească chipul Său cel stricat de patimi. Şi oaia cea rătăcită, prin munţi pierdută, aflându-o, pe umeri ridicându-o, la Tatăl să o aducă şi după voia Sa cu puterile cereşti să o împreuneze şi să mântuiască, Născătoare de Dumnezeu lumea, Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.
 
 
   Crucii Tale celei făcătoare de viață, neîncetat închinându-ne, Hristoase Dumnezeule, învierea Ta cea de a treia zi o slăvim, că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, Atotputernice, şi suirea la ceruri ne-ai arătat nouă, ca un singur bun şi de oameni iubitor.
 
     Stih : Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat, îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.
 
    Oprirea lemnului neascultării o ai dezlegat Mântuitorule, pe lemnul Crucii de voie pironindu-Te şi în iad pogorându-Te, Puternice, legăturile morții ca un Dumnezeu le-ai rupt. Pentru aceasta ne închinăm învierii Tale celei din morți, întru bucurie strigând : Atotputernice, Doamne, slavă Ţie.
 
     Stih : Pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti.
 
   Porțile iadului le-ai sfărâmat, Doamne, şi cu moartea Ta împărăţia morții ai stricat şi neamul omenesc din stricăciune l-ai mântuit, viață şi nestricăciune lumii dăruind şi mare milă.
 
    Stih : Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
 
   Doamne, suindu-Te pe Cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai pierdut. Şi pogorându-Te în iad, pe legații cei din veac i-ai slobozit, nestricăciune dăruind neamului omenesc. Pentru aceasta cântând, slăvim scularea Ta cea făcătoare de viață şi mântuitoare.
 
 
   Când Te-ai arătat pe pământ, Hristoase Dumnezeule, prin rânduiala întrupării cea negrăită, auzind samarineanca cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, a lăsat vadra la puț şi a alergat spunând celor din cetate : Veniți de vedeți un cunoscător al inimilor; nu cumva Acesta este Hristos, pe Carele aşteptăm ? Cel ce are mare milă.

LA UTRENIE
 
După întâia Catismă, sedealna învierii, glasul al 4-lea.
 
Podobie : Degrab ne întâmpină…

Slavă… Şi acum… a Născătoarei de Dumnezeu :
 

După a doua Catismă, sedealna, glasul al 4-lea.
 
Podobie : Cel ce Te-ai înălţat…

LA LAUDE
 
Punem stihirile pe 4 şi cântăm stihirile învierii glasul al 4-lea.
 

Slavă… Şi acum… glasul al 6-lea.

LA STIHOAVNĂ
 
Stihirile, glasul al 4-lea.
 
Podobia : Ca pe un viteaz…

Slavă… Şi acum… glasul al 6-lea.

 
   Crucea Domnului să o lăudăm, sfântă îngroparea cu cântări să o cinstim şi învierea lui să o proslăvim. Că împreună a sculat pe cei morți din mormânturi ca un Dumnezeu, prădând stăpânia morții şi tăria diavolului şi celor din iad lumină a răsărit.
 
   Toţi să priveghem, credincioşilor, şi să întâmpinăm pe Hristos cu mult untdelemn şi cu candele luminoase, ca să ne învrednicim a fi înlăuntrul cămării; că cel ce va rămâne afară de uşi, în zadar va striga către Dumnezeu, miluieşte-mă.
 
 
   Doamne, dorind Mucenicii Tăi de paharul patimii Tale, au părăsit frumuseţea lumească şi îngerilor părtaşi s-au făcut. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, dă sufletelor noastre pace şi mare milă.
 
 
   Cu îngerii cele cereşti, cu oamenii cele pământeşti, strigăm ție, Născătoare de Dumnezeu, cu glas de bucurie : Bucură-te, uşă mai desfătată decât cerurile ! Bucură-te, ceea ce singură eşti mântuirea pământenilor ! Bucură-te, cinstită ! Bucură-te, cea plină de dar, care ai născut pe Dumnezeu întrupat.
 
 
   Mai-nainte de răstignirea şi scularea Ta, Îndurate, trecând Tu, a strigat către Tine cu căldură cel orb din naştere : Fiul lui David miluieşte-mă ? Dă-mi lumina ochilor ca să Te văd şi eu pe Tine. Ale cărui vederi ungându-le cu tină din scuipare, Cuvinte, i-ai dat lumină ca să vadă luminat.
 


    Al orbului cu irmoasele pe 8    CANONUL ORBULUI    şi al Mineiului pe 4.    MINEIELE BISERICII ORTODOXE      Condacul, icosul şi Luminânda orbului.
 
 
   Doamne, pecetluită fiind groapa de cei fărădelege, ieşit-ai din mormânt, precum Te-ai născut din Născătoarea de Dumnezeu; n-au cunoscut cum Te-ai întrupat îngerii Tăi cei fără de trup, n-au simţit când ai înviat ostaşii cei ce Te-au străjuit. Că amândouă s-au pecetluit de către cei ce ispiteau şi s-au arătat minunile celor ce se închină cu credinţă Tainei. Pentru aceasta celor ce o lăudăm, dă-ne bucurie şi mare milă. De două ori.
 
   Vai mie, că m-am asemănat smochinului celui neroditor şi mă tem de blestem şi de tăiere; ci Tu lucrătorule cel ceresc, Hristoase Dumnezeule, sufletul meu cel înțelenit arată-l roditor şi mă primeşte ca pe fiul cel desfrânat şi mă miluieşte.
 
 
   Binecuvântată este oastea Împăratului ceresc; că de au şi fost pământeni purtătorii de chinuri, dar s-au sârguit să ajungă la vrednicia îngerească; trupurile defăimându-le şi prin patimi s-au învrednicit cinstei celor fără de trupuri. Pentru rugăciunile lor, Doamne, trimite-ne nouă mare milă.
 
 
   Toată viața sa orbul noapte socotindu-o, a strigat către Tine : Doamne, deschide-mi vederile, Fiul lui David, Mântuitorul nostru, ca şi eu împreună cu toți să laud puterea Ta.
 
 
   Orbire s-a arătat Orbul celor ce socoteau că văd, întunecând şi mințile şi sufletele şi gândul celor ce vedeau grabnică luminarea vederilor lui. Şi chemându-l ei l-au întrebat cu mânie : Cum de vezi acum ca unul din din cei ce văd lumina, Orb fiind tu din naştere şi şezând pe căi şi cerând ? Iar el a arătat pe Cel ce i-a dat lumina şi a făcut luminile în lume. De care se propovăduieşte Fiul lui Dumnezeu fără de început, Carele în vremile cele din urmă S-a arătat om din Fecioară de la dumnezeiescul Duh, pentru milostivire.
 
    Stih : Caută spre mine şi mă miluieşte.
 
   Ca o sarcină şi ca o povară grea de pământ se vedea celor din lume, Orbul umblând şi pe ulițe picioarele sfărâmându-şi cu toiagul ca şi cu o vedere îmbogăfit fiind. Pentru aceea a alergat la Dătătorul de lumină, de la Carele a luat a privi lumina şi a vedea cu ochii săi pe Făcătorul, Cel ce a zidit dintâi din pământ firea omenească, după asemănarea şi după chipul Său. Şi acum cu tină şi cu scuipare a luminat vederile lui şi i-a dat să vadă soarele, pentru iubirea de oameni.
 
    Stih : Paşii mei îndreptează-i după cuvântul Tău.
 
   Pe Cuvântul Tatălui asemenea la chip cu zidirea omenească L-a văzut Orbul, după ce a văzut lumina, prin care a văzut şi pe Soarele cel purtător de lumină şi începător zilelor, bucurându-se ca şi ceilalţi oameni, aşa curând de acea vedere, prin care s-a văzut umblând drept şi mergând fără de poticnire pe cărări şi cunoscând pe Fiul lui Dumnezeu Cel ce l-a luminat. Carele S-a întrupat pentru milostivirea cea prea multă şi făcându-Se om, a rămas Dumnezeu precum a fost; şi luând ceea ce n-a fost, a păzit unirea acestora neamestecată.
 
 
   Doamne, trecând pe cale ai aflat pe un orb din naştere şi mirându-se ucenicii, Te-au întrebat pe Tine, zicând : Învăţătorule ! Cine a greşit, acesta sau părinţii lui de s-a născut ? Iar Tu, Mântuitorul meu, ai zis către dânşii : Nici acesta a greşit, nici părinţii lui, ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu întru dânsul. Mie Mi se cade să lucrez lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, care nimenea nu poate să le lucreze. Şi acestea zicând, scuipând jos şi tină făcând, a uns ochii lui, zicând către dânsul : Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului ! Iar el spălându-se, s-a făcut sănătos şi a strigat către Tine : Cred Doamne. Şi s-a închinat Ţie. Pentru aceasta strigăm şi noi miluieşte-ne pe noi.
 

 
    La odovania praznicului Paştilor. După ce binecuvintează preotul, cântăm Hristos a înviat, cu stihurile lui. Apoi citim psalmul cel obişnuit şi Catisma.  La Doamne strigat-am… punem stihirile pe 6 şi cântăm stihirile orbului, glasul al 2-lea, singur glasul.
 
   Cel ce s-a născut orb, zicea în cugetul său : Oare eu pentru păcatele părinţilor, m-am născut fără de ochi ? Oare eu pentru necredinţa limbilor m-am născut întru arătare ? Nu pot a mai întreba când este noapte, când este zi; nu-mi mai pot răbda picioarele poticnirile de pietre. Că n-am văzut soarele strălucind, nici în fată pe Cel ce m-a zidit pe mine. Ci mă rog Ţie, Hristoase Dumnezeule, caută spre mine şi mă miluieşte.
 
 
   Trecând Iisus din Biserică a aflat pe un orb din naştere şi făcându-I-se milă, a pus tină pe ochii lui şi a zis către dânsul : Mergi de te spală în Siloam şi spălându-se a văzut, înălțând slavă lui Dumnezeu. Iar vecinii lui ziceau către dânsul : Cine a deschis ochii tăi, pe care nimenea din cei ce văd n-a putut să-i vindece ? Iar el strigând a zis : Un om ce se numeşte Iisus, Acela mi-a zis de m-am spălat în Siloam şi am văzut. Acesta este cu adevărat de Carele a zis Moise în lege, Hristos Mesia; Acesta este Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Toată viața sa orbul noapte socotindu-o, a strigat către Tine : Doamne, deschide-mi vederile, fiul lui David Mântuitorul nostru, ca şi eu împreună cu toți să laud puterea Ta.
 
 
   Doamne, trecând pe cale, ai aflat pe un orb din naştere şi mirându-se ucenicii, Te-au întrebat pe Tine, zicând : Învățătorule ! Cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut orb ? Iar Tu Mântuitorul meu, ai zis către dânşii : Nici acesta a greşit, nici părinții lui, ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu întru dânsul. Mie mi se cade să lucrez lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, care nimeni nu poate să le lucreze. Şi acestea zicând, scuipând jos şi tină făcând, a uns ochii lui, zicând către dânsul : Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului. Iar el spălându-se s-a făcut sănătos şi a strigat către Tine : Cred, Doamne, şi s-a închinat Ţie. Pentru aceasta strigăm şi noi : Miluieşte-ne pe noi.
 
 
   Soarele dreptăţii cel înţelegător, Hristoase Dumnezeule, care pe cel lipsit din pântece de lumină, l-ai luminat după amândouă, cu preacurată atingerea Ta şi ochii noştri cei sufleteşti luminându-i, arată-ne fii ai zilei, ca, cu credință să strigăm către Tine : Mare este şi negrăită milostivirea Ta spre noi, Iubitorule de oameni, slavă Ţie.
 
 
   Cela ce Te-ai întrupat pentru milostivirea milei, Hristoase Dumnezeule, pe cel lipsit de lumină din pântece, pentru milostivirea îndurărilor cea negrăită, l-ai învrednicit dumnezeieștii străluciri, ungând cu tină vederile lui cu degetele Tale cele ziditoare; însuți şi acum, Dătătorule de lumină, luminează şi simțurile noastre cele sufleteşti, ca Cela ce însuți eşti bogat dăruitor.
 
   Cine va spune puterile Tale, Hristoase ? S-au cine va număra mulțimile minunilor Tale ? Că precum Te-ai văzut îndoit pe pământ pentru bunătatea, îndoite şi tămăduirile ai dat celor bolnavi. Că ai deschis nu numai ochii cei trupeşti ai celui orb din naştere, ci şi pe cei sufleteşti. Pentru aceasta Te-a mărturisit pe Tine Dumnezeu tăinuit în trup şi Carele dai tuturor mare milă.
 
 
   Pe Tine Mântuitorul Hristos Cel ce Te-ai întrupat şi de ceruri nu Te-ai despărţit, în glasuri de cântări Te slăvim. Că Crucea şi moartea ai primit pentru neamul nostru, ca Domnul cel iubitor de oameni, prădând porţile iadului, a treia zi ai înviat, mântuind sufletele noastre.
 

    Stih : Să învie Dumnezeu şi sa se risipească vrăjmaşii Lui.
 
   Paştile cele sfinţite astăzi nouă s-au arătat, Paştile cele nouă şi sfinte, Paştile cele de taină, Paştile cele preacinstite, Paştile Hristos Mântuitorul; Paştile cele fără prihană, Paştile cele mari, Paştile credincioşilor, Paştile care au deschis nouă uşile raiului, Paştile cele ce sfinţesc pe toţi credincioşii.
 
    Stih : Precum se stinge fumul să se stingă, cum se topeşte ceara de faţa focului.
 
   Veniţi de la vedere femei binevestitoare şi ziceţi Sionului : Primeşte de la noi bunele vestiri de bucurie, ale învierii lui Hristos; veseleşte-te, saltă şi te bucură, Ierusalime, pe împăratul Hristos văzându-L din mormânt, ca un mire ieşind.
 
    Stih : Aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iar drepţii să se veselească.
 
   Mironosiţele femei foarte de dimineaţă stând înaintea mormântului dătătorului de viață, aflat-au înger pe piatră şezând şi acela grăind către dânsele aşa a zis : Ce căutaţi pe cel viu cu cei morți ? Ce plângeți pe cel nestricat ca şi cum ar fi întru stricăciune ? Mergând propovăduiți ucenicilor Lui.
 
 
   Paştile cele frumoase, Paştile Domnului, Paştile; Paştile cele preacinstite nouă ne-a răsărit; Paştile, cu bucurie unul pe altul să ne îmbrăţişăm; o Paştile ! Izbăvirea de întristare. Că astăzi din mormânt ca dintr-o cămară strălucind Hristos, pe femei de bucurie le-a umplut zicând : propovăduiți Apostolilor.
 
   Ziua învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să îmbrăţişăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm : Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viață dăruindu-le.

    Hristos a înviat… o dată. După : Sfinte Dumnezeule… şi Tatăl nostru… Troparul învierii : Pe Cuvântul cel împreună fără de început… Slavă… Şi acum… A Născătoarei de Dumnezeu şi otpustul.
    La pavecerniţă, după Sfinte Dumnezeule..., şi Tatăl nostru… condacul orbului, Slavă… Şi acum… condacul Paştilor : De Te-ai şi pogorât în mormânt… La Miezonomtică, Catisma după obicei. După Sfinte Dumnezeule… cel dintâi troparul învierii : Pe Cuvântul cel împreună fără de început… Slavă… Şi acum… a Născătoarei de Dumnezeu : După al doilea Sfinte Dumnezeule… Condacul Paştilor : De Te-ai şi pogorât… Doamne, miluieşte, de 12 ori şi otpustul. Rugăciunea morţilor, nu o citim.

 
    Face preotul începutul după obicei : Slavă sfintei şi cei deofiinţă… Şi cântăm : Hristos a înviat… cu stihurile lui şi cei 6 psalmi. La Dumnezeu este Domnul..., troparul învierii : Pe Cuvântul cel împreună fără de început… De 2 ori. Slavă… Şi acum… a Născătoarei de Dumnezeu :
 
 
   Crucea Domnului să o lăudăm, sfântă îngroparea cu cântări să o cinstim şi învierea Lui să o proslăvim. Că împreună a sculat pe cei morţi din mormânturi ca un Dumnezeu, prădând stăpânia morţii şi tăria diavolului şi celor din iad lumină a răsărit.
 
 
   Doamne, mort Te-ai numit, Cela ce ai omorât moartea. În mormânt Te-ai pus, Cela ce ai deşertat mormânturile. Sus ostaşii au străjuit mormântul, jos pe morţii cei din veac i-ai înviat; întrutot puternice şi necuprinsule, Doamne, slavă Ţie.
 
 
   Bucură-te, munte sfânt şi de Dumnezeu umblat ! Bucură-te, rug însufleţit şi nears ! Bucură-te, ceea ce una eşti pod lumii către Dumnezeu, care treci pe cei morţi la viaţa cea veşnică ! Bucură-te, nestricată Fecioară, care fără ispită bărbătească ai născut mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Cel ce este împreună fără de început cu Tatăl şi cu Duhul, Carele se îmbracă cu lumina ca şi cu o haină, pentru iubirea de oameni S-a îmbrăcat în firea noastră şi bolile gonind de la oameni ca un Dumnezeu, a luminat şi vederile celui lipsit de lumină din pântecele maicii sale.
 
    Învierea lui Hristos… de trei ori. Psalmul 50. Canonul Paştilor cu canonul pe 6,    CANONUL ÎNVIERII     al orbului pe 4    CANONUL ORBULUI     şi al înainte-prăznuirii înălţării pe 4.  
   Sus la Tatăl, Hristos S-a suit şi a dus trupul pe care l-a luat de la noi. Pe Dânsul să-L slăvim astăzi cu laude, cântându-I cântare de biruinţă.
 
 
   Cărţile dumnezeieştilor Scripturi şi propovăduirile înţelepţilor grăitori de cele dumnezeieşti, sfârşit au luat cu adevărat, că după sculare Stăpânul S-a suit cu slavă la cele cereşti.
 
 
   Pământul cu taină dănţuieşte şi cele cereşti de veselie se umplu întru înălţarea lui Hristos, Celui ce a împreunat cu Darul cele ce erau despărţite mai dedemult şi a stricat oprirea ce s-a făcut prin Eva.
 

   Mântuitorului Dumnezeu, Celui ce a povățuit pe popor prin Marea Roşie, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-l cântăm, că S-a proslăvit. 
 
 
   Legând cu moartea Ta, Cuvinte, pe moarte, ai înviat din morţi a treia zi cu adevărat şi Te-ai suit cu slavă la cele cereşti, Mântuitorule, lăudând cei fără de trupuri rânduiala Ta cea negrăită.
 
 
   Venit-ai la cei de pe pământ, Hristoase, fără de trup şi îmbrăcându-Te în trup, ai răbdat Crucea. Şi înviind din morţi Te-ai suit cu slavă la Părintele Tău, începătorul luminii, împăcând toate.
 
 
   Căutând, Hristoase, oaia cea rătăcită pe pământ, o ai împreunat, Cuvinte, cu cele nerătăcite şi suindu-Te la ceruri, ai şezut întru slavă dea-dreapta Părintelui Tău; slavă milostivirii Tale.
 
 
 
 
   Deschis-ai ochii Celui ce s-a născut din pântece fără ochi, Hristoase, arătând evreilor, Mântuitorul meu, slava Ta cea negrăită şi cum că eşti lumina tuturor; dar ei orbiţi fiind la minte de pizmă, gândind asupra Ta vicleşug, se sileau să Te omoare pe Tine, Dătătorul de viață.
 
 
   Născutu-Te-ai precum Tu însuți, Mântuitorule, ai voit, arătatu-Te-ai precum iarăşi Tu însuţi ai socotit şi ai pătimit ca un om, iar ca un Dumnezeu ai înviat. Înălţatu-Te-ai la ceruri cu slavă şi ai ridicat firea omenească şi cu slavă o ai înfrumuseţat.
 
 
 
   Firea noastră cea osândită mai-nainte pentru păcat, împărate a toate, S-a miluit prin întruparea Ta, lăudând cu frică scularea Ta şi dumnezeiasca înălţare.
 
 
 
   Văzând hainele Tale roşite, Hristoase împărate a toate, întru suirea Ta s-au spăimântat puterile îngereşti şi cu frică şi cu bucurie s-au închinat Ţie.
 
 
   Să batem în palme, că Domnul după ce a înviat din morţi S-a suit la ceruri, plecându-I-se îngerii, ca Făcătorului şi Dumnezeului nostru.
 
 
 
 
   Dezlegând Hristos osândirea omenirii, a înviat şi S-a înălţat la cele cereşti, cu şederea cea împreună cu Tatăl cinstind pe cei ce i-a iubit.
 
 
   După înviere făcând bucurie ucenicilor Tăi, Hristoase, Te-ai suit sus la Părintele Tău, de Carele nu Te-ai despărţit, măcar că şi cu oamenii ai petrecut.
 
 
   Umbrele legii celei mai de înainte şi propovăduirile grăitorilor de cele dumnezeieşti plinindu-le, Hristoase, Te-ai înălţat, norul ridicându-Te pe Tine, Mântuitorule, la cele cereşti.
 
 
 
 
   Străină vedere Te-ai arătat îngerilor, chip de om purtând întru înălţarea Ta cea înfricoşată, Iubitorule de oameni, pentru aceasta cu frică Te lăudăm pe Tine.
 
 
   Domnul tuturor cu slavă S-a înălţat luminat, la Părintele Său cel fără de început; toată făptura acum prăznuieşte, dănţuind.
 
 
   Toată limba să strige astăzi întru strigare : Hristos S-a înălţat întru dumnezeiesc glas de trâmbiţă la ceruri, pe care nu le-a părăsit.
 
 
 
 
 
   Rupând paretele cel din mijloc al vrajbei, Doamne, prin Crucea şi patima Ta, de nori fiind purtat, Te-ai suit cu slavă la Părintele tău cel fără de început.
 
   Cutremurându-se au strigat puterile : Ridicaţi porţile, venit-a Hristos, purtând trup pământesc şi pe veliar cu dumnezeiasca patimă l-a omorât.
 
 
   Pentru ce-Ţi sunt hainele roşite, Iubitorule de oameni ? Întrebau dumnezeieştile puteri. Teascul acum am călcat, strigat-a Hristos, înălțându-Se.
 
 
   Cu laude împreună slăvind răstignirea Ta şi scularea Ta, Hristoase, luminat prăznuim cinstită înălţarea Ta în veci.
 
 
 
 
   Pe Tine Cela ce eşti lumină din lumină, nor luminos Te-a ridicat din muntele Măslinilor, privind toţi dumnezeieștii Tăi ucenici şi lăudându-Te pe Tine întru toţi vecii.
 
   În palme să batem, precum zice psalmistul, înviat-a Hristos Dumnezeul nostru şi S-a suit de unde S-a pogorât la noi pentru iubirea de oameni, împăcând cele învrăjbite dedemult.
 
 
   Cântând David, a strigat : Hristos S-a suit pe Heruvimii Săi şi a zburat arătat pe aripile cetelor celor înţelegătoare, pe care Îl preaînălţăm întru toți vecii.
 
 
   Arătatu-Te-ai ucenicilor, după ce ai înviat din mormânt şi i-ai suit pe dânşii în muntele Măslinilor, Hristoase, de unde nor luminos ridicându-Te, Te-a suit la cele de sus cu slavă.
 
 
   Pe Fiul şi Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Tatăl mai-nainte de veci.

 
 
 
   Sfințită prăznuire toată făptura prăznuieşte astăzi arătat întru înălţarea Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu; prin care într-un chip negrăit ai adus la Părintele Tău firea pe care ai luat-o de la noi, Tu cela ce eşti neschimbat.
 
   Ca un Dumnezeu ai sfărîmat porţile iadului şi încuietorile, Mântuitorule, şi înviind din morţi ai alergat la ceruri, cetele îngereşti strigând cu spaimă : Ridicaţi porţile.
 
   De suirea Ta cea dumnezeiască mirându-se dumnezeieștii ucenici, au venit arătat îngerii, strigând către dânşii : Acesta pe Carele vedeţi suindu-Se la ceruri, va să vină cu slavă ca să judece pe toți.
 
 
   Pacea care ai dăruit, Hristoase, ucenicilor, când Te-ai suit la cele de sus, trimite-o şi nouă din destul, ținând pe toți întru dragoste; ca într-un glas pe Tine, Mântuitorule, să Te slăvim.
 
 
   Căruţă purtătoare de lumină a Soarelui celui înţelegător, tu ai fost cu adevărat, Preacurată şi fără de prihană, prin care cei ce şedeau întru întuneric, au văzut lumina cunoştinţei; după datorie slăvindu-te.
 
 
 
   Cu trupul adormind ca un muritor, împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzându-o. Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire. De două ori.
 
   Ochii mei cei înţelegători, care sunt orbiţi de păcatul cel întunecat, luminează-i, Doamne, smerenie punându-le, Îndurate, şi mă spală cu lacrimile pocăinței.
 
 
   Cel ce s-a născut orb, zicea în cugetul său : Oare eu pentru păcatele părinţilor m-am născut fără de ochi ? Oare eu pentru necredinţa limbilor m-am născut întru arătare ? Nu pot a mai întreba când este noapte, când este zi; nu-mi mai pot răbda picioarele poticnirile de pietre. Că n-am văzut soarele strălucind, nici în față pe Cel ce m-a zidit pe mine. Ci, mă rog Ţie, Hristoase Dumnezeule, caută spre mine şi mă miluieşte.
 
   Trecând Iisus din Biserică, a aflat pe un om orb din naştere şi făcându-I-se milă, a pus tină pe ochii lui şi a zis către dânsul : Mergi de te spală în Siloam şi spălându-se a văzut, înălțând slavă lui Dumnezeu. Iar vecinii lui ziceau către dânsul : Cine a deschis ochii tăi, pe care nimenea din cei ce văd n-au putut să-i vindece ? Iar el strigând a zis : Un om ce se numeşte Iisus, Acela mi-a zis de m-am spălat în Siloam şi am văzut. Acesta este cu adevărat, de Carele a zis Moise în lege, Hristos Mesia; Acesta este Mântuitorul sufletelor noastre.
 
 
   Toată viața sa orbul noapte socotindu-o, a strigat către Tine : Doamne, deschide-mi vederile, Fiul lui David Mântuitorul nostru ca şi eu împreună cu toți să laud puterea Ta.
 
 
   Doamne, trecând pe cale, ai aflat pe un om orb din naştere şi mirându-se ucenicii, Te-au întrebat pe Tine, zicând : Învăţătorule ! Cine a greşit, acesta, sau părinţii lui, de s-a născut orb ? Iar Tu, Mântuitorul meu, ai zis către dânşii : Nici acesta a greşit, nici părinţii lui, ci ca să se arate lucrurile lui Dumnezeu întru dânsul. Mie Mi se cade să lucrez lucrurile Celui ce M-a trimis pe Mine, pe care nimeni nu poate să le lucreze. Şi acestea zicând, scuipând jos şi tină făcând, ai uns ochii lui, zicând către dânsul : Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului. Iar el spălându-se, s-a făcut sănătos şi a strigat către Tine : Cred Doamne. Şi s-a închinat Ţie. Pentru aceasta strigăm şi noi : Miluieşte-ne pe noi.
 
    Apoi stihirile Paştilor cu stihurile lor. Slavă… Şi acum..., glasul al 5-lea : Ziua învierii… Apoi, Hristos a înviat… o dată. Slavoslovia cea mare. Troparul învierii : Pe cuvântul cel fără de început… cu a Născătoarei de Dumnezeu, otpustul şi ceasul 1.
 
 
    Fericirile din canonul Paştilor, Cântarea a 3-a şi a 6-a. După Vohod, troparul învierii; Slavă… condacul orbului, Şi acum… condacul Paştilor. Prochimenul Paştilor, Apostolul şi Evanghelia zilei. Chinonicul : Trupul lui Hristos luaţi… Şi se face otpustul cu Crucea ca în ziua de Paşti. Aşa se face odovania praznicului Sfintei şi de viață purtătoarei învierii lui Hristos.
 
    CADE-SE A ŞTI : Că de se va întâmpla pomenirea sfântului Ioan Teologul în Joia înălţării, la vecernia cea mică, punem stihirile praznicului pe 4, cele de la vecernia cea mare, Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. La stihoavnă, stihirile apostolului cu stihurile lor de la stihoavna cea mare. Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. Troparul apostolului şi al praznicului şi otpustul. La vecernia cea mare, punem stihirile praznicului pe 6 şi ale apostolului pe 4. Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. Vohod, prochimenul zilei şi citirile praznicului şi ale Sfântului. La litie stihirile praznicului şi ale apostolului. Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. La stihoavnă stihirile praznicului. Slavă… a apostolului, Și acum… a praznicului. La utrenie, troparul praznicului de două ori. Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. După catisme, sedelnele praznicului. După polieleu sedelnele apostolului. Slavă… cea după polieleu. Şi acum… a praznicului. Evanghelia praznicului, Învierea lui Hristos… şi stihira praznicului. Canonul praznicului, cel dintâi cu irmosul pe 6 şi al apostolului, pe 4. Şi iar al doilea canon al praznicului, pe 4. Catavasie : Cu dumnezeiescul nor... După Cântarea a 3-a, condacul, icosul şi sedealna apostolului, Slavă… Şi acum… a praznicului. După Cântarea a 6-a, condacul şi icosul praznicului. La Cântarea a 9-a : Ceea ce eşti mai cinstită… nu cântăm. Luminânda praznicului, Slavă… a apostolului. Şi acum… a praznicului. La laude, punem stihirile pe 6, ale praznicului 3 şi ale apostolului 3; Slavă… a apostolului, Şi acum… a praznicului, Slavoslovia cea mare. La Liturghie Fericirile din canonul praznicului, Cântarea a 3-a pe 4 şi din canonul apostolului, Cântarea a 6-a pe 4. Apostolul şi Evanghelia şi chinonicul întâi ale praznicului, apoi ale apostolului. Iar slujba sfântului Arsenie se lasă şi se cântă când va socoti cel mai mare.

 


   Domnul S-a înălţat la ceruri, ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gătit scaunul Lui, norii suirea Lui; îngerii s-au mirat, văzând om mai presus de ei. Tatăl aştepta pe Acela, pe Carele Îl are în sânuri deapururea, Duhul Sfânt a poruncit tuturor îngerilor săi : Ridicați, domni, porţile voastre ! Toate neamurile plesniţi cu mâinile, că S-a suit Hristos, unde era mai-nainte.
 
   Doamne, de înălţarea Ta s-au mirat Heruvimii, văzându-Te pe Tine Cela ce eşti Dumnezeu, suindu-Te pe nori, Carele şezi pe dânşii. Slăvimu-Te pe Tine, că bună este mila Ta, slavă Ţie.
 
   În munţii cei sfinţi, văzând înălţarea Ta, Hristoase, Cela ce eşti raza slavei Tatălui, lăudăm chipul feţei Tale cel strălucit; închinămu-ne patimilor Tale, cinstim învierea, slăvim lăudată înălţarea Ta; miluieşte-ne pe noi.
 
   Doamne, apostolii dacă Te-au văzut pe Tine pe nori înălţându-Te, dătătorule de viață, Hristoase, s-au umplut de întristare şi cu suspinuri şi lacrimi plângând, ziceau : Stăpâne, să nu ne laşi sărmani pe noi robii Tăi, pe care din milostivire ne-ai iubit ca un îndurat; ci trimite, precum Te-ai făgăduit nouă, pe prea Sfântul Tău Duh, să lumineze sufletele noastre.


   Doamne, apostolii dacă Te-au văzut pe Tine pe nori înălţându-Te, dătătorule de viață, Hristoase, s-au umplut de întristare şi cu suspinuri şi lacrimi plângând, ziceau : Stăpâne, să nu ne laşi sărmani pe noi robii Tăi, pe care din milostivire ne-ai iubit ca un îndurat; ci trimite, precum Te-ai făgăduit nouă, pe prea Sfântul Tău Duh, să lumineze sufletele noastre.
 
 
   Suindu-Te la ceruri, de unde Te-ai şi pogorât, nu ne lăsa pe noi sărmani, Doamne; să vină Duhul Tău, aducând pace lumii; arată fiilor omeneşti lucrurile puterii Tale, Doamne, iubitorule de oameni.
 
     Stih : Toate neamurile plesniţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.

   Suitu-Te-ai, Hristoase, la Părintele Tău cel fără de început, Cela ce nu Te-ai despărțit de sânurile Lui cele necuprinse şi adăugire întru lauda cea întreit  Sfântă n-au luat puterile, ci un Fiu şi după întrupare Te-a cunoscut pe Tine, Doamne, unul născut din Tatăl. Întru mulţimea îndurărilor Tale, miluieşte-ne pe noi.
 
     Stih : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.

   Îngerii Tăi, Doamne, au zis apostolilor : Bărbaţi Galileeni, ce staţi uitându-vă la cer ? Acesta ce S-a înălţat de la voi la cer, este Hristos Dumnezeu; Acesta iarăşi va să vină, în ce chip L-aţi văzut pe Dânsul mergând la cer; să-I slujiţi Lui întru sfinţenie şi întru dreptate.
 
 
   Născutu-Te-ai precum Însuți ai voit, arăta-Te-ai precum însuţi ai socotit, patimit-ai cu trupul, Dumnezeul nostru; din morți ai înviat călcând moartea; înălțatu-Te-ai întru slavă, Cel ce toate le plineşti şi ai trimis nouă pe dumnezeiescul Duh, ca să lăudăm şi să slăvim Dumnezeirea Ta.


     Stihira întâia a stihoavnei vecerniei celei mari. După : Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Şi după Tatăl nostru…
 
 
   Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredințându-se ei prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
 
 
    Catismă nu citim, ci îndată după psalmul de seară. La Doamne strigat-am… punem stihirile pe 10 şi cântăm cinci stihiri, repetându-le, glasul al 6-lea, singur glasul.
 
   Domnul S-a înălţat la ceruri, ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gătit scaunul Lui, norii suirea Lui; îngerii s-au mirat, văzând om mai presus de ei. Tatăl aştepta pe Acela, pe Carele Îl are în sânuri deapururea, Duhul Sfânt a poruncit tuturor îngerilor săi : Ridicați, domni, porţile voastre ! Toate neamurile plesniţi cu mâinile, că S-a suit Hristos, unde era mai-nainte. De două ori.
 
   Doamne, de înălţarea Ta s-au mirat Heruvimii, văzându-Te pe Tine Cela ce eşti Dumnezeu, suindu-Te pe nori, Carele şezi pe dânşii. Slăvimu-Te pe Tine, că bună este mila Ta, slavă Ţie. De două ori.
 
   În munţii cei sfinţi, văzând înălţarea Ta, Hristoase, Cela ce eşti raza slavei Tatălui, lăudăm chipul feţei Tale cel strălucit; închinămu-ne patimilor Tale, cinstim învierea, slăvim lăudată înălţarea Ta; miluieşte-ne pe noi. De două ori.
 
   Doamne, apostolii dacă Te-au văzut pe Tine pe nori înălţându-Te, dătătorule de viață, Hristoase, s-au umplut de întristare şi cu suspinuri şi lacrimi plângând, ziceau : Stăpâne, să nu ne laşi sărmani pe noi robii Tăi, pe care din milostivire ne-ai iubit ca un îndurat; ci trimite, precum Te-ai făgăduit nouă, pe prea Sfântul Tău Duh, să lumineze sufletele noastre. De două ori.
 
   Doamne, după ce ai săvârşit taina rânduielii, luând pe ucenicii Tăi, la muntele Măslinilor Te-ai înălţat şi iată tăria cerului ai străbătut, Cel ce pentru mine Te-ai suit acolo de unde nu Te-ai despărţit, trimite pe prea Sfântul Tău Duh să lumineze sufletele noastre. De două ori.
 
   De sânurile părinteşti nedespărţindu-Te, preadulce Iisuse şi cu cei de pe pământ împreună locuind ca un om, astăzi din muntele Măslinilor Te-ai înălţat întru slavă şi firea noastră cea căzută înălţându-o cu milostivire, o ai pus să şadă împreună cu Tatăl. Pentru aceasta cetele cereşti ale celor fără de trupuri, de minune spăimântându-se, s-au mirat cu frică şi de cutremur fiind cuprinse, au mărit iubirea Ta de oameni; cu care şi noi aceşti de pe pământ slavoslovind pogorârea Ta la noi şi înălţarea cea de la noi, ne rugăm, zicând : Cela ce prin înălţarea Ta ai umplut de bucurie nemărginită pe ucenicii Tăi şi pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, învredniceşte-ne şi pe noi bucuriei aleşilor Tăi, cu rugăciunile lor, pentru mare mila Ta.
 
 
 
 
   Așa zice Domnul : Fi-va în zilele cele de apoi arătat muntele Domnului şi casa lui Dumnezeu pe vârfurile munţilor; şi se va înălţa mai presus de dealuri. Şi vor veni la dânsul toate neamurile. Şi vor merge multe popoare şi-şi vor zice : Veniţi să ne suim în muntele Domnului şi în casa Dumnezeului lui Iacov; şi ne va spune nouă calea Sa şi vom merge pe dânsa.
 
 
   Așa zice Domnul : mergeţi şi treceţi prin porţile mele; gătiţi calea mea şi faceţi cale poporului meu şi pietrele de pe cale le daţi în lături; ridicaţi semn întru neamuri, că iată Domnul a făcut de s-a auzit până la marginile pământului. Ziceţi fetei Sionului : Iată Mântuitorul tău vine, având plata Sa cu Sine şi lucrul Lui înaintea feţei Lui. Şi-l va numi pe el popor sfânt, mântuit de la Domnul; iar tu te vei numi cetate căutată şi nepărăsită. Cine este acesta care a venit din Edom ? Roşala hainelor lui din Vosor ? Acesta înfrumuseţat în haina sa, strigă cu mare tărie : Eu sunt cel ce grăiesc dreptate şi judecată de mântuire. Pentru ce-ţi sunt hainele tale roşii şi îmbrăcămințile tale ca de călcare de lin, pline de stropitură ? Linul am călcat însumi şi din neamuri nu este bărbat ca mine. De mila Domnului mi-am adus aminte, bunătăţile Domnului voi pomeni; lauda Domnului întru toate, cu care ne răsplăteşte nouă. Domnul este judecător bun casei lui Israil; aduce nouă după mila Sa şi după mulţimea dreptăţii Sale. Şi a zis : Au nu poporul Meu este, fiii nu se vor lepăda; şi le-au fost spre mântuire în tot necazul lor. Nu sol, nici înger, ci însuşi Domnul i-a mântuit pe ei, pentru că i-a iubit şi Și-a făcut milă de ei. Însuşi i-a izbăvit şi i-a ridicat şi i-a înălţat întru toate zilele veacului.
 
 
   Așa zice Domnul : iată va veni ziua Domnului şi vor sta în ziua aceea picioarele Lui pe muntele Măslinilor, în preajma Ierusalimului, despre răsăritul soarelui. Şi în ziua aceea va ieşi apă vie din Ierusalim, jumătate de dânsa în marea cea de sus şi jumătate în marea cea de jos. Vara şi primăvara va fi aşa. Şi va fi Domnul împărat peste tot pământul. În ziua aceea va fi un Domn şi numele lui Unul, Carele va înconjura tot pământul şi pustia, de la Gava până la Remmon, în preajma Ierusalimului despre miazăzi şi se va înălţa şi în locul său va petrece, de la poarta lui Veniamin, până la locul porţii celei dintâi şi până la poarta unghiurilor şi până la turnul lui Anameil şi până la teascurile împăratului şi vor petrece într-însul şi anatema nu va mai fi şi vor locui în Ierusalim fără de grijă.
 
 
   Suindu-Te la ceruri, de unde Te-ai şi pogorât, nu ne lăsa pe noi sărmani, Doamne; să vină Duhul Tău, aducând pace lumii; arată fiilor omeneşti lucrurile puterii Tale, Doamne, iubitorule de oameni.
 
   Suitu-Te-ai, Hristoase, la Părintele Tău cel fără de început, Cela ce nu Te-ai despărțit de sânurile Lui cele necuprinse şi adăugire întru lauda cea întreit  Sfântă n-au luat puterile, ci un Fiu şi după întrupare Te-a cunoscut pe Tine, Doamne, unul născut din Tatăl. Întru mulţimea îndurărilor Tale, miluieşte-ne pe noi.
 
   Îngerii Tăi, Doamne, au zis apostolilor : Bărbaţi Galileeni, ce staţi uitându-vă la cer ? Acesta ce S-a înălţat de la voi la cer, este Hristos Dumnezeu; Acesta iarăşi va să vină, în ce chip L-aţi văzut pe Dânsul mergând la cer; să-I slujiţi Lui întru sfinţenie şi întru dreptate.
 
 
   Când ai venit pe muntele Măslinilor, Hristoase, ca să săvârşeşti bunăvoinţa Tatălui, s-au spăimântat îngerii cei cereşti şi s-au cutremurat cei de sub pământ; iar ucenicii au stătut înainte cu bucurie şi cu cutremur, când ai grăit către dânşii. De altă parte norul ca un scaun se gătea aşteptând şi cerul se arăta că şi-a deschis porţile cu frumuseţea şi pământul îşi descoperea ascunzătorile ca să se cunoască pogorârea lui Adam şi iarăşi suirea lui. Şi când paşii se înălţau precum şi mâinile şi gura mult binecuvânta, precum se auzea, norul Te-a ridicat şi cerul înlăuntru Te-a luat. Acest lucru mare şi preaslăvit ai lucrat, Doamne, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
   Firea lui Adam, care se pogorîse în cele mai de jos laturi ale pământului, Dumnezeule, înnoindu-o întru Tine însuţi, o ai ridicat astăzi mai presus de toată stăpânia şi puterea; şi pentru că o ai iubit, o ai pus să şadă împreună şi pentru că Te-ai milostivit spre dânsa, o ai împreunat cu Tine. Pentru că o ai împreunat, împreună ai pătimit şi pentru că Tu cel fără patimă ai pătimit, împreună o ai şi preaslăvit. Iar cei fără de trupuri au zis : Cine este Acest bărbat frumos ? Nu numai om, ci Dumnezeu şi om, că amândouă este pe cât se vede. Pentru care mirându-se îngerii, care zburau în haine albe împrejurul ucenicilor, iar alţii stând au strigat : Bărbaţi Galileeni, Acesta Carele S-a dus de la voi, este Iisus Omul-Dumnezeu şi Dumnezeul-Om iarăşi va să vină Judecător viilor şi morţilor şi dăruind celor credincioşi iertare de păcate şi mare milă.
 
   Când Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeule, privind ucenicii, atunci norii Te ridicau pe Tine cu trupul; porţile cereşti s-au ridicat, ceata îngerească se bucură cu veselie şi puterile cele mai de sus strigau, zicând : Ridicaţi domni porţile voastre şi va intra împăratul slavei. Iar ucenicii spăimântându-se, ziceau : Nu Te despărţi de noi, Păstorule bune, ci trimite-ne Duhul Tău Cel Prea Sfânt, ca să îndrepteze şi să întărească sufletele noastre.
 
   Doamne, taina cea ascunsă din veac şi de neamuri, plinindu-o ca un Bun, ai venit cu ucenicii Tăi în muntele Măslinilor, având şi pe ceea ce Te-a născut pe Tine, Făcătorul şi Ziditorul tuturor; că se cădea aceleia, care întru patima Ta ca o maică a fost mai mult decât toți întru durere, să se îndulcească întru slava trupului Tău, cu covârşitoare bucurie; căreia şi noi împărtăşindu-ne, întru suirea Ta la ceruri, Stăpâne, slăvim mila Ta cea mare ce s-a făcut spre noi.
 
 
   Născutu-Te-ai precum Însuți ai voit, arăta-Te-ai precum însuţi ai socotit, patimit-ai cu trupul, Dumnezeul nostru; din morți ai înviat călcând moartea; înălțatu-Te-ai întru slavă, Cel ce toate le plineşti şi ai trimis nouă pe dumnezeiescul Duh, ca să lăudăm şi să slăvim Dumnezeirea Ta.
 
     Stih : Toate neamurile plesniţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
 
   Înălțându-Te, Hristoase, din muntele Măslinilor, puterile văzându-te, strigau una către alta : Cine este Acesta ? Şi a zis către dânsele : Acesta este cel puternic şi tare, Acesta este cel puternic în războaie; Acesta este cu adevărat împăratul slavei şi pentru ce-I sunt hainele Lui roşite ? Din Vosor vine, care este trupul. Iar Tu ca un Dumnezeu, şezând dea-dreapta slavei, ai trimis nouă pe Duhul Sfânt, ca să îndrepteze şi să mântuiască sufletele noastre.
 
     Stih : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.
 
   Înălțatu-Te-ai întru slavă din muntele Măslinilor, Hristoase Dumnezeule, înaintea ucenicilor Tăi şi ai şezut dea-dreapta Tatălui, Cela ce toate le umpli cu Dumnezeirea şi ai trimis lor pe Duhul Sfânt, să lumineze şi să întărească şi să sfinţească sufletele noastre.
 
 
   Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă, ca să ridice chipul lui Adam cel căzut şi să trimită pe Duhul Mângâietorul, ca să sfinţească sufletele noastre.
 
 
    Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru… De trei ori. Şi binecuvântarea pâinilor. Iar de nu este priveghere, după : Acum slobozeşte… Sfinte Dumnezeule..., şi după : Tatăl nostru… troparul praznicului odată şi otpustul. La Pavecerniţă şi la Miezonoptică, troparul şi condacul praznicului. Iar rugăciunea morţilor nu o citim. Ci Doamne miluieşte ! de 12 ori şi otpustul.
 
 
 
   Îngerii mirându-se de suire străină şi ucenicii spăimântându-se de înălţare înfricoşată, suitu-Te-ai cu slavă ca un Dumnezeu şi porţile s-au ridicat Ţie, Mântuitorule. Pentru aceasta puterile cereşti s-au mirat, strigând : Slavă pogorârii Tale, Mântuitorule, slavă împărăţiei Tale, slavă înălţării Tale, unule Iubitorule de oameni.
 
 
   Dumnezeu cel mai-nainte de veci şi fără de început, firea omenească pe care o a luat, Dumnezeu făcându-o cu taină, astăzi S-a înălţat. Îngerii mergând înainte, Îl arătau apostolilor mergând la ceruri cu slavă multă; iar ei închinându-se Lui, ziceau : Slavă lui Dumnezeu Celui ce S-a înălţat.
 
 
   Pogorându-Te din cer la cele de pe pământ şi împreună sculând ca un Dumnezeu chipul lui Adam, cel ce zăcea jos în temniţa iadului, l-ai ridicat, Hristoase, la ceruri cu înălţarea Ta şi împreună şezător pe scaunul Părintelui Tău l-ai făcut; ca un milostiv şi de oameni iubitor.
 
 
   Pentru rugăciunile apostolilor Tăi, Milostive, curățeşte mulţimea păcatelor noastre.
 
 
   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Milostive, curățeşte mulţimea păcatelor noastre. 

 
 
   Astăzi puterile cele de sus văzând în ceruri firea noastră, se mirau de suirea minunată şi nu se pricepeau, zicând una către alta : Cine este Acesta Carele vine ? Şi văzând pe Stăpânul lor, porunceau să ridice porţile cereşti. Cu care împreună să lăudăm neîncetat, pe Cel ce iarăşi va să vină de acolo cu trupul, ca un Judecător al tuturor şi Dumnezeu atotputernic.
 
 
   Mântuitorului Dumnezeu Celui ce a povăţuit pe popor prin mare, cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia unuia să-l cântăm, că S-a proslăvit.
 
   Să cântăm toate popoarele lui Hristos Celui ce S-a înălţat cu slavă pe umerii Heruvimilor şi pe noi împreună ne-a pus a şedea dea-dreapta Tatălui, cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.
 
   Pe Hristos mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, cetele îngereşti văzându-L cu trupul în cele de sus, se mirau şi cu un glas cântau cântare de biruinţă, că S-a proslăvit.
 
   Lui Dumnezeu Celui ce s-a arătat în muntele Sinai şi legea a dat lui Moise văzătorului de Dumnezeu, Celui ce S-a înălţat cu trupul din muntele Măslinilor, Aceluia toți să-l cântăm, că S-a proslăvit.
 
 
   Preacurată Maica lui Dumnezeu roagă neîncetat pe Dumnezeu Cel ce S-a întrupat din tine şi din sânurile Părintelui nu S-a depărtat, să mântuiască din toată primejdia pe toți cei ce i-a zidit.
 
   Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duh şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maicii; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei bucurându-mă.
 
   Înviat-ai a treia zi, Cela ce eşti din fire fără de moarte şi Te-ai arătat celor unsprezece şi tuturor ucenicilor şi ai alergat, Hristoase, la Tatăl pe nor şezând, Făcătorule a toate.
 
   Strigă de față David cel de Dumnezeu insuflat, cântând : Suitu-S-a Domnul la cele cereşti întru strigare şi în glas de trâmbiţă şi a ajuns la Părintele, începătorul luminilor.
 
 
   Lumea cea învechită în multe păcate, Doamne, înnoindu-o cu patima Ta şi cu scularea Ta, Te-ai suit şezând pe nor la cele cereşti; laudă slavei Tale.
 
 
   Pe Stăpânul tuturor L-ai născut, cu totul fără prihană, Stăpână, pe Cel ce a primit patimă de bunăvoie şi S-a suit la Părintele Său, pe Carele nu L-a părăsit, măcar că a şi luat trup.
 
 
   Cu dumnezeiescul nor acoperit fiind gângavul, a spus legea cea scrisă de Dumnezeu. Că scuturând tina de pe ochii minții, vede pe cel ce este şi se învaţă cunoştinţa Duhului, cinstind cu dumnezeieşti cântări.
 
 
 
   Cu puterea Crucii Tale, Hristoase, întăreşte gândul meu ca să laud şi să slăvesc înălţarea Ta cea mântuitoare.
 
   Suitu-Te-ai, dătătorule de viață, Hristoase, la Tatăl şi ai înălţat neamul nostru, Iubitorule de oameni, cu negrăită milostivirea Ta.
 
   Cetele îngereşti, Mântuitorule, văzând firea omenească înălţându-se împreună cu Tine, neîncetat mirându-se, Te lăudau pe Tine.
 
   Se spăimântau cetele îngereşti, Hristoase, văzându-Te pe Tine cu trupul înălţându-Te şi lăudau sfântă înălţarea Ta.
 
   Firea omenească, Hristoase, cea căzută prin stricăciune o ai ridicat şi cu suirea Ta o ai înălţat şi împreună cu Tine pe noi ne-ai preaslăvit.
 
 
   Roagă neîncetat Curată pe Cela ce a ieşit din coapsele Tale, ca să mântuiască din înşelăciunea diavolului, pe cei ce Te laudă pe Tine, Maica lui Dumnezeu.
 
 
   Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i şi întru dumnezeiască slava Ta, cununilor slavei învredniceşte-i.
 
   Ridicaţi porţile cereşti ! Iată a venit Hristos Împăratul făpturii, trup pământesc purtând, puterile cele mai de jos ziceau celor mai de sus.
 
   Căutând, Hristoase, pe Adam cel amăgit cu înşelăciunea şarpelui, dacă Te-ai îmbrăcat într-însul, Te-ai suit şi ai şezut dea-dreapta Tatălui, ca Cel ce eşti împreună pe scaun şezător, lăudându-te îngerii Tăi.
 
 
   Pământul prăznuieşte şi dănţuieşte, bucură-se şi cerul astăzi, întru înălţarea Făcătorului făpturii, Celui ce cu voia S-a arătat, a împreunat cele depărtate.
 
 
   Ceea ce ai născut pe stricătorul morţii, pe însuşi Dumnezeu cel fără de moarte, Fecioară Maică curată, pe Acela roagă-L pururea, să omoare patimile cele ce mă omoară pe mine şi să mă mântuiască.
 
 
   Rupt-a legăturile pântecelui celui sterp şi ocara cea nerăbdată a celei bine roditoare, singură rugăciunea proorociţei Ana dedemult, a celei ce purta duh umilit către cel puternic şi Dumnezeul cunoştinţelor.
 
 
 
   Şezând pe norii cerurilor şi lăsând pace celor de pe pământ, Te-ai suit şi ai şezut dea-dreapta Tatălui, ca Cela ce eşti deofiinţă cu Dânsul şi cu Duhul; că de Te-ai şi arătat în trup, dar neschimbat ai rămas, pentru aceea aştepţi sfârşitul săvârşirii, ca să vii pe oământ să judeci toată lumea. Drepte Judecătorule, Doamne, milostiveşte-Te spre sufletele noastre, iertare de greşeli dăruind robilor Tăi ca un Dumnezeu milostiv.
 
 
 
 
   Auzit-am auzul puterii Crucii Tale, că raiul s-a deschis printr-însa şi am strigat : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Înălțatu-Te-ai întru slavă împărate al îngerilor şi pe Mângâietorul de la Tatăl l-ai trimis nouă; pentru aceasta strigăm : Slavă, Hristoase, înălţării Tale.
 
 
   Puterile îngereşti au strigat către cele mai de sus : Ridicaţi porţile lui Hristos împăratul nostru, pe Carele Îl lăudăm împreună cu Tatăl şi cu Duhul.
 
 
   Fecioara a născut şi cele ale maicilor nu le-a cunoscut, ci Maică este şi Fecioară a rămas; pe care lăudându-o, strigăm : Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu.
 
 
 
   Cela ce şade în slavă pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus cel mai presus de Dumnezeire, prin palmă curată şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă, Hristoase, puterii Tale.
 
   Iisus dătătorul de viață, luând pe cei ce i-a iubit, în muntele Măslinilor S-a suit şi i-a binecuvântat şi şezând pe nor la sânurile Tatălui a ajuns, pe care nicicum nu le-a părăsit.
 
   Lumea toată cea văzută şi cea nevăzută prăznuieşte întru bucurie; îngerii săltează şi oamenii laudă neîncetat înălţarea Celui ce S-a împreunat cu noi cu trupul pentru bunătate.
 
 
   Stricând puterea morţii ca Cela ce eşti fără de moarte, Doamne, nemurire tuturor ai dăruit, Iubitorule de oameni, şi Te-ai înălţat întru slavă, privind cinstiţii Tăi ucenici, Iisuse atotputernice.
 
 
   Fericit s-a făcut pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană, că te-ai învrednicit a încăpea întru tine negrăit, pe Cela ce a deşertat pântecele iadului cu preaslăvire. Pe Carele roagă-L să ne mântuiască pe noi cei ce te lăudăm pe tine.
 
 
   Împărate al împăraţilor, unule dintr-unul însuţi, Cuvinte Cela ce ai ieşit din Tatăl cel nepricinuit, pe cel întocmai puternic, Duhul Tău cel adevărat, apostolilor L-ai trimis, ca un făcător de bine celor ce cântă : Slavă puterii Tale, Doamne.
 
 
 
   Mânecând strigăm către Tine, Doamne : Mântuieşte-ne pe noi, că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
 
 
   Puterile cele îngereşti văzându-Te pe Tine înălţându-Te, strigau : Ridicaţi porțile împăratului nostru.
 
   Apostolii văzând pe Mântuitorul înălțându-Se, cu cutremur strigau : Slavă Ţie împăratului nostru.
 
 
   Fecioară după naştere te lăudăm pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, că tu pe Dumnezeu Cuvântul lumii cu trup L-ai născut.
 
 
   Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască slava ta; că tu Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel ce este peste toate şi ai născut Fiu pe cel fără de ani, dăruind pace tuturor celor ce te laudă.
 
   După ce ai omorât moartea cu moartea Ta, Doamne, luând pe care i-ai iubit, Te-ai suit în muntele cel sfânt al Măslinilor şi de acolo ai alergat, Hristoase, la Părintele Tău, pe nor şezând.
 
   Străină este naşterea Ta, străină învierea Ta, străină şi înfricoşată este şi dumnezeiască înălţarea Ta din munte, Dătătorule de viață; pe care închipuindu-o Ilie, în căruţă cu patru cai s-a suit, lăudându-Te pe Tine, Iubitorule de oameni.
 
 
   Privind apostolii, le-au zis lor îngerii : Bărbaţi Galileeni, pentru ce vă miraţi de înălţarea dătătorului de viață Hristos ? Acesta va veni iarăşi pe pământ să judece toată lumea, ca un judecător prea drept.
 
 
   Cel ce te-a păzit pe tine Fecioară nestricată după naştere, Hristos S-a suit la Tatăl, Născătoare de Dumnezeu, pe Carele nu L-a părăsit, măcar că a şi luat din tine trup cu minte şi însufleţit, pentru mila cea negrăită.
 
 
   Dezlegătoare curăţire de păcate, luaţi roua Duhului cea cu foc insuflată, o fii prealuminaţi ai Bisericii ! Că acum din Sion a ieşit legea, Darul Duhului cel în chip de limbi de foc.
 
 
 
   Înconjuratu-m-a adâncul, groapă s-a făcut mie chitul, iar eu am strigat către Tine, Iubitorule de oameni, şi m-a mântuit dreapta Ta, Doamne.
 
   Săltat-au apostolii pentru nădejdea Duhului, văzând pe Făcătorul astăzi la înălţime ridicându-Se şi cu frică au strigat : Slavă înălţării Tale.
 
   Înainte au stătut îngerii, Hristoase, strigând ucenicilor Tăi : În ce chip ați văzut pe Hristos suindu-Se cu trupul, iarăşi va să vină drept Judecător al tuturor.
 
   Dacă Te-a văzut pe Tine Mântuitorul nostru ridicându-Te la înălţime cu trupul, Puterile cereşti au strigat, zicând : Mare este, Stăpâne, iubirea Ta de oameni.
 
 
   Pe tine rug nears şi munte, scară însuflețită şi uşă cerească, după vrednicie te slăvim, Marie, ceea ce eşti lauda dreptcredincioşilor.
 
 
 
   Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile slăvind pe Hristos, Cel ce S-a născut dintru dânsa.
 
   Să pice norii de sus nouă veselie veşnică, că Hristos pe nor ca pe Heruvimi şezând la Părintele Său S-a suit astăzi.
 
   Cu asemănarea trupului arătându-Te, cele depărtate mai dinainte le-ai adunat întru una, Iubitorule de oameni şi Te-ai înălţat, Îndurate, la cele cereşti privindu-te ucenicii Tăi.
 
 
   Pentru ce sunt hainele roşite, ale Celui ce S-a împreunat cu grosimea trupului ? Ziceau sfinţii îngeri, văzând pe Hristos purtând dumnezeieştile semne ale cinstitei patimi.
 
 
   Lăudăm Fecioară zămislirea, cântăm şi negrăită naşterea ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune şi din răutate, Curată, şi din întunecată încuietoarea iadului.
 
 
   Curăţire şi mântuire, Stăpâne Hristoase, ai strălucit nouă din Fecioară; că precum din pântecele fiarei celei din mare ai scos pe proorocul Iona, aşa ai venit să scoţi din stricăciune pe Adam cel căzut cu tot neamul.
 
 
   Plinind rânduiala cea pentru noi şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, nicidecum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat; şi strigând celor ce Te iubesc pe Tine : Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră.
 
 
   Cele pământeşti pe pământ lăsându-le şi cele din ţărână, ţărânii dându-le, veniţi să ne trezim şi la înălţime să ne ridicăm, ochii şi gândurile să ne înălţăm noi ceşti muritori vederile împreună şi simţirile spre porţile cereşti; să ne socotim că suntem în muntele Măslinilor şi că privim la Cel ce mântuieşte, pe nor fiind El. Că de acolo Domnul la ceruri a alergat, acolo şi iubitorul de a dărui a împărţit apostolilor Săi daruri mângâindu-i pe dânşii ca un Părinte şi întărindu-i povățuindu-i ca pe nişte fii şi zicând către dânşii : Nu Mă voi despărți de voi; Eu sunt cu voi şi nimenea împotriva voastră.
 
 
Stih : Tu, Cuvinte, dea-dreapta Părintelui şezând,
Ucenicilor adeverirea credinţei eşti arătând.
 
   Tot în această zi în Joia a şasea după Paşti, prăznuim înălţarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De vreme ce petrecând cu ucenicii, mai-nainte de patimă, le-a făgăduit venirea Duhului Celui Prea Sfânt, spunându-le : De folos lucru este să mă duc Eu, că de nu mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni. Şi iarăşi : Când va veni Acela, va învăţa pe voi tot adevărul. Şi după învierea din morţi arătându-Se lor, patruzeci de zile, nu împreună, ci deosebi petrecând, a mâncat cu dânşii şi a băut, arătându-le mai dovedit învierea. Mai pe urmă multe pentru împărăţia lui Dumnezeu făgăduindu-le, le-a poruncit să nu se depărteze de la Ierusalim, ci acolo să petreacă aşteptând venirea Prea Sfântului Duh şi cu Acela să se boteze. Pentru că cu apă numai odată a fost botezul mai-nainte, de la Ioan Botezătorul Domnului. Şi le-a poruncit să petreacă în Ierusalim, ca să se propovăduiască întâi acolo Evanghelia ca nu cumva lesne să se defaime depărtându-se în locuri străine. Afară de aceasta datori erau să se gătească de acolo ca nişte ostaşi cu armele Duhului şi aşa să meargă la război asupra vrăjmaşilor lui Hristos. Fiindcă sosise vremea înălţării, i-a suit pe dânşii în muntele Măslinilor, care se cheamă aşa, fiindcă mulţi măslini erau sădiţi într-însul. Şi le-a spus lor şi de propovăduirea cea mai de pe urmă, încă şi de împărăţia Lui cea neajunsă, cea din veacul viitor, pentru că vedea că vrea să-L întrebe pe El, fiind acolo şi preacurata Maica Lui. Şi le-a pus lor îngeri înainte ca să le arate înălţarea la cer. Şi privind ei, S-a înălţat din mijlocul lor, ridicându-L un nor şi aşa trimiţând îngeri înainte, poruncea unul altuia, să ridice porţile cereşti, până S-a suit şi a şezut dea-dreapta Tatălui şi a îndumnezeit trupul, prin care noi ne-am împăcat, stricându-se vrajba cea dedemult însă îngerii în chip de bărbaţi au stătut înaintea apostolilor, zicând : Bărbaţi Galileeni, ce staţi de vă miraţi uitându-vă la cer ? Acesta, pe Carele vedeţi cu trup, adică pe Iisus Dumnezeu, Acesta iarăşi va veni în vederea tuturor cu trupul, însă nu ca întâi, ca un sărac şi cu tăcere, ci cu slavă mare, precum Îl vedeţi acum de îngeri petrecându-Se. Atunci apostolii părăsind a se uita, s-au întors din muntele. Măslinilor, care este aproape de Ierusalim ca la două mii patruzeci de paşi, sau ca o cale de Sâmbătă. Se zice aşa pentru că Moise lege a pus, ca atâţia paşi să umble Sâmbăta. Pentru că şi Cortul Mărturiei, atâţia paşi era departe de tabăra iudaică. Numai atâta puteau să meargă Sâmbăta să se închine acolo, iar să nu facă călătorie mai multă. Pentru aceea şi calea Sâmbetei s-a chemat. De aici se pare unora, că şi înălţarea lui Hristos a fost Sâmbătă, dar cu greşeală. Întorcându-se apostolii s-au suit în foişor întru care se adunau ei cu mironosiţele femei şi cu Maica Cuvântului, petrecând în post şi rugăciune, aşteptând pogorârea Duhului Sfânt precum era făgăduinţa.
 
   Cel ce Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, acum şi pururea şi în vecii vecilor : Amin.
 
 
 
   Cela ce în cuptorul cel cu foc, pe tinerii cei cuvântători de cântare i-ai mântuit, binecuvântat eşti Dumnezeul Părinţilor noştri.
 
   Cela ce Te-ai înălţat pe nor luminos şi ai mântuit lumea, binecuvântat eşti Dumnezeul Părinţilor noştri.
 
   Pe umeri ridicând, Mântuitorule, firea cea rătăcită şi înălţându-Te, la Dumnezeu şi Tatăl o ai adus.
 
   Cela ce Te-ai suit cu trupul la Părintele cel fără de trup, binecuvântat eşti Dumnezeul Părinţilor noştri.
 
   Firea noastră cea omorâtă prin păcat ridicându-o, la însuşi Părintele Tău, Mântuitorule, o ai dus.
 
 
   Cel ce Te-ai născut din Fecioară, pe care o ai făcut să fie Născătoare de Dumnezeu, binecuvântat eşti Dumnezeul Părinţilor noştri.
 
 
 
   N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte călcându-o, se bucurau cântând : Prealăudate, Domnul Părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Nor luminos Te-a ridicat pe Tine, Doamne, Carele eşti lumină, înălţându-Te Tu de pe pământ mai presus de gând şi cetele cereşti Te-au lăudat împreună cu apostolii, zicând : Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
 
   Cu mâinile toţi să plesnim, bucurându-ne întru înălţarea lui Hristos şi să strigăm : Suitu-S-a Domnul în glas de trâmbiţă şi a şezut dea-dreapta Tatălui, ca Cela ce este împreună pe scaun şezător în veci.
 
 
   Cântând marele Moise dedemult striga : Să se închine îngerii cereşti lui Hristos Celui ce se suie ca împăratului tuturor; Căruia strigăm : Doamne şi Dumnezeule al Părinţilor, bine eşti cuvântat.
 
 
   O, minuni preaslăvite ! Cum ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput, ceea ce eşti de Dumnezeu cu daruri dăruită ? Carele cu trupul a sărăcit şi cu slavă multă la cele cereşti S-a înălţat astăzi şi a înviat pe oameni.
 
 
   Cu un glas a răsunat versul organelor, a cinsti chipul cel făcut de aur şi neînsufleţit; iar Darul Duhului cel purtător de lumină, cinsteşte a striga : Treime una, cea întocmai puternică şi fără de început, bine eşti cuvântată.
 
 
 
   Pe Fiul şi Dumnezeu Cel ce S-a născut din Tatăl mai înainte de veci şi în anii cei mai de pe urmă, din Fecioară Maică S-a întrupat, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
   Pe Hristos dătătorul de viață, Cel ce a zburat în două firi la ceruri cu slavă şi împreună cu Tatăl a şezut, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toți vecii.
 
   Pe tine Cel ce ai izbăvit făptura din robia idolească şi slobodă o ai pus înaintea Părintelui Tău, Mântuitorule, Te lăudăm şi Te preaînălţăm întru toți vecii.
 
   Pe Cel ce cu a Sa pogorâre a surpat pe luptătorul împotrivă şi cu a Sa suire a înălţat pe om, preoţi lăudaţi-L, popoare preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
 
 
   Mai presus decât Heruvimii te-ai arătat, Născătoare de Dumnezeu, Curată, purtând în pântecele tău pe Cel ce şade pe dânşii; pe Carele noi oamenii, împreună cu cei fără de trupuri Îl preaslăvim întru toţi vecii.
 
 
 
   Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită; pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Arătatu-s-a Apostolilor minţile cele fără de trupuri la înălţare şi au zis : Ce staţi de priviţi mirându-vă ? Acesta ce se suie la cele cereşti, iarăşi va să vină să judece pe oamenii cei de pe pământ, fiind însuşi judecător.
 
   Să dăm slavă lui Dumnezeu şi cu o întocmire de laudă să strigăm, să cântăm, să dănţuim şi în mâini să plesnim. Suitu-S-a Dumnezeul nostru de pe pământ la ceruri, îngerii şi arhanghelii lăudându-l pe Dânsul ca pe Stăpânul şi Făcătorul tuturor.
 
 
   Ridicatu-s-a mai presus de îngeri firea noastră cea căzută dedemult şi s-a pus pe scaunul cel dumnezeiesc mai presus de gând; veniţi să prăznuim şi să strigăm : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
   Iată Fiul tău, Născătoare de Dumnezeu, prădând cu Crucea Sa moartea, a înviat a treia zi şi ucenicilor Săi arătându-Se, a alergat la cele cereşti, cu care împreună închinându-ne ţie, te lăudăm şi te slăvim întru toţi vecii.
 
 
   Dezleagă legăturile şi stâmpără văpaia, chipul cel în trei străluciri al dumnezeieștii Stăpânii. Tinerii cântă şi binecuvintează toată zidirea cea făcută, pe unul Mântuitorul şi a toate Făcătorul, ca pe un Făcător de bine.
 
 
   Măreşte sufletul meu pe Hristos dătătorul de viață, Cel ce S-a înălţat de pe pământ la cer.
 
 
   Pe tine Maica lui Dumnezeu cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe cel fără de ani, credincioşii cu un gând te slăvim.
 
   Pe Tine Mântuitorul lumii Hristos Dumnezeu, apostolii văzându-Te, dumnezeieşte înălându-Te, cu frică săltând Te-au slăvit.
 
   Trupul Tău cel îndumnezeit, Hristoase, văzându-l îngerii la înălime, îşi făceau semn zicând unii către alţii : Cu adevărat Acesta este Dumnezeul nostru.
 
   Pe Tine, Hristoase Dumnezeule, văzându-Te cetele celor fără de trupuri suindu-Te pe nori, strigau : Ridicaţi porţile împăratului slavei.
 
   Pe Tine Cela ce Te-ai pogorât până la cele mai de jos ale pământului şi pe om l-ai mântuit şi cu suirea Ta l-ai înălţat, Te slăvim.
 
 
   Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Maica lui Hristos Dumnezeu, că pe Carele L-ai născut, văzându-L astăzi înălţându-Se de pe pământ, împreună cu îngerii L-ai slăvit.
 
 
   Îngerii văzând suirea Stăpânului, s-au mirat, cum s-a ridicat cu slavă de pe pământ la cele de sus.
 
 
 
   Tot neamul pământesc să sălteze cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige : Bucură-te preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată pururea Fecioară.
 
   O, darurile celei mai presus de pricepere ! O, taină înfricoşată ! Că Cela ce stăpâneşte toate, de pe pământ suindu-Se la cele cereşti, a trimis ucenicilor pe Duhul Sfânt, Carele a luminat mintea lor şi ca de foc i-a făcut cu Darul.
 
   A zis Domnul cetelor ucenicilor : Voi să şedeți în Ierusalim şi Eu vă voi trimite alt Mângâietor, Carele şade pe scaun împreună cu Tatăl şi este cinstit întocmai cu Mine, pe Carele Mă vedeţi înălțându-Mă şi pe nor luminos purtându-Mă.
 
   Ridicatu-s-a arătat mai presus de ceruri, mare cuviinţa Celui ce a sărăcit cu trupul şi cu şederea cea împreună cu Tatăl s-a cinstit firea noastră cea căzută. Să prăznuim dar şi cu un glas toți să strigăm şi să plesnim cu mâinile, bucurându-ne.
 
 
   Cela ce a strălucit lumină din lumină, din tine ceea ce eşti cu totul fără prihană a răsărit; toată negura nedumnezeirii o a risipit şi pe cei ce dormeau în noapte i-a luminat. Pentru aceasta toţi după datorie pe tine în veci pururea te fericim.
 
   Bucură-te împărăteasă Maică, slava fecioarelor ! Că toată gura cea limpede binegrăitoare, vorbind nu te poate cânta după cum se cade şi se întunecă toată mintea a cunoaşte naşterea Ta ! Pentru aceasta cu un gând pe tine te slăvim.
 
 
   Privind ucenicii la Tine, Te-ai înălţat, Hristoase, la Tatăl, împreună cu Dânsul şezând. Îngerii înainte mergând, strigau : Ridicaţi porţile, ridicaţi, că împăratul S-a suit la slava cea începătoare de lumină. De trei ori.
 
 
 
 
   Ca îngerii să prăznuim aceşti din lume, strigând lui Dumnezeu Celui ce se poartă pe scaunul slavei cântare : Sfânt eşti Părinte ceresc, sfânt eşti Cuvinte cel împreună veşnic, Sfânt eşti şi Duhule Prea Sfinte. De două ori.
 
   Căpeteniile îngerilor, văzând suirea cea străină, Mântuitorule, nepricepându-se ziceau unii către alţii : Ce vedere este aceasta ? Că om la chip se vede, iar ca un Dumnezeu se suie cu trupul mai presus de ceruri.
 
   Galileenii privind la Tine, Cuvinte, înalţându-Te din muntele Măslinilor cu trupul, auzeau pe îngeri strigând către dânşii : Ce staţi privind ? Acesta iarăşi va să vină cu trupul, în ce chip L-aţi văzut.
 
 
   Născutu-Te-ai precum însuţi ai voit, arătatu-Te-ai precum însuţi ai socotit, pătimit-ai cu trupul Dumnezeul nostru, din morţi ai înviat călcând moartea, înălţatu-Te-ai întru slavă Cela ce toate le plineşti şi ne-ai trimis nouă pe dumnezeiescul Duh, ca să lăudăm şi să slăvim Dumnezeirea Ta.
 
     După Sfinte Dumnezeule… troparul praznicului odată. Ecteniile şi otpustul.    Şi se dă fraţilor untdelemn sfânt şi învăţătură a lui Studit. Şi ceasul întâi, la care zicem troparul, condacul praznicului şi otpustul cel desăvîrşit.
 
 
     Stih 1 : Toate neamurile plesniţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
 
 
     Stih 2 : Că Domnul Cel Prea Înalt este înfricoşat, împărat mare peste tot pământul.
  
     Stih 3 : Supus-au popoarele şi neamurile sub picioarele noastre.

     Stih 4 : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.

   Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi.

 

 
     Stih 1 : Mare este Domnul şi lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru, în muntele cel sfânt al Lui.
 
   Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai înălţat întru slavă, pe cei ce-Ţi cântăm Ţie, Aliluia.
 
     Stih 2 : Munţii Sionului, coastele Crivăţului.
 
     Stih 3 : Dumnezeu în palatele ei se cunoaşte, când o sprijineşte pe ea.
 
     Stih 4 : Că iată împăraţii pământului s-au adunat, strânsu-s-au împreună.
 
   Mântuieşte-ne pe noi Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai înălţat întru slavă, pe noi cei ce-Ţi cântăm Ţie, Aliluia.
 
 
   Unule născut Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce eşti fără de moarte, şi ai îngăduit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, Carele neschimbat Te-ai întrupat, şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime, împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi.
 
 
     Stih 1 : Auziţi acestea toate neamurile, ascultaţi toţi cei ce locuiţi în lume.
 
 
   Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredințându-se ei prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
 
     Stih 2 : Pământenii şi fiii oamenilor.
 
     Stih 3 : Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere.
 
    Stih 4 : Pleca-voi în pilde urechea mea, deschide-voi în psaltire gândul meu.
 
 
 
     Stih : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă.
 
 
 
   Plinind rânduiala cea pentru noi şi cele de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, nicidecum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat şi strigând celor ce Te iubesc pe Tine : Eu sunt cu voi şi nimenea împotriva voastră.
 
 
 
     Apostolul de la Fapte : Cuvântul cel dintâi am făcut, o Teofile… Aliluia, glasul al 2-lea. Toate neamurile plesniţi cu mâinile, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.  Stih : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă. Evanghelia a 6-a a învierii, de la Luca : În vremea aceea, sculându-se Iisus din morţi, stătut-a în mijlocul ucenicilor Săi… În locul axionului cântăm irmosul : Pe tine Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt… Până la odovania praznicului. Chinonicul : Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă..