Început ca şi în zilele ce au trecut; şi cântăm acest Canon din cel mare.

    Apoi cântăm Irmosul în amândouă corurile : Naşterea zămislirii..., Asemenea şi cealaltă rânduială a Pavecerniței.

    După Psalmul începător, obişnuita Catismă, La Doamne strigat-am..., Stihiri samoglasnice ale Triodului, a lui Iosif, glasul al doilea.
 
 
   Pe mine, cel întunecat de înşelăciunile luptătorului, luminează-mă, Hristoase al meu, Cela ce ai întunecat oarecând soarele răstignindu-Te pe Cruce şi ai strălucit cu adevărat credincioşilor lumina cea adevărată a iertării. Ca umblând întru lumina poruncilor Tale, să ajung curat la raza cea mântuitoare a învierii Tale.
 
   Pe lemn, Mântuitorule, spânzurându-Te ca o viţă ai adăpat lumea, Hristoase, cu vinul nestricăciunii. Pentru aceasta strig : Adăpându-mă cu mustul umilinţei celei adevărate, pe mine, cel întunecat pururea cu beţia păcatelor, întăreşte-mă acum a posti de dulceţi, Mântuitorule, ca un bun şi de oameni iubitor.
 
 
 
   O, câtă este puterea Crucii Tale ! Aceasta a înflorit Bisericii înfrânarea, smulgând din rădăcină neînfrânarea lui Adam cea din Eden, oarecând. Că aceea a adus oamenilor moarte; iar aceasta fără stricăciune izvorăşte lumii nemurire, ca din alt izvor al raiului, cu vărsarea izvorâtorului de viață sângele Tău şi a apei. Pentru acestea toate s-au înviat. Prin carele şi nouă îndulceşte-ne desfătarea postului, Dumnezeul lui Israil, cel ce ai mare milă.
 
 
 
 
 
   Aceasta este cartea facerii cerului şi a pământului, când s-a făcut, în care zi a făcut Domnul Dumnezeu cerul şi pământul şi toată verdeaţa câmpiilor, mai înainte de a răsări pe pământ şi toată iarba ţarinei mai-nainte de ce s-a făcut. Că nu dăduse Dumnezeu ploaie pe pământ şi omul nu era să-l lucreze. Şi izvor ieşea din pământ şi adăpa toată faţa pământului. Şi a făcut Dumnezeu pe om, ţărână luând din pământ, şi a suflat în faţa lui suflare de viață, şi s-a făcut omul cu suflet viu. Şi a sădit Dumnezeu rai în Eden spre răsărit şi a pus acolo pe omul, pe carele l-a făcut. Şi a mai făcut Dumnezeu să răsară încă din pământ tot pomul frumos la vedere şi bun la mâncare şi pomul vieţii în mijlocul raiului şi pomul ştiinţei binelui şi al răului. Şi râu ieşea din Eden, spre udarea raiului, carele de acolo se împarte în patru capete. Numele unuia Fison; acesta înconjură tot pământul Evilatului; acolo este aur şi aurul pământului aceluia este bun şi acolo este rubin şi piatră verde. Şi numele râului celui de al doilea Gheon; acesta înconjură tot pământul Etiopiei. Şi râul cel de al treilea Tigrul; acesta merge împotriva Asirilor. Iar râul al patrulea Eufrat. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care l-a făcut şi l-a pus în raiul desfătării să-l lucreze şi să-l păzească. Şi a poruncit Domnul Dumnezeu lui Adam, zicând : Din tot pomul carele este în rai să mănânce mâncare; iar din pomul cunoştinţei binelui şi al răului să nu mâncaţi dintr-însul, că ori în ce zi veţi mânca dintr-însul cu moarte veţi muri. Şi a zis Domnul Dumnezeu : Nu este bine să fie omul singur, să-i facem lui ajutor asemenea lui. Şi a mai făcut Dumnezeu încă din pământ toate pasările cerului, şi toate fiarele ţarinei şi le-a adus la Adam, să vadă cum le va numi. Şi tot sufletul viu, cum l-a numit Adam, acesta este numele lui.
 
 
 
   Fiule, nu uita legile mele şi cuvintele mele să le păzească inima ta. Că lungime zilelor şi anii vieţii şi pace vor adăuga ţie. Milostenia şi credinţa să nu-ţi lipsească şi le înfăşoară pe dânsele pe grumazii tăi. Şi le scrie pe lespezile inimii tale şi vei afla milă. Şi să gândeşti bine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Să aibi nădejde cu toată inima în Dumnezeu şi cu înţelepciunea ta nu te mări. Întru toate căile tale să-l cunoşti pe dânsul, ca să îndrepleze căile tale şi să nu se poticnească piciorul tău. Nu fii înţelept întru tine însuți, ci te teme de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul. Atunci vindecare va fi trupului tău şi pază oaselor tale. Cinsteşte pe Domnul din ostenelile tale cele drepte şi-i dă lui pârgă din toate rodurile tale cele drepte. Ca să umple jitniţile tale de mulţime de grâu şi să se verse teascurile tale de vin. Fiule, nu defăima învăţăturile Domnului, nici slăbi, fiind certat de dânsul. Că pe care iubeşte Domnul, pe acela îl şi ceartă şi bate pe tot fiul pe carele primeşte. Fericit este omul, carele a aflat înţelepciunea şi muritorul carele a cunoscut ştiinţa. Că mai bună este neguţătoria acestuia, decât vistieriile aurului şi ale argintului. Că mai scumpă este decât pietrele cele de mult preţ. Nu-i stă ei nimica împotrivă ce este rău; cunoscută este tuturor celor ce o iubesc şi tot ce este scump, nu este vrednic ei. Pentru că lungimea zilelor şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi slavă. Din gura ei iese dreptatea, legea şi mila pe limbă le poartă. Căile ei sunt căi bune şi toate cărările ei cu pace. Pom de viață este tuturor celor ce se lipesc de dânsa şi cei ce se reazimă de ea, sunt ca pe Domnul întemeiaţi.
 
 
 
   Cei ce dorim să ne împărtăşim Paştilor dumnezeieşti, care nu se-încep din Egipt, ci din Sion, să ridicăm din mijloc aluatul păcatului prin pocăinţă. Să ne încingem mijloacele noastre cu omorârea plăcerilor. Să ne împodobim picioarele cu încălţăminte opritoare despre toată calea rea, şi să ne întărim cu toiagul credinţei; să nu râvnim vrăjmaşului Crucii Stăpânului, făcându-ne pântecele Dumnezeu. Ci să urmăm celui ce prin post ne-a arătat biruinţă asupra diavolului, Mântuitorului sufletelor noastre.
 
 
   Cela ce Te preaslăveşti întru pomenirea mucenicilor Tăi, Hristoase Dumnezeule, fiind rugat de dânşii, trimite-ne nouă mare milă.
 
 
 
   Dacă Te-a văzut pironit pe Cruce, Doamne, mieluşeaua şi Maica Ta, s-a mirat şi a zis : Ce vedere este aceasta, preaiubite Fiule ? Acestea Ţi-a răsplătit Ţie poporul cel neplecat şi fărădelege, carele s-a îndulcit din multe minunile Tale ? Ci slavă smereniei Tale celei nespuse, Stăpâne !
 
 
 
   Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El, Dumnezeul Părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El; căci cu slavă s-a preaslăvit.
 
   Mielule al lui Dumnezeu, cela ce ai ridicat păcatele tuturor, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca un milostiv dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Înaintea Ta cad, Iisuse, greşit-am Ţie, milostiveşte-Te spre mine; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca un îndurat dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Să nu intri cu mine la judecată, văzând faptele mele, iscodind cuvintele şi îndreptând pornirile; ci cu îndurările Tale trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă Atotputernice.
 
   Vremea este a pocăinței, vin către Tine, Făcătorul meu; ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi ca un îndurat dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
   Bogăţia sufletului cheltuindu-o întru păcate, pustiu sunt de creştineşti bunătăţi şi flămânzind, strig : Dătătorule de milă, apucând înainte, miluieşte-mă.
 
 
   Plecându-te dumnezeieştilor legi ale lui Hristos, la dânsul ai venit, lăsând pornirile desfătărilor cele neoprite şi toată fapta cea bună, foarte cu cucernicie, ca pe una ai săvârşit.
 
 
   Treime, fiinţă prea înaltă, căreia ne închinăm întru o Unime, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului, şi ca o milostivă dă-mi lacrimi de umilinţă.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, nădejdea şi folositoarea celor ce te laudă pe tine, ridică de deasupra mea lanţul cel greu al păcatului şi ca o Stăpână curată mă primeşte pe mine, cel ce mă pocăiesc.
 
 
 
   Vedeţi, vedeţi, că eu sunt Dumnezeu, carele am plouat mană şi apă din piatră am izvorât dedemult, în pustie, poporului Meu, cu singură dreapta şi cu tăria Mea.
 
   Bărbat am ucis, zice, spre rană mie şi tânăr spre vătămare, Lameh plângând a strigat; iar tu nu te cutremuri, o suflete al meu, întinându-ţi trupul şi mintea spurcându-ţi.
 
   Turn te-ai meşteşugit să zideşti, o suflete; şi întărire să faci poftelor tale, de n-ar fi oprit Ziditorul sfaturile tale, şi de n-ar fi surpat până la pământ meşteşugurile tale.
 
   O, cum am râvnit lui Lameh, ucigătorul cel mai dinainte; sufletul, ca pe un bărbat, mintea, ca pe un tânăr, şi ca pe un frate trupul mi-am ucis, ca şi Cain ucigaşul, cu pornirile cele poftitoare de desfătări.
 
   Plouat-a Domnul oarecând foc din cer, arzând fărădelegea cea înfierbântată a Sodomenilor; iar tu ţi-ai aprins focul gheenei, întru carele vei să arzi o suflete !
 
   Rănitu-m-am, vătămatu-m-am, iată săgeţile vrăjmaşului au pătruns sufletul meu şi trupul ! Iată rănile şi bubele şi zdruncinăturile strigă, şi vătămăturile patimilor mele celor de bunăvoie.
 
 
   Tins-ai mâinile tale către înduratul Dumnezeu, Marie, afundându-te întru adâncul răutăţilor şi ţi-a tins mână de ajutor cu milostivire, ca şi lui Petru, cercând cu adevărat întoarcerea ta.
 
 
   Treime fără început, nezidită, nedespărţită, Unime, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, şi mă mântuieşte pe mine, cel ce am greşit; a Ta zidire sunt, nu mă trece; ci mă iartă şi mă scapă de osânda focului.
 
 
   Preacurată stăpână, Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor ce aleargă la tine, şi limanul celor înviforaţi; pe milostivul şi făcătorul şi Fiul tău, fă-L îndurat şi mie cu rugăciunile tale.
 
 
 
   Întăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale inima mea cea clătită; că însu-Ţi eşti sfânt şi Domn.
 
   Agarei celei dedemult, egiptencei, te-ai asemănat, suflete, făcându-te rob de bună voia ta şi născând semeţia ca pe un nou Ismail.
 
   Scara lui Iacov o ştii, suflete al meu, care s-a arătat de la pământ până la cer; pentru ce n-ai avut treaptă tare, buna-credinţă ?
 
   Preotului lui Dumnezeu şi împăratului celui înstrăinat între oameni de viaţa lumii, urmează, adică închipuirile lui Hristos.
 
   Întoarce-te, suspină, ticăloase suflete, mai-nainte până ce nu ia sfârşit zborul vieţii; mai-nainte până ce nu-ţi încuie Domnul uşa cămării celei de nuntă.
 
   Să nu te faci stâlp de sare, suflete, întorcându-te înapoi; să te înfricoşeze pilda Sodomului; sus în Sigor mântuieşte-te.
 
   Rugăciunea celor ce Te laudă pe Tine, Stăpâne, nu o lepăda; ci Te milostiveşte, Iubitorule de oameni, şi dăruieşte iertare celor ce se roagă Ţie cu credinţă.
 
 
   Treime neamestecată, nezidită, fire fără început, care Te lauzi în treimea feţelor, mântuieşte-ne pe noi, care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.
 
 
   Pe Fiul cel fără de ani, din Tatăl, sub ani l-ai născut, neştiind de bărbat, Născătoare de Dumnezeu; minune străină; că alăptând ai rămas Fecioară.
 
 
 
   Auzit-a proorocul de venirea Ta, Doamne, şi s-a temut; că vrei să Te naşti din Fecioară şi oamenilor să Te arăţi şi a grăit : Auzit-am auzul Tău şi m-am temut. Slavă puterii Tale, Doamne.
 
   Timpul vieţii mele este scurt şi plin de dureri şi de vicleşug; ci întru pocăinţă primeşte-mă şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare şi mâncare celui străin; Mântuitorule, însuţi Tu mă miluieşte.
 
   După vrednicia împărătească, fiind îmbrăcat cu diademă şi cu porfiră, omul cel cu multă avere şi dreptul cel îndestulat de bogăţie şi de dobitoace, degrab sărăcind de avere, de mărire şi de împărăţie, s-a stins.
 
   De a fost acela drept şi mai fără prihană decât toţi şi n-a scăpat de cursele şi vicleşugurile înşelătorului, dar tu fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face, de se va întâmpla să-ţi vină ţie ceva asupra din cele negândite ?
 
   Falnic sunt acuma şi semeţ cu inima, în deşert şi în zadar. Să nu mă osândeşti împreună cu fariseul; ci mai ales dă-mi smerenia vameşului, unule îndurate, drepte, Judecătorule, şi cu acesta împreună mă numără.
 
   Ştiu îndurate că am greşit; de am ocărât vasul trupului meu; ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
   Însu-mi idol m-am făcut, spurcându-mi cu poftele sufletul meu. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
   N-am auzit glasul Tău, n-am ascultat scriptura Ta, dătătorule de lege. Ci întru pocăinţă mă primeşte şi întru cunoştinţă mă cheamă; ca să nu mă fac câştigare, nici mâncare celui străin. Mântuitorule, Tu însuţi mă miluieşte.
 
 
   În adânc de necuviinţe mari pogorându-te, nu te-ai oprit acolo; ci te-ai suit cu preaslăvire, vederat cu gândul mai bun, la bunătatea cea desăvârşită prin lucrare, minunând, Marie, firea îngerească.
 
 
   Nedespărţită în fiinţă, neamestecată în feţe, Dumnezeu Te cunosc pe Tine, Dumnezeire una în Treime, ca pe ceea ce eşti întocmai cu împărăţia şi întocmai cu tronul; şi strig Ţie cântarea cea mare, ce se cântă întreit întru cele de sus.
 
 
   Şi ai născut şi eşti Fecioară, şi ai rămas întru amândouă cu firea Fecioară. Cela ce s-a născut înnoieşte legile firii, şi pântecele a născut nesimţind dureri. Dumnezeu unde voieşte, se biruieşte rânduiala firii; că face câte voieşte.
 
 
 
   De noapte mânecând, Iubitorule de oameni, mă rog luminează-mă şi mă îndreptează pe mine la poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta.
 
   Celei gârbovite urmează, o suflete ! Apropie-te, cazi la picioarele lui Iisus, ca să te îndrepteze, să umbli drept în căile Domnului.
 
   Deşi eşti fântână adâncă, Stăpâne, izvorăşte-mi ape din preacuratele Tale vine. Ca bând, ca şi Samarineanca, să nu mai însetez. Că izvoare de viață izvorăşti.
 
   Siloam să mi se facă mie lacrimile mele, Stăpâne, Doamne, ca să-mi spăl şi eu luminile inimii şi să Te văd cu gândul pe Tine lumina cea mai înainte de veci.
 
 
   Cu neasemănată dragoste, preafericită, dorind să te închini lemnului Crucii, te-ai învrednicit doririi; învredniceşte-mă dar şi pe mine, să dobândesc slava cea de sus.
 
 
   Pe Tine, Treime, Te cântăm, pe unul Dumnezeu; sfânt, sfânt, sfânt eşti Părinte, Fiule, şi Duhule, fiinţă singură prin sine, Unime căreia pururea ne închinăm.
 
 
   Din tine s-a îmbrăcat întru a mea frământătură Dumnezeu, Cel ce a zidit veacurile, Maică Fecioară, ceea ce eşti nestricată şi nu ştii de bărbat, şi a unit lui-şi firea omenească.
 
 
 
   Strigat-am cu toată inima mea către înduratul Dumnezeu, şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea.
 
   Eu sunt, Mântuitorule, drahma cea împărătească, care o ai pierdut dedemult; ci aprinzând făclie pe Mergătorul înaintea Ta, Cuvinte, caută şi află chipul Tău.
 
   Stai împotrivă şi te oşteşte asupra patimilor trupeşti, ca Iisus asupra lui Amalic biruind pururea gândurile cele înşelătoare, ca şi pe gavaoniteni.
 
 
   Ca să stingi văpaia patimilor, ai izvorât pururea pâraie de lacrimi, Marie, arzându-ţi sufletul. Al căror dar dă-mi-l şi mie, robului tău.
 
 
   Nepătimire cerească ai dobândit, prin vieţuirea cea prea înaltă de pe pământ, Maică; pentru aceasta roagă-te să se mântuiască din patimi, cu rugăciunile tale, cei ce te laudă pe tine.
 
 
   Treime sunt neamestecată, nedespărţită; despărţită după feţe şi Unime sunt. Din fire unită : Tatăl zice, şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.
 
 
   Pântecele tău ne-a născut nouă pe Dumnezeu, cu chipul ca şi noi. Deci ca pe un ziditor al tuturor roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, ca prin rugăciunile tale, să ne îndreptăm.
 
 
   Suflete al meu, suflete al meu, scoală ! Pentru ce dormi ? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte.
 
 
 
   Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ne-ai poruncit nouă; ci nu ne părăsi pe noi până în sfârşit Dumnezeul părinţilor.
 
   Stinsu-s-au zilele mele ca visul celui ce se deşteaptă. Pentru aceasta ca Ezechia lăcrimez pe patul meu, ca să mi se adauge anii vieţii. Dar care Isaie va să stea pentru tine, suflete, fără numai Dumnezeul tuturor.
 
   Cad înaintea Ta şi aduc Ţie ca nişte lacrimi cuvintele mele : Greşit-am, precum nici păcătoasa n-a greşit; şi am făcut fărădelege, ca nimenea altul pe pământ. Ci, fie-Ţi milă, Stăpâne, de făptura Ta şi iarăşi mă cheamă.
 
   Îngropat-am chipul Tău şi am stricat porunca Ta; toată podoaba mi s-a întunecat şi cu patimile mi s-a stins făclia, Mântuitorule. Ci, milostivindu-Te, dă-mi bucurie, precum cântă David.
 
   Întoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu, celui ce ştie toate. Însuţi, Mântuitorule, Tu ştii cele ascunse ale mele; ci însuţi Tu mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta.
 
 
   Strigând către Preacurata Maica lui Dumnezeu, mai-nainte ai gonit tulburarea poftelor celor cu sila supărătoare şi ai ruşinat pe vrăjmaşul cel ce te-a viclenit. Ci dă-mi acum ajutor întru necazuri şi mie, robului tău.
 
 
   Pe Hristos, pe carele ai iubit, de carele ai dorit, pentru carele ţi-ai topit trupul Cuvioasă, roagă-L acum pentru noi robii tăi; ca fiind milostiv nouă tuturor, să ne dea viață paşnică celor ce-L cinstim pe El.
 
 
   Treime neamestecată, nedespărţită, de o fiinţă, unime sfântă; lumini şi lumină şi trei sfinte şi unul sfânt, se laudă Treimea Dumnezeu. Ci laudă şi preaslăveşte, suflete, viață şi vieţi, pe Dumnezeul tuturor.
 
 
   Lăudămu-te, bine te cuvântăm, închinămu-ne ţie, Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe unul din Treimea cea nedespărţită, pe Fiul şi Dumnezeu şi tu singură ne-ai deschis nouă, celor de pe pământ, cele cereşti.
 
 
 
   Pe Cela ce-L slăvesc oştile cereşti şi de dânsul se cutremură Heruvimii şi Serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
   Alabastru cu lacrimi turnând pe capul Tău, Mântuitorule, ca nişte mir, strig ca păcătoasa care cerea milă, rugăciune aduc şi cer să iau iertare.
 
   De n-a şi greşit nimenea precum eu, totuşi primeşte-mă, milostive Mântuitorule, şi pe mine carele cu frică mă pocăiesc şi cu dragoste strig : Greşiţ-am Ţie unuia, nelegiuit-am, miluieşte-mă.
 
   Milostiveşte-Te, Mântuitorule, spre zidirea Ta şi mă caută ca un păstor pe mine, oaia cea pierdută, şi rătăcit fiind, răpeşte-mă de la lup şi mă fă oaie întru păşunea oilor Tale.
 
   Când vei şedea judecător ca un milostiv şi vei arăta slava Ta cea înfricoşată, Hristoase, o, ce frică va fi atunci, cuptorul arzând şi toţi temându-se de nesuferită judecata Ta.
 
 
   Maica luminii celei neapuse, pe tine luminându-te, te-a dezlegat de întunericul păcatelor; de unde primind tu darul Duhului, luminează Marie pe cei ce te laudă cu credinţă.
 
 
   Minune nouă cu adevărat văzând întru tine Maică, dumnezeiescul Zosima, s-a spăimântat; că înger în trup vedea şi cu totul de minune s-a umplut, lăudând pe Hristos în veci.
 
 
   Părinte, cela ce eşti fără început, Fiule, cel împreună fără de început, Mângâietorule, cel bun, Duhule cel drept; născătorule al lui Dumnezeu Cuvântului, Cuvinte al Tatălui celui fără început, Duhule cel viu şi făcător, Treime, unime, miluieşte-mă.
 
 
   Ca din nişte vopsele mohorâte, s-a ţesut trupul lui Emanuil, înlăuntru în pântecele tău, Preacurată, ceea ce eşti porfiră înţelegătoare. Pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu, cu adevătat pe tine te cinstim.
 
 
 
 
   Milostiveşte-Te, mântuieşte-mă, Fiul lui David, miluieşte-mă, cel ce ai tămăduit cu cuvântul Tău pe cei îndrăciţi şi glasul cel milostiv ca şi tâlharului grăieşte-mi : Amin zic ţie, cu Mine vei fi în rai, când voi veni întru slăvirea Mea.
 
   Tâlharul Te-a hulit, tâlharul Dumnezeu Te-a cunoscut; că amândoi împreună pe Cruce erau spânzuraţi. Dar, o mult Îndurate ! Ca şi tâlharului celui credincios, carele Te-a cunoscut pe Tine Dumnezeu, deschide-mi şi mie uşa slavei împărăţiei Tale.
 
   Făptura s-a mâhnit, văzându-Te răstignit; munţii şi pietrele de frică s-au despicat şi pământul s-a cutremurat şi iadul s-a golit; şi s-a întunecat lumina zilei, văzându-Te pe Tine, Iisuse, cu trupul pe Cruce pironit.
 
   Roduri vrednice de pocăinţă să nu ceri de la mine; că tăria mea întru mine a lipsit. Dăruieşte-mi inimă pururea umilită şi sărăcie a duhului; ca să-Ţi aduc acestea ca o jertfă primită, unule Mântuitorule.
 
   Judecătorul meu şi cunoscătorule, Cela ce vei să vii iarăşi cu îngerii să judeci lumea toată, atunci văzându-mă cu ochiul Tău cel blând, să Te milostiveşti şi să mă miluieşti, Iisuse, pe mine carele am greşit mai mult decât toată firea omenească.
 
 
   Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai spăimântat cu viaţa ta cea minunată, ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care, ca şi cum ai fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.
 
 
   Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile care împrejur ne cuprind. Ca mântuindu-ne, să slăvim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a slăvit pe tine.
 
 
   Andreie cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toată mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşeli necuvioase noi, cei ce cinstim pururea pomenirea ta cu credinţă.
 
 
   Pe Tatăl să-L slăvim, pe Fiul să-L preaînălţăm, Dumnezeiescului Duh cu credinţă să ne închinăm, Treimii celei nedespărţite, unimii după fiinţă, ca unei lumini şi luminilor, vieţii şi vieţilor, făcătoarei de viață, şi luminătoarei marginilor.
 
 
   Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; Că întru tine aceasta cu credinţă împărăţind, întru tine se şi întăreşte şi prin tine biruind înfrânge toată supărarea şi robeşte pe vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei.
 
    Apoi cântăm Irmosul în amândouă stranele : Naşterea zămislirii...  Şi cealaltă urmare a Pavecerniţei şi Otpustul.
 
 
 
   Cela ce cu patimile Tale ai dat tuturor nepătimire, omorând patimile trupului meu cu dumnezeiasca Cruce, învredniceşte-mă a vedea şi cinstită învierea Ta, Doamne.
 
 
 
   Cu cinstită Crucea Fiului tău fiind păziţi, stăpână curată, Născătoare de Dumnezeu, toată năvala vrăjmaşului, toţi prea lesne o întoarcem înapoi. Pentru aceasta, după datorie pe tine pururea te fericim, ca pe Maica lui Dumnezeu şi singură nădejdea sufletelor noastre.
 
 
 
   Cela ce eşti fântâna curăţiei, cu postul păzeşte-ne pe noi, milostive; caută spre noi, care cădem înaintea Ta. Ia aminte la ridicarea mâinilor noastre, Cel ce Ţi-ai întins palmele pe lemn, răstignindu-Te pentru toţi pământenii, însuţi cela ce eşti Domnul celor fără de trup.
 
 
 
   Fecioara şi Maica Ta, Hristoase, văzându-Te mort întins pe lemn, plângând cu amar a zis : Fiul meu, ce taină înfricoşată este aceasta ! Cela ce dăruiești tuturor viață veşnică, cum mori de bunăvoie pe Cruce, cu moarte de ocară ?
 
 
 
   Văzând păcatul ce este întru mine înşelătorul se sileşte şi ajută păcatului; că se bucură cu adevărat de pierirea mea. Ci Tu îmi dă îndreptare, rogu-mă, Mântuitorule, spre ruşinarea lui.
 
   Cela ce ai biruit stăpâniile întunericului cu Crucea Ta, scoate-mă din răutatea lor pe mine, cel căzut întru adâncul păcatului şi în groapa faptelor celor necuvioase; pe mine, cel ce nădăjduiesc spre mila Ta, ca să mă mântuiesc.
 
   Cela ce Te-ai omorât, fiind întins pe Cruce, înviază sufletul meu cel omorât cu păcatul. Şi mă învredniceşte, Hristoase, să ajung cu pace la cinstită învierea Ta, pe mine cel ce fac cu osârdie îndreptările Tale.
 
 
   Ceea ce eşti luminarea neputinţei mele, mântuirea întunecatului meu suflet, Preacurată, mântuieşte-mă Fecioară, mântuieşte-mă pe mine cel pierdut, şi cu haina nestricăciunii îmbracă-mă pe mine, cel stricat cu greşeli cumplite.
 
 
 
   Tu în locul căpăţânii ai primit a Te răstigni cu trupul, unule fără de moarte, făcând nemuritor neamul omenesc, şi din nou înfrumuseţându-l, Doamne.
 
   Ocara pătimirii Tale lumea văzându-o, toată s-a schimbat, Doamne, tânguindu-se pentru uciderea Ta cea de la Iudei. Ci ai răbdat ca să mântuieşti neamul nostru.
 
 
   Tu eşti, o Treime preasfântă ! Căreia îţi slujim noi; Tu eşti şi scăparea şi întărirea noastră. Deci trimite iertare greşelilor, celor ce Te laudă pe Tine întru o fire.
 
 
   Fecioară, ceea ce eşti în multe chipuri numită, bucurăte Născătoare de Dumnezeu, sicriule şi năstrapă şi masă; sfeşnice purtător de lumină, rugule cel cu chipul de foc, muntele lui Dumnezeu cel umbrit.
 
 
   Lepădându-ne de lume şi de cele din lume şi împreună cu Hristos, ca şi cum ne-am răstigni acum, să răbdăm ocară, batjocori şi altele; ca împreună cu dânsul să ne proslăvim.
 
 
   Noaptea trecând, s-a apropiat ziua şi lumina lumii s-a arătat. Pentru aceastaTe laudă cetele îngereşti şi toate Te slăvesc pe Tine, Hristoase Dumnezeule.
 
 
 
   Cela ce Te-ai smerit şi Te-ai înălţat pe Cruce pentru milostivirea, înălţând pe cel ce a căzut oarecând prin mâncare din lemn; pe Tine, unule preabunule, cel ce însuţi eşti preaslăvit, Te lăudăm în veci.
 
   Cu dormitarea nepurtării de grijă, am suferit somnul cel greu al păcatului; ci Tu, carele ai adormit pe Cruce pentru mine, Hristoase al meu, ridică-mă pe mine cel căzut, ca să nu mă cuprindă noaptea morţii.
 
   Orbindu-mă cu desfătările, îmi port sufletul întunecat şi, văzându-mă, râde de mine vrăjmaşul, născocitorul răutăţii. Pentru aceasta luminează-mă şi mă izbăveşte de răutatea lui, Hristoase în veci.
 
 
   Cu lene viaţa cheltuindu-mi, mi-am îngreuiat sufletul cu dormitarea păcatului; ci alerg la neadormită rugăciunea ta, nu mă lăsa, Fecioară Preacurată, să adorm spre moarte.
 
 
 
   Cu spini încununându-Te, şi cu haină de porfiră îmbrăcându-Te, Te-ai arătat mai frumos, Hristoase, cu chipul decât toţi fiii omeneşti, cu slavă strălucind.
 
   Fiere şi oţet bând, două izvoare ai izvorât, al vieţii şi al nestricăciunii, din dumnezeiască coasta Ta celor ce Te laudă cu credinţă şi Te slăvesc întru toţi vecii.
 
 
   Treime, Dumnezeire una, fire nedespărţită şi despărţită în feţe, stăpânie nepieritoare, Părinte, Fiule şi Duhule, pe Tine Te lăudăm întru toţi vecii.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu curată, uşa cea cerească, poarta cea de mântuire, primeşte rugăciunea tuturor creştinilor, celor ce te fericesc pe tine întru toţi vecii.
 
 
   Cruce, ceea ce eşti sceptrul lui Hristos, cornul Bisericii, biruinţa împăraţilor, păzitoarea creştinilor; tu eşti luminarea mea, tu şi lauda mea întru toţi vecii.
 
 
   Pe Cel ce a închipuit mai înainte în rug lui Moise minunea Fecioarei, în muntele Sinai oarecând, lăudaţi-L, bine-L-cuvântaţi, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
 
 
 
   Sufletul cel stricat cu necuvioase gânduri, curăţeşte-l cu stropirea sângelui Tău, dumnezeiescule Cuvinte, şi mă fă părtaş slavei Tale, Hristoase, cela ce pentru mine ai răbdat neslăvită răstignire.
 
   Cu totul m-am împilat Hristoase prin greutatea necuvioaselor fapte. Şi întristându-mă, strig către Tine, Iubitorule de oameni : Vindecă cu cinstit sângele Tău rănile sufletului meu cele nevindecate, ca să laud Dumnezeirea Ta.
 
   Având răutatea ca mâncare şi lenevirea băutură, eu cel ce rămân neîndreptat în toate, în deşert mă bucur de oprirea mâncărilor; că n-a zis Domnul să fie postul de acest fel.
 
 
   Pe tine, ceea ce eşti pierzătoarea osândirii celei cumplite dedemult şi mijlocitoarea apropierii neamului nostru către Dumnezeu şi punte către Făcătorul, Născătoare de Dumnezeu te slăvim.
 
 
 
   Pe lemn răstignindu-te Tu, făptura s-a clintit, că Dumnezeu fiind, ai pătimit trupeşte, pentru milostivirea îndurărilor, ca să ne mântuieşti pe noi.
 
   Puterea Crucii Tale, Doamne este mare; că închipuindu-o întru noi, îndată şi gonim puterea dracilor.
 
 
   Unime în trei ipostasuri, Treime prea una singură, domnească stăpânie, fire întocmai slăvită, Părinte, Fiule şi dumnezeiescule Duhule, mântuieşte-ne pe noi pe toţi.
 
 
   Bucură-te, curăţitoarea lumii, Născătoare de Dumnezeu, la care năzuind toţi păcătoşii, aflăm pururea împăcare cu Dumnezeu.
 
 
   Cu dumnezeiască puterea Crucii Tale, Doamne, întăreşte-mă, ca să-Ţi aduc Ţie vremea postului fără prihană şi curată.
 
 
   Pe Maica Fecioară, cea curată şi fără prihană, cu cântări de laude toţi credincioşii, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, cu evlavie o slăbim.
 
 
 
 
   Vestirea postului să o primim cu bucurie, că de l-ar fi păzit strămoşul, n-am fi suferit căderea cea din Eden. Că frumos era la vedere şi bun la mâncare rodul, carele m-a omorât. Să nu ne amăgim cu vederea, nici să se îndulceasă gâtlejul nostru cu bucate scumpe, care după mâncare sunt fără de cinste. Să fugim de neînfrânare, şi după săturare să nu ne supunem patimilor. Să ne însemnăm cu sângele Celui ce s-a adus pentru noi de bunăvoie la moarte, şi nu se va atinge de noi pierzătorul. Şi vom mânca paștele lui Hristos cele preasfinţite, spre mântuirea sufletelor noastre.
 
 
   Ce vă vom numi pe voi sfinţilor ? Heruvimi ? Că întru voi s-a odihnit Hristos. Serafimi ? Că neîncetat L-aţi slăvit pe El. Îngeri ? Că de trup v-aţi lepădat. Sau puteri ? Că minuni lucraţi. Multe sunt numirile voastre şi încă mai mari darurile. Rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.
 
 
 
   Dacă Te-a văzut răstignit în locul căpăţânii, Mântuitorule, făptura toată s-a schimbat şi s-a mâhnit clătindu-se, neputând suferi. Iar Preacurata Fecioară şi Maica Ta, tânguindu-se, a strigat către Tine : Vai mie, o Fiul meu ! Prea dulce Mântuitorul meu ! Ce este această nouă, preaslăvită şi străină vedere ?
 
    Bine este o ne mărturisi Domnului..., Şi cealaltă rânduială. Ceasul 1, fără Catismă. Tot aşa şi în celelalte Vineri ale Sfântului post.

 
   Viaţa noastră cea mult păcătoasă şi năravul cel nepocăit, întâmpină-le Doamne cu îndurările Tale. Că afară de Tine pe altul nu ştim să stăpânească viaţa şi moartea; mântuieşte-ne ca un iubitor de oameni.
 
 
 
 
   Iată stăpânul, Domnul Savaot, va lepăda din Iudeea şi din Ierusalim pe cel tare și pe cea tare, şi puterea apei, pe uriaşul şi pe cel puternic şi pe omul ostaş şi pe judecător şi pe prooroc şi pe vrăjitor şi pe bătrân şi pe căpetenie peste cincizeci şi pe sfetnicul cel minunat şi pe mai marele meşter de lemn cel înţelept şi pe ascultătorul de întrebări cel ştiutor. Şi voi pune lor domni tineri, şi cei batjocoritori îi vor stăpâni pe ei și va năvăli popor, om asupra omului şi om asupra vecinului său, şi se va scula cu sfadă pruncul asupra celui bătrân şi cel necinstit asupra celui de cinste. Că se va apuca omul de fratele său sau de casnicul tatălui său, zicând; haină ai, fii căpetenie nouă, şi bucatele mele să fie sub tine. Şi răspunzând acela în ziua aceia va zice; nu voi fi ție căpetenie, că în casa mea nu este pâine, nici haină, nu voi fi căpetenie poporului acestuia. Că s-a pustiit Ierusalimul, şi Iudeea a căzut, şi limbile lor sunt cu fărădelege, neascultând de Domnul, pentru că acum s-a smerit mărirea lor. Şi ruşinea feței lor a stătut împotriva lor, şi păcatul său ca al Sodomei l-a vestit şi l-a arătat. Vai sufletului lor ! Că au sfătuit sfat rău ei asupra sa, zicând : Să legăm pe cel drept, că nu ne este nouă de nici o treabă; drept aceea, rodurile mâinilor sale vor mânca. Vai celui fărădelege ! Că rele îi vor veni după lucrul mâinilor lui. Poporul meu ! Cârmuitorii voştri vă jefuiesc pe voi, şi cei ce vă silesc vă stăpânesc pe voi. Poporul meu ! Cei ce vă fericesc vă înşeală pe voi, şi cărarea picioarelor voastre o strică. Ci acum va sta Domnul la judecată şi va pune la judecată pe poporul său. Însuşi Domnul la judecată va veni, cu bătrânii poporului şi cu domnii lui.
 
 
    În ştiinţă să fie : Că slujba Sfântului din Minei, care se va întâmpla Sâmbătă şi Duminică, se cântă la Pavecerniţă sau când va socoti cel mai mare. De se va întâmpla în această Sâmbătă Aflarea capului Sfântului Ioan, să se caute Tipicul de la sfârşitul cărţii, la litera N.



 
   Veniţi credincioşilor să lucrăm la lumină lucrurile lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Toată scrisoarea nedreaptă a celui de aproape să o lepădăm de la noi, nepunându-i împiedicare spre sminteală. Să lăsăm desfătarea trupească, să creştem darurile sufletului, să dăm celor lipsiţi pâine şi să ne apropiem către Hristos cu pocăinţă, strigând : Dumnezeul nostru miluieşte-ne pe noi.
 
    Apoi cântăm şi patru martirice, ale glasului ce se întâmplă la Octoih. Şi îndată patru idiomele ale Sfântului Teodor, glasul al 2-lea.
 
   Veniţi toţi iubitorii de Mucenici să ne veselim duhovniceşte şi să serbăm. Că astăzi, ne pune înainte masa de taină Mucenicul Teodor, veselindu-ne pe noi iubitorii de prăznuire, şi să strigăm către dânsul : Bucură-te, purtătorule de chinuri cel nebiruit, cela ce ai surpat pe pământ îngrozirile tiranilor. Bucură-te, cela ce ţi-ai dat trupul tău cel de ţărână muncilor, pentru Hristos Dumnezeu. Bucură-te, cela ce te-ai arătat în multe feluri de primejdii ostaş iscusit al oştii celei cereşti. Pentru aceasta te rugăm pe tine, lauda mucenicilor : Roagă-te pentru sufletele noastre.
 
   Darul cel de Dumnezeu dăruit al minunilor tale, Mucenice Teodore, îl întinzi tuturor celor ce aleargă către tine cu credinţă. Pentru care te lăudăm pe tine zicând : Pe cei robiţi îi mântuieşti, pe bolnavi tămăduieşti, pe cei săraci îmbogăţeşti şi mântuieşti pe cei ce înoată cu corăbiiie. Alergarea spre cele zadarnice a robilor o opreşti, şi arăţi, pătimitorule, pagubele celor ce li s-a furat. Pe ostaşi îi înveţi să se ferească de răpire. Pruncilor dăruiești cu milostivire cererile. Fierbinte ajutător te afli celor ce săvârşesc sfinţită pomenirea ta. Pentru care, preasfinţite pătimitorule, şi nouă celor ce lăudăm mucenicia ta cere-ne de la Hristos mare milă.
 
   Dar al lui Dumnezeu prea mare te-ai arătat, Mucenice Teodore; că şi după sfârşit, ca un viu, dai cererile celor ce aleargă la tine; pentru că şi fiul femeii, răpindu-se odinioară rob în oaste păgânească, venind înaintea ta văduva şi udând cu lacrimi Biserica ta, tu ca un milostiv pe cal alb încălecând ai pus pe fiul ei înaintea ei, nevăzut. Şi după aceasta, şi cu aceasta, n-ai încetat lucrând minuni. Ci roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
 
   Pe tine, cel numit cu numele dumnezeieştilor daruri, te cinstesc de trei ori, fericite Teodore. Că arătându-te luminător neapus al luminii celei dumnezeieşti, ai strălucit cu chinurile tale în toată lumea; şi arătându-te decât focul mai puternic, văpaia ai stins şi capul vicleanului balaur l-ai sfărâmat. Pentru aceasta spre chinurile tale Hristos uitându-se, a încununat dumnezeiescul tău cap. Mare Mucenice biruitorule, ca cel ce ai îndrăzneală către Dumnezeu, cu dinadinsul roagă-te pentru sufletele noastre.
 
 
   Lucrând vrăjmaşul cu tiranul cel ca şi dânsul viclean, ca printr-un organ, prin rea izvodire se ispitia să spurce cu bucate, din jertfele cele necurate, pe prea creştinul popor, cel ce se curăţea cu postul. Ci tu ai stricat meşteşugirea lui cu chibzuială mai înţeleaptă şi în vis arătându-te arhiereului celui de atunci, i-ai descoperit adâncul gândului, arătându-i meşteşugirea cea necuvioasă a vicleanului. Pentru aceasta aducându-ţi ție mulţumire, te numim mântuitor şi facem în toți anii pomenirea minunii ce s-a făcut. Şi încă ne rugăm să ne păzim nevătămaţi de meşteşugirile vicleanului, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Mucenice Teodore.
 
 
 
 
 
   Și a pus Adam nume tuturor dobitoacelor. Şi tuturor pasărilor cerului şi tuturor fiarelor pământului; iar lui Adam nu s-a aflat ajutor asemenea lui. Şi a pus Dumnezeu somn în Adam şi a adormit; şi a luat o coastă dintru ale lui şi a plinit cu carne locul ei. Şi a făcut Dumnezeu coasta, care o a luat din Adam, femeie, şi o a adus pe ea la Adam. Şi a zis Adam : Iată acum os din oasele mele şi trup din trupul meu, aceasta se va chema femeie, pentru că din bărbatul său s-a luat. Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Şi erau amândoi goi şi Adam şi femeia lui, şi nu se ruşinau. Iar şarpele era mai înţelept decât toate fiarele cele de pe pământ, care le-a făcut Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie : Ce este, că a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din tot pomul Raiului ? Şi a zis femeia către şarpe : Din tot pomul care este în Rai mâncăm, iar din rodul pomului, care este în mijlocul Raiului a zis Dumnezeu : Să nu mâncaţi dintr-însul, nici să vă atingeţi de dânsul, ca să nu muriţi. Şi a zis şarpele către femeie : Nu veţi muri cu moarte. Că ştie Dumnezeu, că ori în ce zi veţi mânca dintr-însul, se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei, cunoscând binele şi răul. Şi a văzut femeia că bun este pomul la mâncare şi plăcut ochilor la vedere, şi cum că frumos este a cunoaşte; şi luând din rodul lui a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat cu dânsa. Şi li s-au doschis ochii amândorura şi au cunoscut că erau goi. Şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperământ împrejurul trupului. Şi au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând prin Rai după miazăzi, şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de către faţa Domnului Dumnezeu între pomii Raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi a zis lui : Adame, unde eşti ? Iar el a zis : Glasul tău am auzit umblând prin Rai şi m-am temut, că gol sunt şi m-am ascuns. Şi i-a zis Dumnezeu : Cine ţi-a spus ţie că eşti gol ? Fără numai că ai mâncat din pomul, din carele ți-am poruncit numai dintru acesta să nu mănânci. Şi a zis Adam : Femeia care mi-ai dat să fie cu mine aceea mi-a dat din pom şi am mâncat. Şi a zis Domnul Dumnezeu femeii : De ce ai făcut aceasta ? Şi a zis femeia : Șarpele m-a amăgit şi am mâncat. Şi a zis Domnul Dumnezeu şarpelui : Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii tu din toate dobitoacele şi din toate fiarele pământului; pe pieptul tău şi pe pântece te vei târî şi pământ vei mânca în toate zilele vieții tale. Vrăjmăşie voi pune între tine şi între femeie şi între sămânţa ta şi între sămânţa ei; aceea va păzi capul tău şi tu vei păzi călcâiul ei. Femeii a zis : Înmulţind voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte fii şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta; şi el te va stăpâni. Iar lui Adam a zis : Pentru că ai ascultat glasul femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ție, numai dintru acela să nu mănânci, şi ai mâncat dintr-însul, blestemat să fie pământul întru lucrurile tale; întru necazuri vei mânca dintr-însul în toate zilele vieţii tale. Spini şi pălămidă va răsări ție, şi vei mânca iarba pământului. Întru sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta, până când te vei întoarce în pământ din care eşti luat : Că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce. Şi a pus Adam numele femeii sale Eva, adică Viaţă, pentru că ea este mamă tuturor celor vii.
 
 
 
   Dumnezeu cu înţelepciune a întemeiat pământul, şi a gătit cerurile cu priceperea. Întru cunoştinţa lui adâncurile s-au deschis şi norii au izvorât apă. Fiule să nu treci, ci păzeşte sfatul meu şi gândul. Ca să fie viu sufletul tău, şi să fie har împrejurul tău, şi va fi vindecare trupului tău, şi purtare de grijă de oasele tale. Ca să umble în pace, având nădejde în toate căile tale, şi ca să nu se poticnească piciorul tău. Că de vei şedea, fără de frică vei fi, şi de vei dormii, dulce vei dormii. Şi nu te vei teme de frica ce va veni asupră-ţi, nici de năvălirile necredincioşilor cele împresurătoare. Că Domnul va fi întru toate căile tale, şi va întări piciorul tău, ca să nu te clăteşti. Nu te lepăda a face bine celui lipsit, când poate a ajuta mâna ta. Nu zice; du-te şi să te întorci şi mâine îţi voi da, putând tu face bine, că nu ştii ce va aduce ziua ce vine. Nu meşteşugi rele asupra prietenului tău, carele vine de aiurea şi nădăjduieşte spre tine. Nu fii iubitor de vrajbă împotriva omului în zadar, ca să nu-ţi facă ție ceva rău. Nu-ţi agonisi ocările oamenilor răi, nici urma căilor lor. Că necurat este înaintea Domnului tot călcătorul de lege, şi cu cei drepţi nu se împreună. Blestemul Domnului în casele celor necredincioşi. Iar curțile drepţilor bine se cuvintează. Domnul mândrilor le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă dar.
 
    După aceasta : Să se îndrepteze rugăciunea mea..., Şi cealaltă rânduială, a Liturghiei celei mai înainte sfinţite. Iar după rugăciunea Amvonului cântăm acest caron de rugăciune, al Sfântului Teodor. Aducându-se şi coliva, începem cu : Doamne, auzi rugăciunea mea..., Apoi : Dumnezeu este Domnul...
 
 
   Mari sunt isprăvile credinţei, în izvorul văpăii, ca întru o apă de odihnă, Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat; căci cu foc tot arzându-se ca nişte pâine dulce Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
 
 
 
   Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preaslăvite, Născătoare de Dumnezeu. Cu curăţia fiind pecetluită şi cu fecioria păzită, Maică te-ai cunoscut nemincinoasă, născând pe Dumnezeu cel adevărat. Pe carele, roagă-l să mântuiască sufletele noastre.
 
 
   Pe tine, Teodore, ştiindu-te iubitor de Dumnezeu şi fiind legat cu dragostea ta cea nedepărtată, sufletul şi trupul meu şi cuvintele laudelor, ţie închin.
 
   Se scria porunca cea urâtă lui Dumnezeu, a aduce jertfe idolilor, iar nu lui Dumnezeu celui viu. Ci tu ai venit, nu ca să jertfeşti lor, purtătorule de biruinţă. Ci ca să te aduci jertfă lui Dumnezeu.
 
 
   Fiind pătruns cu dumnezeiasca dragoste a lui Dumnezeu Celui Prea Înalt, Mucenice Teodore, te-ai făcut ostaş Fiului, celui unuia născut şi darurile nu le-ai greşit.
 
 
   Cetele îngereşti şi omeneşti, Maică ce nu ştii de mire, te laudă neîncetat; pentru că ai ţinut în braţele tale pe Ziditorul lor, ca pe un prunc.
 
 
 
   Cântare din buzele mele şi din sufletul meu rugăciune cu durere aduc ţie, milostiveşte-te spre mine purtătorule de chinuri, Teodore.
 
   Trupul ţi-ai supus minţii celei singure stăpânitoare, mare Mucenice, şi cu amândouă slujeşti Ziditorului.
 
 
   Stătut-ai la judecata cea tirănească, vestind Dumnezeu pe Hristos împăratul; şi te-ai lepădat a jertfi celor spurcaţi, Teodore.
 
 
   Pe tine toţi creştinii te-am câştigat scăpare şi zid pururea; pe tine te slăvim fără tăcere, ceea ce nu ştii de mire.
 
 
 
   Din tainele cele dumnezeieşti gustând cu cunoştinţa, Mucenice Teodore, fără sfială ai propovăduit naşterea lui Dumnezeu şi o ai mărturisit.
 
   Cei ce slujeau patimilor, socoteau Dumnezeirea pătimitoare, pe care, cu duhul luminându-te, i-ai mustrat, pătimitorule Teodore.
 
 
   Rugămu-ne, fericite Teodore, să ne fii cu rugăciunea ta ajutător nouă, celor ce te lăudăm. Scapă-ne din tot felul de primejdii şi de patimi.
 
 
   Ceea ce, fiind brazdă nearată, ai odrăslit spicul cel de viață făcător, care dăruieşte lumii viață, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte pe cei ce te laudă pe tine.
 
 
 
   Iubiţi pe Domnul, cel ce vă iubeşte ! Strigat-ai, viteazule Teodore, către mucenicii cei ce au pătimit împreună cu tine.
 
   Aprinzându-ţi inima cu râvnă, purtătorule de biruinţă, ai ars pe dumnezeița cea cu numire mincinoasă, împreună, cu capiştea ei.
 
 
   Cu puterea ta cea nebiruită purtătorule de chinuri, Teodore, pierde îndrăzneala barbarilor şi patimile mele.
 
 
   Fecioară, după naştere, te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, că tu ai născut lumii pe Dumnezeu-Cuvântul cu trup.
 
 
 
   Ca o slabă, ca o neputincioasă ce era întărâtarea mincinoşilor dumnezei, spre izbândirea sa cerea ajutor de la oameni; de vreme ce se biruia de împotrivirea nemincinoşilor Mucenici, care propovăduiau adevărul.  (de două ori) 
 
   Întărindu-te cu puterea lui Dumnezeu, lauda mucenicilor Teodore, muncile cele de la păgâni ca nişte săgetături de prunci, fericite, le-ai socotit, trăinicia celor viitoare mai înainte văzându-o.
 
 
   Fă să ne mântuim de greşeli cu rugăciunile tale, curată Născătoare de Dumnezeu, şi să aflăm Preacurată dumnezeiască strălucirea Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat din tine negrăit.
 
 
   Credinţa lui Hristos, ca o pavăză înlăuntru în inima ta primind, puterile cele potrivnice le-ai călcat, mult pătimitorule; şi cu cunună cerească te-ai încununat în veci, Teodore, ca un nebiruit.
 
 
 
   Rănitu-te-ai la trup, pentru Cuvântul cel ce s-a rănit după trup pentru noi, şi acestuia cu mulţumire veselindu-te, ai strigat, Mucenice Teodore : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
   Precum s-a pus în mormânt şi de bunăvoie s-a pecetluit Mântuitorul tuturor, aşa te-ai sălăşluit în temniţă pecetluită, purtătorule de biruinţă, Teodore, strigând : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
   Omorât fiind şi de patimile trupeşti de bunăvoie scuturându-te, nu cu mâncarea, purtătorule de chinuri, ci cu dragostea cea dumnezeiască hrănindu-te, ai cântat ¡Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
 
   În temniţă, ca în cuptorul tinerilor oarecând, unul din nestricata Treime arătându-se, ţi-a dat îndrăzneală ţie, purtătorule de chinuri, celui ce cântai : Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
 
   Când ai vrut să rânduieşti mântuirea noastră, Mântuitorule, te-ai sălăşluit în pântecele Fecioarei, pe care o ai arătat folositoare lumii; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
 
 
 
   Orbit fiind la minte, mai marele nelegiuitorilor te îngrozea pe tine păgâneşte, cinstitorule de Dumnezeu; pentru ce în deşert ţi-ai pus nădejdile nebune, spre omul carele cu sila a murit ? Iar tu ai strigat : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
   Ca un priceput şi înţelept iconom al darului, cu darul ce s-a dăruit ţie de la Dumnezeu ai strigat, Teodore, celui ce poruncea păgâneşte : Această ruşine să fie mie şi celor ce cântă : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Vitejeşte te-ai nevoit, cu îndrăzneală ai mustrat, strigând către tiranul : Pentru ce eşti fără de minte, poruncind să lăsăm pe Făcătorul şi să slujim cu minciună făpturilor ? Iar eu cânt : Tineri binecuvântaţi, preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.
 
 
   Cu închipuiri trupeşti, cu multe feluri de graiuri ascunse şi cu arătări înseninătoare şi închipuitoare, au vestit mai înainte grăitorii de Dumnezeu naşterea ta, Fecioară, cea mai presus de fire şi minunată. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine cu bunăcredinţă te lăudăm, preaînălţând pe Hristos întru toți vecii.
 
 
 
   Pricina muceniciei tale, Teodore a fost dragostea lui Dumnezeu. Pentru aceasta trupul tău s-a dat focului celui material, şi prin aceasta ai mers la focul cel dumnezeiesc, bucurându-te purtătorule de biruinţă, cinstitorule de Dumnezeu, Teodore.
 
   Mucenic preaslăvit, ai ars, dar nu te-ai ars; că tu ai ars înşelăciunea, şi stai viu înaintea lui Dumnezeu, şi întru dânsul ca un Mucenic te veseleşti, purtătorule de biruinţă, şi cinstitorule de Dumnezeu Teodore.
 
 
   Pe Tine un Hristos Te ştim, pe unul din Treime în două firi desăvârşit; păzeşte pe poporul Tău acesta, pe carele l-ai câştigat cu scump sângele Tău; pentru rugăciunile lui Teodor, purtătorul de biruinţă.
 
 
   Pe tine mântuitoare întru primejdii, ceea ce ai purtat în braţe pe Dumnezeu cel nevăzut şi lăudat în ceruri de toate puterile, şi carele pe sine s-a dăruit nouă, pururea te slăvim.
 
 
   Pe tine, Maica lui Dumnezeu şi Fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine, ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeu cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu neîncetate doxologii te slăvim.
 
 
 
   Credinţa lui Hristos, ca o pavăză înlăuntru în inima ta primind, puterile cele potrivnice le-ai călcat, mult pătimitorule; şi cu cunună cerească te-ai încununat în veci, Teodore, ca un nebiruit.
 
 
   Ca pe o folositoare şi sprijineală tare, toţi cei ce am greşit am câştigat ajutorul tău cel fierbinte, Preacurată Fecioară, Maică Marie, mântuirea creştinilor. Pentru aceasta nu înceta rugând pe Mântuitorul, ca să ne dăruiască iertare.
 
 
    Apoi : Fie numele Domnului...  (de trei ori), Bine voi cuvânta pe Domnul... Şi se dă anafură de Preot. Şi Apolisul. Iar unde nu se face Liturghia cea mai înainte sfinţită, sfârşim ceasurile așa : După : Slăbeşte, lasă, iartă Dumnezeule... Şi după metaniile cele de pe urmă. Zicem : Sfinte Dumnezeule..., Tatăl nostru..., Doamne miluieşte  (de 12 ori) , Apoi rugăciunea aceasta : Prea Sfântă Treime, Stăpânie... 
 
 
    Şi Psalmul 103. Apoi obişnuita Catismă. Cântăm, la Doamne strigat-am... stihirile pe 6 : Martirice 3, din Octoih, ale glasului ce va fi de rând, şi ale Sfântului Teodor 3. Slavă..., a Sfântului Teodor; Şi acum..., a Născătoarei, a glasului ce va fi de rând. Ieșire nu facem. Lumină lină... Paremiile. 
 
 
    Stihira idiomelă a zilei  (de două ori) ; Apoi Martirica, glasul al 5-lea : Binecuvântată este oastea..., Slavă..., a Sfântului Teodor, glasul al 2-lea : Al dumnezeieştilor daruri... (Caută la stihirile Vecerniei) Şi acum..., a Născătoarei : Toată nădejdea mea..., Acum slobozeşte..., Sfinte Dumnezeule..., După Tatăl nostru..., Troparul : Mari sunt isprăvile credinţei..., Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei : Toate tainele tale..., Apoi, Ecteniile şi trei metanii.
    Se îmbracă preotul în felon mohorât şi începe : Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Iar noi citim psalmul 142 şi celelalte, precum mai înainte am arătat, Canonul pe 4. Şi după sfârşitul canonului, în loc de : Cade-se să te fericim... Cântăm Irmosul Cântării a 9-a : Pe tine, Maica lui Dumnezeu..., Apoi : Sfinte Dumnezeule..., Tatăl nostru..., Troparul : Mari sunt isprăvile credinţei..., Slavă..., Condacul : Credinţa lui Hristos, ca o pavăză..., Şi acum..., a Născătoarei : Ca pe folositoarea..., Apoi rugăciunea şi binecuvântare a colivei. După aceasta : Fie numele Domnului binecuvântat..., Bine voi cuvânta pe Domnul... Apolisul. Intrând la masă, gustăm vin şi untdelemn, pentru ziua Sfântului.
    Obiceiul acesta este luat după datinile din Lavra Cuviosului Părintelui nostru Sava şi din Mănăstirile de obşte ale Cuviosului Eftimie cel mare şi altele. Dar pentru cinstea zilei, nu facem aşa. Ci mâncăm prune fierte, fără de untdelemn, şi varză; Iar cei ce vor voi, mănâncă mâncare uscată ca şi Miercuri.
    Spre ştiinţă : În Vinerile Sfântului post, la Vecernie şi Pavecerniţă, nu facem metanii; numai unde sunt însemnate, la Liturghia cea mai înainte sfinţită, adică; după, Să se îndrepteze rugăciunea mea..., 3 metanii; după Ieșirea cu Sfintele daruri, metanii 3; la Fie numele Domnului..., 3 metanii. Iar Pavecernița o citim pe cea mare, la care cântăm, Canonul morţilor, la gropniţă, al glasului de rând. Iar Canoanele Mineiului, ce se vor întâmpla întru această Sâmbătă şi Duminică, le cântăm când va socoti cel mai mare; unul îl cântăm la Pavecerniţa Vinerii, iar altul la Pavecerniţa Duminicii; aşa facem la toate Vinerile seara, în tot Sfântul post.
 
 
    După cei şase Psalmi, cântăm : Dumnezeu este Domnul..., pe glasul al 2-lea. Și zicem Troparul Sfântului Teodor : Mari sunt isprăvile credinţei... (de 2 ori) Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei : Toate tainele tale... Şi obişnuitele Catisme.
 
 
 
 
   Înfierbântat fiind de adevărul credinţei, ai stins înşelăciunea păgânătăţii, surpând Dumnezeirea idolilor; şi jertfă dumnezeiască făcându-te, cu minunile răcoreşti marginile lumii, slăvite Mucenice. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Dar dumnezeiesc te-a dat pe tine, spre mântuirea a toată lumea, Domnul, cel ce te-a întărit întru pătimire; bolile noastre cele sufleteşti tămăduindu-le şi patimile trupeşti biruindu-le, Mucenice Teodore, roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască nouă mare milă.
 
 
   Fecioară curată, ceea ce ai purtat în pântecele tău pe Dumnezeu cel ce a răsărit din Tatăl fără patimă mai-nainte de veci, pe Cuvântul cel într-un ipostas, şi Fiul cel de o ființă, pe acesta roagă-L, cu profeţii şi cu mucenicii, cu cuvioşii, pustnicii şi drepţii, să ne dea nouă dezlegare greşalelor.
 
    Apoi citim viața Sfântului Teodor. După aceea, Psalmul 50 și canonul hramului, cu Irmosul pe 6, şi al Sfântului Teodor pe 8, cântând : Să cântăm Domnului...
 
 
   Cel ce este mai presus de toate, pe tine, ceea ce L-ai născut negrăit, te-a pus mai-nainte decât toţi aleşii lui; pentru aceasta astăzi lăudând pe cel încununat de dânsul, ţie prealăudată, mai înainte începem laudă.
 
   Pe marele între Mucenici Teodor, pe viteazul cel prealuminat, pe cel prea numit şi preaslăvit, pe cel întru minuni vestit de la marginile pământului până la margini, cu cântări îl vom lăuda.
 
   Zi de veselie a strălucit întru cele de întristare şi mâhnirea lor o a veselit, luminând de departe cu darul dumnezeiescului Mucenic începuturile şi zilele cele dinaintea sărbătorilor.  
 
   Cel ce s-a jertfit şi în jertfă a primit sfânta înjunghiere, stropeşte Biserica pe care o a ales, ca şi cu nişte curăţiri, cu sângele celui ce a pătimit pentru dumnezeiască slăvirea lui.
 
 
   Frumos lucru s-a legiuit a prăznui, măcar şi fără vreme. Pentru că Stăpâna ceea ce împodobeşte toate, şi acum s-a arătat de faţă la pomenirea celui ce mai înainte s-a primejduit pentru dânsa prin sânge.
 
 
 
 
   Dumnezeule, cela ce eşti minunat întru sfinţi cu adevărat, minunează întru mine milele Tale, Hristoase, dăruindu-mi cuvânt ca să laud minunile Mucenicului Tău.
 
   Tărie întru pătimire şi răbdare în dureri ai arătat, Mucenice al lui Hristos; şi iarăşi grabnic ajutorul tău spre noi ţi-ai arătat, Teodore.
 
 
   Dreapta credinţă a părinţilor din sufletul său tiranul lepădându-o, a voit a umbla deapururea în sfat păgânesc, împotrivindu-se lui Dumnezeu.
 
 
   Proorociile bărbaţilor, ce au grăit de Dumnezeu mai dedemult, întru tine arătat s-au împlinit, Maică Fecioară, că ai născut Dumnezeu adevărat şi om adevărat, mai presus de fire şi cu minune.
 
 
 
 
   Dorind creştinescul popor a vedea ziua Fiului tău, spre închipuirea ei Stăpână prăznuieşte acum mai înainte, punându-te pe tine pricina prăznuirii şi pe măritul Mucenicul tău.
 
   Biruiesc în tot chipul cele mai bune; că cel prea mare între Mucenici spre veselie a întors întristarea vremii, schimbând greutatea curatului post spre odihnă.
 
   Osebit al tău şi cuvios îţi este darul; că dintru ale tale este, pătimitorule. Şi noi, pe care ne-ai sălăşluit în această latură a ta, cu bucurie îţi aducem daruri de laude.
 
   Pus-ai preabună temelie cu vitejiile tale, viteazule, surpând ca pe o nimica, cu bărbăţia cea mai presus de fire, fiara cea atot pierzătoare, care sufla cu foc şi cu ucideri.
 
   Tulburându-se cumplit noul vrăjmaş, întocmai ca şi cel dedemult, a amestecat în bucate sângele jertfelor ca nişte otravă. Ci înșelându-se ticălosul, s-a biruit cu înţelepciunea Mucenicului.
 
 
   Umplutu-s-a tot pământul, Fecioară, a cunoaşte pe Domnul, cel ce s-a arătat lumii din tine. Mulţumită ție şi dumnezeieştilor Mucenici, căci printr-înşii s-a întărit adevărul.
 
 
 
   Cela ce mai înainte a şoptit cu vicleşug în urechile Evei şi pe Adam printr-însa cu înşelăciune l-a amăgit; acela şi acum şi-a vărsat veninul răutăţii, spre înşelăciune.
 
   Ură având în sine, hrănind tulburarea împotriva celor ce drept vieţuiau, nelegiuitul căuta timp potrivit, în care cugeta să isprăvească viclenia.
 
 
   Sosit-a începutul zilelor Sfântului post, în care tot creştinul prin multă postire se curăţeşte pe sine, de toate ferindu-se.
 
 
   Nădejdea lumii cea tare, acoperământul şi folosinţa, preasfântă bună Fecioară, nu trece cu vederea rugăciunea robilor tăi, celor ce din dragoste te fericesc pe tine pururea.
 
 
 
   Dumnezeiasca întrarmare luând şi înşelăciunea idolilor surpând, pe îngeri ai îndemnat să laude luptele tale. Căci cu dumnezeiasca dragoste aprinzându-ţi mintea, moartea prin foc, ca un viteaz, întru nimica o ai socotit. Pentru aceasta, după numirea numelui tău, dai dumnezeieştile daruri celor ce cer de la tine dar de tămăduiri, purtătorule de biruinţă Teodore. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Neplecându-te amăgirilor lui Maximin, ci cu cuvintele lui Hristos îmbărbătându-te, capiştile idoleşti prin foc în cenuşă le-ai întors, şi vitejeşte biruind pe cel potrivnic, după zisa proorocului, ai trecut prin foc şi prin apă. Pentru aceasta, după vrednicia nevoinţelor, ai luat răsplătire a izvorî tămăduiri celor ce cer cu credinţă, purtătorule de biruinţă Teodore. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşale să dăruiască, celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
 
 
   Ca o mireasă cu totul fără prihană a Făcătorului, ca o Maică a Mântuitorului, care nu ştii de bărbat, ca ceea ce eşti locaş Celui Prea Înalt, prealăudată, pe mine cel ce m-am făcut sălăşluire spurcată fărădelegilor întru cunoştinţă batjocură dracilor, sârguieşte de mă scapă din răutatea acestora, şi mă fă luminată sălăşluire, prin fapta bună, Preacurată primitoare de lumină. Goneşte-mi norul patimilor, şi strălucirii celei de sus mă învredniceşte, şi luminii tale celei curate şi neînserate, cu rugăciunile tale.
 
 
 
   O nouă şi preaslăvită amestecare şi împreunare ! Naşterea cu fecioria le-a unit cel ce s-a născut Dumnezeu şi om. Şi cu zilele de întristare a amestecat ziua cea veselă, cinstind pe Mucenicul său.
 
   Vezi cum a iubit pe Domnul său, cel ce era ostaş lui Hristos. Că pe vrăjmaşii lui cu râvnă şi cu foc i-a pierdut şi mai la urmă pe sine s-a adus, cu dragoste, jertfă bună şi junghiere bineprimită lui.
 
   Purtător de biruinţă a scăpat din munci viteazul, cu îndrăznirea cuvintelor şi cu defăimarea muncilor, minunând pe cei ce priveau; şi făcându-se la toată lumea nouă şi preaslăvită vedere.
 
   Os al lui Dumnezeu şi stăpânului meu, pătimind nu s-a sfărâmat nici după moarte. O, îndelungă răbdare ! Tot aşa şi de ostaşul lui, primindu-l focul şi roata, s-au temut a se atinge de el şi mort fiind.
 
 
   Slugile vieţii, care au murit împreună cu stăpânul şi împreună au înviat, viază acum la dânsul veşnic şi pe Maica împreună cu Fiul o slăvesc, binecuvântând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.
 
 
 
   Sfat s-a sfătuit prea păgânul, şi socotiţi cât este un adevăr de înfricoşat, că a gândit ticălosul să spurce prin bucate necurate pe poporul lui Hristos.
 
   La îndeplinire a adus acel sfat fărădelege, poruncind să oprească mâncarea bucatelor celor curate şi să pună din cele ce le spurcase el cu sângiurile.
 
 
   Făcut-a vestită şi cunoscută fărădelegea la toţi creştinii. Pentru aceea cum au înţeles, s-au adunat toţi împreună, în sfântă Biserica Domnului.
 
 
   Pe ceea ce Te-a născut pe Tine, cel mai înainte de veci născut din Tatăl, acum credincioşii o punem rugătoare. Deci pentru rugăciunile ei îmblânzindu-Te, fii milostiv robilor Tăi.
 
 
 
   Astăzi se deschid uşile cele dinaintea darului. Şi această zi de odihnă acum mai înainte închipuieşte învierea; cinstind aşa de luminat pe luminata Stăpână, şi pe preaslăvitul Mucenic.
 
   Dăruieşte Dumnezeu dar pe Teodor cel numit cu numele darului, celor ce iubesc arătarea celui iubit ce s-a arătat, făcându-l lucrător de preaslăvite, şi săvârşitor de puteri dumnezeieşti.
 
   Nimica nu pot asupra Mucenicului arcele şi săgeţile tale, vrăjmaşule al mântuirii omeneşti; că şi mort fiind, viază şi priveghează, şi răutăţilor tale stând împotrivă, mântuieşte pe tot ortodoxul.
 
   Străină era mai-nainte minunea fiicei lui Dumnezeu; iar cu mărturisirile mucenicilor a luat credinţă neîndoită şi aceea ce se crede pururea rămâne minunată, şi cu credinţă închinată.
 
 
 
   Arhiereul cel de atunci cu totul minunându-se, dacă a cunoscut sfatul păgânului, cu laude de toată noaptea a rugat pe Dumnezeu, ca să nu treacă cu vederea, până în sfârşit, pe poporul carele este moştenirea sa.
 
   Dar grabnicul ajutător al celor ce L-au chemat în adevăr şi cu căldură, rugăciunile lor nu le-a trecut cu vederea nicidecum; ci degrab le-a dat lor mijlocul spre stricarea acelei viclenii.
 
 
   Dintru înălţime s-a trimis ajutător cât mai degrab pe pământ purtătorul de biruinţe Teodor, şi mai marelui păstor arătându-se, l-a învăţat cum să strice sfatul celui fărădelege.
 
 
   Nimenea din cei ce aleargă cu căldură, Stăpână, la a ta folosinţă, niciodată nu se ruşinează; ci cere milă şi primeşte darul, spre folosul cel grabnic al cererii.
 
 
 
   Nu pot posti, Mântuitorule, fiii nunţii Tale şi prietenii; că fiind de faţă Tu, Mirele, cu Maica Ta şi cu prietenul Tău, pe Tine Te ospătează şi-Ţi slujesc.
 
   Depărtatu-s-a de la Dumnezeul cel ce mântuieşte, depărtatu-s-a şi din minte cel cu nume rău, şi cu nebunie s-a sculat asupra credinţei; ci în locul acesteia, a aflat pe cel cu nume mare.
 
   Pătimind, s-a făcut mai înţelept şi lucrând viteazul, s-a făcut mai călduros; că deprinzându-se bine cu lupta şi cu biruinţa asupra tiranilor, nici după moarte nu s-a depărtat de buna faptă.
 
   Scăpând astăzi Stăpână din primejdia cea stricătoare de suflet, prin minunea Mucenicului tău, după dumnezeiasca ta rânduială, amândurora mulţumire vă aducem.
 
 
 
   De vederea Ta cea străină minunându-se arhiereul a întrebat : Cine eşti Tu, Doamne, cel ce grăieşti cu mine ? Arată-ne şi ne învaţă, cum vom afla mai degrab ajutor.
 
   Eu sunt însuşi Teodor Mucenicul, a zis. Ci ascultă : Grâu fierbând să împărţiţi poporului; şi aşa se vor feri de bucatele cele spurcate ale vrăjmaşului.
 
 
   Cât este de mare minunea ta, şi preamărită folosinţa ta, Teodore ! Pentru aceasta îndrăznind toţi, alergăm către tine şi ne rugăm : Mântuieşte pe robii tăi.
 
 
   Locaş luminii şi sălăşiuire curată Cuvântului te-ai făcut, cu bunăvoirea Tatălui, şi cu cercetarea Duhului Sfânt. Pentru aceasta luminează-mă.
 
 
   Credinţa lui Hristos ca o pavăză în lăuntru, în inima ta, primind, puterile cele potrivnice le-ai călcat, mult pătimitorule. Şi cu cunună cerească te-ai încununat în veci, Teodore, ca un nebiruit.
 
 
   Pe Tine, cela ce Te porţi pe scaunul luminii, cu mulţumită întru credinţă Te lăudăm. Că dumnezeiesc dar ne-ai dăruit pe Teodor cel viteaz în chinuri, pe cel în viață de trei ori fericit, ca pe cel ce este apărător al adevărului. Carele cu gând creştinesc câştigând pe Hristos, s-a arătat puternic biruitor asupra înşelătorului, ca un nebiruit.
 
 
    În aceeaşi zi, în Sâmbăta celei dintâi săptămâni a postului mare, prăznuim neobişnuita minune săvârşită cu ajutorul colivei de Sfântul şi slăvitul mare Mucenic Teodor Tiron.
 
Ssth : Cu hrană de colivă, Tiron cetatea hrăneşte.
Şi hrana pângărită, o nimica o vădeşte.
 
   Mare prigoană s-a pornit împotriva creştinilor, pe faţă şi pe ascuns, pe timpul lui Iulian Paravatul. El a stăpânit sceptrul împărăţiei romane după Constantin, fiul lui Constantin cel Mare şi trecuse de la Hristos la închinarea de idoli. Necredinciosul împărat n-a vrut să-i osândească dintr-odată nici cu cruzime şi nici cu neomenie; dimpotrivă încerca cu astfel de purtări să-i facă păgâni, căci pe de o parte îi era ruşine să se poarte crud cu ei, iar pe de altă parte se temea să nu se înmulţească mai mult creştinii. De aceea s-a gândit vicleanul şi nelegiuitul să-i spurce oarecum pe ascuns. Şi ştiind că poporul nostru al lui Hristos mai cu seamă în săptămâna întâia a postului mare caută să se curățească şi să se apropie mai mult de Dumnezeu, a chemat pe prefectul cetăţii şi i-a poruncit să ridice din piaţă obişnuitele cumpărături de mâncare, adică pâine şi băutură, şi să pună în locul lor altele, după ce au fost mai întâi amestecate cu sângele jertfelor idoleşti şi au fost spurcate la facerea lor. A poruncit asta cu gândul că se vor spurca mai cu seamă în aceste zile de curăţie cei ce vor cumpăra aceste mâncări de post. Prefectul a adus la îndeplinire îndată porunca; a pus în toată piaţa mâncări şi băuturi pângărite de jertfele şi spurcăciunile lor idoleşti. Dar ochiul lui Dumnezeu, care vede totul, care prinde pe cei deştepţi în vicleniile lor și are grijă totdeauna de noi robii lui, a răsturnat planurile cele spurcate ale Paravatului. Dumnezeu a trimis la Eudoxie, arhiereul cetăţii, care nu ştia nimic de planul împăratului, pe marele lui Mucenic, pe Tiron, care a fost ostaş din ceata Tironilor, numit de aceea şi Tiron.     Tiron a stat înaintea episcopului aievea şi nu în vis şi i-a spus aşa : Scoală-te cât mai repede, adună turma lui Hristos şi porunceşte cu tărie să nu cumpere nimeni nimic din cele puse în piaţă, căci sunt spurcate de necredinciosul împărat cu sângele jertfelor idoleşti !     Episcopul, nedumerit, l-a întrebat : Cu ce au să se hrănească cei care n-au merinde acasă, dacă nu vor cumpăra din cele ca se vând în piaţă ?      Fă-le colivă, i-a răspuns Sfântul, ca să le potoleşti nevoia !     Episcopul, nedumerit iarăşi, şi neînţelegând ce-i spune, l-a întrebat : Ce-i asta colivă ?     Grâu fiert, i-a răspuns Marele Teodor. Aşa numim noi Evhaitenii grâul fiert !      Patriarhul a vrut să ştie cine este acesta care poartă grijă de poporul creştin.     Sfântul i-a spus din nou : Teodor Mucenicul lui Hristos, trimis de el în ajutorul vostru.    Patriarhul s-a sculat îndată şi a vestit mulţimii cele văzute. Lucrând aşa, a păzit nepângărită turma lui Hristos de planurile împăratului duşman şi paravat. El, când a văzut că este vădită viclenia lui şi că n-a putut face nimic, destul de ruşinat, a poruncit să pună din nou în piaţă obişnuitele cumpărături. După ce a trecut săptămâna, poporul lui Hristos, înălţând mulţumiri binefăcătorului lor şi Mucenicului, au săvârşit în această Sâmbătă cu colivă pomenirea lui. Şi de atunci şi până acum, noi credincioşii, înnoind minunea, cinstim cu colivi pe Marele Teodor, ca să nu se uite cu timpul o faptă aşa de mare a Mucenicului. Pe acest Mare Teodor l-a muncit cumplit păgânul Vringa pe timpul împăratului Maximie. Mai întâi a fost supus la mari suferinţe. În urmă Sfântul a dat foc templului zeiţei păgânilor, iar podoabele templului le-a împărţit la săraci. Cu toate că unii au venit la el cu scopul de a-l sfătui să se lepede de credinţă, totuşi n-a vrut. Aşadar, după ce a pătimit multe, în urmă a fost aruncat într-un cuptor foarte încins. Nepătimind nimic din pricina aceluia, şi-a dat lui Dumnezeu duhul său în mijlocul cuptorului.
 
   Cu rugăciunile lui, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuiește, Amin.
 
 
 
   Zis-ai drepte Stăpâne; că nu este lege drepţilor Tăi. Pentru aceasta Maica Ta şi mult minunat robul Tău acesta, cu lumina pomenirii lor, astăzi dezleagă legile postului.
 
   Cât este de dulce, mare şi vesel praznicul de acum, carele cel mai mare şi mai viteaz din Mucenici, ne-a însemnat nouă cu o minune, păzind pe poporul lui Hristos curat despre cele necurate.
 
   Pe cel ce a stătut împotriva balaurilor celor răi şi a biruit pe cel stricător de suflete şi vătămător de trupuri însufleţite, să-l încununăm cu cântări de biruinţă şi cu cununi de laude.
 
 
   Începătorul neamului cunoscând mai înainte mâncarea cea pierzătoare de suflet, nu s-a ferit; iar credinciosul tău popor de la Mucenicul tău mai înainte învăţându-se şi ferindu-se de hrana pierzătoare, cu el împreună, stăpână, jertfeşte mulţumitele cele de mântuire.
 
 
 
   Răcoritor întristării şi nor văpăi ei te-ai arătat, prealăudate, şi ai mântuit din cuptorul cel tirănesc pe toţi credincioşii, care strigă : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
 
   Împărate prea fărădelege, ruşinează-te. Şi să se îngrădească gura ta care a gândit asupra noastră sfat fărădelege. Că împăratul împăraţilor şi Domnul tuturor a stricat puterea ta.
 
 
   Iuliane fără minte, inima ta toată s-a umplut de răutate; dar înţeleptul Dumnezeul nostru zădărniceşte ceea ce s-a vărsat dintr-însa cu vicleşug asupra noastră, celor ce strigăm către dânsul : Dar ne dai nouă cu adevărat !
 
 
   Mai presus de cuvânt a fost zămislirea ta şi mai presus de minte naşterea ta, Preacurată; că ai născut pe Dumnezeu după trup, carele a mântuit pe toţi din stricăciune, ceea ce eşti binecuvântată. Pentru aceasta acum, de Dumnezeu Născătoare, pe tine te mărim.
 
 
 
   Ceea ce a umplut de bucurie cu naşterea cele cereşti şi cele pământeşti, în această vreme de întristare, dar de folos dă celui încununat, săvârşind luminat prăznuirile.
 
   Să ne odihnim în Sâmbăta de astăzi, oamenilor, încetând de ostenelile cele de ieri, pentru Cel ce a binecuvântat această zi cu odihna şi cu prăznuirea cea de acum a Mucenicului.
 
   Cu adevărat, aceasta s-ar putea zice cea întâia între Sâmbete şi Sâmbăta Sâmbetelor; plină de dar mucenicesc şi de dumnezeiască putere şi pomenire de mare mântuire.
 
   Cu mâncările cele curate ale împăratului Dumnezeu, a făcut netrebnice cel curat spurcăciunile împărăţiei celei fărădelege şi cu preamărita mijlocire a facerii de minuni, a sfinţit a şaptea zi.
 
 
   Moartea cea cu dragoste a mucenicilor adeverează taina ta, Fecioară; căci crezând ei lui Dumnezeu, cel ce s-a născut, carele a suferit de bunăvoie patimă, singuri pe sineşi viteji s-au jertfit.
 
 
 
   Precum ai scăpat din văpaie, Mucenice Teodore, cu dumnezeiasca putere, aşa şi acum pe noi ne-ai mântuit însuţi, cu dumnezeiască folosinţa ta, de sfatul celui fărădelege şi răului viclean.
 
   Aseară s-a sălăşluit plângere robilor tăi, prin vicleană meşteşugirea potrivnicului nostru; iar întru această dimineaţă bucurie a strălucit, Mucenice răbdătorule, prin căldurosul tău ajutor.
 
 
   Mântuitor pe tine aflându-te noi cei ce am căzut în primejdii şi scutitor de vicleşugul vrăjmaşului, Mucenice al lui Hristos, purtătorule de biruinţă Teodore, pe tine te slăvim întru toţi vecii.
 
 
   Nu se pricepe mintea omenească a spune taina naşterii tale, Preacurată. Pentru aceasta cu dreaptă credinţă, ca pe o Născătoare de Dumnezeu, pe tine te cinstim şi te slăvim întru toţi vecii.
 
 
 
   Aleargă împreună mulţimea de pretutindenea la cortul mărturiei şi la darul cel ajutător al Celui ce a strălucit întru slavă mai mult decât toţi mucenicii; pe carele împreună cu stăpâna tuturor îl slăvim.
 
   Îmbărbătează-te, Biserica lui Hristos, şi biruieşte pe cei ce se luptă cu tine în zadar. Că prietenii lui Hristos şi de faţă şi departe fiind de tine se grijesc, ca şi viteazul căruia îi cânţi laudele.
 
   Pe cel ce se părea dedemult a fi mort, lucrurile îl arată că trăiește şi după sfârşit şi că este iarăşi părtinitor credinţei, cu aceeaşi râvnă. Pe carele câştigându-l făcător de bine, îl slăvim.
 
 
   Pe tine, cartea lui Dumnezeu cea pecetluită, avându-te ca pe o pecete dumnezeiască, te pun mai presus de toate cântările şi aduc la tine, Fecioară, toate laudele, aşa prea mult slăvind pe Mucenicul tău.
 
 
 
   Ca un mare viteaz te-ai arătat prealăudate şi mare sprijin nouă celor ce cinstim acum preacinstită şi fericită pomenirea ta şi isprăvile vitejiilor tale şi dumnezeiescul ajutor ce ni s-a făcut.
 
   Minunea ta, preafericite Teodore, ce s-a săvârşit prin sfintele tale îndestulări, în toată lumea se laudă. Pentru aceasta adunându-ne în tot anul, laudă înălţăm lui Hristos, Celui ce te-a preaslăvit.
 
 
   Văzând dragostea celor ce te laudă pe tine, Mucenice al lui Hristos, dăruieşte-ne şi mai mare dar. Ştiind şi credinţa câtă este, slăvite Mucenice, nu înceta a fi rugător prea fierbinte şi mijlocitor către Dumnezeu pentru noi.
 
 
   Nu încetăm a te lăuda pe tine, Fecioară, ajutătoarea, acoperământul, grabnica sprijineală şi folositoarea noastră cea neruşinată. Păzeşte pe rugătorii tăi de toată răutatea, izbăvindu-ne pururea de tot vicleşugul înşelătorului.
 
 
 
   Purtătorule de cunună, sfinte, împreună cu îngerii stând acum înaintea scaunului lui Hristos şi de lumina cea de acolo umplându-te, biruitorule, roagă-te neîncetat pentru pacea lumii şi pentru mântuirea noastră, celor ce cu bunăcredinţă săvârşim purtătoarea de lumină pomenirea ta, Teodore preafericite, Mucenice prealăudate.  (de două ori) 
 
 
   În pântecele tău, de Dumnezeu Născătoare, s-a sălăşluit Domnul precum însuşi ştie, vrând să cheme din stricăciune lumea cea pierdută. Deci aflând toţi mântuire, strigăm ţie ca îngerul : Bucură-te prealăudată între toate femeile binecuvântată; că ai născut bucuria la toată lumea.
 
 
 
 
   Pe viteazul oştirii celei de sus, ca pe un bărbat întrarmat al credinței noastre, adunându-ne credincioşii, cu cântări de taină să-l lăudăm, zicând : Vrednicule de minune, Mucenice al lui Iisus, roagă-te pentru cei ce te cinstesc pe tine.
 
   Cu numirea ta cea după nume, dar lui Dumnezeu cu adevărat, tuturor celor scârbiţi mângâiere te-ai dat Teodore de trei ori fericite. Căci cu adevărat tot cel ce aleargă la Biserica ta, cu bucurie luând răsplătirile minunilor tale, cinsteşte pe Hristos.
 
   Bogăţia şi lumina creştinătăţii, cu ostenelile cele mucenicești, adunându-o întru tine, toată tăria ta dar primit lui Dumnezeu ai adus, plinind cu osârdie prin chinuri, chemarea ta cea de Dumnezeu dăruită.
 
   Cu prealuminată prăznuirea dumnezeiescului Mucenic, să ne ospătăm toţi şi cu credinţă să ne veselim, iubitorilor de prăznuire; şi cinstind luminată pomenirea sfârşitului lui, să lăudăm cu cântări pe Iisus, cel ce l-a preaslăvit.
 
 
   Dar de sfinţenie şi bogăţie de dumnezeiască viață te-ai arătat lumii, Teodore; că Hristos a preaslăvit pomenirea ta, înţelepte; întru care credincioşii bucurându-ne, cu un glas lăudăm nevoinţele ostenelilor tale.
 
 
   Născătoare de Dumnezeu, tu eşti viţa cea adevărată, care ai odrăslit rodul vieţii. Ţie ne rugăm : Roagă-te, stăpână, împreună cu purtătorul de biruinţă şi cu toţi sfinţii, să se miluiască sufletele noastre.
 
 
 
   Dănțuiesc adunările mucenicilor cu bucurie acum, în Biserica ta, purtătorule de biruinţă, Teodore, şi cetele îngerilor săvârşesc nevoinţele răbdării tale; şi însuşi dătătorul de cununi, Hristos, stă de faţă, daruri bogate cântăreţilor tăi cu dreapta Sa dăruindu-le. Pe carele iubindu-L, L-ai căutat şi aflând pe acela de carele ai dorit, viezi împreună cu Dânsul. Pe carele roagă, să mântuiască şi să lumineze sufletele noastre.
 
    Stih : Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.
 
   Postul cel curat şi fără prihană, la noi acum ajungând, săvârşire de minuni muceniceşti a adus cu sine. Că prin post ne curăţim de spurcăciunile şi întinăciunile cele muceniceşti şi prin chinuri vitejeşti asupra patimilor ne îmbărbătăm. Pentru aceasta şi cu darul sfintei ajunări luminându-ne şi cu minunile Mucenicului Teodor, ne întărim prin credinţă întru Hristos; cerând de la dânsul să dea mântuire sufletelor noastre.
 
    Stih : Răsădit fiind din casa Domului, în curţile casei Dumnezeului nostru va înflori.
 
   Cu mucenicească ta îndrăznire cea către Dumnezeu, Teodore, ai făcut netrebnică meşteşugirea vicleanului cea împotriva credinţei lui Hristos, apărător făcându-te poporului celui creştinesc, păzindu-l, prin înştiinţarea minunată, de bucatele cele spurcate ale jertfelor idoleşti. Pentru aceasta pe tine ca pe un surpător al idolilor şi mântuitor şi păzitor şi turmei lui Hristos şi folositor al nostru lesne ascultător, cinstindu-te cu cântări, te rugăm : Să se dăruiască prin tine sufletelor noastre iertare şi luminare.
 
 
   Cu bărbăţie mucenicească creştineşte într-armându-te, Mucenice al lui Hristos, şi slujba cea adevărată tainic apărându-o cu puterea lui, ai arătat neputincioasă păgânătatea idolilor şi cumplirea tiranilor; nebăgând seamă de munci şi de focul cel vremelnic. Ci, o ! cela ce eşti al dumnezeieştilor daruri şi cu fapta şi cu numele, de toată primejdia mântuieşte cu rugăciunile tale, pe cei ce săvârşesc pomenirea ta.
 
 
   Stăpână primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
 
 
 
    Fericirile din Canonul Sfântului : Cântarea 3-a şi a 6-a, pe 8. Prochimen, glasul al 7-lea : Veseli-se-va dreptul de Domnul şi va nădăjdui întru dânsul. Stih : Auzi Dumnezeule glasul meu, când mă rog către Tine. Apostolul zilei şi al Sfântului. Aliluia, glasul al 4-lea : Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi. Stih : Răsădit fiind în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru va înflori. Evanghelia de la Marcu şi a Sfântului, de la Ioan. CHINONICUL : Întru pomenire veşnică va fi dreptul. Aliluia.
    La masă citim Cuvântul cel de laudă pentru Sfântul Teodor, al Sfântului Grigorie Nisis. Şi mâncăm bob fiert, măsline albe şi negre şi fierturi cu untdelemn; de se va întâmpla şi colivă, bem şi vin câte două pahare, pentru Sfântul. Acest obicei l-am luat din Lavrele Cuviosului Părintelui nostru Sava şi din ale purtătorului de Dumnezeu Părintelui nostru Eftimie.
    Cade-se a şti : Că numai de două ori se îngăduie să mâncăm peşte întru acest mare post : la Buna Vestire şi la Duminica Floriilor. Când Aflarea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul sau 40 de Mucenici, cade în Duminica cea dintâi a postului, caută Tipicul la sfârşitul cărţii la litera O.